Efectele rugăciunii asupra creierului uman
S-a demonstrat științific faptul că omul bolnav se poate vindeca atingând moaștele unor
sfinți, chiar și rugându-se cu credință și nădejde lui Dumnezeu. Rugăciunea reprezină un remediu
puternic împotriva bolii, însă aceasta nu doar vindecă anumite afecțiuni ale organismului uman,
ci și reconstituie structura afectată foarte grav a conștiinței omului.
Cercetătorii științifici au observat că în timpul rugăciunii se desfărșoară un proces
deosebit, și anume „stingerea” completă a cortexului cerebral. Acest fenomen se petrece numai
la copiii de trei ani când se simt în sigurantă alături de mama lor. Odată cu creșterea în vârstă,
acest sentiment de siguranță se diminuează și activitatea creierului crește, iar acest ritm al
biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii. Șeful
Laboratorului de Neuropsihofiziologi al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică
Bekhterev din Petersburg, Valeri Slezin, a numit această stare necunoscută „trezie uşoară, în
rugăciune”1.
Este cunoscut faptul că bolile se datorează anumitor situații negative care au rămas
tipărite în mintea umană, însă în timpul rugăciunii, când omul își înalță mintea și sufletul către
Dumnezeu, toate grijile și probleme cotidiene sunt transferate pe un plan secundar sau dispar
definitiv din mintea umană. În aceste condiții, devine posibilă vindecare morală, psihică și chiar
fizică a individului.
Doctorul Andrew Newberg, directorul de cercetare de la Centrul Myrna Brind pentru
Medicină Integrativă din cadrul Spitalului Universitar Thomson Jefferson, a studiat timp de zeci
de ani efectele neuroștiințifice asupra creierului uman în timpul rugăciuni. Doctorul Newberg
susține că înainte de a realiza aceste cercetări injectează subiecților un colorant radioactiv
inofensiv în timp ce se află într-o stare profundă de rugăciune. Acest colorant se răspândește în
partea activă a creierului, adică în în părţile creierului unde fluxul sanguin este cel mai puternic.
Alexis Carrel, un mare specialist în histologie, definea rugăciunea ca fiind îndreptarea
spiritului uman spre substratul cel mai important și diferit de materie al lumii. Rugăciunea, din
persepctiva acestuia, are ca punct de pornire starea interioară de neliniște, de nesiguranță, precum
1 http://www.doxologia.ro/religie-stiinta-filosofie/efectele-stiintific-observate-ale-binecuvantarii-ale-semnului-crucii-ale
și strigătul de ajutor al omului. Prin urmare, rugăciunea are ca „motor” stările interioare,
sufletești ale omului.
Carrel promova imaginea rugăciunii ca înălțare a sufletului către Dumnezeu, Tatăl nostru
Ceresc, precum și dialogul omului cu Dumnezeu, subliniind faptul că adevărata rugăciune este
cea mistică, în care conștiința, glasul lui Dumnezeu în om, este absorbită în Dumnezeu. Însă
această stare nu este de natură intelectuală. La adevărata rugăciune pot ajunge oamenii simpli,
precum și specialiștii în Medicină, Teologie și nu numai.
Rugăciunea adevărată este asemănată cu parfumul unei flori de care se poate bucura orice
om dacă voiește. Dumnezeu se face cunoscut celor care Îl cheamă în rugăciunile lor și care
respectă Cuvântul și voia Sa. Dumnezeu lucrează în sufletul fiecăruia, răspunzând rugăciunilor
omului în funcție de nevoile sale și dacă lucrul cerut i se potrivește. Sfinții Părinți încurajează pe
credincios să nu nădăjduiască și să stăruie în rugăciune, acceptând și respectând cele trei
răspunsuri ale Tatălui Ceresc pentru fiii Săi: „nu acum”, „un pic mai târziu”, „am ceva mai bun
pentru tine”.
A-L cunoaște pe Dumnezeu nu sunt suficiente doar vorbele și gândurile, însă rugăciunea
„ îşi găseşte cea mai înaltă expresie într-un avânt al dragostei prin labirintul inteligenţei”2, așa
cum spunea Alex Carrel.
Același specialist în histologie subliniază modalitatea în care creștinul se poate ruga,
respectiv tehnica rugăciunii. Înainte de a începe a se ruga, omul este chemat să aspire la
Dumnezeu, să îndepărteze gândurile lumești și să fie cu mintea la Dumnezeu. Efortul de a tinde
către Dumnezeu trebuie să fie unul sufletesc, moral, afectiv, ci nu unul intelectual.
Rugăciunea ca dialog dintre om și Dumnezeu este asemănat cu dialogul dintre copil și
tatăl său. Omul este invitat să se roage cu credință, cu liniște, fără grabă, din iubire. Carrel
spunea foarte frumos faptul că ne rugăm în măsura în care iubim, adică cu toată ființa noastră:
„ ne rugăm în acelaşi fel în care iubim, adică din toată fiinţa noastră”3.
2 http://www.ecolife.ro/articole/spiritualitate/83-rugaciunea-de-dr-alexis-carrel.html
3 Ibidem.
Cât privește forma rugăciunii, aceasta poate evolua de la simplele cuvinte rostite pâna la
contemplare. Omul se poate ruga și fară cartea de rugăciuni sau Acatistier, folosind cuvintele
proprii. Omul se poate ruga citind toate rugăciunile de seară, de exemplu sau se poate ruga
rostind versurile rugăciunii Domnești. Sfinții Părinți îndeamnă pe omul contemporan să nu
primească ispita oboselii, ci să se roage chiar și câteva minute pentru a-I da și sufletului „hrana
cuvenită”.
Omul modern se poate ruga și prin îndeplinirea datoriilor zilnice, în timpul lucrului, căci
a realize sarcina primită este echivalentă cu rostirea rugăciunii. Omul se poare ruga simplu, fără
a se grăbi. Carrel spunea că modalitatea cea mai importantă de a conversa cu Tatăl Ceresc este
voința, fiindcă „ a face voia lui Dumnezeu constă, neîndoielnic, în a asculta de legile vieţii, aşa
cum sînt ele înscrise în fiinţa şi în sufletul nostru”4.
Rugăciunile sunt diferite asemenea persoanelor care le rostesc și au două teme central:
necazul și dragostea. Sfinții Părinți ne învață că există trei forme ale rugăciunii: rugăciune de
cerere, de mulțumire și de laudă adusă lui Dumnezeu.
În studiul său „Despre rugăciune”, Alex Carrel spunea că este în zadar să-I cerem ajutorul
lui Dumnezeu pentru realizarea unui lucru pe care îl putea face prin effort propriu. Din contră,
Biserica ne învață că fiecare lucru să-l începem cu Semnul Sfintei Cruci și cu rugăciunea scurtă
„Doamne ajută-mă”, să ne punea nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu, nu să ne bizuim pe
omeneștile puteri. Nimic nu este posibil fără ajutorul lui Dumnezeu.
Concluzia în ceea ce privește tehnica rugăciunii este fiecare tehnică are importanța ei, atât
timp cât reușește să creeze comuniunea omului cu Dumnezeu.
În ceea ce privește locul și timpul rugăciunii, omul se poate ruga oriunde și oricând: la
servici, pe stradă, în tramvai, la Biserică, însă indiferent de locul rugăciunii, sufletul trebuie să fie
liniștit, netulburat. Însuși Carrel recomandă ca spațiu efficient al rugăciunii Biserica. În Biserică,
sub privirile pline de dragoste și de blândețe ale sfinților pictați în icoane, omul se poate regăsi
pe sine însuși, căpâtânudu-și starea de liniște interioară.
4 Ibidem.
Pentru ca rugăciunea să devină un mod de a trăi, omul trebuie să îmbine rugăciunile
dimineții cu faptele zilei. El nu se poate ruga cu umilință și stăruință dimineața pentru a primi
ajutor și spor în rezolvarea grijilor cotidiene, iar faptele sale să fie lipsite de dragoste
creștinească.
În studiul menționat, Carrel enumără efectele rugăciunii, pornind de la premisa că orice
lucru bine făcut are un rezultat. Este dovedit faptul că nici un om nu s-a rugat fără a învăța ceva.
O primă cauză a ignoranței în ceea ce privește rugăciunea este absența rugăciunii în viața omului
contemporan. În al doilea rând, omul nu are un program de rugăciune stabil, măcar dimineața și
seara. În ultimul rând, cei care se roagă nu respect poruncile dumnezeiești sau cum spun Sfinții
Părinți sunt „căldicei”.
Răspunsul la tratamentul unui bolnav sau o boală rar întâlnită poate fi rapid și eficint dacă
bolnavul îmbină medicamentele cu rugăciunea, credința și nădejdea în Dumnezeu, fiindcă așa
cum spunea și doctorul Valeri Slezin rugăciunea este un remediu puternic împotriva bolii, cu alte
cuvinte rugăciunea făcută cu nădejde poate face minuni.
Medicul poate observa efectele psiho-fiziologice și curative ale bolii prin rugăciune.
Așadar, rugăciunea acționează asupra sufletului și asupra trupului în măsura întensității și a
frecvenței ei. Calitatea rugăciunii, spre deosebire de intensitate și frecvență care pot fi observate
prin comportamentul creștin, nu poate fi sesizată decât în măsura manifestării dragostei față de
aproapele, însă nu poate fi măsurată capacitatea de a iubi a aproapelui nostru. Este demonstra
faptul că „la indivizii cu o dezvoltare intelectuală egală, caracterul şi valoarea morală sînt
superioare în rândul celor care se roagă, prin comparaţie cu cei care nu se roagă”5.
Studiile de specialitate au demonstrate faptul că rugăciunile făcute cu regularitate au
effect benefic asupra unor glande cu funcționalitate normală. Rugăciunea regulată produce
transformări asupra organismului uman, fiindcă ea cultivă liniștea în sufletul uman, iar doctorul
care întâlnește un pacient trăitor în rugăciune ar trebuie să se bucure.
5 Ibidem.
Carrel spune în articolul său că „rugăciunea nu trebuie să fie asemuită morfinei, căci,
odată cu calmul, ea aduce şi o integrare mai bună a activităţilor mentale, un fel de regenerare a
personalităţii. Uneori ea generează curajul, imprimă credincioşilor o influenţă deosebită”6.
Rugăciunea are puterea de a-l situa pe om deasupra nivelului său intelectual. Din păcate,
omul contemporan refuză să dedice un interval scurt de timp rugăciunii.
Studiile de specialitate arată că oameni necredincioși, dar și copilași care nu puteau să
vorbească s-au vindecat fiindcă altcineva se ruga pentru ei.
În filmul „prin gaura de vierme”, doctorul Newberg consideră că, pentru
creier, rugăciunea către Dumnezeu este similară cu o stare de comuniune şi comunicare cu cei
apropiaţi:„deci, ne ajută să înţelegem că, atunci când oamenii religioşi Îl descriu pe Dumnezeu,
eitrăiesc cu adevărat acest tip de experienţă. Această experienţă este reală, inclusiv din punct de
vedere neurologic”7. Omul ateu sau necredincios care nu are un program stabil de rugăciune nu a
înregistrat nici o activitate cerebrală în lobul frontal spre deosebire de omul trăitor prin
rugăciune.
Un alt rol important asupra sănătății este îndeplinit de slujbele bisericești, acestea
normalizând tensiunea și valorile analizei sângelui.
Alături de slujbele bisericești, semnul Sfintei Cruci, apa sfințită, clopotele pot avea
proprietăți vindecătoare. De exemplu, în Rusia, în timpul epidemiilor, bat clopotele.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos, iar proteinele
viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia. De asemenea, semnul Sfintei Cruci are un efect şi
mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de
la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie
cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa
înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul
Sfintei Cruci asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai
6 Ibidem.7 http://frecventa-sufletului.ro/2013/05/18/activitatea-creierului-uman-in-timpul-rugaciunii/
mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Deși numai preotul are harul de a
sfinți apa, au fost analizate și înregistrate diferențe ale densității atunci când apa sfințită este
săvârșită de slujitorul Domnului, respectiv când apa este sfințită de un laic. Rezultatul analizei a
fost următorul: atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare,
atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare.
În concluzie, rugăciunea face minuni pentru cel care crede, care are nădejde în puterea ei
vindecătoare. Știința aduce argumente potrivite care întăresc afirmația aceasta. Prin rugăciune,
omul se apropie de Dumnezeu, recapătă liniștea sufletească distrusă de valurile vieții. Omul are
nevoie de Dumnezeu așa cum are nevoie de apă și de aer.
Bibliografie
1. www. doxologia. ro
2. www. ecolife. ro
3. www. frecventa-sufletului. ro