Despre Oameni
2
Cuvinte născocite de mintea omenească Şi simt cum luciul civilizaţiei ţanţoş ne ţine isonul, parcă s-ar hrăni iarăşi cu pălăvrăgeala noastră, jucându-se cu gândurile, fiindu-ne martor. Înca mai percep atingerea nestingherită a slovelor ce şi-au format un colier negru pe gâtu-mi alb, încercând cu disperare să mă facă dependentă de vorba înceată ce dictează traseul atâtor oameni...Prin această deliberare a cuvintelor, ne percepem propriul antidot al goliciunii existenţei noastre. Suntem dependenţi de conversaţie, tânjim dupa comunicare, noi fiind doar nişte siluete terestre într-un timp nedefinit de existenţă. Încă nu ştiu de ce anume-mi plăcea că luciditatea meu devine descătuşată, că se leapădă de restul naturii mele umane poruncindu-i din senin parcă ce să-nfăptuiască...şi iarăşi îmbrăţişarea spaţiului mă doboară pe de-a-ntregul. Compasul minutarelor se şterg agale de pe cadranul pendulei, acum ruginite. În ai mei ochi tulburi rămase scîntei de amintiri ce înnoadă fire care pulsează uneori în inima fiecărui siluete pământeşti. Şi iar simt acea nevoie...Nevoia de a nu mai fii vulnerabil, de a nu mai depinde de cei din jur, de a depăşi pragul simplei existenţe, de a mă debarasa de firicelul acela subţire ce-ţi şopteşte unde-i graniţa dintre fericire si tristeţe, timiditate şi conversaţie, dintre tine şi mine. Cum se face că, deşi eu sunt aici, într-o existenţă delimitată, dar diferită de a ta, simt nevoia de a mă confesa, de a dezbate până noaptea târziu; şi intuiesc cât e tartiv dupa cum nevoia mea de interacţiune se potoleşte pe de-a-ntregul, iar setea mea de ecou împărtăşit s-a scurs de tot de pe cuvinte. Iar tu eşti acolo, într-un alt nivel de existenţă. Dar se pare că-mi împărtăşeşti nevoia absurdă, de comunicare.
-
Upload
edmondseth -
Category
Documents
-
view
212 -
download
0
description
:)
Transcript of Despre Oameni
Cuvinte nscocite de mintea omeneasc i simt cum luciul civilizaiei ano ne ine isonul, parc s-ar hrni iari cu plvrgeala noastr, jucndu-se cu gndurile, fiindu-ne martor. nca mai percep atingerea nestingherit a slovelor ce i-au format un colier negru pe gtu-mi alb, ncercnd cu disperare s m fac dependent de vorba nceat ce dicteaz traseul attor oameni...Prin aceast deliberare a cuvintelor, ne percepem propriul antidot al goliciunii existenei noastre. Suntem dependeni de conversaie, tnjim dupa comunicare, noi fiind doar nite siluete terestre ntr-un timp nedefinit de existen.nc nu tiu de ce anume-mi plcea c luciditatea meu devine desctuat, c se leapd de restul naturii mele umane poruncindu-i din senin parc ce s-nfptuiasc...i iari mbriarea spaiului m doboar pe de-a-ntregul. Compasul minutarelor se terg agale de pe cadranul pendulei, acum ruginite. n ai mei ochi tulburi rmase scntei de amintiri ce nnoad fire care pulseaz uneori n inima fiecrui siluete pmnteti. i iar simt acea nevoie...Nevoia de a nu mai fii vulnerabil, de a nu mai depinde de cei din jur, de a depi pragul simplei existene, de a m debarasa de firicelul acela subire ce-i optete unde-i grania dintre fericire si tristee, timiditate i conversaie, dintre tine i mine.Cum se face c, dei eu sunt aici, ntr-o existen delimitat, dar diferit de a ta, simt nevoia de a m confesa, de a dezbate pn noaptea trziu; i intuiesc ct e tartiv dupa cum nevoia mea de interaciune se potolete pe de-a-ntregul, iar setea mea de ecou mprtit s-a scurs de tot de pe cuvinte. Iar tu eti acolo, ntr-un alt nivel de existen. Dar se pare c-mi mprteti nevoia absurd, de comunicare.
