YUTA MAMEI — Novela. —

şa dicu gurile cele rele, că de babă şi de "^dracului să-ţî faci cruce.

Dar' nu e chiar' aşa. Căci baba Dochia era babă, în

totă forma; dar' era unu sufletu de femeia, cum n'a mai fâcutu D.-dău pe pamentu.

Bună la vorbă, caldă la inimă, milosă şi dar­nică — unu adeveratu ângeru. (Dacă cumva suntu si ângerî betrânî ca babele).

Dar' mai mulţii ca tote, era baba Dochia cucernică şi evlaviosă, — o adevărată femeia sântă.

Totă sâmbăta făcea prescuri, şi în tote ser-bătorile ducea la besericâ lumini şi tămâie. In totă domineca mergea la sânta beserică, de-odată cu fătulu. Ea îngenunchia cea de ântâiu şi ea se scola mai în urmă. Ea împăna icona Precestei cu nintă creaţă şi cu cărângele. — şi cându âmbla popa cu cădelniţa, nimenea nu şcia se facă o faqiă atâtu de smerită şi de subuiată ca baba Dochia.

Şi apoi femeie înţeleptă ce era. Şcia de rostu tote sărbătorile; care cându

cade, şi de care ce obiceiu e legatu. — La Bu­navestire să slobodu stupii, la Sân-Toderti să tundu viţeii, la Sângiorgiu se împreună oile, la Domineca mare iesu păcurarii, la Probege să probodeşce frunrja, — şi aşa mai departe.

Nu era femeia mai înţeldptă în totu satulu. Să vedea că-i bătrână.

Apoi nu numai că şcia ; dar' ea cu şciinţa ei ajuta la totu omulu.

Cole primăvera cum dădea colţulu ierbii, o vedeai îndată, ori pe după unii gardu, orî pe după altulti, câutându şi săpându buruiene şi rădăcini de totu feliulu. Mai târdiu flori de socu, de teiti, nintă creaţă, ierba lui Taţinu, romoniţă, pola Sântă-Măriei, cimbru de câmpu, laba gâşcei — şi ce mai şciu io ce. Că acele tote-su bune de leacu.

Ea avea în totu timpulu leacu pentru totă boia. — Unsore sborătore, unsore de vene, slă­bănogii, camforu, untură de lupu, sânge de smău, picuri de apă vie, hopu Marişcă 'n tropu *) — tote le afla ea pe celîi fundu de ladă cându av£i lipsă

Şi avea, în orî-ce timpu apă sânţită din diua de Boboteză. Acea era bună de bole grele — Domne apără. . . .

Avea baba o ladă mare, cu flori, de cându a fostu nevestă nouă. Acea era unu adeveratu măgâzinti de lecuri bune. Cându o deschidea baba, te îmbătai de mirosu. Şi dău, gândeai că aşa mi-rosă a babă.

Era o babă bună cu toţi; dar' pe bărbaţi î-i încunjura, şi să temea de ei ca de ciumă. Băr-baţiî-su fără de lege şi fără de credinţă, toţi-su păcătoşi — dicea baba. Şi dacă-i întră vre-unu bărbaţii mai tineru în casă, cându eşa afară îşî afuma casa cu tămâie sânţită, ca să se depărteze ispita, gândurile rele şi prihana din casa ei.

De vreme ce însă era avută, apoi era şciu-tore şi sfătosă —• era cinstită de toţî şi văzută. — Nu era femeia mai cinstită în totu satulu. —

*) Hofmanische tropfen.

'J7ft

Copilandrii tineri şi câte o nevastă mai resfăţată I i diceau : sânta Dochia, dar ' cine mai ascultă flea­curile praşcăiloru. Tineriî-su nebunatici, vorba lorii

se mai bagă în semă.

* * *

T o t e ar' fi fostu bine, dar' — nu era bine to '

Că baba Dochia avea o nepoţică, mică şi rotundă, ca unu ghiocelu. — I dicea Vuţa mamiî.

Şi la Vuţa mamei i erau dragi feţioriî, cum e foculu.

Baba era focu şi pară. Rogu-tc, pentru Dom-nedeu, cum sa potutu Vu ţa încumeta se fie ea drăgostosâ ? — Ea, Vuţa mamiî!

Iar' Vuţa sta şi se mira, că ce mai vorbă. Cum se nu-i fie ei dragi feţioriî, dacă i-sti dragî ?

Vuţa eşa pe uliţă, mai cu viţeii la adăpă-tore, mai după unu olu de apă, — şi nu făcea trei paşî se nu o agrăiăscă orî unu feţioru orî al-tulu. Şi toţî glumindu, şi toţî rîdendu, sataniî de ei. Iar' baba Dochia pândea de după gardu, şi totă se făcea cremene.

»Vai de mine — se şuşca baba — sodoma, nu altă. Copiî tineri, de-abia li-a răsăriţii mustaţa, şi se prăpădescu după fete. Mişeii, cotângăiî, praşcăiî de ei. Nu şciu număra două, şi ei cu drăguţe . Domne nu ne osândi! Şi fetele! Neşce c o p i l e , — nu şciu ţese unu cotu de pânză, nu şciu tatălu-nostru cum se cade — şi ele cu ochiî la feţiorî, Domne nu ne lăsa!«

Iar' Vuţa sta şi se gândia, că Domne, cum | e mătuşa as ta de-6recum. Căcî ea to tă lumea as ta o afla plină de dragoste . — Ce vedî, ce audî, ce simtescî — tote-su dragoste . — Pentruce numai mătuşica ei nu le vede, nu le aude şi nu le sim-

;':e ? Sorele cându răsare, luna cându lumineză —

tote i-să păru că strălucescu a dragoste . Câmpulu cându înverdeşce, roşa cându înfloreşce şi paserea cându cântă — to te vorbescu de dragoste . Câtă frumseţă şi câtu glasu dulce în natură — to te ves-tescu dragostea.

E a privia la o flore, şi privindu prin nimbulu celti de auru a visuriloru ei — i-se părea că ea şei ce dice florea cându înfloreşce. Ascul ta pri-veghiatorea, demineţa în zorile dilei, — şi ea pre-cepia cânteculu şi dorulu ei, — simţa ce spunu turturelele în pădure şi porumbii cându gurluescu

:6te erau dragoste . iNumai mătuşica ei, ea nu scia, ea n audia, ea

nu simtă de ce e plina tota lumea. Şi nu se răbda se nu dică în sine a d e s e :

me, cum e mătuşa asta de-6recum. rf |[j-^ ă baba Dochia to tă se făcea huqf t rd ţc iudă , răpădea de năcazu. , 3 D 3 m O T V - n | ar clei! Cu tata ar fi fostu cum ar. fi fostu.. dia baba : lasă că j - a ^ e i U ^ M e ^ ^ c o ­

pilă precepută, dar se roga lui D.-deu, ca se-i inte, se potă alege binele din rău, , Va da . . . r . a , ./iSiqpil snaainr.mloH.I*

slujbe pentru ea, va tene postulti precestei, — si

sa cominţi, nefericit? de ea. Cu unu cuventu ave nădejde ; căcî copila era bună şi ascultătore ; dar ' altu spinii avea baba în cale.

Că avea o cumătră a ei cole preste vale, unu cotengău de feţioru, zăludu şi sburdalnicu, — şi înţeţelatu, ca unu căluşeriu. — Şi era frumosu, ardă-lu foculu, gândeai câ-i făcutei de ispită şi de buclucu.

A s t a făcea pelinu dilele babiî. Şi era frumosu, şi era amăgitorii! — satana

în chipu de omu. Şi era ca făcătură! — Căcî, orî unde mer­

gea Vuta mamei, cu elu se întâlnia; si orî unde mergea elu, pe Vuţa o afla în calea lui — mi-şelulu de elu.

Că-cî, mai erau feţiorî în satu, — şi mai frumoşi şi mai urîţî, — dar' treceau dile până-i vedeai odată în vorbă cu Vuţa ; dar' feţiorulu cu-metrei gândeai că răsare din pămentu. Unde era Vuţa era şi elu. Cum să potii încrucişa cărările unoru omeni aşa ca se nu să mai potă încunjura unulu pe altulu ?

— Vuţa mamei, feţiorulu cumetrei e unu mi-şelu — dicea baba.

— Mişelu, mătuşica. — Incunjură-lu draga mamei ; că feţiorulu

cumetrei e totu în calea ta, sa tana de elu. — Totu în calea mea, mătuşica dragă. — Şi-Iu ureşcî, Vuţa mamei, că nicî ochiî

în capii nu-i stau bine. Şi nu te uita la elu, şi nu-lii vedea şi nu-l.i aui.li şi nu-lti cunoşce !

— N u ! mătuşica dragă. Şi dicea baba în sine : Domne, ce fată bună

şi ascultătore, şi cum a picatu năpasta asupra ei. Iar' Vuţa gândia: Domne, ce babă b u n ă ;

pentruce a lăsaţii D.-deu, ca în senulti ei să se stingă totă dragostea. Pentruce nu sci ea câtă dragos te a săditti D -deu în senulu de feţioră.

Amendouă erau bune, amândouă şciau că-su b u n e ; dar ' dragostea fetei era silnică şi neîmpă­cată, iar' mintea bătrânei era minte de babă. Apoi feţiorulu cumetrei de pres te vale avea o dragoste cum e dragos tea mai nebună, şi nu le dădea re-gazu nicî câtu două.

Nu-î vorbă — ar' fi fostu şi feţiorulu, trecă ducă-se ; că şcia car te câtu unu dascălii, trecuse ciaslovulti şi psaltirea, şi cânta apostolulu în be-serică câtu îţî era dragii de elu. Ba şcia ceti şi cu slove nemţeşcî, — cându îlu audiai gândiai că vorbeşce păsăresce. Cu unu cuventu : ar' fi; numai se nu fi fostu drăgostosu, prăpăditulu de elu.

Baba cu firea ei de babă nicî că-şî t răgea semă că ore bună e judecata ei seu b a ; ea-şî luase în capu că dragostea şi orî-ce ce same na a dra­goste, e unii lucru păcătoşii.

ibrmHgYVl&oT" o r r c u mA - d a r ' i P ă r e a r 6 u v6"

dendu-o supărată, ba era îngrigîată şi ea de sortea dragostei ei, şi de viitoriu.

Deci şî-a pusii ele gândii se facă ce va face,

Sera candu sa întalnitu cu draguţulu, i-,a puşu mana pe umeru, si î-a disu dulce şi mţeleptu .

271)

— Mei Niculiţă. . . . Dar ' n'a apucatu a spune, şi — fu acoperi tă

totă cu sărutări. Nicî atâta regazu n'a avutu câtu se clipescă cu ochii.

— Stai Niculiţă! — Stau Vuţâ. Stau dile şi nopţi lângă tine,

numai tu nu te duce. — Ei Niculiţă, dar ' am se me ducu! — Se t e ' d u c î ? — Se mergu d e u ! — Şi apoi iară se vii. — Dar ' stai să-ţî spunu — dise V u ţ a ; dar'

nu potu spune, căci Niculiţă era bogatu şi darnicii în sărutări, — şi iară mai tenii o pausă.

V u ţ a era copilă blândă. Primia şi suferia. Şi nu se caia cu o vorbă legânată.

Cându ajunse la unu picu de regazu, iară începu.

— Dar' acuma stai. Deu ! — Stau. — Mei Niculiţă! Domne greai dragos tea

oprită. . . . — Lasă că şciu io Vuţă dragă — dise Ni­

culiţă lipindu-şî capulu cătră capu:u ei. — Dar' nu-i dragoste grea ca dragostea fără

nădejde — dise Vuţa, ore-cum gelnicu. Copilulu se îndoioşâ. — Nicî-odată n'a vor­

biţii Vuţa aşa de cu gele. — Fără nădejde — repetă elu încetu, ca şi

cându ar' vorbi afară de sine. — Dar' nădejdea e la D.-deu Niculiţă. Dom-

nedeu bunuţulu pote se ne trămită şi noue bine şi mângâiere, şi bucurie, dacă omu fi bunî şi cu minte.

— Cum, Vuţă dragă? Voiu merge pentru tine până la porţile iadului — numai tu se fiî a mea.

— Nu la porţile iadului Niculiţă. La porţile raiului se batemu, şi dacă va vre Domnedeu , se voru deschide.

— Precum vrei tu, şi unde vrdi tu, Vuţă. Spunemî ce se făcu!

— Noi am fostu tineri Niculiţă, şi n'am avutu minte, ca se potemu câşciga pe mătuşica. Dar ' e femeia bună, şi ea nu va împiedeca voia lui D.-deu. Ea are greluşiî ei, ca to te babele ; dar' nu este bolă fără de lecu — aşa dice chiar' ea, mătuşica.

— Spune dragă, spune! — Noi se aşceptămu Niculiţă. — Dar' se ne

facemii omeni bunî, cu frica lui D.-deu, harnicî şi vrednicî ; căcî unu asemenea omu î-i este dragu lui D.-deu, şi-i va fi dragu şi mătuşiî.

— Bine, Vuţă dragă. Domne ajută — dise Niculiţă; şi o sărută odată, dreptu semnu de în­dreptare şi cominţire.

— Ei, dar' nu numai atâta . încă ceva. As t a se o asculţi, — dise Vuţa , apoi suspină una, ca şi cându sar' prinde de unu lucru mare.

— Ce, Vuţă dragă ? — Se trăimu, se ne plăcemu, dar' se nu ne

mai vedemu. . . . Niculiţă făcu doi ochî mari câtu unu huhurezii.

— Nu deu ! De dragostea nostrâ se nu şcie nicî frunda, şi de gândulu nostru se nu se nădă-iescă nime în lume. Aşa va afla mătuşica că noi suntemu copiî bunî, şi apoi, cu t impulu. . . .

Vuţa iară suspina una mare, apoi iară începu: — Acuma şciî tu Niculiţă cum se facemu ? — Şciu — dise Niculi ţă; şi dreptu dovedă i

săruta fruntea odată, apoi ochiî, doi de doue-orî, apoi guriţa acea vorbitdre de multe-ori.

Iar' baba Dochia s tă tea cole la chiâtorea casei, şi făcea la crucî şi scuipa. Se părea că a vedutu pe satana, nu altă. Făcea o cruce, şi la to tă crucea scuipa de trei ori, şi se şuşca şi se legâna ca trestia în baltă.

Ce-i era de năpasta fetei, dar' i era de su-fletulu ei celii prihănitu, vedendu atâ ta fărădelege.

Niculiţă vediu pe baba, leg?nându-se la cor-nulfl casei, şi-aidu copile, câtu ai ba te în pălmî se audi horindu colo pe coste.

Dar' Niculiţă nu mai vedu pe Vuţa câtu a fostu diua de mare.

Intr 'altă di o-a vedutu — plângându. Numai în trecătu, numai pe unu minutu.

Mergea cu capulu plecatu şi plângându. Cându a trecuţii pe lângă elu, abia l'a ve­

dutu ; numai aşa pe furişii. Şi ochiî ei, ochiî Vuţiî cei frumoşi, ochiî, ca şi cari n'au mai avutu nicî o babă decându a făcutu D.-deu ceriulu şi pămentuliî, ochiî Vuţiî erau plânşi.

Iar' baba Dochia s tă tea la cornulu casei tu-pilită, şi pândea.

Niculiţă — era elu copilu sburdalnicu, căcî era t iner i i ; dar' avea o inimă bună şi milosă; iar' de Vuţa i era dragu până la nebunie. Şi cându o vedu plângându, i-se părea că-lu junghie ceva prin inimă. Celu de ântâiu momentu în viaţă cându sa simţitu mâhnitu şi superatu până în sufletu. Şi în simplicitatea lui copilărescă, şi în dra­gostea lui cea nemărginită, gândia: că dacă ar' fi elu ore-cum împeratu, ar' face colo în rîpa cea din capulu satului o grdpă mare-mare, şi câte babe pe facia îSămentului to te le-ar' pune grămadă, şi le-ar' îngropa tote . Ba ar' mai pune şi o piatră mare pe ele, nu cumva se scape vre-una.

(Va urma.)

V. B. Buticescu.

Petru Pavelu I. Aronu.

Atanasiu II. Rednicu.

'262

IUBIREA CEA DIN URMĂ — Novelă. —

(Urmare.)

O o n t e s a îlu observa mai antaîu ; ea porni pe iisâ&/o cărare a gradinei şi î-i eşi în cale. Apro-•$&** piindu-se de elu, î-i căuta în faciă şi rămase

uimită la privirea serbătorescă ce o înfăţişa. — Ai rămaşii cam multişorii, î-i dise ea pu­

ţinii nelinişcită. — Am avuţii de lucru la notariulu. — Pentru contracţii , fără îndoielă. — Da, pentru contracţii . Urmă o tăcere pe care o curmă contesa. — De ce nu-mî vorbeşcî de Flavianu ? Nu

cumva nu l'ai mai vădutu ? — Din contră. j Şi Pascalu îşî năbuşi unu suspina amarii. — Cum va potutu descoperi acestu tinerii lo­

cuiţi de re t ragere ? reluă cuventulti, domna Angele. — Nu şciî? — In demineţa asta elu v'a întâlnită, v'a re­

cunoscuţii şi v'a urmăriţii. — Stranie fatal i tate! — Ce mai voieşcî? T o t e sau conjuraţii îm­

potriva m e a ; chiar' şi întâmplarea. — - Nu sa petrecuta ceva neplăcuţii între

Flavianu şi d.-ta ? — Nu, răspunse Kersaint cu unu surisu amaru. j Acum suntemu amicii cei mai bum din lume. j — Esplică-te, te rogu. T e privescu, te as-

cultii, şi-mî simtu inima că mă apasă. — In două cuvinte numai, domnă, o să-ţî

spunu, căci nu am potere pentru o istorisire lungă. - Fie, voiţi gâci.

— Am vădutu pe Flavianu, i-am vorbiţ i i ; ! după acea ne-am dusu împreună la notariulu.

— Spre ce scopu ? murmură domna Angele, Cu scopulu de-a face unu nou contracţii .

— Şi acestu nou contracţii ? . . . — Portă adeveratulu nume alţi aceluia, pe

care Micheline îlu va lua de bărbaţii . Aces tu nume e

Elu nu-şi isprăvi vorba, căci curagîulu îlu I părăsi. Fu siliţii să se radime de unu arbore . Con­tesa îlu apucă de mâni cu însufleţire. V6cea-i era plângătore.

— A m înţeleşii! strigă contesa. Bine, ami-culţi meu, bin>' fratele m e u ! căci aceaşî suferinţă, aceaşî abnegaţiune a legatu între noi frăţie.

— Mi-am adusu aminte de eroismulu d.-tale, domnă, şi am voiţii să ţi-lu imitezu.

O lungă tăcere se iacii între ei. Se adenci-sără, Pascalu în tr is teţele presentului, contesa în

• -melancoliile- -trecutului. D o m n a Angele să smulse mai ântâiti din

lanţurile acestoru gândiri durerose. — Să eade, dise ea, se prevenimu mai de

timpuriu pe copila nostră

— Da se ne grăbimu, căci Flavianu n'o să întârdie a veni.

Ei se îndreptară spre terasa dinspre ţermulu apei. Apropiindu-să de ea, Pascalu observă că porta de grătele care dă spre ţermure era deschisă de totu. Acesta îlu puse în uimire, în acelaşi timpii însă murmurulîi duoru voci, strebă-tendu prin tufişulti de carpeni până la elu, î-i curmă surprinderea.

Flavianu şi Micheline să aflau pe terasă. Flavianu dicea cu însufleţire:

— Nu mă credî f Cu tote astea, e adevă­raţii totu ce ţi-am comunicaţii: întâlnirea mea cu d.-lu Kersaint , desluşirile ce le-amu avuţii împreună, promisiunea ce mi-a făcutu-o, adecă, că consimte ca să fiî consorta mea, paşii ce i-am făcutu la notariulu spre a-i comunica schimbarea hotărîrei.

— Eu nu înţelegu nimicii din tote câte mi le împărtăşeşcî, răspunse tinăra fată cu o vie emoţiune.

— Ce să-ţî mai spunu ? D.-lu Pascalii se părea convinsu că d.-ta te jertfeşcî, şi nu voieşce ca se se întâmple aşa ceva.

— Dar' acesta e de necredutfi! repetă co­pila cu mirare.

— A h ! Micheline, nu înţelegu pentru-ce te mai întristezi? Veseleşce-te, din contră! Veseles-ce-te ca mine de unu evenementii atâtu de feri­ciţii pe câtii de neaşcepta tu!

Dar ' t inăra fată tăcu, şi Flavianu, relua cu­ventulu cu o voce silită :

— C e ! strigatulii inimei mele, se nu des-cepte în d.-ta nici unu resunetu ? D.-lu Pascalu se se fi înşelaţii ? Esplică-te.

—- Cruţă-me, răspunse Micheline agitată. Cum m'aşî pote înveseli, cându sufletulu mi-e tor­turaţii ?

Ah! mi-e tare să întrebti. . . . E a îşî întrerupse vorbirea de-odată. O voce de-o duioşie adencă să audă venindti

din dosulti tufişului d e carpeni, cam la doi paşi dela terasă :

— Ser mană flore veşcedită! dicea acea voce, acum t rebue să ne despărţimti, căci c£sulti des-părţirei a sosiţii. A te mai păstra de acum în­ainte ar' fi o greşală, o greşală neiertată. Ah! te-am păstraţii prea mulţii timpii, scumpii relicviu! Dacă a-şî fi foştii mai severii faqiă cu mine însu-mi, te-aşî fi distrusu în diua în care te-am primiţii. Dar ' pentru acesta mi-a lipsiţii curagîulu. Inima of! nu este o urnă, unde arde jertfa cea curată a vertuţi î! . . .

Vocea încetă de a-se audi. Micheline o re­cunoscuse : era vocea lui Kersaint. E a rămase ca împetrită.

Două lacrime mari luceau nemişcate pe ochii ei.

O altă voce, vocea domneî Angele, urmă mai d e p a r t e :

— Cândii Flavianu mi te-a daţii, o iubita mea roşă! vorbi ea mai depar te , te-am privitu ca o promisiune a legăturei nostre apropiate. Dar'

283

auguriî sunţO mincinoşi şi tu mă înşelai cu mi-rosulu teu plăcutti şi cu surisulu teu îmbobociţi i! In câteva dile voiii fi femeia altuia. Voiii fi îm­plinita o detorinţă imperidsă, căci recunoşciinţa este multu mai sfântă decâtu amorulu ! . . .

— Suntn cuvintele mele ! tocmai cuvintele mele! murmura de astă-dată Micheline suspinându. Credeam că numai lui Domnedeu i le-am încre­dinţaţii.

— Inima d.-tale a vorbită prea tare clise Flavianti, şi aşa ţi sa aflatu secretulu inimei.

Vocea lui Kersaint relua cuventulu cu o tris-teţă nespusă:

A i d e ! sermană flore veşcedi tă! lasă-me se-mî atingu pentru ultima dată buzele de t ine! apoi îţî voiii risipi fără milă îngălbinitele-ţî foi, şi unda care curge la peţiorele mele le va mâna spre prepastie, precum destinulii ne duce visurile nostre cele mai dulci ale fericirei! . . .

La aceste cuvinte, Pascalii şi contesa eşiră de după tufişulti de carpeni şi apărură pe terasă. Micheline se duse şi se arunca în braciele domnei Angele şi Flavianu striga :

— Ah! d.-le Kersaint, cum îţî voiîi pote resplătî vre-odată ?

— Fă ca Micheline se fie femeia cea mai fericită şi noi vomu fi achi ta ţ i ! Respunse Pascalii cu o voce seriosă şi apăsată.

— D.-ta eşti bunii ca D.-deu, şi te iubescu ! clise atunci Micheline căutândti la elii cu o dom-nedeescă espresiune de recunoşcinţă.

Şi cu graţiosa ei mână î-i trimise o sărutare ingerescă, care semâna a binecuvântare.

Pascalii surise, dar' cu tote aceste cordele inimei^ i erau întinse de mai se rupeau.

In diua următore se subscrise contractulu Michelinei şi alui Flavianu. După două săptămâni trebuiră se plece la Saint-Nazaire, unde Flavianu trebuia se se întorcă pentru afaceri urgente, de 6re-ce elii urmase tatălui seu ca corsarii.

Cându trăsura, care ducea pe tinerii soţi, dis­păru, lui Pascalii i-se păru că inima i-se smulge cu violenţă din peptu. Nu-i lipsia multu ca se se restorne.

— Curagîu, murmura domna Angele. — Voiu ave, clise elu. — Ce o se faci după acesta? — Voiii pleca în călătoria. — Rămâi dar' sănătoşii — frate! — Rămâi sânătosă, sora m e a !

XVII.

Pascalii nu făcu ca cei cari pretindii că nu se potu mângâia şi cari, ca se scape de desperare , iau drumulu melancolici cătră Elveţia şi Italia şi cari, simţendu-se îndată obosiţi de priveliştele ce le oferii Alpiî şi ţenuturile încântătore, se gândescu în totu momentulu cum şi-ar' alina prefăcuta tris-t£ ţă în sgomotosele consolaţiunî ale vieţii pari-siene. Elu călători trei anî. In trei anî elu umbla prin tote părţile lumii. După-ce încunjurase ast'­feliti lumea, obosiţii de mişcare, sătulii de câ te le

veduse, se simţi într 'o di cuprinşii de unu doru iresistibilu de a se odihni şi se hotărî a-să întorec în Franţa .

Călătoriile nu-lu potură face ca să-şî uite cele petrecute . Imaginea Michelinei, în contra

| voinţei sale, îlu urmărise până în locurile cele mai j depăr ta te ale peregrinărilorti sale aventuriose.

Sentimentele lui, deşi nu de totu, dar' totuşi suferiră o mare sch imbare : frica şi jalusia î-i dis­părură din inimă. Simţirile i-să înmuiară în modu delicaţii, asemenea unoru vibraţiunî ascuţi te, cari audindu-le din depăr tare nu te împresioneză ne­plăcuţii. Micheline acum nu mai era pentru elii de-

• câtti o copilă adorată , a cărei fericire ar' fi do-| ritu să-o privescă.

— Ore jertfa mea adusa fructe dulci? să în­t reba elii câte-odată. Ore binecuventatu-mi-a Dom­nedeu devotamentulu şi suferinţa mea ?

Cu inima pătrunsă de ast'felîi de simţiri, sosi elii în Bretania. Diliginţa din Rennes îlu conduse la Guerande, unde peciorele-i atinseră pămentulu într 'o fiumosă demineţă de primăveră. La privirea micului oraşti, care î-i reamintia întâlnirea sa cu Micheline, fu cuprinşii de o viuă emoţiune. Acăs t a reamintire redeşceptâ în sufletulu lui tote câ te le-a petrecuţii , dela mor tea Madelenei Chabry, a cărei cortegiu modestii îlu însoţi la cimiteriu, şi până la depăr ta rea orfanei, care ducea cu ea o părti­cică din inima lui Kersaint .

Ca să se potă duce din Guerande la Saint-Nazaire, Pascalii umblă să-şî închirieze o birjă.

: Dar ' toţi caii şi trăsurile din oraşti erau la Roche-Bernard," unde în acea di să ţenea unii tergu mare .

Călătoriulu nostru să hotărî să facă pe josu drumulu, ce-lu despărţia de tenta ce voia se-o

| ajungă. Intr 'acea, înainte de a pleca, să duse la mor-

: mentulu sermanei femei, pe care o îngropase. Aces ta î-i era binevenită, ca celu puţinii în

t recerea lui pe acolo să salute acelu petecii de pămentu, unde severşise o faptă bună. Acesti i mormentu era de toţii înverditti şi de totu înflo-ritu. O garnitură de saschii, de clopoţei şi de rose îlu încungîura. O cruce de stejaru lucrată cu multă artă se redica pe jumăta te de sub ramurile unei sălci triste. Unu grilajii împodobiţii cu cununi de capucine şi de alte flori esotice forma îngrăditura.

Pascalii potu uşoru se gâcescă că p ie ta tea fiescă veghia asupra acestui mormentu şi că Mi­cheline făcuse ast'feliti sufletului mamei sale o co­ronă de poesie şi de iubire.

Pecându sta ast'feliti în contemplaţ iune, aucli : o voce dicându-i :

— Nu-i aşa d.-le, că acestu mormentu es te • celu mai drăgălaşii şi te mişcă mai multu decâtu

to te celelalte din cimiteriu ? Intorcându-să la aceste cuvinte, Kersaint

vădii la câţiva păşi de elti unu omu rădimatii de o sapă : era îngropătoriulu.

— Imî place multu, ruspunse Karsaint. Nu te întristezi, pare că te face se visezi, li ca o amăgire, care îţî îndulceşcc idea morţii.

284

— E prea adevărată acesta , domnule. Eu încă iubescu acestu cosu de flori. Imî înveseleşce încâtva sufletulu, care avendti în vedere versta mea, d e ordinariu î-i lipseşce veselia.

- = Cunoşcî pe persona care a rămaşii atâtu d e credinciosă amintirei celei ce zace aci ?

— O h ! da, domnule. E s t e fiica ei, o domnă prea frumdsă şi bună. Deşi locuieşce colo în vale la Sain-Nazaire, ea îşi ţene de detorinţă a veni cam totu la două săptămâni aici. Cu tote aces te acum este o lună întregă decându n'am mai ve-dutu-o, şi aces ta mă pune în mirare.

— Pote că e bolnavă, dise Kersaint , — Me temu, domnule. De unu anu de cjile

am băgatu de semă, că ea nu se mai află de locu bine. Suntu chiar' dile în cari e atâtu de palidă, încâtu ai c rede că e o fantomă.

Pascalu t resă r i : — Domnulu încă o cunoşce pe acea femeia

bună? relua îngropătoriulu, cuventulu. — Da, răspunse Kersaint. Chiar' astădî mi-

am puşti de gându s'o cercetezu la Saint-Nazaire. — Oh ! atunci, îşî continua vorbirea bravulu i

omti cu unu aeru de fericire, domnulu nu-mi va refusa de a-mî face unu micu serviţiu.

— D e sigurii nu. Ce feliu de serviţiu ? — E vorba, domnule, ca se spui prea bunei

domne că tatălti Jacobti, din Gi e ra rde , î-i trimite o bună diua, şi î-i doreşce sănă ta t e ; că se îngri- j geşce multu de a uda demineţa şi sera florile, ce i le-a încredinţaţii, şi în sfârşiţii, că mormentulfi marnei sale e pururea verde, plinu de miresme, pi ..cum însuşi d.-ta te-ai potutu încredinţa.

— însărcinarea d.-tale va fi împlinită cu con-şciinţiositate, ta tă Jacobu, îţî promitti.

Dicându acesta, Pascalu făcu se-i alunece în manile îngropătoriulu: câteva parale. Apoi eşî din cimiteriu şi cu grabă se lua pe drumulu, ce duce ' pr intre băltdcele sărose. In vreme ce elii mergea în paşu repede , sorele împrăşcia-se ceţa demineţiî. Sorele suridea stepelorti mocirlose, unde se for- : meză sarea de mare. Inse peisagiulii, ca totu-de- I una, fiindu aspru, uricîosu si secii, nu avea o în-făcişare veselă şi suridătore, ci se mulţumia de-a absorbi lumina sorelui fără a-o resfrânge. Ca în orî-ce anutimpu, pe facia pământului nu se a ră ta nici unu firii de iarbă, nici unii arbore, nici unu tufişti, nici o singură vrabie nici o pitulice nu se ve­deau în sboru cântându. Numai băieşiî cu îmbră­cămintea loru strălucitore mai însufleţiau privelişcea; apoi si însufleţirea acesta, ce-o causau aceste fan­t o m e albe, îţî făcea o impresiune mai multu bi­zară decâtu înveselitore.

Cu td te aces te nu melancolia acestui tablou ' făcea ca fruntea lui Kersaint se se ap lece şi se-i ! a runce pe faciă o umbră de tristeţă. Lui Pascalu, carele altă-dată percurse acesta întindere nesfâr­şită într 'o singură di de dorere , t rebuia din contră se-i inspire acum unu sentimentu de fericire. Dar ' o altă causă î-i făcea se i-se plece capulu şi se i-să împaingineze privirea; era nelinişcea, ce i o inspi­r a se cuvintele tatălui Jacobu. Micheline, fără în­

doială, suferia! Micheline era pote nefericită ! Per-dutu în aceste gândiri durerose, Pascalu nu ob­serva că ajunse până înaintea colibei unde Made-lena Chabry îşî dăduse sufletulu în manile lui Doinnedeu.

— Eu te recunoscu, domnule, î-i dise ore-cine cu unu tonii apesatu.

îşî redicâ ochii şi vedu pe băeşiţa, care l'a fostCi ajutaţii cu patru anî înainte a-şî împlini o detorinţă de iubire creştinescă. Băeşiţa era îm­brăcată cu unu mânecariii scurtu, care î-î ajungea până la şolduri şi învelită cu o basma legată crucişu pe peptu. E ra desculţă, pe capii ţenea o 61a mare , de care se folosia la căratulu sării din băltoce, în portulu Croisic.

Se întorcea chiar' dela lucru, şi voia se între sub coperisulii ei simplu. Pascalu î-i strinse mâna cu totă inima. Câteva minute după acesta, ambii şedeau în colibă şi stau la vorbă ca nişce vechi pretinî. începură a vorbi de Micheline.

— Sermana ce femeia bună ! dise atunci băeşiţa, bunulu Domnedeu nu-i resplăteşce în lumea acesta precâtu e vrednică.

— Ce va se dică aces ta? întreba Kersaint turburatu.

— E a avu doi copii, doi mici ângerî. Celu din urmă î-i mori pecându încă îlu alăpta. De­cându i-sa întcmplatu acesta nenorocire, e ca pră­pădită ; iată chiar' o lună întregă decându n'a mai eşitu din odae, şi medicii, nu mai au multă speranţă.

Pascalu se cutremura. Se scolâ de-odată şi făcu câţiva paşi prin colibă, ca se-şî ascundă agitaţiunea.

Băeşiţa îlu privia cu o compătimire seriosă. — A h ! eu vedu că d.-ta o iubeşcî multu,

domnule, î-i dise b ă e ş i ţ a . . . . Şi ea, buna femeia, se pare, că te iubeşce din t6 tă inima.

Dor ' ţî-a vorbiţii despre mine? o întreba Pascalu. VOcea-i tremura.

— O ! da, domnule! mai totu-de-una de câte-orî a veniţii aici, şi ea a veniţii adeseori. . . . Se întrista forte multu neşciindu de locu unde t e aflai Of! câtii de fericită o se se simtă re-vedendu- te ! . . . .

— Scumpă Micheline! scumpă copilă a ini-mei me le ! murmura Kersaint .

Să făcii o tăcere, în urma căreia băeşiţa re­lua cuventulu clătinându din capii :

— D u r e r e ! că nu eşti d.-ta bărbatulii ei, domnule ! Imî pare că ea sar' simţi acum mai bine.

— Domnulii Flavianti s'o fi nefericiţii ? •— O h ! nu, elii este unu bărbaţii tinăru d e

trebă, preste totu. Dar ' vedî d.-ta, e unu omu ti­năru. Şi t inereţeloru le cam lipsescu prevederea şi îngrigirea, cum se dice. Elii nicî-odată n'a cre-dutfi că femeia lui să fie atâtii de greu atinsă, şi nicî-odată n'a încercaţii lucru mare pentru vinde­carea ei. Şi de altmintrea. . . .

— Ei şi de altmintrea? repetă Pascalu cu o nelinişce nespusă.

— E i ! ce se-ţî mai spunu ? să pare că elu nu are mintea tatălui seu şi nu e solidu ca elu>

2»5

In câtu privesce afacerile, lumea îlu acusă, că este imprudentă şi închipuiţii. Sa încurcaţii în între­prinderi mari, cari nu i-au succesu ; şi aces ta a avutu de urmare, că lumea l'a încrestatu cu o vorbă urîtă.

— Cu ce feliu de vorbă? — Cu falimentul D.-ta înţelegi? aces ta nu

pote de locu contribui la vindecarea sermanei bol­nave, cu totulu din contră.

Kersaint era sdrobitu. — Şi eu, care credeam s'o făcu atâtu de fe­

ricită! suspină elu. A h ! dacă amu şei de mai 'nainte cea-ce facemii! . . . , Nu-mî pasă ! adause Kersaint cu unu tonu hotărîtu, eu mi-am împlinita de to r in ţa ; mai departe a foştii t reba sorţii.

Kersaint îşî lua remasu bunu dela băeşiţa promiţendu-i, că se va mai întorce. Apoi o luă la drumu printre mlăştinele sărose.

(Va urma.)

Necasurî şi petreceri. — Satiră. —

ărbaţiî pii serioşi, mai aleşii fiindu şi culţi, Ei numescu acesta lume »valea plângerei,« dar' mulţi Nu voiescu se recunoscă acestu mare adeveru, Până sortea le demonstra într'un modu de totu severii. E unu adeveru acesta, carele din teoria Prea pucinî omeni îlu credu, dar' esperinţa propria Mai iute seu mai târcliu pre toţi înse-i convinge, Sortea prin mijloce aspre, ca se credă-i astringe. Şi cărora le suride fericirea în asta lume, Ei nu credu aceste ţese, le consideră de glume, Carii «valea plângerei« acestu lamentabilii nume In sedenulu fericirei« vreu se-lti schimbe aici în lume. Voindu denşiî se ajungă la fantastica loru tentă, Totu mereu se opintescu, în continuu se frămentă, Se-şî câşcige voia bună şi se-şî uite de dorerî, Umblă totu după petreceri, veneză după plăceri. Ş E i ! dar ' cându vreu se alerge pe dori ta carieră, , ! Le prepune sor tea în cale câte-o tristă barieră. Superarea şi necasulu, carii suntii neşce fiinţe Fără corpii şi prin urmare loru le este cu potinţă, Se-şî urmărescă clienţii, — deore-ce sunt abstrase, — Şi cândii se ducu la petreceri , şedu în inimă r e t r a se . . . Dacă vedu că respectivii prea multe arme îşîcâşcigă, ; Vrendu de totu se le stirpescă, dar' şi ele ţesu intrigă, Şi intriga loru vedî bine nu remâne înzedarti, Şi se po te esplica din acestu motivu bizarii, Cumcă unii moritorî de necasurî infestaţi, Şi în mijloculu bucuriei suntu moroşî şi disgustaţî. — De şi aspru ne demândă alu nostru sublimii destinu, j Se fimu în veci serioşi, — a ne distrage puţinii, Şcimu că ne este iertaţii, ba avemu şi detorinţa, Se ne cercămu recreare, care drepta conşeiinţă O aprobă, — voia bună, petreceri nevinovate Pentru recrearea minţii totu-de-una suntu ier tate ; In necasurî, în dorerî inocenta recreare Adese-orî ne mângăiă, ne scapă de desperare .

Mulţî sg plângii în contra sorţiî fără motivu potrivitu, To tu însulu vrea se demustre că e mai nefericiţii, Decâ tu alţii. Mai mulţî omeni odată sau consultaţii, Se mergă şi se întrebe de unu filosofii înveţatti, Ore cum se scape denşiî de jugulu mare şi greu ? Şpunendu-şî necasurile, fie-care pe alu seu îlu dicea, că e mai mare şi mai greu de suportaţii, Şi filosofulu atuncîa aşa iar' fi consolatu : Elu deduse fie-cărui în mână câte-o cuthiă, Se-şî ascundă 'n ea necasulu; o făcu toţi cu bucuria, — Cuthiile cu necasurî to te fiindu aşedate La unii locu şi filosofulu le deduse l ibertate, Se-şî alegă din cuthiî, se le schimbe împrumutaţii, Nicî unulu dintre denşiî înse nu a cutezatii, Se-şî iaie altă cuthiă, se-şî alegă dintre ele, Sa temuţii se nu conţenă ceva necasurî mai grele, Decâtu ale sale proprii, reluându ei fie-care Iar' necasurile sale, — şi morala prin urmare Din acesta naraţiune toţî uşorii potîi se-o şciă : Neîndestuliţî cu sor tea nicî-odată se nu fiă, Ci se aibă paciinţă. Decumva vitrega sorte Doră pre multe necasurî le-a destinaţii se suporte, Ce de nu se potti corege, rebde cu resignaţiune, L a dincontră se aşcepte fericita ocasiune, Carea va se-i mântuiescă. Inse dintre moritorî In acestea împregîurărî mulţî greşeseti de multe-orî. Vrendu se scape de necasurî, vrend ei se se recreeze, Trebue precauţî se fiă, bine se raţioneze, Se nu dorescă petreceri , cariî suntii împreunate Cu mari daune şi desastre , cu viţurî nenumera te . . . Cându vreu dară se-şî petrecă, totu-de-una se le fiă înaintea ochilorti lăudata modestia. Şi desastrele cumplite cine le-ar' pote descrie, Cariî provinti din petrecer i lipsite de modest ie ? Dintre multele petreceri : «danţulti, cânteculti

[şi-amorulu,« Suntii celea mai însemnate, că aces tea »suntii isvorul, Fericirei omeneşcî.« ') Cu acesta aserţ iune Toţ î poeţiî consimţeseti, dar' noi avemti intenţiune, Decumva ne va succede, se demonstrămu mult puţin, Cumcă unele petreceri , câ te necasurî contenii. Aşa-dară mai ântâiă se vorbimu despre amOru, Nicî nu esistă în lume sujetu mai încântătorii!; Toţ î şi to te i-se închină şi de toţî e lăudaţii, Mulţî poeţî şi mulţî eroi mulţî istoricî l'au cântatti . . . în t rebarea , ce-i amorulti ? forte mulţî o-au resolvitu, Uniî mai înţelepţeşce şi alţiî mai lamuritu. Noi nu ne vomu încerca, se spunemu, ce e amorul t i . . . Ar' fi unu risicu pre m a r e . . . nu ne-ar' suride favorulti, Ca se dicemu ceva nou, va fi destulu prin urmare Se amintimti câteva din efectele-i contrare. Amorulii pre mulţi în lume î-i fericeşce deplinii, Iar' pre alţi-i tor tureză şi î-i umple de suspinu; Pre uniî î-i înzestreză cu cunună strălucită, Iar' pre alţiî î-i striveşce şi-i sfarmă într'o clipită. L a mulţî tineri junî şi june le preseră 'n cale flori. Al tora le umple senulu de-ale morţiî recî fiori. Uniî juni vedu totă lumea în colorea roselorti, Iar' alţî junî şi mândre june se împuşcă din amoru. Se resumămu mai pe scur t : amorulu pe bravi încântă,

' ) Departianu.

286

Iar' pre cei laşi i disgustă... Amorulu pre toţi i-aventă Pân' la sferele sublime, însă dacă nu grigescu, In prepastiî triviale uşoru se rostogolescti. U n d e se desvoltă amorulu ? Genii cei vechi ne spună, Că amorulu delicată se desvoltă decomunu In orî-ce locu pitorescu, ce e lucru naturală, Iară genii cei noi, dicu, că se desvoltă în baiu. Aser ţ iunea celoru vechi nu voimu s'o discutămu Despre amorulu din baiu vremu ceva se conversămu, Aşa dară balulă este acelu lăudată isvoru Deunde-acum se derivă enigmaticulti a m o r u . . . . Cavalerii şi damele dorescu se mergă la baiu, Pentrucă balulu produce amoru artificială. Toţ î tinerii iubescu balulu, pentruce se nu-lu iubescă? In baiu au ei ocasiune ca se se însufleţescă L a fapte mari şi nobile şi în espresiunî brilante Se deprindă ei conversându cu junele loru amante . Că damele iubescu balulu, nimenea se nu se mire, E le îşî ducă dela baiu cea mai mândră suvenire,

~~ Ceva tainice şoptirî simţescu în inima loru. . . Dar ' nu şciu de-unde vinu... de nu cumva din amoru... Balulu este de sigură unu ce sublimii idealii, Cine se-lu potă descrie în modă perfecţii şi reală ? Gingaşele domnişore şi sprintenii cavaleri Saltă 'n jocti şi saltă 'n horă şi îşî uită de dorerî. La baiu mândra fericire domneşce ca o regină, Cei ce şî-au urîtu vieţa, aceia la baiu se vină, Şi vorti vedea cumcă lumea »valea plângerei* numită E preserată cu rose , şi e forte strălucită, Lumea dela bălti vedî b i n e : fericire, bucuria, L a baiu este 'n abundanţă , iar' schidola sărăcia, Supărarea şi necasulă şi bieta simplicitate, Dela baiu suntu fără milă şi cu forţa alungate. — Se vedemu unu cavaleru, unii tineru prea iscusitu, Care este de părere cumcă densulu e menită Se-şî petrecă aici în lume şi se fie fericită, Care scopii vre se-lu ajungă cu orî-ce preţti nesmintit. Elu nu voieşce se şcie de unu alţii scopii mai sublimii,

__ Pre galantulă cavaleru mai de-aprope se-lu privimti: Elu e mândru ca Adonis şi forte fină îmbrăcaţii Cu săgeta cea de aurii Cupido Fa săgetatii , Iar' pe scumpa sa amantă o-a săgeta tă Amorţi Cu săgeta cea de plumbti, ') tinerulă arde de doru, N'are s tare şi alinare, n'are pace unu minută, Din acelu sublimă momentu decându mândra şî-a

[vedutu, Lumea to tă pentru densulu e unti chaosu desperaţi i , Elu este tristti şi morosă decându sa amorisatu ; N'are pace nici în somnii, înaintea ochiloru V e d e în to tă clipita idealulii seu amorţi. Densulu scrie epistole amorose ne 'nce ta tă ! O ! ce espresiunî sublime, o ! ce stilu învăpăiaţi i! Pune densulu pe papirulti de colorea roseloră, Care por tă imaginea petulantului Amoru . Scrie : »Scumpă domnişoră, pre tine a te vedea, însemnă a te iubi. . . T e iubescu vi6ţa m e a ! Fă ră tine unti minutu nu voiu po tea să esistu, Sferşitulă meu fără tine va fi tragicii, va fi tristă.

' ) Cupido-Amor. Qeulu Amorului, Fiiulu Vinerei şi alui Joe, — după altiî alui Marte. Avea d6ue feliurî de săgetî, de auru si de plumbu. Săgeta cea de aurii producea amorulu, — iară cea de plumbu stingea amorulu.

Nu potu, nu potu, fără tine nici unu momentu se trăiescu,

I Fă ră de a ta iubire simţii că o se nebunescul Aibî dar' clină îndurare de urni june-cavalerti, In genunchi îţî ceru amorulu, te rogu spune-mî,

[potu se speru ? Mâna ta plină de graţii o sărutii de miî de orît Subscrie şi se întrebă cu speranţă şi fiori . . Ce va răspunde ea ore ? da seu ba, vieţă, morte?

• Nenorocirea grozavă nu va fi harnică s'o po r t e . . . Pote că din fericire, pote din fatalitate, Idealulu seu sublimii şede în vecinătate, Densa es te la ferestră, cu florile conversezâ, Mândra flore între flori; scrisorea şî-o-espedeză, Şi aşceptă cu ardore, curiosu impacienţii, Ca se vedă resultatulu, privirea nicî-untî mopientu Nu o ia dela ferestră, crisa cea mai mare 'n fine A sosiţii şi domnişoră epistola 'n mână-o ţene, Şi se uită la adresă, o întorce o suceşce, Densa nu e amorosă, dar' totuşi se hotâreşce, Se cetescă epistola, şi după-ce o-a cetitu, Fă ră nici o dubitare la momentu sa hotărîtti, Se-o îndoie în doue, în patru în şesespredece, Ba în sesedecî şi patru, cu flegmă cu sânge rece O spintecă bucăţele, carii le aruncă 'n ventti, Vai de bietulii cavaleru, despereză la momentu, Dar ' iară se reculege se îmbărbăteză de nou,

' »Am se me luptu cu destinulu, ca şi orî-care erou. Cu câtu mai multe pericle învingeimi pentru o tentă, Cu atâtii tenta dorită mai sublimii ea ne încântă; Orî-ce scopu măreţii în lume întimpmă resistinţă,

• Şi eu dar' voiu se me luptu pentru scumpa mea fiinţă, Cu orî şi ce marî desastre!« Tinerulti raţioneză, Despre multe şi marî planuri cu mintea se tor tureză;

, Ocasiunea cea mai bună, plănuiţi celti mai principalu. \A venită primindti avisulu despre unu strălucită baiu.

j «Tinerulti nostru erou forte demultu a dorită, Se mai sosescă odată momentulu binevenită, Spre marea sa bucuria, acestu momentii e de faţiă,

I îşî face dar' toaleta cu punctuosă stricteţă. S6 îmbracă 'n haine fine, în pecîore-şî ia cipele Ce strălucescti ca oglinda, câtu te poţi vedea în ele, N'au decâtu unica smentă cipelele elegante Ilu cam stringu, caută se rebde, fiind că-su forte

[picante. Dup'acea-şî unge păruiţi cu pomade forte fine, Ilu pieptănă şi-Iu aşeză în frumosă disordine, îşî resuceşce musteţa, că musteţa resucită î ţ î dă unti aeru i s te ţu ; şi cravata strălucită Cu a tâ ta isteţime şi-o lăgă de te uimeşcî ; Şi legătura cravatei te ara tă ce omti eş t i ! Cu inele se 'nzestreză, dintre acestea inele V a da umilii suvenire scumpei sale darnicele. Cavalerulu este gata şi îmbrăcată în paradă, în vestminte strălucite, pare-ţî că l'ai scoşii din ladă.

(Va urma.)

2 8 "

C r o n i c ă . — Associaţiunî industriale, — Intr'unu consiliu industrială, sub preşedinta minis­trului Baross sa desbătutu cestiunea înfiinţării de associaţiunî, cu scopu de a-se întemeia deposite de comisiune, pentru producte industriale, cu acor­dări de anticipaţiunî. Ast'feliu de associaţiunî se se înfiinţeze acolo, unde se află ioo de membri, cari împreună iau asupra-le celu puţină 500 scri­suri de participare de câte 25 fl. Plăţile pe aces te scrisuri se se facă în rate lunare. Associatiunile primescu productele membriloru loru în comisiune pentru vendare, preţulu fiindu stabiliţii de produ-cătoriu. Depunetoriulu mărfii primeşce anticipa­ţiunî până la doue treimi din valorea ei, plăteşce chiria pentru marfă şi interese pentru anticipaţiunî. Dacă după trei 1 inî nu se vinde marfa, anticipă-ţiunea primită se plăteşce îndereptu. Ministrulu a spusu, că băncile din Pesta voru da banî pentru anticipaţiunî cu interese mici şi că şi elu le va sprijini. De-ocamdată se voru înfiinţa ast'feliu de associaţiunî în Cluşii, Braşovu, Caşovia, Timişora şi Cincî-Besericî.

Arunculu şcolarii. In cestiunea aruncului şco­larii, ministrulu de interne a luatu o decisiune prin­cipală, cu ocasiunea unui casă, ce sa ivită în co-mitatulu Timişului. A declaraţii adecă, că dis-posiţiunea paragrafului 35 alu aiticlului de lege X X X V U I : 1868, după care arunculu şcolară nu e permisii se trecă preste 5" „ ale dăriî directe de stătu, nu exclude, ca în casulu acela, dacă tre­buinţele şcolare nu se potu acoperi din arunculu şcolaru, se se voteze o sumă de ajutorare din cassa comunală, care e a se acoperi din venitele averiî fundamentale, sau în lipsa acesteia din adau-sulti ordinariu alu dăriî comunale.

Drumu de feru dela Alba-Julia la Zlatna. Con­cesiunea dată de guvernă pentru construirea unei linii ferate între Alba-Julia şi Zlatna, dupăcum se scrie din Aiudu, se va duce câtă mai curendu în deplinire. Paşiî necesari au începută a se face -şi t rassarea încă este în mare parte gata. Linia va t rece dealungulu Ampoiului. Spiritulu lucrăriloră este cavalerulu Friderică S t a c h din Viena, care posede în munţii metalici apuseni proprietari forte frumose.

Cea mai vechia cronică moldovenescă. D.-la Ioană Bogdanii es te ocupatu cu una din cele mai interesante publicăţiunî din domeniulu istoriogra­fiei vechî slavone şi moldoveneşcî. D.-sa, în cer­cetările ce-a făcută prin archivele şi bibliotecele din Rusia, a descoperitei între altele şi cea mai vechia cronică moldovenescă, scrisă în limba sla­vonă, mai vechia cu unu vecu şi mai bine, de câtu cronica lui Urechiă. Cronica, găsită de dlu Ioanu Bogdanii, este originalulu cronicei putnene, publicate de dlu Hajdeu în t raducerea po lonă ;

afară de acesta ea conţene o continuare, care va arunca o nouă lumină asupra isvoreloru cronicei lui Urechiă şi asupra întregei istoriografii moldo­veneşcî înainte de Urechiă.

Cestiunea călindariului. Cu ocasiunea viitoriului congresti alu medicilorti şi naturaliştilorti ruşî se va desbate şi cestiunea socotelei timpului din vestulu Europei . Din mai multe cause neplăcute învăţaţii ruşî voiescă a introduce şi în Rusia că-lindariulu gregoriană.

Camătă în Eusia. O nouă lege în contra ca-metei prevede, că camătă este unu delictu, ca re pote se aducă după sine t ranspor tarea în S iber ia ; ea specifică afară de asta, că împrumuturile fă­cute în ^ondiţiunî uşurare voru fi declara te nule şi neavenite.

Impositulii asupra omeniloru neinsuraţî, Sena-tulu statului Caracos din Amer ica a adopta tă impo­situlii pe omenii neînsuraţî. Toţ î omenii neînsu-raţî, cari voru avea mai mulţii de 35 de anî, suntu vidaţi de acesta lege. Impositulii e de 1 la sută asupra venituriloru până la 25,000 franci şi de 2 la sută asupra venituriloru, carî trecii de aces ta sumă.

Turnulu „Eiffel" se va folosi în viitoriti ca staţ iune metereologică. După încercările făcute până acum, sa constataţii , că acestii turnă e mai

; corespundetoriii pentru astronomi, decâtu cele mai înalte puncte de contemplaţiune a steleloru, căcî pe cându contemplaţ iunea steleloru de pe Picy de

i D o m e şi Picy du Midi este conturbată prin in-| fluinţa, ce esercită munţii asupra mişcărei a tmos-; ferei şi asupra te rmometru lu i ; pe atunci în turnulu ' »Eiffel« aerulu es te pe deplinu curatu şi l impede.

Oprirea fumatului. In statulu Conneckicut în Amer ica sa adusu de curendu o lege, prin care fu-matulu la copiî şi copile sub 16 anî se opreşce

I cu totă stricteţa. Cine-i vinde unui copilă sub 16 I anî tabacii orî ţ igarete, se pedepseşce în banî până | la 50 dolari ; după acesta se închidă orî-ce copiî | sub 16 anî, carî se află fumându, pe 8—14 dile,

orî se pedepsescu cu banî. Părinţii, carî concedii I copiiloru fumatulu, se tragu la respundere şi se i pedepsescu. O ast'feliu de lege, cu pedepsele aci

apar ţenetore , ar' pote fi şi tinerimei europene de folosii.

Arderea cadavreloru se va introduce şi în Anglia. Nu demultu sa ţenutu o adunare beseri-

i cescă anglicană, care sa ocupatu cu cest iunea re­formei înmormentăriloru, şi la care a presidatii epis-copulii Barry. In vorbirea sa de deschidere, epis-copulu Barry a pledată pentru a rderea cadavreloru accentuându totu-odată, că la reforma acesta se alătură cei mai distinşi bărbaţ i ai Angliei , între carî şi principele de Wales . Episcopulu mai dice, că piedeca cea mai mare a întroducerei acestei reforme este prejudiţiulu poporului englesu, care t rebue învinşii cu orî-ce preţu.

Unu banohetu in fundulu mării. Nu demultu sau terminată lucrările pentru adâncirea portului Ciotatu. Cu aces ta ocasiune directorulu întreprin-

268

deriî a dată personalului de supraveghiere şi re-presentanţiloru pressei unu banchetă unică în feliulu iui până în diua de adî. — Mesa era aşedată la opta metri în apă, chiar' pe fundulă portului, în cassonulă, în care lucrau măiestrii, şi numai pă-reţiî subţiri ai acelui cassonă despărţiau pe invi­taţi de enorma căţime de apă ce o aveau deasu­pra capeteloru şi în gîurulă loră. — Sala asta de mâncare, de unu nou genă, era frumosu împodo­bită şi iluminată, şi fără o ronţoitură, ce se audia necontenită, pricinuită de presiunea menţinută în cassonă, nimenui de sigură nu i-ar' fi trecută prin gându, că cea mai mică încetare în funcţionarea pumpei de aeru ar' fi fostă de ajunsă se facă pe toţi mesenii se moră înăbuşiţi. — După banchetă sa împrovisatu unu concertă, care a prelungită serbarea încă cu câteva ore. — Malulu portului era plină de curioşi, căci notele vioreloru se au­diaţi forte bine de afară.

Codonophonulu e numele unui nou instrumentă, I care va face sensaţiune. Elă representă sub forma unui dulapu efectulu sonoră a doue-decî şi cinci i de clopote mari. Doue-decî şi cinci de tuburi de | metală, puse în vibraţiune prin ciocane, corespun-dendu cu clapele unui claviru, alcătuescu acesta instrumentă totu atâta de poternicu, ca şi nişce clopote mari închise în turnulă unei besericî. Tu-bulă cela mai lungu e de unu metru 40 cm. cela mai scurtă de 60 centimetri, şi ună tubă greu de doue chilograme produce sunetulu unui clopotă de 80 chilograme.

Clubulu feteloru de măritatu. La Londra sa constituită ună clubu alu feteloru de măritatu. Membre ale acestui clubă potă se fiă fete în ver­stă de 17—30 anî. Fie-care dintre fete capătă o listă, în care este însemnată numele flăcăiloră de însurată, si scurte note despre caracterulă loră, iar' pre o listă suntă înşiraţi şarlatanii, cari caută a face specule cu însurătorea, şi bărbaţii, cari au mania de a se căsători de mai multe-orî, seu a ţenea mai multe femei.

8000 de sărutări — pentru scopuri filantropice Oraşulă Mattit din America a arangiatu o petre­cere pentru nişce scopuri filantropice. Mare fu-rore sa produsă prin acea, că damele şi domni-şorele aristocrate din oraşă au primită propunerea, ca se vendă şi sărutărî. Preţuia l'au redusă forte multă, deore-ce pentru ună sărutată nu se cereau decâtă 25 centime. CM tote aceste sau adunată 2000 dolari, fiindu suma sărutăriloru date 8000. Vre-o câţiva domni au cumpărată câte 50 de să­rutărî, luându pe rendu tote buzele dulci. Foile americane află acesta exemplu demnă de imitată.

r l y m © n . în [9 Octobrea. c. sau cununatu : Elu ad­vocaţii Dr. Gregoriu Ilea cu d-ş6ra Ida Augusta Csato In Blaşiu, — dlu Joanu Stoica profesori în Blaşiu cu d -sora Măria Pinciu în Michesasa, — şi d!u Juliu Popu teologii absoluţii cu d -sora Ludovica Şoldea în Mititei

Felicitările nâstre tmerelorii părechi!

CoHelîi şi COrtelă. — F e t a (înainte de cununia) : Ah ! dragulu meu. cu tine împreună aş fi fericită şi într'unii mică bordeiaşii coperitu cu paie !

A c e a 5 i (la unii anii după cununia)) : D'apoi d6ră numai nu vrei se închiriezî acestu cuartiru scundu ?. . . Au cugeti, că eu o se me îndesuiescii cu miculu mieu mobiliară adusu dela scumpii miei părinţ.î în aceste cinci odăiţe amărite ? Pfui, bârbătu fără de milă 1

Tin§m generatiune. M e d i c u l ii: De caţî anî eştî, Mâriuţă? — M ă r i u ţ a : de dece anî, dle doctorii. — Me­d i c u l u i într'adeveru ? Te cugetam mai tineră după faciă. — M ă r i u t a (cu modestia^ : Lasă-te dle doctorii, — d.-ta vrei se-mî facî numai complimente. _ _ _ ^ _

^ ^ ^ ^ ^ ^ ^ ^ ^ ^ Proprietarii), Redactoru respundetonu şi Editorii: N I C O L A E F. N E G R U T I U .

Gherla Imprimâna „Aurora" p. A. Todoranu 1890.