OSWALD CHAMBERSTOTUL PENTRU GLORIA LUI

1 IUNIEÎntrebarea descumpănitoare

„Fiul omului, vor putea oasele acestea să învie?"Ezechiel 37:3

Poate acel păcătos să fie transformat într-un sfânt? Poate acea viaţă strâmbă să fie îndreptată? Există un singur răspuns: „O, Doamne, Tu ştii aceasta, eu nu ştiu". Nu da niciodată buzna cu raţiunea religioasă, spunând: „O, da, cu ceva mai multă citire a Bibliei, devotare şi rugăciune, cred că se poate". Este mult mai uşor să faci ceva decât să te încrezi în Dumnezeu; noi confundăm panica cu inspiraţia. De aceea vedem aşa de puţini oameni care lucrează împreună cu Dumnezeu şi aşa de mulţi lucrători pentru El. Preferăm să lucrăm pentru Dumnezeu decât să credem în El. Sunt eu destul de sigur că Dumnezeu va face ceea ce nu pot eu? Sunt descurajat cu privire la oameni în măsura în care n-am înţeles ce a făcut Dumnezeu pentru mine. Este experienţa mea o înţelegere aşa de minunată a puterii şi tăriei lui Dumnezeu, încât nu mai disper cu privire la nici o persoană pe care o întâlnesc? A avut loc vreo lucrare spirituală în mine? Gradul de panică este egal cu gradul lipsei de experienţă spirituală personală. „Iată, vă voi deschide mormintele.... poporul Meu" (37:12). Când Dumnezeu vrea să-ţi arate ce este natura umană despărţită de El, trebuie să-ţi arate acest lucru în tine. Dacă Duhul lui Dumnezeu ţi-a dat vreodată o viziune despre cum eşti fără harul lui Dumnezeu (şi El face aceasta numai când Duhul Lui lucrează în noi), atunci ştii că nici un criminal nu este nici pe jumătate atât de rău în realitate pe cât ştii că ai putea fi tu fără harul Său. „Mormântul" meu a fost deschis de Dumnezeu şi eu „ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine" (adică în carnea mea), (Romani 7: I8). Duhul Lui Dumnezeu ne arată mereu cum este natura umană fără harul Lui.

2 IUNIECe te preocupă?

„Cine este omul care se teme de Domnul?"Psalmul 25:12

Te preocupă ceva? Probabil vei spune: „Nu, nimic, dar noi toţi suntem preocupaţi de ceva, de obicei de noi înşine sau, dacă suntem creştini, de experienţa noastră. Psalmistul spune că trebuie să fim preocupaţi de Dumnezeu. Viaţa noastră trebuie să fie caracterizată de conştiinţa continuă a prezenţei Lui Dumnezeu, nu doar de nişte gânduri despre El. Întreaga noastră fiinţă, lăuntrică şi exterioară, trebuie să fie absolut preocupată de prezenţa Lui Dumnezeu. Conştiinţa unui copil este atât de plină de mama lui, încât, chiar dacă el nu se gândeşte in mod conştient la mama lui, totuşi, atunci când apare un pericol, relaţia care rămâne este cea cu mama lui. La fel trebuie şi noi să trăim, să ne mişcăm şi să ne avem fiinţa în Dumnezeu (Fapte 17:28), să privim totul în relaţie cu Dumnezeu, deoarece conştiinţa continuă a prezenţei Lui caută să iasă întotdeauna în

faţă.Dacă suntem preocupaţi de Dumnezeu, nimic altceva nu mai are loc în noi, nici grijile, nici necazurile, nici întristările. Acum vedem de ce Domnul nostru a subliniat atât de mult păcatul îngrijorării Cum putem îndrăzni să fim atât de lipsiţi de credinţă când Dumnezeu ne înconjoară din toate părţile? A fi preocupat de Dumnezeu înseamnă a avea o baricadă puternică împotriva tuturor atacurilor duşmanului. „Sufletul lui va locui în linişte...” (Psalmul 25:13. KJV). În necazuri, neînţelegeri, acuzaţii, în mijlocul tuturor acestor lucruri, dacă viaţa noastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu, El ne va păstra în linişte. Noi înşine ne privăm de revelaţia minunată a acestei prezenţe continue a lui Dumnezeu cu noi. „Dumnezeu este adăpostul nostru" - nimic nu poate pătrunde în acest loc de adăpost.

3 IUNIESecretul Domnului

„Prietenia (secretul - KJV) Domnului este pentru cei ce se tem de El." Psalmul 25:14

Care este semnul că cineva îţi este prieten? Faptul că îţi spune întristările lui secrete? Nu, ci acela care-ţi spune bucuriile lui secrete. Mulţi îţi vor împărtăşi întristările lor secrete, dar semnul decisiv al intimităţii este împărtăşirea bucuriilor secrete. L-am lăsat vreodată pe Dumnezeu să ne spună vreuna dintre bucuriile Lui sau noi îi spunem mereu despre secretele noastre, astfel încât nu-I lăsăm şi Lui loc să ne vorbească? L-a începutul vieţii noastre creştine suntem plini de cereri către Dumnezeu; apoi descoperim că El vrea să stabilească o relaţie între noi şi El însuşi, să ne ajute să cunoaştem planurile Lui. Suntem noi atât de prinşi de ideea Lui Isus Cristos despre rugăciune –„..Facă-Se voia Ta" (Matei 6:10) - încât înţelegem secretele lui Dumnezeu? Lucrurile care fac ca Dumnezeu să ne fie atât de drag nu sunt în primul rând marile Lui binecuvântări, ci lucrurile mici, deoarece ele arată intimitatea Lui uimitoare cu noi; El cunoaşte fiecare detaliu al vieţii noastre personale. „... Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă" (Psalmul 25:12). La început vrem să fim conştienţi că Dumnezeu ne conduce: apoi, pe măsură ce înaintăm pe cale, trăim atât de mult cu conştiinţa prezenţei Lui, încât nu mai avem nevoie să-L întrebăm care este voia Lui, deoarece nu ne trece niciodată prin gând să alegem o altă cale. Dacă suntem mântuiţi şi sfinţiţi, Dumnezeu ne călăuzeşte prin alegerile noastre obişnuite; iar dacă vom alege ceva ce El nu vrea, Dumnezeu va interveni, dându-ne un sentiment de îndoială sau reţinere, la care noi trebuie să fim atenţi. Când apare îndoiala, opreşte-te imediat. Nu sta niciodată pe gânduri spunând: „Mă întreb de ce nu pot...?" Dumnezeu ne învaţă ce să alegem, adică El ne călăuzeşte judecata sănătoasă şi atunci noi nu mai stăm în calea Duhului Său întrebând mereu: „Acum, Doamne, care este voia Ta?"

4 IUNIEDumnezeul care nu te părăseşte niciodată

„Căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi". Evrei 13:5

Încotro se îndreaptă gândurile mele? Se îndreaptă ele către ceea ce a spus Dumnezeu sau către lucrurile de care mă tem? Doar repet ceea ce spune Dumnezeu sau învăţ să spun ceva după ce am auzit ce spune El? „El însuşi a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi». Astfel că putem spune plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?»". „Nicidecum n-am să te las" - în ciuda tuturor păcatelor, a egoismului, a încăpăţânării şi a nesupunerii mele. L-am lăsat eu într-adevăr pe Dumnezeu să-mi spună că nu mă va părăsi niciodată? Dacă am auzit aceste cuvinte ale Lui Dumnezeu, atunci să le ascult din nou. „Cu nici un chip nu te voi părăsi." Uneori nu greutăţile vieţii mă fac să cred că Dumnezeu mă va părăsi, ci munca de rând. Când nu există nici o dificultate mare de trecut, nici o viziune, nimic minunat sau frumos, ci doar zilele obişnuite care vin şi pleacă, pot eu auzi această promisiune a lui Dumnezeu în mijlocul acestor lucruri? Noi avem ideea că Dumnezeu va face ceva excepţional, că El ne pregăteşte şi ne modelează mereu pentru vreun lucru extraordinar, dar, pe măsură ce continuăm să creştem în harul Său, descoperim că Dumnezeu Se slăveşte pe El însuşi aici şi acum, chiar în acest moment. Dacă ne bazăm pe asigurarea pe care ne-o dă Dumnezeu, primim o putere uimitoare şi învăţăm să cântăm în zilele şi pe căile obişnuite ale vieţii.

5 IUNIECuvântul spus de Dumnezeu

„El însuşi a zis... aşa că putem zice plini de încredere.. ". Evrei 13:5-6

Cuvântul spus de mine trebuie să se bazeze pe cuvântul spus de Dumnezeu. El spune: „..Nicidecum n-am să te las" şi atunci eu pot spune cu curaj: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme" - nu voi fi bântuit de nelinişte. Aceasta nu înseamnă că nu voi fi ispitit să mă tem, dar îmi voi aminti ce a spus Dumnezeu. Voi fi plin de curaj ca un copil care se autoîncurajează ca să ajungă la standardul pe care-l doreşte tatăl său. Credinţa multora se clatină atunci când apare teama; uită înţelesul cuvintelor lui Dumnezeu, uită să „..respire adânc" din punct de vedere spiritual. Singurul mod de a alunga frica din viaţa noastră este acela de a asculta de cuvântul spus de Dumnezeu. De ce anume îţi este frică? Nu eşti laş, vei sta faţă în faţă cu lucrul respectiv, dar ai un sentiment de frică. Atunci când nimic şi nimeni nu te poate ajuta, spune: „Dar Domnul este ajutorul meu, în secunda asta, chiar în situaţia mea de acum". Înveţi să vorbeşti după ce-L asculţi mai întâi pe Dumnezeu, sau vorbeşti mai întâi şi apoi încerci să faci ca vorbele lui Dumnezeu să se potrivească cu situaţia în care eşti? Apucă acel cuvânt spus de Dumnezeu şi apoi declară plin de curaj: ”Nu mă voi teme". Nu contează ce rău sau ce necaz ar fi în cale. El a zis: „Nicidecum n-am să te las". Slăbiciunea umană este un alt lucru care se interpune între cuvintele lui Dumnezeu şi ale noastre. Când realizăm cât suntem de slabi în faţa dificultăţilor, acestea devin nişte uriaşi, noi ajungem ca nişte lăcuste, iar Dumnezeu devine o himeră. Aminteşte-ţi cuvântul spus de Dumnezeu: „nicidecum n-am sa te las". Am învăţat să căutăm după ce am auzit tonul dat de Dumnezeu? Avem întotdeauna curajul să spunem: „Domnul este ajutorul meu" sau cădem în capcana fricii?

6 IUNIEPune în practică ceea ce Dumnezeu lucrează

înăuntrul tău.„Puneţi în practică mântuirea voastră." Filipeni 2:12, KJV

Voinţa ta este de acord cu Dumnezeu, dar în carnea ta există ceva ce te împiedică să faci ceea ce ştii că trebuie să faci. Când Domnul este înfăţişat conştiinţei noastre, primul lucru pe care îl face conştiinţa este să ne deştepte voinţa, iar voinţa este întotdeauna în acord cu Dumnezeu. Tu spui: „Dar eu nu ştiu dacă voinţa mea este în acord cu Dumnezeu." Priveşte la Isus şi vei descoperi că voinţa şi conştiinţa ta sunt întotdeauna în acord cu El. Ceea ce te determină să spui: ”Nu voi face" este ceva mai puţin profund decât voinţa ta; este încăpăţânarea şi aceasta nu este niciodată în acord cu Dumnezeu. Lucrul cel mai profund în om este voinţa sa, nu păcatul. Voinţa este elementul esenţial pe care Dumnezeu l-a pus în om atunci când l-a creat; păcatul este o înclinaţie perversă care a intrat în om. Într-un om născut din nou, sursa voinţei este Dumnezeul cel Atotputernic: „Căci Dumnezeu este Cel care lucrează în voi atât a voi, cât şi a face, după buna Lui plăcere" (KJV). Tu trebuie să pui în practică, cu preocupare şi grijă, ceea ce Dumnezeu lucrează înăuntrul tău. Nu să-ţi câştigi mântuirea, ci să o pui in practică în timp ce te bizui cu hotărâre, cu o credinţă neclintită, pe Răscumpărarea completă şi desăvârşită a Domnului. Făcând aceasta, voinţa ta nu se opune voii lui Dumnezeu, ci voia lui Dumnezeu este voinţa ta şi alegerile tale naturale sunt conforme voii lui Dumnezeu, iar viaţa ta este la fel de naturală ca şi respiraţia. Dumnezeu este sursa voinţei tale, de aceea poţi să pui în practică voia Lui. Încăpăţânarea este o barieră neinteligentă, care refuză să fie iluminată. Singurul lucru pe care-l poţi face cu această barieră este s-o arunci în aer cu „dinamită"; „dinamita" aceasta este ascultarea de Duhul Sfânt.Cred eu că Dumnezeul cel Atotputernic este sursa voinţei mele? Dumnezeu nu numai că aşteaptă să fac voia Sa, ci El Se află în mine pentru a o face.

7 IUNIENu da înapoi

„Orice veţi cere în Numele Meu, voi face." loan 14:13Împlinesc eu această lucrare lăuntrică? In rugăciunea de mijlocire nu

există nici o capcană şi nici un pericolul amăgirii sau al mândriei; este o lucrare făcută în taină şi aduce roade prin care Tatăl este slăvit. Las eu ca viaţa mea spirituală să se irosească, sau o aduc în întregime spre un singur punct central, ispăşirea făcută de Domnul meu? Domină Isus Cristos din ce în ce mai mult fiecare preocupare din viaţa mea? Dacă punctul central sau marea influenţă din viaţa mea este ispăşirea Domnului, atunci fiecare clipă din viaţa mea va aduce roade pentru El.

Trebuie să-mi rezerv timp pentru a-mi da seama care este punctul central al puterii. Petrec măcar un minut dintr-o oră pentru a mă concentra asupra Lui? „Dacă rămâneţi în Mine" - adică dacă eu continui să acţionez, să gândesc şi să lucrez din acest punct central –„cereţi orice veţi vrea şi vi se va da" (loan 15:7). Rămân eu în El? Îmi fac timp ca să rămân? Care este

cel mai mare factor de putere în viaţa mea? Este lucrarea, slujirea, sacrificiul pentru alţii sau încercarea de a lucra pentru Dumnezeu? Ceea ce trebuie să exercite cea mai mare putere în viaţa mea este Ispăşirea Domnului. Nu lucrul cu care petrecem cea mai mare parte a timpului ne modelează cel mai mult, ci Cel care exercită cea mai mare putere asupra noastră. Trebuie să hotărâm să ne limităm şi să ne concentrăm atracţiile. „Orice veţi cere în Numele Meu, voi face." Ucenicul care rămâne în Isus este voia Lui Dumnezeu şi alegerile lui aparent libere sunt hotărârile rânduite mai dinainte de Dumnezeu. Este misterios? Este contradictoriu si absurd din punct de vedere logic? Da, dar este un adevăr glorios pentru un sfânt.

8 IUNIECe urmează?

„..Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi." loan 13:17

Hotărăşte-te să cunoşti mai mult decât ceilalţi. Dacă nu-ţi tai ancorele tu însuţi, Dumnezeu va trebui să ţi le rupă printr-o furtună pentru a te trimite în larg. Aruncă totul în seama lui Dumnezeu, lasă-te dus în larg de mareea puternică a planului Său şi ţi se vor deschide ochii. Dacă, crezi în Isus,nu trebuie să-ţi petreci tot timpul doar în „apele liniştite ale portului", plăcute, dar întotdeauna pline de „aluviunile" care se adună lângă ţărm. Trebuie să ieşi din rada portului îndreptându-te spre marile adâncimi ale Lui Dumnezeu şi să începi tu însuţi să cunoşti lucrurile, să începi să ai discernământ spiritual. Când ştii că ar trebui să faci un lucru şi îl faci, imediat vei şti mai mult. Vezi unde te-ai „împotmolit" din punct de vedere spiritual şi vei descoperi că starea aceasta vine de la un moment din trecut când a existat un lucru pe care ştiai că trebuie să-l faci, dar nu l-ai făcut, întrucât nu părea a fi o chemare urgentă; acum nu mai ai discer-nământ, nu mai înţelegi; în momentul de criză intri în panică, în loc să fii stăpân pe tine. Este un lucru periculos să refuzi să cunoşti mai mult. Falsa ascultare este o stare a minţii prin care tu îţi creezi ocazii de a te sacrifica; ardoarea este greşit considerată discernământ. Este mai uşor să te sacrifici decât să-ţi împlineşti destinul spiritual enunţat în Romani 12:1-2. Este cu mult mai bine să împlineşti scopul lui Dumnezeu în viaţa ta cunoscând voia Lui, decât să faci acte măreţe de sacrificiu personal. „Ascultarea este mai bună decât jertfele" (1 Samuel 15:22). Fereşte-te să te întorci înapoi acolo unde erai pe vremuri, atunci când Dumnezeu vrea să fii ceva ce nu ai mai fost niciodată. „Dacă vrea cineva să facă.... va ajunge să cunoască..." (loan 7:17).

9 IUNIEUrmătorul lucru de făcut

„Pentru că oricine cere primeşte." Luca 11:10Cere, dacă nu ai primit. Nu este nimic mai dificil decât să ceri. Dorim,

tânjim după anumite lucruri şi suferim că nu le avem, dar nu cerem până când nu ajungem la limita disperării. Ai cerut vreodată când erai la limita sărăciei morale şi a profunzimilor totalei tale insuficienţe? „Dacă vreunuia

dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu...", dar mai întâi să fii sigur că-ţi lipseşte înţelepciunea. Nu poţi ajunge la realitatea spirituală oricând doreşti. Cel mai bun lucru de făcut, atunci când îţi dai seama că nu trăieşti în realitatea spirituală, este să-I ceri lui Dumnezeu să-ţi dea Duhul Sfânt pe baza cuvintelor lui lsus Cristos (vezi Luca 11:13). Duhul Sfânt este Cel care face real în tine tot ceea ce a făcut lsus pentru tine. „Fiindcă oricine cere capătă." Aceasta nu înseamnă că, dacă nu ceri, nu vei avea (conform textului din Matei 5:45). Dar, până nu ajungi în punctul de a cere, nu primeşti de la Dumnezeu. A primi înseamnă că ai ajuns în relaţia de copil al Lui Dumnezeu şi acum înţelegi şi poţi să apreciezi mintal, moral şi spiritual că aceste lucruri vin de la Dumnezeu. „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea..." Dacă descoperi că-ţi lipseşte înţelepciunea, atunci ai venit în contact cu realitalea spirituală; nu-ţi pune din nou „ochelarii de cal" ai raţiunii. Unii spun: „Predică-ne Evanghelia simplă, nu ne spune că trebuie să fim sfinţi, deoarece aceasta ne provoacă un sentiment de sărăcie cumplită, şi nu este plăcut să te simţi cumplit de sărac". A cere înseamnă a „cerşi". Unii oameni sunt suficient de săraci pentru a nu rămâne indiferenţi la sărăcia lor, şi unii dintre noi suntem la fel din punct de vedere spiritual. Nu vom primi niciodată dacă cerem având un scop în minte, dacă cerem nu din sărăcie, ci din poftă. Un sărac nu cere din alte motive decât datorită condiţiilor jalnice, mizerabile şi cu totul lipsite de speranţă ale sărăciei. Lui nu-i este ruşine să ceară. Ferice de cei săraci în duh (vezi Matei 5:3).

10 IUNIEUrmătorul lucru de făcut

„Căutaţi şi veţi găsi." Luca 11:9Caută dacă nu ai găsit. „Cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău"

(Iacov 4:3). Dacă ceri lucruri din această viaţă, în loc să ceri lucruri din Dumnezeu, ceri rău, adică ceri din dorinţa de autorealizare. Cu cât te realizezi mai mult, cu atât mai puţin Il cauţi pe Dumnezeu. ..Căutaţi şi veţi găsi." Treci la lucru şi redu-ţi interesele doar la aceasta. L-ai căutat vreodată pe Dumnezeu din toată inima ta sau ai scos doar un scâncet slab în urma unui acces de nevralgie morală? Caută, concentrează-te şi vei găsi.„Voi. toţi cei însetaţi, veniţi la ape" (Isaia 55:1). Eşti însetat sau cu totul indiferent - atât de satisfăcut de propria ta experienţă, încât nu mai vrei nimic de la Dumnezeu? Experienţa este o poartă, nu un scop. Fereşte-te să-ţi zideşti credinţa pe experienţă, pentru că imediat va apărea în viaţa ta un sunet metalic, o notă falsă. Adu-ţi aminte că nu-i poţi da niciodată altei persoane ceea ce ai găsit, dar o poţi face să dorească ceea ce ai. „Bateţi şi vi se va deschide" (Luca 11:9). „Apropiaţi-vă de Dumnezeu" (Iacov 4:8). Bate - uşa este închisă şi ai emoţii cât timp baţi. „Curăţaţi-vă mâinile" (4:8) - bate puţin mai tare şi vei începe să descoperi că eşti murdar. „Curăţaţi-vă inima" - acesta este un lucru şi mai personal, acum ai o dorinţă disperată - ai face orice. „Simţiţi-vă ticăloşia" (4:9) - ţi-a fost vreodată ruşine înaintea lui Dumnezeu de starea vieţii tale lăuntrice? Nu-ţi mai rămâne nici un pic de autocompătimire, ci doar o durere in inimă şi uimire când descoperi că eşti aşa cum eşti. „Smeriţi-vă" (4:10) - este un

lucru umilitor să baţi la uşa lui Dumnezeu - trebuie să baţi împreună cu tâlharul de pe cruce. „Celui ce bate, i se deschide."

11 IUNIESă ajungi acolounde încetează păcatul şi tristeţea şi

începe cântarea celui sfânt. „Veniţi la Mine." Matei 11:28

Vreau cu adevărat să ajung acolo? Pot chiar acum. Întrebările care contează în viaţă sunt foarte puţine şi toate îşi găsesc răspunsul în cuvintele: „Veniţi la Mine". Nu: „Fă cutare lucru", ci: „Veniţi la Mine". Dacă voi veni la Isus, viaţa mea reală va fi adusă în concordanţă cu dorinţele mele reale; voi înceta cu adevărat să mai păcătuiesc şi voi vedea cum începe cântarea Domnului în viaţa mea. Ai venit vreodată la Isus? Uită-te la încăpăţânarea inimii tale; ai face orice în afară de acest lucru simplu, copilăresc – „Veniţi la Mine". Dacă vrei să ai experienţa reală a încetării de a mai păcătui, trebuie să vii la Isus. Isus Cristos Se face pe Sine însuşi piatra de încercare. Priveşte cum a folosit El cuvântul veniţi, în cele mai neaşteptate momente vine şoapta Domnului: „Veniţi la Mine". Şi eşti atras imediat. Contactul personal cu Isus schimbă totul. Fii suficient de simplu, încât să vii şi să crezi în cuvintele Lui. Venirea la El înseamnă că voinţa renunţă cu hotărâre la tot şi, în mod deliberat, îi predă Lui totul. „...şi vă voi da odihnă" - adică te voi sprijini. Nu: „Te voi pune la culcare, te voi ţine de mână şi iţi voi cânta ca să adormi", ci: „Te voi scoate din pat, din letargie şi epuizare, din starea de om pe jumătate mort, deşi eşti în viaţă, te voi umple cu duhul de viaţă şi vei rămâne în picioare prin perfecţiunea activităţii vitale". Noi devenim patetici şi vorbim despre a „îndura voia Domnului"! Unde este în aceasta vitalitatea maiestuoasă şi puterea Fiului lui Dumnezeu?

12 IUNIESă ajungi acolo unde se stinge treptat interesul propriu

şi se trezeşte adevăratul interes.„Învăţătorule, unde locuieşti?" „ Veniţi de vedeţi" „.....Vino după Mine." loan 1:38-39

„În ziua aceea au rămas la El." Acesta este cam singurul lucru pe care-l facem unii dintre noi, apoi ne trezim la realităţile vieţii; se trezeşte interesul propriu şi rămânerea în El a trecut. Însă nu există nici o situaţie de viaţă în care să nu putem rămâne în Isus. „Tu eşti Simon, tu te vei chema Chifa" (Ioan 1:42). Dumnezeu scrie noul nostru nume numai pe acele locuri din viaţa noastră de unde El a şters mândria, încrederea în sine şi interesul propriu. Unii dintre noi avem noul nostru nume scris numai pe ici, pe colo, ca nişte pete, arătând ca un pojar spiritual. Pe porţiuni arătăm bine. Când suntem în cea mai bună formă spirituală, ai crede că suntem cei mai mari sfinţi; dar să nu te uiţi la noi când nu suntem în această stare de spirit. Ucenicul este cel care are numele nou scris pe întreaga sa făptură; interesul propriu, mândria şi încrederea în sine au fost şterse complet. Mândria este zeificarea sinelui; în zilele de azi unii dintre noi nu mai avem o mândrie de fariseu, ci una de vameş. A spune: „O, eu

nu sunt un sfânt", este acceptabil pentru mândria umană, dar este o blasfemie inconştientă la adresa lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă literalmente că-L sfidezi pe Dumnezeu spunându-I că nu te poate face sfânt. „Eu sunt mult prea slab şi neajutorat, lucrarea ispăşirii nu poate ajunge până la mine." Umilinţa înaintea oamenilor poate fi o blasfemie inconştientă înaintea lui Dumnezeu. De ce nu eşti sfânt? Ori pentru că nu vrei să fii sfânt, ori pentru că nu crezi că Dumnezeu te poate face astfel. Ar fi foarte bine, spui, dacă Dumnezeu te-ar mântui şi te-ar duce direct în ceruri. Dar exact aceasta vrea El să facă! „Vom veni la El şi vom locui împreună cu El" (loan 14:23). Nu pune nici o condiţie, lasă-L pe Isus să fie totul şi El te va duce acasă cu El nu doar pentru o zi, ci pentru totdeauna.

13 IUNIESă ajungi acolounde moare dorinţa personală şi trăieşte

renunţarea sfântă.,. Veniţi după Mine." Marcu 1:17

Una dintre cele mai mari piedici în calea venirii la Isus este faptul că ne găsim ca scuză temperamentul nostru. Noi facem din temperamentul şi din dorinţele noastre naturale bariere în calea venirii la Isus. Primul lucru pe care-l descoperim când venim la Isus este că El nu acordă nici o atenţie dorinţelor noastre naturale. Noi avem ideea că putem să-i consacrăm lui Dumnezeu darurile noastre, însă nu poţi consacra ceea ce nu este al tău; există un singur lucru pe care-l poţi dărui lui Dumnezeu şi acesta este dreptul tău asupra ta însuţi. Dacă îi cedezi lui Dumnezeu dreptul tău asupra ta, El va face din tine un experiment sfânt. Experimentele lui Dumnezeu întotdeauna reuşesc. Semnul unui om sfânt este creativitatea lăuntrică ce izvorăşte din predarea loială în braţele lui Isus Cristos. In viaţa unui sfânt există întotdeauna acest izvor uimitor de viaţă originală: Duhul lui Dumnezeu este o fântână cu apă care izvorăşte continuu, rămânând mereu proaspătă. Credinciosul realizează că Dumnezeu este Cel care creează situaţiile şi de aceea el nu se jeleşte, ci se abandonează fără rezerve în braţele lui Isus. Nu încerca niciodată să faci un principiu din exponenta ta; lasă-L pe Dumnezeu să fie la fel de creativ şi original cu alţi oameni, cum este cu tine. Dacă I te dedici lui Isus şi vii la El când îţi spune „Vino", El va continua să spună „Vino" prin tine; vei trece prin viaţă reproducând ecoul acestui „Vino" al lui Cristos. Acesta este rezultatul în fiecare suflet care a renunţat la sine şi a venit la Isus. Am venit eu la Isus? Vreau să vin acum!

14 IUNIEFă un pas înainte!In privinţa hotărârii.

„Rămâneţi în Mine." loan 15:4Duhul lui lsus este pus în mine prin ispăşirea lui Cristos, apoi eu trebuie

să-mi formez cu răbdare un mod de gândire care să fie întru totul în armonie cu Domnul meu. Dumnezeu nu mă va face să gândesc ca lsus. eu însumi trebuie să fac aceasta; trebuie să fac orice gând ,rob ascultării de Cristos". „Rămâneţi în Mine" - în problemele intelectuale, în problemele financiare, în fiecare dintre lucrurile care fac ca viaţa umană să fie ceea ce

este. Ea nu este o viaţă ca scoasă din cutie. Il opresc eu pe Dumnezeu să facă anumite lucruri in situaţia mea, deoarece spun că ele vor împiedica părtăşia mea cu El? Aceasta este impertinenţă. Nu contează care sunt împrejurările, eu pot fi la fel de sigur că rămân în lsus în mijlocul lor ca şi într-o adunare de rugăciune. Nu este necesar ca eu să-mi schimb şi să-mi aranjez singur situaţia. Rămânerea Domnului nostru în Dumnezeu a fost neumbrită: El Se simţea ca acasă cu Dumnezeu, indiferent unde se afla trupul Său. El nu Şi-a ales niciodată singur situaţiile, ci a fost umil şi S-a supus hotărârilor Tatălui Său cu privire la El. Gândeşte-te la liniştea uimitoare din viaţa Domnului nostru! Noi trăim într-o stare de febrilitate înaintea lui Dumnezeu, nu este nimic în noi din seninătatea vieţii „ascunse cu Cristos în Dumnezeu". Gândeşte-te la lucrurile care te fac să nu rămâi în Cristos - „Da Doamne, aşteaptă un minut, trebuie să mai fac şi asta; da, voi rămâne în Tine când voi termina asta; după ce trece săptămâna asta, totul va fi bine, voi rămâne atunci în Tine". Fă un pas înainte! Începe să rămâi în El acum! La început vei depune un efort susţinut, până când această rămânere va deveni atât de mult o lege a vieţii, încât vei rămâne în El fără să-ţi dai seama. Hotărăşte-te să rămâi în lsus oriunde te-ai afla.

15 IUNIEFă un pas înainte!In privinţa muncii de rând.

„Şi pe lângă aceasta adăugaţi... " 2 Petru 1:5, KJVVoi aţi moştenit natura divină, spune Petru în acest pasaj (v. 4), acum

concentraţi-vă atenţia şi formaţi-vă obiceiuri, daţi-vă silinţa, folosiţi-vă mintea. „A adăuga" implică tot ce înseamnă caracter. Nici un om nu se naşte, fie în mod natural, fie în mod supranatural, cu caracter: el trebuie să-şi formeze caracterul. Nu ne naştem nici cu obiceiuri; trebuie să ne formăm obiceiuri pe baza noii vieţi pe care Dumnezeu a pus-o în noi. Nu suntem meniţi a fi nişte exemplare luminate, ci oameni obişnuiţi din viaţa obişnuită, care arată minunea harului lui Dumnezeu în ei. Munca de rând este piatra de încercare a caracterului. Marea piedică din viaţa noastră spirituală este aceea că noi căutăm să facem lucruri mari. Însă „Isus a luat un ştergar... şi a început să spele picioarele ucenicilor" Sunt perioade când nu există nici iluminare şi nici un entuziasm deosebit, ci doar rutina zilnică, obligaţiile obişnuite. Rutina este modul lui Dumnezeu de a lucra în viaţa noastră între momentele noastre de mare inspiraţie. Nu aştepta ca Dumnezeu să-ţi facă întotdeauna parte de momente palpitante, ci învaţă să trăieşti în domeniul muncii de rând prin puterea lui Dumnezeu. „A adăuga" este dificil. Noi spunem că nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne ducă în cer pe petale de flori, şi totuşi acţionăm ca şi cum aceasta am aştepta! Cel mai mic detaliu în care ascult de El are în spatele lui toată puterea harului lui Dumnezeu. Dacă-mi fac datoria nu de dragul datoriei, ci deoarece cred că Dumnezeu e Cel care îmi rânduieşte împrejurările vieţii, atunci, chiar în momentul ascultării mele, am parte, prin Ispăşirea lui Cristos pe cruce, de întregul har minunat al lui Dumnezeu.

16 IUNIEIţi vei da tu viaţa?

„Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi... V-am numit prieteni."loan 15:13-15

Isus nu-mi cere să mor pentru El, ci să-mi dau viaţa pentru El. Petru a spus: „îmi voi da viaţa pentru Tine" şi a spus-o cu toată seriozitatea; sentimentul lui eroic a fost magnific. Ar fi un lucru rău să nu poţi face o astfel de declaraţie cum a făcut Petru; noi înţelegem sentimentul datoriei numai prin sentimentul nostru eroic. Te-a întrebat vreodată Domnul: „Iţi vei da viaţa pentru Mine?" Este mult mai uşor să mori decât să-ţi dăruieşti viaţa în fiecare zi cu sentimentul chemării măreţe a lui Dumnezeu. Noi nu suntem făcuţi pentru momente strălucitoare, dar trebuie să umblăm în lumina acelor momente pe căile obişnuite ale vieţii. A existat numai un moment strălucitor în viaţa Domnului Isus; acela a fost pe Muntele Trans-figurării; apoi El S-a dezbrăcat pentru a doua oară de gloria Sa şi a coborât în valea posedată de demoni. Timp de treizeci şi trei de ani Isus Şi-a dat viaţa pentru a face voia Tatălui Său şi, spune loan, „şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi", însă este contrar naturii noastre umane să facem aşa. Dacă sunt prieten al lui Isus, trebuie să-mi dau viaţa pentru El în mod deliberat şi cu grijă. Acesta este un lucru dificil, dar Îi mulţumesc lui Dumnezeu că este dificil. Mântuirea este uşoară, deoarece L-a costat aşa de mult pe Dumnezeu, dar manifestarea ei în viaţa noastră este dificilă. Dumnezeu îl mântuieşte pe om, îl umple cu Duhul Sfânt şi apoi îi spune: „Acum pune aceasta în practică, fii credincios faţă de Mine chiar şi când natura lucrurilor din jurul tău vrea să te facă necredincios”. „V-am numit prieteni." Fii credincios Prietenului tău şi nu uita că în viaţa ta trupească este în joc onoarea Lui.

17 IUNIESă nu ai un spirit critic

„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi." Matei 7:1În privinţa judecării altora, Isus spune: „Nu faceţi asta". Creştinul

obişnuit este cel mai sever critic. Critica face parte din facultăţile obişnuite ale omului, dar în domeniul spiritual nu se câştigă nimic prin spirit critic. Efectul criticii este slăbirea puterilor celui care este criticat. Duhul Sfânt este singurul în măsură să critice, El este singurul în măsură să arate ce este rău, fără să producă dureri sau să rănească. Este imposibil să fii în părtăşie cu Dumnezeu când ai un spirit critic care te face dur, răzbunător şi crud şi te lasă cu ideea măgulitoare că eşti o persoană superioară. Isus îţi spune că tu, ca ucenic, trebuie să cultivi o atitudine necritică. Aceasta nu se poate face o dată pentru totdeauna. Fereşte-te de orice te pune în poziţia de a te crede o persoană superioara. Nu pot scăpa de privirea pătrunzătoare a lui Isus. Dacă văd aşchia în ochiul tău, înseamnă că eu am o bârnă în al meu. Dumnezeu observă în mine orice lucru rău pe care-l văd eu în tine. De fiecare dată când judec, mă condamn pe mine însumi (vezi Romani 2:17-20). Încetează să mai măsori oamenii după măsura ta. Există întotdeauna încă un lucru în situaţia celuilalt pe care tu nu-l ştii. Primul lucru pe care-l face Dumnezeu este să ne cureţe spiritual; după aceea, nu mai rămâne în om nici o posibilitate de mândrie. După ce am înţeles ce zace în mine fără harul lui Dumnezeu, nu mai pot să-mi pierd nădejdea cu privire la nici un om.

18 IUNIENu sta pe gânduri acum, mergi înainte

„Petru... a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar când a văzut că vântul era tare, s-a temut.

Matei 14:29-30Vântul era într-adevăr tare şi valurile erau cu adevărat mari, dar Petru

nu le-a văzut la început. El nu s-a ocupat de ele, ci pur şi simplu L-a recunoscut pe Domnul lui şi, ca urmare a acestei recunoaşteri, a început să umble pe ape. Apoi s-a uitat la lucrurile înconjurătoare şi imediat a început să se scufunde. De ce n-ar fi putut Domnul să-l facă în stare să meargă şi sub valuri, ca şi deasupra lor? Nici unul dintre aceste lucruri n-ar fi putut fi făcute decât prin recunoaşterea Domnului Isus. Noi păşim imediat spre Dumnezeu călcând peste anumite lucruri, dar apoi vine grija faţă de noi înşine şi începem să ne afundăm. Dacă Il recunoşti pe Domnul tău, nu-ţi pasă de situaţia pe care ţi-o pregăteşte El. Lucrurile înconjurătoare există, dar imediat ce te uiţi la ele, eşti copleşit şi nu-L mai poţi recunoaşte pe Isus. Atunci vine mustrarea: „Pentru ce te-ai îndoit?" Oricum şi oricare ar fi situaţia ta actuală, tu continuă să-L recunoşti pe Isus, păstrând o deplină încredere în El. Dacă tu comentezi fie şi numai pentru o clipă după ce Dumnezeu ţi-a vorbit, totul s-a terminat. Nu începe niciodată să spui: „Mă întreb, oare a vorbit El într-adevăr?”. Alungă imediat orice rezervă, aruncă totul asupra Lui. Nu ştii când va veni la tine vocea Lui, dar, când vine descoperirea lui Dumnezeu, chiar dacă o întrezăreşti foarte vag, predă-te fără rezerve. Numai printr-o predare totală Il poţi recunoaşte pe El. Vei înţelege mai clar vocea Lui numai dacă dai la o parte orice rezervă.

19 IUNIESlujba devotamentului înflăcărat

„Mă iubeşti? Paşte oiţele Mele." loan 21:16Isus nu a spus: Converteşte oamenii la părerile tale, ci: Ai grijă de oile

Mele, ai grijă să fie hrănite pentru a creşte în cunoaşterea Mea. Noi considerăm drept slujire ceea ce facem în privinţa lucrării creştine; Isus Cristos numeşte slujire ceea ce suntem pentru El, nu ceea ce facem pentru El. Ucenicia se bazează pe devotamentul faţă de Isus Cristos, nu pe aderarea la o credinţă sau la o doctrină. „Dacă vrea cineva să vină după Mine şi nu urăşte..., nu poate fi ucenicul Meu." Nu există nici o argumentare şi nici o constrângere, ci pur şi simplu: „Dacă vrei să fii ucenicul Meu, trebuie să-Mi fii devotat doar Mie". Un om atins de Duhul lui Dumnezeu spune imediat: „Acum văd cine este Isus"; aceasta este sursa devotamentului. Astăzi noi am înlocuit credinţa personală cu credinţa într-un crez; de aceea, aşa de mulţi sunt devotaţi cauzelor şi aşa de puţini Ii sunt devotaţi lui Isus Cristos. Oamenii nu vor să-I fie devoiaţi lui Isus, ci numai cauzei Lui. Isus Cristos este o sursă de jignire adâncă pentru mintea educată de astăzi, pentru cei care nu-L vor pe El altfel decât ca pe un tovarăş. Domnul nostru a ascultat mai întâi de voia Tatălui Său, nu de nevoile oamenilor; mântuirea oamenilor a fost rezultatul natural al ascultării Lui de Tatăl. Dacă sunt devotat doar cauzei omenirii, în curând

voi fi extenuat şi voi ajunge în punctul în care dragostea mea va scădea; dar dacă-L iubesc cu înflăcărare pe Isus Cristos însuşi, pot sluji oamenilor chiar dacă ei mă vor trata ca pe o ştergătoare de picioare. Secretul vieţii unui ucenic este devotamentul faţă de Isus Cristos şi caracteristica vieţii lui este modestia. El este ca bobul de grâu care cade în pământ şi moare, dar care va răsări şi va schimba întregul peisaj (vezi loan 12:24).

20 IUNIEAi ajuns la acel „când"?

„Şi Domnul a schimbat captivitatea lui Iov, când s-a rugat pentru prietenii săi. " Iov 42:10, KJV

Rugăciunea plângăreaţă, egoistă, bolnăvicioasă, pornirea de a demonstra că am dreptate nu se găsesc în Noul Testament. Faptul că încerc să fiu drept înaintea lui Dumnezeu este un semn că mă răzvrătesc împotriva Ispăşirii. „Doamne, îmi voi curăţa inima dacă-mi vei răspunde la rugăciune; voi umbla drept dacă mă vei ajuta!" Eu nu pot să mă fac drept înaintea lui Dumnezeu, nu pot să-mi fac viaţa perfectă; pot fi drept înaintea lui Dumnezeu numai dacă accept Ispăşirea făcută de Domnul Isus Cristos ca pe un dar absolut. Sunt eu destul de umil să accept aceasta? Trebuie să renunţ la orice pretenţie, să încetez orice efort şi să mă las cu totul in mâinile Lui, iar apoi să încep să mă dedic lucrări preoţeşti de mijlocire. Sunt multe rugăciuni care izvorăsc dintr-o adevărată necredinţă în Ispăşire. Isus nu începe acum să ne mântuiască. El ne-a mântuit deja, totul este făcut şi este o insultă să-I mai cerem să facă ceea ce a făcut deja.Dacă nu primeşti acum însutit, dacă nu primeşti revelaţie din Cuvântul lui Dumnezeu, atunci începe să te rogi pentru prietenii tăi. Intră în lucrarea ascunsă. „Domnul a schimbat captivitatea lui Iov, când s-a rugat pentru prietenii săi." Lucrarea reală a vieţii tale ca suflet mântuit este rugăciunea de mijlocire. În orice situaţie te pune Dumnezeu, roagă-te imediat, roagă-te ca Ispăşirea Lui să poată fi realizată in viaţa altora, aşa cum a fost în viaţa ta. Roagă-te acum pentru prietenii tăi; roagă-te acum pentru cei cu care vii în contact!

21 IUNIELucrarea lăuntrică

„Voi însă sunteţi... o preoţie împărătească." 1 Petru 2:9Prin ce drept devenim noi „o preoţie împărătească?” Prin dreptul Ispăşirii. Suntem pregătiţi să renunţăm la noi înşine şi să ne lansăm în lucrarea preoţească de rugăciune? Scotocirea continuă a lăuntrului nostru pentru a vedea dacă suntem ceea ce ar trebui să fim, generează un tip de creştinism bolnav şi egoist, nu o viaţă robustă şi simplă de copil al lui Dumnezeu. Până când nu ajungem într-o relaţie bună cu Dumnezeu, ne zbatem şi luptăm agăţându-ne cu dinţii pentru a rezista şi apoi spunem: „Ce victorie minunată am obţinut!" Insă nu este nimic care să arate minunea Răscumpărării în aceasta. Porneşte înainte crezând fără rezerve că Răscumpărarea este completă şi apoi nu te mai interesa de tine însuţi, ci începe să faci ceea ce a spus Isus Cristos - roagă-te pentru prietenul

care vine la tine la miezul nopţii, roagă-te pentru sfinţii lui Dumnezeu, roagă-te pentru toţi oamenii. Roagă-te cu convingerea că eşti desăvârşit numai în Cristos Isus, şi nu cere: „O, Doamne, am făcut tot ce am putut. Te rog ascultă-mă!" .Cât timp îi va trebui lui Dumnezeu să ne elibereze de obiceiul nesănătos de a ne gândi la noi înşine? Trebuie să ne săturăm de moarte de noi înşine, până când nu ne mai surprinde nimic din ceea ce ar putea spune Dumnezeu despre noi. Nu putem atinge adâncurile ticăloşiei din noi. Există un singur loc unde suntem drepţi, şi anume in Cristos Isus. Când suntem acolo, trebuie să ne dedicam in întregime lucrării lăuntrice.

22 IUNIETestul simplu

„Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; Şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura." Matei 7:2

Această afirmaţie nu este o presupunere întâmplătoare, ci o lege eternă a lui Dumnezeu. Indiferent ce judecată emiţi, cu aceea vei fi judecat. Există o diferenţă între răzbunare şi răsplată. Isus spune că baza vieţii este răsplata - „cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura". Dacă ai fost aspru în găsirea defectelor altora, aminteşte-ţi că aceasta va fi exact măsura cu care vei fi judecat. Viaţa te plăteşte cu aceeaşi monedă. Această lege funcţionează de la tronul lui Dumnezeu până jos la noi (Psalmul 18:25-26).Romani 2 o aplică într-un mod şi mai clar spunând că cel care îi critică pe alţii este vinovat de acelaşi lucru. Dumnezeu nu priveşte numai la faptele în sine; El se uită la posibilitatea de a le face. Mai întâi, noi nu credem ceea ce spune Biblia. De exemplu, credem oare aceste cuvinte, şi anume că noi înşine suntem vinovaţi de lucrurile pe care le criticăm în alţii? Motivul pentru care vedem ipocrizie, înşelăciune şi lipsă de sinceritate în alţii este deoarece toate acestea există în propriile noastre inimi. Cea mai mare caracteristică a unui sfânt este umilinţa - „Da, toate acele lucruri şi alte rele s-ar fi manifestat în mine dacă n-ar fi fost harul lui Dumnezeu; de aceea, nu am nici un drept să judec".Isus a spus: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi"; dacă judeci, vei fi măsurat exact după felul cum ai judecat. Care dintre noi ar îndrăzni să stea înaintea lui Dumnezeu şi să spună: „Dumnezeul meu, judecă-mă aşa cum i-am judecat eu pe semenii mei?" Noi i-am judecat pe semenii noştri ca păcătoşi; dacă Dumnezeu ne-ar judeca în felul acesta, am fi în iad. Dumnezeu ne judecă pe baza minunatei Ispăşiri făcute de Isus Cristos.

23 IUNIEObişnuit cu suferinţa

„Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa. Isaia 53:3

Noi nu suntem obişnuiţi cu suferinţa aşa cum a fost obişnuit Domnul nostru; o îndurăm, trecem prin ea, dar nu ajungem s-o cunoaştem îndeaproape. La început nu ne împăcăm cu existenţa păcatului. Adoptăm o concepţie raţională despre viaţă şi spunem că, dacă un om îşi controlează instinctele şi se autoeducă, poate duce o viaţă care se va transforma încet în viaţa lui Dumnezeu. Dar, pe măsură ce mergem mai departe pe cale,

descoperim prezenţa a ceva la care nu ne-am gândit înainte, şi anume păcatul; acesta ne răstoarnă toate calculele. Păcatul a făcut ca temelia lucrurilor sa fie haotică şi iraţională. Trebuie să recunoaştem că păcatul este un fapt, nu un defect; păcatul este o răzvrătire flagrantă împotriva lui Dumnezeu. Ori Dumnezeu, ori păcatul trebuie să moară în viaţa mea. Noul Testament ne aduce exact la această problemă. Dacă păcatul domneşte în mine, viaţa lui Dumnezeu din mine va fi omorâtă; dacă în mine domneşte viaţa lui Dumnezeu, păcatul din mine va fi omorât. Nu există o altă posibilitate. Punctul culminant al păcatului a fost că L-a răstignit pe Isus Cristos şi ceea ce a fost adevărat în istoria lui Dumnezeu pe pământ va fi adevărat şi în istoria ta şi a mea. În mintea noastră trebuie să ne împăcăm cu ideea că păcatul există şi că el este singura explicaţie a venirii lui Isus Cristos şi, de asemenea, explicaţia suferinţei şi a tristeţii din viaţă.

24 IUNIEÎmpacă-te cu ideea existenţei păcatului

„Acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului." Luca 22:53

Faptul că nu ne împăcăm cu ideea existenţei păcatului produce toate dezastrele din viaţă. Poţi vorbi despre virtuţile nobile ale naturii umane, dar există ceva în natura umană care va râde în faţa oricărui ideal pe care-l ai. Dacă refuzi să accepţi că în fiinţele umane există viciu şi egoism, că există ceva de-a dreptul duşmănos şi rău, atunci, când păcatul îţi va ataca viaţa, vei face compromis cu el şi vei spune că n-are rost să lupţi împotriva lui. Ţii cont că acesta este ceasul şi puterea întunericului sau imaginea pe care o ai despre tine însuţi exclude păcatul? Te împaci cu ideea existenţei păcatului în relaţiile şi prieteniile tale pământeşti? Dacă nu, el te va prinde la primul colţ şi vei face compromis cu el. Dacă te împaci cu ideea că există păcat, vei sesiza imediat pericolul - „Da, văd ce-ar însemna aceasta". Recunoaşterea păcatului nu distruge baza prieteniei, ci stabileşte o acceptare reciprocă a faptului că temelia vieţii este tragică. Fereşte-te întotdeauna de o evaluare a vieţii care nu recunoaşte faptul că păcatul există! Isus Cristos nu S-a încrezut niciodată în natura umană, totuşi El n-a fost niciodată cinic, niciodată suspicios, deoarece S-a încrezut pe deplin în ceea ce putea face El pentru natura umană. Omul curat, nu cel inocent, este un om în siguranţă. Omul inocent nu este niciodată în siguranţă. Oamenii nu trebuie să încerce să fie inocenţi. Dumnezeu le cere ca ei să fie curaţi şi virtuoşi. Inocenţa este o caracteristică a copiilor. Este un lucru condamnabil ca omul să nu se împace cu ideca existenţei păcatului.

25 IUNIEA-ţi găsi personalitatea in focul întristării

„Şi ce voi zice?... Tată, izbăveşte-Mă de ceasul acesta?...Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău!" Ioan 12:27-28

Ca sfânt, atitudinea mea faţă de întristare şi dificultăţi nu trebuie să fie aceea de a cere ca ele să fie îndepărtate, ci a cere ca, în mijlocul fiecărui

foc al întristării, să-mi pot păstra personalitatea cu care m-a creat Dumnezeu. Domnul nostru S-a găsit pe Sine în focul întristării. El n-a fost scutit de acel ceas, ci ajutat să poată ieşi din acel ceas. Noi spunem că n-ar trebui să existe întristare, dar există întristare şi trebuie să ne găsim pe noi înşine in flăcările ei. Dacă încercăm să scăpăm de întristare, dacă refuzăm să ţinem cont de ea, suntem nechibzuiţi, întristarea este una dintre cele mai mari realităţi ale vieţii; nu are nici un rost să spui că n-ar trebui să existe întristare. Păcatul, întristarea şi suferinţa există şi nu trebuie să spunem că Dumnezeu face o greşeală permiţându-le.Întristarea îndepărtează o mare parte din superficialitate, dar nu-l face întotdeauna pe om mai bun. Suferinţa ori îmi formează personalitatea, ori mi-o distruge. Nu îţi poţi găsi personalitatea când ai parte de succes, atunci îţi pierzi capul; nu îţi poţi găsi personalitaiea în monotonia vieţii cotidiene, atunci eşti plin de cârtire. Singurul mod de a-ţi găsi personalitatea este în focul întristării. De ce trebuie să fie aşa, n-are importanţă, dar faptul că este aşa e adeverit atât de Scriptură, cât şi de experienţa umană. Întotdeauna poţi recunoaşte omul care a trecut prin focul întristării şi s-a găsit pe sine; eşti sigur că, la necaz, te poţi duce la el şi descoperi că are timp pentru tine. Dacă un om n-a trecut prin focul întristării, el poate fi dispreţuitor, n-are timp de tine. Dacă te găseşti pe tine în focul întristării, Dumnezeu te va face „hrană" pentru alţi oameni.

26 IUNIEÎntotdeauna acum

„Vă implorăm să nu primiţi harul lui Dumnezeu în zadar" 2 Corinteni 6:1.

Harul de care ai avut parte ieri n-ajunge şi pentru astăzi. Harul este bunăvoinţa îmbelşugată a lui Dumnezeu; poţi oricând conta pe prezenţa lui, ca să beneficiezi de el. „Prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări"- aici vine examenul răbdării. Nu reuşeşti să te bazezi pe harul lui Dumnezeu în aceste situaţii? Spui tu: „O, de data asta nu contez pe harul Lui!"? Nu e vorba să te rogi şi să-I ceri lui Dumnezeu să te ajute, ci să îţi însuşeşti acum harul lui Dumnezeu. Noi facem din rugăciune o pregătire pentru lucrare, dar în Biblie nu găsim nicăieri aşa ceva. Rugăciunea este exerciţiul de apelare la harul lui Dumnezeu. Nu spune: „Voi răbda aceasta până când voi putea merge să mă rog". Roagă-te acum; apelează la harul lui Dumnezeu în momentul în care eşti în nevoie. Rugăciunea este cel mai practic lucru; ea nu este actul reflex de devoţiune. Rugăciunea este ultimul lucru în care învăţăm să apelăm la harul lui Dumnezeu. „In bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli" - în toate aceste arată că apelezi la harul lui Dumnezeu, har care te va face o pricină de uimire, pentru tine şi pentru alţii. Apelează acum, nu după aceea. Cuvântul cel mai important din vocabularul spiritual este acum. Indiferent unde te vor duce împrejurările, continuă să apelezi la harul lui Dumnezeu în orice situaţie ai fi. Una dintre cele mai mari dovezi că apelezi la harul lui Dumnezeu este aceea că poţi fi umilit fără să manifeşti altceva decât harul Lui. „Neavând nimic..." Nu-ţi păstra niciodată nimic. Revarsă tot ce ai mai bun din tine; fi întotdeauna sărac. Nu fi niciodată diplomat şi grijuliu cu bogăţiile pe care ţi le dă Dumnezeu. Aceasta înseamnă sărăcie triumfătoare.

27 IUNIE

Siguranţa izbăvirii personale„Eu sunt cu tine ca să te scap, - zice Domnul." Ieremia 1:8

Dumnezeu i-a promis lui Ieremia că El personal îl va scăpa. „îţi voi da ca pradă de război viaţa ta." Aceasta este tot ceea ce promite Dumnezeu copiilor Lui. Oriunde ne trimite, Dumnezeu ne va păzi viaţa. Averea şi posesiunile noastre sunt neimportante; noi nu trebuie să fim legaţi de ele, altfel vom avea parte de nelinişte, durere şi suferinţă. Aceasta este semnificaţia lăuntrică a siguranţei izbăvirii personale. Predica de pe Munte arată că, atunci când suntem în slujba lui Isus Cristos, n-avem timp să ne ocupăm de noi înşine. De fapt, Isus ne spune: „Să nu vă pese dacă alţii se poartă drept cu voi sau nu". A căuta dreptatea este un semn că am deviat de la devotamentul faţă de El. Nu căuta niciodată dreptate în lumea aceasta, dar nu înceta niciodată să faci dreptate. Dacă vom căuta dreptatea, vom începe să cârtim şi să ne complăcem în nemulţumirea autocompătimirii - „De ce să fiu tratat aşa?" Dacă suntem devotaţi lui Isus Cristos, n-avem nimic de-a face cu ceea ce ne iese în cale, fie că e vorba de ceva drept sau nedrept. Isus ne spune: „Tu continuă să faci ceea ce ţi-am spus să faci, iar Eu îţi voi păzi viaţa. Dacă încerci să ţi-o păzeşti singur, te depărtezi de izbăvirea Mea." Chiar şi cei mai devotaţi dintre noi devenim atei în această privinţă; nu-L credem pe Dumnezeu. Noi punem pe tron judecata noastră naturală şi apoi lipim pe ea numele lui Dumnezeu. Ne încredem în înţelepciunea noastră, în loc să ne încredem în Dumnezeu din toată inima.

28 IUNIEApucat de Dumnezeu

„Căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Cristos." Filipeni 3:12

Nu alege niciodată să fii un lucrător pentru Dumnezeu; dar o dată ce Dumnezeu te-a chemat, vai de tine dacă te abaţi la dreapta sau la stânga! Noi nu suntem aici să lucrăm pentru Dumnezeu pentru că aşa am ales noi, ci pentru că Dumnezeu ne-a apucat. Nu se pune niciodată problema în felul următor: „O eu nu sunt potrivit pentru asta". Ceea ce trebuie să predici este hotărât de Dumnezeu, nu de înclinaţiile tale naturale. Păstrează-ţi sufletul într-o relaţie strânsă cu Dumnezeu şi aminteşte-ţi că eşti chemat nu doar să depui o mărturie, ci să predici Evanghelia. Fiecare creştin trebuie să mărturisească adevărul lui Dumnezeu; dar când este vorba despre chemarea de a predica, trebuie să simţi strânsoarea dureroasă a mâinii lui Dumnezeu. Viaţa ta este în strânsoarea mâinii lui Dumnezeu exact pentru acest lucru. Câţi dintre noi suntem ţinuţi în felul acesta? Nu dilua niciodată Cuvântul lui Dumnezeu; predică-l aşa cum este, în toată asprimea lui. Trebuie să dovedeşti o credincioşie neclintită faţă de Cuvântul lui Dumnezeu; dar când e vorba de relaţiile personale cu semenii tăi, aminteşte-ţi cine eşti: nu o fiinţă specială, creată în ceruri, ci un păcătos salvat prin har. „Eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru..."

29 IUNIE

Direcţia disciplinei„Dacă mâna ta cea dreaptă te face să te poticneşti, taie-o şi arunc-o de la tine; pentru că îţi este de folos să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în Gheenă." Matei 5:30, Bucureşti 2001

Isus n-a spus că fiecare trebuie să-şi taie mâna dreaptă, ci: „Dacă mâna ta dreaptă te face să te poticneşti în umblarea ta cu Mine, taie-o". Există o mulţime de lucruri care sunt perfect legitime dar, dacă vrei să te concentrezi asupra lui Dumnezeu, nu le poţi face. Mâna ta dreaptă este unul din cele mai bune lucruri pe care le ai, dar Isus spune că, dacă te împiedică să urmezi învăţăturile Lui, trebuie s-o tai. Acest gen de disciplină este cea mai strictă dintre toate câte s-au impus vreodată asupra oamenilor. Când Dumnezeu schimbă pe cineva prin regenerare, caracteristica vieţii, începând de atunci, este infirmitatea. Sunt o sută şi unu de lucruri pe care nu îndrăzneşti să le faci, lucruri care, pentru tine şi pentru cei din lume care te cunosc, sunt ca mâna ta dreaptă sau ca ochiul tău; cei nespirituali întreabă: „Ce este rău în asta? Ce absurd eşti!" Totuşi, n-a existat niciodată nici un sfânt care să nu fi început viaţa cea nouă infirm. Este mai bine să intri în viaţă infirm, dar plăcut în ochii lui Dumnezeu, decât să fii plăcut în ochii omului, dar olog în ochii lui Dumnezeu. La început, Isus Cristos, prin Duhul Lui, trebuie să te oprească să faci multe lucruri care pot fi perfect corecte pentru alţii, dar nu pentru tine. Însă ai grijă să nu foloseşti restricţiile tale pentru a critica pe altcineva.

Trebuie să începi viaţa cea nouă infirm, dar, în versetul 48, Isus ne dă imaginea unei vieţi împlinite în chip desăvârşit: „Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit".

30 IUNIEFă-o acum!

„Caută de te împacă degrabă cu pârâşul tău." Matei 5:25În acest verset Isus Cristos a stabilit un principiu foarte important: Fă

ce ştii că trebuie să faci, acum, şi fă-o repede; dacă nu, un proces inevitabil va începe să lucreze şi va trebui să plăteşti până la cel din urmă bănuţ prin durere, agonie şi necaz. Legile lui Dumnezeu sunt neschimbătoare, nu există nici o modalitate de a te sustrage lor. Învă-ţătura lui lsus pătrunde exact în miezul fiinţei noastre. Este un lucru natural să am grijă ca adversarul meu să-mi acorde drepturile ce mi se cuvin, dar Isus spune că este o chestiune de o importanţă veşnică şi imperativă pentru mine ca eu să-i plătesc adversarului meu ceea ce-i datorez. Din punctul de vedere al Domnului nostru nu contează dacă eu sunt înşelat sau nu; ceea ce contează este ca eu să nu-i înşel pe alţii. Insist eu asupra drepturilor mele sau plătesc ceea ce datorez din punctul de vedere al lui Isus Cristos? Fă repede ce ai de făcut, judecă-te acum! În problemele morale şi spirituale trebuie să faci acest lucru imediat; dacă nu, procesul implacabil va începe să lucreze. Dumnezeu este hotărât să aibă copii atât de puri, de curaţi şi de albi ca zăpada proaspătă şi, cât timp

există neascultare faţă de vreo învăţătură de-a Lui, El îi va îngădui Duhului Său să folosească orice metodă pentru a te face ascultător. Insistenţa noastră de a dovedi că avem dreptate este aproape întotdeauna o indicaţie că, undeva, suntem neascultători. Nu e de mirare că Duhul ne îndeamnă atât de puternic să rămânem cu perseverenţă în lumină! „Impacă-te degrabă cu pârâşul tău." Ţi-ai cercetat relaţiile tale cu alţii şi ai descoperit că ai mânie în inimă? Mărturiseşte-o repede, rezolvă repede problema în faţa lui Dumnezeu. Împacă-te cu celălalt - fă acest lucru acum!