aripidestele.files.wordpress.com · Web viewNR.1 / DECEMBRIE 2019 Author Ley Created Date...
Transcript of aripidestele.files.wordpress.com · Web viewNR.1 / DECEMBRIE 2019 Author Ley Created Date...
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 24 ,,ION JALEA” CONSTANȚA
REVISTA CLASEI A III-A D ,, STELUȚE DE MARE”
ARIPI DE
STELE
REVISTĂ LUNARĂ REALIZATĂ DE
PROFESOR ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR
ALI LEILA
ȘI ELEVII CLASEI A III-A D
AI ȘCOLII GIMNAZIALE NR.24 ,,ION JALEA”
CONSTANȚA
NR.1 / DECEMBRIE 2019
Aripi de stele
Gânduri la început de drum
Aripi de vis...Aripi de stele...
Idei și gânduri de la voi...
Nu-i doar revista clasei voastre,
E despre zilele de școală,
Despre-amintiri și despre noi.
Copii, profesori deopotrivă,
Ne-am fotografiat și-am scris,
Ca cititorii noștri să-nțeleagă
Cum aripile ne-au crescut,
Ce-am învățat...n-a fost doar vis.
Dragi cititori,
Scriu aceste rânduri cu gândul la elevii clasei a III-a D care au evoluat atât
de frumos, sub conducerea doamnei profesoare Leila Ali.
Vă mai amintiți primii pași în clasa pregătitoare ? Câte emoții...câte
speranțe...câte întrebări ! Câte lecții frumoase, câte activități atractive...
Și astăzi...tot ei redactează împreună o revistă !
Să citim, așadar, cu respect revista lor, așteptând cu emoție următorul
număr.
Drum bun, înainte, cu Aripi de stele, către înălțimile cunoașterii și
înțelepciunii, către zorii veseliei și bunei dispoziții !
MIHAELA ANGHELESCUprofesor pentru învățământul primarINSPECTOR DE SPECIALITATE, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN CONSTANȚA
ARIPI DE STELE
De ce o revistă a clasei într-o societate care nu mai are timp să
citeasca? Aceasta este întrebarea pe care am primit-o în momentul în
care mi-am dezvaluit gândul.
Ceea ce pot să spun este că exact în mijlocul acestei societăți
care a început să ignore cartea, avem nevoie de cărți. Într-o societate
în care ziarele și revistele îngălbenesc în vitrinele chioșcurilor, avem
nevoie de reviste.
Elevii clasei mele sunt creativi, sunt activi și multora dintre ei le
place să citeasca.
Acesta este motivul pentru care eu, învățătoarea clasei, am ales
această cale pentru a arăta și altora că, pe zi ce trece, suntem mai buni
și că, deși suntem STELUȚE DE MARE, aspirăm către înalt.
ARIPI DE STELE este o revistă care vă propune să ne cunoașteți
mai bine, să aflați despre activitățile și pasiunile noastre.
LEILA ALI profesor pentru învățământul primarȘcoala Gimnazială nr. 24 ,,Ion Jalea” Constanța
Aripi de stele
Atunci când peste noi anii vor trece,
Rândurile scrise ne vor petrece
În timp și prin amintiri:
Profesori, colegi, regăsiri.
Înțelegem acum mai puțin.
Deslușim încet-încet al nostru destin,
E scris în stele despre noi:
Steluțe de mare ne-am numit,
Treizeci și trei e numărul cu care am pornit,
Elevi la școală cu renume
Luptăm pentru rezultate bune.
E vremea pentru NOI.
ARIPI DE STELE
(acrostih)
Leila Ali
În cadrul orei de limba română am avut ocazia să
aplicăm cunoștințele asimilate despre carte și despre
tipurile de texte în cadrul proiectului CARTEA.
Împărțiți în trei grupe, am dezbătut, am muncit, am privit, am
admirat, am profitat și până la urmă am prezentat. Undeva pe la
mijlocul timpului alocat pentru proiect ( 10 zile) , elevii au răspuns la
un chestionar online.
O altfel de evaluare
Aripi de stele
Ne mândrim cu lucrările finalizate și sperăm că am mai învățat
ceva care ne va folosi în viață: MUNCA ÎN ECHIPĂ NU ESTE
UȘOARĂ, DAR ESTE CONSTRUCTIVĂ.
La final de evaluare, toți au fost răsplătiți cu FOARTE BINE!
E de bine, nu?
Nu avem cum să scriem toți
caligrafic, ține de personalitatea
fiecăruia. Dar ne putem oare strădui?
Nu avem nimic de pierdut. Dimpotrivă, caligrafia este și va fi întotdeauna o
abilitate utilă, care nu doar că oferă o amprentă personală mesajelor noastre,
dar poate deveni și o activitate profitabilă din punct de vedere financiar.
Când ajungi acasă, dupa o zi plină și stresantă, te poți relaxa exersând diferite
fonturi într-o agendă sau pe foi pe care să le păstrezi apoi într-o mapă de
lucru. Poți scrie replicile tale preferate din filme și cărți sau alte povești care
te inspiră. Sau poți pregăti câteva felicitări personalizate pentru prieteni și
familie, pe care să le dăruiești chiar dacă nu este vreo ocazie specială.
În felul acesta, pe lângă faptul că îți formezi mâna la caligrafie, reușești
să te detașezi de grijile cotidiene și să te concentrezi asupra unor mesaje
interesante, să îți muți atenția într-o zonă care să îți stimuleze creativitatea și
curiozitatea.„A scrie frumos înseamnă și o disciplină a minții”
Mihai Șoralikelikelike
Aripi de stele
După ce în anii trecuți am călătorit prin Univers, învățând despre planete, apoi pe Terra, iată că acum ne plimbăm prin țara noastră, România.
În fiecare an școlar, opționalul a fost susținut în colaborare cu doamna profesor pentru învățământul primar, Mihaela Anghelescu, inspector școlar.
Călător prin România este un opțional unde încercăm să ne descoperim identitatea prin informații, cântece , jocuri, artă și chiar prin matematică.
Vă propun pentru luna decembrie două chestionare. Pentru a le accesa trebuie sa intrati pe www.menti.com si sa tastati codul specific fiecărui chestionar.
Primul se referă la modul în care considerați eficient opționalul ,,Călător prin România”;COD : 234945Al doilea vă propune alegerea unei noi discipline opționale pentru anul școlar viitor.COD : 659521
likelike
Știați că...?
Terra este ...o planetă bătrână!
Oamenii de ştiinţă au calculat vârsta Pământului prin datarea celor mai vechi roci de pe planetă şi cei mai vechi meteoriţi descoperiţi pe Terra (meteoriţii şi Pământul s-au format în aceeaşi perioadă de timp, odată cu restul sistemului solar). Concluzia este că Pământul are vârsta de aproximativ 4,54 miliarde de ani. Mulţi înainte! Cele mai vechi roci cunoscute de pe Pământ formează aşa-numita Centură Nuvvuagittuq pe coasta Golfului Hudson, din nordul Quebecului (Canada) şi datează de 4,28 miliarde de ani.
Planeta Pământ nu este o sferă perfectă
Planeta noastră este de obicei reprezentată ca o sferă perfectă, dar aceasta nu este forma sa exactă. Pământul este aplatizat la poli, astfel încât conturul său seamănă mai mult cu o elipsă decât cu un cerc. În plus, solul terestru este neregulat, iar masa planetei noastre nu este distribuită perfect omogen.Precum în cazul altor planete, gravitația și forța centrifugă produsă de rotația în jurul axei planetei creează cei doi poli (aplatizați) și ecuatorul (puțin bombat). Astfel, diametrul Pământului la ecuator este de aproximativ 43 de kilometri mai mare decât diametrul de la un pol la altul.Aceasta determină variații ale valorii câmpului gravitațional. Astfel, de exemplu, pe măsură ce ne deplasăm de la ecuator spre poli, intensitatea câmpului gravitațional crește treptat, deși diferența este imperceptibilă pentru oameni.
Apa acoperă mai mult de 70% din suprafața Pământului
Pe Pământ, apa se găsește în stare solidă, lichidă și gazoasă. În plus, acoperă trei sferturi din suprafața Pământului sub formă de mlaștini, lacuri, râuri, mări și oceane.Acestea din urmă conțin aproximativ 97% din toată apa de pe planetă.
Frontiera dintre Pământ și spatiu este la 100 de kilometri deasupra nivelului mării
Se consideră că granița dintre atmosferă și spațiu se numește Linia Karman, care este de 100 km. înălțime. 75% din masa atmosferică se află în primii 11 km. de atmosferă, măsurați de la suprafața mării în sus.
Planeta Pământ este o „planetă de fier”
Pământul este cea mai densă și a cincea planetă ca mărime din sistemul solar. Cele mai frecvente elemente chimice sunt fierul (circa 32%), oxigenul (circa 30%) și siliciul (aproximativ 15%). Oamenii de știință cred că miezul Pământului este compus în principal din fier (aproximativ 88%).
Aripi de stele
Pământul este singura planetă pe care știm că există viață
Deocamdată, Pământul este singurul corp astronomic pe care există viață. În prezent, există aproximativ 1,2 milioane de specii de animale catalogate, deși oamenii de știință consideră că acesta este doar un mic procent din total. Se presupune că Pământul s-a format în urmă cu 4,5 miliarde de ani, iar viața este prezentă pe planeta noastră de o bună bucată de vreme. Proprietățile fizice ale Pământului, istoria geologică și orbita sa au permis existența și dezvoltarea vieții de sute de milioane de ani.
Pământul este o planetă extremă
Planeta noastră este plină de contraste. Varietatea zonelor sale geografice și a climatului său înseamnă, practic, că fiecare regiune are propriile sale particularități.
Există mai mulți candidați demni de luat în seamnă pentru titlul de „cele mai fierbinte loc de pe Pământ”, dar un câștigător cert este
Valea Mortii din SUA, unde la 10 iulie 1913 termometrul a indicat 56,7 °C.La cealaltă extremă se află Antarctica. La stația Vostok, la 31 iulie 1983, instrumentele de
măsurare au indicat -89,2 °C.
Cea mai mare structură vie de pe planeta PământMarea Barieră de Corali, situată în largul coastei Australiei, este cea mai mare structură
vie de pe planetă, până la punctul că acesta este singura asemenea creație ce poate fi văzută din spațiu.
Se întinde pe mai mult de 2.000 km și găzduiește mii de specii marine. În 1981, a fost declarat un sit al Patrimoniului Mondial de către Unesco.
Din tot sistemul solar, Pământul este singura planetă cu plăci tectonice active
Mișcarea acestor plăci face ca suprafața planetei noastre să se schimbe în mod constant, fiind responsabilă de formarea munților, seisme și activitatea vulcanică.
Ciclul acestor plăci joacă, de asemenea, un rol esențial în reglementarea temperaturii terestre, contribuind la reciclarea gazelor cu efect de seră, cum ar fi bioxidul de carbon, prin reînnoirea permanentă a fundului oceanelor.
Pământul are propriul său scut de protecție
Câmpul magnetic al Pământului acționează ca un scut împotriva bombardamentelor neîncetate cu particule solare. Acest câmp se întinde de la miezul Pământului până la limita unde întâlnește vântul solar.
Printre altele, câmpul magnetic ajută și la orientarea unor animale (mai ales în timpul migrațiilor) și a noastră, cu ajutorul busolelor.
Sursa: Google /https:// Incredibilia.ro, Lumea ieșită din comun, Curiozități despre planeta
prof. Mihaela Anghelescu
Să ne cunoaștem colegii...
Interviu cu ...GHEORGHE BIANCA MARIA
R: Bianca, poți să îmi spui câți ani ai?
B: Păi, sunt născută în 27 decembrie 2010.
R: Asta înseamnă că ești în zodia Capricorn. Ce băutură preferi la o petrecere?
B: Cred că îmi place mult băutura din aloe.
R: Dar mâncarea preferată?
B: Piureul din cartofi.
R: Copiii de vârsta ta au multe de reproșat celor din jur. Li se pare că nu-i mai înțelege nimeni. Tu
cu cine ai divergențe în familie, mai des? Pe ce teme?
B: Eu nu mă cert cu nimeni din familie. Mama este cea care îmi reproșează mai des că stau prea
mult să mă joc pe telefon sau că nu îmi termin temele la timp.
R: Apropo, de ce îți place să faci mai mult...
B: M-aș juca mai tot timpul cu jucăriile mele.
R: Pe cine consideri a fi cea mai bună prietenă a ta?
B: Trebuie neaparat să fie o colegă din clasa? Eu ma împac foarte bine cu Ana-Clara.
R: În clasă mai este o colegă cu același prenume ca tine. Cum ești strigată de obicei?
B: Fetele din clasă îmi spun Bibi.
R: Care este materia ta preferată?
B: Matematica
R: Ce ai dori să devii în viitor?
B: Deși mama mi-a spus că va fi greu, la fel și dumneavoastră, eu tot îmi doresc să devin
învățătoare.
R: Este greu, dar este o meserie foarte frumoasa. Dacă acesta este și va rămâne visul tău, îți
doresc din suflet să ți-l îndeplinești. Și acum o ultimă întrebare pentru fanii tăi. Care este artistul
preferat?
B: Îmi place s-o ascult pe Iuliana Beregoi. Am fost și la un concert în care a cântat.
R: Îți mulțumesc pentru timpul acordat. Vrei să transmiți ceva cititorilor noștri?
B: Le doresc tuturor SĂRBĂTORI FERICITE și un an nou frumos! Colegii mei să aibă o
vacanță cu zăpadă.
Aripi de stele
Iuliana Beregoi a devenit un adevarat fenomen în online! Cântăreață și vloggeriță, Iuliana și-a câștigat fanii cu sinceritatea, carisma și talentul ei, adunând 200 000 de abonați la canalul propriu de Youtube. La scurt timp de la lansarea primului ei single, ,,Vina mea”, tânăra artistă din Republica Modova a reușit să strângă 10 milioane de vizualizări, în doar două luni.
Sursa: www.profm.ro
Luăm un kilogram de cartofi, îi curățăm de coajă și îi spălăm bine. Îi tăiem în cubulețe potrivit de mari, îi punem la fiert adăugând și puțină sare în apă.
Când au fiert cartofii, îi scurgem de apa în care au fiert. Păstrăm din acea apă cam o cană pe care o adăugăm peste bucățile fierte de cartofi. Punem vreo 50 g unt și îi pasăm. Adăugăm sare și piper, după gust. Dacă vrem un piure mai catifelat, putem adăuga și puțin lapte.
Dacă piureul este însoțit și de un sos de roșii făcut în casă, piureul va fi savurat de toți membri familiei. Poftă bună!
Rețetă oferită de doamna Megdal Salim , mama lui Terim
Jeff Kinney (n. 1971), designer american de jocuri online şi autor al hipercelebrei serii
de romane în benzi desenate pentru copii The Diary of a Wimpy Kid, şi-a început
cariera de ilustrator încă din liceu. Personajul Greg Heffley, în jurul căruia este
construită întreaga acţiune din Jurnalul unui puşti, a fost creat în 1998, versiunea
iniţială a textului, postată online pe Funbrain.com atrăgând, din 2006 până acum, peste
80 de milioane de vizitatori, zilnic aproximativ 70.000 de copii accesându-i benzile
desenate.
Publicată în 2007, seria de romane în benzi desenate care îl au ca protagonist pe Greg
a ajuns în scurt timp bestsellerul numărul 1 în Lista The New York Times dedicată
literaturii pentru copii, cărţile vânzându-se în zeci de milioane de exemplare
Vă propun un joc.
Cât de bine vă cunoașteți între voi?
Citește detaliile și spune-ne cine sunt colegi prezentați.
Data nașterii: 09.03.2010Zodia: PeștiFrați: unul, mai mareNr.de la încălțări: 34Mâncarea preferată: dacă se poate, doar cartofi prăjițiTrupa preferată: The FoldUltima carte citită: EscapadaCel mai bine mă înțeleg cu TudorPoreclă: KAYABETI
Data nașterii: 18.04.2010Zodia: BerbecFrați: nu amNr.de la încălțări: 35Mâncarea preferată: pizzaCântărețul preferată: SmileyUltima carte citită: BonevilleNu mă înțeleg cu AnaCel mai bine mă înțeleg cu AndreiPoreclă: ALAN
Data nașterii: 26.01.2010Zodia: VărsătorFrați: o soră mai mareNr.de la încălțări: 36Mâncarea preferată: cartofi prăjițiCântărețul preferată: MarsmallowsUltima carte citită: BonevilleNu mă înțeleg cu AnaCel mai bine mă înțeleg cu AslanPoreclă: ANDRUȘKA
Data nașterii: 17.09.2010Zodia: FecioarăFrați: unul, mai mareNr.de la încălțări: 34Mâncarea preferată: spagheteActorul preferat: Macaulay CulkinCântărețul preferată: DeliaUltima carte citită: ScârțiiNu mă înțeleg cu AslanCel mai bine mă înțeleg cu Bibi GheorghePoreclă: ANA-BANANA-GIGI-MEXICANA
Aripi de stele
LET IT ....SNOW WITH ENGLISH
Aripi de stele
La mulți ani!Să ne revedem cu bine în 2020!