Introducere
Existenţa omului presupune o permanentă activitate şi o mulţime de acţiuni
întreprinse cu scopul satisfacerii nevoilor personale şi a comunităţii în care acesta îşi
desfaşoară activitatea. Din acest motiv toate aceste acţiuni trebuie să aibă o reglementare
juridică, deoarece majoritatea acţiunilor întreprinse de om sunt realizate prin acte juridice.
Subiecţii de drept de regulă încheie personal acte juridice, şi astfel trebuie sa fie prezenţi la
semnarea sau executarea acestui act, însă în viaţa cotidiană sînt cazuri cînd subiectul
raportului juridic nu poate fi prezent la săvîrşirea acestor acţiuni şi deci este nevoie de
înlocuirea lui cu o alta persoană.
Deoarece intensitatea încheierii actelor juridice depinde de nivelul de dezvoltare a
socităţii,progresul economic, cultural etc., merită de specificat şi faptul importanţei acestui
proces în cadrul Republicii Moldova, mai ales că la momentul actual ea tinde să se integreze
în Uniunea Europeană şi are ca obligaţie de a aduce legislaţia naţională în conformitatea cu
cea europeană şi internaţională.
Instituţia reprezentării este un procedeu de tehnică juridică prin care o persoană
numită reprezentant, incheie acte juridice cu terţii în numele şi pe seama unui act juridic
asupra reprezentatului.
Scopul şi sarcinile cercetării reprezentării are ca obiect motivele, importanţa,
domeniile de apllicare şi se poate explica de ce această instituţie de drept îndeplineşte un rol
atît de important.
Un motiv este şi faptul că ea constituie mijlocul tehnic cu ajutorul căruia persoanele
lipsite de capacitate de exerciţiu îşi exercită drepturile şi îşi asumă oblegaţiile încheiind acte
juridice prin alte persoane, numite reprezentanţi legali (părinţi şi tutori).
Persoanele fizice recurg frecvent la reprezentare ,încheind diferite contracte,
permitînd altor personae să încaseze salariul, onorariul, să primească sau să transmită diferite
documente sau bunuri materiale. De instituţia reprezentării se face uz la reprezentarea
intereselor în instanţa de judecată sau la arbitraj.
Totodată, reprezentarea convenţională uşurează schimburile economice între
persoane aflate la mare distanţă unele de altele, îngăduie folosirea de către cei interesaţi a
persoanelor cu pregătire de specialitate. Reprezentarea convenţională este cel mai des
utilizată în sfera raporturile juridice patrimoniale. În materie comercială reprezentarea poate
să existe şi fară legătura organică între mandat şi reprezentare deoarece reprezentarea este de
natură şi nu de esenţa mandatului (mandatul poate fi şi fără reprezentare, mandatarul
acţionează în nume propriu dar pe seama celuilalt, dar şi pe seama celuilat, precum şi
reprezentarea poate fi în afara mandatului).
1
Toate aceste aspecte sunt pe larg studiate atît de doctrina naţională, cît şi de cea
internaţională, avînd la bază actele normative corespunzătoare. În cazul Republicii Moldova
sediul acestei materii îl constituie Codul Civil. Unde în cadrul titlului III , capitolul V este
direct reglementată instituţia reprezentării,pe cînd în legislaţia altor state ca de exemplu
România, ea este mai dispersată aparţinînd mai multor acte normative.
În lucrarea dată vom avea ca sarcină cercetarea instituţiei reprezentării în cadrul
Republicii Moldova şi efectuarea unei comparaţii cu doctrina altor state, evaluînd specificul
reprezentării naţionale.
Astfel nu numai vom analiza definiţii, clasificări, dar şi vom face cercetări sub
aspect procedural în ceea ce priveşte subiecţii de drept, împuternicirile lor, încetarea actului
de reprezentare. Pentru a evidenţia toate particularităţile a fost necesar de a structura teza în
trei capitole. În primul este trată reprezentarea la nivel general, cuprinzînd definiţii date atît
de legislaţie cît şi de doctrină, un scurt istoric, referire la subiect şi efecte.
În capitolul doi se analizează reprezentarea legală, adică cea care este prevăzută de
lege, şi se referă la presoana fizică şi persoana juridică, precum şi principal condiţie a
reprezentării în cadrul procesului civil – mandatul.
2
Capitolul I Caracteristica generală a instituţiei juridice a
reprezentării
§ 1: Noţiuni introductive cu privire la instituţia juridică a reprezentării.
1.1 Noţiunea reprezentării. Apariţia instituţiei reprezentării.
Instituţia reprezentării este un procedeu de tehnică juridică prin care o persoană
numită reprezentant încheie acte juridice cu terţii în numele şi pe seama unei alte persoane
numită reprezentat, ca consecinţă fiind producerea directă a efectelor actului juridic asupra
reprezentatului.
Reprezentarea în procesul civil, în ipoteza în care un tert primeşte împuternicirea
şi sarcina de a acţiona în justiţie (a îndeplini acte de procedură) – ca reclamant sau pîrît – în
numele şi în interesul altuia (titularul dreptului la acţiune), situaţie în care calitatea
procesuală se va verifica în persoana reprezentantului iar dreptul se va verifica în persoana
reprezentatului1.
În Roma Antică de la început acest drept nu cunoştea principiul reprezentării, ci pe
cel al nereprezentării, care era mai practic şi mai sigur pentru acea perioadă deoarece părţile
cunoscîndu-se direct şi personal puteau evita cazurile de insolvabilitate a vreunui
intermediar.
Dar la finele republicii cînd producţia sclavagistă sa extins iar comerţul sa dezvoltat
tot mai mult,principiul nereprezentţrii devenise incomod şi ca rezultat apar unele aspecte a
reprezentării de la început rudimentare dar care pe parcursul timpului au progresat.Astfel
pater familias putea fi reprezentat de fiul său în activitatea comercială (să ducă la îndeplinire
o afacere comercială determinată,primind anumite bunuri peculium de la şeful familiei
pentru a specula cu ele) şi de sclavii săi2.
Următoarea etapă a inrădăcinării reprezentării a fost permiterea de către pretor a
reprezentării şefului familiei de către o terţă persoană .Numai ca acea reprezentare nu era una
perfectă reprezentantul fiind obligat de rînd cu cel reprezentat.
Dreptul roman cunoaşte şi reprezentarea perfectă, in cazul tutelei si curatelei,
precum şi în privinţa transferării proprietăţii sau posesiei (persoanele puse sub tutelă
1Av. Patancius Tiberiu-Vlad, Reprezentarea partilor in procesul civil, 2010
2 M.Banciu, Reprezentarea în actele juridice civile,Cluj-Napoca, 1995, p.10
3
deveneau ei creditori sau debitori,dupa incetarea tutelei proprietatea o dobîndeau persoanele
reprezentate)3.
În dreprul francez reprezentarea a fost admisă greu, evoluţia fiind determinată de
dreptul roman, canonic si vechiul drept. Dreptul roman fiind formalist, iar obligaţia fiind
personală impunind confruntarea directă a creditorului şi debitorului punea piedici
reprezentării. Sub presiunea comerţului apare mandatul care este o reprezentare imperfectă
reprezentantul fiind obligat faţă de terţ iar reprezentatul faţă de reprezentat. In sec. II dreptul
canonic dezvoltă principiul consensualismului in domeniul actelor juridice care s-a extins şi
asupra mandatului.
În sec.XVI s-a cîştigat reprezentarea prin mandat, în sec XVII s-a proclamat
libertatea reprezentării. Iar in sec.XIX reprezentarea devine un element esenţial al
mandatului.
Numai la finele sec.XIX reprezentarea se detaşează de mandat, dezvoltîndu-se
reprezentarea legală,judiciară,gestiunea de afaceri si mandatul4.
Datorită faptului ca reprezentarea este cunoscută de o perioadă indelungată de timp
in doctrina juridică se cunosc o serie de definiţii a acestei instituţii,astfel in opinia lui
Lupulescu D., reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoană
(reprezentantul)încheie un act juridic în numele şi pe seama unei alte persoane
(reprezentatul),efectele producîndu-se direct în persoana celui reprezentat5.
Conform legislaţiei civile a Republicii Moldova: reprezentarea este săvîrşirea de
către o persoansă (reprezentant) în limitele împuternicirilor,a actelor juridice civile în numele
altei persoane (reprezentat) avînd ca consecinţă apariţia,modificarea sau stingerea drepturilor
şi obligaţiilor reprezentantului.
Reglementarea juridică a reprezentării o găsim în art. 242 Codul Civil al R.M.
Deasemnea reprezentarea juridică în cadrul procesului civil se regăseşte în art. 75 CPC al
R.M.
1.2 Clasificarea reprezentării.
Există diverse criterii de clasificare a reprezentării,astfel:
1.În funcţie de izvor,reprezentarea poate să fie:
3 Vl.Hanga , Drept privat roman, Note de curs,Universitatea “D.Cantemir”,Facultatea de Drept Cluj; 1992, p.106-107.4Cristina Popa Nistorescu, “Reprezentarea şi mandatul în dreptul privat”, Bucureşti, 2004, p.8-9.5 Lupulescu D., Drept civil.Introducere în dreptul civil, Bucureşti, 1998, p.152.
4
►convenţională/voluntară (împuternicirea de a reprezenta izvorăşte din voinţa
părţilor).
►legală/obligatorie (împuternicirea de a reprezenta izvorăşte din lege).
►judiciară (împuternicirea de a reprezenta este dată de instanţa de judecată,de
exemplu în cazul sechestrului judiciar )6.
2.În funcţie de întinderea puterii de a reprezenta, deosebim:
►reprezentare totală (reprezentantul poate înccâheia toate actele juridice cu
excepţia celor strict personale şi cu privire la toate bunurile,de exemplu reprezentarea
incapabilului sau (mandatul general).
►reprezentarea paţială (reprezentantul încheie numai unele acte ,fie referitoare la
un anumit bun determinat sau un anumit act determinat).
3.În comerţ reprezentarea se clasifică în:
►reprezentare exclusivă (o persoană încheie acte pe seama şi în numele altei
persoane,dar cu condiţia ca reprezentatul să nu aibă dreptul să-şi alegă alt reprezentant în ţara
sau încircumscripţia în care îşi defăşoară activitate persoana aleasă de el ca reprezentant).
►reprezentare colectivă (mai multe persoane care au calitatea de reprezentanţi,
numai împreună pot încheia operaţiuni juridice pentru reprezentat).
►reprezentare direct (reprezentatul împuterniceşte reprezentantul să încheie
acte juridice cu un terţ ţn numele şi pe sema reprezentatului).
►reprezentare indirectă (acea formă a reprezentării în care, pe baza raporturilor
interne între reprezentant şi reprezentat,efectele actului juridic încheiat între reprezentant şi
terţ se produc în patrimoniul reprezentatului prin transferul direct al drepturilor reale la
reprezentat,chiar dacă existenţa procurei nu este cunoscută terţului.
Subiectele reprezentării.
În raporturile juridice pot fi reprezentate atît persoanele fizice cît şi cele juridice.
Reprezentarea persoanelor fizice poate decurge din lege sau din convenţia părţilor.
Persoanele fizice care au capacitate de exerciţiu deplină îşi pot alege singure reprezentanţii.
Reprezentantul– săvîrşeşte acte juridice în numele şi interesul altei persoane. Astfel,
art.75 alin.(1) din CPC prevede că în proces civil, persoanele fizice îşi pot apăra interesele
personal sau prin avocat.
În aceste condiţii, trebuie de menţionat asupra faptului că instanţele de judecată nu
mai admit participarea în procesul civil a reprezentanţilor persoanelor fizice care nu deţin
6 Vasilescu, Relativitatea actului juridic civil.Rpere pentru o nouă teorie generală a actului de drept privat, Bucureşti ,2003, p.21.
5
licenţa de avocat7.
Persoana reprezentată- persoana în numele şi interesul căruia se exercită acţiuni
juridice. În calitate de reprezentat poate fi orice persoană fizică din momentul naşterii şi
orice persoană juridică din momentul constituirii potrivit legii.
Terţa persoană- persoană fizică sau juridică cu care reprezentantul încheie actul
juridic din numele reprezentatului. În calitate de terţă persoană nu poate fi însăşi
reprezentatul, deoarece el acţionează în interesele reprezentatului şi nu personal, precum şi în
cazul cînd el este şi reprezentantul terţei persoane(aceiaşi persoană este reprezentant şi a
reprezentatului şi a terţei persoane8.
§ 3 Efectele şi încetarea reprezentării.
Actele juridice încheiate de reprezentatant,cu respectarea condiţiilor,produc efecte
juridice numai în patrimoniul reprezentatului. Reprezentatul devine proprietar,creditor sau
debitor în raporturile juridice stabilite de reprezentant,şi acesta de la data încheierii actului,
chiar dacă a aflat acest lucru ulterior şi chiar dacă neregularitatea iniţială a reprezentării a
fost înlăturată mai tîrziu, prin ratificare9. Pentru că reprezentatul este parte şi beneficiar al
actului,acesta răspunde faţă de terţi pentru prejudiciile cauzate lor de reprezentant cu ocazia
încheierii actului,independent de răspunderea proprie pe care reprezentantul şi-o angajează
într-o asemenea situaţie faţă de aceiaşi terţi. Prin urmare, actul constituie un tot unitar:
„reprezentatul nu poate să divizeze efectele pentru a le invoca pe acelea care-i sunt
avantajoase şi a respingerii obligaţiile şi riscurile corelative. El răspunde personal faţă de
terţul contractant.”
Reprezentantul, nefiind patre în actul juridic, nu devine personal nici creditor,nici
debitor faţă de terţul contractant şi nu poate să pretindă acestuia executarea contractului
,afară de cazul în care ar avea o împuternicire specială în acest sens din partea
reprezentatului.Astfel ,rolul reprezentatului a fost de a încheia actul juridic cu terţul. Odată
îndeplinit acest rol, reprezentantul rămîne străin faţă de actul încheiat(res inter alios acta).
Reprezentantul va răspunde, însă, personal pentru faptele cauzatoare de prejudicii
săvîrşite cu prilejul activităţii desfăşurate. Astfel, în situaţia în care este debitor al
reprezentatului, care, la rîndul lui, este debitor al terţului contractant, reprezentantul poate fi
supus urmăririi de către acesta prin intermediul acţiunii oblice.
7 Notă informativă cu privire la reprezentarea în procesul civil, CSJ al RM8Cristina Popa Nistorescu „Reprezentarea şi mandatul în dreptul privat” Bucureşti,2004, p.18.9 R.P. Vonica ,”Drept Comercial.Partea generală.Bucureşti”,2000, p. 924.
6
Reprezentantul poate să-şi substituie o altă persoană în îndeplinirea obligaţiilor
asumate cu condiţia ca o atare substituire să nu-i fi fost interzisâ expres.
Stabilind raporturi juridice direct cu reprezentatul, terţul parte în act devine creditor
şi, respectiv, debitor numai faţă de reprezentat. El este obligat numai faţă de acesta şi poate
să-şi valorifice drepturile derivate din act tot faţă de el10.
În schimb, actul juridic încheiatde reprezentant fără împuterniciri sau cu depăşirea
îl obligă pe acesta la despăgubiri faţă de terţi pentru eventualele prejudicii cauzate.
Actul juridic încheiat cu un terţ este un act încheiat între prezenţi, indeferent de
locul unde se găseşte reprezentatul, întrucît trebuie să fie avute în vedere voinţele care se
manifestă în mod real, adică voinţa reprezentatului şi cea a terţului contactant.
Încetarea reprezentării.
Încetarea oricărui act juridic presupune neproducerea pe viitor a efectelor acestuia,
şi se poate şăvîrşi în mai multe momente. În cazul reprezentării legale, momentul începerii şi
încetării reprezentării este determinat de lege. În ceea ce priveşte reprezentarea
convenţională, data cînd reprezentarea începe să-şi producă efectele trebuie să fie rezultatul
voinţei părţilor.
Pe de altă parte, reprezentarea fiind dată, în principiu, în interesul reprezentatului
este firesc să poată fi revocată sau restrînsă oricînd de către reprezentat. Principiul revocării
este, astfel, de esenţa reprezentării. Totuşi, acest principiu nu se aplică, adică reprezentarea
devine irevocabilă atunci cînd ea este dată în interesul ambelor părţi sau numai al
reprezentatului.
Conflictul de interese între reprezentant şi reprezentat este o altă cauză de încetare a
reprezentării. Reprezentarea presupune în mod necesar ca interesele reprezentatului să fie
apărate cu bună- credinţă şi cu diligenţă de către reprezentant. Atunci cînd intersele acestora
sunt divergente, temeiul reprezentării încetează, deoarece dacă ar fi cunoscut o astfel de
situaţie, reprezentatul nu iar fi acordat împuterniciri reprezentantului.
Actul încheiat în acest caz de către eprezentant este o depăşire a puterilor,,iar
situaţia actului va fi analizată în raport cu buna sau reua-credinţă a terţului contractant.Terţii
de bună-credinţă vor fi apăraţi,întrucît ceea ce interesează este declaraţia de voinţă,aparenţa
de drept.Actul este,însă,nul cînd terţul contractant cunoaşţe conflictul de interese şi vrea să
profite de pe urma acestei stări de fapt create între reprezentant şi reprezentat11.
10 D.Cosma, Teoria generală a actului juridic civil ,Bucureşti., p.97.
11 R.P.Vonica, Drept Comercial.Partea generală.Bucureşti”,2000, p. 928.
7
C ap i to lu l I I .
Reprezentarea în procesul civil.
§ 1: Reprezentarea persoanelor fizice şi juridice.
Reprezantarea persoanelor fizice.
Conform art.19 Codul Civil al R.M. „capacitate de exerciţiu este aptitudinea
persoanei de a dobîndi prin fapta proprie şi de a exercita drepturi civile, de a-şi asuma
personal obligaţii civile şi de a le executa”. Astfel prin capacitate de exerciţiu a persoanei
fizice se înţelege acea parte a capacităţii de drept civil a omului care constă în aptitudinea de
a dobîndi şi exercita drepturi civile şi de a asuma şi executa obligaţii civile prin încheierea
de acte juridice civile12.
Potrivit art. 8 alin. 1 CPC al R.M., părtţile, alţi participanţi la process au dreptul să
fie asistaţi în judecată de către un avocet ales ori desemnat de coordonatorul oficiului
territorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat sau de un alt
reprezentant, în cazurile prevăzute de CPC al R.M.
Astfel, art.75 alin. 1 din CPC al R.M. prevede că în proces civil, persoanele fizice
îşi pot apăra intersele personal sau prin avocat. Participarea personal în process nu face ca
persoana fizică să decadă din dreptul de a avea avocat13.
Pînă la modificările efectuate în Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova
şi intrate în vigoare la 1 ianuarie 2012 adoptate prin Legea nr. 102 din 28.05.2010 pentru
modificarea unor acte legislative, persoana fizică putea fi reprezentată de orice persoană pe
care aceasta din urmă a împuternicito de ai reprezenta interesele în cadrul procesului civil.
Persoanele care participau în calitate de reprezentanţi în instanţele de judecată nu
erau obligaţi să întrunească careva condiţii, cu excepţia capacităţii de exerciţiu. Codul de
Procedură Civilă nu instituia nici o exigenţă pentru reprezentant din punct de vedere a
calificării profesionale, nu era necesar nici măcar ca reprezentantul în cauzele civile să aibă
studii superioare, nici juridice. Această stare de fapt afecta grav calitatea actului de justiţie,
or era apriori imposibil ca o persoană necalificată să poată acorda o asistenţă calitativă în
materie civilă.
Consider că această modalitate practică de reprezentare în procesul civil nu era
binevenită pentru reprezentat, instanţă, precum şi pentru justiţie în general. Deoarece această
modalitate de funcţionare a instituţiei reprezentării în procedura civilă a deviat de la raţiunea
iniţială, generând în consecinţă formarea unui sistem bine organizat de “avocatură”, plasat
12 Baieş S.;Roşca N., “Drept civil Vol. 1”,Chişinău, 2005, p.269.13 Notă informativă cu privire la reprezentarea în procesul civil, CSJ al RM
8
în afara oricărui control din partea autorităţilor statului. Acest sistem acoperea pînă la
momentul intrării în vigoare a modificărilor în CPC al R.M. din 1 ianuarie 2012 majoritatea
absolută a cauzelor civile. În aceste cauze asistenţa juridică era oferită în baza procurilor de
reprezentare de către persoane, care nu aveau calitatea de avocat, despre calificarea şi gradul
de responsabilitate a cărora nu se cunoaştea nimic. Oricum, aceste persoane erau remunerate
pentru serviciile care le acordau, în lipsa vreunei înregistrări sau licenţieri pentru asemenea
gen de activitate. Această stare de lucruri a generat apariţia unor circuite financiare
impunătoare plasate în afara evidenţelor fiscale, indirect favorizând lipsa de transparenţă şi
corupţia în instanţele judecătoreşti, precum şi pagubile suportate de către reprezentat din
cauza lipsei calificării reprezentantului în domeniului juridic14.
Reprezentarea persoanelor juridice.
Potrivit legii, persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile
prin organele sale.
Conform art. 75 alin. 2 din CPC al R.M., procesele persoanelor juridice se susţin
în instanţă de judecată de către organele lor de administrare, care acţionează în limitele
împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de
constituire, precum şi de către alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice sau de către
avocaţi.
Conducătorul organizaţiei îşi confirmă împuternicirile prin documentele
prezentate în judecată ce atestă funcţia sau calitatea lui de serviciu (spre exemplu: Extras
din Registrul de stat al persoanelor juridice) ori, după caz, prin actele de constituire (spre
exemplu: Statutul sau Contractul de constituire a întreprinderii). În caz de dizolvare sau
lichidare a persoanei juridice, interesele ei pot fi reprezentate de administratorul din oficiu
sau de lichidator, desemnaţi în condiţiile legii15.
Art.80 alin. 1 CPC prevede că împuternicirile reprezentantului persoanei juridice
trebuie să fie formulate într-o procură, eliberată şi legalizată în modul stabilit de lege. În
conformitate cu alin. 3 al aceluiaşi articol, procurile se eliberează în numele persoanei
juridice cu contrasemnătura administratorului ei sau a unei alte persoane împuternicite,
adeverite prin acte de constituire şi sigilate cu ştampila acestei organizaţii.
Calitatea de angajat al persoanei juridice poate fi probată, în instanţa de judecată,
prin procura eliberată de angajator, în care expres este indicată funcţia deţinută de persoana
căreia i se acordă împuterniciri sau prin alte documente (spre exemplu: copia contractului
individual de muncă, a ordinului de angajare, extras din carnetul de muncă, certificat, etc.)
14 Notă informativă la proiectul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, O. Efrim15 CPC al R.M., art.75 alin. 3
9
În context, trebuie de indicat că, potrivit art.81 din CPC al R.M., împuternicirea
de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele
reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o
depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală, de a renunţa total sau
parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a
modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a
intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca
hotărârea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amâna sau eşalona
executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în
temeiul hotărârii judecătoreşti, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii,
în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.
În conformitate art.80 alin. 7 din CPC împuternicirile date avocatului se atestă
printr-un mandat, eliberat de reprezentat şi certificat de avocat.
Trebuie de menţionat faptul că, potrivit Hotărîrii Guvernului RM cu privire la
aprobarea formularului şi modului de utilizare a mandatului avocatului nr.1175 din
21.12.2010, formularul mandatului avocatului conţine, pe verso, împuternicirile
avocatului şi semnătura clientului. Totodată, în hotărârea respectivă este specificat că
împuternicirile avocatului în instanţa de judecată, potrivit art.81 din Codul de procedură
civilă al Republicii Moldova, urmează a fi consemnate pe versoul mandatului numai în
procesele civile.
În asemenea circumstanţe, relevăm că formularul anterior al mandatului, care nu
conţine pe verso semnătura reprezentatului, nu poate fi acceptat drept dovadă a
împuternicirilor avocatului, deoarece nu corespunde prevederilor art.80 alin. 7 CPC al
R.M. şi nu face dovada dreptului de a exercita actele procedurale prevăzute la art.81 din
CPC al R.M.
Consider că este important de a sublinia faptul că, reprezentantul care renunţă la
împuterniciri trebuie să înştiinţeze atât reprezentatul, cât şi instanţa cu cel puţin 10 zile
înainte de data judecării pricinii sau înainte de expirarea termenelor de atac.
10
§ 1: Contractul de mandat .
Raporturile juridice de reprezentare pot apărea în virtutea diferitelor temeiuri,
inclusiv din contracte. Printre contractele ce dau naştere raporturilor juridice de
reprezentare cel mai răspândit este contractul de mandat.
Potrivit prevederilor art. 1030 al (3) Codul Civil al R.M., prin contractul de
mandat o parte (mandant) împuterniceşte cealaltă parte (mandatar) de a o reprezenta la în-
cheierea de acte juridice, iar aceasta, prin acceptarea mandatului, se obligă să acţioneze în
numele şi pe contul mandantului.
Esenţa reprezentării în baza contractului de mandat rezidă în posibilitatea
mandantului de a fi subiect al raporturilor juridice civile prin intermediul unui terţ -
mandatar, împuternicit să reprezinte în astfel de raporturi interesele primului la încheierea
de acte juridice. De altfel, contractul de mandat se prezintă ca o formă clasică a
reprezentării, deoarece în baza acestui contract reprezentatul (mandant) transmite
împuternicirile sale în ceea ce priveşte încheierea de acte juridice reprezentantului
(mandatar), efectele actelor juridice astfel încheiate răsfrângându-se asupra reprezentatului
(mandant). în această ordine de idei contractului de mandat îi sunt aplicabile şi normele ce
reglementează reprezentarea şi procura (art. 242-258 al. 3 Codul Civil al R.M.),într-o
accepţiune obiectul contractului de mandat presupune acordarea serviciilor de
intermediere1, fapt care permite de a susţine că mandatul se prezintă atât ca formă juridică
de reprezentare, cât şi de intermediere. Cu toate că normele speciale cu privire la
intermediere în general şi intermedierea comercială în particular se conţin într-un capitol
aparte al Codului civil (art. 1179-11983 Codul Civil al R.M.), conţinutul acestor norme
admite posibilitatea aplicării faţă de intermediere a normelor ce reglementează mandatul.
Referindu-ne la caracterele juridice ale mandatului, menţionăm că contractul de
mandat este :
►contractul de mandat are un caracter consensual- se consideră valabil încheiat
prin simplul acord de voinţă al părţilor contractante, potrivit prevederilor art. 1031 Codul
Civil al R.M., acceptarea mandatului este expresă sau tacită. Acceptarea este tacită dacă
rezultă din actele sau chiar din tăcerea mandatarului.
►contractul de mandat este un contract unilateral cu titlu gratuit- în sens că îl
obligă doar pe mandatar (nu interesează faptul că, în raporturile cu terţii, obligaţiile aparţin
mandantului) şi nu presupune remuneraţie. Legea însă nu interzice ca mandatarul să fie
remunerat de către mandant. Obligaţia mandantului de remunerare a mandatarului există
11
doar în cazurile prevăzute de lege sau de contract (art. 1033, alin. 1 CC). Conform preve-
derilor art. 1033, alin. 2 CC, mandatul profesional este prezumat cu titlu oneros16.
În cazul în care mandatul este gratuit, putem vorbi despre caracterul unilateral al
acestuia (regulă), iar dacă este oneros, are caracter sinalagmatic (excepţie). Mandatul
gratuit operează în exclusivitate raporturi juridice de reprezentare, pe când mandatul
oneros presupune şi raporturi juridice de intermediere17.
Analiza contractului de mandat evidenţiează un şir de trăsături specifice :
►Contractul de mandat este un contract intuitu personae -face parte din
contractele care se încheie în considerarea calităţilor mandatarului.
►Raporturile juridice apărute în baza contractelor de mandat sunt de obicei
fiduciare, cu excepţia cazurilor când participanţii acestora sunt persoane juridice4, în pofida
excepţiei menţionate, acest fapt permite totuşi de a atribui contractul de mandat la
categoria contractelor fiduciare.
►În raporturile cu terţii mandatarul acţionează în numele mandantului.
Respectiv, toate drepturile şi obligaţiile care rezultă din actele juridice încheiate în baza
contractului de mandat apar, se modifică sau se sting în numele mandantului. Prin aceasta
contractul de mandat se deosebeşte de unele contracte de prestări servicii cum sunt
contractul de comision şi contractul de expediţie.
►În baza contractului de mandat mandatarul se obligă să acţioneze nu numai în
numele mandantului, dar şi pe contul acestuia. Respectiv, tot ceea ce se obţine sau poate fi
obţinut din executarea de acte juridice încheiate în baza contractului de mandat devine
proprietatea mandantului. În vederea protecţiei drepturilor mandantului, Codul civil
prevede reglementarea în baza căreia bunurile dobândite de către mandatar, în numele său,
dar pe contul mandantului, în cadrul executării obligaţiilor contractuale sau care i-au fost
transmise de mandant pentru executarea mandatului sunt considerate, în raport cu creditorii
mandatarului, bunuri ale mandantului (art. 1045 CC).
► Potrivit prevederilor art. 1031 CC, acceptarea mandatului este expresă sau
tacită.
►contractul de mandat este cu titlu gratuit. Contractul de mandat poate fi şi
oneros, dar numai în cazurile prevăzute de lege sau de contract (art. 1033, alin. 1 CC).
Contractul de mandat are caracter universal în sensul că în calitate de părţi la
acest contract pot apărea orice subiecţi de drept civil. Părţile contractului de mandat sunt
16 G.Chiboc,Drept Civil.Contractele speciale.Chişinău 2005 .pag.297
17.А. П. Сергеев ,Учебник гражданского права, Москва 1999 ,стр.533
12
mandantul şi mandatarul18. Mandatarul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină,
deoarece în actele juridice pe care acesta le încheie în numele şi pe contul mandantului tre-
buie să manifeste un consimţământ valabil exprimat. Lipsa consimţământului sau viciile de
voinţă sunt apreciate nu numai în persoana mandantului, dar şi în persoana mandatarului19.
Referindu-ne la mandatul profesional Codul civil stipulează că mandatul
profesional este prezumat cu titlu oneros (art. 1033, alin. 2 CC). iar în calitate de
mandatari profesionali pot apărea persoane fizice sau juridice speciale care trebuie să
dispună de documentele corespunzătoare ce-i oferă dreptul de a participa la raporturile
juridice cu terţii într-o atare calitate.
Codul civil presupune posibilitatea desemnării mai multor mandatari pentru
încheierea unui act juridic20. Astfel, mandantul poate desemna printr-un contract mai mulţi
mandatari sau poate încheia contracte separate cu mai mulţi mandatari pentru a fi
reprezentat la încheierea aceluiaşi act juridic. In acest sens, condiţia valabilităţii
contractului este ca acţiunile întreprinse în vederea executării mandatului să fie acceptate
de către toţi mandatarii, art. 1037, alin. 1 CC.
Potrivit alin. 2 art. 1037 CC, mandatarii urmează să încheie împreună toate actele
vizate în mandat, dacă altfel nu este stipulat sau nu rezultă cu certitudine din mandat.
Pentru executarea obligaţiilor asumate ei răspund solidar .Totodată comandatarii sunt în
drept să stabilească de sine stătător (separat de mandant) mecanismul de executare co-
lectivă a mandatului.
Legea permite mandatarului reprezentarea mai multor persoane (mandanţi)
pentru încheierea aceluiaşi act în acest sens art. 1038, alin. 1 CC, prevede că mandatarul
care acceptă să reprezinte, pentru încheierea aceluiaşi act, persoane ale căror interese sunt
sau ar putea fi în conflict este obligat să informeze fiecare mandant, cu excepţia cazului
când uzanţele sau cunoaşterea de către mandanţi a dublei reprezentări îl exonerează de
această obligaţie pe mandatar.
Potrivit prevederilor art. 1038, alin. 3 CC, mandantul care nu este în măsură să
cunoască dubla reprezentare poate, în cazul în care a suferit un prejudiciu, să ceară
declararea nulităţii actului încheiat de mandatar.
Ţinând seama de faptul că prin art. 1034 Codul civil admite un spectru larg de
împuterniciri ale mandatarului, care nu se reduc doar la prevederile exprese ale
mandatului, ci se extind asupra a tot ce poate fi dedus din cuprinsul şi esenţa acestuia, în 18 Iosif R. Urs.Smaranda Angheni, Drept civil, vol. III. Contracte civile, Bucureşti, 1998, pag. 108.
19 Andrei Bloşenco, Drept civil. Partea specială. Note de curs, Chişinău, 2003, p. 133.
20 Codul Civil al R.M.- art. 1037
13
vederea protejării intereselor mandantului legea stabileşte şi anumite limite în ceea ce
priveşte capacitatea juridică a mandatarului la încheierea actelor juridice în numele
mandantului. Astfel, art. 1039, alin. 1 C.Civil prevede că mandatarul nu poate încheia acte
juridice în numele mandantului cu sine însuşi, chiar şi prin reprezentant, cu excepţia
cazului când este autorizat expres sau când mandantul cunoaşte faptul şi nu obiectează
împotriva lui.
Potrivit prevederilor art. 1039, alin. 2 CC, numai mandantul poate cere declararea
nulităţii actului juridic încheiat cu încălcarea regulii prevăzute la alin. 1.
Condiţiile generale ale obiectului actului juridic sunt: să fie licit, să se afle în
circuitul civil şi să fie determinat sau determinabil cel puţin în specia sa (art. 206, alin. 2
CC),acestea pot fi aplicate şi mandatului.
Mandatul poate fi calasicat în funcţie de întinderea împuternicirilor conferite
mandatarului în:
► special-pentru o operaţie juridică sau pentru anumite operaţii determinate
(pentru o afacere sau pentru anumite afaceri).
►general -(pentru toate afacerile mandantului)21.
Obligaţia principală a mandatarului este de a executa mandatul în conformitate
cu indicaţiile mandantului (art. 1040, alin. 1 CC). Indicaţiile în ceea ce priveşte
modalitatea şi condiţiile de executare a mandatului se pot conţine atât în contractul de
mandat, cât şi în instrucţiunile separate date de către mandant mandatarului. În cazul
divergenţelor pe care le conţin prevederile contractuale faţă de instrucţiunile mandantului
în ceea ce priveşte executarea mandatului, prioritate au prevederile contractuale .Abaterea
de la indicaţiile mandantului, care potrivit reglementării generale prevăzute la art. 602,
alin. 2 CC include orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau
tardivă, atrage după sine răspunderea mandatarului, cu excepţia cazurilor când abaterile
sunt în favoarea mandantului.
Mandatarul este în drept să se abată de la indicaţiile,pînă la abatere mandatarul
este obligat să-1 notifice despre noile circumstanţe şi să aştepte decizia lui. Excepţia o
formează cazurile când amânarea prezintă un pericol pentru executare (art. 1040, alin. 2
CC).
Dacă executarea de către mandatar a indicaţiilor date de mandant duce, în mod
vizibil, la dezavantajarea acestuia din urmă, mandatarul trebuie să execute indicaţiile doar
21 G.Chiboc,Drept Civil.Contractele speciale.Chişinău 2005 .pag.302-301
14
după ce a comunicat mandantului dezavantajele posibile, iar acesta insistă asupra
indicaţiilor (art. 1040, alin. 3 CC).
Conform prevederilor art. 1036, alin. 2 CC, în cazul în care o cer interesele
mandantului, mandatarul trebuie să transmită împuternicirile către un terţ dacă, din cauza
unor circumstanţe imprevizibile, nu poate executa mandatul şi nu are posibilitatea să-1
informeze despre aceasta pe mandant în timp util. Potrivit (art. 1036, alin. 3 CC), pentru
actele persoanei căreia i-a transmis mandatul fără a fi autorizat, mandatarul răspunde ca
pentru actele proprii.
Conform prevederilor art. 1036, alin. 4 CC, dacă transmiterea mandatului către
un terţ este permisă, mandatarul răspunde doar pentru vina ce-i revine în privinţa alegerii
terţului şi pentru modul în care i-a transmis instrucţiunile.Legislatorul prevede dreptul
mandantului de a înainta acţiuni în justiţie faţă de persoanele care l-au asistat sau l-au
substituit pe mandatar. art. 1036, alin. 5 CC,
La executarea mandatului mandatarul este obligat să-1 informeze despre aceasta
pe mandant şi să prezinte darea de seamă în forma convenită (art. 1041, alin. 2 CC prevede
forma scrisă)de către părţi asupra tuturor acţiunilor de reprezentare întreprinse. (art. 1041,
alin. 1 CC). ,
Deoarece prin efectul legii mandatarul nu obţine nici un drept asupra bunurilor
dobândite în urma executării obligaţiilor sale contractuale art. 1043 CC prevede că
mandatarul este obligat să remită mandantului tot ceea ce a primit pentru executarea
mandatului şi nu a utilizat în acest scop, precum şi tot ceea ce a dobândit în executarea
obligaţiilor sale contractuale.În alin. 4 se prevede că mandatarul are dreptul să reţină din
sumele pe care trebuie să le remită mandantului ceea ce mandantul îi datorează pentru
executarea mandatului.
Mandatarul mai are şi o serie de obligaţii speciale în ceea ce priveşte
confidenţialitatea informaţiei deţinute de el.Astfel art. 1042, alin. 1 CC prevede că
mandatarul este obligat să nu divulge informaţia care i-a devenit cunoscută în cadrul
activităţii sale , dacă mandantul are un interes justificat în păstrarea secretului asupra ei şi
dacă nu există, în baza dispoziţiilor legale, o obligaţie de dezvăluire sau dezvăluirea nu
este permisă de mandant, această obligaţie este valabilă şi după încetarea mandatului.De
asemenea, mandatarul nu are dreptul să folosească în avantajul său atât informaţia pe care
o obţine, cât şi bunurile pe care le primeşte ori pe care este obligat să le administreze în
exercitarea mandatului, dacă nu are consimţământul mandantului sau dacă dreptul de
folosinţă nu rezultă din lege sau din mandat (art. 1044, alin. 1 CC). Odată fiind încălcată
această obligaţie, pe lângă compensaţiile la care este ţinut pentru prejudiciul cauzat,
15
mandatarul, în cazul folosirii informaţiei sau bunurilor fără autorizaţie, trebuie să plătească
mandantului pentru folosirea informaţiei o sumă echivalentă cu îmbogăţirea sa datorită
folosirii ei, iar în cazul când a folosit un bun, o chirie corespunzătoare22. Dacă foloseşte
pentru sine banii pe care trebuie să-i remită mandantului ori să-i utilizeze în favoarea
acestuia, mandatarul va datora dobânzi din momentul cheltuirii banilor (art. 1044, alin. 2
CC).
Obligaţia principală a mandantului în cazul contractului de mandat oneros rezidă
în remunerarea mandatarului în acest sens art. 1033, alin. 1 CC prevede că mandantul este
obligat să plătească mandatarului remuneraţie numai în cazurile prevăzute de lege sau de
contract.
O altă obligaţie este prevăzută în art. 1046, alin. 1 CC,unde se menţionează că
cheltuielile pe care mandatarul le efectuează pentru executarea obligaţiilor contractuale şi
pe care, în funcţie de împrejurări, acesta le consideră necesare trebuie compensate de către
mandant.În cazul mandatului oneros conpensarea poate avea loc şi prin remuneraţie. La
cererea mandatarului, mandantul este obligat să plătească acestuia un avans pentru
cheltuielile necesare executării mandatului (art. 1046, alin. 3 CC).
În afară de repararea prejudiciilor produse din vina mandantului, conform
prevederilor art. 1047, alin. 1 CC, mandantul este obligat să repare şi prejudiciul produs
fără vina sa pe care mandatarul 1-a suferit în executarea mandatului, dacă prejudiciul este
rezultatul unui pericol legat de obligaţia contractuală ori s-a produs în urma executării unei
indicaţii a mandantului.
Referitor la temiuriele încetării mandatului, pe lîngă cele generale (de ex. prin
executare, expirarea termenului), există şi temeiuri speciale cum sunt: revocarea
mandatului, renunţarea mandatarului, decesul sau incapacitatea uneia din părţile
contractante23.
Contractul de mandat este revocabil,adică ficare parte contractantă are dreptul
de a denunţa în mod unilateral în orice timp contractul. art. 1050, alin. 1 CC,
Revocarea mandatului necesită a fi notificată atât mandatarului, cât şi terţelor
persoane cu care a contractat mandatarul în vederea executării mandatului, dacă acordarea
împuternicirilor către mandatar s-a făcut prin exprimarea voinţei faţă de terţele persoane cu
care mandatarul urmează a contracta.Revocarea mandatului notificată numai mandatarului
nu se poate opune terţilor care, fără a şti despre revocare, au contractat cu bună-credinţă cu
22 Dan Chirică, Drept civil. Contracte speciale, Bucureşti, 1999, p. 25723 G.Chiboc,Drept Civil.Contractele speciale.Chişinău 2005.pag.314-315.
16
mandatarul, în acest caz, mandantul are drept de regres împotriva mandatarului (art. 1050,
alin. 2 CC).
Mandatarul poate renunţa necondiţionat la mandat ,dacă există motive
întemeiate,însă pentru a proteja interesele legitime ale mandantului legislaţia prevede că
mandatarul poate denunţa mandatul doar în aşa fel încât să fie posibil pentru mandant să se
îngrijească în continuare de actele asupra cărora s-a contractat. art. 1050, alin. 3 În cazul
când mandatarul nu oferă mandantului posibilitatea de a se îngriji în continuare de actele
asupra cărora s-a contractat, mandantul are dreptul la daune interese.
Legislaţia prevede condiţonat şi alt temei de încetare,astfel conform art.1051, al
(1) C.C. al R.M. prevede că raporturile contractuale nu încetează prin decesul sau
incapacitatea mandantului dacă nu sa convenit altfel sau dacă aceasta nu rezultă din
conţinutul obligaţiei contractuale.Dacă totuşi are loc încetarea mandatului, atunci
mandatarul trebuie să continuie executarea obligaţiilor contractuale în cazul în care
amînarea ar fi legetă de pericolul unor pierderi pentru mandat sau pentru succesorii lui,în
caz contrar mandatarul este îndreptăţit să refuze continuarea executării obligaţiilor.
Altfel executarea mandatului continuă pînă cînd succesorul sau reprezentantul
legal al mandantului poate lua toate măsurile necesare.Raporturile contractuale executate
în această perioadă sunt considerate valabile.24
Faţă de mandatar contractul se consideră valabil pînă în momentul cînd acesta ia
cunoştinţă sau treiuie să cunoască acest fapt.
Mandatul încetează prin decesul mandatarului dacă nu sa convenit altfel ori dacă
din obligaţia contractuală nu rezultă altfel25
Moştenitorul mandatarului trebuie să informeze neîntîrziat mandantul despre
decesul mandatarului şi să ia măsurile necesare pentru protecţia drepturilor mandantului.26
Aceste acţiuni sunt:păstrarea sau restituirea posesorului legitim a bunurilor,documentelor
etc.
§ 2: Procura.
În conformitate cu Codul civil (art. 252)- procura înscrisul întocmit pentru
atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unui sau mai multor reprezentanţi prin
care se deleagă dreptul de a încheia acte juridice în numele şi pe contul primului.
Referitor la procedura eliberării,la modul de autentificare ,sunt aplicate regulile
generale ale actului juridic (Codul civil, art.195-241) şi dispoziţiilor speciale privind
24 Codul civil al R.M.-art1051 al(2).25 Codul civil al R.M.-art1052 al(1).
26 Codul civil al R.M.-art1052 al(2).
17
procura (art.252-257).Procura poate fi elibarată de o singură sau mai multe persoane ,iar în
calitate de reprezentant pot să figureze una sau mai mute persoane.Dacă sunt mai multe
persoane atunci se indică modul în care aceştea vor acţiona în caz contrar se aplică
dispozţiile art.1037 al. (2),conform căreia „mandatarii urmează să încheie toate actele vizate
în mandat dacă altfel nu este stipulat sau nu rezultă cu certitudine din mandat.”
Atît procura persoanei fizice cît şi cea a persoanei juridice se aliberează în formă
scrisă sub semnătură privată sau după caz poate fi autentificată notarial.Nerespectarea
formei scrise lipseşte reprezentantul,reprezentatul şi terţa persoană de dreptul să
demonstreze prin martori existenţa ei (art.211).
Codul Civil prevede în art.252,că procura este autentică dacă este eliberată pentru
încehierea actelor juridice în formă autentică.Această prevedere se aplică în cazurile cînd
se eliberează pentru:
►cumpărarea unui teren;
►înstrăinarea sau cumpărarea cotei de participare într-o societate cu
răspundere limitată;
►semnarea actului de constituire a unei societăţi comerciale;
►semnarea unui contract de ipotecă;
►semnarea unei promisiuni de donaţie;
►semnarea unui contract de rentă;
►semnarea unei procuri de substituire;etc.
Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea procurii. Autentificarea
notarială a procurii se face potrivit regulilor din art.53 al Legii nr.1453/2002 cu privire la
notariat. Dreptul de a autentifica procuri, conform legii menţionate, îl au, pe lângă notar,
consulii şi secretarii de primărie27. Sunt echivalate procurilor autentificate notarial
procurile eliberate de:
►persoane care se află la tratament staţionar în spitale, sanatorii şi în alte
instituţii medicale, în cazul în care sunt autentificate de şefii acestor instituţii, de adjuncţii
în probleme medicale sau de medicul-şef, sau de medicul de gardă;
►militari, iar în punctele de dislocare a unităţilor militare, a instituţiilor sau a
instituţiilor de învăţământ militar unde nu există birouri notariale sau alte organe care
îndeplinesc acte notariale, de salariaţi şi de membri ai familiilor lor şi ale militarilor,
autentificate de comandantul (şeful) unităţii sau al instituţiei respective.
►persoane care îşi ispăşesc pedeapsa în locuri de privaţiuni de libertate
,autentificate de şeful instituţiei respective;
27 Baieş S.;Roşca N.Drept civil Vol. 1.Chişinău 2005 pag220.
18
►persoane majore care se află în instituţiile de protecţie socială a
populaţiei,autentificate de administraţia instituţiei respective sau de conducătorul organului
de protecţie respectiv.
► procurile eliberate pentru primirea salariului sau a altor drepturi la locul
de muncă, a pensiilor, indemnizaţiilor, burselor, corespondenţei, inclusiv a cotelor
mandatelor băneşti, pot fi autentificate de administraţia de la locul de muncă sau de studii al
persoanei care eliberează procura, de organizaţia de exploatare a locuinţelor de la domiciliul
persoanei care eliberează procura sau de administraţia instuţiei medicale în care este
internată persoana care eliberează procura .
Există mai multe categorii de procură,astfel:
► Procură generală -procura prin care reprezentantului i se acordă
împuterniciri de a încheia orice act juridic cu un bun al său.
► Procură specială -procura prin care reprezentantului i se deleagă împu
ternicirea de a încheia acte concrete.
► Procură de bază - este procura prin care reprezentatul deleagă
reprezentantului dreptul de a încheia acte juridice.
Procură de substituire este procura prin care reprezentantul transmite
împuternicirea către o altă persoană, numită substituitor. Persoana căreia îi este eliberată
procura poate elibera o procură de substituire, în formă autentică numai dacă: a) acest drept
este stipulat expres în procură; b) dacă este în interesul reprezentatului28.
Procura de substituire se autentifică notarial la prezentarea procurii de bază în
care este menţionat dreptul de substituire sau la prezentarea dovezilor că mandatarul
procurii de bază a fost silit de împrejurări să procedeze astfel pentru a apăra interesele
persoanei care a eliberat procura. Procura de substituire nu poate conţine mai multe
împuterniciri decât procura de bază, iar termenul ei de valabilitate nu poate depăşi
termenul de valabilitate al procurii de bază.
Procura este valabilă în termenul stabilit în cuprinsul ei, însă nu mai mult de trei
ani. Procura eliberată pentru încheierea unor acte juridice în afara Republicii Moldova şi
autentificată notarial este valabilă până la anularea ei de către persoana care a eliberat-o.
Dacă termenul nu este indicat, procura este valabilă timp de un an de la data întocmirii.
Termenul de valabilitate al procurii de substituire nu poate să depăşească termenul de
valabilitate al procurii iniţiale, în al cărei termen a fost dată. Dacă în procură nu este
indicată data întocmirii, ea nu are valoare juridică.
28 Baieş S.;Roşca N.Drept civil Vol. 1.Chişinău 2005 pag221
19
Procura încetează din momentul cînd sau săvîrşit acţiunile pentru care a fost
eliberată.Însă,art.255 al Codului Civil al R.M. stabileşte şi alte cazuri:
expirarea termenului ei;
►revocarea împuternicirilor de către reprezentat; persoana care a eliberat
procura poate revoca împuternicirile şi anula valabilitatea procurii în orice moment; orice
clauză contrară este nulă;
►renunţarea reprezentantului de a executa împuternicirile delegate; persoana
căreia îi este eliberată procura poate renunţa la ea în orice moment; orice clauză contrară
este nulă;
►dizolvarea persoanei juridice care a avut calitatea de reprezentat, precum şi
a celei care a avut calitatea de reprezentant;
►decesul, declararea dispariţiei fără urmă a persoanei fizice care a avut
calitatea de reprezentat sau calitatea de reprezentant;
►declararea incapacităţii persoanei fizice care a avut calitatea de reprezentat
sau de reprezentant sau limitarea ei în capacitate;) de exerciţiu.
Despre revocarea împuternicirilor şi încetarea valabilităţii procurii
reprezentantul este obligat să-i informeze pe reprezentant şi pe terţii
cunoscuţi de el cu care reprezentantul urma să contractze.Aceeaşi obligaţie
o au succesorii reprezentantului.La încetarea valabilităţii procurii
,reprezentantul ori succesorii lui sunt obligaţi să restituie imediat procura.
§ 3: Reprezentarea comercială.
O varietate a reprezentării voluntare este şi reprezentarea
comercială. Părţile raportului juridic de reprezentare pot fi numai
întreprinzătorii. Deci pornind de la prevederile art. 258, reprezentantul
comercial este persoana care reprezintă de sinestătător şi permanent
interesele întreprinzătorului la încheierea actelor juridice în vederea
gestionării afacerii.
Reprezentarea comercială are în toate cazurile un caracter
convenţional,
deoarece are la bază procura sau contractul sub formă scrisă( de
ex.mandatul profesional,contractul de expediţie),unde sunt stabilite
împuternicirile 2 9 . art258 4
Legislaţia permite reprezentarea comercială concomitentă a
29 Codul civil al R.M.-art.258 al(4)
20
diferiţilor participanţi la închierea actului juridic,însă numai în czurile
prevăzute de lege sau există un acord expres între părţi.Reprezentantul
comercial avînd obligaţia să execute atribuţiile cu diligenţă unui bun
proprietar 3 0 . Reprezentantul comercial este în drept să ceară plata
remuneraţiei convenite precum şi compensarea cheltuililor de executare a
procurei în părţi egale de la persoanele reprezentate comcomitent.
Reprezentantul comercial are obligaţia de a nu divulga,nici chiar şi
după încetarea împuternicirilor,informaţia pe care a cunoscut-o la
executarea procurii comerciale.
30 Baieş S.;Roşca N.Drept civil Vol. 1.Chişinău 2005 pag. 218.
21
Î n c h e i e r e
În concluzie ,putem specifica că esenţa reprezentării constă în încheierea
actelor juridice de o persoană în numele şi pe seama altei persoane.Astfel persoana care
încheie actul juridic este străin acestuia,şi nu poate pretinde la nici o patre din act.
Pe lîngă aceasta el are şi alte obligţii precum realizarea reprezentării cu
deligenţa,în limita împuternicirilor acordate,conştientă şi să nu aducă prejudicii
persoanei reprezentate,teţilor în caz contrar survine nulitatea absolută sau relativă şi
răspunderea reprezentantului.Toate aceste prevederi sunt menite să protejeze în orice
situaţie interesele anume a reprezentatului şi apoi a celorlalţi.Este şi normal acest fapt
deoarece reprezentatul fiind lovit de circunstanţe,nu poate să-şi exercite drepturile şi să-
şi execute obligaţiile personal.Este cazul instituţiei tutelei şi curatelei,care pentru prima
dată şi-a găsit reglementarea în Republica Moldova în noul cod civil,deoarece anterior a
fost reglementată numai în codul familiei.Normele acestei instituţii se referă îndeosebi
la relaţiile patrimoniale,deoarece apărarea persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu
şi cu capacitate restrînsă este legată de asigurarea intereselor patrimoniale.
Referindu-ne la legislaţia occidentală,observăm că nu numai tutela sau curatela
este inclusă în legislaţia civilă dar şi întrega instituţie de drept îşi are origine în
acolo.Acest fapt a fost interpretat de legislatorul autohton,mai diferit,avînd la bază
ambundenţa de raporturi patrimoniale sau personal nepatrimoniale caracterice fiecărei
în parte.Aş preciza că acestă tălmăcire este o confuzie şi ar fi de dorit de ajusta aceste
prevederi conform legislaţiei statelor occidentale.
Un alt moment important ţine de reprezentarea convenţională,care are un
caracter de mobilitate mai înalt,deoarece permanent condţiile sunt stabilite atît de lege
,dar sunt lăsate şi la dorinţa părţilor,dar să nu contravină legislaţiei.
Este important de reţinut că reprezentarea convenţională nu se confundă cu
mandatul, ci doar îl însoţeşte.Reprezentarea nu este o condiţie a existenţei
mandatului,deoarece ea este de natura ,şi nu de esenţa mandatului.De aici ,distincţia
dintre reprezentarea directă (perfectă) şi cea indirectă (imperfectă). Practic, mandatul
este la originea tuturor contractelor deoarece,graţie lui ,o persoană poate face acte
juridice fără a fi efctiv prezentă fapt care îi conferă multe avantaje dar care nu sunt
lipsite de pericole,mai ales cel de executere necorespunzatoare,care are un caracter
ilegal.
O altă formă a reprezentării este procura, care este un act unilateral care
materializează manifestarea de voinţă a reprezentatului şi care concretizează conţinutul şi
22
limitele împuternicirilor ce se deleagă reprezentantului. Este important a se concepe ideea
că procura, de fapt, configurează voinţa semnatarului acesteia Procura este destinată
terţului, care, din cuprinsul ei, deduce limitele împuternicirilor reprezentantului. Procura
conţine formule privind voinţa reprezentantului în legătură cu obligaţiile pe care doreşte să
şi le asume cu privire la actul juridic ce va fi semnat de reprezentant, precum şi drepturile
pe care doreşte acesta să le dobândească. Reprezentantul nu dobândeşte nici un drept
asupra bunurilor primite prin procură sau pe care trebuie să le transmită terţului pe baza
procurii. Reprezentantul este un purtător de voinţă străină, de regulă ofertă sau acceptare
de ofertă, pe care o primeşte de la reprezentat şi o duce până la terţ, realizînd o întâlnire a
ofertei cu acceptarea. Pentru terţ importantă este numai procura, nu şi raporturile dintre
reprezentant şi reprezentat.Referitor la reprezentarea comercială ,doctrina juriidcă susţine
că reprezentant comercial poate fi persoana care dispune de abilităţi profesionale şi
cunoştinţe într-un anumit domeniu de activitate.La serviciile reprezentantului comercial
apelează întreprinzătorul-reprezentat care trebuie să procure materii prime şi materiale
pentruactivitatea să ori care doreşte să comercializeze produsele şi serviciile sale.O
asemenea colaborare este mult mai avantajoasă din punct de vedere economic decît
acţiunile personale ale producătorului de cumpărare a materiei prime sau de comercializare
a producţiei proprii.
Deci reprezentarea ocupa din ce în ce un loc mai semnificativ în viaţa
cotidiană,avînd tendiţe de a-şi lărgi orizontul,pe măsura dezvoltării societăţii.
Bibliografie:
Acte normative:
1.Constitutia R.M. din 29 iulie 1994 publicata in Monitorul Oficial nr. 1 din
august 1994
2.Codul Civil al R.M. Nr. 1107-XV din 06.06.2002 publicat in monitorul Oficial
nr. 82-86/661 din 22.06.2202
3.Codul Familiei al Nr. 1316-XIV din 26 octombrie 2000 republicat in Monitorul
Oficial nr. 47- 48 din: 26.04.2001
4. Codul Muncii al Nr. 154-XV din 28 martie 2003 publicat în Monitorul Oficial
Nr.159-162 din 29 iulie 2003.
Monografii:
1. Baieş S.;Roşca N.Drept civil Vol. 1.,Editura”Cartier”, Chişinău
2004.
2. M.Banciu,Reprezentarea în actele juridice civile,Cluj-Napoca,1995,
23
3. Vl.Hanga, Drept privat roman,Note de curs,Universitatea
“D.Cantemir”,Facultatea de Drept Cluj;1992 ,
4. Cristina Popa Nistorescu „Reprezentarea şi mandatul în dreptul
privat”,Editura “All Beck” Bucureşti,2004.
5. Lupulescu D.,Drept civil.Introducere în dreptul civil,Bucureşti 1998,
6. E.B. Васьковский.Учебник гражданского права, Москва 2003.
7. Vasilescu ,Paul.Relativitatea actului juridic civil.Rpere pentru o nouă
teorie generală a actului de drept privat. Editura “Lumina Lex” Bucureşti ,2003.
8. M.Banciu,Reprezentarea în actele juuridice civile,Editura “Dacia”,
Cluj-Napoca,1995.
9. Харитонов, Е. О. Саниахметова, Н. А. Гражданское право.
Издательство „ АСК”. Киев, 2003.
10. R.P. Vonica,Drept Comercial.Partea generală.Editura Lumina Lex
,Bucureşti.2000.
11 . D.Cosma,Teoria generală a actului juridic civil ,Ed.
Ştiinţifică,Bucureşti,1969.
12. L.Chirtoacă,Tratat de dreptul familiei,Editura “Bons Offices” Chşinău
2005.
13. M.N. Costin, Tratat de drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, voi. I,
Universitatea „D. Cantemir", Facultatea de Drept Tg. Mureş, 1993,
14. L. Pop, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, voi. II, Ed. Fundaţiei
„Chemarea" Iaşi, 1993.
15. G.Chiboc,Drept Civil.Contractele speciale. Editura „Cartier”Chişinău
2005.
16. А. П. Сергеев ,Учебник гражданского права, Москва 1999.
17. Iosif R. Urs.Smaranda Angheni, Drept civil, vol. III. Contracte civile,
Bucureşti..
18. Andrei Bloşenco, Drept civil. Partea specială. Note de curs, Chişinău,
2003.
19. Dan Chirică, Drept civil. Contracte speciale, Bucureşti, 1999.
24
Top Related