Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică
Program studii:Administraţie Publică
Referat la disciplina“Introducere în drept civil” Aplicarea legii civile
Student:Rotar Ancuţa
Forma de învăţământ:zi
Grupa:3
Introducere
Dreptul civil este acea ramură de drept ce reglementează relațiile social-
patrimoniale și nepatrimoniale stabilite între persoane fizice ce se află pe poziții de
egalitate juridică, chiar când una din părți este statul (ca persoană privată și nu ca
autoritate publică).
Atunci când vorbim despre „aplicarea legii civile” ne referim la sensul larg al noţiunii
de lege,adică,atât legile propriu zise cât şi toate celelalte acte normative care se aplică
raporturilor juridice civile.
Am ales această temă „Aplicarea legii civile în timp, spaţiu şi asupra persoanelor”
deoarece orice normă civilă trebuie aplicată,dar şi respectată în momentul intrării ei în
vigoare într-un anumit teritoriu de toţii cetăţenii acesteia.
Cuprins
Introducere................................................................................................2
I.Aplicarea legii civile...............................................................................4
1.1.Consideraţii generale.........................................................................4
1.2.Aplicarea legii civile în timp.............................................................4
1.2.1.Principiul neretroactivităţii legii civile noi..................................6
1.2.2.Principiul aplicării imediate a legii civile noi..............................6
1.3.Aplicarea legii civile în spaţiu............................................................9
1.4.Aplicarea legii civile asupra persoanelor..........................................10
ÎI.Tratarea unui litigiu asupra aplicării legii civile..................................12
Concluzii................................................................................................17
Bibliografie............................................................................................18
I.Aplicarea legii civile
1.1.Consideraţii generale
Orice lege,deci şi legea civilă,acţionează concomitent sub trei aspecte:
-pe o anumită perioadă de timp şi din acest punct de vedere este vorba despre aplicarea
legii civile în timp;
-pe un anumit teritoriu,adică aplicarea legii civile în spaţiu;
-cu privire la anumite subiecte,care sunt destinatarii legii,ceea ce se numeşte aplicarea
legii civile asupra persoanelor.
Privindu-le global,în literatura juridică se arată cele trei aspecte ale aplicării legii
civile,adică acestea: se succed-din punct de vedere al timpului,coexistă-din punct de
vedere al spaţiului(teritorial ,legi naţionale sau legi adoptate de Uniunea Europeană
pentru statele membre) şi au determinate categoriile de subiecte la care se aplică.Atâta
timp cât o lege este în vigoare ea se aplică sub cele trei aspecte.
1.2.Aplicarea legii civile în timp
Legile civile acţionează pe o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă.În funcţie de
schimbarea condiţiilor materiale(izvoare de drept civil în sens material) care le-au generat
se schimbă şi reglementările legale.
Potrivit Art.6.alin(1)):”Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu
are putere retroactivă”.Aceasta îşi încetează aplicarea prin abrogare.
Momentul intrării în vigoare a unei legi are o mare importanţă întrucât de la acea dată ea
devine obligatorie,presupunându-se că din acel moment ea este cunoscută de toate
persoanele.Nimeni nu poate invoca în aceste condiţii,necunoaşterea legii(nemo censetur
ignorare legem).
Intrarea în vigoare marchează momentul din care legea devine aplicabilă. Conform art.
78 din Constituţie, legea civilă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării ei în
Monitorul Oficial al României sau la o dată ulterioară prevăzută în cuprinsul ei, care
poate fi o dată fixă sau un termen.
Ieşirea din vigoare a unei legi este momentul din care aceasta încetează să se mai
aplice. Legea civilă iese din vigoare prin următoarele moduri:
a.Abrogare,care poate fi:
Expresă: atunci când se indică prin nominalizare actul normativ sau anumite
dispoziţii dintr-un act normativ ce se abrogă.Aceasta poate fi:
- directă, când într-un nou act normativ se nominalizează actul normativ vechi
care se abrogă;
- indirectă, când actul normativ nou menţionează că dispoziţiile anterioare,
contrare dispoziţiilor lui se abrogă, fără a nominaliza actul normativ vechi pe care îl
abrogă.
Tacită, când legea nouă nu abrogă în mod expres legea veche, dar conţine dispoziţii
care derogă de la vechea reglementare;
Totală, când un act normativ este abrogat în întregime;
Parţială, când din actul normativ sunt abrogate doar unele dispoziţii, celelalte
rămânând în vigoare.
b. Împlinirea termenului pentru care a fost elaborat actul normativ. Legile cu termen
se elaborează când se poate prevedea cu precizie durată de timp necesară aplicării lor.
Ca o excepţie, legile temporare sunt date pentru timpul cât durează o stare
excepţională (precum inundaţii, cutremure, războaie), la încetarea ei pierzându-şi efectul
şi legile respective.
c. Căderea în desuetudine, când, deşi legea nu a fost abrogată, nici expres şi nici tacit,
aceasta nu mai poate fi aplicată, deoarece a reglementat situaţii care în prezent sunt
depăşite, luând în considerare schimbările socio-economice care au avut loc între timp.
Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare şi doctrinei juridice două sunt principiile care
guvernează aplicarea în timp a legii civile şi anume:
- principiul neretroactivităţii legii civile noi
-principiul aplicării imediate a legii civile noi.
1.2.1.Principiul neretroactivităţii legii civile noi este consacrat atât de Constituţia
României cât şi în Codul Civil. Prin principiul neretroactivităţii legii civile se înţelege
regulă juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situaţiilor care se ivesc în
practică după intrarea ei în vigoare, iar nu şi situaţiilor anterioare.
Astfel Constituţia în art.15 alin.2 prevede:”Legea dispune numai pentru viitor,cu
excepţia legii penale mai favorabile”,iar art.1.din Codul Civil precizează că:”Legea
dispune numai pentru viitor,ea nu are putere retroactivă”.
Excepţiile de la acest principiu, în cazul cărora funcţionează retroactivitatea legii şi
care sunt expres prevăzute în lege, se referă la:
- legile interpretative, care explică sensul unor legi anterioare şi produc efecte de la
data intrării în vigoare a legilor emise anterior, pe care le interpretează şi cu care fac corp
comun;
- legea penală nouă mai favorabilă, care se aplică unor fapte săvârşite în trecut şi care,
potrivit vechii legi sub imperiul cărora s-au săvârşit, ar fi fost mai aspru pedepsite.1
Principiul neretroactivităţii legii civile noi este cuprins în norme cu caracter imperativ şi
deci se impune atât organelor de jurisdicţie care aplică legea cât şi părţilor.
1.2.2.Principiul aplicării imediate a legii civile noi
Prin principiul aplicării imediate a legii civile noi se înţelege regulă de drept conform
căreia, de îndată ce a fost adoptată, legea civilă nouă se aplică tuturor situaţiilor ivite
după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii civile vechi.2
Acest principiu este consfinţit legislative în art.6 alin.5 în Codul Civil:” Dispoziţiile legii
noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după
intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în
vigoare.”,precum şi în art 6. alin6,în Codul Civil:” Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea
aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a
1 Potrivit art.15 alin.2 din Constituţia României.2 Prof.univ.Aspazia Cojocaru,Drept civil.Parte generală,ed.LuminaLex,2002,p.44.
acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi
obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al
bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după
intrarea în vigoare a legii noi.”
Principiul nu a fost consacrat în mod expres de legislaţia noastră anterior intrării în
vigoare a Codului civil din 2009, însă existenţa lui era unanim admisă. Recunoaşterea
acestui principiu se întemeia pe două raţiuni, şi anume, pe de o parte, el este consecinţa
firească a principiului neretroactivităţii, în sensul că, dacă legea nouă nu are putere
retroactivă, pentru viitor ea trebuie aplicată de îndată, iar, pe de altă parte, regulă de
interpretare conform căreia legea trebuie interpretată în sensul în care să se aplice, iar nu
în sensul neaplicării, a impus această soluţie. în literatura de specialitate, pentru
justificarea principiului aplicării imediate a legii noi se foloseau următoarele argumente:
legea nouă trebuie prezumată că reprezintă un progres tehnic juridic faţă de legea veche,
astfel încât trebuie să se aplice, de la intrarea ei în vigoare, şi situaţiilor juridice care sunt
în curs de constituire, modificare sau stingere ori ale căror efecte sunt în curs de a se
produce, desigur sub rezerva neretroactivităţii; în anumite cazuri, neaplicarea imediată a
legii noi ar putea avea drept consecinţă fie împiedicarea acesteia de a se mai aplica
vreodată, fie aplicarea ei după un timp relativ îndelungat de la intrarea în vigoare; pentru
a se asigura unitatea legislaţiei, nu este suficient să se suprime diversitatea legilor în
spaţiu, ci mai trebuie ca legea nouă să se aplice tuturor situaţiilor juridice reglementate.
De la cele două principii privitoare la aplicarea legii civile în timp există două excepţii:
a.)O primă excepţie este aceea a retroactivităţii legii civile noi.
Excepţia retroactivităţii legii civile noi înseamnă aplicarea acestei legi la situaţii juridice
anterioare adoptării,dar numai în măsura în care legea nouă prevede acest lucru,în mod
expres,deoarece excepţiile nu se prezumă, ele fiind de strictă interpretare (exception est
strictissimae interpretationis).
Mai mult,datorită prevederilor art.15 al.2 din Constituţie,text imperative,problema
admisibilităţii acestui principiu nu mai poate fi prevăzut prin legi ordinare, aşa cum era
posibil până la adoptarea Constituţiei.3
b.)A doua excepţie este aceea a supravieţuirii (ultraactivităţii)legii civile
vechi,însemnând că legea veche continuă să se aplice tranzitoriu situaţiilor juridice aflate
în curs de desfăşurare, până la stingerea raporturilor juridice care s-au născut sub imperiul
ei. De exemplu, adopţia cu efecte restrânse, prin care copilul adoptat păstra legăturile cu
părinţii fireşti şi îi putea moşteni, a fost scoasă în afara legii. Vechea lege în materia
adopţiilor continuă să se aplice adopţiilor de acest gen încheiate sub imperiul ei. Potrivit
noii legi a adopţiei, se mai pot încheia numai adopţii cu efecte depline, singurele care
sunt legale în prezent şi care presupun ruperea relaţiilor adoptatului cu părinţii săi
naturali.
Ca o concluzie la modul de acţiune a legii civile în timp, unii autori au emis adagiul
tempus regit actum, conform căruia o situaţie juridică produce efectele prevăzute de legea
civilă aflată în vigoare la data apariţiei sale.
Trebuie subliniat faptul că problemele referitoare la ultraactivitatea (supravieţuirea) legii
vechi sau, după caz, la aplicarea imediată a legii noi nu trebuie confundate cu
problemele ce privesc neretroactivitatea, chiar dacă, în frecvenţe situaţii, principiul
neretroactivităţii şi principiul aplicării imediate a legii noi sau, după caz, ultraactivitatea
legii vechi se completează reciproc. Uneori, aceeaşi prevedere legală, în funcţie de
situaţia concretă, poate fi privită fie ca o aplicaţie a principiului neretroactivităţii legii, fie
ca o aplicaţie a ultraactivităţii legii vechi. Spre exemplu, art. 6 alin. (2) Codul Civil,
conform căruia „actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse
înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele
prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii
lor”, constituie o aplicaţie a principiului neretroactivităţii pentru efectele juridice produse
înainte de intrarea în vigoare a legii noi, dar şi o aplicaţie a ultraactivităţii legii vechi
pentru efectele juridice care s-ar produce după intrarea în vigoare a legii noi.
3 În acest sens,Decretul 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice,cuprindea dispoziţii cu aplicare retroactivă în material divorţului,a relaţiilor personale nepatrimoniale dintre soţi,precum şi material tutelei şi a curatelei.
Din punct de vedere al corelării temporale dintre lege şi situaţiile juridice, distingem:
facta praeterita - faptele din trecut (atunci când, fie constituirea, fie şi producerea
efectelor şi chiar stingerea situaţiei juridice s-au produs anterior legii noi);
facta pendentia - cele din prezent, în curs de a-şi produce efectele ;
facta futură - cele din viitor, adică survenite după abrogarea legii. Situaţiile complexe şi
pluridependente pot fi supuse fragmentar unor legi succesive: constituirea lor e supusă
legii vechi, efectele - legii prezente; stingerea - unei legi subsecvente etc.
1.3.Aplicarea legii civile în spaţiu
Aplicarea legii civile în spaţiu constă în stabilirea limitelor teritoriale înăuntrul cărora
se aplică acea lege.
Pentru stabilirea regulilor şi excepţiilor privind aplicarea legii civile în spaţiu trebuie
să se ţină seama atât de aspectul intern care se referă la situaţia raporturilor juridice
civile stabilite între subiectele de drept civil de cetăţenie sau naţionalitate română pe
teritoriul României şi aspectul internaţional care se referă la raporturile juridice ce au în
conţinutul lor un element de extraneitate,cum ar fi:cetăţenia,locul încheierii sau locul
executării unui contract,locul producerii unui delict civil etc.
Sub aspect intern se aplică principiul teritorialităţii legii civile.De regulă,legile
adoptate de un stat se aplică numai pe teritoriul acelui stat.
Teritoriul fiecărui stat cuprinde spaţiul geografic cuprins între frontierele legal
stabilite,dar şi navele fluviale şi maritime precum şi cele care navighează sub pavilionul
statului respective.De asemenea,din teritoriul unui stat face parte şi teritoriul precum şi
clădirile ambasadelor statului respective situate în străinătate.
Problema aplicării legii civile în spaţiu adică pe teritoriul acelui stat,se rezolvă de
organul care a emis legea respectivă.4
Există excepţii de la acest principiu:
4 A se vedea art.7 din Codul Civil.
- când legea română nu se aplică pe teritoriul ţării noastre: imunitatea de care
beneficiază reprezentanţii ambasadelor şi consulatelor statelor străine acreditate în
România;
- când legea română se aplică în afara teritoriul ţării noastre cetăţenilor români
aflaţi în străinătate în ce priveşte starea civilă, capacitatea civilă şi relaţiile de familie.
Sub aspect internaţional,se referă la raporturile juridice civile cu un element de
extraneitate.
În rezolvarea aspectului internaţional se aplică normele dreptului internaţional
privat, deoarece există posibilitatea apariţiei unui conflict între legea română şi legea
altui stat. Această ramură de drept indică legea aplicabilă într-o astfel de situaţie, de
exemplu:
- lex rei sitae (legea locului situării bunului): bunurile imobile sunt supuse legilor
ţării pe teritoriul căreia se află;
- legea cetăţeniei guvernează capacitatea civilă, starea civilă şi relaţiile de familie ale
persoanei fizice, iar legea naţionalităţii reglementează capacitatea civilă a persoanei
juridice;
- locus regit actum (legea locului încheierii actului juridic): forma actului juridic este
determinată de legea locului unde este încheiat actul juridic civil.5
1.4.Aplicarea legii civile asupra persoanelor
Normele juridice civile fiind norme de conduită,ele se adresează persoanelor ca
subiecte ale raporturilor juridice civile,privite fie în mod individual(persoane fizice) fie ca
subiecte colective(persoane juridice).
Aceasta se se întemeiază pe principiul constituţional al deplinei egalităţi în faţa legilor a
tuturor cetăţenilor, fără nicio deosebire de naţionalitate, rasă, sex sau religie. Principiul
egalităţii părţilor în faţa instanţelor judecătoreşti este aplicabil atât cetăţenilor români, cât
5 A se vedea Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.
şi persoanelor fizice ori juridice străine; legislaţia nu cunoaşte restricţii procesuale pentru
unele persoane şi nici privilegii pentru altele.6
Dar totuşi,din punct de vedere a sferei persoanelor asupra cărora se aplică legea
civilă,distingem mai multe categorii:
1.Prima categorie este aceea a legilor civile care se aplică deopotrivă şi în mod egal,atât
persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice în calitatea lor de subiecte ale raporturilor
juridice civile(aplicare generală).7
2.În a doua categorie intră legile civile care se aplică numai persoanelor fizice în
calitatea lor de subiecte ale raporturilor juridice civile.8
3.O altă categorie se referă la legile civile care se aplică numai persoanelor juridice.9
4.O altă categorie este aceea care cuprinde normele juridice civile care se aplică numai
anumitor categorii de persoane fizice sau persoane juridice,atunci când acestea intră în
raporturi de drept civil,având o anumită calitate.
5.O ultimă categorie este aceea a normelor civile care se aplică străinilor,aspect care este
rezolvat de normele conflictuale aparţinând dreptului internaţional privat.
6 A se vedea art.16 din Constituţie.7 Codul Civil,Decretul 167/1958 privind la prescripţia instinctivă,Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice.8 A se vedea Decretul nr.975/1968 cu privire la nume,Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă,etc.9 A se vedea Legea 15/1990,Legea nr.31/1990 ce priveşte societăţile comerciale,etc.
II.Tratarea unui litigiu privind aplicarea legii civile
Aplicarea legii civile asupra persoanelor. Dobândirea dreptului de proprietate
asupra terenurilor de către străini, apatrizi şi persoane juridice străine
Dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către străini, apatrizi şi
persoane juridice străine a constituit mereu o problemă delicată în dreptul civil românesc.
Prevederile art. 41 alin. 2 teza a II-a din Constituţie, în vechea lor redactare le-au
interzis cetăţenilor străini şi apatrizi dobândirea acestui drept. Respectiva interdicţie a fost
reluată în legea specială care reglementa circulaţia juridică a terenurilor (art. 3 alin. 1 din
Legea nr. 54/1998). Se prevedea interdicţia dobândirii dreptului de proprietate asupra
oricăror terenuri, indiferent de locul situării (intravilan sau extravilan) ori de categoria de
folosinţă. A fost astfel instituită în sarcina cetăţenilor străini şi a apatrizilor o incapacitate
de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor prin acte juridice între vii sau
pentru cauză de moarte, moştenire legală, uzucapiune sau accesiune.
Reglementarea legală în materia dreptului de proprietate al străinilor asupra terenurilor o
reprezintă art. 44 alin. 2 din Constituţie, care stabileşte că: „Cetăţenii străini şi apatrizii
pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate
din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care
România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică,
precum şi prin moştenire legală”. Din prevederile respectivului articol rezultă
următoarele:
Dobândirea se poate face numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea
europeană, sau în condiţiile rezultate din tratate internaţionale la care România este parte;
Dobândirea se face pe bază de reciprocitate;
Condiţiile dobândirii se vor stabili prin lege organică;
Există şi calea moştenirii legale pentru a dobândi dreptul de proprietate.
Se observă că noua prevedere constituţională nu mai formulează negativ principiul
fundamental în materie, ea pune accentul pe cazurile şi condiţiile în care aceste persoane
pot dreptul de proprietate asupra terenurilor.
De imediată aplicare este prevederea legală din partea finală a textului constituţional,
conform căreia cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate asupra
terenurilor prin moştenire legală. Per a contrario, aceste persoane nu pot dobândi dreptul
de proprietate prin moştenire testamentară.
Referitor la condiţia reciprocităţii se impune a se menţiona că aceasta se realizează prin
încheierea unor tratate, nefiind exclus ca acest drept să-l dobândească numai cetăţenii
statelor semnatare ale tratatelor, nu şi apatrizii care domiciliază în acele state.
Pentru a fi posibilă dobândirea dreptului de proprietate s-a constituit o lege specială,şi
anume Legea nr.315/2005 prin care s-a reglementat dobândirea dreptului de proprietate
asupra terenurilor de către cetăţenii străini, apatrizi şi de către persoanele juridice străine.
Astfel, incapacitatea cetăţenilor străini şi a apatrizilor de a dobândi acest drept a devenit
relativă şi parţială.
Cele cinci categorii de persoane prevăzute de Lege, ce pot dobândi dreptul de proprietate
asupra terenurilor în România, sunt următoarele:
1. Cetăţeanul unui stat membru (al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic
European, astfel cum noţiunea de membru este definită de art. 2 lit. a din Lege),
apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în România, precum şi persoana
juridică constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru.
2. Cetăţeanul unui stat membru nerezident în România, apatridul nerezident în
România cu domiciliul într-un stat membru, precum şi persoana juridică
nerezidentă, constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru
3. Fermierii.
4. Cetăţenii străini, apatrizii şi persoanele juridice aparţinând statelor terţe
5. Societăţile comerciale, persoanele juridice rezidente şi nerezidente.10
10 A se vdea Legea nr. 312/2005 cap.II.
Această lege a intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2007, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 1008 din 14/11/2005
APLICAŢII ALE PRINCIPIULUI NERETROACTIVITĂŢII
Sub imperiul Legilor nr. 58 şi nr. 59 din 1974, dobândirea terenurilor se putea
face numai prin moştenire legală, fiind interzisă dobândirea lor prin acte juridice şi prin
uzucapiune, s-a admis totuşi în mod unanim ca atunci când termenul prescripţiei
achizitive s-a împlinit înainte de intrarea în vigoare a acestor legi, dobândirea rămânea
valabilă (chiar dacă acţiunea în constatarea uzucapiunii se introdusese abia ulterior).
Tot în aplicarea principiului neretroactivităţii legii civile se admite ca toate efectele
situaţiilor juridice, care s-au produs ori s-au epuizat înainte de intrarea în vigoare a legii
noi rămân valabile, neputând fi afectate de legea nouă, dar efectele care se produc abia
după modificarea legii, sunt supuse legii noi. De ex., sub imperiul Codului civil, copilul
nelegitim putea moşteni numai pe tatăl său natural, iar nu şi pe rudele acestuia; Codul
familiei din 1954 a recunoscut însă copilului din afara căsătoriei, cu paternitatea legal
stabilită, dreptul de moştenire atât faţă de tatăl sau, cât şi fata de rudele acestuia. Aşa
fiind, s-a admis că, în cazul succesiunilor deschise înainte de intrarea în vigoare a
Codului familiei, copilul din afara căsătoriei nu avea dreptul de moştenire fata de bunicul
său faţă de unchiul său din partea tatălui (aplicându-se, deci, Codul civil); dar în cazul
succesiunilor deschise după intrarea în vigoare a Codului familiei, copilul se bucura de
acest drept (aplicându-se legea nouă, adică cea în vigoare la data deschiderii succesiunii).
De asemenea, în ce priveşte nulitatea unui act juridic, ea se apreciază întotdeauna în
funcţie de dispoziţiile legii în vigoare în momentul încheierii actului, modificarea
ulterioară a legii neputând afecta valabilitatea iniţială a încheierii lui. Astfel, de exemplu,
art.1 din Decretul nr 32/1954 prevede expres că "Validitatea căsătoriei încheiate înainte
de data intrării în vigoare a Codului familiei se stabileşte potrivit cu dispoziţiile în
vigoare la data încheierii ei". Tot astfel, atunci când Decretul nr. 80/1950 a modificat
textul articolului 134 C. civ. - în sensul că "cetăţeanul roman nu se poate căsători cu o
străină şi nici cetăţeana romană nu se poate căsători cu un străin, fără autorizarea
Prezidiului Marii Adunări Naţionale" (ulterior, a Consiliului de Stat, iar apoi a
Preşedintelui ţării) - această condiţie se putea pretinde numai căsătoriilor ce urmau a se
încheia după intrarea în vigoare a decretului menţionat; dar căsătoriile valabil încheiate
anterior - când nu se cerea nici o autorizaţie de acest fel - au rămas valabile în continuare,
neputând fi afectate de noua lege. În schimb, după ce art. 134 Codul civil a fost abrogat
(prin Decretul-Lege nr. 6/1989), suprimându-se această condiţie suplimentară de
validitate a căsătoriei mixte, nu numai ca noile căsătorii se pot încheia - firesc - fără nici o
restricţie, dar chiar şi căsătoriile încheiate (nevalabil) anterior abrogării textului (dar
nedeclarate încă nule printr-o hotărâre judecătorească definitivă) trebuie să fie
considerate a fi, de-acum, valabile, ne mai putând fi anulate, de vreme ce a dispărut cauza
nulităţii lor.
APLICAŢII ALE PRINCIPIULUI APLICĂRII IMEDIATE A LEGII NOI
Intabularea se face potrivit legii noi, chiar dacă actul translativ s-a încheiat potrivit
legii vechi, iar dreptul real al dobânditorului se naşte valabil numai din momentul
intabulării lui în cartea funciara;
Validitatea testamentului se apreciază după legea în vigoare la întocmirea lui, dar cotele
de moştenire (rezervă, cotitatea disponibilă etc.) se stabilesc după legea în vigoare la data
deschiderii succesiunii; etc.
Dacă o situaţie juridică sau un drept se constituie prin prelungirea neîntreruptă a unei stări
de fapt (de exemplu, dobândirea unui drept de proprietate imobiliară prin uzucapiune,
adică prin posesia utilă şi neîntreruptă timp de 10-20 sau 30 de ani), ea se constituie
valabil numai dacă durata cerută de lege s-a împlinit sub imperiul legii sub care a început;
dacă însă, pe parcurs, legea este modificată, uzucapiunea se va considera realizată numai
dacă s-a împlinit durata cerută de noua lege. Dacă noua lege nu mai admite dobândirea
proprietăţii prin uzucapiune (aşa cum a fost, de picajul Legilor nr. 58 şi 59 din 1974),
atunci dreptul nu poate fi dobândit, decât dacă termenul cerut era împlinit înainte de
adoptarea noii legi.
Este de imediata aplicare şi legea care a redus vârsta majoratului . Astfel, potrivit
art. 434 C. civ., în vigoare înainte de 1949, persoana fizică devenea majoră abia la vârsta
de 21 de ani; Decretul nr. 185/1949 a redus vârsta majoratului la numai 18 ani; aşa fiind,
cei care, la data intrării în vigoare a acestui decret (30 aprilie 1949) împliniseră 18 ani,
erau, din acel moment, consideraţi majori, deşi cu numai o zi înainte erau încă minori şi
mai aveau de aşteptat până la vârsta majoratului potrivit legii vechi.Dacă printr-o lege
noua vârsta majoratului ar fi mărită, cei care aveau varsta majoratului după legea veche
vor rămâne în continuare majori - deşi n-au vârsta cerută de legea nouă - dar cei care nu
împliniseră această vârstă până la data noii legi, vor rămâne minori până ce vor împlini
vârsta cerută de noua lege.
Tot o aplicare imediată a legii noi avem şi atunci când această lege dispune stingerea pe
viitor a unei situaţii juridice .Astfel, prin art. 20 din Decretul nr. 32/1954 s-a dispus ca
"ipoteca legală asupra bunurilor tutorilor se stinge de drept, pe data intrării în vigoare a
Codului familiei. Pentru radierea inscripţiei acestei ipoteci va fi suficientă cererea
tutorelui”
Concluzii
Aplicarea legii civile în timp,în spaţiu şi asupra persoanelor are un rol determinant în
dreptul civil românesc,şi nu numai, aceasta trebuie corect aplicată,dar presupune şi
respectarea principiilor care cârmuiesc acţiunea acesteia sub cele trei aspecte pentru o
bună conduită şi o bună înţelegere între cetăţenii unui stat doar dacă se respectă normele
juridice civile intrate în vigoare,dar totodată să nu existe departajări în privinţa aplicării
unei legi pe un anumit teritoriu,într-un anumit timp sau între diferiţi subiecţi.
Bibliografie
1.Codul Civil
2.Beleiu Gheorghe, Drept civil român,Editura Universul Juridic,Bucureşti,2001,pg.46-51
3.Prof.univ.Cojocaru Aspazia,Drept civil.Parte generală,Ediţia a II-a,Editura
Luminalex,Bucureşti,2002,pg 42-49
4.www.legeaz.net
5.Legea nr.315/2005
Top Related