vpr022014.pdf

www.agvps.ro

PESCARULPESCARULVÂNĂTORULNĂTORUL

ROMÂNROMÂN

ȘIȘI

PESCARULVÂNĂTORUL

ROMÂN

ȘI

Spectacole de iarnă cu știuci

36

ANUL MMXIV • NR. 14

FEBRUARIE

Vânătoare de iepuri la Arad

6

Mistreți la finalul goanei…

8

A sosit „anotimpul

copcilor”34

REDACȚIADirector general

Dr. Ing. Neculai ȘelaruRedactor-șef

arh. Mugurel IonescuRedactor corespondentprof. Bianca Ioriatti

Art DirectorAurel NeaguLayout/Design

CREADifuzare

Ing. Mariana Cristache

CONSILIUL ȘTIINȚIFICAcad. Dr. Dan MunteanuAcad. Dr. Atilla KelemenDr. Ing. Nicolae GoiceaDr. Ing. Vladimir Talpeș

Redacția și administrațiaBucurești - Calea Moșilor nr. 128,

Sector 2, Cod 020882Tel: 021-313.33.63

E-mail: [email protected] 1582 - 9650

Manuscrisele destinate tipăririi vor fi de preferință înformat digital. Publicate sau nu, ele nu se înapoiazăcolaboratorilor. Articolele publicate nu angajează

decât responsabilitatea autorilor lor și nu reflectă înmod necesar opinia radacției. Reproducerea oricărui

material fără acordul redacției este interzisă.

Nr. 14 /FEBRUARIE 2014ANUL MMXIV • Serie nouă

FONDATĂ ÎN ANUL 1919REVISTA NAȚIONALĂ DE

VÂNĂTOARE ȘI PESCUIT SPORTIV

10 38

6 34

CUPRINS

Membrii Consiliului A.G.V.P.S. din România și județele pe care le reprezintă

Președinte: Mugur Constantin Isărescu, Director General: Neculai Șelaru; Vicepreședinți:Florin Iordache (Olt, Dolj); Atilla Kelemen (Bistrița, Harghita, Mureș), Teodor Bentu(Giurgiu, Asociații de pescari sportivi); Membri: Dorin Calciu (Alba, Arad, Hunedoara), ilip Georgescu (Argeș, Teleoman), Gabriel Surdu (Bacău, Iași, Vaslui), Teodor Giurgiu(Bihor, Satu-Mare), Horia Scubli (Cluj, Maramureș, Sălaj), Nicolae Goicea (Botoșani,Neamț, Suceava), Ion Antonescu (Vâlcea, Sibiu), Eusebiu Martiniuc (Galați, Vrancea), Ion Vasilescu (București), Florică Stan (Buzău, Dâmbovița, Prahova), Ilie Sârbu (Caraș Severin, Timiș), Valentin Jerca (Călărași, Constanța), Ștefan Stoica (Tulcea), Adrian Duță(Gorj, Mehedinți), Laurențiu Radu (Brăila, Ialomița), Gheorghe Iaciu (Ilfov).

VÂNĂTOARE

3 EDITORIALÎn sfârșit…5 OPINIEBiodiversitatea încotro?6 LA ZIVânătoare de iepuri la Arad8 DE SEZONMistreți la finalul goanei…10 OPINIEDespre „estimarea efectivelor de faună de interes cinegetic” (IV) 13 MUNI}IECe model de glonț să aleg? (II)14 DIN TERENPrintre urme…16 DE SEZONSelecție cu arma de vânătoare18 EXAMENTest ministerial pentru examenul de vânător20 AGENDA75 de ani de la publicarea lucrării„Fauna României” de Ion Simionescu, fost președinte al Academiei Române22 PE }EAVA PU{TIIVânătorițele din Apuseni, contemporanele noastre

23 CHINOLOGIEAtenție la frigul iernii24 DIN TERENPasajul trece, gunoaiele rămân26 REPORTAJCutreierând prin Valea Frumoasei27 PLANTE T~M~DUITOARESunătoarea28 Noutăți de prin magazine

PESCUIT

29 PESCUITCe pescuim în ianuarie30 COMPETI}IIEvaluarea anului competițional 201331 ALCHIMIA NADELORUtilizarea pământului32 PESCUIT LA R~PITORRevizii de sezon34 DE SEZONA sosit „anotimpul copcilor”36 SPINNINGSpectacole de iarnă cu știuci38 PESCUIT PE MAPAMONDLa copcă pe lacurile din Ontario40 Noutăți de prin magazine41 MICA PUBLICITATESolunare

Au studiat această lucrare, carese găsește afișată pe site-ulagvps.ro, intitulată „Cauze po-

sibile ale scăderii efectivelor de iepuri înRomânia”, apoi și-au completat cu-noștințele dintr-o alta, mai recentă,„Despre scăderea efectivului de iepuri”,publicată în revista „Vânătorul și Pes-carul Român nr. 4/2013, sub semnă-tura dl. dr. Mitică Georgescu.

Relativ bine documentați, au pur-ces la lansarea unui proiect de ordinministerial, prin care stabilesc obliga-

ții arhicunoscute de gestionarii fondu-rilor cinegetice, exclusiv pentru ace-știa. De parcă gestionarii nu le-arcunoaște și de parcă ei, funcționariiautorității, nu ar fi primii răspunză-tori, din partea statului, de cele maiimportante măsuri necesare redresăriisituației. Anume, de corectitudineadesfășurării evaluărilor efectivelor deiepure și de aprobarea rațională a co-telor de recoltă, doar în cazurile încare stocurile de reproducție sunt su-ficient de liniștitoare. Apoi de comba-

terea directă a braconajului și de or-ganizarea luptei antibraconaj, obliga-ții ce le revin imperativ din lege.

Iată două prime categorii de mă-suri impuse prin lege în sarcina auto-rității publice, pe care funcționariiacesteia le trec cu vederea și le pa-sează exclusiv gestionarilor. Fiindcănu au făcut nimic până acum în acestsens și nu par să aibă de gând să facăceva. Măcar de ochii lumii, în intere-sul justificării retribuțiilor primite dinbani publici.

Desigur că funcționarii publici îndiscuție nu vor să știe nimic de nece-sitatea stabilirii (descoperiri) cauzeiprincipale care a condus la scădereadrastică a efectivelor de iepuri, pentrua putea contura cele mai eficiente mă-surii de eliminare a ei ori de dimi-nuare a efectului nociv al acesteia. Fieea penurie de hrană pentru progeni-

FEBRUARIE 2014 | 3

VÅN~TOAREEditorial 3

Biodiversitatea încotro? 5Vânătoare de iepuri 6

Printre urme 14Test ministerial 18

Sunătoarea 27

EDITORIAL

februarie

Funcționarii autorității publice centrale care răspunde desilvicultură, mai exact ai Departamentului pentru Ape,Păduri și Piscicultură, par să fi ieșit din starea de letargieadoptată vis-a-vis de scăderea efectivelor de iepuri, încare s-au complăcut de prea multă vreme. S-au trezitoarecum târziu și au pus mâna pe lucrarea menită să-iaducă mai demult la realitate, transmisă din parteaAGVPS sub nr. 217 din 17.02.2012.

În sfârșit…NECULAI ȘELARU

tură în monoculturile agricole, boală,chimizare excesivă sau mecanizare pe-riculoasă fără luarea măsurilor obliga-torii de speriere anticipată a fauneisălbatice din zonele supuse lucrărilor.Fie aceasta braconajul cu ogari, lațuri,păsări de pradă sau arme diverse, in-clusiv cu aer comprimat, fie lipsa deinteres pentru ținerea sub control aefectivelor de prădători, fie vânătoa-rea practicată repetat pe aceleași su-prafețe de teren ori în pădure cândzăpada depășește 10-20 cm grosime.În sfârșit, fie presiunea vânătoreascăprea mare, determinată de creștereafără precedent a numărului de vână-tori și de promovarea lor fără exigențași responsabilitatea necesare, în moddiscreționar de către însiși reprezen-tanții autorității. Adică tot de ei.

Este de netăgăduit că fiecare din-tre cauzele menționate își are parteaei de contribuție la diminuarea nedo-rită a efectivelor de iepuri, dar prăbu-șirea acestora se poate datora uneicauze relativ recente, dintre cele enu-merate sau a alteia la care încă nu negândim. O cauza care a surprins spe-cia, incapabilă să se adapteze laschimbarea bruscă intervenită și săcontracareze eficient efectul acesteiaprin arhicunoscuta sa prolificitate.

În contextul arătat, cercetarea si-tuației, pe care am solicitat-o autori-tății publice încă din anul 2012, seimpunea a fi deja demarată, pentrustabilirea cauzei regresului și salvgar-darea unui bun public, a cărei respon-sabilitate cade în primul rând însarcina acestei autorități.

Dar ce ne facem dacă această au-toritate nu vrea să știe de propriileobligații legale, rezumându-se doar laa da dispoziții altora, dintre careunele categoric greșite. Cum ar fi, deexemplu, „dispoziția” de revenire cuvânătoarea de iepuri pe aceeași supra-față de teren, în decursul aceluiașisezon de vânătoare, după 30 de zilede la precedenta acțiune. Până acum,cutuma, știută de orice vânător res-ponsabil, era de a nu reveni cu o altăvânătoare de iepuri, pe aceeași supra-față, în decursul aceluiași sezon de vâ-nătoare. Care ar fi logica acesteirelaxări „dispuse” de ministeriabili, închiar momentele de criză ale existen-ței iepurelui?

Și de ce să se ocupe doar gestiona-rii de paza fondurilor cinegetice, fărăaportul celor obligați de lege și retri-buiți din bani publici să combată bra-conajul și să organizeze luptaantibraconaj? Și cum să facă practicpază „permanentă” la iepuri doar ge-stionarul, adică în 3 schimburi pe zi?

Revenind la conținutul proiectului

de ordin conceput de funcționarii au-torității publice în discuție, în scopulredresării efectivelor de iepuri, nususținem că este rău și neavenit, cidoar că este incomplet și părtinitor,gândit pentru a scuza inacțiunea depână acum a reprezentanților acesteiautorități publice, principala vinovatăpentru starea de fapt semnalată dintimp și prezisă de conducerea AGVPS,situație care nu se mai poate ascundeîn prezent. Vinovată și pentru modulincorect de promovare a ordinului îndiscuție, cu invocarea unor temeiurilegale închipuite și fără analiza lui înConsiliul Național de Vânătoare. Într-un Consiliu părtinitor și el, compus cuîncălcarea nonșalantă a legii, dintr-unamalgam de specialiști și pseudospe-cialiști care, împreună, puteau totușiîmbunătății elaboratul.

Astfel spus, un nou ordin dat cuintenții clare de deculpabilizare acelor ce l-au conceput, într-un scopbenefic tuturor, dar fără respectareaîntocmai a legii. Fiindcă actualii mi-niștri ori se cred deasupra legii, ori nuînțeleg absolut nimic din ceea ce leservesc pe tavă funcționarii publicitransguvernamentali subordonați.

În sfârșit, decât nimic este bun șiun astfel de ordin, măcar pentru tre-zirea multora dintre cei implicați înactivitatea de vânătoare la realitate.

În sfârșit…

VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN4 |

FEBRUARIE 2014 | 5

Ecologie OPINIE

A utorul - Edward Wilson - pro-fesor emerit al UniversitățiiHarvard, este de părere că

biodiversitatea prezentă pe Terra as-cunde o dilemă: cu toate că omul ani-hiliază speciile, altele noi continuă săfie descoperite de către oamenii deștiință. Tot ei atrag atenția asupra fap-tului că, în curând, aceste resurse sevor epuiza; ori tocmai această con-știentizare dă naștere dilemei: vomreuși noi, oamenii, să punem capătdistrugerii speciilor și să le păstrămpentru generațiile viitoare sau vomcontinua să alterăm planeta pentrunevoile noastre imediate? Dacă răs-punsul este cel din urmă, atunci pla-neta noastră ar intra într-o nouă etapădin istoria sa, intitulată era de antro-poceneză, cu alte cuvinte o perioadădedicată exclusiv speciei umane, pecare autorul o numește epoca eremo-cenă, sau a singurătății.

Este cunoscut faptul că știința îm-parte biodiversitatea în trei categorii.Astfel, în vârf, se găsesc ecosistemele(precum pajiștile, lacurile și recifurilede coral), urmează speciile care alcătu-iesc fiecare dintre ecosisteme, iar labază avem genele - responsabile pentrucaracteristicile specifice fiecărei specii.Prin inventarierea speciilor putem mă-sura biodiversitatea. În 1758, Carl von

Linne întreprindea o primă clasificaretaxonomică oficială, folosită și astăzi, șiidentifica circa 20.000 de specii. În2009, acest număr atingea 1,9 mi-lioane. Dacă se ține cont de nevertebra-tele, ciupercile și microorganismeleîncă nedescoperite, estimările potmerge de la 5 la 100 milioane de specii.Se poate afirma, prin urmare, că nuștim nimic despre planeta noastră. Noispecii continuă să fie cercetate în labo-ratoarele și muzeele din întreaga lume,însă anual numai 20.000 sunt identifi-cate și denumite. Făcând un calcul sim-plu, misiunea va putea lua sfârșit doarla mijlocul secolului 23, iar această vi-teză „de melc” aduce o umbră oameni-lor de știință din domeniul biologiei,fiind cauzată de ideea eronată conformcăreia taxonomia este o disciplină de-pășită. Deși esențială, această știință afost în mare parte transferată din do-meniul cercetării către muzeele de is-torie naturală.

Exploatarea biodiversității a pierdutpopularitatea recunoscută altă dată pelângă medicină și industria din dome-niu. Prin urmare, știința este cea caresuferă o mare pierdere, având în ve-dere că taxonomiștii nu se mulțumescdoar cu identificare speciilor, ei sunt șiexperți și principalii cercetători ai orga-nismelor cărora s-au decis să li se con-

sacre. Soluția pe care o sugerează prof.Wilson este o reorientare către aceștia,pentru a putea obține esențialul cunoș-tințelor referitoare la grupurile omni-prezente în lume, precum nematodele,fluturii, copepodele, algele și compușiiacestora. Fauna și flora unui ecosistemreprezintă mai mult decât o colecție despecii. Acestea implică și un ansamblucomplex de interacțiuni, în virtutea că-ruia dispariția celei mai mici specii estesusceptibilă de a avea un impact pro-fund asupra ansamblului. Ecologia seconfruntă cu un adevăr dureros, niciunecosistem perturbat de influențaumană nu poate supraviețui la nesfârșitdacă nu cunoaștem toate speciile careîl compun, sau cât mai multe.

Cum putem să îngrijim speciile carecompun biodiversitatea, dacă ignorămexistența majorității lor? Biologii suntși mai pesimiști, mergând până la a de-clara că un mare număr de specii vordispărea înainte de a fi descoperite.Chiar și în termeni pur economici, cos-turile legate de dispariția unor specii sevor dovedi considerabile, având în ve-dere că cercetările dedicate unuinumăr mic de specii au permis creareaunei game noi de medicamente, careau dat naștere, la rândul lor, unor noibiotehnologii, unei evoluții în agricul-tură. Ca simple exemple, avem purifi-carea și stocarea apei dulci saustabilizarea climatului.

Impactul omului asupra biodiversi-tății poate fi comparat cu o forță des-ctructivă oarbă, alimentată de viața pecare o distruge. Agenții acestei distru-geri, în viziunea autorului, sunt, în or-dinea următoarea: distrugerea mediilornaturale, introducerea de specii nocive,poluarea și supraexploatarea speciilorsălbatice.

Desigur că la scară internaționalăexistă un efort corect, întreprins pentruconservarea biodiversității, pe careprof. Wilson îl recunoaște. Noi tehniciconduc la descoperirea a noi specii și laidentificarea acelora care au fost dejabotezate. Însă toate aceste eforturi suntinsuficiente pentru a reuși stabilizareamediilor naturale de pe planetă. Înfinal, nu ne rămâne decât să reflectămla îndemnul de a conștientiza respon-sabilitatea pe care fiecare dintre noi oare pentru a ajuta la crearea unei lumidurabile, atât pentru generațiile pre-zente, cât și pentru cel mai mare numărposibil de specii vii.

Biodiversitatea încotro?Text și fotografie BIANCA IORIATTI

„Omul trebuie să facă mai mult pentru conservareacelorlalte specii care trăiesc pe pământ”, așa debutează unarticol apărut într-o publicație din Hexagon, care doreștesă atragă atenția asupra pericolului ce amenință Terra.


T otuși, vânători arădeni,membri ai AJVPS Arad, au de-monstrat că știu să păstreze

tradiția, în condiții de respectare aperceptelor de etică vânătorească!Cum?

După ce au închis cercul de dimi-neață, au început apropierea și l-austrâns cam vreo oră, împușcând sufi-cient de mulți iepuroi, mai sensibilidecât iepuroaicele la apropierea omu-

lui. Apoi s-au oprit brusc, la semnalulorganizatorului, lăsând peste 100 deiepuri să plece speriați, dar nevătă-mați. Cu mult înainte de a închide,fără scăpare pentru vânat, cercul. Șinu cred că au făcut-o fiindcă eram euprezent sau directorul asociației. Aufăcut-o probabil cu gândul la sezonulviitor și la focul vânătoresc ce aurmat, prelungit dinainte de prânzpână după amiază.

Fiecare vânător și-a luat iepurelecuvenit, ba chiar mai mulți, toatălumea s-a simțit excelent la sfârșit desezon, iar eu a trebuit să-mi schimbpărerea preconcepută despre „vână-toarea în cerc”. Dar numai dacă sepractică pentru conservarea unei tra-diții, fără urmă de lăcomie, precum laAJVPS Arad.

Nu însă asupra acestui aspect amvrut să mă opresc. Scopul evocării

Am avut privilegiul de a participa la acest sfârșit de sezon de vânătoare la iepuri, în 26 ianuarie 2014, la o vânătoare „în cerc”, tradițională pe meleagurile vestice.Mărturisesc că mai participasem o singură dată la o astfel de vânătoare, în sudul țării,prin 1975, și nu rămăsesem cu cea mai bună impresie. Pentru șansele minime descăpare lăsate iepurilor, înnebuniți de groază și fără scăpare după strângerea cercului.Deci pentru partea de final a metodei de „vânătoare în cerc”, când preponderent cadiepuroaicele, mai mult decât criticabilă din acest punct de vedere.

Vânătoarede iepuri la AradN. ȘELARU

Vânătoare la iepuriLA ZI

proaspetei experiențe vânătorești afost și rămâne cu totul altul. Unul caretrebuie să se constituie într-un mo-ment de reflecție pentru fiecare dintrenoi, cei preocupați de problema prăbu-șirii efectivelor de iepuri în România.Și să vă spun de ce!

Fondul cinegetic cu pricina se gă-sește amplasat și se sprijină cu una dinlaturi pe frontiera de vest a țării. Agri-cultura mai modernă ca aici și mono-culturi mai întinse și mai curate, rarmi-a fost dat să văd. Despre mecani-zare și chimizare, inclusiv cu avionul,nu se poate susține că este cu ceva maiprejos decât restul țării. Poate doarcâini hoinari și alți prădători cu păr șipene să fie mai puțini. Și poate cevamai multă hrană administrată pe teren

în perioada critică cu zăpezi groase. Înrest, condițiile de viață pentru iepurepar similare cu cele din restul țării.

Ce le deosebește totuși aici, ca dealtfel de-a lungul întregii frontiere devest, unde iepurii abundă, în general,precum în vremurile dinainte de1989?

Un singur lucru! Paza efectuată degrănicerii nevânători, într-o zonă încare nu se prea poate plimba nimeninoaptea, cu mașina la far sau cu ogariîn mașină ori căruță, fără a fi oprit, le-gitimat și luat la întrebări. Doar atât.Nimic mai mult.

Iar revelația o poate avea oricineva avea privilegiul să vâneze iepuri înzonele de frontieră, din județele SatuMare, Oradea, Arad și Timișoara și,

comparativ, în zonele mai depărtatede acestea, pe care uneori le despartedoar un drum național. Dacă în zo-nele de frontieră iepurii colcăie înadevăratul sens al cuvântului, putândfi numărați peste 100 – 120 iepuriîntr-un cerc cu diametru de 1,0 – 1,5km, în celelalte rămase în afara inte-resului poliției de frontieră, numărullor poate fi de 5-10 ori mai redus.

După o astfel de revelație, începi săai îndoieli serioase în privința cumu -lului de cauze care au condus la prăbu-șirea efectivelor de iepuri în restul țăriiși să crezi că principala cauză a acesteisituații nenorocite o constituie braco-najul, făptuit de nevânători, dar și devânători. Mai ales de cei insuficient in-struiți sau înrăiți, în număr din ce în cemai mare în România. Fiindcă asta afost și a rămas încă politica ministeruluiresponsabil în materie, susținut, irațio-nal și interesat, de jalnici impostori depretinsă știință cinegetică.

Iar atunci când braconajul se su-prapune peste fenomenul supraevaluă-rii efectivelor de iepuri și peste cote derecoltă exagerate, aprobate cu ușurințăcondamnabilă de ministeriabili, rezul-tatul nu poate fi decât distrugereatreptată a stocului normal de repro-ducție și o astfel de situație inaccepta-bilă, tardiv și greu recunoscută oficial.Chiar dacă la iepuri situația se poateredresa relativ repede, datorită prolifi-cității speciei, în cazul distrugerii sto-cului de reproducție, revirimentul seva lăsa mult așteptat.

În final, aș dori să fiu corect înțe-les. Nu subestimez deloc cumulul decauze care au dus la prăbușirea efec-tivelor de iepuri în România, printrecare sărăcirea ofertei trofice în pe-rioada de vară, în special pentru tine-ret, în zonele cu monoculturi întinseși foarte curate. Nu subestimez delocnici importanța măsurilor ce trebuieluate pentru contracararea efecteloracestor cauze, în măsura în care de-pind de noi.

Încep însă să cred că braconajulfăptuit de nevânători, dar și de vână-tori, rămâne o cauză principală, asu-pra căreia va trebui să ne concentrămmai mult atenția, pe măsură ce condi-țiile de mediu pentru iepure, ca de alt-fel și pentru alte specii de faunăcinegetică, se deteriorează. Aceastadacă ne gândim și la faptul că unechipaj de doi-trei vânători braco-nieri, chiar nu foarte bine dotați,poate ucide într-o singură noapte,într-o porțiune de fond cinegetic, maimult decât poate vâna o grupă în-treagă, într-o zi lumină de vânătoareautorizată.

Ce ar mai fi de adăugat?

FEBRUARIE 2014 | 7

P e o vreme cu cer senin, dar șicu ger și vânt aspru, am ieșitla mistreți undeva în lunca

Dunării. Pregătirile dinaintea partideide vânătoare, cu detaliile de organi-zare și instructajul de rigoare au tre-cut repede, după care frumusețeapeisajului hibernal furat în totalitategândul, făcându-ne să uităm de gerulși vântul de afară.

Pe potecile troienite ale păduriiTractorul cu remorca cu gonași

deschidea calea prin zăpada așternutădin belșug pe drumurile pădurii,urmat deaproape de mașinile de

teren. Urmele adânci lăsate în albulimaculat erau dovada elocventă acelor mai bine de 30 de centimetri dezăpadă depuși de ninsoarea darnicădin ultimile zile. În contrast, albastrulcerului promitea o vreme senină pen-tru ziua de vânătoare pe care o înce-peam.

Am pornit spre standuri deschi-zând cu fiecare pas poteca prin ză-pada neatinsă. Undeva în spate,portocaliul vestelor gonașilor din re-morcă dispăruse după coturile dru-mului, iar liniștea lua din nou înstăpânire trupul de pădure și păpuri-șurile din margine. Urmele găsite în

ajun de paznicul de vânătoare arătaucă mistreții intraseră nu demult laadăpostul desișului. Cel puțin vreoșapte, opt, colțoși păreau să se fi miș-cat pe locurile pe care intram.

Începe goanaPrima goană a pornit cu glasuri și

gălăgie dinspre linia bătăiașilor, iarprin dreptul meu au ieșit două că-prioare și un iepure furișat printrerugii spinoși de mure. Undeva, înstânga, o carabină a frânt repetat li-niștea liniei de vânători. Apoi au apă-rut gonașii printre trunchiuri șiramuri de arbuști, luptând din greu cuzăpada. Când ne-am adunat din nou,am aflat povestea focurilor de cara-bină. Mistreții ieșiseră undeva spreflanc, dar șansa fusese de partea lor.Vestea bună era că intraseră din nouîn pădure în direcția în care aveam săfacem goanele următoare. Totulpărea promițător….

Oare unde erau mistreții?Ne-am deplasat din nou și ne-am

luat în primire standurile. Au urmatalte trei goane, fără ca mistreții să-șimai facă apariția. Au ieșit alte căprioareși vreo doi țapi, două vulpi și câțiva ie-puri. Armele au rămas tăcute, iar co-mentariile nu au întârziat să apară.Oare unde erau mistreții? După spuselepaznicului, nu aveau unde altundevasă se ducă, iar să fi trecut apa era puținprobabil. Timpul trecuse repede, iarziua trecea spre după-amiază. La ul-tima goană, standul vânătorilor a fostașezat de partea opusă a unui canalsecat, destul de larg și adânc pentru aoferi spațiu și vizibilitate bună, chiar la


Vânătoare în februarieDE SEZON

Mistreți la finalul goanei…Text și fotografie MAC

Repetând parcă la indigo mersul vremii din anultrecut, finalul lui Gerar a adus o vreme de iarnăadevărată. Zăpada, viscolul și gerul au pus stăpânirepeste fire, iar vânatul sa retras cu siguranță sprepădure, căutând cât de cât adăpost și liniște.

FEBRUARIE 2014 | 9

marginea pădurii. În spate se deschideao parcelă cu lăstăriș și arbori pitici răz-lețiți, printre care nu prea putei să veziprea departe. După momente de aștep-tare am auzit în sfârșit gonașii. Mistre-ții trebuiau să iasă. Caprele semișcaseră aproape imediat după înce-perea goanei și la puțin timp am auzitfocuri de armă spre capătul flanculuistâng. Cel puțin două arme diferite rup-seseră tăcerea standurilor. Cu siguranțăapăruseră mistreții. Ieșiseră în sfârșitdin desișul troienit să treacă probabilînapoi de unde veniseră în primagoană.

Mistreți la finalul goaneiGonașii înaintau greu, iar dinspre

vânători era din nou liniște. La un mo-ment dat, un căprior a apărut pe ne-așteptate, venind dinspre flancul undese trăsese. Ne-a simțit și, din două sal-turi, a dispărut înapoi spre linia gona-șilor. Curioasă mișcare și destul detârzie față de ce spuneau experiențeleanterioare. Să fi fost un semn? Nuputea fi, era prea târziu, gonașii erautot mai aproape, iar în dreapta au-zeam și vedeam deja vânătorii venindpe potecă odată cu flancul, semn căgoana era pe sfârșite. Atunci s-au scu-turat tufele din marginea pădurii depeste canal. De sub rugii de mure auapărut doi mistreți. Unul s-a năpustitspre vale, undeva între mine și standuldin stânga, a traversat canalul și a dis-părut în lăstărișul din spate. Al doi-leaa facut scurt cale întoarsă și dus afost…. Se rupseseră probabil de gru-pul de mistrți care ieșiseră pe flanc șitrecuseră spre linia vânătorilor. Cu si-guranță așteptaseră, ascultând gălăgia

goanei, și, mânați de instinctul natu-ral, porniseră direct împotriva ei, ale-gând în final o ieșire pe diagonaladintre noi. Apariția lor târzie și la unloc total neașteptat a făcut ca focurilesă răsune fără folos, surpriza fiind maimult decât neașteptată.

Sau poate căpriorul întors dinsprevânători să fi fost semnul ce ar fi tre-buit să ne atragă atenția… Nu zări-sem nici o mișcare și nu auzisem niciun zgomot… Și cine s-ar fi așteptat săiasă tocmai acolo și tocmai la finalulgoanei!…

Un meniu pregătit cu carne de mis-treț a fost dintotdeuna o atracție pen-tru meseni. Preparat cu pricepere șistropit cu un vin bun, mușchiulețul demistreț a atras mereu atenția și a stâr-nit laudele musafirilor poftiți la masă.

Ingrediente: 1 kg mușchiuleț demistreț marinat, o jumătate pahar deulei de măsline, două cepe, trei cățeide usturoi, o țelină cu cozile frunzelor,doi morcovi, cimbru, măghiran și roz-marin, sare și piper după gust.

Preparare: Puneți carnea de mis-treț într-o tavă cu puțin ulei, la foc micși rotiți-o pe toate părțile până se ru-menește ușor. Într-o altă tavă facețiun pat din vegetalele tăiate bucăți,adăugați uleiul rămas și o jumătate depahar de apă.

Luați carnea rumenită de pe foc șidați-o pe toate părțile prin amesteculde cimbru, măgiran și rozmarin, apoiașezați-o pe patul de vegetale. Adău-gați sare și piper după gust și apoisucul din prima tavă. Dați preparatul

la cuptorul preîncălzit la 200 gradeCelsius circa o jumătate de oră saupână se pătrunde și rumenește binecarnea, iar vegetalele sunt ușor rume-nite. Scoateți de la cuptor și lăsați car-nea câteva minute înainte de a o tăiafelii.

Se servește cu garnitură de vege-tale, totul stropit cu sucul din tavă. Unpahar de vin roșu, sec-demisec, pinot-noir sau shiraz, va adăuga un plus desavoare bucatelor.

Poftă bună!

MUȘCHIULEȚ DE MISTREȚCU LEGUMEGastronomie vânătoreascăNANA NINA


Puncte de vedere

Despre „estimareaefectivelor de faună de interes cinegetic” (IV)M. GEORGESCU

OPINIE

Așa cum am sperat, luna februarie a adus zăpada, fără decare CITIREA URMELOR pentru „…Estimareaefectivelor…etc. etc.”, solicităm „cititorilor de urme” sănu ia în seamă aserțiunile noastre și să respecteinstrucțiunile elaborate de Ministerul Mediului șiSchimbărilor Climatice, dorindu-le în același timp…LECTURĂ PLĂCUTĂ acelor urme pe zăpadă. Și să știți cănu ne mai amuză descoperirea unor noi „perle” în acesteinstrucțiuni, deoarece nu ne-am propus acest lucru.

FEBRUARIE 2014 | 11

Mai întâi, despre MISTREȚCapitolul 5 al „Instrucțiunilor”

menționează, din capul locului, că „lamistreț se aplică metodele de esti-mare de la celelalte specii de ungu-late, în special cele de la cerbulcomun”. Bine… în sfârșit… nu chiartoate metodele de estimare, de pildăfără cele menționate la Art. 16 – 1,unde „redactorul” intrucțiunilor s-areferit la estimarea directă vizuală șiprin ascultare, ba chiar a avut și grijăsă vă ferească de confuzii, precizândcă perioada de boncănit este de faptcea de împerechere, iar taurii sunt defapt masculii, punând ambele preci-zări în paranteză. Așadar, se scade dinrecomandările făcute pentru estima-rea efectivelor de mistreț parteaaceea cu… și prin ascultare, deși nuam fi fost prea surprinși să vi se reco-mande și o estimare auditivă, dupănumărul de… grohăituri, dacă ar fi săluăm în stricto senso fraza cu care a în-ceput Art. 27 din Cap. 5. Dar să reve-nim la recomandările mai „tehnice”referitoare la mistreț care, în formu-larea „redactorului” de instrucțiuni,…„în condițiile țării noastre, celemai potrivite sunt:…” și le prezintăla subpunctele a,b,c. Primele două sereferă la parcurgerea întregii supra-fețe a fondului cinegetic prin citireaurmelor lăsate pe zăpadă (a) sauefectuarea unor sondaje de probă încuprinsul fondului cinegetic prin ci-tirea urmelor lăsate pe zăpadă (b).Iar la pct. (c) observații individuale(!?) asupra exemplarelor ce vin lalocurile de hrănire. (Am reprodus în-tocmai, dar pentru a nu ne repeta,menționăm că aceste reproduceri, în-tocmai, le vom reda cu fonturi italice,de scris cursiv). Nu credem că existăsituații în care mistreții – care trăiescîn ciurde – după cum presupunem căbănuiește și „redactorul” instrucțiuni-lor, s-ar deplasa în șiruri paralele, ast-fel încât fiecare urmă-pârtie săaparțină unui singur exemplar. În ori-care din activitățile mistrețului – sta-ționare sau în mișcare – apare o foartebogată suprapunere de urme, care facIMPOSIBILĂ numărarea acestora, ast-fel încât ni se pare o iluzie naivă ideeaestimării unui efectiv de mistrețidintr-o ciurdă, prin numărarea urme-lor lăsate pe zăpadă. În cel mai buncaz, aceste urme pot furniza informa-ții despre prezența speciei într-o zonăoarecare din cuprinsul fondului cine-getic, chiar dacă acest fond va fi îm-părțit (obsesiv) în sectoare șisubsectoare. Este suficient să luăm înconsiderație faptul că mistreții pot săse miște mai puțin dintr-un loc în

altul, nedepășind limitele acelui sec-tor sau subsector, astfel că observa-torii nu vor putea nici să răspundăFișei de observații tip 2.1 care pre-tinde precizarea efectivelor pe bazanumărului de urme intrate și a nu-mărului de urme ieșite și nici cen-tralizatorului tip 2.2. Nedumerireanoastră privind utilitatea practică aacestei metode este amplificată și deneînțelegerea modului cum se poatetrece de la câteva (eventuale) urmedintr-o piață de probă la efectivul depe întreg fondul cinegetic.

Îndrăznim să credem că nu prinraportarea obișnuită din piețele deprobă (ca în cazul iepurelui, de ex.) lasuprafața întregului fond. Într-o ex-primare mai categorică, nu credem cădin mulțimea de urme, călcate unelepeste altele, se va putea desluși numă-rul de exemplare ale ciurdei, cam cums-ar putea uneori în cazul unei haitede lupi, la trecerea peste vreun „pâr-leaz”. În această situație – am puteaspune, generală – fișa de observațiitip 2.1 și centralizatorul tip 2.2, celpuțin pentru mistreț, ni se par inope-rante. (Dar… nu luați în seamă opinianoastră!…). În intenția de a furnizadate „credibile”, pot să apară situațiinedorite. De pildă, după ce a căutatprin zăpadă urmele mult dorite, citi-torul de urme, dându-și seama că nule va putea desluși din motivele demai sus, nedorind să se întoarcă cu„mâna goală”, va fi poate ispitit săcompleteze rubricile fișei la „intrări-ieșiri-efectiv”, cu date stabilite de elad-hoc, știind că oricum, va fi greusau imposibil de controlat, mai ales cășirul de urme poate fi acoperit de oaltă ninsoare, sau că va dispăreaodată cu topirea zăpezii.

În schimb, putem insera convinge-rea că, în timpul iernii, mistrețul de-vine fidel punctelor de administrareahranei complementare, în întregulsău efectiv, inclusiv cu vierii solitari.Nu vedem niciun motiv pentru careacești mistreți să rabde de foame,doar pentru a-și păstra „statutul” desinguratici. Mai mult chiar, la punc-tele de hrănire, ei pot institui acea ie-rarhizare, prin care cel mai puternicîși arogă întâietatea.

În ce ne privește, am constatat căsingura metodă - cu grad ridicat decredibilitate - de stabilire a efectivelorde mistreți, este cea enunțată la sub-punctul (c), de observații individualeefectuate asupra exemplarelor ce vinla locurile de hrănire. Cu toate că nuînțelegem prea bine ce însemneazăobservații individuale. Oare s-ar re-feri la faptul că la fiecare loc de hră-nire trebuie să fie doar un observator,sau la faptul că fiecare mistreț, pre-zent acolo, va fi observat indivi-dual… Și, mai avem o nedumerire,legată de acel coeficient de corecțiede 1,5 impus de instrucțiuni, în ideeacă mistreții bătrâni, solitari, nu auobiceiul să frecventeze punctele deadministrarea hranei. În nedumerireanoastră, ne temem - că în lipsa unorprecizări privind acest coeficient – săapară următoarele situații: dacă acest1,5 se aplică procentual la un efectiv,de exemplu, de 100 mistreți, rezultatdin observații la punctele de hrănire,efectivul final devine…101,5, adicăcel mult 102 mistreți. Asta da preci-zie!.. Dar dacă efectivul observat ar fi,să zicem, de 50 exemplare, aplicareaacestui coeficient ar duce la adăuga-rea a …0,75 mistreți, rotunjind la 1 mistreț, ar da un efectiv „corectat”


de 101 mistreți. Acest fapt nu s-ar mainumi „estimare”, ci „precizarea efec-tivului”, termen care nu se regăseșteîn instrucțiuni. Dar, oare ar demons-tra utilitatea folosirii coeficientului?…Iar dacă observatorul crede că aplica-rea coeficientului de 1,5 înseamnămultiplicarea efectivului de 100exemplare cu coeficientul 1,5, ar re-zulta… 150 mistreți în total, din careacel plus de 50 mistreți ar fi cei bă-trâni, solitari. Ceea ce ar fi nu doarimprobabil, ci și profund incorect.Oricum am lua-o, pe noi, coeficientulcu pricina nu ne-a convins. Dar dum-neavoastră, stimați observatori, nuluați în seamă comentariile noastre șiconformați-vă fără ezitare Instrucțiu-nilor emise de Ministerul Mediului șiSchimbărilor Climatice.

Apoi, despre IEPURECapitolul 6. art. 31 din Instruc-

țiuni, menționează două metode deestimare, a), prin observații stațio-nare (de fapt, credem că s-a dorit săse spună – „prin observații asupra ie-purilor staționari pe suprafețele deprobă”, dacă se precizează în pct. b)prin observații VIZUALE (?!) asupraexemplarelor în mișcare, (mișcareindusă prin goanele efectuate pe su-prafețele de probă).

Ce înțelegem noi din cele douăpuncte, a și b: că în pct. a) iepurii fiindstaționari, nu se mișcă, (deci ar fifoarte greu să-i observăm) iar în pct.b) iepurii sunt supuși unor observațiiVIZUALE (?!) ei aflându-se în mișcare.

Dar, dacă iepurii se încăpățâneazăsă-și păstreze activitatea preponde-rent crepuscular-nocturnă, cum vorputea să fie observați în timpul zileiprin metoda a) fără a recurge la îm-pingere?… Vă spunem tot noi. În tim-

pul epocii de împerechere, iepuriidevin super activi și în timpul zilei,când pot fi văzuți în adevărate alaiuride nuntă, inclusiv în acele înfruntăride box ale masculilor. Însă aceastăposibilitate de a observa în mod sta-ționar (cum este menționat în in-strucțiuni), ori nu a fost cunoscută de„redactorul” instrucțiunilor, ori nu aavut încredere în ea. Oricum, însă,este mai de folos decât aceea de a în-cerca să identifice prezența iepurilorascunși printre brazdele de arătură oriîn culturile agricole. Și tot „oricum”această metodă, de observații stațio-nare, este departe de eficiența celei dela pct. b), cu goane în piețele deprobă. De altfel, singura aplicată cufoarte bune rezultate, până acum.

Dar, de fapt, s-a dorit să se comu-nice că : în situația a), nu doar iepuriisunt staționari, ci și observatorii, iarîn situația b), vor fi și observatori în

mișcare și iepuri în mișcare, dar -adăugăm noi - vor fi obligatoriu și ob-servatori staționari, la capătul și peflancurile suprafeței de probă. Totuși,nu înțelegem diferența dintre „obser-vații staționare” și „observații vi-zuale”.

Deocamdată ne oprim aici cu ne-dumeririle noastre privind „estimă-rile efectivelor din speciile… etc.”,iar dacă Revista ne va mai găzdui,vom încerca să ne referim și la esti-marea viezurelui și a vulpii și, poateși a altor specii de mamifere de inte-res VÂNĂTORESC (observați dife-rența?… cele de interes cinegetic audevenit brusc de interes vânătoresc).

Cât despre păsări, ele sunt menți-nute în categoria „de interes cinege-tic”, cu referire la cocoșul de munte,fazan, potârniche și ieruncă. Dar des-pre acestea probabil într-un numărviitor.

Despre „estimareaefectivelor de faunăde interes cinegetic”

FEBRUARIE 2014 | 13

Glonț MUNI}IE

P artea a doua, cu titlul puținschimbat, prezintă efecteleproduse în corpul vânatului de

aceleași modele de gloanțe din SUA,care și-au schimbat greutatea și dia-metrul frontal în urma impactului. R.Jamison a prezentat, în ShootingTimes din oct. 2002, adâncimea ca-nalului produs, diametrul maxim alcavității canalului și a schițat formafiecărei cavități.

Vitezele de impact sunt ca în tabe-lele anterioare 1 și 2: viteză mare =circa 915 m/s și viteză mică = circa610 m/s. Modelele de gloanțe suntrânduite de noi conform adâncimii ca-nalului de penetrare; în caz de egali-tate a adâncimii penetrației, le-amordonat conform diametrului maximal cavităților schițate în tabelele 3 și 4.

La impactul în mare viteză, celemai adânci canale au fost produse demodelele cu cel mai mic diametrufrontal din Tab.1 (Winchester.Fail Safeși Barnes.XLC BT).

Având locurile 3-4 ca adâncime acanalului, Nosler Partition și Swift A-Frame fac cavități duble față de primulclasat. Cele plasate pe locurile 5-6-7penetrează ceva mai puțin, dar au ca-vitățile cele mai largi. Ultimele douăoferă multe schije răzlețe, ce pot răniorgane situate mai departe de canal,însă dând cavități mijlocii.

La impactul în viteză mică, ce s-arobține pe teren la distanța de peste300 m, canalul cel mai adânc îl are totWinchester Fail Safe, urmat de SwiftA-Frame. Modelul Nosler Partition esteconstant pe locul 3 ca adâncime a ca-nalului. Modelul standard Sierra Spit-zer trece pe locul 4, cu adâncimeacanalului aproape cât cea a gloanțelorcu miezul legat de manta, cavitatea saavând însă cel mai mic diametru, dincauza schijelor trimise pe traseu. Am-bele modele produse de Swift oferăcele mai largi cavități. Restul modele-lor au canale și cavități aproape egale.

Ce concluzii putem trage din ima -

gini și pe baza cifrelor din toate cele 4tabele ?

1. Nu există un model de glonțuniversal, valabil la orice specie șidistanță.

După ce glonțul a pătruns cu mareviteză în corp și se turtește, crește fre-carea cu țesuturile moi, scade atât vi-teza cât și greutatea reziduală șiadâncimea penetrării.

2. La cele cu vârful foarte ascuțit,deformarea va fi treptată, rezultândo formă de ciupercă sau de floare, le-gată sau nu de baza glonțului.

3. Canalul va fi mai adânc la celecu miezul din plumb legat de manta.Excepție face Nosler Partition (Tab.3),care nu are această legătură.

4. Cavitatea va avea diametrulmai mare în urma răspândirii undeide șoc, mai ales la cele fără legăturăîntre miez și manta. Excepție faceSwift A-Frame (Tab.4), care areaceastă legătură.

Esențială rămâne însă plasareaprecisă a glonțului în zona și unghiulpotrivite.

Câștigătoarele în aceste probe suntWinchester Fail Safe și Swift A-Frame,cu cele mai mari greutăți reziduale șiadâncimi de penetrare, Swift dând șicavități largi. Constant pe locul 3 esteși Nosler Partition.

Pentru căprior, aceste prime 3 mo-dele sunt excesiv de puternice lacal..300 Winchester Magnum, chiar lapeste 300 m. Celelalte modele armerge, însă la mare distanță. Pentruspeciile mai puternice de vânat nobileuropean, pot fi potrivite toate mode-lele de mai sus.

Vânătorii europeni nu au atât demulte specii de mamifere ce se potvâna cu gloanțe de carabină ca cei dinS.U.A. și puțini își încarcă singuri ase-menea gloanțe. Totuși, fiecare firmăeuropeană producătoare de gloanțe devânătoare oferă diverse modele. Ulti-mele produse ale RWS le-am analizatîn nr.7/2011 al acestei reviste, o sin-teză despre gloanțele Brenneke am pu-blicat în nr.2/2013, despre Norma amscris în mai multe rânduri.

Noi sperăm că cei ce vor să progre-seze, să se și informeze.

Prima parte a articolului,intitulată „Ce model de glonțsă aleg?”, a prezentat efectulimpactului cu vânatul asupracâtorva modele de gloanțe,în funcție de viteza lor deimpact: ce greutate rezidualăpăstrează și cât de maredevine diametrul lor frontal.

Ce model de glonț să aleg? (II)MATEI TĂLPEANU

Modelul Adâncimea Diametrul maxim Formaglonțului canalului al cavității cavității

(cm) (mm)1. Winchester Fail Safe 48,26 27,92. Barnes XLC BT 45,72 43,23. Nosler Partition 38,10 61,04. Swift A-Frame 30,48 66,05. Speer Grand Slam 26,16 76,26. Nosler Ballistic Tip 25,40 83,8 7. Hornady SST 25,40 76,28. Swift Scirocco 25,40 48,39. Sierra Spitzer 22,86 58,4

Modelul Adâncimea Diametrul maxim Formaglonțului canalului al cavității cavității

(cm) (mm)1. Winchester Fail Safe 46,48 35,62. Swift A-Frame 34,32 53,03. Nosler Partition 33,05 38,34. Sierra Spitzer 33,02 25,45. Speer Grand Slam 32,51 33,06. Swift Scirocco 31,75 40,67. Hornady SST 31,75 38,38. Nosler Ballistic Tip 28,70 27,99. Barnes XLC BT 26,67 35,6

Tabel 3. Efecte produse de gloanțe cal..300 WM, de 11,66 g, cu impact în mare viteză.

Tabel 4. Efecte produse de gloanțe cal.300 WM, de 11,66 g, cu impact în mică viteză.


DIN TEREN

Soarele dimineții se ivea timid, strecurându-și razele prinîmpletitura de tufe așezate cuminți pe linia orizontului.Treziți din zori, fazanii își părăsiseră culcușul nopții. Alte vietăți recunoșteau în lumina răsăritului semnalul de retragere în vegetația canalelor, în desișul lizierelorsau pe malul Timișului.

Printre urme…Text și fotografie MARIA SĂVULESCU

FEBRUARIE 2014 | 15

Z orii zilei ne însoțeau, descope-rind ochiului priceput poves-tiri petrecute în noaptea ce

tocmai se încheiase: urmele și sem-nele lăsate de sălbăticiuni ici-colo, înnoroiul din canale, în colbul drumu-lui, în brazda câmpului se așterneauîntr-o scriere, parcă veche și stranie.Atenți, culegeam „slovele” și împle-tindu-le cu imaginație, conturam în-tâmplarea din noaptea trecută…

„După lăsarea întunericului, vierulce stătuse toată ziulica culcat în tufeledese din marginea canalului se hotărâsă se ridice. Foamea îl mâna către tar-laua unde rămăseseră știuleți în urmaculesului. Atent, adulmecânt adiereavântului, vierul o porni de-a lungul ca-nalului, ferit de malurile acestuia șiacoperit de vegetație. Prin zonele mâ-loase lăsa urma trecerii sale. Ajunselângă salcă, de care se frecă cu putere,apoi stărui în acel loc câteva clipe, as-cultând șoaptele nopții… nici un peri-col… porni mai departe și, la capătulcanalului, se ridică pe mal, adulme-când din nou, nimic…, se îndreptăcătre câmp. Roțile mari ale utilajelorîngropaseră adânc sub brazde știulețiide porumb. Începu’ să scurme preocu-pat cu râtul în pământul reavăn pânăîi găsi. Mâncă cu poftă boabele dulci,lăsând în urmă cele de prisos…”

A recunoaște aceste „mesaje” lă-sate de sălbăticiuni în trecerea lor estede folos atât celui ce vrea să ocro-tească și să supravegheze vânatul, câtși celui ce vrea doar să se bucure de ozi în natură. Înțelegerea lor face demulte ori diferența între o vânătoarereușită și un eșec. Alegerea locului po-trivit pentru pândă, pentru așezareaunei hrănitori sau unei adăpători de-pinde de iscusința și știința de a citisemnele lăsate de animale. Citindu-le,administratorul fondului de vână-toare poate să înțeleagă că se impunecombaterea unor animale dăună-toare.

Deși animalele, temătoare și pru-dente, duc o viață ascunsă, protejatede mantia nopții, ele lasă urme ce vor-besc despre obiceiurile și problemelelor. Un cunoscător se poate bucura detoate acestea, descoperind locurile lorde odihnă și hrană, potecile și uneorichiar sexul, vârsta și mărimea vietăți-lor. O cracă ruptă, zdreliturile cojiiunui copac, iarba culcată, toate vor-besc, pentru cei ce doresc să le vadă,despre diferitele activități ale anima-lelor: râcâiturile cu unghiile sau ghea-rele, rozăturile, locurile de tăvălire,frecăturile de copaci și multe altele.

Păsările, deși stăpânesc văzduhul,își petrec mare parte din timp pe pă-

mânt căutând mâncare și locuri deodihnă. Urmele lăsate ajută la identi-ficarea speciei și obiceiurilor acestora.Pe lângă urmele de picior, păsărilelasă și alte semne, cum sunt lăsăturile(găinațul), râcâiturile, fulgii, inglu-viile. Spre exemplu, prezența cocoșu-lui de munte - un locuitor al pădurilorde rășinoase din zona montană –poate fi cu ușurință reperată de ochiulunui cunoscător. Lăsăturile sale ade-seori au forma unor băltuțe desmoală, foarte lucioase și negre, se în-tăresc repede în contact cu aerul. Pre-zența „smoalei” este normală înperioada în care cocoșii se hrănesc cuace de brad. Descoperirea acestor lă-sături trădează prezența cocoșilor înzonă.

O altă caracteristică este aceea căde o parte și alta a degetelor se aflăașa-zișii „vârzobi”, niște fire cornoase,mici și subțiri ca dinții de pieptene,care într-o urmă bună se disting cuușurință. Ingluviile (cocoloașe consti-tuite din rămășițele nedigerate alehranei – oscioare, pene, fragmentetari de insecte), găsite sub cuiburi sauîn locurile de staționare, indică pre-zența păsărilor răpitoare. După carac-teristicile ingluviilor se poate stabilidespre ce pasăre este vorba: buha (in-gluvii mari, de culoare cafenie cuprin-zând oase și păr), huhurez de pădure(ingluvii mari, rotunde, cuprinzândmai ales oase și cranii de șoareci), uliupăsărar (ingluvii ovale, cuprinzândmai ales oase și pene).

Un cunoscător poate face ușor di-ferența între urmele animalelor sălba-tice și ale celor domestice. Regulilesunt simple, dar recunoașterea lor de-vine mai lesne odată cu experiența șitimpul petrecut în teren. Cu câtevaexcepții (ursul, vezurele, veverița, ie-purele), la toate animalele sălbaticelabele și copitele dinainte sunt, în ge-

neral, mai mari decât cele dinapoi.Cunoașterea acestei particularități eli-mină posibilitatea unei confuzii întreurmele asemănătoare de animal săl-batic și domestic, cum ar fi de pildăîntre lup și câine.

O altă caracteristică ce diferen-țiază este regularitatea mersului (o re-petare constantă a semnelor pașilordin urma-pârtie, cu așezarea picioare-lor mereu în același fel unele față dealtele). Această regulă nu este totușiabsolută, observându-se abateri maiales la femelele copitate (cu deosebirecele tinere) și la unele răpitoare mici(din familia jderului).

O altă deosebire este aceea că ani-malele domestice umblă cu degetelemai deschise, mai răsfirate, pe cândcele sălbatice umblă cu degetelestrânse. De asemenea, deschiderea -mai mult sau mai puțin pronunțată -ne poate furniza informații referitoarela sexul vânatului copitat, dar și la iu-țeala mersului (în fugă unghiile sedeschid foarte mult).

Aceste scurte prezentări ne oferăprilejul, nouă celor ce le așternem pehârtie, să încercăm a stârni interesulcititorului pe o anumită temă. Lungi-mea lor este suficient de mică pentrua nu plictisi și suficient de mare pen-tru a deschide o portiță spre docu-mentare pentru cei interesați sauintrigați de subiecte.

În cazul de față, subiectul esteunul inepuizabil și ofertant, atât pen-tru cel ce îl scrie cât și pentru cititor.Fiecare urmă are o poveste, fiecaresemn lăsat de sălbăticiune, prin trece-rea ei, spune ceva despre obiceiurilespeciei respective. Urmele sunt pun-tea către o lume ascunsă privirii omu-lui: dacă pășim cu atenție pe ea,ajungem într-o lume fantastică ce oputem cuprinde pe de-a întregul doarcu ochii minții.

Urma-tipar de lup Urma-tipar de câine


Vânătoare la căpriorDE SEZON

P ână pe la ultima decadă a luniidecembrie, zăpada negreșit aîntârziat să acopere câmpiile

Săratului Râmnic, lasând loc dimineți-lor cu ceață, amiezilor sărăcite de pre-zența soarelui și nopților ce-n tainăfabrică aprig ger. Nimic din toateaceste stavile nu te opresc pe tine, celcu inima de vânător, să-ți pregăteștiflinta, tolba cu diverse, ceva mijloc dedeplasare și, peste cele organizatorice,neînvinsa soră de suflet, voința.

La rându-i, Diana, zeița cea bună șiatotprotectoare, a avut grijă ca totcâmpul să ofere necuvântătoarelor fi-ințe multă verdeață proaspătă și dătă-toare de saț, cu nimic mai potrivităpregătirii acestora în așteptarea ierniicu omăt. Ca în fiecare an, în aceastăperioadă suntem în plin sezon de vâ-nătoare la femela de căprior, acțiunemenită să dovedească încă odată căatât vânătorul, cât și întreg personalulde decizie din asociațiile tradiționale,sunt factori de echilibru în acest imenslanț trofic din natură.

Fie că, prin buna gospodărire, înteren se obține o creștere a efectivelorde vânat de felul plantivorelor și omni-vorelor, fie că se insistă și pe anihilareaunor factori de frânare a dezvoltăriicelor amintite, de regulă prădători,lipsa de hrană pe timp de iarnă grea,cu multă zăpadă, care conduce la creș-terea mortalității, braconajul și nunumai, în toate cazurile specialistul,

prezent în organizațiile vânătorești cutradiție și experiență, prin observațiilepermanente desfășurate în teren și înmod susținut, deține cheia de acces la„balanța” pe ale cărei talere stau rezul-tatele sporului natural și disponibilulpentru recoltă.

Scăderea greutății corporale, bo-lile, defectele corporale sau de com-portament, migrații urmate decreșterea nivelului de suprapopulare,sunt considerente ce conduc la vână-toarea în scop de selecție cu arma.

Să pornim de la principiiSelecția vânatului prin împușcare ră-

mâne un mijloc recunoscut de ridicarea calității efectivelor acestuia, iar atuncicând se constată lipsa sau slăbirea acțiu-nii factorilor de selecție naturală, carepăstrează caracterele mor fo logice alecăprioarei și, bineînțeles, a calității spe-cifice acestui vânat, este necesară selec-ția cu arma cu glonț, acțiune cu direcțiiprioritare, riguroase, extrase din com-plexul de măsuri existente la nivelulAJVPS, adevărate statistici în care, an dean, se cataloghează acest tip de vânat,pe baza monitorizărilor efectuate depersonalul tehnic de teren, de fiecaregrupă de vânători în timpul evaluărilorde primăvară, la iepure și căprior.

Vânatul care prezintă defecte capi-tale, iremediabile, după ce a fost iden-tificat în teren, trebuie eliminat prinîmpușcare. Se au în vedere acele ani-

male cu fracturi, grav rănite, bolnave,bătrâne și alte asemenea aspecte cumar fi acelea legate de transmiterea decalități neconforme urmașilor. Cu altecuvinte se elimină, în primul rând, re-producătorul necorespunzător și apoiacei urmași cu defecte vizibile, inclusivsubiecții cu păr zbârlit, fără luciu, mur-dari în jurul anusului, debili, care nă-pârlesc sau fată târziu.

Vârsta la care trebuiesc eliminațiare importanță, spre a nu perpetua ast-fel de situații. Nu trebuie neglijată niciposibilitatea reală de hrănire pe caretrebuie să o dețină terenul, pentru a nuse produce pagube culturilor insufi-ciente în zona habitatului respectiv.

Selecția se întinde pe o perioadălungă de timp, noiembrie - februarie,bazată pe o bună cunoaștere și subatenta observație a paznicului de vână-toare și a celorlalți membri AJVPS, înscopul eliminării confuziilor în cazul ța-pilor roșii cu coarnele lepădate. Pentrumai noii vânători, trebuie știut că mas-culul se mai numește și țap roșu, fe-mela, caprioară, puiul până la vârsta deun an, ied.

Respectate, toate aceste principii laselecția cu arma contribuie la obținereaunei populații optime de femele de că-prior, echilibrează raportul între sexeși, nu în ultimul rând, raportul statistic,sugestiv numit conul piramidal al cla-selor de vârstă. Astfel se ajunge la o ex-ploatare rațională a fondului cinegetic,garanție de bogăție și existență în con-tinuare a vânatului.

La dibuit de căprioarăCunoscând zicala „cine se scoală de

dimineață, departe ajunge”, am pornit

Ca în fiecare an, în această perioadă suntem în plin sezonde vânătoare la femela de căprior, acțiune menită sădovedească, încă odată, că atât vânătorul cât și întregpersonalul de decizie din asociațiile tradiționale suntfactori de echilibru în acest imens lanț trofic din natură.

Selecție cu arma de vânătoareText și fotografie CONSTANTIN RĂDAN

la drum, lăsând în urmă Bucureștiul, iardupa circa 150 de km, iată-mă popo-sind la sediul Clubului de VânătoareRâmnicu Sărat, așteptat fiind de simpa-ticul Nelu Milea, paznicul de vânătoare,om cu fața plină de lumină, punctual,degustător de glume și cu frica lui Dum-nezeu. Împreună, parcurgem cu repezi-ciune rigorile firești impuse de tipiculautorizației individuale, după care latreabă. Stația terminus este fondul devânătoare Făget, undeva unde își daumâna câmpiile întinse ale nordului ju-dețului Buzău cu primitoarele podgoriiale județului Vrancea. Parcă și văd aceaimagine, în care chihlimbarul vinului deFocșani îmbată verdele imens al cultu-rilor de Râmnic, aici la hotar, în semnde bună conviețuire pentru toată faunabogatei zone și pentru neobositul vână-tor cutreierător al acestor meleaguri cupeisaje de vis.

La un semn al însoțitorului, brusc,părăsim asfaltul și ne mai dezmorțimoasele zgâlțâite, grație zdruncinăturilordate de drumul pietruit, docil preluatede vehiculul în care ne aflăm. Selena-rul, dar tot pe atât de necesarul definitdrum, șerpuiește printre culturile deorz, grâu, rapiță și ne oprește lângă opădure, un fel de amestec de stejar, sal-câm, plop, ici colo câte un luminiș-două, brăzdată de indescifrabile șitainice poteci. O liniște pustie învăluieîn mister nemișcatele forme înghețateale copacilor, doar din când în când unfiricel subțire și tăios, de adiere rece, îțipătrunde în corp trecând prin haine caprintr-o sită. Până și insensibila armădin mână îți dă fiori de gheață.

Urmăm o potecă ce separă desimeapădurii de o rariște cu salcâm, înain-tând încet, fără zgomot și cu dese opriripentru a ne îmbunătăți cercetarea și ane ascuți auzul. Undeva, la marginearariștei, se văd unduind în valuri sinu-soidele forme de teren acoperite deapreciabile culturi cu grâu și rapiță,brăzdate de canale, posibile relicve aleunor foste civilizații numite irigații,marcate de bunul simț al naturii prinmulțimea de arbuști sălbatici crescuți,nu fără de folosință, pentru sălbăticiuni.Pe un lan cu grâu verde și bine înfrățit

pasc 10-12 căprioare și țapi, însă destulde departe de noi. La circa 200 demetri, paznicul Nelu observă cu bino-clul două căprioare, dintre care unamarca un defect la piciorul stâng spate.Iuțim pasul, ferindu-ne a călca peste us-cături, când un lătrat răgușit, specificțapului, ne-a țintuit locului. Inteligențalui a învins. La numai 25-30 de metri denoi, pe direcția de supraveghere a gru-purilor aflate la păscut, am găsit culcu-șul cald al strașnicului păzitor. Vigilentămăsură pentru el. Pentru noi, privirilungi contemplative, regretabile. Pe în-tinsa tarla, ca la un semn, nici țipeniede animal. Trebuie să o luăm de lacapăt, că deh… după insatisfacție,poate ne vom alege în final și cu rever-sul. Să vânezi nu este, pe departe, ușor.Să ratezi este o ocazie mai frecventă.Sincer să fiu, sunt mai vesel decât înso-țitorul meu. Ca pentru mine, fredonezdin repertoriul unui mare interpret demuzică populară: „Verde-i frunza,verde-i iarba/Dacă nu mai sunt tânăr,degeaba…”

Părăsim pădurea, deoarece e trecutde prânz și deja vânatul își face siesta,ascuns în rapiță, fiecare cu culcușul lui.E plăcut să observi cu binoclul sau cuochiul liber cum te urmăresc de la dis-tanță niște „periscoape” ieșite din ver-deața culturilor, compuse din gât, ochiși urechi. Sunt convins că nu le place săle deranjezi habitatul, așa că hotărâm

să reluăm dibuitul după orele 16.00 cumai multă eficiență.

O acoperire excelentă – ceațaDupă-amiază e ceva schimbare în

atmosferă, simțită prin excesul de ume-zeală, cerul e posac de parcă l-am su-părat noi, pământenii, acoperit fiind deun cenușiu haotic. Apasă o presiune pecare o simți ca pe un piston și, odată cuea, ceața își intră în atribuții. Nelu scru-tează orizontul murdar și, pe la 180 demetri, observă două căprioare. Altele,ceva mai departe, păzite de țap. Ale-gem una dintre variante, însă capriorulîși ia suratele și, cu salturi spectacu-loase, dispar în ceață. La numai 5-10minute de așteptare, vedem alte douăfemele singure la păscut, pe un terencultivat cu grâu. Adrenalina mea în-cepe să rabufnească prin pălărie, facemmișcări calculate, demne de un târâșcare ne apropie cu încă 30-40 de metri,suficienți pentru a ochi. Prin lunetă dis-ting destul de bine cele două siluete, înciuda fumului de ceață. În mișcarea lor,una apare vizibil cu acel defect obser-vat dimineață. Culmea, să mai spui căpământul nu e rotund, Diana ne-a adusîn focul carabinei căprioara cu pricina.

Detunătura sparge liniștea și ră-pune vânatul selecționat. O acoperireexcelentă, ceața, ne-a permis apropie-rea și terminarea partidei de vânătoarecu succes. Urmează ritualul cu cren-guța, semn că am luat în stăpânire vâ-natul, apoi simbolul legat de „ultimaîmbucătură”, după care, de pe lama decuțit a paznicului de vânătoare Nelu,primesc ramura pentru pălărie.

Imortalizând momentul, ne foto-grafiem reciproc. Gerul se întețește,prin atmosferă plutesc ace de gheațăplimbate aiurea de un vânticel care negâdilă urechile înroșite.

Ascultându-l, parcă de undeva, dindepărtare, aduce vers de cântec vână-toresc și sunet de corn în semn de res-pect pentru vânat, pentru natură.Sensibil moment!

Pe fondul Făget crește vânat sănă-tos, iar pentru cel supus selecției, legilenaturii sunt firești. Când trebuie, vană-torul îi sare în ajutor.

FEBRUARIE 2014 | 17

CE VÂNĂM ÎN FEBRUARIEMAMIFERE: bizam, câine enot, dihor comun, hermelină, jder, nevăstuică, șacal, viezure, vulpe; până la 15 februarie: căprior(femelă), cerb comun (femelă și vițel), cerb lopătar (femelă și vițel), mistreț.

PĂSĂRI: becațină comună, becațină mică, cioară grivă, cioară grivă sudică, cioară neagră, cocoșar, coțofană, fazan, gaiță,găinușă de baltă, gâscă de semănătură, graur, graur dobrogean, porumbel de scorbură, porumbel gulerat, rață mică, rațăfluierătoare, rață cu cap castaniu, rață moțată, rață pestriță, rață lingurar, rață cârâitoare, rață cu cap negru, sitar de pă-dure, sturzul viilor, turturică; până la 15 februarie: guguștiuc, stăncuță.

I


EXAMEN

Din colectivul de autori ai Ane-xei 6, plagiată parțial după lu-crările anterioare în materie,

au făcut parte: un impostor profesorde vânătoare al Facultății de Silvicul-tură din Brașov, care și-a obținut ne-legal titlurile și funcțiile pe baza uneiteze de doctorat plagiată, și un pretinsînalt specialist în cinegetică al autori-tății publice centrale care răspunde desilvicultură, auto-considerat coordo-nator al lucrării. Acestora le aparțineoriginalitatea întrebării și răspunsuri-lor transcrise mai sus, care pun înreală încurcătură nu doar candidații,ci chiar specialiștii în cinegetică.

Fiindcă toți știu foarte bine, din li-

teratura cinegetică elementară în pro-fil, că râsul omoară câte un animal, pecare îl îngroapă sumar după ce se sa-tură și revine noapte de noapte la el,până îl consumă în întregime. Parțialîl consumă doar atunci când, întretimp, a mai doborât ceva, ce i-a ieșitneașteptat în cale. Se pare însă că „au-torii” Anexei 6 au confundat, din acestpunct de vedere, râsul cu lupul.

Așadar partea a II-a răspunsuluide la litera a) este cea mai apropiatăde realitate, nicidecum răspunsul dela litera b), considerat bun de coauto-rii monumentalului test 565. Nici răs-punsul de la litera c) nu ar fi greșit,fiindcă dacă râsului sătul îi iese în

drum un căprior sau iepure, instinctulde prădător îi poate declanșa pofta deatac și prinderea acestuia.

Se mai naște însă o a doua dilemădin conținutul testului 565: care ar fidiferența între prădător și răpitor?Termenul uzitat pentru toate speciileprădătoare este de „prădător”. Litera-tura cinegetică de specialitate abundăînsă, în termenul similar de „răpitor”.Restul rămâne filozofie goală.

Nu ne mai întrebăm cât de prostpregătiți au fost respectivi „coautori”ai testului în discuție (565), ca de alt-fel al multor altora originale din cu-prinsul Anexei 6, fiindcă acest lucrude notorietate este mai mult decâtevident pentru orice inițiat în biologiafaunei cinegetice.

Ne întrebăm însă, dacă pe bazaunor astfel de simple întrebări și răs-punsuri catastrofale la acestea, degenul exemplului dat, și pe baza unorsume exagerate de bani, impuse can-didaților pentru îndestularea preten-țiilor examinatorilor, fără nici un felde verificare a aptitudinilor și cunoș-tințelor practice necesare unui vână-tor, se poate acorda permisul devânătoare, care condiționează posibi-litatea înarmării, aproape oricărui do-ritor, cu arme letale?

Din punctul nostru de vedere,aceasta este una din greșelile de neier-tat ale autorității publice centrale carerăspunde de silvicultură, fiindcă a fa-cilitat înarmarea cu arme de foc a ori-cărui doritor insuficient instruit, cauzăprincipală a proliferării braconajelor șiaccidentelor de vânătoare, precum șia bulversării calității vânătorilor șistructurilor vânătorești din România.

Noi credem că nu acest lucru afost urmărit, în mod conștient, de re-prezentanții autorității publice cen-trale precizate, principala responsabilăde decăderea dezastroasă a silvicultu-rii și cinegeticii din țara noastră, cidoar satisfacerea avarismului nelimi-tat al examinatorilor din partea auto-rității și Facultății de Silvicultură dinBrașov. De ce însă, conducătorii aces-tei autorități publice continuă să per-siste în această evidentă șiiresponsabilă greșeală? Fiindcă a greșieste omenește, nu însă și a persista înprostie!

Test ministerial pentru examenul de vânător (I)N. ȘELARU

În fapt, un exemplu de test cuprins în Anexa 6 aRegulamentului pentru obținerea permisului de vânătoare,promovat prin Ordinul nr. 539/2009, semnat de unministru – vânător al agriculturii și dezvoltări rurale.

„565. Cât de răpitor sauprădător este râsul? a) Este doar răpitor; ucidedoar cât mănâncă și revine lacadavru.b) Este prădător; ucide maimult și nu revine sămănânce la cadavru.c) Este prădător, întrucâtucide ori de câte ori areprilejul.”


RestituiriAGENDA

Î ntre cele aproape 2000 de lucrări,pe care le-a publicat, de-a lungulvieții, naturalistul Ion Simio-

nescu, se detașează și sinteza „FaunaRomâniei”, de la a cărei apariție s-auîmplinit 75 de ani, ea văzând luminatipa rului la sfârșitul anului 1938.Aceasta se încadrează „trilogiei” de sin-teze consacrate naturii țării și anume:Țara Noastră (1937), Fauna României(1938) și Flora României (1939), toateapărute sub egida Fundației pentru Li-teratură și Artă „Regele Carol II” dinBucurești. De altfel, în „Lămurirea” dela începutul volumului consacrat fau-nei, sublinia faptul că „Natura atrage;cunoscută mai deaproape, susține pe omîn vâltoarea vieții”.

Este binecunoscut stilul său, încare și-a redactat multe lucrări: sim-plu, expresiv, cu multe exprimări plas-tice și, astfel, atractiv pentru cititori.

Lucrarea „Fauna României” are478 pagini, bogat ilustrate cu 459 fi-guri (schițe și fotografii), la care seadaugă 6 planșe cu încă 32 imagini(17 alb-negru și 15 color) imprimateseparat, pe hârtie cretată, o raritate înacele timpuri. În structura acesteia,după introducere, urmează două maripărți: Vertebrate și Nevertebrate. Inte-resant, pentru fauna de interes cine-getic și piscicol, este textul primeipărți.

Referitor la mamifere, un amă-nunt despre zimbri este menționatchiar în introducere, și anume faptulcă în 1740, un membru al Dietei dinSibiu a venit la lucrările acesteia „într-un car tras de doi zimbri îmblânziți, cucoarnele aurite și hamuri argintate; astârnit uimirea tuturor”.

Aprecia că vânătoarea pisicii sălba-tice „nu e tocmai ușoară; în furia ei [se]dă și la om”.

Referitor la râs, semnala diminua-rea numărului acestora în Banat șimunții Olteniei. „Fiară crudă și fără cru-țare este râsul. (…) E atât de setos desânge încât ucide cât poate. (…) Întreagalui sălbăticie din ochi se vede”, el „se ca-țără ca o veveriță, sare ca un tigru, vedeca un vultur” nota profesorul. Vânătoa-rea la râs este „periculoasă și mai ales nutotdeauna cu succes, căci inteligența ani-malului îl face să scape din încercuirilecele mai grele”. Imaginea acestui mami-fer, din vârful piramidei trofice, a fostaleasă de academicianul Simionescu șipentru ilustrarea primei coperți a cărțiisale.

În România urșii erau întâlniți „printihăraele munților înalți, din Retezat șiGodeanu până-n Maramureș”. (…)„Chiar în sălbăticie e mai degrabă unanimal blajin. Îi dai pace, îți dă pace”, iarla hrană „nu e ca lupul, lacom”. Desprelup, nota că „nu e înzestrat cu istețimeavulpei. Poporul are o vorbă minunată:„unde se sparge pielea de lup, cârpește-ocu cea de vulpe!”. Nici vânătoarea lavulpe nu e prea ușoară: „stau în fațădouă ființi, care se pândesc, se urmăresc.Oricât de șireată ar fi vulpea, omul la celedin urmă îi găsește ac de cojoc”. Aminteași că, atunci, “încercările de la Codlea,lângă Brașov, de a crește vulpi argintii nuau ajuns la bun sfârșit”.

La paragraful despre bursuc, con-semna cu ironie: „curățenia este una dinînsușirile lui alese; ar putea fi imitată șide mulți oameni”! Iată pentru ce sevâna bursucul: „numai pentru pieleagroasă cu care se îmbracă geamantanele

mari, ca și pentru perii lui lungi din carese fac bidinele și perii”.

Jderul „în pândă are răbdarea ursu-lui, istețimea vulpei, agerimea vulturuluiși mișcările șarpelui. Impresionantă șiplină de peripeții tragice e mai ales luptaîntre jder și veveriță, cele două gimnasteneîntrecute pentru care nu existăcreangă pe care să nu poată sări, dupăcum nu le sperie nici spațiul de la un ar-bore la altul. În ochii uneia citești voințade a birui, flacăra lăcomiei și a ferocită-ții, în ai celeilalte groaza în fața dușma-nului temut”. Pielicele de jder dinRomânia erau atunci foarte apreciatela târgul de blănuri de la Lepizig.

Ironia lui Ion Simionescu se simteși din modul în care sintetiza modul încare vânează dihorul: „se furișează caun tâlhar!”.

Iată și câteva fraze din paragrafulconsacrat nevăstuicii: „Nu e animal lanoi mai drăcos ca nevăstuica (…). Nicide om nu-i pasă. Se arată înaintea lui înamiaza mare. Ba uneori e atât de obraz-nică de se rățoește la om, ca și când arvrea să se măsoare cu el, deși repede îșischimbă gândul (…) O asemenea diha-nie ușoară, mlădioasă, iute, înarmată cughiare ascuțite și cu colți mai ascuțiți,este un dușman neîmpăcat pentru toateanimalele mici (…) Chiar iepurele nupoate să se odihnească liniștit de răul ei”.

Pentru hermelină dă și denumirilede „helge” și „cacom”, iar pentru nurcăpe cea de „dihor de apă”.

Despre vidră, nota că, în România,la aceea vreme specia era bune repre-zentată. Vigoarea populațiilor de mis-treț este documentată și de faptul că, înzona Reghinului, se împușcase unexemplar de 320 kg. Pe plaurii din

Doctor al Universității din Viena (1898), Ion Simionescu (1873-1944) a fost profesor laFacultățile de Științe ale Universităților din Iași (1902-1928) și București (1929-1944).Totodată a fost membru corespondent (din 1907) și titular (din 1911) al AcademieiRomâne. În cadrul acesteia a îndeplinit și funcțiile de vicepreședinte (1932-1935) șipreședinte din 31 mai 1941 până la 7 ianuarie 1944, când a încetat din viață.

75 de ani de la publicarealucrării „Fauna României”de Ion Simionescu, fostpreședinte al AcademieiRomâneSORIN GEACU

Delta Dunării, mistreții erau „mai înalțiîn picioare și cu colții mai mari decâtcei din păduri”.

Căpriorul, „podoaba faunei noastre”,era vânat „chiar în vremea oprită delegi”!

„La noi se găsesc încă destul de mulțicerbi” (…) cerbul fiind „o făptură mân-dră, elegantă și puternică, însușiri împe-rechiate cam rar în lumea animală”.Semnalează și faptul că la SocietateaZoologică din Londra s-au prezentatcoarnele unui cerb cu 44 raze și greu-tatea de 33 kg, împușcat în Carpații Ro-mânești.

„Stăpâna piscurilor stâncoase”,capra neagră, se împuțina „din cauzalăcomiei vânătorilor necruțători. (…)Multe capre negre au fost vânate de oa-meni, dar și mulți vânători și-au lăsatciolanele în munți, urmărindu-le”.

Despre vânătorile la iepuri notafaptul că „la goanele mari cad cu sutele”.

Referitor la păsări, despre cormo-ran spunea că “e dracul în formă de pa-săre !”.

„Nu e vânătoare mai ademenitoaredecât aceea de sitari”, păsări cu „capulcu înfățișarea atât de comică, asemănă-toare mai mult cu un cap de cosaș, țugu-iat, cu fruntea înaltă, dreaptă și cu doiochi holbați aproape de vârful capului”,dar „măcar că are o înfățișare de pros-tovan, e foarte viclean și isteț”. Amin-tește și faptul că la o vânătoare regalăla Scroviștea (jud. Ilfov) doar într-o zis-au vânat peste 300 de sitari.

Lișița este „o înnotătoare măiestrită”,iar despre carnea găinușii de baltă spu-nea că „e cam ațoasă și cu gust de mâl”.

Prezentarea dropiei (atunci în rân-dul faunei de interes cinegetic) pe careo numește „struțul nostru”, o face pe 4pagini. „Vânătorul întrebuințează toatemijloacele pentru ca să se apropie de dro-pii, iar ele îl văd, îl simt de la depărtare,dincolo de bătaia puștei. Pare-se că știusă deosebească o armă de foc de o sapăori hârleț. Când zăresc de departe siluetaunui om, îndată își ațintesc privirea. Vădcă e un cioban, o femeie sau un țăran cudesagii în spate, se liniștesc și nici nu lepasă. Știu să deosebească iarăși, un ombun de altul rău, pentru ele. (…) Și lanoi se simte împuținarea lor. (…) Se im-pune ocrotirea lor, căci ar fi păcat să dis-pară una din podoabele păsărilornoastre”, ceea ce după câteva decenii s-a și întâmplat!

Vânătoarea cocoșului de munte„este atât de grea și cere atâta iscusință,atâtea precauțiuni și osteneli, încât e so-cotită drept o „vânătoare aleasă”. Nu seîncumetă să o facă decât vânătorii di-baci. E mai mare fala pentru cel ce a îm-pușcat un gotcan [cocoș de munte n.n.],decât pentru unul care a ucis o dropie”.

Referitor la cocoșul de mesteacăn,Simionescu nota că „erau odată atât demulți la noi, că spun bătrânii din DornaCandrenilor ori Poiana Stampei că se bă-teau cocoșii până și pe gardurile din sat”.

Despre potârniche și prepeliță scriacă ambele au „atât de fine încondeieri,dungulițe, puncte, pe pene, încât hainalor e ca un tablou minuțios lucrat” și căanual „cu miile sunt sacrificate”.

Cu privire la gaiță semnala că poateimita fel de fel de glasuri: „poporul spunecă gaița știe nouă limbi, anume, a cioarei,a rândunelei, a stancei, a țarcei [coțofenein.n.], a iezilor, a prepeliței, a pupezei, agrangurului, a cloștii când adună puii”.Iar despre sturz faptul că este numit și„vestitorul păsărilor de pradă”.

Prezentarea peștilor din fauna țăriieste grupată în 4 secțiuni: cei din pâra-iele de munte, cei din râurile de munte,cei din apele curgătoare mari și cei dinbălți și iazuri.

Păstrăvul – „săgeată vie” – era cres-cut atunci și în două păstrăvării, Tarcăuși Barnar, ambele în Moldova.

Despre lostriță nota că oamenii „oprind noaptea cu ostia, țăpoiul lui Nep-tun, la lumina fachiilor, torțe pe care lefabrică singuri din șindrilă și crengi us-cate, unse cu rășină. Când se întovărășesccâte doi, pescuiesc cu poclăul, un soi desac, iar când fac clacă, trag cu năvodul.În timpul războiului însă [Primul RăzboiMondial n.n.], când judecata și prevede-rea nu prea erau socotite, lostrița era vâ-nată cu dinamită. De aceea acum esteatât de împuținată, încât e pe sfârșite”.

Iată și câteva aprecieri plastice pen-tru unele specii de pești: cleanul – „unhrăpăreț strașnic”, somnul – „uriașulpeștilor de apă dulce de la noi” și „cum elupul pentru oi, așa e avatul printreobleți”!

Știuca are „tot trupul făcut pentrupradă”, putând ajunge la viteza de 25 km/oră!

Despre crap amintea că „exemplarepeste 1 m lungime încă nu sunt rare” șică „în lumea peștilor, crapul e tipul bur-sucului, gras, gros, pașnic, cu mișcări do-moale, plăcându-i să stea cât mai liniștitși să aibă cât mai multă mâncare”. Exis-tau atunci și două crescătorii sistema-tice de crap la Coțmani (Bucovina) șiBanloc (Banat).

Simionescu consemna și pescuireațiparilor în Dunăre la Vâlcov și Galați,dar și în lacul Tatlageac din Dobrogea.

Referindu-se la morun, amintea căîn 1932, la Vâlcov [atunci făcea partedin Regatul României n.n.] s-a capturatun exemplar de 820 kg și altul de 600kg! Recoltele de pește din perioada in-terbelică erau semnificative. Numai înDelta Dunării se prindeau 400.000 kgsomn/an. Și la șalău, recolta națională

din 1927 a depășit 1 milion de kg. Secapturaseră atunci exemplare de plă-tică și de 4 kg, iar capturarea acesteia,și doar în bălțile Dunării, depășise150.000 kg. La caras „numai din DeltaDunării se prind până la 5 milioane dekg într-un an, iar din lesele de la [cana-lul] Filipoi ori [lacul] Crapina se pot că-păta în 2-3 ceasuri până la 10.000 kg”.Cam 4-5 milioane de scrumbii de Du-năre se pescuiau anual, iar rizeafca „seprinde cu sutele de mii de kg pe an”.Amintea și exportul susținut de chefal,iar producția anuală de morun era de700.000 kg, icrele acestuia fiind trimisechiar la New York! Și recolta de păs-trugă oscila între 120.000 și 150.000kg anual.

În volum, prezentarea tuturor spe-ciilor este atractiv realizată, textul fiindarmonios însoțit de multe și sugestiveimagini utile în recunoașterea pe teren.

Din acest splendid tratat, scris peînțelesul tuturor și bogat ilustrat, re-zultă bogăția faunei cinegetice și pisci-cole existente în țara noastră înperioada interbelică.

Asemenea lucrări, cuprinzătoare șiinteresante, nu trebuie uitate!

FEBRUARIE 2014 | 21

Lucrarea „FaunaRomâniei” are 478

pagini, bogat ilustrate cu459 figuri (schițe șifotografii), la care seadaugă 6 planșe cu încă 32imagini (17 alb-negru și 15color) imprimate separat,pe hârtie cretată, o raritateîn acele timpuri. Înstructura acesteia, dupăintroducere, urmează douămari părți: Vertebrate șiNevertebrate. Interesant,pentru fauna de interescinegetic și piscicol, estetextul primei părți.


Pe țeava puștiiREPORTAJ

Dovezi consistente că bărbatul afost omniprezent în istoria vâ-nătorii există cu nemiluita, în-

cepând cu faza paleoliticului șicontinuând cu toate epocile istoriceurmătoare. Nimeni nu poate contestaacest adevăr. Îmi arunc ochii, deexemplu, mai aproape în timp însă, pemodelul tipic reprezentat de cel maivechi vânător existent în pictura me-dievală, respectiv Sfântul Gheorghe,aflat în ipostaze aidoma „CavaleruluiTrac”. Apoi, adaug ca argument temei-nic legendele voivodale, examinate șide colegul meu jurnalistul Adrian Bu-curescu, care sunt și ele sub semnulparticipării doar a bărbaților la vână-toare, cum este cazul lui Dragoș-Vodă,care vânează un zimbru imediat cedescalecă în Moldova sau al lui Negru-Vodă, nelipsit de la goanele vânăto-rești, precum și al lui Ioan Corvin,despre care cercetătorii susțin că îșitrage numele și stema nobiliară a fa-miliei de la un corb vânat. Cu sigu-ranță, lista este mai lungă.

Așa stând lucrurile, se poate spunecă vânătoarea este doar pentru bărbați,nu pentru urmașele zeiței Diana, maislab reprezentate numeric, dar care auo egală legimitate și același drept de afi considerate vânători contemporanide grad superior. Prin urmare, vânăto-rițele sunt o minoritate, însă una cuambiții. Dar oare se poate vorbi de ominoritate neglijabilă? Se pare că nu.De la o vreme, bărbații se simt pe un-deva nedumeriți de ceea ce se întâmplăîn familia lor vânătorească. „Amenința-rea” vine chiar de la sexul consideratnedrept mai slab, neluat în seamă multtimp, adică tocmai de la doamnele careîn viața cotidiană sunt „vânate” de băr-bați din motive sentimentale.

Vânătorițele, căci la ele mă refer, auieșit din lizieră cu mult curaj și au în-ceput să cutreiere cu pușca la umăr do-meniile de vânătoare, cot la cot cubărbații. Vânează animale sălbatice și

păsări în diferite locuri, în condiții demediu dificile pentru femei. Este unhobby pe care îl împărtășesc și cu soțiilor, un motiv în plus pentru care auprins drag de pasiunea atribuită bărba-ților în toate epocile. Nu e ușor să țiipasul cu ortacii prin pădure, în zăpadă,frig, vânt sau pe ploaie, dar totușiexistă femei, printre ele fiind și douăvânătorițe din Alba, care au alesaceastă ocupație aventuroasă și chiarextremă: vânătoarea.

Ana Arieșan este prima femeie-vâ-nător cu acte în regulă din Munții Apu-seni. Are 41 de ani, locuiește înCâmpeni și vânează de șapte ani. Aprins tainele vânătorii de la tatăl și bu-nicul său, vânători împătimiți și recu-noscuți în rândul moților. Apoi, aurmat cu grijă pașii soțului, care coor-donează vânătorii autorizați din zonaApusenilor. Un an a durat până la pri-mirea permisului, era în 2008, când abifat și primul vânat, un căprior mas-cul, cu o autorizație individuală pe fon-dul cinegetic 4, Valea Bistrei. Își maiaduce bine aminte, ca nou intrată în fa-milia largă a vânătorilor, de o acțiunecolectivă la mistreți, pe fondul cinegeticVidolm, din județul Alba. Doamna AnaArieșan se mândrește cu cele șase tro-fee vânătorești – patru de căprior șidouă de mistreț. Fiind prima vânătorițădin zonă, la început i-a șocat pe colegicând au văzut-o cu pușca în mână. Numică le-a fost mirarea acestora când auconstatat cât de tehnic folosește vână-

torița arma și cât de corect alege mo-mentul când trebuie să dea drumulglonțului pe țeava puștii. Cele mai mariemoții le-a trăit la botezul vânătoresc.Tradiția spune că botezul trebuie făcutla cel dintâi vânat. Pentru Ana Arieșanritualul a avut loc la primul căprior, îm-pușcat în anul 2008. Consideră că vâ-nătoarea este o pasiune nobilă, motivpentru care și costurile sunt pe măsură.

Senia Ileana Culda este o altă vână-toriță, tot din Câmpeni, are 40 de aniși este economist de profesie. A ales totdin plăcere hobby-ul pe care multedoamne încă îl apreciază potrivit doarpentru bărbați. A obținut carnetul devânător înainte de ultimul Crăciun, darde patru ani a urmat potecile soțului,un vânător iscusit aflat în slujba bune-lor practici de a vâna împreună cu or-tacii din Apuseni. „De când mă știu,mi-au plăcut armele”, spune doamnaSenia, care nu se poate împăca cu eti-cheta atribuită bărbaților, aceea că autoate înclinațiile atunci pleacă la vână-toare. Cum orice plăcere ajunge să șicoste, pentru Senia și soțul său banii in-vestiți pentru vânătoare în perioada se-zonului de iarnă nu sunt o piedică.„Ieșiri avem cel mult 4-5, cartușele,benzina, nu costă foarte mult. Pentrumine vânătoarea nu reprezintă o chel-tuială mare, pentru că este făcută dinplăcere”, apreciază vânătorița din Câm-peni.

Cu asemenea vânătorițe, despre vir-tuțile cărora se poate spune că suntegale cu cele ale bărbaților, mult timplegănați dulce de o susținere gata fă-cută de înaintași, cultul de care vor-beam înainte începe să se topească.Vânătorițele dau dovadă de pricepere,îndemânare și atenție. Ele practică unsport atât de deosebit pentru că iubesc,hrănesc și respectă vânatul. Asta și pen-tru că observă, cunosc și înțeleg vână-toarea. Sub această înfățișare seprezintă și vânătorițele din Apuseni.

Vânătorițele din Apuseni,contemporanele noastreELIADE BĂLAN

Bărbatului i s-a fabricat, cu o exagerată inflație de laude, un adevărat cult al virtuțiiomului unic pregătit pentru a practica vânătoarea, datorită calităților sale cardinaleconsiderate a fi de neatins de cealaltă ființă superioară: femeia. Avem dreptul să neîntrebăm totuși dacă eticheta enunțată aici, solidă în temelia care o susține, este fărăalternative, atâta timp cât „Diana, zeița vânătorii din mitologia romană, înfățișată ca ofecioară sălbatică, singuratică, care cutreiera pădurile însoțită de o haită de câini pentru avâna animalele cu arcul cu săgeți”, are astăzi urmași-femei cu carnet de membru vânător.

Ana Arieșan asistată de juriulconcursuluilui de gastronomie

Ș i, de la a suferi de frig și pânăla a ajunge la hipotermie, nusunt decât câțiva pași. Chiar și

câinii de vânătoare cu păr lung, cumsunt seterii, labroadorii sau bracii cupăr sârmos, pot ajunge la starea hipo-termică. Semnele evidente sunt tre-murul excesiv, o stare de dezorientareși tendința de a se „cuibări” în iarbăsau la adăpost.

De regulă hipotermia poate apareatunci când este frig și câinele este ud.Vremea rece, de una singură, estepuțin probabil să declanșeze hipoter-mia dacă blana câinelui este uscată,iar acesta aleargă de zor în teren. Dardacă întervine umezeala, fie eaploaie, lapoviță sau dacă a trecut prinapă, câinele este predispus la hipoter-mie. În cazul apariției semnelor de hi-

potermie, luați imediat măsuri pentruînlăturarea cauzelor. Un prosop uscatpoate fi de mare ajutor, puteți punecâinele în mașină la gura fantelor decăldură, sau puteți face orice altcevace îi va usca blana și va fi pus la adă-post de frig. De regulă refacerea esterapidă și nu lasă urme, dar pentru li-niștea noastră și mai multă siguranță,un control la veterinar este binevenit.

O soluție eficientă, mai ales pentrucâinii cu păr scurt, este vesta de pro-tecție, fie ea din neopren sau alte ma-teriale impermeabile, care pot protejacorpul câinelui de asprimea frigului.

O altă problemă datorată friguluisunt boțurile de gheață ce se for-mează între degetele labelor câinelui.Rasele cu păr lung suferă mai multdin această cauză, pe când cele cu păr

scurt nu par a fi afectate în aceeașimăsură ca cele dintâi. O soluție ajută-toare, dar care nu elimină completproblema, este tunderea părului larasele susceptibile. Folosirea unorghetuțe pare să fie o soluție mult maieficientă pentru problemă, dar ni-meni nu știe cât de confortabil estepatrupedul încălțat cu aceste acceso-rii. Din păcate, acesta nu poatevorbi!…

Și, nu în ultimul rând, trebuie săținem seamă că pe vreme rece, caorice ființă, și câinele are nevoie demai multe calorii. Rația de hrană zil-nică poate crește cu până la o dată șijumătate, în funcție și de cât de multaleargă, consumând energie, la vână-toare. Să nu uităm că este bine să îlhrănim după vânătoare și nu înaintede ieșirea în teren. Apa nu trebuie sălipsească, și chiar dacă nu dă semnecă i-ar fi sete, dați-i să bea apă. Vaalerga și se va simți mult mai binedacă va fi bine hidratat.

FEBRUARIE 2014 | 23

Câini de vânătoare CHINOLOGIE

Atenție la frigul ierniiText și fotografie ALECSANDRU CODRIN

Auzim adesea despre câinii de vânătoare că pot tolera ogrămadă de ger și doar un pic de căldură toridă. Se parecă este adevărat, dar și prea mult frig și pe o perioadăîndelungată, poate să le facă rău, chiar foarte mult rău!

Legat de atât de necesara educa-ție a fiecăruia se mai poatespune că cel care nu e în stare

de a fi exemplu în a cultiva gesturideloc lipsite de importanță, în schimbcu o totală lipsă de autocontrol, infec-tează NATURA, poate merge pânăacolo încât, pentru EL, nu mai con-tează colectivitatea. Că prin compor-tamentul lui împroașcă cu noroiîntreaga breaslă din care face parte eo chestiune mai greu de digerat, desi -gur că e penibil să-i ceri ce nu are

deși… am bătut „șaua” să priceapăOMUL.

De acestă dată, subiectul este de-finit ca fiind acel preocupat în ale „vâ-nătorii”, localnic sau chiar de pe altemeleaguri, unele chiar străine de Ro-mânia, în cazul turismului de vână-toare care, vremelnic vorbind, gustădin plin din oferta bogată a fonduluinostru cinegetic pentru o anumită ca-tegorie de vânat, într-o determinatăperioadă de timp și loc, fără a fi pă-truns deloc de o anumită conduită…

Cu „bune” și „rele” obiceiuri!Este drept că atunci când nu știi,

ești ajutat să înveți, când nu poți, eștiîndrumat pe calea cea bună, dar cândnu vrei, se găsesc multiple „formule”corectoare. În cazul comentat cred că,în multe dintre situații, lipsește opiniacolectivă, mai ales că vânătoarea deunul singur… nu mai este vânătoare!Deci vinovăția pornește de la cel puțindoi „autori”.

Cu toate aceste puncte de vedere,la drept vorbind, nu reușim să elimi-

24 |

AtitudineDIN TEREN

Realitatea, privită ca o oglindă, riscă în anumite situațiisă devină neiertătoare, astfel încât să o putem comparacu o închipuită ficțiune. Unde, când și în ce împrejurări,toate vor fi detaliate în cele ce urmează, în speranța că sepot trage și câteva învățăminte pentru viitor. Ar fi dedorit! Multe dintre des întâlnitele „scenarii” fac parte dinacea… „expoziție” în aer liber, unde absurdul învingefirescul bunului simț, al educației sănătoase, și nu desuprafață, pentru că atunci când vrei să faci lucruri pe dos, POȚI!

Pasajul trece, gunoaiele rămânText și fotografie CONSTANTIN RĂDAN

VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN

năm „urâții” din colectivitate, însăpoate îi punem pe gânduri, poate seregăsesc autocritic în acest exemplu.Ce credeți?

Cred că sunt în asentimentul ma-jorității vânătorilor ce preferă ma-niere alese alături de o educație pemăsura nobilului hobby și respectulcuvenit pentru natură, de a lua atitu-dine față de astfel de comportament.

Cu puțin înainte de închiderea se-zonului de vânătoare la gârlița mareși la gâsca-de-vară am avut ocazia săadmir peisaje splendite, mai degrabăde primăvară, decât ale timpului ară-tat în calendar, prima jumătate a luniiianuarie din acest an.

Răsărit de soare, superbă desfășu-rare de atrape, momente inedite petimpul pasajului. Descrierea consti-tuie partea bună și frumoasă care nusupăra pe nimeni, mai ales când teafli la un pasaj de dimineață, bine or-ganizat, într-o mare de verdeață agrâului, orzului și rapiței.

Partea rea însă reflectă nepăsareaunor vânători „pârâți”, oglindiți încele commentate, care profitând decâteva pâlcuri de lăstari sălbatici, toc-mai buni pentru camuflarea vânăto-rului, au sfidat curățenia naturii,lăsând la plecare mormane de gunoi

alcătuite din ambalaje ale muniției fo-losite, covor de tuburi de la cartușeletrase, rămășițele ambalajelor din plas-tic în care avuseseră mâncarea, peturiși alte câte și mai câte, semn al multprea îndepărtatei civilizații, pentru ei,civilizație care nu a reușit să-și punăamprenta asupra unor astfel de speci-mene.

Reflecții pentru viitorImaginea dezolantă nu face cinste

niciunuia dintre vânătorii spre care

îndrept săgeata scriitoricească. Desi -gur că ar fi putut să colecteze resturile„strădaniei” evident poluante și ar fiputut lăsa locul curat, așa cum proba-bil l-au găsit când au ajuns acolo. Câtde incalificabil este acest gest pe careîl poate observa și comenta cineva, fieel simplu trecător, agricultor, ecolo-gist, sau oricine altcineva, aflat întâm-plător prin aceste locuri?

La vremea primăverii, în cuiburiledin imagine vor veni păsărele să-șiîplinească menirea, sigure de linișteași naturalețea peisajului. Vor găsi înschimb o cu totul altă situație care,probabil, le va determina să-și aleagăun alt loc, curat. El, acest „model devânător” poartă emblema nepăsării și,fie-mi iertată cutezanța, nu pare a fiprimit educația celor 7 ani de acasă…

Natura este darnică, oferind clipeplăcute de relaxare pe care noi le ale-gem asumându-ne o anumită respon-sabilitate.

Propria schimbare ar putea plecade la propria atitudine față de scenavieții, față de privilegiul pe care îlavem, acela de a ne numi și a fi vână-tori, care ne obligă la păstrarea uneialese imagini în societate, și care nune lasă să uităm că NATURA trebuieapărată, nu poluată!

FEBRUARIE 2014 | 25

Când cunoști puțină istorie a lo-curilor amintite, trăiești în acelmoment o cu totul altă stare

sufletească, cu un bogat bagaj emoțio-nal care te determină să te înclini curespect în fața NATURII și să ceri, închip simbolic, permisiunea de a de-ranja tihna meleagurilor bătătorite deacele figuri ilustre ale literaturii noas-tre cinegetice care n-au obosit scriind„minunate povestiri” vânătorești.

Mulțimea de întâmplări și trăiri speci-fice acelor vremuri cuprinse de vrajavânătorii și a pescuitului au devenitastăzi tezaur inestimabil, demn de ocontinuă explorare cinegetică, de îm-bogățire spirituală a împătimițilorprotejați de zeița Diana și a căutători-lor „peștișorului de aur”.

Amintiri… amintiri. Cabanele desuflet, loc de legendă pentru Ionel Pop,Mihail Sadoveanu și toți ceilalți care

au îndrăgit pitoreasca zonă a Frumoa-sei: „Casa bătrână”, „Casa de la izvo-rul-de-argint”, „Casa de la Bradul-Strâmb”, „Casa cu Soare”, au devenitun vis care plutește în negura plină detaină a vremurilor trecute, iar din cândîn când, la timpul prezent, un murmurmisterios vibrează neobosit pe luciulimens al apelor colectate și stăvilite deactualul baraj de la Oașa.

Vremea vine… Vremea trece. Mainou acum „RAIUL” de ieri este presăratcu altfel de cabane înșirate la poalelesecularelor păduri de brad, ce-n tainade noapte strecoară în hornuri fume-gânde plăcute legende cu nesfârșitizvor și proaspătă mireasmă de cetină.

Este chemarea naturii! Este iz-bânda înaintașilor! Mă despart cugreu de minunăția acestor locuri, depotecile pe unde parcă văd cum geniiale cinegeticii românești călcau, maiieri, cu grijă, la ceas de vânătoare sauîn momentele odihnitoare la pescuit.La revedere!


REPORTAJ

Cutreierând prin valea FrumoaseiText și fotografie CONSTANTIN RĂDAN

Călătorind dinspre Sebeș am simțit o anume chemare către acea pitorească zonăîmprejmuită de munții Cindrelului, Vârful-lui-Pătru, Șurianu și Fetița. Curiozitatea, ca oputernică ispită, m-a călăuzit spre acele sălașuri de ieri, îndrăgite cu nesaț de IonelPop, Mihail Sadoveanu, marele vânător de cerbi și urși Ieronim Stoichiția, iscusitulmaestru al undițarilor ,,muscari” Al. Brătescu-Voinești și mulți alți prieteni ai acestora,bucuroși de drumeții în împărăția cocoșului de munte și a păstrăvului.

Planta are florile galbene, iarfrunzele au puncte roșietice-ru-ginii. Florile sunt grupate în

umbele, situate în vârful tulpinilor șial ramurilor laterale. Au culoarea gal-ben-aurie, ușor de recunoscut și iden-tificat, iar la presare între degete sauprin fierbere lasă un suc roșu-sânge-riu. Sunătoarea crește în pâlcuri, iartulpinile ating, de regulă, 40-50 cm înînălțime.

În scopuri medicinale se folosescflorile și vârfurile îmbobocite și parteanelignificată a tulpinilor, pe o lungimede 20-30 cm de la vârf. Recoltarea seface în lunile iunie-august, la oreleamiezii, în zilele însorite. Florile și lu-jerii recoltați se usucă în strat subțiresau în mănunchiuri suspendate, în lo-curi umbrite. Plantele uscate au mirosspecific, balsamic, și gust amărui, as-tringent. La recoltarea prea târzie esteposibilă înroșirea florilor în timpul us-cării și pierderea calităților terapeutice.

Din vremuri îndepărtate, sunătoa-rea sau pojarnița, cum mai este denu-

mită popular, era folosită pentru tă-măduirea bolilor digestive, respirato-rii, a stărilor de depresie și indispozițieși a rănilor.

Calitățile terapeutice ale sunătoa-rei sunt bine cunoscute din timpuristrăvechi. În scrierile unuia dintre pă-rinții farmaciei, Galenus, scrieri păs-trate în arhivele de la Vatican,sunătoarea este menționată ca avândefecte binefăcătoare într-o mare varie-tate de afecțiuni.

Principala componentă activă esteo substanță de culoare roșu-brună, nu-mita hipericina.

Având în vedere calitățile sale, pre-paratele din sunătoare pot fi folositeîn afecțiuni ale aparatului digestiv, înafecțiunile pulmonare, precum astmulbronșic și bronșite acute, tuse și ră-celi, în afecțiuni renale și cardiovascu-lare, precum hipertensiunea arterialăși insuficiența cardiacă și circulatorie,în afecțiuni reumatismale, cum suntdurerile articulare, reumatismale sausciatică, pentru ameliorarea inflama-

țiilor gâtului sau gingiilor și ganglioni-lor. De asemenea, poate avea efectebenefice în afecțiuni dermatice, pre-cum răni deschise și purulente, plăgiprovocate prin tăieturi, eczeme, furun-cule, acnee, arsuri și contuzii și înțe-pături de insecte.

Preparatele din sunătoare sunt subformă de infuzie, decoct, tinctură, com-presii, ulei, sirop sau pulbere uscată.

O atenție deosebită trebuie însăacordată contraindicațiilor ce privescîn principal persoanelor care folosescmedicamente de sinteză contra depre-siei, insomniei, anxietății, epilepsiei șicontra infecției cu HIV. Alergia la su-nătoare apare sub formă de durerigastrice și de erupții cutanate.

Datele prezentate au scop informa-tiv și nu pot ține locul prescrierii făcutede medic sau de personalul medicalautorizat. În oricare dintre situații, esterecomandată vizita la medic și folosi-rea preparatelor din sunătoare numaila recomandarea acestuia. Este foarteușor să confundăm simptomele sau as-pectul unor afecțiuni și, în plus, trebuieavute în vedere posibilele efecte secun-dare, motiv pentru care consultareamedicului specialist este neapărat ne-cesară și se impune ca o măsură de si-guranță.

FEBRUARIE 2014 | 27

Plante tămăduitoare FLORA

SunătoareaDOCTOR PLANT

Sunătoarea (Hypericum perforatum) este o plantăerbacee, perenă, care se găsește în flora spontană de lacâmpie până la zona subalpină, crescând pe pajiști șifânețe, la liziera pădurilor și la marginea drumurilor, lafel ca și pe terenuri necultivate.


noutăți de prin magazine

O bijuterie prețioasă, cu linii ele-gante, Raffaello este unic și inimitabil,făcută pe măsura vânătorilor elevați deastăzi. Atunci când eleganța presu-pune o formă, ea devine esența încădin faza de proiectare. Timpul trece,Raffaello rămâne…

1. Raffaello Power Bore este țeavatratată criogenic și prelucrată extremde precis, la care alezajul se încadreazăîntre 18,3 și 18,4 mm, pentru toate ar-mele.

Abaterile, extrem de mici, garan-tează o eliberare constantă de energie,oferind performanță superioară în ceeace privește viteza, precizia, puterea depenetrare și grupajul.

Cinci Criochokes în dimensiunile F

/ IM / M / CI / C (versiune RaffaelloPower Bore) fabricate din oțel special,tratate criogenic ce permit folosirea in-clusiv a muniției cu alice de oțel.

2. Progressive Comfort reprezintănoul sistem de amortizare a recululuice acționează într-un mod inteligent,progresiv, chiar și în cazul folosirii mu-niției cu încărcături mai ușoare.

3. OperationPack este rapid și de în-credere, indiferent de încărcătura mu-niției, fie că este de 24 sau 56 g.

4. Benelli Deign este un amestec per-fect de stil traditional, tehnologie efi-cientă, materiale de cea mai înaltăcalitate și atenție la detalii.

Lanterna de mână reprezintă o mi-nune a tehnicii. Față de modelul pre-cedent, produce până la 1.600 delumeni obținute cu ajutorul unui mi-crocontroller cu tehnologia SmartLight Technology, în combinație cuAdvanced Focus Systems (AFS) și XLENS Technology. Numai dacă ați fo-losit această lanternă veți ști să oapreciați în totalitate.

Cele șapte LED-uri strălucitoarepot fi focalizate individual prin șaptelentile ce proiectează un cerc luminosdeosebit de omogen, cu un conturbine delimitat. În special în poziția defocar, lanterna produce un fascicul lu-minos strălucitor, care îl depășeștechiar și pe cel al farurilor de automo-bil.

ARROW INTERNATIONAL

Led Lenser X21R.2

O haină special concepută pen-tru vânătoarea activă, care com-bină rezistența, capacitatea deventilație și protecția împotriva in-temperiilor. Material foarte rezis-tent la agățături și uzură, tratatrepellant pentru respingerea apei,dublat cu PreVent® membrană re-zistentă la apă și vânt, dar respira-bilă. Glugă detașabilă și pliabilă,ajustabilă, buzunare multiple largi,ușor accesibile, rezistente la apă.Fermoare laterale pentru comodi-tate în timpul mișcării.

Browning X-TREAMTracker

ARROW INTERNATIONAL

ARROW INTERNATIONAL

Benelli Raffaello Power Bore

PESCUITCompetiții 30

Alchimia nadelor 31Pescuit la răpitor 32Pescuit de sezon 34

Spinning 36Pescuit pe mapamond 38

Foto

: ALI

N-C

OD

RU

MA

NU

februarie

FEBRUARIE 2014 | 29

Cu toate că, de regulă, în această lună, încălzireaprogresivă a vremii provoacă topirea sau subțierea ghe-ții pe lacuri, iazuri și bălți, în acest an debutul lunii s-adovedit diferit, invitându-ne pe gheață. Totuși, urmărițievoluția vremii, la un moment dat pescuitul la copcă pu-tând devenii periculos sau chiar imposibil.

Peștii pașnici – oblețul, babușca, roșioara, carasul,plătica, chiar și crapul, încep să se hrănească mai intens,pregătindu-se pentru perioada de reproducere care seapropie.

Peștii răpitori răspund bine la momeli naturale, darși la artificiale.

Ordinul de prohibiție pentru anul 2014 se lasă, încontinuare, așteptat, astfel că reglementarea pescuituluiștiucii rămâne, ca deobicei, „în aer”, într-o perioadă cri-tică.

Pescuitul dă rezultate și pe râuri, în zona colinară. Înapele de munte cu salmonide, pescuitul a rămas, de lasfârșitul anului 2013, „în coadă de pește”.

CE PESCUIM ÎN FEBRUARIE

A ceastă asociație și-a creat, lainițiativa și cu efortul doamneiVeronica Ispas - Vera, vicepre-

ședintă a acestei asociații, o echipă teh-nică instruită, competentă, dotatătehnic și, nu în ultimul rând, pasionatăde acest sport. Instrucțiunile de apli-care a Regulamentului de organizare șidesfășurare a concursurilor de pescuitsportiv ale acestei discipline au suferitunele modificări și completări, cu sco-pul de a dinamiza această competiție,ținând cont, în același timp, de condi-țiile de recesiune bugetară pe care oparcurgem.

Astfel, pentru categoriile CADEȚI -U14, TINERET - U18, SPERANȚE - U-23, SENIOARE, ECHIPE/CLUBURI/ASCIAȚII, accesul în fazele finale s-afăcut pe bază de înscriere, în termen, laasociațiile organizatoare. La aceste ca-tegorii, fazele preliminare au fost des-ființate în ultimii ani, pentru elimi nareaunor cheltuieli suplimentare care ar fimicșorat numărul participanților.

Pentru categoria SENIORI, siste-mul de calificare a fost simplificat prin

eliminarea a două faze intermediare.S-a urmărit accesul mai permisiv în

fazele superioare ale campionatuluipentru un număr cât mai mare de con-curenți. De asemenea, s-a avut în ve-dere și diminuarea cheltuielilor deorganizare pentru asociațiile organiza-toare, rezultată din această formulă. S-a avut în vedere și diminuarea cos-turilor aferente participării în compe-tiții prin eliminarea unei manșe înfinala „B” SENIORI și micșorarea can-tităților de larve și „fouillis” admisă înconcurs.

Cum am arătat și în numărul pre-cedent, numărul de participanți la ca-tegoriile tinere a fost destul de redus,iar la categoriile FETE și SENIOARE s-au prezentat aproximativ aceleași con-curente care și-au disputat locurile pepodium în ultimii ani.

Categoria SENIORI a beneficiat deo participare numeroasă în toate eta-pele. Revelația Campionatului de pes-cuit staționar în 2013 a fost tânărulKoszorus Botond-Boti, pescar al A.V.P.Silva Marpod, manageriată de domnul

Ion Poiană. După mai multe titluri decampion și clasări pe podium la cate-goriile tinere, Boti și-a adjudecat înanul precedent titlul de campion al ca-tegoriei SENIORI și de campion cuechipa la categoria ECHIPE/CLU-BURI/ASOCIAȚII.

Boti își dispută titlul de pescar alanului la această categorie cu „vetera-nul” Constantin Mateescu- Maty care,la cei peste 60 de ani, continuă săocupe treptele podiumurilor de pre-miere. Întrecându-se cu mult mai tine-rii săi colegi de competiție, mulți dintreei cu posibilități materiale net supe-rioare, el a reușit să-și fructifice talen-tul și experiența, ocupând locul II înFINALA „A” a categoriei SENIORI șilocul I la individual în finala categorieiECHIPE/CLUBURI/ASOCIAȚII.

Avantajele și dezavantajele regle-mentărilor adoptate în anul 2013 vorfi analizate în cadrul ședinței anuale aComisiei de Pescuit Sportiv și Compe-tiții, progamată în luna februarie la se-diul A.G.V.P.S.

COMPETI}II


Cea mai veche disciplină a pescuitului sportiv de competiție, atât pe plan internațional,cât și pe plan intern, cu cel mai mare număr de categorii și practicanți, a avut, în anul 2013, ca centru polarizator, Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj,care administrează acumularea Vârșolț, pe care a amenajat o pistă de concurs de nivel mondial.

Campionatul de pescuit al A.G.V.P.S.

Evaluarea anuluicompetițional 2013PESCUIT SPORTIV STAȚIONARText și fotografie MUGUREL IONESCU

ATELIER

FEBRUARIE 2014 | 31

Alchimia nadelor

Când este recomandat, dacă estecondiționat de anotimp, tip de bazin,natura substratului, dacă mirosulsau culoarea contează, suntîntrebări care nu lipsesc cândconcepem o nadă la care dorimsă adăugăm pământ.Vomîncerca să deslușim acesteaspecte în rândurileurmătoare.

Utilizarea pământuluiText și fotografie MUGUREL IONESCU

Pământul adăugat în nadă aremai multe calități: formeazăun pat-suport pentru fixarea

larvelor folosite ca nadă vie, măreștegreutatea bulgărilor, când pescuim înape cu adâncime mare sau curent pu-ternic, pentru ca aceștia să ajungărapid și să rămână cât mai mult timppe substrat și, nu în ultimul rând, prinefectul dispersant, crează un nor per-sistent, atrăgând atenția peștilor caretrec prin zonă.

RecomandăriFolosirea pământului este reco-

mandată, în special, când mișcărilefoarte neregulate ale apei crează ris-cul dispersării larvelor din nadă.

Patul-suport se realizează numaidacă bulgării de pământ se dezinte-grează la contactul cu apa și cad înparticule fine pe substrat. Pentru a ob-ține acest efect, bulgării de pământ nutrebuie să fie foarte presați. În cazulîn care sunt foarte compacți, aceștiavor coborâ pe substrat întregi și se vordezintegra lent, rămânând sub formaunor movilițe, departe de scopul încare dorim să-i folosim.

Cel mai utilizat tip de pământ esteargila, datorită granulației sale fine, aculorii deschise și a calităților disper-sante. Astfel patul-suport își va înde-plini rolul de fixare a larvelor,formând și un nor atrăgător prin dis-

persia particulelor în zona nădită. Ar-gila începe prin a se propaga lateralși, chiar dacă apa redevine limpede,ea rămâne în suspensie la câțiva mili-metrii distanță de substrat. De câte oriun pește scormonește locul nădit, fe-nomenul se repetă, atrăgând atențiapeștilor care se află în zonă.

Pentru a face larvele mai puțin ac-tive, putem adăuga în pământul folo-sit esență de migdale amare. Dacăpescuitul este dificil, în special cândapele sunt reci, vom evita contrastulde culoare dintre pământ și nadă, re-comandându-se ca amândouă compo-nentele să fie închise la culoare.Dimpotrivă, vara, acest contrast poatedeveni eficient. Dacă ați conservat pă-mântul într-un sac impermeabil, în-chis ermetic, acesta nu trebuieumezit. În caz contrar, folosiți pulve-rizatorul și umeziți-l treptat, ameste-cându-l permanent.

În oricare dintre cele două situațiiva trebui să-l sitați printr-o sită fină,ca aceea cu care se colectează larvelede chironomide din mâl.

Amestecul argilă-bentonită (argilăarsă) este foarte utilizat. Găsind pro-porția optimă între cele două compo-nente, putem obține un amestec carene va permite depunerea unor bulgăricu larve compacți, care vor coborârapid pe substrat, reaprovizionândlocul nădit. În râuri se recomandă fo-losirea pământului negru.

Folosiți pământul în compozițianadei, când considerați că este ne-voie, ținând seamă de cele câteva re-comandări, dar nu ezitați săimprovizați, descoperindu-vă pro-priile reguli, rețete și tactici de nădire.

P ersonal, folosesc mulinetele debaitcasting de foarte mulți aniși, dacă la începuturi, prin

1992, mă speria ideea de a desface ase-menea ansambluri, de frica arcurilorsau a șaibelor care ar fi putut zbura întoate părțile, în timp am învățat să ledesfac și să le fac la loc fără nicio bătaiede cap și fără piese lipsă. În plus, pen-tru că m-am familiarizat până la celemai mici detalii cu produsele mărcilorDaiwa, Shimano și chiar Abu, am ajunssă le diagnostichez corect în cazul unorprobleme de performanță, care potapărea din uzura sau deteriorarea anu-mitor piese.

Spinning sau casting, aceleașiprincipii

Principiile de servisare se aplică înegală măsură și mulinetelor cu tamburrotativ (de baitcasting), și celor cu tam-bur fix și rotor (de spinning). Atâtavreme cât respectați niște proceduriclare de lucru și un plan pus la punctdinainte, nu aveți de ce vă teme. Spa-țiul limitat nu-mi permite să trec cu mi-nuțiozitate prin toți pașii, dar vă potatrage atenția asupra părților impor-tante.Pregătirile minuțioase aducrezultatele

Pentru început, tot ceea ce aveți ne-voie se rezumă la un set de șurubelnițede calitate, și insist pe calitate, prefera-bil Stanley, cu capete care să se potri-


Pescuit la răpitorTEHNIC~

Revizii de sezonText și fotografie ANDREI ZABET

1 2 3

4 5 6

7 8 9

Iarna este anotimpul perfect nu doar pentru copcă, ci șipentru întreținerea echipamentului de pescuit, în speciala mulinetelor. Ca și în cazul autoturismelor, reviziileanuale sunt extrem de importante pentru buna șiîndelungata funcționare a acestor mici bijuterii mecanice.Particulele de nisip din apă, praful din atmosferă și oricealte impurități care intră în contact atât cu exteriorul, darmai ales cu interiorul mulinetei, îi pot afecta negativperformanțele iar, pe termen lung, durata de viață.

vească perfect pe dimensiunea șurubu-rilor exterioare și interioare ce urmeazăa fi desfăcute. Fiindcă majoritatea mu-linetelor de cast au o mare piuliță caresecurizează manivela de axul principal,vă va trebui și o cheie tubulară hexago-nală, ca să nu stricați piulița cu paten-tul, cum am văzut la unii colegi debreaslă. În anumite cazuri, mulinetele-ediții limitate pot avea șuruburi hexa-gonale exterioare, pentru care va fi ne-voie să utilizați un set de inbus-uri pemăsură. Pe lângă setul de șurubelnițe,mai trebuie să vă înarmați cu o perechesau două de clești și cu pensete, patent,scobitori, degresant, recipiente pentrucurățarea pieselor, bețișoare pentruurechi (Q-tips), șervețele de tipul celorcare nu lasă scame. Nu în ultimul rând,cea mai importantă ustensilă, care nutrebuie să vă lipsească din trusă este...răbdarea.

Nicio mulinetă fără schemăM-am obișnuit să lucrez de la înce-

put doar cu schema mulinetei, identifi-când fiecare piesă după număr șiașezându-le într-o anume ordine pehârtiile lipite cu bandă adezivă debirou. Imediat ce desfaceți mulineta,puneți șuruburile care țin capacul car-casei pe hârtie într-o formă care reflectăidentic ordinea sau „forma” în care vinacestea pe mulinetă. Lipiți fiecare șurubcu bandă adezivă și, ca să nu uitați,scrieți în dreptul fiecăruia numărul de

pe schemă sau partea unde vine pe cor-pul mulinetei, gen „dreapta sus”,„dreapta jos”, „stânga jos”, ca în cazulmulinetelor de casting de la Daiwa –Steez, TD-Z și altele. La fel, încercați săașezați piesele din interior în ordine,după ce le scoateți din mulinetă.

Reguli generalePersonal, folosesc „benzina Zippo”

de ani de zile pentru că dizolvă rapid șicea mai densă unsoare, se evaporă in-stantaneu și nu lasă reziduuri de niciunfel. Pentru o degresare optimă, scufun-dați toate piesele într-un recipient cubenzină și apoi folosiți o perie de micidimensiuni, cu peri aspri. Schimbațimai multe rânduri de benzină (camdouă-trei sunt suficiente) pentru a în-depărta vechea unsoare. Folosiți scobi-tori pentru a pune noua unsoare încantități mici, nu pe dinții roții princi-pale și ai pinionului, ci între dinții aces-tora. Bețișoarele de urechi îmbibate înbenzină vă ajută să curățați interiorulmulinetei de vechea unsoare. Pentruinteriorul pinioanelor, folosiți scobitoriînvelite în șervet, după ce le-ați clătit înprealabil în benzină. Ca regulă gene-rală pentru rulmenți: toți rulmenții dininteriorul mulinetei se ung cu unsoare,nu cu ulei, pentru că uleiul se va scurgedupă un timp scurt de utilizare. Existătuburi cu unsoare aproape lichidă șiaplicatoare subțiri, care vă permit să in-jectați unsoarea în rulmenți, în ciuda

scuturilor cu care sunt acoperiți aceștia.Pentru angrenaje și părțile mecanice înfrecare, folosiți unsoare mai fluidă saumai consistentă, după preferință saudupă posibilități. Personal, folosesc ounsoare germană Metabond albastrăpentru angrenaje, fiindcă nu-mi placeunsoarea subțire cu care vin din fabricămulinetele Shimano și Daiwa. Evitațiunsoarea așa-zis „grafitată”, fiindcă valăsa reziduuri mai rapid decât o un-soare sintetică simplă, adică în maipuțin de 10-12 luni. Anumite șuruburipar „înțepenite” și nu se desfac ușor, iardacă aplicați o forță prea mare, riscațisă deteriorați capul șurubului. Acesteșuruburi au fost lipite de producătot cuun adeziv în timpul asamblării muline-tei. Le puteți desface dacă le încălziți înprealabil cu un letcon pus direct pe cap,pentru a slăbi rezistența adezivului.

În loc de încheiereCât de mult trebuie să strângeți șu-

ruburile, când montați mulineta la loc?Americanii au o vorbă, „right to tight”,adică aplicați o forță normală pânăcând simțiți că șurubul se oprește.După care, încercați să înșurubați încăo jumătate de cerc sau 180 de grade,aplicând o presiune ceva mai mare peșurub, dar fără a insista dincolo deacest punct.

Spor la „servisare”, răbdare și fir în-tins, fiindcă apele se dezgheță imediat!

FEBRUARIE 2014 | 33

10 11 12

13 14

Am lăsat nostalgia deoparte, amrecunoscut că așteptam cu spe-ranță și nerăbdare „anotimpul

copcilor”, pentru că undeva, acolo, înadâncuri, partenerii noștri din timpulverii erau activi, continuând să se hră-nească. Pregătiți corespunzător, echi-pați și „bazați”, am pornit spre malurileînzăpezite și apele solidificate. Dar, cade obicei în astfel de situații, am înce-put prin a ne documenta.

Ce putem să pescuimÎn primul rând, peștii răpitori, în

apele care îndeplinesc condițiile deviață a acestora. Bibanul, ghiborțul,știuca și șalăul abea așteaptă o pradăfacilă, care le este servită la nas. Dar numai puțin, peștii pașnici, în special ba-bușca, roșioara, carasul, plătica, oble-țul, chiar și crapul, vor fi tentați debuchetul de larve prezentat cu talent.

LocalizareRăpitorii pot fi găsiți în surplombele

din zona malurilor înalte și abrupte, custructuri submerse, adevărate adăpos-turi naturale care asigură camuflarea șipermit declanșarea atacurilor.Peștii pașnici se grupează în zonele cuapă adâncă, așa zisele gropi de iernat,

unde temperatura apei nuscade sub 4 grade, dar pot fimasați și în zonele din apro-pierea plaurilor plutitoare,imobilizate acum de gheață.Rizomii acestora formează adăpostulclasic pentru larvele și crustaceele careconstitue hrana lor de bază, mai ales întimpul iernii.

Metode, tehnici, momeli Cea mai răspândită metodă pentru

pescuitul răpitorilor este cea în care secare folosesc peștișorii vii, dar cea maisportivă este utilizarea dandinetei.Năluca metalică, de formă alungită, cudimensiuni cuprinse, de regulă, între1,5 și 5 cm, în funcție de talia peștilorcăutați, dotată cu cârlig simplu, dublusau chiar triplu, lipit direct de corpulnălucii, este prinsă prin intermediulunei agrafe cu antirăsucitor de firulmonofilament.

Eficiența maximă se obține numaiprintr-o manevrare corectă. Aceastapresupune jocul în plan vertical, prin ri-dicări și coborâri sacadate, succesive,mai lente sau mai bruște, imitând miș-cările unui peștișor bolnav sau rănit. Serecomandă coborârea dandinetei pânăpe substrat, norul de mâl provocat stâr-

nind interesul răpi-torilor din zonă.Pentru peștii pașnici,metodele folosite

sunt utilizarea mor-mâștei sau a liniei obișnuite, cu cârligsimplu, ca la pescuitul staționar.

Mormâșcă este folosită atât pentrupescuitul peștilor pașnici, cât și a celorrăpitori de talie mică. Aceasta constăîntr-un cârlig nr. 14-20, lestat în parteasuperioară a tijei cu plumb sau cositor,turnat într-o mică cochilie de tablă sub-țire, din alamă sau cupru, formată prinpresare. Dimensiunile mormâștei va-riază între 2 și 10 mm, iar forma poatefi sferică, conică, de picătură, frunză desalcie, melc sau scoică, simetrică sauasimetrică. Mormâșca este găurită încentrul de greutate, pentru atașarea fi-rului monofilament de 0,08-0,12 mmgrosime. Nodul cu buclă trebuie făcutastfel încât ansamblul cârlig, cochilie,plumb/cositor, adică mormâșca, săaibă o poziție orizontală în evoluție.

Cârligul va fi încărcat cu larve, chi-ronomide sau viermuși, iar momâșcava fi manevrată pe verticală, explorândtoate straturile apei, până la localizareapeștilor căutați. Pescuitul cu mormâșcaeste asemănător celui cu dandineta, cu


Pescuit la copcăDE SEZON

În sfârșit, pentru o scurtă perioadă, iarna a fost stăpânaîntinderilor, zăvorând oglinda lacurilor cu porți de cleștar.Clopoței de gheață au împodobit ramurile sălciilor despletite,glăsuind în bătaia vântului. Cerul mohorât, păsărileamorțite și natura împietrită meditau în așteptarea veșniceireînnoiri. Dar…

A sosit „anotimpul copcilor”Text și fotografie MUGUREL IONESCU

FEBRUARIE 2014 | 35

Ingrediente - cantități pentru un borcan având capacitatea de 800 ml: • aprox. 400 g babuște, • ½ morcov tăiat rondele, • 3 frunze de dafin, • 15 boabe de piper, • 5 căței de usturoi tăiați felii, • 50 ml ulei, • 100 ml oțet din vin, • 200 ml apă, sare.

Preparare: se curăță peștii de solzi, seeviscerează și se îndepărteză cape-tele. Se presară cu sare și se lasă douăore, la rece. Peștii, curățați de sare, seprăjesc în ulei fierbinte, pe abelepărți, fără a fi pudrați în prealabil cufăină. Este o condiție esențială.

Preparăm marinata din apă, uleiși oțet, în care opărim morcovul, us-turoiul, frunzele de dafin și boabelede piper.

Se rânduiesc peștii în borcan șipeste ei se toarnă marinata fierbinte,astfel încât să-i acopere complet, fărăa mai rămâne nici o bulă de aer.Servire: se pot servi după minimum10 de zile de la preparare, ca aperitiv,pe un platou ornate cu frunze de sa-lată verde. Un păhărel de palincă sauțuică bătrână le vor spori calitățile.Poftă bună!

BABUȘCĂ LA BORCANGastronomie pescăreascăMAMA PAȘA

Partener de nădejde în partidele de pescuit pe totparcursul anului, căutată în mod deosebit iarna, la copcă,cel mai gustos dintre ciprinidele mici, babușca își sporeștecalitățile gastronomice când este conservată la borcan.

deosebirea că mișcările vor fi mai lente,salturile pe verticală alternând cu joculsacadat, la aceeași adâncime și stopa-rea nălucii, pentru ca peștii atrași demișcare să poată înghiți momeala. La

început vom pescui pe substrat, pentrucă poziția orizontală a mormâștei pro-voacă, la ridicare, o mișcare, identicăcelei ale larvei în deplasarea ei în me-diul natural. Dacă rezultatele se vor

lăsa așteptate, vom urca pe verticală,centimetru cu centimetru, până vomgăsi peștii. O plută fină, cu portanța po-trivită cu greutatea mormâștei, reglatăla rasul apei, ne va ajuta să fixăm adân-cimea la care circulă și se hrănesc pe-știi. Pescuitul cu cârlig simplu și plutăfină se aseamănă cu pescuitul staționardin anotimpurile calde.

EchipamentCuvântul de ordine în alegerea

echipamentului de pescuit la copcă estefinețea. Apele sunt mult mai limpezisub gheață, vizibilitatea mult mai mare,iar vigilența peștilor este sporită.Se folosesc vergi speciale, scurte, foartefine și sensibile, cu acțiune de vârf, carepermit prezentarea și jocul natural almomelii, dar și semnalizarea prezențeipeștilor interesați de momeala prezen-tată. Vergile vor fi simple sau prevăzutecu inele, pentru pescuitul în apele acăror adâncime depășete lungimea ver-gii. Firul de pescuit va fi monofilament,cu dimensiuni cuprinse între 0,08 și0,12-0,14 mm, în funcție de dimensiu-nile capturilor preconizate, dar poate fimai gros când pescuim răpitori de taliemare la peștișor viu. Acesta poate fi sto-cat pe micro-mulinete sau plioare sim-ple, atașate la baza vergii.

Pregătiți și echipați adecvat, ca pen-tru iarnă, informați asupra caracteristi-cilor bazinului, asupra peștilor care-lpopulează și, nu în ultimul rând asupragrosimii gheții, am profitat de „anotim-pul copcilor” pentru a ne alimenta pa-siunea și în această perioadă aanului..

E trecut de ora prânzului și cugreu soarele reușește să dea lao parte perdeaua grea de ceață

laptoasă. Începe să mângâie cu razeplăpânde întinderea câmpiei și primelebancuri de peștișori firavi, veniți dinmăruntaiele apei, înoată timid cătresuprafață. Se joacă și săruta oglinda cuatingeri ușoare ce trimit tremurul apeipână în maluri. Câteva muște albastreși durdulii mă bâzâie îndraznețe pe laurechi; din când în când aterizează pehainele mele și își freacă cu piciorușeleminuscule aripioarele străvezii. Mijlo-cul de ianuarie e destul de blând, iarunele zile, ca și cea de astazi, prindiarna vlaguită și o încearcă cu tempe-raturi de până la zece grade Celsius.

Echipez lanseta și montez în capa-tul liniei un swimbait de 10 cm lun-gime, armat cu un cârlig offset ca să

evit, pe cât posibil, agățăturile nedo-rite. Oricum, voi încerca vigilența știu-cilor numai la năluci moi și apetisante,de tip soft. În partea de nord, ca într-opâlnie, malurile strâng până aproapede sufocare balta, lăsând apa să sescurgă istovită catre râu printr-uncanal de vreo doi metri lățime. Caaproape de fiecare dată, aici e primulloc în care-mi lansez nălucile. Încercmai întâi zona de lângă mal, după careși în lărgimea apei. În mișcările maimult ezitante și nesigure ale nălucii, pecare i le imprim din vârful lansetei,aceasta e însoțită uneori de bancurilede peștișori minusculi, ce parcă se în-ghesuie să o ajute să-și recapete echi-librul, iar în pauza de recuperare, cândnaluca se odihnește pe albia balții,micii însoțitori o analizează atenți dintoate părțile.

Spectacolul e fascinant, dar prefersă participe la acesta și câteva dințoasecare să-și arate măiestria și să mă-rească valoarea reprezentației. Pentrucă se lasă așteptate, cam după o orăpașii mă poartă pe poteca tapetată cufrunze uscate către un loc unde baltaprinde putere și lărgește chingile ma-lurilor, într-o eliberare binefacătoare.Aici, la o fereastră din perdeaua de tre-stii, fără să lansez, plasez ușor nălucadoar din lungimea lansetei la doi-treimetri distanță, după care o dandinezîn ritm de vals.

Printre cioturile de trestie, peștișo-rul de silicon, într-o ținută cu luciriademenitoare, execută piruete ameți-toare ca un adevărat profesionist. Cumișcări blânde, în stânga mea, printr-un colț din perdeaua de trestii, lansezpe sub mână năluca, cam la zece metridistanță. O recuperez lent, cu mișcăritremurânde, urmate de pauze lungi,iar când ajung cu năluca în dreptulunei crengi uscate ce zace aproape detrestii măresc ritmul recuperării, ca săo ocolesc dar, cu tot efortul meu, nă-


SPINNING

Nerăbdător, din departare mă strecor cu privirea printrecopacii dezgoliți, ca sa descopăr lucirea ștrengară; mi sedestăinuie la început dantela zdrențuită de trestii uscatedupă care, în triluri delicate de păsărele, zăresc fațanemișcată și limpede a bălții.

Spectacole de iarnă cu știuciText și fotografie DORU DINEA

luca prinde și mai bine adâncime,după care rămâne blocată în creangadin apă. Pentru că știu că naluca e ar-mată cu un cârlig offset, forțez încre-zător, de câteva ori, dezagățarea. Ași,ți-ai găsit, e mai bine ancorată decâtun vapor! Oare cum oi fi reușit perfor-manța asta?!

Cu lanseta în mână stau și mă gân-desc ce aș mai putea să fac, după careîncerc încă de câteva ori să dezagăț,dar fără nici un rezultat. Ce să maipierd timpul, trebuie să forțez până serupe firul de linie și să montez altă nă-lucă. Și cum forțez eu cu putere firulde linie, observ cum creanga ar vrea săplece discret la plimbare, după caresimt și tremurul peștelui – aha, deciaici erai, surato, dar taceai chitic! Ime-diat mai eliberez tensiunea din firul delinie, după care fixez lanseta, cu vârfulîn sus, de un suport pe mal. Pregătescdezagățătorul, intru puțin în apă cucizmele și lansez partea cu ancore șiplumbi a acestuia către creanga ce-i lapatru-cinci metri distanță. După câtevaîncercări reușesc să agăț creanga, după

care o tractez încet către mal, cu tot cuștiucă. O văd prin apa limpede cumrespiră sacadat și mă privește încrun-tată. O prind cu lip-grip-ul, o salt pemal, îi fac în grabă câteva fotografii,după care o eliberez în apa ca degheață – brrr…, cum or reuși peștii săsupraviețuiască în asemenea condiții?!Înoată alene cațiva metri printre tre-stiile din dreapta mea, după care seoprește și mă privește bănuitoare cucoada ochiului.

Analizez naluca de silicon care,zdrențuită și găurită, arată ca un peș-tișor în putrefacție, dar îi repar loock-ul cu ajutorul unui tub de super-glue.Cu toate că nu mai arată ca în zilelebune, când îl încerc pe lângă mal, dan-sează destul de bine. Și, cu toate că amfăcut ceva gălăgie prin apa, nu schimblocul și lansez năluca tot în stângamea, printre trestii. Iar la prima lan-sare, cu aceeași recuperare lentă cupauze lungi, la al doilea sau al treileajoc al nălucii, simt o greutate supli-mentară în lansetă, iar firul de liniepornește discret la plimbare. Înțep ho-

tărât din încheietura mâinii și simt zba-terea peștelui la capătul firului. Știucanu are chef de colaborare cu mine și seîndreaptă vertiginos către perdeaua detrestii.

Cu lanseta tensionată, intru repedeîn apă cu cizmele- piept până unde îmipermite înalțimea acestora. Simt îm-brățișarea de gheață a apei care-și spo-rește parcă strânsoarea cu fiecare clipăce trece. Strâng mai mult frâna lanse-tei și trag mai puternic de pește, ca să-l conving să vină către mine, dar nureușesc și după câteva bălăceli la su-prafață, ce sparg zgomotos oglindaapei, intră și se blochează printre tre-stii. Nu slăbesc tensiunea din lansetăși, pentru că peștele nu-i departe demine, aștept să se liniștească apa, ca săvăd ce șanse am. Nu durează mult șiobserv că știuca are capul și o foartemică parte din corp în marginea per-delei de trestii. Parcă e un struț care îșiține capul în nisip.

Ca să o scot de acolo, nu slăbesctensiunea din fir și, la anumite inter-vale de timp zbicesc, ferm dar nu exa-gerat de tare, din vârful lansetei. Seține tare dințoasa dar , după câteva mi-nute, cedează, iese din refugiul tempo-rar, însă e tot cu chef de harță și forțezcât pot de mult recuperarea. Plonjoa-nele la adâncime și zbaterile la supra-fața apei aduc drill-ul pe muchie decuțit, dar am norocul că evadările numai au loc printre trestii, răgălii saualte obstacole. Până la urmă rămâne lasuprafața apei cu gura deschisă, iar euîmi fac cu greu drum prin apa rece șitractez știuca către mal. Acum o vădbine, e mai mare decât prima și are oburtă mare, doldora de icre. O aduc pemal cu ajutorul lip-grip-ului, o aranjezcât pot de bine pe patul de frunze us-cate de pe mal și îi fac și ei câteva fo-tografii. Abia dupa aceea îi scot nălucadin gură, îi desfac și lip-grip-ul, dupăcare o port cu grijă în mâini până lamarginea apei și o eliberez. Unduindu-și alene coada puternică, înoată și seface nevazută către adâncuri. Să se în-mulțească și să n-aibă parte de braco-nieri!

Dau ocol balții și tatonez cu nălu-cile mele aproape toate deschiderile deapă ce se ivesc, cu destulă zgârcenie,prin perdeaua deasă de trestii și maiam câteva atacuri anemice, dar fărăalte capturi, probabil dințoasele și-auîncheiat activitatea. Soarele clipeștevlăguit și se pierde la capătul orizon-tului. Apa nu mai tremură din joacabancurilor de peștișori firavi și devineca o lespede rece și tristă. Dar, chiar șiașa, știu sigur că știucile așteaptă onoua zi pentru a-și demonstra abilită-țile de vânători de elită.

FEBRUARIE 2014 | 37

După ce frigul devine atotstăpâ-nitor, iar autoritățile permitaccesul pe gheață, imensitatea

albă a lacului este invadată de pescariinerăbdători să prindă primele capturi.Peisajul este puțin deosebit deoarecepe gheață întâlnești tot felul de „mași-nării” motorizate, de la săniile de ză-padă la autoturisme și track-uri întoată regula. De fapt fiecare se depla-sează cu ce are la îndemână, cu oricealtceva decât pe picioare. Asta pentrucă locurile cunoscute și renumite pen-tru capturi sigure sunt uneori și la câțiva kilometri buni de malul lacului.Gheața groasă de peste 30 cm face po-sibilă deplasarea vehiculeor de toatefelurile și se deschid chiar drumuri deacces marcate cu semne de dirijare –stegulețe portocalii fosforescente șichiar semne de prioritate.

Căsuțe pe gheața laculuiDupă o deplasare atât de lungă, un

pic de adăpost și odihnă nu strică, iarmulți pescari cară cu ei adevărate „că-suțe” numite hut-uri, asamblate dinplacaj, asemena unor colibe, care potrămâne permanent pe gheață după cesunt înregistrate și primesc un numărde la autoritățile locale. Astfel, dacă audescoperit un loc bun, fiecare își poate

păstra copca pe o perioadă mai lungă,fără a se ivi dispute sau neînțelegeri.

Ce și cu ce se pescuiește Se pescuiește la știucă, biban,

șalău și păstăv, la momelile tradițio-nale, verificate de-a lungul anilor.

Dintre momelile naturale, peștișorulviu este foarte popular și foarte efi-cace, dar nici râmele, viermușii și li-belulele nu sunt lăsate deoparte.Dintre artificiale, mormâștile, dandi-netele și lingurițele oscilante, plustwisterele jucate pe vericală, dau re-zultate bune .

Sculele de pescuit sunt de la celemai simple la cele mai sofisticate.Lansetele scurte cu mulinete în minia-tură sunt la fel de populare ca și „ba-lansoarele” suspendate pe margineacopcii și doatate cu clopoțel clasic saualte sisteme mai sofisticate de aler-tare. Multe au stegulețe în culori viipentru a fi mai vizibile atunci cîndpeștele mușcă.

Firele folosite sunt fie textile, fiemonofilament de construcție specialăpentru a rezista la temperaturile apeifoarte reci și la abraziunea gheții.Tehnica de pescuit este cea obișnuită:peștișorul viu sau râmele sunt lăsatepână în apropierea fundului apei, iardandinetele și mormâștele sunt jucateîn masa apei la diferitele nivele la carese află peștii.

Tehnică modernă și pescuitProgresul tehnologiei nu lipsește

nici de aici: fish-finderele „privesc” înmasa apei și dezvăluie tainele dinadâncuri, oferind informații despre lo-calizarea pe adâncimea apei a pești-lor, dar și despre distribuirea lor înapropierea fundului apei. Și de dataaceasta, structurile submerse pot oferisurprize plăcute, deoarece peștii cautăpermanent adăpostul oferit de aces-tea.


La copcă pe lacurile din OntarioText și fotografie MAC

Pescuit pe mapamondDE SEZON

Când gheața pune stăpânire pe apele lacului Sparrow,pescarii la copcă își pregătesc echipamentul și ies înbătaia gerului iernii. Situat în sudul provinciei Ontario, la aproximativ 175 km nord de Toronto, Sparrow Lake se bucură de o mare popularitate în rândul pescarilor,atât vara cât și iarna.

Pentru că vremea de iarnă esteadesea imprevizibilă, iar distanțele demal sunt uneori de kilometri întregi,GPS-ul nu lipsește din dotarea pesca-rilor. Într-o furtună de zăpadă în caretotul în jur este alb, iar vizibilitateascade adesea sub 5-10 m, orientareaîn direcția corectă devine elementvital și nimeni nu dorește să ajungăchiar în mijlocul lacului sau pe malulcelălalt, unde poate că va găsi doar opădure, înghețată și ea…!

Sărbătoriți la gura copciiÎn jurul copcii se derulează amintiri

de neuitat, bineînțeles, cu capturi fa-buloase, care mai de care mai animateși mai captivante. Cei ce și-au adus șihut-ul cu ei se adună la adăpostul ofe-rit de „coliba” adusă de acasă, bucu-rându-se de căldura radiatorului cupropan. Temperatura crește și la figu-rat, dar mai ales la propriu, iar cana-dienele superizolante și călduroaselasă locul mânecilor scurte sau sufle-cate. Cei mai dedicați pasiunii rămânși peste noapte la lumina farurilor saua lanternelor cu baterii puternice.

Copiii învață de mici secretele pes-cuitului și nu dau înapoi în fața geru-lui și oboselii. Cei mai pasionați,viitorii mari pescari de mâine, alegadesea să-și sărbătorească ziua denaștere printr-un pesccuit la copcă, iartortul se taie la lumina lămpii cu pro-pan în hut-ul închiriat de părinți, spe-cial pentru eveniment.

Asemenea amintiri nu se vor uitaniciodată și, cu siguranță, peste ani,vor face subiectul multor și multor vii-toare povestiri de pescuit…!

FEBRUARIE 2014 | 39

ABREVIS

DECOY SV-38Din gama extrem de variată de

cârlige și accesorii de la DECOY văprezentăm modelul SV-38. Acestaeste un cârlig offset lestat de mici di-mensiuni cu o formă specială a capu-lui (lestului). Este foarte eficientpentru un pescuit cu năluci soft demici dimensiuni, în zone cu agăță-tură sau vegetație.

Cârlige Sasame pen-tru pescuit la muscă.


noutăți de prin magazine

ARROW INTERNATIONAL

Grație formei speciale SEC(Smooth Effective Curve) acest cârligse direcționează automat către buzade jos a peștelui. Forjarea segmentu-lui curb, oferă un plus de putere și re-zistență. Spinul Micro Barb este idealpentru înțeparea super-rapidă, redu-când șansele rănirii peștelui. La aces-tea se adaugă acoperirea specialăP.F.T.E. Trebuie reținut doar atât:20% mai puternic, 25% mai dur,100% mai rezistent.

Gamakatsu P.T.F.E. Coated Humpback

Cârlige SasameBARACUDA

Cârlige Sasame pentru pes-cuitul la jig al peștilor răpitori.Sunt prevăzute cu ochet aplatizatîndoit la 90 grade.

FEBRUARIE 2014 | 41

Vând armă de vânatoare VIKERS LI-MITED WESTMINISTER LONDON,cal. 12, cu țevi clasice, în stare bună.Preț 1.200 Euro - negociabil. Tel.0722-397.973. Neacșu Virgiliu.

Vând armă de vânatoare americanăcu țevi clasice cal. 12, în stare bună.Preț 1.000 lei. Tel. 0722-397.973. Neacșu Virgiliu.

Vând armă de vânătoare GUSTLOFF-WERKE WAFFNWER- SHUL dublu ex-pres cal. 7,8x65 cu lunetă. Preț 2.500Euro. Tel. 0722-397973. Neacșu Virgiliu

Vând carabină cal. 30.06 UMCCUGIR. Preț 3.000 lei. Tel. 0766-449.471.

Vând armă de vânătoare unicat cal.16, cu țevi jucstapuse, gravată ma-nual. Preț negociabil.Tel. 0258-732.206. Roșca Nicolae.

VÂNZ~RI

mica publicitate

1 S 5.12 10.54 16.37 23.17 L.N. 6.53 18.032 D 5.51 11.49 17.28 -3 L 0.16 5.56 12.42 18.214 M 1.11 6.42 13.27 19.185 M 1.53 7.25 14.11 19.546 J 2.44 8.09 14.53 20.387 V 3.35 8.46 15.36 21.278 S 4.23 9.24 16.14 22.18 P.P. 6.41 18.129 D 5.19 9.52 16.49 -10 L 0.13 5.53 11.35 18.1411 M 0.51 6.42 12.26 19.0312 M 1.43 7.34 13.19 19.5613 J 2.35 8.25 14.11 20.4914 V 3.27 9.16 15.01 21.3115 S 4.15 9.51 15.54 22.1916 D 5.09 10.43 16.51 22.56 L.P. 6.27 18.2317 L 5.48 11.26 17.39 -18 M 0.01 5.14 11.57 17.4219 M 0.45 6.09 12.52 18.3620 J 1.31 6.54 13.39 19.2321 V 2.20 7.46 14.26 20.1122 S 2.56 8.32 15.14 20.5823 D 3.49 9.24 16.09 21.4724 L 4.37 10.16 17.02 22.43 U.P. 6.12 18.3325 M 5.24 11.13 17.47 -26 M 0.09 5.34 11.16 18.0327 J 0.57 6.31 12.21 19.0628 V 2.01 7.42 13.24 20.1229 S 3.02 8.44 14.31 21.1630 D 5.05 10.46 16.29 23.14 L.N. 7.01 19.4031 L 5.51 11.43 17.25 -

MARTIE 2014În noaptea de 29 spre 30 martie se trece la ora de vară,

ora 3.00, devenind ora 4.00ZIUA ÎNCEPUTUL PERIOADEI FAZA LUNII SOARE

FAVORABILE PESCUITULUI RĂSARE APUNE

Pescuit de iarnă - rezolvare

ORIZONTAL: 1) În pericol să cada pradă vână-torului (fem.). 2) Generoși pe banii lor. 3) Spațiipentru întreceri organizate – Arici în parc! 4) Găunos – Linie genealogică. 5) Două dinzece! – Teren de vânătoare pentru lupi în miezde iarnă. 6) Carne …de vită – Vânător. 7) Decu-pate din film! – Rezerve de iarnă. 8) Fac mânavânătorului să tremure. 9) Boi cu blană groasã.10) Posomorâți.

VERTICAL: 1) Vânători …pe piața liberă. 2) Unfel de povești vânătorești. 3) Primește învăță-tura maestrului – Rănit într-o parte! 4) Lilipu-tan – Bun de muls. 5) Nu îți sunt deloc pe plac(masc.). 6) Vânt din dreapta! – Salut scurt –Neamintit. 7) Folositoare într-o vânătoare în-delungată. 8) Palpită …la inimă – Fãcută săalunece ușor, dar nu ca pe zăpadă. 9) Top 13! –Porți …deschise! 10) Aceea – Mijlocul zilei (pl.).

Dicționar: NAN, ORT.

Vânatoare de iarnăION MIHAIU


PUBLICITATE

CANISA CERNICAAUTORIZATĂ SUB NR. 0115-IF/18.11.2013

În contextul reluării activității de creștere și înmulțire a câinilor de vânătoare,selecționați pe baza aptitudinilor pentru lucru, sunt disponibili

pentru vânzare următoarele exemplare:• Tekel sârmos de peste un an • Femelă și mascul de pointer în vârstă de 10 luni

• Femelă de golden retreiver în vârstă de 2 ani • Mascul de copoi slovac în vârstă de 11 luni • Cățelușă de copoi ardelenesc în vârstă de 4 luni.

• Femelă și mascul de copoi alpin • Jagdterier, născuți dintr-o montă accidentală, din părinți cu aptitudini la vânătoarea de mistreț

Câinii și cățeii sunt dehelmetizați și vaccinați.Se livrează cu carnete de sănătate completate la zi și cu atestate de proveniență.

Prețul de vânzare este de 600 lei plus TVA, exceptând cățeii – metiși al căror preț va fi de 330 de lei plus TVAși perechea de pointeri al căror preț este de 800 lei plus TVA/exemplar.

Doritorii se pot adresa dlui. Teodor Dumitru tel. 021-270 80 60 și 0767-817.908, 0724-260-563.

Puteți primi acasă revista Vânătorul și Pescarul Român. Primiți 12reviste consecutive începând de la data abonării. Completați cuponulalăturat și trimiteți-l împreună cu dovada plății abonamentului (copiaordinului de plată sau a mandatului poștal) pe adresa: AGVPS dinRomania, București, Calea Moșilor nr. 128, Sector 2, cod 020882.

Plata se va face în Contul RO23RZBR 0000 0600 0066 7242 deschis la Raiffeisen Bank – Agenția Moșilor. AGVPS din România, C.I.F. nr. 24251140.

PREȚ ABONAMENT 12 LUNI: 50 LEIDA! Doresc să mă abonez la revista VPR

pe o perioadă de 12 luni (2013).NUME ..............................................................................................

PRENUME .......................................................................................

Adresa la care doresc să primesc revista este:

Strada .................................................................... Număr .............

Bloc .......... Scara .......... Apartament ......

Localitate ................................................... Județ/Sector ...............

Telefon ....................................... Data ...........................................

Semnătura ............................................

Am achitat suma de .......................................................... în data de

........................................... cu ........................................................

Ordin de plată, Nr. .....................................................................

Mandat poștal, Nr .......................................................................

CUPON ANUNȚpentru Mica PublicitateMICA PUBLICITATE VPRAnunț gratuit – maximum 15 cuvinteText:....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................Data: ..........................................Nume și prenume:...................................................Tel: ............................................

Anunțurile pentru micapublicitate se fac până îndata de 20 ale lunii curente,pentru luna următoare!Adresa redacției: AGVPS dinRomânia, București, Calea MoșilorNr. 128, Sector 2, Cod 020882

vpr022014.pdf

Documents

Transcript of vpr022014.pdf