5.1. Valoarea proteică a nutreţurilor şi raţiilor

Organismul animal utilizează în proporţii diferite substanţele proteice din hrană, reţinând ce îi este necesar şi eliminând restul. Valoarea proteică este proprietatea nutreţului sau raţiilor de a îndestula cerinţele animalului în proteină brută,în proteină digestibilă sau în aminoacizi.

La exprimarea valorii proteice se ţine cont şi de solubilitatea proteinelor.Clasificarea proteinelor după solubilitatea lor: - proteinele globulare (albuminele, globulinele, glutelinele,

prolaminele, protaminele) - solubile în apă, acizi şi baze slabe, alcooli; - proteinele fibrilare (colagenul, elastina ,cheratinele) – insolubile în

apă, rezistente la enzime digestive.În Franţa s-a propus de exprimat valoarea proteică pentru rumegătoare în

sistemul PDI (proteina digestibilă din intestin), care reprezintă două fracţiuni: PDIA – proteina digestibilă intestinală alimentară; PDIM – proteina digestibilă intestinală microbiană.Gradul în care proteinele din hrană sunt utilizate în organism după digestie

şi absorbţie şi respectiv folosirea aminoacizilor după absorbţie ,determină valoarea biologică sau valoarea nutriţională a proteinelor. Capacitatea în care proteinele influenţează creşterea, sănătatea, producţia şi funcţiile de reproducţie a animalelor se numeşte valoare biologică a proteinelor. Această valoare biologică variază în funcţie de specie, vârstă, stare fiziologică etc.

Noţiunea de valoare biologică a fost întrodusă în studiul nutriţiei animalelor de către K. Thommas, în anul 1909.El caracterizează valoarea biologică a proteinei prin cantitatea de proteină digestibilă din hrană.

Nu este suficient însă să se cunoască numai cantitatea de proteină dintr-un nutreţ, ci trebuie să se cunoască şi calitatea acesteia, respectiv felul şi proporţia aminoacizilor.

S-a constatat că nu toţi aminoacizii îndeplinesc în aceeaşi măsură funcţia plastică în organism, adică nu toţi participă în mod egal la formarea de ţesuturi noi, ci unii din ei au un rol mai important în această funcţie, iar alţii au un rol mai puţin important. După măsura în care aminoacizii participă la formarea de ţesuturi noi, ei au fost grupaţi în: aminoacizi esenţiali; aminoacizi neesenţiali; aminoacizi semiesenţiali.

După provenienţa lor, aminoacizii pot fi: exogeni, cei proveniţi din hrană, şi endogeni, cei sintetizaţi în organism de către bacterii sau proveniţi din celulele descuamate, cei rezultaţi prin transaminare etc.

Sa constatat că proteina din unele nutreţuri are o valoare biologică mai mare, în timp ce proteina din alte nutreţuri are o valoare biologică scăzută. Pe baza acestor constatări s-a încercat să se stabilească anumite scări convenţionale de apreciere a valorii biologice a proteinei din diferite nutreţuri.

Stabilirea valorii biologice a proteinei din nutreţuri se face după diverse metode, care pot fi grupate astfel: biologice, chimice, microbiologice şi indirecte.

Metodele biologice se bazează fie pe variaţia masei corporale a animalelor în creştere, fie pe valorile azotului în organism:

a)V.B.P. = (g spor realizat/g proteină ingerată) x 100; b)V.B.P. = (g N reţinut/g azot digerat) x 100 sau V.B.P. =(g N reţinut/g azot ingerat) x 100

Metodele chimice se bazează pe ideea că pentru a satisface cerinţele organismului în aminoacizi, o proteină trebuie să conţină aceeaşi aminoacizi şi în aceleaşi proporţii,ca şi organismul căreia îi este destinată. Pentru ce,este necesară stabilirea conţinutului unui nutreţ în aminoacizi,apoi datele respective se pot utiliza în mod diferit.

V.B.P.= (conţinutul de lizină în nutreţ/conţinutul în lizină din ou)x100 sau V.B.P.= (% AA în proteina studiată/% AA în proteina din ou) x 100 Pentru practică trebuie de cunoscut că aminoacizii limitativi ( care

limitează valoarea biologică a proteinelor ) sunt: metionina pentru nutreţurile de origine animală şi lizina pentru grăunţele de cereale

Ţinând seama de importanţa deosebită pe care o prezintă valoarea biologică a proteinelor, precum şi de faptul că această îmbunătăţire este posibilă, apare necesitatea aplicării tuturor mijloacelor în această direcţie.

Principalele posibilităţi de ridicare a valorii biologice a proteinelor din nutreţuri sunt:

- utilizarea raţiilor optimizate; - suplimentarea raţiilor cu preparate de AA sintetici; - prepararea furajelor: tratarea termică a boabelor de soia, fermentaţia

furajelor cu drojdii, încolţirea grăunţelor etc.