1
REVISTA CLUBULUI DE PRESA
COLEGIUL ECONOMIC BUZĂU
IUNIE 2014
NUMĂR SPECIAL SĂPTĂMÂNA ALTFEL
2
CUPRINS
Am învăţat "Altfel" în "Şcoala Altfel"! 3
Drumul grâului spre pâine 7
Săptămâna altfel-JOB SHADOW DAY 9
Hop si eu in europa- proiectul OLE 11
3
Am învăţat "Altfel" în "Şcoala Altfel"!
În perioada 6 - 11 Aprilie 2014, am participat la vizita de
lucru din Tomares - Sevilla, Spania, din cadrul proiectului
Comenius “Believe It Or Not”, proiect finanţat de Comisia
Europeană în cadrul
Programului de
învăţare pe tot
parcursul vieţii. Au
participat toate cele
opt ţări din proiect -
Germania, Italia,
Spania, Cehia,
Estonia, România, Ţara Galilor cu 15 profesori, 20 elevi -
oaspeţi şi foarte mulţi elevi şi profesori din ţara gazdă. Echipa
Colegiului Economic, Buzău a fost formată din Adriana
Pietrăreanu, profesor-coordonator proiect, prof. Cristina
Tudorancea şi elevii Alexandra Neagu, Cristian Cosma.
Programul stabilit a fost foarte interesant, accentul fiind
pus pe dezvoltarea de competenţe şi abilităţi pe care nu le
oferă educaţia formală. Am "învăţat" oraşul Sevilla, capitala
Andaluziei, cu fluviul care îi
dă viaţă, Guadalquivir ce
împarte oraşul în două
jumătăţi care se
completează - Sevilla şi
Triana, cu explicaţii pentru
toate monumentele sale
importante (Turnul de aur,
Turnul de argint, Ayuntamiento, Plaza de Toros, Real Alcazar,
Museo de Belles Artes, Plaza de Espana, Parque de Maria
4
Luisa, Archivo de Indias, Universitatea, etc). Ne-au fost
prezentate Catedrala Sevilla, cu vechile ei părţi musulmane,
pe care s-a ridicat cea catolică, cu operele de artă (Goya,
Murillo), mormântul lui Cristofor Columb, Biserica del
Salvador, St. Magdalena, San Pedro. Pretutindeni am admirat
picturi şi sculpturi celebre ale lui Zurbaran, Valdes, Velazquez,
Martinez Montanes, asemănările şi diferenţele dintre pictura
religioasă a Şcolii spaniole din Nord şi cea de Sud. A fost o
baie culturală de care toţi elevii şi unii dintre profesori au
recunoscut că nu au mai avut parte. A fost o experienţă
deosebită, cu locuri încărcate de istorie religioasă şi nu
numai, cu oameni deosebiţi, cu sentimente şi trăiri unice.
La Şcoala din Tomares, oraş satelit al Sevillei, cu 1800
elevi între 12 şi 19 ani, s-au derulat activităţi interesante, am
descoperit o atmosferă calmă, caldă şi stimulatoare pentru
elevi. Am participat, atât la ore de curs, cât şi la ateliere de
flamenco şi zumba, pregătirea fizică fiind la fel de importantă
ca şi pregătirea profesională. Şcoala are multe parteneriate
internaţionale, elevii, părinţii şi profesorii fiind foarte
implicaţi în activitatea
"europeană" a şcolii.
Echipele au prezentat
rezultatele muncii lor -
“Religious Festivals / Life after Death - cu
tradiţiile şi obiceiurile
fiecărui popor în parte,
cu asemănările şi
deosebirile în funcţie de religie, dar şi de "civilizaţie"; ele au
fost urmărite cu mult interes şi au suscitat discuţii foarte
5
interesante. Prin intermediul lor am pătruns în tainele
credinţei altor popoare, ne-am cunoscut mai bine, încărcaţi cu
toată moştenirea strămoşilor noştri. Cunoaşterea este o
condiţie primordială, indispensabilă a convieţuirii împreună,
în respect reciproc şi toleranţă.
"Antrenarea elevilor în astfel de proiecte are efecte
deosebite în formarea şi dezvoltarea lor: încurajarea învăţării
limbilor străine, promovarea conştiinţei interculturale,
dezvoltarea cunoaşterii şi înţelegerii diversităţii culturale,
sprijinirea elevilor pentru a dobândi competenţele şi
abilităţile necesare dezvoltării personale, toleranţa religioasă,
toate regăsindu-se printre obiectivele proiectului nostru."
(prof. A. Pietrăreanu)
"Pentru mine
acest proiect a
reprezentat foarte mult
deoarece am reuşit să-
mi dezvolt unele
abilităţi: vorbitul în
limba engleză,
sociabilitatea şi am reuşit să-mi înving timiditatea. Am avut
ocazia să particip la orele lor care s-au ţinut pe baza unor
proiecte PP, puţină teorie şi foarte multă dezbatere, unde
elevii îşi spuneau puncul de vedere. Un lucru interesant este
că ei se mutau dintr-o clasă în alta şi că pentru multe ore
grupul clasei îşi schimba componenţa. Mi-aş dori să mai
particip la astfel de proiecte deoarece am foarte mult de
învăţat: de la dezvoltarea propriilor abilităţi şi îmbogăţirea
6
culturii generale până la cunoaşterea de noi oameni,
mentalităţi, stiluri de viaţă şi obiceiuri." (Alexandra-X B)
(Echipa de proiect)
7
Drumul grâului spre pâine
Lansarea acestui proiect a pornit din dorinţa organizatorilor de a apropria elevii liceului de valori ale unei societăţi durabile. Cultura grâului și producerea produselor de panificaţie sunt valori perene ale spaţiului buzoian.
În cadrul acestui proiect, elevii au şansa de a redescoperi şi de a-şi îmbogăţi cunoştinţele despre elementele esenţiale ale culturii şi economiei spaţiului buzoian. Prin activităţile propuse (întâlniri cu reprezentanţi ai Boromir , dezbateri, ateliere de lucru, excursii) dorim să contribuim la cunoaşterea, păstrarea şi valorificarea patrimoniului agricol şi a tradiţiilor culturale locale, precum şi la formarea personalităţii tinerilor implicaţi.
a. Număr de elevi şi număr de cadre didactice implicate: 120 de elevi şi 5 cadre didactice
b. Beneficiarii direcţi şi indirecţi - Beneficiari direcţi: elevii şi cadrele didactice participante - Beneficiari indirecţi: comunitatea locală, părinţi.
c. Activităţi propuse, în ordinea în care se vor desfăşura - Realizarea parteneriatelor şi pregătirea
implementării proiectului - Lansarea proiectului - Produse tradiţionale locale (prezentări PPT) - Atelier de lucru foto - Excursie brutarie Beceni - Diseminare
d. Parteneri organizare: Boromir PROD SA Buzău, SC
Slănicul PROD SRL Buzău.
8
Scopul proiectului - Cunoaşterea şi promovarea patrimoniului agricol,
economic şi a tradiţiilor locale. Obiectivele specifice ale proiectului
1. Cetăţenieactivă
2. Dezvoltareadurabilă a societăţiicunoaşterii 3. Metode de creştere a motivaţieielevilor 4. Pedagogiaştiinţelorşitehnologiei 5. Întărirealegăturiidintreeducaţieşipiatămuncii 6. Să dobândească cunoştinţe prin experienţe practice; 7. Să efectueze măsurători simple asupra unor parametri
agricoli; 8. Stimularea interesului elevilor pentru descoperirea
valorilor economie şi știiţifice locale 9. Conştientizarea de către elevi a importanţei cunoaşterii,
păstrării şi valorificării tradiţiilor locale 10. Dezvoltarea şi stimularea expresivităţii şi
creativităţii elevilor Produse:
1. Fotografii 2. Colajfoto 3. Prezentari ppt. 4. Produse de panificatie
Dovezi:
Prof. Mariana Chifan,Prof. Vasilica Purcea
9
Săptămâna altfel-JOB SHADOW DAY
Clasa XII F
Cele mai importante activităţi ale clasei XII F în această săptămână au fost şi cele mai aşteptate de către elevi, şi anume vizita la Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene „Aurel Vlaicu” şi la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia”, Boboc , Buzău care au făcut parte din programul Job Shadow Day, precum şi vizita la Bucureşti pentru a participa la evenimentul Porţi deschise la ASE şi SNSPA
B
ucureşti.
Scopul acestor activităţi a fost unul educativ şi de informare şi elevii au participat la ele cu gândul la viitor, la mult dorita viaţă de student. Au aflat detalii despre aceste instituţii şi despre cum pot ajunge să fie studenţi la ASE sau SNSPA. Sigur că puteau afla aceste lucruri şi
10
din alte surse, dar să calce pragul acestor instituţii a fost cu totul diferit. Au păşit în săli de curs, bibliotecă sau sala de sport. Aula Universităţii ASE i-a făcut să îşi imagineze timp de o oră, cât au ascultat prezentarea facultăţilor făcută chiar de către profesori universitari-membri ai conducerii sau de către studenţi, cum ar fi să fie şi ei studenţi acolo şi i-a impulsionat probabil să muncească mai mult pentru acest lucru. La SNSPA au avut chiar ocazia de a participa la un seminar cu titlul “Facebook şi generaţiaY. Impact asupra consumului, pieţei şi viitorilor manageri” susţinut de prof. Rareş Mocanu-o altă ocazie de a se imagina studenţi.
Cele două instituţii de la Boboc au fost la fel de interesante, prezentând alte opţiuni de carieră. Prezenţa în simulatorul de zbor a dat cu siguranţă aripi tuturor şi a inspirat ideea că totul este posibil dacă vrei cu adevărat să reuşeşti.
Şi pe lângă toate acestea cel mai mare câştig: s-au simţit bine împreună, acum la final de liceu, au mai întărit nişte prietenii începute cu ani în urmă şi au conştientizat faptul că timpul trece într-adevăr repede. Şcoala altfel are darul de a oferi şi altfel de experienţe de viaţă elevilor şi de a-i scoate din cotidianul orelor obişnuite de curs. Şi toate acestea cu un singur gând în minte: rolul şcolii este acela de a-i învăţa pe tineri diverse lucruri şi, la fel de important, de a le oferi oportunităţi de a se perfecţiona şi autocunoaşte şi de a-i descoperi mai bine pe cei de lângă ei.
11
HOP SI EU IN EUROPA
OLE- OPPORTUNITIES FOR LEARNING
ENTREPRENEURSHIP
JURNAL DE CĂLĂTORIE
Corina Bichiru
Niţu Georgiana
Sâmbătă - 29 martie
În primele două zile, petrecute la Madrid am vizitat nenumărate atractii turistice,
aceleaşi fiind vizitate şi de colegii noştrii spanioli cu două zile înainte.
Scopul acestora a fost compararea pozelor făcute de noi cu cele făcute de ei...
Am aşteptat nerăbdători sosirea autocarului către Lugo care a venit la ora 14:00 şi care ne-a
lăsat în Lugo la ora 20:30 în faţa şcolii, unde ne-am întâlnit emoţionaţi cu gazdele noastre.
Duminică- 30.03.2014- varianta Corina
Fiind prima noastră zi liberă într-un oraṣ necunoscut,
desigur ca am încercat să descoperim locurile frumoase pe care le
deṭine. Eu împreuna cu alṭi copii am vizitat frumoasa Catredală,
străzile si zidurile romane. Spre seara, am ieṣit în oraṣ împreună cu
toṭi copii romani ṣi cu gazdele lor. Impreună, am mers la bowling,
joc pe care nu toṭi îl practicau în mod uzual. Spre seară, fiecare ṣi-a
petrecut timpul cu a sa gazdă.
In Spania eu am locuit cu Sheila, o fata deosebita. Familia
acesteia a fost foarte primitoare cu mine si a incercat sa ma faca sa
ma simt ca acasa. Cat timp am stat la ea, bunica sa a incercat sa-
12
mi gateasca toate mancarurile traditionale in Lugo si astfel am avut ocazia sa degust lucruri
total noi pentru mine. Desi la inceput imi era putin teama, avand in vedere ca urma sa
locuiesc cu o familie total necunoscuta, la final am parasit casa acestei familii cu lacrimi in
ochi, dar cu speranta ca voi reveni acolo in vacanta de vara. In final, pot spune ca aceasta
experienta a reprezentat ceamaifrumoasa calatorie a mea, deoarece am vazut locuri
superbe si am cunoscut oameni minunati.
Duminică- 30.03.2014- varianta Georgiana
In dimineaṭa acestei zile ne-am cunoscut mai bine noile noastre familii pentru două
săptămani. Eu am putut concluziona că stau la o familie foarte îngrijită care cu siguranṭă va
încerca să mă facă să mă simt ca ṣi acasa. Vremea era foarte frumosă aṣa ca am hotărat să
ieṣim în oraṣ împreună cu mai mulṭi copii romani ṣi spanioli. Fiind prima noastră zi liberă într-
un oraṣ necunoscut, desigur ca am încercat să descoperim locurile frumoase pe care le
deṭine. Eu împreuna cu alṭi copii am vizitat frumoasa Catredală, străzile,zidurile romane ṣi
ne-am făcut o mulṭime de poze. Oprindu-ne la o cafenea am aflat că în acest frumos orăṣel
există o tradiṭie, aceea de a se oferi produse spre degustare, lucru care ne-a surprins
pozitiv. Spre seară, am ieṣit în oraṣ împreună cu toṭi copii romani ṣi cu gazdele or.
Impreună, am mers la bowling, joc pe care nu toṭi îl practicau în mod uzual. Cu toate
acestea, ne-am împărṭit în două echipe, fiecare cu speranṭa că echipa sa va caṣtiga .
Luni - 31 Martie 2014
Începând activităţile de la 8:45, ne-am întâlnit cu toţii la liceu, unde ne-a fost
prezentat oraşul şi nu numai printr-o prezentare powepoint făcută de unul din elevii din clasa
de economie. De asemena am ţinut şi noi o prezentare despre judeţul dar şi despre oraşul
buzău. În următoarele ore am vizitat Zidurile Romane, Catedrala, muzeul din ea şi am reuşit
să ajungen şi în turnurile ei, iar per total în urma vizitei am aflat diverse lucruri despre istoria
oraşului. Am vizitat centrul Santiago de Compostela unde am aflat totul despre vestitul
pelerinaj.
După vizita ne-am întors la liceu şi am avut şansa să învăţăm să dansăm mai multe
dansuri. Ne-am jucat, de asemenea, cu baloane, am cunoscut foarte multe persoane
minunate, am făcut sport şi, per total, ne-am distrat.
13
Marţi- 01.04.2014
Ora de spaniolă a spus,,Start” acestei zile. După aceea, am avut activităṭi de
elaborare a dicţionarului de termini economici, realizate cu ajutorul programului Voki. Noi am
lucrat în echipe, alese aleatoriu pe calculator ṣi am cunoscut noi copii minunaṭi. Tot în
această zi, am avut ṣi prima noastră oră de galiciană si am realizat că această limbă este
similară cu spaniola.Ora de galiciană ne-a făcut să ne amintim de copilărie, deoarece noi am
învăṭat numerele ṣi alte lucruri elementare.
La ora două fiecare copil a mers acasă pentru o mică pauză. După pranz, noi ne-am
reîntalnit la ṣcoală pentru aerobic si pentru a încercaj ocurile specific acestei zone. Noi ne-
am simṭit foarte bine,învăṭand aceste noi jocuri captivate, am mers pe picioroange si am ras
foarte mult. La finalul acestei zilei, noi am mers la OsTilos, locul nostrum preferat din Lugo.
In acest local au o ciocolată caldă minunată, iar atmosfera este foarte plăcută. Desigur, că
încă o zi este aproape de final, aṣa ca fiecare a pornit spre casă.Ajunsă acasă, eu am
petrecut un timp minunat cu noua mea familie, uitandu-ne la un film si mancand clatite.
14
Miercuri - 2 aprilie 2014
În ziua de 2 aprilie au avut loc următoarele două ore de Galiciană şi de Spaniolă în
cadrul cărora am învăţat cum să ne prezentăm pe noi şi pe membrii familiei noastre, lucruri
destul de uşoare, în opinia noastră, galiciana şi spaniola fiind extrem de similare.
Tot în acea zi am participat la un workshop legat de vânzarea în piaţă de vineri, ne-
am ales posturile (contabilitate, management, animaţie şi design) şi ulterior am participat la
un curs pregătit de către Institutul Galician de Promovare Economică în decursul căruia ni s-
a făcut o prezentare despre responsabilităţile fiecărei persoane care ocupă postul respectiv.
La ora 11:45 am început munca practică, asta însemnând: pregătirea decoraţiilor
pentru stand şi înfrumuseţarea acestuia, ataşarea informaţiile produselor vândute, creearea
de broşuri, etichete, animaţii, reclame, postere.
După pauza de prânz de două ore am revenit la munca practică, pe care am şi
finisat-o în acele ore.
Joi- 03.04.2014
In aceastăzi, noi am vizitat Santiago de Compostella. Acest oraṣ are o mulṭime de
locuri frumoase ṣi totodata vechi.
Aici, noi am vizitat PiaṭaMeṣteṣugarilor, Primăria, Arborele Stiinṭelor : acest Arbore
avea pe fiecare ramură o materie ṣi stand cu spatele trebuia să atingi o ramură, iar tradiṭia
spune că acea materie o vei studia în viitor; iniṭial nu am crezut că aṣa ceva poate fi
adevărat, dar material aleasă de mine a fost Chimia, iar visul meu este să studies Medicina,
aṣadar, acest Arbore a reuṣit să mă încante pozitiv.
15
De asemenea am vizitat diverse facultăṭi,precum cea de Geografie ṣi Istorie, Cimitirul
Santo Domingo de Bonaval, un cimitir total diferit în comparaṭie cu cele din Romania,
Quintona ṣi nu în ultimul rand frumoasa Catedrală, care se remarca printr-un design aparte.
Noi ne-am urcat pe acoperiṣul Catredalei de unde am putut vizualiza frumosul oraṣ;
priveliṣtea era superbă. Seara se apropia, iar Lugo ne aṣtepta, deci noi ne-am întors la noile
noastre case din Lugo.
Vineri - 4 aprilie 2014
În sfârşit a sosit ziua vânzării în piaţă. Într-o oră am transportat toate materialele
necesare la piaţa Abastos, ne-am ocupat locurile şi am dat startul vânzării. În cele trei ore
16
petrecute la piaţă am vândut foarte multe produse de care spaniolii păreau încântaţi din
punct de vedere al preţului dar şi al calităţii.
În timp ce o echipă era la piaţă, alte două vizitau muzeul din apropiere sau vizionau
un film legat de zidurile romane ce înconjoară oraşul.
Din fericire, activităţile s-au încheiat la ora 14:45 iar noi, elevii români, am petrecut
mai mult timp cu gazdele noastre.
Dupăpranz, ne-am reîntors la ṣcoală unde am avut ocazia să participăm la ore
împreună cu gazdele noastre. Eu am participat la o oră de spaniolă, împreuna cu Sheila.
Colegii ei ṣi cadrul didactic au fost foarte încantaṭi de prezenṭa mea acolo ṣi mi-au pus foarte
multe întrebări referitoare la ṭara mea ṣi la tradiṭiile noastre.La finalul orelor noi am ieṣit în
oraṣ, iar apoi am mers acasă . In această seară eu am învăṭat de la sora mai mica a gazdei
mele să confecṭionez brăṭări foarte drăguṭe.
Sâmbătă- 05.04.2014
A Coruna, acum, pentru mine, este sinonim cu perfect. Un oraṣ superb, cu locuri
minunate. Ajunṣi în oraṣ, oceanul ne-a cucerit încă din primul moment, ulterior dorind să
revenim tot la el. Noi am vizitat muzueul Domus, un loc diferit de orice muzeu pe care-l
văzusem vreodata. Aici existau dispositive pentru toate varstele, în sensul ca puteai desena,
canta la orga sau puteai dobandi noi cunoṣtiinṭe în domenii precum geografie sau
biologie.După aceea, ne-am întors la ocean, ne-am plimbat pe plajă, am făcut multe poze,
am ascultat sunetul provocat de valurile mari ale oceanului, am adunat scoici, am găsit alge
ṣi nu în ultimul rand ,ne-am băgat piciorele în Atlantic “ – cum ne-a plăcut nouă să spunem.
Cu o mare părere de rău, a trebuit să părăsim acest minunat oraṣ. Ajunṣi în Lugo, am mers
acasă, iar apoi ne-am reîntalnit am cinat ṣi ne-am distrat pană tarziu.
17
Duminică - 6 aprilie 2014
Fiind Duminică, am petrecut toţi
în felul nostru. Unii au fost în vizită la
rudele gazdelor lor, alţii au fost la plajă
iar alţii au ieşit în oraş. Am ajuns să ne
obişnuim cu modul de viaţă spaniol şi
tuturor le-a plăcut.
Luni- 07.04.2013
Dimineaţa a început cu o
întâlnire cu un grup de elevi francezi
aflaţi în vizită la colegii noştri spanioli.Ne-am prezentat proiectul, ţara şi cei doi colegi ai
noştri Alex şi Mădălin au cântat la chitară cântece tradiţionale româneşti.Şi elevii spanioli şi
cei francezi au cântat cântece tradiţionale.
A urmat vizita la Primăria din Lugo şi întâlnirea cu domnul primar al oraşului. Atât noi
cât şi elevii francezi am cântat imnurile naţionale la sugestia domnului primar.
Aceasăzi a reprezentat şi o provocare pentru noi deoarece pentru cateva ore am fost
din nou adevăraṭi agenṭi comerciali.De data aceasta ne-am vândut produsele la şcoală.
Printre produsele oferite s-au numărat: ceṣti ṣi căniṭe din ceramică, ciocolată cu
rom,ciocolata de casă,nuga ṣi eugenii. Clienṭii au fost încantaṭi de afiṣele, pliantele,
costumele, etichetele ṣi produsele noastre, majoritatea cumparandu-ne produsele deoarece
noi am reuṣitsă le starnim interesul . La sfarṣitul zilei am fost foarte mulṭumiṭi de vanzările
efectuate.
18
Marţi - 8 aprilie 2014
Începând cu ora 9 am participat la a treia şi ultima oră de spaniolă, în care am
recapitulat toate lucrurile învăţate. Am mulţumit-o, astfel, şi pe doamna profesoară, cu
capacitatea noastră de a reţine şi de a înţelege într-un timp aşa scurt. Dar trebuie să
recunoaştem că cele 20 de ore de spaniolă pe care le-am făcut în România, înaintea plecării
au avut un rol foarte important.
Am pornit la 9:35 la o micuţă fermă ecologică, Arqueixal, care produce brănză de
vacă tradiţională din Galicia şi care se ocupă, de asemenea, cu prezervarea modului
tradiţional de a trăi.
Astfel că majoritatea caselor din jur aveau un stil rustic şi unele păreau neatinse de
secole întregi. În timpul vizitei, ne-a fost prezentată şi casa unei "vrăjitoare" şi ne-au fost
explicate unele obiceiuri şi motive pentru care casa era amenajată în felul acela.
19
În timp ce unii vizitau casa, cealaltă jumătate din grup a avut oportunitatea de a face
brânză. Ceva aparent simplu, dar pentru ca rezultatul final să fie cel aşteptat, am avut de
urmat o gamă variată de paşi. Dar, spre surprinderea noastră, în final am obţinut un produs
tradiţional gustos, preparat chiar de noi.
Miercuri- 09.04.2013
Ziua pe care nimeni nu o aṣtepta a sosit .Noi am început ziua cu o oră de galiciană,
iar ulterior am testat produse tradiṭionale romaneṣti precum babic, branză, carnaṭi de
Pleṣcoi, salam de Sibiu ṣi produse tradiṭionale spaniole precum biscuiṭi, caṣcaval, fursecuri
ṣi tartă. Trebuie să recunoaṣtem că parcă tot produsele noastre romaneṣti sunt mai bune,
sau poate că doar ne-am obisnuit noi cu ele. Ulterior, cu toṭii am ieṣit în oraṣ pentru ultimul
noastru pranz împreună, iar după aceea a sosit ṣi inevitabilul moment al despărṭirii .Noi am
mers pentru ultima oară la ṣcoală ca să ne luăm bagajele ṣi împreună am pornit spre gară.
Acolo am plans cu toṭii,deoarece devenisem foarte ataṣaṭi unii de alṭii ṣi cu lacrimi în ochi
ne-am urcat în autobuzul care ne ducea către Madrid. La ieṣire din oraṣ lacrimile mele s-au
oprit, cu o mare părere de rău că această minunată experienṭă s-a încheiat .
20
REDACTIE: PROFESORI
COORDONATORI:
Pietrăreanu Adriana
Chifan Mariana
Ilie Cătălina
Cătălina Poştovei
Logo revistă: Ilie Florentin
Be Smart (online) = ISSN 2286 – 2625
ISSN–L 2286 – 2625
Top Related