Voronetul din cer

- Tata, - Ce-i mai copile?- Auzi mai taicutule, cum sa fac io sa prinz o veverita?- Da ce-ti trebe tie veverita?- Pai spune lume ca pe cat de stufoasa e coada ei pe atat de moale e firul cela de par- Zau mai? Si ce-i cvrea sa faci cu firele alea de par? Au nu mai rabdare sa-ti deie tuleiele?- Hai mai taucutule, io-ntreb serios si tu-ti bati joc de mine...- Da de ce crezi tu asta?- Pai asa cred io...ca tu te razi de mine- No bine mai ochiosule...da tot nu mi-ai spus la ce-ti trebe tie puf din coada de veverita?- Nu-ti spui ca o sa razi- Hai mai ca nu rad- Sigur?- Sigur- Ti juri?- Ma jur mai, ma jur...ei? care-i secretul cela?- Apoi io am cercat tot feliul de peri: de porc, de porc mistret, de cal, din coada vacii pana si

Moldanei i-am furat un smoc din coada- Iote unde era naluca ce-mi manie si-mi sperie vitele din ograda si mi le lasa bearce...da ce

pacatele mele faci mai cu periul cela- Apoi mai taicuta, da nu te razi...asa-i?- Asa-i. Nu ma rad.- Pai mi-am facut vocseluri si vreau si eu sa-ncerc a zmangali chipuri si trupuri de oameni si

jivine...- De ce-ti veni mai baiete? Inseamna ca nu te doboara munca ce-ti dau...- Pai mai taicutule, io si cand merg cu vaca prin sihla si islaz tot nu stau degeaba, mai

ischitesc o piatra sa fure chip de om, mai ma gioc cu carbunii pa cruditatea lemnului- Vas-ca tot matale erai al ce-mi fura din dranita ce-o mesteresc pentru grajd...- Da n-am luat decat 10 bucati si nici macar nu le-am aruncat ca-s aici sub patuiac- I-auzi...ia sa vad si io ce minuni mai faci tu acolo...

Baiatul se strecura ca o soparla si trase de sub patuiac trei sindrile pe care se vedea urmă de carbune. Baiatul le aseza cu grija ca nu cumva sa se clinteasca vreun graunciod de carbune si apoi ramase in asteptare cu ochi iscoditori. Tatal privea si nu putea sa inteleaga ce se petrece acolo.

- Ia mai scoate mai copile...- Da nu...- Nu mai, nu...

Baiatul se strecura iar si scoase toate foile de sindrila asezandu-le rasfirate ca petalele. Barbatul isi trecu mana prin par apoi prinse a-si framanta barbia prinvind cand la una cand la alta. Peste tot se vedeau chipuri furate din umbra celor vii si turnate in tremurul umbrelor de carbune. De pe o sindrila il privea lelea Paulina, de pe alta ţaţa Anica, mos Emilian si vecinul Cilipoi, unchiesul Vasile si nici Floarea din deal nu scapase neboita, ca amu ziceai ca se racneste si la tine...

- Si-ai mai aratat la cineva asta isprava?- Nu taicutule...da de ce? Ii ceva gresit in ce fac io?- Nu mai copchile da prea le faci bine...- Apoi taicutule io simt asa ca o navala si-o firnicatura in deşte si nici nu ma pot opri pana nu

gat...si-abia apoi stau si ma minunez de ce-am facut...

- No bine mai copchile...pune-le iar in ascunzis ca sa nu ti le gaseasca Ilincuta cand a veni de la parau unde baltaceste apele pe langa mama-ta, ca daca le gaseste nici ca le mai scapi din manurile ei...

- Auzi taicutule...- Da tu n-ai alta treaba? Stai numa-n casa si numeri norii? Cand te duci s-aduci vaca?- Pai mai aveam...- Bine, daca tot mai aveai timp ia du-te si crapa tu niste lemne ca daca o vrea sa faca focul

sub ceaun n-o sa aiva mama-ta lemne de foc. Si poate scoti si o galeata doua de apa, asa ca sa fie...Baiatul pleca in trebile lui toate cate le avea iar tatane-sau ramase pe ganduri privind in gol. Asa il gasise Stana, nevasta-sa cand se intoarse de la parau si se apuca sa mustruluiasca vreascurile din vatra.

- Da ce-ai mai barbate ca parca ai avut o vedenie...ce s-a-ntamplat?- ...mai muiere tare mi-e ca Petrisor al nostru ne lasa...- Da ce-ti veni mai barbate, cum adica sa ne lase? Da ce-i de capu lui? Pai nici cinspe ani nu

are inca...un sa se duca? Da ce-i orfan? Nu mai are loc in ograda?- Mai nevasta io ma duc peste munte in Adancata si vorbesc cu mesterul Manole sa-l ieie de

ucenic...alta scapare nu vaz la mandretea de lucratura a baietului- D-apoi mai barbate te-ai smintit ori ce-i cu tine? Cum de-ti inchipui tu ca o sa-l ieie Manole

de ucenic pe Petrisor al nostru?- O sa-l ieie, ca ceea ce se-ntampla e mai presus de vrerea mea, a ta sau a lui Manole. Copilul

asta are mana de aur si cu putina indrumare si munca multa o sa vezi ca izbandeste...Cum s-au scurs vremurile ca apa-n scocul morii si ce or fi vorbit oamenii timpurilor si locurilor nu stiu sa va spui, dar din strafulgerari il vad pe Voinicul Petrisor manuind ghioaga la fel de bine ca si penelul iar sagetile lui strapungeau trunchiurile asa cum si vacselurile sfaramau curiozitatea oricui si se strangeau in strafundul ochilor aducand bucurie privitorului. Acum il urma pe Manole ca o umbra si nu era zi lasata de Dumnezeu sa nu poleieasca mantia vreunui sfant sau sa intinda piele neteda pe mainile ce imparteau milosardia si iubirea schimnicilor din pustie. Caci tare mult ii mai placea sa asculte din vietile sfintilor si sa-i inchipuie pe fiecare in trebi zilnice asa cum facea si tatane-sau sau mane-sa ori lelea Catinca. Valurile vremii se sparg in poarta fiecaruia si iata ca intr-o seara dealurile au prins a licari si a se vaita cu soapta de bucium tanguitor. Toata lumea auzea si ramanea ca impietrita caci fiecare stia ca numai Domnul Tarii dadea porunca de veste tanguioasa ca sa se adune voinicii si barbatii pe sub flamuri ca iar era tara de primejdie. Petrisorul nostru si-a luat iertare de la mester a trimis vorba alor lui in sat si dud a fost pe carari de padure tot mai in afund de tara acolo unde era porunca. Ce-or fi cautat tatarii prin partile noastre nimeni nu o aflat dar din cate se spune nici usor nu le-o fost. Si nu stiu cum s-o nemerit de-o ajuns Baietanul nostyru in preajma Domnului si tare s-o luminat fata Slavitului vazand tragerea de inima cu care lucra voinicul in carnea vrajmasului. Cand se gata stransoarea si lumea se trase pe la corturi sa-si petreaca noaptea maria Sa trimise vorba de aduse la cortul sau pe mandretea aceea de voinic ca sa-i iscodeasca si sa-l descoasa. Petrisor intra cu sfiala si lasa un genunche in pamant si pleca fruntea in fata Maritului Domn.

- Apoi ia sa-mi spui cum te cheama, al cui esti si de prin ce locuri tinere- Iertare Maria ta, IO mi-s Petrisor al lui Gheorghe si al Stanei de pe plaiurile obcinelor din

Bergautii de vale.- Si-ti place sa te lupti...ca dupa cate am vazut astazi...nu prea te dai in laturi...- Apoi Maria daca-i dupa placute nu-mi place sa ma bat ca mai dragi mi-s penelurile si

penitele mele, dar nici nu pot lasa vatra sa fie calcata de toate neamurile...- Si...cam ce mestesug spui ca ai?- Maria Ta, is zugrav si trag nadejde sa pot sa-mi ajung mesterul din urma si sa-l si intrec- Da stiu ca te-ncumeti nu saga...apoi sa stii ca daca o sa am nevoie pe tine am sa te chem ca

sa schimbi ghioaga cu penelul si sageata cu penita...

- Sarutam dreapta Maria Ta, dar nu-s vrednic de atata pretuire- Apoi asta las-o-n seama noastra si-om vedea noi cum stau trebile.

Nu trecu mult de la aceasta intamplare si vornicelul Mariei sale batea potecile tainuite si se infatisa cu solie si hristov catre mesterul Manole, zugravitorul peretilor cu chipuri de sfinti. In hristov Maria Sa cerea socoteala despre desavarsirea calfei sale Petrisor si intreba daca ii poate da voie sa petreaca la curte atat cat i-a fi de trebuinta domnului. Manole scrise un zapis de raspuns aratand ca daca n-ar fi inca atat de tanar si crud ar putea deslusi taina neasemuitelor maiestrii cu care era inzestrat tanarul nostru si marturisi ca se desparte cu mahnite de-asa calfa ucenic dar voia Mariei Sale era mai puternica decat mahnirea lui. Asa ca intr-o saptamana, Petrisor se-nfatisa la portile Sucevei cerand ingaduinta de a se infatisa Mariei Sale. La un semn toate usile se detera-n canaturi si Petrisor pleca fruntea si se lasa intr-un genunchi in fata tronului.

- Ia spune Voinicule cum iti este desarvarsirea in ale zugravitului?- Marite Doamne nu lasa limba scarbavnica sa-i sape fagas trufiei. Ma socot inca la inceput

si cred ca mai am multe de invatat...- Mesterul Manole e de alta parere si singura cale de a afla adevarul este sa-ti dau in grija

zugravirea ultimei mele ctitorii: manastirea Voronetului...- Maria Ta, de ce tocmai eu bicisnicul si nemerituosul?- Pentru ca numai asa te pot vindeca de toate ale tale...- Si ce zugravesc Maria Ta?- De ce ma intrebi pe mine asa ceva? Ajuneaza, posteste si Domnul te va lumina...cand te

prinzi ca-i gata odraslita ctitoria?- Maria ta, lasa-ma trei luni si apoi vina sa ma iei la intrebare de ce te-am inselat...- Asa sa fie!

***Lasa Petrisor curtile domnesti si o lua pe o carare ce se afunda in padurea cea curatitoare si plina de liniste si pace. Nu tinu cont cat si unde avea de mers ci numai se lasa in voia pasilor si in tacerea ei izbavitoare. Pasii sai se-mpleticira in iarba unei poieni mari, in mijlocul careia se-nfratisera peste lume intr-o hora de viata sapte brazi uriesi printre picioarele carora se stransesera o multime de puiet si bradet mai maruntel. Lasa temerile la o parte si merse pana in mijlocul acelei alcatuiri de poveste, biserica vieţaşă si traitoare. In mijlocul acelei ingradituri de trunchiuri si fosnet de cetini era o piatra ce purta in carnea ei sfanta cruce si care era crescuta din trupul si carnea pamantului. Petrisor ramase tintuit si fara suflare nemaistiind ce sa creada. Fara sa sufle si fara sa sufere se lasa rapit in duh si sufletul lui purtat de cantari ingeresti se ridica desupra tuturor lucrurilor si locurilor. Cerul de desfacea in fata lui asa cum marea isi desfacea adancurile in fata patriarhului Moise. Din adancurile albastrului fara de vina se revarsau peste tot cuprinsul lumina iubirii ca o miere aurie plina de slava. Chiar daca nu mai sufla ca om sufletul sau isi pierdu cumpatul si starea in fata falei si maririi Domnului iar cantarile ingeresti se revarsau peste tot si toate. Multe zile ori multe ceasuri s-or fi pogorat peste trupul voinicului nostru dar cand isi veni in fire trupul ii era amortit, limba se lipise de crucea cerului gurii iar mintile ii strafulgerau de durerea revenirii. Lacrimile ii curgeau fara zbucium si un tremur se scurgea ca valtoare pana in varful degetelor. Alaturi, in umbra noptii zari silueta unui sfant caci ce altceva putea sa fie acea vedenie cu parul si barba albe ca zaperile curate. Ochii albastri il linisteau si-i potoleau tremurul si zbuciumul sufletului naruit catre ruga.

- Nu stiu ce necazuri te mana prin aceste locuri dar orice ar fi nu-i este dat fiecaruia sa se-nalte pana in tariile tainelor Lui

- Doamne Sfinte, iarta-mi nechibzuinta si zbuciumul inimii care m-au inlemnit si nu m-au lasat sa-ndeplinesc datina si sa-ti sarut dreapta pentru ca numai apoi sa cer iertare pentru inaintea-aratarii tale...

- Copile, copile, Dumnezeu tatal este cel le potriveste pe toate si Fiulul Sau este Cel ce vine cu iertarea si iubirea...atata timp cat mainile tale stralucesc a sfintenie eu sunt cel ce-ar trebui sa se inchine si sa-ti sarute dreapta cea de pomina...

- Iertare Sfinte tare dar prin ce locuri am nimerit si cu ce curaj am putut sa primesc minunata vedenie ce mi-a coprins sufletul si cugetul?

- Locurile is aceleasi, timpurile is aceleasi numai sufletele se schimba si ard ca o candela atunci cand sfantul mir umple causul in care Iubirea Lui aprinde flacara credintei si a slujirii...

- Sfinte tare, ma tem ca n-oi avea atata putere ca sa zmangalesc toate cate mi s-au aratat si sa le trec neamurilor ca sa stie...

- Nu numai ca o sa izbandesti, dar apriga neliniste a cautarii te va bantui lasand in urma culorile si tariile cerurilor si ale credintei...izbanda-i scrisa-n carnea ta si prin urmasi vei dainui atata timp cat Domnul nostru va voi sa dainuie lumea...Vantul prinse a scutura cetinile, stelele se retrasera in taria boltii iar zorile se straduiau sa spele ranirea soarelui in noua zi. Cand se ridica Petrica din moliciunea ierbii si dadu cetinile deoparte zari in fata ochilor umbra schitului si focurile petrecute in jurul carora ostenii si razesii isi facusera somnul cel bineprimit. Fara sa marturiseasca vedenia si rapirea in duh si trup, Petrisor se strecura in tabara si astepta clatinarea somnului si trezirea lumii. Abia atunci, intreband in stanga si-n dreapta afla ceea ce voisa sa stie si plin de curaj si credinta se infatisa marelui mester ce strunea mersul lucrurilor si al lucrarilor. Ii spuse ca Domnul Moldovei ii ceruse sa se ocupe de zugravirea mandrei zidiri. Paisie mesterul il pofti la focul sau si impreuna degustara bucatele pregatite si povestira toate cele ce aveau sa se intample. Oamenii sai ascultand poruncile voinicului Petrisor pregateau peretele, amestecau fresca si o intindeau in strat de grosimea ceruta iar zugravul nostru venea si mantuia zidirea de orbirea umeda a frescei. De sub manurile sale luau nastere tablourile si scenele din Sfanta mare Evanghelie, din vietile Sfintilor si din toate Psaltirile dar ceea ce zugravul nostru indrazni sa faca era nemaivazut. Mantuitorul nostru se asezase la masa impreuna cu razesii ce tocmai terminasera coasa si frangea painea impartind bucate tuturor fara a cata pricina de indoiala. Apoi intr-un alt tablou, Mantuitorul spala picioarele nanasilor, parintilor si strabunilor pentru a pleca iertat si izbavit la marea nuntire. Satele se revarsau pe peretii mandrei zidiri aratandu-si megiesii cu bunele si cu relele. Sfintii suflau buciume pline de jale vestind lumii jertfa Lui, vrajmasii se bucurau de caderea in ispita a celor slabi, cei patru evanghelisti strajuiau de pe pandive toate patimile Mantuitorului si toata viata sa pamanteana. Intrarea in Ierusalim si Invierea lui Lazar, Maica Domnului cu Pruncul sfant, ingeri, apostoli si sfinti se perindau cu toata stralucirea sdfinteniei dar peste toate acestea se revarsa iubirea si pacea Dumnezeului Fiu ce sprijinea turla bisericii si bolta ceriului cu privirea sa mangaietoare. La loc de aducere aminte si de pamanteasca rascumparare a pacatelor era insusi Maria sa Stefan cel Mare impreuna cu Doamna Maria - Voichita si cu Bogdan mostenitorul si-mpreuna inchina, prin mijlocirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe, manastirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos pentru a-i multumi ca l-a ajutat in lupta impotriva cotropitorilor turci. Zilele se petreceau sub vantul caldut al primaverii, mugurii plezneau impanzind ceriul cu verdele crud al primenirii iar norii isi vedeau de drum pentru a nu stanjeni lucrarea zugravului nostru. Zilele si noptile se scriau in carnea truditoare dar sufletul izvorat din adancimile ochilor cauta sa descrie toate cele vazute scrise pe limba omeneasca. Nici nu baga de seama ca insusi Maria sa trecuse pragul bisericii tacut pierzandu-se printre cei ca sufereau la chinurile Mantuitorului zugravite cu maiestrie. Cele trei luni s-au scurs fara pricina de poticnite dar dupa cele saprte luni de zbucium si truda, sufletul lui Petrisor se mantuise de nerabdarea ce-l stapanea. Cand scelele au fost stranse si scoase parea ca tot cerul se stransese alaturi de sufletul sau. Nimeni nu suferise mai mult ca el alaturi de Mantuitor si nimeni si plansese mai abir alaturi de Mama ce-si simtea inima strapunsa de rautatea lumii. Din adancurile codrilor, pustnicii se strangeau pentru a aduce lauda aceste poleiri si zugraviri nemaipomenite si insusi Maria sa atarna pe buza nemaivazutelor dureri

descoperite. Daniil Sihastrul insasi sluji inconjurat de tot soborul preotilor iar la sfarsit cand de o parte si de alta se aflau atat Maria Sa Domnul ingenunchiat pentru miruire cat si zugravul albit de timpuriu ai carui ochi ardeau mocnit acesta ii binecuvanta pe amandoi pentru mandra zidire si pentrui aleasa zugravire.

- Spune-mi Sfinte Daniil, sa iert pe acest vrednic zugrav pentru indrazneala de-a ma aseza deopotriva cu cetele sfintilor si Apostolilor sau sa-l pedepsesc cu apriga certare?

- Maria Ta, viata acestui zugrav nu ne apartine si nici ceea ce izvorat din mainile si sufletul sau nu mai este al nostru ci al urmasilor-urmasilor…dar cu toata intunecimea privilor ce-mi zboara peste timp mai pot spune ca mintea lui si priceperea carnii ce se coace in strafundurile trupului va face ca minunea judecatii sa se infatiseze asa cum trebuie tuturor, o judecata dreapta si plina de iubire…

- Asa sa fie Sfinte.Alaiul domnesc si curtea s-au perindat prin fata meselor incarcate, au inchinat si au dumicat pentru vesnicia mandrei zidiri si apoi s-au risipit pe drumuri de istorie si legenda. Zapisul iscalit de Maria Sa l-a lasat pe mesterul zugrav Petrisor liber sa poata cerceta tainele culorilor si al frescelor dobandind maiestrie si claritate, limpezime in manuri si inflacarata traire. Timpul s-a culcusit in sufletul sau si zbaterea s-a mai domolit in fata greutatilor si necazurilor. Viata ce-i fusese scrisa s-a petrecut printre coconi si culori cand destinul I s-a-mpletit cu o mandra de prin locurile Neamtului si ograda s-a primenit cu ochisori curati si-ntrebatori. Tainele culorilor treceau din zestrea naturii in traista cunoasterii sale si pe zidurile sfinte apareau scene decupate din Evanghelii, pline de viata, respirand alaturi de xcredinciosi. Dintre toti cupii ce I-a avut cel mijlociu a avut tragere de inima si dorinta de a descoperii toate tainele sale. Intai ucenic, apoi calfa vestita si apoi mester zugrav. Lui si numai lui I s-a destainuit tatal sau povestindu-i toate cate s-au petrecut in biserica de brazi din tainuita sa tinerete. Cuvintele erau sarace in fata trairilor si timpul mai slefuise cate putin din lumina si caldura ce izvorau din vorbele sale. Tainele culorilor impartasite si-au dobandit si mai multa stralucire si profunzime iar cand a fost ca se implineasca destinul mandrei zidiri de i s-a adaugat pridvorul si s-a hotarat impodobirea zidurilor de-afara cu zugraveala, sortii au picat pe mana mesterului Ionas baiatul mesterului Petrisor intaiul zugrav ce a descoperit lumii ca Sfintii si Evanghelistii au fost oameni traitori printre oameni. Cerul si-a revarsat culorile oglindindu-se pe ziduri. Judecata de apoi cu toate cate se petrec in fata tronului ceresc se lasa descoperita in zugraveala de pe peretele de catre apus. Ierhii ceriului si ai pamantului, Arborele lui Iesei, Mantuitorul si Sfanta Lui Maica, inchinatorii Grigorie Mitropolitul Moldovei si Daniil Sfantul Sihastru, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe aparatorul crestinatatii si al locasului de toate navalirile necredintei si raului. Dar cate nu se pot descoperi cu ochiul trupului si al sufletului daca rabdarea te lasa sa ajunezi la umbra maretelor ziduri. Maretia este data de stralucirea si viata ce razbate din scenele zugravite si nicidecum din marimea ori inaltimea sa. Daca desertaciunea acestei vieti uitate printre goanele lumii iti lasa frau liber abate-ti pasii pe sub poale de padure sa privesti ceea ce au privit domnii si razesii alaturi de schimnicii si preotii locurilor. Minuneaza-te si poveste si altora cu arcuiri de penita sau cu lumini si umbre scrise in carnea hartiei cele ce le-ai vazut si simtit. Bucure-te de o clipa de ragaz si impartaseste-ti si altora bucuria celor vazute.