UNIVERSITATEA ,,VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALӐ
Cunoaşterea lui Dumnezeu la Sfântul Grigorie de Nazianz
COORDONATOR: SUSŢINӐTOR:Asist. Miu Alexandru-Traian Trifan Cătălin-Gabriel Anul II, Gr. II
Târgovişte2013
Planul lucrării
Introducere
CAPITOLUL I: Viaţa Sfânului Grigorie de Nazianz
CAPITOLUL II: Teologia Sfântului Grigorie de Nazianz
CAPITOLUL III: Problema cunoaşterii la Sfântul Grigorie de Nazianz
Concluzii
Bibliografie
2
Introducere
Nimic nu este mai dificil decât să spui Cine este Dumnezeu. Această dificultate nu ţine
neapărat numai de nivelul intelectual al credinciosului, deşi se observă, adesea, la oamenii cu
carte o tendinţă mai accentuată de a defini şi, ca atare, aceştia sunt pândiţi de un risc mai mare
de a greşi. Cine pare să se refere mai mult la fiinţa unui subiect, or, după fiinţa Sa, Dumnezeu
rămâne imposibil de cunoscut de către oameni. Este această incognoscibilitate, printre altele,
şi una dintre consecinţele logice ale dumnezeirii Sale. ,,Orice lucru sau persoană care ar
putea fi cuprinsă şi definită ar înceta să mai poată fi supremă, superioară şi creatoare a
tuturor celorlalte, deci să fie cu adevărat Dumnezeu, în sensul cel mai propriu al
cuvântului”1.
Pentru spiritualitatea răsăriteană, problema cunoaşterii lui Dumnezeu este una
presantă, existenţială, de gradul şi intensitatea ei depinzând, pe de o parte, amploarea
eforturilor ascetice ale credinciosului, iar pe de altă parte, dobândirea mântuirii, căci
înaintarea în cunoaşterea lui Dumnezeu, realizată printr-o lucrare ascetică tot mai accentuată,
este totodată un progres duhovnicesc. Starea lor culminantă este cunoaşterea experimentală
sau cunoaşterea-unire.
Cunoaşterea lui Dumnezeu sau teognosia constituie, pentru spiritualitatea ortodoxă,
scopul fundamental al vieţii. Însă, specific spiritualităţii răsăritene este cadrul în care se
vorbeşte despre această cunoaştere. ,,Pentru Răsăritul ortodox, ea nu este un simplu act sau o
lucrare obişnuită de cunoaştere, ca a oricărei realităţi, ci este legată de efortul ascetic al
credinciosului şi depinde direct de iubirea de Dumnezeu”2.
Între iubirea lui Dumnezeu faţă de lume - opera iubirii Sale - manifestată în afara
Sfintei Treimi, iubirea credinciosului faţă de Părintele său ceresc şi cunoaşterea lui
Dumnezeu, există o strânsă legătură.
Între Dumnezeu şi om există un act de comuniune reciprocă, bazat pe o compatibilitate
şi complementaritate ontologică. ,,Dumnezeu-Iubire se descoperă pe Sine, împărtăşind
1 Costion Nicolescu, Despre cunoaşterea lui Dumnezeu la ţăran, articol publicat pe sitte-ul: http://spiritromanesc.go.ro/Costion.html2 Pr. Prof. Dr. Ioan-Cristinel Teşu, Cunoaşterea lui Dumnezeu în învăţătura şi trăirea filocalică, articol publicat pe sitte-ul: http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/cunoasterea-dumnezeu-invatatura-trairea-filocalica-69006.html
3
creaturilor Sale reflecţii ale iubirii Sale intratrinitare. La rândul său, omul are nevoie de
această iubire pentru a exista şi a-şi împlini vocaţia sa, de a se odihni în oceanul sau abisul
(adâncul) iubirii divine desăvârşite”3.
În calitate de creaturi şi chip al lui Dumnezeu, omul poartă în sine un dor divin, este
însufleţit de ,,pasiunea divinului”. Toate actele sale şi de fapt întreaga sa viaţă este o încercare
de a da ,,răspuns bun” la dialogul dragostei, iniţiat de Dumnezeu, spre mântuirea noastră.
Dar, întrucât Dumnezeu este desăvârşit, infinit, şi cunoaşterea Lui este infinită.
,,Cunoaşterea lui Dumnezeu nu are limite, fiindcă El este existenţa personală absolută şi de
aceea drumul spre cunoaşterea lui Dumnezeu este infinit”4.
3 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1996, p. 337;4 Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea II, cap. II, trad. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 52;
4
CAPITOLUL I: Viaţa Sfânului Grigorie de Nazianz
Sfântul Grigorie de Nazianz, supranumit Teologul, s-a născut în jurul anului 330, în
Arianz, aproape de orăşelul Nazianz din sudul Capadociei. Tatăl său era păgân şi făcea parte
din secta iudaică a ipsistarienilor (adoratorii Celui Prea Înalt). Se numea tot Grigorie şi s-a
botezat, sub îndemnul pioasei sale soţii, Nonna, în 325.
În 329 a fost ales episcop de Nazianz. Cultura profană şi-a făcut-o în Cezareea
Capadociei, unde are de coleg pe Sf. Vasile cel Mare. A studiat apoi în Cezareea Palestinei şi
în Alexandria Egiptului. Formarea filosofică şi-a făcut-o îndeosebi în Atena. Spre anul 357
revine în patrie şi se botează, iar după un an se retrage în singurătate, unde, alături de Sf.
Vasile, studiază Scriptura şi Părinţii, se ocupă cu grădinăritul şi alcătuiesc împreună un fel de
antologie a operei lui Origen, cunoscută sub numele de Filocalia5.
În 361, în ziua de Crăciun, este făcut preot, dar fuge la Vasile, cu care împrejurare
scrie minunatul tratat Despre fugă sau Despre preoţie. Revine însă pentru a aplana conflictul
dintre tatăl său şi călugări, fiindcă aceştia îl acuzau că semnase, sub ameninţarea arienilor,
formula de la Rimini. Mai apoi este aşezat de Sf. Vasile în fruntea Sazimei, ca episcop, dar nu
ocupă scaunul efectiv, din cauza lui Antim al Tianei, care ţine oraşul ocupat milităreşte6.
După împăcarea lui Vasile cu Antim, Sf. Grigorie rămâne fără jurisdicţie şi revine
lângă tatăl său, spre a-l ajuta în conducerea Bisericii din Nazianz. După aceea, se retrage
iarăşi în Seleucia, fiindcă vedea că nu se mai procedează la o nouă alegere pentru el.
Totuşi o nouă alegere are loc. Astfel, în 379, episcopii ortodocşi din Tracia, îl aduc ca
episcop al Constantinopolului, împotriva episcopului eunomian Demofil, mai ales că murise
împăratul arian Valente. În Constantinopol toate Bisericile erau în mâna arienilor. De aceea
Sf. Grigorie se aşează în casa unei rude, unde era şi o capelă şi de aici rosteşte Cele cinci
cuvântări despre Dumnezeu, care aveau să-l facă celebru, atât pe el, cât şi acest loc, care va fi
mai apoi celebra Biserică Anastasia7.
5 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologia, manual pentru uzul studenţilor Institutelor Teologice, Ed. Sfânta Mănăstire Dervent, Bucureşti, 1956, p. 93;6 Prof. Univ. Dr. Remus Rus, Sfântul Grigorie Teologul - văzător al tainelor dumnezeieşti, articol publicat pe sitte-ul: http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-grigorie-teologul/sfantul-grigorie-teologul-vazator-tainelor-dumnezeiesti-73070.html7 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Sfinţii Părinţi şi spiritualitatea ortodoxă română, în rev. ,,Ortodoxia”, XXVII, nr. 4/1957, p. 588;
5
Aceasta se întâmpla în 380. Dar de acum încep şi marile necazuri. Astfel, se vede
chemat în faţa tribunalului, ca instigator şi autor al tulburărilor sângeroase, care au avut loc
între ortodocşi şi arieni, cu prilejul rostirii acelor cuvântări. Atacul arienilor este prevăzut de
el, cum vedem din Cuvântarea întâia, cap. I8.
Un alt necaz îi vine de la prietenul său, Maxim, filosof cinic, venit din Egipt. Acesta,
asigurându-se de asentimentul lui Petru al Alexandriei, vrea să ia locul Sfântului Grigorie, dar
este surprins de ortodocşi chiar în noapte când era consacrat episcop. Şi acum are loc un
conflict. Pentru toate acestea, Sf. Grigorie se hotărăşte să părăsească oraşul, dar este
împiedicat, poporul vociferând, cum ne înformează el în Carmen de vita sua, vers. 1100:
„Dacă pleci, tu iei cu tine Treimea”9.
Cu venirea lui Teodosie Împăratul, Bisericile trec în mâna ortodocşilor. Sf. Grigorie
conduce mai departe Biserica Constantinopolitană şi refuză să fie înscăunat, mai înainte de a
fi ales aici în mod canonic. Alegerea lui canonică are loc la Sinodul al II-lea ecumenic, în 381,
pe care îl prezidează după moartea lui Meletie al Antiohiei10. Are însă neplăceri, din cauza
punctului său de vedere asupra succesorului lui Meletie, unii episcopi din Egipt şi Macedonia
punând la îndoială alegerea canonică a lui Grigorie. De aceea, în iulie 381, îşi dă demisia şi se
retrage la Arianz, unde se ocupă cu scrisul şi moare în 38911.
CAPITOLUL II: Teologia Sfântului Grigorie de Nazianz
8 Idem, Patrologia, p. 94;9 Ibidem 10 Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 86;11 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologia, p. 94;
6
Teologia este abordată şi de Sfântul Grigorie de Nazianz ca un înalt pisc al cunoaşterii
prin experienţă. ,,Nu oricine poate să facă teologie, ci doar cei care au o anumită
predispoziţie spre cugetare şi metafizică, deoarece teologia trebuie să se înrădăcineze în
cunoaşterea unirii cu Dumnezeu trăite actual şi în abordarea obiectivă a tainei Treimii. De
aceea teologia, nefiind un discurs logic, este un fel de ştiinţă a probabilităţii şi pisc al
poeziei: ştiinţă a probabilităţii pentru că nimic din ceea ce afirmă nu poate fi empiric dovedit
şi pisc al poeziei pentru că teologia în sensul ei profund implică stări care nu se pot exprima
decât în poezie”12. Numai poezia este cea care poate sintetiza şi pătrunde în esenţa lucrurilor,
fără inflaţie de cuvinte. Vorbind despre poezia teologică nu presupunem rima sau versificaţia,
ci ,,focalizarea mesajului, concentrarea ideii şi sugerarea acesteia cititorului, făcând
abstracţie pe cât se poate de inteligenţa discursivă”13.
De aceea, Sfântul Grigorie de Nazianz consideră că teologie se poate face numai după
ani de reflexie şi meditaţie, lucru experimentat în propria lui viaţă. ,,După ajungerea la o
anumită stare de spiritualitate, aceasta trebuie înrădăcinată în Sf. Scriptură ca sursă,
autoritate şi garanţie a celor afirmate şi crezute”14. Fără Scriptură se poate afirma şi crede
orice, dar este eliminată garanţia finalităţii credinţei. „Teologul” crede, se roagă şi meditează,
în timp ce ,,tehnologul” este doar învăţat sau abil mânuitor al cuvintelor.
Pentru că ceea ce afirmă teologul, consideră Sf. Grigorie, să prezinte veridicitate şi
autoritate, el trebuie să îndeplinească anumite condiţii15:
1. Calificare, adică ceea ce afirmă ca să înveţe pe alţii trebuie să fie foarte clar în
propria viaţă.
2. Purificarea sufletului şi a minţii, adică golirea acestora de orice altceva în afară de
Dumnezeu.
3. Ridicarea spre cele spirituale pentru a cunoaşte raţiunea existenţei şi raţiunea
iconomiei divine.
12 Sfântul Grigorie de Nazianz, Cele 5 Cuvântări teologice, trad., introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993, p. 21;13 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Poezia Sf. Grigorie de Nazianz, în rev. ,,Studii Teologice”, nr. 1-2/1958, p. 766;14 Ibidem 15 Diac. drd. Marin Sava, Profilul teologului după Sf. Grigorie de Nazianz, în rev. ,,Studii Teologice”, nr. 5-6/1969, p. 387-389;
7
Când cineva are toate acestea, atunci poate într-adevăr ,,teologhisi”. Sf. Grigorie
foloseşte limbajul liturgico-poetic, prin care se poate trecere dincolo de realitate, se poate intra
în mister, în realitatea diferită16.
Teologia înseamnă adeseori tăcere; nu o tăcere totală, căci mărturia nu ar mai fi
deplină. Există riscul ca multele cuvinte pentru „teologhisire” să ducă la ,,tehnologhisire”.
Taina lui Dumnezeu depăşeşte în mod infinit puterea de înţelegere. ,,Tăcerea înseamnă
cinstirea misterului, păstrarea bogăţiei lăuntrice şi mijloc de purificare personală. În tăcerea
exterioară, inima contemplă mai adânc frumuseţea dumnezeirii”17.
Pentru a ajuta pe om să teologhisească, Sfântul Grigorie vorbeşte despre dragostea lui
Dumnezeu manifestată prin ,,sărăcirea Logosului”, care trebuie înţeles ca ,,lipsirea”
sau ,,golirea” lui Hristos de Sine (Filipeni 2, 6 ş.u.). Prin renuţare sau smerire se uşurează
cunoaşterea planului lui Dumnezeu cu lumea. Întruparea devine singura condiţie şi cale de
unire a creştinului cu Hristos, prin Duhul Sfânt care lucrează în Taine. Consecvent învăţăturii
Sf. Atanasie, Sf. Grigorie promovează fără încetare ideea îndumnezeirii omului. ,,Aceasta stă
potenţial în faptul că omul este creat după chipul lui Dumnezeu şi tinde spre original.
Lucrarea îndumnezeitoare nu aparţine nici numai omului, nici numai lui Dumnezeu, ci este
un act sinergic: Dumnezeu este ,,filantrop” şi are iniţiativa de a-l atrage pe om, în lăuntrul
căruia lucrează, însă omul trebuie să urmeze chemarea prin efortul propriu de creatură care
să se îndrepte liber spre Creator”18.
Dacă teologhisirea înseamnă înălţare, Sf. Grigorie identifică anumite stări de
ascensiune, până la cerul al şaselea. Sfântul Pavel ajunsese în al treilea (II Corinteni 12, 2).
Numai profetul Isaia (capitolul 6) descrie cum a avut o viziune deplină a prezenţei lui
Dumnezeu, unde a văzut puterile îngereşti care exclamă ,,Sfânt, Sfânt, Sfânt....”. Moise, după
Sfântul Grigorie, L-a văzut pe Dumnezeu întors, cu spatele, în umbră. În cerul al şaselea, Sf.
Grigorie vorbeşte despre Duhul şi calitatea Lui de împreună fiinţă cu Tatăl, cu autoritatea cu
care Sf. Pavel a vorbit despre experierea lui Hristos în cerul al treilea19.
Sfântul Grigorie foloseşte trei modele ale viziunii extatice şi contemplaţiei: Moise, Ilie
şi Pavel. Cunoaşterea experienţială este sensul firesc, dar nu scop al ,,teologiei”, ca în
experienţa lui Moise: ,,Iată, m-am despărţit de materie şi de tot ceea ce este trupesc. M-am
adunat în mine însumi, atât cât am putut şi am urcat în vârful muntelui. Dar când am deschis
16 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologia, p. 94;17 Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, cap. XIV, trad. din lb. greacă de Pr. Dr. Gh. Tilea şi Dr. Nicolae Barbu, 2008, Ed. IBMBOR, Bucureşti, pp. 19-20;18 Diac. Asist. Ioan I. Ică jr., Teologie şi teologi după Sf. Grigorie de Nazianz, în rev. ,,Mitropolia Ardealului”, nr. 1/1989, p. 42;19 http://www.ziarullumina.ro/vietile-sfintilor/teologia-sfantului-grigorie-de-nazianz
8
ochii, abia am putut să-l văd din spate şi încă fiind acoperit în piatră, adică în omenescul
Cuvântului, întrupat pentru mântuirea noastră. Nu am putut contempla firea cea dintâi şi
preacurată, care nu poate fi cunoscută decât de ea însăşi, adică de Treimea cea sfântă”20.
Contemplaţia este realizabilă numai pentru cei maturi duhovniceşte. Sentimentul
de ,,sălăşluire” în contemplare nu este niciodată satisfăcut pentru că ascensiunea în iubire nu
se sfârşeşte şi necesită un efort ascetic susţinut, pentru a trece dincolo de voal, în experienţa
îndumnezeirii. Viaţa îmbunătăţită certifică autenticitatea vederii şi numai astfel gândurile
umane se pot uni cu Logosul divin. Itinerariul este dificil şi este asemănat ascensiunii
muntelui: pe măsură ce sufletul ascende, norul necunoaşterii este tot mai dens şi vederea lui
Dumnezeu mai dificilă.
Persistenţa în curăţie şi urmarea dorinţei duce la vederea şi contemplarea imaginii lui
Dumnezeu în oglinda propriului suflet. Acesta devine în fiecare zi ca o oglindă imaculată a lui
Dumnezeu şi a lucrurilor divine: lumina se adaugă luminii, tenebrele noastre se deschid
seninătăţii, aşteptând să ajungă la izvorul reflexiilor de mai sus, ca să atingem fericirea, unde
imaginile se desfăşoară în faţa adevărului. Dumnezeu rămâne transcendent dar se poate revela
sufletelor îndumnezeite21.
Măsura în care această revelaţie se realizează rămâne un mister pentru mintea umană
şi o decizie a lui Dumnezeu. Pentru Sfântul Grigorie de Nazianz, învăţătura sau dogmele
creştine sunt absolut necesare unui dialog autentic cu Dumnezeu: ,,Nimic nu este mai măreţ în
faţa lui Dumnezeu ca învăţătura adevărată şi sufletul desăvârşit în învăţăturile adevărului”22.
Doctrina este cea care poate duce la sfinţire şi îndumnezeire. Ea este cheia rugăciunii
şi esenţa înnoirii baptismale, este certitudinea adevărului. De aceea, abaterea de la învăţătură
este abaterea de la adevăr: ,,Aceşti oameni au case dar noi Îl avem pe Cel ce sălăşluieşte în
casă; ei au temple, noi Îl avem pe Dumnezeu. Pe lângă aceasta, noi trebuie să fim temple ale
lui Dumnezeu Celui viu, jertfe vii, ofrande ale arderii de tot, sacrificii depline - dumnezei prin
adorarea Treimii”23 - spune el referindu-se la arieni.
Pentru Sfântul Grigorie, cunoaşterea se face prin doctrina despre Sfânta Treime, care
este absolut esenţială. ,,Învăţătura este descoperită tuturor, dar numai unii pot ajunge la
cunoaşterea experimentală a ei, căci această doctrină nu poate fi înţeleasă discursiv”24.
20 Cuvântarea 28,1, în Cele 5 Cuvântări teologice, citat la Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad. de Pr. Prof. Vasile Raducă, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1995, p. 64;21 Ibidem 22 Diac. Asist. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 45;23 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Sfinţii Părinţi şi spiritualitatea ortodoxă română, p. 590;24 Pr. Lect. Dr. Sorin Marinescu, Teologia Sfântului Grigorie de Nazianz, medicament împotriva necredinţei, articol publicat pe sitte-ul: http://www.calauza.edj.ro/?p=2631
9
Sfântul Grigorie ne arată că Atanasie a fost cel care a împăcat cele două direcţii
monastice, comunitarii şi solitarii, prin evidenţierea necesităţii unui ghid spiritual în procesul
contemplaţiei; tocmai de aceea, ,,contemplaţia este accesibilă pustnicilor, în aceeaşi măsură
ca şi preoţilor”25.
Sistemul este simplu şi se găseşte la toţi teologii creştini ai primelor secole: păzirea
poruncilor aduce purificarea trupului, care acoperă sufletul şi nu-i îngăduie să vadă razele
divine, iar acolo unde este curăţire este şi iluminare. Orice om este nevrednic de a ajunge la
purificarea sufletului în această lume, dar poate ajunge la cunoaşterea divinităţii graţie iubirii
dumnezeieşti. El nu trebuie decât să cureţe sufletul de necurăţie şi să-l împodobească cu
cercetarea de sine, deoarece ,,iluminarea fără purificare devine periculoasă”26.
CAPITOLUL III: Problema cunoaşterii la Sfântul Grigorie de Nazianz
25 Constantin Băjău, Patrologie, Ed. Universitaria, Craiova, 2007, p. 72;26 Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, p. 118;
10
Filosoful, adică iubitorul de înţelepciune, este un om care leagă într-un singur elan
căutarea unei vieţi morale desăvârşite de căutarea înţelepciunii divine. Cunoaşterea realităţilor
create şi a Creatorului lor este, de fapt, drumul către îndumnezeire. Astfel, ,,finalitatea
cunoaşterii nu are în vedere doar bogăţia intelectuală, ci dobândirea harului care îl va
lumina pe om o veşnicie”27. Pentru Sfântul Grigorie de Nazianz, această înţelegere a fost
filosofie pentru propria viaţă, dar şi pentru următorii săi întru Hristos.
Sfântul Grigorie de Nazianz, alături de el - marii corifei ai Şcolii din Capadocia,
Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie de Nyssa, face parte din şirul acelor gânditori
creştini care au construit, am putea spune, o tradiţie filosofică creştină greacă de filiaţie
platoniciană, în timp ce s-au menţinut în limitele Ortodoxiei. Desigur, ei nu sunt singurii.
Înaintea lor îi întâlnim pe reprezentanţii Şcolii alexandrine: Clement, Origen, Sfântul Atanasie
cel Mare, iar după ei, pe Sfântul Dionisie Pseudo-Areopagitul, pe Ioan de Scythopolis şi în
special pe Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Tradiţia capadociană s-a conturat în funcţie de cea alexandrină, în cadrul unui proces
selectiv de acceptare sau respingere a unor elemente fundamentale de gândire. Acelaşi proces
selectiv a fost aplicat şi în cazul relaţiei cu filosofia platoniciană. S-a pornit de la premisa că
sistemele filosofice deţin anumite elemente de adevăr, în special platonismul, pe când
celelalte elemente, care nu corespundeau revelaţiei creştine, au fost respinse. Principalele
doctrine filosofice respinse de gânditorii creştini au fost: veşnicia cosmosului, divinitatea
sufletului uman individual şi credinţa că sufletul este o substanţă diferită de trup, de care
poate şi trebuie să se debaraseze ca de ceva rău28.
Fiind străini noţiunii de creaţie, grecii au acceptat cu uşurinţă concepţia potrivit căreia
cosmosul este veşnic. Pentru ei, problema nu era a marii diviziuni între Dumnezeu şi făpturile
Sale, ci între lumea inteligibilă şi cea sensibilă. ,,Dumnezeu şi sufletul aparţin lumii
inteligibile şi nu celei sensibile şi, ca atare, sunt specii ale aceluiaşi gen. Dacă sufletul este
prins în lumea sensibilă, căreia îi aparţine trupul, el a căzut din starea sa pură şi trebuie să
încerce să se elibereze, abandonând trupul, pentru a reveni în sfera lui naturală”29. Pentru
creştinism acest lucru este inacceptabil, deoarece anulează semnificaţia actului de mântuire.
,,Fiind prin natura sa divin, ţinta sufletului nu mai este doar simpla strădanie de a se elibera
de povara trupului, de a ajunge la libertatea ontologică rezultată din înlăturarea poverii
27 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 127;28 Diogene Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, traducere de C.I. Balmuş, studiu introductiv şi note de Aram M. Frenkian, Ed. Polirom, Iaşi, 1997, p. 188;29 Prof. Dr. G. Papadopoulos Stylianos, Patrologie, vol. I, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2004, p. 91;
11
înrobitoa-re a trupului, ca în filosofia greacă antică, ci de a se redefini în plan ontologic,
noetic şi valoric în funcţie de Dumnezeu, ca punct suprem de referinţă”30. În plus, pentru
creştini, asocierea sufletului cu trupul nu înseamnă că sufletul piere odată cu trupul, ci că
trupul înviază împreună cu sufletul.
Planul cunoaşterii la Sfântul Grigorie de Nazianz ţine cont de diviziunea platoniciană a
lumii în inteligibilă şi sensibilă. Întrucât lumea sensibilă este doar o copie a celei inteligibile,
ea proiectează doar umbre, în timp ce lumea inteligibilă revelează chipuri, forme sau
reprezentări ale singurei realităţi care este Dumnezeu. Prin analogie, Vechiul Testament
dezvăluie umbre, în timp ce Noul Testament prezintă chipuri ale Adevărului ultim, care este
Dumnezeu Cel incomprehensibil31.
Filosofarea despre Dumnezeu, susţine Sfântul Grigorie, nu aparţine tuturor, ,,ci celor
ce s-au străduit şi au fost învăţaţi în contemplaţie şi, înainte de aceasta, celor ce au fost
curăţiţi în suflet şi în trup, sau cel puţin se curăţă într-o anumită măsură” (Cuv. I, 3), iar ea
se face între anumite limite, începând cu cele ce ne sunt apropiate şi în măsura în care
ascultătorul este deprins să le înţeleagă şi are puterea de a face acestea. Pe Dumnezeu trebuie
să-L pomenim mai des decât respirăm, potrivit cuvântului: „să se cugete ziua şi noaptea” (Ps.
1, 2) şi „să se binecuvinteze Domnul în toată vremea”, însă totuşi cu precauţie şi nu oriunde
şi oricând, întrucât „orice lucru îşi are vremea lui”32.
Cunoaşterea în sine depinde de gradul de iluminare atins de cunoscător. De aceea,
înţelepciunea sau cunoaşterea îşi are izvorul la Dumnezeu, de unde curge spre toate nivelele
creaţiei. ,,Înţelepciunea sau iluminarea este vehiculul unui întreit ritm universal: mone,
proodos, epistrophe; rezidă în Dumnezeu, purcede din El şi se reîntoarce la Dumnezeu”33.
Acest ritm este prezent atât în gândirea platoniciană, cât şi în cea creştină. În purcederea ei, ea
devine mai întâi înţelepciunea luminoasă şi jubilantă a îngerilor şi a celor care se bucură de
contemplaţie, înţelepciunea umană fiind o reflectare a acesteia. ,,Dumnezeu este pentru lumea
inteligibilă ceea ce soarele este pentru cea sensibilă, iar îngerii sunt razele Sale pe care le
reflectă sufletele umane purificate”34. În acest context, Sfântul Grigorie de Nazianz dezvoltă o
anghelologie gnoseologică, ca instrument al întregii sale gnoseologii.
30 Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, p. 126;31Prof. Univ. Dr. Remus Rus, Problema cunoaşterii, în teologia Sfântului Grigorie de Nazianz, articol publicat pe sitte-ul: http://www.ziarullumina.ro/anul-sfintilor-capadocieni/problema-cunoasterii-teologia-sfantului-grigorie-de-nazianz32 Diac. Asist. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 50;33 Ibidem 34 Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, pp. 128-129;
12
Urcuşul mistic este deopotrivă un urcuş al curăţirii şi purificării, dar şi al unei
ascensiuni noetice care culminează în visio beatifica, starea de supracunoaştere. În panegiricul
său dedicat Sfântului Atanasie, Sfântul Grigorie îi declară fericiţi pe cei care prin exerciţiul
raţiunii şi prin practicarea contemplaţiei s-au detaşat de vălul sau norul trupului şi au devenit
asemenea lui Dumnezeu şi s-au identificat cu cea mai curată lumină în măsura în care acest
lucru este posibil firii umane. Astfel de oameni sunt fericiţi prin urcuşul din această lume şi
prin îndumnezeire în lumea de dincolo, care este dăruită de adevărata filosofie şi prin
depăşirea dualităţii materiei prin unirea cu ceea ce ei percep în Treime.
Concluzii
13
Sfântul Grigorie de Nazianz este, aşadar, nu doar marele capadocian care a teologhisit
desăvârşit despre Sfânta Treime şi unirea firilor în Hristos, ci şi un mare tămăduitor
duhovnicesc al nostru, exprimând magistral reţeta vindecării – mântuirii în Hristos, Doctorul
sufletelor şi trupurilor: har, credinţă, nevoinţă ascetică şi fapte ale iubirii de semeni.
Sfântul Grigorie de Nazianz este unul dintre Părinţii Bisericii care, cunoscându-L pe
Dumnezeu prin experienţă nemijlocită, în lumina harului, a devenit un tămăduitor al nostru de
necredinţă, prin cunoaşterea teologică pe care ne-a împărtăşit-o în scrierile sale (4 volume din
P.G.). Această cunoaştere nu este un exerciţiu de filosofie abstractă, ci o înnobilare prin
înduhovnicire a celui mai elevat limbaj al vremii sale, pe care l-a pus în slujba Cuvântului
mântuitor, cu atât de multă dăruire şi înţelepciune, încât Sinoadele al II-lea şi al III-lea
ecumenice l-au numit „cel Mare” şi „Teologul”.
Gândirea lui Grigorie de Nazianz nu poate fi evaluată în afara structurilor filosofiei
platoniciene. El a asimilat mult mai mult această filosofie, comparativ cu ceilalţi doi mari
capadocieni. Teologia lui este mai degrabă o filosofie. Însă este vorba de o filosofie îmbibată
de Întrupare: „Dumnezeu coborât a devenit om pentru ca eu să pot deveni Dumnezeu în
măsura în care El a devenit om”. Prin extensiune, cunoaşterea divină a devenit cunoaştere
umană pentru ca aceasta se redevină cunoaştere divină. Acesta este pulsul unei gnoseologii
pronunţat ancorată în structuri ontologice, redimensionată după chipul cunoaşterii per se, care
este Dumnezeu.
Bibliografie
14
1. *** Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Pre
Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura IBMBOR,
București, 2005
2. Băjău, Constantin, Patrologie, Ed. Universitaria, Craiova, 2007
3. Coman, Pr. Prof. Dr. Ioan G., Patrologia, manual pentru uzul studenţilor Institutelor
Teologice, Ed. Sfânta Mănăstire Dervent, Bucureşti, 1956
4. Idem, Poezia Sf. Grigorie de Nazianz, în rev. ,,Studii Teologice”, nr. 1-2/1958
5. Idem,Sfinţii Părinţi şi spiritualitatea ortodoxă română, în rev. ,,Ortodoxia”, XXVII, nr.
4/1957
6. Ică, Diac. Asist. Ioan I. jr., Teologie şi teologi după Sf. Grigorie de Nazianz, în
rev. ,,Mitropolia Ardealului”, nr. 1/1989
7. Laertios, Diogene, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, traducere de C.I. Balmuş,
studiu introductiv şi note de Aram M. Frenkian, Ed. Polirom, Iaşi, 1997
8. Lossky, Vladimir, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad. de Pr. Prof. Vasile
Raducă, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1995
9. Popescu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. IBMBOR, Bucureşti,
2005
10. Rămureanu, Pr. Prof. Dr. Ioan, Istoria Bisericească Universală, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 2004
11. Sava, Diac. drd. Marin, Profilul teologului după Sf. Grigorie de Nazianz, în rev. ,,Studii
Teologice”, nr. 5-6/1969
12. Sfântul Grigorie de Nazianz, Cele 5 Cuvântări teologice, trad., introducere şi note de Pr.
Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993
13. Idem, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, cap. XIV, trad. din lb. greacă de Pr. Dr.
Gh. Tilea şi Dr. Nicolae Barbu, 2008, Ed. IBMBOR, Bucureşti
14. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea II, cap. II, trad. D. Fecioru, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 2005
15. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 1996
16. Stylianos, Prof. Dr. G. Papadopoulos, Patrologie, vol. I, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2004
Internet
17. http://www.ziarullumina.ro/vietile-sfintilor/teologia-sfantului-grigorie-de-nazianz
15
18. Marinescu, Pr. Lect. Dr. Sorin, Teologia Sfântului Grigorie de Nazianz, medicament
împotriva necredinţei, articol publicat pe sitte-ul: http://www.calauza.edj.ro/?p=2631
19. Nicolescu, Costion, Despre cunoaşterea lui Dumnezeu la ţăran, articol publicat pe sitte-
ul: http://spiritromanesc.go.ro/Costion.html
20. Rus, Prof. Univ. Dr. Remus, Sfântul Grigorie Teologul - văzător al tainelor dumnezeieşti,
articol publicat pe sitte-ul:
http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-grigorie-teologul/sfantul-grigorie-teologul-
vazator-tainelor-dumnezeiesti-73070.html
21. Idem, Problema cunoaşterii, în teologia Sfântului Grigorie de Nazianz, articol publicat
pe sitte-ul: http://www.ziarullumina.ro/anul-sfintilor-capadocieni/problema-cunoasterii-
teologia-sfantului-grigorie-de-nazianz
22. Teşu, Pr. Prof. Dr. Ioan-Cristinel, Cunoaşterea lui Dumnezeu în învăţătura şi trăirea
filocalică, articol publicat pe sitte-ul:
http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/cunoasterea-dumnezeu-invatatura-trairea-
filocalica-69006.html
16
Top Related