Buletinul Clubului Român din

ChattanoogaNumărul 71 (șaptezeci și unu) - Septembrie 2017

www.romclub.wordpress.com

Tema lunii: Limba RomânăLimba noastră cea română   de Grigore Vieru 

Sărut vatra şi-al ei numeCare veşnic ne adună,Vatra ce-a născut pe lumeLimba noastră cea română.

Cânt a Patriei fiinţăŞi-a ei rodnică ţărânăCe-a născut în suferinţăLimba noastră cea română.

Pre pământ străvechi şi magicNumai dânsa ni-i stăpână:Limba neamului meu dacic,Limba noastră cea română.

În al limbilor tezaurPururea o să rămânăLimba doinelor de aur,Limba noastră cea română.

https://www.youtube.com/watch?v=SxNE_nVbBNALimba noastră cea română - interpret Cujbă

Măi, voi tineri şi voi fraţi (folclor aromân)

Măi, voi tineri şi voi fraţi,Până când o să mai staţi?Luaţi arma şi porniţiSă scăpăm bieţii părinţi,Pe părinţi, pe-ai noştri fraţi,

De duşmanii de antarţi."Fă-te grec!", ei ne grăiesc,Mie-mi vine să pleznesc.Mai bine toţi să murim,Decât greci să devenim!

1

Unde oare s-a văzutSă-ţi laşi limba din trecut,Limba noastră minunată,

Dată de mamă şi tată?Tot români, tot avdeleaţi,Nu se vor nici greci, nici alți.

Limba noastră de Alexei Mateevici

Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată,

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc, ce arde

Într-un neam, ce fără veste

S-a trezit din somn de moarte,

Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i graiul pâinii,

Când de vânt se mişcă vara;

În rostirea ei bătrânii

Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunză verde,

Zbuciumul din codrii veşnici,

Nistrul lin, ce-n valuri pierde

Ai luceferilor sfeşnici.

Limba noastră-i limbă sfântă,

Limba vechilor cazanii,

Care-o plâng şi care-o cântă

Pe la vatra lor ţăranii.

Răsări-va o comoară

În adâncuri înfundată,

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.

https://www.youtube.com/watch?v=VZ2T-GhP8U4Imnul Republicii Moldova: Limba noastră-i o comoară

Să vorbim româneşte de Bogdan Petriceicu Hașdeu

Cugetarea româneascăAre portul românesc:Nu lăsaţi dar s-o cionteascăCei ce limba ni-o pocesc.

Când românul se-ndârjeşteDin ţărână când mi-l scoţi,El îţi toarnă româneşteUn blestem de şapte coţi,Când de dragoste s-aprindeEl vorbeşte lin şi blând,

2

Încât dorul te cuprindeDulcea-i vorbă ascultând.

Niciodată altă limbă,De pre buze româneşti,Nu se-ndoaie, nu se schimbăDupă gândul ce gândeşti.

La mânie, la iubire,La suspin şi chiuit,După chiar a noastră fireGraiul nostru e croit.

La iubire, la mânie,La chiot şi la suspin,România-i RomâniaCu fagur şi cu pelin.

Sucind limba românească,Stricând graiul strămoşesc,După moda franţuzească,Sau cu modul latinesc,

Ne-am strâns minţile cu fraculŞi simţul ne-am îmbrăcatCu haina, de unde draculCopiii şi-a înţărcat.

Românimea cât trăieşteGraiul nu şi-l va lăsa;Să vorbim dar româneşte.Orice neam în limba sa!

Limba românească de George Sion (1822-1892 poet, autor dramatic, memorialist, fondatorul Revistei Carpaților)Mult e dulce şi frumoasăLimba ce-o vorbim,Altă limbă-armonioasăCa ea nu găsim.Saltă inima-n plăcereCând o ascultăm,Şi pe buze-aduce miereCând o cuvântăm.Românaşul o iubeşteCa sufletul său,Vorbiţi, scrieţi româneşte,Pentru Dumnezeu.

Fraţi ce-n dulcea RomânieNaşteţi şi muriţiŞi-n lumina ei cea vieDulce vietuiţi!De ce limba româneascăSă n-o cultivăm?Au voiţi ca să roşeascăŢărna ce călcăm?Limba, ţara, vorbe sfinteLa strămoşi erau;Vorbiţi, scrieţi româneşte,Pentru Dumnezeu!

Pentru ea de Grigore VieruPentru ea la Putna clopot bate,Pentru ea mi-i teamă de pacate,Pentru ea e bolta mai albastrăPentru limba noastră.

3

Pentru ea ninsori se cern din spații,Pentru ea puternici sunt Carpații,Pentru ea e caldă vatra poameiPentru limba mamei.

Pentru ea noi văruim pereții,Pentru ea mai sunt răniți poeții,Pentru ea cresc florile visăriiPentru limba țării.

Dumnezeu prima oaraCând a plâns printre astre,El a plâns peste țarăCu lacrima limbii noastre.

Grai valah de Vasile Voiculescu

Grai tămâiat, cătuie de petale,Gândul mi-a ciobănit pe plaiurile tale. Umblă singur pe munţi de sare,Vânt bătrân cu miere-n spinare. Şerpi de răcoare verde-n pâraie,Cărări de bucium lung te stretaie. Granguri de aur boabele-ţi ciugul',Şesul ţi-l ară dorul cu plugul. Calc des cu sufletul arsu-ţi coclaur,Din fund oftează strămoşii de aur. De piscul tău, unde se-mbinăPale de nori cu limbi de lumină, Buzele-mi razăm fremătătoare,Slăvit pristol de piatră şi floare.

Temelia limbii române de Horia Bădescu Să ne plecăm la dulcea rostire românească,din ea născuţi şi-ntr-însa aduşi la ţintirim!Să ne plecăm! Acolo din mamă şi din tatăstă verbul sfânt din care cu toţi ne zămislim.Să-ngenunchem la cuvinte cu litere latine,

4

în limba asta numai putem să existăm,în limba asta numai, putem plăti iubireaşi ura şi dreptatea pe care le păstrăm,în limba asta numai, dăm temelie lumii,în limba asta numai, cum a se tace ştim,în limba asta numai, ne pomenim eroii,în limba asta numai, putem ca să murim.

Limba și literatura română de Niculae Alexandru West

Doamnă Profesoară,N-ați ieșit la pensie, vi s-a părut.Este o chestiune de vârstă, vă rog,Chiar dacă asta v-a durut.

Dumneavoastră predați în continuare,Ca-n vremurile de glorii.Când lecturile suplimentare, nu erauChiar atât de obligatorii.

Pentru că povesteați ore-ntregi Romane unor copii Ce-ar fi vrut să sune de ieșire Tocmai a doua zi.

Ne-ați așteptat să trecemVreodată pe la școală, o știm.Dar nu găseam cuvinte potriviteSă vă bucurăm, să vă mulțumim.

Știți, noi mai facem și-n viațăCâte o greșeală de ortografieȘi mai trecem pe curatMaculatoarele din copilărie.

De aceea imaginați-vă Că suntem cu toții la clase: Deliu, Tocaci, Crăciunoiu,Nicolescu, Spiridon, Tănase...

5

Dumneavoastră povestiți-neCeva, despre ce vreți.Noi, prin sugestie, am influențatElevul de serviciuSă nu suneDe pensie.

Suntem în bănci, cuminți. V-ascultăm.Vă sărutăm pe inimă, pe mână.Pentru că nu pot fi pensionate,Limba și literatura română.

https://www.youtube.com/watch?v=KN9bXFVr9-kFlorian Pitiș recitând Limba și literatura română - de Niculae Alexandru West

Trivia: Limba Română

Limba română este vorbită de 28 de milioane de pesoane și este limbă maternă pentru 24 de milioane.

Limba română este limbă oficială în România, Republica Moldova (unde este numită limba moldovenească) și provincia autonomă

Voivodina (Serbia). Țările în care sunt cei mai mulți vorbitori de limbă română: Austria,

Canada, Israel, Italia, Germania, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Spania, Statele Unite, Ucraina, Ungaria.

În țările arabe, sunt vorbitori de limbă română care provin din cei care au făcut studii universitare în România.

Se apreciază că 5% din populația statului Israel, care provine din emigrația evreilor din România, vorbește românește.

Dispersarea populației din Basarabia și Bucovina de Nord, după

6

încorporarea acestor teritorii în URSS în 1945, face ca să existe vorbitori de română în Adzerbaigian, Uzbekistan, Tadjikistan, Rusia și Turkmenistan.

Există vorbitori de limbă română în America Latină, Australia, Noua Zeelandă, Japonia și Africa de Sud.

Alfabetul latin a fost introdus în Țările Române în anul 1862, prin decret oficial al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În Muntenia, alfabetul latin fusese introdus în școli din anul 1853.

Prima scriere românească, cu alfabet chirilic, este Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către Judele Brașovului Hans Benkner, datată în jur de 20-30 iunie 1521.

Originea limbii române este: grupul italic al limbii indo-europeană - limba dacică - limba latină - adausurile slave, turcești, grecești, germane, maghiare, franceze.

Limbile înrudite cu limba română: limba aromână, limba megleno-română (meglenita) și limba istro-română.

Graiurile românești sunt: ardelenesc, bănățean, crișean, bucovinean, moldovenesc, maramureșan, muntenesc și timocean.

Structura etimologică a vocabularului românesc: elemente romanice 71,66% (latinești moșenite 30,33%, franceze 22,12%, latinești savante 15,26%, italiene 3,95%), elemente slave 14,17%, elemente germane 2,47%, elemente neogrecești 1,7%, elemente traco-dacice 0,96%, elemente maghiare 1,43%, elemente turcești 0,73%, elemente englezești 0,07%, origine incertă 2,71%.

Cuvinte de origine traco-dacică:A: abeş,  Abrud, abur, acăţa, adămană, ademeni, adia, aghiuţă, aidoma, ală, alac, aldea, ameţi, amurg,  anina, aprig, argea, Argeş, arunca, azugă. B: baci, baier, baligă, baltă, bară, Barbă-cot, barză, bască, batal, băga, băiat, bălan, balaur, beregată,  boare, bordei, bortă, brad, brânduşă, brânză, brâu, brusture, bucur, buiestru, bunget, burghiu, burlan,  burtă, burtucă, burtuş, butuc, butură, buză. C: caier, caţă, căciulă, căpuşă, căpută, cătun, cioară, cioban, cioc, ciocârlie, ciomag, cârlan, cârlig, codru, copac, copil, creţ, cruţa, cujbă, culbec, curma, curpăn, cursă, custură, D: darari, daş, dărâma, deh, deretica, descăţa, descurca, dezbăra, desghina, dezgauc, doină, don, dop, droaie, dulău. F: fărâmă. G: gard, gata, gălbează, genune, ghes, ghiară, ghimpe, ghiob, ghionoaie, ghiont, ghiuj, gîde, gîdel, gordin, gorun, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, gudura, guşă. H: hojma. I: iazmă, iele. Î: încurca, înghina, îngurzi, înseila, întrema. J: jilţ. L: leagăn, lepăda, lespede, leşina. M: mal, maldac, mazăre, măceş, mădări, măgură, mălai, mămăligă, mărcat, mătură, melc, Mehadia, mieru, mire, mistreţ, mişca, mânz, morman, mosoc, moş, moţ, mugure,

7

munună, murg, muşat. N: năpârcă, năsărâmbă, niţel, noian. O: ortoman. P: păstaie, păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea. R: raţă, ravac, răbda, reazem, ridica, râmfă, rânză. S/Ş: spânz, stăpân, stărnut, sterp, stejar, steregie, stână, străghiată, strepede, strugure, strungă, sugruma, suguşa, şale, şiră, şopârlă, şoric, şut, scăpăra, scrum, scula, scurma, sâmbure, sâmvea, sarbăd, Sarmisegetuza. T: tare, traistă, tulei, Ţ: ţap, ţarc, ţarină, ţăruş, ţundră, ţurcă. U: uita (a se), undrea, urca, urcior, urdă, urdina, urdoare. V: vatră, vătăma, vătui, viezure, viscol, Z: zară, zăr, zburda, zestre, zgardă, zgîria, zgârma, zimbru zârnă.

Cuvinte de origine latină (moștenite):dies-zi, formosus-frumos, mensa-masa, ponere-punere, taurus-taur, piscis-pește, ovium-oaie, canticum-cantec, pharmacum-farmec, calidus-cald, dolor-durere, pavimentum-pamant/ paviment, aurum-aur, argentum-argint, dulcis-dulce, terra-țară, frater-frate.

Cuvinte de origine latină (neologisme din franceză sau din limbajul științific):abajur, abisal, abordare, augmenta, avalanșă, avion, aviator, bacalaureat, a badijona, baghetă, balans, bastion, benedictin, bleumarin, bluzon, parbriz, bijuterie, cascador, central, concordant, confrerie, cotidian, floretă, brigand, farsă, fumoar, franc, franci, francmason, ghid, grotesc, garanta, grizat, grizonat, hibernare, hibrid, idiom, iluzie, jambon, jurnal, manechin, motor, meșă, metis, nivel, obsesie, obstinat, obturat, pardesiu, mantou, patiserie, șarlotă, gambă, biuretă, filtru, flambare, distilare, lichior, șampanie, tartină, turnesol, bisturiu, pensă, colier, mască.

Cuvinte de origine slavă:

ciudă, veselie, pizmă, grijă, nădejde, jale, milă, lene, drag,trup, obraz, gât,glezne, zlătar, grădinar, zidar, precupeţ, babă, nevastă, boier, slugă, robcojoc, nădragi, izmene, cuşmă, şubă, lapoviţă, crivăţ,belciug, ciocan, cleşte, daltă, greblă, lopată, nicovală, perie, sfoară, sită, topor, plug, suliţă, sabie, coşciug, coş, clopot, pod, pivniţă, grajd, prag, ogradă, grădină, gulie, hamei, hrean, lobodă, morcovi, praz, rapiţă, sfeclă, ştir,bivoli, raţe, gâşte, păstrăvi, ştiuci, colindă, gol, izvor, plăti, rană, scump, sută, brazdă.

Cuvinte de origine turcă:

baltag, briceag, catâr, cazma, călăuză, cealma, chibrit, cioban, hambar, murdar, hoinar, ortoman sau poznă, bacșiș, dulap, făraș, șalvari, bondoc;

8

caraghios; chefliu; chel; chior; coșcogea; hain; mahmur; mofluz; mucalit; nurliu; palavragiu; sadea; sașiu; șiret , tembel; zevzec. aga; alai; arnăut; buluc; calauz; cazac; ceauș; duium; ghiulea; iama; iatagan; ienicer; iureș; leafa; lefegiu; meterez; paloș; spahiu; surla; zaherea; dandana; derbedeu; dovleac; dud; dugheana; dulgher; dusșumea; farfurie; fes; fistic; geanta; gherghef; ghiol; ghiotura; ghiuden; ghiveci; habar; hac; halat; haimana; hal; halal; halva; hamal; hambar; haram; harbuz; hatâr; haz; hazna; huzur; herghelie; geam; iahnie; iaurt; ibric; lalea; lichea; lighean; liliac; liman; lulea; macara; magiun; mahon; maimuță; manea; marama; margean; moft; moftangiu; moloz; mosafir (si musafir); mucava; musaca; musama; nufar; nur; odaie; papara; papuc; pastrama; pilaf; rachiu; rahat; salcâm; sarma; sidef; sofa; soi ("rasa"); surghiun; susan; sal; șandrama; șiretlic; șiș; tabiet; taifas; talaz; taman; taraba; taraf; tarhon; tarla; tavan; telemea; tertip; tuci; tutun; tarâm; toi; trufanda; zambila; zarzavat; zeflemea; zor; zuluf, ciorbă.

Cuvinte de origine germană:

abțibild, aclimatiza, aprioric, areal, baiț, banc (glumă), beletristică, bere, bilanț, blat (de tort), bombastic, boson, buncăr, canistră, cargo, carst, cartof, chelner, chit (material), chiflă, clapă, clemă, cocos, colonel, comitat, crenvurști, curat, delicatesă, duză, exmatricula, fain, falț, flașnetă, fraier, furnir, gater, gheșeft, gira, glazură, hăcui, hering, kaizer, kitsch, ladă, lagăr, letcon, loz, lozincă, maghiran, mahăr, mapă, marțipan, matriță, mișmaș, pantof, parizer, patent, patrula, patrulă, pensulă, pică (ranchiună), platfus, popou, porțelan, procent, procură, puci, pudel, radieră, rechizite, referat, rivanol, rozmarin, rucsac, șablon, sacou, șaibă, seppuku, servus, sfanț, șlap, șlefui, șmecher, șmirghel, șnițel, sodă, șopron, sorta, șpagat, spalier, șpan, șperț, șpiț, spital, șpriț, șprot, stadion, ștrand, ștreang, ștrengar, ștrudel, șubler, șură, surogat, șurub, taifun, taler (monedă), țigară, țol (unitate de măsură), tonomat, trabuc, trambulină, trap, troacă, turn, vacs, vană, vată, veneric, ventil, vest, vinclu, zaț, zepelin,

Cuvinte de origine maghiară:fecior – ficsúr (= tînăr peste 20 cu maniere exagerate, ~= dandy, Gigel); uriaş – óriás; oraş – város; cămătar – kamat (=dobîndă); cătană – katona; iobag – jobbágy; ;bai – baj (problemă) hiba – hiba (defect); cîrciumă – ko(r)csma; vizitiu – vezető (= conducător); hotar – határ (ca graniţă); a hotărî – határozni; pastor – pásztor; pahar-pohár; ciurdă – csorda; ardei – árdé (numai în Ţinutul Secuiesc); -belşug – bőség; cheltui – költeni; -hin – kín; chip – kép; plăcintă – palacsinta; talpă-talp; -sac-zsák;  răntaş – rántás; muncă – munka; leuştean – lestyán; neam – nyám;  beteag – beteg (bolnav); bolund – bolond (prost, tampit)

9

Cuvinte de origine greacă:

Agale, aghiuţă, agonisi, ahtiat, alandala, alice, alifie, ananghie, anapoda, anatemă, anghinare, anost, arac, argăsi, arhiologie, arvună, boboc, bulină, buzunar, caisă, calapod, călimară, canapea, căpcăun, cărămidă, cartofor, cărturar, castan, catarg, catastif, caterisi, caterisire, chiparos, chivernisi, coală, comis, condei, conopidă, cordea, cordeluţă, coriandru, cort, demon, desigur, dichisi, doxă, dragoman, dram, duzină, economisi, eforie,, egumen, enoriaş, enorie, eparhie, evlavie, fandosi, fasole, felie, fidea, filă, fisă, flamură, folos, folosi, franzelă, furtună, fustă, gargară, garoafă, glastră, guvid, hardughie, hartă, hrisov, iasomie, icter, ieftin, ifose, igrasie, iotă, ipochimen, ipsos, importanţă, lămâie, lăuză, lefter, lepră, levantă, lipsă, lipsi, logofăt, măcar, macaroană, magazie, marafet,mărgăritar, marghiolie, midie, mistrie, molipsi, monedă, mosc, mostră, mutră, noimă, nostim, nufăr, oftica, oftică, oleacă, omidă, pandişpan, paner, paranghelie, pat, patimă, pătimi, pedepsi, plămân, plapumă, plictisi, poliloghie, politicos, polologhie, porfiră,portocală, portocaliu, pricopsi, prisos, proaspăt, profir, pronaos, prosop, psalt, reţetă, rodie, salată, saltea, saramură, scăfârlie, schepsis, schimonosi, scop, scrumbie, scufiţă, sertar, sigur, sihastru, simandicos, sinchisi, sosi, spanac, sparanghel, spermanţet,splină, stacojiu, stafidă, stavrid, stemă, stivă, stol, strachină, stridie, tacticos, ţâfnă, ţâfnos, tagmă, taifas, ţaţă, ţelină, tiflă,timonă, tipografie, ţoale, trandafir, tumbă, turlă, urgisi, ursi, vanilie, vapor, vlăstar, zahăr, zâzanie, zodie, zugrăvi.

Citate: despre Limba Română A vorbi despre limba română este ca o

Duminică...Limba română este patria mea - Nichita Stănescu

Noi nu suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră - Mihai Eminescu

Eu sunt doar o pată de sânge care vorbește - Nichita Stănescu

Limba și legile ei dezvoltă cugetarea - Mihai Eminescu

Limba este casa ființei - Martin Heidegger

10

Limba română este partea noastră de cer - Constantin Noica

Vedeți cum ne-am luptat noi pentru limba și românitatea noastră? Luptați-vă și voi și apărați-le ca lumina ochilor - Simion Bărnuțiu

Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie - Ion Luca Caragiale

Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare... - Mihai Eminescu

Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric - Petre Țuțea

Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet - Fănuș Neagu

Limba este însăși floarea sufletului etnic al românimii - Mihai Eminescu

Să treci de la limba română la cea franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract - Emil Cioran

11

Istoria formării limbii româneLimba română este limba latină vorbită neîntrerupt în partea orientală a imperiului roman, cuprinzănd provinciile dunărene romanizate (Dacia, Panonia, Moesia superioară și inferioară) din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii și până în zilele noastre. (Acad. Alexandru Rosetti Istoria Limbii Române. Ed. Științifică și Enciclopedică 1977)

Latinizarea din aceste zone a început cu mult înainte de ocuparea militară a unei părți din Dacia (105 e.n), cel mai probabil la începutul secolului I și a continuat și după retragerea trupelor romane la sud de Dunăre (271 e.n). Dacii au fost decretați cetățeni romani prin actul Constitutio Antoniana din anul 212.

Alte limbi rezultate din latinizarea regiunii din estul Europei au fost limba aromână, megleno-româna, istro-româna, limba dalmată (dispărută) și limba latină populară orientală. La sud de Dunăre, comunitățile latinofone au devenit minorități, înconjurate de o populație majoritară slavofonă sau elinofonă (în zonele unde sunt astăzi Bulgaria, Iugoslavia sau Grecia de Nord).

Limbile vorbite pe teritoriul dacic (geto-daca, traco-daca) înainte de latinizare erau, probabil, mai multe dialecte asemănătoare, toate provenite din limba proto indo-europeană. Din aceeași limbă de origine provin și limbile greacă și albaneză.

Pe acest fond de limbă dacică, care a jucat rolul substratului, s-a grefat limba latină, așa cum în alte zone ocupate de romani limbile locale au fost substratul din care s-a format celelalte limbi latine europene: etrusca+ latina = italiana; limba iberilor+ latina= spaniola; occitana+latina= limba franceză din sudul Franței, sarda+ latina= limba din Sardinia, galica+latina= limba franceză, etc.

Latinizarea dacilor a fost rezultatul mai multor factori: pătrunderea spontană a limbii latine în zonă ca urmare a extinderii imperiului roman, ocupația urmată de administrare și introducerea justiției romane, colonizarea romană, urbanizarea, creștinizarea, circulația și comerțul, serviciul militar în armata romană al tracilor/dacilor cu întoarcerea veteranilor, educația.

12

Componenta dacică a limbii române este dovedită de fondul de cuvinte dacice care au persistat (multe foarte asemănătoare cu echivalentul lor din limba albaneză) și numele de toponime: Carpați (de la tribul dacic al Carpilor), Argeș (Argessos - strălucitor), Olt (Alutus), Maramureș (mara- stâncă, Maris) București (bukur - frumos), Bucegi (la fel), Dunăre (Donaris), Crișul (Crisna), Drobeta, Napoca, Dierna (Orșova).

Peste fondul principal daco-latin al limbii române s-au grefat cuvinte ale popoarelor care au venit și s-au stabilit în zonă, cum sunt cumanii, pecenegii, tătarii, turcii și slavii, sau cuvintele împrumutate de la popoarele vecine: greci, turci, maghiari, germani. Cuvinte de origine turanică (turcești, tătărăști, cumane) sunt: Aslan, Basarab, Coman, Comănești, bărăgan, baltă, iatac, odaie, buzdugan, toponime terminate în "ui" ca Bahlui, Covurlui, Vaslui, Călmățui, etc)

După Dimitrie Cantemir (Descriptio Moldaviae 1716), scrierile de pe teritoriul țărilor române au continuat să se facă în limba latină, până în timpul domnitorului Alexandru cel Bun (a domnit între 1400 și 1432), când acesta a ordonat arderea tuturor textelor în latină și adoptarea scrierii cu alfabet chirilic (limba slavă bisericească). Scopul a fost acela de a împiedica pătrunderea religiei catolice. Această teorie a fost confirmată de Mihail Kogălniceanu.La sfârșitul secolului XVIII, învățații Școlii Ardelene au popularizat originea latină a limbii române. Prin campania politică a generației pașoptiste, care are multiple merite în unirea țărilor române și modernizarea națiunii, a rezultat în introducerea alfabetului latin în anul 1862.

Limba Română și teoriile protocronisteProtocronism este un termen inventat de Edgar Papu, care se referă la ideea că limba și istoria română au precedat limbile și culturile europene antice, care au derivat din vorbirea și scrisul "proto-românilor".Curentul pleacă de la ideile lui Nicolae Densușianu (1846-1911; jurist și istoric, pe numele adevărat Nicolae Pop, care și-a luat numele de familie de la numele localității Densuș, unde s-a născut. El s-a dedicat efortului de a

13

clarifica istoria foarte veche a poporului român. A fost criticat pentru concluzii formulate fără dovezi istorice și lingvistice convingătoare. Cartea lui cea mai importantă este Dacia preistorică, publicată postum în anul 2013). Naționalismul lingvistic și literar a fost reaprins de filologul Edgar Papu în anul 1974, după care a fost preluat de ideologii, istoricii și scriitorii "de serviciu" ai partidului comunist român, care l-au transformat într-un suport al variantei de comunism naționalist, preconizat de Nicolae Ceaușescu.

Una dintre cauzele des invocate ale fenomenului (protocronist) este legată de un complex de inferioritate specific naționalismului românesc.[3] Una dintre primele expresii ale unei teze protocroniste ar putea fi atribuită lui Bogdan Petriceicu Hasdeu.[4] Savant și pionier al culturii române, cu o operă de valoare incontestabilă în ansamblul său, acesta afirmă într-adevăr în Etymologicum magnum Romaniae că dinastiile princiare medievale din Țara Românească și Moldova descindeau dintr-o castă dacică ce își avea originile în vremea lui Burebista.[5] Ideea este reluată astăzi pe numeroase site-uri care vehiculează teze protocroniste.Totuși, un exemplu mult mai edificator este Nicolae Densușianu, ale cărui scrieri sunt grupate în principal în Dacia preistorică. Acesta prezintă într-o manieră speculativ-vizionară o civilizație pelasgă, originară din spațiul românesc, ce domnește de mai bine de un mileniu peste un imperiu întins de la Atlantic până în India și care ar fi la baza întregii culturi europene.[6] Autorul mai califică drept daci personalități istorice ca Asăneștii sau Horea.[7]

După Primul Război Mondial și reîntregirea țării, ideologia de nuanță protocronistă a început să câștige în simpatie în unele cercuri politice. Garda de Fier, organizație de extremă dreaptă, cocheta mai ales cu ideea unei integrări a ceea ce se voia a fi, un mesaj zamolxian (adică dacic) în propria sa ideologie.[8]

Criticând fenomenul, Șerban Cioculescu introduce în 1941 termenul tracomanie pentru respectivele exagerări.[6] Mircea Eliade, deși el însuși era sursă de inspirație pentru exagerări contemporane și ulterioare, relua termenul lui Cioculescu și vorbea de „un curent care, în expresiile lui cele mai extravagante, a meritat numele de «tracomanie»”.[9]

În 1974 Edgar Papu publică în revista culturală Secolul 20[10] un eseu intitulat „Protocronismul românesc”, susținând prioritatea cronologică

14

românească în cazul unor inovații europene.[11] Folosește ca exemple Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, care ar fi anticipat literatura barocă europeană, îl consideră pe Dimitrie Cantemir ca pe un scriitor romantic avant la lettre, iar pe Mihai Eminescu ca pe un predecesor al existențialismului și sociologiei. Concluzia lui Papu este că „protocronismul este una din trăsăturile dominante și definitorii ale literaturii noastre în context mondial”.A fost suficient ca această teorie să fie făcută publică, pentru ca unii oameni de știință și unii ideologi de partid să înceapă să accentueze glorioasele realizări sau descoperiri românești, primele în cele mai diverse domenii. Toate acestea au fost dublate de o glorificare extensivă a realizărilor culturale și politice românești.Ideea a fost imediat adoptată de regimul naționalist al lui Ceaușescu, care a încurajat și amplificat discursul cultural și istoric, afirmând superioritatea culturii autohtone în fața oricărei influențe străine.[12] Ideologia ceaușistă dezvoltă un concept aparte după 1974, când la al XI-lea Congres al Partidului Comunist din România atașează protocronismul marxismului oficial, afirmând că dacii fondaseră „un stat neorganizat” permanent.[13] (www.wikipedia.com)

Pentru detalii în subiect vă recomandămDan Alexe: Dacopatia și alte rătăciri românești. Humanitas 2015.Mircea Mihăieș: Pierdut în protocronia (1,2). România Literară 2017,

august.Vlad Ion Papp: Edgar Papu și protocronismul românesc în spațiul revistei

Luceafărul. Eikon 2015.

O vastă literatură tipărită a fost destinată susținerii cauzei protocroniste care contestă formarea limbii române prin latinizarea zonelor balcanice și din Europa de Est și conferă limbii geto-dacă sau traco-dacă rolul de sursă primară a limbilor indo europene:

Maria Crișan: Fals tratat de geto-dacă. Limba geto-dacă matcă a limbilor indoeuropene și asiatice. Editura Biblioteca Bucureștilor. 2003Napoleon Săvescu: Noi nu suntem urmași Romei. Ed.Teodora 2012Iulia Brânză Mihăileanu: Pentru cine este nocivă originea traco-dacă a limbii române? Editura Științifică București 1961

15

Vorbirea corectă româneascăDe 10 (zece)! 

Zece greșeli gramaticale frecventede Raluca 5 august 2013 www.literparc.ro

E greu de realizat o selecție a celor mai frecvente greșeli gramaticale din limba română, pentru că acestea sunt tot mai diverse și, în loc să se rărească, ele devin din ce în ce mai multe.De asemenea, trebuie neapărat făcută diferența între greșelile gramaticale și greșelile de lexic și semantică, pentru că, deși vizează ambele utilizarea unei limbi române normate și îngrijite, ele nu presupun același lucru. Greșelile gramaticale se produc din necunoașterea suficientă a gramaticii limbii române și rezultă în utilizarea de forme gramaticale eronate ale unor cuvinte/structuri de cuvinte. Exemple: dezacordul, anacolutul, despărțirea incorectă/ilogică (cu cratimă) a unor cuvinte, conjugări greșite ale unor verbe, declinări incorecte ale unor substantive, adjective etc.Greșelile de lexic și de semantică sunt cauzate de lipsa cunoașterii sensurilor anumitor cuvinte și folosirea lor inadecvată în anumite contexte, de necunoașterea anumitor perechi paronimice sau neologisme și utilizarea lor cu alt sens, de lipsa unui vocabular vast, bogat etc. Exemple: pleonasmul, contradicția în adaos, etimologia populară, atracția paronimică etc.

1. „Fii bun, dar nu fi prost!” / Să fii bun!; Să nu fii prost!Am preluat, în vederea discuției de la acest punct, titlul unui subcapitol al lucrării Florei Șuteu, Dificultățile ortografiei limbii române 1. Articolul, ca și paragraful nostru, se referă (și) la scrierea, adesea incorectă, a verbului a fi la imperativ, persoana a II-a, singular. Atât la forma afirmativă, cât și negativă, pentru că, după cum sugerează și titlul, cele două diferă: la forma afirmativă, verbul (a) fi la modul imperativ, persoana a II-a, singular, se scrie cu doi i (Fii bun!; Fii ascultător!; Fii corect!; Fii cinstit! etc.). La forma negativă însă, regula (dintotdeauna!) ne cere scrierea cu un singur i (Nu FI prost!; Nu FI corupt!; Nu FI rău!; Nu FI obraznic! etc.)„Ca să scriem cu ii sau cu iii nu trebuie să știm altceva decât gramatică. Nu e cazul să o luăm la fugă. Gramatica este ea pe hârtie, dar cea de pe hârtie se află și în capul nostru, fără să știm că e gramatică. Adeseori putem să punem pe hârtie această gramatică din capul nostru, fără să facem greșeli de ortografie. […] Grupul de litere ii reflectă, în multe cazuri, numai o gramatică pe hârtie, adică o gramatică scrisă. De aceea am considerat acest grup de litere, o literă compusă cu funcție gramaticală [subl. aut.].” (Flora Șuteu, op. cit., p. 144)Verbul a fi este verb neregulat, în astfel de contexte (ca și cele de mai sus) având valoare de auxiliar (verb copulativ). Forma de conjunctiv prezent, persoana a II-a, singular este (tu) să fii, cu doi i. La fel și cea negativă: (tu) să nu fii…De ce însă imperativul negativ de persoana a II-a, singular al verbului a fi se scrie cu un singur i? E simplu: „Imperativul negativ se formează însă cu infinitivul verbului și deci forma este nu fi. Valoarea lui -ii la forma pozitivă de imperativ este însă /i/ ca și la forma

16

negativă, astfel că greșeala de scriere nu se poate evita decât prin învățarea regulii de formare a imperativului pozitiv sg. cu -ii  (ca la conj. prez. 2) și a celui negativ cu infinitivul: (a) fi.” (Flora Șuteu, op. cit., p. 150)La forma afirmativă, se scrie cu -ii, primul i fiind din rădăcina verbului (a fi), iar al doilea se atașează în urma conjugării verbului, indicând persoana a II-a și numărul singular.De asemenea, la gerunziu, verbul (a) fi se scrie cu –ii-, indiferent de formă (negativă sau afirmativă): (ne)fiind.Deci:NU AȘA!…„Nu fii «extremist», fii vegan” 2…ci AȘA! Nu fi „extremist”, fii vegan!2. nou-născut, nou-născuțiAcest cuvânt (nou-născut), cu toate formele sale declinate, este compus dintr-un adverb de mod cu funcție sintactică de complement de mod și un adjectiv. Totuși, acest adverb (nou, cu sensul de „(de) curând, recent”) este perceput ca un adjectiv și confundat cu un atribut adjectival, de aici fiind și tendința de realizare a acordului; confuziile se realizează mai ales la forma de masculin, singular a cuvântului compus: nou-născut. Dar nou este adverb aici; prin urmare, este invariabil (nu își schimbă forma) și nu are decât o singură formă (nou), indiferent de declinarea adjectivului născut. Așadar nu este corect decât nou-născut, nou-născuți, nou-născută, nou-născute, nou-născuților, nou-născutelor etc.Realizarea acordului particulei nou (percepută ca un adjectiv / atribut adjectival), indiferent de forma compusului, este un caz de hipercorectitudine: din dorința de a se exprima cât mai corect, cult, anumite persoane realizează acordul adjectival și, de fapt, greșesc.Și da, conform DOOM2, se scrie cu cratimă: nou-născut 3.Și regula e veche: „Cu unele excepții, se scriu cu cratimă următoarele tipuri de formații compuse din cuvinte în raport de  d e p e n d e n ț ă  [subl. aut.]: 1. substantivele compuse din s [i.e. substantiv – n.n. R.P.] + atribut genitival sau prepozițional (nu și untdelemn): ochiul-boului, traista-ciobanului, ochi-de-pisică, brânză-n sticlă; 2. substantivele compuse din vb. [i.e. verb – n.n. R.P.]+ complement direct sau complement direct + vb.: cască-gură, târâie-brâu; gură-cască, nu-mă-uita sau vb. + prep. [i.e. prepoziție – n.n. R.P.] + complement: calcă-n străchini; 3. substantivele cu termenii în raport de dependență în cuprinsul unei sintagme dezvoltate sau al unei fraze: iarba-datului-și-a faptului, trei-frați-pătați; lasă-mă-să-te-las, uite-popa-nu-e-popa; 4. adjectivele compuse din adj. + adj. complement, adj. + adv. complement sau adv. complement + adj. [s.n. R.P.]: albastru-azuriu, roșu-portocaliu, liberal-burghez, albastru-închis (albastră-închis), nou-născut (nou-născuți).” 4Concluzie:NU AȘA!…„Alocație copii / trusou noi nascuți” 5…ci AȘA!Alocație copii/trusou nou-născuțiDupă modelul compusului de mai sus, este corect prim-ministru și NU primul(-)ministru, prim-miniștri și NU primii(-)miniștri, prim-ministrului și NU primului(-)ministru etc.!3. Pronumele personale și reflexive neaccentuate + verb auxiliar → se unesc

17

ÎNTOTDEAUNA prin CRATIMĂ!În astfel de situații, vorbim de o joncțiune („lipire”) obligatorie, care se realizează în urma unor legături morfosintactice. Astfel, regula gramaticală spune că formele clitice de pronume personale și reflexive (formele neaccentuate) se unesc neapărat prin cratimă de verbul auxiliar care le urmează, indiferent de natura auxiliarului. Astfel, se scriu întotdeauna cu cratimă:▪ MI-A zis/făcut/dat/luat/scris etc. NU m-ia zis sau mia zis!, unde mi- este formă

neaccentuată de pronume personal, persoana I, singular, caz dativ, îndeplinind funcție sintactică de complement indirect, iar a reprezintă forma verbului auxiliar a avea de persoana a III-a, singular, care ajută la formarea timpului perfect compus.

▪ ȚI-O zice/face/da/lua/scrie etc. NU ț-io zice sau țio zice! În astfel de exprimări, ți- reprezintă forma neaccentuată de pronume personal, persoana a II-a, singular, caz dativ, cu valoare sintactică de complement indirect;  o este verb auxiliar, care ajută la formarea modului prezumtiv sau a unui viitor popular, în funcție de context.

▪ I-AȘ zice/face/da/lua/scrie etc. NU ia-ș zice sau iaș zice! În acest exemplu, i- reprezintă forma neaccentuată de pronume personal, persoana a III-a, singular, caz dativ, cu funcție sintactică de complement indirect, iar aș este forma auxiliarului a avea pentru persoana I, singular, mod condițional-optativ, timpul prezent.

▪ NE-AU zis/făcut/dat/luat/scris etc. NU n-ea zis sau nea zis!; ne- este formă neaccentuată de pronume personal, persoana I, plural, caz dativ, îndeplinind funcție sintactică de complement indirect, iar au reprezintă forma verbului auxiliar a avea de persoana a III-a, plural, care ajută la formarea timpului perfect compus.

▪ V-O zice/face/da/lua/scrie etc. NU vi-o zice /v-io zice sau vo zice! Aici, v- este forma neaccentuată de pronume personal, persoana a II-a, plural, caz dativ, cu valoare sintactică de complement indirect;  o este verb auxiliar, care ajută la formarea modului prezumtiv sau a viitorului popular, după caz.

▪ LE-AM zice/face/da/lua/scrie etc. NU lea-ș / l-eaș zice sau leaș zice! pentru că le- reprezintă forma neaccentuată de pronume personal, persoana a III-a, plural, caz dativ, cu funcție sintactică de complement indirect, iar am este forma auxiliarului a avea pentru persoana I, plural, modul condițional-optativ, timpul prezent.

Desigur, orice combinație între forme atone de pronume personale / reflexive și acele forme de verbe auxiliare (sau oricare altele) se scriu cu cratimă. Precum: mi-aș (face), mi-o da, mi-ai (spune), mi-au (cântat), mi-or (cânta), m–au (chemat), M-AM (spălat), MI-AM (zis); NE-OM (spăla); ne–o (zice); ne-ar (scrie); v-a (făcut); V-AȚI (spălat); v-aș (spune); ți-oi (spune); ți-aș (face); ți-au (zis); i-au (spus); i-am (dat), i-o (spune); le-aș (face); le-o (zice); le-au (dat); S-a spălat/jucat/curățat etc.; V-ați spălat /jucat/curățat etc.; S-au spălat/jucat/curățat etc.De asemenea, formele neaccentuate de pronume, pentru cazurile dativ sau acuzativ, precedate de prepoziție și de prepoziția-marcă a infinitivului, a, se unesc, tot prin cratimă, de a: pentru a-mi cere; (plăcerea) de a-i citi (cărțile); spre a-l sfătui; fără a-ți păsa etc.La fel ca mai sus se procedează și în grupurile cu conjuncțiile că, de, să, urmate de astfel

18

de forme pronominale: că-l vede; de-i zice; să-ți spună; s-o anunțe (cu elidarea vocalei ă din să) etc. 4. Pronume la pronume trage… prin CRATIMĂ! Asemănătoare situațiilor anterioare sunt și cazurile în care avem grupuri formate din două pronume cu forme neaccentuate. Astfel de clitice pronominale, după cum sugerează și denumirea lor, se unesc prin cratimă, în scriere: V-O (dă); I-L (dă); MI-ȚI (lua); NE-O (împrumută); NI-L (cere); VI-L (oferă); I-O (dă); ȚI-O (oferă); ȚI-L (împrumută); MI-L (ia) etc. Așadar, este o greșeală gramaticală „rușinoasă” să scriem astfel de grupuri fără cratimă (împreunat). Și totuși există…5. Acordul greșit al articolului posesiv genitival: a, al, ai, ale Este una dintre cele mai frecvente chestiuni de acord gramatical care ridică probleme tuturor, la un moment dat. De acord cu ce? Ei bine, un cuvânt atât de mărunt, cu o valoare așa de importantă, cum este acest articol, poate induce în eroare foarte ușor pe oricine nu-i cunoaște regulile de acord. Iar acestea sunt relativ simple: articolul posesiv genitival realizează de fapt legătura semantică (indicând posesia) dintre obiectul posedat și posesor. Astfel, această parte de vorbire, aparent nesemnificativă, se acordă în gen și număr cu obiectul posedat și NU cu posesorul!E corect așadar:▪  cartea cea voluminoasă a băiatului (acordul se realizează cu substantivul cartea –

obiectul posedat (feminin, singular), iar nu cu băiatul – posesorul: cartea cea voluminoasă AL băiatului);

▪ copilul minune al muzicii clasice (articolul se acordă cu substantivul copilul – obiect posedat, masculin, singular, NU cu posesorul, muzicii: copilul minune A muzicii);

▪ pomii cei bogați ai livezii (NU pomii cei bogați A livezii, pentru că articolul se acordă cu substantivul pomii, ca obiect posedat, fiind la masculin, plural);

▪ revistele cele subțiri ale fetei (substantivul revistele, fiind obiectul posedat, la feminin, plural, forma articolului este ale și nu a, ca și cum am face acordul cu substantivul fetei, la singular: revistele cele subțiri A fetei).

„Vorbirea populară înregistrează tendința greșită de a substitui toate formele articolului posesiv cu forma a, dar acest lucru reprezintă o greșeală și generează, evident, dezacorduri.” 6În privința utilizării acestui articol însă, cea mai dificilă problemă ține de sintaxă și apare atunci când în sintagma care îl conține sunt enumerați mai mulți termeni care se află în cazul genitiv:„Se pune întrebarea dacă este necesară reluarea acestui articol înaintea fiecăruia dintre elementele enumerării. Normele limbii literare recomandă reluarea. Așadar, nu este corect să spunem: *părerile scenaristului, regizorului și presei sau *atitudinea președintelui, premierului și executivului, ci părerile scenaristului, ale regizorului și ale presei și atitudinea președintelui, a premierului și a executivului.Singura excepție de la această regulă este situația în care genitivele coordonate fac parte dintr-o denumire, dintr-o structură resimțită ca reprezentând un tot, o unitate, cum ar fi: Ministerul Educației și Cercetării, Direcția Generală a Apelor, Pădurilor și Mediului etc.De asemenea, în cazul unei apoziții în genitiv, prezența articolului posesiv este obligatorie. Astfel, vom spune: El este autorul unei cercetări, a unei noi abordări în medicina tradițională.” 7Mai multe detalii și explicații despre regulile privind utilizarea corectă a articolului

19

posesiv genitival, dar și cum să eviți greșelile de acest tip, poți citi în articolul dedicat: aici.6. Dezacordul, bată-l vina!Cel mai cunoscut tip de dezacord și cel mai des întâlnit este, fără îndoială, cel care are loc între subiect și predicat. Nu prezentăm mai jos situațiile în care acordul e simplu și logic și nu există vreo piedică în punerea în practică a regulii de bază (predicatul se acordă în persoană și număr cu subiectul; de asemenea, numele predicativ al predicatului nominal se acordă, după context, și în gen), ci arătăm cazurile în care chiar și acordul gramatical dintre subiect și predicat sfidează logica, putând pune în dificultate pe oricine, mai ales în vorbire.1. „Avem așteptări mari în ceea ce privește investițiile.” sau „Avem așteptări mari în ceea ce privesc investițiile.” 8Contrar așteptărilor, corect este Avem așteptări mari în ceea ce privește investițiile., pentru că subiectul predicatului (privește) este pronumele relativ compus ceea ce. Aparent, lumea consideră substantivul investițiile ca fiind subiect pentru acest predicat și, în consecință,  îl acordă cu acesta, însă investițiile nu este altceva decât complementul direct al predicatului privește. Printr-o schemă simplă, sintagma (în) ceea ce privește investițiile se redă astfel:[S (ceea ce)] + [P (privește)] + [CD (investițiile)], unde S este subiectul, P este predicatul, iar CD – complementul direct.Mai multe detali citești în articolul de aici.2. „148 de șoferi au rămas fără permis. Majoritatea vor merge pe jos.” 9 sau „148 de șoferi au rămas fără permis. Majoritatea va merge pe jos.”?; „Ce facem cu banii? Majoritatea banilor merge pe mâncare și rate.” 10 sau „Ce facem cu banii? Majoritatea banilor merg pe mâncare și rate.”?Acest subiect este dezbătut și aici.Conform acordului gramatical (strict) și urmând regula de  bază, acordul se face cu subiectul majoritatea, care, fiind la numărul singular, ne determină să alegem drept variantă corectă, în fiecare dintre exemple, enunțul cu predicat la numărul singular: „148 de șoferi au rămas fără permis. Majoritatea va merge pe jos.”, respectiv „Ce facem cu banii? Majoritatea banilor merge pe mâncare și rate.” Totuși, gramaticile normative „tolerează” și variantele cu predicat la numărul plural, unde vorbim de un acord după înțeles, care ignoră forma subiectului majoritatea.Prin urmare, care dintre cele două titluri sunt corecte? Ambele! Unul urmează regula acordului gramatical („Ce facem cu banii? Majoritatea banilor merge pe mâncare și rate.”), iar celălalt constituie o excepție de la această regulă, urmând logica și sensul („148 de șoferi au rămas fără permis. Majoritatea vor merge pe jos.”). Uneori însă logica e mai puternică și excepția se impune mai puternic decât regula:„Așadar, renunțând la anumite prejudecăți lingvistice, trebuie să admitem că acordul după înțeles nu este o abatere de la acordul gramatical, ci un alt tip de acord, la fel de legitim, iar uneori singurul posibil.” 113. Subsemnatul nu participă. sau Subsemnatul nu particip.? 12În stilul administrativ (în cereri, mai ales), subsemnatul, deși desemnează locutorul ca autor al unui act oficial, are o valoare referențială (se identifică cu pronumele personal eu, persoana I, singular); prin urmare, se realizează acordul după înțeles (cu pronumele personal de persoana I, singular: Subsemnatul nu particip.):„Echivalarea substantivelor amintite cu persoana I este facilitată și de alăturarea obligatorie, ca apoziție, a numelui și prenumelui celui care semnează. În plus, între

20

subiect și predicat apar și alți termeni explicativi, uneori destul de numeroși, care sporesc distanța subiect-predicat, favorizând acordul după înțeles.” 13În alte stiluri însă (relatări „obiectivate”), pentru că lipsește numele propriu al semnatarului (care funcționează ca apoziție), acest cuvânt nu mai are valoare referențială, iar acordul predicatului se face la persoana a III-a, singular (acord gramatical): Subsemnatul nu participă. 7. Topica adverbului mai  în prezența unui verbSau poziția adverbului mai față de verb… Prin urmare, cum e corect: „Nu mai mă aștepta!” sau „Nu mă mai aștepta!”?Regula gramaticii spune: Adverbul mai este proclitic, adică stă numai în fața verbului; precedă verbul în prezența căruia este ocurent. Mai mult chiar, întotdeauna adverbul mai stă în vecinătatea imediată a centrului/radicalului verbal, indiferent de forma verbului. Prin urmare, este CORECT să se scrie/spună doar: Nu mă MAI aștepta!; Nu m-ar MAI aștepta.; Nu m-a MAI așteptat.; a nu MAI aștepta; Să nu mă MAI aștepți!;  Mă vei MAI aștepta? etc. Cealaltă construcție se folosește ca regionalism în graiurile transilvănene și în subdialectul bănățean, nefiind o formă literară și, implicit, nici recomandată.Legătura strânsă a adverbului mai cu rădăcina verbală se relevă mai ales în cuvintele derivate negative cu structura ne + mai + verb la gerunziu/participiu: nemaiîntâlnit; nemaiauzit; nemaivorbind; nemaisocotind etc., care probează încă o dată regula de mai sus.Singura excepție de la regula de mai sus, când adverbul mai urmează verbului, este reprezentată de situațiile în care verbul pe lângă care este ocurent acest adverb, are forme care se construiesc cu verbul auxiliar a fi (care ajută la formarea timpului perfect al modurilor infinitiv, condițional-optativ, conjunctiv sau prezumtiv): a mai fi vorbit; ar mai fi vorbit; să mai fi vorbit; o mai fi vorbind.8. Pronumele relativ care: cu sau fără prepoziția pe?Una dintre cele mai întâlnite greșeli gramaticale, mai ales în vorbire, este utilizarea pronumelui relativ care, cu rol de complement direct, fără prepoziția specifică acestei funcții sintactice și cazului acuzativ: pe. Mulți vorbitori de limba română uită să îl mai rostească pe acest pe, fapt ce constituie o greșeală. Astfel, este GREȘIT să spunem: Mașina care am cumpărat-o…; Copiii care i-am văzut…; Cartea care o citesc…; Revista care am luat-o…; Lumina care am aprins-o… etc. Este CORECT și obligatoriu să spunem, și în vorbire, chiar și când ne grăbim: Mașina PE care am cumpărat-o.; Copiii PE care i-am văzut…; Cartea PE care o citesc…; Revista PE care am luat-o…; Lumina PE care am aprins-o… etc. De ce? Pentru că așa spune regula:Complementul direct, exprimat prin pronumele relativ care, în cazul acuzativ, trebuie precedat de prepoziția pe.„Prepoziția pe are rolul de a diferenția complementul direct de subiectul exprimat prin care. Astfel, în enunțul «El este omul care m-a salvat», care este subiect, iar în «Omul pe care l-am salvat mi-a mulțumit», pe care este complement direct. Semnul de recunoaștere că într-o construcție avem complement direct, și nu subiect, este acela că relativul care este reluat prin pronumele personal formă neaccentuată în acuzativ (îl, o, îi, le): «omul pe care l-am salvat», «cartea pe care am citit-o», «băieții pe care i-am întâlnit», „cadourile pe care le-ai făcut»” 14.9. decât ≠ numaiDeși ambele adverbe indică restricția (fiind, de fapt, semiadverbe de restricție), ele nu

21

sunt sinonime totale (și din punct de vedere gramatical), pentru că decât nu poate fi folosit în contexte care cer utilizarea lui numai și invers.Dar când îl utilizăm pe numai și când folosim adverbul decât?E foarte simplu: Adverbul numai se folosește doar în construcții afirmative (având el un sens negativ), iar decât – în construcții negative, cu același rol semantic. Astfel, e INCORECT să spunem: *Am decât cinci lei.; *Nu am numai cinci lei., ci AȘA: Am numai cinci lei.; Nu am decât cinci lei.De asemenea, semiadverbul doar este sinonim total cu numai; prin urmare, se utilizează în aceleași contexte (afirmative!) în care apare și numai, aplicându-i-se aceeași regulă. E corect numai /doar așa: Am doar două mere. și NU *Nu am doar două mere. (pentru că se schimbă înțelesul comunicării).10. Anacoluturi „rușinoase”Parafrazând titlul unui subcapitol al lucrării lui G. Gruiță 15, considerăm anacoluturile de orice fel o eroare gramaticală (ce ține de sintaxă chiar) rușinoasă, însă realizată foarte frecvent în vorbire, din neatenție și mai puțin din… neștiință. În scris, se produce din cauza frazelor prea lungi, cărora le pierdem șirul și firul logicii.Așadar, anacolutul constituie o greșeală de exprimare, care constă în discontinuitate sintactică, și implicit logică, a frazei. Totodată, anacoluturile simple (produse în fraze scurte) trădează totuși o gândire superficială, lipsa logicii și a grijii pentru exprimarea îngrijită, corectă. De aceea, anacoluturile realizate în fraze scurte sunt… rușinoase și nu prea au scuză. Ele au, la bază, un dezacord logic și adesea sintactic, între părți de propoziție care impun acordul (de exemplu: între subiect și predicat, între predicat și complement direct etc.). Printre cele mai dese anacoluturi „rușinoase”, produse mai ales în exprimarea orală, din grabă, sunt:*El, care nu îi place muzica de acest gen, a început să fredoneze melodia mea. ÎN LOC DE El, căruia nu îi place muzica de acest gen, a început să fredoneze melodia mea.*Eu, pentru că îl cunoșteam, mi-a convenit situația. ÎN LOC DE Mie, pentru că îl cunoșteam, mi-a convenit situația. SAU Eu, pentru că îl cunoșteam, am acceptat situația. (prin înlocuirea verbului cu alt verb care să păstreze înțelesul frazei și forma cazuală a pronumelui personal – subiect).*„Cei ce nu închid geamurile de la ghenă și se sparg din cauza curentului, vor plăti toți studenții ce locuiesc pe acel etaj.” 16 ÎN LOC DE Din cauza celor ce nu închid geamurile de la gheenă și [acestea] se sparg din cauza curentului, vor plăti toți studenții ce locuiesc pe acel etaj.

22

Câteva gânduri despre limba română de astăzi - de Gabriel Liiceanu

www.contributors.ro decembrie 30, 2015 Tweet

Like5.7KÎn atmosfera de liniște a acestor zile, recitind Caietele lui Cioran, am dat peste un loc în care e evocată o vorbă a lui Platon: „Socrate către Criton înainte de a muri: «Reaua folosire a cuvintelor nu este numai o greșeală de limbă, ci și un chip de a face rău sufletelor ».” Dar de ce, m-am întrebat, insultată, gramatica ne poate handicapa pe toți? Un prim răspuns care mi-a apărut în minte ar fi: pentru că de la ea ne vin primele reguli pe care le primim în viață. Prin ea domesticim animalul din noi care intră în lume împachetat în țipete, scâncete și onomatopee. Limba e prima con-venție pe care copilul o învață, primul nostru mod de „a veni laolaltă cu ceilalți”. Primii pași în educație se fac prin corectarea greșelilor de limbă. Doar învățând limba, copilul este adus la numitorul comun al umanității. El intră în lume în numele limbii pe care a învățat să o vorbească și iese din lume lăsând în urmă amprenta limbii pe care a vorbit-o. Așa cum într-o țară străină limba te exclude din comunitatea celorlați, limba vorbită la tine acasă e cea care te include, te integrează și te face egalul celorlalți. Ea e marea „trăsură de unire” a societății.Înseamnă atunci că, dacă pocești limba, toate regulile pe care se înalță societatea vor fi nesocotite pe modelul limbii schilodite. Reflexul rigorii va fi izgonit din suflete și toate convențiile ulterioare ale vieții vor intra pe făgașul lui „merge și așa”. Ne vom închina la idolii aproximației. Vom fi nepunctuali, vom face totul de mântuială, nu ne vom ține de cuvânt, vom face reguli pentru a nu le respecta, în cele din urmă vom fura și ne vom minți unii pe alții zi de zi. Vom face să sufere sufletul fiecăruia dintre noi. Vom fi o silabă pe dos, un accent greșit pus, un inoportun „ca și”, un dezmățat „care”, un „vizavi” grețos, o „locație” lăbărțată peste lume. Vom fi crescuți prost, cu mintea necurățată. Vom sfârși prin a trăi atât de urât pe cât de urât vom vorbi.Și-apoi limba este și nu este a noastră. E a noastră în măsura în care o folosim, dar nu noi am făcut-o. Nu putem dispune de ea după bunul nostru plac. E casa care ni s-a dat în folosire pe timpul unei vieți. Și pe care o locuim împreună. Nu e totuna dacă o ținem curată sau murdară, dacă aruncăm sau nu în stradă gunoaiele noastre verbale.

23

Se spune că avem o limbă frumoasă, că Homer, Biblia și Shakespeare sună bine în română, că poezia noastră e bună și că scriitorii mari au fost provocați de cuvintele ei. Când pocești ceva ce nu e doar al tău, îi faci să sufere pe toți cei care posedă bunul acela în comun cu tine. Îi tragi în jos, le nesocotești un standard. Le ameninți infrastructura civilizației. Le dărâmi un templu. Devii profanator. Ajungi un dușman al civilizației locului.Și mai e ceva, mi-am zis. Regulile de îmbinare a cuvintelor urmează logica gândirii. Când pui cuvintele prost laolaltă, înlănțuirea gândurilor se va face și ea prost. Judecata va suferi și va deveni din ce în ce mai strâmbă. Vei vorbi în dodii, halandala, fără șir. Și vei gândi la fel. Vei fi năuc. Vei spune tot mai des prostii și, cu vremea, vei deveni prost.Este apoi și o chestie de igienă. Greșelile de limbă sunt ca virușii. Se dau și se iau. Poți infesta o întreagă comunitate cu un strănut lingvistic. E de ajuns ca un repetent la gramatică – mai ales dacă are o funcție! – să deschidă gura și aerul din jurul lui va deveni infestat. Ceilalți nu-l vor corecta, dimpotrivă, îl vor imita. Vor strănuta ca șeful. Gândiți-vă cum e când omul acesta își exhibă funcția la televizor. Spunând la fiecare trei-patru cuvinte „ca și”, va da virusul celor din jur. Iar de virusul lui „ca și”, odată luat, nu se mai poate scăpa. „Ca și” – un alien lingvistic. Iese din gura cui nu te-aștepți. România e deja contaminată. 90% din populație suferă de gripa lui „ca și”.*Felul în care am ajuns să ne vorbim limba ar trebui să fie grija și rușinea noastră de fiecare zi. Căci totul se trage de aici. Înaintea bădărăniei și a corupției, a minciunii și a prostiei – și explicându-le pe toate – vine schilodirea limbii. Iată cum se exprimă șeful celui mai mare partid de la noi: „Oamenii politici trebuie să facă decât promisiunile care le pot ține”. Cum să te lași pe mâna unora ca el? Pe mâna unora ca ei?Trebuie să recunoaștem că lucrurile au ajuns departe cu limba română. Nu numai bazele ei gramaticale sunt subminate; luate cu asalt sunt înseși redutele  alpine, limbajul academic.

Dacă cuvintele nu mai fac doi bani, dacă pot fi spuse și puse pe hârtie oricum, de către oricine și luate de oriunde, atunci, ambalate sub eticheta „lucrare de doctorat”, ele pot aduce o diplomă devalorizând un titlu. Tot ce se petrece este coerent: așa cum discursul public se poate lipsi, în gura politicienilor, de cunoașterea gramaticii, lucrările de doctorat pot fi scrise acum de polițiști și cărțile de știință de către borfași în închisori.Cândva, înainte de ’90, limba română a fost obligată să se prostitueze câteva decenii la rând. Pervertirea limbii în spațiul public este de altminteri primul lucru cu care se ocupă orice regim comunist odată ajuns la putere. Trebuind să construiască totul din capul locului pe minciună, el nu are cum să-și procure materia primă a sistemului altfel decât prin siluirea limbii.

24

Așa se face că, de pe o zi pe alta, cuvintele sunt constrânse să spună altceva decât ai sub ochi. Au fost nu puțini scriitorii care s-au simțit bine în bordelul comunist al limbii. Se plătea bine o pagină de cuvinte prostituate. Câte unii dintre cei care le-au scris atunci au astăzi statui în parcurile capitalei. Ce semn mai bun al continuității cu ceea ce a fost ne-am putea dori?Toate limbile lumii care au trecut prin comunism au ieșit din această experiență șubrezite. Minciuna ofilește. Pe acest corp umilit al limbii care a pierdut relația cu adevărul apar astăzi toate bolile ei și, prin ele, tot ce e maladiv la noi. Cei care se exprimă astăzi la rampă sunt pegra lingvistică a fostei societăți: activiștii și securiștii de ieri, cu limba lor de lemn și cu înjurătura facilă, au devenit politicienii  și „oamenii de afaceri” de azi. Limba publică vorbită astăzi în România s-a cernut din limbajul cinic și golănesc cu care ei au trecut pe celălalt mal al istoriei. Acești descălecători de pripas, care întrețin un raport cleios și huliganic cu limba, sunt dușmanii civilizației din România. Nu ne vom putea redobândi țara decât recuperând româna din gurile lor. Vom fi urâțiți, jefuiți în continuare și vom rămâne cea mai săracă țară a Europei câtă vreme vom asista neputincioși la triumful discursului sordid în spațiul public. La fel de sordid – și în fapt generându-le – ca „afacerile” care-i fac să defileze zilnic prin fața procurorilor.Iată ce gânduri mi-au venit, în aceste zile de liniște, pornind de la o vorbă a lui Platon, citată de Cioran în Caietele sale.

În România și în Republica Moldova se sărbătărește ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române!

25

30.08.2016

FUNDAMENTUL CULTURII NOASTRE – LIMBA ROMÂNĂ     Devenită deja tradiţională, sărbătoarea naţională – „Limba noastră”–  este un prilej de bucurie, de izbândă, de trăire colectivă, iar felicitările, mesajele încurajatoare din afara republicii conțin îndemnul de a păstra și de a cinsti limba pe care o vorbim, pentru că este comoara lăsată de generaţiile trecute, tezaur sfânt pe care trebuie să-l păstrăm cu sfinţenie pentru a-l transmite generaţiilor care vin.A-ți cinsti limba înseamnă a-ți demonstra dragostea de patrie și de neam.A-ți respecta limba înseamnă a te mândri cu valorile și cultura sa.A-ți vorbi corect limba înseamnă a o cinsti și respecta, în același timp, dar mai înseamnă independență, suveranitate, libertate, demnitate umană și națională.

Felicitări, dragi colegi. E sărbătoarea întregului nostru popor, este un prilej de a ne demonstra, în propriile noastre limite, nivelul de patriotism și de verticalitate de care dăm dovadă atunci când cinstim fundamentul culturii noastre – limba română! Nina Lozan, președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova

Ziua Limbii Românejoi, 31 Aug 2017, Ziua Limbii Române este sărbătorită în fiecare an, la 31 august.

Vernisajul expoziției '31 august Ziua Limbii Române', organizată la Biblioteca Academiei Române, în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Limbii Române; 29 august 2014

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, la 19 februarie 2013, cu 312 voturi pentru, două împotrivă și cinci abțineri, un proiect de lege prin care se instituie ziua de 31 august ca

Ziua Limbii Române. Legea a fost promulgată de președintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 și publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române. Acesta a fost aprobat de Senat în ședința din 6 decembrie 2011, Camera Deputaților fiind Cameră decizională.

În legea 53/2013, se arată că Ziua Limbii Române poate fi sărbătorită de către autoritățile publice din România și de către reprezentanțele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări

26

cultural-educative, cu caracter evocator sau științific. De asemenea, legea prevede ca în ziua de 31 august să fie arborat Drapelul României, iar Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune pot include în cadrul programelor lor manifestările dedicate acestei zile. Legea 53/2013 a fost completată prin legea 290/2013, prin introducerea unui alineat care stipulează că Ministerul Culturii elaborează normele metodologice de punere în aplicare a legii, cu consultarea comisiilor pentru cultură din cele două Camere ale Parlamentului.

Ziua Limbii Române se sărbătorește în Republica Moldova începând din anul 1990. În urma solicitărilor celor circa 700.000 de participanți la Marea Adunare Națională de la Chișinău, care a avut loc la 27 august 1989, Sovietul Suprem al RSS Moldovenești a adoptat, la 31 august 1989, Legea prin care decreta limba moldovenească drept limbă de stat, se arată pe site-ul www.moldova.org. Totodată, o altă lege stipula renunțarea la grafia chirilică și revenirea la alfabetul latin, ambele acte legislative menționând explicit faptul că limba moldovenească este identică cu limba română. Anul următor, la 23 iunie 1990, Parlamentul Moldovei a instituit ziua de 31 august ca sărbătoarea națională ''Limba noastră cea română'', iar în 1994, denumirea sărbătorii a fost schimbată în ''Limba noastră''. Cu toate acestea, sărbătoarea continuă să rămână cunoscută ca Zi a Limbii Române, rolul limbii române în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova fiind consfințit și în Declarația de independență adoptată la 27 august 1991.

În anul 2011, mai multe asociații și organizații românești din Serbia, Bulgaria, Ungaria și Ucraina au stabilit ca ziua de 31 august, zi în care în Republica Moldova este sărbătorită Ziua Limbii Române, să fie sărbătoare națională a acestor comunități românești, urmând ca, începând cu anul 2012, ea să fie sărbătorită în toate aceste comunități. De asemenea, au solicitat și celorlalte asociații și organizații românești din întreaga lume să proclame ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române și să o serbeze ca atare.

AGERPRES/(Documentare—Andreea Onogea, editor: Cerasela Bădiță, editor online: Daniela Juncu) 

________________________

27

Pamfletul lunii: Ion Cristoiu & co versus postul de televiziune Digi 24 de Mircea Morariu

Ziarul Adevărul din 12 august 2017te la newsletter

Sunt ani buni de când gugumăniei cu găina care naşte pui vii, gugumănie ce i-a adus celebritatea, consacrându-l drept “maestru” şi antemergător al presei tabloide şi senzaţionaliste ce păcăleşte lumea prezentându-se drept quality, Ion Cristoiu, fost mare pilon al presei comuniste, i-a mai adăugat o invenţie. Nu, nu a făcut-o de amorul artei. Nici doar pentru pofta de bani ce l-a făcut să fie, atunci când a fost rentabil, “rotiţă de bază” în angrenajele de presă ale lui Dan Voiculescu şi Dan Diaconescu. Amândoi recent ieşiţi din puşcărie. Toate loopingurile executate de “Maestru” au fost menite să îi faciliteze acestui bacil de presă căruia, iată, TVR îi organizează pe bani publici, emisiuni omagiale (altă mare realizare a instituţiei condusă spre dezastru de Irina Radu), prezenţa pe ecranul a tot felul de televiziuni şi în paginile unor gazete ale căror proprietari au ori au avut mari probleme cu legea. Drept pentru care Cristoiu şi-a pus mințiuca la treabă şi a inventat povestea cu “binomul”. Şi a pus în circulaţie stupizenia că jumătate dintre români ar fi terorizaţi de noua Securitate, iar ceilalţi 50% de DNA. Mai apoi a născocit sintagma “divizia presă” care s-a aflat la originea punerii în circulaţie a altei invenţii. UM Digi 24. Incapabil fiind să-şi ascundă frustrarea că la această televiziune cu adevărat serioasă, cu ştiri de o acurateţe impecabilă nu este invitat niciodată, nici în persoană, nici telefonic, că nu este poftit spre a-şi expune fantasmagoricele panseuri, încâlcitele presupuneri şi ipotezele fanteziste care mai niciodată nu sunt validate de realitate. În prima decadă a lunii august, dl. Ion Cristoiu şi-a îngăduit luxul unei vacanţe. Neapărat “de lucru”, căci precum I. V. Stalin, Ion Cristoiu munceşte chiar şi atunci când doarme, dovadă fiind fotografia publicată pe cristoiublog în care apare citind, alături de o statuie. Care citeşte şi ea, fireşte, ca rezultat al fascinaţiei şi al “muncii de influenţare pozitivă” exercitate de Maestru. Acesta neuitând să ne înştiinţeze că ar fi un familiar al cărţii încă de la cinci anişori. Indiciu al precocităţii şi genialităţii sale indubitabile.

28

După vacanţă, Ion Cristoiu s-a întors cu forţe proaspete.Pregătit să lanseze alte fumigene pe placul unor bandiţi ce controlează televiziunile şi unde îşi face veacul ori ziarele ce-i găzduiesc compunerile pretins de presă. Aşa că, spre a le face pe plac celor de la Evenimentul zilei şi lui Dan Andronic, “elevul său” azi cu un pas în puşcărie, dar şi postului de televiziune România tv al megaescrocului Sebastian Ghiţă, Ion Cristoiu a mai scornit nişte legende destinate să compromită şi mai tare postul de televiziune Digi 24. Ion Cristoiu a lansat pe piaţă bomba în conformitate cu care nu doar postul, ci întreg imperiul RDS-RCS controlat de milionarul fără chip Zoltan Teszari, ar fi fost creat în epoca Traian Băsescu, pe vremea când fostul preşedinte se afla în cele mai tandre raporturi cu serviciile secrete. Întreaga operaţiune s-ar fi desfăşurat sub directa, atenta supraveghere şi îndrumare a omnipotentului general Florian Coldea, până în ianuarie 2017 prim-adjunct al directorului SRI.  Creatorul ziarului cu bulină roşie nu a adus nici cea mai mică dovadă în sprijinul explozivei sale afirmaţii. Expert în manipulare şi dezinformare, în psihologia mulţimii, fostul redactor şef adjunct al Scânteii tineretului ştie foarte bine că nu de dovezi are nevoie o populaţie însetată de senzaţionalisme şi de bârfe, în plus încă extrem de sensibilă - et pour cause - la ideea omnipotenţei Securităţii. În plus, Ion Cristoiu exploatează foarte bine sindromul “scrie la gazetă”, magistral utilizat de I. L. Caragiale în formidabila lui bijuterie Conu Leonida faţă cu reacţiunea. La două-trei zile după aceea, postul de televiziune România tv, loc unde Ion Cristoiu joacă rol de guru şi unde duminică de duminică găgeşteanul nostru face dezvăluiri senzaţionale la fel de sălcii precum apa minerală plată scoasă de trei zile de la frigider şi lăsată uitată fără capac, nespunând în fapt nimica-nimicuţa, preţ de oră telespectatorul neavând parte decât de o înşiruire bolborosită de cuvinte, a mai lansat o bombă. Aceea în conformitate cu care Digi 24 ar avea un conducător din umbră al cărui nume este Sebastian Vasile Dâncu. El însuşi om al serviciilor de vreme ce predă ori a predat la Academia Naţională de Informaţii. Pretinsa “bombă” a fost cu repeziciune preluată de fiţuica lui Dan Andronic, în folosul cruciadei patronului său împotriva DNA şi SRI. Nu ştiu dacă dl. Dâncu are sau nu are legături cu actualele servicii. Postul de televiziune Digi 24 a preferat, până la momentul scrierii acestui comentariu, să nu se refere la nici una dintre afirmaţiile privitoare la rostul existenţei lui pe lumea aceasta care ar fi altul decât de organizaţie serioasă de media. Nu ştiu nici dacă cei care conduc la ora aceasta Digi 24 sunt sau

29

nu adepţii îndemnului lui Gustave Flaubert Jamais répondre. Felul în care s-a manifestat până la ora actuală postul îi arată drept adepţi ai concepţiei autorului Educaţiei sentimentale. Mă mulţumesc doar să semnalez public paradoxul că, în vreme ce pentru România tv, Evenimentul zilei şi cristoiublog dl. Dâncu ar fi o persoană nefrecventabilă, fostul ofiţer cu trese şi galoane obţinute pe vremea Securităţii comuniste, dl. Cristian Troncotă, căruia dl. Cristoiu i-a ridicat adesea osanale, ar fi încarnarea moralităţii şi credibilităţii. Dovadă invitarea lui frecventă la “dezbaterile” senzaţionale, incendiare, cu dezvăluiri de râsul nu al curcii, ci al găinii că e mai populară, de la susmenţionatul post de televiziune.

Documentul lunii: Ultimele pagini scrise de Ion Antonescu după arestarea sa la 23 august 1944Revista Historia august 2017

Arhiva Comitetului Politic Executiv al CC al PCR înregistrează în 31 decembrie 1980, cu numărul 3697, o Scrisoare primită de Cancelaria CC al PCR în 2 iulie 1980 cu numărul 2734. 

„MULT STIMATE TOVARĂŞE NICOLAE CEAUŞESCU

Secretar general al Partidului Comunist Român, Preşedinte al Republicii Socialiste România, Comandant suprem al Forţelor Armate,

Vă prezint alăturat, în copie, însemnările făcute de mareşalul Ion Antonescu, la 3 ore după ce a fost arestat la Palatul Regal, în după-amiaza zilei de 23 august 1944. Ion Antonescu, presupunând că va fi omorât chiar în acea noapte, a scris

30

aceste însemnări, ca ultimele lui gânduri, considerând că ele vor fi găsite şi cunoscute cândva. Subsemnatul, sunt general maior în rezervă Teodorescu Gheorghe, care am servit în forţele armate timp de aproape 45 de ani, până în ianuarie 1976. La 23 august 1944 aveam gradul de căpitan şi comandam subunitatea de gardă a Palatului Regal, participând direct împreună cu unii din subalternii mei la arestarea lui Ion şi Mihai Antonescu şi a principalilor lor colaboratori. Unul din militarii care făceau paza lui Ion Antonescu la etajul Casei Regelui, unde era închis, mi-a raportat a doua zi că în seara de 23 august în jurul orei 21.00, I. Antonescu i-a cerut la un moment dat un creion şi că pe când se credea neobservat a luat la întâmplare un caiet cu coperte vişinii de pe un raft din camera în care se afla închis şi că a scris foarte mult în acel caiet, după care l-a pus la loc.

În ziua de 24 august 1944, casa regelui unde fusese reţinut Antonescu a fost lovită cumplit de câteva bombe în timpul raidurilor aviaţiei hitleriste şi transformată în ruine. Între două bombordamente, împreună cu militarul care-l văzuse pe Antonescu scriind, am găsit printre dărâmături o agendă pe anul 1930 a fostului rege Carol al II-lea, în care I. Antonescu făcuse aceste însemnări, de fapt testamentul său politic. Asupra valorii politice a acestor însemnări las la latitudinea factorului de decizie să hotărască. Prezentându-vă Dumneavoastră acest document, vreau să subliniez încă o dată ataşamentul meu faţă de Patrie, Partid şi faţă de Dumneavoastră, tovarăşe Comandant suprem.

Mareşal Ion Antonescu. Însemnări din celulă Astăzi, 23 august 1944, am venit în audienţă la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate ţara din greul impas în care se găseşte.

Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând ca de obicei, o atitudine forţat rezervată, aproape indiferentă.

La expunerea mea a asistat la audienţă d-l Mihai Antonescu.

31

I-am arătat Regelui că de aproape 2 ani d-l Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi comunităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare.

În continuare, i-am arătat conversaţia avută, imediat la întoarcerea mea de pe front, în noaptea de 22/23 cu d-nii Clodius şi Mihalache şi în dimineaţa zilei, cu d-l Gh. Brătianu.

D-lui Clodius i-am vorbit în faţa d-lui M. Antonescu pe un ton răspicat şi i-am amintit că, atât prin d-l M. Antonescu acum câteva luni, cât şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei că dacă frontul nu se va meţine pe linia Tg. Neamţ – Nord Iaşi – Nord Chişinău – Nistru, România va căuta soluţia politică pentru terminarea războiului.

I-am arătat d-lui Clodius că nici o ţară şi nici chiar Germania, nu ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat şi ţara total la discreţia ruşilor.

I-am cerut, ca şi d-l. M. Antonescu, să arate acest lucru la Berlin, să roage să înţeleagă poziţia ţării noastre în faţa cataclismului care o ameninţă şi a mea în faţa istoriei şi a ţării şi să-mi dea dezlegarea de a trata un armistiţiu, dorind să ieşim din această situaţie ca oameni de onoare şi nu prin acte care ar dezonora pentru vecie ţara şi pe conducătorii ei.

D-l Clodius a promis că va arăta exact dorinţa noastră;i-am subliniat că noi trebuie să ne luăm libertatea de a ne apăra viaţa viitoare a neamului.

Relativ la conversaţia cu d-l Mihalache, deşi ea a durat câteva ceasuri, totuşi i-am arătat numai esenţialul.

D-l Mihalache mi-a cerut să mă sacrific şi să fac eu pacea, oricât de grele ar fi condiţiile puse.

32

I-am răspuns că eu, fiind exponentul unei revoluţii care m-a adus, fără să o fi pus eu la cale sau să fi avut vreo legătură cu ea – la conducerea Statului, dându-mi mandatul să reconstituiesc graniţele ţării, să restabilesc ordinea morală şi să pedepsesc, aducându-i în faţa Tribunalului Poporului pe acei care adus-o... catastrofa granieţlor şi prăbuşirea dinastiei. Cum ţara îmi impusese şi pe legionari şi mai târziu şi războiul, pentru a legaliza actele mele, am cerut aprobarea ţării pentru faptul că schimbasem prin luptă regimul legionar pentru trădările sale şi, pentru că intrasem în război în aclamaţiile şi cu asentimentul întregii naţiuni, trecusem, forţat de operaţiuni, şi Nistrul.

Ţara, prin câte 3 milioane de voturi, mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.

În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:

a) a face un act politic de renunţare şi pierderea Basarabiei şi a Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatul Molotov.

I-am adăugat că, după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nici o modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.

Azi a semna propunerea Molotov însemnează a lăsa mari riscuri pentru viitorul ţării în ceea ce priveşte graniţele ţării.

b) să bag ţara pentru vecie robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine ţara ocupată nedefinit. „Cine, am spus d-lui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului?”

c) a treia clauză, şi cea mai gravă, era aceea de a întoarce armele în contra Germaniei.

Cine poate, am arătat eu d-lui Mihalache şi..., poate să-şi ia răspunderea consecinţelor viitoare asupra neamului a unui asemenea gest odios, când putem să

33

ieşim din război oricând dorim?

Am avut bazele viitoarei politici a statului asigurate şi i-am afirmat că dacă... de d-l Maniu, pe care l-am lăsat şi i-am înlesnit tratativele directe cu anglo-americanii, sau de la d-l Mihai Antonescu, care a tratat cu ştiinţa mea, eu nu m-aş da la o parte şi aş da, dacă mi s-ar cere, orice concurs, pentru a scoate România din război, luându-mi curajul şi răspunderea să spun Fuhrerului în faţă că România se retrage din război.

d) a patra condiţie cerută de Molotov şi de anglo-americani este să dau ordin soldaţilor să se predea ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse după aceea la dispoziţie pentru ca împreună cu ruşii să izgonim pe nemţi din ţară.

Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor ţării un astfel de ordin care odată enunţat producea cel mai mare haos şi lăsa ţara la discreţia totală a ruşilor şi germanilor?

Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar pune-o în practică.

Vecinătatea cu Rusia, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, ţările balcanice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul bolşevic crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.

Notez că, atunci când mi s-a[u] propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.

e) în sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar a izgoni pe nemţi din ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiunerusească cu toate consecinţele ei.

Reamintind toate acestea, d-lui Mihalache, el mi-a spus, ceea ce a constituit o surpriză pentru mine, că trebuie să mărturisească, că d-lor, adică naţional-ţărăniştii, s-au înşelat;au crezut în sprijinul anglo-americanilor, însă că şi-au făcut convingerea definitivă că ei sunt total nepregătiţi de a indispune pe ruşi şi că suntem lăsaţi la totala lor discreţiune, ca şi Polonia şi, poate, alte ţări. În

34

consecinţă, trebuie să ne considerăm o generaţie sacrificată, să ne resemnăm şi să aşteptăm.

I-am răspuns domnului Mihalache că într-o astfel de situaţie este de preferat ca un popor [pe] care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă, o asemenea soartă, să cadă eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa la moarte.

D-l Mihalache a insistat încă o dată să fac eu armistiţiul şi să semnez pacea, fiindcă condiţiile puse sunt condiţii de pace, nu de armistiţiu (este sublinierea d-sale). Bineînţeles, am declinat aceasta.

În dimineaţa zilei de astăzi, pe când eram în Consiliul de Miniştri, a cerut să mă vadă d-l Gh. Brătianu, care, spre deosebire de d-l Mihalache, mi-a declarat că vine de la o întrevedere dintre d-nii Maniu şi Dinu Brătianu, şi că vine cu mandatul formal de la ambii că sunt de acord şi că îşi iau alături răspunderea, dacă accept, să fac eu tratative de pace.

I-am răspuns că accept, cu condiţia să mi se dea în scris acest angajament, şi că dacă acceptă ca el să fie publicat, pentru ca poporul să vadă că s-a înfăptuit unirea internă şi pentru ca străinătatea, aliaţii şi inamicii, să nu mai poată... prin dezunirea noastră.

D-l Brătianu urma să-mi aducă adeziunea scrisă înainte de audienţa mea la rege, fiindcă voiam să merg la această adeziune cu hotărârea luată, adică să-i pot afirma că, dat fiind faptul că s-a realizat unirea politică internă, îmi pot lua angajamentul să încep tratativele de pace.

Generalul Sănătescu intervenind în discuţii, a afirmat de două ori şi şi-a luat angajamentul, fără să i-l fi cerut, că-mi va aduce dânsul acest angajament, scris, pentru care i-am mulţumit.

Cum regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, d-l Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsuri de la Ankara şi Berna prin care dorea să obţină consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu Rusia. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că această ţară va fi în

35

„curând la discreţia totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu ruşii.

Acest „mai întâi”, legat şi cu alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe d-l M. Antonescu să arate regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea va intra în tratative.

Eu am adăugat că sunt de acord, cu aceste condiţii, chiar cu plecarea d-lui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe.

În acest moment, regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, „acesta” revenind cu afirmarea că va aduce el adeziunea scrisă a d-lor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.

Când eram în curs de discuţiuni şi în picioare aşteptând revenirea regelui pentru a pleca, regele intră în cameră şi în spatele lui apar un maior din garda Palatului cu 6-7 soldaţi cu pistoalele în mână.

Regele a trecut în spatele meu urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţ pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus:„D-le mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiul”.

M-am uitat la soldatul care mă ţinea de braţ şi i-am spus ca să ia mâna de pe mine şi, adresându-mă generalului Sănătescu, în auzul regelui, care trecea în altă cameră cu mâinile la spate:„Să-ţi fie ruşine;astea sunt acte care dezonorează un general”. M-am uitat fix în ochii lui şi i-am repetat de mai multe ori apostrofa.

După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar, unde o bestie de poliţist mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat. După aceea, împreună cu d-l Mihai Antonescu, am fost băgat, la ora 17, într-o cameră „Safe” Fichet şi încuiaţi cu cheile.

Camera nu are decât 3 m pe 2, este fără fereastră şi fără ventilaţie bună, înăuntru nu are de... şi o scobitură într-însa.

După 2 ore s-a deschis uşa şi ni s-au oferit două scaune aduse din afară.

36

Nu s-a avut nici decenţa de a se da aceste camere, celulă, cel puţin aspectul curat. Este plină de praf şi într-o dezordine organizată.

Iată cum a ajuns un om, care a muncit 40 de ani ca un martir, pentru ţara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii dinastiei, care a luat jurământul tânărului rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de 4 ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic armata înfrântă, ţara şi regele ei.

Istoria să judece.

Mă rog la Dumnezeu să ferească ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus regelui, în patru ochi şi în prezenţa d-lui M. Antonescu, că dacă crede că este un alt om în ţară capabil să o servească mai bine ca mine, şi să o servească, eu îi cedez locul, cu o singură condiţie, să prezinte garanţii şi adică să nu fie un ambiţios sau un aventurier.

Mareşal Ion Antonescu

23.VIII.1944

Scris în celulă.

Drinkology: Etnogeneză și țuică - de Vintilă Mihăilescudin revista Dimea Veche 8-14 iunie 2017Vreți să înțelegeți istoria zbuciumată, la răscruce de drumuri și imperii, a neamului nostru? Ei bine, nimic mai simplu: geografia istorică a băuturii noastre naționale stă mărturie în acest sens. Iată un mic ghid compilat pentru dumneavoastră din scrierile specialiștilor în domeniu.

37

Ca în atîtea alte domenii, pe teritoriul nostru s-a purtat timp de secole și o luptă aprigă de cucerire alcoolică. Astfel, călugării cistercieni, se pare, sînt cei care introduc în părțile noastre, prin secolul al XIV-lea și în principal în orașele săsești din Transilvania, alcoolul distilat din fructe. Sub denumirea generică de vinars (calchiere după germanul Branntwein), acesta urmează tradiția medievală a aqua vitae și are întrebuințări aproape exclusiv medicale. În anumite zone din nord-vestul României, pe unde a pătruns această practică, s-a păstrat multă vreme termenul de ocovit sau ocovită, derivat din aqua vitae pe filiera poloneză (okowita) și ucraineană (okovita, okovitka). De asemenea, nu puține sînt întrebuințările medicale păstrate pînă în ziua de azi.

În secolul al XVI-lea, vinarsul este cu siguranță folosit deja ca băutură, fiind preferat, de pildă, de Petru Rareş la ospețele sale. Vinars a rămas o denumire mai degrabă arhaică, venită pe filieră germană – și marcînd apartenența noastră europeană…

Pălinca are o proveniență austro-ungară (la origine slavă: pálenkan, de la verbul paliti, a arde, a distila) și se regăsește în diferite forme din Slovenia și Ungaria pînă în zone din Austria, Polonia și Slovacia. Termenul de „palinka“ apare în documente încă din 1630, ajungînd în aceste zone pe filieră maghiară. De regulă, este obținută din fructe diferite sau din amestecuri de fructe, cu tării ce depășesc 40-50 de grade.

Rachiul este de origine turcească (raki în turcă, preluat din arabul araq) și are o răspîndire sud-dunăreană, din Turcia, trecînd prin Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Macedonia, Montenegru, Croația, și pînă în Albania. În România, cuvîntul este atestat într-o zonă ce cuprinde sudul şi estul Transilvaniei şi o parte din jumătatea nordică a Moldovei. În Banat, pe o arie compactă, îi zice răchie. În toate aceste cazuri, „rachiu“ a fost însă inițial o formă literară, adoptată în unele zone ca echivalent al țuicii.

În sfîrșit, în nord-estul țării se manifestă o influență rusească. Astfel, de pildă, horinca, întîlnită doar regional în Maramureș și o parte a Bucovinei, provine de la holercă (rusescul horelka, ucraineanul horiuka – de la hority, a arde) + palincă. Inițial, „holercă se făcea demult din cartofi, secară, păpuşoi“, „holerca se face din pîni, din sfeclă“ – zic localnicii. Horinca s-a despărțit de aceste ingrediente inițiale și a ajuns să fie un alcool dublu distilat, de regulă din prune; holerca a rămas un termen depreciativ, pentru o băutură de proastă calitate, care se întîlnește pînă în preajma Primului

38

Război Mondial ca rachiul de bucate sau basamac, o altă versiune a distilatelor din amestecuri și resturi, considerată ca extrem de nocivă de către medicii igieniști ai secolului al XIX-lea. De asemenea, în Moldova se mai întîlnesc și distilate din cereale, similare cu vodca.

Și țuica? În 1570 apare și prima atestare documentară explicită referitoare la fabricarea țuicii în localitatea Turț, cunoscută pînă în ziua de astăzi drept „țuică de Turț“. Dar, surpriză: spre deosebire de toate celelalte băuturi, „țuică“ are o etimologie total necunoscută! Termenii similari din sîrbo-croată (cujka) și din săseşte (tsuikë) provin, evident, din română. Deci, clar: țuica este a noastră și nici un vecin nu poate pretinde (etimologic) paternitatea ei!

Ca răspîndire, termenul este întrebuinţat, în general, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova – adică pe tot teritoriul Vechiului Regat, dar, zonal, și în Transilvania. Vocabularul tehnic al țuicii este extrem de bogat, referindu-se la spațiile de producție, tipurile de alambicuri, moduri de preparare, momente ale procesului de producție, calități ale țuicii etc., toate acestea indicînd amploarea și importanța producerii țuicii în acest spațiu. Pe de altă parte, există o zonare de secole a unor „brand-uri“ distincte de țuică: Ţuică de Bihor, Ţuică de Bistriţa, Ţuică de Buzău, Ţuică de Milcov, Ţuică de Muscel, Ţuică de Piteşti, Ţuică de Zalău, Ţuică de Turţ, Ţuică de Văleni etc. Unitate în diversitate, ar zice folcloriștii…

După cum știm, particularitatea țuicii este dată de faptul că aceasta este distilată doar din prune, România fiind una dintre cele mai mari producătoare din lume ale acestei materii prime. Astfel, la sfîrșitul secolului al XIX-lea, suprafața cultivată cu pruni în Principatele Române era de 55.280 ha, iar producția medie anuală de țuică era de 385.000 hl în Valahia și 36.000 hl în Moldova. Producția se triplează însă după criza filoxerei, care distruge viile țărănești, obligîndu-i pe români să treacă aproape integral pe țuică. În ciuda abandonării a aproape un sfert din livezile României după 1990, aceasta rămîne pînă în prezent unul dintre cei mai mari producători de prune din lume.

Țuica stă mărturie și pentru adevărata istorie a celor „două Românii“: nordul Pălincii şi sudul Ţuicii. Pentru nord, țuica de sud este „poșlete“: „Nu este țuică ceea ce nu este fiert a doua oară și nu are cel puțin 50 de grade“ – se revoltă o doamnă serioasă din Deleni. Pentru sud, pălinca distruge aroma țuicii și e băutură de bețivi. După o mică ciocnire post-comunistă a

39

civilizațiilor, restaurantele au ajuns la o pace ecumenică: vînd și pălincă, și țuică.

O legendă culeasă de Elena Niculiţă-Voronca în 1903 consfințește și ea cosmogonia autohtonă a țuicii: „Amu, cînd a fost velniţa gata, dracii s-au strîns toţi la sesie ca să se sfătuiască cum vor pune numele băuturei ce vor face ei. Dracii cei bătrîni au zis că, în numele lor, să se cheme drachiu. Cei mijlocii au zis să se cheme drăchilă. Da’ într-al nostru? au zis cei mititei. Într-al vostru ţuică. Şi amu aşa a rămas, că rachiul cel mai tare e drachiu, cel mijlociu drăchilă, iar cel slab, care se face din perje, ţuică“.

Acum, fără glumă: încercați să schițați în minte harta lingvistică a acestor băuturi: mai întîi, o pătrundere de sorginte medievală dinspre Occident; mai apoi, una central europeană (habsburgică) dinspre vest, una otomană dinspre sud și una rusească dinspre nord-est. Și pretutindeni, rezistînd imperiilor, difuză, dar persistentă, domnia țuicii, singura băutură de origine necunoscută…

România de azi: Pericolul modificărilor în sistemul juridic intenționate de guvernul PSD-ALDE

În iarna anului 2017, guvernul român a încercat să introducă prin OUG 13 (ordonanță guvernamentală de urgență) modificări ale Codului Penal prin care să se faciliteze amnistia unor politicieni condamnați sau aflați sub anchetă și să se prevină anchetarea viitoare a politicienilor corupți. Intensitatea manifestațiilor populare, care a scos în stradă sute de mii de protestatari, a blocat această încercare. OUG 13 a fost abrogată și ministrul de justiție de atunci Florin Iordache și-a dat demisia.

Au urmat încercările din parlamentul țării, în care senatorul PSD Șerban Nicolae și Călin Popescu-Tăriceanu (președintele senatului, el însuși condamnat pentru corupție) au sondat modalitățile de a schimba procedurile juridice, astfel ca să îi protejeze pe politicienii corupți și de a-l elimina pe președintele țării din procesul de numire al procurorilor șefi și al magistraților, ca și al șefilor agențiilor naționale

40

anticorupție (DNA) și direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată (DIICOT).

În prezent, actualul ministru al justiției, Tudorel Toader propune un set de modificări ale sistemului juridic prin care independența magistraților și procurorilor să fie anihilată de controlul politic. Numirea chestorilor de poliție și a procurorilor ar urma să fie sub control politic, Inspectoratul de justiție ar trebui să revină la Ministerul Justiției, deci sub controlul executivului (cum era până în anul 2005) și președintele României ar urma să piardă orice putere de decizie în numirea magistraților. Este o încercare de a anula separarea puterilor în stat și de a subordona justiția executivului, deci partidului politic aflat la putere.

Filosoful Gabriel Liiceanu a comentat în timpul emisiunii „În fața ta”, de la Digi24, propunerile ministrului Tudorel Toader de schimbare a legilor din justiție. Acestea

reprezintă, în opinia lui, „un nou șoc” primit de societatea românească, sub forma unor inițiative neașteptate „ca o pacoste”. 

„Ar fi bine să știm că, prin ceea ce se întâmplă astăzi, societatea română - e bine să nu uite asta, trage consecințele nesimțirii, aroganței și inconștienței celor care n-au mers la vot pe 11 decembrie 2016. Nu sunt injurioase cuvintele, sunt constatative. Nesimțirea înseamnă toate, le-am experimentat în anturajul meu: nu mă duc la vot că n-am chef, jumătatea aia de oră n-au găsit-o unii, alții din aroganță, n-am cu cine, nu mi se dă nimic la nivelul opțiunilor mele, și a treia, inconștiența e incapacitatea de a prevedea lucrurile pe care am ajuns să le trăim și care au fost plătite, în loc de jumătatea de oră de mers la

41

vot cu statul în piețe în plină iarnă, cu gândul cum se vor face manifestații în august călduros și plin de vacanțe”, a spus Liiceanu. El a adăugat că PSD a câștigat puterea cu un scor de 16% din masa electorală, iar partea majoritară care nu s-a dus la vot a devenit prea slabă și nu mai e reprezentată. „E o formă de prostie, trebuie să repari cu eforturi enorme ceea ce n-ai făcut firesc în prima clipă, să te duci sa votezi”, crede el.

În opinia sa, justiția este ultima redută care trebuia cucerită. 

„Există deja o dictatură parlamentară pentru că rezultatul alegerilor din decembrie a dus la 80%, deci pot sa dea orice legi vor. Opoziția din parlament e extrem de șubredă. Pot să-și dea legile lor. Executivul e făcut din partidul cu pricina. Justiția nu intra în această ecuație a exclusivismului. A rămas încă în forma de după 2004-2005, atunci când, intrând în UE, s-a pus problema unei bune separări a justiției de elementele politice. Asta e ultima lovitura care trebuie dată ca sa ajungem la dictatură înăuntrul unei democrații”, a afirmat Gabriel Liiceanu. 

OPINIE: Daddy, ia-ți javra de pe noi! |de Grigore Cartianu   ,  ziarul România Liberă 26 august 2017

 

Baronul de Teleorman-Cumbuco crede că a venit vremea să ne dea lovitura de grație. Întors bronzat din Maldive, a scos javra din cușcă și a asmuțit-o împotriva noastră.

Nu e o javră turbată, nu, e crescută în lux, hrănită cu jambon scump și sulemenită cu pudre franțuzești. E javra noastră de la Justiție. Mă rog, e javra lor, dar ne mușcă pe noi, cei care-i plătim jambonul și odicolonul.

42

S-au strâns multe dosare, în ultima vreme, în jurul Mustății-Sacre. Caracatița Tel Drum… ferma de porci de la Salcia… lacul Belina… traficul cu mașini agricole… afacerile din Brazilia… Toate poartă amprenta lui Dragnea, ayatollahul pădurii nebune a Deliormanului. Audieri, percheziții, control judiciar pentru oamenii-paravan ai liderului suprem. În lumea mafioților, astea nu se pot ierta!

Precipitarea situației a obligat alianța penală PSD-ALDE să-și devoaleze adevăratul program de guvernare. Un program simplu, în trei puncte:

1. promitem bani mulți la tot poporu’ (chiar dacă nu-i avem), batem toba pe tema asta;

2. castrăm Justiția, o lăsăm fără putirință (nu vor fi proteste serioase, oamenii vor fi cu ochii pe bani);

3. furăm în liniște, nu are cine să ne prindă (ne ajută punctul 2); sunt miliarde care ne așteaptă.

„Pachetul Tudorel Toader“, prezentat în sumbra zi de 23 august, se încadrează la punctul 2. Graba cu care a fost anunțat are legătură cu mlăștinirea punctului 1. Promisiunile și-au epuizat potențialul de seducere, banii nu prea vin, oamenii își strigă furia: ne-ați păcălit, șarlatanilor!

...

Ce vrea, de fapt, Tudorel Toader cu „reforma“ lui?Exact ce voia și Tăriceanu prin proiectul pe care-l plimba prin Parlament. Exact ce vrea și Dragnea, exact ce vor și ceilalți avocați ai Corupției - Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea, Codrin Ștefănescu, Olguța Vasilescu etc.

Principalele schimbări pe care vor să le introducă Dragnea și Tăriceanu, cu mâna lui Toader:

1. numirea politică a procurorilor-șefi (procurorul general, adjunctul acestuia, şefii DNA și DIICOT), de către ministrul Justiției, prin scoaterea din joc a președintelui României;

2. trecerea Inspecției Judiciare (care îi cercetează disciplinar pe magistrați) de la CSM la Ministerul Justiției, adică subordonarea ei politică;

3. spargerea DNA, prin înființarea unei alte direcții care să preia dreptul exclusiv de a ancheta magistrați.

Atenție mare la un amănunt! Toader vrea să-i ia președintelui atributul de a numi șefii marilor Parchete, dar să i-l lase pe acela de a numi președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Planul e clar: luăm controlul procurorilor și distrugem orice anchetă din fașă! Pur și simplu, dosarele nu vor mai ajunge la instanță. Sau dacă vor ajunge, vor fi suficient de confuze și de incomplete, încât judecătorii vor avea o singură soluție: să-i achite pe cei acuzați de corupție. În plus, prestația procurorilor în sala de judecată poate fi favorabilă infractorilor: în loc să ceară 7 ani cu executare, pot cere 2 ani cu suspendare. Dacă ai controlul procurorilor, îi lași fără arme pe judecători. Nici cel mai sever judecător nu poate pronunța o condamnare dacă dosarul e prost făcut.

......

Îmi permit un prognostic: acest proiect nu va ajunge lege niciodată! Binomul borfașilor, Dragnea-Tăriceanu, cel care l-a trimis la înaintare pe Toader, se va afla sub o presiune teribilă, din toate direcțiile: opinia publică, rețelele sociale, opoziția politică, presa liberă (atât cât mai este), ONG-urile, ambasadele occidentale, UE, NATO etc.

43

În acest context, remarc reacția rapidă, fermă, de bun-simț a unor lideri politici: Klaus Iohannis, Ludovic Orban (PNL), Cristian Ghinea (USR), Eugen Tomac (PMP), Monica Macovei etc.

Mesajul societății e clar: Toadere, Dragneo, Tăricene, doar peste cadavrele noastre! Dar mai degrabă peste cadavrele voastre politice!

P. S. 1. Daddy, ia-ți javra de pe noi!

Gastronomice: Dietele vegetarieneO tendință persistentă în alegerea felului de hrană al celor din generațiile contemporane este acea a eliminării, sau limitării drastice, a alimentelor de origine animală, deasemeni a micșorării aportului caloric.

Fiindcă există suficientă confuzie în sfera opțiunilor vegetariene, m-am gândit să aduc câteva informații despre cum se numesc "sectele alimentare" care evită alimentele animale și ce reguli au:

1. Dieta vegetariană adevărată: vegetale, fructe, ouă, lapte; nu carne sau pește. Hrana poate fi gătită în orice fel. Se folosesc multe substitute de carne și de produse de carne (chiftele și burgeri vegetali din tofu, ciuperci, fasole, vegetale, ouă, icre false, friptură din vinete, etc)

2. Dieta flexitariană (semivegetariană) este o variantă a vegetarianismului care permite consumul ocazional de carne și folosirea regulată a produselor din lapte și a ouălelor.

3. Dieta pescatoriană permite adăugarea peștelui la vegetale și fructe.

4. Dieta vegan: numai vegetale și fructe. Nimic de origine animală, nici măcar gelatina sau untul. Cei care o urmează sunt ades implicați în activismul pentru drepturile animalelor și combaterea cruzimii față de animalele crescute industrial sau folosite în medicina experimentală. Se poate asocia cu deficite nutriționale, în special cel de vitamină B12.

5. Dieta vegan crud: vegetale și fructe negătite, sau expuse la căldură numai pe timp limitat la temperaturi de maximum 450 C sau 1150 F. Pleacă de la ideea că interacțiunea alimentelor cu temperaturile ridicate distruge micronutrienții și dă naștere la compuși chimici toxici.

44

6. Dieta macrobiotică: cereale crude, în special orez brun, orz, ovăz, mei, quinoa, secară; vegetale - mai ales cele asiatice- , ocazional pește. Porții foarte mici. Este un derivat al budismului Zen. Teoretizează efectul (neconfirmat) al protecției față de boli cronice, în special cancer.

Fără să fie o dietă cu adevărat vegetariană, o nouă modă alimentară este adoptată în număr mare: dieta paleo (inspirată din hrana oamenilor primtivi din era paleolitică).

Cei care adoptă felul de a mânca care se estimează dieta îndepărtaților noștri strămoși din epoca de piatră (vânâtori-culegători), deci din faza preagricolă a societăților umane, au convingerea că distanțarea față de tot ce ține de modernism aduce un supliment de sănătate. Este căutată o întoarcere la natură prin tipul de hrană.

În dieta paleo 55% din caloriile zilnice sunt asigurate de carnea slabă sau de grupul pește/fructe de mare, 15% din fructe și semințe și restul din nuci, alune și uleiuri vegetale (cocos, ulei de fructe, de măsline). Zahărul este exclus, ca și toate celelalte forme de hrana preparată industrial. Sarea se folosește limitat. Nici un fel de cartofi, preparate de făină sau orez. Este - de fapt - o dietă cu glucide reduse (low carb), care poate fi greu de tolerat. Digestia omului modern este rezultatul unei lungi evoluții adaptative care îi face sistemul digestiv foarte diferit de cel al oamenilor din peșteri.

Pictorul lunii: Zamfir Dumitrescu

Pictorul Zamfir Dumitrescu s-a nascut la 15 aprilie 1946, in Bucuresti, Romania, intr-o familie de intelectuali.

Mama sa Margareta, (nascuta Eckert), descendenta a unui austriac si

45

a unei elvetience, Francisc Eckert si Clara Filk, avea cultura muzicala si inclinatii artistice, iar tatal, Dumitru Dumitrescu, doctor docent in stiinte fizico-matematice la Gottingen, inginer diplomat al Institutului Politehnic din Bucuresti, al Scolii Superioare de Aeronautica, Paris, al Scolii Superioare de Electricitate, Paris, fiind si Licentiat al Universitatii din Bucuresti, in Matematici, in Drept, in Litere si Filozofie, a fost ales secretar general al Academiei Romane in mandatul 1963-1967.

Dupa absolvirea prestigiosului liceu Spiru Haret din Bucuresti, Zamfir Dumitrescu a ales artele frumoase, pictura.

Face parte, alaturi de Stefan Caltia, Sorin Ilfoveanu, Cornel Antonescu, Wanda Mihuleac, Victor Teodorov, Mihai Buculei, Napoleon Tiron, Bata Marianov, Florin Codre, Ovidiu Buba si Tereza Panelli din generatia de aur a Institutului de Arta Plastica "Nicolae Grigorescu" din Bucuresti, Romania, generatie despre care, se poate spune ca a intrat deja in istoria artei. A fost elevul lui Corneliu Baba.

46

47

Posibile amintiri

48

Rastelul

49

50