SĂMÂNŢA BUNĂ CALENDAR/2015

SĂMÂNŢA BUNĂJoi    1       Ianuarie

„ ...Iată, Eu fac toate lucrurile noi...“                                   Apocalipsa 21.5

Un an nou – un început nou (1)    Vă mai amintiţi de anii de şcoală? Cât de frumos era când începeai un caiet nou! În sfârşit, caietul vechi era plin şi puteai uita de greşelile, de paginile mâzgălite şi să scrii cu cele mai bune intenţii într-un caiet nou cu pagini albe.

   În viaţa profesională este tot aşa: cine nu se înţelege cu şeful sau cu colegii, îşi dă demisia şi încearcă altundeva.

   În timpul vieţii noastre sunt posibile anumite începuturi noi; dar viaţa însăşi nu mai putem să o începem. Orice secundă trecută, orice zi trăită, orice an scurs înseamnă o parte din existenţa care a trecut definitiv. Ce s-a întâmplat în acest timp rămâne definitiv.

   Unii pot uita experienţele negative. Dar multora li se pare viaţa sigilată. Ei sunt apăsaţi de gânduri dezolante că nu există niciun început nou. Este de înţeles că încearcă cu toate mijloacele să se sustragă realităţii: prin muncă sau plăceri, alcool sau alte droguri, lume virtuală sau chiar sinucidere.

   Dumnezeu cunoaşte această problemă a oamenilor. De aceea îi invită pe toţi: Veniţi la Mine aşa cum sunteţi! Eu vreau să vă dăruiesc o viaţă nouă, veşnică!

 SĂMÂNŢA BUNĂVineri 2  Ianuarie

„Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.“ 2 Corinteni 5.17               Un an nou – un început nou (2) Şi ce trebuie să fac, pentru a primi această viaţă? Biblia răspunde: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit!“ „Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică!“

   Făcând acest pas de credinţă, trebuie să recunosc înaintea lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, vina mea personală. Trebuie să recunosc că sunt un păcătos pierdut, care merită pedeapsa dreaptă. Atunci pot să-mi pun

încrederea în El. Isus Hristos a plătit pentru vina mea, când a suferit şi a murit pe cruce. Prin credinţa vie în Mântuitorul meu, pot să fac într-adevăr un început nou.

   Biblia confirmă fiecăruia care a făcut acest pas: „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.“

   Care sunt urmările acestui început nou? Credinţa în Domnul Isus Hristos nu va îndepărta toate problemele tale, dar acum Dumnezeu este Tatăl tău, căruia poţi să-i spui în rugăciune totul şi pe ajutorul căruia te poţi bizui. Apoi, orice creştin adevărat ştie că are înaintea lui un viitor măreţ, despre care Isus Hristos spune: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.“

   Vă dorim ca anul nou să devină într-adevăr un început nou.

SĂMÂNŢA BUNĂSâmbătă 3  Ianuarie

Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă... şi se duce după cea pierdută...?“      Luca 15.4

„Dumnezeu vă caută“   Într-un oraş din vestul Franţei trăia un ofiţer cunoscut prin viaţa destrăbălată pe care o ducea. Într-o zi, pe cerul însorit al vieţii sale au apărut nori negri. Soţia lui a murit subit. Ofiţerul a încercat să-şi ascundă durerea, dar nu a reuşit. Într-o zi a auzit cuvintele: „Dumnezeu vă caută“. Când a întors capul, a văzut pe unul din slujitorii săi. Acesta, fiind slujitorul unui Domn mai presus de ofiţer, nu putea face altceva decât să-i transmită o astfel de solie. În loc să se bucure, ofiţerul îi zise slujitorului: „Tu eşti angajat să îngrijeşti de cai şi nu ca duhovnic al meu.“ - „Dumnezeu vă caută“, a repetat slujitorul cu aceeaşi voce calmă.

   Ofiţerul nemulţumit de cele auzite l-a concediat pe slujitorul său cinstit şi s-a aruncat din nou în plăcerile acestei lumi, ca să uite de necazuri. Dar urmele suferinţei sufleteşti nu puteau fi îndepărtate prin plăcerile oferite de lume. Într-o zi, s-a întâlnit cu un evanghelist şi stând de vorbă, acesta i-a spus: „Dumnezeu vă caută“. De data aceasta, ofi-ţerul a fost zguduit în sufletul său de acele cuvinte. A plecat acasă, a chemat pe fostul său slujitor şi împreună au cerut iertare Stăpânului ceresc. Prin credinţa în Hristos, pacea a intrat în inima acelui ofiţer.

 SĂMÂNŢA BUNĂ

Duminică 4  Ianuarie

„«Doamne», i-a răspuns Simon Petru, «la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.»“Ioan 6.68-69    Ce este ISUS HRISTOS pentru noi? El este Salvatorul care a purtat păcatele noastre, El este Calea pe care putem veni la Dumnezeu Tatăl. El este Adevărul care ne arată totul în lumina adevărată, El este Viaţa pentru noi, care odinioară eram morţi, El este Lumina care ne luminează calea, El este bunul Păstor care ne conduce la păşuni, El este Domnul căruia Îi slujim, El este Învăţătorul care ne învaţă, El este Pâinea cu care se satură sufletul nostru, El este Izvorul din care curge putere şi înviorare. El este Marele Preot milos, care ne poartă în slăbiciunile noastre, El este Apărătorul credincios, care nu permite să rămânem pe căi greşite. El este strălucirea slavei lui Dumnezeu şi reprezentarea exactă a fiinţei Sale; prin El cunoaştem dragostea lui Dumnezeu, inima Sa plină de har şi de îndurare. Să ne întrebăm şi noi ca odinioară Petru: „Doamne, la cine să ne ducem?“ Doar lângă El ne putem odihni şi doar El ne poate păzi şi înviora. El este înţelepciunea.   Pe urmele acestui glorios Mântuitor dorim să păşim prin aceste mesaje şi să-L privim aşa cum ni-L descrie Biblia.

 SĂMÂNŢA BUNĂLuni 5  Ianuarie

„Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi rândunica un cuib unde îşi pune puii... altarele Tale...

Dumnezeul meu!“       Psalm 84.3Pasărea îşi găseşte o casă

    V-aţi gândit vreodată cât de mare este grija lui Dumnezeu pentru creaturile Sale? Vrabia, o pasăre nevaloroasă, este aproape tot timpul în mişcare. Dar acestor animale neliniştite, Dumnezeu le-a dat un loc de odihnă: un cuib, unde pot să-şi pună puii.

   Păsările ne îndreaptă gândurile spre inima neliniştită a omului. Există o nelinişte care poate apăsa chiar şi inimile tinere: când recunoşti că eşti un păcătos şi că nu poţi merge în cer în această stare. Dar aşa cum pentru păsări există un loc de adăpost, tot aşa li se oferă celor ce sunt neliniştiţi cu privire la mântuirea sufletului lor un loc de odihnă.

   În Psalmul 84 gândurile noastre sunt îndreptate spre altarele lui Dumnezeu; aces-tea sunt un indiciu despre acel altar unde inimile neliniştite ale oamenilor pot obţine odihna: crucea de la Golgota. Odinioară, în Israel, pe altar se înjunghiau animale de jertfă, care trebuiau să-şi dea viaţa în locul pă-cătosului. Aceasta este o imagine a crucii, unde Hristos „S-a adus jertfă..., ca să poarte păcatele multora“ (Evrei 9.28). Prin jertfa adusă acolo, orice păcătos, fie mare, fie mic, poate primi iertarea şi poate găsi odihnă desăvârşită pentru inimă şi conştiinţă.

SĂMÂNŢA BUNĂMarţi 6  Ianuarie„ ...cine se încrede în Domnul este fericit.“Proverbe 16.20

Coloana infinitului    În perioada când sculptorul român Constantin Brâncuşi (1876-1957) lucra la opera sa, „Coloana infinitului“, unii l-au sfătuit să pună în capătul ei statuia unui soldat sau o altă statuie. Sculptorul a replicat spunând că în capătul coloanei va fi cerul. Nu ştim dacă Brâncuşi s-a gândit în inima sa la Dumnezeu când a afirmat aceste cuvinte. Însă noi putem face acest lucru chiar în aceste zile de început de an nou.

   De la cele dintâi cuvinte ale Bibliei, suntem puşi în faţa Creatorului, care este Izvorul nesecat al oricărei binecuvântări adevărate. Chiar de la acest început de an nou, Dumnezeu vrea să ne spună: „Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine“ (Iosua 1.9). Vrem oare să ne punem încrederea în acest Dumnezeu care „atât de mult a iubit lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“? Fericiţi vor fi pe cărările vieţii lor toţi care în capătul „coloanei“ zilelor acestui an Îl au pe Dumnezeu. Ei pot călători bucuroşi prin viaţă. Chiar în zile cu greutăţi, ei aud vocea bunului Păstor: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele.“ Astfel de oameni pot privi cu încredere viitorul.

SĂMÂNŢA BUNĂMiercuri 7  Ianuarie

„ ...şi n-a mai rămas nimeni cu Iosif, când s-a făcut cunoscut fraţilor săi.“Geneza 45.1

Numai ISUS singur    Cunoaşterea propriilor noastre inimi, oricât ar fi de necesară, nu va da odihnă sufletului. Putem să plângem trecutul şi să ne dezgustăm de propriile păcate, dar nicio descoperire a răutăţii în inimile noastre, nicio căinţă oricât de reală, nicio mâhnire oricât de sinceră nu va aduce mângâiere sufletului. În

vederea odihnei şi a păcii, Isus trebuie să Se facă cunoscut. După aceea descoperim cu mare bucurie, că inima Lui este plină de har pentru omul plin de păcat, că, având o cunoştinţă deplină asupra tutu-ror păcatelor noastre, în inima Lui nu este altceva decât dragoste pentru noi. Pentru a avea parte de asemenea descoperiri ale inimii Domnului, trebuie să fim singuri cu El şi să-L vedem numai pe El.   Chiar şi Iosif, pentru a se putea face cunoscut, a spus mai înainte: „Scoateţi afară pe toată lumea.“ Ce minunat moment este acela când nu mai vedem pe nimeni, decât pe Isus! Când suntem singuri cu El, descoperim că El ne cunoaşte deplin viaţa, dar totuşi ne iubeşte. Când femeia din Sihar a rămas singură în prezenţa Lui, El i-a descoperit toată viaţa ei păcătoasă, revelându-Se ca fiind Hristosul plin de har. SĂMÂNŢA BUNĂJoi 8  IanuarieFemeia înţeleaptă îşi zideşte casa, iar femeia nebună o dărâmă cu înseşi mâinile ei.“                           Proverbe 14.1 

Zidire sau dărâmare    Un soţ cu soţia lui au venit la un om înţelept, ca să-i ceară un sfat. Soţia îşi acuza soţul că este prea risipitor, în timp ce el o mustra pe soţie că este prea zgârcită. Uitându-se la ei, înţeleptul zise: „Dacă mâna mea ar sta tot timpul deschisă, aş putea face diferite lucrări?“ - „Nu“, răspunseră cei doi. Strângând pumnul, înţeleptul îi întrebă: „Dacă pumnul meu ar fi tot timpul strâns, aş mai putea lucra?“ - „Nu“, răspunseră cei doi. - „Ei, atunci gândiţi-vă la acest exemplu şi vedeţi care dintre voi are dreptate.“   Cu toţii ştim că banii se duc repede, dar, la urma urmei, pentru aceasta sunt făcuţi: să meargă din mână în mână, nu să-i adunăm grămadă. Este trist să vezi cum banii ne părăsesc ca o slugă care fuge de la stăpân, dar şi mai trist ar fi să rămână la noi şi să pună stăpânire pe inimile noastre. Ar trebui să încercăm calea de mijloc: să nu fim nici zgârciţi, nici risipitori. „Nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie. Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine şi să zic: «Cine este Domnul?» Sau nu cumva, în sărăcie, să fur şi să iau în deşert Numele Dumnezeului meu“ (Proverbe 30.8-9).

SĂMÂNŢA BUNĂVineri 9  Ianuarie

„Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.“                            Matei 7.21

 Funia ruptă    În Elveţia, la muzeul alpinismului, este expusă o funie ruptă. Nişte excursionişti au escaladat muntele Matterhorn; la coborâre s-au legat cu o funie; unul dintre ei a alunecat şi i-a tras pe ceilalţi după el în prăpastie. Din cauza şocului, ceilalţi excursionişti s-au prins de funia care îi lega unul de altul, aşteptându-se ca funia să stopeze căderea colegului lor. S-a produs o zvâcnitură, dar apoi, spre groaza tuturor, funia s-a rupt, iar cei patru excursionişti s-au prăbuşit în adânc. Funia folosită de excursionişti nu era una originală folosită de clubul de alpinism.   Citind această întâmplare tristă din viaţa acelor oameni, trebuie să ne gândim că şi pe terenul creştinismului se petrece ceva asemănător. Dacă am compara credinţa cu o funie, putem observa că mulţi oameni nu au credinţa originală, biblică. Mărturisirea formală, forma de evlavie, tradiţiile, datinile n-au nicio valoare pentru Dumnezeu! Nu putem să-L înşelăm pe Dumnezeu; El vrea realităţi! Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să creadă în Fiul Său, care a înfăptuit o mântuire aşa de mare. Credinţa în Hristos este o „funie“ care duce peste prăpastia păcatului. SĂMÂNŢA BUNĂSâmbătă 10  Ianuarie

Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.“

Tit 2.13   „Punctul negru“    Un vecin mi-a spus: „Voi, credincioşii, sunteţi fericiţi cu speranţa voastră care merge până dincolo de moarte. Eu însă trebuie să muncesc foarte greu şi apoi vine acel punct negru.“ Acest bărbat era foarte preţuit de lume şi înţelepciunea sa era recunoscută de mulţi. Dar cu toate aceste calităţi era un om fără nicio speranţă cu privire la viitorul său.   Cât de mulţi oameni se aseamănă cu acel bărbat înţelept, la care viitorul se termină în acel punct negru. Pentru a nu se mai gândi la acel punct negru al morţii, astfel de oameni se ocupă cu tot felul de lucrări şi lucruri prin care realitatea vieţii este uitată. Unii se ocupă cu plăcerile acestei lumi, alţii sunt antrenaţi în tot felul de acţiuni umani-tare, de fapte bune şi folositoare oamenilor. Dar toate acestea le fac cu scopul de a uita că după această viaţă urmează judecata lui Dumnezeu. „şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina...“  Lumina lumii este Hristos. El singur poate să dăruiască oamenilor o fericită nădejde care conduce dincolo de mormânt. Cine Îl primeşte pe Hristos ca Mântuitor are în faţă o fericire veşnică.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Duminică 11  Ianuarie„ ...Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin

Fiul...“Evrei 1.1-2  Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul    Domnul Isus este Cel ce avea şi are toată puterea în cer şi pe pământ. El avea gloria şi măreţia divină. El era peste toate Dumnezeu binecuvântat în veci. Toate au fost făcute prin El şi toate se menţin prin El. şi totuşi a venit în lumea aceasta ca un om sărac – un rob. Vulpile şi păsările, făpturi create de El, aveau mai multe decât a avut pe pământ Cel care le crease. Ele aveau un loc în care să se odihnească, în timp ce Hristos Domnul nu avea niciunul.   Domnul S-a gândit la ceilalţi, a îngrijit de ei, a lucrat pentru ei, a plâns cu ei, însă n-a făcut niciodată aceste lucruri pentru Sine. Nu Îl găsim niciodată preocupându-Se cu Sine Însuşi în vreun fel. Viaţa Lui a fost o desăvârşită renunţare. El, care era totul, a acceptat să fie nimic. A fost în contrast total cu primul Adam care, fiind doar om, s-a gândit să se facă asemenea lui Dumnezeu, ajungând însă robul celui rău. Domnul Isus, Dumnezeu Cel Preaînalt, a ocupat cel mai de jos loc între oameni. Este cu totul imposibil ca vreun om să poată lua un loc mai umil decât cel pe care l-a luat Isus. El a renunţat la tot, chiar şi la viaţă, ca să câştige un popor ceresc, care să aducă adorarea ce se cuvine Tatălui.

SĂMÂNŢA BUNĂLuni 12  Ianuarie

„Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.“Plângerile lui Ieremia 3.25

 Rugăciunea regelui Asa

   Prima parte a domniei regelui Asa – al treilea rege al statului independent al lui Iuda – a fost caracterizată de un zel religios, care a dus la abolirea zeilor străini, păgâni. Amploarea reformei sale este indicată şi de faptul că Asa a îndepărtat-o şi pe mama lui din poziţia oficială, căci ea făcuse un idol Astarteii. Dintr-o dată a venit vestea că etiopienii au ieşit împotriva lor. Poporul era plin de frică. Dumnezeu i-a ascultat întotdeauna din pricina regelui Asa. Regele a strâns toa-tă oştirea şi s-a dus la Mareşa, gata să lupte cu o oştire care era de două ori mai mare ca a sa. După calculele omeneşti nu aveau nicio şansă să câştige. Însă Asa s-a rugat: „Doamne, numai Tu poţi veni în ajutor celui slab ca şi celui tare: vino în ajutorul nostru, Doamne Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim şi în Numele Tău am venit împotriva acestei mulţimi“ (2 Cronici 14.11). Rugăciunea regelui Asa a fost ascultată. Dumnezeu a dat izbândă. Etiopienii au fugit din faţa lor şi poporul a avut pace.

   Dumnezeu răspunde şi astăzi rugăciunilor celor care nădăjduiesc în El. Nu avem problemele regelui Asa, dar toţi avem îngrijorări, greutăţi, necazuri. Domnul Isus ne-a învăţat să i le spunem Lui cu nădejdea vie că El ne va răspunde potrivit cu voia Sa.

SĂMÂNŢA BUNĂMarţi 13  Ianuarie

Căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați …, ci cu sângele scump al lui

Hristos …1 Petru 1.18,19

Crucea de pe Golgota

O cruce roșie pe un fond alb este un semn bine-cunoscut în lume. Cel ce vede acest semn știe că acolo va găsi ajutor. Dacă se întâmplă o calamitate, dacă se produc accidente, Crucea Roșie își trimite oamenii să-i ajute pe cei aflați în nevoie. În al Doilea Război Mondial, Crucea Roșie din Germania a contribuit prin sacrificii mari la înapoierea invalizilor de război, găsirea copiilor rămași orfani și a bătrânilor dispăruți. Din cele 18,8 milioane de cereri de ajutor din partea populației, Crucea Roșie a reușit să răspundă la 14 milioane.

Această organizație – Crucea Roșie – a luat ființă datorită lucrării unui tânăr din Elveția pe nume Henri Dunant. La întemeierea organizației în anul 1859, Dunant a mărturisit că atunci când a propus acest simbol al Crucii Roșii, s-a gândit la sângele Mântuitorului care a curs pentru mântuirea păcătoșilor. Este o mare binefacere în acțiunile Crucii Roșii. Dar să ne gândim că de pe Golgota s-au răspândit mult mai mari binefaceri cu un rezultat veșnic pentru mântuirea celor care L-au primit în inimă pe Mântuitorul. Cititorule, oprește-te o clipă din alergarea ta prin viață și gândește-te că la cruce a curs sângele Mântuitorului, ca tu să fii răscumpărat pentru veșnicie!

 SĂMÂNŢA BUNĂ

Miercuri 14  Ianuarie

Iosif a zis fraților săi: „Eu sunt Iosif! …“. Dar frații lui nu i-au putut răspunde, așa de încremeniți rămăseseră

înaintea lui.Geneza 45.3

Eu sunt

Ce moment important trebuie să fi fost pentru acei oameni, când au auzit cuvintele: „Eu sunt Iosif“! Tatăl lor a spus: „Cred că a fost sfâșiat negreșit de fiare, căci nu l-am mai văzut până astăzi“ (Geneza 44.28). Dar conștiința fraților ar fi spus: „Noi l-am vândut ismaeliților“. Acum însă sosise momentul istoric al vieții lor, ca să-l vadă pe Iosif. Și frații au rămas încremeniți în fața acestei realități.

Când Iuda cu ceata ostașilor și aprozii au venit să-L prindă pe Isus, L-au auzit rostind cuvintele: „Eu sunt“, expresie a divinității veșnice a Domnului Isus. Atunci, acei oameni, cu toată îndrăzneala lor, s-au dat înapoi și au căzut la pământ. Expresia „Eu sunt“ este în raport cu gloria Persoanei Sale, înaintea căreia niciun om nu poate să stea fără credință și pocăință.

Femeia din cetatea Sihar (Ioan 4) ilustrează foarte bine acest fapt. Mântuitorul i-a arătat acelei femei păcatul vieții sale, apoi i S-a descoperit ca fiind Hristosul plin de har și de adevăr. Femeia s-a recunoscut ca fiind o păcătoasă, dar a văzut și un Mântuitor care nu o respinge. Să dea Dumnezeu, ca și noi să facem această experiență și să-L cunoaștem pe Cel care a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața“!

SĂMÂNŢA BUNĂJoi 15  Ianuarie

Și noi am cunoscut și am crezut dragostea, pe care o are Dumnezeu față de noi …1 Ioan 4.16

Nu este mai mare dragoste…

În 13 ianuarie 1982, peste capitala americană s-a abătut o furtună puternică de zăpadă. Magazinele și școlile au fost închise și chiar și Congresul și-a întrerupt ședința. Aeroportul național din Washington a fost blocat toată dimineața. Pe liniile de decolare și aterizare era zăpadă de mai mult de o jumătate de metru înălțime. Abia pe la ora 14:30, după ce zăpada a fost îndepărtată, circulația avioanelor a fost declarată liberă. Printre avioanele în așteptare se afla un Boeing 373 al Air Florida, al cărui start regulat era prevăzut pentru ora 14:15. Încă mai ningea ușor.

În carlingă se aflau căpitanul Larry Wheaton și primul ofițer Roger Pettit, doi piloți tineri, care se bucurau de noul lor loc de muncă la Air Florida. Avionul lor era al unsprezecelea care urma să decoleze. La ora 15:23 s-a încheiat dezghețarea suprafețelor portante, iar personalul de la sol a anunțat doar o adiere de zăpadă pe suprafețele portante. Pregătirile de start au fost totuși îngreuiate, și abia la ora 15:59 avionul se înălță cu greutate. Piloții s-au

ajutat de gazele de ardere fierbinți ale unui avion DC-9, care a zburat înaintea lor, pentru a topi ultima zăpadă de pe suprafețele portante.

SĂMÂNŢA BUNĂVineri 16  Ianuarie

Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.Ioan 15.13

Nu este mai mare dragoste…

Dar socoteala nu le-a mers. Discuțiile înregistrate în următoarele 90 de secunde sunt zguduitoare. Turbinele n-au reușit să obțină avântul, iar avionul a pierdut din înălțime. Ultimele cuvinte înregistrate au fost: „Larry, mergem în jos“. – „Știu.“ Apoi avionul căzu în râul Potomac pe 14 Street Bridge, artera de circulație principală între Washington și Virginia de Nord, și de acolo în valurile înghețate. Patru mașini au fost avariate, în care au murit cinci persoane. Dintre cei 79 de pasageri ai avionului, 73 au murit pe loc.

Cei 6 supraviețuitori au luptat în valurile reci ca gheața ale râului Potomac pentru a supraviețui, agățându-se de rămășițele avionului. Imediat a apărut un elicopter de poliție. Echipajul a lăsat jos veste de înot, apoi un colac de salvare, toate unui om, care s-a dovedit a fi deosebit de capabil să reacționeze. El a înmânat totul mai departe celorlalți. Trei erau în siguranță. La final au lăsat jos de două ori câte o frânghie de salvare direct deasupra lui. Și aceasta a dat-o celorlalți. Astfel, echipajul a putut aduce la mal cu frânghia de salvare încă o femeie și să salveze o alta care a încercat să înoate de la epava avionului scufundat. Apoi elicopterul se întoarse la locul nenorocirii. Dar omul care i-a ajutat pe ceilalți dispăruse în apa râului Potomac.

SĂMÂNŢA BUNĂSâmbătă 17  IanuarieDragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul

că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu …1 Ioan 4.9

Nu este mai mare dragoste… În ziua următoare a apărut în presa din Washington o relatare sub titlul „Pasager eroic ajută pe alții – apoi el moare“. Cine a fost eroul nu s-a știut imediat, numai atât că avea circa 50 de ani, până când puțin mai târziu au reușit să-l scoată mort: William Arland. Podul peste Potomac poartă acum numele său.

Faptul că acest erou viteaz s-a jertfit pentru alți cinci, ne mișcă inimile, pe drept. Cei cinci oameni salvați se vor gândi și astăzi cu mare dragoste la el. William Arland nu le este indiferent. Lui îi datorează totul.

Treci indiferent pe lângă faptul că și pentru tine Unul Și-a jertfit viața, pentru ca dacă crezi în El să nu mergi în pierzare, ci să primești viața, viața veșnică? Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a mers la crucea de la Golgota în judecata divină și în moarte. De ce? Pentru a mă salva pe mine și pe tine de moartea veșnică, de iadul pe care l-am meritat. Ce veste puternică! Rămâne cineva nemișcat și rece? „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi“ (Ioan 15.13).

SĂMÂNŢA BUNĂDuminică 18  Ianuarie

ațintiți-vă privirile la Apostolul și Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus.Evrei 3.1

Să privim țintă!

Viața oamenilor este influențată mult de lucrurile la care privesc. Cine dorește să meargă pe urmele Mântuitorului trebuie să-L privească prin credință așa cum ni-L prezintă Scriptura. Trebuie să pătrundem misterul prețios al vieții lui Hristos, ca Om, pe acest pământ. Trebuie să urmărim căile Sale și să luăm seama la felul și la duhul în care Domnul a trecut prin toate circumstanțele vieții Sale pe pământ. El a fost un Copil supus părinților Săi; a crescut în înțelepciune și în statură făcând tot ce era plăcut înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. El era Robul lui Dumnezeu – în toate lucrurile credincios, smerit și ascultător, supus și dependent de interesele lui Dumnezeu. El era un Prieten plăcut, iubitor și plin de compasiune, întotdeauna gata să consoleze în necazuri, să hrănească pe cei flămânzi sau să vindece pe bolnavi. Mâncarea și băutura Sa erau să facă voia Celui ce L-a trimis și să-Și sfârșească lucrarea. Ușa Domnului a fost și este mereu deschisă, astfel că toți sunt bineveniți, inclusiv cei mai răi, cei mai vinovați și cei mai josnici păcătoși, dar și cei drepți închipuiți. Ca un dar gratuit al harului Său divin, toți pot avea parte de iertare și de pace, de dreptate și de viață eternă, de cer și de gloria veșnică. Să privim țintă la Hristos, pe urmele Căruia suntem chemați să umblăm!

SĂMÂNŢA BUNĂLuni 19  Ianuarie

Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus

Hristos.Romani 5.1

Oameni fericiţi

La o evanghelizare care a avut loc în mai multe zile, un bărbat a rămas în urmă mărturisind că dorește pacea cu Dumnezeu, dar nu era dispus la dialog cu evanghelistul. S-a crezut că este un reporter curios să afle noutăți. În a treia seară de evanghelizare, evanghelistul l-a privit țintă pe acel bărbat și l-a întrebat: „Căutați cu adevărat pacea?“. Acele cuvinte l-au afectat profund. Pe fața lui au apărut lacrimile. Bărbatul a recunoscut că are o inimă răzvrătită și fără pace. Păcatele sale erau pentru el ca un munte. Dumnezeu i-a vorbit acelui bărbat prin cuvântul Evangheliei. Prin acceptarea Mântuitorului, în viața lui s-a produs o schimbare. În locul disperării au venit pacea, fericirea, viața veșnică. La scurt timp, pe calea mântuirii a venit și soția acelui bărbat. Amândoi au devenit oameni fericiți, care au început o viață de familie nouă sub conducerea Domnului. Acum puteau cânta:

Ce fericire de-a cunoaște

Pe Cel ce-n veci e neschimbat,

Să-L ai ca cel mai bun Prieten,

Apărător și bun Păstor!

SĂMÂNŢA BUNĂMarţi 20  Ianuarie

… fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine!Psalmul 119.40

Cugetări

Prin păcatele, pe care le-am făcut, am devenit vinovați în fața lui Dumnezeu.

Prin păcatul, pe care îl avem în noi (natura veche), suntem pierduți.

Prin credința în lucrarea desăvârșită de la Golgota, atât păcatele, cât și păcatul sunt puse în rânduială.

Dacă nu avem nicio durere, ne asemănăm unui copil, care nu este disciplinat de tatăl.

Cine vrea să trăiască spre cinstea lui Dumnezeu, trebuie să-i cunoască și gândurile Sale.

Cine nu primește harul lui Dumnezeu, va avea parte de judecată.

În necaz, Domnul este ajutorul nostru.

În slăbiciune, El este tăria noastră.

În întuneric, El este lumina noastră.

SĂMÂNŢA BUNĂMiercuri 21  Ianuarie

Iosif a zis fraților săi: „Apropiați-vă de mine“. Și ei s-au apropiat …Geneza 45.4

Apropiați-vă!

Nu numai că Iosif era gata să ierte, dar el a dorit compania acelora pe care i-a iertat. Noi ne bucurăm de harul care răspunde nevoilor noastre, dar cât de înceți suntem în a realiza că Acela care ne-a spălat vinovăția dorește compania noastră. Hristos S-a apropiat de noi, ca și noi să ne apropiem de El.

Inspirat de Duhul Sfânt, apostolul Petru a scris despre Domnul și Mântuitorul nostru: „Apropiați-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu“. Apropiați-vă de Hristos! – iată un adevăr fundamental, care ne învață că nu este vorba să ne apropiem de un lucru oarecare, de o anumită religie, ci de Hristos, de Persoana Lui. Duhul Sfânt ne conduce numai la Isus. Și nimic altceva nu ne-ar fi de folos. Cineva poate să spună că s-a alipit de o biserică, s-a alipit de o partidă ori s-a pus în slujba unei cauze sau al unui scop oarecare. Toate acestea nu fac altceva decât să ne întunece și să ne încurce înțelegerea și să ascundă dinaintea ochilor noștri gândul dumnezeiesc despre Persoana Mântuitorului. Când Dumnezeu ne-a ajutat să ne întoarcem la El, prin Duhul Său ne-a alipit de Hristos și aceasta este de ajuns pentru a parcurge calea spre veșnicie.

SĂMÂNŢA BUNĂJoi 22  Ianuarie

… tu, care vorbești împotriva Celui Atotputernic? Tu, care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns …? Iov 40.2

Trei întrebări către Dumnezeu

Cunoscutul evanghelist Fritz Binde (1867-1921) istorisea din viața lui:

După terminarea uneia dintre conferințele mele veni la mine un student și spuse pe un ton iritat: „Dacă ar exista un asemenea Dumnezeu, așa cum L-ați predicat dumneavoastră din Biblie, și eu ar trebui să stau odată înaintea Lui, i-aș pune trei întrebări“. – „Care ar fi cele trei întrebări?“, am întrebat eu. – „În primul rând“, răspunse el, „L-aș întreba: De ce ai admis să mă nasc? În al doilea rând: De ce ai admis să fiu păcătos? În al treilea rând: De ce vrei să mă condamni din cauza păcatelor mele?“

Tânărul tremura de indignare. I-am răspuns: „Nu vreți să auziți de la mine acum răspunsul la cele trei întrebări ale dumneavoastră? Căci mă tem că atunci când va trebui să stați odată înaintea lui Dumnezeu, vă va pieri întrebatul. Dumnezeul cel viu va începe atunci să vă întrebe pe dumneavoastră, și dintr-o mie de întrebări nu veți putea răspunde nici măcar la una. De aceea este mai bine să primiți de la mine răspunsul la întrebările dumneavoastră“. – „Puteți să răspundeți la întrebări?“, replică el.

SĂMÂNŢA BUNĂVineri 23  Ianuarie

Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre … Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare …, ne-a adus la

viață …Efeseni 2.1,4,5

Trei întrebări către Dumnezeu

„Desigur“, am răspuns eu. „Pe baza Bibliei pot să vă dau un răspuns demn de încredere. Dumneavoastră întrebați de ce Dumnezeu a admis să vă nașteți. Răspunsul este: Dumnezeu a admis să vă nașteți, pentru ca să vă puteți naște încă o dată, iar ca un copil al lui Dumnezeu născut din Duhul să aveți părtășie veșnică cu Tatăl dumneavoastră ceresc.

În al doilea rând vreți să-L întrebați pe Dumnezeu de ce a admis să deveniți păcătos. Dumnezeu nu a admis ca să fiți păcătos, ci prin dușmanul lui Dumnezeu păcatul a intrat în lume și a pătruns până la dumneavoastră. Dar Dumnezeu nu a împiedicat aceasta, căci altfel ar fi trebuit să ne creeze ca niște păpuși fără voință. El le-a dat strămoșilor noștri libertatea de a alege, și tocmai prin aceasta El a onorat creatura Sa și a dovedit dreptatea și

atotputernicia Lui; pentru că un domnitor care constrânge nu ar fi dat nicio libertate de a alege.“

SĂMÂNŢA BUNĂSâmbătă 24  Ianuarie

Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus …Romani 8.1

Trei întrebări către Dumnezeu

„Și în al treilea rând întrebați de ce Dumnezeu vrea să vă condamne din cauza păcatelor dumneavoastră. Dumnezeu nu vrea să vă condamne deloc din cauza păcatelor dumneavoastră. «Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică» (Ioan 3.16). Domnul Isus a fost judecat de Dumnezeu din cauza păcatului. Cum puteți să spuneți că Dumnezeu ar vrea să vă condamne din cauza păcatelor dumneavoastră? Dumnezeu nu vrea condamnarea dumneavoastră, ci salvarea dumneavoastră. El nu vrea să vă ducă în iad, ci în cer. Dar dacă totuși veți ajunge cândva în pierzare, atunci nu v-a adus acolo Dumnezeu, ci numai voința dumneavoastră proprie, dușmană lui Dumnezeu, și anume necredința dumneavoastră arogantă. Dar Dumnezeu vrea să vă păzească de așa ceva.“

Această discuție a fost spre binecuvântarea studentului. Aceasta a fost prilejul ca el să-și recunoască vina în fața lui Dumnezeu și să se îndrepte către Isus, Mântuitorul păcătoșilor. Viața lui a aparținut de atunci Domnului Isus.

SĂMÂNŢA BUNĂDuminică 25  Ianuarie

Isus S-a întors; și, când i-a văzut că merg după El, le-a zis: „Ce căutați?“ …Ioan 1.38

Ce căutăm?

Personalitatea lui Hristos a avut în mod clar un impact profund asupra oamenilor din vremea Sa și din toate generațiile care au urmat. Fără îndoială că oamenii au distins în Domnul calități care i-au determinat să-L identifice în diverse moduri. El condamnase păcatul și fățărnicia asemenea lui Ioan Botezătorul, fără să facă compromisuri; era caracterizat de un curaj neclintit

și neînfricat care le aducea aminte oamenilor de Ilie și demonstra o compasiune similară celei a profetului care a plâns.

Pe Mântuitorul întotdeauna Îl interesau cei ce-L urmează. El Și-a manifestat și aici interesul, întorcându-Se spre cei doi ucenici și întrebându-i: „Ce căutați?“. El cunoștea, desigur, răspunsul la această întrebare, căci Domnul știe toate lucrurile. Dar Hristos a dorit, ca ei să-și exprime dorința în cuvintele proprii.

Fie ca întrebarea Domnului, „ce căutați?“, să o privim toți ca fiind adresată fiecăruia dintre noi. Fiecare om este un căutător. Unii caută bogăție, alții caută înțelepciune, dar alții Îl caută pe Mântuitorul. Și aceasta este cea mai înțeleaptă căutare. Ucenicii, despre care am amintit, au găsit pe Mesia, care în traducere înseamnă Hristos. Putem spune și noi că L-am găsit pe Hristos și odată cu El bucuria, pacea, viața veșnică?

SĂMÂNŢA BUNĂLuni 26  Ianuarie

Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, și El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel

neprihănit.Psalmul 55.22

Toate pentru o țintă

„A fost ceva îngrozitor când am auzit cuvintele: «A avut un accident. Nu mai sunt șanse să supraviețuiască». Inima îmi bătea cu putere. Mi se părea că cerul cade peste mine. În sufletul meu se ridica mereu întrebarea: De ce? De ce tocmai eu? După câteva zile, inevitabilul s-a petrecut: soțul meu a murit. Am rămas singură cu copiii mei. Dar Dumnezeu a văzut disperarea mea, necredința mea și m-a condus pe căile Sale. Mai târziu am înțeles cuvintele înțeleptului Solomon: «Domnul a făcut toate pentru o țintă». Ținta Domnului a fost ca eu să nu mai trăiesc o viață deasupra căreia să fie numai numele de creștin și în rest să trăiesc potrivit cu voia mea proprie. A trecut mult timp până când am înțeles că trebuie să capitulez, să nu mai trăiesc ca păgânii care nu-L cunosc pe Dumnezeu. În tot acest timp al rătăcirii mele, Dumnezeu m-a condus cu blândețe până când am ajuns la o viață nouă prin credința în Fiul Său.“

Ultimul cuvânt al lui Dumnezeu pentru fiecare nu este niciodată suferință, ci ajutor, mângâiere, bucurie. Gândește-te la aceste adevăruri și încredințează-ți soarta în mâna Domnului!

SĂMÂNŢA BUNĂ

Marţi 27  Ianuarie

… toate poruncile Tale sunt adevărul … le-ai așezat pentru totdeauna.Psalmul 119.151,152

Apariția și transmiterea Bibliei

Apariția Bibliei este cu totul deosebită față de orice altă carte. Aici, Dumnezeu a luat inițiativa și le-a spus oamenilor ce trebuie să scrie. Pentru aceasta, El a folosit bărbați sfinți ai lui Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt, ca să scrie gândurile Lui. Biblia a luat ființă în ca. 1.600 de ani; bărbații care au scris-o au primit mesajul lor de la Dumnezeu. Astfel, ceea ce s-a scris poartă sigiliul Duhului Sfânt. Pentru că Însuși Dumnezeu este Autorul Bibliei, ea este obligatorie pentru noi oamenii. De aceea nu trebuie să ne comportăm indiferenți față de conținutul ei.

Fiecare carte a Bibliei a apărut nu numai în timpuri diferite, dar și în locuri diferite și în mai mult decât o limbă. După gândirea omenească, aceste părți ar fi trebuit să se piardă. Dar Dumnezeu a vegheat, ca să fie adunate bucată cu bucată și să nu se piardă nimic.

Nicio carte a Antichității nu s-a păstrat într-o multitudine mai mare de copii până în zilele noastre. Pe lângă aceasta, Biblia a învins toate furtunile care au vrut să o elimine de pe pământ și din mintea oamenilor. În anul 1778, la scurt timp înainte de moartea sa, Voltaire a profețit că în scurt timp Biblia nu va mai fi citită. El a trecut cu vederea faptul că un foc nu se poate stinge suflând în el. Voltaire este mort – Biblia este vie!

SĂMÂNŢA BUNĂMiercuri 28  Ianuarie

Iosif a zis fraților săi: „Apropiați-vă de mine“. … „Eu sunt fratele vostru …“.Geneza 45.4

Asigurarea dragostei

Desigur, frații lui Iosif s-au temut. Dar Iosif i-a atras la el cu „funiile“ dragostei, spunându-le: „Eu sunt fratele vostru“.

Acest fapt ne conduce spre ceva mai înalt. În Scriptură citim: „Căci Cel ce sfințește și cei ce sunt sfințiți sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-i este rușine să-i numească «frați» când zice: «Voi vesti Numele Tău fraților Mei …»“ (Evrei 2.11,12). Nimic nu poate fi mai mișcător decât harul divin, care se exprimă în tandrețea omenească și ia forma ei. Era, într-adevăr, un har divin

că Domnul Isus avea astfel de afecțiuni. De cealaltă parte, nimic nu poate fi mai departe de aprecierea acestei surse suverane a dragostei divine, care curge prin canalul perfect croit prin propria-i putere, decât pretenția că această iubire ne-ar pune pe același taler cu Cel ce ne iubește astfel. Unii credincioși adevărați L-au numit pe Domnul „frate“. Cuvântul lui Dumnezeu însă niciodată nu se exprimă astfel. Am citit: „Lui nu-i este rușine să-i numească frați“. Demnitatea personală a lui Hristos nu este niciodată șubrezită de intensitatea dragostei Lui. Să fim bucuroși că avem un astfel de Domn căruia nu-i este rușine să ne numească „frați“!

SĂMÂNŢA BUNĂJoi 29  Ianuarie

Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască.Ieremia 17.9

Țarul și inima sa

Petru cel Mare a fost unul dintre cei mai puternici țari ai Rusiei. Într-un acces de mânie, l-a lovit pe grădinarul său, care, după câteva zile, a decedat. „Vai“, a spus țarul cu tristețe, „am cucerit națiuni, dar nu am fost în stare să mă cuceresc pe mine“.

În fața lui Dumnezeu, toți oamenii sunt păcătoși, indiferent că unul este țar, iar altul este grădinar. Singurul lucru pe care îl poate face omul în această stare este recunoașterea păcatelor sale în fața lui Dumnezeu. Observăm însă că tocmai de o astfel de recunoaștere a păcatelor fuge orice om. Cu ușurință, firea omenească este gata să se supună practicării unei religii, imitării anumitor lucrări de pe terenul credinței, dar fără pocăință și nașterea din nou. Aceasta este religia firii pământești care este numai o aparență și nimic mai mult. Prin puterea proprie, nimeni nu este în stare să facă din firea sa ceva bun. Exemplul țarului este tipic fiecărui om. Fără nașterea din nou – adică primirea unei naturi divine prin credință și pocăință – nimeni nu poate sta în fața lui Dumnezeu, nimeni nu va vedea și nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu. Biblia învață că cei care au crezut și-au răstignit firea pământească cu patimile și poftele ei.

SĂMÂNŢA BUNĂVineri 30  Ianuarie

Tu ești nădejdea mea, Doamne Dumnezeule! În Tine mă încred din tinerețea mea.Psalmul 71.5

Decizia unui tânăr

Tânărul se născuse în Irlanda. La vârsta de opt ani a intrat la Eton, una din cele mai bune școli din Marea Britanie. Acolo a arătat că este înzestrat de Dumnezeu cu o inteligență precoce, ieșită din comun. La vârsta de doisprezece ani, tatăl său l-a trimis în Elveția unde a învățat, printre altele, și limba franceză. În autobiografia sa, tânărul a descris o experiență pe care a avut-o în anii de școală din Geneva și care i-a schimbat cursul vieții. Într-o noapte s-a trezit brusc, înspăimântat de bubuiturile puternice de tunet; fiecare bubuit era precedat și însoțit de fulgerări atât de dese și de orbitoare, încât a început să-și imagineze că sunt atacurile acelui foc care va nimici lumea. Lunga durată a acelei furtuni sumbre, când vântul era atât de puternic, încât aproape că acoperea zgomotele tunetelor, iar aversele de ploaie atât de înfiorătoare, încât aproape că stingeau fulgerele înainte să le vadă, i-au confirmat presimțirea că ziua judecății era foarte aproape. În acel moment, știindu-se nepregătit să o întâmpine și îngrozit că va fi surprins într-o stare nepotrivită, s-a decis să rezolve problema împăcării sale cu Dumnezeu. Dimineața, cerul era senin, dar el și-a reafirmat decizia sa în mod definitiv.

SĂMÂNŢA BUNĂSâmbătă 31  Ianuarie

Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul și a cărui nădejde este Domnul!Ieremia 17.7

Decizia unui tânăr

Mintea ascuțită a tânărului era atrasă mereu spre știință. La Oxford College și pe proprietatea tatălui său, tânărul a proiectat laboratoare unde făcea cercetări amănunțite referitoare la proprietățile gazelor și ale altor substanțe naturale. El a fost printre primii care a demonstrat că substanțele sunt compuse din atomi. El a formulat legea care-i poartă numele, anume: când temperatura este constantă, volumul unui gaz variază invers proporțional cu presiunea aplicată lui.

Însă pe cât de devotat era științei, pe atât era și lui Dumnezeu. Iubea Biblia și credea că natura este în concordanță cu credința. Dumnezeu, care cunoaște toate lucrurile, a permis unor oameni să arunce câte o privire în minunea lucrărilor Sale. Cel despre care am relatat se numește Robert Boyle (1627-1691) și, cu toate că a fost un renumit fizician și chimist, nu s-a rușinat să-și mărturisească credința sa. Boyle și-a dedicat ultimii ani din viață și o mare parte din averea sa distribuirii Bibliei. A murit cu nădejdea în Domnul la

30 decembrie 1691, la exact 50 de ani după acea furtună care i-a adus decizia pentru Mântuitorul.