În ziar puteţi citi: - Cînd părinţii nu-s acasă; -Al toamnei lin, prelung suspin, ca de vioară; - Profesorul ideal; - Să o cinstim pe Maica Domnului !

Mama d-lui director ;- Curiozităţi;

- Roman: ,,Tînăra îngropată în flori”;

- Despre portul femeilor ortodoxe;

- Ca nişte curcubeie destrămate-n soare…

Liceul Teoretic Recea

Ziarul liceenilor

ChibzuinţaSă citească înţeleptul şi îşi va mări ştiinţa, cel neîncercat

nr. 13, anul III va căpăta agerime de minte, cel priceput va dobîndi Octombrie 2011 iscusinţa, iar tînărul – cunoştinţa şi chibzuinţa.

Redactor – şef: Taisia Dascal

,,Eu sunt DASCĂL. M-am născut în momentul în care prima întrebare a ieşit din gura unui copil. Eu sunt acela ale căror nume şi chipuri au fost demult uitate, dar ale căror lecţii şi personalitate vor rămîne veşnic în amintire prin întîmplările elevilor lor. Am plîns de bucurie la nunţile foştilor elevi, am rîs la naşterea copiilor lor şi am stat cu capul îndurerat şi buimac, la marginea mormintelor săpate prea curînd pentru nişte trupuri prea tinere. De-a lungul zilei am fost nevoit să fiu actor, prieten, soră medicală şi doctor, antrenor, găsitor de lucruri pierdute, părinte de ocazie, agent comercial, politician şi păstrător al credinţei. Ştiu că este un lucru greu să descoperi cine eşti... Bunăstarea materială nu este unul din scopurile mele. În căutarea mea veşnică, sunt un permanent vînător de comori, de ocazii noi în care discipolii mei să-şi folosească înzestrările pentru acele taelnte care stau uneori undeva îngropate sub resemnare. Sunt cel mai norocos dintre cei care muncesc. Unui doctor i se permite să deschidă uşa către lumea noastră într-un singur moment magic. Mie mi se permite să văd cum viaţa renaşte în fiecare zi cu orice întrebare, ideie sau prietenie. Un arhitect ştie că atunci cînd clădeşte cu grijă construcţia lui va dura secole întregi. Un dascăl ştie că dacă va pune dragoste şi adevăr în ceea ce face, ceea ce va construi el, va dura o veşnicie. Sunt un luptător, în fiecare zi luptîndu-mă împotriva presiunii ucigătoare, a negativismului, a fricii, conformismului, prejudecăţilor, ignoranţei şi apatiei. Am alături de mine mari aliaţi: Inteligenţa, Curiozitatea, Individualitatea, Creativitatea, Dragostea şi Rîsul- toate vin în grabă să se alăture sub standardul meu. Şi uite aşa am un trecut bogat în amintiri. Am un prezent incitant, plin de aventuri şi speranţe, pentru că mi-am permis să-mi petrec zilele alături de viitor. Sunt un dascăl... şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta în fiecare zi.”

John W. Schaltter, Extras din ,,Supa de pui pentru suflet”

Cînd părinţii nu-s acasă Oamenii au o destinaţie specială pe pămînt, hărăzită de Dumnezeu: de a creşte, a se înmulţi şi a stăpîni pămîntul. Pămîntul este stăpînit de om, procreînd. Oameniii dau naştere altor generaţii, care trebuie să se iubească, să se ajute şi să se sprijine reciproc. Însă, cu regret, constatăm că nu este întotdeauna aşa. Una din problemele actuale ale societăţii este problema copiilor, care au venit pe această lume, dar sînt abandonaţi sau lăsaţi singuri, din cauza că părinţii pleacă peste hotare pentru a găsi de lucru. În acest caz, ne punem cîteva întrebări: Ce se întîmplă cu copiii despărţiţi de părinţi? Cum să-şi pregătească copilul pentru plecare? Cum să comunice la distanţă? Ce este bine să cunoască în plus despre copil? Acestea sînt întrebările ce trebuie să ne frămînte pe toţi în această perioadă, cînd în ţară oamenii cu greu se descurcă şi sînt nevoiţi să plece. Absenţa părinţilor are o influenţă negativă asupra copiilor. Mai multe riscuri ameninţă sănătatea şi dezvoltarea copilului. Copiii au nevoie de sprijin atunci cînd încearcă să înţeleagă de ce trebuie să plece părinţii lor. Au nevoie de susţinere atunci cînd înfruntă suferinţa legată de despărţire. Telefonul şi scrisorile îi ajută pe părinţii plecaţi în străinătate să nu rămînă străini de copii. Un mesaj, un răvaş foarte mult înseamnă pentru toţi. Părinţii trebuie să cunoască particularităţile de vîrstă şi să înţeleagă nevoile emoţionale ale copilului. Oricare ar fi vîrsta copilului – chiar dacă nu poate încă să meargă, să vorbească sau să numere este deja cel care trăieşte cu greu plecarea unui părinte sau lipsa ambilor. Copilul, în perioadele importante din viaţa lui – primii ani, clasa întîi, adolescenţa, bacalaureatul – are nevoie de părinţii lui alături. Părintele este primul şi nelipsitul sprijin din viaţa unui copil. Tot ce se petrece la şcoală este influenţat de ceea ce se întîmplă acasă. În general, reuşitele sau insuccesele din viaţa unui om sînt determinate de experienţele trăite în copilărie. Un copil cu părinţii plecaţi peste hotare simte că este singur şi lipsit de protecţie. Deseori, are tulburări de somn, devine agresiv şi foarte trist, nu vrea să comunice, nu-şi doreşte nimic în afară de reuşitele familiei. În aceste cazuri, părinţii trebuie să-l pregătească pe copil de viaţă independentă. Viaţa independentă înseamnă, pentru copil şi multe situaţii noi, la care trebuie să se adapteze: administrarea banilor şi repartizarea timpului, prepararea hranei şi îngrijirea fraţilor mai mici, luarea deciziilor zilnice legate de gospodărie şi de şcoală. Deseori, copilul nu este pregătit să se confrunte cu astfel de situaţii şi să se descurce singur cu toate aceste sarcini. Despre plecare trebuie de vorbit cu mult timp înainte, deoarece copilul are nevoie de timp să se obişnuiască cu gîndurile despre plecare, acordîndu-i timp de împăcare cu aceste gînd şi apoi să se revină la subiect, discutîndu-se mai multe. Astfel, copilul este pregătit mai bine de evenimentul care va veni, spunîndu-i că nu el este cauza plecării. Aceste cuvinte îl ajută să se liniştească şi să nu se simtă vinovat. Copilul nu este pregătit să rămînă acasă şi nu ştie să se descurce singur în diverse situaţii. Părinţii care sînt atenţi la evoluţia copilului îi oferă ocazii să-şi dezvolte capacităţile şi să devină independent. În aşa fel, copilul acumulează experienţe valoroase care îl ajută în viaţă. În acest răstimp, părinţii trebuie să încurajeze independenţa copilului, îndemnînd copilul să vorbească despre ideile şi îngrijorările lui legate de faptul că rămîne singur acasă, să ajute copilul să-şi planifice ziua, să găsească timp pentru diferite activităţi, să arate copilului încredere în ei, să implice copilul în luarea deciziilor, să educe copilul în spiritul valorilor moral-creştine, să accepte şi să încurajeze participarea copilului la activităţile unui grup. Astfel, copilul îşi va crea o reţea socială, se va simţi inclus, va avea la cine apela, se va dezvolta.

(Citeşte cartea ,,Copilul meu e singur acasă.”Carte pentru părinţii care pleacă la muncă în străinătate)

m. Corina

-2-Al toamnei lin, prelung suspin, ca de vioară

Iată că toamna a sosit,Iar odată cu toamna şi şcoala,Zile ploioase au venit,Aşa, ca primăvara. Plouă aşa: pic, pic, pic,De se umplu rîurile.Nu am găsit mai frumos nimic,Decît grînele, crîngurile şi pîrîurile. Păsările ne-au părăsit,Acel cîntec, nu se mai aude,Însă frunzele s-au îngălbenitŞi o linişte în adîncuri pătrunde. S-a aşternut un covor minunat,Mare, frumos şi colorat.Pe străzi, e o plăcută aleeŞi pentru oameni o mîngîiere. Dar ce oare s-a întîmplat,Că totu-n jur s-a întristat? Purşisiplu toamna a sositŞi mai multă blîndeţe ne-a dăruit. Un an plăcut vă dăruiescSă aveţi parte de multe şi toate bune!Sper să vă povîţuiescPe culmele cunoaşterii în lume. Xenia Dascal, cl. a VII-a A

Profesorul ideal Nu fiecare dintre noi poate fi profesor. Pentru a fi profesor, este nevoie de posedarea unor anumite calităţi, cum ar fi: înţelepciunea, răbdarea, indulgenţa, dragostea. Un profesor ideal este acela care ştie să-i fie elevului şi dascăl şi părinte, care poate înţelege suferinţa şi bucuria lui, cel ce reuşeşte să facă din materia predată un obiect de interes pentru elevi şi care poate menţine, pe parcursul orei, o atmosferă plăcută. Profesorul are o autoritate deosebită asupra sufletelor copiilor. El trebuie să facă tot posibilul ca să nu-i descurajeze, ci dimpotrivă, să-i susţină, să creadă în capacităţile lor şi să arate că nu e indiferent faţă de ei. Trebuie să-i facă să fie pasionaţi de obiectul de studiu pe care îl predă. Nu orice profesor poate fi ideal. Este foarte greu să fii pe placul fiecărui copil. Şi... ca să termin, voi adăuga un citat care conţine esenţa a ceea ce am scris mai sus:,,Singurul mod rezonabil de a face educaţie, este de a fi tu însuţi exemplar.” (Albert Einstein)

Camelia Bumbac, clasa a VIII-aFelicitări tuturor profesorilor cu ocazia zilei Pedagogului!

-3-Să o cinstim pe Maica Domnului !

Mama d-lui directordirector : - Eu, o venerez pe mama. Altă fiinţă mai de cinste, nu cred că o să existe în ochii mei. Pentru mine mama e îngerul meu, chiar acum, la vîrsta asta. Cînd mă culc, eu parcă simt prezenţa blîndă a mamei, simt binecuvîntarea pe care mi-o dădea înaintea somnului. Mă înţelegi ce spun?angajat : - Da.director : - Mama e cea căreia îi datorez totul, totul, totul, îţi spun asta nu numai eu, ci şi Dumnezeu, să cinsteşti pe mama ta. Pentru mine, numai cînd pronunţ cuvîntul mamă mi se umplu ochii de lacrimi, mă înduioşez. angajat : - Ne apropiem domnule director.director:- Ei, iată că am ajuns. I-a să văd dacă am toate actele. Da, eşti liber pînă cînd te sun, sper că în două- trei ore să termin. Unde vrei să mrgi?

angajat: - Merg şi eu la biserică. Cînd vă întoarceţi dumnevoastă, o să fiu aici.director:- Roagă-te şi pentru mine. ______________________director: - De asta eu ţin la tine, am încredere în tine, că eşti om credincios şi eu sunt credincios. Ştii omul credincios are un simţămînt în plus, ştie că e cineva care îl vede la rău . Eu mă uit la mine, cît rău aş fi putut face, da…angajat: - Domnule director, am şi eu o problemă.director: - Ce e ?angajat: - Domnule director, săptămîna viitoare am şi eu nevoie de o zi liberă, sau dacă nu , trei ore mi-ar fi suficiente. Păi, aş avea şi eu nevoie de o zi liberă, pentru că săptămîna viitoare este sărbătoare şi aş vrea să merg şi eu la biserică.director:- Păi, ai liber toată ziua, ce să spun? Am mai spus că şi eu cred în Dumnezeu, respect şi eu tradiţia bisericii, însă personal nu sunt de acord cu toate obiceiurile astea. Am şi eu credinţa mea în sufletul meu. La biserică nu prea merg, decît la Paşti, pe la vre-o nuntă sau vre-un botez. Auzi că Dumnezeu pe mine ma ajutat foarte mult, da despre Maria ce să spun?angajat: - Dacă n-ar fi fost Maica Domnului, poate Domnul Hristos nu se mai năştea pe acest pămînt. Maica Domnului este cea mai curată dintre Sfinţi, este cel mai ales vlăstar pe care l-a dat pămîntul. Acum Sfinţia Sa se roagă către fiul său pentru toţi creştinii, mijloceşte pentru toţi creştinii.director : - Ce nevoie mai ai tu de intermediari, te poţi ruga direct lui dumnezeu. Ce n-aude Dumnezeu? Nu faci anticameră ca la minister.angajat: - Domnule director, şi la minister dacă aveţi pe cineva care vă susţine, altfel se rezolvă problema, nu? Vă mai poate refuza domnul ministru? Aşa e şi cu Maica Domnului, mijloceşte pentru noi la fiul său, Iisus Hristos, care este Dumnezeu adevărat.director: - Eu sunt un intelectual , eu lucreu mai mult cu mintea, nu cu inima, nu mă poţi convinge s-o cinstesc pe Maria, e doar o femeie, o simplă femeie, cu care Dumnezeu a avut un plan şi cu care l-a făcut. Hristos e altceva, e Dumnezeu.angajat: - Da, dar este Maica lui Dumnezeu.director: - Auzi, hai să încheiem subiectul, că nu ajungem la nici un rezultat.director :-Intră !

angajat : - Să trăiţi domnule director !director :- Salut ! Ia loc. Auzi şi de ce te-am chemat, ia zi ,ai rezolvat problema?

-4-angajat: - Da, s-a rezolvat. director: - Mă bucur. Eu te-am chemat pentru ceva personal. Tu ştii cît o iubesc eu pe mama, cred că ţi-am spus, ca ochii din cap, aşa ţin eu la ea. Toată săptămîna am alergat la minister. De sîmbătă nu am mai fost pe la mama şi pentru mine e mare lucru. Uite, te duci în oraş , îi cumperi cîte ceva şi îi duci. Tu te vei descurca pe acolo, pe la mine la ţară, că doar ai fost. Am făcut şi eu lista, ca să-ţi fie mai uşor. Ia-o! I-a şi banii,să iei ce e mai bun şi ce e mai scump, că doar e mama mea, nu? director:- Ei, ai citit lista, te-ai lămurit ceva?angajat: - Dar atît de mult mănîncă o… babă?director: - Care babă?angajat: - -Mama dumnevoastră.director: - Nu ţi-i ruşine. Cum îţi permiţi să vorbeşti aşa despre mama mea. Tu ,un subaltern al meu?angajat: - Mă iertaţi, dar este o simplă femeie, v-a născut, v-a crescut şi atît. Eu pe dumnevoastră vă respect, însă ea nu este director.director:- Ba neruşinatule, dacă nu era această femeie, eu nu eram acum domnul director, ea m-a născut, ea m-a crescut, m-a dat la şcoală. Pentru tot ce a făcut eu o respect mai presus decît orice. Vezi a cui poză o ţin pe birou? Dacă mă jigneai pe mine, nu mă supăram aşa, dar e vorba de mama, de mama mea. Cum, mie îmi zici domn director, iar ei babă? Cine n-o cinsteşte pe mama mea, pe mine nu mă cinsteşte! angajat: - Iertaţi-mă domnule director, n-am vrut să vă jignesc, numai am vrut să vă fac să înţelegeţi că la fel e şi cu Hristos, cînd nu-i dăm cinste Maicii Domnului. Cuvintele pe care dumnevoastră le-aţi spus: ,,Cine n-o cinsteşte pe mama mea, pe mine nu mă cinsteşte”, sunt chiar cuvintele Domnului Hristos. Încă odată vă rog să mă iertaţi. director: - Eşti înţelept, mi-ai dat o lecţie, mi-ai făcut-o, mai stăm de vorbă, mă mai gîndesc, acum dute. Auzi, ia să-mi aduci şi mie o poză cu mama lui Iisus, am s-o pun aici lîngă mama. angajat:- O icoană cu Maica Domnului?director:- Da, aşa cu Maica Domnului. Prezenţa Maicii Domnului în viaţa creştinului trebuie să fie o realitate. Cum cinstim într-o familie pe fiu, pe tată şi pe mamă, aşa trebuie cinstită şi Maica Domnului, pentru fiul ei cel Sfînt şi pentru Tatăl, Cel care a ales-o pentru această misiune măreaţă în lume.

Curiozităţi

Un om uită, în medie, circa 80% din tot ceea ce a învăţat într-o zi.

Dacă vorbiţi la telefonul mobil timp de o oră, numărul bacteriilor din urechea voastră va creşte de cel puţin 700 de ori.

 Un om, consumă, in medie, de-a lungul vieţii, o cantitate de hrană egală cu greutatea a şase elefanţi maturi.

Doar o singură persoana din 2 miliarde va atinge vîrsta de 116 ani.

Un sfert dintre oasele unui organism uman se afla numai în picioare. Un om poate rezista pînă la 40 de zile fără mîncare, 6 zile fără apă şi 6 minute fară aer.

De asemenea, el nu poate rezista, in mod normal, fară să doarmă mai mult de 11 zile.

-5-Tînăra îngropată   în flori

Capitolul I      Era pe la mijlocul primăverii, cînd din nou îşi    îndreaptă paşii către locul de pace, linişte şi bunăînţelegere.Întrînd pe poartă, vede acelaşi lucru, o bisericuţă micuţă în centrul ogrăzii, cu uşi gotice, ferestre mari, cu pereţii groşi de un metru, cu trei cupole, aude clopotele mari, cu un sunet ce chema măicuţele la Liturghie şi ea se îndreaptă mai întîi spre biserică. Intrînd în pronaos, şi apoi în naos cu mare credinţă se rugă întreaga slujbă pentru ea, ca Dumnezeu s-o ajute, fiindcă dorea să

meargă la conservator. Se mai rugă şi îi mulţumi Domnului că a păzit-o în deplasarea  de doi ani, care a făcut-o la Paris, dar, în deosebi, îşi făcea griji pentru mama sa, pe care n-o văzuse de cînd plecase la Paris şi o lăsase de una singură acasă, pentru a avea grijă de întreaga  gospodărie, ce cuprindea o casă cu trei etaje, două maşini, cinci cai de călărie, doi măgari şi nespus de multe flori. Tatăl tinerei murise, cînd avea ea zece ani, după o boală ce izbucni dintr-odată, îi lăsase pe umerii soţiei sale întreaga gospodărie ce o acumulase din greu pe parcursul vieţii. Mama, Animaisia era o femeie puternică, înaltă, cu părul negru, cu ochii căprui, blîndă ca un mieluşel. După finisarea slujbei, Achilina iese cu mare credinţă din Sfîntul Locaş, observă schimbări radicale prin grădină. Admiră florile aranjate în clumbe şi îşi aminti de maica sa, care din dragoste pentru flori, îşi plantase întreaga ogradă cu flori, iar intrînd în grădină, simţi că te afli în Paradis.Se îndreaptă către poartă, pentru a merge în vizită la maica sa, dar la poartă se opri şi medită asupra gestului pe care îl făcuse, se întreba de ce anume această mănăstire, cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” a adus-o aici, poate că liniştea e mai aleasă şi ograda mai frumoasă,  slujba mai domnească. Întrebările o frămîntară întregul drum, de la mănăstirea care era amplasată în mijlocul pădurii, şi cei70 de km, care îi parcurse pentru a ajunge la mama sa. Merse  o oră, o oră de chinuri amare, de întrebări fără de răspuns, de drumuri pustii, se mai alina, cîntînd cîntece franceze, de care se îndrăgostise la Paris. Mare bucurie o cuprinse cînd, în sfîrşit, ajunse în satul natal, satul Dobruşa, un sat frumos, cu oameni deosebiţi, ce era înconjurat de lacul ,,I”, mult iubit de săteni, un loc perfect de odihnă şi adorat de tineri. Se coborî din caleaşca  cu care venise   şi mai colindă puţin satul. Satul nu se schimbase, oamenii  rămase la fel de binevoitori, chiar o femeie învîrstă, Margareta a lui Floarea, astfel o chema pe mama acestei bătrîne, cu părul cărunt, slută la chip, dar frumoasă la suflet, vorbi cu Achilina, o incită în casă. Tînăra era grăbită, însă acceptă propunerea.

Capitolul II      Margareta îi povesteşte despre faptul că fiica ei, Bianca, îi aduse pe lume o nepoţică, Loret, care seamănă mult cu ea, dar nu o văzuse demult, fiindcă Loret, împreună cu părinţii ei, plecase peste hotare şi aveau să vină doar peste trei ani , de accea, bunica îi ducea dorul. Margareta fu chestionată de către Achilina, întrebînd-o de maica sa. Ea îi spuse că n-a văzut-o de cîteva luni, fiindcă a umblat pe la spitale, pentru a face un curs de tratament, dar în schimb, îi spuse că satul se schimbă înspre bine, s-a deschis a doua grădiniţă, s-a renovat fosta şcoală primară, s-a deschis un centru comunitar pentru tineri, s-a construit un azil de bătrîni, ba chiar şi tinerii organizează horă în micul orăşel şi la horă vin nu numai tineri, dar se alipesc şi oameni mai în vîrstă. Achilina se bucură de aceste lucruri auzite, fu petrecută de Margareta a lui Floarea, pînă la portă, dar ea îşiîndreaptă paşii peste cîteva case şi ajunse la casa sa. În drept  cu casa, încremeni… Taisia Dascal

Va urma…

-6- Despre portul femeilor ortodoxe Adelina PopaUn mare păcat, cu o nocivitate morală deosebit de gravă asupra oamenilor şi care s-a abătut asupra noastră în ultimii zece – doisprezece ani, este portul indecent. Voi deschide aici parantezele, cum a apărut acest val şi de unde a venit asupra ţării noastre. Este vorba de anii 1998-2000, cînd au început a veni containerele de mărfuri din America, numite şi „Second Hand”, sau cum se mai spune la ţară „ Gumanitarcă ”. Hainele erau ieftine, moldovenii noştri – săraci, iar impactul social a fost unul negativ şi de amploare. Femeile au început a purta tot felul de pantaloni,

masculinizîndu-se pe neobservate.Mîntuirea începe de la lucruri mărunte: de la felul cum ne îmbrăcăm, cum ne purtăm în societate şi în raport cu semenii noştri, cum vorbim, ce vorbim şi cînd vorbim, şi multe altele… Mulţi îşi pun întrebarea: Care ar trebui să fie portul unei femei ortodoxe, fie ea preoteasă sau simplă mireană? În continuare, în baza Sfintei Scripturi şi a sfaturilor date de Sfinţii Părinţi, vom încerca să limpezim lucrurile. Problema este destul de gravă, afectînd atît viaţa celor mai mici, cît şi a celor mai în vîrstă.ISPITĂ - O fată tînără, îmbrăcînd pantaloni sau o fustă prea scurtă, care îi descoperă mai mult corpul, devine în primul rînd o ispită pentru bărbaţi şi toţi cei din jurul ei. Pe orice bărbat care se uită involuntar la ea, diavolul desfrânării parcă îl electrocutează; o doreşte în inima lui, păcătuieşte în inima lui cu ea. Mântuitorul a spus că: ”dacă vezi o femeie şi o doreşti în inima ta, ai şi păcătuit cu ea”. Deci, efectiv, se curveşte sufleteşte cu acea femeie. Într-o zi acea femeie poate să provoace involuntar şi inconştient la păcat pe atâţia bărbaţi care o privesc în ziua respectivă… Deci ea poate să facă zilnic zeci şi sute de păcate. Prin portul ei incedent: rochie sau fustă scurtă, transparentă, pantaloni strîmţi pe ea, bluză prea decoltată, în asa fel încât se observă forma corpului foarte clar etc., poate răni zilnic atâtea suflete omeneşti, atâţia bărbaţi cărora nici prin cap nu le-ar fi trecut că vor păcătui în acea zi. Aşadar, ispita diavolului desfrânării vine prin acea femeie. “Vai de cel prin care vine ispita”, zice Mîntuitorul. Trebuie să ne ferim cu toată fiinţa noastră de a ispiti, de a răni pe cei care sunt apropiaţii noştri. Un asemenea păcat se poate face şi în familie, când tata sau mama se poartă indecent prin casă faţă de copii. Ei zic că sunt mici copiii, însă diavolul nu doarme. Orice imagine indecentă li se întipăreste uşor în minte. Mamele nu trebuie să lase nici chiar fetiţele mici să se poarte indecent; încă de la acea vârstă fragedă trebuie să le facă să fie conştiente de ceea ce înseamnă acest păcat.URÎCIUNE - Este atît de jalnic să vezi o femeie ajunsă la vîrsta de 40 – 50 ani (care toată viaţa a purtat fustă ori rochie) şi acum să se „modernizeze” şi ea un pic, îmbrăcînd pantaloni şi tot soiul de haine bărbăteşti. Şi mai ridicol, este să vezi pe stradă o femeie ajunsă la vărsta bătrineţilor, dar care la fel poartă panataloni.Fericitul Filothei Zervakos, sfantul ucenic al Sf. Nectarie de Eghina vorbeşte despre unul din semnele apropierii sfîrşitului despre care… se vorbeşte mai puţin, despre o anormalitate intrată, din păcate, în obişnuit, în firesc. Fericitul a descoperit ce a primit de la Dumnezeu ca viziune, că una din cele două mari rele pentru care Dumnezeu bate lumea astăzi este, pe lîngă avort, şi “goliciunea femeilor”, fenomen de proporţii fără precedent în istorie: “Umblă acum goale, – deşi bărbaţii nu sunt mai prejos, – însă mai mult femeile, iar aceasta nu este cu putinţă s-o rabde Dumnezeu. A răbdat pe păcătoşii din vremea lui Noe, pe cei din Sodoma şi Gomora, dar parcă nu ajunseseră la acest stadiu, să umble goi pe stradă şi să-şi arate trupurile lor goale la bărbaţi, ca să-i atragă spre păcat”.Prilej de a ne aminti ca mărturisirea lui Hristos sau a închinării la idolul trup se face şi prin cele “exterioare” – dar reprezentative – ale noastre şi pentru a conştientiza că desfrînarea sau curăţia sunt cel mai lesne “propovăduite” nu prin cuvinte, ci prin exemplul nostru.Îmbrăcămintea necuviincioasă a femeilor.“Despre femei ce să mai spun? Nu au în minte altceva decât cum să se împodobească. Se întrec una pe alta în veşminte. Ce să spun şi despre îmbrăcămintea necuviincioasă pe care le îndeamnă să o poarte născocitorul răutăţii, diavolul. Vai şi amar! Cum de nu le e ruşine femeilor creştine? Ţigăncile şi musulmanele se îmbracă decent, pentru a nu-i sminti pe bărbaţi, pe când femeile creştine, care au tradiţie de la Hristos, de la apostoli, de la Sfinţii Părinţi să se îmbrace decent, au ajuns la nebunie desăvârşită prin felul în care se îmbracă!Taţii şi mamele să fie pilde bune şi să nu-şi lase copiii – povăţuindu-i cu iubire de Dumnezeu – să se îmbrace necuvios. Iar bărbaţii să le ferească pe femeile lor de îmbrăcămintea indecentă, căci vor da socoteală în ziua Judecăţii. Femeile care intră în Biserica lui Dumnezeu îmbrăcate necuviincios şi fără de ruşine, fac voia diavolului. Mai bine să nu calce pe la biserică, fiindcă în afară de faptul că nu au nici un folos din asta, îi vatămă şi îi smintesc şi pe ceilalţi credincioşi din biserică. Îmi pare rău că sunt nevoit să cercetez şi să mustru. Nu vreau acest lucru, şi poate că-i întristez pe cei răspunzători de asta. Dacă nu v-aş iubi, nu v-aş cerceta. Îndreptaţi-vă şi atunci voi înceta şi eu să cercetez. Vai mie dacă voi tăcea, văzând asemenea fărădelegi! -7-

Ca nişte curcubeie destrămate-n soare De ce oare fetele poartă nume de flori? Poate că fetele devin femei, iar femeile sunt stăpînele lumii, de aceea ele iubesc atăt de mult florile, pentru că mai regină decît floarea, doar femeia poate fi.

Crin-Crina;   Violetă-Violeta; 

Lilie- Lilia;  Brînduşe-Brînduşa; 

Viorea-Viorica;    Camelie-Camelia; 

Degeţel-Degeţica;  Floarea  Soarelui- Florina şi Sorina;

Miresme dulci de flori mă-mbată, Rîd în grămadă:Fflori de nalbă şi mîndre flori de mărgărint,de parcă-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint.Curge perlat alcoolul în flori,Iar lumina tulbură printre culoriPe aripi de fluture-ţi zice aşaArome răcoritoare :Vor urma !

Coordonator: Corina DascalNumerele 12 şi 13 sînt publicate şi prin contribuţia lui Serghei Ciobanu, Bălţi.www.chibzuinta.wordpress.com

-8-