Violența în familie și pastorația violenților

Viața creștină are ca fundament al învățăturii ei iubirea față de toți oamenii. Violența este o manifestare a lipsei de iubire, o tulburare / diminuare a stării de comapsiune și de armonie între oameni.

Mântuitorul ne spune: „Fericiți cei blânzi...” și „Fericiți făcătorii de pace” (Mt. 5, 5; 5, 9) – omul blând, pașnic și făcător de pace este numit „fiu al lui Dumnezeu” după har. Pentru a deveni făcător de pace, omul trebuie să dobândească pacea sufletească, iar aceasta este dată numai de prezența lui Dumnezeu în sufletul omului, prin rugăciune, facerea binelui și evitarea conflictelor. Acțiunile noastre îi afectează pe cei din jur (omul bun din vistieria cea bună a inimii sale scoate cele bune, omul rău, pe cele rele – Lc. 6, 45). În predica de pe munte, în făcătorii de pace se manifestă pacea ca prezență iubitoare a lui Dumnezeu.

Când manifestăm blândețe și bunătate față de toți oamenii, simțim prezența lui Hristos în noi. 25 oct. este ziua împotriva violeneței, zi în care BO o sărbătorește pe Sf. Ecaterina, care a cultivat pacea interioară, nu a răspuns violenței cu violență, ci a biruit răutatea altora cu bunătatea ei. Ziua împotriva violenței este un semn că societatea contemporană are nevoie de o viață spirituală și de o educație sănătoasă care să promoveze pacea și dialog între oameni.

Sfinții lui Dumnezeu ne învață că pacea interioară e manifestarea darurilor Duhului Sfânt cultivate prin rugăciune, pocăință și fapte bune. Când manifestăm bunătate față de oameni rămânem în comuniune de dragoste cu Dumnezeu. Când un om se manifestă violent și agresează pe altul, agresivul de dezumanizează, iar relația interumană se degradează.

Trebuie să cerem permanent de la Dumnezeu darul păcii, să promovăm legi, instituții și programe care protejează pe copii, adulți și bătrâni de violență. Să urmăm cu propritate lumina sfinților rugători, blânzi și făcători de pace, care au biruit răul cu binele și violența cu blândețea.

Astăzi, familia tradițională se află în criză, spre un viitor confuz și incert. Criza familiei e percepută ca simptom al crizei civilizației occidentale, a societății contemporane – o criză a statului. Violența este o încâlcare a poruncii iubirii date de Hristos, iar violența în familie este o anomalize cauzată de o criză spirituală, de îndepărtarea omului de Dumnezeu. Violența în familie este una dintre formele cele mai des întâlnite.

Violența în familie = orice act vătămător, fizic sau emoțional care are loc între membrii unei familii. Actele de violență sunt adesea ascunse de către victimă, din cauza sentimentului de teamă față de agresor sau de jenă față de societate. Efectele negative sunt pe termen scurt și lung – afectează în mod direct victimele și indirect membrii de familie. Femeia este cel mai adesea victima violențe însă, recent, și numărul bărbaților agresați a crescut.

Sf. Pavel le spune galatenilor că împotriva blândeții, înfrânării și curăției nu este lege (Gal. 5, 23). Dojana cu blândețe frățească poate fi semn de iubire pentru îndreptare, dar nu violența.

În loc să recurgem la violență, noi trebuie să-L rugăm pe Hristos și să-I spunem ce lipsește cu adevărat familiei și să înțelegem că fericirea familiei este un dar de la Dumnezeu și nu un drept care trebuie cucerit în spirit egoist. Trebuie să apărăm și să cultivăm sfințenia căsătoriei, solidaritatea familiei, demnitatea maternității – să le privim ca fiind darurile lui Dumnezeu.

Familia adevărată se bazează pe dragoste, încredere și ajutorare și nu poate fi redusă la aspectul ei biologic, juridic etc. Ea este mai mult decât toate și le transcede, pentru că are vocația de a fi în lume icoana iubirii divine veșnice. Cununia este binecuvântată de Biserică în calitaeta ei de icoana a iubirii dintre Hristos și Biserica, dintre Dumnezeu și umanitate. Ca slujitori ai Bisericii, trebuie:

-- să cerem permanent de la Dumnezeu darul păcii;

-- să îl cultivăm în sufletul nostru și în relația cu credincioșii;

1

-- să promovăm legi, instituții și programe care protejează pe copii, pe adulți și pe bătrâni de violență;

-- să dezvoltăm constant și consecvent o educație și o civilizație a păcii;

-- să urmăm cu propritate lumina sfinților rugători, blânzi și făcători de pace.

Patriarhia Ro. s-a alăturat acțiunilor de combatere a violenței și discriminării, implicându-se activ prin preoții și profesorii de religie în programe de prevenirea și combaterea violenței (mai ales a femeilor și copiilor).

În fața acestui flagel al societății contemporante trebuie să fim alături de toți cei responsabili, autorități și foruri decizionale și mai ales întreaga comunitate românească, învățând că trebuie ssă evităm atitudini și comportamente degradante și umilitoare, pentru că Dumnezeu ne-a creat pe toți egali, cu aceeași demnitate și cu aceleași posibilități de dobândire a mântuirii și a vieții veșnice.

Aspecte ale pastorației bolnavilor

Dumnezeu are cu fiecare dintre oameni o pedagogie, o lucrare de a-i apropia de El – pe unii ăi apropie prin sănătate, pentru care ei mulțumesc Domnului, iar pe alții prin încercări (boli). Trebuie să ne îngrijim și de vindecarea sufletului, prin Spovedanie, și de vindecarea trupului, prin rugăciune și Sf. Maslu. Foarte adesea nu ne pocăim de voie, ci de nevoie.

Cei 4 prieteni care l-au purtat pe slăbănogul din Evanghelie la Hristos reprezintă Biserica. Nu li se dă numele pt a arăta că ei reprezintă mulțimea credincioșilor care nu se gândesc doar la ei și la sănătatea lor, ci și la cei bolnavi. Biserica se roagă pentru cei bolnavi, întristați, imobilizați, pentru cei care nu se pot ruga. Evanghelia ne arată că la credința slăbănogului s-a adăugat și credința celor 4, care credeau puternic că Iisus îl poate vindeca. Evanghelia ne cheamă să ajutăm pe alții să vină la Hristos. Nu știm dacă cei 4 știau păcatele lui, dar vedem că nu îl judecă, ci îl ajută. Nu este permis să judecăm pe cineva dacă nu l-am ajutat.

Sf. Evanghelii ne arată câtă suferință era în popor și cum Se comportă Mântuitorul, Care este un Om al suferințelor și, prin rănile Lui, noi toți ne-am vindecat. Iubirea milostivă a lui Dumnezeu este sensibilă în fața suferinței, pentru că Dumnezeu nu apără boala și nici moartea; ele nu fac parte din timpul lui Dumnezeu cel veșnic. Boala, suferința, moartea sunt urmările păcatului.

Să biruim suferința din interiorul ei! Există multă suferință azi și trebuie multă sensibilitate pentru a o înțelege și pentru a-i da un sens folositor mântuirii noastre. Mulți se întreabă: De ce tocmai eu sufăr? Sunt cel mai rău dintre toți? Sf. Apostoli și Sf. Părinți au dat răspuns acestor întrebări, dar acestea trebuie explicate, prezentate într-un limbaj adecvat.

Suferinta în Iisus nu a fost evitată, ci transfigurată, asumată și schimbată în umanizare mai profundă și într-o biruință pornită din interiorul suferinței. Hristos nu este impasibil ca Buddha, ci este Om al durerilor, așa cum L-au prevestit proorocii VT (mai ales Isaia 53, 3, 5). Dreptul Iov, care suferă fără nicio vină, este o prefigurare a lui Hristos. El suferă și rabdă, dar nu se răzvrătește. Iov este un om care rabdă suferința cu credință în Dumnezeu – prefigurează răbdarea în suferință a Mântuitorului și a drepților.

Suferința – biruință asupra păcatului. Sensul biblic și patristic al suferinței trebuie să stea la baza tuturor explicațiilor pe care le dăm celor bolnavi. Nici boala, nici suferința nu sunt firești. Ele au devenit „firești” din cauza păcatului, dar Dumnezeu n-a făcut nici boala, nici suferința și nu Se bucură de suferință.

Ceea ce se transmite ereditar este înclinarea spre păcat, nu vina lui Adam. Ps. 50: „În păcate m-a născut mama mea” = păcătos m-a născut. Însă, în Hristos, tocmai ceea ce a fost urmare a păcatului (suferința) a fost transformată în mijloc de îndepărtare de păcat. Hristos asumă suferința în mod liber și o transformă în biruință asupra păcatului. În ispitele durerii, Hristos rămâne statornic în răbdare, cu

2

nădejdea în Dumnezeu, iar prin această răbdare El biruiește suferința, dându-i sensul fidelității desăvârșite față de Dumnezeu și al unirii cu Dumnezeu.

Nevoia de solidaritate cu cei suferinzi și săraci. Boala și suferința nu sunt voite de Dumnezeu, nu fac parte din chipul Său în om, ci sunt urmare a păcatului și, de aceea, trebuie să lucrăm pentru videcarea bolii și pentru alinarea suferinței. Însuși Iisus a venit să vindece de păcat și de boală. Mulțimea de bolnavi vindecați de El ne arată că Biserica trebuie să lucreze în aceeași direcție – de vindecare a bolilor, de alinare a suferințelor.

Atunci când boala nu poate fi vindecată, trebuie transformată într-un mijloc de apropiere mai mare de Dumnezeu și de unire cu El. Rugăciunile pentru bolnavi trebuie însoțite de Spovedanie și Euharistie.

În momentul morții Mântuitorului pe cruce, tâlharul din dreapta, care s-a pocăit, se mântuiește, iar cel din stânga, clevetitor și răzvrătit, pierde mântuirea. Fericitul Augustin spune că pe Golgota vede 3 oameni suferinzi: unul Care mântuiește, altul care se mântuiește prin pocăință și altul care pierde mântuirea prin nepăsare. În toată îndrumarea duhovnicească, trebuie să avem drept călăuză lumina Mântuitorului.

Însă, atunci când suferința este însoțită de sărăcie, când bolnavul nu are medicamente, într-un spital sărac, suferința lui se amplifică. Este nevoie, pe lângă rugăciune și sfatul bun, Spovedanie și Împărtășanie, de multă solidaritate cu cei suferinzi și săraci, de ajutorare a lor cu medicamente și tratament.

Când cineva suferă, dacă este înconjurat de familie/prieteni, suferința lui se diminuează. Suferința și singurătatea se amplifică una pe alta. Este f important ca preotul să fie prezent ca părinte duhovnicesc lângă cei bolnavi, mai ales dacă spitalul are capelă / paraclis.

Medicul și preotul, împreună lucrători în fața bolnavilor. Medicina modernă acorda prea mare importanță aparatelor / analizelor față de dialogul cu bolnavul. Nimeni nu poate înlocui preotul din spitale, iar medicul trebuie să coopereze cu preotul – în fața bolnavilor, ei nu sunt concurenți, ci împreună lucrători.

Este mare nevoie de prezența unei capele / paraclis și literatură duhovnicească în spitale. Sunt impresionante conexiunile pe care la fac unii medici între sănătate și spiritualitate. Cel mai nimerit este ca această legătură să aibă loc întâi în interiorul unei persoane și apoi între mai multe persoane, unde teologiul să fie medic și medicul teolog.

Este mare nevoie de a mobiliza comunitatea de acasă, familia și parohia, pentru ca cel bolnav să nu fie singur. Nu este suficient să se roage doar preotul de caritate, ci și preoții slujitori din parohia celui bolnav. Preoții trebuie să cunoască listele bolnavilor din parohie. Când un bolnav știe că întreaga comunitate se roagă pentru el, primește o alinare, o încurajare.

Programul vindecării noastre se realizează prin lacrimile pocăinței, reînnoind botezul prin spovedanie și prin plinirea iertării păcatelor. Așa ne vindecăm sufletul de rănile pe care demonii, păcatul și patimile ni le impirmă în suflet, din trup. Prin împărtășirea deasă refacem comuniunea cu Dumnezeu, ne bucurăm de prezența Lui iubitoare. Prinf aptul ca venim des la Biserica, ne aflăm pe drumul cel bun, ne pregătim pentru a doua venire – când El va răsplăti celor care și-au cheltuit energia lor, de a dărui bunătatea lor și a contribui la vindecarea sufletele altora. Evanghelia spune: „Mergi, fă și tu asemenea” – Evanghelia este un program de acțiune, un îndemn la fapte!

Mântuitorul Hristos – pacient. Vizitarea bolnavilor este foarte importantă, Mântuitorul ne spune că vom fi judecați după cât am iubit pe semenii noștri cu iubire milostivă, iar El devine astfel Mântuitorul-pacient. „Am fost bolnav și nu M-ați cercetat” (Mt. 25, 43). Nu spune: nu M-ați vindecat (pentru că nu depinde de noi să vindecăm), dar stă în putința noastră să vizităm pe cei bolnavi.

Hristos este tainic prezent în medicul competent și credincios care devine mâna Lui vindecătoare, alegând cel mai bun medicament sau operând – cu această conștiință și smerenie creștină știm că medicul

3

tratează, dar Dumnezeu vindecă. Mântuitorul este Doctor al sufletelor și al trupurilor și lucrează prin mâna medicului, fiind prezent și în bolnavul care are nevoie de vindecare.

Această abordare duhovnicească a bolii și vindecării este necesară, altfel, riscăm să reducem persoana la un număr sau o considerăm importantă atât timp cât e utilă societății. Dar noi știm că omul are o valoare veșnică. Preotul trebuie să arate importanța sănătății, ca dar a lui Dumnezeu, dar și importanța mântuirii, care este mai mare. Dacă nu putem să ajungem la sănătatea trupească deplină, cel puțin să ne îngrijim de mântuire și de viața viitoare. Această perspectivă a valorii eterne și unice a fiecărui om, creat după chipul lui Dumnezeu, este foarte importantă azi, într-o lume a secularizării.

Este foarte important să reținem de ce, în rugăciunile Bisericii, cererea cea mai frecventă este: să ne rugăm pentru sănătatea și mântuirea lor. Ne rugăm pentru sănătatea și mântuirea oamenilor, ele fiind 2 valori esențiale pentur viața omului.

Mântuitorul nu ne învață doar prin cuvinte cum să ne comportăm în fașa suferinței / morții ci și prin modul Său de a fi. Hristos, când Se întâlnește cu moartea, o schimbă în viața; când Se întâlnește cu întristarea, o schimbă în bucurie. Evangheliile ne învață că nimeni din cei ce se întâlnesc cu Hristos nu rămâne cum a fost, ci se schimbă.

Iisus a spus „Nu plânge!” femeii văduve, însă când L-a văzut pe Lazăr, „Iisus Plângea” – pentru a ne arăta nouă că lacrimile celuilalt trebuie mângâiate, oprite înainte propriilor noastre lacrimi, ca să arătăm iubire față de semeni. A zis „Nu plânge” pentru că știa că această femeie era la capătul puterilor și să nu cadă în deznădește. La învierea lui Lazăr, ca Dumnezeu l-a înviat, însă ca om a plâns, arătând că El nu consideră moartea ca fenomen natural, ci moartea este urmarea păcatului, fiind provizorie.

Oricine este credincios este luptător cu boala, cu suferința, cu necazurile. Bolnavii sunt martirii vremurilor noastre. Și noi trebuie să ne rugăm pentru sănătate și să ne rugăm să ne apropiem cu smerenie de Hristos. Se întâmplă ca cei bolnavi să moară. În acest moment, intervine grija frățească, creștinească pentru cei îndoliați. Să fim alături de cei care sunt singuri și copleșiți de suferință. Noi nu putem săvârși minunile învierii, dar ne putem ruga Domnului pentru cei care mor, să nu se despartă de Dumnezeu, ci să trăiască sufletește.

Perspectivă spirituală asupra adicției

Alcoolismul este cel mai elocvent exemplu de dependență. Este cel mai cunoscut în Ro. și este valabil și pentru bolile dependenței de alte substanțe. Procesul spiritual al recuperării din dependențe este asemănător. Vom putea găsi nenumărate mărturii scripturistice și patristice despre alcoolism, spre deosebire de drogurile ilegale, care nu erau atât de răspândite în vechime. Dependența este o boală și lucrul acesta a fost stabilit în 1956 de Organizația Mondială a Sănătății.

a) Consumul de substanțe psihoactive afectează toate dimensiunile ființei umane: fizică, psihică, socială și duhovnicească. Relația cu Dumnezeu este afectată grav de dependențe. Dependența reprezintă o manifestare vizibilă a degradării spiritului uman, o consecință inevitabilă și o formă a respingerii lui Dumnezeu. În baza mandatului încredințat de Mântuitorul de a fi „pescar de oameni” și „medic de suflete”, preotul trebuie să știe să aducă la staulul oilor oaia cea rătăcită. În străduința de a-i asista pe oameni în procesul mânturii, preotul va trebui mai întâi să-i însănătoșească sufletește, pentru a obține mântuirea.

b) Preotul este medic de suflete. Ortodoxia este o metodă și o educație terapeutică, iar lucrarea preoților este terapeutică. Preotul poate să facă și operă socială și altele, dar toate sunt integrate în conduita terapeutică. Un preot nu va putea fi mulțumit doar să-i înmormânteze pe cei pe care nu i-a putut ajuta, ci va face tot posibilul să intervină în viața lor pentru a schimba ceva.

c) Consumul de alcool este doar un simptom al bolii alcoolismului, și nu boala însăși . El reprezintă doar vârful icebergului, cauza fiind serioase tulburări spirituale.

4

În primul rând, trebuie să spunem că în sufletul oricărui om există aca tendință spre o stare de bine, care determină cele mai multe decizii, opțiuni și gusturi ale noastre. Starea aceasta paradisiacă este preexistentă conștiinței noastre și nu se poate realiza în lumea aceasta. Frământările existențiale sunt de neevitat, iar omul, prin liberul arbitru, le interpretează după cum dorește. El alege fie să sacrifice starea viitoare pentru a resimți starea de bine în prezent, fie sacrifică prezentul cu nădejtea în răsplata din viața viitoare. Repetata alegere a satisfacerii imediate a plăcerii transformă uzul în abuz, care devine rutină și automatism, intoxicare și obsesie, și se finalizează cu dependența fizică și psihică.

Starea după care tânjește sufletul uman este dată de îndumnezeire. Această stare însă poate fi ușor contrafăcută și confundată cu starea de euforie dată de consumul drogurilor. De aceea, în unele religii primitive, substanțele psiho-active din droguri jucau un rol de „stimul sacru” în atingerea unor stări de religiozitate.

Astăzi, neurobiologia ne explică mecanismul producerii de dopamină, care induce starea de euforie și eliberare, care duce la „dependența de eliberare”. Această stare nu este decât o imitare palidă a acelei stări extatice, experiată pe cele mai înalte piscuri de spiritualitate, dar la care se ajunge numai prin asceză. Desigur, cei mai mulți preferă „scurtătura”, care-i fuce în final la o „înfundătură”. Aceste stări sufletești, aflate în poziții diametral opuse pe scara mântuirii, au fost numite, în mod paradoxal, beție.

Abuzul de băutură în concepția Sf. Părinți. Beția, în general, este o stare de spirit alterată care se poate dobândi prin diferite mijloace. Ea poate fi obținută fără a consuma alcool. Sf. Scriptură vorbește explicit despre această posibilitate: „Vai de cei ce se îmbată, dar nu de vin!” (Is. 29, 9). Și Sf. Părinți admit posibilitatea experierii unor stări sufletești care seamănă cu beția, fără a consuma alcool. Sf. Vasile: „Mânia este o beție a sufletului; îl face pe om fără de judecată ca și vinul. Tristețea este și ea o beție, că tulbură mintea. Și, ca să spun pe scurt, fiecare dintre stările sufletești care tulbură mintea, poate să fie numită beție... Gândește-te la omul mânios cât de beat este de patimă! Nu mai este stăpân pe el însuși; nu se mai cunoaște pe el și nici nu cunoaște pe cei de față. Fugi de această beție, dar nu primi nici beția pricinuită de vin.”

Alcoolul este privit de Sf. Vasile ca o substanță materială, care are același efect asupra spiritului omenesc pe care îl au și diferite cauzed de natură pur spirituală. Alcoolulare un efect imediat în plan pishic și spiritual. Aceeași idee o regăsim și la Sf. Ioan GA, cu precizarea că beția ne-alcoolică este mai dăunătoare decât cea provocată de alcool.

Se pare că expresii de genul „beția patimilor”, „beție fără alcool” erau destul de folosite de Sf. Părinți. „Beția fără alcool” era privită ca o realitate diferită de beția alcoolică, dar asemănătoare prin manifestările lor. Sf. Antioh: „Este foarte bine a se sili omul ca să-și înfrâneze patima mândriei, să-și sfărâme iuțimea sufletească, cu îndelunga răbdare și cu blândețea, cu rugăciunea și cu smerenia. Că ostenelile ce le adună omul prin post și rugăciune, apoi într0un ceas le fi pierde, diavolul mâniei luând roada ostenelilor celor de mulți ani, Și, iată omul beat fără de vin!”

Starea de beție, indiferent de natura cauzei sale, ni se prezintă ca o alternativă aparent rezonabilă, deși subiectivă, la realitatea obiectivă, de multe ori monotonă și nesatisfăcătoare, în care trăim. Mulți au dorința de a face viața puțin mai incitantă. În lipsa unei experiențe spirituale autentice, starea de normalitate poate fi plictisitoare. Beția apare atunci ca un refugiu facil, programabil într-o stare de euforie sau ca o eliberare temporară de eul propriu, apăsător și acuzator. Beția poate fi înțeleasă ca o suspendare voită și conștientă a conștiinței, sau o cenzură a ei, înlocuirea mustrărilor acesteia cu o euforie nemeritată!

O persoană care poate naviga între două realități este o persoană la fel de bolnavă ca un alcoolic, chiar dacă nu bea alcool. Schimbarea conștientă a realității obiective cu o altă realitate, fabricată la comandă, este o boală a spiritului uman. Cel care minte își creează propria sa realitate, diferită de a celorlalți, savurând egoist faptul de a ști lucruri pe care alții nu le știu. Un mitoman adevărat minte de plăcere, nu din interes. Orice om cuprins de o patimă este închis între niște orizonturi unde se simte vinovat și singur, în egoismul atotcuprinzător și auto-distrugător.

5

Concluzionând, putem spune că o persoană care se îmbată (cu sau fără alcool) este o persoană care tânjește după o altă realitate decât cea palpabilă. Este, de faptul, dorul după Împărăția lui Dumnezeu. În accepțiunea Sf. Părinți, beția este orice ieșire din sinele propriu, care este împotriva firii atunci când este datorată păcatului și egoismului.

Dar există și o ieșire în sine, atunci când sufletul curat Îl întâlnește pe Dumnezeu, conform firii noastre, care a fost creată să se poată împărtăși de Dumnezeu mai presus de puterile ei prin har. Pentru a ajunge la extaz, e necesară mai întâi o intrare în sine, o regăsire a eului pierdut.

Beția – predare de bunăvoie. Sf. Scriptură condamnă categoric obiceiul băutului excesiv de alcool, întrucât amplifică defectele de caracter ale omului (Înțelepciunea 31, 35) și pentru că aduce suferință și moarte (Ef. 5, 18). Clement Alex. afirmă că beția este otravă.

Băutura excesivă nu duce doar la o îmbolnăvire a sufletului și a trupului, ci poate să ia forme mai grave. Dacă, în general, se punea în practică principiul „urăște păcatul și iubește pe păcătos”, în cazul Beției, Sf. Ioan GA afirmă că „omul beat e mai rău decât un mort”. Beția este îndrăcire de bunăvoie. Beția întunecă mai cumplit decât îndrăcirea și lipsește pe omul beat de orice judecată.

Când vedem un îndrăcit avem milă de el; cu bețivul, însă, ne revoltăm, supărăm, îl blestemăm. De ce? Pentru că un om chinuit de demon face fără voia lui ceea ce face. Bețivul, însă, nu merită iertare pentru ceea ce face, pentru că de bunăvoie a ajuns așa de rău. Pentru Sf. Ioan GA, patima băutului este sinonimă cu demonizarea. Pe cel care bea într-un mod irațional nu numai oamenii îl ocolesc, ci și Sf. Duh. Beția alungă harurile duhovnicești, spune SF. Vasile.

De aceea, cel care se îmbată riscă pierderea mântuirii: „Nu poți vedea Împărăția cerurilor dacă ești bețiv. Nu vă înșelați, spune Pavel, nici bețivii, nici hulitoriii nu vor moșteni Împărăția Cerurilor. Unde-i beție, acolo-i diavolul” (Sf. Ioan).

Prin consumul de substanțe adictive devenim mai vulnerabili atacurilor demonice, care pun stăpânire pe voința noastră liberă. Patima băutului reprezintă semnul văzut al înfrângerii noastre în lupta nevăzută cu duhurile întunericului.

Cea mai potrivită persoană pentru a aborda alcoolismul, datorită naturii sale spirituale, este preotul. Este nevoie de multă rugăciune și maturitate duhovnicească, dar și de înțegere și pregătire profesională, pentru că lupta noastră e împotriva începătoriilor, a stăpâniilor, a duhurilor răutății (Ef. 6, 12). Sf. Teodosie: Preotul alungă cu ușurință un demon de la un îndrăcit, dar a-l alunga de la un bețiv este un lucru care depășește exorcisemele preoților din întreaga lume!

Bețiile repetate îl pot duce pe om într-o situație „mai cumplită decât îndrăcirea”. Ținând cont de faptul că bețivul e „drac de bunăvoie”, există prejudecata că tot de bunăvoie poate să renunțe la această patimă. Dar tocmai voința lui liberă este robită de diavol și incapabilă de a lupta singură.

De aceea, pe lângă rugăciune, este nevoie de mult efort, conlucrare și susținere duhovnicească din partea celorlalți. „Omul, de păcătuit, păcătuiește singur, dar de îndreptat, nu se îndreaptă decât numai în comuniune”. Conform studiilor, numai 5% reușesc să rămână abstinenți fără ajutor din partea unui grup de suport. În cazul alcoolismului, implicarea comunității este o obligație.

Dependența: păcat sau boală? Alcoolismul nu poate fi numit păcat pentru simplul fapt că păcatul este un act, un gest săvârșit în mod liber, pe când alcoolismul se referă la o stare de dependență, dobândită involuntar. De ce involuntar? Nimeni nu bea ca să ajungă dependent. Omul bea ca să se simtă bine, integrat, acceptat, nu să ajungă dependent. Dependența se instalează în mod involuntar, odată cu timpul, încât oamenii realizează că s-au îmbolnăvit de alcoolism numai când nu mai pot face nimic.

Sf. Ioan Damaschin: „Actul involuntar se săvârșește sau prin forță, sau prin neștiință. Prin forță este actul involuntar al cărui principiu este extern, la care este silit. Actul involuntar săvârșit prin neștiință este atunci când suntem noi cauza neștiinței. Ex: dacă cineva fiind beat ucide, a omorât din neștiință, dar nu

6

involuntar, căci el a provocat cauza neștiinței (beția). Dar dacă cineva, trăgând cu arcul în locul obișnuit a omorât pe tatăl său care trecea pe acolo, a făcut-o din neștiință și involuntar!”

Concluzionând, putem spune că involuntară este atât instalarea dependenței, generată fiind de neștiință, preum involuntare sunt și bețiile ulterioare instalării dependenței, datorate principiului determinator extern. Floyd Franz: „alcoolismul începe ca păcat și se termină ca boală”.

Beția este un păcat, dar alcoolismul este o patimă sau o boală a sufletului. Cineva poate fi alcoolic fără să fi băut de mai mulți ani. Sf. Nichita Stithatul: „Patima este ceea ce se mișcă în suflet, iar fapta păcătoasă, ceea ce se vede în trup. Pofta, mânia și mândria sunt patimi ale sufletului. Iar preacurvia, uciderea, furtul, beția și orice altceva care se face prin trup, sunt fapte păcătoase ale trupului.”

Termenul cel mai potrivit pentru alcoolism este de „patimă” sau „boală”, nicidecum de păcat.

Termenul medical de boală nu presupune anularea reponsabilității celui în cauză, ci doar o nuanțează. Alcoolismul poate fi diagnosticat și descris în termeni medicali, subliniindu-se necesitatea intervenției atât a specialiștilor (medic, preot, psiholog) cât și a ne-specialiștilor (familie, prieteni, comunitate).

Conceptul de „boală” presupune dependența fizică și psihică / adicția de alcool. Analiza etimologiei cuvântului „adicție” ne arată proveniența sa din eng. „addiction” de la lat. „addictus” = sclav / sclavie. În vechea Romă, era numit addictus cel care devenea sclavul cuiva, ca urmare a neplății unor împrumuturi. Aceste termen ilustrează foarte bine situația depenentului care, consumând regulat alcool, aunge apoi să fie stăpânit.

Dpdv duhovnicesc, boala alcoolismului este un simptom al unei tulburări mai profunde. Pornind de la faptul că elementul divin al firii umane îl constituie chipul lui Dumnezeu din om, putem spune că omul își găsește fericirea atunci când există o corespondență între tip (chip) și prototip (Sf. Treime). Chipul întreit al lui Dumnezeu poate fi înțeles prin cele 3 puteri: rațiunea, sentimentul și voința liberă. Când există armonie între acestea, atunci transparența dintre om și Dumnezeu este desăvârșită.

Dar, din cauza naturii teandrice a omului, dezechilibrul interior al acestor 3 puteri înseamnă o desfigurare a chipului Sf. Treimi din noi. O dezvoltare exagerată a uneia dintre aceste puteri duce implicit la alterarea sau denaturarea funcțiilor celorlalte. Oamenii cuprinți de o patimă au de obicei o logică contradictorie.

S-a observat că alcoolicii sunt persoane extrem de raționale, căutând cele mai imposibile argumente. Alcoolicii sunt greu de combătut prin argumente, întrucât ei sunt cei mai buni avocați ai cauzei proprii. Această aptitudine s-a dezvoltat în încercarea lor constantă de a-și înăbuși mustrările conștiinței și de a găsi argumente pentru a-și justifica băutul.

Alexis Carrel: „inteligența nu poate fi de mare folos aceluia care n-are decât atât! Fără exercițiul voinței, inteligența rămâne risipită și sterilă.” Astfel, inteligența aridă, fără a fi implicate sentimentul și voința, devine monstruoasă.

Această armă de apărare a alcoolicilor se transformă cu timpul în cel mai mare dușman și chin al lor. Mulți alcoolici recuperați au mărturisit că au trăit iadul pe pământ. Alții beau doar ca să moară. Pentru majoritatea dintre ei singurătatea este cel mai mare chin, spre deosebire de asceți care pleacă în pustie și rezistă acolo întrucât își pot ține loruși loc de lume.

Nu se știe dacă raționalizarea exacerbată a gândirii duce la creșterea apetitului pentru alcool, care activează afectivitatea sau, dimpotrivă, consumul de alcool crează aceste disfuncții ale sufletului. Consumul de alcool este doar un simptom al alcoolismului.

În exprimarea creștină, termenii de boală – bolnav, respectiv doctorie – doctor sunt foarte des întâlniți. Mântuitorul S-a arătat ca un Doctor al sufletelor și al trupurilor, vindecând pe cei ce suferea sufletește și trupește (Mt. 9, 12; Mc. 2, 17; Lc. 5, 31).

7

Larchet: Această funcțiune de doctor îndeplinită de Hristos, apoi în numele Său de Apostoli, este atât de frapantă, încât observatorii păgâni prezintă creștinismul ca pe o religie pentur bolnavi, fapt ce-i miră în această epocă, în care religiile au tendința de a disprețui pe bolnavi și de a se atașa de cei sănătoși.

În NT vindecările miraculoase ale trupului era întotdeauna precedate de restaurarea sănătății sufletești. Mântuirea este privită ca cea mai importantă vindecare. Pentru mântuirea pe care a adus-o Hristos, în literatura creștină se folosește o terminologie terapeutică – soteria și sozo = mântuirea și a mântui / vindecare și a vindeca. Putem observa că eliberarea de patima alcoolismului este sinonimă cu vindecarea sufletului, dar și a trupului. Preotul, înainte de a mântui sufletele, va trebui să le însănătoșească.

„O patimă este mai mult decât o îmbolnăvire a sufletului, este căderea în robia unei puteri vrăjmașe, care ne stăpânește cu silnicie, urmărindu-ne moartea veșnică. În dosul fiecărei patimi se ascunde puterea diavolului” (V. Mihoc). Dependența este o formă de respingere a lui Dumnezeu și de intrare în sfera de atracție malefică a celui viclean. Iar patima este cu adevărat greu de tratat. SF. Vasile: obiceiul se preface în natură.

Abii termeni (boală și patimă) trebuie folosiți într-un mod complementar, întrucât ambii exprimă în mod egal, deși din perspective diferite, același caracter de anormalitate al alcoolismului.

În trecut, alcoolicii au fost stigmatizați și priviți ca oameni păcătoși. Acest mod de înțelegere nu a adus nicio schimbare în modul lor de viață. Privind însă alcoolismul ca o patimă / boală, avem posibilitatea să înțelegem pe deplin cauzele ei profunde, stadiile și simptomele specifice, aplicând și un tratament integral.

Beția, o sete de... Dumnezeu? Dacă stadiul cel mai de jos al degradării spiritului uman este numit beție, în mod paradoxal starea de înaltă îmbunătățire duhovnicească este numită cu același cuvânt. Astfel, termenul de beție se regăsește în limbajul scripturistic, cât și al SF. Părinți pentru a denumi stări sufletești înalte.

Sf. Ioan Scărarul compară manifestările exterioare ale sentimentului dumnezeiesc al dragostei cu starea de beție: „Dragostea e asemănarea cu Dumnezeu, pe cât e cu putință muritorilor. Iar după lucrare, e o beție a sufletului.”

Darul smereniei conferă un sentiment de plenitudine sufletească, iar acesta umple, hrănește și înalță sufletul în așa fel, încât Sf. Nichita Stithatul îl îlustrează laconic ca „ieșind în sine” (extaz). Starea de plinătate care se revarsă în și din sufletul dăruit cu smerenie este dovada negrăită a prezenței Sf. Duh în viața creștinului (In. 7, 38).

Această „beție negrăită” duce la diminuarea până la extrem a necesităților sufletești, precum cele de băutură și mâncare. Sufletul care are o relație conștientă cu Dumnezeu experimentează satisfacții de natură divină. Numai sufletul plin de harul dumnezeiesc poate reduce și chiar elimina bulimia și pofta băutului fără măsură.

Deci, a-ți propune diminuarea satisfacțiilor pe care ți le procură alcoolul, fără ca mai întâi să te ostenești să le înlocuiești cu satisfacții sufletești înalte, înseamnă a-ți reduce la minumum șansele de reușită. Vinul îți poate da veselie, dar numai Duhul îți aduce bucurie. Sf. Nichita Stithatul: celor îmbunătățiți, citirea Sf. Scripturi le este vin din potir dumnezeiesc, înveselind inimile lor și scoțându-i din ei înșiși.

Pr. Stăniloae: „Cunoștința tainelor mari e ca o băutură care îmbată de entuziasm și bucurie, producând o adevărată uitare de sine, dar în același timp o uimire, care-l face pe om să nu se confunde cu Dumnezeu, pentru că în uimire trăiește ceea ce nu este al lui. În tot urcușul duhovnicesc Dumnezeu urcă în noi”.

Curajul și seninătatea cu care mucenicii și toți sfinții au înfruntat lumea și diavolul s-au datorat tocmai acestei stări sufletești de exaltare și bucurie, câștigată prin iubire și nevoință. Nebunii pt Hristos au

8

fost de fapt beți de dragoste pentru El. Sf. Isaac sirul consacră un întreg capitol dezvoltării acestei idei (Beția lui Dumnezeu îl face pe om nesimțitor față de întristări).

Sf. Grigorie de Nyssa a vorbit despre beția trează ca fiind entuziasmul vederii lui Dumnezeu și al odihnei pline de bucurie în iubirea lui nesfârșită. Beția sacră e scopul sublim al vieții creștinului, sinonim cu înduhovnicirea, așa cum învață și SF. Serafim de Sarov. Beția divină este trăirea tainelor și a dogmelor Bisericii.

Unele manifestări externe ale sfinților purtați de Sf. Duh sunt inexplicabil de asemănătoare cu cele ale persoanelor bete. În ziua Cincizeicmii mai multe persoane neavizate i-au confundat cu niște oameni beți (FA 12, 13).

Aparenta asemănare dintre manifestările neobișnuite ale celor 2 categorii se datorează faptului că, în ambele situații, apare o anumită lipsă de control asupra sinelui, acea ieșire în și din sine. Ambele categorii beneficiază de o senzație de plinătate care se revarsă pe dinafară. Desigur, în primul caz e vorba de o desăvârșire și o transfigurare a eului în lumina și căldura SF. Duh, iar în al doiela caz, de o desfigurare a chipului și sufletului omului robit de patimă.

Beția, ca rezultat al folosirii diverselor substanțe, este interzisă de Dumnezeu, întrucât ea este un surogat ieftin și o imitație nereușită a acelei stări de beție sacră. Numai așa, în sens mistic, poate fi interpretat: „luați și beți și îmbătați-vă” (Cântarea cântărilor 5, 1); „Îmbătați-vă, dar nu de vin” (Is 29, 9). Aceste îndemnuri VT la ospăț = o anticipare / prefigurare a ospățului din Împărăția cerurilor. Cât despre îndemnul îmbătați-vă, el se referă la acea beție sacră a iubirii divine.

Sf. Pavel: „Nu vă îmbătați de vin, în care este desfrânare, ci vă umpleți de Duhul” (Ef. 5, 18). Astfel, îmbătarea cu vin să fie combătută cu îmbătarea de Duhul – o beție înlocuind-o pe cealaltă. Sf Ioan GA, în Împotriva bețivilor, și a celor ce merg la cârciumi propune același lucru.

Dumnezeu rezervă fiecărei ființe umane posibilitatea de a experimenta stări de exaltare sufletească extraordinare, acestea fiind dar special al lui Dumnezeu și nu rezultatul consumării cu premeditare a unor substanțe. Din păcate, din cauza ușurinței cu care poate fi procurat, alcoolul este cea mai folosită substanță în scopul modificării stării de conștiință.

Beția divină, care cere un efort susținut și conlucrare cu Dumnezeu, este astfel înlocuită, explicându-se lipsa oricărui interes din partea băutorilor pentru viața spirituală. Pe cât de departe este desfrânatul de iubirea curată, tot atât de departe este alcoolicul de beția sacră!

Dpdv ontologic, omul se află în relație de dependență față de Creatorul său. Depărtându-se de Dumnezeu, omul se înstrăinează totodată de el însuși. El devine astfel dependent de lucrul care l-a înlocuit pe Creatorul său. Stare de neutralitate nu există. Ori Hristos, ori Bachus!

Îndepărtându-L pe Dumnezeu din ființa noastră, rămânem cu un imens gol sufletesc. Omul va căuta mereu să-și umple acel gol „rezervat” lui Dumnezeu prin surogate ieftine. Astfel, putem spune că până și cel care se duce la crâșmă să bea, Îl caută cu disperare pe Dumnezeu. Numai că nu Îl caută unde trebuie.

Conceptul de boală al dependenței (Floyd Frantz)

Def: Alcoolismul este atât o boală a trupului, cât și a sufletului. Una dintre caracteristicile bolii este apariția unor simptome specifice la nivel fizic, psihologic și spiritual în momentul încetării consumului de alcool. Simptomul cel mai evident îl reprezintă incapacitatea alcoolicului de a controla în mod constant când și cât va bea, precum și ce se va întâmpla după ce începe să bea. Alcoolicul va continua să consume alcool în ciuda problemelor serioase.

Alcoolismul – o boală fizică, emoționale, socială și spirituală. Societatea contemporană se dezvoltă în permanență, în direcții nebănuite. Disponibilitatea bunurilor materiale i-ar șoca pe cei de acum 50 de ani, iar confortul din cele mai multe case ar trezi invidia regilor. Odată cu aceste progrese,

9

medicina și psihologia se dezvoltă tot mai mult și pot da răspunsuri problemelor sociale, în special alcoolismului și dependenței de droguri.

Abuzul de alcool și alcoolismul sunt o problemă veche, dar și una de mare actualitate. E veche, pentru că oamenii se confruntă de generații întregi cu efectele nefaste ale consumului de alcool. Alcoolul e menționat în Biblie începând cu Cartea Facerii și până la Ep. Sf. Petru.

Totodată, e o problemă de actualitate pentru că fiecare nouă generație este afectată de alcoolism. Atunci când oamenii sunt asaltați de această boală spirituală, ei nu pot să recunoască modul în care alcoolismul i-a atins pe prietenii lor sau pe ei înșiși. Mândria le spune „nu, mie nu mi se poate întâmpla asta niciodată”. Totuși, în Ro. mai mult de 1 milion de persoane consumă alcool în mod abuziv.

Abuzul de alcool și alcoolismul se intersectează cu cele mai multe dintre evenimentele sociale normale (nunți, botezuri), dar și cu majoritatea problemelor sociale (divorțuri, violență). Abuzul de alcool „răpește” în jur de 15 ani din durata medie de viață a băutorului. El diminuează treptat și capacitățile mentale, mai ales capacitatea de a relaționa cu ceilalți la un nivel semnificativ.

Sărăcia, pierderile sau problemele psihologice nu cauzează alcoolismul. Abuzul de alcool, însă, contribuie deseori la apariția sau agravarea acestor probleme.

Întrucât sunt atât de multe și mari diferențe între alcoolici, se ia în considerație că alcoolismul nu este doar o boală, ci mai degrabă o serie de boli. Modelul Jellinek descrie particularitățile alcoolismului: „primar, progresiv, cronic și fatal”. Jellinek arată că celalalte probleme cu care se înfruntă alcoolicul nu se vor ameliora până când acesta nu va înceta să mai bea alcool.

Spune că e „cronic” pentru că durează toată viața, precum diabetul. Jellinek spunea că e o boală fatală pentru că scurtează durata medie de viață. Tot pentru a evidenția caracterul progresiv al alcoolismului, anumite stadii pot fi identificate în evoluția unei persoane către și prin alcoolism: stadiul pre-alcoolic, stadiul incipient, urmate de stadiile intermediar și final.

Pentru a înțelege ce anume este alcoolismul, trebuie să îl analizăm prin prisma unei suferințe care se răsfrânge asupra întregii persoane. Atât trupul, cât și sufletul persoanei sunt afectat de băutul abuziv. Consumul excesiv de alcool poate determina modificare echilibrului biochimic al unei persoane, ajungându-se astfel la dependența biologică sau fizică. Această parte a bolii e vizibilă atunci când o persoană tremură, transpiră sau are convulsii.

Această poftă rezultă dintr-un dezechilibru al sistemului nervos central, cauzat de consumul abuziv de alcool pentru o perioadă lungă de timp. Dependența fizică este o combinație între durerea fizică a sevrajului și durerea emoțională a poftei de a bea. Acestora li se adaugă alte simptome psihologice, toate acestea făcând foarte dificilă încetarea consumului.

Dovezi fiziologice ale conceptului de boală. Dovezi de natură neuro-chimică: alcoolul acționează asupra acelorași zone din creier ca și morfina sau heroina. La alcoolici s-au descoperit nivele semnificativ mai mici ale activității serotonice din sânge, mai ales în timpul perioadei de băut. Descoperirile din aceste surse sugerează că nivelul scăzut de serotonină îl determină pe alcoolic să bea.

Alcoolul poate să stimuleze anumite stări: foamea, setea, sexul. Sursa acestor stări de imbold este sistemul limbic, o parte primitivă a creierului în care își are centrul memoria și stările de dispoziție. Se pare că satisfacerea acestor imbolduri se asociază în memoria consumatorului cu satisfacerea setei de alcool – consumul de alcool devine pentru persoana dependentă precum sunt instinctele de bază. Procurarea și consumul de alcool devin imbolduri de bază pentru persoana alcoolică – devine o boală a sistemului limbic.

Studii genetice. Alcoolismul poate fi transmis genetic. Multe cercetări științifice au evidențiat faptul că alcoolismul se află printre bolile care se transmit genetic. Oamenii de știință au reluat spusele lui Plutarch: „din bețivi, bețivi se nasc”. Vulnerabilitatea genetică se referă la faptul că anumiți indivizi au

10

tendința să dezvolte o dependență atunci când sunt expuși la alcool. Jellinek a scris despre alcoolismul familial – cel puțin 50% dintre alcoolici au măcar un alt membru al familiei alcoolic.

Studiile de adopție au arătat că biologia determina dezvoltarea alcoolismului. Aceste studii au urmărit copii adoptați care au fost separați de părinții lor înainte de 6 luni. Copiii care mai târziu au devenit alcoolici au avut părinți alcoolici – se pare că structura genetică a părinților determină alcoolismul la copiii adoptați.

Studiile pe gemeni au arătat că gemenii identici au o rată mult mai mare de a ajunge alcoolici decât gemenii bivitelini, care au o structură genetică diferită.

Conceptul de boală este valid dpdv terapeutic. Acceptarea alcoolismului ca boală s-a extins și a redefinit abordarea noastră în tratarea acestei afecțiuni. Dovezi marcante au apărut la Alcoolicii Anonimici, program care promovează conceptul de boală. În 1939, AA aveau 300 de membrii, astăzi exista aprox. 3 milioane în 136 de țări.

Oamenii care neagă faptul că alcoolismul este o boală, îl privesc cel mai adesea pe alcoolic din perspectiva degenerării morale.

Putem face ușor comparația între alcoolism și diabet. Diabeticul trebuie să respecte un anumite regim alimentar și să facă schimbări în viața lui. Același lucru e indicat și de perspectiva alcoolismului ca boală. Alcoolicul e neputincios față de alcool, dar nu și față de alcoolism. Alcoolicul va trebui să țină regim față de alcool și va trebui să învețe cum să își trăiască viața zi de zi, cum să e bucure și cum să facă față problemelor fără să bea. El poate fi un om care să se bucure din nou de viață, așa cum un diabetic poate fi un om de succes, în ciuda bolii sale.

Alcoolismul ca patimă sufletească. Alcoolismul afectează și sufletul persoanei. Alcoolicul tipic e aproape mereu confuz și se simte vinovat. Aceste sentimente de rușine și vinovăție pot deveni atât de puternice, încât să îl împiedice să înțeleagă cu adevărat consecințele comportamentului său.

Alcoolicul evită să aibă de-a face cu lumea reală. El nu vrea să vadă că abuzul de alcool a fost cel care i-a cauzat probleme în căsnicie, spre exemplu. El va spune că „soția nu mă înțelege” sau va găsi alte modalități prin care să arunce vina asupra soției.

Aceasta este un simptom al bolii spirituale și e nevoie de ajutorul unui îndrumător duhovnicesc pentru ca alcoolicul să înceapă să înțeleagă și să își rezolve problemele. El trebuie să se confrunte cu realitatea și să își asume responsabilitatea de a-și transforma casa într-un loc plin de iubire și siguranță pentru toată familia. Trebuie să își restabilească relația cu Dumnezeu și să se împace cu el însuși, însă nu va putea face aceste lucruri singur.

Fără îndrumător spiritual care să îl ajute să iasă din spirala dependenței, el va continua să facă aceleași greșeli de gândire și judecată care îl vor menține în starea de rob al dependenței – patima este cea care îi controlează viața.

Recuperarea din orice boală implică sufletul persoanei, pentru că omul este trup și suflet. Ce îl afectează pe unul, îl lezează pe celălalt. Dependența trupului e corelată cu patima sufletului. Dependența spirituală este mai importantă, căci doar prin lupta cu aceasta i se poate face față dependenței fizice, ajungându-se mai apoi atât la vindecarea trupului, cât și a sufletului.

Recuperarea din depenedență apare atunci cân trupul, mintea, emoțiile și sufletul sunt tratate împreună și sunt în armonie cu voia lui Dumnezeu pentru acel om.

Nu se impune o atitudine anti-alcool. Consumul de vin reprezintă, spre exemplu, o preocupare veche și, uneori, folositoare. Deși Biblia ne oferă multe avertismente în legătură cu băutul vinului, el este acceptat în general în scopuri de socializare. Consumul de alcool devine o problemă doar dacă devine un tip de idolatrie.

11

Oamenii divinizează alcoolul atunci când îi permit acestuia să Îl înlocuiască pe Dumnezeu ca sursa a fericirii, bucuriei și scopului lor în viață. În loc să trăiască pentru Dumnezeu și pentru familia sa, alcoolicul îcepe să trăiască pentru el însuși, preocupat de următoarea ocazăe să bea. Alcoolul devine zeul său pentru că are nevoie să bea pentru a fi fericit. În timp ce Dumnezeu începe să ocupe locul secund, același lucru se întâmplă și cu soția / familia alcoolicului.

Alcoolismul nu este doar un simptom al unei “boli sufletești”. Noi toți păcătuim și în fiecare din noi există o formă de idolatrie prin care Îl punem pe Dumnezeu pe locul al doilea. În cazul alcoolicului, acest lucru este dus la extrem.

Oamenii de știință au descoperit acțiunea biochimică a adicției fizice, acum există medicamente pe care dependenții le iau și nu mai mor în sevraj, acestea diminuând pofta intensă de a bea. Consilierii, psihologii și asistenții sociali îl pot ajuta pe alcoolic să înțeleagă că există posibilitate de recuperare atâta timp cât va respecta un set de indicații simple. Cel mai important pas a fost făcut acum 75 de ani când un grup de alcoolici (Asociația Alcoolicilor Anonimi sau AA) a început să-și trăiască viața conform unor principii spirituale pt menținerea abstinenței de alcool. Ei au recunoscut importanța conceptului de boală a alcoolismului.

Toate programele de tratament din SUA și Europa au o anumită psihologie morala bazată pe cei 12 pași de recuperare ai AA. Religia nu a avut succes în tratarea alcoolismului pt că: 1. nu a cunoscut faptul că alcoolismul este și o boală bio-psiho-socială și 2. nu a dezvoltat programe de recuperare specializate.

AA-ul susține un fel de “psihologie morală” diferită de cea tradițională secular în care accentul e pus pe persoana care e capabilă să se schimbe pe ea însăși prin descoperirea sinelui. În “psihologia morală” accentul e pus pe persoana care devine dependentă de Dumnezeu care în termeni ortodocși s-ar numi “Praxis” sau “spiritualitate aplicată”.

Mesajul acelor 12 pași ai AA-ului nu este ceva nou pentru Biserică, într-o formă sau alta acesta fiind promovat în aceasta încă din vremea Sfinților Părinți. Aspectul mai nou îl constituie aici conceptul de boală al alcoolismului + faptul că abstinența completă este posibilă. Știința întelege astăzi și ea de ce e necesară abstinența existând nenumărate cărti pe tema implicațiilor asupra sistemului nervos, modificărilor biochimice etc.

Despre voință și alcoolism.

Puterea voinței pentru alcoolic nu este de prea mare folos. În celelalte domenii ale vieții el poate avea voință puternică, poate fi medic, bancher, etc., dar din cauza modificării fizice cauzate de consumul cronic de alcool, folosirea propriei voințe nu îi va fi de folos.

De puterea voinței se leagă responsabilitatea personală. Astfel, e ușor să îl învinovățești pe alcoolic pentru problemele sale chiar daca el este responsabil pentru multe dintre ele. Totuși trebuie să ne amintim că el este o victimă a bolii așa cum și noi suntem victimele păcatelor noastre. Dacă acesta și-a pierdut controlul asupra consumului de alcool, atunci cum se poate ajuta pe el însuși? Modul prin care putem răspunde aici la întrebare este să vedem mai întâi alcoolismul și dependența ca “patimi”. Doar așa putem găsi răspunsul, așa cum prin legea “Duhului” lui Hristos ne găsim eliberarea de patimi (Romani 8,2). “Legea Duhului” reprezintă fundamentul principiilor spirituale folosite în programul de recuperare.

Societatea vestică modernă a transformat consumul de alcool într-un mod de socializare și în orice caz daca acesta nu este impus atunci este totuși încurajat. Problema aici este consumul excesiv ce conduce către patimă și boală spirituală.

De reținut că “abuzul de alcool” și “alcoolismul” nu sunt același lucru. “Abuzul de alcool” reprezintă un set de comportamente care implică faptul că persoana bea mai mult decât îi face bine, iar aceasta se poate opri oricând, pe când “alcoolicul” este cel dependent de alcool așa cum heroinomanul e dependent de heroină. Așadar nu oricine face abuz de alcool este alcoolic, dar toți alcoolicii prezintă simptome ale “abuzului de alcool”.

12

Sf.Maxim spune că nu ne putem tămăduii de o boală decât dacă recunoaștem că ea există, astfel, nu putem lua decizii bune dacă nu ne dăm seama de adevărata natură a bolii.

Evoluția bolii alcoolismului.

1. Consumul experimental – motivate de curiozitate & aventură; acest tip de consum se produce de obicei într-un context social, nu este frecvent, poate fi impulsiv și poate conduce la beție.

2. Consumul social – motivația primară este dorința de a fi acceptat social & a obține facilități sociale; efectele principale sunt relaxarea și renunțarea la inhibiții; consumul acesta are loc în grupuri de prieteni sau colegi, petreceri, etc; e posibil să fie consumate cantități mari de alcool, se poate ajunge la beție, mahmureli sau “ruperea filmului”; acesta e stadiul în care adolescenții încept să învețe despre efectele beuturii asupra emoțiilor și comportamentelor.

3. Consumul funcțional – are scopul de a obține efecte asupra emoțiilor și comportamentelor; există 2 tipuri de consum: hedonic (căutarea plăcerii și renunțarea la inhibiții, comportamente agresive sau sexuale) și consum compensatoriu (atunci când cauți să inhibi un comportament/suprimare emoții gen mânie, vină, rușine); pot apărarea mahmureli sau “ruperea filmului” consecințele negative fiind încă minime. Absența de la școală sau rezultatele slabe pot apărea pe parcurs.

4. Consumul uzual – atunci când acesta devine principalul mod de distracție / rezolvare a problemelor; apar schimbări în stilul de viață (intri într-un grup care consumă alcool, intoxicări dese etc); aici putem vorbi de o creștere a toleranței la alcool (nevoia de a folosi progresiv mai mult alcool) + consumul continuu.

5. Consumul compulsiv – pierderea controlului față de când, unde, cât de mult și pentru cât timp bea, preocupare față de consumul de alcool, incapacitatea de a înceta consumul, iritabilitate și stări depresive atunci când nu bea. Acest fenomen este un proces gradual prin care bătutura afectează comportamentul. Acesta este numit alcoolism.

Simptomele majore ale alcoolismului.

1.Folosirea repetată și compulsivă a alcoolului; nevoia de alcool apare uneori dimineața, pt îndepărtarea mahmurelii sau pentru a face față remușcărilor din noaptea anterioară.

2.O creștere a toleranței la alcool, o creștere a frecvenței consumului și cantității consumate. Acum persoana bea mai mult pentru a obține aceleași efecte.

3.Simptome de sevraj fizic, cânt e întrerupt consumul de alcool. Manifestate prin transpirație, tumefierea pielii și feței, înroșirea ochilor, tremuratul mâinilor.

4.Progresia dependenței fizice și psihologice față de alcool. Aceasta include anxietate, iritabilitate, agitație și în general o nemulțumire generală față de viață, manifestări ce pot apărea după săptămâni/luni după ce persoana a încetat să mai bea.

Băutul este așadar un simptom al alcoolismului și stările menționate mai sus sunt manifestări ale poftei de alcool + semne ale preocupării obsesive față de acesta, chiar și în perioada în care alcoolicul nu bea deloc. Acestora li se adaugă senzația de discomfort în împrejurări care nu servesc alcool, planificarea următoarei zii de consum, manipularea evenimentelor sociale încât să servească alcool.

5.Scăderea toleranței la alcool este un semn clar de alcoolism. Ea este însoțită de o pierdere treptată a controlului față de cantitatea de alcool folosită. Atunci când ficatul este afectat, băutorul începe să se îmbete mult mai repede. Deși continuă să bea în același mod în care era obișnuit, comportamentul său devine din ce în ce mai bizar. Procesul alcoolismului este de lungă durată față de procesul dependenței de droguri, la droguri poți să devi dependent în câteva zile sau ore.

13

6. Ultimul simptom ne ajută să distingem pe alcoolic de cel care fae doar abuz de alcool. Cel care abuzează de alcool nu are de obicei sentimente de vinovăție după consumul excesiv.

Responsabilitatea personală.

Există ideea de responsabilitate personală când spunem despre păcătos că el a săvârșit păcatul și deci el este vinovat de tot ceea ce a făcut, așadar ar trebui responsabilizat sau pedepsit. Totodată avem și o perspectivă mai tolerantă asupra păcatului, nu în sensul în care cineva ar fi făcut dinadins o faptă rea ci în sensul că cineva “nu a făcut ceea ce se cuvine să facă”.

În primul caz vorbim despre cel care săvârșește voit fapte contrare voii lui Dumnezeu, iar în celălalt caz vorbim despre cineva care e privit ca păcătos dar se luptă cu comportamentul de care e acuzat. Pe alcoolici ce-i drept, nu îi prea ajutăm să înceteze băutura dacă îi copleșim cu vinovăția, rușinea și remușcările, ba dimpotrivă, obținem efecte contrare.

Întrebarea care se pune aici este următoarea: care este responsabilitatea alcoolicului atunci când știe că poate fi ajutat, însă refuză acest ajutor? Iar o a doua întrebare la fel de importantă este: dacă știm că o persoană este “bolnavă”, care este responsabilitatea societății pentru a-i oferi acelei persoane ajutorul de care are nevoie?

Astfel, Sf.Pavel vorbea despre propriile păcate în Romani 7, 19-20, spunând că “Nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuiește în mine”. Aici Sf.Pavel vorbeșete de genul de neputință ce însoțește condiția umană sau de slăbiciunea umană, aceeași care îl însoțește și pe alcoolic zi de zi în încercarea de a se controla.

Această slăbiciune este și motivul pentru care sufletul acestuia e copleșit de sentimente de vinovăție, simțind că “nu face binele pe care îl voiește, ci răul pe care nu-l voiește”. Sentimentele de vinovăție pentru boala alcoolismului sunt indicatori ai faptului că persoana a intrat într-un stadiu critic al alcoolismului ei.

Pentru alcoolic viața spirituală devine foarte complicată iar separarea de Dumnezeu devine foarte acută și reală. Această separare apare atunci când alegerea de a bea îl conduce spre un mod de viață în care e înstrăinat de Dumnezeu.

Altă observație despre perspectiva asupra alcoolismului ca păcat este că din cauza rușinii de a fi catalogat păcătos, mulți alcoolici au dificultăți în a se adresa Bisericii în încercarea de a se reconcilia cu Dumnezeu.

Astăzi dependența de alcool e mult mai bine înțeleasă, astfel că, avem un program bazat pe trăire duhovnicească, dovedit ca eficient. Deși AA-ul promovează conceptul de boală al alcoolismului, el propune o abordare spirituală asupra recuperării din alcoolism. Primul pas din AA ne îndeamnă să ne recunoaștem neputința, fiind acea neputință de care amintește Sf.Ap.Pavel.

Capitolul III.

ALCOOLISMUL CA BOALĂ DE FAMILIE. Definirea cadrului de discuție.

Prin familie înțelegem toate acele persoane de care suntem legați biologic, social sau spiritual și al căror comportament și boală se răsfrâng asupra noastră. De exemplu, daca tata bea prea mult, vor apărea divergențe cu soția, probleme financiare, se va ajunge la scene de violență domestică sau probleme cu legea etc. Dacă mama bea apare problema neîndeplinirii sarcinilor casnice/neglijare copii. Dacă un unchi bea, e posibil să nu mai fie invitat la reuniunile de familie etc, astfel, alcoolismul poate domina întreaga viață de familie spulberând orice sentiment de încredere.

14

Totuși pentru familie e la fel de greu ca și pentru alcoolic să recunoască alcoolismul din interiorul ei – rușinea e prea mare, așadar de cele mai multe ori spunem că “tata are ceva problem cu alcoolul, dar nu pot zice că e alcoolic. El lucrează e un tip deștept, s-a descurcat în viață etc.”.

Problema aici este că noi astfel oferim o imagine eronată pentru că ținem mult prea mult la ea și poate pentru că nădăjduim ca cel drag nouă “nu e chiar așa de grav”, nu e chiar alcoolic și că nu va trebui să suportăm rușinea etichetei aplicată pe familia noastră.

Acest lucru îl numim negare, mecanism de apărare, un mod de a ne proteja pe noi. Negarea e folosită în general de familie dar nu și de alcoolic. Problema nu va dispărea, alcoolismul continuând să progreseze iar problema să se transforme într-o dependență atotdistrugătoare.

Un indiciu simplu pentru a identifica pe cineva care are probleme cu alcoolul e acela de a-l întreba dacă i-a spus vreodată cineva că ar trebui să bea mai puțin sau deloc. Dacă răspunsul este afirmativ înseamnă că cei din jur au simțit că există o potențială problemă. Acesta este primul indiciu despre faptul că cel din fața noastră are un comportament necorespunzător față de alcool.

Relația alcoolism-familie sau co-dependența.

Co-dependența este termenul folosit pentru a descrie boala de familie și înseamnă a fi prins în ciclul dependenței unei alte personae. Iată câteva trăsături marcante ale modului în care alcoolismul îi afectează pe cei apropiați alcoolicului:

1. Familia se consideră vinovată pentru infirmitatea alcoolicului, ca și cum el ar bea din cauza “greșelilor” făcute de mama, tatăl, soția sau copii săi.

2. Membrii familiei au sentimente de confuzie și auto-amăgire, dorința de a-l crede pe alcoolic atunci când el spune că totul e în ordine totodată își pierd și încrederea în sine.

3. Familia devine responsabilă pentru problemele alcoolicului, ascunde, minte, găsește scuze false pentru protecția acestuia. Pune nevoile alcoolicului înaintea nevoilor familiei, anticipează perioadele de băut și încearcă să-l manipuleze pe alcoolic.

4. Familia devine secătuită d.p.d.v emoțional și spiritual; apare obsesia exagerată în legătură cu reluarea obiceiului de a bea, își pierde sentimentul de siguranță și de auto-determinare; se simte incapabilă să acționeze conform propriului sistem de valori și credințe; apelează la metode extreme de remediere a situației (crimă, suicid, vrăjitorie).

Co-dependența seamănă foarte mult cu dependența însăși:

1. În cazul co-dependenței există o anumită componentă de transmitere între generații, chiar dacă nu neapărat de natură genetică. 50% dintre femeile care provin din familii alcoolice au tendința de a se căsători cu alcoolici iar o treime dintre copii proveniți din părinți alcooli vor dezvolta ei înșiși boala alcoolismului.

2. Ca și alcoolismul, și co-dependența este o boală primară, progresivă, cronică și fatală. Primară pt că atâta timp cât adevărata problemă a alcoolismului cuiva este ascunsă, ea împreună cu simptomele ei vor continua să progreseze. Cronică pt că simptomele bolii vor însoți persoana co-dependentă de-a lungul întregii sale vieți putând fi transmise chiar și copiilor. Fatală pentru că mulți dintre cei prinși în capcana alcoolismului aleg calea suicidului.

3. Atât alcoolicul cât și membrii familiei se simt doborâți de sentimente de rușine și vinovăție, simt că viața lor nu mai are sens. Soția va încerca să gătească mai bine, copii vor încerca să învețe mai bine, niciunul dintre membrii nemaiștiind să mai interacționeze normal fiind extremi în manifestări și emoții. Resimt permanent frică și nesiguranță față de viitor în ciuda folosirii fanteziei ca mod de evadare din prezentul dureros.

15

Alcoolicul și co-dependenții ajung să împartă chiar și aceleași diagnostice: depresii, anxietate, nevroze, tulburări de personalitate etc. D.p.d.v social, cu toții și-au întrerupt legăturile semnificative cu lumea exterioară, sunt izolați și gravitează în jurul alcoolului și al consecințelor acestuia.

Modalități de “supraviețuire” în preajma alcoolicului. (cu Bear Grylls :D)

Într-o familie, alcoolicul se luptă cu sentimentele de rușine, stimă decătuză, vinovăție etc. la fel de mult ca și familia sa. În procesul de consiliere descoperim că nimeni nu îl poate învinui pe alcoolic mai mult decât o face el singur. Vom analiza în cele ce urmează acțiunile fiecărui membru al familiei unui alcoolic.

Soția alcoolicului își asumă de cele mai multe ori rolul de “întreținător” al acestei boli, desigur, indirect și neintenționat, face asta tocmai prin încercările ei de a-l ajuta pe alcoolic să nu mai bea respectiv prin preluarea sarcinilor lui de natură financiară, casnică și de educare a copiilor.

Astfel stând lucrurile, alcoolicul simte din ce în ce mai puțin consecințele băutului său căci acestea sunt amortizate de soție. Tot în aceeași postură pot intra și părinții alcoolicului, frații, prietenii etc. Un rol asemănător îi mai revine și copilului cel mai mare sau “eroului”, acel tip de copil care își ajută foarte mult părinții și prin acțiunile sale se maturizează foarte repede, se parentifică, se va stresa și tensiona iar când va ajunge și el să consume alcool va aprecia foarte mult funcția acestuia de relaxare.

“Țapul ispășitor” reprezintă acel tip de copil rebel, mânios și frustrat exprimându-se prin comportamente agresive, intră în anturaje dubioase, fuge de acasă, are probleme la școală și ajunge și el în final să consume alcool. Despre el se spune că “așchia nu sare departe de trunchi”.

“Copilul pierdut” e acel tip de copil care încearcă să facă față conflictelor familiale izolându-se de familie, retrăgându-se din orice înseamnă comunitate. Nu are prieteni și își alege profesii care nu necesită interacțiune cu oamenii, ajunge și el să consume alcool pentru a-și înfrânge timiditatea și sentimentul de însingurare.

“Mascota” este tipul de copil de obicei cel mai mic, care încearcă să atragă atenția familiei asupra sa pentru a detensiona atmosfera. E acela care face șotii și spune glume și care încearcă să implice părinții în alte activități decât cearta. Va avea probleme de concentrare, hiperactivism și va fi instabil în relațiile cu ceilalți. Pentru el alcoolul va avea o funcție liniștitoare de îndepărtare a temerilor.

Se mai vorbește de altfel de acei copii adulți ai alcoolicilor care își ajută părinții sau pe ceilalți oameni dominați de această boală alegându-și profesii de întrajutorare, gen teologie, psihologie, asistență socială etc.

Recuperarea familiei.

În România asistarea familiei unui alcoolic pare cu atât mai grea cu cât există puține servicii de consiliere adresate ei, însă și în cazul în care aceste servicii sunt disponibile, pentru familie e la fel de greu ca și pentru alcoolic să accepte schimbarea și intrarea în recuperare. În cazul în care vă întrebați “de ce?”, iată câteva motive:

1. Neputința de a accepta că cineva apropiat suferă de alcoolism.

2. Rușinea și teama de etichetare de către cei din jur: “familie de alcoolici”.

3. Mândrie și teama de a nu fi compătimită: “vai, săraca, ce viață grea are...”.

4. Auto-amăgire, negare și minimalizare: “se poate și mai rău…de fapt, toată lumea bea… își va schimba locul de muncă, și atunci se va opri din băut”.

5. Deznădejde și neajutorare învățată: “ce rost are să vorbesc, oricum nu se poate face nimic… asta e crucea mea și trebuie să o port până la moarte… nimeni nu poate face nimic… Dumnezeu m-a abandonat”.

16

6. Misticism: “Dumnezeu ne va da un semn și va face o minune în viața noastră”.

Probabil unul dintre cele mai eficiente programe de sprijinire a familiei alcoolicului este așa-numitul Grup de Servicii Familiale Al-Anon, ce reprezintă o comunitate, formate din persoane afectate într-un mod sau altul personal sau profesional, de alcoolism.

În Al-Anon subiectul de discuție nu e alcoolicul, ci propria persoană: “eu sunt o ființă umană care are drepturi și nevoi… eu am grijă de mine pentru a avea energia și puterea să lupt și pentru alții”. Nu este o sectă și nici grup de bârfă nu e, ci doar un grup de sprijin în care îți poți schimba modul de abordare a vieții și a alcoolismului.

Chiar dacă nu avem un grup Al-Anon în împrejurarea noastră, putem ajuta membrii familiei unui alcoolic să se ghideze după principiile acestui program iar mai întâi trebuie să ajutăm familia “să facă C.T.C-ul recuperării”:

1.”Tu nu ai cauzat alcoolismul” – “este inutil să te învinuiești pe tine pt ceea ce face sau nu face alcoolicul”.

2.”Tu nu poți să-l tratezi pe alcoolic” – “el trebuie să își dorească ajutorul, iar A.A.-ul este cel mai bun loc pentru el... responsabilitatea pentru recuperare îi aparține lui, iar ajutorul poate veni din afara familiei”.

3.”Tu nu poți să-l controlezi pe alcoolic” – “asumându-ți rolul de Dumnezeu și manipulându-l pe alcoolic, nu vei face alcoolismul să dispară; ai încercat să faci acest lucru timp de foarte mulți ani, iar rezultatele acestor eforturi ar trebui să te convingă să încerci și altceva”.

După stabilirea acestor reguli de bază se poate merge mai departe adică la descoperirea modurilor concrete în care alcoolismul s-a infiltrate în fiecare colțișor din mintea și inima noastră, la temerile pe care le avem, la rușinea și stima de sine căzută – aceasta e o etapă dureroasă însoțită de multe lacrimi prin urmare avem nevoie de umăr pe care să plângem și un pachet de șervețele (așa a zis PF-ul). Doar în acest fel ne convingem că suntem neputincioși în fața alcoolului (Pasul 1 din programul Al-Anon).

Învățăm mai apoi că avem nevoie de ajutorul și îndrumarea lui Dumnezeu în această viață și că putem să Îi cerem ajutorul având un tip de rugăciune corespunzător, diferit de acel gen de rugăciuni gen “listă de cumpărături”.

Cum să ne purtăm însă cu alcoolicul? Anexa Scrisoare către familia mea ne dă câteva sugestii: nu îl mințim, nu ne certăm cu el, nu ne enervăm pe el, nu îi ascundem băutura, să nu ne izolăm de prieteni etc etc. Aceste lucruri sunt numite de către grupul Al-Anon iubire dură și detașare cu dragoste: continuăm să îl iubim li să ne rugăm pentru el, dar avem grijă de noi și îl lăsăm să resimtă consecințele băutului său.

Cazurile mai delicate sunt acelea în care există violență fizică asupra soției sau a copiilor, aici avem nevoie de o intervenție specifică, abuzul trebuie să înceteze. Siguranța fizică a familiei este pe prim plan.

Consilierea pastorală pentru familia unui alcoolic.

Alături de medic, preotul este acela care spre care familia se îndreaptă pentru găsirea unei soluții și pentru a primi alinare în suferință. Ce poate face deci un preot pentru a sprijini credincioșii? Simplu!

1.Să fie informat și să depășească rușinea și teama de a aduce în discuție problema băutului excesiv. Astfel va reuși să identifice mult mai curând persoanele care se confruntă cu așa ceva și să le îndrume spre serviciile specializate. Alcoolismul trebuie abordat ca o boală asemănătoare diabetuluii; astfel, rolul grupurilor de Alcoolici Anonimi, Al-Anon sau al altor programe de consiliere nu trebuie subestimat.

2.Putem invita aceste grupuri să aibă întâlniri în Biserică sau într-un spațiu afiliat Bisericii, pt ca cei în cauză să ajungă mai ușor la serviciile lor.

17

3.După ce o persoană a fost îndrumată spre un astfel de program, e important ca preotul să păstreze legătura cu acesta + să monitorizeze evoluția și dificultățile cu care se confruntă.

4.Biserica ne sfătuiește să ducem o viață sănătoasă și morală, așadar e normal ca în fiecare parohie să existe ocazii în care să se discute despre problema abuzului de alcool și să se pună la dispoziție afișe/pliante informative.

5.Nu uităm programul de rugăciune personal, dar și de cel din cadrul serviciilor Bisericii, acolo unde problema alcoolismului e una serioasă, se poate face periodic Acatistul Potirul Nesecat, de mare folos celor afectați de alcoolism.

6.Îndrumarea duhovnicească necesită timp, răbdare și toleranță la frustrare. Dumnezeu ne cere să ne rugăm, să fim demni în suferința noastră, dar ne vrea totodată îndrăzneți și lipsiți de teamă.

Capitolul IV.

PRINCIPII GENERALE ALE PRACTICII. Tămăduirea patimii sau a bolii alcoolismului.

Ca rezultat al întunecării minții umane și pierderii iubirii din sufletele noastre, liberul arbitru al omului a slăbit, iar păcatul ne conduce pe mulți dintre noi în dependență – una dintre cele mai răspândite patimi. Firea umană căzută este cea care devine dependentă și doborâtă de patimă, prin păcat.

Această îndepărtare de milostenia divină și coruperea naturii noastre reprezintp rezultatul multor alegeri greșite, unele făcute în vremea tinereții și sub influența altora, iar alcoolismul este un bun exemplu în acest sens.

Nimeni nu alege să devină alcoolic, acesta e mai degrabă un proces gradual în care individul nu își dă seama că devine dependent de drogul alcool. Patima devine astfel parte din modul lui de viață iar în cazul alcoolismului, patima începe cu acceptarea păcatelor mici, prin acceptarea unor episoade ocazionale de băut excesiv.

Alcoolismul afectează întreaga ființă umană, corupe trupul și cauzează multe boli printre care și cancerul, afecțiuni cardiace, hepatice și chiar cerebrale. D.p.d.v mental, alcoolismul afectează capacitatea de a raționa, imaginația, percepția și abilitățile de funcționare la capacitate maximă.

Afectează sufletul omului prin modificarea percepțiilo și dorințelor “inimii sufletului” sau “nous-ului”. Conform Mitr.Vlachos în cartea sa, Psihoterapia Ortodoxă, nous-ul este cel mai afectate de către patima noastră. Nous-ul este esența a ceea ce înseamnă să fii uman și se referă la sentimentele, dorințele sau percepțiile noastre asupra realității. Vedem deci că alcoolismul și adicția lovesc “spiritul” omului pentru că mulți din cei afectați își pierd scopul și semnificația vieții.

Un alt aspect important al “patimii” sau “adicției” e cel legat de “voința” sau “puterea voinței” omului. Mulți alcooli au o voință foarte puternică în domeniile afacerilor etc dar în ceea ce privește alcoolul sau drogurile, voința nu mai este de prea mare folos.

Cartea de bază a Alcoolicilor Anonimi vorbeste despre “voința neajutorată” și spune că, fără ajutorul lui Dumnezeu, vine un moment și un loc în care alcoolicul va fi lipsit de voință în fața primului pahar, iar acest prim pahar e tocmai cel care îi cauzează probleme.

Știința a descoperit că există factori biologici care determină pofta de a bea din nou și s-a descoperit că procesul implică modificări celulare atât la nivelul creierului cât și la nivelul neuro-transmițătorilor și al sistemului nervos periferic.

“Știința Sfinților Părinți” ne învață că păcatul are capacitatea de a-l conduce pe om. Problema alcoolicului este deci faptul că L-a abandonat pe Dumnezeu. În cazul alcoolismului și al altor adicții, patima devine foarte puternică și poate tulbura sufletul până la punctual auto-distrugerii.

18

Adicția este până la urmă cea mai răspândită formă de auto-distrugere cunoscută de către om. Patima adicției și păcatul ce conduce către dependent sunt atât de insidioase încât, în mod normal, dependentul e amăgit de credința că duce o viață normal.

Dacă nu ești conștient de păcatul propriu atunci vorbește cu duhovnicul tău despre mândrie, căci aceasta este cea mai rea suferință sufletească. E mai rău atunci când cineva păcătuiește fără să știe decât cânad cineva păcătuiește știind despre sine că este un păcătos, cel din urmă arătând smerenie. – Ex.Evanghelia citită în Duminica Vameșului și a Fariseului.

Cum se face că primind Sfânta Taină a Botezului ne îmbolnăvim sufletește uneori chiar până în adâncul sufletelor noastre? După Sf.Maxim și alți Părinți ai Bisericii noastre, suferim pur și simplu de pe urma credințelor false despre lume, despre noi înșine și despre Dumnezeu. Ne îmbolnăvim sufletește pentru că trăim într-o lume căzută în care suntem înconjurați de păcat și din cauza mândriei participarea noastră la păcat ne dă impresia că păcatul “nu a fost așa de mare”.

Având credințe false și false cunoștințe, oamenii ajung să creadă drept adevărate niște lucruri care sunt departe de adevăr, exemplu fiind aici homosexualitatea despre care se crede că este un mod normal de exprimare a sexualității, alții cred în mai mulți zei sau cred că Dumnezeu este doar un concept universal impersonal etc , etc.

Alcoolicul crede deci, că bea “normal” și va învinovății pe altcineva pentru problemele pe care le are și care au fost cauzate de el. Apoi el evită să își asume responsabilitatea personală pentru propriul comportament. Cartea Alcoolicilor Anonimi denumește acest lucru ca “auto-amăgirea alcoolicului”. Alcoolicul nu poate să vada realitatea propriei situații, el continuând să bea până ajunge în mormânt.

Psihologii se referă la “raționalizare, minimalizare și negare” ca la procese prin care alcoolicul se poate amăgi pe sine.

Sfântul Maxim vorbește despre “ignorarea universalelor” drept cauză a căderii omului în patimă. Asta însemnând că nu știm ce e cu adevărat bun și nu Îi cunoaștem trăsăturile lui Dumnezeu. Credința, speranța și iubirea sunt trei dintre aceste universal iar atunci când sufletul se depărtează de ele, devine profund tulburat și astfel apare sentimentul de înstrăinare și detașare față de tot ce înseamnă Dumnezeu.

Filosofii numesc asta “vid existențial” însă în realitate e vorba despre separarea de Dumnezeu, o separare prin voita alegere a omului care preferă păcatul.

Dumnezeu ne-a creat în așa fel încât să Îl căutăm în mod natural și să ne întoarcem la îndurările și iubirea Lui. De multe ori însă capacitățile noastre de “judecate” sunt afectate din cauza ignoranței sau a patimilor (precum adicția) care le-au cuprins. Mulți dependent și alcoolici încearcă să umple acest gol/dor duhovnicesc prin folosirea alcoolului sau a drogurilor.

Alcoolismul a fost deseori numit sau descris ca o formă de idolatrie tocmai din cauză că alcoolicul transformă alcoolul în ceva mai important decât orice altceva din viața lui: sănătatea, relația cu partenerul de viață, copii și chiar Dumnezeu. Însă trebuie să ne amintim că din cauza acelor “credințe false” și autoamăgirii, alcoolicul nu poate să vadă pur și simplu adevărul situației sale.

Sf.Maxim ne învață de asemenea că gândurile pătimașe ne conduc spre suferința sufletului, chiar dacă Îl cunoaștem pe adevăratul Dumnezeu. Și acest lucru se întâmplă atunci când lăsăm sentimentele să gândească pentru noi. D.p.d.v emoțional, supra-valorizăm un anumit lucru, precum o mașină, un ceas nou sau chiar o relație cu o altă persoană iar dacă simțim că nu avem destul din acel lucru, reacționăm exagerat și devenim mânioși și defensivi sau chiar ostili în încercarea de a proteja acel lucru.

În ceea ce privește alcoolicul, procesul acesta devine evident când i se spune să nu mai bea sau să bea mai puțin, el devine mânios căci prețuiește alcoolul mai mult decât prețuiește relația cu Dumnezeu sau cu ceilalți. Îl prețuiește chiar mai mult decât propria sa sănătate iar aceasta este o formă de autădistrugere sau chiar suicid.

19

Sf.Ap. Pavel spunea că fiecare face greșeli și păcătuiește, dar mai există și acei oameni care se predau pur și simplu păcatului sau unei alte patimi precum alcoolismul, aceștia sunt asemănați cu lemurienii ce se aruncă unul după altul în apa mării.

Aceștia sunt oameni care nu înțeleg patima adicției și care cred în mod eronat că băutul este un joc pe care îl poți câștiga de fiecare dată. Bineînțeles că după câțiva ani de băut excesiv, patima alcoolismului preia controlul, băutul devenind o parte a vieții și este ușor ca acest lucru să devină așa căci societatea și valorile ei încurajează chiar băutul excesiv.

Dumnezeu însă, nu ne-a lăsat fără speranță. Există 3 stadii ale creșterii spirituale: praxis = curățirea inimi, teoria = conștiința de și înțelegerea lui Dumnezeu și iluminarea = cunoașterea lui Dumnezeu.

Pentru a diminua ignoranța din jurul “credințelor false” trebuie să existe o educație despre alcoolism ca boală. Informarea personală despre conceptual de boală al adicției în special al alcoolismului, e cel mai bun mod de a începe ajutorarea unui alcoolic.

Pentru că păcatul, adicția și patima nu sunt atribute natural ale omului, atunci când el devine dependent, apare și un conflict între modul în care Dumnezeu l-a creat și ceea ce a devenit. Acest conflict nu este cu Dumnezeu ci mai degrabă cu el însuși.

Conflictul cu care se confruntă toți alcoolicii e un exemplu perfect al conflictului care apare atunci când omul e în dezacord cu propriul sistem de valori iar preoții numesc acest lucru vinovăție; psihologii îl numesc conflict de caracter.

Consilierea pastorală a alcoolicilor.

Chiar și cele mai dependente persoane se pot elibera de patima lor daca sunt dispuse să ducă o viață spirituală. Viața spirituală e descrisă adesea în termeni de Scări, Pași sau Căi, acești termeni fiind “principiile spirituale” prin intermediul cărora o persoană poate să învingă păcatul și să învețe să Îl cunoască pe Dumnezeu.

Accentul se pune aici pe practicarea acestor principii și nu pe teologia pe care o învățăm noi în școli. Adevărata teologie e constituită de spiritualitatea ortodoxă căci ea ne învață despre Dumnezeu conducându-ne la El și la cunoașterea Lui. Așadar doar prin uniune cu Dumnezeu și prin Iisus Hristos, Fiul Său, putem să ne vindecăm de infirmitățile noastre și să ne tămăduim de bolile duhovnicești.

Marii duhovnici așa cum am amintit spun că progresul spre vindecare începe atunci când bolnavul recunoaște că boala există, în cazul alcoolicului, mândria și autoamăgirea constituie marile sale probleme. El trebuie să recunoască faptul că beutura a preluat controlul asupra vieții lui și că are nevoie de ajutor.

Recunoașterea problemei necesită umilință dar și onestitate iar dobândirea acestor virtuți este foarte dificilă, dar nu imposibilă. Acete două virtuți reprezintă piatra de temelie a recuperării spirituale. Astfel dependentul trebuie să înceapă să cunoască voia lui Dumnezeu și să o urmeze în tot ceea ce face și în special să renunțe la ego-ul său.

Voia omului (dorințele lui de a face lucrurile așa cum vrea el) trebuie lăsată în grija lui Dumnezeu prin rugăciune și meditație iar numai după acest lucru omul poate lua anumite decizii, cu ajutorul lui Dumnezeu. O rugăciune simplă precum Tatăl nostru, rostită cu accentul pe “facă-se voia Ta” e un mod bun de a ne lăsa voința în grija lui Dumnezeu.

Abandonul în grija lui Dumnezeu aduce o schimbare în relația cu El dar și în relațiile cu ceilalți oameni. Când alcoolicul începe să-și trateze familia cu toată atenția cuvenită, atunci se poate întâmpla o minunată vindecare a întregii familii.

Spovedania e o parte importantă a Practicii, constituind procesul prin care sunt identificare păcatele și greșelile noastre și apoi cu ajutorul îndrumătorului spiritual, este posibil ca persoana să nu își mai

20

repete greșelile. O viață înrădăcinată într-o astfel de spiritualitate facilitează dependentului progresul spiritual.

Spovedania trebuie să aibă în vedere faptul că alcoolismul este o boală și că persoana dependentă de alcool nu mai poate consuma alcool. Chiar și cel mai mic pahar îi poate dăuna. Spovedania înseamnă totodată mai mult decât recunoașterea câtorva păcate, înseamnă să mărturisești întregul stil de viață ce cauzează păcatele.

După spovedania ispita diavolului va reveni, iar alcoolicul va avea nevoie de ajutor și încurajări căci mândria, ego-ul și frica alcoolului vor reveni pentru a încerca să îl aducă înapoi în patimă. Mulți preoți simt că nu pot să consilieze spiritual persoanele dependente de alcool căci acestea recad de multe ori în consumul de alcool după ce preotul le-a acordat mult timp și au făcut eforturi pentru ajutorarea lor.

De multe ori alcoolicul face un jurămând că nu va mai bea, jurământ pe care ajunge să îl încalce iar problemele se vor agrava și mai mult căci rușinea și vinovăția ce urmează reluării consumului îl vor face pe alcoolic să se simtă și mai lipsit de speranță și mai neajutorat.

Când alcoolicul recade, el își pierde încrederea în el și în Dumnezeu, putând da vina chiar și pe Dumnezeu pentru recădere. Dacă acesta nu înțelege caracterul bolii lui, este sortit eșecului. El trebuie să înțeleagă că suferă de o boală fizică, psihologică și spirituală care trebuie tratată zilnic printr-un program conștiincios și bine structurat de rugăciune, meditație și predare a voinței proprii în grija lui Dumnezeu.

De cele mai multe ori, persoana ce ia decizia de a nu mai bea, nu recade din cauza poftei de alcool, ci pentru a scăpa de lupta spirituală ce se duce înlăuntrul său din cauza unei dureri sufletești. Alcoolicul este ispitit în moduri pe care nici el nu le înțelege și recade pentru a face față durerii sau confuziei.

Recăderile mai au loc deoarece alcoolicul nu primește îndrumare duhovnicească sau pentru că nu urmează un program zilnic de rugăciune, reflective și meditație, devenind o pradă ușoară pentru vrăjmaș.

Drumul recuperării se poate parcurge cel mai ușor sub îndrumarea ori a unui părinte spiritual ori a unei alte persoane ce parcurge și ea la rândul ei același drum al recuperării cu alcoolicul. În Alcoolicii Anonimi există avantajul “nășitului” adică al persoanei care este deja abstinentă de ceva timp și care ajută pe cel nou-venit să înțeleagă principiile spiritual ale recuperării.

În continuare urmează ghidul pentru modul de abordare a credincioșilor cu problem de alcoolism + listă de activități pe care le puteți organiza la nivelul parohiei.

Strategii pentru inițierea interventiei in cazul unui enorias consumator de alcool

Enoriasii care sunt consumatori înrăiți de alcool ar trebui informați cu privire la riscurile asociate consumului de alcool, cât și de modul în care acesta îi afectează pe plan fizic sau spiritual. Cel mai important care se poate da este consumul moderat de alcool:

Pt barbati: nu mai mult de o unitate de alcool pe zi

Pt femei: nu mai mult de o unitate de alcool pe zi

Persoane peste 65 ani: nu mai mult de o unitate de alcool pe zi

Copiii și adolescenții DELOC (really?)

Unitate de alcool: - o sticla de 0,5 l bere, 125 ml vin sau 50 ml de tărie.

Aceste sugestii au rolul de prevenire a alcoolismului și a tuturor problemelor asociate lui.

Desi unii oameni nu au probleme cu alcoolul, in anumite condiţii e recomandabil ca acestia sa se abtină de la orice consum de alcool. Ex: femei insarcinate, cei care iau medicamente ce

21

interactioneaza cu alcoolul, cei cu afectiuni hepatice, hipertensiune, cât si cei care prezintă sintome de dependentă de alcool.

In cazul membrilor din parohie care beau in mod excesiv – ei ies in evidentă usor și au deja prb datorate bautului. În alte situații nu este evident ca unii ar avea probleme din cauza bautului, iar pt a i ajuta trebuie urmate urmatoarele 4 sugestii:

Sugestia 1: Nu vă temeti sa adresati intrebarile necesare.

Mai intau trebuie intrebati cat de mult si cat de des beau.(intrebare normala- daca prezinta prb. Datorate consumului de alcool). După ce aveți o imgine mai clara despre ce se intampla puteti face o evaluare a situatiei. Pe baza acestei evaluari, puteti incepe sa ii indrumati in legatură cu ce sa faca in legatura cu problema actuala. Find liderul spiritual al comunitatii, nu trebuie sa va limitat aici, ci trebuie sa continuti sa aveti o relatie cu persoana respectiva și sa o intrebati despre progresia consumului de alcool sau intreruperea acestuia.

Nu uitati că sunteti „doctorul sufletelor” tuturor credinciosilor din parohia dvs. – ar rebui sa fie ceva firesc sa fiti preocupat de bunastarea lor duhovniceasca.

Întrebati despre consumul de alcool de fiecare data:

cand indrumati pe cineva care isi analizeaza constiinta in/pt spovedanie

inainte de a binecuvanta o cununie si in consiliere pre-maritala

daca sunt prb de consum de alcool, mai ales in cadrul familiei

daca credinciosul va spune ca se simte vinovat pt ca bea

Intrebati i pe credinciosi:„ Cat de mult si cat de des consumati alcool?”

e normal pt oameni sa consume alcool, a.î. nu ar trebui sa se simta jigniti

Fiind preotul lor e important să stiti lucruri despre stilul de viata mai ales daca au: probleme de natura spirituala, probleme familiale, conflicte morale sau sentimente de vinovatie pt bautul lor.

Daca acestia consuma alcool , e imp de stiut modul lor de a bea, chiar daca prb care le prezinta nu par serioase. Dar daca un credincios consuma alcool si are prb, adresati i aceste intrebari:

In medie, cate zile pe saptamana consumati alcool?

Intr o zi obisnuita in care beti, cate bauturi consumati?

In ultima luna, care a fost nr maxim de pahare pe care le-ati baut la o ocazie?

Vi s-a intamplat vreodata să va imbatati?

E important sa luati in considerare ca cineva ar putea avea deja prb cu alcoolul daca:

Bea mai mult de 14 unitati de alcool pe sapt

Bea mai mult de 3 unitati la o ocazie.

Pt femei, daca beau mai mult de 7 unitati de alcool pe sapt sau 2 unitati la ocazie.

Cele „Patru intrebari importante” – aceste 4 intrebari vor fi d mare folos cand vreti sa ajutati pe cineva care are prb cu bautura. Ele va vor ajuta sa va dati seama daca exista prb psihologice, sociale sau spirituale asociate consumului de alcool.

1. Ati simtit vreodata ca ar trebui să reduceti cantitatea de alcool pe care o consumati?(aceasta intrebare se refera la setimentele de vinovatie)

22

2. Va deranjeaza oamenii care va critica bautul?(se face referire la prb familiale si sociale asociate bautului)

3. V ati simtit vreodata rau sau vinovat in legaura cu bautul dvs?(legat de „zbuciumul sau conflictul interior”)

4. Ati baut vreodata dimineata, la prima ora? Bautul matinal indica, de obicei ca dependenta fizica s a instalat deja si repr un simptom clar al abuzului de alcool.

Dacă enoriasul rasp afirmativ la una sau mai multe dintre intreb, exista riscul unor serioase prb cu alcoolul(un consumator social nu se confrunta cu astfel de prb si nu bea cantitatile mentionate mai sus)

Sugestia 2: Evaluati severitatea problemei si a caracterului sau temporar sau permanent

Cand analizati prb asociate bauturii unei pers, luati in considerare aceste 3 variante:

Enoriasul poate sa nu fie dependent de alcool dar prezinta riscul de a avea astfel de prb

Enoriasul are in prezent prb datorate consumului de alcool si risca sa aiba prb mai mari

Enoriasul prezinta simptome a ceea ce numim alcoolism, sau dependenta de alcool

Categoria I: cei ce doar prezinta riscul de a avea prb:

E pos ca aceste pers sa bea prea mult, dar sa nu aiba inca prb sufciente, astfel se pot gandi la incetarea bautului. Ei beau mai mult decat moderat si prezinta riscuri in viitor. Acestia trebuie informati despre riscurile la care se expun.

Daca procedati asa in stadiul incipient, pe parcursul vietii, daca prb se agraveaza, e f posibil ca acestia sa vb cu dvs despre situatia lor, de vreme ce au primit sfaturi bune in tinerete.

Indicatorii de risc includ:

Consumul de alcool peste nivelele recomandate mai sus

Consumul de alcool in ciuda prb cauzate de acesta

Antecedente personale vizavi de prb cu alcoolul

Cateva intrebari ajutatoare in evaluarea modurilor de consum de alcool si a antecedentelor familiale: De cat timp beti la fel de des si de mult ca in prezent? De cate ori pe sapt beti acum? De cate ori pe sapt sau pe luna consumati mai mult de 4 bauturi la o ocazie? Cea mai mare cantitate de alcool pe care ati consumat-o odata, in ultimul an? Exista cineva in familia dvs apropiata care a avut prb cu alcoolul?

Atunci cand adresati intrebarile trebuie sa luati in consideratie si stadiul negarii in care se poate afla o pers

Categoria II: Persoanele care experimenteaza in prezent prb datorate alcoolului

Indicatori care arata ca cineva are in prezent prb cu alcoolul:

Unul sau 2 rasp pozitive la „cele 4 intrebari importante”

Marturisirea personala a faptului ca se confrunta cu prob pers, familiale sau existentiale

E imp sa remarcati severitatea prb si de cat timp sunt ele prezente in viata pers. Resp.

Sugestie: Alcoolismul este o boala care afecteaza relatiile individului. Discutati cu pers in cauza despre relatiile lor cu familia, prietenii etc.Incercati sa aflati daca exista membrii ai familiei care lee-au

23

solicitat sa renunte la consumul de alcool. Faceti o evaluare a anturajului- daca si ei sunt consumatori sau abuzeaza..?

Categoria III: Cei care s-ar putea sa fie dependenti de alcool sau care prezinta simptome ale dependentei de alcool:

3 sau 4 rasp afirmative la cele „4 intrebari importante” referitor la ultimul an

Prezenta uneia sau mai multor simptome dintre cele ce urmeaza:

Compulsia de a bea – preocupare fata de consumul de alcool

Diminuarea controlului – neputinta de a inceta sau modera consumul de.

Consumul de alcool ca eliberare/ usurare – consumul pt a evita simptomele de sevraj

Sevrajul- prezenta sau antecedente de tremuraturi, stari de rau, transpiratii sau tulburari de dispozitie

Creșterea tolerantei- e nevoie de mai mult alcool decat inainte pt a obtine efetul dorit

Scaderea tolerantei – e nevoie de mai putin alcool....

Sentimente de „nervos, iritat și nemulțumit” in lipsa alcoolului

Întrebari pt enorias:

Simtiti nevoia urgenta de a bea? Vă ganditi in mod regulat la baut?

Trebuie sa beti mai mult/mai putin decat acum cativa ani pt a va ameti?

Exista situatii in care nu puteti sa incetati bautul odata ce a ti inceput?

Beti vreodata dimineata pt a scapa de raul provocat de bautura din zilele trecute?

Uitati-va peste cele „20 de intrebari” precum si peste lista celor 12 intrebari.

Sugestia 3: Recomandati actiunea adecvata

Exprimati-va ingrijorarile ca și parinte duhovnicesc: fiti concret in ceea ce piveste modul de a bea al credinciosului; la modul in care alcoolul ii influenteaza comportamentul;amintiti-I de riscurile spirituale la care se expune; intrebati-l cum se simte in legatura cu bautul lui(ca sa constietizeze prb).Trebuie sa va reamintiti de modelul pregatirii pt schibare si de statiile schimbarii.

Sfatuiti abstinenta totala fata de alcool:

Supt prezente dovezi ale dependentei

Exista antecedente ale unor esecuri in controlarea frecventei consumului de alcool

Esecuri repetate in controlarea cantitatilor de alcool consumate

Esecuri repetate in controlarea efectelor pe care le produce acesta.

Daca pers nu e pregatitia sa renunte total la consumul de alcool- macar sa o sfatuiti sa reduca cantitatea de alcool și frecventa consumului. Dar in acelasi timp sa se gandeasca la informatiipe le care le ati furnizat despre alcoolism

Plan de actiune pt persoanele care accepta faptul ca au nevoie de ajutor:

Intrebati daca e pregatit sa diminueze cantitatea de alcool sau sa se abtina total de la consum24

Acordati-le din timpul dvs celor care vor sa se lase si vor sa intemeieze un plan

Amintiti le ca e vb de un program de 24 de ore

Sa evite prietenii si situatiile care ii expun la bautura(sa petreaca mult timp cu pers care nu ii indeamna sa bea)

Oferiti materiale informative despre recuperare(www.stdimitrie.org)

Dupa prima vizita, asigurati va ca ii invitati sa mai treaca pe la dvs si sa discutati despre orice prb cu privire la diminuare consumului sau abstinenta de la alcool.

Pt credinciosii care nu sunt inca dependeti dar prezinta riscuri de a deveni:

Sa se limiteze la un consum cu risc scazut, pe baza discutiilor care le aveti cu ei

Amintiti-le ca nu e nimic rau in a bea, dar pe viitor poate deveni o prb

Trebuie sa fixeze un „obiectiv” in ce priveste consumul de alcool si sa fie pregatiti sa faca o schimbare in obiceiul lor de a bea(pt sanatatea trupeasca si duhovniceasca)

Educati-va credinciosii cu privire la alcoolism:

Rugati-i pe pacienti sa gandeasca la efectele pozitive pe care le-ar avea daca nu ar mai bea

Sa analizeze ce anume le declanseaza episoadele nesanatoase de baut

Sa analizeze modul in care beau in prezent, in lumina prb curente pe care le au

Oferiti le materiale care sa ii ajute sa si fixeze obiective sanatoase cu privire la baut

Pt enoriasii la care sunt prezente simptomele dependentei de alcool:

Indrumati i catre un program de specialitate pt o evaluare suplimentara

Intrumati i catre un program de tratament sau catre AA, daca se arata deschisi ideii

Implicati i in procesul de a lua decizii

Discultati alternativele existente

Stabiliti o intalnire cu cineva din domeniul recuperarii care poate fi de folos

Sugestii pt consiliere: folositi un stil de discutie empatic, non-confrontativ. Oferiti alternative cu privire la efectuarea schimbarii. Accentuati responsabilitatea persoanei de a si schimba modul de a bea. Aveati incredere in capacitatea de schimbare a persoanei cu care vb

Sugestia 4: Mentineti legatura cu cei aflati in programe de recuperare

Mentineti legatura cu enoriasii la participa la program de recuperare, exac cum ati face cu ul alt credincios care se confrunta cu o alta problema pt a carei rezolvare l-ati ajutat

Schimbarea comportamentului este un proces care implica si procedeul incercare-eroare

Pt cei care reduc cantitatea consumata sau au un program de abstinenta de scurta durata:

Amintiti-le ca le stati la dispozitie, daca au nevoie de ajutor.

25

Oferiti-le incurajarea si sprijinul de care au nevoie pt a se schimba prin: trecerea in revista a progresului lor de la ultima intalnire, incurajarea lor pt efortul depus, intarirea schimbarii pozitive, evaluarea mentinerii motivatiei.

Stabiliti intalniri suplimentare(daca e nevoie)

Daca e nevoie indrumati-i spre un tratament sau catre AA

Amintiti-le ca abstinenta este singura solutie care functioneaza 100%

Pt credinciosii care au decis sa se abtina de la alcool sau care au fost trimisi la tratament:

Trebuie incurajati sa citească literatura de recuerare(discutati cu ei despre spiritualitate si cei 12 pasi)

Trebuie incurajati sa participe la grupurile de AA daca este posibil

Trebuie sa si faca noi prieteni sau sa initieze un grup de AA in cadrul bisericii

Nu ii lasati sa se descurajeze. Recuperarea are nevoie de timp

Daca sunt neseriosi, trebuie sa le permiteti sa faca propriile alegeri, dar sa ii asigurati ca le veti sta la dispozitie in viitor

Sugestii pt credinciosii care au nevoie de ajutor, dar care nu sunt pregatiti sa isi schimbe modul de a bea:

Nu va lasati descurajati de aceia care inca nu sunt pregatiti de o schimbare

Schimbarea are loc in ritm lent, sau uneori deloc

Prin oferirea de info, ati initiat un proces al schimbarii si e posibil ca enoriasii sa isi ia bautul in serios

Iubirea si grija dvs continua pt ei si familiilor lor, ii vor da Domnului nostru ragazul de a lucra cu ei

Daca „bautorii problema sau cu risc” nu sunt pregatiti pt o schimbare:

Exprimati va ingrijorarea cu privire la sanatatea lor trupeasca si duhovniceasca

Intariti bunavointa dvs de a i ajuta daca au nevoie –in momentu in care vor fi rpregatiti sa il accepte

Pastrati o relatie preieteneasca cu ei si familiile lor

Strategii aditionale pt „dependentii de alcool”

Incurajati i sa participe la intalnirile AA

Sa discute cu cineva din cadrul unui prog de specialitate

Sa discute cu membrii familiei cu privire la recomandarile dvs

Recomandati-le o perioada de abstinenta fata de alcool, monitoritazi simptomele de sevraj, treceti in revista progresul inregistrat

E molentul sa le amintiti ca:

Alcoolismul este o boala

Daca esti dependent, nu poti sa iti controlezi consumul de alcool pt perioade lungi de timp

26

Daca sunt depedenti de alcool si aleg sa continue sa bea, vor avea prb permantene cauzate de bautura

Alcoolismul este o boala primara, progresiva, cronica si fatala

Daca vor continua sa aiba prb, spuneti-le ca sunteti acolo pt a i ajuta.

STRATEGII DE INTERVENTIE LA NIVELUL PAROHIEI

1. Informeaza-te – citeste literatura de specialitate (manual despre alcoolism adresat preotilor si medicilor, Cartea mare a AA, Viata fara bautura..

2. Analizeaza-ti cu onestitatea propriile convingeri, atitudini, prejudecati fata de consumul de alcool, de traditiile si obiceiurile locale si fata de propriul consum de alcool. Daca exista neconcordante intre comportamentul tau și programul de informare, sunt sanse mici sa se concretizeze eforturile tale in a ajuta pe altii.(ca preotii sa nu fie dati ca exemplu negativ nu trebuie sa treaca si ei prin prb cu alcoolul)

3. La predica trebuie introduse idei legate de consecintele bautului(cauza pt indepartarea de biserica) si mesaje de incurajare in speranta ca se va schimba ceva.

4. Implicarea consiliului si comitetului parohial – in incercarea de schimbare a atitudinii locale fata de consumul de alcool. In unele cazuri, unii din membrii consiliului se pot implica personal sau pot prelua responsabilitatea anumitor actiuni, pt a –i usura pe preoti de sarcini suplimetare.

5. Oferirea unui model pozitiv de comportament – chiar daca este diferit de standardele locale, nu trebuie acceptat consumul de alcool la evenimentele parohiale( hramuri, nunti, inmormantari) Consumul de alcool cu credinciosii nu inseamna o apropere de ei

6. Savarsirea acatistului Potirul Nesecat – o data pe sapt, chiar daca vin cativa oameni

7. Afisarea pe usa bisericii a unor informatii despre încurajarea incetarii bautului și consecintele acestuia.

8. Pliante primite cu info pe care le poti modifica spre a fi mai usor de inteles pt localnici.

9. In discutiile cu credinciosii (spovedanie, predici) promoveaza conceptul de boala, progg de recuperare, abstinenta totala. E f important promovarea conceptelor duhovnicesti de mentiere a abstinentei

10. Invita vorbitori din randul consilierilor care lucreza in prog specializate de recuperare din alcolism sau din AA

Rezumat: Tratamentul spiritual incearca sa il ajute pe alcoolic prin educarea despre conceputl de boala al alcoolismului, prin spovedanie, consiliere duhovniceasca si intalnirile de grup ala AA. La acestea se adauga sprijinul personal din partea preotului pt dezvoltarea unei vieti duhovnicesti bazate pe smerenia si pe slujirea lui Dumnezeu. Vindecarea poate avea loc prin intermediul sinergiei dintre indurarea lui Dumnezeu si vointa omului. Indurarea lui Dumnezeu este cea mai importanta, dar El nu actioneaza fara colaborarea omului.(spovedanie, rugaciune, meditatie). Duhovnicul are un rol esential in prg de recuperare a sufletelor bolnave. El este cel care ofera educatie si informatii corecte despre alcoolism, combate gandurile patimase si confrunta mandria alcoolicului. El poate sa ii indrupe spre Dumnezeu prin judecata corecta si informatii bazate pe adevar.

27

Preotul ofera sprijinul spiritual, moral si social, precum si un model personal matur, care sa inlocuiasca anturajul vechilor prieteni de bautura.

Practica inseamna pocainta si curatire de patimi, Teoria se refera la cresterea in intelegerea morala, iar iluminarea este constientizarea si cunoasterea lui Dumnezeum bazate pe intelegerea voii lui Dumnezeu.Vindecarea trupului si a sufletului se regaseste prin Practica. In ceea ce priveste alcoolismul, Practica este singura metora de recuperare cunoscuta.

BOGATIA si SARACIA – ne impiedica sau ne ajuta sa dobandim mantuirea?

Bogatia iubirii si slavei dumnezeiesti impartasita oamenilor in Hristos Cel Rastignit si inviat se arata mai ales in darul sfintirii si al infierii dumnezeiesti a omului prin har, precum si in darul invierii trupului omenesc din moarte si stricaciune, pt a participa la viata vesnica.

Sf. Ap Pavel, in ep. Catre Efeseni, ne invata ca talcuiurea bogatiei iubirii lui Dumnezeu, aratata oamenilor in Iisus, s a facut cunoscuta prin Invierea acestuia și inaltarea Sa la cer. (Ef. 1-20 si 22-23)Asadar, Hristos cel inviat este capul Bisericii careie El ii impartaseste plinatatea vietii Sale divino-umane, pt ca in Biserica sa cunoastem bogatia slavei infierii si invierii noastre in Hristos prin Duhul Sfant. Bogatia iubirii covarsitoare a lui Dumnezeu Tatal pt oameni, aratata in Hristos, lucreaza in omul credincios mai intai taina invierii lui din moartea pacatului si apoi invierea din moartea si stricaciunea trupului.(Ef. 2,4-7 si 10)

Sf Pavel ne invata despre legatura adanca dintre Învierea lui Hristos si viata crestina si spune ca bogatia bunatatii lui Dumnezeu daruita oamenilor in Hristos ne cheama la fapte bune, prin care noi sa aratam in jurul nostru bogatia lucrarii harului lui Dumnezeu in lume. De asemenea observam ca slava Invierii lui Hristos ne descopera o alta bogatie decat bogatia materiala, pamanteasca si trecatoare si anume bogatia spirituala cereasca, netrecatoare, adica bogatia vietii vesnice. Aceasta se dobandeste prin credinta in Hristos si prin fapte bune.

Mântuitorul Hristos a luat chip de rob, ca pe noi sa ne inalte la ceruri.El, fiind bogat in slava, S-a smerit si a saracit pt ca pe noi sa ne imbogateasca daruindu=ne slava infierii prin hari si a invierii din pacat si moarte (II Corinteni 8,9) Comoara cea mai de pret si bogatia cea mai mare a crestinului este Insusi Hristos Domnul, prezent si lucrator in viata acestuia prin harul Sau, in care se arata dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sf. Duh(II Corinteni 13,13)

Astazi traim in o lume unde se cauta mai mult bogatia materiala trecatoare decat bogatia spirituala a credintei si a vietii vesnice, iar pe langa saracia materiala tot mai aspra, se arata si o saracie spirituala a oamenilor, ca slabire a credintei, o racire a dragostei fratesti si o diminuare a a faptelor bune.

Potrivit Sf. Scripturi, bogatia apartine lui Dumnezeu, insa El o daruieste oamenilor, ca oamenii sa o daruiasca si altora, mai ales saracilor. Dumnezeu ajuta pe om sa adune bogatia, cand aceasta este o binecuvanare a lui Dumnezeu pt om. Totusi, aceasta bogatie trecatoare, nu trebuie sa fie scop in sine, ci mijloc de a cauta si cultiva bogatia spirituala netrecatoare, cereasca, care se dobandeste prin iubire fata de Dumnezeu si fata de oameni, prin milostenie si fapte bune. Autorii Sf. Scripturi observa ca bogatia materiala este vremelnica, nestatornica, trecatoare, poate fi furata, poate fi distrusa, poate pieri, este inselatoare, nu poate fi luata de om cu sine dupa moare, iar cand devine o patima pentru om, bogatia impiedica adesea mantuirea acestuia. Deseori bogatia materiala duce la lacomie, iar lacomia duce la uitarea de Dumnezeu, parasirea de Dumnezeu, negarea lui Dumnezeu, lepadarea de Hristos. Mântuitorul Hristos ii indeamna pe cei bogati sa si adune comori in ceruri, intrucat acestea sunt mai presus de orice bogatie pamanteasca(Matei 6, 19-20)

Biblia contine multe mustrari si amenintari impotriva celor care aduna comori materiale pe nedrept, sau le dobandesc pe nedrept, dar si atitudini impotriva celor ce acumuleaza averi prin consrangerea semenilor. Dar pe de alta parte, Sf. Scriptura ne prezinta si cazuri de bogati bun la suflet, milostivi,

28

harnici si darnici, care au inteles ca bogatia lor e un dar de la Dumnezeu pentru a fi daruita celor in nevoi, dobandind astfel marele dar al mantuirii(Avraam, Isaac, Lot, Iosif, Solomon)

Referitor la saracie, Sf. Scriptura ne invata ca aceasta are un inteles material, ca lipsa de bunuri materiale, si un inteles spiritual, ca lipsa de bunuri duhovnicesti sau lipsa de virtuti. Dupa cum bogatia in sine nu este rea, ci poate fi dobandita si intrebuintata intru-un mod bun sau rau, tot asa si saracia poate fi inteleasa, acceptata si traita cu folos duhovnicesc sau poate duce la disperare sau fapte rele

Cauzele saraciei materiale sunt multiple: lenea si nepasarea, betia si nechibzuinta, coruptia sau desfranarea, calamitati naturare.

Dumnezeu iubeste atat pe saraci cat si pe bogati, asculta plangerile saracilor, nu le nesocoteste rugaciunea si ii ocroteste, le face dreptate, ii izbaveste de necazuri. Pe de alta parte, saracii trebuie sa alerge la Dumnezeu, sa se bucure de Dumnezeu. Biblia ne arata ca exista saraci marinimosi si darnici. Saracii trebuie ajutati, nu cu parere de rau ci cu bucurie si inima buna, fara ingamfare. Cine ajuta pe cei saraci va fi mantuit de Dumnezeu prin rasplata vesnica. Ex de darnicie fata de saraci: Iov, Zaheu,Petru, Pavel. Scriptura ameninta cu pedepse pe cei care nu-i ajuta pe saraci.

Cine dispretuieste pe saraci dispretuieste pe Hristos, care a fost sarac in cele materiale, dar a imbogatit spiritual, cu harul, invatatura, iubirea si sfinteia Sa, multimile care veneau la El.

Sfintii Parinti scot in evidenta marea tiranie spirituala si multele nedreptati si consecinte sociale negative pe care le aduce lacomie de averi materiale trecatoare, si ii indeamna pe cei bogati sa fie milostivi si darnici fata de saraci, sa nu ingroape comorile in pamant, ci sa le mute, prin milostenie, in ceruri. Pe saraci ii indeamna sa nu deznadajduiasca, ci sa adune bogatie spirituala in suflet, prin credinta si rugaciune, prin cuvant bun si blandete.

Sf Ioan Gura de Aur ii indeamna pe bolnavi zicand:„ averile pe care le pui in mana saracilor le pui intr o vistierie sigura, in mana lui Dumnezeu. Mana lui Dumnezeu iti va da averile inapoi, intregi si bine pazite, iar cand te vei duce in patria ta(cereasca), odata cu averile tale, vei fi laudat, vei fi incununat si pe deplin multumit si fericit.” Despre saracie spune ca „Este mult mai bine a fi cineva sarac si sa vietuiasca in virtute, decat a fi imparat si sa vietuiasca in pacate”. Saracine il sileste pe cineva a fi intelept, pe cand bogatia de multe ori il impinge spre rele mari.

Concluzia este ca nici bogatia si nici saracia prin sine insasi nu este ceva bun, ci aceasta se itampa in urma intrebuintarlor lor. Crestinul se arata mult mai incercat in saracie, decat in bogatie. Cand el cade in saracie el va fi mai smerit, mai intelept , mai serios, pe cand , daca se gaseste in bogatie, are multe piedici spre aceasta. „Sa nu ne pierdem curajul daca suntem saraci, ci cealalta bogatie sa o cauta, bogatia faptelor bune” Sf. Ioan Gura de Aur.

SF Vasile cel Mare, un inflacarat sustinator al saracilor si un aspru judecator al bogatilor lacomi indeamna in vreme de criza si foamete :„ nu scumpi produse tale, ingreunand nevoile celor lipsiti.Nu astepta sa lipseaca graul de pe piata, ca sa ti deschizi tu hambarele, caci cel ce scumpeste graul este blestemat de popor.” Bogatilor nemilostivi le spune:„N-ai mila?Nu vei fi miluit. N ai deschis usa casei? Vei fi dat afara din imparatie.N ai dat paine? Nu vei primi viata vesnica”.

Sf Grigorie de Nyssa ne arata importanta milosteniei fata de saraci zicand:„ Saracii sunt vistienicii bunurilor fagaduite, ei sunt paznicii imparatiei, cei care deschid usile celor buni si care incid pt cei invartosati la inima si urasc pe oameni. In acelas timp, ei sunt acuzatori de temut, cat si buni aparatori. Ei apara sau invinuiesc, dar nu prin cuvine, ci asa cum sunt vazuti ei de Domnul și Judecatorul lumii”

Un alt episcop din Capadocia, Asteria al Amasiei din Pont a zis:„ Cine l-a sters din catalogul apostololor pe Iuda si l a facut vanzator in loc de apostol? Nu oare faptul ca purta punga, ca a pus mai intai la cale vanzarea, iar apoi a dobandit pretul faptai sale necinsite?PT ce Faptele Aposololor pomenesc de Anania si Safira?Nu pt ca s-au furat pe ei insisi si au furat darurile afierosite Bisericii prin propriile averi?...Experienta ne arata lacomia drept o fiare de care cu greu scapa cei prinsi de ea”

29

Asadar, Sf. Scriptura si Sf. Parinti ne invata ca adevarata si netrecatoarea bogatie este iubirea covarsitoare a lui Dumnezeu fata de oameni aratata in Iisus Hristos si impartasita noua in Biserica prin Duhul Sfant.

Preotii, dupa ce reusesc aceste lucruri in propria lor viata, trebuie sa i ajute pe credinciosi sa se imbogateasca in credinta statornica, in rugaciune, in vietuire curata si sfanta, in impartasirea deasa cu Sfintele Taine, si nu in ultimul rand, sa se imbogateasca in fapte bune, care aduc lumina si pace, bucurie si fericire.

Evanghelia ne arata ca exista 2 feluri de imbogatiri – atunci cand se aduca in jurul nostru cele materiale dar si cand adunam in interiorul nostru lumina rugaciunii si a faptelor prin milostenie.Mai usor se mantuieste bogatul harnic, drept si milostiv, decat saracul cartitor. Nu bogatia in sine este rea, ci lipsa de milostenie, neomenia. Nu bogatia, ci lacomia, inrobirea sufletului fata de lucruri trecatoare si limitate, aceasta este boala care trebuie vindecata. Evanghelia ne indeamna ca ce am primit de la Dumnezeu să impartim si altora, si atunci ne asemanam Lui.

Comorile duhovnicesti, care nu dispar, care nu se fura reprezinta insasi prezenta lui Dumnezeu in noi, sunt darurile Duhului:bunatatea,credinta, dragostea, rabdarea, sfintenia, pacea pe care o da Duhul Sfant. Acestea se dobandesc pri postire, prin rugaciune, prin milostenie, prin ascultarea cuvantului lui Dumnezeu, prin spovedanie. Prin impartasirea cu SF. Taine, se aduna comorile Duhului Sfant ca virtuti care cresc in sufletul nostru. Prin botez am primit semintele acestor daruri, dar, prin nevointa, prin rugaciune, prin fapte bune, semintele darurilor Sf. Duh de la botez cresc si se fac comori in sufletul nostru. Evanghelia ne indeamna sa ne imbogatim in Duhul Sfant.

Biserica a invatat sa fie milostiva, a organizat opere de caritate, a construit spitale, case de batrani, orfani.Biserica a incercat sa puna in practica Evanghelia milostivirii lui Dumnezeu fata de noi.

PELERINAJUL – EVENIMENT PASTORAL-MISIONAR

Pelerinajul este o dimensiune fundamentala a credintei, ca legatura vie a omului calator pe pamant cu Dumnezeu Cel nevazut din ceruri. Mântuitorul însusi este pelerin, fiind chemat de Tatal sa implineasca voia Sa in lume. Venirea Lui in lume este un pelerinaj, dar scopul nu este ramanearea Lui aici, ci mutarea noastra in patria cereasca, in imparatia Preasfintei Treimi.

Dumnezeu-Omul, pelerin pentru oameni

Dumnezeu-Omul este pelerin catre oameni, pt ai face pe ei pelerini spre Dumnezeu. Pelerinajul acesta in viata Mântuitorului incepe de cand se naste, pt ca El nu s-a nascut in casa parintilor, ci intre straini, si n a gasit loc in casa de oaspeti. Taina Craciunului este deja taina pelerinajului. Dupa nasterea Sa, Pruncul Iisus, pt a nu fi omorat de regele Irod, este purtat in exil, refugiindu-se in Egipt.(fua in eEgipt avea si un inteles spiritual – Egiptul va fi chemat si el la mantuire)

Egiptul, care era pamant al idolatriei, al robiei poporului ales, va primi prin credinta pe Iisus , ca apoi acolo sa infloreasca teologia si monahismul, ca forme de cautare intensa a lui Dumnezeu.

Daca, dupa nastere, Iisus devine pelerin in Egipt, la 12 ani, impreuna cu pelerinii care mergeau la Templul din Ierusalim, merge si El si maica Sa, si cu dreptul Iosif. Toti se minunau de felul in care Copilul acesta, venit ca pelerin in Ierusalim , talcuieste Scripturile. Era Dumnezeu-Cuvantul care talcuia cuvintele Scripturii scrise pt El. La 12 ani, micutul Pelerin avea constiinta ca templul din Ierusalim, locul sfant al pelerinajului, este casa Tatalui Sau cel ceresc. Templul prefigura sau preinchipuia taina Fiului lui Dumnezeu facut Om, pt ca in Hristos „locuieste trupeste plinatatea Dumnezeirii”. De aceea spune Iisus despre trupul Sau..: Darmati acest templu....Era vb de Taina Invierii Sale cu trupul din mormant. In toata lucrarea Sa pe pamant, Hristos este Pelerin. El calatoreste prin orase si sate chemand oamenii la Dumnezeu, ca sa primeasca vindecare si viata vesnica.

Ultimul pelerinaj al lui Hristos la Ierusalim se transforma in Paste, in trecere, în calatorie spre Ierusalimul ceresc. Hristos se duce la Tatal ca sa pregateasca in ceruri un loc pt cei ce cred in El.

30

Din instrainati, Dumnezeu ne face prieteni

Biserica lui Hristos este ea insasi o comunitate de pelerini„straini si calatori” care cauta patria cereasca

Deoarece sutem creati dupa chipul lui Dumnezeu, dorim iubirea Lui vesnica. Fiinda toate ducrurile de pe lumea aceasta sunt limitate, suntem intr-o permanenta cautare a odihnei ceresti in Dumnezeu..Pelerinul experiaza faptul ca este strain, dar si faptul ca dintr un strain poate face un prieten. Uneori, Dumnezeu ne pare ca fiind strain, iar noi ne instrainam de El prin pacat, prin necomunicare, prin lipsa de rugaciune. Dar din instrainati El ne face prieteni daca il chemam in casa sufletului nostru. El ne cauta, iar daca raspundem chemarii lui, El transforma instrainarea noastra in comuniune de viata cu El.

Dumnezeu foloseste pelerinajul in lumea aceasta ca scoala a credintei, pt a combate idolatria.Orice realitate finita, marginita, de care ne legam repr un idol. Cand ne legam de locuri, lucruri sau pers din lumea aceasta, ca si cand ele ar fi ultima realitate sau destinatie a vietii noastre, ele devin un zid intre noi si Dumnezeu. Daca traim ca pelerini, nu mai contam in primul rand pe noi insine, pe avere sau putere, ci train din iubirea lui Dumnezeu. Cu cat intelegem mai mult ca suntem trecatori, cu atat cautam si iubim mai mult pe Cel netrecator, pe Dumnezeu Cel vesnit si nemarginit.

Pelerinajul – inoire si imbogatire spirituala

Cand pelerinajul este insotit de rugaciuni, de priveghere, de spovedanie, de impartasire, de convorbiri duhovnicesti cu alti pelerini, el este un izvor de bucurie si pace interioara, un prilej de inoire si imbogatire spirituala. Pelerinii ofera bani sau daruri materiale bisericilor vizitate, pentru rpimirea de daruri spirituale si binecuvantari. Intalnirea cu locurile sfinte, cu sfintele moaste, cu icoanele sfintilor devin izvor de bucurie, iubire si luminare interioara a pelerinului, crestere si imbogatire spirituala. Aceasta bucurie este dusa in casele oamenilor la intoarcere, cat si la prieteni si cunoscuti. Astfel, pelerinii devin misionari, fara sa si aroge ei insisi vreo calitate de acest gen sau sa ceara vreo rasplata pt aceasta. Rasplata este insasi bucuria si binecuvantarea pelerinajului.

Pelerinii – purtatori de lumina si bucurie in lume

Pelerinii duc cu ei în lume ce au primit din întalnirea cu Dumnezeu, cu locurile sfinte, cu sfintii pe care ii venereaza. Predicile duhovnicesti facute cu prilejul pelerinajului, privind viata sfintilor si lucrarea lui Dumnezeu în viata oamenilor, sunt de mare folos pentru suflet. Rugaciunile pt bolnavi(Maslu), sfintirea apei, marturisirea pacatelor și dobandirea iertarii, privegherile, calatoriile spre locurile sfinte, icoanele, cartile si obiectele religioase, procesiunile si ceremoniile liturgice, toate fac din pelerinaj o lucrare sfintitoare si misionara, intrucat exprima taina iubirii lui Dummezeu pt oameni și a iubirii oamenilor fata de Dumnezeu. Cand este bine facut, pelerinajul sfinteste viata omului pe pamant si ii daruieste arvuna vietii ceresti.

Pelerinjul de Florii

Vesteste, ca si cartile de sluja, legatura duhovniceasca dintre Sambata invierii lui Lazar, urmata de Duminica Intrarii Domnului in Ierusalimul pamantesc și sambata Mare a odihnei Domnului in mormant, urmata de Duminica Invierii Domnului.

Pelerinajul de Florii este o adeverire a biruintei lui Hristos asupra mortii lui Lazar si o prevestire a biruintei lui Hristos asupra pacatului, asupra mortii si asupra iadului, prin Invierea sa proprie din morti. Acesta vesteste legatura dintre Taina Crucii si a Invierii Domnului, dintre intrarea Domnului in Ierusalimul pamantesc, ca sa patimeasca pt noi oamenii, si pt a noastra mantuire, si intrarea Domnului in Ierusalimul ceresc, ca sa ne daruiasca viata si bucuria vesnica.

Oriunde s=ar desfasura, pelerinajul de Florii trebuie sa inceapa intr o biserica si sa se incheie intr o alta biserica deoarece taina Ierusalimului ceresc sau Taina Noului Ierusalim este acum continuta ca arvuna in fiecare biserica ortodoxa sfintita, dupa cum se spune in slujba de sfintire a noii biserici, cand se canta:„innoieste te noule Ierusalime..ca slava domnului peste tine a stralucit.

31

Rostul bisericii in lume este sa ne pregateasca pt inviere si pt intrarea in ierusalimul ceresc. Biserica poarta in ea taina Ierusalimului ceresc si ne pregateste pt inviere sau pt Pasto, adica pentru trecerea de la pacat la sfintenie, de la moarte la viata si de pe panant la cer, ea a fost numita „laboratorul Invierii” Maxim Marturisitorul.

Procesiune a comuniunii si comunitatii ecleziale

Pelerinajul de Florii este un semn de credinta si speranta si ne cheama la un pelerinaj interior, al sufletului, ca o inaintare duhovniceasca spre inviere. Acesta este ca o procesiune a comuiunii si comunitatii ecleziale, dar si ca o calatorie-trecere a noastra prin cetate, un simbol al vietii noastre trecatoare, sedere provizorie intr o cetate a patriei pamantesti spre mutarea in cetatea netrecatoare din ceruri. Pelerinajul de Florii ne cheama sa meditam la trecerea noastra prin viata si prin lume. Cand purtam in maini lumanari si flori, sa ne gandim cata lumina am adunat in sufletele noastre si cata lumina raspandim in jurul noastru sau lasam in urma noastra cand trecem dintr o cetate in alta.Pelerinajul noastru catre Ierusalimul ceresc incepe mai intai in sufletele noastre, pe „calea credintei”, adunand florile faptelor bune pentru intalnirea cu Hristos, cel ce a facut din Crucea Sa scara de inviere pt noi si din Invierea Sa, inceputul vietii noastre vesnice.

Simbol al prieteniei cu Hristos

Pelerinajul de florii ne aminteste iubirea lui Hristos fata de prietenul Sau Lazar, si fata de surorile acestuia, Marta si Maria. Sf Evanghelie spune ca , vazandu l mort pe Lazar, Iisus a lacrimat. Iar iudeii se mirau: Iata cat de mult il iubea. Iubirea lui Hristos pt prietenul sau Lazar cuprinde peste timpt pe toti cei ce prin credinta sunt prietenii Lui. Hristos, cel ce a inviat din morti pe prietenul sau Lazar, va invia pe toti oamenii la venirea Sa intru slava, iar celor ce au crezut in El și L-au iubit, prin rugaciune si fapte bune, le va darui bucuria Sa cea vesnica. Pelerinajul de Florii este un pelerinaj al prieteniei cu Hristos si cu toti ce i care L iubesc pe El, un semn al bucuriei intru credinta. Pelerinajul de Florii este o marturie a prieteniei, a fratietatii si a bucuriei in Hristos. El aduna intru bucurie preoti, credinciosi si credincioase din diferite parohii, copiii si batrani, oameni simpli si oameni de vaza, ca sa aduca rugaciuni si cantari de lauda lui Hristos, Iubitorul de oameni si Biruitorul mortii.

Semnul libertatii de a cauta sfintenia, omenia, pacea si bucuria

Precum l-a chemat pe Lazar la viata în comuniune zicand „Lazare, vino afara”, ne cheama si pe noi sa traim in comuniune frateasca in cetate. Pelerinajul de Florii ne elibereaza de monotoie si izolare, intrucat da nastere unui eveniment nou, de bucurie si sarbatoare. El are loc dupa incheierea postului de 40 de zile, post al pocaintei si al milosteniei. Icoanele si florile purtate in procesiune simbolizeaza lumina si virtutile adunate in suflet prin nevointele postului. Cu ele intampinam pe Hristos in iIerusalimul duhovnicesc. Folosul duhovnicesc al pelerinajului poate fi cuprins in cuvinte simple: o procesiune de marturisire a credintei, o intarire in fratietate a parohiilor, un semn al libertatii si dorintei de a cauta sfintenia, un prilej de a medita asupra vietii noastre ca trecerem o binecuvantare pt cetate si o bucurie de sarbatoare crestina. Daca la pelerinajul Floriilor participau in trecut regi si domnitori, el cheama azi pe toti credinciosii dreptmaritori care reprezinta institutii puse in slujba comunitatii sau a poporului.

Sf Ioan Gura de Aur spunea ca nu dintr-o cetate iesim cei ce intampinam azi pe Hristos, ci din toata lumea cea preaplina de popor a Bisericii.

Ene Braniste spune ca aceasta Duminica a Intrarii Domnului in Ierusalim se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez sau a celor ce se pregateau pt luminare, deoarece catehumenii care au fost admisi la botez mergeau la episcop, iar el le dadea sa invete Crezul sau Simbolul Credintei. Aceasta Duminica se mai numea si duminica gratierilor, pt ca atunci imparatii acordatu gratieri. Ramurile de salcie care sunt binecuvantate si impartite credinciosilor simbolizeaza biruinta asupra mortii prin invierea lui Lazar si prevestesc biruita asupra mortii prin Invierea lui Hristos.

32

Azi, la pelerinajul de florii participa toti cei ce doresc sa fie peste timp in comuniune cu toti crestinii iubitori de Hristos si de Biserica, dornici de a primi binecuvantarea lui Hristos pt ei, pt familie si pt orasul in care vietuiesc.

33