P

ubli

caţi

a Tem

atică Nr. 33, AN II

DezvolTAreA secToruluI zooTehNIc ÎN

zoNele DefAvorIzATe

Ministerul Agriculturiiși Dezvoltării Rurale

Textul acestei publicaţii are doar scop informativ și nu implică răspundere juridică.

Informaţii suplimentare despre Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi USR pot fi accesate pe Internet: www.madr.ro; www.rndr.ro

USR: Departamentul Publicaţii, 2015

Fotografie coperta I: www.shutterstock.com

Credite foto: Facultatea de Zootehnie, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, www.shutterstock.com

© RNDR, 2015

Reproducerea textelor este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

cuPrINs

ABReVIeRI ......................................................................................................................................................................................... 2

INTRoDUCeRe .................................................................................................................................................................................. 3

1. PReZeNTAReA ZoNeloR DeFAVoRIZATe şI IDeNTIFICAReA CoNSTRâNgeRIloR

Ce AFeCTeAZă ACeSTe ZoNe ..................................................................................................................................................... 4

2. MăSURI De CReşTeRe A VAloRII PRoDUSeloR oBţINUTe îN CADRUl SISTeMeloR

De PRoDUCţIe ANIMAlă DIN ZoNele DeFAVoRIZATe ..................................................................................................... 16

3. RolUl SISTeMeloR De PRoDUCţIe ANIMAlă îN MANAgeMeNTUl MeDIUlUI ........................................................ 23

4. PolITICI De SPRIjIN PeNTRU DeZVolTAReA RURAlă şI A SeCToRUlUI ZooTehNIC

îN ZoNele DeFAVoRIZATe ...................................................................................................................................................... 32

BIBlIogRAFIe SeleCTIVă ........................................................................................................................................................... 40

2 3

ANC Areas facing natural constraints

ANC ZM Zona montană defavorizată

ANC SeMN Zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative

ANC SPeC Zone care se confruntă cu constrângeri naturale specifice

D.S.V.S.A. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

FAo Food Agriculture organization

gV greutate vie

INS Institutul Național de Statistică

lFA less Favoured Areas

MADR Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

lAU local Administrative Unit

oUg ordonanță de Urgență a guvernului

PNDR Planul Național de Dezvoltare Rurală

SIRUTA Sistemul Informatic al Registrului Unităților Teritorial - Administrative

SU Substanță uscată

UAT Unități Administrative Teritoriale

U.e. Uniunea europeană

UVM Unitate vită mare

Zonele defavorizate, în ciuda heterogenității aces-tora și varietății de resurse fizice, sunt caracteri-zate printr-o calitate mai slabă a resurselor în ra-port cu alte zone rurale, din cauza distanței mari față de principalele centre populate. Deși destul de diverse, datorită dezvoltării istorice, culturale și socio-economice, aceste zone împărtășesc ca-racteristici comune în organizare socială, struc-tură economică și identitate culturală care deter-mină tendințele comune observate de depopulare puternică, declin economic și deteriorarea con-strucției lor sociale. Depopularea acestor zone, în special în ultimele decenii, este rezultatul unei dezvoltări economice rapide, dar inegală la nivel regional, al mecanizării agriculturii și atracției oamenilor pentru viața socială a zonelor urbane.

Zonele defavorizate reprezentate de munți, mlaș-tini, zone umede, zone aride și pajiști situate pe terenuri accidentate reprezintă aproximativ 30% din suprafața totală a terenurilor agricole din U.e. și circa 50% din cea a României. Producția

vegetală, alături de creșterea animalelor, exploa-tarea și prelucrarea lemnului, pescuitul și turis-mul sunt principalele activități generatoare de locuri de muncă în zonele defavorizate. Creșterea animalelor este, de obicei, sectorul agricol major din aceste zone, cunoscându-se faptul că metode-le de creștere tradiționale au jucat un rol esențial în crearea și menținerea caracteristică a habita-telor și peisajelor, care deși valoroase pentru toți utilizatorii din zona rurală, sunt amenințate de practici agricole intensive.

Din aceste considerente, sistemele de creștere a animalelor trebuie să fie compatibile cu un mana-gement de mediu pozitiv al acestor zone defavori-zate, precum și cu realizarea unui venit adecvat pentru agricultori, cerințe care vor conduce la creșterea numărului de fermieri care practică o formă de prelucrare sau comercializare speciali-zată pentru a adăuga valoare produselor lor, even-tual în colaborare cu alte tipuri de afaceri locale, cum ar fi restaurante, magazine de vânzare a pro-duselor tradiționale, ecoturism, agroturism etc.

Cea de-a 26-a Conferință Regională FAo pentru europa a avut ca temă promovarea agriculturii tradiționale regionale și a produselor alimentare ca etapă spre dezvoltarea rurală durabilă. Rapor-tul conferinței evidențiază cele două paliere de analiză, respectiv produsele alimentare tradițio-nale, impactul acestora pe piețele de aprovizio-nare și promovarea dezvoltării durabile a regiu-nilor prin aceste produse. Produsele alimentare obținute din agricultura tradițională reprezintă o expresie a culturii și stilului de viață, ca o conse-cință a condițiilor climatice locale, a biodiversi-tății vegetale și animale, precum și a condițiilor economice.

ABrevIerI Introducere

4 5

1.1. Prezentarea zonelor defavorizate afectate de constrângeri naturale

în România există suprafețe de teren cu li-mitări naturale ale productivității agricole ce conduc implicit la producții agricole reduse, limitări cauzate de condiții climatice și biofi-zice nefavorabile desfășurării în condiții op-time a activităților agricole. o mare parte din aceste zone, de regulă, asociate cu o valoare ridicată a biodiversității, sunt însă amenin-țate de fenomenul de abandon al activități-lor agricole, ce poate afecta atât viabilitatea zonelor rurale, cât și factorii de mediu locali (biodiversitatea, solul sau peisajele).

Suprafețele de teren care se confruntă cu con-strângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice (ANC), sunt întâlnite, în principal, în Munții Carpați – din cauza valorilor mari de altitudine și pantă, în Delta Dunării – de-oarece în acest areal se cumulează o serie de factori edafici care limitează activitatea agri-colă, precum și în alte zone din partea de sud și sud-est a țării sau în zone mai puțin extinse (în vestul țării), unde caracteristicile natura-

le conduc la scăderea productivității agricole (figura 1).

în prezent, zona montană defavorizată este acoperită de 658 de localități, totalizând o su-prafață agricolă de 2 089 399 ha. Desemna-rea terenurilor agricole situate în zona mon-tană defavorizată (ANC ZM), unde producția agricolă este afectată de condițiile climatice și de relief din cauza caracteristicilor de altitu-dine și pantă (art. 32 (2) al Regulamentului (Ue) 1305/2013 al Parlamentului european

și al Consiliului privind sprijinul pentru dez-voltare rurală acordat din Fondul european Agricol pentru dezvoltare rurală), s-a făcut pe baza unuia dintre următoarele criterii:

• prezența unității administrativ-teritoriale (UAT) de bază (comune sau orașe) situată la altitudini medii mai mari sau egale cu 600 de metri, limitele acesteia fiind cele ale blocurilor fizice (identificate în Siste-mul Integrat de Administrare și Control) ce aparțin de aceste UAT;

• prezența unității administrativ-teritoria-le de bază situată la altitudini medii în-tre 400-600 de metri și care are o pantă medie egală sau mai mare de 15%, limi-tele acesteia fiind cele ale blocurilor fizice (identificate în Sistemul Integrat de Ad-ministrare și Control) ce aparțin de aceste UAT.

în categoria zonelor care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative, se înca-

1. PrezeNTAreA zoNelor DefAvorIzATe ŞI IDeNTIfIcAreA coNsTrÂNGerIlor ce AfecTeAzĂ AcesTe zoNe

Fig. 1. harta zonelor care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice (Anexa 8.2 M. 13.1)

6 7

a. Cele mai multe sisteme depind de resursele de pășunat pentru a furniza cea mai mare parte a hranei pentru animale;

b. Producția pășunii este sezonieră;c. Atât cantitatea, cât și calitatea pășunii pot

limita aportul de nutrienți al animalelor.

Constrângeri legate de producţia vegetalăTemperatura. Sub 5°C creșterea speciilor ier-boase este neglijabilă și, pentru scopuri prac-tice, se poate admite că numărul de zile în care temperatura este de peste 6°C reprezintă durata perioadei de vegetație. Temperatura este, de asemenea, influențată de altitudine. Astfel, la altitudini de 150-680 m deasupra nivelului mării, producția anuală de substan-ță uscată a pajiștii scade cu 2% pentru fiecare creștere de 30 m în altitudine, deși efectul de-pinde și de sezon. Mici modificări ale duratei perioadei de vegetație pot avea plantele care inițiază o creștere mai devreme primăvara, însă sezonul de creștere poate fi modificat cu doar 1-2 săptămâni, ceea ce ar avea un impact semnificativ asupra performanței productive a animalelor.

Precipitaţiile. în multe zone defavorizate, creșterea ierbii de pe pășune depinde nu nu-mai de temperatură, ci și de nivelul de pre-cipitații. lipsa de precipitații în timpul verii (mai ales în zonele cu climat uscat), împreu-nă cu temperaturile ridicate, conduc la o rată potențial ridicată de evapotranspirație, fapt

care produce instalarea secetelor de vară și, implicit, încetarea creșterii ierbii în timpul verii. De asemenea, în regiunile secetoase, din cauza cantității reduse de precipitații în sol, predomină curentul ascendent de apă, care aduce și depune în straturile superfi-ciale o parte din sărurile minerale, provo-când, în anumite cazuri, apariția sărăturilor. Ca urmare, vegetația pajiștilor este formată din specii rezistente la secetă (xerofite) și, în unele cazuri, rezistente la sărăturarea solu-lui (halofite). Acestea au o valoare nutritivă scăzută pentru animale, iar producția pajiș-tilor este redusă și neuniform repartizată în cursul perioadei de vegetație. o altă caracte-ristică comună a zonelor în care climatul este mai uscat o reprezintă variația precipitațiilor, ce conduce la diferențe inter-anuale mari în producția de substanță uscată a pășunii. în zonele defavorizate bogate în precipitații, apa antrenează sărurile minerale (în special de

drează 769 de localități cu o suprafață agrico-lă totală de 4 505 042 ha. Delimitarea zone-lor care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative (ANC SEMN) a fost realizată la nivel lAU2, reprezentat de cele 3 181 de unități administrativ-teritoriale de pe întreg teritoriul României (comune, orașe și mu-nicipii, conform SIRUTA - INS decembrie 2013), în funcție de îndeplinirea pe minimum 60% din suprafața agricolă a UAT a cel pu-țin unui criteriu biofizic, pentru delimitarea zonelor care se confruntă cu constrângeri na-turale, definit în Anexa III a Regulamentului 1305/2013 (climă, sol, teren).

Zonele care se confruntă cu constrângeri naturale specifice însumează 24 de locali-tăți, ce ocupă o suprafață agricolă de 180.953 ha. Delimitarea zonelor care se confruntă cu constrângeri naturale specifice (ANC SPEC) nu a suferit modificări, comparativ cu perioa-da de programare 2007-2013, realizându-se prin selectarea ca eligibile a unităților admi-nistrativ teritoriale care se regăsesc în totali-tate în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”. Totodată, UAT-urile cuprinse în această ca-tegorie sunt afectate de criteriul biofizic de climă: „deficit de apă”, precum și de criteriile biofizice: „drenaj limitat al solului” și „propri-etăți chimice nefavorabile – prezența săruri-lor, a sodiului schimbabil” în proporții diferi-te. Zona acoperită de aceste UAT-uri prezintă o deosebită importanță la nivelul Uniunii europene din punct de vedere al obiectivelor

de mediu, fiind necesară în continuare gesti-onarea terenurilor în vederea protejării me-diului, menținerea peisajului rural și conser-varea potențialului turistic.

1.2. Identificarea constrângerilor biologice ce acţionează asupra sistemelor de creştere a animalelor

în zonele defavorizate există o mare diversi-tate a sistemelor de creștere a animalelor care produc lapte, carne, lână, piei etc., precum și un număr diferit de rase de bovine, ovine și caprine. există totuși câteva caracteristici cheie, pe care multe dintre aceste sisteme de creștere a animalelor le au în comun și care pot fi rezumate după cum urmează:

8 9

tei de încărcare cu animale pentru a permi-te creșterea ierbii, astfel încât animalele să aibă resurse de hrană în timpul perioadelor de creștere limitată sau de încetare a creșterii ierbii. în plus, valoarea nutritivă a pășunii în timpul iernii sau în timpul uscat este, de obi-cei, scăzută. Astfel, digestibilitatea materiei organice din rație scade sub 50% la sfârșitul iernii și, cu toate că se ridică la peste 70% în lunile mai, iunie și o parte a lunii iulie, scade din nou în toamnă. o situație similară apare în zonele aride, unde există un declin în diges-tibilitatea substanței organice și conținutul de proteină brută al plantelor pe timpul verii.

în multe zone defavorizate, vegetația constă nu numai în plante ierboase, ci și în specii de arbuști. De regulă, tufele sunt mai bine adap-tate pentru a rezista la perioadele de secetă. Proporția de lăstari în rația animalelor sca-de dramatic primăvara și la începutul verii, iar apoi crește din nou până în luna august. Aceste schimbări în compoziția rației conduc și la modificări ale calității acesteia. Propor-ția mare a lăstarilor se asociază cu o diges-tibilitate redusă a materiei organice în cea mai mare parte a anului și numai în perioa-da martie-iulie are valori mai mari de 50%. în mod similar, conținutul de proteină brută este sub 100 g/kg SU, când proporția lăstari-lor din rație este mare. Digestibilitatea redu-să a acestora se datorează gradului ridicat de lignificare la aceste specii lemnoase. în plus, multe plante lemnoase conțin și concentra-

ții ridicate de substanțe secundare, cum ar fi taninuri, ce reduc activitatea microbiană din rumen.

După cum constrângerile legate de digesti-bilitatea hranei limitează furnizarea energiei din rația animalelor, sunt întâlnite și limitări privind furnizarea de proteină în rație. Ast-fel, o capră de 30 kg gV necesită aproximativ 80 g de proteină brută per kg de SU ingerat. Atunci când resursele de hrană sunt constitu-ite majoritar din arbuști, acestea pot furniza doar puțin peste necesarul de întreținere, fi-ind însă insuficiente pentru a susține gesta-ția și lactația. Nivelul de nutriție este factorul determinant major al performanței producti-ve a animalelor. Dacă se vizează o creștere a performanțelor productive, fie pentru carne, fie pentru producția de lapte, rația utilizată trebuie să fie echilibrată cantitativ și calitativ,

calciu) pe care le transportă în straturile pro-funde ale solului, astfel că solurile din aceste zone sunt sărace în elemente nutritive și au o reacție acidă. Drept urmare, vegetația pajiști-lor este alcătuită din specii mezofile și higro-file, iubitoare de umezeală, producția lor fiind redusă.

Solul. Bogăția solului în elemente nutritive necesare plantelor, ph-ul, structura, textura, permeabilitatea și capacitatea sa de a reține apa etc., sunt factori ce influențează major compoziția floristică și producția pajiștilor și, implicit, performanțele zootehnice ale ani-malelor.

Cel mai important factor de sol care afectează producția vegetală și alimentarea cu nutrienți este, probabil, aciditatea. în multe dintre zo-

nele defavorizate, solurile sunt acide din ca-uza efectelor combinate ale materialului de bază și scurgerii de anioni, datorate nivelului ridicat de precipitații. Un ph scăzut poate fi o cauză majoră a ratelor lente de descompu-nere a materiei organice în sol și, prin urma-re, poate limita ciclul nutrienților. Folosirea îngrășămintelor (azot, fosfor și potasiu), în orice formă (minerală sau organică), poate avea efecte mari asupra producției vegetale, iar răspunsul specific va depinde de tipul de sol, climă și compoziția floristică. în zonele cu un nivel ridicat de precipitații și pe soluri slab drenate, argiloase sau nămoloase, poate deveni dificilă utilizarea pășunilor primăva-ra și toamna, din cauza bătătoririi solurilor prin pășunatul animalelor. Durata sezonului de pășunat poate fi limitată mai degrabă de acești factori și mai puțin de durata de crește-re a plantelor.

Consumul de hrană și compoziţia raţiei încetarea creșterii plantelor în timpul unei perioade din an creează un dezechilibru în tabloul de furnizare a nutrienților de către pășune din cauza temperaturii scăzute sau lipsei de umiditate. De regulă, încărcătura cu animale pe pășune este mult mai mare în timpul perioadelor de creștere activă a plan-telor.

efectele de limitare a creșterii plantelor pot fi depășite în unele cazuri, prin reducerea ra-

10 11

consumul redus de lapte la animalele alăpta-te, fie de cantitatea și calitatea hranei solide consumate.

Sisteme de producţie animală în zone-le defavorizateAproape toate sistemele productive anima-liere din zonele defavorizate sunt în primul rând legate de sistemul extensiv de creștere a ovinelor, caprinelor și a bovinelor. în ceea ce privește sistemele de producție ale animale-lor omnivore (porcine, pui de carne), acestea se încadrează aproape exclusiv în sistemul intensiv și deocamdată nu prezintă niciun interes special în sistemele de creștere exten-sivă a acestor animale (cu excepția creșterii în sistem ecologic). Avicultura practicată în cadrul fermelor familiale ar putea constitui o excepție, dacă este combinată cu deservirea de pensiuni agroturistice (aprovizionare cu produse tradiționale și ecologice).

Sistemele de producție animală au evoluat și în zonele defavorizate în moduri care încearcă să depășească unele dintre limitările mediu-lui. există două moduri de bază în care acest lucru poate fi abordat și care nu se exclud re-ciproc. Primul este de a alege o specie de ani-male și un genotip (rasă) adaptat la mediu și al doilea este de a gestiona sistemul astfel în-cât să se modifice mediul.

Alegerea speciilor și genotipului. Speciile de animale de talie mică, cum sunt ovinele și ca-

prinele, au gura mai mică în comparație cu bovinele, și, prin urmare, au capacitatea de a fi mai selective în alegerea hranei. în conse-cință, pe o pajiște unde calitatea hranei este redusă, animalele mici au capacitatea de a selecta plante de mai bună calitate. în plus, ovinele au tendința de a selecta plante cu o digestibilitate mai mare decât bovinele și pot realiza, prin urmare, o mai mare cantitate de materie organică digestibilă sau un aport ridicat de energie metabolizabilă. în afară de faptul că sunt mai puțin selective, bovi-nele sunt dezavantajate față de ovine, atunci când vegetația este rară și iarba are înălțime mică. Aceste diferențe explică în parte de ce sistemele de producție a ovinelor și caprine-lor s-au dezvoltat în regiunile cu vegetație de calitate și cantitate reduse. în plus, pentru că specia caprine este predominant arbustieră,

pentru a susține procesele fiziologice de re-producție, lactație și creștere, după caz.

Reproducţia. în general, indicii de reproduc-ție la rumegătoare cresc odată cu creșterea nivelului de alimentație. Astfel, șansa unei femele de a nu rămâne gestantă scade atunci când se află într-o stare de întreținere adec-vată, iar la ovine și caprine, care au capacita-tea de a produce mai mult de un pui la fătare, posibilitatea de fătări multiple crește direct proporțional cu aportul hranei. în sistemele tradiționale de creștere a ovinelor din zonele de deal și munte, puține oi produc gemeni la fătare, în timp ce aceeași rasă adusă în zona de câmpie prezintă prolificitate și natalitate mai ridicate. Alimentația afectează, prin ur-mare, performanțele de reproducție atât prin influența asupra ratei de ovulație, cât și prin

incidența asupra mortalității embrionare. După instalarea gestației la caprine, ovine și bovine, animalele vor susține creșterea fetală în perioadele de subnutriție prin mobilizarea rezervelor corporale de energie (stocată, în principal, sub formă de grăsime), precum și a celor de proteină, dar în mai mică măsură. în unele cazuri, animalele pot deveni atât de slabe, încât există pericolul de a pune în pri-mejdie propria supraviețuire, în special când există și condiții meteorologice dificile.

Lactaţia. Nivelul producției de lapte al ani-malelor, fie pentru consumul uman, fie pen-tru alăptarea produșilor, este influențat ma-jor de nivelul de alimentație. Deși nivelurile scăzute de alimentație au ca efect reducerea producției de lapte într-o oarecare măsură, ca și în timpul gestației, animalele în lacta-ție mobilizează energie și proteină corporală pentru a furniza substanțe nutritive necesare în sinteza laptelui. gradul în care se întâmplă acest lucru depinde de genotipul animalului - de exemplu femelele cu un potențial genetic ridicat pentru producția de lapte au o predis-poziție mai mare de a-și mobiliza rezervele corporale pentru a menține lactația.

Creșterea și dezvoltarea. în plus, față de performanțele de reproducție și cele privind producția de lapte, care sunt restricționate în medii defavorizate unde există limitări nutri-ționale, în mod clar sporul de creștere în gre-utate al animalelor tinere este afectat, fie prin

12 13

este mai bine adaptată în zonele cu astfel de vegetație. în afară de alegerea speciei potrivi-te acestor zone, selectarea rasei poate fi la fel de importantă. Rasele mai puțin productive sunt, în general, mai rezistente și mai bine adaptate la condițiile aspre de mediu. încer-cările de a introduce rase de animale mai pro-ductive în sistemele de producție din aceste zone, fără a modifica sistemul de manage-ment, au eșuat adesea din cauza nivelului re-dus de alimentație, care nu este în măsură să susțină rasele mai productive.

Modificarea mediului. Pe lângă selectarea speciei și a rasei adecvate, managementul sis-temului de producție poate fi utilizat pentru modificarea mediului, în special a celui furni-zor de hrană. Acest lucru poate fi realizat prin îmbunătățirea calității pășunilor, respectiv prin utilizarea pășunatului dirijat sau contro-lat, fertilizarea pășunilor prin aplicarea de în-grășăminte sau chiar îmbunătățirea compo-ziției floristice și înlocuirea pășunii naturale cu specii de plante productive, respectiv prin supraînsămânțare sau însămânțare.

hrănirea suplimentară a animalelor este ne-cesară în anumite perioade din an (înainte de montă, în timpul gestației avansate, în peri-oada de alăptare), când cantitatea sau calita-tea pășunii este insuficientă pentru a susține un nivel ridicat de performanță. De aseme-nea, schimbarea mediului poate fi realizată și prin mutarea animalelor de la o anumită sur-

să de pășunat, prin adăpostirea sau mutarea lor în altă zonă, așa cum se întâmplă în cazul sistemului de transhumanță.

Compararea sistemelor. Deși unele dintre constrângerile biologice menționate mai sus pot fi depășite într-o măsură limitată, totuși nivelurile de performanță biologică, care pot fi obținute în cadrul sistemelor de creștere a animalelor situate în zonele defavorizate, tind să fie considerabil mai mici decât cele din sistemele comparabile din celelalte zone.

Caracterul sezonier al producției de pe pajiș-tile situate în zonele defavorizate determină constrângeri nutriționale majore asupra sis-temelor de producție animală. efectele anu-mitor constrângeri pot fi reduse prin alegerea corespunzătoare a speciei și rasei, prin utili-zarea unei game de strategii de management, pentru a îmbunătăți nivelul de alimentație al animalelor. există, totuși, limite în măsura în

care acest lucru se poate face, atât din punct de vedere economic, cât și ecologic. Compa-rativ cu alte zone, cele marginale vor fi în-totdeauna dezavantajate. Prin urmare, dacă dorim ca sistemele de creștere a animalelor să aibă continuitate în aceste zone, trebuie găsite soluții pentru a ne asigura că sistemele generează o rentabilitate economică accepta-bilă.

1.3. constrângerile economice ce afectează dezvoltarea sectorului zootehnic în zonele defavorizate

Dezvoltarea producției animale în zonele de-favorizate se confruntă cu constrângeri eco-nomice puternice care limitează capacitatea de a oferi un nivel mai ridicat de venituri și lo-curi de muncă pentru populație. există cinci tipuri de astfel de constrângeri, cuprinzând factori legați de: muncă și ocuparea forței de muncă; managementul exploatațiilor; resur-sele de pășunat; relația cu pădurile și mediul; infrastructura disponibilă.

Factori legaţi de muncă. omul influențează restrictiv dezvoltarea activității de creștere a animalelor în regiunile defavorizate. Acest lucru se întâmplă din cauză că profesia de crescător de animale nu este prea atrăgătoare pentru oamenii din aceste zone și, în special, pentru cei tineri, care, din motive sociale, re-fuză să practice această meserie.

Problema este foarte veche, dar în zilele noastre devine acută, indiferent de creșterea șomajului în rândul tinerilor, ca urmare a schimbării mentalității în favoarea profesii-lor urbane (mai puțin obositoare). Volumul de muncă în exploatațiile de animale varia-ză, atât în timpul unei zile, cât și pe parcur-sul anului, cu perioade de lucru extrem de neregulate. Trebuie luate în considerare și condițiile în care toate intervențiile necesa-re sunt efectuate pentru buna funcționare a exploatației (condițiile climatice aspre, me-diul de lucru nefavorabil etc.). Fără îndoia-lă, împrejmuirea pășunilor, alimentarea cu energie electrică în zona în care sunt ținute turmele de animale și mecanizarea celor mai importante lucrări ar duce la îmbunătăți-rea condițiilor de lucru și reducerea forței de muncă umane. S-ar putea ușura și alte situații complicate din zonele defavorizate, în special cu privire la gestionarea turmelor

14 15

mari de animale. Mecanizarea se referă într-o mare măsură la mulsul mecanic, care oferă posibilitatea exercitării unei ocupații agrico-le simultane și a unei creșteri a dimensiunii turmelor, realizate cu scopul de a îmbunătăți veniturile familiei de producători, precum și de a dezvolta zonele defavorizate.

Factori legaţi de management. Incapacita-tea crescătorilor din aceste zone de a gestiona efectivele de animale deținute se manifes-tă prin productivitatea scăzută a majorității sistemelor extensive de producție animală. Nivelul de management este, în general, scă-zut și chiar mai mic în cazul unor turme mai mari. Dificultățile evidente, în acest caz, sunt

legate de nivelul redus de educație și formare profesională a crescătorilor, fapt ce necesită o creștere a nivelului de pregătire a acestora, în special în ceea ce privește managementul teh-nic și financiar al exploatațiilor mari. Acest lucru ar putea prezenta un atu în negocierea distribuției produselor lor, precum și o redu-cere a costurilor de producție, ca o consecin-ță a îmbunătățirii productivității animalelor. Statutul educațional scăzut al producătorilor are ca rezultat lipsa spiritului de cooperare (indiferent de ajutorul acordat de către Uni-unea europeană grupurilor de producători), plus consecințele negative în dezvoltarea lor deplină, în special în prelucrarea și comerci-alizarea produselor, furnizarea unor produse de calitate sau reducerea costurilor de pro-ducție (în special hrănirea animalelor în tim-pul lunilor de iarnă).

Factori legaţi de resursele de pășunat. în general, producția pajiștilor din aceste zone este redusă din cauza condițiilor climatice, dar mai ales a lipsei unui anumit sistem ra-țional de limitare și suprautilizării acestora. în plus, nu există o delimitare clară și perma-nentă a pășunilor de zonele forestiere, care de multe ori duce la o confruntare între cres-cători și stat. există și păduri private care au fost abandonate, pentru că proprietarii lor au emigrat către zonele urbane, care se interpun între pășunile naturale comune, perturbând unitatea necesară a pășunilor. Prin urmare, nu există o legiferare clară între zonele agri-

cole, creșterea animalelor și pădure. Aceste preocupări indică faptul că asigurarea unui pășunat satisfăcător și reducerea nivelului costurilor hranei suplimentare a animalelor prezintă un interes deosebit pentru continu-itatea sistemelor extensive de producție ani-mală și asigurarea unui venit satisfăcător pe familie din această activitate, chiar și în con-dițiile existenței unei piețe instabile și proble-matice pentru produsele obținute.

Relaţiile animalelor cu pădurea și mediul înconjurător. în legătură cu relația dintre creșterea animalelor și păduri există părerea că specia caprină este un adevărat extermi-nator pentru pădure. Acest punct de vedere se bazează însă pe utilizarea nerațională a pă-șunilor din zonele montane și colinare, unde, prin suprasolicitare și suprapășunat, se poate ajunge la afectarea gravă a pădurii.

Utilizarea rațională a acestor pășuni depinde de autorități și de crescători, pentru a avea un beneficiu economic important din producția de lapte și de carne, precum și din alte produ-se lactate tradiționale obținute de la speciile rumegătoare, fără consecințe negative asupra mediului natural.

Factori legaţi de infrastructură. lipsa pro-iectelor de infrastructură de bază în zonele defavorizate și, în special, în cele montane, împiedică dezvoltarea sistemelor de crește-re a animalelor în aceste zone (căi de acces,

adăposturi, exploatarea izvoarelor și asigu-rarea apei potabile prin adăpători în timpul lunilor fierbinți de vară, garduri, fertilizarea pajiștilor și refacerea covorului ierbos al pă-șunilor naturale prin însămânțări și supraîn-sămânțări etc.). Insuficiența proiectelor de infrastructură în regiunile de dezvoltare ale sistemelor de creștere a animalelor limitează în mare măsură furnizarea de resurse necesa-re și, în special, de furaje pentru hrănirea su-plimentară a animalelor în lunile de iarnă. De asemenea, acest lucru obstrucționează utili-zarea producției animaliere și aplicarea unor tehnologii moderne de prelucrare a materii-lor prime în zonele de producție. Dezvoltarea, în continuare, a proiectelor de infrastructură pentru îmbunătățirea condițiilor de producție din sistemele extensive de producție animală, precum și a condițiilor de viață ale familiilor de producători este de absolută necesitate.

16 17

Formele de vânzare directă a produselor ani-maliere se diferențiază prin delimitarea lor în forme individuale și colective de comercializa-re. la nivel individual, vânzarea produselor se poate realiza prin vânzarea directă în cadrul exploataţiei proprii (atunci când există canti-tăți suficiente de produse și spații de depozi-tare, care să asigure constanța acestei activi-tăți), vânzarea directă pe piaţă (producătorul se deplasează la piață și plătește un loc pentru vânzare), vânzarea directă într-un magazin de produse specifice alături de alți producători, vânzarea în campinguri, târguri, locuri cu-noscute, prin puncte fixe sau mobile.

la nivel colectiv, vânzarea directă a produselor animaliere se referă la construirea unor puncte de vânzare permanentă sau sezonieră. Aceas-tă formă de vânzare presupune existența unor cooperative, asociații de producători sau gru-puri de producători cu interese comune, care să aibă la dispoziție o gamă largă de produse ani-maliere. Principalele avantaje ale unei astfel de vânzări se referă la posibilitatea unei mai bune organizări a activităților comerciale, o adapta-re mai facilă la noile cerințe legislative, precum și la regulile comerțului care sunt guvernate de promovarea produselor de calitate.

la nivelul formelor asociative de comerciali-zare directă a produselor animaliere, se poate facilita promovarea produselor (presă loca-lă, panouri publicitare, prezentare la expoziții

agricole, pagină web, organizarea de degus-tări sau integrarea producătorilor în anumite circui te turistice).

Totodată, producătorii de produse alimenta-re au obligația de a solicita Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (D.S.V.S.A.) documentele de înregistrare sani-tar-veterinară pentru vânzarea directă. Princi-palele documente pe care producătorul trebuie să le prezinte sunt actul de indentitate, copia certificatului de producător vizat de asociația profesională și/sau de către medicul veterinar zonal, carnetul de sănătate personală și fișa de sănătate a animalelor, vizată de medicul veteri-nar din localitate.

riscurile și beneficiile muncii sale. Astfel, pro-ducătorul trebuie să privească cu seriozitate ca-litatea produselor, să se preocupe de atragerea clienților, respectiv să învețe să-și promoveze marfa.

Comercializarea directă a produselor anima-liere presupune realizarea unor investiții redu-se și utilizarea unor echipamente mai simple, care pot fi folosite și în alte sectoare de activita-te. Vânzarea directă a produselor poate consti-tui o sursă importantă de venituri pentru pro-ducători și un debușeu pentru producția care nu a fost achiziționată de agenții economici specializați.

Produsele animaliere, vândute direct de către producători, pot avantaja zonele rurale în care au fost obținute prin dezvoltarea unor depozite locale de mici capacități și prin procesarea în comun a materiilor prime. Pentru desfășurarea activităților de valorificare a producției se folo-sește forța de muncă locală neutilizată în anu-mite perioade din an.

2.1. comercializarea directă a produselor animaliere

Valoarea producției agricole crește prin prelu-crarea și comercializarea directă de către pro-ducători, deoarece aceasta reprezintă o integra-re a verigilor tehnologice specifice conceptului „de la furcă la furculiță”. Prin vânzare directă, producătorul agricol își diversifică activitățile și le privește într-un mod unitar, anticipând

2. MĂsurI De creŞTere A vAlorII ProDuselor oBŢINuTe ÎN cADrul sIsTeMelor De ProDucŢIe ANIMAlĂ DIN zoNele DefAvorIzATe

18 19

2.2. Procesarea în fermă a produselor rezultate din creşterea animalelor

la nivel de fermă, prelucrarea materiilor prime rezultate din producția proprie poate conduce la două tipuri de produse: ecologice și tradiți-onale.

Agricultura ecologică (biodinamică, organică sau biologică), în concepție modernă, a apărut la începutul secolului XX și s-a dezvoltat în anii ’70-’80 ca o alternativă la agricultura intensiv chimizată (industrială sau convențională). ob-ținerea de alimente ecologice presupune adap-tarea structurii producției la condi țiile locale pedo-climatice, de piață și de tradiție. Pentru obținerea unor produse ecologice de origine animală de calitate trebuie să se dezvolte eco-

sistemul zootehnic, să se îmbunătățească sănă-tatea și longevitatea animalelor. în scopul pre-lucrării produselor alimentare ecologice trebuie să se perfecționeze baza materială și umană de la nivelul fermelor familiale, să se diversifice activitățile economice și să se aplatizeze curba de folosire a forței de muncă. Produsele ali-mentare ecologice se obțin printr-o prelucrare primară a unor produse pe bază de tehnologii de grup, iar valorificarea lor se face direct, fără intermediar.

Agricultura tradiţională reprezintă o expresie a culturii și stilului de viață, ca o consecință a condițiilor climatice locale, a biodiversității ve-getale și animale, precum și a condițiilor econo-mice. Caracterul tradițional al unui produs se bazează pe patrimoniul cultural al unui terito-riu, dobândit de-a lungul timpului prin migra-ția populației. Produsele alimentare tradiționa-le sunt integrate în dietele populației din zonele de origine, fiind asociate cu stilul de viață, cu starea de sănătate, cu sistemul de producție și cu gradul de ocupare a forței de muncă.

Alimentele tradiționale se disting clar de alte produse similare din aceeași categorie prin ma-teria primă, rețeta tradițională și tipul tradițio-nal de producție.

1. Materia primă (specie, rasă, soi, varietate) sau produsul primar folosit reprezintă un in-gredient utilizat într-o zonă geografică identi-

ficabilă, iar caracteristicile sale sunt în concor-danță cu specificațiile naționale și legislația Ue.

2. Rețeta tradițională este unică în ceea ce pri-vește ingredientele și s-a transmis de la o ge-nerație la alta (uneori a fost abandonată și s-a revenit asupra ei). După rețetă, caracteristicile generale ale produsului pot fi recunoscute din-tr-un grup mai larg de alimente căruia îi apar-ține produsul.

3. Tipul tradiţional de producţie a fost trans-mis din generație în generație oral sau prin alte mijloace și respectă regulile de igienă naționale sau ale Ue; progresul tehnologic poate fi intro-dus numai cu păstrarea metodei tradiționale originale de obținere, pentru menținerea ca-racteristicilor fizice, chimice, microbiologice și senzoriale.

în stabilirea denumirii produselor, Ue a intro-dus pentru produsele tradiționale două meto-de și anume: denumirea produsului - legată de zona geografică în care a fost realizat și denu-mirea produsului - legată de o anumită metodă de producție.

Un studiu paneuropean efectuat printr-un pro-iect de cercetare științifică a relevat că produ-sele tradiționale sunt asociate cu longevitatea producției și cu proprietățile specifice senzoria-le, fiind apreciate în toate țările analizate.

Trasabilitatea este un concept dezvoltat în in-gineria industrială, menit să asigure calitatea producției și a produselor. Codex Alimentarius definește trasabilitatea astfel: capacitatea de a urmări trecerea unui produs prin etape de producţie, prelucrare și distribuţie. în ega-lă măsură, trasabilitatea este un instrument de urmărire în orice stadiu a lanțului alimentar (de la producător la distribuitor).

Trasabilitatea poate îmbunătăți gestionarea riscurilor, garantează autenticitatea produselor și crește calitatea acestora. Majoritatea studi-ilor științifice efectuate în europa au analizat produsele tradiționale din punct de vedere al rețetelor, al tipului de dietă pe care o alcătuiesc într-o anumită zonă geografică și implicațiile asupra stării de sănătate a populației (de exem-plu, dieta mediteraneană) și asupra lanțului de aprovizionare cu produse.

20 21

tară, să-și păstreze valoarea biologică și nutriti-vă și să aducă plusvaloare producției agricole a fermei. Principalele produse derivate din lapte și obținute la nivel de fermă sunt brânzeturile, produsele lactate fermentate și produsele lac-tate grase.

o altă mare categorie de produse alimentare tradiționale de origine animală, foarte căutată și apreciată de consumatori, o reprezintă pro-dusele din carne. Preparatele comune din carne se clasifică după mai multe criterii. După tratamentul termic aplicat, produsele din carne pot fi: preparate din carne crude (cârnați cruzi, pastă pentru mici), preparate din carne trata-te termic (tobe, caltaboși, sângerete), prepara-te afumate (cârnați afumați, slănină afumată), preparate afumate la cald (salamuri, cârnați, crenvurști, parizer, polonez).

Principalele blocaje identificate la nivelul lan-țului produselor tradiționale se referă la inca-pacitatea practică de identificare a autenticității acestor produse de către consumatori printr-un sistem rapid și corect și utilizarea unor materii prime ce le înlocuiesc pe cele folosite în zona de origine, ducând la diminuarea valorii pro-duselor și la afectarea reputației produsului. Prin nerespectarea condițiilor de autenticitate, producătorii înregistrează pierderi, de la cele financiare până la cele de imagine.

Din punct de vedere al siguranței alimentare, normele sanitar-veterinare prevăd ca produ-sele de origine animalieră obținute în ferme să provină de la animale, păsări sau familii de albine și să fie manipulate numai de către per-soane sănătoase. De asemenea, normele prevăd ca produsele să nu fie falsificate sau să prezinte modificări anormale ale aspectului, culorii, mi-

rosului, gustului ori consistenței. Acestea tre-buie să fie transportate în ambalaje și mijloace de transport autorizate, igienizate, însoțite de documente care să ateste proveniența, calitatea și salubritatea acestora.

Produsele alimentare trebuie să fie identificate prin etichete pe care sunt înscrise mențiuni re-feritoare la producător, denumirea produsului, data obținerii, condiții de păstrare și, după caz, orice alte date necesare informării consumato-rului. eticheta se aplică pe ambalajul tradițio-nal: sticlă pentru laptele crud, cutii din plastic sau putini pentru brânzeturi (modelul se poate obține de la serviciul de specialitate din cadrul D.S.V.S.A. județean).

în cazul produselor tradiționale, producătorii trebuie să posede certificatul de atestare prin care acestea sunt înregistrate la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Comerciali-zarea produselor alimentare se face numai în locuri sau spații autorizate sanitar-veterinar, cu respectarea regulilor de igienă și temperatură în zonele de depozitare și expunere.

Dintre numeroasele produse alimentare tradi-ționale de origine animală obținute la nivel de fermă, produsele lactate sunt cele mai apre-ciate și căutate de către consumatori. Astfel, prelucrarea laptelui la nivel de fermă urmăreș-te obținerea unor produse de calitate, care să îndeplinească standardele de siguranță alimen-

2.3. contribuţia turismului rural (ecoturism) şi a agroturismului lA valorificarea produselor animaliere

Turismul, prin multiplele sale funcții, reprezin-tă o sursă de creștere a veniturilor locale, deoa-rece, pe lângă asigurarea serviciilor de cazare propriu-zise, se asigură și servicii de alimenta-ție sau se pot achiziționa și produse artizanale cu specific local.

Fiecare țară se distinge prin preparate culinare specifice și prin obiecte artizanale caracteristi-ce zonei respective. Practicarea turismului prin intermediul fermelor agroturistice vizează va-lorificarea resurselor naturale, umane și finan-ciare și preîntâmpinarea unui exod al populați-ei locale spre zonele urbane.

în dezvoltarea agroturismului, mai ales în zona montană, sectorul creșterii animalelor are rol important în asigurarea unor produse agroali-mentare tradiționale.

Agroturismul practicat în România prin inter-mediul gospodăriei țărănești prezintă câteva coordonate specifice. Astfel, există sistemul gospodăresc cu pensiune completă, care asi-gură mic dejun, prânz, cină și cazare.

Al doilea tip de sistem este cel al satelor agro-turistice, în care gospodăriile asigură numai ca-zare și mic dejun. Activitatea acestor gospodării

22 23

este integrată în cadrul unor pensiuni agrotu-ristice asociative, finanțate prin programe in-ternaționale.

Al treilea tip de sistem agroturistic este cel mobil itinerant, care presupune angrenarea gospodăriilor țărănești în cadrul societăților de turism din zonă.

Integrarea turismului cu creșterea animalelor reprezintă o activitate profitabilă care determi-nă nu numai ocuparea timpului disponibil al populației locale, ci și obținerea unor venituri substanțiale, fără a abandona activitățile tradi-ționale de bază. Din îmbinarea agroturismului cu creșterea animalelor, precum și din valorifi-carea produselor agricole în propria gospodă-rie, profitul se mărește.

2.4. creşterea valorii adăugate a unor produse animaliere prin obţinerea de produse artizanale

Declarația de la Rio de janeiro și adoptarea Agendei 21 (1992) definește „dezvoltarea dura-bilă” ca fiind „capacitatea de a satisface nece-sităţile generaţiei actuale fără a compromite șansa generaţiilor viitoare de a-și satisface propriile necesităţi”.

Spațiul rural asigură mediul favorabil de pre-lucrare a produselor animaliere în produse de

artizanat. Artizanii tradiționali confecționează și comercializează obiecte tradiționale cu folo-sință în gospodărie, în fermă sau chiar pentru decor. Meșterii populari cel mai adesea moște-nesc aceste meserii din familie (sunt împleti-tori, țesători, șelari, cojocari).

Aceste meserii, care erau în trecut meserii obiș-nuite, astăzi au devenit meserii rare, odată cu pierderea piețelor tradiționale. Cele mai mari probleme cu care se confruntă artizanii sunt izolarea și lipsa accesului la informație, apro-vizionarea cu materii prime, piața de desfacere, adaptarea la schimbările societății actuale.

în condițiile societății moderne, industrializate și urbanizate, produsele artizanale trebuie pro-movate atent și subvenționate, astfel încât po-pulația rurală să fie interesată să lucreze, să se integreze în astfel de forme asociative, iar cea urbană să fie cointeresată să cumpere.

Crescătorii de animale trebuie să aibă în ve-dere îmbunătățirea nivelului producției atât din punct de vedere calitativ, cât și cantita-tiv, respectând normele de mediu și compe-titivitatea în agricultură impuse de Uniunea europeană, valorificând eficient pășunile și fânețele locale.

Menținerea și extinderea activităților privind creșterea animalelor în aceste zone este esen-țială pentru dezvoltarea economică și creș-

3.1. rolul animalelor în managementul habitatelor din zonele defavorizate

Creșterea animalelor reprezintă o ocupație importantă în zonele defavorizate, iar în ale-gerea sistemelor de creștere trebuie să fie viza-te în mod prioritar managementul habi-tatelor și prevenirea poluării, respectiv evitarea deteriorării mediului ambiant și res-pectarea regulilor de protecție a animalelor.

3. rolul sIsTeMelor De ProDucŢIe ANIMAlĂ ÎN MANAGeMeNTul MeDIuluI

24 25

terea nivelului de trai al locuitorilor din zo-nele defavorizate. Crescătorii de animale din aceste zone trebuie să se organizeze și să iasă pe piață cu produse bine definite, de calitate, ușor identificabile, respectând practicile agri-cole benefice pentru mediu, respectiv menți-nerea pășunilor permanente. Aceste măsuri reprezintă practici agricole tradiționale care implică protejarea ecosistemelor, refacerea acestora, acțiunile de combatere a schimbă-rilor climatice și utilizarea eficientă a resur-selor naturale.

în special în zonele montane și de deal, eco-sistemele se caracterizează printr-o mai mare diversitate biologică, pajiștile fiind consi-derate ecosisteme naturale. o bună practi-că agricolă este reprezentată de dezvoltarea pășunatului cu animale în timpul verii și de asigurarea iernării în cadrul fermelor proprii, având ca hrană de bază fânul natural.

Printre posibilii agenți poluanți care pot apă-rea în urma dezvoltării acestor activități se numără reziduurile zootehnice, precum și îngrășămintele chimice care se pot aplica în vederea fertilizării pajiștilor, acestea putând afecta atât solul, cât și apele de suprafață sau subterane.

Ca urmare, se recomandă să se aplice anual pe pășuni și fânețe îngrășăminte organice na-turale. Dacă îngrășămintele nu sunt folosite

de furaje. în această categorie sunt cuprinse și pășunile împădurite, pășunile alpine, pășu-nile situate în zonele inundabile ale râurilor și în lunca Dunării.

Printre măsurile care concură la obținerea unor producții ridicate și de calitate de pe pa-jiști se numără folosirea raţională a acestora, principala cerință de management reprezen-tând-o păstrarea compoziției floristice, a ratei de creștere a plantelor și de randament a pa-jiștilor, pentru a asigura cerințele nutriționa-le ale animalelor. Pentru o utilizare rațională a pajiștilor pășunatul trebuie să se facă cu un număr corespunzător de animale, stabilit în funcție de rata anuală de creștere a plantelor, de hrana suplimentară care se poate admi-nistra animalelor și de cerințele nutritive ale fiecărei specii și categorii de animale.

Pășunatul se poate organiza continuu sau pe tarlale, planificarea succesiunii de pășunat a tarlalelor făcându-se astfel încât pajiștea să rămână în limitele productive stabilite can-titativ și calitativ. Sistemul de folosire prin alternanță cosit-pășunat este cel recomandat.

Pășunatul continuu reprezintă metoda prin care animalele pasc și circulă în mod li-ber pe toată suprafața pășunii pe parcursul întregului sezon de pășunat, din primăvară până toamna. Varianta tradițională a acestei metode este numită pășunatul liber-extensiv,

corespunzător, ținând cont de însușirile solu-lui, gradul lui de aprovizionare cu elemente nutritive, necesarul de nutrienți al plantelor și recoltele prognozate, acestea pot deveni surse importante de poluare a mediului și, în special, a celui acvatic, inclusiv în ceea ce pri-vește conținutul de nitrați și nitriți din apă.

3.2. Metode de utilizare raţională a pajiştilor

Pajiștile sunt suprafețe agricole de pășuni și fânețe, naturale sau cultivate, folosite pentru producția de resurse furajere, care nu au fost incluse timp de cel puțin cinci ani în sistemul de rotație al culturilor și care sunt utilizate pentru pășunatul animalelor și producerea

caracterizat prin lipsa unor lucrări minime de îngrijire sau a unei corelări între capacitatea de producție a pășunii și încărcarea acesteia cu animale. Datorită lipsei de îngrijire, aceste pășuni sunt adesea invadate de buruieni, ve-getație lemnoasă și mușuroaie. De asemenea, unele pășuni nu sunt valorificate complet din cauza subîncărcării cu animale, în timp ce al-tele sunt supraîncărcate, ambele situații fiind la fel de dăunătoare pentru vegetație, conser-varea biodiversității și productivității.

Pășunatul pe tarlale reprezintă metoda prin care se limitează timpul de staționare a animalelor într-un loc, ceea ce permite ca pășunatul să se desfășoare ciclic. Pentru aceasta, suprafața pășunii se împarte cu

26 27

ajutorul gardurilor fixe sau mobile în mai multe porțiuni care se pășunează succesiv. Prin acest sistem, plantele au la dispoziție timpul necesar pentru refacere, până când sunt din nou pășunate.

Pentru stabilirea numărului de tarlale se face raportul între durata de refacere a pajiștii (cu variații cuprinse între 24 și 50 de zile, în func-ție de numărul ciclului de pășunat, condiții-le meteorologice, altitudine, tipuri de plante etc.) și durata de pășunat pe o tarla (între trei și șase zile). Numărul de tarlale se majorea-ză cu 1-2, reprezentând tarlalele care se scot anual prin rotație de la pășunat, pentru apli-carea metodelor de îmbunătățire.Mărimea tarlalei depinde de producția dis-ponibilă de masă verde/ha, de necesarul de

consumată de animale în ciclurile următoare de pășunat, trebuie să se asigure o densitate optimă pe întreaga suprafață.

începerea pășunatului se face în funcție de condițiile pedoclimatice și de gradul de dez-voltare a covorului ierbos. Se evită începerea pășunatului timpuriu, care poate afecta peri-oada de regenerare, sănătatea și supraviețui-rea plantelor. Primăvara, momentul începerii pășunatului depinde, în principal, de produc-ția pășunii care se recomandă să fie de 5-7,5 t/ha masă verde (1-1,5 t/ha SU) pentru a se putea respecta în continuare cerințele pășu-natului prin rotație. Momentul optim de înce-pere a pășunatului se poate stabili cu aproxi-mație și după criteriul înălțimii plantelor care se recomandă să fie de 15-20 cm la pajiștile naturale și 20-25 cm la pajiștile semănate. Pe pășunile naturale din regiunile de munte se realizează cel mult trei cicluri de folosire, pe cele de deal îmbunătățite 3-4 cicluri, iar pe cele semănate 4-6 cicluri, ajungând în condi-ții de irigare mai intensive la 7-8 cicluri (ro-tații) de pășunat. Perioada de pășunat se va încheia în luna noiembrie, cu 3-4 săptămâni înainte de apariția înghețurilor permanente la sol.

Utilizatorii de pajiști au obligația să respec-te încărcătura minimă de animale pe hectar, de 0,3 UVM. la densități sub nivelul minim stabilit, animalele consumă selectiv plantele,

furaje al animalelor și de numărul de zile de pășunat. După determinarea numărului de tarlale, se ajustează numărul de zile de pă-șunat pentru a permite o durată optimă de refacere, în funcție de viteza de creștere a ve-getației. la începutul sezonului de pășunat, când creșterea vegetației este rapidă, sunt necesare cel puțin 20 de zile de odihnă, iar în ciclurile următoare sau în perioada de secetă sunt necesare cel puțin 30 de zile de odihnă.

Folosirea pajiștilor prin cosit reprezintă metoda prin care se obțin furajele necesare în hrana animalelor pentru perioada de stabula-ție (fân, semifân, semisiloz, siloz) sau pentru completarea deficitului în perioada de vege-tație. Furajul verde cosit se poate administra direct la iesle pentru hrănirea animalelor în perioada de vegetație, când condițiile pen-tru pășunat sunt dificile din cauza umidității solului, sau când sistemul de creștere a ani-malelor este cu furajare la grajd. Intervalul optim de recoltare a fânețelor se situează, în general, în perioada cuprinsă între faza de în-spicare și cea de înflorire a gramineelor și de la îmbobocire până la înflorirea leguminoa-selor. înainte de folosirea rațională a pășu-nilor este necesară respectarea întregii game de secvențe tehnologice pentru sporirea pro-ducției și calității acesteia. Pentru prevenirea pășunatului excesiv, care conduce la reduce-rea ratei de refacere a pășunii și la scăderea producției de iarbă și a cantității de iarbă

iar potențialul economic al pajiștii nu este pe deplin folosit.

Depășirea încărcăturii optime de animale pe pajiște conduce la: performanțe economice și productive reduse ale animalelor; furaje de calitate inferioară și cantitate redusă; înlocu-irea plantelor furajere palatabile, cu valoare nutritivă mare, cu specii mai puțin valoroa-se; apariția și creșterea golurilor în zonele de pășunat preferate; creșterea costurilor cu furajarea suplimentară; îmbogățirea zonală cu fertilizanți prin eliminarea dejecțiilor de către animale; distrugerea vegetației și a tex-turii solului prin călcarea de către animale și prin transportul de furaje suplimentare.

Capacitatea de pășunat se estimează pe baza producției medii de masă verde obținută în

28 29

buturugile și alte resturi vegetale aduse de ape și lucrări. Acestea se execută manual sau mecanizat, în funcție de pantă și gradul de acoperire al terenului.

Distrugerea mușuroaielor neînțelenite se face primăvara sau toamna prin lucrările obișnui-te de grăpare a pajiștilor. Mușuroaiele înțele-nite pot fi distruse cu mașini de curățat pajiști sau cu diverse alte unelte combinate, care taie vertical mușuroiul, îl mărunțește și îl îm-prăștie uniform pe teren. în cazul unor pajiști cu densitate mare a mușuroaielor înțelenite, după distrugerea lor, rămân multe goluri care necesită supraînsămânțare cu amestecuri de plante adecvate zonei.

Nivelarea terenurilor de pe care s-au adunat pietrele și s-au scos cioatele, a celor erodate sau cu alunecări, se poate realiza cu nivela-torul, grederul sau buldozerul, în funcție de gradul denivelărilor și eficiența lucrării. De asemenea, în regiunile de deal și munte, ve-getația ierboasă este în permanentă compe-tiție cu vegetația lemnoasă, care poate fi în-depărtată cu ajutorul mijloacelor mecanice, precum și prin lucrări manuale.

Combaterea buruienilor este una dintre măsurile importante de îmbunătățire a com-poziției floristice a pajiștilor și, deci, a calității nutrețului. Metodele mecanice presupun pli-vitul și cositul repetat al buruienilor. Metode-

le chimice constau în combaterea buruienilor cu ajutorul erbicidelor, fiind, însă, o metodă eficace și rapidă, dar nu întotdeauna indicată, după utilizarea erbicidelor recomandându-se reînsămânțarea pajiștii.

Corectarea acidității solurilor se realizează prin aplicarea amendamentelor calcaroa-se. Pe pajiștile naturale care au soluri cu un ph mai scăzut de 5,2 se recomandă aplica-rea amendamentelor în doze medii de 5-7 t carbonat de calciu (piatră de var)/ha sau 3-4 t oxid de calciu (var ars)/ha, aplicarea reali-zându-se odată la 8-10 ani. Pentru creșterea gradului și vitezei de solubilizare, este nece-sar ca amendamentele calcaroase sub formă de piatră de var să fie mărunțite cât mai fin (sub 0,5 mm) și aplicate cât mai uniform.

anii anteriori, ținând cont de fertilitatea so-lului, condițiile meteorologice și compoziția floristică a covorului vegetal. Numărul de animale (UVM/ha) trebuie să fie suficient pentru a asigura utilizarea maximă a produc-ției de masă verde, menținând în același timp sustenabilitatea pe termen lung a pajiștii.

încărcătura optimă de animale (î.A.) sau ca-pacitatea de pășunat se definește prin numă-rul de animale care pot fi hrănite pe întreg se-zonul de pășunat de pe 1 ha de pajiște, la care se cunoaște producția de furaje disponibilă, și se stabilește conform formulei:

Î.A. = P.d. ÷ (C.i. x Z.p.)

în care: î.A. - încărcătura cu animale/ha de pajiște, exprimată în UVM/ha; P.d. - producția disponibilă de masă verde (kg/ha); Z.p. - număr de zile de pășunat într-un sezon; C.i. - consum zilnic de iarbă (kg/UVM). Necesarul zilnic pentru 1 UVM este de 65 kg de masă verde sau aproximativ 13 kg SU. Conversia animalelor în UVM se face conform coeficienților prevăzuți în ta-belul 1. Durata de pășunat este de minimum 180 de zile în zona de câmpie și de minimum 90 de

zile în etajul subalpin și alpin. Pășunatul pe pajiștile de baltă, terenurile mlăștinoase, în zonele alpine și subalpine se face printr-un plan de management care cuprinde tehnici durabile de gestionare a pășunatului, prin pășunatul extensiv adaptat la productivitatea vegetației, pentru a reduce orice impact nega-tiv asupra mediului.

3.3. lucrări de întreţinere şi fertilizare a pajiştilor

lucrările de întreținere a pajiștilor trebuie să țină seama de condițiile ecologice concrete ale fiecărui habitat de pajiști. o întreținere corespunzătoare face ca valoarea economică a unei pajiști să sporească.

Lucrările tehnico-culturale aplicate pajiștilor se referă la distrugerea mușu-roaielor, îndepărtarea vegetației lemnoase, a cioatelor și a pietrelor. Prin lucrări de cu-rățare se îndepărtează de pe pajiști pietrele, cioatele rămase după defrișarea arborilor,

Categoria de animale Coeficientul de conversie Capete/UVM

Bovine (cu vârsta peste 2 ani), ecvidee (vârsta peste 6 luni) 1,0 1,0

Bovine (6 luni - 2 ani) 0,6 1,6

Bovine (sub 6 luni) 0,4 2,5

ovine 0,15 6,6

Caprine 0,15 6,6

Tabelul 1 - Coeficienții de conversie a animalelor erbivore în UVM

30 31

Un efect maxim se înregistrează atunci când se administrează și îngrășăminte organice și chimice, perioada recomandată de aplicare fiind toamna. Una dintre soluțiile eficiente de întreținere a pajiștilor o constituie fertiliza-rea cu îngrășăminte chimice sau organi-ce produse de animale în sezonul de pășunat sau stabulație.

îngrășămintele chimice aplicate sunt pe bază de azot, fosfor, potasiu și microelemente, rolul primordial revenind azotului, element esențial în nutriția plantelor și care contribu-ie eficient la formarea masei vegetative. efec-tele fertilizării cu îngrășăminte chimice sunt imediate, determinând o creștere substanția-lă a producțiilor de masă verde și modificarea

compoziției chimice a nutrețului prin crește-rea conținutului de proteine și alte substanțe necesare nutriției animalelor. epoca de apli-care a îngrășămintelor cu azot este primăvara devreme sau pe cicluri de pășunat, iar a celor cu fosfor și potasiu, toamna târziu.

îngrășămintele organice se pot aplica în se-zonul de pășunat direct pe pajiști, dejecțiile animalelor fiind răspândite prin târlire sau prin aplicarea gunoiului, mustului și tulbure-lii de grajd, care se împrăștie apoi pe teren. Târlirea sau fertilizarea organică directă pe pajiști reprezintă mijlocul cel mai simplu și mai economic de sporire a producției și de îmbunătățire a compoziției floristice a pajiști-lor și constă în înnoptarea animalelor de mai multe ori, pe o anumită porțiune de pajiște. Se poate executa pe întreg sezonul de pășu-nat, cu toate speciile de animale, revenind ca echivalent 2-3 nopți/6 m2 pe pajiști valoroase sau 4-6 nopți/6 m2 pe pajiști degradate. Ca urmare, este necesar ca vara, la stâne, locul pentru muls și înnoptare al animalelor să fie schimbat la 3-4 zile pentru a evita supraîn-grășarea terenului și pentru a se asigura o îngrășare uniformă. efectul târlirii se menți-ne 3-5 ani, rezultate mai bune obținându-se atunci când târlirea pajiștii se combină cu su-praînsămânțarea.

îngrășămintele organice semilichide se depo-zitează și fermentează în bazine speciale, de

unde sunt apoi împrăștiate pe pajiști, meca-nizat, în doze de 20-30 m3/ha la o aplicare, primăvara devreme sau toamna târziu, odată la 2-3 ani. Pășunatul este permis numai după o perioadă de 4-5 săptămâni, după ce agen-ții patogeni sunt distruși sub acțiunea razelor solare. îngrășămintele organice solide, cum este gunoiul de grajd, obținut prin depozita-rea în platforme și fermentarea timp de 4-6 luni, se aplică toamna târziu sau primăvara devreme, în doze de 20-30 de tone la hectar, o dată la 3-5 ani, în funcție de fertilitatea solu-lui. Aplicarea îngrășământului se face în strat cât mai uniform, odată cu această lucrare re-alizându-se și supraînsămânțarea cu semințe de specii de leguminoase sau graminee.

Supraînsămânţarea pajiștilor are ca scop completarea unor goluri din covorul ierbos existent și îmbunătățirea calitativă a compoziției floristice. epoca optimă de efec-tuare a acestei lucrări este primăvara devre-me, înainte de pornirea plantelor în vegetație. Supraînsămânțarea pajiștilor se realizează numai cu semințe de plante erbacee furajere perene din familiile de graminee și legumi-noase sau cu amestecuri ale acestora. Pajiștile cuprinse în ariile protejate se supraînsămân-țează numai cu semințe din specii adaptate specificului climatic din respectivele arii pro-tejate. în anul supraînsămânțării se folosesc doze moderate de îngrășăminte (50 kg îngră-șăminte cu fosfor/ha și 50 kg îngrășăminte

cu potasiu/ha înainte de semănat și 50-60 kg îngrășăminte chimice cu azot/ha după răsă-rirea plantelor sau după prima coasă) pentru a nu stimula prea tare speciile de plante din covorul ierbos vechi, care ar concura noile plante. De asemenea, se recomandă ca prima recoltă să se cosească, după care se poate pă-șuna cu o încărcătură moderată de animale. eficacitatea supraînsămânțării poate să fie de 3-10 ani, cu prelungirea efectului în cazul aplicării unor lucrări de întreținere și al folo-sirii raționale a pajiștilor.

Autoînsămânţarea presupune refacerea pajiștii pe seama plantelor existente în covo-rul vegetal. Pentru aceasta, plantele se recol-tează târziu, după ce și-au scuturat semințele, după care terenul se grăpează sau se discuieș-te pentru a încorpora semințele în sol.

32 33

componenta agricolă (și forestieră) și com-ponenta economică rurală agroalimentară și non-agricolă.

Dezvoltarea rurală durabilă este definită în coordonate precise: stabilizarea populației în spațiul rural, prin eliminarea sau diminuarea exodului rural; eradicarea (combaterea) sără-ciei prin stimularea și creșterea ocupării for-ței de muncă, promovând egalitatea de șanse pentru toți locuitorii rurali; sporirea calității vieții și a bunăstării generale, prin conserva-rea, protejarea și ameliorarea calității mediu-lui și peisajului rural.

De aceea, toate programele și proiectele eu-ropene pentru agricultură au în centrul lor dezvoltarea rurală durabilă, ca factor al creș-terii economice sustenabile, factor ce presu-

pune o economie rurală puternică, edificată pe o infrastructură rurală modernă, o echipa-re tehnică adecvată a teritoriului rural, loca-lităților și caselor rurale, folosirea resurselor naturale locale (din mediul rural) reînnoibile în circuitul economic, protecția mediului și a peisajului și, ca efect al acestora, un standard acceptabil de viață rurală.

evaluând starea actuală a agriculturii și a spa-țiului rural românesc, apartenența României la Ue și cerința integrării politicilor de dez-voltare a agriculturii României în Politica Comună a UE și în Strategia europeană pentru creşterea inteligentă, ecologi-că şi favorabilă incluziunii – Europa 2020, Comisia prezidențială pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii conside-ră stringentă pentru economia României, în general, și pentru agricultură, în special, elaborarea Cadrului național strategic pentru dezvoltarea durabilă a sectoru-lui agroalimentar şi a spațiului rural în perioada 2014-2020-2030. Conform acestui Cadru naţional strategic politica agricolă a României trebuie axată pe conso-lidarea exploataţiilor agricole și creșterea randamentelor agricole, prin investiții masi-ve în sistemul agroalimentar românesc.

în perioada 2015-2020, România trebuie să aibă în centrul politicilor agricole următoa-rele măsuri de dezvoltare rurală:

exterior de organisme financiare internați-onale sau de organizații internaționale din care țara noastră aspira să facă parte.

Dezvoltarea rurală este un concept și o ac-țiune integrată, care presupune o abordare metodologică multidisciplinară, intersec-torială și teritorială (regională). Noua filo-sofie a dezvoltării spațiului rural se bazează pe conceptul de dezvoltare rurală durabilă care înseamnă îmbinarea armonioasă între

4.1. Necesitatea integrării politicilor agricole, regionale şi de mediu pentru zonele defavorizate

în domeniul politicilor agricole și al instru-mentelor de aplicare a acestora, România s-a aflat într-o permanentă căutare și încercare de a răspunde provocărilor pe termen scurt, obiectivelor politice cu caracter mai mult sau mai puțin electoral, condițiilor impuse din

4. PolITIcI De sPrIJIN PeNTru DezvolTAreA rurAlĂ ŞI A secToruluI zooTehNIc ÎN zoNele DefAvorIzATe

34 35

• extinderea agriculturii performante (intensive) în zonele în care acum, din raționamente financiare, nu se utilizează aceste tehnologii, însă terenurile sunt fa-vorabile agriculturii intensive;

• agricultura ecologică, ca variantă a agriculturii plurifuncționale, care presu-pune tehnologii ce înglobează mai multă forță de muncă și ar putea atrage o parte a acesteia din mediul rural. Agricultura ecologică este singurul sistem de agricul-tură care asigură obținerea unor produse de calitate, controlate și certificate;

• agricultura plurifuncţională, care îndeplinește toate funcțiile economice ale agriculturii intensive și specializate, dar având și funcții noi precum: conserva-rea elementelor vitale ale biodiversității (floră, faună, sol, aer, apă), armonizarea funcțiilor sociale și culturale ale spațiu-

lui rural, în strânsă legătură cu o agricul-tură sănătoasă și variată, producerea de materii prime energetice (funcție nouă și extrem de importantă în zonele cu supra-producție alimentară), sporirea capitalu-lui turistic;

• agricultura conservativă, care, prin tehnologiile aplicate, contribuie esențial la protejarea mediului agricol, reducerea emisiilor de bioxid de carbon și gaze de ardere (produse de lucrările mecanice), la acoperirea verde cvasipermanentă a solu-lui, conservarea biodiversității, la ameli-orarea și înfrumusețarea peisajului și, în mod deosebit, la folosirea optimă a resur-selor agricole primordiale – solul și apa;

• agricultura ca sursă de energie verde, adică agricultura producătoare de materii prime energetice. Directivele Ue prevăd extinderea biocombustibililor de la 2% din consumul total în anul 2007, până la 10% în următorii zece ani și la 20% după anii 2020;

• agricultura biotehnologică, adică agricultura care asimilează rezultatele ști-ințifice, concretizate în extinderea cultu-rilor cu plante modificate genetic (PMg), atât pentru sporirea producției agroali-mentare, cât și pentru creșterea ponderii agriculturii în economia energetică.

Unul dintre principalele obiective finanțate de Ue, conform politicii agricole și de dez-vol tare rurală, îl constituie investițiile în

fermele agricole, pentru ameliorarea cali-tativă a producției, reducerea costurilor, pro-tejarea mediului și ameliorarea peisajului (agrosilvic) și pentru asigurarea bunului tra tament și bunăstării animalelor. Suma destinată agriculturii și dezvoltării rurale pentru toate statele membre în perioada 2014-2020 reprezintă 39% din bugetul total al Ue, iar plăţile directe (din Pilonul 1) sunt cea mai importantă subvenție pentru fermieri (sprijin pentru venitul fermierilor, care să compenseze decalajul de venituri față de alte activități economice).

4.2. Măsuri de sprijin pentru dezvoltarea sectorului zootehnic în zonele defavorizate

Sectorul zootehnic din România se confruntă cu numeroase și diverse probleme în general, iar în zonele defavorizate, creșterea anima-lelor se confruntă cu probleme și mai grave, care ar putea fi în parte soluționate prin apli-carea unor forme de sprijin adecvate. Aces-tea ar permite fermierilor dezvoltarea unor ferme în corelație cu legislația națională și europeană în vigoare, ferme care să respecte cerințele referitoare la securitatea alimenta-ră, igiena și bunăstarea animalelor sau di-versificarea și obținerea de produse locale de calitate superioară, precum și o rentabilitate economic acceptabilă.

în perioada 2015-2020, Romania va benefi-cia de importante alocări financiare de la Ue, fapt ce impune luarea tuturor măsurilor ne-cesare pentru derularea fondurilor destinate finanțării politicii agricole comune și pentru asigurarea unei capacități ridicate de absorb-ție a acestor fonduri.

în acest sens, s-a considerat necesară crea-rea unui cadru naţional adecvat și eficient de acordare a plăţilor în agricultură, în sectoa-rele vegetal și zootehnic, reprezentat de OUG nr. 3/2015 și Ordinul 619/2015. oUg nr. 3/2015 se referă la aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020, iar ordinul 619/2015 se referă la aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiții-

36 37

ază de plata redistributivă fermierii care au creat condiții artificiale pentru a beneficia de sprijin, respectiv cei care și-au împărțit explo-atațiile după 18 octombrie 2011 doar în sco-pul de a beneficia de plata redistributivă sau fermierii ale căror exploatații sunt rezultatul împărțirii respective. Plata redistributivă se acordă pentru primele 30 de ha, indiferent de mărimea exploatației, și se alocă gradual, pe două niveluri – pentru primele 5 ha și pentru restul de 25 ha.

3. Plata pentru practici agricole be-nefice pentru climă și mediu, potrivit Regulamentului Ce 1307/2013, art. 43-47 (Plata pentru înverzire) se acordă fermieri-lor eligibili pentru plata unică menționată la punctul 1 care respectă, pe hectarelele lor eli-gibile, începând cu 1 ianuarie 2015, următoa-rele practici agricole benefice pentru climă și mediu: diversificarea culturilor, menținerea pajiștilor permanente existente la nivel nați-onal, prezența unei zone de interes ecologic pe suprafața agricolă.

4. Plata pentru tinerii fermieri, care potrivit Regulamentului Ce 1307/2013, art. 50-51, presupune acordarea unei plăți anuale fermierilor eligibili pentru plata unică, men-ționată la punctul 1 și care se califică conform acestei scheme: a) se stabilesc pentru prima dată într-o ex-

ploatație agricolă ca șef de exploatație ori

s-au stabilit deja, în cei cinci ani anteriori primei depuneri a unei cereri, în cadrul schemei de plată unică pe suprafață, men-ționată la punctul 1;

b) nu au depășit vârsta de 40 de ani în anul depunerii cererii de plată.

5. Sprijinul cuplat voluntar, care se acor-dă potrivit Regulamentului Ce 1307/2013, art. 52-55, numai în acele sectoare sau regi-uni în care anumite tipuri de agricultură sau anumite sectoare agricole, deosebit de impor-tante din motive economice, sociale sau de mediu, sunt afectate de anumite dificultăți. Sectoarele vizate sunt: agricol, pomicol, le-gumicol, dar și zootehnic, respectiv ovine/ca-prine pentru carne, taurine pentru carne, vaci pentru lapte, bivolițe pentru lapte, viermi de mătase.

lor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute în cadrul ordo-nanței.

Pentru a răspunde intereselor fermierilor ro-mâni, inclusiv ale crescătorilor de animale din zonele defavorizate, MADR a optat pen-tru continuarea schemei de plată unică pe suprafață până în anul 2020. în cadrul aces-tei scheme, plățile directe sunt structurate în sensul unei recompensări mai corecte a fermierilor activi. Astfel, fermierii activi care respectă condițiile de ecocondiționalitate vor beneficia de plata de bază și de plata redistri-butivă, la care se adaugă plata de înverzire, dacă fermierul aplică normele specifice aces-tui tip de plată. în cazul în care fermierul are

sub 40 de ani, el poate beneficia și de plata pentru tinerii fermieri. De asemenea, fermi-erii care desfășoară anumite activități agrico-le cuplate de producție pot beneficia de plăți specifice adiționale. Toate aceste plăți, însu-mate, reprezintă pachetul total al plății uni-ce pe suprafață de care poate beneficia, din fonduri europene, un fermier activ. la acest pachet se adaugă și ajutoarele naționale tran-zitorii, alocate din bugetul național.

Schemele de plăţi directe sunt următoa-rele:

1. Schema de plată unică pe suprafa-ţă (plată de bază), care, potrivit Regulamen-tului Ue nr. 1307/2013, art. 36, constă în acordarea unei plăți unice pe hectarul eligi-bil declarat de fermier, plătibilă o dată pe an și decuplată de producție. Pentru a beneficia de această plată, fermierii activi vor trebui să respecte normele de ecocondiționalitate. 2. Plata redistributivă, care potrivit art. 41-42 ale Regulamentului Ce 1307/2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune reprezintă o plată care se adaugă plății unice menționate la punctul 1, plătibilă o dată pe an și decupla-tă de producție. Pentru a beneficia de această plată, fermierii activi vor trebui să respecte normele de ecocondiționalitate. Nu benefici-

38 39

6. Ajutoarele naţionale tranzitorii, care, potrivit Regulamentului Ue 1307/2013, art. 37, reprezintă plăți suplimentare acorda-te fermierilor din sectoarele vegetal și zooteh-nic care au beneficiat de plăți naționale direc-te complementare în anul 2013. Condi țiile de acordare a ajutoarelor naționale tranzitorii sunt identice cu cele autorizate pentru acor-darea plăților aferente anului 2013.

7. Schema simplificată pentru micii fermieri care potrivit Regulamentului Ue 1307/2013, art. 61-65 presupune acordarea unei plăți anuale fermierilor eligibili pentru plata unică, menționată la punctul 1. în sensul simplificării, noul PAC oferă statelor membre posibilitatea de a stabili o schemă simplă și specifică destinată micilor fermieri care să înlocuiască toate plățile directe (respectiv plata de bază, de înverzire, pentru tinerii fermieri și plata pentru sprijinul cuplat facultativ) printr-o singură plată care să cumuleze cuantumul total datorat fermierilor în fiecare an. Acest cuantum al plăților directe va fi egal cu valoarea totală a plăților la care fermierul are dreptul în fiecare an, dar nu mai mult de 1250 euro.

Conform PNDR, măsurile de dezvoltare rurală gestionate de APIA în 2015 cu referire la sectorul zootehnic cuprind la Măsura 10 – Agro-mediu și climă cu Submăsura 10.1 - Plăţi de agro-mediu și climă și Submăsura

10.2 - Conservarea resurselor genetice ani-male locale în pericol de abandon, Măsura 11 – Agricultură ecologică cu Submăsura 11.1 și 11.2, Pachetul 1 și Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri natu-rale sau cu alte constrângeri specifice.

Submăsura 10.2 - Conservarea resurselor genetice animale locale în pericol de abandon. Beneficiarii acestor plăți sunt fermierii sau alți crescători de animale, care dețin animale femele adulte de reproducție din rasele locale prevăzute în prezenta submăsură, înscrise în registrele genealogice ale raselor – secțiunea principală și în programele de conservare a raselor. Animalele cuprinse în angajament trebuie

să fie înscrise și actualizate în registrele genealogice ale raselor înființate și menținute de asociații autorizate și acreditate de Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie „Prof. dr. g. K. Constantinescu“ (ANARZ). De asemenea, animalele sunt înscrise în programul de conservare al rasei din care fac parte.

Valorile plăților compensatorii, calculate sub formă de costuri standard pentru acoperirea pierderii de venit datorate asumării de angajamente voluntare privind creșterea animalelor femele adulte de reproducție din rase locale în pericol de abandon, pe specii, sunt: bovine – 200 euro/cap; ovine – 13 euro/cap; caprine – 6 euro/cap; ecvidee – 200 euro/cap; porcine – 88 euro/cap.

Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se con-fruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice, cuprinde: Submăsura 13.1 - Plăți compensatorii în zona montană (fosta Măsura 211); Submăsura: 13.2 - Plăți compensatorii pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative (fosta Măsura 212); Submăsura: 13.3 - Plăți com-pensatorii pentru zone care se confruntă cu constrângeri specifice (fosta Măsură 212).

Sprijinul acordat este de tip compensatoriu, plătit anual, ca sumă fixă, acordat pe hectar, și reprezintă o compensație pentru pierderile

de venit și costurile suplimentare suportate de fermierii care încheie angajamente volun-tare anuale pentru continuarea activităților agricole în zonele desemnate (beneficiarul se angajează, anual, să își continue activitatea agricolă pe terenurile agricole situate în zo-nele afectate de constrângeri naturale).

Beneficiarii sunt fermierii activi. Nu sunt eli-gibile pentru obținerea sprijinului parcelele agricole situate în zone eligibile (cu excepția pajiștilor permanente) care au o suprafață mai mare de 50 ha, considerându-se că, dato-rită mărimii acestora, prin activitatea agrico-lă sau prin productivitatea normală a terenu-rilor sunt compensate pierderile de venit sau costurile suplimentare induse de manifesta-rea constrângerilor naturale.

40 41

Contact:

Sediul Naţional al Unităţii de Sprijin a Reţelei (USR)

Str. Nicolae Filipescu, nr. 39-41, et. 6, sector 2, Bucureşti, cod poştal 020961

Tel.: 031 690 0214, Fax.: 031 690 0215

e-mail: info@rndr.ro

Internet: www.rndr.ro

Această publicaţie a fost realizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România în cadrul proiectului „înfiinţarea şi sprijinirea

Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală”. Proiect cofinanţat prin FeADR prin Măsura 511 din cadrul PNDR 2007 - 2013.

2015

Conţinutul acestei publicaţii nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii europene.

Se distribuie gratuit.

Departamentul Publicaţii USR

Bibliografie selectivăAlecu, I.N., Constantin, M., 2006 - Agroturism și marketing agroturistic, ed. Ceres, București.

Diaconescu Cristiana, Vidu Livia, Urdeş Laura Daniela, Dragomir Nela, 2011 - Tehnici avansate de apreciere a calităţii laptelui și produselor lactate, editura Valahia University Press, Târgoviște.

Georgescu, Gh. și col. 2000 - Laptele și produsele lactate, ed. Ceres, București.

***oUg nr.3/2015 – Aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020.

*** ordin 619/2015 – Aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute în cadrul oUg nr. 3/2015.

*** Măsurile de Dezvoltare Rurală gestionate de APIA în anul 2015 (www.apia.org.ro).

*** Anexă-Memorandum - orientări strategice naționale pentru dezvoltarea durabilă a zonei montane defavorizate (2014-2020).

*** The role of domestic livestock systems in rural development in disadvantages areas – Project FAIR 950114, european Commission.

***Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA): www. apia.org.ro

***Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): www.apdrp.ro

*** Food and Agriculture organization of the United Nations, FAoSTAT-Agriculture, 2011-2014 (www.fao.org).

***Institutul Național de Statistică (INS), 2011 -2015 (www.insse.ro).

***Ministry of Agriculture and Rural Development, 2012-2015 (www.madr.ro).

*** legea nr. 86/2014 pentru aprobarea ordonanței de urgență a guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea legii fondului funciar nr. 18/1991.

*** hg 1064/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor oUg 34/2013 privind organizarea, administrarea si exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea legii fondului funciar nr. 18/1991. hotărâre 1064/2013

*** saiapm.ulbsibiu.ro/rom/cercetare/rapnarativ%20A4.pdf

*** ghidul întreprinzătorului din sectorul zootehnic și al procesării produselor de orgine animală, USAMV București.

Ministerul Agriculturiiși Dezvoltării Rurale