8/4/2019 Www.referat10.Net-Morgenstimmung de Tudor Arghezi

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferat10net-morgenstimmung-de-tudor-arghezi 1/1

Tudor Arghezi (1880-1967) este considerat a fi al doilea mare poet dupa Eminescu;

lirica sa (caracterizata prin paleta larga a temelor de inspiratie) se constituie la

interferenta sublimului cu uratul, oferind o viziune noua in care „odata deschisa o usa,

 zece porti se dau la o parte zgomotos si simultan peste ametitoare perspective" 

(Calinescu). Poezia „Morgenstimmung" (1927), se incadreaza in lirica erotica argheziana,

al carei ton aminteste de „Cantarea cantarilor", prin sublimarea dorintei in adorare afiintei iubite. d8l7511dj59xdt

  Tema poeziei o constituie intalnirea cu dragostea, eveniment care coboara poetul din

sfera transcendentului, in lumea terestra.  Universul operei (idei, sentimente):

Creatie lirica, „Morgenstimmung" este structurata in cinci strofe a cate cinci versuri

inegale, cu ritm alternant si rime masculine si feminine asimetrice.

Din punct de vedere epic, se prezinta o intamplare: ascultand o femeie care canta la pian, poetul („pustnicul") renunta la solitudine, coborand in lumea reala.

Timpul evocarii este un trecut necalendaristic („intr-o dup-amiaza") marcat prin starea de

asteptare a eului liric („ cand / Fereastra sufletului zavorata bine /Se deschisese-n vant").

Cele doua metafore (a ferestrei si a manastirii) au ca termen comun zavorarea sufletului acarui „cheie" o constituie incantatiile cu sugestii olfactive (comparatia „Cantecul tau...ca o lavanda sonora ").

Inca din prima strofa, monologul liric evolueaza spre contopirea a doi termeni

opozitionali: „eu" - poetul si „tu" -femeia al carei cantec a patruns insidios in sufletul

 barbatului. Metafora sufletului-manastire apare si in urmatoarele trei strofe, sugerand

izolarea in lumea inalta a Ideii.In acest „spatiu" aparent securizant, iubirea apare ca o invazie {„Au sarit zavoarele"),

facand barbatul sa devina vulnerabil („Si manastirea mi-a ramas descuiata").

Existenta femeii este perceputa, mai intai, auditiv (metafora mierlelor „pipaite" pe clapele pianului) si apoi total („Si-ntreaga ta faptura aproape ").

Consecinta o constituie „furtuna" din sufletul barbatului („ Cu tunetul se prabusira sinorii / in incaperea universului inchis"), suflet care devine prea plin, amenintand sadarame edificiul: „Mi-s /Subrede barnele, ca foile florii").

Ultima strofa apartine unui alt timp dominat de sentimentul regretului:„De ce-ai cantat? De ce te-am auzit?" 

Cele doua fiinte se contopisera, pentru o clipa, in inalt, dar fiecare dintre ele apartinea

unei alte lumi: barbatul venea „de sus" si „ din morti", in timp ce iubita venea „ de jos",„ din vieti".

Prezenta lipsita de materialitate si contur, femeia este „figura Ispitei" (cum o numea D.Micu), care isi poarta semnele haului din care iesise.

Ca un nou Luceafar eminescian, barbatul a coborat din planul transcendent (si etern),

ridicand femeia in „sfera" sa („ in bolti").

Mai tarziu, cand noul Hyperion intelege esenta terestra a iubitei sale, se instaleaza

regretul pentru cantul iubirii risipit in vant:„De ce-ai cantat? De ce te-am auzit?" 

Titlul poeziei provine din termenii: „Morgen" („dimineata") si „Stimmung" („dispozitie,

stare de spirit") din limba germana.

Intr-o traducere foarte libera, titlul ar putea semnifica dul cea chemare a timpului auroral .

amagitoare ca un cantec de sirena ramas in zarea tineretii.