B ib lio teca p o p o ra lă a A so c ia ţ iu n ii „A s t r a “ .

Anul al 29-lea. Nr. 249. 1938.

Creangă Ion„Soacra cu trei nurori“, „Dănilă Prepeleac“, Capra cu trei iezi“.

Publiea|ie periodică a „Asociaţiunii“.

Editura Asociaţiunii „Astra“, Sibiiu, Strada Tiparul Institutului de arte graflee „Daeta Tratau

go<c><^<5<sxc><!C^

„Asociaţinnea pentru literatura Români şi cultura popornlni român“ , „ĂSTR“ .

î n t e m e i a t ă tn 1861.

PRBŞEDINTB DB ONOARE:M. S. Regele CAROE. 11.

Preşedinte aetiu:Dp. luliu Moldonan.

Viee-preşedlnte:Dp. Gh. Preda.

Vlee-preşedinte:Dp. Gh. Moga.

Viee-preşedinte:Dp. Sabin Eunţianu.

Comitetul central al „Asoelaţlunli“ numără 50 de fruntaşi din toate păturile societăţii româneşti.

E datoria fiecărui bun pomân să sppijineaseă „Aso- eiaţiunea". eetind publicaţiile ei şi înscpiindu'se de membpu.

Taxele de membra sunt următoarele: Membru fondator al Casei Naţionale.

odată pentru totdeauna...................Bel 5000'—Membru fondator al „Asoelaţiunel“ ,

odată pentru totdeauna. . . „ 1000'—Membru pe uieaţă al „Asoetaţtunel“,

odată pentru totdeauna.....................„ 500'—"ubru aettual „Asoeiaţiunei“,anual „ 30'—

iru ajut. al „Asoetaţiunel“ . anual , 10'—

Biblioteca poporală a Asociaţiunii „Astra“.

Anul al 29-lea. Nr. 249. 1938

Creangă, Ion„Soacra cu trei nurori“, „Dănilă Prepeleac“, Capra cu trei iezi“.

BCU Cluj ■Napoca

RBC FG 201504398

Pnbliea}ie periodică a „Asociajiunii“.

Editura Asociaţiunii „Astra“. Sibiiu, Strada Şaguna 8. Tiparul Institutului de arte graftee „Daela Tratană*. s. a.. Stbttu.

Preţul 5 Lei.

... -.■'l •j ;* s} .t;

Soacpa cu trei ntirori.*)Era odată o babă, care auea trei feciori

nalţi ca nişte brazi şt tari de uârtute, dar slabi de minte.

O răzăşte destul de mare, casa bătrâ' nească cu toată pojtjlea el, o uie cu liuadă frumoasă, Dlte şi multe pasert alcătuiau gos* podăria babei. Pe lângă acestea mai auea strânse şi părăluţe albe pentru zile negre; căci lega paraua eu zece noduri şi tremura după ban.

Pentru a nu răzleţi feciorii de pe lângă sine, mai dură încă două case alăture, una la dreapta şl alta de* a stânga celei bătrâ' neştt. Dar tot atunci luă hotârîre nestrămu­tată a ţinea feciorii şl uliioarele nurori pe lângă sine — în easa bătrânească — şi a

*) Tipăriţi întâia oară în „Gonuorbirl literare", în anul 1875.

1*

4

nu orândut nimic pentru împărţeală până aproape de moartea sa. Aşa făeu; şl-i râdea Inima babei, de bucurie, când gândea numai cât de fericită are să fie, ajutată de feciori şi mângâiată de uiitoarele nurori. Ba de multeori zicea în sine: Voiu prlueghea nu­rorile, le-olu pune la lucru, le-olu struni şi nu le-olu lăsa nici pas a ieşi din casă, în lipsa feciorilor mei. Soacră'mea — fte-i ţărna uşoară 1 — aşa a făcut eu mine. Şlbărbatu- meu — Dumnezeu să mi-1 ierte 1 — nu s’a putut plânge că Uam înşelat sau t-am răsipit casa... deşi câteodată erau bănulele... şl mă probozla... dar acum s’au trecut toatei

Tustrei feciorii babei umblau în cărăuşie şi câştigau mulfi bani. Celui mai mare îl uenl uremea de însurat şl baba simţind asta, umbla ual-uârtej să-i găsească mireasă; şl în cinci-şase sate, abia, abia putu nimeri una după placul e l : nu prea tânără, naltă şl us- eăţluă, însă robaee şi supusă. Feciorul nu teşi din hotărîrea maică'sa, nunta se făeu şi baba îşi luă cămaşa de soacră; ba încă netăiată la gură: care însemnează că soaera nu trebue să fie eu gura mare şi să tot câr­tească de toate eelea.

5

După ee.s ’a sfârşit nunta, feciorii s’au dus în treaba lor, tar nora rămase eu soacra. Chiar în acea al, eătră seară, baba începu să pute la cale uteaţa nurori-sa. Pentru babă, sita nouă nu mai auea loc în euîu. — De ce ml-am făcut cleşte? Ca să nu mă ard, aicea ea. Apoi se sule Iute în pod şi seoboară de acolo un ştlubeiu cu pene rămase tocmai dela răposata 8oaeră-sa, nişte chite de cânepă şl ureo două dimerlti de păsat.

— lată ce-am gândit eu, noro, că poţi lucra nopţile. Piua-t în căsoaea de alăture, fusele în oboroc sub pat, iar furca după horn. Când te-l sătura de struflt pene, uei pisa mălai; şi când ua uent bărbatu- tău dela drum, Dom face plaehle eu costiţe de porc de cele afumate; din pod şi, Doamne, bine uom mâneai Acum deodată până te-l mai odihni, ia furca în brâu şi până mâni-dimi­neaţă să găteşti fuioarele aceste de tors, penele de struflt şt mălaiul de pisat. Eu mă las puţin că mi-a trecut ciolan prin ciolan cu nunta uoastră. Dar tu să ştii că eu dorm iepureşte; şl pe lângă işti doi ochi, mai am unul la ceafă, care şade pururea deschis şl cu care uăd şl noaptea şi ziua, tot ce se face prin casă. Ai înţeles ce ţi-am spus?

6

— Da, mămueă. Numai eeua de mân­care...

— De mâncare? O ceapă, un usturolu ş ’o bucată de mămăligă rece din poliţă, sânt destul pentru o neuastă tânără ea tine... Lapte, brânză, unt şl ouă de* am putea seliput să ducem în târg ea să facem eeua parale; căci casa s’a mai îngreuiat eu un mâncău şl eu nu ureau să-mi pierd eomândul.

Apoi când înseră, baba se culcă pe pat, eu faţa la părete, ea să n’o supere lumina dela opaiţ, mai dând a înţelege nurori-sa că are s’o priuegheze; dar somnul o cuprinse îndată şi habar n’auea de ce face noră-sa. Pe când soacra horăia, dormind dusă, bla­jina noră migăia prin casă, acuş la strujlt pene, acuş îmbăia tortul, acuş pisa mălaiul şl*l uântura de buc. Şl dacă Enachi se punea pe gene i, ea îndată lua apă rece şl-şi spăla fata, ea nu eumua s'o uadă neadormita soacră şl să-l bănuiască. Aşa se munci biata noră până după miezul nopţii; dar despre ziuă somnul o doborî şi adormi şi ea între pene, eaiere, fusele eu tort şl bucul de mălatu. Baba, care se culcase odată eu găinile, se sculă eu noaptea ’n cap şt începu a trânti

?

şl-a plesni prin casă, încât biata noră, care de-abia aţipise, de uole, de neuoie, trebui să se scoale, să sărute mâna soacrei şl să-i arăte ee-a lucrat. Încet, încet nora s’a dat la brazdă şl baba era mulţămită eu alegerea ce-a făcut. Peste eâteua zile cărăuşii sosesc şi tânăra neuastă uăzându-şi bărbăţelul, mai uită din cele năcazuri 1

Nu trece mult şi baba pune la cale şl pe feciorul cel miflootu; şi-şl ia un suflet de noră întocmai după chipul şi asemănarea celei dintâi: cu deosebire numai, că aceasta era mal în uârstă şi ceua încrucişată, dar foc de harnică.

După nuntă, feciorii se duc iarăşi în că­răuşie şl nurorile rămân iar eu soacra acasă. După obiceiu, ea le dă de lucru eu măsură şi cum înserează, se culcă, şpuind nurorilor să fie harnice şl dându-le de grijă ea nu eumua să • adoarmă, că le uede ochiul cel neadormit.

Nora cea mai mare tălmăci apoi celei­lalte despre ochiul soaeră-sa cel a-toate- uăzător şl aşa una pe alta se îndemnau la treabă şl lucrul ieşla gârlă din mânile lor. Iară soacra huzuria de bine.

i

8

Dar binele — câteodată — aşteaptă şt rău. Nu trece tocmai mult şl ulne uremea de însurat şl feciorului celui mie. Baba însă, uoia eu orice chip să aibă o troifă nedes­părţită de nurori... De aceea şi chitise una de mal înainte. Dar nu-t totdeauna cum se chiteşte, ei-i şi cum se nimereşte. Intr’o bună dimineaţă, feciorul mamei îi şi aduce o noră pe euptoriu. Baba se searmănă de eap, dă la deal, dă la Dale, dar n’are ce face şi, de uoie de neuote, nunta s’a făcut şl pace bună 1

După nuntă, bărbaţii din nou se duc în treaba lor şi nurorile rămân iar eu soacra acasă. Baba iarăşi le dă de lucru cu mă­sura şi eum ulne seara, se culcă după obicei. Cele două nurori uăzând pe cea mai tânără eodlndu-se la treabă, îi zic: Da nu te tot codi că mămuea ne Dede.

— Cum? Eu o uăd că doarme. Ce fel de treabă e aceasta? Noi să lucrăm şi ea să doarmă?

— Nu căuta că horeşte, zise cea mijlocie, mămuea are la ceafă un oehiu neadormit, eu care Dede tot ce facem, ş’apol tu nu ştii eine-i mămuea, n’ai mâncat niciodată moarea el.

9

— Ba ceafă ? ... Vede toate ? .. . N ’am mâncat moarea ei ? . Bine că mi-am adus aminte... Dar ce mâncăm noi, fetelor, hăi?

— la răbdări prăjite, dragă cumnăţleă... Iar dacă eşti flămândă, ia ş l tu o bucată de mămăligă din colţar şi cu nişte ceapă şi mă­nâncă.

— Ceapă cu mămăligă? D’appt neam de neamul meu na mâncat aşa bucate. Da slănină nu-i în pod? unt nu-i? ouă nu-s?

— Ba sânt de toate, ziseră cele două, dar sânt a mămueăi.

— Bu cred că tot, ce-i a mămueăl e şl al nostru şl ee-i al nostru e şl al el. — Fe­ţelor, hăt l s'a trecut de şagă. Voi lucraţi, că eu mă duc să pregătesc eeua de-a mâncării, ştii eolea, eeua mai omeneşte; ş’aeuş uă chem şi pe Doi.

— Doamne, ce uorbăţi-a ieşit din gură 1 ziseră cele două. Vrei să ne-'aprlndem paie în cap ? Să ne suârlă baba pe drum?

— Bas’ dacă u’a durea capul. Când u’a înireba pe uoi, să daţi ulna pe mine şi să lăsaţi să uorbesc eu pentru toate.

— Apoi dar... dŞl... fă cum ştii; numai să nu ne bagi şi pe noi în belea.

10

— Hal, fetelor, tăceţi, gura uă meargă; eă nu-t bună pacea şl ml-e dragă gâleeaua. Şl iese cântând:

Vai săracu omu prost Bun odor Ia eas’ a fost.

Nu trece nici un ceas la mijloc, ş’un euptior de plăcinte, eâţiua pui pârpâllţl în frigare şl prăjiţi în unt, o străehinoae de brânză eu smântână şl mămăliguţa erau gata. Apoi tute ehlamă şl pe celelalte două în bordetu şi se pun la masă eu toatele.

— Hal fetelor, mâneaţi bine şl pe Domnul lăudaţi, că eu mă răpăd în cramă s’adue ş’un eofăel de uin, ea să meargă plăcintele aceste mat bine pe gât.

După ce-au mâncat ş’au băut bine, le-a uenit a cânta, ea Rusului din gura gârliciulul:

Soaeră'Soacră, poama aerai De te-ai coace cât te ai coace.Dulce tot nu te-i mai faee...De te-ai coace toată toamna.Eşti mai acră decât coarna;De te-ai coace-un an şi-o uară.Tot eşti acră şi amară, ieşi afară Ca o pară;

11

Intri ’n casă Ca o coasă;Şezi în unghiu Ca un junghiu.

Ş’au mâncat, ş’au băut, ş’au cântat, până au adormit eu toatele pe loc.

Gând se scoală baba în sort de ziuă, ta nurori, dacă ai de unde. lese afară spe­riată, dă încolo, dă pe dincolo şi când intră în bordetu, ce să uadă ? Bietele nurori jăllau pe soacră sa.. Pene împrăştiate pe jos, făr- măturl, blide aruncate în toate părţile, eo- făelul de uin răsturnat — ticăloşie marel...

— Da ee-i acolo? strigă baba înspăi­mântată 1

Nurorile atunci sar arse în picioare; şl cele mal mart încep a tremura ea uarga, de frică şl lasă capul în jos de ruşine. Iar cea cu pricina răspunde:

— Da bine, mămueă, nu ştii e'au uenit tătuea şl cu mămuea şi le-am făcut de mân­care şi le-am scos un cofăel de uin; şt de aceea ne-am ehefăluit şi noi oleacă. Iaca, chiar mai dineaorea s’au dus.

— Şi m’au uăzut cuscrii cum dormlam?— D’apoi eum să nu te uadă, mănâncă?

13

Ş’apqt de ee nu m’aţl sculat ? mânea-u’ar etuma să uă mănânce 1

— D’apot dă, mămueâ, fetele acestea au spus că d-ta uezl tot şi de aceea am gândit că eşti mânioasă pe tătuea şt pe mămuea, de nu te scoli. Şt ei erau aşa de mâhniţi, de mai nu le-a ticnit mâncarea.

— Ei lasă, ticăloaselor, că u’oiu dobzăla eu de-acu ’natnte.

Şi de-atunet nurorile n’au mai auut zi bună în casă cu baba. Când îşi aducea ea aminte de puicile cele nadolenee şl boghete, de uinlşorul din cramă, de risipa ee s’a făcut eu munca ei şi e’au uăzut- o cuscrii dormind aşa lăfălată, cum era, crăpa de ciudă şi rodea în nurori, cum roade cáriul în lemn.

Se lehămetisiseră până şi cele două de gura cea rea a babei ; şi cea mai tânără găsi acum prilej să-i facă pe obraz şl să orânduiaseă totodată şl moştenirea babei prin o dieată nemal pomenită până atunci şi tată cum:

— Cumnatelor, z'se ea într’o zi, când se aflau singure în ule. Nu putem trăi în casa oceasta, de n’om face ţoale chipurile să scăpăm de hârca de babă.

13

— Eţ cum?—r Să faceţi eura u’olu înuăţa eu şl habar

să n’auetf.— Ce să facem? întrebă cea mai mare.

! — la să, dăm busta în casă la babă şltu s’o tel de cânepa dracului şl s’o trăs­neşti eu capul de peretele cel despre Ră­sărit, cât îi putea; tot aşa să faci şl tu cu capul babei de peretele cel despre apus; ş’apoi ce t-otu mat face şl eu ueţtuedea uol.

— Dapoi când or ueni al noştri?— Atunci uol să uă faceţi moarte 'n pă­

puşoi, să nu spuneţi nici late, niet bălaie. Otu uorbi eu şt eu dânşii şi las’ dacă ua fi eeua.

Se înduplecară şl .cele două, intrară cu toatele în casă, luară pe babă de păr ş’o izbiră Cu capul de pereţi, până l-l dogiră. Apoi cea mai tânără fiind mal şugubaţă decât cele două, trâhteşte baba în mijlocul casei ş ’o frământă eu picioarele, ş ’o ghingoseşte ea pe dânsa; apoi îi scoate limba afară,i-o străpunge eu- acul şl l-o presură eu sare şl eu piperlu, aşa eă limba Îndată se umflă şl soacra nu mai putu zice niel cârc 1 Şi slabă şl stâlcttâ cum era, căzu la pat bolnauă de

14

mparte. Apoi nurorile, după sfătuirea celei eu pricina, aşezară baba într’un aşternut curat, ea să-şi mai aducă aminte de când era mireasă; şl după aceea începură a scoate din lada babei ualuri de pânză, a-şi da ghiont una alteia şi a uorbl despre stârliel, toiag, năsălie, poduri, paraua din mâna mortului, despre găinile ori oaia de dat peste groapă, despre strigoi şi câte alte năzdrăuănii în­fiorătoare ; încât numai acestea erau de ajuns, ba şl de întrecut, s’o uâre în groapă pe biata babă.

Iaca fericirea uisată de mal înainte, cum s’a împliniţi

Pe când se petreceau aceste, iaca s’aud scârţâind nişte cară; bărbaţii uenlau. Neue- stele lor le ies întru întâmpinare şi după sfătuirea celei mai tinere, dela poartă s'a- runeă în gâtul bărbaţilor şi încep a-i lua eu uorba şi a-i desmierda, care de eare mal măgulitor.

— Da ce face mămuea? întrebară eu toţii de-odată, când dejugau boit.

— Mămuea, le luă cea mal tânără uorba din gură, mămuea nu face bine, ce face; are de gând să ne lese sănătate, sărmana.

15

— 6um? ziseră bărbaţii înspăimântaţi, scăpând răsteele din mână.

— Cum? la sânt ureo cinei'şase aile, î de când a fost să ducă oiţeii- la suhat şl-un

Dânt rău pe semne a dat peste dânsa, săr­mana 1... Ielele l-au luat gura şl picioarele.

Ftit se reped atunci eu toţii în casă la patul mâne-sa; dar biata babă era umflată cât o bute şi nici nu putea bleşti măcar din gură; simţirea însă nu şl-o pierduse de tot. Şi uăaându*1, îşi mişcă puţin mâna şi arătă la nora cea mare şt la peretele despre ră­sărit, apoi arătă pe cea mijlocie şi peretele

( despre apus, pe urmă pe cea mai tânără şl jos în mijlocul casei, după aceea de-abla putu aduce puţin mâna spre gură şi îndată căzu într’un leşin grozau.

Toţi plângeau şi nu se puteau dumeri despre semnele ce face mama lor. Atunci nora cea tânără zise, prefăeându-se că plânge şl e a :

— Da nu înţelegeţi ce urea mămuea?— Nu, ziseră ei.— Biata mămueă lasă eu limbă de moarte:

că fratele cel mare să lee locul şi casa cea dşspre răsărit; cel mijlociu cea despre apus;

16

ţară noi, ea mezihi ee sântem, să rămânem aiel, în casa bătrânească.

— Că bine mat zici tu, neuastă, răs- punse bărbatu-său. Atunet ceilalţi nemai auând încotro şouăt, dteata rămase bună făcută. .

Baba muri chiar în acea at şt nurorile despletite, o bociau de mila satul. Apot peste două zile o îngropară eu cinste mare şt toate femeile dtn sat şi de prin meleagurile ueelne uorbiau despre soaera eu trei nurori şl zi­ceau : ferice de dânsa c’a murit, că ştiu eă are cine-o bocii

Capra eu trei ieşi.*)Era odată o capră, care auea trei iezi.

ledul cel mare şl eu cel mijloeiu dau prin băţ de obraznici ee erau; iară cel mie era harnic şl cuminte. Uorba eeea: Sunt cinei degete la o mână şi nu samănă toate unul eu altul.

*) Tipărită înfâia oară în „eonuorbivi literare“, în anul 1875.

17

Intr’o zi, capra chlamă Iezit de pe-afară şt le zise:

— Dragii mamet copilaşii eu mă duc în pădure, ea să mai aduc ceua de-ale mân­cării. Dar uol îneuie{t uşa după mine, ascul­taţi unul de altul şl să nu cumua să des­chideţi până ce nu-ţi auzi glasul meu. Gând uotu uent eu, am să uă dau de ştire, ca să mă cunoaşteţi, ş’am să uă spun aşa:

Trei ieşi eucueţi,Uşa mamei deseueţi,

Gă mama u’aduee nouă:Frunze ’n buze,Lapte ’n ţâţe,Drob de sare In spinare.Mălăieş In eălcăeş,Smoe de flori Pe subsuori.

— Auzit-aţi ee-am spus eu?— Da, mămucă, ziseră iezii.— Pot să am nădejde în uol ?— Să n’ai nici o grijă, mămucă, apu­

cară eu gura înainte cei mai mari. Noi sântem2

18

odată băieţi şi ee-am uorblt odată, uorblt rămâne.

— Daeă t aşa, apoi ueniţl să uă sărute mamal Dumnezeu să uă apere de cele rele şt mat rămâneţi eu bine!

— Mergi sănătoasă, mămueă, zise cel mie, eu laerăml în ochi şl Dumnezeu să-ţt ajute, ea să te întoare eu bine şt să ne-aduel de mâncare.

Apoi capra iese şl se duce în treaba ei. Iar iezit închid uşa după dânsa şi trag zăuorul. Dar uorba ueehe: Păreţli au urechi şl fere- strtle ochi. Un duşman de lup, — ş’apoi ştiţi care ? — chiar eumătrul caprei, — care de­mult pândia ureme eu prilej ea să pape iezii, trăgea eu urechea la păretele dtn ̂ dosul casei, când uorbia capra eu dânşii;

— Buni zise el în gândul său. la acu mi-e timpul... De l-ar împinge păcatul să-ml deschidă uşa, halal să-mi fie! Ştiu că i-aş eârnosi şt i-aş jumulii

Gum zice, şi ulne la uşă; şl cum uine şl începe:

Trei iezi cueueţi,Mamei uşa descueţi

19

. 0ă mama u’aduee uouă:Frunze ’n buze.Lapte ’n ţâţe,Drob de sare In spinare.Mălăieş In eălcăeş,Smoc de flori 'Pe subsuori.

— Hali deschideţi eu fuga, dragii mamei 1 eu fugal

— lai băieţi, zise eel mai mare, săriţi şi deschideţi uşa eă ulne mama eu de mân­care.

— Sărăcuţul de minei zise eel mie. Să nu eumua să faceţi pozna să deschideţi, eă-1 Dai de noii Asta nu-i mămuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i aşa de gros şl răguşit, ei-l mal subţire şi mat frumoşi

Auzind acestea, lupul se duse la un fierar şl puse să-t ascute limba şi dinţii pentru a-şl subţla glasul ş’apoi întoreându-se fncepu tar:

Trei iezi eueueţi.Mamei uşa deseueţil...

— Ei, oedeţi ? zise iarăşi eel mare; dacă mă potriDese eu uouă ? — Nu-i mămuca, nu-i

2*

20

mămuea. — D’apol eine-1, dacă nu-i ea? Că doar şt eu am urechi. Mă duc să-l deschid.

— Bădica! bădtcăl zise tarăş cel mie, ascultaţi-mă şi pe minei Poate mal de-apol a uenl eineua şi-a z ice :

Deschideţi uşa Că uine mătuşa 1

ş’atunei uoi trebue numai decât să deschi­deţi ? D’apol nu ştiţi eă mătuşa-i moartă, de când lupii albi şi s’a făcut oale şt ulcioare, sărmana ?

— Apoi dă! nu spun eu bine? zise cel mare. la de-atunel e rău, în lume, de când a ajuns coada să fie cap... Dacă te-i potriui tu acestora, îl ţinea mult şi bine pe mămuea afară. Eu unul mă duc să deschid...

Atunci mezinul se uârî iute în horn şi sprijinit eu picioarele de priehleiu şt eu nasul de funingine, tace ea peştele şi tremură ea uarga de frică. Dar frtea-i din raiu, sărmana 1 Asemenea cel mijlociu, ţuşttl iute sub un ehersin; se ’nghemueşte acolo cum poate, tace ea pământul, şt-i tremură carnea pe dânsul de frtcă: fuga-i ruşinoasă, da i sănă­toasă!... Insă cel mare, se dă după uşă şi

21

— să tragă, să nu tragă? In sfârşit trage să- norul... Când tal... ee să Dadă? Ş’apol mal are când uedea?... eăei lupului ît scăpărau ochit şl-t sfârâta gâtlejul, de flămând ce era. Şi nici una nici două haţl pe ied de gât, ît retesă capul pe loc, şi-l mănâncă aşa de tute şi cu aşa poftă, de-ţl părea că nici pe-o măsea n’are ee pune. Apoi se Unge frumuşel pe bot şi începe a se înuârti prin casă cu neastâmpăr, zicând:

— Nu ştiu, părerea m'a amăgit, ori am ausit mal multe glasuri ? Dar ee Dumneseu ? Pare’au intrat în pământ... Unde să fie, unde să. fie ? — Se Iţeşte el pe acolo, se iţeşte pe dincolo, dar pace bunăl iezii nu-s nt- eălril Măi... că mare minune-l şi asta... dar nici acasă nara coasă... ia să mat odihnesc oleacă aste bătrâneţe.

Apoi se îndoaie de şele cam eu greu şi se pune pe ehersin şt când s’a pus pe ehersin, nu ştiu cum s’a făcut, că ori ehersinul a crăpat, ort eumătrul a strănutat... Atunci iedul de sub ehersin, să nu tacă? — îl pă­ştea păcatul şi-l mânca spinarea, sărăcuţul 1

— Să-ţi fie de bine, nănaşulel

> *1

22

A L . ghidi! ghldtl ghiduş ee eşti! Atei ml-al foşti ia ulnă ’neoaee la nănăşelul să te pupe el!

Apoi ridică ehersinul binişor, înşfacă iedul de urechi şt-l floeăeşte şi-l jumuleşte şl pe acela, de-i merg petieile 1... Vorba ceea: toată pasărea pe limba ei piere.

Pe urmă se mai înoârte prin casă, doar a mal găsi eeua, dar nu mal găseşte nimic, căci. iedul cel cuminte tăcea muleom în horn, cum tace peştele în borş la foc. Dacă uede lupul şi uede, că nu mal găseşte nimic, îşi pune în gând una: aşea&ă cele două capete eu dinţii rânjiţi în ferestri, de-ţl se părea că râd; pe urmă unge toţi păreţi! eu sânge, ea să facă şi mai mult în ciuda caprei, ş’apoi lese şi-şi caută de drum.

Cum a ieşit duşmanul din casă, iedul eel mie se dă iute jos din horn şl încuie uşa bine. Apot începe a se seărmăna de cap şi a plânge eu amar după frăţiorii săi.

— Drăguţii mei frăţiorii De nu s’ar fi înduplecat, lupul nu i ar fi mâneaţi Şl biata mamă nu ştie de astă mare urgie, ee l-a uenit pe cap 1 Şl boceşte el şi boceşte, până îl apucă leşini Dar ee era să le facă?

23

Dina nu era a lui şl ce-au căutat, pe nas le-a dat.

Când jălia el aşa, iaca şl capra uenia cât putea, tneăreată eu de-ale măneărli şl gâfuind. Şi cum uenia, cât de colo, uede cele două capete, eu dinţii rânjiţi în ferestri.

— Dragii mămueuţei, dragi, cum aşteaptă <el eu bucurie şl-ml râd înainte când măuădl

Băieţii mamei, băieţi,Frumuşei şi cueueţi...

Bucuria caprei nu era proastă. Dar când ■s’apropie bine, ce să uadă? Un fior rece ea ghlaţa îl trece prin Dine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde în tot trupul şl ochii i se painjinese. Şi ce era, nu era bine 1... Ba însă tot merge pân' la uşă, cum poate, cre­zând că părerea o înşală... şl cum ajunge .şl începe:

Trei iezi cueueţi.Mamei uşa descuefi

Că mama D’aduee uouă:Frunze ’n buze,Lapte ’n ţâţe,Drob de sare In spinare.

24

Mălăieş In eălcăeş,Smoc de flori Pe subsuori.

Atunci iedul mezin'— care acum era şt eel de’ntâl şt cel de pe urmă — sare iute şi-i deschide uşa. Apoi s’aruneă în braţele mâne-sa şi eu.laerămi de sânge începe a-i spune:

— Mămueă, mămueă, uit’te ce-am pâţtt noii Mare foc şl potop a căzut pe capul nostru 1

Capra atunci, holbând ochii lung prin casă, o cuprinde spaima şl rămâne încre­menită l... Dar mal pe urmă îmbărbătându-se şt-a mai uenit puţin în fire şi-a întrebat:

— Da ee-a fost atei, copile ?— Ce să fie, mămueă? la cum te-al du»

d ta de-acasă, n’a trecut toemal mult şi iaca s’aude elneua bătând la uşă şi spunând:

Trei ieşi cueueţi,Mamei uşa deseueţi...

— Şi ?...— Şi frate-meu eel mare, nătâng şl ne­

astâmpărat, cum îl ştii, fuga la uşă, să des­chidă.

— $'atuneil— Atunci eu m’am uârît Iute în horn

şl frate-meu eel mijlociu sub ehersln, iară eel mare după cum îţi spun, se dă eu ne­păsare după uşă şl trage zăuorul.

— Ş’atunei?— Atunci grozăDte marel Nănaşul no­

stru şl prietenul d-tale, eumătrul lup, se şi arată în prag.

— Cine? Cumătru-meu? El eare s’a jurat pe părul său eă nu ml-a spărla copilaşii niciodată?

— Apoi dă, mamă I Cum uezt, i-a umplut de spărieţil

— la las’ că 1-oiu înnăţa eu! Dacă mă uede eă-s o uăduuă sărmană şi e’o casă de copii, apoi trebue să-şi bată joc de casa mea? şi pe uol să uă puie la pastramă? Nici o faptă fără plată... Ticălosul şl man- gosltul 1 Încă se rânjla la mine câteodată şi-mi făcea eu măseaua... Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede e l : n’am sărit peste garduri, niciodată, de eând sânt. Ei, taci eu- mătre, eă te- oiu dobzăla eu 1 Cu mine ţl-al pus boii în plug? Apoi ţine minte eă al să-i scoţi fără coarne l

26

— Of 1 mămueă, of î Mal bine tael şl lasă-l în plata Iul Dumnezeul Că ştii eă este o uorbă: Ntel pe dracul să-l uezl, da nici cruce să-fi fad 1

— Ba nu, dragul mamei 1 Că până la Dumnezeu, sfinţii îţi Iau sufletul. Ş ’apol ţine tu minte, copile, ce-ţl spun eu: că de l-a mal da Iul nasul să mal miroase pe-ale), apoi las’ l... Numai tu să nu eumua să te răsufll eutDa, ea să prindă el de ueste.

Şl de-atunci căuta şl ea ureme eu prilej, ea să facă pe obraz eumătru-său. Se pune ea pe gânduri şl stă în eumpene cum să dreagă şl ce să facă.

— Ahal ta acu t-am găsit leacul, zise ea în gândul său. Taell Că 1-olu face eu eu- mătrulul una, de şl-a muşca labele...

Aproape de casa el, era o groapă adâncă: tocmai aeolo-1 nădejdea caprei.

— La cada eu dubala, eumătre lup, că nu-l ehtpl... la de-acu se’neepe fapta. Hal la treabă, eumătrtţă, că lupul ţl-a dat de lucrul

Şl aşa zicând, pune poalele ’n brâu, îşi suflecă mânecile, aţâţă focul şl s’apueă de făcut bucate. Face ea sarmale, face plaehte, face altuenel, face pască eu smântână şl eu

27

ouă şl fel de fel de bucate. Apoi umple groapa cu jăratic şl eu lemne putregătoase, ea să ardă focul mocnit. După asta aşeasă o leasă de nulele numai întinată şt nişte frun­zări peste dânsa; peste frunzări toarnă târnă şt peste jărnă aşterne o rogojină. Apoi face un scăueş de ceară anume pentru lup. Pe urmă lasă bucatele la foc să fiarbă şl se duce prin pădure să caute pe cumătru său şl să-l poftească la praznic. Merge ea cât merge prin codru, până ce dă de-o prăpa­stie grozauă şi întunecoasă şt pe-o tihărae dă eu crucea peste lup.

— Bună uremea, cumătră. Da ce uânt te-a abătut pe-aiei?

— Bună să-ti fie inima, eumătre, cum ţi-t căutătura... apoi dă, nu ştii d-ta, eă neuoia te duce pe unde nu ţi-i uoea? la, nu ştiu cine-a fost pe la mine pe-acasă în lipsa mea, eă şttu eă mi-a făcut-o bunăl

— Ce fel, eumătriţă dragă?— la, a găsit iezii singurel, i-a ucis şi

t-a erâmpoţit, de le-am plâns de milă! Numai uăduuă să nu mai fie cineual

— Da nu mal spune, cumătră!

28

— Apoi de-acum ori să spun, ori să nu mai spun, eă tot una mi-1. El, mititeii, s’au dus eătră Domnul şl datoria ne faee să le căutăm de suflet. De aceea am făcut şi eu un prasnle, după puterea mea şl am găsit de euDiinfă să te poftesc şi pe d-ta, eumătre, ea să mă mai mângâi...

— Bucuros, dragă cumătră, dar mal bu­curos eram când m-ai fi chemat la nuntă.

— Te cred, eumătre, d’apoi dăl... Nu-i cum urem noi, el-i cum urea Cel-de-sus.

Apoi capra porneşte înainte plângând şi lupul după dânsa, prefăeându-se eă plânge.

— Doamne, eumătre, Doamne, zise capra suspinând. De ce ţi-e mai drag în lume, tocmai de aceea n’al parte.

— Apoi dă, cumătră, când ar şti omul ee-ar păţi, dinainte s’ar păzi. Nu-ţl faee şi d-ta atâta inimă rea că odată auem să mergem eu tofil acolo.

Aşa este, eumătre, nu-1 uorbă. Dar săr­manii găgăllei, de cruzi s’au mai dusl

Apoi dă, cumătră, se uede eă şi lui Dumnezeu îi plac tot puişori de cei mai tineri.

— Apoi dacă l-ar fi luat Dumnezeu, ce ml-ar fi? D’apoi aşa?

29

— Doamne, cumătră, Doamnei Olu face şl eu ea prostul... Oare nu eumua nenea Martin a dat, raita pe la d-ta pe-aeasă? Că mi-aduc aminte eă i-am întâlnit odată prin smeurlş, şt ml-a spus eă dae’at urea d-ta să-t dat un băiet să-l înueţe eojoeăria.

Şt din uorbă ’n uorbă, din una ’n alta, ajung pân’ aeasă la eumătra.

— la poftim, eumătre, aise ea, luând seăueşul şl punându-1 deasupra groapet eu pricina, şeat eole şt să ospătezi oleacă, dtn ceea ee ne-a dat Dumneaeul

Răstoarnă apot sarmalele în straehină şi i le pune dinainte.

Atunet lupul nostru începe a mânea hâlpou; şi gogâlţ, gogâlţ, gogâlţ, îi mergeau sarmalele întregi pe gât.

— Dumneaeu să Ierte pe eei răposaţi, cumătră, eă bune sarmale at mal făcuţi

Şl cum ospăta el, bufi cade fără sine în groapa cu jaratie. eăet seăueşul de ceară s’a topit, şt leasa de pe groapă nu era bine sprijinită: nici mat bine, nici mai rău, ea pentru eumătru.

Ei, ell Acum scoate, lupe, ce-al mâneaţi eu capra ţl-at pus în cârd? Capra ţi-a uenit de hac.

30

— Valeu, cumătră, talpele mele! Mă rog seoate-mă, eă-ml arde inima ’n minei

— Ba nu, eumătre; e’aşa ml-a ars şl mie inima după iezlşorli mei 1 Lui Dumnezeu îi plac pui de cei mai tineri; mie însă mi plac şi de işti mai bătrâni, numai să fie bine frip{l; ştii colé, să treacă focul printr'înşii.

— Cumătră, mă pârlesc, ard de tot, mor, nu mă lăsa.

— Arzi, eumătre, mori, eăei nici uiu nu eşti buni De-abie i-a mai trece băietului istuia de spăriet, că mult păr îmi trebuia dela tine ea să-l afumi Ţi-aduel aminte, di­hanie răutăcioasă şi spurcată, când mi te-al jurat pe părul tău? Şl bine mi-ai mâncat lezlşorll!

— Mă ustură inima ’n mine, cumătră 1 Mă rog seoate-mă şi nu-ţi mai face atâta osândă eu mine 1

— Moarte pentru moarte, eumătre, ar­sură pentru arsură, că bine-o mai plesnişi dlnioare eu euuinte din scriptură.

După aceasta capra şl eu iedul au luat o căpiţă de fân şi-au aruncat-o peste dânsul, în groapă, ea să se mai potoltaseă focul... Apoi la urma urmelor năpădiră asupra lui

31

şt-t mat trântiră în cap eu bolouanl şt eu ee-au apucat până-1 omorîră de tot. Şt aşa s’a păgubit sărmana capră şi de cei doi Iezi, da şi de cumătru- său. lupul, păgubaşă a rămas, şi păgubaşă să fie !

Şt austnd caprele din ueelnătate de una ea asta, tare le-a mal părut bine. Şt s’au adunat cu toatele la priueghlu, şt unde nu s’au aşternut pe mâncate şi pe băute, uese» llndu-se împreună...

Şl eram şt eu acolo de faţă, şt ’ndată după aceea am încălecat tute pe-o şea şl-am Dentt de u’am spus pouestea aşa; şl-am mat încălecat pe-o roată şt u’am spus jitiea toată; şt unde n’am mal încălecat şl pe-o căpşună, şl u’am spus oameni buni, o mare şt gogo­nată minciună.

Dănilă Prepeleac.*)Erau odată într’un sat, dot fraţi şt amândoi

erau însuraţi. Cel mat mare era harnic, gri­juliu şl chiabur, pentrueâ unde punea el mâna, punea şl Dumnezeu mila, dar n’auea copil.

*) Tipărită întâia oară în „Gonuorbiri Iii.“ , în a. 187o.

32

Iar eel mal mie era sărac. De multe ori fugla el de noroc şl norocul de dânsul, căci era leneş, nechitit la minte şl nechibzuit la trebl; ş’apoi mat auea şl o mulţime de copiii Ne- uasta acestui sărac era muncitoare şt bună la Inimă, Iar a eelut bogat era pestriţă la maţe şl foarte sgârettă. Uorba ueehe: „tot un bou ş’o belea“. Fratele eel sărac — sărac să fie de păcate — tot auea şl el o păreehe de boi, dar co lea: porumbi la păr, tineri, nalţi de trup, ţăpoşl la coarne, amândoi cu­dalbi, ţintaţl în frunte, eiolănoşt şi graşi, cum sânt mai buni de înjugat la car, de teşit eu dânşii în lume şi de făcut treabă. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tânjală, eâreee, coasă, hreapeă, ţăpoiu, greblă şi câte alte lucruri ce trebuese omului gospodar, nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. Şi când auea trebuinţă de asemenea lucruri, totdeauna supăra pe alţii, iară mai ales pe frate-său, care auea de toate. Neuasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărba­tului, ea să-l poată descotorosi odată de frate-său. Ea zieea adeseori:

— Frate, frate, dar pita-i eu bani, băr­bate.

33

— Apoi dă, măi neuastă, sângele apă nu se face. Dacă nu 1-olu ajuta eu, etne să-l ajute ?

Neuasta nemat având încotro, tăcea şt înghlţia noduri. — Toate ea toatele, dar carul său era de haimana. Nu treceau două-trei zile la mijloc, şl se trezia la uşa el eu Dă- nilă, eumnatu-său, cerând să-t împrumute carul: ba să şt aducă lemne din pădure, ba făină dela moară, ba eăpiţl din ţarină, ba multe de toate.

— Măi frate, zise într’o zi cel mai mare, istuialalt: mt-e lehamite de frăţlea noastrăl... Tu al boi, de ce nu-ţi înehtpueşti ş’un ear? Al meu l-at hârbuit de tot. Hodorog 1 în colo, hodorogi pedtneolo: carul se strică. Ş'apoi, ştit uorba ceea: dă*ţi popă pintenii şi bate tapa cu călcâiele.

— Apoi dă, frate, zise tstalalt, seărpt- nându'Se în cap, ee să fac?

— Ge să faci? Să te ’noăţ eu: boii tăt sânt mart şi frumoşi; ie-l şl-l du la iarmaroc, utnde-i şi cumpără alţii mat miel şl mal ief­tini ; iar eu banii rămaşi, eumpărăţl şi un ear, şl iaca te* al făeut gospodar.

3

34

— la, ştii eă nu m’at înuătat rău? Aşa -am să fac.

Zicând aceste, se duce la dânsul acasă, îşi ie boţi de funie şl porneşte eu et spre târg. Dar cum am spus, omul nostru era un om de acela, căruţa-1 mâneau cânţi din traistă, şl toate treblle câte le făcea, le făcea pe dos. Târgul era cam departe şt iarmarocul pe sfârşite. Dar cine poate sta împotriDa lut Dănilă Prepeleac? Că aşa îl era porecla, pentrueă atâta odor auea şt el pe lângă casă, făcut de mâna lui. El tufleşte cuşma pe cap, o îndeasă pe urechi şl habar n’are;

Nici riU 'i pasa De Năstasă;De Niehita Niei atâta t

Mergând el eu Duman şl Tâlăşman ai săi, tot înainte spre iarmaroc, tocmai pe când suia un deal lung şi tărăgănat, alt om Denia dinspre târg eu un car nou, ce şi-l cumpărase chiar atunci şt pe eare-l trăgea eu mânile singur, la Dale eu propele şi la deal eu oplntele.

35

— Stăl prietene, zise Ist eu boli, care se tot smunceau din funie, uăzând troscotul eel fraged şl mândru de pe lângă drum. Stăl puţin eu carul, e’am să-ţi spun eeua.

— Eu aş sta, dar nu prea urea el să stee. Dar ee at să-ml spui?

— Darul dumttale pareă merge singur.— D’apot... mal singur, nu-1 uezi?— Prietene, ştii una ?— Ştiu, daeă ml-i spune.— Hai să facem treampa: dă-mi carul,

şi na-ţl boii. Nu ureau să le mal port grija ’n spate: ba fân, ba ocol. ba să nu-t mă­nânce lupii, ba de multe de toate... Oiu fi eu urednle să trag un car, mat ales daeă merge singur.

— Şugueşti, măi omule, ort ţi-i într’adins?— Ba nu şuguese, aise Dănilă.— Apoi dar te uăd că eşti bun mehen-

ghlu.. zise cel eu carul; m’al găsit într'un ehef bun; hai, noroc să dea Dumnezeul Să-ţi albi parte de car, şi eu de boli

Apoi dă carul, îşi ia boli, pleacă pe co­stişă într'o parte spre pădure şl se ca-mai duee. Istalalt, adică Dănilă, zice în gândul său:

3*

36

— Tact, eă-t eu buche; l-am poteoutt bine... De nu cumua s’ar răsgândi; dar parcă nu era ţigan, să întoarcă.

Apoi îşi ia şi el carul şl porneşte tot la Dale, înapoi spre casă.

— Ahol car nebun, ahol Gând te-olu încărca zdraDăn eu saci dela moară, ori eu fân din ţarină, atunci să mergi aşal

Şi cât pe ce, cât pe ce, să nu l iee carul înainte.

Dar dela o Dreme ualea s’a sfârşit, şl s’a început un deal; când să-l suie la deal, suie-1 dacă poţi!... Hărţi! încoace; seârţiî încolo; pârţl încolo; carul se da înapoi.

— Nai ear ml-a trebuit, car am găsiţiApoi eu mare greu hartoeşte carul într’o

parte, îl opreşte în loc, se pune pe proţap şl se aşterne pe gânduri.

— Măi... asta îneă-i unal De-olu fi eu Dănilă Prepeleac, am prăpădit boii; iar de n’oiu fi eu acela, apoi am găsit o căruţă... Ba e Prepeleac, ba nu-i el...

Gând iaca un om trecea iute spre târg, e'o capră de uânzare.

— Prietene, zise Dănilă, nu mt-i da capra ceea, să-ţi dau carul ista ?

— Apoi... dă... capra mea nu-t de cele săritoare, şt-l bună de lapte.

— ee mal la deal, la uale; bună, nebună, na-ţl carul şl dă-ml-o.

Cela nu se pune de pricină: dă capra, şl la carul. Apoi aşteaptă până utn alte care, de-l leagă dlnapota lor, şl se duce în treaba lut spre casă, lăsând pe Dănllă gură-easeă tot pe loc.

— Bun, alse Prepeleac, la pe Ist eu capra ştiu încaltea că bine l-am boit...

la apoi şl el capra şl porneşte tar spre târg. Dar capra tot capră; se smuncla în toate părţile, încât ît era acum lehamite de dânsa.

— De-aş ajunge mal degrabă în târg, zise Prepeleac, să scap de râea asta.

Şl mergând el mal departe. Iaca se în­tâlneşte c’un om ee nenea dela târg c’o gâscă în braţe.

— Bun întâlntşul, om bun, 8tse Dănllă.— Cu bine să dea Dumnezeu!— Nu urel să facem schimb, să-ţl dau

capra asta şl să-ml dai gâscă?— N ’al nlmertt-o; că nu-l gâscă, el-t

gânsac; l-am cumpărat de sămânţă.

37

38

Da, dă-mi-1, dă-mt-ll eă-tt dau şl eu ÎJ sămânţă bună...

— De ml-t da eeDa adaos, poate să ţi-l dau; tară de nu, norocul gâştelor de-acasă; că are să facă un otroeol prin ele, de s’a duce uesteal

In sfârşit, dur la deal, dur la uale, unul mal dă, altul mal lasă, şt Prepeleac mărită capra 1 Apoi înşfacă gânsacul şl pleaeă tot înainte, spre târg; când ajunse în târg, gân­sacul dorit de gâşte, ţipa cât îl lua gura: ga, ga, ga, gal

— Na! e ’am scăpat de dracul, şl-am dat peste tată-său: atsta mă asurzeşte, ta s că te însor eu şl pe tine acuş, măi buelu- caşule.

Şl trecând pe lângă un negustor eu pungi de uânzare, dă gânsacul pe-o pungă de cele pe talger şl eu baerlle lungi, de pus în gât. la el punga, o suceşte, o înuârteşte ş’apol z ice :

— Na-ţi-o frântă, că ţl-am dres-o 1 Dlntr’o păreehe de bot, de-a mal mare dragul să te uiţi la ei, am rămas e’o pungă goală. Măi, măi, măi, măll Doar ştiu că nu mt-1 acum întâlaş dată, să merg la drum; dar parcă dracul mt-a luat minţile.

aa

Mai şede el eât şede, de easeă gur» prin târg şi apoi Işl ia tălpăşiţa spre easă.. Şi ajungând in sat, se duce drept la frate- său, ea să-l dueă bucurie.

— Bine u’am găsit, bădiţă 1— Bine-ai uenlt, frate Dănilăl Da mult

al zăbouit la târgl— Apoi dă, bădiţă; m'am pornit eu graba

şl m’am întâlnit eu săbaua.— El, ce ueste ne mai aduci de pe la

târg? .— la, nu prea bunăl bieţii boişorli mei

s’au dus ca pe gura lupului.— Ur’o dihanie a dat peste dânşii, ori

ţi i-a furat eineoa?— Ba i-am dat eu singur, eu mâna mea,

bădiţă.Apoi spuse din capăt toată întâmplarea,

pe unde-a fost şl ee-a păţit, iar la urma ur­melor zise:

— Ş’apoi ee mal atâta uorbă lungă, dintr’o păreehe de boi, m’am ales e’o pungă, ş’apot şi asta pute a pustiu, bădiţă dragă.

— Mă, da drept -să-ţi spun, eă mare nă­tărău mal eşti 1

40

— Apoi dă!... bădiţă! pân’aiel, toate-au fost eum au fost, da de-acum înainte am prins eu la minte... Numai ee folos:

Când e minte,Nu-i ce vinde;Când e brânza,Nu-i bărbânţă.

lae îţi dau şl dumitale punga asta, eă eu n’am ee faee eu dânsa. Şt te mai rog, de toţi Dumnezeii, să-mi împrumuţi măcar odată carul eu boii, s’adue nişte lemne din pădure la neoastă'şi la eopli. eă n’au seântee de foe în uatră, sărmanii! Ş’apol ee-a da Dumnezeii, cred eă nu te-olu mal supăra.

— Ptlul măi zise frate-său, după ee l-a lăsat să sfârşlaseă. Se uede că Dumnezeu a umplut lumea asta eu ee-a putut, laea-ţi mal dau odată carul, dar asta ţi-a fi eea de pe urmă.

Lui Dănilă atâta i-a trebuit, la acum earul eu boli frăţlne-său şl porneşte. Cum afunge tn pădure, chiteşte un eopae, care era mai mare, şl trage earul lângă el; şl fără să de­juge boli, începe a tăia copacul, să cadă în ear deodată. Trebl de-a lui Dănilă Prepe­leaci... Bocăneşte el, cât bocăneşte, când

41

prrl cade copacul peste ear de-1 sfarmă şl peste bol de-1 ucide 1

— Nai că făcui pacostea şl frăţine-meu: — Bl, ei. acum ee-l de făcut?... Eu cred că ee-l bine, nu-ţ rău: Dănilă face, Dănilă trebue să desfacă. Mă duc să uâd, n’otu putea smoml pe frate-meu, să-mi împrumute şt iapa, să fug apoi cu ea în lume; iar copiii şl neDasta să-l las' în ştirea Gelul de-sus.

Aşa zicând, porneşte şl mergând prin pădure, s’a rătăcit; după multă trudă şl bui­măceală, în loc să iasă la drum, dă de un heleşteu: şi uăzând nişte Ilşlfe pe apă, suârrl eu toporul întp’însele, cu chip să ucidă ur’o Una şi s’o ducă peşehlş frăţlne-său. Dar 11- şlţele neflind chioare, nici moarte, au sburat, toporul s’a cufundat şi Prepeleac a rămas bătând în buze.

—v Măi... că rău ml-a mal mers astăzi 1 Ge zi pocită 1 Se uede că mi-a luat eineoadin urmă.

Apoi dă din Umere şl porneşte 1 Mal merge el cât merge, până ce eu mare greu găseşte drumul. Apoi o ia la papuc şl hal! hali hal! hai! ajunge în sat la frate-său, şt pe loc, cârpeşte o minciună, care se potrioea ca nuca în părete.

42

— Frate, mal fă-mi bine şi eu iapa, să mân boii de călare 1 In pădure a plouat grosau şt s’a făcut o mâzgă şl-un gheţuş, de nu te mal poţi de fel ţinea pe picioare.

— Măi zise frate-său, se uede că tu al fost bun de călugărit, iar nu de trăit în lume, să necăjeşti oamenii şi să chinueşti neoasta şi copiii 1 Haiti! lipseşti dinaintea mea şi du-te unde-a dus surdul roata şi mutul iapa, ea să nu mai aud de numele tăul

Iapa! ta s pe Dăntlă! că ştie el unde-a duce- o : să-şi iee iertăciune dela boi, şt zlua- bună dela ear. Apoi lese pe uşă. pune mâna pe iapă şi pe-o săeure şi tunde-ol Când se treseşte frate-său: ie iapă, dacă ai de unde! Prepeleac era tocmai la heleşteul din pă­dure, să caute toporul. Alei, îl trăsni în cap lui Dănilă, că el ar fi bun de călugăr, după uorbele frăţine-său.

— Am să dures o mănăstire pe pajiştea asta, de are să se ducă ueslea în lume, alse el. Şi deodată se şi apucă. Face mai întâlu o cruce ş’o înfige în pământ, de în- samnă locul. Apoi se duce prin pădure şl începe a chiti copacii trebuitori: ista-i bun de amânare, cela de tălpi, ista de grinsi, ista

de tumurugl, cela de costoroabe, ista de toacă; şi tot aşa dondănind el din gură, Iaca se treseşte dinaintea lui e’un drac, ce ieşise din iaa.

— Ce urel să faci aici, măi omule?— Da, nu uezl?— Stăt, mă, nu te-apuea de năsbâtll.

lazul, locul şi pădurea de pe-alcl sânt ale noastre.

— Poate-1 zice că şt ratele de pe apă sânt ale noastre şl toporul meu din fundul iazului. V ’olu înuăţa eu să puneţi stăpânire pe lucrurile din lume, eornoraţilor!

Dracul, neauând ee-i face, huştiulue! în laz, şl dă de ştire lut Searaoseht, despre omul lut Dumnezeu, cu nărauul dracului. Ge să facă dracii? Se sfătuesc între dânşii, şl Searaoschi, eăpitenia dracilor, găseşte eu cale, să trtmeată pe unul din ei, e’un burduf de biuol, plin cu bani, să -lde ie pusnicului Dăntlă, ea să-l poată mătura de-acolo.

— Na-ţi, mă, banii zise dracul trimes; şt să te cărăbăneşti de-aici, că de nu, e rău de tinelH Prepeleac se uită la cruce, se uită la drac şi la bani... dă din umere, ş'apotztee;

48

214

— Aueţl noroc, spurcaţilor, eă-ml sânt mai dragi banii decât pusnicla, că n’aş arăta eu uoiiăl

Dracul răspunde:— Nu te pune în poară, măi omule, eu

împăratul iadului; ci mai bine ia-ţi bănişorli şi caută-ţi de neuoi.

Apoi lasă banii şl se întoarnă în hele- şteu, unde găseşte pe Searaosehi tare mâhnit pentru pierderea unei comori aşa de mari, eu care ar fi putut dobândi o mulţime de suflete. Prepeleac în acest timp se chilia cum ar face să uadă banii acasă la dânsul.

— Bun, zise Dănilă. Nici asta nu se ia din drum. Tot mănăstiri să eroeşti, dacă uret să te bage dracii în samă, să-ţi uie eu bani de-a gata la picioare şl să te facă putred de bogat.

Pe când se îngrljia el. cum să ducă banii acasă, iaca un alt drac din iaz i se înfăţi­şează înainte, zicându-i:

— Măt omule 1 Stăpânu meu s'a răz­gândit : el Drea mal întâiu să ne cercăm pu- tertle, ş’apot să iei banii.

— 1a aeu-i acu, zise Brepeleae în gândul său, oftând. Dar este-o uorbă; Tot bogatul

mlnteos şl tânărul frumos. Dănilă mâi prin- sese acum la minte.

— Puterile? Bl. cum şl în ce fol?»— lată cum: dintru’ntâi, şl dintruntâl,

care dintre noi amândoi na lua Iapa ta în spate şl na îneunjura lazul <jie tret ori. fără s’o pue jos şl să se răsufle, ai aceluia să fie banii 1

Şl cum zice, şl umflă dracul Iapa în cârcă şl ttitr’o elipă îneunjură iazul de trei ori. Prepeleac, uăzând atâta putere din partea dracului, nu-t prea uent la socoteală, dar tot îşi ţinu firea şl zise :

— Măi Miehldujă, doar eu te credeammal tare decât eşti. Aşă-l că tu al luat Iapa în spate-? Uisă eu ţl-olu lua-o numai între picioare.- *

Şl îndată se şl suârle pe tapă şl îneun- jură iazul de trei ori fără să se răsufle. Dracul atunci se miră mult de asta, şl ne- auând ce mal zice, Iscodi alta. ; •

— Acum să ne întrecem din-fugă; zise el;— Măi, Mtehlduţă 1 da eu mine ţi- ai găsit

că poţi tu să le întreet din fugă ?— D’apot eu cine ?— Dină încoace, să-ţi arăt eu eu cinei

46

Apoi merge împreună eu dracul în nişte porumbrel, unde uede un Iepure dormind şt 1-1 arată.

— Vezi tu eolo pe etneua ghemuit jos şl mitttel ?

— Văd.— Acela-1 copilul meu cel mal mie.

Aţine tel Şl când l’oiu trezi din somn, să te tei după el. Ş’odată şl strigă: ul tal nai nai nai

Atunci Iepurele sare, şl dracul după el. Fug el cât fug şi dela o creme dracul pierde urma iepurelui. Până acum toţi râdeau de Prepeleac, dar acum a ajuns să râdă el şt de dracul. Pe când Dăntlă se ţinea eu mâna de inimă, râzând de prostia dracului, iaca şl acesta se înturna gâfuind.

— Măi da sprinten şl sprinţărolu copil mal ai, drept să-ţi spunl Gând aproape, aproape să pun mâna pe dânsul, i-am perdut urma, şt să te duel duluţăl

— Samănă tătâne-său, slreteanul, zise Dănilă. E l? Mai ai poftă să te’ntreei şl eu mine ?

— Ba mai pune ţi pofta ’n eull Mai bine să ne întreeem din trântă.

4?

— Din trântă? Doar de-ţl e greu de uieaţă. Măi Tot am auzit din bătrâni, eă dracii nu-s proşti; d’apot cum uăd eu, tu numat nu dai în gropi, de prost ce eşti. Ascultă. Eu am un unehiu bătrân, de 999 de ani şl 52 de săptămâni; şi de-l uet putea trânti pe dânsul, atunci să te încerci şl eu mine, dar cred eă ţi-a da pe nasl

Zicând acestea, porneşte înainte şi face semn dracului cu mâna, să ule după el. In fundul pădurii sub nişte stânei, se afla o ul- zunie de urşi peste care dăduse Prepeleac, umblând câteodată, ea pusnlc ce se găsea, după ulăstări sălbatici şl după smeură. Ajun­gând ei aproape, Dănllă z ise :

— Iaca lăcaşul unchiului meu. Intră în- lăuntru; ai să-l găseşti dormind în cenuşă, eu nasul în tăciuni. De uorbit nu poate uorbi, că măselele şi dinţii l-au căzut mai bine de-o mie de ani... ?

Dracul, când n’are ce faqe, ştiţi ce face... Intră înlăuntru şi începe a-şl purta codiţa cea bârligată pe la nasul unehiaşului. Atâta t-a trebuit lut moş Ursllă ş’apol las’ pe dânsul 1 Deodată sare mânios din bârlog, haţl dracul subsuoară şl-1 strânge, eu atâta putere, de

48

era bietul drac să-şi dee sufletul, şl ochii i-au eşlt afară din cap, cât cepele de mari.

— Nai nu cauţi ş’o găseşti, zise Dănilă, care priuea de departe, uălmăşagul acesta şl se strica de râs. Dar nu ştiu ce face dracul, că face el ce face şl, eu mare greu. scapă din labele lut, moş lirsilă. Dăntlă, cum uede pe drac scăpat, bun teafăr, se face eă-l seoate.

— la las, măi omule, lasl nu-ţi- mal face obraz. Dacă ai ştiut că al un bunic aşa de grobian, pentru ee m'ai îndemnat să mă lupt eu el?

— Da ee? Nu ţi-a plăcut? Hal şi eu minei

— 6u tine, şi numai eu tine m’olu întrece din chiuit; şi care-a chiul mai tare, acela să iee banii.

— Buni... zise Dănllă, în gând; las că te-olu chiul eu 1 Măi Mlehiduţă 1 la, chiuie tu întâi, să aud cum chiui.

Atunci dracul se crăceşte e’un pleior la asfinţit şl ep unui la răsărit; s’apucă sdrauăn eu mânlie de torţlle eerlulul, cască o gură cât o şură şl când chiuie odată se cutre­mură pământul, uălle răsună, mările eloeo-

49

tesc şl peştii din ele se sparte; dracii Ies din las câtă frunză şl iarbă 1 Şl o leaeă numai de nu s’a răsipit bolta ceriului. Dănllă însă şedea călare pe burduful eu banii şt ţinân- du'şl firea, sise:

— Mă 1 da numai aşa de tare poţi chiui ? Eu mal nu te-am auslt. Mal chiuie odată 1

Dracul chiuie şi mal grosau.— Tot nu te-am auslt. încă odată 1Dracul chiuie şl a treia oară, aşa de

tare, de credeai că s’a rupt eeua într’însul.— Acum nu te-am auslt nici atâta... Aşă-1

e’a uenlt şl rândul meu?— Mai aşa 1— Măi, Mtehiduţă 1 când oiu chiui eu, al

să asurseştt, ş’au să-ţi sară creerit dtn cap. înţeles-al tu? însă eu îţi prlesc bine, dacă-i urea să mă asculţi.

— In ce fel?— la să-ţl leg ochii şt urechile e’un

ştergar, dacă urel să mal trăieşti.— Leagă-ml ce ştii şi eu ce ştii, numai

să nu moriAtunci Dănllă leagă strâns c’un ştergariu

gros, de eâlţl, ochii şt urechile dracului, ea la „baba oarba“ ; apoi ta o drughlneaţă groasă

4

50

de stejar, în mână, eăei eât era de pusntc Dănilă tot mat mult se btsuta în drughtneaţă decât în sfânta cruce, şt pâe 1 la tâmpla dra­cului cea dreaptă, unal

— A...leu 1 destul l nu mat chiul.— Ba, nul Stăt Sarsailă! tu cum ai chiuit

de tret ort? Trosc 1 şl la stânga, una.— Ua-leul destuii— Ba nu*t destul. — Şi i mal trage şt ’n

numele tatălui, unal— Auleol strigă dracul îngrozitor 1 Şt eu

ochit legaţi, cum era, uăieărându-se grozau şt suâreoltndU'Se ea şerpele, se aruncă în laz, spunând lui Searaosehl cele întâmplate, şl că nu-l de şugutt cu urăjitorul acesta.

Dănilă însă ofta din greu lângă burduful eu bani şi se tot frământa eu gândul, ee-l de făcut ? Când iaca al treilea drac i se în­făţişează înainte e’un buzdugan straşnic de mare în mână, pe care îl trânteşte la pă­mânt şi z ice :

— Măi omule! la acum să te uăd. Cine-a azDârll buzduganul aista mat tare în sus, at aceluia să fie banii.

— Na 1 Dănilă — zise el în gândul său — aşa-t e'at sfeclit-o? — Dar uorba ceea: Ne-

51

uoea înoaţă pe cărăuş. — lan suârle-l tu întâi, măi draeule!

Atunci dracul la buzduganul de coadă şl când îl suârle se suie aşa de tare, de nu se mal uede: şl abia după trei zile şi tret nopţi, căzând jos eu mare străşnicie, s’a cufundat în fundul pământului de s’au sgu- dult temeliile lumii.

— la suârle-l şt tu acum, zise dracul îngâmfat.

— D-oiu suârll eu, nu te îngriji: dar scoate-l mai întâi la faţa pământului, cum a fost şt la tine.

Dracul aseultă şt-l scoate.— Haitii mat răpede, mat răpede, că

n’am timp de aşteptat.

— Mat îngădueşte puţin, tartarule, că nu te trag copiii de poale.

Dracul îngăduie, eăet n’are încotro. Nu trecu mult şl ziua se călători. Certul era limpede şl luceferii sclipitori râdeau la stele; tară luna scoţând capul de după dealuri, se legăna în oăzduh, luminând pământul.

— Da nu-1 mat suârll, omule?4*

52

— Ba am să-l suârl de-aeum: dar îţi spun înainte să te ştergi pe bot despre dânsul.

— De ee?— laea, de e e : uezl tu colo în lună nişte

pete ?— Le uăd.— Aeolo-s fraţii mei din ceea lume. Şl,

Doamne, mare neuole mal au de fler, pentru potcoutt eali. Ultă-te bine şl uesl, eum îmi fac semn cu mâna, să le dau buzduganul Ista. Ş ’odată şl pune mâna pe dânsul.

— Stăl, ne priceputul e, că buzduganul ista îl auem lăsat moştenire dela strămoşul nostru şl nu'l putem da ntet pentru toată lumea. Ş’odată-t şt smunceşte buzduganul dtn mână şl fuga eu el în iaz, spunând lut Searaosehi ee era să păţească eu buzdu­ganul. Atunci Searaosehi, îngrijit şt mânios grozau, cheamă înaintea sa toată drăeimea şl bătu din ptelor, strigând:

— Aeum în clipă să se aleagă unul dintre uol, care să meargă şt să afurisească pe acest proclet şl urăjmaş cumplit.

Pe loc şl ulne unul înaintea sa, tremurând.

53

— Sâ trăiţi, Mârşăuia noastră 1 Eu mă duc să îndeplinesc nelegiuita uoastră po­runcă.

— Mergi 1 şi dacă-1 fi meşter şi-t izbuti, să ştii e’am să te fac mat mare.

Atunci dracul porneşte c’o faleă’n ceriu şi eu una în pământ, şl într’o clipă ajunge la pusnicul Dănilă.

— Măt omule, zise dracul. Tu eu şmi- ehiritle tale, ai tulburat toată drăeimea; da acuş am să te uâr şl eu în toate grozile morţii. Hat să ne blăstămăm, şl care dintre noi amândoi a ft mat meşter, acela să iee banii 1 Ş’odată şi începu draeul a boscorodi din gură şt a descânta, că nu ştiu ce face, de-t pocneşte lui Dănilă un ochiu din cap. Săracul Prepeleaci Se uede că i-a fost scris, tot el să răsplătească şi păcatele iepet fră- ţine-său, ale caprei, ale gânsacului logodit şl ale boilor ucişi în pădure. Pesemne blă- stămul gâştelor uăduuite l-au ajuns, sărmanull

Doamne 1 multe mat are de pătimit up pustnic adeuărat, când se depărtează de poftele lumeşti şl se gândeşte la fapte bunel... Prepeleac pustnicul se stricase acum de tot eu draeul... Ş ’apoi ce este mai gingaş decât

ochiul? — Dănllă erăpa de durere, dar oricât îl durea de tare, el tot îşt ţinu tntma eu dinţii, şt zise:

— Nu mă sparii tu eu de-al-de-aeeste, demon spurcat ee eşti. Am să te fac să-ţl muşti mânile şl să pomeneşti în toată uleaţa tal

— Dă, dă, nu mai dondăni atâta din gură, şl blastămă şl tu acum, să te uăd eât eşti de meşter.

— At să iei* burduuul eu bani în spate şl-al să mergi la casa mea, eăel blăstămurlle părinteşti nu-s la mine. înţeles-ai?

Şi eum alee, încalecă şl Dănilă pe burduu ; iară draeu-i umflă în spate şl sboară iute ea gândul, taman la casa lui Dănilă Prepe­leac. Copiii şl neuasta lui, eând au uăzut un biuol sburând pe sus, au rupt-o de fugă, înspăimântaţi. Dănilă însă, a început a-i striga pe nume, şi ei cunoscând glasul lui, s’au oprit.

— Dragii tatei băieţii lan ueniţi încoace şl aduceţi eu uol şl blăstămurlle părinţeştl: raglla şi pieptenii de pieptănat eâlţll

Băieţii încep a curge toţi, care dtn eotro, cu blăstămurlle părinţeşti, în mână. li uenlse acum şt lui Dănilă, apa la moară.

55

— Puneţi mâna, copii, pe jupânul Ista. şi începeţi a-1 blăstăma cum îţi şti uol mal bine, ca să-l placă şl dumisale.

Atunci, lasă pe copii, că şl dracul fuge de dânşii. Au tăbărît eu toţii pe dânsul şl l-au schingiuit după placul lui Dănllă. Şl-a început draeul a ţipa cât îi lua gura; şl scă­pând eu mare greu din mânile lor. hârşeâlt şl stâleit, cum era. a lăsat şi bani şl tot. şl s’a dus pe urlaţi, după ceilalţi.

Iară Dănilă Prepeleac, nemai fiind su­părat de nlmene şl scăpând acum de-asupra neuoli, a mâncat şi a băut şt s’a desfătat până la adânci bătrâneţe, uăzându-şi pe fiii fiilor săi împrejurul mesei sale.

Să iubiţi Âsociaţiunea „Astra“ — cetitori români ai aeestei cărţulii!

Dacă iubiţi Âsociaţiunea aceasta, să ştiţi eă lucraţi pentru propăşirea noastră, a tu« turora1

„Astra“ urea o ţărănime sănătoasă, de- şteaptă, urednieă, cu gospodării înfloritoare, eu încrederea într’un uiitor strălucit.

Calea „Astrei“ duce spre mântuire!Ultimele numere ale „Bibliotecii popo­

rale“ sunt următoarele:

Nr. 242. Cărturari români. Biografii de Ion Agârbieeanu. Material de uttltsat şt la eonferenţe.

Nr. 243. Calendarul pentru popor al Aso- eiaţiunii, pe anul 1938, întocmit de Horia Petra Petrescu.

Nr. 244. Din durerile Maramureşului, piesă în 3 acte şl două tablouri, de Qeorge E. Racoţi, trad. de Cornelia Dr. Şofel.

Nr. 245. Cămin pustiit, piesă teatrală în 3 acte, de Sabin Q. Trufia.

Nr. 246. Fire de nalbă, pouestiri, de Sabin Q. Trufia.

Nr. 247. Poezii patriotice. Culegere al­cătuită de Ion Breazu şl Ion Chinezu.

Nr. 248. Din uieafa sfinţilor. Vieaţa celui dintre sfinţi părtpţt a părintelui nostru loan jGjţiră5 de aprL Îmirtarhul Constantlnopolului.

E 3 € 3 £ 3 € 3 E 3 - Q H E 3 Q - 0 Q - £ 3 € 3 Q - £ 3 € 3 S £ ? ţ]

D a to rin ţe le b unu lu i rom â n, jI. Ce este Asoclaţlunea „A s tra “ ? X

B eea mai mare şi eea mai ueehe soaie- iti taie românească din Ardeal, pentru răspân- Jţj direa culturii în sânul poporului român. |î]

II. Ce a făcut şl va face Asociaţlunea ?1. A ajutat în timpuri grele, eu b u rs e , tinerii

români la înuăjătură de carte şl de meserii.— 2. A înfiinţat o b ib lio te că c e n tra li în Sibiu.— 3. A înfiinţat un M u zeu minunat, cuprinzând mat ales lucruri făcute de harnicele tăranee române, dar şi alte eelea. — 4. A Jinut zeci de mii de co n fe ren ţe poporale la sate şi la oraşe. — 5 fl înfiinţat cu rsu r i pen tru analfa­b e ţ i (neştiutori de earte). — 6. A înfiinţat bă n c i p o p o r a le şt c o o p e ra t iv e . — 7. A tipărit, în zeci şi zeei de mii de exemplare, cărţi d e învăţă ­tură ş i p e t r e c e r e p en tru p o p o r . — 8. Tipăreşte reuista „ T ransilvan ia “. — 9. A înfiinţat d e s p ă r - făm inte, c e rcu r i culturale, b ib lio te c i p o p o ra le la sate. — 10. A ajutat construirea de C a s e naţionale. — 11. Ajută tipărirea unei biblioteci pentru cărturarii eu şcoală mat mare (de către Secţiile „Astrei“ din Cluj).

III. Ce trebue să facă orice Român bun ?1. Să se înscrie m e m b ru la Asoeiajiune

(membru fondator 1000 Bei, membru pe uiafă 500 Bei, membrii aetiui 50 Bei). — 2. Cărturarii eu ştiinţă de earte mai multă să aboneze re­uista „Transiluania“ şi să cumpere eărjile tipă­rite de Secţiile „Astret“. Aceştia, şi apoi lumea dela sate să c u m p e re broşurile din Biblioteca poporală a „ Asociajiunii“ (fiecare coală de tipar de 16 pag. 1 Beu, 50 coaie eu 800 pag. 50 Bei)

0aa€3~E3-Q €3£3-E3-E3€3 I3£3 E 3 -£ 3 -Q Q - E 3 Q £3 Î l