aplicarea legii civile)

28
Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică Program studii:Administraţie Publică Referat la disciplina“Introducere în drept civil” Aplicarea legii civile Student:Rotar Ancuţa

description

legea civila

Transcript of aplicarea legii civile)

Page 1: aplicarea legii civile)

Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică

Program studii:Administraţie Publică

Referat la disciplina“Introducere în drept civil” Aplicarea legii civile

Student:Rotar Ancuţa

Forma de învăţământ:zi

Grupa:3

Page 2: aplicarea legii civile)

Introducere

Dreptul civil este acea ramură de drept ce reglementează relațiile social-

patrimoniale și nepatrimoniale stabilite între persoane fizice ce se află pe poziții de

egalitate juridică, chiar când una din părți este statul (ca persoană privată și nu ca

autoritate publică).

Atunci când vorbim despre „aplicarea legii civile” ne referim la sensul larg al noţiunii

de lege,adică,atât legile propriu zise cât şi toate celelalte acte normative care se aplică

raporturilor juridice civile.

Am ales această temă „Aplicarea legii civile în timp, spaţiu şi asupra persoanelor”

deoarece orice normă civilă trebuie aplicată,dar şi respectată în momentul intrării ei în

vigoare într-un anumit teritoriu de toţii cetăţenii acesteia.

Page 3: aplicarea legii civile)

Cuprins

Introducere................................................................................................2

I.Aplicarea legii civile...............................................................................4

1.1.Consideraţii generale.........................................................................4

1.2.Aplicarea legii civile în timp.............................................................4

1.2.1.Principiul neretroactivităţii legii civile noi..................................6

1.2.2.Principiul aplicării imediate a legii civile noi..............................6

1.3.Aplicarea legii civile în spaţiu............................................................9

1.4.Aplicarea legii civile asupra persoanelor..........................................10

ÎI.Tratarea unui litigiu asupra aplicării legii civile..................................12

Concluzii................................................................................................17

Bibliografie............................................................................................18

Page 4: aplicarea legii civile)

I.Aplicarea legii civile

1.1.Consideraţii generale

Orice lege,deci şi legea civilă,acţionează concomitent sub trei aspecte:

-pe o anumită perioadă de timp şi din acest punct de vedere este vorba despre aplicarea

legii civile în timp;

-pe un anumit teritoriu,adică aplicarea legii civile în spaţiu;

-cu privire la anumite subiecte,care sunt destinatarii legii,ceea ce se numeşte aplicarea

legii civile asupra persoanelor.

Privindu-le global,în literatura juridică se arată cele trei aspecte ale aplicării legii

civile,adică acestea: se succed-din punct de vedere al timpului,coexistă-din punct de

vedere al spaţiului(teritorial ,legi naţionale sau legi adoptate de Uniunea Europeană

pentru statele membre) şi au determinate categoriile de subiecte la care se aplică.Atâta

timp cât o lege este în vigoare ea se aplică sub cele trei aspecte.

1.2.Aplicarea legii civile în timp

Legile civile acţionează pe o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă.În funcţie de

schimbarea condiţiilor materiale(izvoare de drept civil în sens material) care le-au generat

se schimbă şi reglementările legale.

Potrivit Art.6.alin(1)):”Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu

are putere retroactivă”.Aceasta îşi încetează aplicarea prin abrogare.

Momentul intrării în vigoare a unei legi are o mare importanţă întrucât de la acea dată ea

devine obligatorie,presupunându-se că din acel moment ea este cunoscută de toate

persoanele.Nimeni nu poate invoca în aceste condiţii,necunoaşterea legii(nemo censetur

ignorare legem).

Intrarea în vigoare marchează momentul din care legea devine aplicabilă. Conform art.

78 din Constituţie, legea civilă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării ei în

Monitorul Oficial al României sau la o dată ulterioară prevăzută în cuprinsul ei, care

poate fi o dată fixă sau un termen.

Page 5: aplicarea legii civile)

Ieşirea din vigoare a unei legi este momentul din care aceasta încetează să se mai

aplice. Legea civilă iese din vigoare prin următoarele moduri:

a.Abrogare,care poate fi:

Expresă: atunci când se indică prin nominalizare actul normativ sau anumite

dispoziţii dintr-un act normativ ce se abrogă.Aceasta poate fi:

- directă, când într-un nou act normativ se nominalizează actul normativ vechi

care se abrogă;

- indirectă, când actul normativ nou menţionează că dispoziţiile anterioare,

contrare dispoziţiilor lui se abrogă, fără a nominaliza actul normativ vechi pe care îl

abrogă.

Tacită, când legea nouă nu abrogă în mod expres legea veche, dar conţine dispoziţii

care derogă de la vechea reglementare;

Totală, când un act normativ este abrogat în întregime;

Parţială, când din actul normativ sunt abrogate doar unele dispoziţii, celelalte

rămânând în vigoare.

b. Împlinirea termenului pentru care a fost elaborat actul normativ. Legile cu termen

se elaborează când se poate prevedea cu precizie durată de timp necesară aplicării lor.

Ca o excepţie, legile temporare sunt date pentru timpul cât durează o stare

excepţională (precum inundaţii, cutremure, războaie), la încetarea ei pierzându-şi efectul

şi legile respective.

c. Căderea în desuetudine, când, deşi legea nu a fost abrogată, nici expres şi nici tacit,

aceasta nu mai poate fi aplicată, deoarece a reglementat situaţii care în prezent sunt

depăşite, luând în considerare schimbările socio-economice care au avut loc între timp.

Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare şi doctrinei juridice două sunt principiile care

guvernează aplicarea în timp a legii civile şi anume:

- principiul neretroactivităţii legii civile noi

-principiul aplicării imediate a legii civile noi.

Page 6: aplicarea legii civile)

1.2.1.Principiul neretroactivităţii legii civile noi este consacrat atât de Constituţia

României cât şi în Codul Civil. Prin principiul neretroactivităţii legii civile se înţelege

regulă juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situaţiilor care se ivesc în

practică după intrarea ei în vigoare, iar nu şi situaţiilor anterioare.

Astfel Constituţia în art.15 alin.2 prevede:”Legea dispune numai pentru viitor,cu

excepţia legii penale mai favorabile”,iar art.1.din Codul Civil precizează că:”Legea

dispune numai pentru viitor,ea nu are putere retroactivă”.

Excepţiile de la acest principiu, în cazul cărora funcţionează retroactivitatea legii şi

care sunt expres prevăzute în lege, se referă la:

- legile interpretative, care explică sensul unor legi anterioare şi produc efecte de la

data intrării în vigoare a legilor emise anterior, pe care le interpretează şi cu care fac corp

comun;

- legea penală nouă mai favorabilă, care se aplică unor fapte săvârşite în trecut şi care,

potrivit vechii legi sub imperiul cărora s-au săvârşit, ar fi fost mai aspru pedepsite.1

Principiul neretroactivităţii legii civile noi este cuprins în norme cu caracter imperativ şi

deci se impune atât organelor de jurisdicţie care aplică legea cât şi părţilor.

1.2.2.Principiul aplicării imediate a legii civile noi

Prin principiul aplicării imediate a legii civile noi se înţelege regulă de drept conform

căreia, de îndată ce a fost adoptată, legea civilă nouă se aplică tuturor situaţiilor ivite

după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii civile vechi.2

Acest principiu este consfinţit legislative în art.6 alin.5 în Codul Civil:” Dispoziţiile legii

noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după

intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în

vigoare.”,precum şi în art 6. alin6,în Codul Civil:” Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea

aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a

1 Potrivit art.15 alin.2 din Constituţia României.2 Prof.univ.Aspazia Cojocaru,Drept civil.Parte generală,ed.LuminaLex,2002,p.44.

Page 7: aplicarea legii civile)

acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi

obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al

bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după

intrarea în vigoare a legii noi.”

Principiul nu a fost consacrat în mod expres de legislaţia noastră anterior intrării în

vigoare a Codului civil din 2009, însă existenţa lui era unanim admisă. Recunoaşterea

acestui principiu se întemeia pe două raţiuni, şi anume, pe de o parte, el este consecinţa

firească a principiului neretroactivităţii, în sensul că, dacă legea nouă nu are putere

retroactivă, pentru viitor ea trebuie aplicată de îndată, iar, pe de altă parte, regulă de

interpretare conform căreia legea trebuie interpretată în sensul în care să se aplice, iar nu

în sensul neaplicării, a impus această soluţie. în literatura de specialitate, pentru

justificarea principiului aplicării imediate a legii noi se foloseau următoarele argumente:

legea nouă trebuie prezumată că reprezintă un progres tehnic juridic faţă de legea veche,

astfel încât trebuie să se aplice, de la intrarea ei în vigoare, şi situaţiilor juridice care sunt

în curs de constituire, modificare sau stingere ori ale căror efecte sunt în curs de a se

produce, desigur sub rezerva neretroactivităţii; în anumite cazuri, neaplicarea imediată a

legii noi ar putea avea drept consecinţă fie împiedicarea acesteia de a se mai aplica

vreodată, fie aplicarea ei după un timp relativ îndelungat de la intrarea în vigoare; pentru

a se asigura unitatea legislaţiei, nu este suficient să se suprime diversitatea legilor în

spaţiu, ci mai trebuie ca legea nouă să se aplice tuturor situaţiilor juridice reglementate.

De la cele două principii privitoare la aplicarea legii civile în timp există două excepţii:

a.)O primă excepţie este aceea a retroactivităţii legii civile noi.

Excepţia retroactivităţii legii civile noi înseamnă aplicarea acestei legi la situaţii juridice

anterioare adoptării,dar numai în măsura în care legea nouă prevede acest lucru,în mod

expres,deoarece excepţiile nu se prezumă, ele fiind de strictă interpretare (exception est

strictissimae interpretationis).

Page 8: aplicarea legii civile)

Mai mult,datorită prevederilor art.15 al.2 din Constituţie,text imperative,problema

admisibilităţii acestui principiu nu mai poate fi prevăzut prin legi ordinare, aşa cum era

posibil până la adoptarea Constituţiei.3

b.)A doua excepţie este aceea a supravieţuirii (ultraactivităţii)legii civile

vechi,însemnând că legea veche continuă să se aplice tranzitoriu situaţiilor juridice aflate

în curs de desfăşurare, până la stingerea raporturilor juridice care s-au născut sub imperiul

ei. De exemplu, adopţia cu efecte restrânse, prin care copilul adoptat păstra legăturile cu

părinţii fireşti şi îi putea moşteni, a fost scoasă în afara legii. Vechea lege în materia

adopţiilor continuă să se aplice adopţiilor de acest gen încheiate sub imperiul ei. Potrivit

noii legi a adopţiei, se mai pot încheia numai adopţii cu efecte depline, singurele care

sunt legale în prezent şi care presupun ruperea relaţiilor adoptatului cu părinţii săi

naturali.

Ca o concluzie la modul de acţiune a legii civile în timp, unii autori au emis adagiul

tempus regit actum, conform căruia o situaţie juridică produce efectele prevăzute de legea

civilă aflată în vigoare la data apariţiei sale.

Trebuie subliniat faptul că problemele referitoare la ultraactivitatea (supravieţuirea) legii

vechi sau, după caz, la aplicarea imediată a legii noi nu trebuie confundate cu

problemele ce privesc neretroactivitatea, chiar dacă, în frecvenţe situaţii, principiul

neretroactivităţii şi principiul aplicării imediate a legii noi sau, după caz, ultraactivitatea

legii vechi se completează reciproc. Uneori, aceeaşi prevedere legală, în funcţie de

situaţia concretă, poate fi privită fie ca o aplicaţie a principiului neretroactivităţii legii, fie

ca o aplicaţie a ultraactivităţii legii vechi. Spre exemplu, art. 6 alin. (2) Codul Civil,

conform căruia „actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse

înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele

prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii

lor”, constituie o aplicaţie a principiului neretroactivităţii pentru efectele juridice produse

înainte de intrarea în vigoare a legii noi, dar şi o aplicaţie a ultraactivităţii legii vechi

pentru efectele juridice care s-ar produce după intrarea în vigoare a legii noi.

3 În acest sens,Decretul 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice,cuprindea dispoziţii cu aplicare retroactivă în material divorţului,a relaţiilor personale nepatrimoniale dintre soţi,precum şi material tutelei şi a curatelei.

Page 9: aplicarea legii civile)

Din punct de vedere al corelării temporale dintre lege şi situaţiile juridice, distingem:

facta praeterita - faptele din trecut (atunci când, fie constituirea, fie şi producerea

efectelor şi chiar stingerea situaţiei juridice s-au produs anterior legii noi);

facta pendentia - cele din prezent, în curs de a-şi produce efectele ;

facta futură - cele din viitor, adică survenite după abrogarea legii. Situaţiile complexe şi

pluridependente pot fi supuse fragmentar unor legi succesive: constituirea lor e supusă

legii vechi, efectele - legii prezente; stingerea - unei legi subsecvente etc.

1.3.Aplicarea legii civile în spaţiu

Aplicarea legii civile în spaţiu constă în stabilirea limitelor teritoriale înăuntrul cărora

se aplică acea lege.

Pentru stabilirea regulilor şi excepţiilor privind aplicarea legii civile în spaţiu trebuie

să se ţină seama atât de aspectul intern care se referă la situaţia raporturilor juridice

civile stabilite între subiectele de drept civil de cetăţenie sau naţionalitate română pe

teritoriul României şi aspectul internaţional care se referă la raporturile juridice ce au în

conţinutul lor un element de extraneitate,cum ar fi:cetăţenia,locul încheierii sau locul

executării unui contract,locul producerii unui delict civil etc.

Sub aspect intern se aplică principiul teritorialităţii legii civile.De regulă,legile

adoptate de un stat se aplică numai pe teritoriul acelui stat.

Teritoriul fiecărui stat cuprinde spaţiul geografic cuprins între frontierele legal

stabilite,dar şi navele fluviale şi maritime precum şi cele care navighează sub pavilionul

statului respective.De asemenea,din teritoriul unui stat face parte şi teritoriul precum şi

clădirile ambasadelor statului respective situate în străinătate.

Problema aplicării legii civile în spaţiu adică pe teritoriul acelui stat,se rezolvă de

organul care a emis legea respectivă.4

Există excepţii de la acest principiu:

4 A se vedea art.7 din Codul Civil.

Page 10: aplicarea legii civile)

- când legea română nu se aplică pe teritoriul ţării noastre: imunitatea de care

beneficiază reprezentanţii ambasadelor şi consulatelor statelor străine acreditate în

România;

- când legea română se aplică în afara teritoriul ţării noastre cetăţenilor români

aflaţi în străinătate în ce priveşte starea civilă, capacitatea civilă şi relaţiile de familie.

Sub aspect internaţional,se referă la raporturile juridice civile cu un element de

extraneitate.

În rezolvarea aspectului internaţional se aplică normele dreptului internaţional

privat, deoarece există posibilitatea apariţiei unui conflict între legea română şi legea

altui stat. Această ramură de drept indică legea aplicabilă într-o astfel de situaţie, de

exemplu:

- lex rei sitae (legea locului situării bunului): bunurile imobile sunt supuse legilor

ţării pe teritoriul căreia se află;

- legea cetăţeniei guvernează capacitatea civilă, starea civilă şi relaţiile de familie ale

persoanei fizice, iar legea naţionalităţii reglementează capacitatea civilă a persoanei

juridice;

- locus regit actum (legea locului încheierii actului juridic): forma actului juridic este

determinată de legea locului unde este încheiat actul juridic civil.5

1.4.Aplicarea legii civile asupra persoanelor

Normele juridice civile fiind norme de conduită,ele se adresează persoanelor ca

subiecte ale raporturilor juridice civile,privite fie în mod individual(persoane fizice) fie ca

subiecte colective(persoane juridice).

Aceasta se se întemeiază pe principiul constituţional al deplinei egalităţi în faţa legilor a

tuturor cetăţenilor, fără nicio deosebire de naţionalitate, rasă, sex sau religie. Principiul

egalităţii părţilor în faţa instanţelor judecătoreşti este aplicabil atât cetăţenilor români, cât

5 A se vedea Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

Page 11: aplicarea legii civile)

şi persoanelor fizice ori juridice străine; legislaţia nu cunoaşte restricţii procesuale pentru

unele persoane şi nici privilegii pentru altele.6

Dar totuşi,din punct de vedere a sferei persoanelor asupra cărora se aplică legea

civilă,distingem mai multe categorii:

1.Prima categorie este aceea a legilor civile care se aplică deopotrivă şi în mod egal,atât

persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice în calitatea lor de subiecte ale raporturilor

juridice civile(aplicare generală).7

2.În a doua categorie intră legile civile care se aplică numai persoanelor fizice în

calitatea lor de subiecte ale raporturilor juridice civile.8

3.O altă categorie se referă la legile civile care se aplică numai persoanelor juridice.9

4.O altă categorie este aceea care cuprinde normele juridice civile care se aplică numai

anumitor categorii de persoane fizice sau persoane juridice,atunci când acestea intră în

raporturi de drept civil,având o anumită calitate.

5.O ultimă categorie este aceea a normelor civile care se aplică străinilor,aspect care este

rezolvat de normele conflictuale aparţinând dreptului internaţional privat.

6 A se vedea art.16 din Constituţie.7 Codul Civil,Decretul 167/1958 privind la prescripţia instinctivă,Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice.8 A se vedea Decretul nr.975/1968 cu privire la nume,Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă,etc.9 A se vedea Legea 15/1990,Legea nr.31/1990 ce priveşte societăţile comerciale,etc.

Page 12: aplicarea legii civile)

II.Tratarea unui litigiu privind aplicarea legii civile

Aplicarea legii civile asupra persoanelor. Dobândirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor de către străini, apatrizi şi persoane juridice străine

Dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către străini, apatrizi şi

persoane juridice străine a constituit mereu o problemă delicată în dreptul civil românesc.

Prevederile art. 41 alin. 2 teza a II-a din Constituţie, în vechea lor redactare le-au

interzis cetăţenilor străini şi apatrizi dobândirea acestui drept. Respectiva interdicţie a fost

reluată în legea specială care reglementa circulaţia juridică a terenurilor (art. 3 alin. 1 din

Legea nr. 54/1998). Se prevedea interdicţia dobândirii dreptului de proprietate asupra

oricăror terenuri, indiferent de locul situării (intravilan sau extravilan) ori de categoria de

folosinţă. A fost astfel instituită în sarcina cetăţenilor străini şi a apatrizilor o incapacitate

de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor prin acte juridice între vii sau

pentru cauză de moarte, moştenire legală, uzucapiune sau accesiune.

Reglementarea legală în materia dreptului de proprietate al străinilor asupra terenurilor o

reprezintă art. 44 alin. 2 din Constituţie, care stabileşte că: „Cetăţenii străini şi apatrizii

pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate

din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care

România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică,

precum şi prin moştenire legală”. Din prevederile respectivului articol rezultă

următoarele:

Dobândirea se poate face numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea

europeană, sau în condiţiile rezultate din tratate internaţionale la care România este parte;

Dobândirea se face pe bază de reciprocitate;

Condiţiile dobândirii se vor stabili prin lege organică;

Există şi calea moştenirii legale pentru a dobândi dreptul de proprietate.

Page 13: aplicarea legii civile)

Se observă că noua prevedere constituţională nu mai formulează negativ principiul

fundamental în materie, ea pune accentul pe cazurile şi condiţiile în care aceste persoane

pot dreptul de proprietate asupra terenurilor.

De imediată aplicare este prevederea legală din partea finală a textului constituţional,

conform căreia cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate asupra

terenurilor prin moştenire legală. Per a contrario, aceste persoane nu pot dobândi dreptul

de proprietate prin moştenire testamentară.

Referitor la condiţia reciprocităţii se impune a se menţiona că aceasta se realizează prin

încheierea unor tratate, nefiind exclus ca acest drept să-l dobândească numai cetăţenii

statelor semnatare ale tratatelor, nu şi apatrizii care domiciliază în acele state.

Pentru a fi posibilă dobândirea dreptului de proprietate s-a constituit o lege specială,şi

anume Legea nr.315/2005 prin care s-a reglementat dobândirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor de către cetăţenii străini, apatrizi şi de către persoanele juridice străine.

Astfel, incapacitatea cetăţenilor străini şi a apatrizilor de a dobândi acest drept a devenit

relativă şi parţială.

Cele cinci categorii de persoane prevăzute de Lege, ce pot dobândi dreptul de proprietate

asupra terenurilor în România, sunt următoarele:

1. Cetăţeanul unui stat membru (al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic

European, astfel cum noţiunea de membru este definită de art. 2 lit. a din Lege),

apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în România, precum şi persoana

juridică constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru.

2. Cetăţeanul unui stat membru nerezident în România, apatridul nerezident în

România cu domiciliul într-un stat membru, precum şi persoana juridică

nerezidentă, constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru

3. Fermierii.

4. Cetăţenii străini, apatrizii şi persoanele juridice aparţinând statelor terţe

5. Societăţile comerciale, persoanele juridice rezidente şi nerezidente.10

10 A se vdea Legea nr. 312/2005 cap.II.

Page 14: aplicarea legii civile)

Această lege a intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2007, publicată în Monitorul

Oficial, Partea I nr. 1008 din 14/11/2005

APLICAŢII ALE PRINCIPIULUI NERETROACTIVITĂŢII

Sub imperiul Legilor nr. 58 şi nr. 59 din 1974, dobândirea terenurilor se putea

face numai prin moştenire legală, fiind interzisă dobândirea lor prin acte juridice şi prin

uzucapiune, s-a admis totuşi în mod unanim ca atunci când termenul prescripţiei

achizitive s-a împlinit înainte de intrarea în vigoare a acestor legi, dobândirea rămânea

valabilă (chiar dacă acţiunea în constatarea uzucapiunii se introdusese abia ulterior).

Tot în aplicarea principiului neretroactivităţii legii civile se admite ca toate efectele

situaţiilor juridice, care s-au produs ori s-au epuizat înainte de intrarea în vigoare a legii

noi rămân valabile, neputând fi afectate de legea nouă, dar efectele care se produc abia

după modificarea legii, sunt supuse legii noi. De ex., sub imperiul Codului civil, copilul

nelegitim putea moşteni numai pe tatăl său natural, iar nu şi pe rudele acestuia; Codul

familiei din 1954 a recunoscut însă copilului din afara căsătoriei, cu paternitatea legal

stabilită, dreptul de moştenire atât faţă de tatăl sau, cât şi fata de rudele acestuia. Aşa

fiind, s-a admis că, în cazul succesiunilor deschise înainte de intrarea în vigoare a

Codului familiei, copilul din afara căsătoriei nu avea dreptul de moştenire fata de bunicul

său faţă de unchiul său din partea tatălui (aplicându-se, deci, Codul civil); dar în cazul

succesiunilor deschise după intrarea în vigoare a Codului familiei, copilul se bucura de

acest drept (aplicându-se legea nouă, adică cea în vigoare la data deschiderii succesiunii).

De asemenea, în ce priveşte nulitatea unui act juridic, ea se apreciază întotdeauna în

funcţie de dispoziţiile legii în vigoare în momentul încheierii actului, modificarea

ulterioară a legii neputând afecta valabilitatea iniţială a încheierii lui. Astfel, de exemplu,

art.1 din Decretul nr 32/1954 prevede expres că "Validitatea căsătoriei încheiate înainte

de data intrării în vigoare a Codului familiei se stabileşte potrivit cu dispoziţiile în

vigoare la data încheierii ei". Tot astfel, atunci când Decretul nr. 80/1950 a modificat

Page 15: aplicarea legii civile)

textul articolului 134 C. civ. - în sensul că "cetăţeanul roman nu se poate căsători cu o

străină şi nici cetăţeana romană nu se poate căsători cu un străin, fără autorizarea

Prezidiului Marii Adunări Naţionale" (ulterior, a Consiliului de Stat, iar apoi a

Preşedintelui ţării) - această condiţie se putea pretinde numai căsătoriilor ce urmau a se

încheia după intrarea în vigoare a decretului menţionat; dar căsătoriile valabil încheiate

anterior - când nu se cerea nici o autorizaţie de acest fel - au rămas valabile în continuare,

neputând fi afectate de noua lege. În schimb, după ce art. 134 Codul civil a fost abrogat

(prin Decretul-Lege nr. 6/1989), suprimându-se această condiţie suplimentară de

validitate a căsătoriei mixte, nu numai ca noile căsătorii se pot încheia - firesc - fără nici o

restricţie, dar chiar şi căsătoriile încheiate (nevalabil) anterior abrogării textului (dar

nedeclarate încă nule printr-o hotărâre judecătorească definitivă) trebuie să fie

considerate a fi, de-acum, valabile, ne mai putând fi anulate, de vreme ce a dispărut cauza

nulităţii lor.

APLICAŢII ALE PRINCIPIULUI APLICĂRII IMEDIATE A LEGII NOI

Intabularea se face potrivit legii noi, chiar dacă actul translativ s-a încheiat potrivit

legii vechi, iar dreptul real al dobânditorului se naşte valabil numai din momentul

intabulării lui în cartea funciara;

Validitatea testamentului se apreciază după legea în vigoare la întocmirea lui, dar cotele

de moştenire (rezervă, cotitatea disponibilă etc.) se stabilesc după legea în vigoare la data

deschiderii succesiunii; etc.

Dacă o situaţie juridică sau un drept se constituie prin prelungirea neîntreruptă a unei stări

de fapt (de exemplu, dobândirea unui drept de proprietate imobiliară prin uzucapiune,

adică prin posesia utilă şi neîntreruptă timp de 10-20 sau 30 de ani), ea se constituie

valabil numai dacă durata cerută de lege s-a împlinit sub imperiul legii sub care a început;

dacă însă, pe parcurs, legea este modificată, uzucapiunea se va considera realizată numai

dacă s-a împlinit durata cerută de noua lege. Dacă noua lege nu mai admite dobândirea

proprietăţii prin uzucapiune (aşa cum a fost, de picajul Legilor nr. 58 şi 59 din 1974),

Page 16: aplicarea legii civile)

atunci dreptul nu poate fi dobândit, decât dacă termenul cerut era împlinit înainte de

adoptarea noii legi.

Este de imediata aplicare şi legea care a redus vârsta majoratului . Astfel, potrivit

art. 434 C. civ., în vigoare înainte de 1949, persoana fizică devenea majoră abia la vârsta

de 21 de ani; Decretul nr. 185/1949 a redus vârsta majoratului la numai 18 ani; aşa fiind,

cei care, la data intrării în vigoare a acestui decret (30 aprilie 1949) împliniseră 18 ani,

erau, din acel moment, consideraţi majori, deşi cu numai o zi înainte erau încă minori şi

mai aveau de aşteptat până la vârsta majoratului potrivit legii vechi.Dacă printr-o lege

noua vârsta majoratului ar fi mărită, cei care aveau varsta majoratului după legea veche

vor rămâne în continuare majori - deşi n-au vârsta cerută de legea nouă - dar cei care nu

împliniseră această vârstă până la data noii legi, vor rămâne minori până ce vor împlini

vârsta cerută de noua lege.

Tot o aplicare imediată a legii noi avem şi atunci când această lege dispune stingerea pe

viitor a unei situaţii juridice .Astfel, prin art. 20 din Decretul nr. 32/1954 s-a dispus ca

"ipoteca legală asupra bunurilor tutorilor se stinge de drept, pe data intrării în vigoare a

Codului familiei. Pentru radierea inscripţiei acestei ipoteci va fi suficientă cererea

tutorelui”

Page 17: aplicarea legii civile)

Concluzii

Aplicarea legii civile în timp,în spaţiu şi asupra persoanelor are un rol determinant în

dreptul civil românesc,şi nu numai, aceasta trebuie corect aplicată,dar presupune şi

respectarea principiilor care cârmuiesc acţiunea acesteia sub cele trei aspecte pentru o

bună conduită şi o bună înţelegere între cetăţenii unui stat doar dacă se respectă normele

juridice civile intrate în vigoare,dar totodată să nu existe departajări în privinţa aplicării

unei legi pe un anumit teritoriu,într-un anumit timp sau între diferiţi subiecţi.

Page 18: aplicarea legii civile)

Bibliografie

1.Codul Civil

2.Beleiu Gheorghe, Drept civil român,Editura Universul Juridic,Bucureşti,2001,pg.46-51

3.Prof.univ.Cojocaru Aspazia,Drept civil.Parte generală,Ediţia a II-a,Editura

Luminalex,Bucureşti,2002,pg 42-49

4.www.legeaz.net

5.Legea nr.315/2005