CHARLES H. SPURGEONMEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUIDimineaţa şi Seara

1 IULIE

Dimineaţa

Aşa va fi şi vara şi iarna.

Zaharia 14:8

Suvoiul de apă vie care curgea în Ierusalim nu seca în timpul căldurilor arzătoare din timpul verii şi nu îngheţa iarna, atunci când gerul era mai tăios decât lama unui brici. O, suflete, trebuie să fii o mărturie a credincioşiei Domnului. Anotimpurile se schimbă şi tu te schimbi, dar Domnul tău rămâne veşnic acelaşi, şi izvoarele dragostei Lui sunt la fel de adânci, limpezi şi îmbelşugate ca întotdeauna. Apăsarea grijilor şi loviturile încercărilor mă fac să am nevoie de răcoarea izvorului harului Său. Pot să merg oricând vreau şi să beau din fântâna Care nu seacă, fiindcă este la fel de plină vara şi iarna. Izvoarele pe sus nu sunt niciodată sărăcăcioase şi, binecuvântat fie numele Domnului, nici izvoarele de jos nu pot seca. Ilie a găsit Cheritul secat, dar Iehova era acelaşi Dumnezeu al providenţei. Iov a spus că prietenii săi erau ca nişte puţuri crăpate, dar a găsit în Dumnezeu un pârâu de mângâiere. Nilul era marea încredere a Egiptului, dar apele lui erau variabile; Domnul nostru este mereu acelaşi. Deturnând cursul Eufratului, Cirus a cucerit Babilonul, dar nici o putere, omenească sau diavolească, nu poate schimba cursul harului divin. Albiile vechilor râuri au fost găsite uscate şi triste, dar izvorul care coboară din muntele suveranităţii divine şi iubirii infinite va fi întotdeauna îmbelşugat. Generaţiile trec una după alta, dar curgerea harului este neschimbătoare. Râul lui Dumnezeu poate cânta cu mai îifiultă dreptate decât pârâul din poezie

Oamenii vin, oameni se duc

Dar eu merg veşnic.

Cât de fericit eşti, suflete, să te afli lângă asemenea ape! Nu privi niciodată alte izvoare, fiindcă vei auzi mustrarea Domnului „şi acum, ce cauţi să te duci în Egipt, să bei apa Nilului?"

Seara

Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei”. Geneza 3:8

Suflete, acum că „răcoarea zilei" a venit, retrage-te într-un loc liniştit şi ascultă glasul Domnului. El este întotdeauna gata să-ţi vorbească atunci când eşti pregătit să-L auzi. Dacă ţi se pare că părtăşia cu Dumnezeu vine greu, problema nu este a Lui, ci a ta. Fiindcă El stă la uşă şi bate, şi dacă poporul Său îi deschide, se bucură să intre. Totuşi, în ce stare este inima mea, grădina Domnului? Pot să risc să spun că este bine îngrijită şi udată şi că aduce fructe pentru El? Dacă nu, El are dreptul să-mi reproşeze multe. Totuşi, Ii cer să vină al mine, fiindcă doar prezenţa Soarelui Dreptăţii, care aduce „tămăduirea pe aripile hui" (Maleahi 4:2) poate să-mi vindece inima. Vino, deci, Doamne Dumnezeul meu; sufletul meu Te invită cu ardoare şi te aşteaptă cu nerăbdare. Vino la Mine, Isuse, Prea Iubitul meu, şi sădeşte flori proaspete în grădina mea, asemeni acelora care înfloresc în perfecţiunea caracterului Tău. Vino, Tată. Tu eşti Mirele; tratează-mă cu dragoste şi grijă. Vino, Duh Sfânt, şi lasă-ţi roua să cadă pe întreaga mea fire, la fel ca roua de seară care udă acum ierburile. O, dacă Dumnezeu mi-ar vorbi! „ Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă" (1 Samuel 3:9). O, dacă El ar vrea să umble cu mine! Sunt gata să-I dau toată inima şi mintea, şi să alung orice alt gând. Mă întreb doar ce desfătări îmi va oferi. Sunt sigur că El va avea părtăşie cu mine, în dragosteaLui, fiindcă mi-a dat Duhul Său Sfânt să fie cu mine pentru totdeauna. Inserarea este plăcută, fiecare stea pare să fie ochiul cerului, şi vântul răcoros pare răsuflarea iubirii divine. Tată, Frate mai mare, Mângâietorule, vorbiţi acum cu iubire, fiindcă mi-am „deschis urechea, şi nu m-am împotrivit" (Isaia 50:5).

2 IULIE

Dimineaţa

Inima noastră îşi găseşte bucuria în El.

Psalmi 33:21

Binecuvântat este faptul că un creştin se poate bucura chiar şi în mijlocul încercărilor. Deşi necazurile îl înconjoară, el cânta; şi, asemeni multor păsări, cântă mai frumos în colivie. Valurile pot să-l înece, sufletul său se va ridica la lumină şi va vedea lumina de pe faţa lui Dumnezeu. El are un optimism care îi ţine capul deasupra apei şi îl ajută să cânte în mijlocul furtunii „Dumnezeu este cu mine încă". Cui i se cuvine slava? O, lui Isus - totul este al lui Isus. Necazurile nu-i aduc neapărat mângâiere credinciosului, dar prezenţa Fiului lui Dumnezeu în cuptorul de foc alături de el îi umple inima de bucurie. El este bolnav şi suferind, dar Isus îl vizitează şi îi pregăteşte patul. El este pe moarte, şi apele reci ale Iordanului îl împresoară până la gât, dar Isus îşi pune braţele împrejurul lui şi strigă „nu te teme, prea iubitule; moartea este o binecuvântare; apele morţii Izvorăsc din cer. Ele nu sunt amare; sunt dulci ca nectarul, fiindcă izvorăsc de la tronul lui Dumnezeu". Atunci când sfinţii Înaintează cu greu prin torente, şi talazurile se îngrămădesc în jurul lor, şi inima şi carnea slăbesc, aceeaşi voce îi spune „nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău" (Isaia 41:10). Iar când ajunge la marginile Infinitului necunoscut, şi este prea înspăimântat ca să intre în Împărăţia umbrelor, Isus îi spune „nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere împărăţia" (Luca 12:32). Astfel întărit şi încurajat, credinciosul nu se teme să moară. El este chiar doritor să plece, fiindcă, de când L-a văzut pe Isus, Luceafărul de Dimineaţă, tânjeşte să-L privească ca pe un soare strălucitor. Cu adevărat, prezenţa lui Isus este tot cerul pe care îl dorim. El este „slava zilelor noastre strălucite; mângâierea nopţilor noastre".

2 IULIE

Seara

Doamne, către Tine strig. Stânca mea! Nu rămâne surd la glasul meu, ca nu cumva, dacă Te vei depărta fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei care se pogoară îngroapă.

Psalmi 28:1'

Strigătul este expresia naturală a durerii şi o declaraţie potrivită pentru vremurile în care toate celelalte mijloace de exprimare ne părăsesc; însă strigătul trebuie îndreptat spre Domnul şi numai spre El, fiindcă a striga către oameni este o risipă de energie. Dacă ne gândim la capacitatea de ascultare a Domnului, şi la puterea Lui de a ajuta, vedem imediat motivele pentru care să strigăm spre Dumnezeul mântuirii noastre. Nu va avea nici un rost să strigăm către stânci „cădeţi peste noi, şi acoperiţi-ne" (Apocalipsa 6:16) în Ziua Judecăţii, dar Stânca noastră ne aşteaptă strigătele. „Nu rămâne surd la glasul meu". Cei care se roagă mecanic sunt mulţumiţi şi fară răspunsuri, dar cei care strigă din inimă nu pot fi. Ei nu se mulţumesc să-şi liniştească mintea şi să-şi supună voinţa prin rugăciune; ei vor să meargă mai departe şi să obţină răspunsuri actuale din cer, altfel nu au odihnă. Ei tânjesc să obţină răspunsurile pe loc, şi se tem de tăcerea Domnului. Vocea lui Dumnezeu este adesea atât de teribilă încât cutremură sălbăticia, dar tăcerea Lui este la fel de îngrozitoare pentru cel care se roagă. Când Dumnezeu pare să-şi închidă urechea, noi nu trebuie să închidem gura, ci să strigăm cu şi mai multă tărie. Fiindcă atunci când vocea noastră răsună de durere şi zel, El nu va întârzia să ne audă. Ce îngrozitor ar fi dacă Domnul nu ar mai răspunde niciodată la rugăciunile noastre! „Dacă Te vei depărta de mine fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei care se coboară în groapă". Lipsiţi de Dumnezeul care răspunde rugăciunilor noastre, am fi într-o stare mai proastă decât morţii din morminte, şi am aluneca în curând la nivelul celor căzuţi în iad. Noi trebuie să avem răspunsuri la rugăciune. Cazul nostru este urgent şi de o nemaipomenită necesitate. Cu siguranţă că Domnul ne va linişti minţile agitate, fiindcă în inima Lui există numai îndurare, şi nu va îngădui pieirea aleşilor Săi.

3 IULIE

Dimineaţa

Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup.

Genesa 41:4

Visul lui Faraon a fost prea adesea experienţa mea de trezie. Zilele de lenevie au ruinat în mod distrugător toate realizările din timpurile de hărnicie zeloasă. Anotimpurile de răceală au îngheţat toată strălucirea genială din perioadele de zel şi entuziasm, şi atacurile lumeşti m-au tras înapoi de la înaintarea vieţii divine. Trebuie să mă feresc de rugăciunile slabe, de laudele slabe, de îndatoririle slabe şi de experienţele slabe, fiindcă acestea vor mânca grăsimea mângâierii şi păcii mele. Dacă neglijez rugăciunea, fie şi pentru scurt timp, pierd toată spiritualitatea la care am reuşit să ajung. Dacă nu primesc provizii proaspete din cer, grâul din hambar este consumat cutând de foametea care urlă în sufletul meu. Atunci când omizile indiferenţei, tăciunele asemănării cu lumea şi râmele îngăduinţei de sine îmi rod inima şi îmi fac sufletul să tânjească, toată rodnicia anterioară şi creşterea în har nu-mi mai sunt de nici un folos. Cât de neliniştit aş fi dacă nu aş avea nici o zi slabă, nici o oră urâtă la vedere! Dacă aş călători în fiecare zi spre ţinta dorinţelor mele, aş ajunge curând la ea, dar poticnelile mă ţin încă departe de premiul înaltei mele chemări şi mă jefuiesc de înaintările atât de trudnice. Singurul mod de a avea toate zilele „grase" este să le hrănesc în păşunea potrivită, să le petrec cu Domnul, în slujba Lui, în tovărăşia Lui, în teamă de El, şi pe calea Lui. De ce să nu fie fiecare an mai bogat decât precedentul în dragoste, rodnicie şi bucurie? Sunt mai aproape de colinele cereşti; ar trebui să am mai multe experienţe cu Domnul şi să semăn mai mult cu El. O Doamne, ţine blestemul slăbiciunii sufleteşti departe de mine. Nu mă lăsa să strig „sunt pierdut! sunt pierdut! vai de mine!" (Isaia 24:16), ci hrăneşte-mă din belşug în casa Ta, ca să laud numele Tău.

Seara

Dacă răbdăm, vom şi împăraţi împreună cu EL

2 Timotei 2:12

Noi nu trebuie să ne gândim că suferim pentru Christos şi împreună cu Christos dacă nu suntem în Christos. Iubite prieten, ţi-ai pus încrederea numai în Christos? Dacă nu, nu contează ce jeleşti pe pământ, nu suferi cu Christos. Asemenea suferinţe nu-ţi oferă speranţa de a împăraţi cu El în ceruri. Nici nu trebuie să credem că toate suferinţele unui creştin sunt suferinţe cu Christos; ca să suferi cu Christos, trebuie să fii chemat de Dumnezeu la suferinţă. Dacă suntem nesocotiţi şi nesăbuiţi, şi ajungem în situaţii pe care harul nu ni le-a pregătit, trebuie să considerăm că păcătuim, nu că suntem în strânsă legătură cu Isus. Dacă lăsăm pasiunea să ia locul judecăţii şi permitem dorinţelor noastre să domnească în locul autorităţii scripturale, încercăm să purtăm bătăliile Domnului cu armele diavolului. Dacă suntem răniţi în bătălie, nu trebuie să fim surprinşi. Atunci când necazurile vin peste noi ca rezultat al păcatului, nu trebuie să ne imaginăm că suferim cu Christos. Când Maria a vorbit de rău pe Moise, şi a fost lovită de lepră, nu a suferit pentru Dumnezeu. Mai mult, suferinţele pe care Dumnezeu le acceptă trebuie să aibă slava şi scopurile lui Dumnezeu. Dacă sufăr ca să-mi fac un nume sau ca să câştig aplauze, nu voi primi altă răsplată decât cea a fariseului făţarnic. Este esenţial ca dragostea pentru Isus şi dragostea faţă de aleşii Săi să fie întotdeauna motivul principal al răbdării noastre. Trebuie să manifestăm Spiritul lui Christos în blândeţe, bunătate şi iertare. Să ne cercetăm inimile, şi să vedem dacă suferim într-adevăr cu Isus. Dacă acesta este motivul suferinţelor noastre, ce sunt „întristările noastre uşoare" (2 Corinteni 4:17) faţă de a împăraţi împreună cu El? O, este o binecuvântare să fii în cuptorul încercării cu Christos, şi este o onoare să înfrunţi batjocura şi ridicolul cu El. Dacă nu ar exista nici o răsplată viitoare, ar trebui să ne considerăm fericiţi cu onoarea prezentă. Totuşi, ştiind că răsplata este veşnică, mai mare decât am avea dreptul să ne aşteptăm, nu ne vom ridica crucea cu zel şi nu ne vom continua drumul cu bucurie?

4 IULIE

Dimineaţa

Sfinţeşte-i prin adevărul Tău.

Ioan 17:17

Sfinţirea începe prin regenerare. Duhul lui Dumnezeu insuflă în om acel nou principiu prin care el devine „o făptură nouă" (2 Corinteni 5:17) în Christos Isus. Lucrarea aceasta, care începe la naşterea din nou, este îndeplinită în două moduri: prin moarte, atunci când poftele cărnii sunt supuse şi stăpânite, şi prin înviere, prin care viaţa pusă de Dumnezeu în noi este făcută „un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică" (loan 4:14). Această operaţiune se repetă în fiecare zi, prin ceea ce numim perseverenţă, iar creştinul este păstrat încontinuu într-o Stare de har şi este făcut să „prisosească în orice faptă bună" (2 Corinteni 9:8) spre lauda şi slava lui Dumnezeu, şi culminează Sau ajunge la desăvârşire în slavă, atunci când sufletul, purificat prin ea, este adus să locuiască cu sfinţii la dreapta lui Dumnezeu, în înălţime. Dar, în timp ce Duhul lui Dumnezeu este Autorul Sfinţirii, mai există un agent vizibil care nu trebuie uitat. Isus spune: „sfinţeşte-i prin adevărul Tău: cuvântul Tău este adevărul" (loan 17:17). Pasajele din Scriptură care dovedesc că instrumentul Sfinţirii noastre este Cuvântul lui Dumnezeu sunt multe. Duhul lui Dumnezeu ne aduce în minte preceptele şi învăţăturile adevărului şi le aplică cu putere. Acestea sunt auzite de urechi şi, fiind primite în inimă, vor lucra în noi „şi voinţa, şi înfăptuirea, după plăcerea Lui" (Filipeni 2:13). Adevărul este sfinţitor şi, dacă nu vom auzi sau citi adevărul, nu vom creşte în sfinţire. Progresăm în trăirea sănătoasă doar atunci când progresăm în înţelegerea sănătoasă. „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea" (Psalmi 119:105). Nu spune despre o greşeală „este doar o problemă de opinie". Un om care îngăduie greşelile de judecată nu va întârzia să tolereze greşelile în practică. Ţine-te bine de adevăr, fiindcă, prin adevăr, vei fi sfinţit de Duhul lui Dumnezeu.

4 IULIE

Seara

Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună, şi nu jură ca să înşele.

Psalmi 24:4

Practicarea vizibilă a sfinţeniei este o preţioasă dovadă a harului. Dar mă tem că mulţi dintre cei care îl mărturisesc pe Christos au pervertit doctrina îndreptăţirii prin credinţă într-un asemenea mod, încât tratează faptele bune cu sfidare. Asemenea oameni vor primi sfidarea veşnică în ziua din urmă. Dacă mâinile noastre nu sunt curate, să le spălăm în sângele preţios al lui Isus, ca să putem ridica mâini curate spre Dumnezeu. „Mâinile curate" nu sunt de ajuns, dacă nu sunt legate de o „inimă curată". Adevărata religie este o lucrare a inimii. Putem să spălăm cât vrem partea din afară a paharului. Totuşi, dacă părţile dinăuntru sunt necurate, suntem necuraţi în ochii lui Dumnezeu, fiindcă inimile noastre sunt mult mai intime decât mâinile. Însăşi viaţa noastră stă în firea lăuntrică, şi de aceea avem imperativă nevoie de curăţire lăuntrică. Dumnezeu va vedea curăţia din inimă; toate celelalte sunt puncte moarte. Omul care este născut pentru cer „nu-şi dedă sufletul la minciuna". Toţi oamenii au bucurii care le înalţă sufletul. Persoanele lumeşti îşi înalţă sufletul prin plăceri trupeşti, care nu sunt decât deşertăciuni. Totuşi, credinciosul iubeşte lucrurile mai substanţiale. Ca şi Iosafat, este înălţat pe calea Domnului. Cel care se mulţumeşte cu coji va fi socotit printre porci. Te satisface lumea? Atunci îţi ai răsplata şi moştenirea în viaţa aceasta; fă cât mai multe aici, fiindcă nu vei cunoaşte altă bucurie. „Şi nu jură ca să înşele". Cei care cred în Christos sunt oameni de onoare. Cuvântul creştinului este singurul lui jurământ; cu toate acestea, este la fel de bun ca jurămintele altor douăzeci de oameni. Vorbele înşelătoare te scot din cer, fiindcă mincinosul nu va intra în casa Domnului, oricare ar fi credinţa şi faptele lui. Cititorule, te condamnă textul de azi, sau speri să „sui la muntele Domnului" (Psalmi 24:3)?

5 IULIE

Dimineaţa

Chemaţi să fiţi sfinţi.

Romani 1:7

Noi suntem gata să-i privim pe sfinţii apostolici ca fiind cu totul deosebiţi de ceilalţi copii ai lui Dumnezeu. Toţi cei pe care Dumnezeu i-a chemat prin harul Său şi i-a sfinţit prin harul Său sunt sfinţi, dar noi îi privim pe apostoli ca pe nişte fiinţe extraordinare, departe de slăbiciunile şi ispitele noastre. Făcând aşa, uităm următorul adevăr: cu cât trăieşti mai aproape de Domnul, cu atât îţi simţi mai mult vinovăţia, şi cu cât te onorează mai mult Stăpânul în slujba Sa, cu atât mai mult te chinuieşte firea şi răul în fiecare zi. Adevărul este că, dacă l-am vedea pe apostolul Pavel, ne-am gândi că seamănă foarte cu ceilalţi aleşi. Şi, dacă am vorbi cu el, am spune „cred că experienţa lui seamănă foarte mult cu a noastră. El a fost mai credincios, mai sfânt şi mai învăţat decât noi, dar a avut de îndurat aceleaşi încercări. In unele privinţe, este însă mult mai greu încercat decât noi". Nu-i privi deci pe sfinţii din vechime ca pe nişte oameni neatinşi de slăbiciuni şi păcate, şi nu-i trata cu reverenţa mistică care te face aproape idolatru. Sfinţenia lor poate fi atinsă chiar şi de noi. Noi suntem „chemaţi să fim sfinţi" de aceeaşi voce care i-a silit şi pe ei la o vocaţie mai înaltă. Datoria creştinului este să-şi croiască drum spre cercul iniţiator al sfinţeniei. Şi dacă aceşti sfinţi ne-ar fi superiori în realizările lor, aşa cum, de altfel, şi sunt, să le urmăm exemplul; să le imităm ardoarea şi sfinţenia. Avem aceeaşi lumină pe care au avut-o şi ei; avem acces la acelaşi har. De ce să ne mulţumim, deci, fără să le egalăm caracterul ceresc? Ei au trăit cu Isus, şi au trăit pentru Isus, de aceea au ajuns să fie ca Isus. Să trăim prin acelaşi Duh ca şi ei, „privind ţintă la Isus" (Evrei 12:2), şi sfinţenia noastră se va vedea în curând.

5 IULIE

Seara

Incredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca Veacurilor.

Isaia 26:4

De vreme ce avem un Dumnezeu pe care să ne bizuim, să ne sprijinim pe El cu toată greutatea. Să scoatem afară toată necredinţa şi să scăpăm de temerile şi îndoielile care ne chinuiesc atât de mult. Nu există nici o scuză pentru temere atunci când Dumnezeu este temelia în crederii noastre. Un părinte iubitor este foarte îndurerat văzând că fiul său nu se poate încrede în el. Cât de lipsită de generozitate şi bunătate este purtarea noastră atunci când ne încredem atât de puţin în Tatăl nostru ceresc, care nu ne-a dezamăgit niciodată şi nu ne va dezamăgi. Ar fi foarte bine dacă îndoielile ar putea fi izgonite din casa lui Dumnezeu. Totuşi, mă tem că bătrâna Necredinţă este la fel de vioaie astăzi, ca şi în zilele psalmistului, care întreba „s-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S-a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna?" (Psalmi 77:8). David nu a pierdut mult timp experimentând puterea săbiei uriaşului Goliat, totuşi a spus „nu-i alta ca ea" (vezi 1 Samuel 21:9). El o încercase o dată în timpul victoriei din tinereţe, şi se dovedise a fi un metal potrivit; de aceea, a lăudat-o în timpul din urmă. In acelaşi fel trebuie să vorbim şi noi despre Dumnezeul nostru, fiindcă nu este altul ca El în cer sau pe pământ. „Cu cine mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el? ziice Cel Sfânt" (Isaia 40:25). Nu există nici o stâncă ca stânca lui Iacov, şi înşişi duşmanii noştri vor recunoaşte. În loc să îngăduim îndoielilor să trăiască în inimile noastre, să luăm toată ceata lor detestabilă şi, aşa cum a făcut Ilie cu proorocii lui Baal, să le ucidem pe stâncă (1 Regi 18:40). Să le ucidem la pârâul sacru care curge din coasta rănită a Mântuitorului. Am trecut prin multe încercări, dar nu am fost în nici un loc în care să nu găsim în Dumnezeu tot ce avem nevoie. Să îndrăznim, deci, să ne încredem „în Domnul pe vede", siguri că „Stânca Veacurilor" va fi, ca întotdeauna, ajutorul şi sprijinul nostru

6 IULIE

Dimineaţa

Dar cel ce mă ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit si fără să se teamă de vreun rău. Proverbe 1:33

Dragostea divină este izbitoare atunci când străluceşte în mijlocul judecăţilor. Frumoasă este steaua singuratică care străluceşte printre norii de furtună. Dătătoare de viaţă este oaza care înfloreşte în pustietatea deşertului. La fel de frumoasă şi strălucitoare este şi dragostea în mijlocul pedepselor. Când izraeliţii L-au provocat pe Cel Prea înalt prin continua lor idolatrie, El i-a pedepsit lipsindu-i de rouă şi ploaie, astfel încât ţara a fost bântuită de foamete. Dar, în timpul acesta, El a avut grijă de siguranţa aleşilor Săi. Dacă toate celelalte pâraie secaseră, unul curgea încă pentru Ilie, şi când acesta a secat, Dumnezeu i-a găsit un alt loc de adăpost. Nu, nu a fost doar unul, fiindcă Dumnezeu avea mai mulţi „Ilie", o rămăşiţă aleasă prin har, cincizeci de oameni ascunşi într-o peşteră; deşi toată ţara era bântuita de foamete, cei cincizeci din peşteră erau hrăniţi de la masa lui Ahab, prin credincioşia lui Obadia, sprijinitorul temător de Dumnezeu. Să tragem deci concluzia: orice s-ar întâmpla, poporul lui Dumnezeu este în siguranţă. Poate să se cutremure pământul, pot să se despice cerurile, credinciosul va fi în siguranţa printre epavele lumii, liniştit ca în vremurile de pace. Dacă Dumnezeu nu-Şi salvează poporul sub cer, îl va salva în cer. Dacă lumea devine prea fierbinte pentru ei, cerul va fi locul lor de primire şi asigurarea lor. Fii liniştit, deci, când vei „auzi de războaie ţi veşti de războaie" (Matei 24:6). Nu te lăsa distras, fii liniştit şi nu te teme de rău. Orice ar veni pe pământ, tu vei fi în siguranţă sub aripile lui Iehova. Rămâi în făgăduinţele Sale, şi odihneşte-te în credincioşia Sa. Înfruntă cel mai negru viitor, fiindcă nu-ţi va aduce nimic teribil. Singura ta grijă ar trebui să fie să arăţi lumii binecuvântările care vin asupra celor ce ascultă de vocea înţelepciunii.

6 IULIE

Seara

Câte fărădelegi şi câte păcate am făcut?

Iov 13:23

Te-ai gândit vreodată cât de multe sunt păcatele poporului lui Dumnezeu? Gândeşte-te cât de îngrozitor este păcatul tău, şi vei vedea că nu este un păcat ici şi unul colo, înălţate ca nişte vârfuri de munte, ci sunt nedreptăţi care se îngrămădesc unele peste altele, ca în mitul grecesc în care giganţii îngrămădeau muntele Pelion peste muntele Osa, munte peste munte. Ce acumulare de păcate există în viaţa unui sfânt al lui Dumnezeu! Dacă ai încerca să înmulţeşti păcatele unei singure persoane cu mulţimea celor răscumpăraţi „pe care nu putea s-o numere nimeni" (Apocalipsa 7:9), ţi-ai face o idee despre marea vinovăţie a poporului pentru care şi-a vărsat Isus sângele. Totuşi, putem să ne dăm seama de mărimea păcatelor gândindu-ne la mărimea remediului pregătit pentru el: sângele lui Isus Christos, singurul şi iubitul Fiu al lui Dumnezeu! Îngerii şi-au aruncat coroanele în faţa Iui. Toate simfoniile cerului îi înconjoară tronul slăvit; El este „mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!" (Romani 9:5). Totuşi El a luat forma unui slujitor şi a fost biciuit şi străpuns, lovit şi chinuit, şi în final ucis, fiindcă nimic în afară de sângele Fiului lui Dumnezeu nu putea face ispăşire pentru păcatele noastre. Nici o minte omenească nu poate măsura infinita valoare a jertfei divine. Fiindcă, oricât de mare ar fi păcatul poporului lui Dumnezeu, Ispăşirea, care 1-a îndepărtat, este cu mult mai mare. De aceea, chiar şi atunci când păcatele îl înconjoară ca un şuvoi negru şi amintirea trecutului este amară, credinciosul poate să se ridice în faţa tronului sfânt şi măreţ al lui Dumnezeu şi să strige: „cine-i va osândi? Christos a murit! Ba, mai mult, El a şi înviat" (Romani 8:34). Pe de o parte, amintirea păcatelor îl umple de ruşine şi durere, dar, pe de altă parte, ea îi descoperă strălucirea îndurării lui Dumnezeu. Vina este noaptea întunecată în care steaua iubirii divine străluceşte cu şi mai mare putere.

7 IULIE

Dimineaţa

„Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi.” 1 Tesaloniceni 5:25

Am pus deoparte această dimineaţă pentru a reîmprospăta memoria cititorului asupra subiectului rugăciunii pentru pastori, şi implorăm fiecare creştin să răspundă cererii din text, înălţată de apostol şi repetată de noi. Fraţilor, munca noastră este de o solemnitate importantă, şi implică binele sau răul a mii de oameni. Noi tratăm cu sufletele afacerile veşnice ale lui Dumnezeu, şi cuvântul nostru este fie o mireasmă de viaţă spre viaţă, fie de moarte spre moarte. Asupra noastră apasă o mare responsabilitate, şi va fi nevoie de o mare îndurare ca să fim găsiţi nevinovaţi de sângele oamenilor la sfârşit. Ca ofiţeri în armata lui Christos, suntem o ţintă specială pentru furia oamenilor şi diavolilor; ei aşteaptă să ne împiedicăm şi încearcă din toate puterile să ne oprească. Chemarea noastră sfântă ne aduce ispite de care tu eşti ferit. Cel mai adesea ne împiedică să ane bucurăm în mod personal de adevăr în timpul lucrării şi să îl tratăm oficial. întâlnim multe cazuri încâlcite, şi mintea noastră este tulburată. Vedem căderi dureroase, şi inimile noastre sunt rănite; vedem milioane de oameni pierind, şi sufletul nostru se scufundă. Vrem ca tu să beneficiezi de predicile noastre. Vrem şa fim o binecuvântare pentru copiii tăi. Dorim să fim folositori sfinţilor şi păcătoşilor; de aceea, dragă prietene, mijloceşte ipentru noi în faţa lui Dumnezeu. Suntem nefericiţi când nu avem parte de ajutorul rugăciunilor tale, dar dacă trăim prin cererile tale suntem fericiţi. Nu trebuie să aştepţi binecuvântare ide la noi, ci de Stăpânul nostru, dar de multe ori El a oferit binecuvântări prin pastorii Săi. Cere, deci, iar şi iar, să fim vasele de lut în care să aşeze Domnul comoara Evangheliei. Noi, întreaga companie de misionari, pastori, misionari ai oraşelor şi studenţi, vă implorăm în numele Domnului ,fraţilor, rugaţi-vă pentru noi".

7 IULIE

Seara

Atunci Eu am trecut pe lângă tine... şi am zis: trăieşte.

Ezechiel 16:6

Mântuitule, gândeşte-te cu recunoştinţă la porunca îndurătoare din textul nostru. Observă mai întâi cât de maiestuoasă este această poruncă a lui Dumnezeu. Când privim un păcătos, noi vedem numai păcatul, şi nu ne aşteptăm decât la rău. Totuşi, Dumnezeul veşnic trece pe lângă el în slava Sa. Îl priveşte, se opreşte, şi pronunţă un singur cuvânt, un cuvânt regesc: „trăieşte". Aşa vorbeşte un Dumnezeu. Cine altcineva ar putea să se târguiască cu viaţa şi să o ofere printr-un singur cuvânt. In al doilea rând, această poruncă este multiplă. Când El spune „trăieşte", porunca Lui include mai multe lucruri. Este vorba de viața judecătorească. Păcătosul era gata să fie condamnat, dar Cel Atotputernic îi spune „trăieşte" şi el se ridică, iertat şi absolvit. Este vorba de viaţa spirituală înainte să-L cunoaştem pe Isus, ochii noştri nu-L puteau vedea, şi urechile noastre nu-i puteau auzi vocea. Totuşi, Iehova a spus „trăieşte", şi noi, cei „morţi în greşelile şi păcatele" (Efeseni 2:1) noastre, am fost înviaţi. Mai mult, este o viaţă glorioasă, care este desăvârşirea vieţii spirituale. „Am zis trăieşte". Acest ultim cuvânt te însoţeşte de-a lungul întregii vieţi şi, în clipa în care umbrele morţii te înfăşoară, auzi vocea Domnului care îţi spune încă „trăieşte". In dimineaţa învierii, acelaşi cuvânt va fi strigat de arhanghel: „trăieşte". Prin puterea acestui cuvânt, sufletele sfinţilor se vor înălţa la ceruri, ca să trăiască pentru totdeauna binecuvântarea prezenţei Dumnezeului lor. In al treilea rând, este o poruncă irezistibilă. Saul din Tars călătorea pe drumul spre Damasc, plănuind să închidă copiii viului Dumnezeu. El a auzit o voce din cer şi a văzut o lumină mai strălucitoare decât soarele, aşa că a strigat „Doamne, ce vrei să fac?" (Fapte 9:6). In al patrulea rând, este o poruncă a harului liber. Când salvează păcătoşii, Dumnezeu vrea ca ei să slăvească harul Său gratuit, fără bani şi fără plată. Creştini, recunoaşteţi-vă poziţia: sunteţi datori harului. De vreme ce Dumnezeu v-a poruncit să trăiţi, arătaţi-vă recunoştinţa trăind vieţi creştineşti, zeloase.

8 IULIE

Dimineaţa

Spune-mi, te rog de unde îţi vine puterea ta cea mare.

Judecători 16:6

Care este secretul puterii în credinţă? El se află în hrana care o alimentează; fiindcă credinţa studiază ce înseamnă făgăduinţa — o emanaţie a harului divin, o revărsare a inimii lui Dumnezeu. Şi credinţa spune: „Dumnezeul meu nu mi-ar fi putut oferi această făgăduinţă, dacă nu ar fi fost dragostea şi harul; de aceea, este aproape sigur că Cuvântul Său se va împlini". Credinţa se întreabă: „cine a dat această făgăduinţă?" Ea nu se gândeşte atât de mult la măreţia ei, cât la cine este autorul ei. Credinţa îţi aminteşte că Dumnezeu nu poate minţi - Dumnezeul atotputernic, Dumnezeul neschimbător; şi, de aceea, concluzionează că făgăduinţa trebuie împlinită. Credinţa înaintează în convingere fermă. Ea îşi aminteşte de ce a fost dată făgăduinţa - adică pentru slava lui Dumnezeu. Ea simte că slava lui Dumnezeu este perfect sigură, că El nu îşi va păta niciodată armura şi nu îşi va face de râs coroana; de aceea, făgăduinţa trebuie să stea în picioare. Credinţa consideră de asemenea că lucrarea uimitoare a lui Isus este o dovadă clară a intenţiilor Tatălui de a-Şi împlini Cuvântul. „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?" (Romani 8:32). Mai mult, credinţa priveşte înapoi la trecut, fiindcă bătăliile lui au întărit-o, şi victoriile i-au dat curaj, îşi aminteşte că Dumnezeu nu a dezamăgit-o niciodată; nu, fiindcă El nu Şi-a dezamăgit nici un copil. Îşi aduce aminte de vremuri de mare primejdie, când a venit eliberarea; de ceasuri de grozavă nevoie, când a găsit putere cu care să înfrunte cererile zilei, şi a strigat „nu, nu voi crede niciodată că El s-ar putea schimba, şi că Şi-ar părăsi vreodată slujitorii. „Până aici, Domnul ne-a ajutat" (1 Samuel 7:12), şi El mă va ajuta şi de aici încolo". Credinţa vede fiecare făgăduinţă în legătură cu Dătătorul ei, şi, fiindcă face aşa, poate să spună cu tărie: „da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate filele vieţii mele " (Psalmi 23:6).

8 IULIE

Seara

Povăţuieşte-mă în adevărul Tău, şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele; Tu eşti întotdeauna nădejdea mea!

Psalmi 25:5

Atunci când începe să păşească cu picioare tremurătoare pe calea Domnului, credinciosul cere să fie condus ca un copil care se tine de mâna tatălui, şi râvneşte să fie instruit în alfabetul adevărului. Învăţătura experimentala este refrenul rugăciunii lui David în psalmul 25:4-5. David ştia multe, dar se simţea neştiutor, şi dorea să mai frecventeze şcoala Domnului. El se roagă pentru o bursă în şcoala harului de patru ori în aceste două versete. Ar fi bine dacă credincioşii s-ar interesa de căile vechi ale adevărului lui Dumnezeu, şi ar cere fierbinte Duhului Sfânt să le dea o înţelegere sfinţită şi un spirit dornic de a învăţa, în loc să-şi folosească propriile planuri şi să croiască cărări noi, după mintea lor. „Căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele". Iehova cel întreit este Autorul şi Desăvârşitorul mântuirii poporului Său. Este El Dumnezeul mântuirii tale? Găseşti în alegerea Tatălui, în ispăşirea Fiului şi în trezirea Duhului temeiul speranţelor tale veşnice? Dacă da, poţi să foloseşti aceste mijloace de har ca bază pentru obţinerea viitoarelor binecuvântări. Dacă Domnul a rânduit să te mântuiască, cu siguranţă că El nu va refuza să te înveţe în căile Lui. Este o binecuvântare să ne putem adresa Domnului cu încrederea pe care a manifestat-o David în textul de început; ea ne dă o putere mai mare în rugăciune, şi mângâiere în încercări. „Tu eşti întotdeauna nădejdea mea". Răbdarea este slujnica şi fiica credinţei; aşteptăm cu plăcere atunci când suntem siguri că nu aşteptăm în zadar. Este datoria şi privilegiul nostru să-L aşteptam pe Domnul în slujire, închinare, expectativă şi încredere în toate zilele vieţii noastre. Credinţa noastră va fi încercată; şi, dacă este adevărată, va continua să sufere încercările fără să se vaite. Nu vom obosi aşteptându-L pe Dumnezeu, dacă ne vom aminti cât de mult şi cu câtă răbdare ne-a aşteptat El pe noi.

9 IULIE

Dimineaţa

Şi nu uita nici una din binefacerile Lui.

Psalmi 103:2

Este plăcut şi profitabil să observi mâna lui Dumnezeu la lucru în viaţa sfinţilor din vechime, şi să vezi bunătatea Lui eliberându-i, îndurarea Lui iertându-i şi credincioşia Sa păstrând legământul cu ei. Dar oare nu ar fi mai interesant şi mai profitabil să urmărim mâna lui Dumnezeu în propriile noastre vieţi? Nu ar trebui să ne privim istoria ca fiind la fel de plină de Dumnezeu, de bunătatea şi adevărul, Lui, de dovezile credincioşiei şi sincerităţii Lui, ca şi vieţile sfinţilor din vechime? Îl nedreptăţim pe Domnul nostru atunci când credem că a lucrat Cu putere şi că şi-a arătat tăria doar celor din vechime, dar că nu face minuni şi nu îşi „descoperă braţul Lui cel sfânt" (Isaia 52:10) pentru sfinţii care sunt acum pe pământ. Să ne revedem vieţile. Cu siguranţă că vom descoperi unele incidente fericite, încurajatoare pentru noi şi onorante pentru Dumnezeul nostru. Nu ai avut nici o eliberare? Nu ai trecut prin nici un râu sprijinit de prezenţa divină? Nu ai trecut nevătămat prin foc? Nu ai avut nici o descoperire? Nu ai avut nici un privilegiu? Nu te-a ascultat niciodată Dumnezeul care i-a răspuns lui Solomon după inima lui, şi nu ai primit răspuns la cererile tale? Nu te-a săturati niciodată de bunătăţi Dumnezeul despre care David cânta „El îţi Satură de bunătăţi bătrâneţea" (Psalmi 103:105)? Nu ai fost niciodată păscut în păşuni verzi? Nu ai fost dus niciodată la ape de odihnă? Cu siguranţă că bunătatea lui Dumnezeu a fost aceiaşi, pentru tine şi pentru sfinţii din vechime. Să-i cântăm deci îndurarea într-o cântare nouă. Să luăm aurul curat al mulţumirii şi diamantele laudei şi să facem din ele o coroană pentru capul lui Isus. Să ne înălţăm sufletele într-o cântare la fel de dulce ca cea picurată de harpa lui David, lăudându-l pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veci.

9 IULIE

Seara

Si Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.

Genesa 1:4

În viaţa credinciosului lucrează două principii. In starea sa firească, el era subiectul unui singur principiu, întunericul. Totuşi, acum a intrat lumina, şi aceste doua principii sunt în conflict. Observaţi cuvintele apostolului Pavel în capitolul şapte din Romani: „găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele" (Vers. 21-23). Cum s-a ajuns la această stare de lucruri? „Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric". Întunericul, în sine, este liniştit şi netulburat; totuşi, atunci când Domnul trimite lumina, izbucneşte conflictul, fiindcă sunt două lucruri opuse. Acest conflict nu încetează până când credinciosul nu devine lumină în Domnul. De vreme ce există despărţire în creştinul dinăuntru, trebuie să fie despărţire şi în afara lui. De îndată ce o persoană primeşte lumină de la Domnul, începe să se separe de întunericul din jurul ei. Se desparte de religia lumii şi de ceremoniile exterioare, fiindcă nu-l mulţumeşte nimic, în afară de Evanghelia lui Christos. Se desparte de cei care sunt lumeşti şi de distracţiile uşuratice, şi caută tovărăşia credincioşilor, fiindcă „noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, fiindcă îi iubim pe fraţi" (1 loan 3:14). Lumina adună lumină în jurul ei, şi întunericul adună întuneric. Nu trebuie să încercăm niciodată să unim ceea ce a despărţit Dumnezeu. Asemeni lui Christos, să mergem „afară din tabără, şi să suferim ocara Lui" (Evrei 13:13), să ieşim din mijlocul răului şi să fim poporul lui Dumnezeu. Christos a fost „sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi" (Evrei 7:26). Cum a fost El trebuie să fim şi noi — să nu ne asemănăm cu lumea, să ne despărţim de orice păcat, şi să ne deosebim de restul omenirii, ca să fim ca învăţătorul.

10 IULIE

Dimineaţa

Impreună cetăţeni cu sfinţii.

Efeseni 2:19

Ce înseamnă să fii cetăţean al cerului? Înseamnă că suntem sub guvernarea cerului. Christos, Regele cerului, domneşte în inimile noastre, şi rugăciunea noastră zilnică este „facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ" (Matei 6:10). Proclamaţiile date de tronul slavei sunt primite liber de noi; decretele Marelui Rege sunt ascultate cu drag. Apoi, în calitate de cetăţeni ai Noului Ierusalim, vom împărţi onorurile cerului. Gloria care aparţine sfinţilor canonizaţi ne aparţine şi nouă, fiindcă suntem deja fii ai lui Dumnezeu, prinţi de sânge imperial; purtăm deja hainele nepătate ale dreptăţii lui Isus; avem deja îngeri care să ne slujească, sfinţi care să ne întovărăşească, pe Christos drept frate, pe Dumnezeu ca Tată şi o coroană de nemurire drept răsplată. Împărtăşim onorurile cetăţeniei, fiindcă am intrat în ansamblul bisericii celor întâi născuţi, ale căror nume sunt scrise în ceruri. Ale noastre sunt porţile de perle şi zidurile de hrisolit, a noastră este lumina azurie a oraşului care nu are nevoie de lămpi sau soare, al nostru este râul vieţii, şi cele douăsprezece feluri de fructe care cresc în pomii de pe maluri; nu există nimic care să nu ne aparţină. „Fie lucrurile de acum fie cele viitoare" 1 Corinteni 3:22), toate sunt ale noastre. Ca cetăţeni ai cerului, ne bucurăm de desfătările lui. Se vor bucura acolo păcătoşii care se căiesc — rătăcitorii care se întorc? La fel ne vom bucura şi noi. Vor cânta ei imnuri de glorie în cinstea harului triumfător? Şi noi vom cânta. îşi vor arunca coroanele la picioarele lui Hhristos? Vom arunca şi noi onorurile noastre. Vor fi ei încântaţi de zâmbetul Lui? Nu va fi mai puţin dulce pentru noi. Se uită ei înainte, aşteptând a doua Sa venire? Aşteptăm şi tânjim şi noi. Dacă, deci, suntem cetăţeni ai cerului, să avem umblete şi acţiuni demne de această mare onoare.

10 IULIE

Seara

Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă; aceasta a fost ziua întâi.

Genesa 1:5

Seara era „întuneric" (Genesa 1:5) şi dimineaţa era „lumină" (vers. 5). Totuşi, amândouă sunt numite cu termenul care înseamnă lumină — „ziua". Acest lucru este remarcabil, fiindcă are o analogie exactă în experienţa spirituală. Există întuneric şi lumină în fiecare credincios, totuşi credinciosul nu este numit „păcătos", deşi există păcat în el. El este numit „sfânt", fiindcă posedă un anumit grad de sfinţenie. Acesta ar trebui să fie un gând liniştitor pentru cei care îşi jelesc slăbiciunea, şi apoi întreabă „pot să fiu copil al lui Dumnezeu, dacă există atâta întuneric în mine?" Da, poţi; fiindcă tu, ca şi ziua, îţi iei numele de la dimineaţă, nu de la seară. In Cuvântul lui Dumnezeu, se vorbeşte despre tine de parcă ai fi sfânt deja, fiindcă vei fi în curând. Eşti numit copil al luminii, deşi mai există întuneric în tine. Eşti numit după calitatea predominantă în ochii lui Dumnezeu, fiindcă, într-o zi, va fi singurul principiu care va rămâne în tine. Observă că seara vine prima. Natural, în ordinea timpului, noi suntem întuneric întâi, şi bezna vine odată cu trista înţelegere, care ne aduce într-o stare de adâncă umilire „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul" (Luca 18:13). Locul dimineţii este al doilea; ea răsare când harul învinge firea. John Bunyan spunea: „cea din urmă ţine pentru totdeauna", şi aceasta este o binecuvântare. Ceea ce este întâi face loc, la timpul potrivit, la ceea ce vine pe urmă, dar după ceea ce vine pe urmă nu mai vine nimic. De aceea, deşi eşti întuneric în mod natural, după ce devii lumină în Domnul, nu mai urmează nici o seară. „Soarele tău nu va mai asfinţi" (Isaia 60:20). Prima zi din viaţa pământului a fost o seară şi apoi o dimineaţă; dar ultima zi, cea în care vom fi cu Dumnezeu pentru totdeauna, va fi o zi fără seară. Va fi o amiază sfântă, măreaţă şi eternă.

11 IULIE

Dimineaţa

După ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.

1 Petru 5:10

Ai văzut curcubeul strălucind pe cer: glorioase sunt culorile lui, şi minunate nuanţele sale. Este frumos dar, vai, dispare curând. Culorile strălucitoare sunt înlocuite de nori pufoşi, şi cerul nu mai sclipeşte în nuanţele cerului. Nu este ceva stabil. Cum ar putea fi? Cum ar putea să dureze un spectacol făcut din raze de soare şi picături de ploaie? Însuşirile caracterului creştin nu trebuie să se asemene cu frumuseţea trecătoare a curcubeului ci, din contră, să fie stabile, fixe, consacrate. Caută, credinciosule, să rămâi în orice lucru bun pe care îl faci. Să nu-ţi fie caracterul o inscripţie pe nisip, ci una pe stâncă! Să nu-ţi fie credinţa „o închipuire deşartă a unui vis", ci o temelie de piatră, în stare să îndure îngrozitorul foc care va consuma tot ce este „lemn, fân, trestie" (1 Corinteni 3:2) în caracterul ipocritului. Să ai „rădăcina şi temelia pusă în dragoste" (Efeseni 3:17). Să-ţi fie convingerile adânci, dragostea reală şi dorinţele sincere. Să-ţi fie întreaga viaţă întemeiată şi stabilă, ca să nu te clatine detunăturile iadului şi furtunile pământului. Dar aminteşte-ţi cum se câştigă binecuvântarea de a fi „înrădăcinaţi şi rodiţi în El" (Coloseni 2:7). Cuvântul apostolului arată spre suferinţă: „după ce veţi suferi puţină vreme". Nu are nici un rost să sperăm că suntem înrădăcinaţi dacă nu trec vânturile peste noi. Toate cioturile de pe rădăcinile stejarului şi toate nodurile de pe ramuri ne spun că au trecut multe furtuni peste el, dar indică şi adâncimea la care au ajuns rădăcinile. In acelaşi fel, creştinul este întărit şi zidit de toate încercările şi furtunile vieţii. Nu te teme, deci, de vânturile încercării, ci mângâie-te cu gândul că Dumnezeu îşi împlineşte binecuvântarea prin disciplina lor.

11 IULIE

Seara

Povestiţi copiilor voţtri despre lucrul acesta, şi copiii voştri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma.

Ioel 1:3

În felul acesta simplu, prin harul lui Dumnezeu, ţara avea să beneficieze întotdeauna de o mărturie vie a adevărului — prea iubiţii Domnului treceau mărturia Domnului şi legământul făcut urmaşilor lor, iar aceştia descendenţilor. Aceasta este prima noastră datorie. Trebuie să începem cu familia. Cel care nu-şi începe lucrarea acasă este un pastor rău. Cei nemântuiţi trebuie căutaţi prin toate mijloacele, iar „drumurile şi gardurile" (Luca 14:23) trebuiesc cercetate, dar căminul este pe primul loc. Vai de cei care inversează ordinea Domnului. Datoria noastră personală este să-i învăţăm pe copiii noştri calea Domnului; nu putem trece această responsabilitate asupra învăţătorilor de la Şcoala duminicală, sau asupra altor ajutoare. Ei ne pot asista, dar nu ne pot scăpa de obligaţia noastră sfântă; Împuterniciţii şi sponsorii sunt instrumente nepotrivite cu această situaţie. Mamele şi tatii trebuie să-şi instruiască familia în teamă de Domnul, ca şi Avraam, şi să vorbească copiilor lor despre lucrările minunate ale Celui Prea înalt învăţătura părintească este o îndatorire naturală. Cine ar putea să urmărească cu mai mare interes binele copilului, în afară de cei care sunt autorii făpturilor lor fizice? Neglijarea instruirii copiilor este mai rău decât o nebunie. Religia în familie este necesară pentru familie însăşi, pentru naţiune, şi pentru biserica lui Dumnezeu. Unul dintre cele mai efective mijloace de prevenire a necredinţei şi a erorilor doctrinale este instruirea copiilor în credinţă. Totuşi, acest mijloc este cu totul neglijat. Părinţii trebuie să înţeleagă importanţa acestei chestiuni. Este o îndatorire plăcută să vorbim fiilor şi fiicelor noastre despre Isus, şi chiar mai mult, fiindcă s-a dovedit a fi o muncă acceptată. Dumnezeu a salvat copiii prin rugăciunile şi poveţele părinţilor. Fie ca fiecare casă în care intră această carte să-l onoreze pe Domnul şi să primească zâmbetul Său aprobator.

12 IULIE

Dimineaţa

Sfinţiţi în Dumnezeu Tatăl. Iuda 1

Sfinţiţi în Christos Isus" (1 Corinteni 1:2). „Prin sfinţirea lucrată de Duhul"'(1 Petru 1:2). Observaţi unirea celor trei persoane divine, în toate faptele harului. Cât de nesăbuiţi sunt credincioşii care au preferinţe între persoanele Trinităţii, care gândesc că Isus este întruchiparea iubirii şi blândeţii, în timp ce Tatăl este drept şi sever, dar lipsit de bunătate. La fel de greşiţi sunt cei care preamăresc însuşirile Tatălui şi Ispăşirea Fiului, dar neglijează lucrarea Duhului. Nici una din persoanele Trinităţii nu lucrează aparte de celelalte, în toate faptele harului. Ele sunt la fel de unite în fapte şi esenţă. În dragostea faţă de cei aleşi ei sunt una, şi în acţiunile care izvorăsc din marea sursă centrală, sunt la fel de nedespărţiţi. Observaţi acest lucru în mod special în problema sfinţirii. În timp ce vorbim despre sfinţire ca fiind lucrarea Duhului, şi nu greşim, trebuie să nu pierdem din vedere participarea Tatălui şi a Fiului. Este corect să vorbim despre sfinţire ca despre lucrarea Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt. Iehova este cel care spune „să facem om după chipul şi asemănare Noastră" (Genesa 1:26), şi de aceea suntem „lucrarea Lui, şi am fost Sădiţi în Christos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele" (Efeseni 2:10). Observaţi valoarea pe care o acordă Dumnezeu adevăratei sfinţiri, de vreme ce toate persoanele Trinităţii sunt reprezentate ca lucrând împreună pentru a produce o biserică ,fără pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta" (Efeseni 5:27). Şi tu, credinciosule, ca urmaş al lui Christos, trebuie să acorzi o mare importanţă sfinţirii — curăţirii vieţii şi vorbirii evlavioase. Preţuieşte sângele lui Christos ca temelie a speranţei tale, dar nu vorbi niciodată uşuratic despre lucrarea Duhului care te califică pentru „moştenirea sfinţilor, în lumină" (Coloseni 1:12). Să trăim astăzi în aşa fel, încât să arătăm lucrarea Dumnezeirii întreite în noi.

12 IULIE

Seara

Împărăţia Lui cerească.

2 Timotei4:18

Orasul marelui Rege - cerul - este un loc de serviciu activ. Sufletele răscumpărate slujesc zi şi noapte în Templul Său. Ei nu încetează niciodată să îndeplinească plăcerea Regelui lor. Ei se odihnesc pentru totdeauna, în sensul că sunt eliberaţi de grijile care îi chinuiau, dar nu se odihnesc niciodată în sensul leneviei sau inactivităţii. Ierusalimul de aur este locul de comuniune cu tot poporul lui Dumnezeu. Vom avea părtăşie veşnică cu Avraam, Isaac şi Iacov. Vom vorbi cu oastea nobilă a celor aleşi, care domnesc împreună cu El, şi care au fost aduşi acasă prin iubirea Sa şi braţul Său puternic. Nu vom cânta solo, ci II vom lăuda pe Domnul în cor. Cerul este locul victoriei realizate. Creştine, cu fiecare ocazie în care ai obţinut o biruinţă asupra poftelor tale - de fiecare dată când, după bătălii grele, ai doborât o ispită la picioarele tale - ai avut parte de o pregustare a bucuriei care te aşteaptă. Domnul îl va doborî curând pe Satan la picioarele tale, şi vei fi mai mult decât câştigător prin „Cel care te-a iubit" (Romani 8:37). Paradisul este un loc al siguranţei. Când te bucuri de o „credinţă deplină" (Evrei 10:22), ai promisiunea siguranţei glorioase de care vei beneficia în calitate de cetăţean al Ierusalimului ceresc. O, căminul meu iubit, Ierusalim, fericit port al sufletului meu! Ii mulţumesc, chiar acum; Celui care m-a învăţat să tânjesc după tine, prin dragoste, dar Ii vom mulţumi şi mai mult în veşnicie, când voi intra pe porţile tale.

Sufletu-mi a gustat rodul viţei de sus

Şi îşi doreşte să-ajungă acum

In viile cereşti, cu dragul meu Isus

Printre ciorchini de raze şi parfum.

Prin viţa cea adevărată, veşnică şi vie

Infometatu-mi suflet se va ospăta

Şi se va bucura de marele ospăţ de bucurie

Ca oaspete la nunta din împărăţia Sa.

13 IULIE

Dimineaţa

Dar Dumnezeu i-a zis lui lona: ,,Bine faci tu de te mânii?"

Iona 4:9

Mânia nu este întotdeauna sau neapărat păcătoasă, dar are tendinţa să crească repede astfel încât, de fiecare dată când o simţim, ar trebui să ne întrebăm despre caracterul ei cu următoarea întrebare: „Bine faci tu de te mânii?" S-ar putea ca răspunsul să fie „da". Adesea mânia este lemnul aprins al nebunul, dar uneori este focul lui Ilie, coborât din cer. Facem bine când ne mâniem pe păcat, din pricina răului pe care acesta îl comite asupra bunului şi îndurătorului nostru Dumnezeu, sau pe noi înşine, fiindcă am rămas la fel de nesocotiţi după atâtea învăţături divine, sau pe ceilalţi, atunci când singura cauză a mâniei este răul pe care îl fac. Cel care nu se mânie când vede o fărădelege devine părtaş la păcat. Păcatul este un lucru detestabil şi îngrozitor, şi nici o inimă renăscută nu îl poate îndura cu răbdare. Dumnezeu însuşi este mânios în fiecare zi din cauza păcătoşilor, şi este scris în Cuvântul Său „urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul" (Psalmi 97:10). Dar mă tem că mult mai adesea mânia noastră nu este recomandată şi nici justificată, şi de aceea trebuie să răspundem „nu". De ce trebuie să fim nervoşi cu copiii, furioşi cu servitorii şi arţăgoşi cu prietenii? Este o asemenea mânie onorabilă pentru mărturia noastră de creştini şi onorantă pentru Dumnezeu? Nu cumva este vorba de inima noastră rea, care caută să câştige stăpânire, şi nu ar trebui să-i rezistăm cu toată puterea firii noastre renăscute? Mulţi falşi credincioşi dau frâu liber mâniei, de parcă nu ar avea nici un rost să opună rezistenţă, dar adevăratul credincios îşi aminteşte că trebuie să fie învingător în fiecare privinţă, altfel nu poate fi încoronat. Dacă nu ne putem controla temperamentele, ce poate face harul pentru noi? Cineva i-a spus domnului Jay că harul este un altoi adesea aplicat la rădăcina unui măr pădureţ., Da", i-a răspuns el, „dar fructele nu vor fi pădureţe". Noi nu trebuie să transformăm neputinţele fireşti într-o scuză pentru păcat, ci să alergăm la cruce şi să-L rugăm pe Domnul să ne răstignească temperamentele şi să ne reînnoiască în blândeţe şi bunătate, după chipul Său.

13 IULIE

Seara

Vrăjmaşii mei dau înapoi, în ziua când te strig: ştiu că Dumnezeu este de partea mea.

Psalmi 56:9

Este imposibil pentru orice cuvânt omenesc să exprime înţelesul deplin al acestei minunate declaraţii: „Dumnezeu este de partea mea". El a fost de partea noastră înainte de naşterea universului. El a fost de partea noastră atunci când şi-a oferit singurul Fiu prea iubit pentru noi. El a fost de partea noastră atunci când L-a lovit pe Singurul Născut şi a aşezat asupra Lui toată povara răutăţii noastre; El a fost de partea noastră — deşi era „împotriva" Lui. El a fost de partea noastră când am căzut; El ne-a iubit în ciuda tuturor. El a fost de partea noastră atunci când ne-am răzvrătit, şi L-am înfruntat cu pumnii strânşi. A fost de partea noastră când ne-a condus să-i căutăm faţa în umilinţă. A fost de partea noastră, în multe lupte; ne-a ajutat să evităm o grămadă de pericole, deşi am fost asaltaţi de ispite interne şi externe. Cum am fi putut rămâne nevătămaţi până acum, dacă El nu ar fi fost de partea noastră? El este de partea noastră cu infinitatea fiinţei Sale, cu atotputernicia dragostei Sale, şi cu infailibilitatea înţelepciunii Sale. El este de partea noastră, cu toate atributele Sale divine. El este veşnic şi neschimbător pentru noi. El va fi de partea noastră atunci când cerul se va strânge ca un sul vechi de piele; El va fi de partea noastră în veşnicie. Fiindcă El este de partea noastră, rugăciunile noastre ne vor asigura întotdeauna ajutorul Său. „ Vrăjmaşii mei dau înapoi, în ziua când te strig". Aceasta nu este o speranţă nesigură, ci asigurare bine întemeiată: „stiu". îmi voi înălţa rugăciunea către Dumnezeu şi voi aştepta răspunsul Lui, sigur că va veni şi că duşmanii mei vor fi înfrânţi „fiindcă Dumnezeu este de partea mea”. O, credinciosule, cât de fericit eşti cu Regele Regilor de partea tal Cât de sigur eşti cu un asemenea Protector! Cât de sigură este cauza ta, pledată de un asemenea Avocat! „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva „noastă" (Romani8:31).

14 IULIE

Dimineaţa

Căci cum îţi vei pune dalta în piatră, o vei pângări.

Exod 20:25

Altarul lui Dumnezeu trebuia să fie construit din pietre necioplite, astfel încât să nu se vadă nici o urmă de lucrare omenească pe el. Înţelepciunea omenească vrea să rânduiască şi să aranjeze învăţăturile crucii într-un sistem mai artificial şi mai potrivit cu gusturile depravate ale naturii decăzute; totuşi, în loc să îmbunătăţească Evanghelia, înţelepciunea trupească o pângăreşte, până când devine o altă evanghelie, total diferită de adevărul lui Dumnezeu. Toate modificările şi îndreptările la Cuvântul Domnului sunt profanare şi pângărire. Inima mândră a omului este nerăbdătoare să intervină în îndreptăţirea sufletului în faţa lui Dumnezeu; pregătirile pentru Christos sunt gândite, umilinţa şi căinţa devin motiv de încredere, faptele bune sunt strigate în gura mare, priceperea naturală este lăudată, şi se încearcă pe toate căile cioplirea pietrelor de altar. Ar fi bine ca păcătoşii să-şi amintească că, în loc să perfecţioneze lucrarea Mântuitorului, încrederea lor carnală o pângăreşte şi o dezonorează. Numai Domnul trebuie să fie înălţat în lucrarea de ispăşire, şi nici urmă de ciocan sau daltă omenească nu va fi suportată. încercarea de a adăuga ceva la ultimele cuvinte ale lui Isus Christos, sau de a Îmbunătăţi ceea ce Iehova Domnul a făcut desăvârşit, este o blasfemie. Păcătosule tulburat, lasă-ţi jos uneltele. Aruncă-te în genunchi în implorare umilă. Acceptă-L pe Domnul Isus ca altar îl ispăşirii tale, şi odihneşte-te numai în El. Mulţi falşi credincioşi vor fi avertizaţi împotriva doctrinelor în care cred citind textul din dimineaţa aceasta. Există prea multe tendinţe de i aranja şi împăca adevărurile revelaţiei printre creştini; aceasta este o formă de necredinţă şi lipsă de respect. Să ne luptăm împotriva lor şi să primim adevărul aşa cum este, bucurându-ne de doctrinele Cuvântului sunt pietre necioplite, şi că astfel sunt mai potrivite pentru a construi un altar Domnului.

14 IULIE

Seara

Când începea să se lumineze... Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.

Matei 28:1

Să învăţăm de la Maria Magdalena cum să obţinem părtăşia cu Domnul Isus. Observaţi cum L-a căutat. L-a căutat pe Mântuitorul dis de dimineaţă. Dacă nu poţi să-L aştepţi pe Christos şi să fii răbdător în speranţa de a avea părtăşie cu El puţin mai târziu, nu vei avea deloc părtăşie cu El; fiindcă inima care este pregătită pentru părtăşia cu El este o inimă flămândă şi însetată. Ea L-a căutat cu multă îndrăzneală. Celelalte femei au fugit de la mormânt „pentru că erau cuprinse de cutremur şi spaimă" (Marcu 16:8), dar despre Maria se spune că „şedea" (loan 20:11) lângă mormânt. Dacă vrei să-L ai pe Christos cu tine caută-L cu îndrăzneală. Nu lăsa nimic să te reţină. Înfruntă lumea. Rămâi când ceilalţi fug. Şi Maria l-a căutat cu credincioşie pe Isus: ea a stat „afară lângă mormânt" (vers. 11). Unora li se pare greu să stea lângă un Mântuitor viu; ea a stat lângă unul mort. Să-L căutăm pe Christos aşa cum l-a căutat ea, agăţându-ne de ultimul lucru care a avut de a face cu El, rămânând credincioşi chiar şi atunci când toţi ceilalţi II uită. Observaţi că ea L-a căutat pe Christos din toată inima: ea stătea „plângând" (vers. 11). Lacrimile ei L-au mişcat pe Mântuitorul şi L-au făcut să iasă afară şi să i se arate. Dacă doreşti prezenţa lui Isus, plângi pentru ea! Dacă nu poţi fl fericit până nu vine să-ţi spună „eşti prea iubitul Meu", vei auzi curând vocea Lui. In cele din urmă, ea s-a gândit numai la Mântuitorul. Cum i-a tratat pe îngeri? S-a întors de la ei; ea II căuta numai pe Domnul. Dacă Christos este singura ta iubire, dacă inima ta a izgonit toţi rivalii, nu vei tânji mult timp după prezenţa Lui. Maria Magdalena L-a căutat în felul acesta pe Isus fiindcă „a iubit mult" (Luca 7:47). Să ne ridicăm la aceeaşi intensitate de afecţiune. Dacă inimile noastre, ca şi a Mariei, sunt pline de Christos, atunci dragostea noastră, ca şi a ei, nu va fi mulţumită cu nimic altceva în schimb. O Doamne, descoperă-Te nouă în această seară!

15 IULIE

Dimineaţa

Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.

Levitic 6:13

Lăsaţi rugăciunea personală să ardă necurmat pe altar. Aceasta este însăşi viaţa pietăţii. Sanctuarul şi altarul familial îşi împrumută focul de aici; de aceea, să-l lăsăm să ardă bine. Devoţiunea secretă este însăşi esenţa, evidenţa şi barometru religiei vitale şi experimentale. Ardeţi aici grăsimea jertfelor. Lăsaţi ca timpul rugăciunii voastre personale să fie, dacă este posibil, regulat frecvent şi netulburat. Rugăciunea efectivă ajută mult. Nu ai nimic pentru care să te rogi? Iţi sugerăm biserica, lucrarea, propriul tău suflet, copiii tăi, relaţiile tale, vecinii tăi, ţara ta şi cauza lui Dumnezeu şi a adevărului în (toată lumea. Să ne cercetăm pe noi înşine în această problemă importantă. Ne angajăm cu puţină căldură în devoţiunea personală? Arde focul devoţiunii cu puţină putere în inima ta? Ți se poticnesc roţile carului? Dacă este aşa, să ne alarmăm la aceste semne de decadenţă. Să ne plecăm cu suspine şi să cerem Spiritul harului şi al implorării. Să punem deoparte un timp Special pentru rugăciuni extraordinare. Fiindcă, dacă focul acesta va fi stins sub tăciunii asemănării cu lumea, va slăbi focul altarului familial şi ne va acoperi influenţa în biserică şi lume. Textul se aplică şi la altarul inimii. Acesta este într-adevăr un altar de aur. Dumnezeu vrea să vadă inimile copiilor Săi arzând pentru EL Să-i oferim lui Dumnezeu inimile noastre, strălucind de dragoste, şi să-i căutăm harul, pentru ca focul să nu se stingă niciodată; fiindcă nu poate să ardă dacă nu îl ajută Domnul să ardă. Mulţi duşmani vor încerca să îl înăbuşe, dar dacă mâna nevăzută din spatele zidului toarnă uleiul sfânt peste el, va arde din ce în ce mai tare. Să folosim textele din Scriptură drept Combustibil pentru focul din inimile noastre. Ei sunt cărbuni vii. Să fim atenţi la predici da, mai ales, să petrecem mai mult timp Singuri cu Isus.

15 IULIE

Seara

S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena.

Marcu 16:9

Probabil că Isus „s-a arătat mai întâi Mariei Magdalena"' nu doar din cauza marii ei iubiri şi a căutărilor perseverente, ci şi din cauză că ea era un exemplu special al puterii eliberatoare a lui Isus. Putem învăţa din experienţa Mariei că mărimea păcatelor noastre dinainte de convertire nu trebuie să ne facă să gândim că nu putem primi favoarea specială a unei apropiate părtaşii cu Domnul. Maria părăsise totul pentru a se îngriji de nevoile Mântuitorului. El era prima şi singura ei grijă. Mulţi dintre cei care mergeau alături de -El nu I-au ridicat crucea; ea a făcut-o. Ea şi-a cheltuit toată averea pentru nevoile Lui. Dacă vrem să-L căutăm mai mult pe Christos, trebuie să-I slujim. Cine sunt cei care stau sub steagul iubirii Lui şi beau din cupa părtăşiei? Sunt sigur că sunt cei care dau cel mai mult, slujesc cel mai bine, şi rămân cel mai aproape de inima însângerată a Domnului lor. Dar observaţi cum s-a descoperit Christos acestei îndurerate. A făcut-o printr-un singur cuvânt: „Marie" (loan 20:16). Maria a avut nevoie de un singur cuvânt, rostit de vocea lui Christos, pentru a-l recunoaşte pe dată. Inima ei şi-a rostit credinţa printr-un singur cuvânt, fiindcă era prea plină pentru a spune altceva. Acest singur cuvânt era cel mai potrivit pentru ocazie. El implica supunerea. Ea a spus „Invăţătorule" (vers. 16). Nu există nici o stare a minţii în care această confesiune de supunere să fie prea rece. Nu, atunci când sufletul tău arde de focul ceresc, atunci vei spune „sunt robul Tău... Tu mi-ai desfăcut legăturile'' (Psalmi 116:16). Dacă poţi spune „Invăţătorule", dacă simţi că voia Sa este voia ta, atunci te afli într-un loc sfânt şi fericit. Dacă El nu i-ar fi spus „Marie", ea nu i-ar fi răspuns „Rabuni" (loan 20:16). Observă, deci, din toate acestea, cum îi onorează Christos pe cei care II onorează, cât de multă dragoste ne poartă Prea iubitul nostru, cum un singur cuvânt al Său ne poate transforma suspinele în bucurie, cum prezenţa Sa aduce soare în inimile noastre.

16 IULIE

Dimineaţa

În toate dimineţile, fiecare strângea cât îi trebuia.

Exod 16:21

Munceşte ca să-ţi menţii sensul deplinei dependenţe de voia Domnului şi plăcerea pentru permanenţa celor mai bogate desfătări. Nu încerca niciodată să te hrăneşti cu mana veche sau să cauţi ajutor în Egipt. Toate trebuie să vină de la Isus, sau eşti ruinat pentru totdeauna. Vechile ungeri nu vor ajunge până la sufletul tău; capul tău trebuie să fie uns cu ulei proaspăt picurat din cornul aurit al sanctuarului, sau slava va conteni. Astăzi s-ar putea să fii pe vârful muntelui lui Dumnezeu, dar Cel care te-a pus acolo trebuie să te ţină acolo; altfel, te vei cufunda mult mai repede decât ai visat. Muntele tău stă neclintit doar atunci când este aşezat de El; dacă el îşi ascunde faţa, te vei tulbura curând. Dacă Mântuitorul vrea, nu există nici o fereastră spre cer pe care să nu ţi-o poată întuneca într-o clipă. El poate tulbura bucuria din inima ta, lumina din ochii tăi, şi puterea vieţii tale. In mâna Sa se află liniştea ta şi, dacă este voia Lui, te poate părăsi. Domnul nostru este hotărât să ne facă să ne simţim şi să ne recunoaştem dependenţa, fiindcă EL ne permite să ne rugăm doar pentru „pâinea noastră cea de toate zilele" (Matei 6:11), şi ne promite doar că „puterea ta să ţină cât zilele tale" (Deuteronom 33:25). Nu este cel mai bine pentru noi să fie totul aşa, ca să ne prezentăm adesea în faţa tronului Său, şi să ne amintim constant de iubirea Lui? O, cât de bogat este harul care ne hrăneşte în mod continuu şi nu se opreşte din cauza nerecunoştinţei noastre! Ploaia de aur nu încetează niciodată; norii de binecuvântare întârzie mult deasupra caselor noastre. O Doamne Isuse, ne plecăm la picioarele Tale, conştienţi de neputinţa noastră de a face ceva fără Tine, şi în fiecare favoare pe care o vom primi, Iţi vom lăuda Numele binecuvântat şi vom recunoaşte iubirea Ta nesfârşită.

16 IULIE

Seara

Tu te vei scula, şi vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el. Căci robii Tăi iubesc pietrele Sionului, şi le e milă de ţărâna lui. Psalmi 102:13-14

Un om egoist aflat în necaz este foarte greu de mângâiat, fiindcă izvoarele mângâierii se află cu totul în interiorul lui; când este trist, toate izvoarele seacă. Dar un creştin plin de dragoste şi generozitate are alte izvoare care să-l binecuvânteze cu mângâiere, în afară de cele din interiorul lui. Mai întâi, el poate să meargă la Dumnezeu şi să găsească ajutor abundent acolo; poate descoperi motive de mângâiere în lucrurile legate de lume în general, de ţară şi, mai ales, de biserică. David era extraordinar de îndurerat în momentul în care a scris psalmul din care a fost luat textul nostru. El scrie „semăn cu pelicanul din pustie, sunt ca o cucuvaie din dărâmături, nu mai pot dormi, şi sunt ca pasărea singuratică pe un acoperiş" (Psalmi 102:6-7). Singura lui mângâiere era gândul că Dumnezeu se va „scula, şi va avea milă de Sion". Chiar dacă David era trist, Sionul va prospera. Nu conta cât de jalnică era condiţia lui, Sionul se va ridica. Creştine, învaţă să te mângâi cu lucrarea lui Dumnezeu pentru biserică. Nu ar trebui să iubeşti şi tu ceea ce iubeşte atât de mult Domnul tău? Chiar dacă drumul tău este întunecat, nu poţi să te încurajezi cu triumfurile crucii şi înaintarea adevărului? Necazurile noastre personale vor fi uitate atunci când vom vedea nu numai ce a făcut şi ce face Dumnezeu pentru Sion, dar şi lucrurile glorioase pe care le va face pentru biserică. Credinciosule, încearcă această reţetă oricând te cuprinde tristeţea şi durerea: uită de tine şi grijile tale mărunte, şi caută binele şi prosperitatea Sionului. Când îţi pleci genunchiul în rugăciune în faţa Domnului, nu-ți limita cererile la cercul îngust al vieţii tale, oricât de încercat ai fi. înalţă rugăciuni pentru prosperitatea bisericii. „Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului" (Psalmi 122:6), şi sufletul tău va fi împrospătat

17 IULIE

Dimineaţa

Ştim, fraţi prea iubiţi de Dumnezeu, alegerea voastră.

1 Tesaloniceni 1:4

Mulţi vor să-şi cunoască alegerea înainte de a privi la Christos, dar nu pot învăţa următorul lucru: îşi pot descoperi alegerea doar „privind ţintă la Isus" (Evrei 12:2). Dacă vrei să fii sigur de propria ta alegere, asigură-ţi inima înaintea lui Dumnezeu punându-ţi următoarele întrebări: te simţi un păcătos pierdut şi vinovat? Atunci du-te imediat la crucea lui Christos şi spune-I lui Isus situaţia ta. Spune-I că ai citit în Biblie că „pe cel care vine la Mine nu-l voi izgoni afară" (loan 6:37). Spune-I că a spus „adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice că Christos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi" (1 Timotei 1:15). Priveşte la Isus şi crede în El, şi te vei încredinţa în mod direct de alegerea ta, fiindcă dacă crezi cu siguranţă, eşti ales. Dacă te predai cu totul lui Isus şi te încrezi în El, atunci eşti unul din aleşii lui Dumnezeu; dar dacă te opreşti şi spui „vreau să ştiu mai întâi dacă sunt ales", nu ştii ce ceri. Du-te la Isus, deşi eşti atât de vinovat, du-te aşa cum eşti. Uită toate întrebările curioase despre cei aleşi. Asigurarea Duhului Sfânt îţi va fi oferită, astfel încât vei putea spune „ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce i-am încredințat" (2 Timotei 1:12). Christos este prezent la fiecare consiliu ceresc. El îţi poate spune dacă ai fost ales sau nu, dar tu nu o poţi afla în alt mod. Pune-ţi încrederea în El, şi răspunsul Lui va fi „te-am iubit cu o iubire veşnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea" (Ieremia 31:3). Nu există nici o îndoială în privinţa alegerii tale, dacă tu L-ai ales pe El.

Fii prin alegerea lui Dumnezeu

Credem în Domnul Isus.

17 IULIE

Seara

Nici unul să nu scape.

1 Regi 18:40

Ok tunci când proorocul Ilie a primit răspuns la rugăciune, şi focul venit din cer a consumat jertfe în prezenţa întregului popor, el a cerut israeliţilor să prindă preoţii lui Baal. Apoi a strigat cu putere „nici unul să nu scape". El i-a dus pe toţi la pârâul Chison şi i-a înjunghiat acolo. Noi trebuie să facem la fel cu păcatele noastre. Toate sunt blestemate; nu trebuie păstrat nici unul. Păcatul tău favorit trebuie să moară. Nu-l cruţa, deşi strigă şi te imploră. Doboară-l, chiar dacă îţi este drag, aşa cum i-a fost Isaac lui Avraam. Loveşte-l, fiindcă Dumnezeu a lovit păcatul atunci când apăsa asupra propriului Său Fiu. Cu o voinţă fermă şi neclintită, trebuie să condamni la moarte păcatul care a fost odată idolul inimii tale. Te întrebi cum poţi face asta? Isus va fi puterea ta. Harul de a învinge păcatul ţi-a fost acordat prin legământul harului. Ai puterea de a câştiga victoria în cruciada împotriva poftelor, fiindcă Christos Isus ţi-a promis să fie cu tine „până la sfârşitul veacului" (Matei 28:20). Dacă vrei să triumfezi asupra întunericului, plasează-te în prezenţa Soarelui Neprihănirii. Nici un loc nu este atât de potrivit pentru descoperirea păcatului şi recuperarea de sub puterile şi vinovăţia lui nu este la fel de bun ca prezenţa imediată a lui Dumnezeu. Iov nu a ştiut să scape de păcat până când nu şi-a odihnit ochii credinţei în Dumnezeu. Atunci s-a lepădat de sine şi s-a căit „în ţărână si cenuşă" (Iov 42:6). Aurul pur al creştinului devine adesea mat. Avem nevoie de focul sfânt care să topească zgura. Să alergăm la Dumnezeu. El este un foc mistuitor, dar nu ne va mistui sufletele, ci numai păcatele. Lăsaţi bunătatea lui Dumnezeu să ne inspire o gelozie sfântă şi o mânie îndreptăţită împotriva nelegiuirilor noastre, care sunt o urâciune pentru El. Du-te la luptă înarmat cu puterea Lui, şi distruge toată ceata blestemată de păcate. „Nici unul să nu scape".

18 IULIE

Dimineaţa

Ei să pornească cei din urmă, după steagul lor.

Numeri 2:31

Tabăra lui Dan încheia coloana atunci când armata lui Israel mărşăluia. Daniţii ocupau locul cel din urmă, dar ce conta poziţia lor, de vreme ce erau o parte a oştirii, la fel ca triburile din faţă? Urmau acelaşi stâlp de nor, mâncau aceeaşi mană, îşi astâmpărau setea din aceeaşi stâncă, şi călătoreau spre aceeaşi moştenire. Haide, inimă, înveseleşte-te. Deşi eşti ultima fi cea din urmă, este privilegiul tău să faci parte din armată şi să mergi aşa cum merg cei din faţă. Cineva trebuie să fie ultimul în onoruri şi preţuire; cineva trebuie să facă munca de jos pentru Isus, şi de ce să nu fiu eu acela? Intr-un sat amărât, printre ţărani şi ignoranţă, sau pe o stradă lăturalnică, printre cei mai înrăiţi ticăloşi, voi munci în continuare, şi voi merge „după steagul" meu. Daniţii ocupau o poziţie folositoare. Animalele rătăcite trebuiau adunate, şi lucrurile pierdute trebuiau recuperate de pe câmp. Sufletele înfocate pot să croiască cărări noi, să înveţe adevăruri nemaiauzite şi să câştige tot mai multe suflete pentru Christos; însă cei mai conservatori sunt angajaţi în a reaminti bisericii credinţa dinainte şi a ridica fiii ei căzuţi. Fiecare poziţie are îndatoririle ei, şi copii lui Dumnezeu care sunt mai înceţi vor descoperi că starea lor poate fi o binecuvântare pentru toată oştirea. Paza de la coadă este un loc de pericol. Sunt duşmani în Spatele nostru, la fel de periculoşi ca cei din faţă. Atacurile pot veni de. oriunde. Am citit că Amalec a căzut peste Israel şi i-a omorât pe cei din spate. Creştinul experimentat va găsi mult de lucru pentru armele sale ajutându-i pe cei săraci, care se Indoiesc, disperaţi, tulburaţi, pe cei care sunt cei din urmă în credinţă, înţelegere şi bucurie. Aceştia nu trebuie să rămână neajutaţi; de aceea, este treaba sfinţilor învăţaţi să poarte steagul printre cei de la coadă. Suflete, ai grijă să-i ajuţi azi pe cei de la coadă.

18 IULIE

Seara

Nu se împing unii pe alţii, fiecare ţine şirul.

Ioel 2:8

Lăcustele ţin şirul întotdeauna. Deşi numărul lor este legiune, ele nu se îngrămădesc unele peste altele, amestecându-şi coloanele. Acest remarcabil fapt al naturii ne arată că Domnul a insuflat spiritul ordinii în universul Său. Cele mai mici creaturi sunt la fel de controlate ca cele mai mari planete sau ca solii îngereşti. Ar fi înţelept ca şi credincioşii să fie conduşi de aceeaşi influenţă în vieţile lor spirituale. Mai întâi, în privinţa darurilor creştine, nici o virtute nu ar trebui să uzurpe sfera alteia sau să ia viaţa celorlalte în folosul său. Afecţiunea nu trebuie să înăbuşe cinstea, curajul nu trebuie să elimine blândeţea, modestia nu trebuie să întreacă energia, şi răbdarea nu trebuie să ucidă hotărârea. In al doilea rând, în privinţa îndatoririlor noastre, nici una nu trebuie să treacă în faţa celeilalte; folosul public nu trebuie să izgonească pietatea particulară, biserica nu trebuie să pună la colţ închinarea în familie. Este o greşeală să-i oferi lui Dumnezeu o datorie pătată de sângele alteia. Fiecare lucru este frumos la timpul lui, şi nu altfel. Isus le-a spus fariseilor „pe acestea trebuia să el faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute" (Matei 23:23). In al treilea rând, aceeaşi regulă se aplică poziţiilor noastre personale. Trebuie să avem grijă să ne ştim locul, să-l ocupăm, şi să-l ţinem. Trebuie să lucrăm după priceperea pe care ne-a dat-o Duhul şi să nu intrăm în domeniile fraţilor noştri. Domnul Isus ne-a învăţat să nu umblăm după poziţii înalte, ci să dorim să fim ultimii între fraţii şi surorile noastre. Fie ca spiritul invidiei şi ambiţiei să se îndepărteze de noi. Să simţim puterea poruncii învăţătorului şi să facem cum ne instruieşte El, ţinând şirul cu restul oştirii. In seara aceasta, haideţi să ne cercetăm dacă păstrăm sau nu „unirea Duhului, prin legătura păcii" (Efeseni 4:3). Rugăciunea noastră să fie ca, în toate bisericile Domnului Isus, să domnească pacea şi ordinea.

19 IULIE

Dimineaţa

Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a arătat slava şi mărirea Lui. Deuteronom 5:24

Marele însemn al lui Dumnezeu în toate lucrările Sale este manifestarea propriei Sale glorii. Orice altceva ar fi fost nedemn de El. Dar cum se poate manifesta gloria lui Dumnezeu în nişte creaturi căzute, cum suntem noi? Ochiul omului nu este singur; el are tendinţa să-şi privească mereu propria onoare. Îşi supraestimează puterile, şi nu este pregătit să vadă gloria Domnului. Este clar, deci, că şinele trebuie îndepărtat din drum, ca să-L putem slăvi pe Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care El îşi aduce adesea poporul în probleme şi dificultăţi, astfel încât, conştientizaţi de propria nebunie şi neputinţă, să fie în stare să vadă maiestatea lui Dumnezeu care le vine în ajutor. Cel care îşi petrece viaţa pe un drum lin şi uşor nu va vedea prea mult din gloria Domnului, fiindcă are puţine ocazii de a se elibera de sine; de aceea, are puţine goluri care să fie umplute cu descoperirea lui Dumnezeu. Cei care navighează pe pâraie şi vaduri ştiu puţine despre Dumnezeul furtunilor, dar cei care fac „negoţ pe apele cele mari" (Psalmi 107:23) văd „minunile Lai în mijlocul adâncului" (vers. 24). în mijlocul oceanului de pierderi, sărăcie, ispite şi mustrări învăţăm multe despre puterea Domnului, fiindcă simţim neputinţa omului. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu, deci, dacă ai fost condus pe un drum stâncos. Astfel vei experimenta măreţia şi bunătatea lui Dumnezeu. Necazurile tale te-au îmbogăţit cu o comoară de cunoştinţe care nu puteau fi câştigate prin alte mijloace. Încercările tale au fost despicătura stâncii în care te-a aşezat Iehova, aşa cum a făcut cu slujitorul Său Moise, astfel încât să-I vezi slava atunci când trece prin faţa ta. Slavă Domnului că nu ai fost lăsat în întunericul şi ignoranţa pe care o aduc continua prosperitate, şi că în vâltoarea nenorocirilor ai fost echipat pentru razele slavei Sale în lucrările minunate pe care El le-a făcut pentru tine.

19 IULIE

Seara

Nu va frânge o trestie ruptă, şi nici nu va stinge un fitil care fumegă.

Matei 12:20

Ce este mai slab decât o trestie ruptă, sau un fitil care fumegă? Dacă o raţă sălbatică se aşează pe o trestie dintr-o mlaştină sau un râu, trestia se va îndoi. Dacă cineva o atinge cu piciorul, se va rupe sau se va frânge. Orice adiere de vânt care trece peste râu o mişcă încoace şi încolo. Nu ne putem imagina nimic mai fragil sau mai slab, sau a cărui existentă să fie mai ameninţată, decât o trestie ruptă. Gândiţi-vă acum la un fitil care fumegă - ce este el? Este adevărat că mai are o scânteie de viaţă. Totuşi, este aproape stins; răsuflarea unui copil îl poate nimici. Nimic nu este mai precar decât existenţa flăcării lui. Textul nostru vorbeşte despre lucruri slabe, şi totuşi Isus spune despre ele „nu va frânge o trestie ruptă, si nici nu va stinge un fitil care fumegă". Unii din copiii lui Dumnezeu au fost făcuţi în stare să înfăptuiască lucruri măreţe pentru El. Dumnezeu are Samsoni care pot ridica porţile Gazei şi le pot duce până în vârful dealului. El are câţiva credincioşi cu inimă de leu, dar majoritatea copiilor Săi sunt o rasă timidă şi fricoasă. Sunt ca nişte grauri, speriaţi de orice trecător; sunt ca o turmă mică şi înspăimântată. Dacă vine ispita, sunt prinşi în laţ ca păsările; dacă sunt ameninţaţi de încercări, sunt gata să leşine. Bărcuţa lor fragilă se mişcă încolo şi încoace, împinsă de fiecare val; sunt purtaţi de vânt ca nişte păsări de mare pe creasta valurilor. Sunt slabi, fără putere, fără înţelepciune şi fără prevedere. Totuşi, aşa slabi cum sunt, şi pentru că sunt atât de slabi, făgăduinţa aceasta îi priveşte în mod special. Acesta este harul şi îndurarea! Aceasta este iubirea şi bunătatea! Făgăduinţa aceasta ne descoperă compasiunea lui Isus — blândă, iubitoare şi delicată. Nu trebuie să ne temem niciodată de atingerea Sa. Nu trebuie să ne temem că vom auzi un cuvânt aspru de la El. Deşi ne poate mustra pentru slăbiciunea noastră, El nu ne va dojeni niciodată. Trestiile rupte nu vor primi nici o lovitură din partea Lui, şi fitilurile care fumegă nu vor fi lovite de nici o privire încruntată.

20 IULIE

Dimineaţa

O arvună a moştenirii noastre.

Efeseni 1:14

O, ce iluminare, ce bucurie, ce mângâiere, ce desfătare simte omul care învaţă la picioarele lui Isus, şi numai acolo! Totuşi, noi nu simţim decât o infimă parte din valoarea lui Isus în viaţa aceasta. Aşa cum spunea un scriitor din vechime „nu este decât o pregustare!" Am gustat în adevăr că bun este Domnul" (1 Petru 2:3), dar nu ştim încă cât de bun şi valoros este El, deşi ceea ce ştim ne face să tânjim după mai mult. Ne-am bucurat de primele fructe ale Duhului, şi ele au făcut să flămânzim şi să însetăm după plinătatea vinului ceresc. Ne văităm în sinea noastră, aşteptând înfierea. Suntem ca Israelul în pustie, bucurându-ne de un singur strugure din Eşcol; acolo vom fi în mijlocul viei. Aici vedem mana cea măruntă, ca sămânţa de coriandru, dar dincolo vom mânca pâinea cerului şi grâul împărăţiei. Acum suntem începători în educaţia spirituală. Deşi am învăţat primele litere ale alfabetului, nu putem încă citi cuvintele, şi cu atât mai puţin propoziţiile. Dar aşa cum spunea cineva: „cel care a fost cinci minute în cer ştie mai mult decât toți teologii de pe pământ". În prezent avem multe dorinţe neîmplinite, dar în curând ni se vor satisface toate visele. Toate puterile noastre vor găsi cea mai bună folosire în lumea veşnică a bucuriei. O, creştine, anticipează cerul cu câţiva ani. Peste puţin timp vei scăpa de toate încercările şi necazurile tale. Ochii tăi înroşiţi de lacrimi nu vor mai plânge niciodată. Vei privi cu uimire splendoarea Celui care stă pe tron. Mai mult, vei sta pe tron alături de El. Vei împărţi cu El triumful slavei Sale» Coroana Lui, bucuria Lui şi paradisul Său vor fi ale tale, şi vei fi împreună moştenitor cu Cel care este „moştenitorul tuturor lucrurilor" (Evrei 1:2).

20 IULIE

Seara

Şi acum, ce cauţi să te duci în Egipt, să bei apa Nilului?

Ieremia 2:18

Iehova se dovedise vrednic de încrederea lui Israel prin multe minuni, îndurări şi izbăviri extraordinare. Totuşi, ei au trecut hotarele grădinii sfinţite de Dumnezeu; L-au uitat pe Dumnezeul lor adevărat şi viu şi au alergat după dumnezei falşi. Domnul i-a mustrat mereu pentru necredincioşia lor, şi textul nostru conţine o dovadă a discuţiei pe care o purta Dumnezeu cu ei. „De ce te duci în Egipt să bei din apele acelea mâloase?" Putem traduce această întrebare prin „de ce umbli încoace şi încolo şi părăseşti pâraiele răcoroase ale Libanului? De ce uiţi Ierusalimul şi te întorci spre Nof şi Tafanes? De ce eşti atât de legat de rătăcire, încât nu te mulţumeşti cu ceea ce este bun şi sănătos, şi umbli după ceea ce este rău şi înşelător?" Nu există în textul nostru nici un cuvânt de mustrare pentru creştini? O, adevăratule credincios, chemat prin har şi spălat în sângele preţios al lui Isus, ai gustat băuturi mai bune decât îţi pot oferi apele mâloase ale plăcerilor lumeşti. Ai avut părtăşie cu Christos; ai avut parte de bucuria de a-L vedea pe Isus şi de a-ţi sprijini fruntea de pieptul Său. Iţi mai aduc mulţumire noutătile, cântecele, onorurile şi distracţiile acestui pământ, după ce ai experimentat lucrurile cereşti? Poţi să trăieşti cu pleavă după ce ai mâncat din pâinea îngerilor? Bunul Rutherford spunea odinioară „am gustat din mana lui Christos, şi mi-am pierdut gustul pentru pâinea neagră a bucuriilor lumeşti". Acelaşi lucru ar trebui să fie adevărat şi în dreptul tău. Dacă umbli după apele Egiptului, întoarce-te repede la Fântâna vie. Apele Nilului pot să li se pară dulci egiptenilor, dar pentru tine se vor dovedi amare» în seara aceasta, Isus te întreabă „ce ai tu de a face cu ei?" Ce Îi vei răspunde?

21 IULIE

Dimineaţa

Fata Ierusalimului dă din cap după tine.

Isaia 37:22

Liniştiţi de Cuvântul Domnului, sărmanii cetăţeni ai Sionului au început să se mândrească şi să clatine din cap la ameninţările lăudăroase ale lui Sanherib. Credinţa puternică face pe slujitorii lui Dumnezeu capabili să privească cu calm ameninţarea celui mai tare duşman. Noi ştim că vrăjmaşii noştri încearcă imposibilul. Ei caută să distrugă viaţa veşnică, care nu poate muri atâta timp cât Christos trăieşte; să dărâme cetăţuia care este mai presus de porţile iadului. Ei „aruncă înapoi cu piciorul într-un ţepuş" (Fapte 9:5) ca să se rănească singuri, şi ridică mâna împotriva scutului lui Iehova, ca să-şi facă rău tot lor. Noi le ştim slăbiciunea. Ce sunt ei decât oameni? Şi ce este omul, decât un vierme? Ei urlă şi tălăzuiesc ca valurile mării, înspumându-şi propria ruşine. Atunci când Domnul se ridică, ei zboară ca scânteia în faţa vântului şi sunt consumaţi ca mărăcinii în foc. Neputinţa lor de a opri cauza lui Dumnezeu şi adevărul Său îl fac pe cel mai slab soldat al Sionului să râdă şi să-i batjocorească. Mai întâi, ştim că Cel Prea înalt este cu noi, şi atunci când El iese la război, ce pot să facă duşmanii Săi? Dacă El coboară din înălţimi, „cioburile pământului" (Isaia 45:9) nu se pot întrece cu Făcătorul lor. „Toiagul" Său „de fier" îi va „sfărâma ca pe vasul unui olar" (Psalmi 2:9) şi le va pieri până şi „pomenirea de pe pământ" ( Iov 18:17). Fugiţi, deci, temerilor! Împărăţia este în siguranţă în mâinile împăratului. Să strigăm de bucurie, fiindcă Domnul împărățeşte, şi duşmanii lui vor fi ca paiele din tocătoare.

Pe cât de-adevărat e Dumnezeu şi-al Său Cuvânt

E drept că nici o sabie din iad, sau din pământ

În veci nu ne va-nvinge.

Un singur gest să facă, şi vor fi zdrobiţi

Isus este cu noi, şi suntem neclintiţi

Nimic nu ne va atinge.

21 IULIE

Seara

Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare?

Psalmi 42:9

Poţi să răspunzi la această întrebare, credinciosule? Poţi să găseşti vreun motiv pentru care să te întristezi în loc să te bucuri? De ce să vezi totul în negru? Cine ţi-a spus că marea împrejurărilor se va retrage până când va rămâne doar sărăcie oribilă şi mâloasă? Cine ţi-a spus că „iarna nemulţumirii tale" va progresa de la îngheţ la îngheţ, de la zăpadă, gheaţă şi crivăţ la zăpadă mai adâncă şi la crivaturi mai disperate? Nu ştii că ziua urmează nopţii, valul urmează fluxului, primăvara şi vara urmează iernii? Atunci speră! Speră întotdeauna, fiindcă Dumnezeu nu te va părăsi. Nu ştii că Dumnezeu te iubeşte în mijlocul tuturor necazurilor? Munţii ascunşi de întuneric sunt la fel de reali ca în vremea zilei. In acelaşi fel, dragostea lui Dumnezeu faţă de tine este la fel de mare acum, ca şi în zilele fericite. Nici un tată nu disciplinează tot timpul. Domnul urăşte nuiaua la fel de mult ca şi tine; El o foloseşte pentru însuşi motivul pentru care ar trebui să fii şi tu doritor să o primeşti, a