VirginiaWolf Camera Lui Jacob

148
7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 1/148  VirginiaWoolf CAMERAluiJACOB Romanul lui VirginiaWoolf PUBLICATINANUL1922, dupăce  VirginiaWoolf scrisese încadouăromane (The Voijage Out - 1913?Night andDay- 1919) şi volumul deschiteMondayor  Tucsday(1921), romanul Cameralui Jacob(Jacobs Room) marcheazăocotiturăînactivitateascriitoarei, fiindprimaîncercare consecventăde aplicare într-olucrare întinsăametodei impresioniste utilizatăînschiţe şi descrisăîneseul programatic Mr Benneît andMrs Brown. Camerahii Jocobeste romanul unei  vieţi alcătuitădinfragmente şi restituităprintr-otehnicăce pune în luminăaceastăcaracteristicădominantăaexistenţei protagonistului. Carteacuprinde toate ekmentcle biografici tradiţionale, dar acestea sunt structurate dintr-operspectivăinedită, novatoare. Cândîncepe povestirea"latrei septembrie", Jacobeste unbăieţaş care-şi petrece  vacanţainCornwall împreunăcumamalui, văduvă, BettyFlanders şi cucei doi fraţi mai mici, Archer şi John. Apoi scenase schimbă;  Jacobse aflălaScarborough, încasapărinteascăunde îşi petrece copilăria, învaţă latina de ladomnul Floyd(care-i cere mina mamei sale) şi colecţionează fluturi. Lavârstade nouăsprezece ani este trimis săstudieze laCambridge, iar acolose împrieteneşte- \.i lâichardBonamy si Timothy Durrant. Este invitat într-ovacanţăla locuinţalui Timothy (inCornwall), unde face cunoştinţăcusora acestuia. Clara. Dupăce îşi încheie studiile laCambridge lavârsta de douăzeci şi doi de ani, închiriază unapartament elegant in Conduit Street laLondra, lucrează într-unbirouanonim, iaparte la smdrofii şi lavânătoare, le vizitează pe prietenele mamei sale. frecventeazăopera, scrie eseuri. Ladouăzeci şi cinci de ani călătoreşte înFranţa, Italiaşi Grecia; cândse întoarce acasăîncepe războiul, seînroleazăînarmatăşi este ucis pe front. Biografiaeroului este lipsităde evenimente dramatice. Singurul moment dramaticestemoartealui Jacob, prezentatăîntr-unregistru cit sepoale de reţinut. Atenţiabiografului este solicitatăde tot felul de alte clemente, nuatât de fapte. Detaliile privindvâr.sta, locuinţa

Transcript of VirginiaWolf Camera Lui Jacob

Page 1: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 1/148

 Virginia WoolfCAMERA lui JACOB

Romanul lui Virginia Woolf PUBLICAT IN ANUL 1922, după ce Virginia Woolf scrisese înca două romane (The Voijage Out -1913 ? Night and Day- 1919) şi volumul de schite Monday or Tucsday (1921), romanul Camera lui Jacob (Jacobs Room)marchează o cotitură în activitatea scriitoarei, fiind prima încercareconsecventă de aplicare într-o lucrare întinsă a metodei

impresioniste utilizată în schiţe şi descrisă în eseul programatic MrBenneît and Mrs Brown. Camera hii Jocob este romanul unei vieţi alcătuită din fragmente şi restituită printr-o tehnică ce pune înlumină această caracteristică dominantă a existenţei protagonistului.Cartea cuprinde toate ekmentcle biografici tradiţionale, dar acesteasunt structurate dintr-o perspectivă inedită, novatoare. Când începepovestirea "la trei septembrie", Jacob este un băieţaş care-şi petrece vacanţa in Cornwall împreună cu mama lui, văduvă, Betty Flanders

şi cu cei doi fraţi mai mici, Archer şi John. Apoi scena se schimbă ; Jacob se află la Scarborough, în casa părintească unde îşi petrececopilăria, învaţă latina de la domnul Floyd (care-i cere mina mameisale) şi colecţionează fluturi. La vârsta de nouăsprezece ani estetrimis să studieze la Cambridge, iar acolo se împrieteneşte- \.ilâichard Bonamy si Timothy Durrant. Este invitat într-o vacanţă lalocuinţa lui Timothy (in Cornwall), unde face cunoştinţă cu soraacestuia. Clara. După ce îşi încheie studiile la Cambridge la vârsta

de douăzeci şi doi de ani, închiriază un apartament elegant inConduit Street la Londra, lucrează într-un birou anonim, ia parte lasmdrofii şi la vânătoare, le vizitează pe prietenele mamei sale.frecventează opera, scrie eseuri. La douăzeci şi cinci de anicălătoreşte în Franţa, Italia şi Grecia ; când se întoarce acasă începerăzboiul, se înrolează în armată şi este ucis pe front.Biografia eroului este lipsită de evenimente dramatice. Singurulmoment dramatic este moartea lui Jacob, prezentată într-un registru

cit se poale de reţinut. Atenţia biografului este solicitatăde tot felulde alte clemente, nu atât de fapte. Detaliile privind vâr.sta, locuinţa

Page 2: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 2/148

şi cunoştinţele lui Jacob sint înserate în ţesătura unei descrieri sau aunei meditaţii. De pildă, "faptul" că Scârbo-rough este oraşul natalal protagonistului se îmbină pc prima pagină cu scrisoarea lui BettyFlanders, cu emoţia, cu lacrimile şi punctul de vedere al acesteia.Deşi fiecare capitol oglindeşte un aspect al vieţii lui Jacob, nu ni seoferă o prezentare obiectivă a biogiafiei sale. In schimb,personalitatea eroului este evocată din diferite puncte de vedere,constituindu-se astfel un portret cuprinzător. Florinda şi FannyElmer îl compară cu o statuie grecească, Sandra Wentworth Williams îl socoteşte un băietei. Clara, cea mai sensibilă dintrefemei, îl consideră o fiinţă nepămin-tească.Toţi cei ce-l cunosc suntmai mult sau mai puţin nedumeriţi. Deşi Jacob nu este o fiinţă prea

complicată, el este distant şi misterios. Bonamy îl priveşte cuadmiraţie amestecată cu teamă. Imaginea oferită de fiecareobservator Bonamy sau Betty Flanders, doamna Durrant, Lucindasau Sandra, este însă incompleta. Metoda portretizării se aseamănăcu modelarea statuilor greceşti despre care Jacob însuşi afirmă :"Acea parte a feţei care este îndepărtată de lumină rămâne sumarschiţată"Această viziune estompată despre viaţă şi personaj impuneun mod de exprimare adecvat. Calitatea esenţială a romanului

rămâne raportul fluid dintre biograf şi subiect : Camera lui Jacobeste si un roman despre ce înseamnă să scrii despre Jacob."Ce ar fidacă un lucru ar rezulta din altul - ca într-un roman nescris, dar nunumai pe zece pagini ci pe două sute sau mai multe... în orice caz,trebuie să bâjbii încă şi să experimentez, dar în după-amiaza aceastaam întrevăzut o licărire de lumină"Deşi din această însemnare s-arputea trage concluzia că ideile autoarei cu privire la formă dominăconcepţia romanului, există unele indicii că lucrurile nu stau tocmai

astfel. Când a început să scrie noul ei roman, probabil că Virginia Woolf nici nu-şi definise precis tema, adică ea nu se hotărâse săînfăţişeze experienţa de viaţă a unui tânăr care întreprinde o"călătorie" din copilărie în lumea mai largă a maturităţii ; este însăevident că ea a ţinut de la început să-şi supună concepţia principiului "reflectării în oglindă" la care se referă în schiţa Stjtnnul de peperete.însemnarea din Jurnal amintită mai înainte este ilustrată deschimbarea planurilor şi de tranziţia abruptă de la o scena la alta,

care devine cel mai de seamă procedeu artistic folosit în roman. Astfel, într-una din scene, Jacob aleargă după fluturi, in timp ce

Page 3: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 3/148

mama lui întreţine o conversaţie cu căpitanul Barfoot despre viitorul fiului. Il vedem apoi pe Jacob călătorind la Cambridge,stind în capelă, luînd prânzul cu domnul Plumer, vâslind pe Tamisa. Toate aceste episoade sc succed cu o mare repeziciune. Cadrulnarativ, portretizarea directă descrierea aucto-rială sunt pe de-a-ntregul eliminate.Nu amănuntele statice, neconciudcnte, cisurprinderea impresiilor de viaţă în mişcare constituie scopulprimordial al autoarei. Capitolul care prezintă serata organizată defamilia Durrant este o blină ilustrare a posibilităţilor ce sedeschideau în faţa scriitoarei. Episodul se concentrează asupramomentului când serata este în plină desfăşurare. In mijloculconversaţiilor ce se poartă simultan în salon, al banalităţilor de

circumstanţă şi comentariilor de lot felul îi vedem pe Jacobstrăduindu-se să facă faţă situaţiei cât mai bine şi pe Clara Durrantîndeplinindu-şi îndatoririle de gazdă. Descrierea, oricât de amplă siamănunţită, nu ar fi putut reliefa mai bine distanţa dintre lumile încare trăiesc cele două personaje.De-a lungul întregului roman. Virginia Woolf adoptă procedeul folosit în schiţe, transcriindreflecţii şi speculaţii intâmplă-toare ce survin în timpulconversaţiei, idei şi reminiscenţe sugerate de o scenă sau alta.

Uneori, autoarea foloseşte acest procedeu al asocierii ideilor pentrua îmbina elementul spaţial cu cel temporal şi pentru a realizatotodată efectul continuităţii. Asocierea ideilor îi oferă, deasemenea, prilejul de a amplifica dimensiunile scenei în care semişcă personajele. Scena de pe Dods Hill, de exemplu, este privităprin ochii doamnei Flanders, dar amplificată pentru a cuprinde totcea ce ea ar putea vedea dacă ar privi în jur. Apoi scena se mută înmijlocul oraşului Scarborough. prezentat în prim plan. Astfel

privirile se mişcă dântr-un punct în altul, o idee sau reminiscenţăgenerează o alta ce depăşeşte punctul de vedere al personajuluirespectiv care se confundă cu cel al autorului gravitând invizibil în jurul acestuia. Cu ajutorul aceluiaşi procedeu se obţine un efect desimultaneitate. Doamna Flanders aşteaptă la Scarborough oscrisoare de la Jacob carese află la Paris. Scena se mută apoi laParis, prezentându-l pe Jacob şi preocupările lui în acel moment.

Page 4: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 4/148

Liniştea şi transparenţa unei nopţi de toamnă în Scarborough suntînlocuite, prin contrast, de exuberanţa şi frenezia nopţii când sesărbătoreşte Guy Fawkes în Parliament Hill. Acest procedeu esteuneori complicat de faptul că autoarea prezintă nu numai episoadeşi scene simultane, alternându-le în succesiune rapidă, ci înlocuieştepe nesimţite un fir din jurubiţa asociaţiei cu altul, până când ne dămseama că întreaga imagine s-a schimbat deodată şi că din viaţa lui Jacob Flanders s-a scurs un anume timp cronologic. Aşa este, depildă, episodul înfăţişându-i pe Jacob şi Sandra Wentworth Williams pe Acropole, peste care se suprapune o scenă ce se petreceîn Anglia şi nc-o arată pe Betty Flanders ridicându-se din pat. Scenase mută din nou la Atena, unde îi vedem pe Jacob şi Sandra în

dimineaţa următoare. O altă secvenţă ne prezintă o dimineaţăoarecare la Londra şi, în sfârşit, în ultima scenă îl vedem pe Jacobîntors acasă şi discutând despre călătorie cu prietenul său Bonamyîn Hyde Park.Deşi o mare parte din roman se desfăşoară în stil liberde conversaţie, sub forma reflecţiilor rezumative ale "personajuluiautor", cu ajutorul asociaţiei libere ce sugerează caracterulfragmentar, discontinuu şi ilogic al proceselor de gândire, uneoriapar şi elemente ale tehnicii fluxului de conştiinţă propriu-zise,

ordo-nând impresiile, sentimentele şi ideile personajelor. Unexemplu concludent în acest sens apare chiar la începutul cărţii, înscena prezentând-o pe Betty Flanders care stă pe plajă scriind oscrisoare."Prelingându-se încetişor de pe vârful peniţei de aur,cerneala albastru-deschis a dizolvat punctul deoarece acolo i s-aîmpotmolit peniţa. Privirea îi era fixă şi ochii i s-au umplut delacrimi, întregul golf fremăta ; farul se clătină şi catargul miculuiiaht al domnului O'Connor i se păru că se îndoaie aidoma unei

luminări de ceară la soare. Ea clipi repede. Accidentele erau cevaîngrozitor. Clipi din nou. Catargul era drept. Valurile se mişcau curegularitate. Farul se înălţa drept dar pata de cerneală se întinsese"\Transcrierea proceselor rapide ale gândirii şi ale impresiiloralternând cu lacrimile dezvăluie izvorul unor emoţii care se nasc şidispar într-o clipă. Autoarea foloseşte imagini din realitateaînconjurătoare pentru a obiectiviza sentimentele cele mai intime alepersonajelor, fără a compromite efectul trăirii directe, nemijlocite.

Ca în întreaga sa operă, scriitoarea foloseşte însă şi aici ceea ceHobert Humphrey numeşte "monologul interior indirect", Ridică ea

Page 5: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 5/148

nu intervine niciodată în roman la persoana întii precum face Joyceîn Ubjsscs, ci păstrează un minimum de control asuiranaraţiunii.E.xistă o permanentă tensiune în roman, generată, pe de oparte, de bogăţia detaliilor, iar pe de alta, de ideea că viaţa nu poatefi surprinsă cu ajutorul detaliilor, tensiune în care se înfruntă banalul şi insolitul, comedia şi patosul. Descrierea camerei lui Jacob ilustrează cu pregnanţă această trăsătură definitorie a pro;:ei woolficne."Camera lui Jacob avea o masă rotundă si două scaune joase. Intr-un vas pe poliţa de deasupra căminului se aflau steagurigalbene ; o fotografie a mamei lui ; cărţi de vizită de la diferitesocietăţi cu mici semilune înălţate, blazoane si iniţiale ; însemnărişi pipe ; pe masă era hârtia liniată cu margine roşie - un eseu, fără

îndoială - "Oare Istoria înseamnă biografia oamenilor mari Eraudestule cărţi ; foarte puţine cărţi franţuzeşti... Biografii ale duceluide Wellington, de exemplu, Spinoza, operele lui Dickens, Crăiasazânelor, un dicţionar al limbii eline cu petale de mac presate camătasea între pagini, toţi dramaturgii elisabetani. Papucii lui erauîngrozitor de ponosiţi, ca nişte corăbii arse la marginea apei. Apoimai erau fotografii ale statuilor greceşti şi o gravură după Sir Joshua - totul foarte englezesc... O boare de indiferenţă pluteşte

într-o cameră goală umflând doar perdeaua ; florile din vas semişcă. O fibră din scaunul de răchită scârţâie, deşi nu sade nimenipe el."- Acest pasaj conţine elemente în cea mai mare parte banalecare creează un efect satiric privind viaţa intelectuală a tânărului dela Cambridge cu amestecul ei absurd de influenţe literare şiadmiraţie faţă de cultura elenistică şi literatura elisabetana. Dardetaliile produc o impresie ciudată de tristeţe chiar înainte delirismul elegiac al ultimelor două propoziţii. Schimbarea registrului

stilistic - ilustrată de deosebirea dintre expresia uzuală "totulfoarte englezesc" şi expresia literară "o boare de indiferenţă..." -Robert Humphrey, este anticipată de imaginea papucilor "asemenea corăbiilor arse la marginea apei'' şi a "macilor presaţi ca mătasea între pagini". Prima imagine este mai neaşteptată decât cea de-a doua, dar ambele evocăaceeaşi idee a morţii şi uitării asociată vag cu legenda clasicădespre flota greacă şi zeul Morfeu. Jacob tinde astfel să devină o

părticică a unei lumi mitice, ceea ce sporeşte sentimentul pierderiiprovocat de absenţa lui. La sfârşitul cărţii, camera lui Jacob, din

Page 6: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 6/148

nou goală, este descrisă cu fraze împrumutate din acest pasaj şi dinprima descriere a apartamentului lui din Londra cu căpăţâna de berbec deasupra uşii. Asemenea repetiţie are fără îndoială o funcţiepremonitorie. Chemarea tristă pe care Archer o adresează frateluisău pe plajă anticipează ultima chemare adresată de Bonamyprietenului său dispărut la sfârşitul romanului.Personalitatea lui - Jacob transpare din impresii, din culori abia desluşite şi din formeale căror contururi se şterg şi dispar treptat. în fiecare moment al vieţii sale, fiinţa lui Jacob se îmbină până la identificare cuobiectele din mediul înconjurător. Sentimentele lui sunt sugerate deculori sau privelişti în pasaje de proză lirică aparent, dar numaiaparent, detaşate de contemplarea lui Jacob, Fenomenul identificării

personajului, al contopirii acestuia cu mediul înconjurătorimpersonal nu se mărgineşte doar la protagonistul romanului.Realitatea esenţială a personajelor rezidă în imagini mai degrabădecât în fapte. Astfel, personalitatea lui Jacob este sugerată deimaginea crabului ce încearcă să scape din găleata cu apă, deimaginea fluturelui prins de el în pădure, a copacului ce seprăbuşeşte cu zgomot, a fălcii de oaie pe care,o păstrează încopilărie şi a capului de berbec atârnat deasupra pragului uşii

mamei sale. Aceste lucruri îl situează pe erou în lungea obiectelorsolide. Nu ni-l închipuim pe Jacob luînd înfăţişarea unui crab sau aunui fluture, dar zbuciumul şi sfârşitul acestor vieţuitoare într-unmediu ostil sugerează dramatismul latent al unei existenţe. Se poateastfel constata că efectul de estompare (creat şi de sintaxa textului)este rezultatul alăturării unor elemente cât se poate de precise.Repetarea ritmică unor fraze şi imagini creează impresia de mişcareşi totodată imobilitate, impresia că Jacob este prezent tot timpul şi

totuşi dispare tot timpul. Astfel el rămâne un personaj aluziv şiproblematic.Oare istoria constă din biografia oamenilor mari ?întrebarea din eseul lui Jacob poate fi aplicată romanului înansamblu. Putem înţelege istoria epocii din biografia lui Jacob ? Şioare istorialaacestei epoci nu presupune o nouă formă de biografie ?

 Aceste întrebări stabilesc analogia între Camera lui Jacob si Jacob. Uo~ manul este un experiment biografic care urmăreşte

Page 7: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 7/148

reflectarea realităţii moderne. Ca şi autoarea cărţii, Jacob scrieneîncetat cji-ticând scrierile altora si străduindu-se să-si formulezeconvingeri pixjprii asupra existenţei. In adolescenţă 11 vedemrectificând cu scrupulozilate unele afirmaţii dintr-un tratat 1' botanică. Când părăseşte Universitatea Cambridge scrie un CSLUdespre ediţia expurgată a operelor lui W'ycherley îngrijită de unprofesor din Leeds. Cind se îndrăgosteşte de Florinda dăruindu-i un volum de poezii scrise de Shellcy copiază eseul "Despre eticaindecenţei".în drum spre Grecia el plănuieşte să scrie "un eseudespre civilizaţie" conţinind "citeva lovituri destul de dure la adresadomnului Asquith" în timp ce se află in Grecia reflecţiile lui secristalizează într-o "însemnare despre importanţa istoriei - despre

democraţie" . In toate aceste referiri la strădaniile literare ale lui Jacob tonul este umoristic, accentuînd lipsa de experienţă şitinereţea eroului. Dar ideile literare ale lui Jacob oglindesc condiţialui spirituală, p-ervoarea cu care el exaltă opera lui Shakespeare,creaţiile clasicilor greci, robusteţea lui Henry Fiel-ding arată-antagonismul eroului faţă de cultura şi societatea în care trăieşte. Afinităţile lui fireşti sunt permanent ameninţate de convenţiilesocietăţii. Jacob se identifică spontan cu valorile Ela-dei, el se

aseamănă cu o statuie şi atât el cit şi prietenul său Timmy Durrantsunt convinşi că ei "sânt singurii oameni din lume care ştiu cc auînsemnat grecii" Dar această aroganţă juvenilă nu este tolerată ruuşurinţă de adulţi. Nu este vorba doar de o simplă opoziţie întrediferiţi scriitori şi diferite moduri de gândire cu privire la Grecia, cide un conflict între impulsurile spontane ale copilăriei şi severitateacu care este impusă autoritatea lumii adulte caracterizate deconvenţionalism şi închistare. Numele banale ale unor oameni

 banali, săptămânalele ieftine se flă la suprafaţa unui sistem rigid,mecanic de clasificare şi evaluare a lucrurilor al cărui ritm estemăsurat de ticăitul ceasului şi de bubuitul tunurilor, un sistem ostilnaturii şi copilăriei. Ameninţarea războiului constituie punctulculminant al forţelor cărora Jacob şi biograful su li s-au împotrivit.In momentul cel mai sumbru şi ironic al romanului, războiul, ca formă extre"realităţii" mecanice a vieţii moderne, se confruntă cuimaginaţia."Vasele de război semnalizează deasupra Mării Nordului

men-ţinindu-şi cu exactitate poziţiile la distanţă unul de altul. La unanumit semnal toate tunurile sunt îndreptate asupra unei ţinte care

Page 8: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 8/148

izbucneşte în flăcări prefăcindu-se în ţăndări (tunarul şef numărăsecundele cu ceasul în mână - la a şasea secundă priveşte în sus)."Unii comentatori afirmă că romanul se aseamănă mai curind cu opictură pointilistă 2, în sensul că cititorul este chemat să îmbinescenele separate într-o impresie totală, precum ochiul privitoruluiuneşte punctele distincte de culori diferite într-un singur ton. Alţiiconsideră Camera lui Jaeob un roman "cubist" vrând probabil săsugereze că diversele scene şi momente reprezentând multiplelelaturi ale personalităţii lui Jacob se aseamănă cu metoda lui Picassocare îşi descompune pe pânză subiectul in faţete dezvăluind astfeltoate laturile şi aspectele obiectului văzut. Deşi aceste comparaţiise susţin până la un punct, se poate afirma că romanul Virginiei

 Woolf nu are structura formală riguroasă ce caracterizează şcolilede pictură amintite şi că termenul impresionism pare a fi maipotrivit, dat fiind faptul că atât în episoade separate, cât şi înromanul considerat în ansamblu, imfjresia generală este aceea aunor trăsături rapide de penel înainte de schimbarea luminii sau demişcarea personajului.Autoarea alternează prim-planul cu vedereapanoramică in care individul este absorbit de fluxul vieţii din jur. Asemenea unei camere de luat vederi, privirile scriitoarei surprind o

gamă variată de ipostaze şi scene situate la mare distanţă în spaţiuşi in timp. în eseul Cum vede lucrurile un contemporan, răspun-zind indirect unora dintre criticile ce-i fuseseră aduse, Virginia Woolf formulează cu pertinenţă mutaţia radicală a valorilor ce s-aprpdus la începutul secolului nostru, precum şi trăsăturiledefinitorii ale spiritului modern întruchipate cu atâta strălucire depropria ei operă."O schimbare in proporţiile lucrurilor - războiul,mişcarea bruscă a maselor ţintuite pe loc secole de-a rândul - a

zguduit din temelii structura existentă, ne-a înstrăinat de trecut, făcându-nepoate, prea acut conştienţi de prezent. In fiecare zi ne descoperimfăcând, spunând sau gândind lucruri ce ar fi fost cu neputinţă pentrupărinţii noştri. Şi simţim deosebirile până acum ignorate, cu maimultă ascuţime decât asemănările ce au fost formulate în termenidesăvirşiţi." Prin formă şi conţinut. Camera Iui Jacob pune înlumină tocmai această spectaculoasă răsturnare a valorilor, noulmod de a privi realitatea caracterizat de "nuanţe si subtilităţi...

simţul văzului, auzului, pipăitului - mai presus de toate simţulfiinţei omeneşti, profunzimea ei si varietatea percepţiilor sale,

Page 9: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 9/148

complexitatea, incertitudinea acesteia, într-un cuvânt ego-ulei"Motivul războiului, ca manifestare e.xtremă a forţelor ostilenaturii, integrităţii si imaginaţiei se insinuează în text la sfâr-fiitpregătind deznodământul romanului. Tema caracterului efemer al vieţii individului în contrast cu eternitatea si imensitatea na-turii alcăror simbol devin landele din preajma oraşului Scarborough estesugerată de numeroase episoade.Prezenţa naturii anticipează singuraconsolare posibilă la moartea lui Jacob. El lasă în urmă un nume,obiecte, scrisori, mărunţişuri, o pereche de pantofi vechi, detaliiinutile pentru identificarea personalităţii. Ceea ce stăruie esteimaginea păstrată de memoria afectivă, viaţa spirituală trăită deprotagonist în pofida forţelor oarbe. Există, de asemenea, o oarecare

consolare în ideea wordsworthiană când, în finalul romanului,înainte ca Bonamy să rostească numele prietenului dispărut "toatefrunzele au părut că se ridică". Dar ideea aceasta a fost implicită

Note:-în conflictul dintre personaj şi realitatea socială, precum şi în titlulcărţii. "Camera lui Jacob" reprezintă "camera" universului în carese integrează eroul şi ea devine totodată însuşi romanul.MihaiMIROIU' Virginia Woolf, The Common Reader, First Series,

 The Hogarth Press, London, 1925. p. 241-242. 2 ibid., p.243.7

CdiMtoliil intii" AŞA ÎNCÂT, DESIGUR, n-am avutîncotro şi a trebuit să plecăm", scrise Betty Flanders*

înfundându-şi şi mai adânc călcâiele în nisip. Scurqîndu-scîncet din vârful peniţei de aur cerneala albastru-deschis a

Page 10: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 10/148

dizolvat punctul deoarece acolo i s-a împotmolit stiloul.Privirea ii era fixă şi ochii i s-au umplut de lacrimi. întregulgolf fremăta ; farul se clătina şi catargul micului iaht aldomnului O'Connor i se păru că sc îndoaie aidoma uneiluminări de ceară la soare. Ea clipi repede. Accidentele erauceva îngrozitor. Clipi din nou. Catargul era drept. Valurile semişcau cu regularitate. Farul se înălţa drept dar pata decerneală se întinsese."...şi a trebuit să plecăm'', citi ea.- Ei bine, dacă Jacob nu vrea să se joace (umbra lui Archer, fiulcel mai mare a căzut pe hârtia de scris şi părea albastră penisip şi ea a simţit că-i e frig - eradeja trei septembrie), dacă Jacob nu vrea să se joace - ce pată groaznică ! Se face

târziu.- Pe unde-o fi umblând băieţelul ăsta neastâmpărat ?întrebat ea. Nu-l văd nicăieri. Du-te fuga şi caută-l.Spune-i să vină îndată.....dar din fericire", scrise ea fără\ mai ţină seamade punct, "s-ar părea că toate s-au aranjat mulţumitor deşistăm înghesuiţi ca sardelele şi sântem nevoiţi să aşezămcăruciorul drept întrucât pro-prietăreasa bineînţeles că nuîngăduie...'-Aşa erau scrisorile adresate de Betty FlandersCăpitanului Barfoot - multe pagini pătate de lacrimi.

Scarborough se află la şapte sute de mile de Cornwall. Căpi-nul Barfoot este la Scarborough. Seabrook s-a prăpădit,acrimile au făcut-o să vadă toate daliile din grădină unduind în valuri roşii şi în fulgerarea unei clipe sera i7s-a oglindit înochi şi bucătăria a fost împodobită cu cuţite strălucitoare şi întimp ce se cânta imnul şi doamna Flanders s-a înclinat adâncdeasupra capetelor băieţeilor ei, doamna Jarvis, soţia preotuluia prins să cugete în biserică la căsătorie, care e o fortăreaţă şi

 văduvele care rătăcesc singuratice în lumea largă, adunândpietre, culegând câteva paie aurii, părăsite, fără apărare,sărmane fiinţe. Doamna Flanders era văduvă de doi ani."Ja-cob! Ja-cob !" strigă Archer."Scarborough", a scris pe plic d-naFlanders şi a tras o linie apăsată dedesubt. Era oraşul ei natal, buricul pământului. Dar timbrul ? Scotoci în poşetă, apoi oridică ţinând-o cu deschizătura în jos. După aceea scormoni înpoală cu atâta vigoare, încât Charles Steele cu pălăria panama

pe cap rămase cu penelul nemişcat în aer.Tremura de-a bineloaca antenele unei insecte înfuriate. Femeia aceea care se tot

Page 11: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 11/148

foia - de fapt voia să sr ridice - naiba s-o ia ! Aşeză îngrabă pe pânză o pată neagră violacee. Peisajul o cerea. Eraprea deschis - griurile se revărsau în culoarea levănţichii şi ostea său un pescăruş alb rămânea aşa suspendat - mult preades-rhis ca de obicei. Criticii vor spune că e prea şters,întrucât el era un necunoscut ce expunea în anonimat, erafavoritul copiilor proprietăreselor sale, purtând un ceas care vea o cruce pe lănţişor, şi era cum nu se poate mai mulţumitdacă proprietăreselor le plăceau tablourile lui, ceea ce seîntâmpla adeseori."Ja-cob ! Ja-cob !" strigă Archer.Exasperatde zgomot şi totuşi plăcându-i copiii, Steele trase cunervozitate de smocurile negre micuţe de pe paletă.- L-am

 văzut pe fratele tău - l-am văzut pe fratele tău, zise el când Archer trecu agale pe lângă el târându-şi lopăţica şi uitându-secu o privire încruntată la bătrânul domn cu ochelari.- Acolo,lina siîncă, bâigui Stocle cu penelul între dinţi storcind dintub albastru crud de sicna şi ţinân-du-şi ocliii aţintiţi laspatele lui Betty Flanders."Jacob, Ja-cob !" strigă Archer,rămânând în urmă după o clipă.în glasul lui răzbătea onesfirşită tristeţe. Desprins de trup, lipsit de orice patimă,

slobozit în lume, solitar, făra răspuns, spărgându-se de stânci- aşa suna acest glas.Steele se încruntă dar era satisfăcut deefectul negrului - acesta era tocmai detaliul care integratotul. "Ah, poţi învăţa să pictezi şi la cincizeci de ani ! Ca Tiţian..." şi astfel, după ce găsise nuanţa potrivită privi în susşi spre spaima lui zări un nor deasupra golfului.DoamnaFlanders s-a ridicat, şi-a scuturat mantoul cu palma întâi pe oparte, apoi pe cealaltă ca să îndepărteze nisipul şi şi-a luat

umbrela neagră de soare.Stânca era una dintre acele stâncinemaipomenit de masive, brune sau mai degrabă negre, ce seînalţă din nisip ca nişte arătări primitive. înăsprită decochiliile de moluscă zbârcite şi presărată pe ici pe colo cuşuviţe de alge uscate, un băieţel trebuie să-şi îndepărteze binepicioarele, ba chiar să facă sforţări eroice ca să ajungă în vârful ei.Dar acolo, chiar în vârf, se află o scobitură plină cuapă, cu fundul acoperit de nisip, o bobită de geleu lipită de im

perete şi midii. Un peşte zvâcncşte prin apă. Vir-furile algelorgalben-cafenii se agită şi se iveşte un crab cu crusta de

Page 12: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 12/148

opal."Ah, un crab uriaş", a şoptit Jacob - şi crabul în-rcpe săumble pe fundul nisipos cu picioarele-i slăbă-noage. Acum ! Jacob şi-a afundat mâna în apă. Crabul era rece şi foarte uşor.Dar apa era tulbure din cauz;. nisipului, şi mişcându-seanevoie, Jacob era gata să sară, ţinând în faţă găletusa, cândzări un bărbat şi o femeie enormi cu feţele îmbujorate stândîntinşi nemişcaţi unul alături de celălalt.Un bărbat şi o femeieenormi (era o zi când magazinele se închideau devreme)stăteau întinşi nemişcaţi, cu82 - Camera lui Jacobjcapeteleaşezate pe batiste, unul lângă altul, la câţiva paşi de mare, întimp ce doi sau trei porumbei atingeau graţios creasta valurilor care se apropiau de ghetele lor.Feţele mari şi roşii

aşezate pe batiste cu buline galbene şi roşii se zgâiau la Jacob. Jacob s-a zgâit la ele de sus. Ţinând cu grijă găletuşa, Jacob asărit atent şi s-a îndepărtat mai întâi cu nepăsare, apoi din ceîn ce mai repede în timp ce valurile se apropiau înspumate deel şi a trebuit să se dea în lături ca să le ocolească, iarpescăruşii s-au înălţat în faţa lui, au plutit un răstimp apoi s-au aşezat din nou puţin mai departe. O negresă voinică şedeape nisip. El a alergat spre ea."Doică ! Doică !" a strigat el

rostind cuvintele printre suspine cu fiecare răsuflare.Auînconjurat-o valurile. Era aidoma unei stânci. Era acoperită cualge care pocnesc atunci când le apeşi. El se rătăcise.Stăteaacolo, Şi-a venit în fire. Era gata să urle când a zărit ocăpăţână printre "beţele negre şi paiele de sub faleză - poateo căpăţână de vacă, o căpăţână în care se mai găseau poate şidinţii. Suspinând dar distrat, a alergat tot mai departe pânăcând s-a trezit ţinând căpăţână în mână."Iată-l a strigat

doamna Flanders ivindu-se de după stâncă şi acoperind încâteva secunde întreaga plajă cu trupul ei. "Ce are în mânăoare ? Pune-o jos, Jacob ! Pune-o jos imediat ! Cevaîngrozitor, ştiu eu. De ce n-ai stat cu noi ? Copil neastâmpăratce eşti ! Hai, pune-o jos. Veniţi amândoi acum", şi s-a răsucitţinându-l pe Archer de mână iar cu cealaltă căutând braţul lui Jacob. Dar acesta s-a eschivat şi îndoindu-se a ridicat falca deoaie de pe jos.Legănându-si poşeta încoace si încolo, înhătând

umbrela de pe Archer de mână şi povestind despreexplozia butoiului cu praf de puşcă în care bietul domn Curnow îşi

Page 13: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 13/148

pierduse un ochi, doamna Flanders a pornit în grabă pe uliţaabruptă fiind tot timpul conştientă de o tainicănemulţumire.Acolo pe nisip nu departe de cei doi îndrăgostiţise afla căpăţână de oaie fără falcă. Curată, albă, măturată de vânturi, roasă de nisipuri, nu puteai găsi un os mai neîntinatnicăieri altundeva pe ţărmul din Cornwall. In orbitele ochilorcreşteau ilice. Se va preface in ţarină, sau un jucător de golf,lovind mingea intr-o bună zi, va împrăştia puţin praf - Nuînsă în apartament, şi-a zis d-na Flanders. E o adevăratăîncercare să mergi atâta cale cu copii mici. Nu e nici un bărbatsă te ajute cu căruciorul. Iar Jacob nu-i uşor de dus în braţeşi-i deja foarte încăpăţânat.- Arunc-o, scumpule, haide, a

spus ea când au ajuns la şosea ; dar Jacob s-a smucit de lângăea ; şi iscându-se Vintui, ea şi-a scos acul de la bonetă, aprivit marea, şi l-a fixat din nou.începea să bată vântul. Valurile vesteau acea nelinişte, aidoma unei fiinţe vii, agitate,care aşteaptă biciuirea valurilor înaintea furtunii. Bărcilepescăreşti erau aplecate până la marginea apei. O luminăgalben-deschis a trecut iute peste marea purpurie şi s-a stins.Farul era aprins. "Haideţi", a spus Betty Flanders. Soarele le

strălucea în faţă şi poleia cu aur murele mari care tremurau pegard şi pe care Archer încerca să le smulgă când treceau pelângă ele.- Nu zăboviţi, băieţi. N-aveţi lucruri de schimb, azis Betty, trăgându-i după ea şi privind neliniştită pământul cese înfăţişa atât de sinistru cu scânteieri neaşteptate de luminăale serelor din grădini, cu o variabilitate în tonuri galbene şinegre pe fondul acestui asfinţit orbitor, al acestei uimitoare vitalităţi şi vibraţii a culorilor care o emoţionau pe Betty

Flanders şi o făceau să se gândească la responsabilitate şi laprimejdie. L-a apucat pe Archer de mână. Urcă mai departecolina.- Ce ţi-am spus să nu uiţi ? întrebă ea.- Nu ştiu,răspunse Archer.l- Ei bine, nici eu nu mai ştiu, zise Betty peun ton glumeţ şi simplu şi cine va nega că această uitare desine, când se însoţeşte cu abundenţă, bun simţ, paloare,atitudini întâmplătoare, clipe de uimitoare îndrăzneală, umorşi sentimentalism - cine va nega că în aceste privinţe o

femeie este mai agreabilă decât orice bărbat ?Ei bine, maiîntâi Betty Flanders.Ea pusese mâna pc poarta

Page 14: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 14/148

grădinii."Carnea !", a exclamat ea lăsând să cadă zăvorul.Uitase de carne.Rebecca stătea la fereastră.Camera din fată adoamnei Pearce se înfăţişa în toată goliciunea ei la ora zeceseara când în mijlocul mesei stătea o lampă mare cu gaz.Lumina aspră cădea în grădină, străbătea peluza, luminagăletusa unui copil şi o rujă-de-toamnă mov şi ajungea la gard.Doamna Flanders îşi lăsase lucrul de mână pe masă. Acolo seaflau papiotele mari de aţă albă de bumbac şi ochelarii ei curamă de metal, cutia cu ace, firele de lână maro înfăşurate în jurul unei cărţi poştale vechi. Tot acolo erau şi trestia si maimulte numere din revista "Ştrand" ; si linoleumul plin de nisipde pe ghetele băieţilor. Un ţânţăroi a trecut ca săgeata dintr-un

colţ în altul şi a lovit becul. Picăturile de ploaie purtate de vânt au izbit fereastra care a căpătat reflexe argintii cândacestea au străbătut lumina. O singură frunză bătea în grabă,stăruitor în geam. larg se dezlănţuise furtuna.Archer nu puteasă doarmă.Doamna Flanders s-a aplecat deasupra lui.-Gândeşte-te la zâne, a zis Betty Flanders.- Gândeşte-te lafrumoasele, la minunatele păsări care se aşază pe cuiburile lor. Acum închide ochii şi închipu-ieşte-ţi pe mama lor cu un

 vierme în cioc. Acum întoar-ce-te şi închide ochii, a murmuratea, şi închide ochii.Casa cu apartamente de închiriat păreaplină de şo-poteli şi mişcare grăbită. Rezervorul se revărsa,apa bolborosea, chiţăia şi curgea pe conducte căzând în şiroaiepe geamuri.- Ce-i cu apa asta care năvăleşte aşa ? murmură Archer.- Nu-i decât apa de la baie care se scurge, spusedoamna Flanders.Afară s-a auzit ceva trosnind.- Ce zici, n-osă se scufunde vaporul ăla ? întrebă Archer, deschizând

ochii.- Fireşte că nu, răspunse doamna Flanders. Căpitanul s-a culcat de mult. închide ochii şi gândeşte-te la zânele caredorm duse acoperite cu flori.Am crezut că n-o să se maitermine - uragan, nuglumă, i-a spus în şoaptă Rebeccăi careera aplecată deasupra unui primus în camera de alături. Afară vântul sufla în rafale dar flăcăruia primusului ardea liniştit,leagănul fiind ferit de lumină de o carte aşezată pe tăietură.- A băut tot laptele din biberon ? a întrebat doamna Flanders în

şoaptă, iar Rebecca a dat din cap, s-a apropiat de leagăn şi alăsat în jos plapuma, iar doamna Flanders s-a aplecat şi a

Page 15: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 15/148

privit îngrijorată copilaşul care dormea încruntat.Fereastra s-azgâlţâit şi Rebecca s-a strecurat ca o pisică şi a fixat-o cuajutorul unei pene. Cele două femei şuşoteau deasupraprimusului punând la cale eterna conspiraţie a tăcerii şi a biberoanelor curate în timp ce vântul bătea cu furie şi smuceape neaşteptate foraibărele slabe. Amândouă şi-au îndreptatprivirile spre leagăn. Aveau buzele strânse. Doamna Flanderss-a apropiat de leagăn.- Doarme ? întrebă Rebecca în şoaptăuitându-se spre leagăn.Doamna Flanders dădu din cap în semncă da.- Noapte bună, Rebecca, şopti doamna Flanders şiRebecca îi spunea "doamnă" deşi ele erau conspiratoarepunând la cale eternul complot al tăcerii şi al biberoanelor

curate., Doamna, Flanders lăsase lumina aprinsă în camera dinfaţă. Acolo erau ochelarii, coşul de lucru şi o scrisoare cuştampila poştei din Scarborough. Ea lăsase şi perdelelenetrasc.Lumina s-a revărsat peste stratul de iarl)ă, a căzut pegăleţica verde a copilului înconjurată de o linie aurie lyl peochiul-boului care tremura foarte tare alături. Căci vântulmătura ţărmul năpustindu-se asupra colinelor şi se învârtejeaîn rafale bruşte. Ce repede s-a răs-pândit deasupra oraşului din

 vale ! Cum părea să clipească şi să tremure lumina de furialui, luminile din port, lumina aprinsă la ferestrele dindormitoare ! Şi rostogolind valuri negre în faţa lui, vântulgonea deasupra Atlanticului smucind stelele deasupra vapoarelor într-o parte şi în alta.S-a auzit un ţăcănit scurt însalonul din fată. Domnul Pearce stinsese lumina. Grădina seîntunecă. Nu mai era decit un petec de pământ negru. Ploaiacădea pe fiecare centimetru. Toate firele de iarbă se aplecau

sub bătaia ploii. Ploaia aceasta ar fi putut zăvori şi pleoapele.Stind pe spate n-ai fi putut zări nimic altceva decit harababurăşi zăpăceală - nori ce se tot invârteau şi ceva galben şi verde-gălbui în întuneric.Vlicuţii din dormitorul din faţă aruncaserăpăturile de pe ei şi dormeau sub cearşafuri. Era nespus decald, o căldură lipicioasă, aburindă. Archer stătea întins cu un braţ aşezat de-a curmezişul pernei. Era îmbujorat la fată şicând perdeaua groasă s-a umflat puţin el s-a întors într-o parte

şi i-au mijit ochii. Vintul a agitat stofa cc acoperea scrinul şiînăuntru a răzbătut puţină lumină astfel încât marginea

Page 16: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 16/148

ascuţită a scrinului a devenit vizibilă de jos până sus unde oformă albă ieşea in evidenţă şi în oglindă s-a ivit o dtmgăargintie.în celălalt pat de lângă uşă dormea Jacob, un somnprofund, adincit în lumea viselor. Falca de oaie cu dinţi marigalbeni se afla la picioarele lui. O împinsese cu piciorul pânăla grilajul de fler al patului.Afară ploaia cădea în şiroaie totmai puternice şi mai neostenite pe măsură ce vântul a slăbit inprimele ore ale dimineţii. Ochiul-boului era culcat la pământ.Găleţica băieţelului se umpluse pe jumătate cu apă şi crabul cucochilia opalină se rotea încet pe fundul ei încercând să urcepe peretele abrupt cu picioarele-i 'slăbănoage. Încerca din nouşi cădea, apoi o lua de la capăt încercând iarăşi.

Capitolul Al doileaDOAMNA FLANDERS- Biata Betty FlandersDraga de BettyEste încă foarteatrăgătoare. Ciudat că nu se căsătoreşte din nou !- Este bineînţeles Căpitanul Barfoot l- îi face vizită în fiecaremiercuri cu o precizie de ceasornic şi nu-şi aduce niciodatăsoţia.- Dar asta-i vina lui EUgen Barfoot, spuneau doamnele

din Scarborougli. Ea nu se deranjează pentru nimeni.-- Un bărbat vrea să aibă un fiu - asta o ştim cu toţii.- Uneletumori trebuie să fie operate dar cea pe care o avea mama opoţi suporta ani în şir şi nu e nevoie să-ţi aducă la pat nicimăcar o ceaşcă de ceai.Doamna Barfoot era invalidă.ElizabethFlanders, despre care se spuneau şi se vor mai spune toateacestea şi multe altele, era, desigur, văduvă în floarea vârstei.Se afla la jumătatea drumului între patruzeci şi cincizeci de

ani. Ani însoţiţi de necazuri : moartea lui Seabrook, soţul ei ;trei băieţi ; sărăcie ; o casă la marginea oraşului Scarborough ;ruina şi poate chiar moartea fratelui ei, bietul Morty - căciundc-era el oare? Cu ce se ocupa el? Punându-şi mânastreaşină la ochi ea a privit pe drum după Căpitanul Barfoot -da, iată-l, punctual ca întotdeauna. Atenţiile Căpitanului odesăvârşeau pe Betty Flanders, îi împlineau înfăţişarea, îiaşterneau pe chip voioşie şi-i umpleau ochii de Jacrimi chiar

şi de trei ori pe zi fără ca cineva să poată înţelege motivul.Edrept, nu-i nici un rău să-ţi plângi bărbatul, iar mormântul,

Page 17: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 17/148

deşi lipsit de podoabe, era o lucrare temeinică si vara când văduva îsi aducea băieţii acolo să se reculeagă toată lumea îiarăta simpatie. Bărbaţii îşi ridicau pălăria mai sus ca deobicei, soţiile trăgeau de oraţul soţilor. Seabrook se odihnea laşase picioare sub pământ, dispărut de atâţia ani, închis într-unsicriu cu trei învelişuri, cu crăpăturile astupate cu plumb, aşaîncât, dacă pământul şi lemnul ar fi fost sticlă, fără îndoialăcă fata i-ar fi fost vizibilă dedesubt, fata unui bărbat tânăr şichipeş cu favoriţi, care plecase la vână-toare fie raţe şirefuzase să-şi schimbe ghetele."Negustor din acest oraş",glăsuia piatra funerară dar de ce Betty Flanders hotărâse să-ispună astfel când, după cum mulţi îşi aminteau încă, el nu

făcuse altceva decât să şadă în spatele unui ghişeu într-un birou vreme de trei luni iar înainte de asta imblânzise cai, vânase călare şi cu câini, cultivase câteva ogoare şi îşi camfăcuse de-cap - ei bine, trebuia să-i spună şi ea cumva. Să lieun exemplu pentru băieţi.El nu fusese deci chiar nimic? Oîntrebare fără răs-. puns căci chiar dacă n-ar fi obiceiulantreprenorului de pompe funebre să închidă ochii mortuluilumina îi părăseşte prea curând. La început parte din fiinţa ei,

acum în lumea celor drepţi, el se contopise cu iarba, cu colinaînclinată, cu miile de pietre albe, unele aplecate, altele drepte,cu coroanele putrezite, cu crucile de tablă verde, cu cărărilegalbene înguste şi cu liliacul care se apleca în aprilie pestezidul cimitirului avind un miros ca acela din camera unui bolnav. Seabrook se contopise acum cu toate acestea iar când,cu fusta ridicată, ea hrănea puii şi ciuzea clopotul vestind oslujbă sau o înmormântare, acela era glasul lui Seabrook -

glasul morţilor.Cocoşul se-nvăţase să-i zboare pe umăr şi să-iciugulească gâtul de aceea acum ţinea în mână un băţ sau îllua cu ea pe unul din copii când se ducea să hrăneascăpăsările.- N-ai vrea să-ţi dau cuţitul meu, mamă ? a întrebat Archer.Făcându-se auzit în aceeaşi clipă cu clopotul, glasulfiului ei îmbina strâns viaţa şi moartea, ceea ce te umplea de voie bună.- Ce cuţit mare pentru un băiat aşa de mic ! aexclamat ea. L-a luat totuşi ca să-i facă plăcere. Atunci

cocoşul a zburat afară din coteţ şi strigându-i lui Archer săînchidă poarta dinspre grădina de zarzavat, doamna Flanders a

Page 18: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 18/148

pus mâncarea jos, a chemat găinile printr-un cloncănit, s-a foitde colb până colo prin livadă şi a fost zărită de dincolo dedrum de către doamna Cranch care, scuturându-şi carpeta deperete, a ţinut-o o clipă suspendată în timp ce o vestea pedoamna Page, vecina ei,, că doamna Flanders este în livadă cupuii. Doamna Page, doamna Cranch şi doamna Garfit o puteau vedea pe doamna Flanders în livadă deoarece livada era o bucată îngrădită din colina Dods Hill care domina satul.Importanţa colinei nu poate fi exprimată în cuvinte. Ea erapământul, lumea de sub bolta cerească, zarea tuturor privirilorcc pot fi numărate doar de cei care au trăit toată viaţa înacelaşi sat părăsindu-l numai o singură dată pentru a lupta în

Crimeea, cum făcuse bătrânul George Garfit care îşi fuma pipaspriji--nindu-se de poarta grădinii sale. După colină se măsuramişcarea soarelui, după ea se aprecia momentul zilei.- Acumurcă dealul cu micuţul John, i-a spus doamna Cranch doamneiGarfit, scuturind carpeta pentru ultima oară şi grăbindu-se încasă.Deschizând poarta livezii, doamna Flanders a urcat pânăîn vârful colinei ţinându-l pe John de mână. Archer şi Jacobalergau în faţă sau zăboveau în urmă ; dar cind ea a ajuns în

 vârf ei erau deja în, fortăreaţa romană vestind prin strigăte ce vapoare se aflau în golf. Căci era o privelişte încântătoare -lîn spate landele, în faţă marea şi întregul oraş Scarborough dela un capăt la celălalt întins aidoma unui joc ce se ceredezlegat.Doamna Flanders care începuse să se cam îngraşe s-aaşezat în fortăreaţă şi a privit în jur.întreaga gamă aschimbărilor priveliştii trebuie să-i li fost cunoscută,înfăţişarea acesteia iarna, primăvara, vara şi toamna, cum se

iscau furtunile de pe mare, cum tremurau şi se luminau landelecând zburau deasupra lor norii. Ea trebuie să fi observat loculroşu unde se construiau vilele şi încrucişările de linii undefuseseră trasate parcelele şi sclipirea de diamant a micilor sereluminate lde soare. Sau, dacă asemenea amănunte îi scăpau,putea să-şi lase imaginaţia să hoinărească nestingherit ieluciul auriu al mării la apusul soarelui şi să-şi închipuie cumlumina asfinţitului se revărsa peste şindrilă în monezi de aur.

In golf pătrundeau mici ambarcaţiuni iar braţul neqru alcheiului îl împrejmuia. întregul oraş era scăldat în roz şi

Page 19: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 19/148

auriu, cupolat, împodobit cu ghirlande de ceaţă, plin25derezonanţe, strident. Se auzeau zvonuri de banjou ; promenadamirosea a gudron care se lipea de tocurile pantofilor ; peneaşteptate, nişte capre au trecut în galop mic prin mulţime.Se remarca priceperea cu care Consiliul municipal aranjasestraturile de flori. Uneori o pălărie de pai era luată de vânt.Căldura soarelui pârjolea lalelele. ;Nenumărate perechi depantaloni largi erau întinse în şiruri. Bonete mov cu franjurifine, chipuri roze, certăreţe aşezate pe perne în şezlonguri.Panouri de afişaj triunghiulare pe roţi erau împinse de bărbaţiîn haine albe. Căpitanul George Boase prinsese un rechinuriaş. Acest lucru era scris pe o parte a panourilor

triunghiulare*cu litere roşii, albastre şi galbene şi fiecare rândse încheia cu trei semne de exclamare diferit colorate.Deciacesta era un motiv pentru a coborâ la Acvariu unde jaluzelelegălbui, mirosul sfătut de săruri, scaunele de bambus, meselecu scrumiere, peştele care se răsucea, croşetatul în spatele aşase sau şapte cutii de ciocolată (adeseori ea era singură cupeştii ceasuri de-a rândul), toate acestea stăruiau în minte caparte a rechinului uriaş, acesta fiind doar un receptacul flasc

galben aidoma unui sac de voiaj din piele într-un bazin.Nimeni nu tuşese primit cu aplauze de Acvariu dar chipurilecelor ce ieşeau îşi pierdeau curând expresia posomorită, rececând vedeau că numai stând la rând ţi se permitea să mergi pechei. îndată ce treceau prin crucea de barieră, toţi mergeausprinten, câţiva paşi, unii zăboveau la o tarabă, alţii la alta.Dar în cele din urmă fanfara îi atrăgea pe toţi, chiar şi pepescarii de pe cheiul inferior care-şi aveau locul obişnuit în

preajma ei. Fanfara cânta în chioşcul maur. Pe panoul de afişaja apărut numărul nouă. Era o melodie de vals. Fetele palide, bătrâna doamnă văduvă" cei trei evrei care locuiau la aceeaşipensiune, filfizonul, maiorul, geambaşul de cai şi gentlemanulrentier, cu toţii aveau aceeaşi expresie ştearsă, somnolentă şiprin crăpăturile din scândurile de la picioarele lor puteau vedea undele verzi ale verii care se legănau paşnic, graţios în jurul stâlpilor de fier ai cheiului.A fost însă o vreme când

nimic din toate acestea nu exista (îşi zise tânărul care serezemase de balustradă).\liiUL'şlc-ţi privirea asupra fustei

Page 20: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 20/148

doamnei, cea gri deasupra ciorapilor de mătase roz e foartepotrivită.Dar fusta se schimbă ; îi acoperă gleznele - aniiiouăzeci ; apoi se lărgeşte - anii şaptezeci ; acum are unlustru roşu şi este întinsă deasupra unei crinoline - aniişaizeci ; ini picior mic încălţat într-un ciorap alb de bumbacse iveşte de dedesubt. Ea şade încă acolo ? Da - ea este încăpe chei. Mătasea este acum împodobită cu trandafiri darlucrurile nu mai sunt atât de desluşite. Sub noi nu se mai aflănici un chei. Rădvanul greu poate înainta in pas cadenţat pedrumul cu barieră dar nu mai este nici un chei la care să seoprească şi cit de enuşie şi tulbure este marea în secolul alşaptespreze-celea ! Hai să mergem la muzeu. Obuze, vârfuri de

săgeţi, sticlărie romană şi un forceps de culoare verde cu verde-gii. Părintele Jas]xr Eloyd le-a excavat pe cheltuiala saîn castrul roman de pe colina Dods Hill în anii patruzeci - vezi mica etichetă cu scrisul şters.Şi acum ce mai este de văzut în Scarborough?I)t"amna Flanders şedea în partea de susa castruiui roman cârpind pantalonii lui Jacob şi ridicându-şiprivirea numai când umezea capătul aţei sau cind vreo giză seizbea de ea, ii zumzăia în ureche si se fătea nevăzută.John se

tot foia încoace şi încolo şi-i arunca în poală iarbă sau frunzeuscate cărora It" spunea "ceai" iar ea le aranja sistematic darcu neatenţie aşezind capetele înflorite ale firelor de iarbăîmpreună şi gindindu-so cuni fusese Archer treaz din nounoaptea trecută ; orologiul bisericii mergea înainte cu zece sautreisprezece minute. Ar fi vrut să poată cumpăra pogonul depământ de la ar fit.- Asta-i o frunză de orhidee, Johnny.Uită-te la punctele mici maronii. Haide, dragule. Trebuie să

mergem acasă. Ar-cher ! Ja-cob !- Ar-cher, Ja-ccM:) ! rosti Johnny cu o \uee piţigăiată, răsucindu-se pe un călcâi şiîmprăştiind iarba şi frunzele în palme de parcă ar fi semănatseminţe. Archer şi Jacob au sărit de după movila unde sepitiserăcu gândul să se năpustească asupra mamei lor peneaşteptate şi o porniră cu toţii agale spre casă.•- Cine este ?întrebă doamna Flanders, punâhdu-şi mâna streaşină la ochi.-Bătrânul acela de pe drum ? zise Archer uitându-se în jos.-

Nu e bătrân, spuse doamna Flanders. Este - nu,, nu este -credeam că e Căpitanul dar este domnul Floyd. Haideţi,

Page 21: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 21/148

 băieţi.- La naiba cu domnul Floyd ! exclamă Jacob re-tczând vârful unui scai fiindcă ştia că domnul Floyd vine să-i înveţelatina cum făcea de trei ani din bunăvoinţă, în timpul liber,căci nu se mai afla în vecinătate nici un alt domn căruiadoamna Flanders i s-ar fi putut adresa în acest scop, şi băieţiicei mari o depăşeau şi trebuiau pregătiţi pentru şcoală, şi astaera mai mult decât ar fi făcut oricare alt preot, să vină dupăceai sau să ţină lecţia în odaia lui - după cum putea s-opotrivească - fiindcă parohia era foarte mare, iar domnulFloyd, la fel ca tatăl său înaintea lui, îi vizita pe enoriaşiicare locuiau la depărtare de mile în lande şi, la fel ca tatălsău, era un mare cărturar, ceea ce făcea lucrul şi mai

improbabil - niciodată nu se gân-dise la aşa ceva. Trebuiaoare să ghicească ? Dar pe lingă că era cărturar era cu opt animai tânăr decât ea. Ea o cunoştea pe mama lui - pe bătrânadoamnă Floyd. Lua ceaiul acolo. Si tocmai în seara când seîntorcea de lalceai de la doamna Floyd a găsit un bilet în hol şil-a luat în bucătărie când s-a dus să-i dea peştele Rebeccăi".închipuindu-şi că trebuie să fie vorba despre băieţi.- DomnulFloyd l-a adus chiar el, nu-i aşa ? Cred că brânza este în

pachetul din hol - ah, in hol - căci ea citea. Nu, nu era vorba despre băieţi.- Da, destul pentru mâncarea de peşte demâine desigur. Poate Căpitanul Barfoot - ajunsese la cuvân-tul "dragoste". Se duse în grădină şi citi rezemindu-se de nucca să se ţină pe picioare. Sânii i se înălţau şi coborau.Imaginea lui Seabrook i se ivi plină de viaţă în faţă ochilor.Clătină capul şi printre lacrimi privi frunzele mici ce semişcau pe fondul galben al cerului cind trei gâştc, aci

alcrgind, aci zburind, au străbătut peluza iar Johnny flutura un băţ în urma lor. Doamna Flanders rosi de mânie.- De cite oriţi-am spus? strigă ea şi apucându-l îl •mulsc băţul din mină.-Dar scăpaseră î sliigâ cl, zbătindu-se să se elibereze.- Eşti un băiat tare neastâmpărat. Doar ţi-am spus de atitea ori. Să nu leprind gonind giştele ! zise ea şi motiolind scrisoarea domnuluiFloyd, îl ţinu strâns pe Johnny şi mină giştele înapoi înlivadă."Cum aş putea să mă gândesc la căsătorie îşi zise cu

amărăciune legând poarta cu o bucată de sirmă. Niciodată nu-iplăcuse părul roşu la bărbaţi, îşi zise, gin-dindu-se la

Page 22: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 22/148

mfâţişarea domnului Floyd, in seara aceea după ce băieţii s-audus la culcare. Şi impingind la o parte cutia cu lucrul, trasesugativa mai aproape şi citi din nou scrisoarea domnuluiFloyd, iar sinii i se înălţau şi coborau când a ajuns la cuvântul"dragoste' dar nu atil de tare de data aceasta, căci l-a văzut pe Johnny alergind după gâşte şi ştia că este imposibil să secăsătorească cu cineva - cu atât mai puţin cu domnul Floydcare era cu atâţia ani mai tânăr decât ea, dar ce om drăguţ -şi pe deasupra ce mare cărturar.Draă domnule Floyd". aînceput ea scrisoarea --"Oare am uitat de brânză ?" s-aîntrebat punând tocul jos. Nu, îi spusese Rebeccăi că brânzaeste în hol. "Sint foarte mirată..." a urmat ea.Dar scrisoarea pe

care domnul Floyd a găsit-o pe masă când s-a sculat devreme adoua zi dimineaţă nu începea cu "Sint foarte mirată", ci era oscrisoare atât de maternă, respectuoasă, neînsemnată, plină deregrete, îneit a păstrat-" mulţi ani, mult timp după căsătoria sacu domnişoara Wimbush din Andover, mult timp după ceplecase din sat. Căci ceruse o parohie in Sheffield şi oobţinuse; si chemându-i pe Archer, Jacob şi John să-şi ia rămas bun, le-a spus să aleagă tot ce doresc din camera lui de studiu

drept amintire de la el. Archer a ales un coupe-papier fiindcănu-i plăcea să aleagă un lucru prea frumos ; Jacob a alesoperele lui Byron într-un volum ; John, care era încă prea micpentru a alege, şi-a ales pisoiul domnului Floyd, o alegere pecare fraţii lui au socotit-o absurdă, dar domnul Floyd l-asusţinut când i-a spus : "Are blană ca tine". Apoi domnulFloyd a vorbit despre Flota regală (unde urma să se înroleze Archer) şi despre Rugby (unde avea să meargă Jacob) şi ziua

următoare a primit o tavă de argint şi a plecat mai întâi laSheffield, unde a cunos-cut-o pe domnişoara Wimbush care seafla în vizită la unchiul ei, apoi la Hackney iar după aceea laMares-field House, unde a devenit director şi, în cele dinurmă, ajungând redactor al unei cunoscute colecţii de Biografiiale prelaţilor, s-a retras la Hampstead împreună cu soţia şifiica şi poate fi adesea văzut hrănind raţele din iazul PiciorulBerbecului. Cât despre scrisoarea doamnei Flanders - când a

căutat-o deunăzi n-a găsit-o şi nu-i plăcea s-o întrebe pe soţiedacă nu se descotorosise de ea. întâlnindu-l recent pe Jacob în

Page 23: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 23/148

Piccadilly, l-a recunoscut în câteva clipe. Dar Jacob se făcuseun tânăr atât de chipeş încât domnul Floyd nu a vrut să-loprească pe stradă."Ei, poftim a exclamat doamna Flanderscând a citit în "Scarborough and Harrogate Courier" că domnulabate Andrew Flovd, etc, fusese numit director la Ma-resfieldHouse, "acesta trebuie să fie domnul Floyd al nostru".O uşoarătristeţe se aşternu deasujDra mesei : Jacob se servea cu gem ;poştaşul vorbea cu Rebecca în bucătărie ; o albină zumzăia în jurul florii galbene care se legăna la fereastra deschisă. Totulera plin de viaţă, adică, în timp ce bietul domn Floyd deveneadirector la Maresfield House.Doamna Flanders s-a ridicat şiducându-se la grătarul de la sobă l-a mângâiat pe Topaz la

ceafă în spatele urechilor."Bietul Topaz", spuse ea (căcipisoiul domnului Floyd era acum un motan foarte bătrân, cupielea de după urechi acoperită de râie şi va trebui ucis intr-o bună zi). "Bietul Topaz", zise doamna Flanders când motanulse întinse la soare, iar ea zâmbi, gândindu-se cum pusese să-lcastreze şi cum nu-i plăcea părul roşu la bărbaţi. Zânibind, aintrat în bucătărie.Jacob şi-a şters faţa cu o batistă cammurdară. A urcat în odaia lui.Rădaşcă moare încet (John era

cel care colecţiona gândaci). Chiar şi a doua zi picioarele eierau flexibile. Dar fluturii muriseră. Un miros de ouă stricaterăpunea fluturii de culoare galben mat care cădeau ca grindinapeste livadă şi deasupra colinei Dods Hill si departe pestelandă acum pierzându-se în spatele unei tufe de grozamă apoizburând din nou alandala sub un soare arzător. O lalea-pestriţăse încălzea la soare pe o piatră albă în castrul roman. Din valese auzea dangătul clopotelor bisericii. La Scarborough toată

lumea mânca friptură de vacă căci era duminică atunci când Jacob a prins fluturii galbeni în câmpul de trifoi la opt miledepărtare de casă.Rebecca prinsese fluturele-cap-de mort in bucătărie.De la cutiile cu fluturi venea un puternic miros decamfor.lirosul de camfor se amesteca evident cu mirosul dealge. De uşă atârnau panglici roşiatice. Soarele bătea drept peele.Aripile superioare ale fluturelui pe care-l ţinea Jacob erauînsemnate vizibil cu picăţele roşcate în formă de rinichi. Dar

sub aripă nu era nici o semilună. în noaptea când l-a prinscăzuse copacul. Se auzise un foc de pistol în străfundul

Page 24: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 24/148

pădurii. Când a venit acasă târziu, mama a crezut că e un hoţ.Singurul dintre fiii ei care nu o ascultă niciodată, a spusea.IMorris a numit-o "o insectă răspândită pe arii limitate cepoate fi întâlnită în locuri umede sau mlăştinoase". DarIMorris greşeşte uneori. Folosind o peniţă foarte fină. Jacobfăcea uneori corecturi pe margine.Copacul se prăbuşise, deşifusese o noapte fără vânt. Şl felinarul aşezat pe pământluminase frunzele încă verzi şi frunzele de fag uscate. Era unloc lipsit de umiditate. Era acolo şi o broască râioasă. Şifluturele cap-de-mort se rotise în jurul luminii, trecuse ca unfulger şi dispăruse. Fluturele nu s-a mai întors deşi Jacobaşteptase. Trecuse de ora douăsprezece când a străbătut

pajiştea şi a văzut-o pe mama lui în camera luminată dândpasienţe, aşteptându-l."Ce tare m-ai speriat !" strigase ea.Credea că se intâmplase ceva îngrozitor. Iar el a trezit-o peRebecca fiindcă ea trebuia să se scoale foarte devreme.Stăteaacolo palid, ivindu-se din străfundurile întunericului, încamera încălzită, clipind din ochi din pri--cina luminii.Nu, nuputea fi un fluture cu aripile tivite în galben de culoareapaiului.Maşina de tuns iarba nu era niciodată unsă. Barnet a

întors-o chiar sub fereastra lui Jacob si aceasta a scâr-ţâit şi azăngănit peste peluză şi apoi a scârţâit din nou.Acum începusesă se înnoreze.Soarele se ivi iarăşi orbitor.Căzu aidoma unuiochi pe scările de la şa şi apoi brusc şi totuşi foarte uşorzăbovi pe pat, pe ceasul deşteptător şi pc cutia cu fluturideschisă. Fluturii galbeni pal se învârtiseră roi deasupralandei apoi zburaseră în zigzag peste câmpul de trifoi. Lalelelepestriţe se agitau mândru de-a lungul gardului. Fluturii

albaştri se aşezau pe mici schelete ce zăceau pe brazdele deiarbă în bătaia soarelui, iar buburuzele colorate şi păunii seospătau cu măruntaiele însângerate căzute din ghearele unuiuliu. La o depărtare de câteva mile de casă, într-o vâlceaprintre scaieţi, dincolo de nişte ruine descoperise fluturii cude.sene albe sub aripi. Văzuse un fluture amiral alb rotindu-sedin ce în ce mai sus în jurul unui stejar dar nu izbutise să-lprindă. O ţărancă bătrână care locuia singură ceva mai sus îi

 vorbise de un fluture mov care venea în grădina ei în fiecare vară. I-a mai spus că puii de vulpe se jucau dimineaţa prin

Page 25: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 25/148

tufele de grozamă. Iar dacă te uitai afară în zorii zilei vedeaimereu doi bursuci. Uneori se răsturnau unul pe altul la pământca doi băieţi care se bat, a zis ea.- Să nu te duci deiarte îndupă-amiaza aceasta, Jacob, a spus mama lui vârându-si capulpe uşă, fiindcă Căpitanul Barfoot să-şi ia rămas bun. Eraultima a vacantei de Paşti.Miercuri era ziua sorocită deCăpitanul Barfoot. Se ;r.brăcă foarte îngrijit într-un costum deserj nihnstru, -i luă bastonul cu capătul îmbrăcat în cauciu. -căci era şchiop şi-i lipseau două degete de la mâna stingăpentru că îşi slujise ţara - şi o porni de acasă cu bas-ivrl laorele patru dupâ-amiază precis. La orele trei sosL domnulDiclu'iis. o seoLua laplimbare pe doamna Barfo(U în scaunul

de invalid. "Să mergem ii zicea ea domnului Dickens dupăce tătuse cincisprezece minute pe esplanadă. Şi iarăşi :..Ajunge, domnule Dickens, mulţumesc". La prima poruncă elcăuta un loc luminat de soare ; la cea de-a ;oua aşeza scaunulacolo pe porţiunea luminată.Şi el, un vechi locuitor ai acestijrmeleaguri, aveaTulte lucruri în comun cu doamna Ikirfoot -fiica lui James Coppard. Pintina unde stradt \\\'stintilneştetrăda Broad este darul lui James Coppard care a fost

 jrimar pe vremea jubileului Reginei Victoria şi chipul luiC'ppard este zugrăvit pe autocisternele municipale, deasupra vitrinelor magazinelor şi pe jaluzelele de zinc ale ferestrelorde la birourile de consultaţii ah avocaţilor. Dar Ellen Barfootnu vizita Acvariul (deşi îl cunoscuse foarte bine pe CăpitanulBoase care prinsese rechinul) şi când oamenii treceau cuplacardele, îi privea dispreţuitor căci ştia că n-o să-i vadă pecomicii Picrrot sau pe fraţii Zeno sau |3e Daisy Budd şi trupai

de foci dresate. Căci Ellen Barfoot în căruciorul ei de invalidpe esplanadă era prizonieră - prizonieraivilizaţiei - toatezăbrelele cuştii ei cădeau pe esplanadă în zilele însorite cândprimăria, maqazinele de manufactură, piscina şi casamemorială vărgau ]:ământul cu umbre.Vechi locuitor al acestormeleaguri, domnul Dickens stătea puţin în spatele ei fumându-şi pipa. Ea îi punea tot felul de întrebări - cine erau oamenii- cine ţinea acum prăvălia domnului Jones - apoi despre

anotimp - şi dacă doamna Dickens încercase cutare saucutare3 - Camera lui Jacobilucru cuvintele iesindu-i dintre

Page 26: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 26/148

 buze ca firimiturilede biscuiţi uscaţi.Ea închise ochii. DomnulDickens făcu câţiva pai Sentimentele bărbăteşti nu-l părăsiserăcu totul, deşi când se apropia de tine, jDuteai vedea cum ogheată neagră noduroasă se bălăbănea tremurind îii faţaceleilalte, cum burta îi era suptă între vestă şi pcmtaloni, cumse apleca înainte şovăitor ca un cal bătrân care se trezeşte peneaşteptate in afara hulubelor şi iară căruţă. Dar când domnulDickens trăgea şi dădea afară fumul, în priviri i se puteau citisimţăminte bărbăteşti. Se gân-dea cum Căpitanul Barfoot e îndrum spre Rlount Plea-sant, Căpitanul Barfoot, stăpinul lui.Căci acasă. în salonul mic de deasupra grajdurilor, cu canarulla fereastră! si cu fetele la maşina de cusut, iar doamna

Dickens ghemuită din pricina reumatismului - acasă unde luinu i se dădea nici o importanţă, gândul că era în slujbaCăpitanului Barfoot îl îmbărbăta. Ii plăcea să creadă că întimp ce tăifăsuia cu doamna Barfoot pe promenada de pe falezăîl ajuta pe Căpitan în drumul său spre docimna Flanders. El,un bărbat o avea în grijă pe doamna Barfoot, ofemeie.întorcându-se, văzu că ea stătea la taifas cu doamnaRogers. întorcându-se din nou, văzu că doamna Rogers

plecase. Se întoarse la cărucior şi doamna Barfoot îl întrebă yCÂt e ceasul, iar el scoase ceasul mare de argint şi-i spusefoarte îndatoritor, ca şi când el ştia mult mai mult decât eadespre oră şi despre toate celelalte. Dar doamna Barfoot ştia,Căpitanul Barfoot era în drum spre doamna Flanders.Căpitanulse îndrepta într-adevăr spre doamna Flanders clupă cecoborâse din trctmvai şi zărea colina Dods Hill înălţându-se verde la sud-est pe un cer albastru inundat la orizont de o

culoare cenuşiu-roşcată. Mărşăluia pe deal în sus. în ciudaşchiopătatului avea ceva milităresc în mers. Doamna Jarvis,ieşind pe poarta prez-biteriului îl văzu venind şi câinele ei derasă terra-nova îşi mişcă încet coada dintr-o parte în alta.- Ah, dom.nul căpitan Iarfooţ ! exclamă doamna Jai'vis.- Bună ziua, doamnă Jarvis, zise Căpitanul. Au mersîmpreună, şi când au ajuns la poarta doamnei FlandersCăpitanul Barfoot şi-a scos şapca de tweed şi a spus,

inclinându-se foarte politicos :- Ziua bună, doamnă Jarvis.Şidoamna Jarvis merse mai departe singură. Se ducea să se

Page 27: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 27/148

plimbe pe landă. Oare se ilimbase pe pajişte iarăşi până searatârziu ? Ciocănise din nou la fereastra amerei de lucru şistrigase : "Priveşte luna, HerlxTt, priveşte lunaŞi Herbert aprivit luna.Doamna Jarvis se plimba pe landă când eranefei*icită, mergând până la o vâlcea în formă de farfurioară,deşi întotdeauna dorea să meargă p\nk la o culme maidepărtată ; acolo sta jos şi scotea cărticica ascunsă in pelerinăşi citea citeva versuri şi privea în jur. Nu era prea nefericită şiţinând seama că avea patruzeci şi cinci de ani.probabilaveafieniciodată creaadică într-o stare de disperare încât să-şi bărbaturumeze cariera unuinefericită, părăsească vrednic,aşacum ameninţa uneori că va face. Totuşi nu e nevoie să

spunem la ce riscuri se expune soţia unui preot când se plimbăpe landă. Scundă, brunetă, cu oclii aţâţători, cu o pană defazan la pălărie, doamna Jarvis era tocmai genul de femeiegata să-şi piardă credinţa landă - adică să confundedumnezeul ei cu dumnezeul universal - dar ea nu şi-a pierdutcredinţa, nu şi-a părăsit soţul, nu a citit niciodată poezia pânăla capăt şi a continuat ' să se plimbe pe lande privind luna înspatele ulmilor şi simţind pe când şedea pe iarbă sus deasupra

oraşului Scarborough... IDa, da, când sc înălţa ciocârlia ; cândoile, mişcându-se un pas sau doi înainte, pasc iaiia şi inacelaşi timp fac să le sune tălăngile ; când vântul lin întâi adieşi apoi încetează, lăsându-ţi pe obraz sărutarea ; când vapoarele de pe mare, dedesubt, par să se încrucişeze şi trecde parcă ar li trase de o mână nevăzută ; cind în aer se audzguduiri îndepărtate şi călăreţi fantomă galopând, oprindu-se ;cind zarea pluteşte albastră, verde, sentimental - atunci

doamna Jarvis, scoţând un suspin, cugetă-în sinea sa: "Dacăcineva ar putea da... dacă aş putea da cuiva...". Dar nu ştie ceanume vrea să dea, nici cine anume ar putea să-i dăruiascăacel ceva.- Doamna Flanders a ieşit numai acum cinci minute,domnule Căpitan, a spus Rebecca. Căpitanul Barfoot s-a aşezatin fotoliu să aştepte. Sprijinindu-şi coatele pe braţelefotoliului, cu o mână deasupra celeilalte, cu piciorul l:)eteagîntins şi bastonul cu capătul de cauciuc alături de acesta, el

.şedea complet nemişcat. în înfăţişarea lui era ceva ţeapăn. Segândea oare la ceva ? Probabil că prin cap îi treceau mereu

Page 28: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 28/148

aceleaşi gânduri. Erau oare gânduri "bune", interesante ? Eraun bărbat cu toane, tenace, statornic. Femeile şi-ar fi zis :"Aici se află ordinea şi legea. De aceea trebuie să-l păstrăm cugrijă pe acest bărbat. Noaptea el stă pe covertă", şâînmânându-i ceaşca sau ceea ce se nimerea să fie, închipuirealor plăsmuia naufragii şi dezastre în care pasagerii serostogolesc cu toţii afară din cabine iar căpitanul se afla acoloîn mantaua verde cu nasturii încheiaţi, împerecheat cu furtuna,învins de furtună dar de nimeni altcineva. "Totuşi am şi eu unsuflet", cugeta doamna Jarvis când Căpitanul Barfoot îşi suflăpe neaşteptate nasul într-o batistă mare roşie, "şi prostia bărbatului este cauza acestui lucru, iar furtuna este atât a mea

cât şi a lui"... aşa cugeta doamna Jarvis când Căpitanul a venitsă le facă o vizită şi l-a găsit pe Herbert afară şi a petrecutdouă sau trei ceasuri, şezând în fotoliu fără să scoată o vorbă.Dar Betty Flanders nu se gindea la nimic din toate acestea.- Ah, domnule Căpitan, spuse doamna Flanders in-trând însalon. A trebuit să alerg după omul lui Barker... Sper căRebecca... Sper că Jacob...Ciîfâia, dar nu era nicidecumindisjusă, şi când a pus jos peria de curăţat căminul pe care o

cumpărase de la negustorul de uleiuri, a zis că e cald, adeschis fereastra mai larg, a netezit o cuvertură, a Itiat o carteca şi cum ar fi fost sigură de sine, foarte îndrăgostită deCăpitan şi cu mult mai tânără decât el. La drept vorbind,îmbrăcată în şorţul albastru, nu i-ai fi dat mai mult de treizecişi cinci de ani. Căpitanul trecuse bine de cincizeci.20Ea îşimişca miinile în jurul mesei ; capul Căpitanului se mişcadintr-o parte în alta şi in timp ce Betty sporovăia în voie, el

rostea sunete monosilabice - după două7,eci de ani.Ei bine,spuse ol în cele din urmă, am prfm.itveşti de la domnulPolegate. Atlase de la domnul Pole-gaţc că acesta nu poate daun sfat mai bun decât sâ trimită pe unul din băieţi la una dincele două universităţi.- Domnul Floyd a fost la Cambridge...nu, la Oxford... ei bine, la una sau la eealajtă, a spus doamnaFlanders.Ea a privit pe fereastră. In ochii ei se tiglindeauferestre mici, liliacul şi verdele grădinii.Areher învaţă foarte

 bine, a zis ca. Am primit o scrisoare foarte binevoitoare de ladomnul Căpitan Maxwell.- Am să-ţi las scrisoarea să i-o arăţi

Page 29: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 29/148

lui Jacob, zise Căpitanul, virind-o cu stingăcie înapoi înplic.- Jacob e plecat după fluturi, ca de obicei, spu-o doamnaFlanders supărată, dar fu surprinsă de un gând întirziat.Săptămina asta începe meciul de crichet, desigur.- Edward Jenkinson şi-a dat demisia, zise Căpitanul Barfoot.- Atunci osă candidezi la funcţia de consilier municipal ? întrebă doamnaFlanders, privindu-l pe Căpitan drept în faţă.- Ei, cât despreasta, a început Căpitanul Barfoot, in-btalându-se parcă şi maicomod în fotoliu.Aşadar Jacob Flanders a plecat la Cambridgeîn luna octombrie, 1906.Cdpâtolui al treilear- ACESTA NUESTE UN VAGON pentru fumători, a protestat doamna Normanpe un ton nervos dar foarte timid când s-a deschis usa si a

intra un tânăr voinic.20El nu părea s-o fi auzit. Trenul nuoprea nicăieri până la Cambridge iar ea se afla închisă aici,singură, în- tr-un vagon, împreună cu un tânăr.A atins arcultrusei de toaletă ca să se asigui'e că sticluţa cu parfum şi unroman cumpărat de la librăria Mudie's se aflau la îndemână(tinărul stătea în picioare cu spatele la ea punindu-şi sacul înplasa pentru bagaje). Va arunca sticluţa cu parfum cu mânadreaptă, iar cu stânga va trage semnalul de alarmă, aşa

'hotărâse. Avea cincizeci de ani şl avea un fiu la colegiu. Totuşi, este un fapt de netăgăduit că bărbaţii sunt periculoşi.Citiuns peo jumătate de coloană din ziar, apoi privi pedeasupra marginii ziarului pentru a soluţiona pioblemasiguranţei prin proba infailibilă a aparenţei... Ar dori să-iofere ziarul. Dar oare tinerii citesc "IVIorning Post" ? Se uitasă vadă ce ziar citea el - ,Daily Telegi*aph".Observându-işosetele (largi), cravata (ponosită), ajunse din nou la faţă.

Privirea ei stărui asupra gurii. Buzele erau închise. Ochii erauaplecaţi deoarece el citea! Totul era hotărât, totuşi tineresc,indiferent, inconştient - tocmai potrivit să te doboare printr-olovitură de pumn ! Nu, nu, nu ! Privi pe fereastră zâmbinduşor acum şi apoi se întoarse la loc căci el n-o lua în seamă.Solemn, insensibil... acum privea în sus, dincolo de ea, elpărea atât de nelalocul lui, cumva, împreună cu o doamnă în vârstă... apoi îşi aţinti ochii - care erau albaştri '- asupra

peisajului. Nu-şi dăduse seama de prezenţa ei, şi-a zis ea. Totuşi nu era vina ei că acesta nu este un vagon pentru

Page 30: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 30/148

fumători - dacă asta voia să spună.Nimeni nu vede pe cinevaaşa cum este, cu atât mai puţin o doamnă în vârstă care şadeîntr-un vagon vizavi de un tânăr ciudat. Vezi un tot - vezi totfelul de lucruri - te vezi pe tine însuţi... Doamna Norman cititrei pagini dintr-unul din romanele domnului Nt)r-ris. Să-ispună tânărului (care la urma urmei era de aceeaşi vârstă culăiatul ei) : "Dacă vrei să fumezi, nu te sinchisi de mine" ?Nu, părea că prezenţa ei îl lăsa absolut indiferent... ea nu voiasă-l întrerupă.Dar întrucât chiar şi la vârstă ei, ea îi observaindiferenţa, probabil că el era într-un fel sau altul - cel puţinîn ochii ei' - amabil, chipeş, interesant, distins, bine făcut, lafel ca băiatul ei ? Trebuie să facem tot ce putem cu descrierea

ei. Oricum, acesta era Jacob Flanders, in vârstă denouăsprezece ani. N-are rost să încerci să-i înfăţişezi peoameni ca un tot. Trebuie să urmăreşti aluzii, nu tocmai ceeace se spune, nici chiar tot ceea ce se face - de pildă, cândtrenul a tras în staţie, domnul Flanders a deschis brusc uşa şii-a întins trusa de voiaj zicând sau mai degrabă mormăind :"Daţi-mi voie'% foarte timid ; într-adevăr, era destul destângaci."Cine..." zise doamna întâlnindu-şi fiul, dar cum pe

peron se afla o mulţime de oameni şi Jacob plecase deja, nuapucă să-si termine propoziţia. Deoarece acesta era Cambridgeşi ea avea să petreacă week-end-ul acolo şi cât e ziua de lungănu vedea decât tineri pe străzi şi în jurul meselor, aceastăimagine a tovarăşului ei de călătorie i s-a şters complet dinminte după cum acul îndoit iiruncat de un copil în fântânăîntru împlinirea dorinţelor se învârteşte repede în apă şidispare pentru totdeauna.Se spune că pretutindeni cerul este la

fel. Călătorii, naufragiaţii, exilaţii şi muribunzii aflămângiiere în acest gând şi, neîndoielnic, dacă ai înclinaţiimistice, de pe suprafaţa netedă se revarsă consolare şi chiarlămurire. Dar deasupra oraşului Cambridge - în orice cazdeasupra acoperişului capelei de la King*s College - există odeo.sebire. Aflându-to în largul mării un oraş mare lumineazăîn noapte. Este oare fantezist să no închipuim că cerul care sestrecoară printre crăpăturile Capelei de la King's College este

mai uşor, mai transparent, mai strălucitor decât cerul de aiurea? Oare Cambridge luminează nu numai noaptea ci şi ziua

Page 31: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 31/148

?Priviţi, când se duc la slujbă, cât de graţios se mişcă robele,de parcă sub ele nu s-ar afla material. Ce chipuri sculpturale,cită siguranţă, câtă autoritate stăpâ-nită de pietate, deşi subrobe păşesc ghete. Cât de ordonat înaintează aceastăprocesiune.' Luminări groase de ceară stau drept, tineri în robealbe se ridică în picioare, în timp ce vulturul plecat susţinespre cercetare cartea cea mare albă.39o dâră de lumină piezişăiese exact prin fiecare fereastră, purpurie şi galbenă chiar şi înpraful cel mai difuz, iar cind cade pe o piatră, aceea secolorează în roşu, galben şi mov. Nici zăpada, nici verdeaţa nuau putere asupra vechilor vitralii. După cum pereţii felinaruluiocrotesc flacăra încât aceasta arde statornic chiar şi în noaptea

cea mai bântuită de furtuni - arde statornic şi lumineazăsolemn trunchiurile copacilor - tot astfel în interiorul Capeleitotul era rânduit cu grijă. Glasurile răsunau solemn ; orgarăspundea înţelept ca pentru a sprijini credinţa omului cuîncuviinţarea elementelor. Chipurile înveşmântate în robe albetreceau dintr-o parte într-alta, acum urcau trepte, acumcoborau, totul într-o desăvârsită ordine.l...Dacă aşezi unfelinar sub un copac toate gâzele din pădure se furişează spre

el, o adunare ciudată deoarece, deşi se străduiesc din răsputerisă ajungă, se clatină şi-şi ovesc capul de sticlă, ele par să nuaibă nici un scop - int împinse de ceva absurd. Oboseştiprivindu-le cum se foiesc în jurul felinarului şi lovesc orbeşteîn el ca să intre, o broască mare râioasă fiind cea mai nătângădintre toate şi croindu-şi drum printre celelalte. Ah. dar ce-iasta ? Răsună o salvă înfricoşătoare - trosneşte pe neaşteptate; freamătul se împrăştie - peste sunet se aşterne neted

liniştea. Un copac - a căzut un copac, un fel de moarte înpădure. După aceea, vântul suflă melancolic printre copaci.Daraceastă slujbă în Capela de la King's CoUege - de ce să li seîngăduie femeilor să ia parte la ea? Fireşte, dacă minteapribegeşte (şi Jacob părea extraordinar de distrat, cu capul datpe spate, cu cartea de rugăciuni deschisă la o pagină greşită),dacă mintea prile-geşte, aceasta se întâmplă deoarece pescaunele cu fundul de trestie sunt etalate mai multe magazine

de pălării şi dulapuri peste dulapuri de rochii colorate. Deşicapetele şi trupurile pot fi cucernice, îţi dai seama de

Page 32: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 32/148

personalitatea fiecăreia - unora le place albastrul, altoracafeniul ; unora le plac penele, altora panselutele şi nu-mă-uita. Nimeni nu s-ar gândi să aducă un câine în biserică. Căcideşi câinelui îi şade bine pe o cărare pietruită şi nu estenecuviincios cu florile, chipul în careumblă încoace şi încoloprin strană, ba uitându-se, ba ridicind o labă şi apropiindu-sede un stilp cu un scop care te face să-ţi îngheţe sângele în vinede spaimă (de se întâmpla să faci parte dintr-o adunare - căcisingur, nici vorbă nu poate fi de sfială), un câine îţistrică- desi.slujba de-a binelea. Aşa fac şi aceste femei luateîn parte, sunt cucernice, distinse si chezăşuite de teologia,matem.atica, latina şi greaca profesată de soţii lor. Dumnezeu

ştie de ce se întâmpla i. în primul rând, îşi zise Jacob, sunturite de mama focului.Au urmat plecăciuni şi şuşoteli. El şi-aîncrucişat privirea cu a lui Timmy Durrant, l-a privit foarteaspru şi apoi a clipit din ochi, grav.Vila de pe şo.seaua cătreGirton se numea "Waverley" şi asta nu pentru că domnulPlumer l-ar fi admirat pe Scott sau ar fi ales un nume, oricarear fi el, ci pentru că numele sint folositoare când trebuie săospătezi studenţi şi in timp ce şedeau aşteptindu-l pe cel de-al

patrulea student, duminică la prânz, e discut ''Vcpre numescrise pe porţi :- Ce plictisitor ! a întrerupt doamna Plumerdiscuţia spontan. îl cunoaşte cineva pe domnul Flanders?Domnul Durrant îl cunoştea si de aceea s-a înroşit uşor şi aspus cu stingăcie că desigur - uitându-se la domnul Plumer siridicându-şi pantalonul pe piciorul drept în timp ce vorbea.Domnul Plumer s-a ridicat în picioare şi s-a aşezat in faţacăminului. Doamna Plumer a râs ca un camarad deschis,

prietenos. în două cuvinte, ar fi fost greu de imaginat ceva maiîngrozitor decât priveliştea, decorul, perspectiva, chiar şidecât grădina în luna mai bântuită atunci de o sterilitateglacială şi decât norul care tocmai atunci şi-a găsit să acoperesoarele. Mai intii pra grădina, fireşte. Toţi şi-au îndreptatprivirile spre ca în aceeaşi clipă. Din cauza norului frunzelerăvăşite au devenit cenuşii si vrăbiile - mai erau si două vrăbii.Cred, spuse doamna Plumer, profitând de răgaz.în timp

ce tinerii se zgiiau la grădină, să se uite lasoţul ei, iar acesta,nevrincl să accepte responsabilitate deplină pentru acest gest,

Page 33: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 33/148

atinse totuşi clopoţelul.Nu există nici o scuză pentru aceastăincălcare a unui ceas din viaţa omenească în afară de reflecţiacare-i trecu prin minte domnului Plumer în timp ce tăiafriptura de berbec, că dacă nici un profesor nu dădea niciodatăun prânz, dacă trecea o duminică după alta, dacă studenţii îşiincheiau studiile, deveneau avocaţi, doctori, membri aiparlamentului, oameni de afaceri - dacă nici un profesor nudădea niciodată un prinz -.- Oare mielul dă gust sosului dementă sau sosul dă gust mielului ? îl întrebă el pe tânărul careşedea alături ca să întrerupă liniştea ce dura de mai bine decinci minute.- Nu ştiu, domnule, răspunse tânărul înroşindu-se foarte tare. în clipa aceea a intrat domnul Flanders. Greşise

ora.Deşi terminase cu friptura, doamna Plumer s-a mai servitcu o porţie de varză. Jacob a hotărât, fireşte, să mănâncefriptura în timp ce ea termina de mâncat varza, uitându-se odată sau de două ori ca să-şi potrivească ritmul - doar că eraîngrozitor de flămând. Observând acestea, doamna Plumer aspus că e sigură că domnuJ Flanders n-are nimic împotrivă -şi s-a adus tarta cu fructe. Făcând semn cu capul într-un felanume, ea porunci servitoarei să-i aducă domnului Flanders a

doua porţie de friptură de berbec. Aruncă o privire la friptură.N-o să mai rămână cine ştie ce din ciosvârtă pentru cină.Nuera vina ei - căci cum ar fi putut să-l împiedice pe tatăl ei s-ozămislească acum patruzeci de ani în suburbiile ]\Ianchester-ului şi odată venită pe lume, cum ar fi putut face altfel decâtsă crească zgârcită, ambiţioasă, cu o idee exactă dictată deinstinct privind treptele scării şi împingindu-l în faţă peGeorge Plumer spre vârful scării cu o tenacitate de furnică ?

Ce era în vârful scării ? Senzaţia că toate treptele se aflaudedesubt, după câte se pare, căci când George Plumer adevenit profesor de fizică sau de cine ştie ce altă disciplină,doamna Plumer se afla în situaţia de a rămâne credincioasăpoziţiei ei sociale, privind atent în23jos şi îmboldind pe celedouă fiice uriţole să urce treptele scării.- Am fost la curseieri cu fetiţele, zise ea.Nu era nicidecum vina lor. Au intrat însalon îmbrăcate in rochiţe albe şi cu eşarfe largi albastre. Au

adus ţigările. Rhoda moştenise ochii cenuşii reci ai tatălui ei.George Plumer avea ochi cenuşii şi reci dar în ei plutea o

Page 34: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 34/148

lumină abstractă. Ştia să vorbească despre Persia, vânturilealizee, legea reformei şi despre perioada recoltelor. Perafturile bibliotecii lui se aflau cărţi de Wells şi Shaw, pemasă săptămânalele sobre, ieftine scrise de bărbaţi palizi înghete murdare - scirţiiala şi stridenţa săptămânală acreierelor clătite în apă rece şi stoarse până se usucă - ziarecare inspiră gânduri negre.- Nu consider că ştiu adevăruldespre ceva până cândnu le-am citit pe amindouă ! spusedoamna Plumer vesel, bătind uşor în tabla de materii cu minaei mare, roşie, pe care verigheta părea atât de nepotrivită.*"Ah, Doamne, ah Doamne, ah Doamne !" exclamă Jacob intimp ce cei patru studtMiţi ieşeau din han, "Ah,

Dumnezeule"Al naibii, ce ruşine a spus el cercetând strada să vadă liliac sau bicicletă - orice care să-l ajute să-şi recapetesentimentul de libertate."Al naibii, ce ruşine !" i-a zis lui Timmy Durrant rezumind stânjeneala cc i-o pricinuise lumea lamasa de prânz, o lume capabilă să supravieţuiască - nu existănici o îndoială în privinţa a'ceasta - dar atât de inutilă, oăcrezi în asemenea lucruri - Shaw şi Wells şi săptămânalelesobre de două parale ! Ce urmăreau aceşti oameni în vârstă

prin purificare şi iconoclasm ? Oare nu-î Litiscră niciodată peHomer, pe Shakespeare, pe elisabetani ? Văzu totul limpedeconturat în noianul sentimentelor ce izvorau din tinereţea şidin pornirile sale fireşti. Bieţii indivizi născociseră acestlucru ridicol. Totuşi în-Lee votată ele Parlamentul britanic in1832 care prevedea mărirea numărului celor ce aveau drept de vot laalegerile pentru Camera Comunelor.erca un sentiment de oarecaremilă. Fetiţele acelea nenorocite -Neliniştea care-l cuprinsese

dovedeşte că stătea ca pe ghim]3i. Era impertinent şi lipsit deexperienţă dar desigur că oraşele pe care mai marii raseiumane le-au construit la orizont arătau ca nişte suburbii dincărămidă, cazărmi şi locuri de menţinere a disciplinei în faţaunei vâlvătăi roşii şi galbene. Era impresionabil dar cu- vân4;ul este contrazis de stăpânirea cu care îşi făcea mânacăuş ca să protejeze un chibrit. Era un tânăr cu dare demână.Oricum, fie că eşti student sau băiat de prăvălie, bărbat

sau femeie, trebuie să simţi un adevărat şoc pe la vârsta dedouăzeci de ani - lumea celor mari - cu contururi atât de

Page 35: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 35/148

întunecate azvârlită asupra a tot ceea ce sântem, asuprarealităţii, a landelor şi a lui Ryron, a mării şi a farului, afălcii de oaie cu dinţii galbeni, a convingerii îndărătnice denestăpânit care face ca* tinereţea să fie atât de insuportabil deantipatică - "Sânt ceea ce sunt şi asta intenţionez să fiu,"pentru care nu vi exista model în lume până când Jacob nu şi-l va făuri singur. De-alde Plumer vor încerca să-l împiedice săşi-l făurească. Wells şi Shaw şi săptămânalele sobre de douăparale îi vor sta pe cap. De fiecare dată când va lua masa înaltă parte duminica - la dineuri şi ceaiuri - va simţi acelaşişoc - oroare - stânjeneală - apoi plăcere căci cu fiecare paspe care-l face plimbându-se de-a lungul râului, soarbe atâta

siguranţă de neclintit, atâta tărie din toate părţile, din copaciicare se pleacă, din turlele cenuşii gingaşe pe albastrul cerului,din glasurile care răsună şi par suspendate în aer, dinatmosfera primăvăra-tică de mai, din aerul vibrând din toateparticulele sale - flori de castan, polen, tot ceea ce dă vigoare aerului de mai, adumbrind copacii, încleind mugurii,pătând verdeaţa. Şi râul curge nici revărsându-se, nici repede,dar înţepenind vâsla care se afundă în el, din lama căreia cad

picături albe plutind în adânc verzi pe tulpinile de trestiiplecate, de parcă le-ar mângâia drăgăstos.Unde au ancorat ei barca crengile copacilor se plecau Ia pământ astfel încâtfrunzele de pe vârful acestora se târau pe unde şi pana care eraalcătuită de frunze în24apă se mişca într-o parte şi într-altacând se mişcau frunzele adevărate. A urmat o adiere de vânt -imediat-a ivit o margine de cer ; şi eum Durrant niînca cireşe,lăsă să cadă cireşele galbene pipernicite prin pana de frunze,

codiţele lor licăreau cind se răsuceau înăuntruL în al'ară şiuneori o cireaşă muşcată pe jumătate cădea roşie de apa verde.Pajişt(vi se afla la înălţimea ochilor lui Jacob când acestastătea pe spate ; era împodobită •cu piciorul-cocoşului, dariarla nu unduia ca masa verde* de iarbă subţire de la cimitirgata să se reverse pestj pietrele funerare, ci se înălţa plină desevă şi deasă. Uitându-se în sus, îndărăt, a văzut picioarelecopiilor afundate adânc.în iarbă şi picioarele vacilor. Auzi

zgomottd rumegătoarelor, ajDoi un pas scurt prin iarbă, dujjăaceeaaraşi zgomotul de mestecat când vacile retezau

Page 36: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 36/148

iari)acurt de la rădăcină. In faţa lui doi fluturi se roteau diaoîn ce mai sus în jurul ulmului."Jacob a plecat'\ gindi Durrantridicându-şi irivirea de pe roman. Mai citi citeva pagini dupăcare îşi înălţă ]:)rivirea într-un mod curios, metodic, şi de câteori îşi ridica irivirca lua câteva cireşe din pungă si le mâneatbsent. Au trecut şi alte bărci pe lângă ei străbătând răstoacadintr-o parte într-alta ca să nu se ciocnească, mult'fiind acumancorate si se vedeau acum rochii albe si odeschizătură înspaţiul dintre doi arbori în jurul căreia •şerpuia un fir dealbastru - petrecerea la iari)ă verde .a Lady-ei Miller. Veneaualte şi alte bărci şi, fără să soridice, Durrant a împins barcalor mai aproape de mal."Aaah", oftă Jacob când barca s-a

legănat, arborii -au legănat şi rochiile albe şi pantalonii albide flanelă -au lungit şi au fluturat sus pe mal."Aaah", se ridicăşi simţi de parcă l-ar fi lovit în fată un elastic.l- sunt nişteprieteni ai mamei, a zis Durrant. Aşa încât bătrânul Bow şi-adat multă osteneală cu barca.Iar barca aceasta, călătorise de laFalmouth la golful St. Ives de-a lungul coastei. Un vas maimare, un iaht de zece tone echipat cti toate cele necesare, în jurul datei de douăzeci iunie, a spus Durrant...- I\Iai este şi

problema banilor, zise Jacob.- Vor avea ai mei grijă de asta,spuse IJurrant (fiui unui bancher, decedat).- Intenţionez să-mi păstrez independenţa economică, răspunse Jacob băţos,(hicepea să se enerveze.)- INIama a spus ceva despreplecarea la Harrogatc, zise el puţin iritat, pipăindu-şi buzunarul în care îşi păstra scrisorile.- E adevărată povesteacă unchiul tău a îmbrăţişat mahomedanismul ? întrebă TimmyDun-ant.Jacob relatase povestea unchiului său IMofty seara

trecută în camera lui Durrant.- Sper că din t?l se-nfruptăacum rechinii, dacă e să spunem adevărul, răspunse Jacob. Ei,Durrant, n-a, mai rămas nici una, exclamă el mototolind pungaîn care fuseseră cireşele şi aruncând-o în râu. Văzu ]3etrecereala iarbă verde pe insulă, dată de Lady Miller, în timp cearunca punga în râu. în priviri i se ivi un fel de stângăcie,îmbufnare, întristare.- Să plecăm de aici... mulţimea astaîngrozitoare... zise el.Aşadar au pornit mai departe lăsând în

urmă insula.Luna albă împodobită cu pene nu lăsa o clipă cerulsă se întunece ; toată noaptea florile de castan au smălţat

Page 37: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 37/148

 verdeaţa cu all) ; pătrunjelul sălbatic stătea întunecat pepajişte. Se vede că ospătarii de la Trinity amestecau farfuriileaidoma cărţilor de joc judecind după zăngăni-tul ce se auzea înCurtea Mare. Locuinţa lui Jacob era însă în Curtea Neville, susde tot, aşa încât, când ajungeai la uşa lui, intrai gâfâind, darel nu era acolo. Probabil că lua masa în Refectoriul colegiului.In Curtea Neville o să fie întuneric cu mult înainte de miezunopţii, doar stâlpii de vizavi vor rămâne tot timpul albi, ca şifântânilede altfel. Poarta are un efect curios asemenea danteleipe verde deschis. Chiar şi la fereastră auzi farfuriile ; unmurmur de conversaţie între meseni ; Refectoriul luminat siuşile batante închizându-se si de-chi/îndu-se cu un zgomot

înăbuşit. Unii sunt în întârzier.'Camera lui Jacob avea o masărotundă si două scaune joase. într-un vas pe poliţa de deasupracăminului se aflau steaguri galbene ; o fotografie a mamei lui;cărţi de vizită de la diferite societăţi cu mici semiluneînălţate, blazoane şi iniţiale ; însemnări şi pipe ; pe masă erahiîrtie liniată cu mai'gine roşie - un eseu, fără îndoială -"Oare Istoria înseamnă Biografia Oamenilor mari Erau destulecărţi ; foarte puţine cărţi franţuzeşti ; dar la urma urmelor

orice om care preţuieşte câ-tuşi de puţin citeşte ceea ce iiplace şi cum îi vine chei, cu entuziasm năstruşnic. Biografiiale ducelui de Wellington, de exemplu, Spinoza, operele luiDickens, Crăiasa rnicZor \ un dicţionar al limbii eline cu jetale de mac presate ca mătasea între pagini, toţi dramaturgiielisabetani. Papucii lui erau îngrozitor de ponosiţi, ca niştecorăbii arse la marginea apei. Apoi mai erau fotografii ai'jstatuilor greceşti şi o gravură după Sir Joshua" - totul ffiarte

englezesc. Şi operele lui Jane Austen, probalil din respectpentru gusturile altcuiva. Carlyle era un pr(-miu. Erau şi cărţidespre pictorii italieni ai Renaşterii, un Manual despre bolilecailor şi toate manualele obişnuite. O boare de indiferenţăpluteşte într-o cameră goală umflând doar perdeaua ; floriledin vas se mişcă. O fibr. din scaunul de răchită scârţâie, deşinu sade nimeni pc el.Coborând treptele puţin pieziş (Jacobşedea pe scaunul de sub fereastră, vorbind cu Durrant ; el

fuma, iar Durrant se uita la hartă), bătrânul cu mâinile strânsela spate, cu roba fluturându-i înapoi mergea împletâcându-se

Page 38: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 38/148

pe lângă perete ; odată ajuns sus, a intrat în cameră. Apoi unaltul care şi-a ridicat mâna aducind laudă coloanelor, porţii,cerului ; altul, agil şi infatuat. Fiecare din ei a urcat pe oscară ; trei lumini s-au aprins la ferestrele întunecate.Dacăarde vreo lumină deasupra Cambridge-ului trebuie să fie de latrei asemenea camere ; aici arde elina ; dincolo arde- ştiinţa ;filosofia la parter. Bietul bătrân Iluxtable nu poate mergedrept ; iar Sopwîth tot preamăreşte cerul de douăzeci de ani înfiecare noapte ; şi C'owan încă ride pe înfundate când audeaceleaşi poveşti. Nu este simplă, şi nici pură, său pe de-aîntregul minu-nată, această faclă a ştiinţei deoarece, dacă îi vezi acolo sub lumina ei (fie că este a lui Rossetti pe perete

sau o reproducere după Van Gogh, fie că sunt flori de liliac în vază sau pipe de culoare roşu-cafeniu), ce înfăţişarepreoţească au ! Ce mult se aseamănă cu o suburbie unde teduci să vezi o privelişte şi să mănânci o prăjitură specială !"Noi sântem singurii furnizori ai acestei prăji-V, iri !" Acumînapoi la Londra ; căci distracţia s-a ter-.liinat.Bătrânulprofesor Iluxtable, îndeplinind cu exactitate tle ceasornicritualul scliimbării costumului, s-a aşezat 'X' scaun, şi-a

umplut pipa, şi-a ales ziarul, şi-a încrucişat ,)icioarele si si-ascos ochelarii. Atunci întreaia fată i S-a încreţit de parcă ar fifost îndepărtate proptelele. ' '(4uşi, dacă ai îndepărta capeteleunei banchete dintr-un aon de metrou, capul bătrânuluiIluxtable le-ar pute:: pe toate. Acum, când ochii i se îndreaptăspre litere, cortegiu ordonat .străbate grăbit cărările creieruluisău, şi pe măsură ce marşul înaintează, el e sporit de noi.pârâiaşe, până când întreaga încăpere, dom sau oricum vrei sa-

i zici, se populează cu idei. O asemenea abundenţă nu seproduce în nici un alt creier. Totuşi uneori el şade acoloceasuri în şir, apucând strâns braţul fotoliului ca IUI om careţine strâns pentru că s-a împotmolit şi apoi, fiindcă îl chinuieo bătătură sau poate guta, ce oroare, si dumnezeule ! să-l auzi vorbind despre bani, scoţân-dii-şi punga de piele şidespărţindu-se cu şovăială până şi de cea mai măruntă monedă-de argint, rezervat şi suspicios ca o ţărancă bătrâna cu toate

minciunile ei. Ciudată paralizie si reţinere - minunatăiluminare. Peste toate acestea domneşte senină fruntea mare si

Page 39: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 39/148

rotundă, si une-ori adormit sau în întinderea tăcută a nopţii ţi-ai putea închipui că el stă triumfător pe o pernă de piatră.întretimp, Sopwith, înaintând de la cămin cu un pas uşor curios, atăiat tortul în bucăţi.

Note:Poem alegoric aparţinând lui Edmund Spcnser (1552 ?-1599). 2 Sir Joshua Reynolds (1723-1792), pictor englez, renumit pentruportretele şi peisajele sale.în camera lui veneau studenţi până la miezul nopţii sau şi maitârziu, uneori câte doisprezece, alteori trei sau patru ; darnimeni nu se ridica nici când venea cineva nici când pleca ;

Sopwith continua să trăncănească. O trăncăneală nesfirşită -de parcă s-ar putea trăncăni despre orice - până şi sufletul sestrecoară printre buze sub forma unor discuri subţiri de argintcare se topesc în minţite tinerilor ca argintul, ca lumina lunii.Oh ! or să-şi amintească de aceasta când vor fi departe şicufundaţi în tristeţe, vor privi înapoi şi vor ajunge să seînvioreze iarăşi."Formidabil ! Asta-i bătrânul Chucky \ Cum omai duci, dragul meu Şi a intrat bietul Chucky, provincialul

care nu reuşeşte în viaţă, Stenhouse pe adevăratul său nume,dar fireşte, folosindu-l pe celălalt Sopvvrtli şi-a reamintit tot,absolut tot, "ceea ce eu nu am putut fi niciodată" - da, deşi adoua zi, cumpărându-şi ziarul şi prinzând trenul de dimineaţă,toate acestea i .se păreau puerile, absurde ; tortul, tinerii ;Sopwith recapitulând faptele ; nu, nicidecum ; o să-şi trimităfiul acolo. Va economisi fiecare bănuţ ca să-şi trimită fiulacolo. Sopwith continua să vorbească ; răsucea firele

nemlădioase ale conversaţiei stângace - lucruri ce ieşeau dingura tijierilor - impletindu-le în jurul ghirlandei salefrumoase, scoţind în evidenţă partea strălucitoare, pajiştilepline de viaţă, ghimpii ascuţiţi, bărbăţia. Ii plăcea aceasta.Inlr-adevăr lui Sopwith îi puteai spime orice poate până la bătrâneţe sau până când se va scufunda, se va scufunda adâncşi discurile de argint vor suna dogit iar inscripţiile vor fi preaumile, vechea gravură va părea prea pură şi imaginea va fi

întotdeauna aceeaşi - un cap de copil grec. Dar el încă îşi vapăstra respectul. O femeie, bănuind că e vorba de un preot, l-

Page 40: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 40/148

ar dis:)retui fără să vrea.Cowan, Erasmus Cowan îsi sorbea vinul de Porto de unul singur sau împreună cu un omuleţ roşuîn obraji a cărui memorie cuprindea exact aceeaşi perioadă detimp ; îşi sorbea vinul, îşi spunea poveştile şi fără nici o carteîn faţă psalmodia in latină din Vergiliu, şi Catulus de parcălimba era vin pe buzele lui. Doar că - îi trecea câteodată vreunuia prin minte - ce-ar fi dacă poetul ar intra acum ?"Aceasta să fie imaginea mea ?" ar putea întreba arătând spreomul dolofan a cărui minte este împuternicitul lui Vergâliuprintre noi, deşi trupul se ghiftuieşte, iar cât despre braţe,albine sau chiar desprePuişor (cngl..284 - Camera lui Jacobplug,Cowan îşi face călătoriile în străinătate cu un roman

franţuzesc în buzunar, un pled în jurul genunchilor şi esterecunoscător să se întoarcă din nou acasă la locul lui, la versullui, înfăţişând în oglinjoara-i comodă imaginea lui Vergiliu,ţoale aureolate de anecdotele profesorilor de la Trinity si dereflexele rubinii ale vinului de Porto. Dar limba e vin pe buzele lui. Nicăieri altundeva nu ar putea Vergiliu să audăceva asemănător. Şi deşi în timp ee hoinăreşte de-a lungulmalului râului Cam bătrina' domnişoară Umphelby îi cântă

destul de melodios şi cu acurateţe, când ajunge la podul Clare,îi vine întotdeauna în minte această întrebare : "Dar dacă-lîntâlnesc ce-ar trebui să port ?" - şi apoi, luînd-o pe drumulspre Newn-ham, ea îşi lasă închipuirea să urzească alteamănunte despre intâlnirile dintre bărbaţi şi femei care n-au văzut niciodată lumina tiparului. De aceea, prelegerile ei nusunt nici pe jumătate atât de frecventate ca acelea ale ; uiCowan si ea întotdeauna omite ex olicatia ce ar fi putut duce

la elucidarea textului. In două cuvinte, pune-l pe un profesorîn faţa imaginii celui pe care îl învaţă şi oglinda se va sparge.Dar Cowan îşi sorbea vinul, înflăcărarea îi trecuse, nu mai eraîmputernicitul lui Ver-giliu. Nu, ci mai degrabă constructor,asesor, topograf, trăgând linii între nume, atârnând listedea.supra uşilor. Aceasta este alcătuirea prin care trebuie săstrălucească lumina, dacă poate străluci - lumina tuturoracestor limbi, ciiineza şi rusa, persana şi araba, lumina

simbolurilor şi cifrelor, a istoriei, a lucrurilor ce suntcunoscute şi a lucrurilor pe cale de a fi cunoscute. Aşa încât

Page 41: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 41/148

dacă noaptea, în largul mării, deasupra valurilor care serostogolesc vezi o ceaţă uşoară, un oraş iluminat, o strălumi--nare chiar şi a cerului, ca aceea ce se află acum deasupraRefectoriului colegiului Trinity unde oamenii sunt încă lamasă sau spală farfuriile, aceea este lumina care arde acolo -lumina din Cambridge.- Hai să mergem în camera lui Simeon,a spus Jacob,şi după ce au stabilit ce aveau de făcut, auînfăşurat harta.Toate luminile se aprindeau în jurul curţii,cădeau pe piatra de pavaj scoţând la iveală petice întunecatede iarbă şi cite o margaretă ici şi colo. Tinerii se întorse-28seră acum în camerele lor. Dumnezeu ştie ce făceau. Oarece-a putut să cadă cu un astfel de zgomot ? Şi aple-cându-se

deasupra jgheabului de flori plin de spume al ferestrei, unul îloprea pe altul ce se grăbea, şi urcau şi coborau, până cânddeasupra curţii s-a aşternut un fel de plenitudine, stupul plinde albine, albinele întorcându-se-acasă încărcate cu aur,somnoroase, zumzăind, ridicind glasul pe neaşteptate ; Sonatalunii urmată de un vals..Sonata lunii suna dulce ; valsul seauzea ca un bubuit.. Deşi tinerii tot mai intrau şi ieşeau, eipăşeau de parcă aveau de îndeplinit nişte obligaţii. Din când

în când se auzea un-zgomot înăbuşit, ca'şi cum o mobilă greaar fi căzut pe neaşteptate, de la sine, nu in agitaţia generală dedupă masă. îţi închipuiai că tinerii îşi ridicau privirile de pecarte când cădea mobila. Citeau oare ? Fără îndoială, simţeaiîn atmosferă o încordare a gândirii. în siatele pereţilor cenuşiişedeau atâţia tineri, unii neîndoielnic citind reviste, romane desenzaţie ieftine ; cu picioarele aşezate, poate, pe braţelefotoliilor ; fumând ; în-tin/îndu-se pe mese şi scriind în timp

ce capetele li se Invârteau iar peniţa se mişca - tineri fărăpretenţii,, aceştia, care au să - dar nu este nevoie să ni-iînchipuim la bătrâneţe ; alţii mincând dulciuri ; alţii boxau şi,,ei bine, domnul Hawkins trebuie să fi fost silit să deschidă brusc fereastra şi să zbiere : "Jo-seph ! Jo-seph şi apoi aalergat cit îl ţineau picioarele dintr-o parte în cealaltă a curţii,în tim ce un bărbat în vârstă într-un sorţ verde ducând unteanc enorm de capace de tablă, a şovăit, s-a cumpănit şi apoi

şâ-a urmat drumul. Aceasta* era însă o diversiune. Erau tinericare citeau întinşi în fotolii puţin adinei, ţinindu-şi cărţile de

Page 42: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 42/148

parcă puseseră mina pe ceva care avea să-i scoată la liman,fiind cu toţii chinuiţi ca feciori de preoţi ce se trăgeau dinoraşele din centrul ţării. Alţii îl citeau pe Keats. Şi acele lungiistorii în multe volume - desigur că cineva începea acum-cuînceputul ]Dentru a putea înţelege aşa cum trebuie ImperiulRoman cel sfint. Aceasta făcea parte din încordarea gândirii.deşi ar fi primejdios într-o seară caldă de primăvară -primejdios, probabil, să-ţi concentrezi atenţia prea mult asupraunei singure cărţi, a unor capitole anume, când în orice clipăse deschidea uşa şi se ivea Jacob ; sau Richard Bonamy, carenemaicâtindu-l pe Keats, a început să facă lungi cornete rozdintr-un ziar vechi, aplecându-se înainte, şi nu mai părea

deloc nerăbdător şi satisfăcut, ci aproape înverşunat. De ce ?Poate numai pentru că Keats murise tânăr - fiecare vrea săscrie poezii şi să iubească - oh, brutele ! E teribil de greu.Dar, la urma urmelor, nu chiar atât de greu dacă pe scara vecină, în camera cea mare, sunt doi, trei, cinci tineri convinşide aceasta - adică de brutalitatea si de dis-tincţia limpededintre bine şi rău. Erau acolo o canapea, scaune, o masăpătrată şi fereastra fiind deschisa, puteai vedea cum şedeau -

nişte picioare ivindu-se aici, un altul incloit într-un colţ alcanapelei ; şi, probabil, căci nu-l puteai vedea, cineva stătealângă paravanul căminului şi vorbea. Oricum, Jacob, careşedea călare pe un scaun mâncând curmale dintr-o cutielunguiaţă, izbucni în râs. Iăspunsul veni din colţul canapelei;căci pipa .a fost ţinută în aer si apoi dusă din nou la loc. Jacob.se invârtea în jur. Avea ceva de spus în legătură cu aceasta,deşi băiatul voinic cu părul roşu de la masă părea să nege

acest lucru, clătinându-şi încet capul dintr-o parte în alta ; iarapoi, scoţându-şi briceagul, i-a înfipt vârful de două ori într-un nod al mesei, ca şi cum dorea să a-firme că vocea dinspreparavanul căminului avea dreptate - ceea ce Jacob nu putea săconteste. Poate că după ce va sfârşi de rânduit sâmburii decurmale, ar putea găsi ceva de spus l- într-adevăr buzele î sedeschiseră - numai că atunci izbucni un hohot de râs.Râsul sestinse în aer. Zgomotul lui cu greu ar fi putut fi auzit de

cineva aflat lângă Capelă, care se întindea de-a lungul laturiiopuse a curţii. Râsul a amuţit, şi numai gesturile braţelor şi

Page 43: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 43/148

mişcările trupurilor se puteau vedea desenând o formă încameră. Era o discuţie ? Unwpariu la cursele de canotaj ? Cutotul altceva ? Ce plăs-muiau oare braţele şi trupurile care semişcau în camera cufundată în umbră ?La un pas. sau doidincolo de fereastră nu mai era nimic în afară de clădirileînconjurătoare, - coşuri drepte, acoperişuri orizontale ; poateprea multă cărămidă şi prea multe clădiri pentru o noapte demai. Iar apoi în faţa ochilor ţi se iveau dealurile golaşe ale Turciei - linii preci.se, pământ uscat, flori colorate şi culoarepe umerii femeilor care stau cu picioarele goale în râu spălândrufele pe pietre. Râul forma ochiuri de apă în jurul gleznelorlor. Dar nimic din toate acestea nu se putea vedea desluşit prin

scutecele şi cuverturile unei nopţi la Cambridge. Până şi bătaia orologiului era înăbuşită ; ca şi cum ea. ar fi fostintonată respectuos de la amvon ; ca şi cum generaţii deoameni învăţaţi ar fi auzit-o ultima oară rostogolindu-se prinrândurile lor şi ar fi pus-o în circulaţie deja rotunjită şimâncată de bătrâneţe, cu bine-cuvântarea lor, întru folosulcelor vii.Oare pentru a primi acest dar de la trecut a venittânărul la fereastră şi a stat acolo uitându-se în partea cealaltă

a curţii ? Era Jacob. Stătea fumându-şi pipa în timp ce în jurullui se auzea ticăitul liniştit al ceasului. Poate că avusese loc odiscuţie. El părea mulţumit, ba chiar desăvârşit ; expresie ces-a schimbat uşor în timp ce el stătea acolo, sunetulorologiului evocându-i (probabil) senzaţia unor clădiri şitimpuri vechi ; el drept moştenitor ; şi apoi ziua de mâine ; şiprietenii, la gândul cărora părea că, din pură încredere şiplăcere, a căscat şi s-a întins.In acest răstimp în spatele lui,

forma pe care o plăs-muiseră prin discuţie sau nu, formaspirituală, solidă şi totuşi efemeră, ca sticla în comparaţie cupiatra întunecată a Capelei, .fusese făcută fărâme, tineriiridicându-se de pe scaune şi din colţurile canapelei, zumzăindşi umblând prin cameră, împingindu-se unul pe altul în uşadormitorului care cedă, iar ei au căzut cu toţii înăuntru. Atunci Jacob a fost lăsat acolo, în fotoliul subţire, singur cuMarsham ; cu Anderson sau cu Simeon ? Ah, era Simeon.

Ceilalţi plecaseră cu toţii."...Iulian Apostatul..." Care dintreei spusese aceasta şi celelalte cuvinte murmurate în jurul

Page 44: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 44/148

acestora ? Dar spre miezul nopţii se iscă uneori un vântputernic asemenea unei siluete voalate trezită pe neaşteptate ;şi cum acest vânt bătea acum din aripi prin Trinity,ridicafrunze nevăzute şi ştergea contururile tuturor lucrurilor."Iulian Apostatul' - şi apoi vântul. Ramurile ulmului seumflă, vechile goelete se înalţă şi coboară, valurile cenr şiiale Oceanului Indian fierbinte se rostogolesc aprig, şi apoitotul redevine normal.Astfel, dacă doamna cu voaletă ar păşiacum prin curţile colegiului Trinity, ea ar moţăi din nou. cu veşmintele în falduri, sprijinindu-şi capul de un stilp...Oricum,aceasta jjare sa aibă însemnătate."Vocea scăzută ii aparţinea luiSimeon.Vocea care i-a răspuns era şi mai scăzută. Zgomotul

făcut de pipa lovită energic de policioara căminului a înăbuşitcuvintele. Şi poate că Jacob a rostit doar "hmsau nu a zisnimic. într-adevăr, cuvintele nu puteau fiauzite. Eraintimitatea, un fel de mlădiere spirituală, cindo minte lasăurme de neşters asupra altei minţi."Ei bine, se pare că ţi-aiînsuşit bine materia", a spus Jacob ridicându-se şi stind inpicioare lângă scaunul lur Simeon. S-a cimipănit ; se legănapuţin. Părea extraordinar de fericit, ca şi cum plăcerea s-ar fi

revărsat şi s-ar fi risipit dacă Simeon ar fi vorbit.Simeon n-a'rostit nici o vorbă. Jacob a rămas în picioare. Dar intimitatea- plutea în întreaga cameră, tăcută, adâncă, aidoma unui ochide mare. Neavind nevoie nici de mişcare nici de cuvinte, seînălţa uşor şi învăluia totul, potolind, -Inflăcărând siînvesmântind min-tea cu lustrul perlei, astfel încât, dacă vorbeşti despre o lumină, despre Cambridge arzând. nu este vorba numai de limbaje. Este Iulian Apostatul.Dar Jacob s-a

mişcat. A şoptit noapte bună. A ieşit în curte. Şi-a încheiatnasturii de la vestă pe piept. S-a întors în apartamentul lui, şifiind singurul om ce se îndrepta în clipa aceea spre camera lui,paşii îi răsunau, silueta lui mare se contura vag. Rând pe rind,Capela. Refectoriul, Biblioteca răsfrângeau zgomotul paşilorlui I ca şi cum vechile ziduri ar fi repetat cu autoritatea unuimagistru : "Tânărul - tinerii - tânărul - în apartament.puîruicuCE ROST ARE SA ÎNCERCI să-l citeşti pe Shakes-

peare mai ales intr-una din ediţiile de format mic pe hirtiesubţire ale căror pagini se mototolesc sau se lipesc din cauza

Page 45: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 45/148

apei de mare ? Măcar că piesele lui Sliakes-peare fuseserălăudate adesea, ba chiar citate şi situate mai presus decit celegreceşti, de cind porniseră Jacob nu izbutise să citească unapână la capăt. Totuşi, ce pri-lej deosebit !Căci Insulele Scillyfuseseră zărite de Timmy Durrant lUtinzindu-se ca nişte vârfuri de munţi aproape la nivel cu suprafaţa apei exact lalocul corespunzător. Calculele lui fuseseră fără greş, şi zău că văzându-l şezind acolo .u mina pe fusul cârmei, rumen laobraz, abia mijindu-i barba, privind stelele încruntat, apoiprivind busola, des-cifrindu-şi foarte precis pagina din eternacarte de învăţătură, o femeie ar fi fost emoţionată. Jacob nuera fe-îneie, fireşte. Vederea lui Timmy jDurrant nu era o pri-

 velişte pentru ochii lui, ceva pe care să-l aşezi pe fundalulcerului şi să-l venerezi ; departe de asta. Se sfădiseră. Greu despus cum, avind la bord opera lui Shakespeare şi înimi3rejurări atit de minunate, sfada în jurul ce'lui înaipotrivit mod de a deschide o cutie de conserve de Carne aputut să-i prefacă în doi şcolari îmbufnaţi. Carnea conservatăeste hrană rece, totuşi ; iar apa sărată strică biscuiţii ; şi valurile se rostogolesc şi saltă la fel ceas de ceas -• se

rostogolesc şi saltă la orizont. Acum I iuţeşte pe lingă eiramura unei plante de mare - acum un trunchi de copac. Aiciau naufragiat vapoare. Unul sau două trec lu'mându-si fiecarecalea lui. Tinmiv stia încotro se îndreaptă, ce încărcăturăaveau şi privind cu binoclul, putea spune numele companieicje navigaţie şi pLKea chiar ghici ce dividende plătea aceastaacţionarilor ei. Totuşi ăstvi nu era im motiv ca Jacob să seîmbufneze. Insulele Scilly aveau înfăţişarea unor vârfuri de

munte aproape la nivelul apei. Din nefericire, Jacob a ruptacul de la primus.Insulele Scilly ar putea prea bine să fienimicite de tm val care să treacă peste ele ca un tăvălug.Dartrebuie să le recunoaştem tinerilor meritul că, deşi micul dejunservit în asemenea împrejurări este sumbru, ei admit că estemăcar sincer. Nu este nevoie să faci conversaţie. Şi-au scospipele.Timothy şi-a notat o observaţie ştiinţifică oarecare ; şi- care a fost întrebarea ce a rupt tăcerea - ora exactă sau

ziua din lună ? oricum, ea a fost rostită fără cea mai micăstângăcie ; în modul cel mai prozaic din lume ; si atunci Jacob

Page 46: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 46/148

a început să-si descheie nasturii la haine şi a rămas gol, avinddoar cămaşa pe el şi inten-ţionând, după câte se pare, să facă baie.Insulele Scilly căpătau o culoare albăstruie ; şi peneaşteptate albastrul, purpuriul şi verdele au inundat marea ;au lăsat-o cenuşie ; au trasat o dungă care apoi a dispărut ; darcând Jacob şi-a scos cămaşa peste cap întreaga suprafaţă a valurilor era albastră şi albă, unduitoare şi încreţită, deşi dincând în când se mai ivea câte o pată mare purpurie asemeneaimei vânătăi ; sau plutea un întreg smaralci colorat în galben.El s-a aruncat în apă. A înghiţit apă, a"scuipat-o afară, alovit cu braţul drept, apoi cu stângul, a fost tras de un odgon,a respirat cu greutate, a împroşcat cu apă şi a fost tras la bord.

Scaunul din barcă era pur şi simplu fierbinte şi soarele îiîncălzi spatele cum stătea gol cu un prosop în mână privindInsulele Scilly care - la naiba ! vela s-a lovit de catarg.Shakespeare a fost aruncat peste bord. îl puteai vedea plutind voios tot mai departe cu toate paci-nile mototolindu-se în felşi chip; şi apoi s-a .scufundat.Destul de ciudat, simţeai mirosde violete ori, daca este imposibil ca violetele să crească îniulie, se vede că atunci pe uscat cultivau ceva cu miros foarte

pătrunzător. Ţărmul, care nu era prea departe - puteai vedeacrăpături în stânci, case ţărăneşti albe, fumul înălţându-se -,avea. o înfăţişare neobişnuită cuprinsă de linişte, paceînsorită, ca şi cum asupra oamenilor din part'ea loculuipogorâseră înţelepciunea şi cucernicia. Se auzi un strigăt eleparcă un ins vindea sardele pe o stradă principală. Avea oînfăţişare neobişnuită de cucernicie şi pace, ca şi cum bătrânifumau lângă uşă şi fetele stăteau la fântina cu mâinile în

şolduri şi caii stăteau pe loc ; ca şi cum ar fi venit sfârşitullumii şi ogoarele cu varză şi32idurile de piatră şi posturilepazei de coastă şi, mai presus de toate, golfurile albe de nisipcu valurile care se spărgeau nevăzute de nimeni s-ar fi ridicatla cer cuprinse de un fel de extaz.Dar pe nesimţite fumul selasă în jos, capătă înfăţi-.area unui semn de doliu, un drapelcare-şi răspândeşte mângâierile deasupra unui mormânt.Pescăruşii, zburând in cercuri largi şi' apoi. plutind în linişte,

par să indice locul mormintului.Fără îndoială că dacă aceastaar fi Italia, Grecia sau biliar ţărmul Spaniei, tristeţea ar fi

Page 47: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 47/148

alungată de necunoscut şi de emoţie, precum şi de iniboldulînvăţăturii clasice. Dar pe creştetul colinelor din Cornwall seridică hornuri drepte; si într-un fel sau altul, frumuseţea loreste grozav de tristă. Da, hornurile şi posturile pazei de coastăşi micile golfuri cu valuri ce se sparg nevăzute de nimeni tefac să-ţi aminteşti de copleşitoarea durere. Şi ce poate fiaceastă durere ?Ea este generată de pământul însuşi. îşi trageobârşia din casele de pe ţărm. La început este senin şi apoinorii se îndesesc.întreaga istorie se află în spatele ochiuluinostru de geam. Orice scăpare este zadarnică.Dar e cuneputinţă să spunem dacă aceasta este explicaţia corectă amelancoliei lui Jacob în timp ce şedea gol la soare, uitindu-se

la Land's End, pentru că nu a rostit nici o vorbă. Timmy seîntreba uneori (doar pentru o clipă) dacă familia îl cicălea...Nu are nici o însemnătate. sunt lucruri ce nu pot să fie spuse.Să ne descotorosim de aceasta. Să ne uscam şi să luăm primullucru care-l avem la îndemână... Carnetul de observaţii stiin-ţifice al lui Timmy Durrant. l- Acum.,., spuse Jacob.Urmeazăo discuţie nemaipomenită. Unii oameni pot urmări argumentelepas cu pas, ba pot chiar contribui şi i cu partea lor cât de mică

la sfârsit ; alţii rămân atenţi numai la semneleexterioare.Privirile se aţintesc asupra vătraiului ; mânadreaptă ia vătraiul şi-l ridică ; îl răsuceşte încet şi apoi, foarteexact, îl aşază la loc. Mâna stingă, care stă pegenunchi,3394interpretează un marş maiestuos dar intermitent.Se respiră adânc ; dar respiraţia se evaporă nefolosită. Pisicatrece neste covoraşul din fata căminului. Nimeni n-o bagă înseamă.- Mai explicit decât atât nu pot să fiu, înclieie

Durrant.în următorul minut stăpâneste-o linişte de mormânt.-Urmează..., a spus Jacob.A urmat doar o jumătate depropoziţie ; dar aceste jumătăţi de propoziţii sunt asemeneasteagurilor aşezate în vârful clădirilor pentru observatorulpriveliştilor exterioare aflat TOS. Ce altceva era coasta dinCornwall cu miresmele ei de violete, si semnele de doliu, sicucernicia calmă, decât un paravan care atârna din întâmplaredrept în spate în timp ce mintea lui mergea înainte ?-

Urmează..., a spus Jacob.- Da, a zis Timmy, după oarecaregândire. Aşa este.Acum Jacob începu să se scufunde mai ca să

Page 48: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 48/148

se întindă, mai dintr-un fel de voioşie, fără îndoială, căcidintre buze îi ieşi un sunet cât se poate de ciudat în timp ceînfăşură vela, freca plăcile - răguşit, discordant - un feL deimn de triumf fiindcă înţelesese argumentul, fiindcă era stăpânpe situaţie, ars de .soare, nebărbierit, pe deasupra în stare sănavigheze în jurul lumii într-un iaht de zece tone, ceea ce,foarte,probabil, va face într-o bună zi în loc să se instalezeîntr-un birou de avocaţi şi să( poarte ghetre.- Prietenulnostru Masham, spuse Timmy Durrant,. ar.prefera să nu fie văzut în compania noastră, aşa cum sântem acum. Nasturii îicăzuseră.- O cunoşti pe mătuşa lui Masham ? întrebă Jacob.-N-am ştiut niciodată* că are o mătuşă, răspunse Timmy.-

Masham are o sumedenie de mătuşi, zise Jacob.•- Mashameste pomenit în Cartea Judecăţii de Apoi,, spuse Timmy.- Simătusile lui sânt, zise Jacob.- Sora lui e o fată foartedrăguţă, spuse Timmy.- Asta-i ce-o să ţi se întâmple, Timmy,zise Jacob.- O să ţi se întâmple întâi ţie, spuse Timmy.- Darfemeia despre care-ţi vorbeam - mătuşa lui Masham.- Lasă-te de glume, zise Timmy, căci Jacob râdea aşa de tare încât nuputea să vorbească.- Mătuşa lui Masham...- Ce-are Masham

ăsta de te face să râzi ? întrebă Timmv.- La naiba - un omcare-şi înghite acul de cravită. spuse Jacob.- Va fi LordCancelar înainte de a împlini cincizeci de ani, zise Timmy. *-E un gentleman, spuse Jacob.- Ducele de Wellington a fost ungentlenian, a zis Timmy.l - Keats nu a fost.- LordulSalisbury a fost.- Dar Dumnezeu ? a întrebat Jacob.InsuleleScilly se* iviră acum de parcă erau arătate făţiş cu un deget deaur ce ieşea dintr-un nor ; şi toată lumea ştie cât de

răuprevestitoare este această privelişte şi cum aceste raze late,fie că luminează Insulele Scilly ori mormintele cruciaţilor dincatedrale, întotdeauna zdruncină scepticismul din temelii şidau naştere la glume pe seama lui Dumnezeu."Rămâi cu mine :Seara repede se lasă ; Umbrele sc adâncesc ; Doamne, cu mineadastă",cânta Timmy Durrant.- Acasă cântam un imn careîncepea cu"Mărite doamne, oare ce văd şi ce aud ?"spuse Jacob.Pescăruşi pluteau uşor legănându-se în stoluri mici de

doi sau trei foarte aproape de barcă; coimoranul, ca şi cummergea în urma gâtului său lung şi întins într-o eternă

Page 49: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 49/148

urmărire, a zburat la un deget deasupra apei până Ia stâncaurmătoare ; şi zgomotul mareelor în grote străbătu apele,.scăzut, monoton ca glasul cuiva care vorbea singur.34"stâncastrăveclie crăpată adânc, In tine mă lasă să mă ascund"cântă Jacob.Aidoma dintelui tocit al unui monstru o stânca a tulburatsuprafaţa apei ; cafenie ; cu neîncetate cascade revărsându-sepeste ea."Stânca străveche",cânta Jacob, întins pe spate, privindcerul în miezul zilei din care se retrăseseră tate crâmpeiele denori, astfel încât arăta-ca un lucru etalat în permanenţă fărăînveliş.Pe la ora şase a bătut vântul dinspre' un câmp degheţuri ; pe la şapte apa era mai mult mov decât albastră ; iarpe la şapte jumătate, îrt jurul Insulelor Scilly era o dâră aurie

şi faţa lui Durrant, în timp ce stătea la cirmă,. avea culoareaunei cutii roşii lăcuite, şlefuite generaţii de-a rândul. La oranouă tot focul si toată harababura au dispărut de pe cer lăsândîn urmă pene de culoarea mărului verde şi discuri de un galbenspălăcit ; şi la ora zece felinarele din barcă făceau săşerpuiască pe valuri culori alungite, sau scurte şi groase, dupăcum valurile se întindeau sau- se strângeau. Lumina de la fartrecea repede peste apă. La infinite milioane de mile depărtare

licăreau stele pudrate ; dar valurile izbeau barca şi se spărgeaude stânci cu o solemnitate ritmică şi înspăimân-tătoare.Desi arfi cu putinţă să bati la usa unei case ţărăneşti şi să ceri unpahar cu lapte, numai setea te-ar putea obliga la un asemeneaderanj. Totuşi, poate că doamna Pasco ar întâmpina acest lucrucu bucurie. Ziua de vară poate să treacă greu. Spălând în bucătărioară, poate că aude ceasul ieftin de pe policioaracăminului tic, tac, tic, tac... tic, tac, tic, tac. Kste singură în

casă. Soţul a ieşit ca să-l ajute pe fermierul Ilosken ; fiica eis-a măritat şi a plecat în America. Băiatul mai mare este şi elcăsătorit, dar ea nu se înţelege cu soţia lui. Preotul metodist a venit şi i l-a luat pe băiatul cel mic. Ea este singură în casă.Un vapor, îndreptându-se probabil spre Cardiff, treceacum laorizont, în timp ce alături clopoţelul unei clege-tariţe seleagănă încolo şi încoace cu un bondar slujin-du-i dreptlimbă.Aceste case ţărăneşti din Cornwall sunt clădite pe

marginea falezei, în grădină grozama creşte mai repede decât varza ; iar drept gard, vreun om din vechime a îngrămădit în

Page 50: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 50/148

 jur bolovani de granit. Intr-unul din aceştia a fost scobit unfel de bazin ca să ţină sângele victimelor, după cum arpresupune un istoric, dar în zilele noastre el slujeşte maiprozaic drept scaun pentru turiştii care doresc să aibă operspectivă cuprinzătoare asupra Capului Gur-nard. Nu pentrucă cineva ar avea ceva împotriva unei rochii albastre cu modelsi a unui sort alb în grădina unei case ţărăneşti.- Priveşte --ca să aibă apă, ea trebuie s-o scoată din fântâna din grădină.-Iarna trebuie să fie foarte- izolat, cu vântul caremăturădealurile acelea şi valurile care se izbesc de stânci.Le auzimurmurul chiar şi într-o zi de vară.După ce a scos apă, doamnaPascoe a intrat în casă. Turiştii au regretat că nu-şi luaseră

 binocluri ca să poată citi numele cargobotului care făcea curseneregulate. într-adevăr, era o zi atât de frumoasă, încât nu poţişti ce ţi-ar fi căzut sub ochi de-ai fi avut la îndemină un binoclu de câmp. Două lughere de pescuit, probabil din golfulSt. Ives, navigau acum în direcţie opusă faţă de cargobot şifundul mării devenea pe rând limpede şi întunecat. Cit despre bondar, după ce a cules pe săturate miere, i-a făcut o vizităscaietelui, după care a zburat drept la stratul doamnei Pascoe,

atrăgând încă o dată privirile turiştilor spre rochia cu model sişorţul alb al bătrânei care ieşise în uşa casei şi stăteaacolo.Stătea acolo, cu mâna streaşină la ochi privind spremare.Se uita la mare, poate, pentru a milioana oară. Un flutureochi-de-păun îşi întinse aripile pe scaiete, proaspăt şi nounăscut după cum o dovedea puful albastru şi ciocatiu de pearipi. Doamna Pa.scoe a intrat în casă, a luat o oală pentrusmântână, a ieşit şi a început s-o cureţe. Fără îndoială, chipul

ei nu era gingaş, senzual sau lasciv, ci mai degrabă aspru,înţelept, sănătos, aducând suflul35vieţii adevărate într-ocameră plină de oameni blazaţi. Spunea însă o minciună la felde uşor ca şi un adevăr. Pe perete, în spatele ei, atârna opatină mare uscată. Închisă în salon ea muta din loc preşuri,căni de porţelan şi fotografii, deşi cămăruţa mucegăită eraferită de briza marină de un perete de grosimea unei cărămizi,şi printre perdelele de dantelă vedeai gâsca-de-mare lăsându-

se în jos şi căzând ca o piatră, şi în zilele cu furtunăpescăruşii veneau tremurând prin aer, iar luminile vaporului

Page 51: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 51/148

erau lcând sus, când jos. Triste erau sunetele în nopţile deiarnă.Ziarele ilustrate au fost aduse prompt duminică, şi lea astăruit îndelung asupra nunţii Lady-ei Cynthia la Catedrală. I-ar fi plăcut şi ei să se plimbe într-o trăsură cu arcuri. Silabelemoi, rapide din rostirea oamenilor instruiţi o făceau adesea săse ruşineze de cele câteva sunete ldure din propria-i vorbire.Şi apoi să auzi toată noaptea scrâşnitul Atlanticului de stânciîn loc de trăsuri elegante -şi valeţi fluierând dupăautomobile... Poate că la acestea visa ea curăţind oala pentrusmântână. Dar oamenii vorbăreţi, iuti de minte, s-au dus sătrăiască în oraşe. Aidoma unui avar, ea si-a adunat în tainăsentimentele în sufle-tul -ei. Nu s-a schimbat nici măcar cu o

iotă în toţi aceşti ani, şi, privind-o cu invidie, s-ar părea cătotul în această fiinţă este aur curat.Bătrâna cea înţeleaptă,după ce şi-a aţintit privirile asupra mării, s-a retras încă odată. Turiştii au hotărât •că este timpul să o iDornească spreCapul Gurnard.Trei secunde mai târziu doamna Durrant aciocănit la usă.l- Doamna Pascoe ? a întrebat ea.Ii privea camdispreţuitor pe turiştii care străbăteau -câmpul pe potecă. Setrăgea dintr-o seminţie din ţinuturile muntoase ale Scoţiei,

renumită pentru căpeteniile ei.Se ivi doamna Pascoe.- Văinvidiez pentru tufa aceea, doamnă Pascoe, spuse doamnaDurrant îndreptând umbrela cu care ciocănise în uşă sprepilcul de flori galbene care creşteau alături. Doamna Pascoeprivi tufa dezaprobator.- îl aştept pe fiul meu peste o zi saudouă, spuse doamna Durrant.- Călătoreşte de la Falmouth cu barca împreună cu un prieten... Ai primit vreo veste de laLizzie, doamnă Pascoe ?Căluţii ei cu coada lungă stăteau

douăzeci de paşi mai încolo pe drum trăgindu-se de urechi.Din cind in când, băiatul, Curnow, alunga muştele de pe ei. () văzu pe stăpâna lui intrând'în casă, ieşind afară din nou; apoia trecut în jurul grădinii de zarzavat din faţa casei vorbindenergic, dacă ar fi să judecăm după mişcarea mâi-nilor ei.Doamna Pascoe era mătuşa lui. Cele două femei examinauatent o tufă. Doamna Durrant s-a oprit şi a rupt o rămurică dinea. Apoi a arătat (mişcările ei erau hotărâ te ; se ţinea foarte

dreaptă) spre cartofi. Aveau filoxeră. In anul acela toticartofii aveau filoxeră. Doamna Durrant îi arăta doamnei

Page 52: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 52/148

Pascoe cât de rea era filoxera cartofilor ei. Doamna Durrant vorbea energic ; doamna Pascoe asculta supusă. BăiatulCurnow ştia că doamna Durrant spune că e cât se poate desimplu ; amesteci praful într-un galon de apă : "Am făcut acestlucru cu mâinile mele în propria mea grădină", spunea doamnaDurrant.- O să rămii fără cartofi - o să rămâi fără cartofi,zicea doamna Durrant pe tonul ei autoritar când au ajuns lapoartă. Băiatul Curnow rămase nemişcat ca o stânca.DoamnaDurrant a luat frânele în mână şi s-a instalat pe locul vizitiului.- higrijeşte-ţi piciorul, altfel îţi trimit doctorul, astrigat ea peste umăr ; a atins căluţii ; şi trăsura a pornit-oînainte. Băiatul Curnow a aut doar timp să se urce făcându-şi

 vânt pe vârful ghetei. Băiatul Curnow, şezând în mijlocul banchetei din spate, o privea pe mătuşa lui.Doamna Pascoestătea la poartă uitându-se după ei ; a stat la poartă până cândtrăsurica a dat colţul ; a stat la poartă uitându-se când ladreapta când la stingă ; apoi s-a întors la casa ei.Curândcăluţii o porniră pe drumul din mlaştină plin de hurducăturiopintindu-.se cu picioarele dinainte. Doamna Durrant a slăbitfrânele şi s-a aplecat pe spate.. Vioiciunea o părăsise. Nasul

acvilin îi era subţire ca un os curăţat prin care aproape că poţi vedea lumina. Mâi-36niie ei care stăteau pe frâne în poală erausigure chiar şi în stare de repaos. Buza de sus era atât deîngusta, încât se ridica de pe dinţii din faţă aproape într-unsurâs batjocoritor. Mintea ei se desfăşura pe întinderi deleghe, pe când mintea doamnei Pascoe se mărginea la bucata eide pământ. Mintea ei aluneca pe distanţă de leghe în timp cecăluţii urcau drumul de pe colină. Mintea ei zbuia înainte şi

înapoi ca şi cum casele fără acoperiş, mormanele de zgură şigrădinile caselor năpădite de degetariţăşi de rugi ar fi aruncata umbră asupra ei. Sosind în vârful dealului, ea a oprit trăsura.In jurul ei se întindeau colinele şterse presărate cu pietrestrăvechi ; dedesubt era marea schimbătoare ca o maremeridională : ea însăşi stătea acolo privind de pe deal marea,dreaptă, acvilină, la fel de pregătită să se întristeze sau sărâdă. Deodată ea a sficliiuit căluţii, încât băiatul Curnow a

trebuit să se sprijine în tocul ghetei şi să sară întrăsură.Ciorile se aşezau ; ciorile se ridicau. Copacii pe care îi

Page 53: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 53/148

atingeau atât de capricios păreau neîndestulători - pentru a leadăposti câte erau de numeroase. Vârfurile copacilor vuiau în bătaia vântului ; crengile scârţâiau tare şi din când în cândcădeau din ele coji sau rămurele, deşi era mijlocul verii.Ciorile se ridicau şi coborau din nou, înălţându-se mai puţinede fiecare dată când cele mai înţelepte dintre ele se pregăteausă se aşeze, căci seara era destul de târzie ca în pădureaproape să se fi întunecat. Muşchiul era moale ; trunchiurilecopacilor fantomatice. Dincolo de aceştia se întindea o pajişteargintie. Iarba de stepă îşi înălţa vârfurile de pe movilele de verdeaţă la marginea pajiştei. Lucea un oclii de apă. Volburase răsucea deja în jurul florilor. Condurul-doamnei şi vanilia

sălbatică, portocalii şi mov se topeau în amurg, dar tutunul şifloarea-patimilor peste care se rotea fluturele cel mare eraualbe ca porţelanul. Ciorile şi-au strâns aripile făcându-le săscârţâie în vârfurile copacilor şi se pregăteau să se culce când,în depărtare, s-a iscat un sunet cunoscut, fremătând - a sporit- le-a asurzit de-a binelea - aripi sacre somnoroase s-auridicat în aer iarăşi - clopotul din casă vestind cina.37Dupăşase zile de vânt dinspre mare, ploaie şi soare, Jacob Flanders

îmbrăcase un smoching. Acest obiect negru, discret, se ivise dincând în când în barcă printre cutii de conserve, murături, carneconservată, şi pe măsură ce călătoria continua, devenise tot maidistonant, greu să mai creadă cineva în utilitatea lui. Şi acum cândlumea era statornică, fiind luminată de luminări, numai smochingulîl apăra. Nu putea să-i fie îndeajuns de recunoscător. Chiar şi aşagâtul, încheieturile şi faţa îi erau expuse, fiind neacoperite şi toatăfiinţa lui expusă sau nu palpita şi radia astfel încât făcea ca pâna şi

stofa neagră să nu fie o pavăză desăvârsită. Retrase mâna mareroşie care stătea pe faţa de masă. Pe furiş degetele i se strânseră pepahare subţiri şi pe furculiţe de argint rotunjite. Oasele cotletelorerau împodobite cu dichisuri roz - iar ieri el rosese şuncă de peos ! Vizavi de el erau forme vagi, semi-transparente de galben şialbastru, în spatele lor, din nou, era grădina verde-cenuşie ; iarprintre frunzele de escalonia în formă de pară bărcile de pescarpăreau prinse şi suspendate. Un vas cu pânze a trecut încet prin

spatele femeilor. Două sau trei siluete au străbătut în grabă terasaîn amurg. Uşa se deschidea si se închidea Nimic nu se statornicea

Page 54: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 54/148

si nimic nu rămâ-nea neîntrerupt. Asemenea lopeţilor vâslind cândîntr-o parte, când într-alta, aşa erau propoziţiile ce se auzeau cândaici, când dincolo, rostite din ambele laturi ale mesei."Oh, Clara,Clara !" exclamă doamna Durrant, şi Timothy Durrant adăugind :"Clara, Clara", Jacob identifică formă în voal galben drept sora lui Timothy, Clara. Fata stătea zâmbind îmbujorată. Avind ochii negriai fratelui ei, ea era mai ştearsă si mai delicată decât el. Când risula încetat, ea a spus : "Da era adevărat, mamă. El a spus asta, nu-iaşa ? Domnişoara Eliot a fost de acord cu noi...".Dar domnişoaraEliot, înaltă, cu părul cărunt, îi făcea loc lângă ea bătrânului careintrase de pe terasă. Cina asta n-o să se mai termine, cugetă Jacob,iar el nu voia să se termine, deşi vaporul se deplasase de la un colţ

al ramei ferestrei până la celălalt şi o lumină indica limita cheului.O văzu pe doamna Durrant uitându-se ţintă la lumină. E:i s-a întorsspre el.5 - Camera lui JacobI'- Tu ai fost comandant sau Timothy? întrebă ea. lartă-mă că-ţi spun pe nume. Am auzit atâtea despretine.Apoi privirea i se întoarse din nou spre mare. Ochii i seîmpăienjeniră când se uită la privelişte.- Odinioară nu era decâtun sătuleţ, zise ea, iar acunu s-a dezvoltat...Ea s-a ridicat luîndu-sişerveţelul de masă si s-a dus lângă fereastră.- Te-ai certat cu

 Timothy ? întrebă Clara timid. Eu m-aş fi certat. . DoamnaDurrant s-a întors de la fereastră.- Se face tot mai târziu, a spusea, stând dreaptă şi dominând întreaga masă. Ar trebui să vă fieruşine - tuturor. Domnule Clutterbuck, ar trebui să-ti fie ruşine.Ridică tonul deoarece domnul Clutterbuck era surd..- Ne e ruşine,spuse o fată. Dar bătrânul cu barbă continuă să mănânce tartă cuprune. Doamna Durrant a râs şi s-a aplecat pe spate în scaun ca şicum voia să-i facă pe plac.- Dumneavoastră ce părere aveţi,

doamnă Durrant ? întrebă un tânăr cu ochelari cu lentile ceroase simustaţă fioroasă. Eu zic că au fost îndeplinite condiţiile. Ea îmidatorează o liră.- Nu înainte de peşte - ci o dată cu peştele,doamnă Durrant, zise Charlotte Wilding.- Aşa a fost pariul ;împreună cu peştele, spuse Clara cu seriozitate. Begonia, mamă. Săle mănânce cu peştele.- Ah, doamne ! exclamă doamna Durrant.-Charlotte n-o să-ţi dea banii, spuse Timothy.- Cum îndrăzneşti.,.,zise Charlotte.- Eu voi avea acest privilegiu, spuse curtenitorul

domn Wortley, seoţând la iveală o cutie de argint înţesată cu lire şidând drumul unei monede pe masă. Atunci doamna Durrant s-a

Page 55: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 55/148

ridicat şi s-a dus la celălalt capăt al camerei, ţinându-se foartedreaptă, iar fetele în voal argintiu, albastru şi galben au urmat-o,ca şi bătrâna domnişoară Eliot în rochia ei de catifea ; precum şi ofemeie scundă cu obrajii rumeni, şovăind la uşă, îngrijită,meticuloasă, probabil o guvernantă. Au ieşit cu toţii pe uşadeschisă.- Când o să fii de vârstă mea, Cliarlotte, zise doamnaDurrant trăgând mâna fetei într-a ei în timp ce măsurau terasa cupaşii.- De ce sânteţi atât de tristă ? întrebă Charlotte spontan.-• Ţi se pare că sunt tristă ? Sper că nu sânt, zise doamna Durrant.'-Ei bine, chiar acum. Nu sânteţi bătrână.- sunt destul de bătrânăca să-i fiu mamă lui Timothy. S-au oprit.Domnişoara Eliot se uitaprin telescopul domnului Clutterbuck la marginea terasei. Bătrânul

surd stătea lângă ea mângâindu-şi barba şi recitind numeleconstelaţiilor : "Andromeda, Boarul, Sidonia, Casiopeea...".- Andromeda, şopti domnişoara Eliot, mişcând uşortelescopul.Doamna Durrant şi Charlotte au privit cilindrulinstrumentului îndreptat spre bolta cerească.- sunt milioane destele, zise Charlotte cu convingere. Domnişoara Eliot a plecat de latelescop. Deodată tinerii din sufragerie au izbucnit în râs.- Să măuit si eu, zise Charlotte nerăbdătoare.- Stelele mă plictisesc,

spuse doamna Durrant străbătând terasa împreupă cu Julia Eliot. Am citit odată o carte despre stele... Ce spun ? Se opri în faţaferestrei sufrageriei. Timothy, remarcă ea.- Tânărul cel tăcut, zisedomnişoara Eliot.- Da, Jacob Flanders, spuse doamna Durrant.- Ah, mamă ! Nu te-am recunoscut ! exclamă Clara Durrant veninddin direcţia opusă împreună cu Elsbeth.- Ce încântător, şopti eastrivind o frunză de verbină. Doamna Durrant s-a întors şi a plecatsingură.- Clara ! strigă ea. Clara se apropie.- Ce mult se

deosebesc ? zise domnişoara Eliot. Domnul VVortley trecu pelângă ele fumând o ţigarăde foi.- In fiecare zi ce o trăiesc constatcă sunt de acord..., spuse el când trecea pe lângă ele.- E foarteinteresant să ghiceşti..., murmură Julia Eliot.38i- Când am ieşitafară prima oară puteam vedea florile pe brazda aceea, spuseElsbeth.- Se vede foarte puţin acvmi, zise domnişoara Eliot.- Trebuie să fi fost nespus de frumoasă şi toată lumea o iubea,fireşte, spuse Charlotte. Cred că domnul Wortley... - şi aici se

opri.- Moartea lui Edward a fost o tragedie, afirmă dom-nişoaraEliot cu hotărâre.Atunci li s-a alăturat domnul Erskine.-l Nu

Page 56: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 56/148

există tăcere, spuse el cu convingere. într-o noapte ca aceasta potauzi douăzeci de sunete diferite fără a mai pune la socoteală şiglasurile voastre.- Ai vrea să pariezi ? întrebă Charlotte.- S-afăcut, răspunse domnul Erskine. Unu, marea ; doi, vântul ; trei, uncâine ; patru...Ceilalţi treceau mai departe.- Bietul Timothy, ziseElsbeth.- O noapte foarte frumoasă, strigă domnişoara Eliot laurechea domnului Clutterbuck.- Ai vrea să te uiţi la stele ?întrebă bătrânul, întor-când telescopul către Elsbeth.- Nu teîntristează - să te uiţi la stele ? strigă domnişoara Eliot.- Vai,nu, vai, nu ! domnul Clutterbuck chicoti'când înţelese despre ceeste vorba. De ce să mă întristeze ? Nici o clipă - vai, nu., -Mulţumesc, Timothy, dar acum vreau să intru în casă, zise

domnişoara Eliot. Elsbeth, uite o broboadă.- Intru, şopti Elsbethcu ochii la telescop. Casiopeea, murmură ea. Unde sânteti cu toţii ?întrebă ea, luîndu-si ochii de pe telescop. Ce întuneric este!Doamna Durrant şedea în salon lângă o lampă depănind un ghemde lână. Domnul Clutterbuck citea "The Times". Mai încolo era o adoua lampă şi în jurul ei şedeau domnişoarele mânuind -curepeziciune foarfeci deasupra unui material cu paiete argintiipentru spectacole de teatru de amatori. Domnul Wortley citea o

carte.- Da, el are perfectă dreptate, zise doamna Durrant,îndreptându-se şi oprindu-se din depănatul linii. Şi în timp cedomnul Clutterbuck citea restul discursului lordului Lansdowne, eaşedea dreaptă, fără să atingă ghemul.39- Ah, domnul Flanders,zise ea, vorbind cu mindrie,. de parcă i s-ar fi adresat lorduluiLanscowne în persoană. Apoi a oftat si a început să depene din noulâna.- Şezi aici, spuse ea.Jaeob a ieşit din intunericul de lângăfereastră pe unde se aţinuse. Lumina s-a revărsat asupra lui

iuminându-i fiecare părticică a fiinţei ; dar nu i se clinti nici unmuşchi al feţei în timp ce şedea uitându-se afară în grădină.- Vreau să-mi povesteşti despre călătoria voastră, spuse doamnaDurrant.- Da, zise el.- Acum douăzeci de ani am făcut şi noiacelaşi lucru,- Da, zise el. Ea îl privi cu atenţie."Esteextraordinar de stângaci", îşi zise ea, observând cum îşi atingeaşosetele cu degetele. "Totuşi, arată atât de distins".- în zileleacelea..., reîncepu ea şi îi spuse cum na-vigaseră... soţul meu, care

ştia o mulţime de lucruri despre navigaţie deoarece înainte decăsătoria noastră avusese un iaht... şi apoi cu cită nechibzuinţă nu-i

Page 57: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 57/148

luaseră în seamă pe pescari, cât pe-aci să plătim pentru asta cu viaţa dar ce mândri eram de noi ! îşi întinse brusc mâna în careţinea un ghem de lână.- Să vă tin lina ? întrebă Jacob băţos.-Faci asta şi pentru mama dumitale, spuse doamna Durrant privindu-l din nou aspru în timp ce muta sculul. Da, merge mult mai bine.Ela zâmbit dar nu a zis nimic.Elsbeth Siddons se învârtea în spatelelor cu ceva argintiu pe braţ.- Noi vrem. zise ea... Am venit..., .şise opri.- Sărmane Jacob, spuse doamna Durrant, liniştit, de parcăl-ar fi cunoscut toată viaţa. Te vor. convinge să joci în piesa lor.-Ce mult vă iubesc ! exclamă Elsbeth, îngenunchind lângă scaunuldoamnei Durrant.- Dă-mi lâna, spuse doamna Durrant.- A venit- a venit ! strigă Charlotte Wilding. Am câştigat pariul !- Alai e

un ciorchine mai sus, şopti Clara Durrant, urcând încă o treaptă pescară. Jacob ţinea scara în timp40.te ea se întindea să ajungă lastrugurii agăţaţi sus învită. l- Iată ! zise ea, retezând codiţa. Eradiafană, palidă, uimitor de frumoasă acolo sus printre frunzele de viţă şi ciorchinii galbeni şi mov, cu luminile plutind deasupra lei şiformând insule colorate. în ghivece aşezate pe scân-duri eraugeranii şi begonia ; roşiile se căţărau pe pereţi.- Frunzele trebuierărite într-adevăr, chibzui ea, si o frunză verde, întinsă ca o palmă,

căzu învârtindu-se pe lângă capul lui Jacob.N- Am mai mult decâtpot mânca, zise el, privind în sus.- Pare absurd... începu Clara, săte întorci la Londra...- Ridicol, replică Jacob cu hotărâre.- Atunci... zise Clara, trebuie să vii anul viitor, cum se cuvine, ziseea, retezând o altă frunză de viţă, cam la întâmplare.- ''Dacă...dacă...Un copil trecu în goană pe lângă seră strigând. Clara acoborât încet scara cu coşul cu struguri.- Un ciorchine alb şi doimov, spuse ea şi aşeză două frunze mari deasupra lor în coş unde

stăteau încolăciţi la căldură.- VT-am distrat, zise Jacob, uiţându-se în jos la seră.- Da, a fost încântător, spuse ea vag.- Oh,domnişoară Durrant, zise el, luînd coşul cu struguri ; dar ea trecupe lângă el către uşa serei."Eşti prea bun - prea bun", îşi zicea ea,gândindu-se la Jacob, socotind că el nu trebuie să spcmă că oiubeşte. Nu, nu, nu.Copiii au trecut val-vârtej pe lângă uşăazvârlind în sus lucruri.- Diavoli mici ! strigă et. Ce au acolo ? îlîntrebă ea pe Jacob. - Ceapă, cred, răspunse acesta. El îi privea

fără să se clintească.- Anul viitor în august, să nu uiţi, Jacob, zisedoamna Durrant strângându-i mâna pe terasă unde atârna

Page 58: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 58/148

cerceluşul, în spatele capului ei aidoma unui cercel stacojiu.Domnul Wortley ieşi prin fereastra deschisă, în papuci galbeni,târând după el ziarul "The Times" şi întinzând mâna foarteprietenos.- La revedere, spuse Jacob. La revedere, repetă eL Larevedere, mai spuse o dată. Charlotte Wilding deschise fereastra dela dormitor şi strigă : "La revedere, domnule Jacob !".- DomnuleFlanders ! strigă Clutterbuck, încercând să iasă' din scaunul său caun stup. Jacob Flanders !- Prea tirziu, Joseph, zise doamnaDurrant.- Să nu-mi pozeze, ce păcat, spuse domnişoara Eliotaşezindu-şi trepiedul pe peluză.lCapnoiui âi cincilea- EU CREDMAI DEGRABĂ că e Vergiliu, zise Jacob, scoţindu-şi pipa dingură şi împingând înapoi scaunul, se duse la fereastră.Cei mai

grăbiţi şoferi din lume sunt fără îndoială şoferii furgonetelorpoştale. Deplasându-se pe strada Lamb's Conduit, furgoneta roşie a virat la colţ pe lângă cutia de scrisori, astfel încât a atins uşormarginea trotuarului făcând-o pe o fetiţă care stătea pe vârfuri săpună o scrisoare în cutie să se uite în sus pe jumătate speriată, pe jumătate curioasă. Ea s-a oprit cu mâna în deschizătura cutiei ;apoi a dat drumul scrisorii şi a luat-o la fugă. Numai rareori privimcu milă la un copil în vârful picioarelor - mai adesea simţim o

 vagă stânjeneala, un griăunte de nisip în pantof care nu merităosteneala să fie îndepărtat - acesta este sentimentul ce-l încercăm,şi astfel - Jacob s-a întors spre bibliotecă.Demult au trăit aicioameni mari care întorcându-se de la Curte după miezul nopţii îşiaruncau de-a valma fustele de atlaz sub tocurile sculptate aleuşilor, iar valetul se trezea pe salteaua aşezată pe podea, îşi încheiaîn grabă nasturii de jos ai jiletcii şi le deschidea să intre. Ploaiaînverşunată a secolului al optsprezecelea năvălea în şanţul de

scurgere. Totuşi, astăzi, Southampton Rovv este remarcabilă maiales datorită faptului că acolo vei găsi întotdeauna un om careîncearcă să vândă o broască tes-toasă unui croitor.7.Pune în valoaretweed-ul, domnule; ceea ce .doresc vjamenii bine este ceva apartecare să atragă atenţia, domnule - şi care să fie îngrijit îndeprinderile sale, domnule !" De aceea ei expun în vitrine broaşteţestoase.La colţul lui Mudie din strada Oxford toate mărgelele roşiişi albastre se strânseseră laolaltă într-un şirag. Omni-buzele erau

înţepenite. Domnul Spalding care mergea în centru îl privea pedomnul Budgeon care se îndrepta spre Shepherd's Bush. Imediata

Page 59: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 59/148

apropiere â omnibuzelor oferea pasagerilor din afară posibilitateasă se zgâiască unul la altul. Totuşi puţini se foloseau de acestavantaj. Fiecare avea treaba lui la care să se gândească. Fiecare îşiavea propriul trecut închis în sine aidoma filelor unei cărţi pe careo ştia pe de rost ; iar prietenii lui puteau citi doar titlul, JamesSpalding sau Charles Budgeon şi trecătorii care mergeau în direcţiaopusă nu puteau citi chiar ni- înic - cu excepţia "unui om cumustaţă blondă", un ţânăr' în gri care fuma pipă. Soarele deoctombrie se odihnea pe toţi aceşti bărbaţi şi femei ce stăteaunemişcaţi ; şi micul Johnnie Sturgeon a profitat de ocazie ca să dea buzna pe scară în jos ducând un pachet mare misterios şistrecurându-se în zig-zag printre roţi a ajuns la trotuar, a început

să fluiere o melodie şi curând s-a făcut nevăzut - pentrutotdeauna. Omnibuzele au pornit cu o smucitură ,şi fiecare om asimţit o uşurare că se afla puţin mai aproape de afârşitul călătoriei,deşi unii se amăgeau dincolo de obligaţia imediată cu făgăduialaunui răsfăţ după aceea - biftec şi budincă de rinichi, băutură sau opartidă de domino în colţul plin de fum al unui restaurant din oraş.Oh, da, viaţa omenească este foarte suportabilă de pe imperialaunui omnibuz în Holborn, când poliţistul ridică braţul şi lumina

soarelui te dogoreşte în spate, şi dacă există ceea ce se cheamăcochilie secretată de un om care să i se potrivească, aici o găsim,pe malurile Tamisei, unde marile artere se unesc şi Catedrala Sf.Paul asemenea volutei de pe suprafaţa cochiliei melcului odesăvârseste. Jacob, coborând din omnibu-zul în care se afla, azăbovit pe scări, s-a uitat la ceas şi s-a hotărât în cele din urmă săintre. Este necesar un41efort pentru a face acest lucru ? Da. Acesteschimbări' ale stării sufleteşti ne istovesc.Este întunecoasă,

 bântuită de fantome de marmură albă cărororga le cântă veşnic.Dacă scârţâie o gheata este îngrozifor ; apoi ordinea ; disciplina.Purtătorul cârjei face să dispară viaţa de sub el cu toiagul. Angelicii corişti sunt încintători si sacri. Si sunetele subţiri siînalte ale glasurilor şi ale orgii răzbat neîncetat în jurul umerilorde marmură, pătrund şi ies dintre degetele îndoite. Veşnic requiem- odihnă. Ostenită să tot frece treptele biroului .societăţii deasigurări Prudential, ceea ce făcea an de an, doamna Lidgett s-a

aşezat sub mormântul marelui duce, şi-a încrucişat mâinile şi aînchis ochii pe jumătate. Un loc minunat unde să se odihnească o

Page 60: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 60/148

 bătrână, chiar alături de osemintele marelui duce ale cărui .victoriinu înseamnă nimic pentru ea, al cărui nume nu-I cunoaşte, desicând iese nu uită niciodată să dea bineţe îngerilor de vizavi,dorindu-şi să aibă şi ea parte de asemenea îngeri pe mormântul ei,căci perdeaua de piel a inimii s-a deschis larg şi se furişează afarăgânduri de odihnă, dulci melodii... Bătrânul Spicer, negustor deiută,, nu avea însă asemenea gânduri. Oricât de ciudat ar părea, nufusese niciodată la Catedrala Sf. Paul în aceşti cincizeci de ani,deşi ferestrele biroului său dădeau spre cimitir î "Asta-i tot, deci ?Ei bine, un loc sumbru. ...Unde este mormântul lui Nelson ? N-amtimp acum - vino din nou - o monedă s-o pui în cutia pentrupomeni... Plouă sau e frumos ? Ei, de s-ar hotărâ odată!" Copiii se

abat alene pe acolo - purtătorul cârjei îi despovăţuieşte şi altul şialtul... bărbat, femeie, bărbat, femeie, băiat...aruncându-şi in susprivirile, ţuguindu-şi buzele, aceeaşi umbră acoperind aceleaşichipuri ; perdeaua de piele a inimii se deschide larg.De pe trepteleCatedralei Sf. Paul nimic nu pare mai sigur decât faptul că fiecarepersoană este înzestrată în mod miraculos cu jachetă, fustă şighete, cu un venit, cu un obiect. Doar Jacob, ducând în mânăImperiul bizantin de F'irilay, pe care o cumpărase pe strada

Ludgate Ilill, arăta puţin altfel; fiindcă înmână avea o carte pe care vă deschide si o va studia exact la ora nouă treizecioîn faţa "-propriului cămin,' aşa cimi nimeni din această*42mulţime nu vaface. Ei nu au casă. Lor le aparţin străzile ; bisericile ; ale lor suntnenumăratele birouri ; luminile răspândite din birouri ; furgonetelesunt ale lor ca şi calea ferată suspendată deasupra străzii ! tticăpriveşti mai atent, vei observa că trei bărbaţi în vârsW, ia o micădepărtare unul de altul, urmăresc păianjeni pe trotuar ca şi cum

strada ar fi salonul lor şi aici, rezemată de perete, o femeieholbându-se in gol expune şireturi de ghete pe care nu te invită săle cumperi. Afişele sunt de asemenea ale lor ; ca şi ştirile de peele. Un oraş nimicit ; o cursă câştigată. Un popor lipsit de adăpostînvârtindu-se sub un cer al cărui albastru sau alb este acoperit deun strat de pilitură de fier şi balegă de cal sfărâmată şi prefăcută înpraf.Acolo, la umbra verde, cu capul aplecat deasupra iurtiei albe,domnul Sibley trecea* cifrele pe foi de Iurtie, şi pe fiecare birou

observi, drept in'ană, un vraf de liirtii, alimentaţia zilei, consumatălent de peniţa harnică. Nenumărate paltoane de calitatea stipulată

Page 61: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 61/148

atârnă goale toată ziua pe coridoare, dar când orologiul a sunatşase, fiecare din ele a fost îmbrăcat cu precizie şi micile siluetedespărţite şi formind pantaloni sau turnate într-o singură formăgroasă se mişcau convulsiv pe trotuar înaintând stângaci, apoi secufundau în întuneric. Sub trotuar, scufundate în pământ, tuburit;ăunoase căptuşite cu lumină galbenă îi duceau fără întrerupereîncoace şi încolo, şi în acest infern litere mari pe plăci emailatereprezentau parcurile, cvartalele de locuinţe, pieţele rotunde custrăzi radiale ale infernului de deasupra. "Marble Arch -Shepiierd's Bush" - pentru cei mai mulţi Arch şi Bush nu suntdecât nişte litere veşnic albe pe un fond albastru. Numai într-unsingur loc - poate Acton, I lolloway, Kensal Rise, Caledonian

Road - numele în.seamnă maga-7Ane unde cumperi lucruri şi case,iar într-una cUn ele, pe dreapta, unde printre pietrele de pavajcresc pomi cu vârful retezat, este o fereastră pătrată cu perdele şiun df)rmitor.Mult după apusul soarelui o bătrâna oarbă .şedea peun scăunel pliant cu spatele la zidul de piatră al clădirii Union ofLondon and Smith's Bank ţinând strâns în braţe42un câine de curtecorcit şi cântând tare, nu pentru banf,, nu. din străfundurile inimiiei voioase nestâpânite - inima ei păcătoasă, burduşită - deoarece

copilul c are vine s-o ducă acasă este fructul păcatului, şi el ar fitrebuit să fie în pat, cu perdelele trase, adormit, în loc să audă lalumina becurilor cântecul smintit al mamei lui, care stă rezematăde zidul băncii, cântând nu pentru bani, cu câinele la piept.Auplecat acasă. I-au primit turlele cenuşii ale bisericii, oraşul cărunt, vechi, corupt şi impunător. Una în-spatele celeilalte, rotunde sauascuţite, avântându-se spre înălţimi sau strângându-se grămadă,aidoma unor vase cu pânze, aidoma unor stânci de granit, turle şi

 birouri, cheiuri şi fabrici se înghesuie pe mal ; pelerinii merg veşnic tâ-rându-şi picioarele ; şlepurile grele de încărcătură seodihnesc în mijlocul apei ; după cum cred unii, oraşul îşi iubeşte lanebunie prostituatele.Dar se pare că la puţini le este îngăduit săajungă până acolo. Dintre toate cale:ile care pleacă de la arculOperei, nici măcar una nu se îndreaptă spre răsărit, şi când un hoţmărunt este prins în piaţa pustie, nimeni îmbrăcat în costum deseară alb-negru sau în rochiei trandafirie nu blochează drumul

oprindu-se cu mâna pe portiera trăsurii pentru a oferi ajutor sau adezaproba --deşi Lady Charles, ca să-i facem dreptate, oftează

Page 62: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 62/148

trist în timp ce urcă scara locuinţei sale, ia din raft o carte de Thomas ă Kempis şi nu adoarme până când mintea ei nu serătăceşte iscodind profunzimea lucrurilor. De ce ? De ce ? De ce ?oftează ea. în general, cel mai bine este să te întorci acasă de laOperă pe jos. Oboseala este cel mai bun somnifer.Toamna era întoi. Tristan îşi strângea pledul sub braţ de două ori pe săptămână.Isolda îşi flutura eşarfa într-o uimitoare înţelegere cu baghetadirijorului. în toate părţile sălii se puteau vedea chipuri îmbujorateşi piepturi strălucitoare. Când o mână regească aparţinând unui trupinvizibil s-a strecurat afară şi a retras buchetul de flori roşii şiall)e ce stătea pe marginea roşie a lojei.1 Thomas ă Kempis(1379?-1471), prelat german, autor al unor lucrări

teologice.43Regina Angliei părea un nume pentru care merită să te jertfeşti. Frumuseţea în diversitatea dintr-o seră (care nu este delocde lepădat) înflorea într-o lojă după aita ; şi deşi nu se rosteaulucruri de importanţă covârşitoare, şi deşi este îndeobşte admis că buzele frumoaselor nu mai i\)stesc vorbe de spirit cam de pe vremea când a murit Walpole - în orice caz de când Victoria acoborât în cămaşă de noapte să-şi întâmpine miniştrii, buzele (prin binoclul de operă) au rămas roşii, cidorabiie. Bărbaţi distinşi,

pleşuvi, cu bastoane cu măciulie de aur cutreierau de-a lungulintervalelor roşu-închis dintre staluri şi-şi întrerupcau comunicareacu cei din loje când se stingeau luminile şi dirijorul, înclinându-semai intii către Regină, apoi către bărbaţii i:)leşuvi, sc răsucea pecălcâie şi ridica bagheta.Atunci două mii ele inimi în semi-intuncric îsi amin-lteau, aşteptau, călătoreau prin labirinturiîntunecoase ; şl Clara Durrant şi-a luat rămas bun de la JacobFlanders şi a gustat fiorul morţii îi| efigie. Doamna Durrant, şezând

în spatele ei in umbra lojei, a slobozit oftatul ei adânc. Domnul Wortley, schimbindu-şi poziţia în spatele soţiei ambasadoruluiItaliei, şi-a zis că Brangaena era puţintel cam răguşită. Şi agăţat lagalerie mulţi metri deasupra capetelor lor, Edward Whittaker îşilumina pe furiş cu o lanternă minuscula partitui"ă ; şi... şi...în douăcuvinte, observatorul este pur şi simplu sufocat de observaţii.Numai pentru a ne împiedica să nu ne scufundăm cu totul în haos,natura pe de o ]:)arte, şi societatea pe de alta au rânduit un sistem

de ckisi]"!-care cât se poate de simjDlu ; staluri, loje, amfiteatru,galerie. Locurile sunt ocupate în fiecare seară. Nu este nevoie să

Page 63: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 63/148

distingi amănunte. Rămâne însă o dificultate - trebuie să alegi.Deşi nu doresc să fiu Regina Angliei - sau doar pentru o clipă -aş şedea bucuros lingă ea ; aş auzi flecăreala primului ministru,şoaptele contesei şi aş fi părtaşul amintirilor ei despre saloane şigrădini. Faţadele masive ale celor respectabili ascund la urmaurmelor codul lor tainic, altfel de ce ar fi atât de impe-2 Sir Uobert Walpole (1676-1745), om de .stat britaino, de două ori prim-ministru.44.actrabile ? Şi apoi, scoţindu-ţi coiful, ce ciudat să ţi-lpui pe-al altuia - al oricui - pentru a fi un om de ispravă care acondus Imperiul ; să faci aluzie* la fragmente din Sofocle în timpce Brangaena cintă sau să vezi într-o străfulgerare poduri şiapeducte când păstorul îşi cântă aria din fluier. Dar nu - trebuie

să alegem. Kicicând n-a existat o nevoie mai neîndurătoare sau unacare să atragă după sine o durere mai mare, o nenorocire maisigură ; căci oriunde mă aşez, eu mor in exil : Whittaker în casa luicu apartamente de închiriat ; Lady Charles Ia Conac.Un tânăr cu unnas d la Wellington care ocupase un Ioc de şapte şilingi jumătateîşi făcea drum pe scara de piatră la sfârşitul operei ca şi cindinfluenţa muzicii I-ar fi izolat de semenii săi.La miezul nopţii, Jacob I-'landers auzi o bătaie in usă.- Pe legea mea ! exclamă el.

Eşti tocmai omul de care am nevoie ! şi fără multă vorbă audescoperit versurile pe care le căutase toată ziua ; numai că acesteanu se găseau la Vergiliu, ci la Lucreţiu.- Da, asta o să-l lase cugura căscată, a spus Bonamy când Jacob s-a oprit din citit. Jacobera emoţionat. Era prima oară când îşi citea eseul cu glas tare.-Porc afurisit ! zise el cam extravagant dar lauda i se urcase la cap.Profesorul Bulteel din Leeds scosese o ediţie a operelor lui Wycherley fără să menţioneze că omisese, eliminase sau indicase

doar prin asterisc, mai multe cuvinte indecente şi nişte expresiinelalocul lor. O crimă, a spus Jacob ; un abuz de încredere'; curatăafectare ; dovadă a unei minţi lascive si a unei firi dez-'Blgustătoare. Erau citaţi Aristofan şi Shakespeare. Viaţa modernă era repudiată. Se făcea mare caz de titlul ştiinţific,iar Leeds, ca lăcaş de cultură, era luat în zeflemea. Şi lucrul celmai neobişnuit era că aceşti tineri aveau perfectă drei:)tate -neobişnuit deoarece chiar în timp ce Jacob copia paginile eseului

său ştia că nimeni nu i* William Wycherley (cea. 1640-1716)dramaturg -englez.şi poetIle va tipări niciodată ; şi cum era de

Page 64: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 64/148

aşteptat, i-au fost restituite de către revistele "Fortnightly","Contempi)-rary", "Nineteenth Century" - când Jacob le-a aruncatîn lada neagră de lemn în care păstra scrisorile mamei sale, vechiisăi pantaloni de flanel şi unul sau două bilete cu ştampila poşteidin Cornwall. Capacul lăzii s-a închis zăvorind adevărul.Aceastăladă neagră de lemn pe care numele său scris cu vopsea albă se maiputea încă citi era aşezată între ferestrele lungi ale salonului.Dedesubt era strada. Fără îndoială că dormitorul se afla în spate.Mobila - trei scaune de răchită şi o masă cij. tăblia demontabilă- provenea de la Cambridge. Aceste case (fiica domnului Garfit,-doamna Whitehorn era proprietăreasa acesteia) au fost construite,să zicem, acum o sută cincizeci de ani. Camerele sunt plăcute,

plafoanele înalte ; deasupra uşii este sculptat în perete un trandafirsau un cap de berbec. Secolul al optsprezecelea îşi are stilul său.Chiar şi panourile pictate în culoarea zmeurei... au o distincţieproprie..."Distincţie" - doamna Durrant a spus că Jacob Flandersavea o "figură distinsă". "Cât se poate de stângaci", a spus ea, "darcu o figură foarte distinsă". Văzându-I pentru prima oară, acestaeste fără îndoială cuvântul care i se potriveşte cel mai bine.Lăsându-se pe spate în fotoliu, scoţându-şi pipa dintre dinţi şi

spunându-i lui Bonamy : "Acun-ţ să vorbim despre opera aceasta"(căci isprăviseră cu indecenţa). "Tipul ăsta, Wagner...." distincţieera un cuvânt pe care îl foloseai firesc, totuşi,. privindu-1, ţi-ar fifost greu să spui ce loc îi aparţinea la operă., staluri, galerie sau balconul întâi. Scriitor ? Ii lipsea conştiinţa de sine. Pictor ? Eraceva în forma mâi-nilor lui care dovedea gust (descindea dintr-ofamilie străveche şi cât se poate de obscură din partea mamei). Apoi gura - dar cu siguranţă că dintre toate îndeletnicirile inutile

catalogarea trăsăturilor este cea mai rea. Un cuvânt este de ajuns.Dar dacă nu-l poţi găsi?"îmi place Jacob Flanders", a scris ClaraDurrant în jurnalul ei. "E atât de străin de această lume. Nu-şi dărdeloc aere şi poţi să-i spui ce vrei, deşi el este înfricoşătorfiindcă..." Dar în jurnalele de un şiling tipărite de domnul Lettseste prea puţin spaţiu de scris. Clara nu era persoana care săîncalce ziua de miercuri. Cea mai modestă şi mai neprefăcutăfemeie ! "Nu, nu, nu", ofta ea, stând la uşa serei, "nu rupe, nu

strica" - ce ? Ceva neasemuit de frumos.Dar la urma urmeloraceasta este limba folosită de o tâ-nără care iubeşte sau se fereşte

Page 65: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 65/148

de dragoste. Dorea ca momentul să continue la nesfirşit, întocmaiaşa cum era în acea dimineaţă de iulie. Dar momentele nu continuăastfel. Acum, de pildă, Jacob spunea o poveste despre o călătoriepe jos pe care o făcuse şi hanul se numea "Oala care spumegă",ceea cc, ţinând seama de numele proprietăresei... S-au tăvălit derâs. Era o glumă indecentă.Apoi Julia Eliot a spus "tânărul celtăcut" şi întrucât ca lua masa cu prim-mâniştri, desigur, a vrut săspună : "Dacă vrea să răzbată în viaţă va trebui să-şi dezlegelimba".Timothy Durrant nu făcea niciodată nici un fel d-2 observaţii.Slujnica a fost răsplătită cu foarte mare dărnicie.Domnul Soj)\vithavea o părere la fel de sentimentală ca a Clarei, deşi el a exprimat-o mult mai meşteşugitBetty Flanders era romantică în jrivinţa lui

 Archer lşi tandră în ceea ce îl priveşte pe John ; neîndeminarea lui Jacol) în casă o irita peste măsură.Căpitanul Barfoot îl plăcea pe elcel mai mult dintre băieţi ; dar cât despre motive...Aşadar se parecă bărbaţii şi femeile greşesc deopotrivă. Se pare că opiniaprofundă, imparţială şi al)solut obiectivă despre semenii noştri estetotal necunoscută. -Sântem fie bărbaţi, fie femei. Fie că sântemreci, fie ca sântem sentimentali. Ori sântem tineri, ori îml)ătrânim.In orice caz, viaţa nu este decât un cortegiu de umlre •şi Dumnezeu

ştie de ce le îmbrăţişăm cti atâta nerăl)dare şi când ne despărţim dede suferim atâta, nefiind decâT nişte umbre. Şi de ce, dacă acestlucru şi multe altele .pe deasupra sunt adevărate, de ce sântem încăsuiprinşi îîn colţul de la fereastră de închipuirea neaşteptatăcătânărul care şade în fotoliu este cel mai real, cel mai robust, celmai cunoscut dintre toate câte sunt pe lume - de ce oare ? Căci înclâpa următoare nu mai ştim nimic despre el.Acesta este modul încare înţelegem noi lucrurile. Acestea sunt împrejurările iubirii

noastre.("Am douăzeci şi doi de ani. Se apropie sfârşitul luioctombrie. Viaţa este nespus de plăcută, deşi din păcate sunt foartemulţi nătărăi în jurul nostru. Trebuie să te apuci de ceva -Dumnezeu ştie de ce. Totul este foarte vesel - în afară dedeşteptarea dimineaţa şi purtatul fracului.")- Ei, Bonamy, ce-i cuBeethoven ?("Bonamy e un tio uimitor. Ştie practic totul - nuştiemai mult decât mine despre literatura engleză, dar ei i-a citit înschimb pe toţi francezii aceia.")- Bănuiesc că vorbeşti prostii,

Bonamy. în ciuda celor spuse destine, bietul Tennyson...("Adevăruleste că trebuia să fi învăţat franţuzeşte. Crecl că acum bătrânul

Page 66: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 66/148

Barfoot vorbeşte cu mama. Hotărât, ăsta-i un lucru ciudat. Dar nu-l văd acolo pe Bonamy. La naiba cu Londra !")- Ce~ar fi să facemo plimbare sânbătă ? ("Ce se întâmplă sâmbătă ?")Apoi, scoţându-şiagenda, s-a încredinţat că seara cu petrecerea lui Durrant erasăptămână viitoare.Dar deşi toate acestea pot prea bine să fieadevărate - astfel a gândit si a vorbit Jacob - astfel si-aîncrucişat el picioarele - şi-a umplut pipa - şi-a sorbit whisky-ulşi s-a uitat o dată în agendă răvăşindu-şi părul în timp ce făceaacestea, mai rămâne totuşi ceva ce nu poate fi comunicat miei altepersoane de către nimeni altcineva decât de Jacob însuşi. Mai mult,din aceasta face parte nu Jacob, ci Richard Bonamy - camera,căruţele de piaţă, ora, chiar şi momentul istoric. După aceea,

trebuie luat în considerare efectul apartenenţei la un gen sau altul- modul cum acesta pluteşte ca un xal, vibrând astfel încât-aici'este o vale, acolo o culme, când, în fapt, poaie totul ,este netedca palma mea. Până şi cuvintele, exacte capătă un accent greşit.Dar întotdeauna ceva te îndeamnă80bă zumzăi vibrând asemeneafluturelui-sfinx la gura peşterii misterioase, înzestrându-l pe JacobFlanders cu tot felul de însuşiri pe care nu le avea nicidecum -căci deşi, cu siguranţă, şedea vorbind cu Bonamy, jumătate din

ceea ce a spus el era prea plicticos ca să fie repetat ; multe lucruride neînţeles (despre oameni necunoscuţi şi despre parlament) ; ceeace rămâne este în cea mai mare parte o chestiune de ghiceală. Totuşi noi planăm deasupra lui cuprinşi de emoţie.- Da, a spusCăpitanul Barfoot, scuturindu-şi pipa de plita căminului doamneiPlanders şi încheindu-şi nasturii la haină. Muncesc de două ori maimult dar nu mă închisese de asta.Era acum consilier municipal.Priveau noaptea care era la fel ca noaptea londoneză atât că era

mult mai limpede. Clopotele bisericii din oraş băteau oraunsprezece. Pe mare încetase vintul. Si toate ferestrele dormitoru-lui erau cufundate în întuneric - familia Page dormea ; familiaGarfit dormea ; familia Cranch dormea - în timp ce la această orăîn Londra pe colina Parliament Ilil! dădeau foc momâiei lui GuyFawkes Capitolul al şasclcuFLĂCĂRILE SE INTETLSERA."latăCatedrala Sf. Paul a striţat careva. Când lemnele s-au aprins,oraşul Londra a fost luminat pentru o clipă ; de cealaltă parte a

focului se aflau copaci. Dintre chipurile care se iveau proaspete şipline de viaţă de parcă erau pictate în galben şi în roşu ieşea în

Page 67: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 67/148

evidenţă chipul unei fete. Jocul luminii focului o făcea să pară cănu are trup. Ovalul feţei şi părul atirnau lângă foc avândîntunericul drept decor. Ca şi cum ar fi fost orbiţi de Guy Fawkes(1570-1606), organizatorul unui complot, complotul butoaielor cupraf de puşcă din 5 nov. 1605, care urmărea uciderea regelui JamesI. Complotul a eşuat, autorul fiind prins şi executat. Acesteveniment este sărbătorit în Anglia în fiecare an la 5noiembrie.Camera lui Jacobaare o eid .errcX4 :le pu )le ir e aioe ae lom-F! e zbăteau prleirourt i-4nd din "ap,I teuiide.pi"ae.d r" tr'*e de hrrM rmeT- nefelocUiOt.'! i rozal-P de vin"1-Cintec pe x'. e poet *ţcoţian Robert Bu f rarr relebrear rrâet*ia %\ loialitatea.alerga, de parcă era aşezată pe picioare nevăzute într-o parte a

camerei şi o flaşnetă împodobită cu stofă roşie si două bale cu floride hirtie zdrăngănea muzică de vals. Jacob nu stia să danseze.Stătea linfă perete fumând pipă.- Noi credem, au spus doi dintredansatori desprin-ziîdu-se de ceilalţi şi inclinându-se adine în faţalui, că tu eşti cel mai frumos bărbat pe care l-am văzut vreodată.Şii-au pus pe cap o ghirlandă din flori de hirtie. Apui cineva a adusun scaun alb aurit si l-au făcut să sadă pe el. Când treceau, oameniiîi atârnau de umeri struguri de sticlă, până când a ajuns să arate ca

o figură sculptată de pe un vas naufragiat. Apoi Florinda s-a aşezatpe genunchiul lui şi şi-a ascuns faţa în jiletcă. O ţinea pe fată cu omână, iar în cealaltă ţinea pipa.- Hai să vorbim acum desprelucruri de bun simţ, a spus Jacob în timp ce cobora colinaHaverstock Hill braţ la braţ cu Timmy Durrant între orele patru şicinci în dimineaţa zilei de şase noiembrie.Grecii - da, despreaceasta au discutat - după ce ai cumpănit bine lucrurile, după ceai savurat toate literaturile lumii, inclusiv literatura chineză şi rusă

(dar slavii aceştia nu sunt prea rafinaţi), ceea ce rămâne estesavoarea grecilor. Durrant l-a citat pe Eschil - Jacob pe Sofocle.Este adevărat că nici un grec nu ar fi putut pricepe şi nici. unprofesor nu s-ar fi putut abţine de a sublinia. N-are importanţă ; dece mai există limba greacă dacă nu pentru a fi rostită cu voce tareîn zorii zilei ? Pe deasupra, Durrant nu~l asculta niciodată peSofocle şi nici Jacob pe Eschil. Erau lăudăroşi, triumfători ; amân-durora li se părea că au citit toate cărţile din lume şi cunoşteau

toate păcatele, pasiunile şi bucuriile câte există. Civilizaţiile serânduiau în nurul lor ca florile care as-teaptă să fie culese. Ele se

Page 68: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 68/148

înfăşurau la picioarele lor ca valurile prielnice navigaţiei. Şicuprinzând cu privirea toate acestea, ivindu-se nedesluşit princeaţă, la lumina lămpii, în umbrele Londrei, cei doi tineri auhotărât in favoarea Greciei.- Probabil că noi sântem singuriioameni din lume care ştiu ce au însemnat grecii, a spus Jacob.Au băut cafea la o dugheană unde ibricele erau lustruite şi de-a lungultejghelei erau aprinse beculeţe. Lu-îndu-l pe*Jacob drept militar,proprietarul i-a povestit despre băiatul lui care se afla în Gibraltarşi Jacob a ocărit armata britanică şi l-a lăudat pe Ducele de Wellington. Şi au pornit-o mai departe pe deal în jos discutânddespre greci.Ciudat lucru - dacă stai să te gândeşti - aceastădragoste pentru limba greacă, înflorind într-o asemenea obscuritate,

schimonosită, stăvilită, totuşi ţâşnind pe neaşteptate mai ales cindieşi din camere ticsite de lume, sau după ce ai citit până lasaturaţie, sau când luna pluteşte pe crestele colinelor, sau în zilelondoneze goale, palide, nerodnice, ca un medicament specific ; olamă curată ; un veşnic miracol. Jacob nu ştia mai multă greacădecât îi trebuia să citească o piesă cu poticneli. Despre istoriaantică nu ştia nimic. Totuşi, când hoinăreau prin Londra, i se păreacă ei făceau să răsune dalele pe drumul spre Acropole şi că dacă

Sofocle i-ar fi văzut venind s-ar fi mişcat cu sprinteneală şi ar fizis "minunaţii mei confraţi", căci întregul sentiment al Atenei era.pe placul lui, liber, îndrăzneţ, înflăcărat... îi spusese pe nume fărăa-i cere îngăduinţa. Şezuse pe genunchii lui. Astfel procedau toatefemeile de ispravă pe vreinea grecilor.In clipa aceea în aer aizbucnit o lamentare jalnică, tremurătoare, şovăitoare lipsită parcăde puterea de a se desfăşura si care totuşi continua slăbind înintensitate ; la auzul căreia s-au deschis brusc cu mânie uşi pe

străzi dosnice ; muncitori călcau apăsat.Florinda era bolnavă.Doamna Durrant, suferind. de insomnie ca de obicei, afăcut o însemnare pe marginea anumitor versuri din Infernul.Claradormea cu capul adâncit în perne ; pe masa ei de toaletă trandafirirăsfiraţi şi o pereche de mănuşi lungi albe.Purtind încă pălăriacomică albă de Pierrot, Florinda "era bolnavă.Dormitorul păreapotrivit pentru asemenea nenorociri - ieftin, de culoareamuştarului, pe jumătate mansardă, pe jumătate studio, împodobit

ciudat cu stele de hârtie argintie, cu pălării ca ale femeilor din Ţara Galilor şi mătănii care atârnau de lămpi de gaz. Cât despre

Page 69: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 69/148

povestea Florindei, numele îi fusese dat de către un pictor caredorise ca acesta să însemne că floarea fecioriei ei nu fu-•sese încăatinsă. Adevărat sau nu, cert este că ea nu avea nume de familie,iar în loc de părinţi avea doar fotografia unei pietre de mormântsub care, spunea ea, era înmormântat tatăl ei. Uneori ea stăruiaasupra dimensiunilor mormântului şi se zvonea că tatăl Florindeimurise din cauza oaselor care-i tot creşteau şi nu mai puteau 'fioprite ; cum că mama ei se bucura de încrederea imui stăpân regescşi că din când în când Florinda însăşi era prinţesă, dar mai cuseamă când era ameţită. Astfel părăsită, pe deasupra şi drăguţă, cuochi trişti şi buze deopil, vorbea mai mult despre feciorie decât ofac în general femeile ; şi o pierduse doar noaptea trecută sau ţinea

la ea mai mult decât inima ce-i bătea în piept, după cum era bărbatul cu care stătea de vorbă. Dar vorbea întotdeauna cu bărbaţi? Nu, ea avea confidenta ei : mama Stuart. Stuart, după cumdoamna în cauză ţinea să sublinieze, este numele unei dinastiiregale ; dar nimeni nutia ce însemna aceasta şi care eraîndeletnicirea ei. Se ştia doar că primeşte avize poştale în fiecareluni dimi-nelţa, că ţine papagal, crede în metempsihoză şi ştie săghicească viitorul în frunze de ceai. Ea nu era decât un tapet

murdar dintr-o- casă cu apartamente de închiriat pe lângă castitateaFlorindei.Acum Florinda a plins şi a petrecut ziua lioinărind pestrăzi ; s-a oprit in Chelsea şi a privit cum curge Tamisa ; a umblatpe străzile cu magazine ; şi-a deschis poşeta şi şi-a pudrat obrajiiîn omnibuze ; a citit scrisori de dragoste, sprijinindu-le de oala delapte în lactobar ; a descoperit sticlă în zaharniţă ; a învinuit-o pechelne-riţă că vrea s-o otrăvească ; a susţinut că tinerii se holbaula ea ; şi spre seară s-a trezit mergând agale pe strada lui Jacob

când i-a venit ideea că Jacob îi plăcea mai mult decât negustoriislinoşi şi stind la masa lui (el transcria eseul despre Eticaindecenţei) şi-a scos mănuşile şi i-a povestit cum mama Stuart olovise în cap cu învelitoarea ceainicului.Jacob a crezut-o pe cuvântcă e fecioară. Şezând lângă foc, ea sporovăia despre pictori celebri. A pomenit de mormântul tatălui ei. Era nestăpânită, uşuratică şifrumoasă şi aşa erau şi femeile grecilor, cugeta Jacob ; şi aceastaera viata ; iar el bărbat si Florinda fecioară.A plecat cu unul din

poemele lui Shelley sub braţ. Doamna Stuart vorbea adesea despreel, a spus ea.Minunaţi sunt cei neprihăniţi. Să crezi că fata însăşi

Page 70: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 70/148

este mai presus de toate minciunile (căci Jacob nuv era atât deneghiob încât să creadă orbeşte), să te minunezi pizmaş de o viaţănesigură - propria lui viaţă părân-du-i-se răsfăţată si chiarclaustrată în comparaţie cu ei să ai la îndemână ca remediu suveranpentru toatebolile sufletului Adonais şi piesele lui Shakespeare ;să legi o prietenie plină de temperament în ceea ce o priveşte peea, ocrotitoare în ceea ce îl priveşte pe el, totuşi egală în ambelecazuri căci femeile, gândea Jacob, sunt întocmai ca si bărbaţii -nevinovăţie ca aceasta este o adevărată minune şi poate că la urmaurmelor nu este chiar atât de ridicolă.Căci când a ajuns acasă înseara aceea,Florinda s-a spălat mai întâi pe cap ; apoi a mâncatcremă de ciocolată, după care a deschis cartea cu poemele lui

Shelley. Adevărat, era îngrozitor de plictisită. Dar despre ce naibaera vorba ? Trebui să parieze cu sine că va întoarce pagina înaintede a mânca o altă ciocolată. De fapt a adormit. Dar avusese o zilungă, mama Stuart îi arunca,se învelitoarea ceainicului în cap ;lstrăzile îţi oferă privelişti nemaipomenite şi deşi Florinda eraneştiutoare ca o bufnită si nu avea să înveţe niciodată să citeascăcorect nici măcar scrisorile de dragoste, avea şi ea totuşisentimente proprii, îi plăceau unii bărbaţi mai mult decât alţii şi

era la cheremul împrejurărilor. Dacă era sau nu fecioară pare să fieo chestiune fără nici o importanţă. Dacă nu Poem aparţinândmarelui poet romantic englez Percy Bysslie-Shelley (1792-1822).cumva acesta este singurul lucru care are vreoimportantă.Când ea a plecat, Jacob era nelini.ştât.Toată noaptea bărbaţi şi femei s-au vânzolit în sus şi în jos pe cărări binecunoscute. Cei ce veneau acasă târziu puteau vedea umbre pe jaluzele chiar şi în cartierele cele mai respectabile. Fiecare scuar

acoperit de zăpadă sau de ceaţă îşi avea perechea sa deîndrăgostiţi. Toate piesele tratau aceeaşi temă. Din ajceastă cauză*aproape în fiecare noapte mulţi îşi zburau creierii m :amere dehotel. Când trupul scăpa neschilodit rareori inima ajungea înmormânt nevătămată. în teatre şi în romanele populare se discutapuţin despre alte lucruri. Totuşi spunem că aceasta nu are nici oimportanţăBa cu Shakespeare şi Adonais, ba cu ]\lozart şiepiscopul Berkeley - alegeţi pe cine doriţi - faptul este ascuns,

şi pentru cei mai mulţi dintre noi serile trec onorabil sau doar cufreamătul produs de un şarpe alune-când prin iarbă. Dar tăinuirea

Page 71: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 71/148

în sine abate mintea de la scris si de la sunet. Dacă Florinda ar fiavut minte arrfi putut citi cu ochi mai limpezi decât noi.Ea şi cele de seama ei au rezolvat problema transformând-o într-o bagatelă, adică spălarea mâînilor în fiecare seară înainte de amerge la culcare, singura greutate constând în preferinţa pentru apacaldă sau rece şi acest lucru odată hotărât mintea îşi poate urmacalea nestingherită.Şedeau la o măsuţă în restaurant. Florinda îşisprijinea coatele pe masă şi-şi ţinea bărbia în căuşul mâînilor.'Vlantia îi alunecase în spate. Ea a apărut acoperită cu mărgelestrălucitoare aurii şi albe, cu chipul care îi înflorea din trup,nevinovată, uşor îmbujorată, ochii ei privind candid în jur sauoprindu-se asupra lui Jacob şi zăbovind. Ea vorbea :- Ştii lada

aceea neagră mare pe care australianul a lăsat-o în camera mea cufoarte mult timp în urmă ?... După părerea mea, blănurile leîmbătrânesc pe femei... Acela care a intrat acum e Bechstein... Măîntrebam cum arătai când ai fost băieţaş, Jacob. Ciugulea din cornşi se uita la el.•- Jacob. Eşti ea una din statuile acelea... Cred căîn Muzeul Britanic sunt lucruri drăguţe, nu-i aşa ? O sumedenie delucruri drăguţe... spunea ea visătoare. Camera se umplea de oameni; căldura sporea. Conversaţia dintr-un restaurant este conversaţia

unor somnambuli bui-maici, sunt atâtea lucruri de privit - atâtazgomot - alţi oameni vorbind. Poţi să auzi fără să vrei ? Da, darnoi nu trebuie să fim auziţi.*- Asta numai Ellen Nagle poate s-ofacă - fata aceea... şi aşa mai departe.- Sint grozav de fericită decând te cunosc pe tine. Jacob. Eşti un om atât de bun. Cameradevenea tot mai plină ; conversaţia mai zgomotoasă ; zăngănitulcuţitelor mai tare.- Ei bine, înţelegi, ceea ce o face să spunăasemenea lucruri este...Ea s-a oprit. Toţi ceilalţi s-au oprit de

asemenea.- Mâine... duniinică... groaznic... să-mi spui... du-teatunci ! Trosc ! Şi a zbughit-o afară.La masa vecină glasul seridica din ce în ce mai sus" Deodată femeia a izbit' farfuriile depodea. Bărbatul a rămas acolo. Toată lumea se holba. Apoi - Ei bine, bietul om, nu trebuie să ne zgâîm, Ce dandana ! Ai auzit, ce-a spus ? Zău că arată ca o smintită ! Probabil că n-a fost laînălţimea situaţiei. Tdt muştariil pe faţa de masă. Chelnerii carerâdeau.Jacob o observa pe Florinda. Cum stătea aşa zgâin-du-se i s-

a părut că citeşte pe feiţa ei o sminteală în-| grozitoare.INegresa cupană de dansatoare la pălărie a zbughit-a afară.Totuşi trebuia să se

Page 72: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 72/148

ducă undeva. Noaptea nu este un ocean întunecat zgoniotos în carete scufunzi sau navighezi ca o stea. De fapt era o noapte umedă denoiem- brie. Lămpile din Soho formau pe trotuar pete mari delumină tulbure. Străzile lăturalnice erau destul de întunecoasepentru a adăposti pe bărbatul sau femeia ce se rezenvi de uşi. Când Jacob şi Florinda s-au apropiat s-a ivit o femeie.I-a căzut o,mănuşă, a spus Florinda.. Jcob, gră-bindu-se s-o ajungă, i-aînminat-o.l-a mulţumit cu un potop de cuvinte; a făcut caleîntoarsă; i-a căzut iarăşi mănuşa. Dar de ce ? Pentru cine ?întretimp unde ajunsese cealaltă femeie ? Dar bărbatul ?Lumina străziinu ajunge atât de departe ca să putem afla. Glasurile mânioase,lascive, deznădăjduite, pasionate nu se deosebeau prea mult de

zgomotele pe care le fac noaptea animalele închise în cuşcă. Opriţiun bărbat; în-trebaţi-l în ce direcţie trebuie să mergeţi. O să văspună. Dar ţi-e frică să-l întrebi încotro trebuie să mergi. De ce netemem oare ? - De ochiul omenesc. Deodată trotuarul seîngustează - se cască hăul. Iată ! S-au contopit cu el - atât bărbatul cât şi femeia. Ceva mai departe, trâmbiţându-şi zgomotoslăudabila-i trăinicie, o pensiune îşi etalează în spatele unor ferestrefără perdele dovada sănătăţii morale a Londrei. lată-i şezând în

plină lumină, îmbrăcaţi ca nişte doamne şi domni, pe scaune de bambus. Văduvele oamenilor de afaceri dovedesc stăruitor că suntînrudite cu judecători. Soţiile negustorilor de cărbuni ripostează peloc că părinţii lor aveau vizitii. O slujnică aduce cafea şi coşul culucru de mână trebuie pus deo-pirte. Şi au continuat astfel înîntuneric trecând ba pe lângă o fată care-şi vindea farmecele, ba pelângă o bătrână care nu te îmbia decât cu chibrituri, trecând pelângă mulţimea din staţia de metrou, femeile cu părul acoperit cu

 voal, în cele din urmă trecând doar pe lângă uşi închise, tocuri deuşă sculptate şi pe lângă im poliţist singuratic. Jacob ţinând-o peFlorinda de braţ a ajuns la camera lui şi aprinzând lumina n-auscos o vorbă.- Nu-mi placi când arăţi aşa, a spus Florinda.Este oproblemă ce nu poate fi dezlegată. Trupul este înhămat la un creier.Frumuseţea merge mână în mână cu prostia. Ea şedea acolozgâindu-se la foc aşa cum se zgâise la borcanul cu muştar spart. înciuda faptului că Jacob apăra indecenţa, el se îndoia că preferă

indecenţa în stare brută. El manifesta o puternică preferinţă pentrusocietatea bărbaţilor, pentru camere retrase şi operele

Page 73: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 73/148

claH50sicilor ; şi era gata sâ-şi verse mânia pe oricine care sefăcea vinovat de a fi rânduit astfel viata.Atunci Florinda şi-a pusmâna pe genunchiul lui.La urma urmelor nu era deloc vina ei. Dargindul acesta l-a întristat. Nu nenorocirile, crimele, moartea, bolilesunt cele care ne îmbătrânesc si ne vâră în mormânttcifelul în care oamenii privesc şi râd şi aleargă pe scărileomnibu/elor.O femeie proastă se slujeşte însă de orice pretext. El i-a spus că iljdoare capul.Dar când ea l-a privit fără să rostească uncuvânt, pe jimiătate tiiicind, pe jiunătate înţelegând, cerându-şipoate iertare, oricum spunând cum spusese el "Nu-i deloc vinamea", cu trupul drept şi frumos, cu cliipul ca o cochilie în învelişulei, atunci el si-a dat seama că mănăstirile S9 clasicii nu sunt de

nici un folos.Problema nu poate fi dezleată.Copitoiiii (11$()ptclC(iCAM l.N ACEST RÂSTIMP o firmă comercială careavea legături cu Orientul a scos pe piaţă floricele de hârtie care sedeschideau în contact cu apa. Cum era obiceiul ca la sfârşitulmesei să .se folosea.scă un bol de spălat degetele, noua descoperires-a dovedit de mare folos.. în aceste mici lacuri adăpostitefloricelele colorate înotau şi limecau ; treceau pe.ste valuri line,alunecoase şi uneori se sfărâmau şi stăteau ca nişte pietricele pe

fundul de sticlă al vasului. Soarta lor era urmărită de ochi atenţi şiîncântători. Aceasta este neîndoielnic o descoperire care duce laimirea inimilor şi la întemeierea căminelor. Florile de hârtie auînfăptuit tocmai acest lucru.Nu trebuie însă .să ne închipuim că eleau înlăturat florile naturale. Trandafirii, crinii şi mai cu seamăgaroafele priveau peste marginile vazelor şi măsurau viaţastrălucitoare şi sfârşitul fulgerător al rudelor lor artificiale.DomnulStuart Ormond a făcut tocmai această observaţie ce a fost

considerată încântătoare si sase luni mai târziu Kitty Craster s-acăsătorit cu el graţie acestui fapt.51- 4IDar nu ne putem lipsiniciodată de flori naturale. Dacă am putea, atunci viaţa omeneascăar fi cu totul altfel. Căci florile se ofilesc ; crizantemele sunt celemai plă-pânde ; desăvârşite în timpul nopţii ; îngălbenite şi istovitea doua zi dimineaţă - nevrednice de a fi privite, în general,garoafele se păstrează cel mai bine, deşi preţul lor este exorbitant ;întrebarea cre se pune este însă dacă este înţelept să fie legate cu

sirmă. Unele florării recomandă acest lucru. Desigur că acesta estesingurul mod de a le păstra la im dans. Este discutabil însă dacă

Page 74: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 74/148

acest lucru este necesar la un dineu, în afară de cazul când estefoarte caid în camere. Bătrâna doamnă Temple obişnuia sărecomande o frunză de iederă - doar una sin-gură - cufundată în vază. Ea spunea că apa se păstrează curată zile în şir. Dar existătmele motive să credem că bătrâna doamnă Temple greşea.Darmicile cărţi cu nume gravate pe ele sunt o clies-tiune mai serioasădecât florile. S-au istovit mai mulţi cai, şi-au irosit viaţa mai mulţi vizitii şi s-au pierdut în mod zadarnic mai multe ore bune dupăamiaza, decât toate câte ne-au slujit la câştigarea bătăliei de la Waterloo, şi pe deasupra să mai şi plătim pentru ea. Micii demonisunt izvorul unui număr la fel de mare de amânări, nenorociri şitulburări ca şi bătălia însăşi. Uneori doamna Bonham tocmai ieşea ;

alteori este acasă. Dar chiar dacă s-ar în-tâmpla să fie înlocuitecărţile, ceea ce pare puţin probabil, rămân forţele nesupuse caredezlănţuie furtuni în viată, tulburând dimineţi rodnice si şubrezindstatornicia după-amiezelor - cu alte cuvinte croitoresele şicofetăriile. Şase iarzi de mătcise ajung să acopere un trup ; ce seîntâmpla însă dacă trebuie să născoceşti şase sute de modelediferite pentru acelaşi trup şi de două ori mai multe culori ? Iar înmijlocul acestei tărăşenii se iveşte chestiunea urgentă a budincii cu

ciucuri de frişca colorată în verde şi creneluri din cremă demigdale, care nu a sosit încă.Ceasurile ca nişte flamingo filfiiauuşor din aripi pe bolta cerească, dar de fiecare dată îşi cufundauaripile în întunericul ca smoala ; de exemplu, Notting Hill sauîmprejurimile din Cierkenwell. Nu-i de mirare că limbaitalianărăminea o artă tainică iar pianul cânta întotdeauna aceeaşisonată. Ca .să cumperi o pereche de ciorapi cu ehisticpentru doamna Paqe, văduvă in virstă de şaizeci şi trei de

ani care primeşte cinci şilingi drept ajutor pentru săracişi sprijin din partea imicului ei fiu angajat la vopsitoriaDomnilor Mackie, care suferă iarna de plămâni, trebtiie săsrii scrisori, să complete/i coloane cu acelaşi scrisrotund, neafectat care a coasemnat in atenda tipărită dedomnul Letts că vremea este frumoasă,, copiii sunt niştediavoli şi că Jacob Flanders este o fiinţft nepămintească.Clara Durrant a procurat ciorapii, a cân-tat sonata, a pus

apă în va/e, a adus budinca, a lăsat deoparte cărţile, sicând a fost născocită invenţia cu florile de hârtie ce

Page 75: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 75/148

pluteau în holurile de spălat degetele la masă ea a fostunul dintre cei ce se minunau cel mai mult de scinda lor \iată.Ii lipseau nici poeţii care să celebreze această temă.De exemplu, Edvvin Mallet a scris versuri care se înche-iau astfel :"Şi Chloe în priviii le prevestea sfirsitui".şi care aufăcut-o pe Clara să njşească la prima lectură şi să rida lacea de-a doua, zicând că numai el jDutea face asta, să-ispimă Chloe când numele ei era Clara. Ce tânăr caraghios! Dar cind, într-o dimineaîă ploioasă între orele zece şiunsprezece, Edwin Maltet şi-a pus viaţa la picioarele ei,ea a ftigit afară din cameră şi s-a a.scuns in dormitor, iartoată dimineaţa aceea Timothy, care se afla în camera de

dedesubt, nu a putut să-şi facă treaba din cauza suspinelorei.- Ceea ce este urmarea faptului că te-ai distrat, aspus doamna Durrant cu asprime, parcurgind cu privireacarneţelul de bal însemnat peste tot cu aceleaşi iniţiale,mai bine zis ele erau altele de data aceasta - K.B. In lotde E.M. Acum era vorba de lâichard B(jnainy, tinărul cunas CI la Wellington.- Dar nu m-aş putea mărita niciodatăcti un uarbat cu un asemenea nas, a zis Clara,- Prostii,

a răspuns doamna Durrant.- Dar sunt prea aspră, îşi ziseea. Căci Clara, pier52zându-şi cu totul vioiciunea, a rupt în bucăţi carneţelul de bal şi l-a azvârlit pe grătarulcăminului.Acestea erau urmările foarte grave ale inventării florilorde hirtie care plutesc în boluri.- Vă rog să nu mă prezentaţi. Vreau să privesc, a spus Julia Eliot ocupându-şi locul lângă perdea,aproape vizavi de uşă. Lucrul cel mai amuzant, a continuat ea,adresindu-se domnului Salvin care, fiind şcliiop, primise un scaun,

lucrul cel mai amuzant la o petrecere este să priveşti oamenii - tot venind şi plecând, venind şi ple-cind.- Ultima oară ne-am întâlnitla familia Farquhar" zise domnul Salvin.' Biata femeie ! Multe maiare de îndurat !- Ce încântătoare e ! a exclamat domnişoara Eliotcând Clara Dtirrant a trecut pe lângă ei.- Da' care dintre ele... ?întrebă domnul Salvin, coborând glasul şi vorbind pe un tonglumeţ.- sunt atât de multe..., răspunse domnişoara Eliot. Treitineri stăteau în uşă căutând-o cu privirile pe amfitrioană.- Nu ţi-

o aminteşti pe Elizabeth aşa cum mi-o amin-' tesc eu, zise domnulSalvin, dansând dansuri scoţiene laianchorie. Clara nu are

Page 76: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 76/148

temperamentul mamei ei. Clara e puţin cam palidă.- Ce oamenideosebiţi poţi vedea aici ! spuse domnişoara Elirtt.- Din fericire,pe noi nu ne conduc ziarele de seară, zise domnul Salvin.- Eu nule citesc niciodată, răspunse domnişoara Eliot. Nu mă pricep delocla politică, adăugă ea,- Pianul este acordat, spuse Clara, trecândpe lângă ei, dar poate va trebui să rugăm pe cineva să ni-l aducă,-O să danseze ? întrebă domnul Salvin.- Nimeni nu vă va deranja,replică doamna Durrant pe un ton peremptoriu pe când trecea.-- Julia Eliot. Dar e Julia Eliot ! zise bătrâna Lady lâibbert, întinzândamândouă mâinile. Si domnul Salvin. Ce-o să se întâmple cu noi,domnule Salvin ? După câte cunosc eu despre politica britanică...- Draga mea, aseară1mă gândeam la tatăl tău - unul din cei mai

 vechi prieteni, domnul Salvin. Să nu-mi spui acum că fetele dezece' ani nu sunt capabile să iubească ! Il cunoşteam peShakespeare în întregime pe de rost înainte de a împlini zece ani,domnule Salvin !- Nu mai spuneţi, zise domnul Salvin.- Chiaraşa, spuse Lady Hibbert. ,- Oh, domnule Salvin, îmi pare aşa derău...- Dacă ai să fii atât de drăguţă să mă ajtiţi, eu mă voiretrage, spuse domnul Salvin.- Veţi şedea lângă mama, zise Clara.Se pare că aici vine toată lumea... Domnule Calthorp, să vă prezint

domnişoarei Edwards.thorp.Plecaţi undeva de Crăciun ? întrebădomnul Cal-Da, dacă fratele meu primeşte permisie, răspunsedomnişoara Edwards.- în ce regiment este ? întrebă domnulCalthorp.- Douăzeci husari, răspunse domnişoara Edwards.-Poate că-l cunoaşteţi pe fratele meu ? zise domnul Calthorp.-l Mătem că nu v-am auzit bine numele, spuse domnişoara Edwards.-Calthorp, răspunse domnul Calthorp.- Dar cum se putea dovedi căslujba de căsătorie s-a ţinut cu adevărat ? întrebă domnul

Crosby.- Nu există nici un temei de îndoială că Charles JamesFox..., începu să spună domnul Burley ; dar la acestea doamnaStretton i-a spus că ea o cunoştea bine pe sora lui, că stătuse la eacu mai puţin de şase săptă-mâni în urmă şi considera casaîncântătoare dar deprimantă în timpul iernii.Umbli ca fetele dinziua de azizise doamnaForster.Domnul Bowley privi în jur şizărind-o pe Rose Shaw se îndreptă către ea şi întinzându-şi bruscmâinile a ex-clamat ; "Ei bine- Nimic !, a răspuns ea. Absflut

nimic - deşi i-am lăsat intenţionat singuri toată după-amiaza.-Ei, poftim ! a spus domnul Bowley. Am să-l invit pe Jimmy la

Page 77: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 77/148

micul dejun.- Dar cine ar putea oare să-i reziste ? strigă RoseSiiaw. Scumpă Clara - ştiu că nu trebuie să te opresc...- Stiu cătu si domnul Bowley birfiti de mama focu-lui, zise Clara.- Viaţa ehaină - viaţa e dezgustătoare ! a strigat Rose Shaw.- Chestia astanu e cine ştie ce, nu-i aşa ? ii spuse Timothy Durrant lui .Jacob.-Femeilor le place.- Le place ce ? Întrebă Charlotte Wilding,apropri-indu-se.-- De unde ai apărut ? întrebă Timothy. Ai fost lamasă undeva, probabil.- Nu văd de ce să nu fi fost, răspunseCharlotte.- Trebuie să mergem jos, zise Clara trecând pe lângă ei.Ia-o pe Charlotte, Timothy. Ce mai faceţi, domnule Flanders ?-îmi pare bine, domnule Flanders, spuse Julia Eliot întinzindu-imâna. Ce vi s-a întâmplat ?"Cine-i Silvia şi cc face ? Că bărbaţii

toţi o laudă ?"cântă Elsbeth Siddons.Toţi stăteau la locurile lor sauşedeau dacă găseau un scaun liber.- Ah, suspină Clara, care stătealângă Jacob, pe la jumătatea cintecului."S-o cintăm pe Silvia darăîn desăvirşirea-i rară Muritori întrece iară Ce pe-ăst pământadăstară Cununi i-aduceti în dar.**cânta Elsbeth Siddons.'- .h îexclamă Clara tare şi bătu din palmele în-mănuşate ; şi Jacob băteadin palme fără mănuşi ; apoi54lea s-a dus in faţă şi-i indruma peoameni să intre de la uşă. I- Locuieşti la Londra ? mtrebă

domnişoara Julia Eliot.- Da, răspunse Jacob. /- Ai un apartament?- Da.- Iată-l pe domnul Clutterbuck. întotdeauna îl vezi aici pedomnul Clutterbuck. Mă tem că acasă nu e prea fericit. Se spune cădomnul Clutterbuck..., zise ea cobo-rând glasul. De aceea locuieştela familia Durrant. Erai acolo când au jucat piesa domnului Wortley ? Oh, nu, desigur că nu - în ultima clipă, ai auzit - îmiamintesc că a trebuit să pleci la mama dumitale la Harrogate. Cumspuneam, în ultima clipă, tocmai când totul era pregătit, costumele

şi celelalte erau gata - Acum Elsbeth o să cânte din nou. Clara oacompaniază la pian sau cred întoarce paginile pentru domnulCarter. Nu, domnul Carter cântă singur. E Bach, şopti ea în timp cedomnul Carter cânta primele note.îţi place muzi(?a ? întrebădoamna Durrant.Da, îmi place să ascult, răspunse Jacob. NumăClara Durrant.- Da, o îngheţată. Repede. Acum, a răspuns ea.Si au coburât.Dar la jumătatea drumului i-au întâlnit pe domnul şidoamna Gresham, pe Herbert Turner, pe Sylvia Rashleigh şi un

prieten pe care aceştia avuseseră curajul să-l aducă1)6pricep delocla muzică.- Foarte puţini oameni se pricep, spuse doamna Durrant.

Page 78: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 78/148

Cred mai degrabă că nu te-au învăţat. De ce, Sir Jasper ? - Sir Jasper Bingham - domnul Flanders. De ce nu învaţă nimeni nimicdin ceea ce ar trebui să ştie. Sir Jasper ? l-a lăsat stând în picioarelingă perete.Nici unul dintre cei doi domni nu a rostit o vorbă umpde trei minute, deşi Jacob s-a mişcat vreo câţiva centimetri lastingă şi apoi tot atâţia la dreapta. După care Jacob a mormăit şi atraversat camera.- \'rei să vii să serveşti ceva ? a întrebat-o elpedin America "ştiind că doamna Durrant - dorind să-i aratedomnului Pilcher...".- Domnul Pilcher din New York - Dinsaeste domnişoara Durrant.- Despre care am auzit atitea, spusedomnul Pilcher inclinându-se ceremonios.După care Clara l-apărăsit.Capitolul dl optuicuCAM PE LA NOUA ŞI JUMĂTATE

 JACOB pleca de acasă trintind uşa camerei lui, trintind alte uşi,cumpă-rându-şi ziarul, urcând în omnibuz sau, dacă vremea erafrumoasă, mergând pe jos aşa cum fac şi alţii. Capul aplecat, un birou, un telefon, cărţi legate în piele verde, lumină electrică..."Cărbuni, domnule ?"... "Ceaiul dumneavoastră, domnule"...Conversaţie despre fotbal, despre echipele Ilotspurs, riarlequins ; laora şase jumătate curierul aducea ziarul "Star" ; ciorile din Gray'sInn zburau deasupra capului ; ramuri subţiri şi fragile prin ceaţă ;

iar prin vuietul circulaţiei un glas strigând din când în când :"Verdict - verdict - câştigător - câştigător", în timp ce într-uncos se acumulează scrisori, Jacob le semnează şi fiecare-seară îlgăseşte, când îşi scoate haina, cu un alt muşchi al creierului într-ostare de încordare.Apoi, uneori, o partidă de şah ; sau un film înstrada Bond sau o plimbare lungă pe jos spre casă ca să ia aer cuBonamy la braţ, mergând gânditor, cu capul dat pe spate, lumeaîntreagă un spectacol, luna timpurie deasupra turlelor ivindu-se

spre a fi slăvită, pescăruşii cu zborul înalt, Nelson în vârfulcolumnei scrutând orizontul şi lumea corabia noastră.în acestrăstimp, scrisoarea bietei Betty Flanders, sosită cu cel de-al doileacurier, stătea pe masa din hol -' Una din cele patru instituţii juridice din Anglia (Lincoln*s Inn. The Inner Temple, The Middle Temple, Gray's Inn) care acordă dreptul de a profesa avocatura.7 -Camera lui Jacobbiata doamnă Flanders scriind numele fiului ei,stimatului Jacob Alan Flanders, aşa cum fac mamele, şi cerneala

spălăcită, întinsă, dovedind cum mamele, acolo în Scarborough,scriu în grabă în jurul focului cu picioarele pe grătarul căminului,

Page 79: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 79/148

după ce s-au strâns ceştile de ceai, şi nu reuşesc niciodată, absolutniciodată să spună ceea ce au de spus - probabil aceasta - Nuumbla cu femei destrăbălate, fii cuminte ; poartă cămăşile groase şiîn-toarce-te, întoarce-te, întoarce-te la mine.Dar ea nu spuneanimic din toate acestea. "îţi aduci aminte de bătrâna domnişoară Wargrave care a fost atât de bună când ai avut tuse convulsivă ?"scria ea : "în cele din urmă s-a pi-ăpădit, săraca. Le-ar face plăceredacă le-ai scrie şi tu. Ellen a venit pe la mine şi am petrecut o ziagreabilă făcând cumpărături. Bătrânului Mouse au început să-iînţepenească încheieturile şi trebuie să-l ajutăm să urce cel mai micdeal. în sfârşit, Rebecca, nu pot spune după câtă aşteptare s-a dusla domnul Adamscjn. El spune că trebuie să-i extragă trei dinţi.

 Vremea este "itât de blândă pentru anotimpul în care ne aflăm,perii au dat muguraşi. Şi doamna Jarvis mi-a spus - "DoamneiFlanders îi plăcea doamna Jarvis, zicea întotdeauna despre ea căeste prea currsecade pentru un loc atât de liniştit si, măcar că nu-iasculta niciodată nemulţumirea şi la sfârşit (ridicind privirea, vmiezind firul în gură sau scoţându-şi ochelarii) ii spunea că puţinăturbă înfăşurată în jurul rădăcinilor de stinjenel le fereşte de îngheţşi că vânzarea de la Parrot va fi marţea viitoare "să nu uiţi'

Doamna Flanders ştia exact ceea ce simţea doamna Jarvis ; şi ceinteresante erau scrisorile ei despre doanma Jarvis, dacă cineva le-ar fi putut citi an de an - lucrările ample nepviblicate alefemeilor, scrise la gura sobei cu cerneală spălăcită, uscate deflăcări deoarece sugativa e uzată şi plină de găuri, iar peniţadespicată şi grunzu-roasă. Apoi Căpitanul Barfoot. Lui ii zicea"Căpitanul* vorbea despre el deschis, deşi niciodată fără reticenţe.Căpitanul se interesa pentru ea cu privire la peticul de pământ al

lui Garfit, îi dădea sfaturi despre pui ; putea promite profituri sausuferea de sciatică ; ori doamna Barfoot nu ieşise din casă desăptămâni de zile ; ori Căpitanul spunea că lucrurile arată prost,adică politica, de-55oarece cum bine ştia Jacob, uneori, cind searaera pe sfârşite, Căpitanul vorbea despre Irlanda ori despre India.Iar apoi doamna Flanders cădea într-un fel de visare despre Morty,fratele ei. pierdut de atâţia ani - oare îl capturaseră băştinaşii, ise scufundase vaporul - oare Amiralitatea o să-i comunice ?

Căpitanul scuturându-şi pipa, după cum ştia Jacob, ridicându-se săplece, întin-zându-se cu greutate să ia de jos ghemul care se

Page 80: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 80/148

rostogolise sub scaun. Discuţia despre ferma de păsări re\'enea înrepetate rânduri, femeia, chiar şi la cincizeci de ani, cu o inimănăvalnică, plăsmuind un viitor nebulos cu o droaie de găini de rasaLeghorn, Cochinchina, Orpington. El se afla, ca şi Jacob, în spateleplanului ei, dar puternic cum era el, proaspăt şi plin de vigoare,alergând încoace şi încolo, certând-o pe neoecca.Scrisoarea stăteape masa din hol ; venind in seara aceea, Florinda a luat-o cu ea, apus-o pe masă când il săruta pe Jacob şi acesta, văzind scrisul, alăsat-o acolo sub lampă, intre cutia de biscuiţi şi cutia pentrututun. Ei au închis uşa dormitorului în urma lor.Salonul nici nu ştiaşi nici nu-i păsa. Uşaera incliisa şi e o naivitate să-ţi închipui căatunci când scârţâie lemnul vesteşte altceva decât faptid că şoarecii

nu stau degeaba şi că lemnul însuşi este uscat. Aceste case vechisunt clădite numai din cărămidă şi lemn, udate cu sudoareomenească, măcinate de josnicia omenească. Dar dacă pliculalbastru deschis care stătea lingă cutia de biscuiţi ar fi avutsentimente materne, inima i-ar fi fost sfişiată de scârţiitul slab, demişcarea bruscă. In spatele uşii se petrecea ceva dezgustător, seafla o prezenţa alarmantă şi o cuprindea spaima ca în faţa morţiisau ca la naşterea unui copil. Ar fi, poate, mai bine să dea năvală

înăuntru şi să privească lucrurile în faţă, decât să şadă înanticameră iscultind scârţiitul slab, mişcarea bruscă, deoareceinima îi era mărită şi o săgeta durerea. Fiul meu, fiul meu -acesta ar fi strigătul ce l-ar rosti ea pentru a-şi ascunde imaginealui întins împreună cu Florinda, lucru de neiertat, absurd la ofemeie cu trei copii care locuieşte la Scarborough. Vina era aFlorindei. într-adevăr, când s-a deschis uşa şi cei doi au ieşit,doamna Flanders s-ar fi năpustit asupra ei, numai că cel care a ieşit

primul a1fost Jacob în haină de casă, curtenitor, de o frumuseţe-sănătoasă, ca un prunc după ce a fost scos ia aer, cu ochii limpezica apa de izvor. îl urma Florinda întinzându-se leneş, căscând uşor,aranjându-şi părul la oglindă - în timp ce Jacob citea scrisoareamamei lui. -Să discutăm despre scrisori - cum sosesc ele la micu., dejun şi seara, cu timbre galbene şi timbre verzi imortalizate deştampila poştei - căci să vezi propriul tău plic pe masa altcuivaînseamnă să-ţi dai seama cât de' repede faptele se dezbină şi devin

străine. Atunci, în sfârşit, se vădeşte puterea minţii de a părăsitrupul şi poate că ne temem ori urâm ori dorim să nimicim această

Page 81: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 81/148

nălucire a propriei noastre fiinţe zăcând pe masă. Totuşi există şiscrisori care vestesc pur şi simplu că dineul are loc la ora şapte ;altele prin care se comandă cărbuni, se stabilesc întâlniri. Mânacare le-a scris abia se simte şi cu atât mai puţin vocea sau privireaîncruntată a celui ce le-a scris. Ah, dar când poştaşul bate la uşă şisoseşte scrisoarea, minunea pare să se repete întotdeauna - seredescopcrăs darul vorbirii. Respectabile sunt scrisorile, nesfirşitde curajoase, abandonate şi pierdute.Dar fără ele viaţa s-ardezintegra. "Veniţi la ceai, veniţi la cină, ce-i adevărat în povesteaasta ? Aţi aflat noutăţile ? în capitală viaţa este veselă ; dansatoriiruşi...' Acestea sunt reazemul şi punctul nostru de sprijin. Eleleagă zilele una de alta şi fac ca viaţa să fie de o rotunjime

desăvârşită. Şi totuşi, şi totuşi... când mergem la cină,, cândstrângând vârful degetelor sperăm să ne întâlnim' undeva curând, însufletul nostru se furişează o îndoială. Acesta este oare modul celmai chibzuit de a ne petrece zilele ? Lucrurile rare, limitate, ce nise oferă atât de curând - să bei ceai ? să iei masa undeva ? Şiînsemnările se adună. Şi telefoanele sună. Şi pretutindeni undemergem ne înconjoară cabluri şi conducte pentru a duce maideparte glasurile care încearcă să pătrundă înainte ca ultima carte

poştală să fie distribuită şi zilele să se sfâr-şească. "încearcă săpătrundă", căci când ridicăm ceaşca, când strângem mâna, când neexprimăm speranţa, ceva ne şopteşte : Oare asta-i totul ? Nu voiputea oare niciodată să ştiu, să fiu părtaş, să fiu sigur ? Să fiusortitoare ca toată viaţa să scriu scrisori, să transmit opinii, care seaud la masă la ceai, se şterg în timpul drumului, fixînd întâlniri, întimp ce viaţa se iroseşte, să răspund invitaţiilor la masă ? Totuşiscrisorile sunt respectabile, iar telefonul temerar, deoarece

călătoria este singuratică şi dacă, uniţi prin bileţele şi telefoaneintrăm în lume, poate - cine ştie ? - am putea reuşi să şi stăm de vorbă printre altele.Ei bine, oamenii au încercat. Byron a scrisscrisori. La fel şi Covvper. De secole de-a rândul pupitrul de scrisconţine hârtie de scris bună de întrebuinţat tocmai la comunicăriledintre prieteni. Artiştii cuvântului, poeţii din vecliime au trecut dela coala care dăinuie la coala care se distruge, dând la o parte tavapentru servit ceai, tră-gându-se spre foc (căci scrisorile se scriu

când întunericul se îndeseşte în jurul unei peşteri luminate de foc),şi şi-au asurriat sarcina de a ajunge, de a atinge, a pătrunde în

Page 82: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 82/148

inima omului. Dacă acest lucru ar fi cu putinţă ! Dar cuvintele aufost folosite prea adesea : au fost atinse şi răsturnate şi părăsite înpraful străzii. Cuvintele pe care le căutăm noi atârnă aproape decopac. Venim în zori şi le găsim proaspete şi suave subfrunze.Doamna Flanders scria scrisori ; doamna Jarvis scria şi eaca şi doamna Durrant. Mama Stuart în fapt parfuma paginileadăugându-le astfel o mireasmă pe care limba engleză nu o are. Jacob scrisese la vremea lui scrisori lungi despre artă, morală şipolitică adresate tinerilor de la colegiu. Scrisorile Clarei Durranterau scrisori copilăreşti. Florinda - obstacolul ce se înălţa în faţaFlorindei când lua pana să scrie era de netrecut. Tnchipuiţi-vă unfluture, o libelulă ori o altă insectă înaripată lipită de o rămurea

plină de noroi pe care o rostogoleşte pe o pagină. Scrisul ei eraînfiorător. Sentimentele ei erau infantile. Si din cine stie ce motiv,când scria îsi mărturisea ere-dinţa în Dumnezeu. Mai erau apoicrucile - urmele de lacrimi si scrisul însuşi fără sir si reabilitatnumai de faptul - care o reabilita întotdeauna pe Florinda - defaptul că ea ţinea la ceva. Da, fie că era vorba de cremă deciocolată, de o baie fierbinte, sau de forma chipului ei în oglindă.Florinda nu puta să simuleze un sentiment, după cum nu putea să

 bea whisky. Refuzul ei era lipsitde cumpătare. Oamenii mari suntdemni de încredere şi aceste prostituate mărunte, zgâindu-se la foc,scoţându-şi puful pentru pudrat, rujându-şi buzele la câţivacentimetri de oglindă sunt de o fidelitate inviolabilă (gândea Jacob).Apoi a zărit-o ivindu-se pe strada Greek la braţul unui alt bărbat.Lumina lămpii cu arc îl scălda de sus până jos. Stătu o glipănemişcat sub lampă. Strada era împestriţată de umbre. Alte siluetesingure sau câte două se revărsau, traversau strada şovăind si au

şters imaginea Florindeil t osi a bărbatului.Lumina îl scălda pe Jacob de sus până jos. Ii puteai vedea desenul de pe stofapantalonilor, vechile noduri de pe baston, şireturile de la pantofi,mâinile goale şi faţa.Era ca şi cum o piatră ar fi fost măcinată şiprefăcută în praf, ca şi cum scântei albe ar fi zburat dintr-o piatrăde ascuţit plumburie care era spinarea lui ; ca şi cum calea feratăaeriană ar fi coborât în străfunduri şi ar fi căzut la nesfirşit. Aşaera chipul lui.Dar să ştim ce se petrecea în mintea lui este o cu

totul altă chestiune. Admitând diferenţa de vârstă de zece ani sideosebirea de sex, primul sentiment ce-l încerci este teama de el.

Page 83: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 83/148

 Această teamă este înăbuşită de dorinţa de a-l ajuta - un sentimentcopleşitor, raţiunea şi ora de noapte. Imediat după aceea urmeazămânia - faţă de Florinda, faţă de soartă şi apoi se revarsă unoptimism nesăbuit. "Desigur, pe stradă este acum destulă lumină cas'ă înece în aur toate grijile noastre !" Ah, ce rost are să spuiaceasta ? Chiar când vorbeşti şi priveşti peste umăr spreShaftesbury Avenue, destinul face o crestătură în fiinţa lui. S-aîntors să plece. Să-l urmăm înapoi în apartamentul lui, nu - nu vom face asta.Si totuşi, aceasta este exact ceea ce facem. El aintrat în casă şi a închis uşa, deşi orologiile oraşului băteau numaiora unu fără zece. Nimeni nu se poate culca la ora zece. Nimeni nuse gândeşte să se ducă la culcare. Era o zi mohorâtă de ianuarie,

dar doamna Wagg stătea în pragul uşii de parcă aştepta să seîntâmple ceva. Cânta58mO flaşnetă ca o privighetoare neruşinatăsub frunzele ude. Copiii alergau dintr-o parte în alta a drumului.Ici şi colo puteai zări lambriul cafeniu din interiorul uşii holului...Călătoria minţii pe sub ferestrele altora este şi aşa destul deciudată. Acum se abate din pricina lambriurilor cafenii, acum dincauza unei ferigi într-un ghiveci ; când însăilează câteva fraze casă danseze în ritmul flaşnetei, când împrumută voioşia nepăsătoare

a unui beţiv ; apoi preocupaţi cu totul de cuvinte, săracii strigăunii la alţii dintr-o parte a străzii în cealaltă (atât de deschis, atâtde viguros) - dar în tot acest răstimp în centrul atenţiei, punctulde atracţie este un tânăr singur în camera lui."Viaţa e haină - viaţa e odioasă", a strigat Rose Shaw.Ciudăţenia vieţii constă înfaptul că deşi esenţa ei trebuie să fi fost limpede tuturor de sute deani, nimeni nu ne-a lăsat o descriere satisfăcătoare a acesteia.Străzile Londrei sunt trasate pe hartă dar pasiunile noastre rămin

neconsemnate. Oare ce-o să găseşti dacă dai colţul acesta ?"Dreptîn faţă se află Holborn", spune poliţistul. Ah, dar unde mergi dacă,în loc să treci repede pe lângă bătrânul cu barbă albă, cu medaliede argint si o vioară ieftină, îl laşi să-şi urmeze povastea care seîncheie cu o invitaţie să mergeţi undeva, în camera lui pesemne,lângă Queen's Square, iar acolo îţi arată o colecţie de ouă de pasăreşi o scrisoare de la secretarul Prinţului de Wales, şi aceasta(trecând peste episoadele intermediare) te poartă intr-o zi de iarnă

pe coasta din Essex, unde mica barcă se îndreaptă spre vapor, şi vaporul pleacă şi tu zăreşti la orizont insulele Azore. Şi păsările

Page 84: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 84/148

flamingo se înalţă, şi tu stai acolo la marginea mlaştinei şi beipunş cu rom, un proscris, deoarece ai comis o crimă, s-ar puteafoarte bine să fi căpătat friguri galbene şi - completaţi schiţaaceasta cum doriţi.Aceste prăpăstii în continuitatea cărărilornoastre sunt tot atât de dese ca şi colţurile de stradă în Ilolborn. Totuşi noi ne urmăm calea.Ro.se Sliaw, vorbind pe un ton afectivcu domnul Bowley la serata doamnei Durrant cu câteva seri înurmă.a spus că viaţa este haină pentru că un bărbat numit Jimmy arefuzat să se căsătorească cu o femeie numită Ilelen Aitken (dacămemoria nu ne înşeală).Amindoi erau frumoşi. Amindoi esteplicticoşi. Masa ovală pentru servit ceaiul ii despărţea permanent şitot ceea ce i-a oferit el a fost o farfurie de biscuiţi. El a făcut o

plecăciune ; ea a înclinat capul. Au dansat. El dansa dumnezeieşte. Au stat în chioşcul de vară amândoi ; n-au rostit nici măcar o vorbă. Perna ei era udă de la-Timi. Bunul domn Bowley şi scumpade Rose Shaw .se ininunau şi o compătimeau. Bowley avea unapartament la hotelul Alban\. hi fiecare seară când orologiul băteaora opt Rose renăştea. Toţi patru erau o izbindâ a civilizaţiei, iardacă persistaţi în convingerea că stăpânirea limbii engleze faceparte din moştenirea noastră, nu so poate răspunde decât că

frumuseţea este întotdeauna mută. Frumuseţea bărbătească asociatăcu frumuseţea femeii generează în, spectator un sentiment deteamă, l-am văzut adesea - pe Helen şi Jimmy - şi i-am asemuitcu două corăbii plutind în voia valurilor şi m-am temut pentru micamea ambarcaţiune. Sau, să zicem, aţi observat vreodată nişte câiniciobăneşti buni stând la pindă la o distanţă de douăzeci de paşi ? Tot astfel îi tresăreau şoldurile când ea i-a dat ceaşca. Bowley aînţeles ce se petrece şi l-a invitat pe Jimmy la micul dejun. Ilelen

trebuie să i se fi destăinuit lui Rose. în ceea ce mă priveşte, miemi-este extrem de dificil să interpretez cântece fără cuvinte. Şiacum Jimmy hrăneşte ciorile în Flandra, iar Ilelen vizi-te;izăspitalele. Oh, viaţa este îngrozitoare, viaţa este haină, cum spuneaRose Shaw.Lămpile Londrei ţin întunericul ca în vârful unor baionete arzătoare. Baldachinul galben .se afundă şi se înalţădeasupra marelui pat cu patru stâlpi. Pa.sagerii ptjştalioanelor care veneau la Londra in secolul al optsprezecelea priveau printre

crengile desfrunzite şi vedeau oraşul strălucind puternic dedesubt.Lumina arde în spatele jaluzelelor galbene şi roz şi deasupra

Page 85: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 85/148

ferestrelor în formă de evantai şi la ferestrele camerelor de lasubsol. Piaţa de pe o stradă din cartierul Soho este luminatăorbitor. Carnea proaspătă, cănile de porţelan şi ciorapii59IIdemătase strălucesc în lumină. Voci aspre se împletesc în jurul becurilor de gaz luminoase. Cu mâinile în şolduri, domnii Kettle şi Wilkinson stau pe trotuar vociferând, soţiile lor şed în magazin cu blana înfăşurată în jurul gâtului, cu braţele încrucişate, cu priviridispreţuitoare. Aşa sunt chipurile pe care le vezi.Omuleţul carepipăie carnea trebuie să se fi ghemuit în fata focului în nenumăratecase cu camere de închiriat şi trebuie să fi auzit, văzut şi cunoscutatâtea, încât acestea par să'capete grai prin ochii negri, prin buzeledesfăcute în timp ce pipăie carnea în tăcere, chipul lui la fel de

trist ca al unui poet fără să fi cântat vreodată un cântec. Femeiînfăşurate în broboade poartă în braţe prunci cu pleoape mov. Lacolţuri de stradă stau băieţi. Fetele privesc peste drum -ilustraţii vulgare, poze âin-tr-o carte ale cărei pagini le întoarcem la nesfirşitca pentru a afla în cele din urmă ceea ce căutăm. Fiecare chip,fiecare prăvălie, fereastră de dormit, circiumă şi scuar întunecateste o poză pe o pagină întoarsă cu înfrigurare - ca să cauţi ce ? Acelaşi lucru se întâmpla şi cu cărţile. Ce căutăm prin milioane de

pagini ? Intorcând paginile încă, plini de speranţă - oh, iatăcamera lui Jacob.El şedea la masă şi citea ziarul "Globe". Foaiatrandafirie era întinsă în faţa lui. îşi sprijinea faţa în mână astfelîncât pielea obrazului i se încreţise formând cute adinei. Avea oînfăţişare neobişnuit de aspră, hotărită, şi sfidătoare. (Prin câte trecoamenii într-o jumătate de oră ! Dar nimic nu-l mai poate scăpa. Aceste evenimente sunt trăsături distincte ale peisajului nostru. Unstrăin care vine la Londra cu greu ar lăsa să-i scape prilejul pentru

a vizita Catedrala Sf. Paul). El analiza critic viaţa. Aceste ziaretrandafirii şi verzui sunt foiţe de gelatină ce se lipesc în fiecareseară pe creierul şi inima omenirii. Ele capătă impresia întregului. Jacob şi-a aruncat ochii asupra ziarului. O grevă, o crimă, fotbal,cadavre descoperite ; strigăte din toate părţile Angliei în acelaşitimp. Ce jalnic este că ziarul "Globe" nu-i poate oferi nimic mai bun lui Jacob Flanders ! Când un copil începe să citească istoria, teminunezi cu tristeţe să-l auzi silabisind cuvintele străvechi cu

 vocea lui tânără.Discursul jorimului ministru a fost relatat pe cevamai mult de cinci coloane. Pipăind în buzunar, Jacob şi-a scos pipa

Page 86: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 86/148

şi a început s-o umple.Au trecut cinci minute, zece minute,cincisprezece minute. Jacob a luat ziarul şi s-a dus lângă foc.Primul ministru propunea un plan pentru a acorda Irlandeiautonomie. Jacob şi-a scuturat pipa. El se gândea desigur laautonomia Irlandei - o chestiune foarte dificilă. O noapte foarterece.Zăpada, care căzuse toată noaptea, acoperea la ora trei după-amiază câmpurile şi dealurile. Mănunchiuri de iarbă veştedă ieşeauîn evidenţă pe vârful dealului ; tufele de grozamă erau negre şi dincând în când o înfiorare moho-râtă străbătea zăpada când vântul seînvolbura spulberând fărâme de gheaţă înaintea lui. Făcea zgomotulunei mături care tot mătură şi mătură.Pârâul se strecura de-a lunguldrumului nevăzut de nimeni. Beţe şi frunze se agăţau în iarba

îngheţată. Cerul era cenuşiu-închis, iar copacii de culoarea fieruluiîntunecat. Ţinutul era de o asprime de neîmpăcat. La ora patruningea din nou. Ziua se sfârşise.Numai o fereastră colorată îngalben, cam două picioare de-a curmezişul, se împotriveacâmpurilor albe şi copacilor întunecaţi... La ora şase silueta, unui bărbat purtind un felinar a străbătut câmpul... O plută de rămu-relerămasă pe o piatră s-a desprins deodată şi a plutit către podeţ... Ogrămadă de zăpadă a alunecat şi a căzut de pe creanga unui brad...

Mai târziu s-a auzit un strigăt jalnic... Un automobil venea pe drumizgonind întunericul dinaintea lui... în spatele lui întunericul seînchidea la loc...Fiecare din aceste mişcări era separată de intervalede completă imobilitate. Pământul părea că zace fără viaţă... Apoi bătrânul cioban s-a întors înţepenit peste câmp. Pământul îngheţatera călcat în picioare anevoie, dureros şi ceda sub greutate ca oroată de ocnă. Glasurile obosite ale orologiilor repetau ora toatănoaptea.Jacob le-a auzit şi el şi a domolit focL. S-a întins. S-a dus

la culcare.CdpitOllII îll KOlinICdCONTESA de ROCKSBIERşedea în capul mesei singură cu Jacob. Hrănindu-se cu şampanie şiarome timp de cel puţin două secole (patru, dacă pui la socotealăspiţa femeiascăj", Contesa Lucy avea o înfăţişare de om binehrănit. Avea un nas fin la parfumuri, alungit de parcă se afla încăutarea lor ; buza de jos ieşea în afară ca o poliţă îngustă roşie ;avea ochii mici cu smocuri roşcate drept sprâncene şi maxilarul de jos îi atârnă greu. în spatele ei (fereastra dădea în scuarul

Grosvenor), pe trotuar, stătea Pvloll Pratt îmbiindu-te cu violete de vân-zare ; şi doamna Hilda Thomas, ridicându-şi poala rochiei,

Page 87: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 87/148

pregătindu-se să traverseze strada. Una era din Wahvorth, cealaltădin Putney. Amândouă purtau ciorapi negri, dar doamna Thomasera înfăşurată în blănuri. Comparaţia o avantaja evident pe LadyRocksbier. Moli avea mai mult umor, dar era mai iute la mânie, baera şi proastă pe deasupra.- Hilda Thomas era mieroasă, îşi ţineatoate ramele de argint înclinate ; în salon avea pahare pentru ouă şiperdelele erau trase la ferestre. Lady Rocksbier, oricare ar fi fostneajunsurile profilului ei, fusese neîntrecută la vânătoarea călare.Folosea cuţitul cu autoritate, rupea oasele de pui cu mâna ce-rându-i scuze lui Jacob.- Cine vine ? l-a întrebat ea pe majordomulBoxall.- Trăsura Lady-ei Fittlemere, doamnă, ceea ce i-a amintitsă trimită o carte de vizită şi să întrebe de sănătatea domniei sale.

O bătrâna grosolană, gândi Jacob. Vinul era excelent. Ea îşi zicea"femeie bătrâna" -- "atât de amabil să iei masa cu o femeie bătrâna" - ceea ce l-a măgulit. Ea a vorbit despre JosephChamberlain, pe care îl cunoscuse. A spus că Jacob trebuie să vinăşâ să cunoască - una din celebrităţile noastre. Şi Lady Alice aintrat cu trei câini in lesă şi Jackie, care s-a repezit s-o sărute pe bunica în timp ce Boxall a adus o telegramă, iar Jacob a primit oţigară bună de foi.Cu 'râteva clipe înainte de a sări, calul

încetineşte pasul, merge înclinat într-o parte, îşi adună forţele, seînalţă ca un val uriaş şi cade pe partea cealaltă. Gardurile şi cerulse prăvălesc formând un semicerc. Apoi, ca şi când trupul tău arintra în corpul calului şl picioarele dinainte care sar ar fi propriiletale picioaVe, te avinţi în aer, pământul este elastic, corpurile siuto masă de muşchi, totuşi tu deţii controlul, stând drept în tăcere, cuprivirile măsurând distanţa. Apoi arcuirile încetează devenindadevărate lovituri de ciocan care te calcă pe nervi şi te opreşti cu o

hurducătură, destinzân-du-te puţin, strălucind, palpitând, acoperitcu o sudoare de gheaţă dar cu arterele bătând să se spargă,respirând cu greutate : "Ah : Hei ! Hei ! aburul înălţându-se de pecai când aceştia so îmbulzesc la răscruce unde so află indicatorulrutier şi femeia în şorţ stă şi se zgâieşte la ură. Bărbatul se ridicăşi el din varză ca să se zgâiască.Aşa galopa Jacob peste câmpuriledin Essex, a căzut în noroi, a pierdut vânătoarea şi a călărit singurmâncând sanvişuri, privind peste garduri, observând culorile de

parcă erau proaspăt curăţate, blestemându-şi norocul.A luat ceaiulla han ; şi erau acolo cu toţii, plesnin-du-şi palmele, dind din

Page 88: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 88/148

picioare, zicând "După dumneavoastră", adunaţi laolaltă,poruncitori, roşii ca moţul curcanului, slobozi la gură până în clipacând doamna Horse-field şi prietena ei, domnişoara Dudding, s-auivit în uşă cu poalele rochiei ridicate şi cu părul căzându-ie în jos. Atunci Tom Dudding a ciocănit la fereastră cu coada biciului. încurte duduia motorul unui automobil. Domnii, căutându-şichibriturile, au ieşit afară şi Jacob s-a dus la bar împreună cuBrandy Jones ca să fumeze cu ţăranii. Aici erau bătrânul Jevonscare-şi pierduse un ochi, cu haine de culoarea noroiului, cu Sciculpe spate, cu mintea rătăcită în pământ printre rădăcinile violetelorşi urzicilor ; Mary Sanders cu lada oi de lemn, iar Tom, fiul săraccu duhul al paracliserului, a trimis după bere - şi toate acestea se

petreceau la o distanţă de treizeci de mile de Londra.DoamnaPapworth din strada Endell, în Covent Câarden, gătea pentrudomnul Bonamy care locuia în New Square, Lincoln\s Inn, şi cândspăla vasele în oficiu i-a auz.t pe tineri discutând în camera dealături. Domnul Sanders,dică Flanders, venise din nou, iar dacă o bătrână isco-.ditoare reţine greşit un nume, ce siguranţă ai că ea îţi va relata cu exactitate o discuţie ? Când ţinea farfuriile sub apă şiapoi le aşeza pe grămada de sub ga/ul :are şuiera, a ascultat şi l-a

auzit pe Sanders vorbind pe un ton ridicat şi cam arogant : "bine",spunea el şi ,absolut" şi "dreptate", "pedeapsă" şi "voinţamajorităţii". Apoi stăpânul ei s-a făcut auzit ; ea era de partea iuiîn disputa cu Sanders. Totuşi Sanders era un tinăr ie ispravă (înclipa aceea toate firimiturile şi resturile -au rotit ca un vârtej în jurul chiuvetei frecate de mâinile ei roşii aproape fără unghii)."Femei", îşi zise ea, si se întrebă oare ce făceau Sanders si domnulei în acest ldomeniu, o pleoapă închizându-i-se vizibil pe când

cugeta astfel, căci era mama a nouă copii - trei născuţi morţi, iarunul surdo-mut din naştere. Aşezând farfuriile pe stativ, l-a auzitpe Sanders începând din nou ("Ky-i lasă nici o posibilitate luiBonamy", gindi ea). "... obiectiv", 'spuse Bonamy şi "platformăcomună" şi altceva - toate, •cuvinte foarte lungi, observă ea."Când înveţi carte ştii", îsi zise în sinea ei si când îsi vâra mâinileîn buzunarele jachetei a auzit ceva căzând - poate măsuţa de lingăfoc ; şi apoi lovituri repetate cu piciorul în jurul camerei - ca şi

cum cei doi s-ar fi luat la harţă - făcând farfuriile să se clatine.-Mâine, micul dejun, domnule, zise ea, deschizând îuşa ; şi Sanders

Page 89: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 89/148

şi Bonamy, ca doi tauri se împingeau unul pe altul într-o parte şiîntr-alta, şi făceau atâta larmă, şi toate scaunele erau pe jos. Nicimăcar n-au luat-o în seamă. Se simţea ca o mamă faţă de ei. "Micul.dejun, domnule", a spus ea când ei s-au apropiat. Si Bonamy, cupărul răvăşit şi cu cravata fluturind încoace -şi încolo, s-a întrerupt brusc şi l-a împins pe Sanders în fotoliu şi a spus că domnulSanders spărsese ibricul lşi că-l învăţa minte pe domnul Standers- Neîndoielnic, 'ibricul zăcea spart pe covoraşul din faţacăminului."Săptămâna aceasta în orice zi în afară de joi", scriadomnişoara Perry şi aceasta nu era nicidecum prima invitaţie. Să fifost oare toate săptămânile domnişoarei Perry libere cu excepţiazilei de joi, şi oare singura ei dorinţă era aceea de a-l vedea pe fiul

 vechii ei prietene ? Fetele bătrâne cu stare dispun de timp fărăsfârşit ca de lungi panglici albe pe care le înfăşoară în toatechipurile ajutate de cinci slujnice, un majordom, un frumos papagalmexican, mese la ore fixe, de biblioteca lui Mudie şi de prietenicare vin în vizită. Era cam ofensată că Jacob nu-i făcuse o vizită.- Alama ta este vma din cele mai vechi prietene ale mele, a spus ea."Domnişoara Rosseter, care şedea lângă foc ţinând revista"Spectator" între obraz şi flacără, a refuzat un paravan ingnâfug,

dar în cele din urmă a acceptat unul. Apoi s-a discutat despre vreme căci, din respect pentru Parkes care deschidea măsuţele,chestiunile mai serioase au fost amânate. Domnişoara Rosseter aatras luarea aminte a lui Jacob asupra frumuseţii scrinului.-l Sepricepe admirabil să aleagă lucruri, spuse ea. Domnişoara Perry îldescoperise în Yorkshire. S-a discutat despre Anglia de nord. Cânda vorbit Jacob, amândouă au ascultat. Domnişoara Perry se gândeasă spună ceva potrivit, bărbătesc, când s-a deschis uşa şi a fost

anunţat domnul Benson. Acum, în camera aceea şedeau patrupersoane. Domnişoara Perry, în virstă de 66 de ani, domnişoaraRosseter 42 de ani, domnul Benson 38 de ani şi Jacob 25 de ani.•-- Vechea mea prietenă arată tot aşa de bine ca întotdeauna, spusedomnul Benson lovind zăbrelele coliviei papagalului. în acelaşitimp, domnişoara Rosseter a lăudat ceaiul. Jacob a greşit farfuriileşi domnişoara Perry şi-a făcut cunoscută dorinţa de a veni maiaproape de el.l- Fraţii tăi, începu ea vag.- Archer şi John,

completă Jacob. Apoi, spre satisfacţia ei, ea îşi aminti de numeleRebeccăi şi cum într-o zi, "când voi eraţi mici şi vă jucaţi în

Page 90: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 90/148

salon" -- Dar suportul ceainicului este la domnişoara Pp'rry. aspus domnişoara Rosseter, şi într-adevăr, domnişoara Perry îlstrângea la piept. (Fusese , oare, îndrăgostită de tatăl lui Jacob?)- Atât de isteţ -- "mai puţin bun ca de obicei" - "l-amconsiderat cât se poate de inechitabil", au spus62domnul Benson şidomnişoara Rosseter discutind despre ziarul "Wtstminster" desâmbătă. N-au concurat ei cu regularitate ca să câştige premii ? Nucâştigase domnul Benson de trei ori o guinee \ iar domnişoaraRosseter, un premiu de zece şilingi şi şase peni ? Desigur, Evcrardenson suferea cu inima, dar totuşi, să câştige premii, sd-şiamintească de papagali, de linguşitoarea domnişoară Pt?rry, s-odispreţuiască pe domnişoara Rosseter, să dea ceaiuri în

apartamentul său (care era în stilul locuinţei iui Whistler') cu cărţifrumoase aşezate pe mese), toate acestea îl făceau să apară în ochiilui Jacob, care nu-l cunoştea, drept un neghiob demn de dispreţ.Cit despre domnişoara Rosseter, ea îngrijise un bolnav de cancer,iru- acum i:)icta acuarele.- Pleci aşa de repede ? a întrebatdomnişoara Perry vag. sunt acasă toate după-amiezele' în afară de joi -dacă n-ai ceva mai bun de făcut.-- Nu ştiu să-ţi fi părăsit vechile prietene nici măcar o dată, spunea domnişoara Rosseter, iar

domnul Benson se apleca deasupra coliviei papagalilor şidomnişoara Perry se îndrepta spre clopoţel...Focul ardea luminosîntre doi stâlpi de marmură verzuie' şi pe policioara căminuluistătea un orologiu vetde veghiat de Britania sprijinindu-se înlance. Cât despre tablouri - o fecioară cu o pălărie mare ofereaflori peste poarta grădinii unui gentleman îmbrăcat într-un costumdin secolul al XVllI-lea. Un buldog stătea întins lângă o uşă care văzuse zile mai bune. Geamurile de jos ale ferestrelor erau din

sticlă mată, iar perdelele, aranjate meticulos, erau tot de pluş verde.Laurctte şi Jacob şedeau cu călcâiele pe grătarul căminului,unul lângă altul, în două fotolii mari acoperite cu pluş verde.Laurette purta fustă scurtă, avea picioare lungi, subţiri, cu ciorapitransparenţi. îşi mângiia gleznele cu degetele.1 Guin.v - monedă deaur de 21 de şilinfii ieşită din uz.2 James McNeUl Whistler (1834-1903). pictor m .ravator ame-rir in raro a trăit în Franţa şi Anglia dupa18j5.' " ScupCă infătisind o femeie şezând înarmata cu un trident şi coif

care simboHzea/ă Marea Bntanie.- Nu tocmai pentru că nu-i înţeleg,spunea ea gân-ditor. Trebuie să mă duc să încerc din nou.-- Când

Page 91: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 91/148

 vei fi acolo ? întrebă Jacob. Ea a ridicat din umeri.- Mâine ?Nu,mâine nu. /- Vremea asta mă face' să tânjesc după viaţa la ţară, aspus ea privind peste umăr pe fereastră spatele caselor înalte.-- Aş vrea să fi fost cu mine sâmbăta trecută, a zis Jacob.-Obişnuiam să călătoresc, a spus ea. S-a ridicat cu graţie, calm. Jacob sa ridicat şi el. Ea i-a zâmbit. Când ea a închis uşa, el a puso mulţime de şilingi pe policioara cărninului., O conversaţie cât sepoate de rezonabilă ; o cameră cât se poate de respectabilă ; o fatăinteligentă. Doar madama care l-a condus pe Jacob la uşă avea aceacăutătură pofticioasă, neruşinată, acea agitaţie de suprafaţă(vizibilă mai cu seamă în priviri), care ameninţă să verse pe trotuarsacul cu murdărie ţinut strâns cu mare dificultate. Pe scurt, ceva nu

era în ordine.Cu nu prea mult timp în urmă, lucrătorii suflaseră ruaur ultima literă a numelui lordului Macaulay şi numele se întindeaformând un şir neîntrerupt în jurul cupolei'Muzeului Britanic. La oadâncime considerabilă dedesubt, sute de muritori şedeau la spiţeleunei roate de căruţă copiind din cărţi tipărite în cărţi manuscrise ;ridicându-se din când în când pentru a consulta un catalog şiîntorcându-se la locul lor pe nesimţite, iar în răstimpuri un Omtăcut le umplea compartimentul.S-a întâmplat o mică nenorocire.

 Teancul domnişoarei Marchmont s-a răsturnat şi a căzut încompartimentul lui Jacob. Asemenea lucruri i se întâmplaudomnişoarei Marchmont. Ce ,căuta ea prin milioane de pagini, înrochia veche de pluş, cu peruca roşu-închis, cu pietrele preţioase şidegeraturile ei ? Căuta când una, când alta care să-i confirmeteoria conform căreia culoarea înseamnă sunet - sau, poate, areceva de a face cu muzica. Nu putea niciodată să spună exact, deşise zbătuse mult să afle. Şi!nu te putea invita la ea acasă pentru că

,,mă tem câ nu e prea curat'S aşa încât trebuia să te prindă pecoridor sau să închiriezi un scaun în Hyde Park ca să-ţi explicefilosofia ei. Ritmul sufletului depinde de aceasta ("ce prost crescuţisunt băieţii ăştia mici !" spunea ea) şi aici este cuprinsă şi politicafaţă de Irlanda a domnului Asquith \ şi Shakespeare, "şi regina Alexandra mi-a mulţumit cu cea mai mare bunăvoinţă odată pentruun exemplar al broşurii mele" obişnuia ea să spună făcând magnificsemn băieţilor să se îndepărteze. Dar are nevoie de fonduri ca să-şi

publice cartea deoarece "editorii sunt capitalişti - "ditorii suntlasi". Si astfel, vârându-si cotul în teancul de cărţi, acesta s-a

Page 92: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 92/148

răsturnat. Jacob a rămas impasibil.Dar Fraser, ateul, de cealaltăparte, care nu putea să sufere pluşul şi fusese acostat nu o dată Cu broşuri, s-a foit iritat. El detesta tot ceea ce este vag - religiacreştină, de exomplu şi declaraţiile bătrânului vicar Parker-VicarulParker scria cărţi şi Fraser le nimicea prin forţa logicii şi şi-a lăsatcopiii nebotezaţi - soţia lui i-a botezat în taină în lighean - darFraser nu ţinea seama de ea şi a continuat să-i sprijine pe blasfematori, distribuind broşuri, documentându-se la MuzeulBritanic, îmbrăcat veşnie în acelaşi costum cadrilat şi aceeaşicravată roşu-aprins dar palid, pătat, iritabil. Chiar aşa, ce iriaiîndeletnicire - să nimiceşti religia !Jacob a transcris un întregpasaj din Marlowe Domnişoara Julia Iledge, sufragota, îşi aştepta

cărţile. Acestea nu soseau. Şi-a umezit peniţa. A privit în jur.Privirea i-a fost atrasă de ultimele litere ale numelui lorduluiMacaulay. Şi ea a citit toate numele din jurul cupolei - numeleoamenilor mari care ne amintesc - "La naiba", spuse Julia Hedge"de ce nu au lăsat loc şi pentru Eliot sau Bronte-* ?"' IlcrbertHcnry Asquith (1852-1928), om politic, prim-ministru al Marii Britaniiîntre anii 1908-1916.Christophcr Marlowe (1564-1593), dramaturgşi poet elL-sabctan, contemporan cu Shakespeare. George Eliot (1819-

1880), romancieră engleză. Emily Bronte (1318-1848), romancierăengleză.S - Camera lui JacobNefericită Julia ! umezindu-şi cuamărăciune peniţa şi lăsându-şi şireturile de la pantofi nelegate.Cind i-au so-lsit cărţile, s-a apucat de truda ei titanică, dar aobservat cu ajutorul uneia din fibrele sensibilităţii ei exasperate citde liniştiţi, de nepăsători şi cu câtă cumpănire s-au apucat detreaba lor ceilalţi cititori bărbaţi. Tânărul acela, de exemplu. Cealtceva avea el de făcut decât să copieze poezii ? Iar ea trebuie să

studieze statistica. sunt mai multe femei decât bărbaţi. Da ; dardacă Iaşi femeile să muncească la fel ca bărbaţii, ele vor muri multmai repede. Ele se vor stinge. Acesta era argumentul ei. Din vârfulpeniţei ei curgea moarte, venin şi amărăciune, şi cum după-amiazase scurgea anevoie, pomeţii i s-au înroşit şi în priviri îi juca olumină.Dar ce l-a făcut pe Jacob Flanders să-l citească pc Marlowela Muzeul Britanic ? ,Tinereţea, tinereţea - ceva nestăpânit -ţ-,ceva pedant. De exemplu, îi avem pe domnul Masefield \ pe

domnul Bennett -. Vâră-i în văpaia lui Marlowe şi arde-i până sefac scrum. Să nu rămână din ei nici o fărâmă. Nu fi evaziv cu cei

Page 93: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 93/148

de mâna a doua. Detestă-ţi epoca. Făureşte una mai bună. Şi ca sărealizezi aceasta, citeşte prietenilor eseuri incredibil de plicticoasedespre Marlowe. Scop pentru care trebuie să confrunţi diferiteediţii la Muzeul Britanic. Trebuie s-o faci tu însuţi. N-are rost săte în-crezi în victorieni care despică lucrurile sau în cei în viaţă,care sunt nişte simpli gazetari. Viaţa viitorului depinde pe de-aîntregul de şase tineri. Şi cum Jacob era unul dintre ei, desigur căpărea impunător şi încrezut când întorcea paginile şi Julia Hedge,fireşte, simţea antipatie faţă de el.Dar atunci, un bărbat cu faţa cao budincă a împins un bileţel spre Jacob şi acesta, lăsându-se pespate pe scaun, a început în şoaptă o conversaţie jenată şi au plecatîm-* John Masefield (1878-1967), poet, dramaturg şi critic

eng"lcz. poet laureat (1930-1967).2 Arnold Bennett (1867-1931),romancier englez. Cei care au trăit în timpul domniei reginei Victoria (1837- 1901).65prcuna (Julia Hedge nu-i pierdea dinochi), şi au râs tare (şi-a zis ea) îndată ce au ajuns în hol.Nimeninu ridea în sala de lectură. Era mişcare de colo-colo, se auzeauşuşoteli, strănuturi însoţite de scuze, ,i tuse bruscă îngrozitoare,lipsită de jenă. Lecţia era pe sfârşite. Pedagogii stringeauexerciţiile. Copiii leneşi doreau să se întindă. Cei buni scriau

sârguincios - ah, a mai trecut o zi şi ce puţin am făcut ! Şi dincând în când se auzea un oftat greu din întreaga adunare de fiinţeomeneşti, după care bătrânul acela umilitor tuşea fără jenă şidomnişoara Marchmont necheza ca un cal.Jacob s-a întors tocmai latimp ca să restituie cărţile.Acum cărţile fuseseră aşezate la locullor. în jurul cupolei erau răspândite doar câteva litere alealfabetului. Aşezate aproape una de alta într-un cerc în jurulcupolei se aflau operele lui Platon, Aristotel, Sofocle şi

Shakespeare, literatura Romei, Greciei, Chinei, Indiei şi Persiei. Ofilă de poezie era lipită de alta, o literă poleită era aranjată linalături de alta, creînd un înţeles adânc, o concentrare defrumuseţe.- Trebuie să luăm şi ceaiul, a spus domnişoaraMarchmont, cerându-şi înapoi umbrela ponosită.DomnişoaraMarchmont dorea să ia ceaiul, dar nici-dată'nu se putea abţine de amai arunca o ultimă privin ia colecţia de sculpturi de marmurădonată de lordul Elgin Le privea dintr-o parte făcând semn cu

mâna şi murmurând un cuvânt sau două de salut, ceea ce i-a făcutpe Jacob şi pe ceilalţi bărbaţi să se întoarcă. Ea le-a zâmbit

Page 94: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 94/148

 binevoitor. Toate acestea făceau parte din filosofia ei - culoareaeste sunet sau poate are ceva de a face cu muzica. Şi după ce îşiîndeplinise slujba a pornit şontâ-căind la ceai. Era ora închiderii.Oamenii se adunaseră în hol ca să-şi primească umbrelele.Cel maiadesea, studenţii îşi aşteaptă rândul foarte răbdători. Este liniştitorsă stai şi să aştepţi, timp în care ci- Este vorba de colecţia desculpturi din Partenon şi din Templul Victoriei (Nike Apteros) din Atena aparţinând lui Fidias şi altor mari artişti, care a fostachiziţionată de Thomas Bruce, conte de Elgin, ambasador al MariiBritanii în Turcia, şi adusă în Anglia între 1806-1812 ; din 1816 seaflă Ia Muzeul Britanic.65leva cercetează discurile albe. Umbrela va fi desigur gă-•sită. Dar acest fapt te poartă cu gândul toată ziua

la Macaulay, la Hobbes, la Gibbon ; la cărţi avind formatul in-octavo, in cvarto, in folio ; mintea se cufundă tot mai adânc înpaginile ca fildeşul şi în cărţile legate în marochin, în aceastăprofunzime de gândire, această co\icen-trare de cunoştinţe.Bastonul lui Jacob era la fel ca toate "celelalte ; poate căîncurcaseră despărţiturile.în Muzeul Britanic există o minte uriaşă. Tineti seama de faptul că acolo Platon stă faţă-n faţă cu Aristotelşi Shakespeare cu Marlowe. Această imensă gândire adunată aici

este peste puterile oricărei minţi de a o stăpâni. Totuşi (deoarece letrebuie atâta timp ca să-ţi găsească bastonul) nu te poţi împiedicasă gândeşti cum ar putea cineva să vină cu un caiet, să sadă lamasa de lucru si să citească totul de la început până la sfârşit. Unom învăţat este cel mai respectabil dintre toţi - un om ca Iluxtablede la Trinity despre care se spune că-şi scrie toate scrierile îngreceşte şi că ar fi putut să-i ţină piept şi lui Ben-tley Mai suntapoi ştiinţa, tablourile, arhitectura - o gândire uriaşă.Au împins

 bastonul pe tejghea.Jacob stătea sub porticul Muzeului Britanic.Ploua. Strada Great Russel era lăcuită şi lucitoare - aici galben,acolo, în jurul farmaciei, roşu şi albastru-deschis. Oameniimergeau grăbiţi pe lângă zid ; trăsurile zdrăngăneau pe străzi camalandala. Ei, dar puţină ploaie nu strică nimănui. Jacob fugea ca şicum ar fi fost la ţară ; şi, în seara aceea şedea la masă, târziu, cupipa şi cartea.Ploua cu găleata. Muzeul Britanic forma o ridicăturămasivă, imensă, foarte deschisă, foarte lucioasă în ploaie, la mai

puţin de un sfert de milă depărtare de el. Mintea 'Colosală eraînvelită în piatră ; şi în străfundurile ei fiecare compartiment era

Page 95: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 95/148

uscat şi se afla la adăpost. Paznicii de noapte, luminând în fugă culanternele cotoarele tomurilor de Platon şi Shakespeare, aveau grijăca în această :zi de douăzeci şi două februarie aceste comori să nufie violate nici de flăcări, nici de şoareci, nici de spărgători -oameni săraci, foarte respectabih, cu soţii şi familii RichardBentley (1662-1742). erudit şi critic englez.66in cartierul Kentish Town, fac tot ce le stă în putinţă îtimp de douăzeci de ani să-iocrotească pe Platon şi pe .Shakespeare, şi după acea, suntînmormântaţi în cimitirul Highgate.Piatra acoperă trainic MuzeulBritanic, după cum osul acoperă rece plăsmuirile şi înflăcărareaminţii. Numai că aici mintea este mintea lui Platon şi a luiSiiakespcarc ; mintea aceasta a creat oale şi statui, tauri mari şi

giuvae-j-ri mici, şi a traversat râul morţii neîncetat dintr-o parteîntr-alta căutând un liman, acum înfăşurând trupul bine pentrusomnul cel lung ; acum punând un bănuţ pe ocli ; acum intorcândcălcâiele cu scrupulozitate spre răsărit. între timp, Platon îşicontinuă dialogul în pofida ploii, a fluieratului după trăsuri, înciuda femeii din fundătura din spatele străzii Great Ormond care a venit acasă beată şi strigă toată noaptea "Deschideţi-mi !Deschideţi-mi !"în strada de sub camera lui Jacob se înălţau

glasuri. IDar el a citit mai departe. Căci la urma urmelor Platonlcontinuă imperturbabil dialogul. Şi Hamlet îşi rosteşte monologul.Iar statuile de marmură donate de lordul Elgin stau acolo toatănoaptea, felinarul bătrânului Jones trezind în amintire uneori peUlise sau un cap de cal, iar uneori o lucire de aur ori obrazulgalben supt al unei mumii. Platon şi Shakespeare continuă şi Jacob,care -citea Phaidros a auzit oameni strigând în gura mare în jurulstâlpului de felinar şi femeia care bătea tare în uşă şi striga :

"Daţi-mi drumul să intru !" de parcă din foc :ăzuse un cărbune sauo muscă odată căzută de pe tavan săcea pe spate fiind prea slabă casă se întoarcă.Phaidros e foarte dificil. Şi astfel, când în cele dinurmă iţeşti continuu intrând în ritm, mergând înainte, devenindpentru o clipă (după cât se pare) o părticică din această -"energienetulburată care se rostogoleşte calm, care alungă întunericul decând Platon s-a plimbat pe Acropole, este imposibil să te îngrijeştide foc. Dialogul se apropie de •sfârşit. Platon şi-a încheiat

demonstraţia. Demonstraţia lui Platon este înmagazinată undeva înmintea lui Jacob :şi timp de cinci minute aceasta continuă drumul

Page 96: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 96/148

singură, !îhainte, în întuneric. Apoi, ridicându-se, el a datperdelele .a o parte şi a văzut cu o uimitoare limpezime căfamiliaJSpringctt de vizavi se dusese Ia culcare ; că ploua si câevreii şi femeia străină de la capătul străzii stăteau lingă cutia descrisori si se certau.De câte ori se deschidea uşa şi intra un nou venit, cei care se aflau în cameră se mişcau uşor ; coi care stăteauîn picioare priveau peste umăr ; cei ce şedeau se opreau în mijloculfrazei. Ba cu lumina, ba cu vinul, ba cu zdrăn-gănitul unei ghitare,se întâmplă ceva emoţionant de câte ori se deschidea uşa. Cinesosea ?- Acesta-i Gibson.- Pictorul ?- Dar continuă ceea cespuneai.Spuneau ceva ce era mult prea intim pentru a fi rostitdeschis. Dar zgomotul glasurilor avea efectul unei cârâi-toare

asupra minţii micuţei doamne Withers, speriind stoluri de păsărelecare zburau în aer, apoi se aşezau, şi atunci ei li era teamă, îşiducea mâna la cap, îşi unea amândouă mâinile în jurul genunchilor,îl privea pe Oli-ver Skelton cu teamă şi spunea :- Promite,promite că n-ai să spui la nimeni..., el era atât de atent, atât detandru. Discutau despre firea bărbatului ei. El era rece, spunea ea.Splendida Magdalen i-a luat pe neaşteptate, brunetă, caldă, voluminoasă", abia atingând iarba cu picioarele încălţate în

sandale. Părul îi flutura ; mătăsurile unduitoare păreau abia prinsein ace. O actriţă desigur, cu un nimb de lumină însoţind-a înpermanenţă. N-a spus decât "Draga mea" şi glasul ei a slobozittriluri tiroleze printre trecători alpine. Şi s-a rostogolit pe podea şia cântat, căci nu era nimic de spus, exclamând "ah" şi "oh**. Apropiindu-se de ea, Mangin,. poetul, stătea privind-o de sus,trăgând din pipă. A început dansul.Cărunta doamnă Keymer l-arugat pe Dick Graves să-i spună cine este Mangin şi a zis că văzuse

prea multe de-astea la Paris ca să se mai scandalizeze. (Magdalen ise urcase pe genunchi ; acum ea îi luase pipa şi o ţinea în gură)"Cine este acela ?" a întrebat ea ţinându-şi ochelarii când au ajunsla Jacob, căci într-adevăr acesta părea liniştit, nu indiferent, ci caun om care stă şi priveşte pe o plajă.67I- Oh, draga, lasa-mâ sâ masprijin de Une, a spus Helen Askey gifiind, ţopăind într-un piciordeoarece şnurul de argint din jurul gleznei i se desfăcuse. DoamnaKeymer s-a întors şi a privit tabloul de pe perete. '- Priveşte-l pe

.lacob, a spus Helen (când îl legau la ochi pentru a juca vreun joc).Iar Dick Graves, fiind puţin beat, foarte fidel şi foarte naiv, i-

Page 97: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 97/148

a spus că îl consideră pe Jacob cel mai ilustru om pe care l-acunoscut vreodată. Şi s-au aşezat pe perne cu picioarele încrucişateşi au vorbit despre Jacob, iar vocea lui Helen tremura fiindcă eiamândoi i se păreau eroi şi prietenia dintre ei cu mult maifrumoasă decât prietenia dintre femei. Acum Anthony PoUett ainvitat-o la dans, în timp ce dansa, ea i-a privit paste umăr cumstăteau la masă şi beau împreună.Lumea splendidă - lumea plinăde viaţă, raţională, viguroasă... Aceste cuvinte se referă laporţiunea de trotuar de lemn dintre Hammersmith şi Holborn înluna ianuarie între orele două si trei dimineaţa. Pe această porţiunecălcau picioarele lui Jacob. Era sănătoasă şi ?5plendidă deoareceîntr-o cameră, deasupra unei fundături, undeva aproape de Tamisa,

se aflau cincizeci de oameni emoţionaţi, volubili, prietenoşi. Şiapoi simpla plimbare pe trotuar (nu se zărea nici o trăsură saupoliţist în jur) este de ajuns ca să te înveselească. Lunga buclăformată de Piccadilly, -brodată cu diamante, se vede în cea maifavorabilă lumină când este goală. Un tânăr nu are de ce să seteamă. Dimpotrivă, chiar dacă nu a spus nimic genial, el e convinscă nu se dă bătut. Era încântat că l-a cunoscut pe Mangin ; oadmira pe femeia de pe podea ; toţi îi plăceau ; toate acestea îi

plăceau. Pe scurt, sunau toate tobele şi trompetele. Măturătorii destradă erau deocamdată singurii oameni din jur. E de prisos săspunem cât de binevoitor faţă de ei se simţea Jacob, ce plăcere îifăcea să intre descuind cu cheia uşa camerei lui ; cum i se părea căaduce cu el în camera goală zece sau unsprezece oameni pe carenu-i cunoscuse când a ieşit ; cum căuta ceva de citit şi a găsit, darnu a citit fiindcă l-a furat somnul.119într-adevăr tobe şi trompetenu este o vorbă goală _ E adevărat, Piccadilly şi Holborn şi salonul

gol şi salonu! plin cu cincizeci de oameni pot în orice clipă săslobo-zească muzică în jur. Femeile se emoţionează poate mai uşordecât bărbaţii. Rareori vorbeşte cineva despre acest lucru, şi când vezi mulţimea traversând Podul Waterloo" ca să prindă trenuldirect de Surbiton ai putea crede c îi împinge înainte raţiunea. Nu,nu. Tobele şi trompetele îi împing. Numai că dacă te abaţi într-unadin acele mici arcade de pe Podul Waterloo ca să meditezi asupralucrurilor, probabil că totul ţi se va părea harababură şi

mister.Traversează podul fără încetare. Uneori în mijlocul căruţelorşi omnibuzelor se iveşte un camion cărând copaci mari de pădure

Page 98: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 98/148

legaţi cu lanţuri. Apoi, poate, fur-gonul unui zidar cu pietrefunerare purtând inscripţii proaspete care amintesc cum cineva aiubit pe cineva care este înmormintat la Putney. După careautomobilul dir. faţă se smuceşte înainte şi pietrele funerare trecprea repede ca să mai poţi citi şi restul. Şuvoiul de oameni nuîncetează nici o clipă să treacă din partea dinspre Surrey cătreŞtrand ; dinspre Ştrand către Surrey. S-ar zice Cc", săracii s-au dussă prade oraşul şi acum se întorceau la locuinţele lor ca niştegândaci care aleargă cu paşi mărunţi în gropile lor, căci bătrânaaceea şontâcăie de-a binelea spre Waterloo ţinând strâns un săculeţlucios, de parcă ea ar fi fost afară la lumină şi acum ar lua-o lasănătoasa spre cocioaba ei subterană cu nişte oase de pui curăţite

de carne. Pe de altă parte, deşi vântul este aspru şi le bate în faţă,fetele acelea de acolo, care merg mână în mână, cântând un cânteccât le ţine gura, par să nu simtă nici frig nici jenă. Nu au pălării.Ele jubilează.Vântul a ridicat valurile. Râul aleargă sub noi şi bărbaţii care stau pe şlepuri trebuie să se aplece cu toată greutateape fusul cârmei. O prelată neagră este legată peste o încărcătură voluminoasă de aur. Grămezi de cărbune lucesc stins. Ca de obicei,zugravii sunt suspendaţi pe scânduri dintr-o parte în cealaltă a

hotelurilor de pe malul râului şi în ferestrele hotelurilor licărescdeja puncte de lumină. Pe partea cealaltă oraşul este alb ca de bătrâneţe ; Catedrala Sf. Paul se înalţă albă deasupra clădirilorsculptate, ascuţite sau dreptunghiulare de lângâ68•ca.-Numai cruceastrăluceşte roz-aurie. Dar în ce secol ne aflăm ? Cortegiul acestadinspre Surrey spre Ştrand existat oare întotdeauna ? Bătrânulacela tot traversează podul de şase sute de ani, cu o mulţime decopii în spatele lui, deoarece este beat sau orbit de mizerie, şi

înfăşurat cu bulendre vechi aşa cum ar fi putut să poarte pelerinii.El pleacă târşind picioarele. Nimeni nu stă pe loc.Se pare că ammers în ritmul muzicii, poate al vântului şi al râului, poate alaceloraşi tobe şi trompete -• în-cântarea şi tumultul sufletului. Asta-i bună, până şi cei nefericiţi râd, şi poliţistul, departe de a-ldezaproba pe omul beat, îl cercetează cu umor, iar băieţaşii fugîndărăt iarăşi, si funcţionarul de la Somerset House nu are ldecâtsentimente de îngăduinţă pentru el, şi omul caro citeşte jumătate de

pagină din "Lothair" la standul de lcărţi meditează cu mărinimie cuochii ridicaţi de pe ziar, iar fata şovăie la traversare şi-şi întoarce

Page 99: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 99/148

spre el privirea luminoasă şi totuşi vagă a tinerilor. Luminoasă şitotuşi vagă. Ea are poate douăzeci şi doi de ani. Are înfăţişaresărăcăcioasă. Trece drumul şi priveşte ghio-•ccii-de-grădină şilalelele roşii din vitrina florăriei. Ezită -i o porneşte apoi îndirecţia Temple Bar. Merge repede ".şi totuşi orice o distrage. Acum pare să vadă, acum pare tsă nu observe nimic.Cdpâlolul alZCCCifcâÎN CIMITIRUL PĂRĂSIT al parohiei St. Pancra.s- Tanny Elmer rătăcea printre monumentele funerare albe lcare sesprijină de zid, călcând pe iarbă ca să citească tm nume, grăbindu-se când se apropia paznicul, ajungând în grabă în stradă, trecândcând pe lângă o vitrină cu porţelanuri albastre, când încercând sărecupereze timpul ]3ierdut, intrând brusc într-o brutărie să cumpere

cornuri dar şi prăjituri şi pornind din nou mai departe, astfel încât,dacă cineva vrea s-o urmeze, trebuie .să lungească Somorset Houseirale diii. Anglia.- clădire care adăposteşte arhivele cen-121pasul. Totuşi, înfăţişarea ei sărăcăcioasă nu era cea a uner femeineglijente. Purta ciorapi de mătase şi pantofi cU' catarame deargint, numai pana roşie de la pălărie îi atârnă şi încheietoareapoşetei era slabă, căci în. timp ce mergea i-a căzut din ea unexemplar din programul muzeului Doamnei Tussaud Avea glezne

de cerb. Faţa îi era ascunsă. Desigur, în acest amurg, mişcărilerepezi, privirile fugare şi speranţele avântate sunt ceva destul defiresc. Ea a trecut chiar pe sub fereastra lui Jacob.Casa eraplicticoasă, întunecată şi tăcută. Jacob era acasă, ocupat cu oproblemă de şah, tabla fiind aşezata pe un scăunel pe care-l ţineaîntre genunchi. Cu o mina îşi atingea uşor părul de la spate. El amişcat întet regina albă înainte şi a ,ridicat-o din pătratul ei ; apoia pus-t din nou în acelaşi loc. Şi-a umplut pipa ; a meditat ; a

mişcat doi pioni ; a înaintat cu calul de alb ; după aceea a statmeditând cu un deget pe nebun. Atunci Fanny Elmer a trecut pe subferastră.Era în drum spre Nick Bramham, pictorul căruia îi serveadrept model.Ea poza într-o broboadă spaniolă înflorată, ţinând îi'mână un roman de senzaţie."Puţin mai jos, niţel mai destinsă, aşa- e mai bine,, aşa e bine", mormăia Bramham care îi desenaportretul,, si în acelaşi timp fuma, şi era tăcut din fire. Capul lui arfi putut să fie opera unui sculptor care dăduse formă frunţii,

întinsese gura, şi lăsase amprentele degetului mare şi urmelecelorlalte degete în argilă. Ochii însă nu, fuseseră niciodată

Page 100: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 100/148

închişi. Erau mai degrabă proeminenţi şi cam injectaţi, ca şi cum s-ar fi uitat fix prea mult timp si când vorbea ei arătau neliniştiţipentru o clipă, dar continuau să se zgâiască. Deasupra capului eiatârnă o lampa electrică fără abajur.Cât despre frumuseţeafemeilor, eâ este ca lumina pe-mare, niciodată nerămânândconstantă pe un singur val. Toate fenieile posedă frumuseţe şi toateo pierd. Acum ea este plicticoasă şi greoaie, acum transparentă caun1 Cunoscutul muzeu din Londra conţinând figuri omeneşti deceară în mărime naturală.69pahar suspendat în aer. Feţele imobilesunt cele plicticoase, lat-o pe Lady Venice expusă asemenea unuimonument pentru a fi admirată, dar sculptată în alabastru pentru afi aşezată pe policioara căminului şi a nu fi niciodată scuturată de

praf. O brunetă gătită, întreagă din oap până în picioare, slujeştedoar ca o ilustraţie pentru i\ sta pe masa din salon. Femeile de pestradă au feţele ca nişte cărţi de joc ; contururile umplute exact curoz sau galben şi cu linia în jurul lor bine desenată. Atunci, la ofereastră de la ultimul etaj, aplecând-u-se în afară, privind în jos,zăreşti frumuseţea însăşi ; ori într-un colţ m omnibuz, ori stând pe vine într-un şanţ - frumuseţe înfocată ce devine brusc grăitoarepentru a dispărea o clipă mai târziu. Nimeni nu se poate biui pe ea

şi nu o poate dobândi ambalată în hârtie. Nimic nu-i de câştigat dinmagazine şi Dumnezeu ştie, dar ar fi mai bine să stai âcasă decâtsă bântui vitrinele de sticlă în plăci turnată în speranţa că veişterpeli din ele strălucitorul smarald, rubinul aprins, şi să rămâiteafăr. Sticla albastră dintr-o farfurioară îşi pierde luciul la fel derepede ca mătasea. Astfel, dacă vorbeşti despre o femeie frumoasă vrei să zici doar ceva care zboară repede şi care pentru o clipăfoloseşte ochii, buzele sau obrajii lui Fanny Elmer, de exemplu,

pentru a străluci.Nu era frumoasă, aşa ţeapănă cum stătea ; buza de jos îi ieşea prea mult în afară ; nasul îi era prea mare, ochit preaapropiaţi unul de" altul. Era o fată slabă cu obrajii strălucitori şipărul negru, acum îmbufnată sau doar amorţită de nemişcare. CândBramham a rupt în două cărbunele de desen ea a tresărit. Bramhams-a înfuriat. S-a aşezat pe vine în faţa maşinii de gătit cu gaz casă-şi încălzească mâinile. îu acest răstimp ea a privit desenul. El amormăit. Fanny a îmbrăcat un capot şi a pus ceainicul la fiert.-

La naiba, e prost, spuse Bramham.Fanny a căzut pe podea, şi-aprins mâinile în jurul genunchilor şi l-a privit, ochii ei frumoşi -

Page 101: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 101/148

da, frumuseţea plutind prin cameră, străluci acolo pentru o chpă.Ochii lui Fanny păreau să întrebe, să compătimească, săîntruchipeze pentru o secundă însăşi dragostea. Dar ea exagera.Bramham n-a observat nimic. Şi când ceainicul70a început săfiarbă, ea s-a ridicat în pripă, mai degrabă-ca un mânz sau uncăţeluş decât ca o femeie iubitoare.Atunci Jacob s-a dus lafereastră şi stătea acolo cu mâinile în buzunare. Domnul Springettde vizavi a ieşit, a privit vitrina magazinului său şi a intrat din nouîn-casă. Copiii s-au perindat prin faţa ochilor, măsurând cn privirea beţişoarele roz de zaharicale. Furgoneta lur Pickford a trecutlegănându-se pe stradă. Un băieţel sc învârtea repede pe o funie. Jacob a plecat de la fereastră. Două minute mai târziu el deschidea

uşa principală* şi o pornea în direcţia Holborn.Fanny Elmer şi-aluat mantia din cuier. Nick Bram-ham a scos acele din desen şi l-arăsucit sub braţ. Au stins; lumina şi au pornit pe stradăcontinuîndu-şi drumul printre oameni, automobile, omnibuze,căruţe, până când au" ajuns la piaţa Leicester, cu cinci minuteînaintea lui Jacob, deoarece drumul lui era ceva mai lung şi elfusese oprit de o masă de oameni care aşteptau să-l vadă pe-regetrecând în automobil, asa încât Nick si Fannv se reze-mau deja de

 balustradă pe promenada de la Empire când Jacob a împins uşile batante şi şi-a luat locul alături de ei.- Salut, nici nu te-amobservat, a spus Nick cincs minute mai târziu.- Nu vorbi prostii, azis Jacob.- Domnioşara Elmer, a spus Nick.Jacob şi-a scos pipadin gură foarte stângaci.Era foarte stângaci. Şi când s-au aşezat peo canapea? de pluş şi între ei şi scenă se înălţa fumul, şi au auzitUi depărtare vocile înalte şi orchestra veselă a început sa cânte lamomentul oportun el era încă stângaci, dar Fanny" Elmer şi-a zis :

"Ce voce frumoasă !" Ea se gândea cât de puţine vorbe spusese şitotuşi cât de hotărâte erau. Se gândea cât de impunători şi distanţisunt tinerii, şi cât de insensibili sânt, şi cât de liniştit ai putea săşezi lângă Jacob şi să-l priveşti. Şi cât de copilăros ar fi el, îşizicea ea, venind acasă seara obosit, şi cât de maiestuos, poate-puţincam arogant. "Dar eu n-aş ceda", îşi zicea ea. El s-a ridicat şi s-arezemat de balustradă. în jurul lui plutea fumul.7141Şi frumu-iceatineiiiur puie -a lie veşnic înconjurat, de ceaţa, oricât de pasionaţi ar alerga e

după mingea dt fotbal sau ar lovi mingea de crichet, ar dansa, ar alerga uri acolinda pe drumuri Este posibil ca ei s-o piard. curind. Este posibil ca ei - .

Page 102: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 102/148

privească în or'hii rr Mor în-d' ' l'-taţi şi să-şi ia locul printre noi pe juiiutuuc uisprc-ţumdu-ne, gândea ea (vibrlnd ca o coardă de v 'can nţişi să plesnească). Oricum, lor le place Imişt şi vorbesc fnimos, fiecare cuvântcăzind ca un disc noi turnat, nu tr.w.canoala măruntă pe care o auzi la fete .ei se mişcă cu hotărâre ca şi când ar sti cât timp trebuie să stea nd să pl- oh, dar domnul Flanders s-a dus numai sa ia un program.- Dan"atorii vornnărea chiar la sfâr*it. n nus ol cânds-a întors.nu e oare plăcut, continuă Fasa t u,t rum tinerii scot o mulţime de monede de argint cl uzu-narelepantalonilor şi le privesc în loc de a avea o mul-tinfo intr-o pungăAp)Oi iat-ope ea insai, rotindu-se pc sc***' - albe, iar muzica era dansul si vitalitatea prupnuiui ei • sufl' * i întreaga alcătuire, legăna i mecanismullumii se ( "peau lin în acel" i . juri si căderi, soco-tea ca, stind nimişcată

rezr-Tmtn de balusi. .v.ă la doi paşi de Jacob Flanders.Mănuşa ei neagrarăsucită a căzut pe podea. Când Jacob i-a dat-o, ea a tresărit furioasă. Căcinicicând n-a mai existat o pasiune mai absurdă. Şi clipă lui Jacob i-a r-et tede ea - aiit este de v* "nt, de primejdio* (.i.id tinerele stau nemişcate, ţinnmiiiie strâns pe balustradă, se îndrăgosesc.Era la mijlocul lunii februarie. Pacopc . .rile dir suburbia Hampstead Garden plutea o ceaţă tremur"' ţ!ra precald ca sâ te plimbi. Un ciine F* la ii.it în vale. Pe câmpie seîntindeau umbre rDupă o boală lungă trupul este is' t. p gata. *ă

primească bunătatea dar incapabil s-o pătro/e I rrimi ţişr*- curg când câinelatră în . ''zburdă cu cMurile, ţinutul întunecă şi selnMuui.a/ -Pare acoperit de un văl. Ah, dar desenează vălul maigros casă nu leşin de atâta farmec, suspină Fanny Elmer, în timp ce şedeape o bancă în strada Judges Walk privind Ilampstead GardenSuburb. Dar câinele continua să latre. Pe drum claxonauautomobilele. Auzi un iureş şi un bâzâit în depărtare. Inima ei eracuprinsă de nelinişte. S-a ridicat şi a pornit. Iarba era de un verde

proaspăt, soarele fierbinte. De jur împrejurul lacului, copiii seaplecau pentru a lansa bărcuţe pe apă sau erau traşi inapoi ţipândde către doici.La miezul zilei femeile tinere se plimbă la aer. Toţi bărbaţii sunt ocupaţi în oraş. Ele stau pe marginea lacului albastru. Adierea proaspătă a vântului împrăştie glasurile copiilor în toatepărţile. Copiii mei, cugeta î'anny Elmer.Femeile stau în jurullacului şi alungă câinii mari lă-ţoşi care se zbenguie. Pruncii suntlegănaţi domol în căruţelor. Ochii tuturor doicilor, mamelor şi

femeilor care se plimbă sunt puţin împăienjeniţi, cufundaţi. Dauuşor din cap în loc de a răspunde când ţâncii le trag de fuste rugân-

Page 103: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 103/148

du-le să plece.Fanny s-a mişcat din Ioc auzind un strigăt în înaltul văzduhului - probabil fluierul unui muncitor. Acum, între copacise auzea sturzul scoţând triluri, vibraţii de bucu-' rie în aerul cald,dar teama părea să-l îmboldească, şi-a :zis Fanny ; de parcă eraprea îngrijorat având inima plină de atâta bucurie - de parcă eraprivit când cânta şi era împins de nelinişte să cânte. Iată !Neliniştit, a zburat în copacul următor. Ea îi auzi cântecul maislab. Dincolo de acesta se auzea huruitul roţilor si vuietul vântului.Ea a cheltuit zece peni pentru masa de prânz.- Scumpo,domnişoară, şi-a uitat umbrela, a bombănit femeia cu haine pestriţedin cabina de sticlă de lângă uşa magazinului Express DairyCompany.-- Poate c-am s-o ajung din urmă, a răspuns Mill

Edwards, chelneriţa cu cosiţe deschise, şi a zbughit-o pe lusă.- N-arc rost, a zis ea, întorcându-se o clipă mai târziu cu umbrelaieftină a lui Fanny. Şi-a dus mâinile la "cosite.- Oh, uşa aia ! a bombănit casieriţa.72Mâinile ei erau acoperite cu mănuşi negre fărădegete şi vârfurile degetelor care trăgeau fâşiile de hirtie înăuntruerau umflate ca nişte cârnati.l- O porţie de plăcintă şi legume. Ocafea mare şi gogoşi. Ouă pe pâine prăjită. Două prăjituri cufructe.Aşa hăpăiau vocile ascuţite ale chelneriţelor. Clienţii

ascultau aprobator cum li se repetă comenzile, vedeau cum esteservită masa alăturată într-o stare de aşteptare, în cele din urmă lise aduceau şi lor ouăle pe pâine prăjită. Privirile lor nu mairătăceau.Cuburi umede de plăcinte cădeau în gurile deschise canişte săculeţe triunghiulare.Nelly Jenkinson, dactilografa, îşifărâmiţa prăjitura cu destulă indiferentă. De câte ori se deschideausa ea îsi ridica privirea. Ce aştepta oare să vadă ?Negustorul decărbuni citea ziarul "Telegraph" fără să .se oprească, n-a nimerit

farfurioara şi, pipăind distrat, a pus ceaşca pe faţa de masă.- Aimai auzit vreodată o asemenea impertinenţă, a-încheiat doamnaParsons, curăţindu-şi firirhiturilo de pe blănuri.- Lapte cald şiplăcintă pentru o persoană. O cană' de ceai. Chiflă şi unt, strigauchelneriţele.Usa se deschidea si se închidea.Aşa este viaţapersoanelor în vârstă.E curios să priveşti valurile stând într-o barcă. Iată trei cam de aceeaşi mărime care vin cu regularitate unuldupă altul. Apoi, grăbindu-se în spatele lor, vine un al patrulea

foarte mare şi ameninţător ; el ridică barca ; merge mai departe ; sepierde cumva fără să fi dus nimic la bun sfârşit ; se domoleşte

Page 104: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 104/148

împreună cu celelalte.Ce poate fi mai violent decât mişcareacrengilor în timpul unei furtuni, copacul cedând de Ia trunchi pânăîn virful crengii, fluturind şi înfiorându-se după cum bate vântul,totuşi nezburând niciodată aiurea în dezordine ?Grâul se agită şi seumileşte de parcă s-ar pregăti să se smulgă din rădăcini şi totuşirămâne legat de pământ.De ce, de la aceleaşi ferestre, chiar şi înamurg, vezi o izbucnire pe stradă, o răsuflare având parcă braţeîntinse;72ochi plini de dorinţă, gura larg deschisă. Şi atunci nepotolim şi -devenim împăciuitori. Căci dacă exaltarea ar dura maimult am fi împrăştiaţi de vânt în aer ca spuma. Prin noi ar lucistelele. Ar trebui să plutim în furtună ca picăturile de sare - cumse şi întâmplă uneori. Căci spiritele înflăcărate nici nu vor să audă

de o asemenea legănare. Pentru ele nu există nici un fel delegănare sau hoinăreală. Nici un fel de ipocrizie sau odihnă tihnităsau binevoitoare presupunere că unul şste aidoma celuilalt, că focule fierbinte, vinul plăcut, extravaganţa un păcat.- Oamenii suntatât de drăguţi când ajungi să-i cunoşti.- N-aş putea să măgândesc urât la ea. Nu trebuie să "uităm - Dar Nick poate, sauFanny Elmer, crezând or-"-'beşte în adevărul de moment, se facnevăzuţi, pişcă obra-izul, dispar ca o ploaie bruscă cu

grindină."Oh", a exclamat Fanny dând buzna în studio cu o în-târziere de trei sferturi de oră deoarece dăduse târcoale căminuluipentru copiii părăsiţi doar în speranţa că-l va vedea pe Jacob pestradă, scoţându-şi cheia şi deschizând nşa, "mă tem că amîntârziat", la care Nick nu a scos o Aorbă, iar Fanny a devenitsfidătoare.- N-am să mai vin niciodată ! a strigat ea în cele dinurmă.- Atunci să nu mai vii, a răspuns Nick, iar ea a luat-o lagoană fără a-i ura nici măcar noapte bună.Ce minunată era -

rochia aceea în magazinul Eveli-T.ei de lângă Shaftesbury Avenue !Era ora patru într-o zi frumoasă de aprilie şi era oare Fanny fiinţacare să petreacă ora patru într-o zi frumoasă în casă ? Alte fete depe aceeaşi stradă şedeau aplecate deasupra registrelor -contabilesau treceau cu un aer obosit fire lungi prin mătase şi voal ; sau,împodobite cu panglici în magazinul Swan and Edgars, adunau laiuţeală bănuţ cu bănuţ pe doml notei de plată şi răsuceau un iard şitrei sferturi de hârtie de mătase şi-l întrebau pe următorul client

"Cu ce vă servim ?"în magazinul Evelinei de lângă Saflesbury Avenue îmbrăcămintea pentru femei era prezentată în raioane

Page 105: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 105/148

sepa73rate. în stânga erau fuste. In mijloc, încolăcit în jurul unuistâlp, era un boa din pene. Aşezate aidoma capetelor răufăcătorilorla Temple Bar, se vedeau pălăriile - verzi şi albe, înconjurate cu ocoroană subţire sau lăsate în jos sub pene de culori închise. Şi pecovor se găsea încălţămintea- cu vârful auriu sau din piele lăcuităcu incizii de un roşu intens.Admirate de privirile femeilor, pe laora patru hainele erau murdare ca prăjiturile din vitrina unei brutării. Fanny le privea şi ea.Pe strada Gerrard venea un bărbatînalt îmbrăcat într-o haină jerpelită. Pe vitrina Evelinei s-a lăsat oumbră- umbra lui Jacob, deşi nu era Jacob. Şi Fanny s-a întors şia pornit pe strada Gerrard dorind să fi citit şi ea cărţi. Nick nucitea niciodată cărţi, nu discuta niciodată despre Irlanda sau despre

Camera Lorzilor, şi ce să mai spunem despre unghiile lui ! Ea vaînvăţa latina şi-l va citi peVergiliu. Ea fusese o cititioarepasionată. îl citise pe Scott ; îl citise pe Dumas. La şcoala de arteSlade nimeni nu citea. Dar la Slade nimeni nu o cunoştea pe Fannyşi nu bănuia cât de lipsit de conţinut i se părea totul ; pasiuneapentru cercei, pentru dans, pentru Tonks şi Steer - când numaifrancezii ştiau de fapt să picteze, după cum spunea Jacob. Căcimodernii erau uşuratici, iar pictura era cea mai puţin respectabilă

dintre arte. Şi de ce să citeşti altceva în afară de Marlowe şiShakespeare, spunea Jacob, şi Fielding dacă vrei să citeşti romane?- Fielding, a răspuns Fanny, când bărbatul din Şoseaua CharingCross a întrebat-o ce doreşte.A cumpărat deci Toni Jones.La orazece dimineaţa, într-o cameră pe care o împărţea cu o învăţătoare,Fanny Elmer citea Toni Jones - cartea aceea plină de mister. Căcilui Jacob îi plac poveştile astea plicticoase despre oameni cu numeciudate (gândea Fanny). Femeile lipsite de gust cărora nu le pasă

cum îşi încrucişează picioarele citesc To7n Jones - o carte plinăde mister ; căci este ceva în cărţi, cugeta Fanny, şi dacă aş fi fostînvăţată mi-ar fi plăcut mai mult decât cerceii si florile, oftă ea,gândindu-se la coridoarele de la şcoala12î9 - Casa lui Jacobdearte Slade şi la balul mascat de săptămâna viitoare. Nu avea ce săîmbrace.Ei sunt sinceri, cugeta Fanny Elmer, punându-şi picioarelepe policioara căminului. Unii oameni sunt astfel. Nick poate că esincer, numai că el era atât de neghiob Iar femeile nu sunt

niciodată - în afară de domnişoara Sargent, dar ea pleca la oraprânzuiui şi-şi dădea importantă. Şedeau acolo seara liniştiţi şi

Page 106: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 106/148

citeau, gânde-î ea. Nu se duceau la music-hall, nu se abăteau să seuite la vitrinele magazinelor, nu-şi purtau unul altuia lucrurile, caRobertson care purtase broboada ei, iar ea purtase jiletca Iui, ceeace Jacob făcea cu foarte mare stmgăcie, căci lui ii plăcea Tom Jones,Cartea se afla în poala ei, scrisă pe două coloane, la preţulde trei şilingi jumătate ; cartea plină de mister în care cu irtitaamar de ani în urmă Henry Fielding adojenit-o pe Fanny Elmer,într-o proză desăvârşită, pentru că admira îmbrăcămintea deculoare roşu-intens, a spus Jacob. Deoarece el nu citea niciodatăromane moderne. Lui îi plăcea Tom Jones.- îmi place într-adevăr Tom Jones, a spus Fanny la ora cinci şi jumătate în aceeaşi zi deaprilie, când Jacob, care şedea in fotoliul din faţa ei, şi-a scos pipa

din gură.Vai ! Femeile mint. Nu însă si Clara Durrant. O mintedesăvârşită ; o fire deschisă ; o fecioară înlănţuită de o stâncă(undeva lângă piaţa Lowndes) turnând veşnic ceai unor bărbaţi bătrâni îmbrăcaţi în jiletci albe, cu ochi albaştri, care te priveadrept în faţă şi cânta Bach. Dintre toate femeile, pe ea o respecta Jacob cel mai mult. Dar să stai la o masă cu pâine şi unt, alături dematroane înveşmântate în pluş şi să nu-i spui Clarei Durrant maimult decât îi vorbea Benson papagalului când bătrâna domnişoară

Perry turna ceai era o ofensă inadmisibilă adusă libertăţii şi bunei-cuviinţe a firii omeneşti - sau cuvinte în acest sens. Fiindcă Jacobn-a scos o vorbă îşi ţinea doar privirea aţintită asupra focului.Fanny a pus jos cartea.Ea cosea sau împletea.- C. asta ..... '.it Tacob ntru dansul a aauo pa..a-laiuUi.. pantofii cu pompoa loşu. Ce-ar trebpoarte ?- Eu o sâ fii; zise Jacob.Şi ce rost 'm -Jm' , m-r-f. j'înny.Intilnt, acciu:?! oaiiiciii , forţi. igin se îmbată : Florinda sade pe genunchilui. C rjt'urn r'"chotr .. . mod m--nr**; c -rhnT- i-a tixi .trebă

Far.- In drum sore Gre unse ei. Deoarect spu: el, nimic nu e mai d tabtlca Lonc! luna m.nO vrabie a zburat pe iuid lereastrâ UnnU un pai un pai dinun stog ce lâlţa lingă un pătul. unei ferme. Pătnnul prepelicar cafeniuHmtt*-! clă.. căui.a unui şobola- r-.-- ui sunt deja pătate uc *.uauui ci iulcrengii lutur. oaradeasupra aleilor din pădure Poate că fluture! 'rdinaospâteazâ Fe un sâ putr*-... ¦f'r după cum -"une Mamy crcaeâ că toate acesîşi aveau sorginte fom Jones, El putea pleca de unul singur te ibuzunar ca snriveacă bursu La or" 'nt nrrt lua trenu. . pV-Vvn toatăaic de lu.iiA-ia

şi auuca aca. uiciu:! IU cutii de pilule. Va vina împreut Staghounds. Toate acleaIn Tom Jorxp' la- ol va nleca Grecia cv.Ea si-dacă lui o ar fi

Page 107: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 107/148

infăşu \reaîta o* Y-y aprins lamp.ORlinda c.uuaaW ziici paliundca piinfercaiia, nuntăi jun Wtc din faţă îi era luminată de lampă ' răuerozav, splenanunţa L nătoarva veni îa halul de la Slade trn tur""ip,.. rom"- i"'-a uiiAi. .*4,i*uu),luşi - i om Jones era rCflpitolu! alunsprezecelea- ARCHER VA FI MÂINE LA GIBRALTAR. aspus doamna Flanders eu acea tandreţe pe care mamele o arată asade des fiilor cei mai în vârsta.Poşta pe care o aştepta (plimbându-sepe Dods Hill în timp ce deasupra capului ei clopotele întâmplătoareale bisericilor cântau o melodie, ceasul bătând ora patru chiar înmijlocul notelor ce vibrau în aer ; iarba împur-purându-se sub unnor de furtună; şi cele două duzini de case ale satului ghemuite,nespus de umile, întovă-răşindu-se sub o frunză de umbră), poşta,

cu mesajele ei de tot felul, scrisori cu adrese scrise apăsat, altelecu scriere aplecată, timbrate când cu timbre englezeşti, când cutimbre coloniale iar uneori marcate cu o linie galbenă, poşta eragata să răspândească un număr incalculabil de mesaje în întreagalume. Dacă noi câştigăm ceva sau nu de pe urma acestui obicei dea comunica excesiv nu putem spune. Dar că scrierea scrisorilor sepractică în scopuri mincinoase în zilele noastre mai cu seamă decătre tinerii care călătoresc pe meleaguri străine pare destul de

probabil.De exemplu, luaţi această scenă. Iată-l pe Jacob Flandersajuns în străinătate şi fiind gata să-şi întrerupă călătoria la Paris.(Bătrâna domnişoară Birkbeck, veri-şoara mamei lui, murise înluna iunie şi-i lăsase o sută de lire sterline).- '\'u e nevoie să mairepeţi povestea sta afurisită, Cruttendon, a spus Mallinson, miculpictor chel can şedea lâ o masă de marmură pătată cu cafea şipurtind urme de la paharele de vin, Aorbind foarte repede şi,desigur, beat de-a binelea.- Ei, Flanders, ai terminat de scris

mamei tale a întrebat Cruttendon când Jacob a venit si si-a luatlocul alături de ei, ţinând în mână un plic adresat doamneiFlanders, în apropiere de Scarborough, Anglia.- Tu îl susţii pe Velasquez ? a întrebat Cruttendon.- Pe legea mea că da, a zisMallinson.75întotdeauna face aşa, a spus Cruttendon iritat.Jacob l-a privit pe Alallinson cu o stăpinire de sine nemăsurată.-- îţi voispune cele trei lucruri sublime care au fost tratate în întreagaliteratură, a izbucnit Cruttendon. "Atirnă acolo ca un rod sufletul

meu", a început el...- Nu-i asculta pe unul căruia nu-i place Velasquez,a zis jNlallinson.- Adolphe, să nu-i mai dai domnului

Page 108: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 108/148

Mallinson vin,a spus Cruttendon.- Joc cinstit, joc cinstit , a spus Jacob nepărtinitor. Lasă-l pe om să se îmbete dacă doreşte. Acesta-i Shakespeare, Cruttendon. Aici sunt de acord cu tine. Shakespearea avut mai mult curaj decât toate aceste broaşte afurisite laolaltă,"Atârna acolo ca un rod sufletul meu*', a început el citind pe unton melodios retoric, învârtind m aer paharul de vin. "Să te iadracu de smintit galben la faţă a exclamat el în timp ce vinul s-arevărsat peste buza paharului."Atârna acolo ca un rod sufletulmeu", au început ă spună Cruttendon şi Jacob în acelaşi timp, şiamindoi au izbucnit în râs.-' Afurisitele astea de muşte, a spus]\Iallinson du-cându-şi mâna uşor la capu-i chel. Drept ce mă iau?- Ceva ce miroase frumos, a răspuns Cruttendon.- Tacă-ţi gura,

Cruttendon, a zis Jacob. Băiitul e lipsit total Mo maniere, i-aexplicat el foarte politicos lui Mallinson. Vrea să-i facă pe oamenisă renunţe la băutură. Ascultă. Eu vreau ciolan la grătar. Cum sespune ciolan la grătar în franţuzeşte ? Ciolan la grătar, Adolphe.Ei, găgăuţilor, nu înţelegeţi ?- Şi am să-ţi spun, Flanders, cel de-al doilea lucru el mai frumos din întreaga literatură, a spusCruttendon, eoborindu-şi picioarele pe podea şi rezemându-se de-acurmezişul mesei astfel încât faţa lui aproape că o atingea pe a lui

 Jacob.- Foaie verde lapte acru, l-a întrerupt Mallinson, bătândtactul cu degetele pe masă. Lucrul ne-mai-pome-nit de frumos dinîntreaga literatură... Cruttendon e un băiat foarte bun, a spus elconfidenţial. Dar e cam neghiob. Şi şi-a smucit capul înainte.75fiEi bine, despre aceasta nu i s-a spus niciodată doamnei Flanders , nicio vorbă, şi nici ce s-a întâmplat după ce au achitat nota de plată şiau părăsit restaurantul, şi au pornit pe jos pe BoulevardRaspaille.Apoi iată un alt crâmpei de conversaţie ; timpul, în jurul

orei unsprezece dimineaţa ; locul, vm studio şi ziua, duminică.Iţispun eu, Flanders, a zis Cruttendon. Aş puteala fel de bine avea unmic tablou de Mallinson ca şi un Chardin. Şi când spun aceasta...stoarse capătul unui tub aproape gol... Chardin a fost un maregrangur... Acum el le vinde ca să aibă cu ce-şi plăti masa. Daraşteaptă până când vor pune negustorii mâna pe el. Un maregrangur - oh, un grangur foarte mare.- E o viaţă nemaipomenitde plăcută să te afli în treabă aici. Totuşi e o artă insipidă,

Cruttendon. Se plimba dintr-o parte în alta prin cameră, Iată-l peacest Pierre Lonys. Luă o carte. -- Ei, bunul meU domn, ai de

Page 109: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 109/148

gând să te linişteşti ? a întrebat Cruttendon.- Aceasta e o lucraretemeinică, a spus Jacob, aşe-zând o pânză în picioare pe un scaun.-- Oh, asta am făcut-o cu foarte mult timp în urmă, a zisCruttendon, uitându-se peste umăr.- După părerea mea eşti unpictor destuf de priceput, a spus Jacob după un timp.- Acum dacă vrei să vezi ce fac în momentul de faţă, a zis Cruttendon, punând opânză în faţa lui Jacob. Iată. Asta e. Aşa mai merge. Asta e..., elşi-a mişcat degetul mare formând un cerc în jurul unui glob delampă vopsit în alb.- O lucrare cât se poate de serioasă, a spus Jacob îndepărtându-şi picioarele în faţa ei. Dar ceea ce aş vrea să-mi explici...în cameră intră domnişoara Jinny Carslake, palidă,pistruiată, bolnăvicioasă.- Oh, Jinny, uite un prieten. Flanders. E

englez. Bogat. Are relaţii în lumea bună.Continuă, Flanders...Jacoba păstrat tăcerea.- Aceasta este - nu este bine, a zis JinnyCarslake.- Nu, a răspuns Cruttendon cu hotărâre. Nu se poate. Ela luat pânza de pe scaun şi a pus-o pe podea cu spatele spre ei.-Luaţi loc, doamnelor si domnilor. Domnişoara Cars-lake este deprin părţile tale, Flanders. Din Devonshire. Foarte bine. Şi ea esteo fiică a bisericii. Oaia neagră a familiei. Mama ei îi scrie niştescrisori de felul acesta. Ei, ai cumva una la tine ? De obicei sosesc

duminica. Ştii, citindu-le, parcă auzi clopotele bisericii.- l-aicunoscut pe toţi pictorii ? a întrebat Jinny. Mallinson era beat ?Dacă te duci la studioul lui o să-ţi dea unul din tablourile sale. Ascultă, Teddy...- O secundă, a zis Cruttendon. în pe anotimpsântem ? A privit pe fereastră.- Duminica avem zi liberă,Flanders.- El va..., întrebă Jinny privindu-l pe Jacob. Tu...- Da,el va veni cu noi, răspunse Cruttendon.Şi acum, iată Versailles.Jinny stătea pe bordura de piatră şi se apleca deasupra

lacului, iar Cruttendon o ţinea în braţe căci altfel ar fi căzut înapă."Uite a exclamat ea. "Chiar până la suprafaţă !" Nişte peştileneşi de forma unui umăr arcuit se înălţaseră din adânc ca săciupească firimiturile ei. "Priveşte", a spus ea, sărind jos. Şi atunciapa de o uluitoare transparenţă, vijelioasă şi parcă sugrumată, aţâşnit în sus. Fântâna s-a întins. Prin ea, din depărtare s-a auzitsunetul fanfarei militare. Suprafaţa apei era încreţită peste tot depicături. Un balon albastru lovea uşor suprafaţa. Cum s-au

îngrămădit la margine toate doicile, toţi copiii, toţi bătrânii şitinerii, cum s-au aplecat şi şi-au fluturat bastoanele ! Fetiţa a

Page 110: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 110/148

alergat spre balconul ei întinzându-şi braţele, dar acesta s-ascufundat dedesubtul fântânii.Edward Cruttendon, Jinny Carslake şi Jacob Flanders mergeau în şir pe cărarea galbenă acoperită cupietriş, au păşit pe iarbă şi de acolo sub copaci ; şi au ajunsla76pavilionul unde Măria Antoaneta obişnuia să-şi bea ciocolata.Edward şi Jinny au intrat, dar Jacob a aşteptat afară, şezând peminerul bastonului. Cei doi au ieşit.-l Ei bine ? a zis Cruttendonzimbindu-i- lui Jacob.Jinny aştepta ; Edward aştepta ; şi amândoi îlpriveau pe Jacob.- Ei bine ! a spus Jacob, zâmbind şi strângând bastonul cu amândouă mâinile.- Haideţi, a decis el şi a pornit.Ceilalţi l-au urmat zâmbind.Şi apoi s-au dus la ccifeneaua micuţădin strada laterală unde oamenii stau si beau cafea privind soldaţii,

scuturând gânditori cenuşa în scrumiere.•- Dar el e cu totul altfel,a spus Jinny, încrucişân-du-şi mâinile deasupra paharului. Nu credcă ştii ce vrea să zică Edward când spune aşa, a zis ea privindu-lpe Jacob.- Ba ştiu. Uneori îmi vine să-mi pun capăt zilelor.Uneori el stă în pat toată ziua - stă aşa acolo... Nu vreau să veniţichiar pe masă, a spus ea fluturând mâinile. In jurul picioarelor lormergeau clătinat porumbei graşi irizaţi.- Uităţi-vă la pălăriaacelei femei, spuse Cruttendon. De unde le vin asemenea idei ?...

Nu, Flanders, nu cred că aş putea trăi ca tino. Când mergi pe stradaaceea din faţa Muzeului Britanic - cum se numeşte ? - asta vreausă spun. Totul este astfel. Femeile acelea grase - şi băr-. batulcare stă în mijlocul drumului de parcă ar fi gata să aibă un atac.- Toată lumea îi hrăneşte, zise Jinny, alungind porumbeii cu ofluturare a mâînilor. sunt nişte bătrâni neghiobi.- Ei, nu ştiu, aspus Jacob fumându-şi ţigara. Mai este şi Catedrala Sf. Paul.- Adică să mergi la birou, a zis Cruttendon. •- La naiba ! a

protestat Jacob.- Dar tu nu contezi, a spus Jinny, privindu-l peCruttendon. Tu eşti smintit. Vreau să zic, tu te gândeşti numai lapictură.77- Da, ştiu. N-am ce-i face. Ei, oare o sâ cedeze regeleGeorge în privinţa lorzilor ?-• Va ti-ebui negreşit, a spus Jacob.-Uite ! a zis Jinny. El ştie.- înţelegi, aş vrea dacă aş putea, dar pur

şi simplu nu pot, a zis Cruttendon.-• Eu cred că aş putea, a spus Jinny. Numai că doar oamenii care-ţi sunt antipatici fac asta.

Page 111: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 111/148

 Acasă, vreau să zic. Nvi vorbesc despre nimic altceva. Chiar şioameni ca mama.- Dacă aş veni să locuiesc aici - a zis Jacob.Care-i partea mea, Cruttendon ? Oh, foarte bine. Fie cum vrei tu.Păsările alea proaste, îndată ce vrei să vină la tine -l si-au si luatzborul.Şi în sfâr.şit, Jinny şi Cruttendon s-au apropiat unul de altulsub lămpile cu arc de la Gare des Invalides, printr-una din acelemişcări ciudate care sunt foart* uşoare şi totuşi foarte precise şicare pot să se desfăşoare sau să treacă neobservate dar, în general,pricinuiesc o mare stânjeneala ; Jacob stătea deoparte. Ei trebuiausă se despartă. Trebuia spus ceva. Nu s-a spus nimic. Un bărbat aîmpins un cărucior pe lângă picioarele lui Jacob atât de aproape

încât era cât pe-aci să-l lovească. Cind Jacob şi-a recăpătatechilibrul ceilalţi doi îi întorseseră spatele, deşi Jinny a privitpeste umăr, şi Cruttendon, făcându-i semn cu mâna, a dispărut caun foarte mare geniu ce era.doamnei Flanders nu i s-a spus nimicdespretoate acestea deşi, se poate spune cu siguranţă, Jacob socoteacă nimic pe lume nu era mai important ; cât despre Cruttendon şi Jinny, el îi considera oamenii cei mai minunaţi pe care îicunoscuse vreodată - neputând desigur să prevadă cum s-a

întâmplat că în cursul timpului Cruttendon s-a apucat să pictezelivezi şi de aceea a trebuit să locuiască în Kent, şi ai crede căacum trebuie să privească cum înfloresc merii, deoarece soţia lui,de dragul căreia s-a mutat, a fugit cu un romancier ; dar nu,Cruttendon încă mai pictează livezi într-o cumplită singurătate. Apoi Jinny Carslake, după povestea cu pictorul american Lefanu, i-a frecventat pe filosofii indieni, şi acum o poţi întâlni în pensmniîn Italia păstrând cu grijă o cutiuţă pentru bijuterii conţinând

pietricele obişnuite adunate de pe drum. Dar dacă le priveşti cuatenţie, spune ea, diversitatea devine unitate, care este într-un felsau altul secretul vieţii, deşi aceasta n-o împiedică să urmăreascămacaroanele care se învârtesc în jurul mesei şi uneori, în serile deprimăvară, ea face cele mai ciudate confidenţe tinerilor englezitimizi.Jacob nu avea nimic de ascuns faţă de mama lui. Era doarfaptul că el nu se putea înţelege pe sine şi nici emoţia saneobişnuită, iar ca să scrii despre asta -Scrisorile lui Jacob îi

seamănă întru totul, a spusdoamna Jarvis, împăturind foaia dehârtie.- într-adevăr, pare că..., a zis doamna Flanders şis-a oprit

Page 112: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 112/148

deoarece croia o rochie şi a trebuit să îndrepte tiparul, ...sedistrează minunat.Doamna Jarvis se gândea la Paris. Fereastra dinspatele ei era deschisă căci era o noapte blândă ; o noapte liniştită,când luna părea oblojită şi merii stăteau perfect nemişcaţi.- Nu-icompătimesc niciodată pe cei morţi, a spus doamna Jarvismişcându-şi perna de la spate şi prinzân-du-şi mâinile la ceafă.Betty Flanders nu a auzit fiindcă foarfecile ei făceau mult zgomotpe masă.- Ei se odihnesc pe lumea cealaltă, a spus doamna Jarvis.Iar noi ne irosim zilele fiicând lucruri nesăbuite, inutile, fără săştim de ce.Doamna Jarvis nu era iubită în sat.- Nu te plimbiniciodată seara la ora asta ? a întrebat-o ea pe doamna Flanders.- Vremea e neîndoielnic minunat de blândă, a spus doamna Flanders.

 Totuşi trecuseră ani de când ea deschisese poarta livezii şi sedusese pe Dods Hill după cină.- E cât se poate de uscat, a zisdoamna Jarvis când au închis poarta livezii şi au păşit pe pajişte.-N-o să merg departe, a spus Betty Flanders, Da, Jacob pleacă laParis miercuri.- Dintre cei trei fraţi, Jacob mi-a fost întotdeaunaprieten, a zis doamna Jarvis.78- Acum. dr..t,a ...La, nu merg maideparte, a spus doamna Flanders. Urcaseră dealul Întunecat şi ajunseseră lacastrul rcman. Bastionul se înălţa la picioarele lor - arcul neted înconjura

castrul sau mormântul. Câte ace pierduse Betty Flanders acolo, ca şi broşagranat '- Uneori este mult mai senin decit acum, a spui doamna Ja stindculme. Nu erau nori. dar deasu pra mării şi a landelor se întindea ceaţa.Luminile dinirborough sclipeau ca şi cum o femeie purtând un uuer dediamante ar fi întors capul dintr-o parte în tr-alta.- Ce linişte t i exclamadoamna Jarvis. Doamna x iander- . frecat iarb? ru tocul pcmtofuluigindindla broşa de granatân anei Jarvis ii era greu să segândească la sine. K ititalinitp în aer nu simţea nici o adiere. Nimi , /birt, .ader-Deasupra

landelor au t.LernuSciu umbre ncnii ate. Tufele d azama stăteauneclintite. Nici la Dum r 1 nu 'ind nna J în spatele lor er blOrologiul bis"._____ surului au ajuns la tufa de ii.uii.a sa le-a auzitmaiaeincle ?Doamna Flanders se apleca să adune o pietrici Uneori oameniipăsfr lucruri, cugeta d'"mna Jarvis, dar pe o lună înc* tr'....i imi- .. vozi -vân afară de oac şi bu ri de cretă.- Jacob a cumpărai-o cu banii lui, şil-am însoţit pe domnul Parker pii ca să vadă priveliştea, şi trebuie sâ fi căzut,murmurat doamn' Flanders.S-au clintit o osemintele oau spadtic

ruginite? Era oare broşa ieftina a doamnei Flanders o părticică perma nentă,nedespărţită a acestei bogate acumulări ? Şi dacă toate nălucile s-ar fi adun

Page 113: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 113/148

grămadă şi s-ar fi însoţit u doamna Flanders in amfiteatru, n-ar fi părut ea oaici cu totul la locul ei, o englezoaică respectabilă, plină de viaţă, cam corpol?Orologiul a sunat sfertul. Undele sonore gingaş se fringeau printre grozamaţeapănă şi ramurile de păducel în vreme orologiul bisericii împărţea timpuîn sferturi.Landele întinse şi neclintite au primit ştirea : "Este şi unsfert", dar n-au dat nici un răspuns, doar dacă s-a clintit unrug.Totuşi şi la lumina aceasta se puteau citi legendele de pepietrele funerare, glasuri concise rostind "Eu sunt Bertha Puck","Eu sunt Tom Gage". Şi spun în ce zi a anului s-au stins, iar Noul Testament glăsuieşte ceva pentru ei, foarte nobil, foarte accentuatsau consolator.Landele acceptau toate acestea. Lumina lunii cadeca o pagină îngălbenită pe zidul bisericii şi luminează familia

îngenuncheată în nişă şi placa aşezată în 1780 în memoriaproprietarului de pământ al parohiei care i-a ajutat pe săraci şi acrezut în Dumnezeu -l astfel continuă vocea măsurată peinscripţia în marmură, de parcă ar putea să poruncească timpului şiaerului liber.Acum din spatele tufelor de grozamă se furişează o vulpe.Adesea, chiar şi noaptea, biserica pare plină de oameni.Stranele sunt tocite si unsuroase, si sutanele sunt la locul lor, iarcărţile de rugăciune stau pe marginea stranei. Este o corabie cu

întreg echipajul la bord. Bârnele se întind ca să-i ţină pe cei vii şipe cei morţi, pe plugari, pe tâmplari, pe gentlemanii care vânează vulpi şi pe fennierii care miros a pământ şi a coniac. Limbile lor seunesc pentru a silabisi cuvintele limpezi care pentru totdeaunadespică timpul şi întinsele lande. Tânguire, credinţă şi elegie,deznădejde şi triumf, dar cel mai adesea judecată sănătoasă şi voioasă indiferenţă au ieşit pe fereastră neţinind niciodată seamade nimic în aceşti ultimi cinci sute de ani. Totuşi, cum spunea

doamna Jarvis păşind pe lande : "Ce linişte este !" Linişte lamiezul zilei, în afară de zilele când aici se împrăştie vânătorii ;linişte după-amiază, în afară de oile rătăcite ; noaptea pe landă esteo linişte desăvârsită.O broşa de granat a căzut în iarbă. O vulpeumblă pe furiş. O frunză se răsuceşte în dungă. Doamna Jarvis, caxeare vârsta de cincizeci de ani. se odihneşte în castrula luminaînceţoşată a lunii.- ...şi, a spus doamna Flanders, îndreptându-şispatele, mie niciodată nu mi-a plăcut domnul Parker.- Nici mie, a

spus doamna Jarvis. Au pornit spre casă.Dar glasurile lor au plutitun răstimp deasupra castruiui. Lumina lunii nu nimicea nimic.

Page 114: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 114/148

Landa accepta totul. Tom Gage va striga atâta timp cât va dăinuipiatra ce-i acoperă mormântul. Scheletele romane sunt păstrate cugrijă. Acele de stopat ale lui Betty Flanders sunt în siguranţă ca şi broşa ei de granat. Şi uneori, la miezul zilei, în bătaia soarelui,landa pare să strângă aceste mici comori aidoma unei doici. Dar lamiezul nopţii, când nimeni nu vorbeşte şi nu galopează şimărăcinele este neclintit, ar fi nechibzuit să tulburi landa cuîntrebări - ce ? şi de ce ?Totuşi, orologiul bisericii sună oradouăsprezece.CapHolui al doisprezeceleaAPA CĂDEA DE PE OBORDURA ca plumbul - ca un lanţ cu verigi groase, albe. Trenulgonea printr-o pajişte verde abruptă, şi Jacob a văzut lalele vârstate ce creşteau acolo şi a auzit o pasăre cântând, în Italia.Un

automobil plin cu ofiţeri italieni alerga pe şoseaua vietedă şi ţineapasul cu trenul ridicind praful m uiind lui. Copacii erau îngemănaţide horbota viţei de vie - după cum spunea Vergiliu. Iată şi o garăşi o scenă nemaipomenită de rămas bun, cu femei în cizme înaltegalbene şi băieţi palizi şi ciudaţi, încălţaţi cu şosete cu desene Incercuri. Albinele lui Vergiliu îşi vedeau de lucru pe câmpiileLombardiei. Anticii aveau obiceiul să tragă viţa de vie între ulmi. Apoi la Milano, şoimii cu aripi ascuţite, de culoare cafeniu-

deschis, se umflau în pene pe acoperişuri.Vagoanele asteaitalieneşti se încing grozav din cauza soarelui de după-amiază care bate în ele, şi este aproape sigur că înainte ca locom.otiva săajungă la capătul trecătorii lanţul care zăngăneşte se va rupe.Merge în sus ca un tren pe o scenă de teatru. Toate vârfurile suntacoperite cu copaci ascuţiţi, iar pe margine se îngrămădescuimitoare sate albe. întotdeauna în vârf se înaltă un turn,I4alb,acoperişuri cu zorzoane roşii şi o cădere prăpăstioasă dedesubt.

 Acesta nu este un ţinut unde să-ţi faci plimbarea după ceai. Maiîntâi, lipseşte iarba. Şiruri drepte de măslini acoperă un întreg versant de deal. Încă din luna aprilie pământul dintre ele seîngroaşă şi se preface în praf. Nu sunt nici pârleazuri, nici poteci,nici uliţe vărgate de umbrele frunzelor, nici hanuri din secolul aloptsprezecelea cu ferestre boltite unde poţi servi ouă cu şuncă. Ohnu. Italia înseamnă doar impetuozitate, goliciune, expunere la soareşi preoţi bruneţi târşindu-şi picioarele de-a lungul drumurilor. E

ciudat, de asemenea, că nu te îndepărtezi nici o clipă de casele deţară.Totuşi, e foarte plăcut să călătoreşti de capul tău având o sută

Page 115: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 115/148

de lire de cheltuială. Iar dacă i se terminau banii, ceea ce se vaîntâmplă probabil, atunci va merge pe jos. Putea să trăiascămâncând pâine şi bând vin - vinul din sticle acoperite cuîmpletitură de paie - căci după ce fusese în Grecia, acum avea săisprăvească repede de vizitat şi Roma. Civilizaţia romană eradesigur pe o treaptă mult inferioară. Dar cu toate acestea, Bonamyspunea o mulţime de prostii. "Trebuia să fi fost la AtenaS aşa o să-i spună lui Bonamy, când se întoarce acasă. Va spune "Stând înPartenon" sau "Ruinele Colo-seumului îţi inspiră cugetări sublime"pe care le va înfăţişa pe larg în scrisori. Aceasta s-ar puteatransforma într-un eseu despre civilizaţie. O comparaţie între anticişi moderni cu câteva şarje acide la adresa domnului As-quîth -

ceva în genul lui Gibbon Un gentleman voinic s-a târât cu greuînăuntru, prăfuit, puhav, pe umeri atârnându-i lanţuri de aur, şi Jacob, regretind că nu se trage din ginta latină, a privit pefereastră.E ciudat să te gândeşti că după două zile şi două nopţi decălătorie ajungi în inima Italiei. Printre măslini se ivescneaşteptate vile şi servitori care udă cactuşi. Trăsuri negre trecprintre coloane impunătoare pe care sunt prinse scuturi din ipsos.Este totodată momentan şi uimitor de intim - pentru a fi etalat

privirilor unui străin. Şi iată un vârf de deal singuratic unde numerge nimeniEdward Gibbon (1737-1794). istoric englez.âciodatăsi totuşi îl văd eu, care nu de mult am mers cu un omnibuz pestrada Piccadilly. Şi ceea ce aş vrea ar fi să ies pe câmp, să stau peiarbă şi să aud lăcustele şi să iau o mână de pământ - pământitalienesc, după cum acesta de pe pantofii mei este prafitalienesc.In gări Jacob a auzit strigându-se nume ciudate toatănoaptea. Trenul s-a oprit şi în apropiere a auzit broaşte orăcăind, a

îndoit prudent jaluzelele şi a văzut o mlaştină întinsă albă înlumina lunii.Vagonul era îmbâcsit de fum de ţigări de foi, careplutea în jurul globului înconjurat de un abajur verde. Gentlemanulitalian era întins şi sforăia cu ghetele scoase din picioare şidescheiat la jiletcă... Şi toată povestea asta cu călătoria în Grecia ise părea lui Jacob o plictiseală insuportabilă - să stai singur lahoteluri şi să priveşti monumente - ar fi făcut mai bine să se ducăîn Cornwall împreună cu Timmy Durrant."Ooh !" a protestat Jacob

când întunericul din faţa lui a început să se subţieze şi s-a zăritlumina, dar bărbatul se întindea peste el să ia ceva - italianul gras

Page 116: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 116/148

cu plastron, nebărbierit, cu hainele mototolite, obez, a deschis uşaşi a ieşit să se spele.Astfel Jacob s-a ridicat, şi a văzut un vânătoritalian uscăţiv cu puşcă mergând pe drum în lumina zorilor, şi l-astrăfulgerat gândul la Partenon."La naiba !" şi-a zis el, "trebuie săfim pe aproape", şi şi-a scos capul pe fereastră şi a simţit curentulîn faţă cu toată forţa.Este cât se poate de enervant ca douăzeci şicinci de persoane dintre cunoştinţele tale să poată spune cevafoarte pertinent despre vizita în Grecia, în timp ce toatesentimentele tale sunt împiedicate să se exprime. Căci după ce s-aspălat la hotel în Patras, Jacob urmase linia de tramvai pe distanţăde aproape o milă, înainte, apoi o urmase cam o milă îndărăt;întâlnise mai multe câr-duri de curcani, mai multe şiruri de măgari,

se rătăcise pe străzile lăturalnice, citise reclame de corsete şi desupă consomme marca Maggi, îl călcaseră copiii pe picioare. Loculmirosea a brânză stricată şi s-a bucurat con-statând că a ieşit vizavi de hotelul său. Printre ceştile de143cafea era un număr vechi al ziarului "Daily Mail", pe care l-a citit. Dar ce putea săfacă după cină ?Fără Îndoială că dacă n-am fi înzestraţi cu daruluimitor de a avea iluzii, am duce-o mult mai greu. Cam la vârsta dedoisprezece ani, cind am renunţat la păpuşi şi am stricat

locomotivele, imaginaţia ne este atrasă superfluu de Franţa, darmult mai probabil de Italia, şi aproape sigur de India. Mătuşilecuiva au fost la Roma ; şi fiecare are \m unchi despre care s-a auzitultima oară- bietul om - la Rangoon. Nu se va mai întoarceniciodată. Dar cele care plăsmuiesc legenda despre Grecia 3Întguvernantele. Priviţi ce cap frumos (spun ele) - nasul, vedeţi,drept ca luminarea, părul creţ, sprâncenele- tot ceea ce estepropriu frumuseţii bărbăteşti, iar picioarele şi braţele au zbârcituri

care arată o treaptă desăvârsită de dezvoltare - grecii arătau uninteres la fel de mare pentru trup ca şi pentru faţă. Şi grecii ştiausă picteze fructele astfel încât păsările veneau să le ciugulească.Citiţi mai întâi Xenofon, apoi Euripide. Intr-o zi -- acesta a fostun adevărat eveniment, pe legea mea - ceea ce au spus oameniipare să aibă o noimă ; "spiritul grec" cutare şi cutare şi cutare,toate greceşti ; deşi, apropo, e absurd să susţii că orice grec seapropie de Shakespeare. Lucrul esenţial însă este că am fost

crescuţi în iluzii. Cam aşa gândea, desigur, şi Jacob cu ziarul"Daily Mail" mototolit în mână, cu picioarele întinse, o

Page 117: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 117/148

întruchipare a plictiselii."Dar acesta este modul în care sântemcrescuţi", a continuat el.Şi toate acestea i se păreau foarteneplăcute. Ar trebui făcut ceva în privinţa aceasta. Şi din starea deuşoară deprimare a trecut în alta a unui om pe punctul de a fiexecutat.La o petrecere Clara Durrant îl părăsise ca să stea de vorbă cu un american numit Pilchard. Si el făcuse dru-mul până înGrecia şi o părăsise. Purtau rochii de seară şi spuneau inepţii - cetâmpenii spuneau - şi el a întins-mâna să ia "Globe Trotter", orevistă internaţională care este furnizată gratuit proprietarilor dehoteluri.In ciuda situaţiei ei precare. Grecia modernă este foarte lavansată în privinţa sistemului de transport al tramvaielor electrice,astfel, încât, în timp ce Jacob şedea în salonul hotelului, tramvaiele

zăngăneau, zornăiau, sunau, sunau poruncitor să îndepărtezemăgarii şi o bătrână aşezată sub ferestre, care refuza să seclintească. întreaga civilizaţie era astfel osândită.Chelnerul eratotal indiferent şi la aceasta. Aristotel, un bărbat slinos,manifestând un interes de carnivor faţă de trupul singurului oaspetecare ocupa acum singurul fotohu, a intrat în cameră cu ostentaţie, apus ceva jos, a îndreptat ceva şi a văzut că Jacob era tot acolo.- Vreau să fiu trezit mâine devreme, a spus Jacob, peste umăr. Mă

duc la Olimpia.Această melancolie, această capitulare în faţaapelor întunecate care ne înconjoară este o născocire modernă.Poate, aşa cum spunea Cruttendon, noi nu credem cu suficientătărie. In orice caz, părinţii noştri au avut ceva de dărâmat. Dar şinoi avem dacă-i vorba de asta, cugeta Jacob, mototolind în mânăziarul "Daily Mail". Va deveni membru al parlamentului şi va ţinediscursuri frumoase - dar la ce folosesc discursurile frumoase şiparlamentul de vreme ce ai capitulat câtuşi de puţin în faţa apelor

întunecate ? într-adevăr, nu au fost niciodată lămurite fluxul sirefluxul din venele noastre, fericirea si nefericirea. în spateleacestor lucruri, gândea Jacob, probabil că se află acearespectabilitate şi seratele la care trebuia să te îmbraci şic, şistrăzile jalnice din dosul lui Gray's Inn - ceva temei,nic, denezdruncinat şi grotesc. Dar apoi mai era şi Imperiul Britanic careîncepea să-l nedumirească şi nici nu era întru totul de părere să ise acorde Irlandei autonomie. Ce scria oare despre aceasta "Daily

Mail" ?Căci crescuse şi devenise bărbat şi era gata să se cufunde în viitoarea vieţii, după cum remarcase într-adevăr slujnica, golindu-i

Page 118: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 118/148

chiuveta la etaj, atingând cu degetele chei, butoni de manşetă,creioane şi flacoane cu tablete împrăştiate pe masa de toaletă. Cădevenise bărbat era un fapt pe care Florinda îl cunoştea dininstinct, după cum ea cunoştea totul.Iar Betty Flanders bănuia acestlucru chiar şi acum când citea scrisoarea pe care el i-o trimisesedin Milano.10 - Casa lui Jacob"Nu-mi spune de fapt nimic dinceea ce vreau tiă ştiu", i se plângea ea doamnei Jarvis, meditândînsă cu melancolie.Pe Fanny Elmer acest lucru o umplea dedeznădejde. Căci el îşi lua bastonul şi pălăria şi se ducea lafereastră părând focxrte distrat şi totodată foarte sever, gândeaea.- Ală duc să-i cerşesc lui Bonamy o masă, spunea el.-Oricum, pot să mă înec în Tamisa, ţipa Fanny pe cind trecea în

grabă pe lângă căminul pentru copii părăsiţi.Dar nu poţi să aiîncredere în "Daily Mail", îşi zicea Jacob, căutând altceva săcitească. Şi oftă din nou, fiind într-adevăr atât de melancolic, încâtmelancolia trebuie să fi sălăşluit în el ca să-l întristeze în oriceclipă, lucru ciudat la un om care se bucura atâta de viaţă, care nuera prea înclinat spre analiză, dar era îngrozitor de romantic, seînţelege, cugeta Bonamy in camera lui din Lincoln's Inn."Se vaîndrăgosti de vreo grecoaică cu nasul drept", gândea Bonamy. Lui

Bonamy i-a scris Jacob din Patras -- lui Bonamy care nu puteaiubi o femeie şi care nu citea niciodată o carte negiiioabă.La urmaurmei sunt foarte puţine cărţi bune fiindcă nu putem pune lasocoteală poveştile pline de peripeţii, călătoriile în căruţe trase decatâri în căutarea izvoarelor Ni-llului sau volubilitatea romanelor.îmi plac cărţile a căror forţă se adună într-o pagină sau două. îmiplac propoziţiile care nu şe clintesc chiar de-ar mărşălui prin ele oarmată. îmi plac cuvintele riguroase - acestea erau părerile lui

Bonamy şi ele i-au atras duşmănia celor al căror gust nu leîngăduise să preţuiască decât lăstarii fragezi ai dimineţii, cei caredeschid fereastra si văd macii răspândiţi la soare şi nu se potstăpâni să nu scoată un strigăt de bucurie văzind uimitoarearodnicie a literaturii engleze. Acest mod de a privi lucrurile îi eracu totul stăin lui Bonamy. învinuirea ce i se aducea era că gustulsău literar îi influenţa prieteniile şi îl făcea să fie tăcut, rezervat,cusurgiu şi simţindu-se cu totul la largul lui numai în compania a

unu sau doi tineri care-i împărtăşeau modul de gândire.Dar JacobFlanders nu-i inipărtăşea deloc modul de a gindi - departe de asta,

Page 119: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 119/148

ofta Bonamy, aşezând pe masă foile subţiri de hârtie de scrisori şicufundându-se în gânduri despre caracterul lui Jacob, şi asta nupentru prima oară. Necazul era înclinaţia lui romantică. "Amestecatînsă cu prostia care-l vâră în toate aceste situaţii absurde", cugetaBonamy, "există ceva - ceva", suspină el, pentru că ţinea la Jacobmai mult decât la oricine pe lumea aceasta.Jacob s-a dus lafereastră si a stat acolo cu mâinile în buzunare. De acolo a văzuttrei greci în fustanelă, catargele vapoarelor, oameni leneşi sauocupaţi din clasele umile hoinărind sau păşind sprinten oriadunându-se în grupuri şi gesticulând cu miinile. Nu indiferenţa lorfaţă de el era cauza melancoliei lui Jacob, ci o convingere maiprofundă - nu faptul că se întâmpla ca el să fie singuratic, ci că

toţi oamenii sunt astfel.Totuşi, a doua zi, când trenul înconjuraîncet un deal în drum spre Olimpia, tărăncile erau la lucru în viţade vie ; bărbaţii în vârstă şedeau în gări şi sorbeau vin dulce.'Măcar că Jacob era la fel de melancolic, nu bănuise niciodată cegrozav e să fii singur, în străinătate, de capul tău, despărţit detoate. în drum spre Olimpia sint coline foarte ascuţite şi golaşe, iarîntre ele marea albastră formând suprafeţe triunghiulare. Seaseamănă oarecum cu ţărmul din regiunea Cornwall. Ei bine, să

mergi pe jossă ajungi la poteca aceea şi să mergi sau poate suntcopăcei ? - până însingur toată ziua pe ea printre tufe vârfulacelui munte de unde poţi să vezi jumătate din naţiunileantichităţii."Da", a zis Jacob, căci trăsura lui era goală, "să neuităm pe hartă".Fie că este spre osândirea sau lauda noastră, esteindiscutabil că în noi sălăşluieşte un bidiviu nedomesticit. Săgalopăm peste măsură ; să cădem pe nisip istoviţi ; să simţim cumpământul se învârteşte în jurul nostru ; a simţi pur şi simplu o

pornire năvalnică de a te împrieteni cu pietrele şi iarba, de parcăomenirea ar pieri, cât despre bărbaţi şi femei, n-au decât să se ducăsă se spân-147zure - nu se poate trece cu vederea faptul că aceastădorinţă ne cuprinde destul de des.Adierea vântului de seară agitauşor perdelele murdare de la fereastra liotelului dinOlimpia."Iubesc din inimă pe toată lumea", cugeta doamna Wentworth Williams, "pe săraci în primul rând - pe ţăranii care seîntorc acasă seara cu poverile lor. Şi totul este liniştit, vag şi

foarte trist. Este trist, trist. Dar toate au un sens", cugeta Sandra Wentworth Williams, ridi-când puţin capul şi arătând foarte

Page 120: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 120/148

frumoasă, tragică şi exaltată. "Trebuie să iubim totul."Ţinea înmână o cărticică potrivită pentru călătorie l- povestiri de Cehov-l aşa cum stătea voalată, îmbrăcată în alb la fereastra lioteluluide la Olimpia. Ce seară frumoasă ! iar frumuseţea ei era frumuseţeaserii. Tragedia Greciei era tragedia tuturor sufletelor nobile.Compromisul inevitabil. Ea părea să fi sesizat ceva. îl va scrie pehârtie. Şi ducându-se la masa unde soţul ei şedea şi citea, ea şi-aspi'ijinit bărbia în mâini şi a meditat la ţărani, la suferinţă, lapropria ei frumuseţe, la inevitabilul compromis şi la felul cum vascrie toate acestea. Iar Evan Williams nu a rostit nici o vorbăaspră, banală sau nesăbuită când şi-a închis cartea şi a pus-odeoparte ca să facă loc pentru farfuriile de supă pe care chelnerul

le aşeza acuirt în faţa lor. Doar ochii lui de copoi, privind în jos şiobrajii săi durdulii palizi exprimau o toleranţă plină de melancolie,convingerea că deşi silit să trăiască cu prudenţă şi cumpătare, nu va putea niciodată să atingă ţelurile care, cum bine ştia, erausingurele ce meritau să fie urmărite. Considerentele sale erauireproşabile, iar tăcerea lui era desăvârsită.-l Toate lucrurile parsă aibă foarte mare importanţă,a spus Sandra. Dar sunetul vocii eia rupt vraja. Ea a uitat de ţărani. îi stăruia în minte doar ideea

propriei ei frumuseţi şi din fericire în faţa ei se afla o oglindă."Sânt foarte frumoasă", gândi ea.Şi-a potrivit pălăria. Soţul ei a văzut-o privind în oglindă şi a fost de acord că frumuseţea esteimportantă ; este o moştenire ; nu poţi să nu ţii seama de ea. Darfrumuseţea este un obstacol; de fapt este o plictiseală.El şi-amâncat supa şi-şi ţinea ochii aţintiţi asupra ferestrei.- Prepeliţe, aspus doamna Wentworth WiUiams domol. Şi apoi capra, cred, şiapoi...- Cremă de ouă cu zahăr ars, probabil, a spus soţul ei în

acelaşi ritm, după ce scosese deja scobitoarea.Ea şi-a aşezatlingura pe farfurie şi supa i-a fost luată doar pe jumătateconsumată. Ea nu făcea nimic fără demnitate ; căci ea era genul deenglez care e foarte grecesc, în afară de faptul că ţăranii îşi scotpălăria în faţa lui, preotul de ţară îl venerează ; şi grădinarii şefi şiajutoarele de grădinar îşi îndreaptă spatele cu respect când eacoboară duminică dimineaţa pe terasa largă zăbovind la urnele depiatră împreună cu primul ministru ca să culeagă un trandafir --

ceea ce, probabil, ea încerca să uite în timp ce privirile ei rătăceauprin sufrageria hanului din Olimpia căutând fereastra unde se afla

Page 121: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 121/148

cartea, unde cu citeva minute în urmă descoperise ceva - cevafoarte profund, despre dragoste şi tristeţe si ţărani.Dar cel care aoftat a fost Evan ; nu de disperare şi, la drept vorbind, nici derevoltă. Dar, deşi era omul cel mai ambiţios, era temperamentaldintre cei mai leneşi şi nu realizase nimic, cunoştea de-a fir a părîntreaga istorie politică a Angliei şi petrecându-şi mare parte dintimp în compania lui Chatham, Pitt \ Burke şi Charles James Foxnu se putea împiedica de a se compara pe sine şiepoca sa cu aceştiaşi cu epoca lor. "Totuşi n-a fost niciodată atâta nevoie de oamenimari ca acum", avea el obiceiul să-si zică, oftând. Si iată-l acumscobindu-se în dinţi la un han în Olimpia. El isprăvise. Darprivirile Sandrei rătăceau încoace si încolo.- Este sigur că pepenii

aceia roz sunt periculoşi, a spus el posomorit. Şi în timp ce vorbeas-a deschis uşa şi a intrat un tânăr într-un costum în carouri.1 William Pitt (1708-1778), conte de Chatham, om de stat englez.Fiul său. William (1759-1806), om de stat şi prim-ministru.2Edmund Burke (1729-1797), om de stat, orator şi scriitorirlandez.3 Charles James Fox (1749-1806), orator şi om de stat britanic.149- Frumoşi dar periculoşi, a zis Sandra, adresându-sesoţului ei în prezenţa unei a treia persoane. ("Ali, un băiat englez

în călătorie", şi-a zis ea).Si Evan cunoştea toate acestea. Da, el lecunoştea si O admira. E foarte plăcut să ai aventuri amoroase,gândea el. Dar în ceea ce îl privea, ba din cauza înălţimii lui (şi-aamintit că Napoleon avea cinci picioare şi patru inci), ba atrupului, nepriceperea lui în a-şi impune propria-i personalitate (şitotuşi oamenii mari sunt mai necesari acum mai mult ca oricând, aoftat el), totul era în zadar. A aruncat ţigara de foi, s-a apropiat de Jacob şi l-a întrebat pe un ton deschis şi sincer, care i-a plăcut lui

 Jacob, dacă venise direct din Anglia.- Aşa-s englezii ! a spusSandra râzind când a doua zi dimineaţă chelnerul le-a spus cătânărul domn plecase la ora cinci ca să urce pe munte, sunt sigurăcă ţi-a cerut să facă o baie, la care chelnerul a clătinat din cap şi aspus că-l va întreba pe director.- Nu înţelegi, a râs Sandra. Nu-inimic.întins în vârful muntelui, singur-singurel, Jacob se distra deminune. Probabil că niciodată în viata lui nu fusese atât defericit.Dar în seara aceea la cină domnul Williams l-a întrebat dacă

 vrea să citească ziarvil. Apoi doamna Williams l-a întrebat (în timpce se plimbau pe terasă fumând - căci cum ar fi putut refuza

Page 122: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 122/148

ţigara de foi oferită de acel domn ?) dacă văzuse amfiteatrul lalumina lunii ; dacă îl cunoştea pe Everard Sherborn ; dacă citeagreceşte şi dacă (Evan s-a ridicat în tăcere şi a intrat), dacă artrebui s-o sacrifice pe una dintre ele, ar sacrifica literaturafranceză sau literatura rusă."Şi acum", scria Jacob în scrisoarea sacătre Bonamy, "va trebui să citesc afurisita ei de carte", - adicăCehov, căci ea i-o împrumutase.Deşi părerea aceasta nu este peplacul tuturor pare destul de probabil că noi ne acomodăm mai binecu locuri sterpe, câmpuri acoperite cu un strat gros de pietre ce nupot fi arate, cu mişcătoare pajişti marine situate la85jumătateadistanţei dintre Anglia şi America decât cu oraşele.Există în noiceva absolut care dispreţuieşte restricţia. Tocmai acest lucru este

întors pe toate feţele şi denaturat în societate. Oamenii se adunăîntr-o cameră. "în-cântat să vă cunosc", spune cineva şi aceastaeste o minciună. Şi apoi : "îmi place primăvara mai mult decâttoamna la vârstă mea. Aşa se întâmpla, cred, când îmbă-trânesti".Deoarece femeile vorbesc întotdeauna, fără ex--cepţie, despre ceeace simţi şi când ele spun "când îmbă-trâneşti" aşteaptă să lerăspunzi ceva care nu are nici o legătură cu subiectuldiscutat.Jacob s-a aşezat în cariera unde vechii greci ciopliseră

marmura pentru amfiteatru. Te încălzeşti grozav când urci colinelegreceşti la amiază. Ciclamenul roşu răsărise ; Jacob văzuse broaşteţestoase micuţe ce înaintau cu poticniri de la un pilc la altul ; înaer era un miros puterniccare a devenit pe neaşteptate dulceag şisoarele, bătând în sfărâmăturile zimţate de marmură, te orbea pur şi-simplu. Calm, impunător, dispreţuitor, puţin melancolic şiplictisit, de o plictiseală augustă, el şedea acolo fu-3iiîndu-şipipa.Bonamy ar fi spus că un lucru ca acesta îl făcea să se simtă

neliniştit - când Jacob era abătut, arăta ca unpescar din Margatecare şi-a pierdut slujba sau ca un amiral britanic. Când era într-oasemenea dispoziţie sufletească nu-l puteai face să înţeleagă nimic.Cel mai bun lucru era să-l laşi în pace. Era posomorit. De aceea seputea lesne îmbufna.S-a sculat foarte devreme şi privea statuile cughidul în mână.Sandra Wentworth Williams, colindând prin lumeînainte de micul dejun în căutarea aventurii sau a unuipunct de vedere, înveşmântată în alb de sus până jos, poate nu chiar atât de

înaltă dar neobişnuit de dreaptă - Sandra Williams a văzut capullui Jacob la aceeaşi înălţime cu capul lui Hermes sculptat de

Page 123: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 123/148

Praxiteles. Comr paraţia îi era cu totul favorabilă. Dar înainte ca easăBaedeker * Ghiduri de călătorie publicate de editorul german KarlBaedeker (1801-1859) şi de succesorii acestuia.apuce să-i spună unsingur cuvânt, el ieşise din muzeu şi o părăsise.Totuşi, o doamnăcare este în ton cu moda îsi ia mai multe rochii în călătorie şi dacăalbul se potriveşte dimineaţa, poate că galben roşcat cu bulinemov, o pălărie neagră şi un volum de Balzac se potrivesc seara. Astfel era ea îmbrăcată pe terasă când a intrat Jacob. Arăta foartefrumoasă. Cu mâinile încrucişate ea medita, părea să-l asculte pesoţul ei, părea să-i privească pe ţăranii care coborau cu vreascuri înspate, părea să observe cum colina se prefăcea din albastră înneagră, părea să dis-cearnă adevărul de minciună, îsi zicea Jacob,

si dându-si seama de înfăţişarea ponosită a pantalonilor săi, şi-aîncrucişat picioarele pe neaşteptate."Dar el are o înfăţişare foartedistinsă", a hotărât Sandra.Şi Evan Williams, răsturnat în fotoliu cuziarul pe genunchi, îi invidia. Cel mai bun lucru ar fi să publice, laeditura Macmillan, monografia lui cu privire la politica externă alui Chatham. Dar la naiba cu acest sentiment bombastic dezgustător- acest neastâmpăr, această izbucnire, şi înflăcărare - era -gelozie, gelozie, gelozie, simţământ pe care se jurase să nu-l mai

încerce niciodată.- Vino cu noi în Corint, Flanders, a spus el cuoforţă mai mare ca de obicei, oprindu-se lângă fotoliul lui Jacob. Afost uşurat de răspunsul lui Jacob sau, mai degrabă, de modultemeinic, sincer deşi timid în care el a spus că ar dori foarte multsă vină cu ei în Corint."Iată un băiat care ar putea face o frumoasăcarieră politică", gândea Evan Williams."Am intenţia să vin înGrecia în fiecare ăn cât voi trăi", îi scria Jacob lui Bonamy. "Estesingura posibilitate pe care o întrevăd ca să te aperi de

civilizaţie"."Naiba ştie ce vrea să spună cu asta", a zis Bonamyoftând. Deoarece el nu spunea niciodată o vorbă lipsită de tact,aceste spuse triste ale lui Jacob îl făceau să se simtă temător şitotuşi oarecum impresionat, el fiind înclinat spre definit, concret şiraţional.86Nimic nu putea fi mai simplu decât ceea ce a spusSandra când a coborât din trenul Acro-Corint, urmând potecaîngustă în timp ce Jacob mergea cu paşi mari alături de ea pepământul pietros. Ea îşi pierduse mama la vârsta de patru ani, iar

Parcul era întins.- Părea că n-ai să poţi ieşi din el niciodată, aspus ea râzând. Desigur, existau biblioteca şi scumpul domn Jones

Page 124: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 124/148

şi aveam idei precise despre lucruri. Obişnuiam să mă abat prin bucătărie şi să şed pe genunchii majordomului, a spus ea râzând,totuşi cu o umbră de tristeţe.Jacob cugeta că dacă el ar fi fostacolo ar fi salvat-o căci, socotea el, ea fusese expusă unor m.ariprimejdii şi, şi-a zis el, "Oamenii n-ar înţelege o femeie care vorbeşte asa cum vorbeşte ea".t tEa nu dădea atenţie asprimiicolinei pietroase ; şi el n văzut că sub fusta scurtă ea purtapantaloni bufanţi care se strâmtau la genunchi."Femeile ca FannyElmer nu poartă", a gândit el. "Carslake cum-îi-zice nu purta,totuşi ele se prefac..."Doamna Williams spunea lucrurile pe şleau.El era uimit de propria sa cunoaştere a regulilor de comportament,de fapt că se puteau spune mult mai multe lucruri decât îţi închipui

; cât de sincer poţi să fii cu o femeie, şi cât de puţin se cunoscusepe sine înainte.Evan li s-a alăturat pe şosea ; şi cum călătoreauurcând şi coborând dealuri (căci Grecia este într-o stare de-efervescenţă, totuşi uimitor de îngrijită, o ţară lipsită de copaci,unde vezi pământul între frunze, fiecare colină tăiată, modelată şiproiectată cel mai adesea pe fundalul apelor de un albastrustrălucitor, cu insule de culoarea nisipului plutind la orizont, curare crânguri de palmieri ce se adăpostesc în văi unde sunt

răspândite capre negre, unde cresc măslini mici şi care uneori aupe coastă adân-cituri albe în formă de raze şi în zigzag), cândurcau şi coborau colina el se încrunta în colţul trăsurii cu palmaînchisă atât de strâns, încât pielea dintre încheieturile degetelor seîntinsese şi perişorii de pe mână stăteau drept. Sandra mergea întrăsură vizavi, atotstăpânitoare, aidoma zeiţei Victoriei gata să-şiia zborul în nemărginire.86"Inimă de piatră şi-a zis Evan (ceea cenu era adevărat). "Fără minte !" bănuia el (şi nici acest lucru nu

era adevărat). "Totuşi... !" El o invidia.Când a sosit ora culcării lui Jiicob i-a fost greu să-i scrie lui Bonamy. Totuşi văzuse Salamis şiMarathon în depărtare. Bietul Bonamy !, Nu, era ceva ciudat înasta. Nu putea să-i scrie lui Bonamy."Am să mă duc totuşi la Atena", a decis el, cu o înfăţişare foarte hotărâtă, cu acest cârligîmboldindu-l încoastă.Soţii Williams fuseseră deja la Atena.Atenapoate încă prea bine să-i pară unui tânăr cel. mai ciudat amalgam,cea mai absurdă nepotrivire. Acum este suburbană, acum divină.

 Aci bijuterii continentale ieftine sunt aşezate pe tăvi de pluş ; acio femeie maiestuoasă stă despuiată doar cu un val de pânză

Page 125: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 125/148

deasupra genunchilor. El nu-şi poate înveşmânta în nici un chip-senzaţiile în timp ce cutreieră. într-o după-amiază strălucitoare, pe bulevardul parizian şi sare din calea caleş-tii regale care, arătândnespus de şubredă, zdrăngăne pe şoseaua plină de gropi salutată decetăţeni de ambele sexe îmbrăcaţi ieftin, în costume continentale şicu melon, deşi un cioban în fustanelă, căciulă şi jambiere e cât pe-aci să-şi mâne turma de capre sub roţile caleştii regale ; şi tottimpul Acropole se înalţă în aer, se ridică deasupra oraşului aidomaunui mare val nemişcat cu coloanele galbene ale Partenonului bineînfipte în el.Coloanele galbene ale Partenonului pot fi văzute latoate orele bine împlântate în Acropole ; deşi la asfinţitul soarelui,când de pe vapoarele din Pireu se descarcă tunurile, sună un

clopot, se iveşte un bărbat în uniforma (cu vestonul descheiat) ; şifemeile răsucesc ciorapii negri pe care îi croşetează la umbracoloanelor, îşi cheamă copiii şi pornesc cu toţii să coboare colinaspre casă.lată-le din nou, coloanele, frontonul, Templul Victoriei şiErehteionul, aşezate pe o stâncă roşiatică, vârstată de umbre îndatăce ridici jaluzelele dimineaţa şi, aple-cându-te în afară, auzizăngănitul, larma, plesniturile de bici din strada de dedesubt. lată-le din nou.Precizia riguroasă cu care se înalţă, acum de un alb

•strălucitor, din nou galben şi în unele momente roşu, creeazăimpresia de trăinicie, de emanaţia din pământ a unei forţespirituale care in alte locuri se iroseşte în nimicuri elegante. Daraceastă trăinicie există cu totul independent de admiraţia noastră.Deşi frumuseţea aceasta este suficient de umană ca să ne slăbească,să agite stratul adânc de noroi - amintiri, renunţări, regrete,dăruire sentimentală - Partenonul este în afara tuturor acestora ;şi dacă socoteşti cum a dăinuit în lunga noapte de-a lungul

secolelor, atunci începi să asociezi strălucirea (la miezul zileilumina este orbitoare iar friza este aproape invizibilă) cu ideea căprobabil numai frumuseţea este nemuritoare.Mai mult decât atât,comparat cu stucul plin de crăpături, cu noile lor cântece dedragoste scârţâite la ghitară şi gramofon şi cu feţele mobile darneînsemnate de pe stradă, Partenonul, în desăvârşitul lui echilibru,este într-adevăr uimitor ; este atât de viguros acest echilibru încât,departe de a fi ruinat, Partenonul pare, dimpotrivă, că s-ar putea să

supravieţuiască întregii omeniri.grecii,nişte oamenibun simt.UI s-aumai ostenit să isprăvească spatele statuilor lor, a spus Jacob,

Page 126: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 126/148

punându-şi mâna streaşină la ochi şi observând că latura figuriicare este ascunsă privirii a fost lăsată în •stare brută.El a remarcatuşoara neregularitate a liniei treptelor pe care, "simţul artistic algrecilor antici o preferau preciziei matematice", citi el în ghid.Elstătea exact pe locul unde se aflase marea statuie a Atenei şi arecunoscut punctele de reper cele mai renumite din priveliştea dededesubt.Pe scurt, el era meticulos şi harnic, dar cât se poate deposomorit. Pe deasupra, îl mai băteau la cap şi ghizii. Aceasta sepetrecea luni.Iar miercuri i-a trimis lui Bonamy o telegramăspunându-i să vină imediat. Apoi a mototolit-o în mână şi aaruncat-o în rigolă."Mai întâi el nu ar veni", gândi el. "Şi apoicred că lucrul acesta trece". "Lucrul acesta" era sentimentul

acelaneliniştit, dureros, asemănător cu egoismul - aproape că aidori ca aceasta să înceteze - devine din ce în ce mai greu deindurat - "Dacă mai continuă mult timp tot aşa n-am să-i mai potface faţă - dar dacă l-ar vedea şi altcineva în acelaşi timp -Bonamy, e vârât în camera lui în Lincoln's Inn - oh, ei, la naiba,ei" - priveliştea munţilor Hymettus \ Pentelicus Lycabettus pe oparte şi a mării pe cealaltă, când stai în Partenon la apusulsoarelui, cerul împodobit cu pene roz, câmpia scăldată în toate

culorile, marmura roşiatică oglindindu-ti-se în ochi, toate acesteadevin apăsătoare. Din fericire, Jacob nu avea simţul asociaţieipersonale ; el şi-i închipuia rareori pe Platon şi Socrate în carne şioase. Pe de altă parte, avea un foarte dezvoltat simţ al arhitecturii.El prefera statuile picturii şi începuse să mediteze mult asupraproblemelor civilizaţiei care fuseseră, desigur, rezolvate atât deminunat de către grecii antici, deşi soluţia lor pe noi nu ne ajută. Apoi a simţit o smucitură puternică in coastă de la cârligul patului

când stătea întins miercuri noaptea ; şi s-a întors pe partea cealaltăcu un fel de tumbă disperată, amintindu-şi de Sandra Wentworth Williams de care era îndrăgostit. A doua zi a urcat pe Pentelicus.înziua următoare s-a suit pe Acropole. Era o oră matinală şi locul eraaproape pustiu şi poate că în aer; plutea amintirea furtunii. Dar pe Acropole soarele bătea puterinc. *Jacob avea de gând să şadă acoloşi să citească şi găsind o tobă de marmură aşezată la mdemână, depe care se putea vedea Marathon şi care era. totuşi Ia umbră, în;

timp ce în faţa lui Erehteionul strălucea alb, el s-a aşezat pe ea. Şidupă ce a citit o pagină şi-a pus degetul cel mare între filele cărţii.

Page 127: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 127/148

De ce să nu cârmuiesti ţările în chipul în care trebuie cârmuite ? Şia citit mai departe.Fără îndoială că locul acela de unde puteacuprinde cu privirea Marathonul i-a ridicat întrucâtva moralul. Sause prea poate ca o minte cuprinzătoare greoaie să aibă asemeneamomente de înflorire. Sau poate că, de când1, 2 3 Hymettus,Pentelicus, Lycabettus sud-estui Greciei, în apropiere de Atena.munţi situaţi inera în străinătate, căpătase pe nesimţiteobiceiul să se gândească la politică.Şi atunci, ridicându-şi privirileşi văzând conturul precis, meditaţiile lui au căpătat o intensitateneobişnuită. Grecia era sfârşită ; Partenonul se afla în ruine ; dar elera acolo.(Prin curte treceau doamne cu umbrele verzi şi albe-franţuzoaice in drum spre Constantinopol, unde se aflau soţii

lor.)Jacob a citit din nou m.â departe. Şi punând cartea pe pământ,ca şi cind ar fi fost inspirat de cele citite, a început să scrie oînsemnare despre importanţa istoriei- despre democraţie - unadin acele mâzgăleli pe care tie poate întemeia munca unei vieţiîntregi ; sau care poate să cadă din carte peste douăzeci de ani şinu-ţi mai aminteşti nici măcar un cuvânt din ea. Este puţin campenibil. Mai bine ai arunca-o in foc.Jacob scria. A început sădeseneze un nas drept când toate franţuzoaicele deschizindu-si

închizându-si um-brelele dedesubtul lui au exclamat, privind cerul,că nu ştii la ce să te aştepţi, ploaie sau vreme frumoasă.Jacob s-aridicat şi s-a dus in partea cealaltă la Ereh-teion. Mai sunt încăacolo statuile citorva femei pe ale căror capete se sprijinăacoperişul. Jacob s-a îndreptat uşor de spate, căci trupul esteinfluenţat mai întâi de stabilitate şi echilibru. Aceste statui anulaucu totul prezenţa lucrurilor. S-a zgâit la ele, apoi s-a răsucit şi azărit-o pe Madame Lucien Grave cocoţată pe un bloc de marmură

cu aparatul de foto Kodak îndreptat spre capul lui. Bineînţeles căea a sărit jos, în ciuda vârstei, a staturii şi a botinelor strimte -acum, după căsătoria fiicei sale, abandonindu-se cu voluptate uneicorpolente groteşti, destul de impresionantă in felul ei ; e . . sărit jos dar nu înainte ca Jacob s-o fi văzut-o."Naiba să le ia pe femeileastea - naiba să le ia şi-a zis el în gând. Şi s-a dus să-şi ia carteape care o lăsase pe jos în Partenon..Cum strică ele totul amunviurai ei rtztnimciu-sede una din coloane şi stringind cartea

între braţ şi coastă. (Cât despre vreme, fără îndoială, că 'irtuna vaizbucni curând ; Atena era învăluită în nori.)15'"Femeile alea

Page 128: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 128/148

afurisite", a spus Jacob fără nici o urmă de amărăciune, ci maidegrabă cu tristeţe şi dezamăgire că ceea ce s-ar fi putut împlini nuse va realiza niciodată.(Această puternică deziluzie este de aşteptatîn general la tinerii în floarea vârstei, cu respiraţia şi membrelesănătoase, care vor deveni curând tati de familie si di-rectori de bancă.)Apoi, încredinţându-se că franţuzoaica plecase şi privindprudent în jur, Jacob s-a apropiat de Erehteion şi s-a uitat peascuns la zeiţa din partea stingă pe al cărei cap se sprijineaacoperişul. Ea îi amintea de Sandra Wentworth Williams. S-a uitatla statuie, apoi a privit în altă parte.Era extraordinar de emoţionatşi cu mintea la nasul zdrobit al statuii greceşti, la Sandra, la totfelul de lucruri, a început să urce până în vârful Muntelui

Hymettus, singur, pe arşiţă.Chiar în după-amiaza aceea Bonamy s-adus anume la ceai la Clara Durrant ca să vorbească despre Jacob înscuarul din spatele străzii Sloane unde, în zilele de primăvarăcălduroase, ferestrele din faţă sunt acoperite cu jaluzele în dungi,cai singuri lovesc cu copita în macadam în faţa uşilor şi gentlemaniîn vârstă îmbrăcaţi în jiletci galbene sună clopoţelul şi intră foartepoliticos când slujnica le sptme cu răceală că doamna Durrant esteacasă.Bonamy şedea împreună cu Clara în camera din faţă însorită

în timp ce afară cânta melodios o flaşnetă ; autocisterna mergeaîncet stropind trotuarul ; trăsurile uruiau şi toată argintăria şistamba, covoarele cafenii şi albastre şi vazele pline cvi ramuri verzi se împestriţau cu dungi galbene tremurătoare.Nu e nevoie săexemplificăm lipsa de gust a celor ce s-au spus - Bonamycontinua să răspundă cu blândeţe la întrebări minunându-se din ceîn ce mai mult de o existenţă stoarsă şi vlăguită într-un pantof desatin alb (între timp doamna Durrant proclama convingeri poli-fiice

stridente împreună ;cu Sir Cutare în camfera din spate) până cândpuritatea sufletului Clarei i-a apărut în întreaga ei neprihănire ; iarstrăfundurile kii necunoscute. Şi ar fi adus vorba despre Jacob dacăn-ar fi început să se convingă că ea îl iubea - şi că el nuputeaface absolut nimic."Absolut nimic !" a exclamat el când s-aînchis uşa şi, pentru un om cu firea lui, a încercat un sentimentfoarte ciudat trecând prin parc, de parcă nişte trăsuri erau minateîntr-o goană irezistibilă ; straturi de flori perfect geometrice ; o

forţă care năvăleşte în jurul unor forme geometrice în modul celmai absurd din lume."Era oare Clara femeia cea tăcută ? Se va

Page 129: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 129/148

căsători Jacob cu ea ?" se întreba el, oprindu-se să-i privească pecopiii ce se scăldau în lacul Serpentine.Dar în Atena la soare, în Atena, unde este aproape imposibil să găseşti ceai după-amiaza şiunde gentlemanii în vârstă care discută despre politică o fac de-a-ndoaselea, în Atena şedea Sandra Wentworth Williams, voalată,înveşmântată în alb, cu picioarele întinse în faţă, cu un cot pe braţul fotoliului de bambus, iar din ţigareta ei ieşeau nori albăstruicare se risipeau în jur.Portocalii care înfloresc în PiaţaConstituţiei, fanfara, tirşâitul picioarelor, cerul, casele de culoarealămâiei şi a trandafirilor - toate acestea au devenit atât deînsemnate pentru doamna Wentworth Williams după cea de-a douaceaşcă de cafea, încât ea a început să dramatizeze povestea

englezoaicei nobile şi impulsive care oferise în trăsura ei un locunei doamne americane (doamna Dug-gan) la IMicene - povestece nu era intru totul neadevărată, măcar că nu pomenea nimic deEv:m, care se sprijinea când într-un picior când în celălalt,aşteptând ca femeile să isprăvească sporovăială."Voi transpune viaţa părintelui Damien în versuri", spusese doamna Duggan,deoarece ea pierduse totul -l tot ce avea pe lume, soţul şi copilulşi toate celelalte, dar îi mai rămăsese credinţa.Sandra, înălţându-se

de la particular la general, se lăsase pe spate într-o stare detransă.Zborul timpului care ne zoreşte în chip atât de tragic,eternul salahor şi trântor, izbucnind acum într-o aprigă văpaie caacele mici sfere galbene printre frunzele15iverzi (ea priveaportocalii) ; săruturi pe buzele ce au să moară ; lumea învârtindu-se, învârtindu-se în labirinturi de arsită si sunet - desi, bineînţeles, există si seara cea liniştită cu încântătoarea ei paloare,"Pentru că eu sunt sensibilă la toate aspectele", cugetă Sandra, "şi

doamna Duggan o să-mi scrie întotdeauna şi eu îi voi răspunde Iascrisori". Acum fanfara regală mergând în pas de marş cu drapelulnaţional a trezit şi mai mari unde de emoţie şi viaţa devenea cevape care cei curajoşi se urcă şi ies călare în largul mării -- cupărul fluturind la spate în adierea vântului (aşa şi-l închipuia ea, şi briza a adiat uşor printre portocali) şi ea ivindu-se din spumăargintie - când l-a zărit pe Jacob. Stătea în Piaţă cu o carte sub braţ privind distrat în jurul lui. Era evident că avea o statură

greoaie, iar cu timpul putea să devină corpolent. Dar ea bănuia cănu e decât un bădăran.- Iată-l pe tânărul acela, a spus ea arţăgos,

Page 130: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 130/148

aruncând ţigareta, domnul acela Flanders.- Unde ? a întrebatEvan. Nu-l văd.- Oh, se îndepărtează - acum este în spatelecopacilor. Nu. nu-l poţi vedea. Dar o să mai dăm noi de el, ceea ce,fireşte, s-a şi întâmplat.Dar cât de bădăran era el ? în ce măsură sepoate spune că Jacob Flanders, la vârstă de douăzeci şi şase de ani,era un tip stupid ? Nu are rost să încerci să rezumi caracteruloamenilor în câteva cuvinte. Trebuie să urmăreşti aluzii, nu tocmaiceea ce se spune şi nici tot ceea ce se face. Este adevărat, uniirămân pe loc cu o impresie de neşters în privinţa caracterului. Alţiiîşi irosesc timpul, zăbovesc şi sunt purtaţi încoace şi încolo.Doamnele bătrâne şi cumsecade ne asigură că pisicile' sunt adeseoricel mai bun cunoscător al caracterului. Ele spun că o pisică se va

duce întotdeauna la un om bun ; dar doamna Whitehorn,proprietăreasa lui Jacob, nu putea să sufere pisicile.Mai există şiopinia foarte onorabilă că în zilele noastre bârfa pe seamacaracterului cuiva a întrecut orice măsură. La urma urmelor, ceimportanţă are faptul că Fanny Elmer era numai sentimente şisenzaţii, iar doamna Durrant avea o inimă de piatră ? Iar Clara (aşaspu-neau colportorii de zvonuri) datorită în mare măsură influenţeimamei ei nu a avut încă niciodată prilejul să facă ceva din proprie

iniţiativă şi nimiai celor mai perspicace observatori le dezvăluiasentimente de o profunzime de-a dreptul alarmantă; şi într-o bunăzi se va sacrifica de dragul cuiva nevrednic de ea dacă, după cumspuneau colportorii de zvonuri, ea nu dovedea o licărire din spiritulmamei ei - Clara era într-un fel oarecare eroică. Ce fel de a vorbidespre Clara Durrant mai este si acesta ! Alţii o socoteau foartenaivă. Si tocmai acesta este motivul, spuneau ei, pentru care ea îlatrage pe Dick Bonamy - tânărul cu nasul ca al lui Wellington \

Ei bine, el este calul necunoscut care câştigă cursa, dacă vreţi. Şiaici se opreau pe neaşteptate toate aceste bârfe. Evident, în acestfel voiau să facă aluzie la firea lui ciudată - despre care circulaude multă vreme zvonuri printre ei.- Dar uneori bărbaţii cu unastfel de caracter au nevoie tocmai de o femeie rum e Clara...,insinua domnişoara Julia Eliot.- Ei, se prea poate sa fie aşa,răspundea domnul Bowley.Căci oricit de mult ar sta la taifaspalavragiii şi oricât ar împăna caracterele victimelor lor până când

acestea -se umflă şi devin gingaşe ca ficatul de giscă expus la unfoc încins, ei niciodată nu ajung la o concluzie."Tinărul acela,

Page 131: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 131/148

 Jacob Flanders", spun ei, "care arată atât de distins şi care e totuşiatât de stângaci". Apofi stăruie asupra lui Jacob şi oiscilează veşnic între cele două extreme. Mergea la vânătoare cu câini, într-un anume sens, căci nu avea o letcaie.- Ai auzit vreodată cine afost tatăl lui ? a întrebat Julia Eliot.- Se zice că mama lui eoarecum înrudită cu familia Rocksbier, a răspuns domnulBowley.- Oricum nu se speteşte muncind.- Prietenii îl îndrăcescfoarte mult.* Arthur Weilcsley Wellington (1769-1852), general şiom politic britanic născut în Irlanda, prim-ministru între anii1828- 1830.U - Camera lui Jacot)- Vrei să zici Dick Bonamy?- Nu, nu asta am vrut să spun. Este evident că Jacob este cu totulaltfel. El este exact genul de tânăr care se îndrăgosteşte până peste

cap şi apoi regretă toată viata.- Oh, domnule Bowley, a spusdoamna Durrant, apropiindu-se de ei în felul ei autoritar, văamintiţi de doamna Adams ? Ei bine, aceasta este nepoata ei. Sidom-nul Bowley, ridicându-se, s-a înclinat politicos şi a aduscăpşuni.Astfel ne reîntoarcem să vedem ce vrea să spună cealaltătabără - bărbaţii din cluburi si cabinete ministe-riale - atuncicând afirmă că portretistica este o artă frivolă practicată ia gurasobei, o chestiune de puncte şi linii \ contururi desăvârşite care

înconjoară un gol, înflorituri şi simple mâzgăleli.Vasele de războitrimit raze deasupra Mării Nordu- lui menţinindu-şi cu exactitatepoziţiile la distanţă unul de altul. La un anumit semnal toatetunurile sunt îndreptate asupra unei ţinte care (tunarul şef numărăsecundele cu ceasul în mână - la a şasea secundă priveşte în sus)izbucneşte în flăcări prefăcându-se în ţăndări. Cu aceeaşi nepăsareo duzină de tineri în floarea vieţii coboară în străfundurile mării cufata liniştită si acolo se sufocă •impasibil împreună fără să se

plângă (deşi stăpânind în mod desăvârşit maşinile). Aidoma unuigrup de soldaţi de plumb, armata acoperă lanul de porumb,înaintează pe coasta dealului, se opreşte, se desfăşoară uşor într-oparte şi în alta şi se lasă pe burtă, doar că, prin binoclul de câmp,se poate vedea că una sau două figuri se mai agită încă în sus şi în jos ca nişte frânturi de chibrituri rupte.Aceste acţiuni, împreună cucomerţul băncilor, laboratoarelor, cancelariilor si firmelor deafaceri sunt mis-cările vâslei care mână lumea înainte, după cum

se spune. Si ele sunt executate de oameni modelaţi la fel de fru-mos ca impasibilul poliţist din Piaţa Ludgate. Dar veţi observa că

Page 132: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 132/148

departe de a fi vătuită_până la rotunjime, faţa_ Joc de cuvinte :pins and needles = (lit.) ace (puncte) şi linii ; (fig.) furnicături.luieste ţeapănă prin puterea voinţei şi slabă ca urmare a efortului de ao păstra astfel. Când braţul drept i se ridică, întreaga forţă din venele sale se scurge drept din 'imăr până în vârful degetelor. Nicimăcar nu se abate risipindu-se în impulsuri neaşteptate, regretesentimentale, distincţii artificiale. Autobuzele se opresc cuexactitate.Se spune că astfel trăim, minaţi de o forţă insesizabilă.Se mai spune că romancierii n-o sesizează niciodată, că ea seizbeşte de plasele lor si le sfâsie în bucăţi.Aceasta, se spune, esteceea ce ne ajută să trăim - forţa insesizabilă.- Unde sunt bărbaţii ? a întrebat bătrânul general Cibbons privind în jurul

salonului plin de oameui bine îmbrăcaţi, ca de obicei duminicadupă-amiază. Unde sunt tunurile ?Doamna Durrant a privit şiea.Clara, crezând că mama ei avea nevoie de ea, a intrat în salon,apoi a ieşit.La familia Durrant se discuta despre Germania şi Jacob(mânat de această forţă insesizabilă) mergea repede pe stradaIlcrmes şi a dat nas în nas cu soţii Williams."Oh !" a exclamatSandra cu o cordialitate spontană. Şi Evan a adăugat, "Ce noroc!".Cina pe care i-au oferit-o la hotelul care dă în Piaţa Constituţiei

a fost excelentă. în coşuri argintate se aflau romuri proaspete. Şiuntul era veritabil. Iar carnea nu avea nevoie să se ascundă înspatele a nenumărate legume mărunte roşii şi verzi acoperite cusos.Pa ciudat, totuşi. Erau măsuţe aşezate la intervale pe podeauastacojie cu monograma regelui Greciei lucrată în galben. Sandrapurta la cină pălăria şi voalul ca ae obicei. Ev'an privea în stângaşi în dreapta peste umăr, imperturbabil dar flexibil, şi uneori ofta.Era ciudat. Deoarece ei erau nişte enle/i care se întâiniseră la

 Atenaîntr-o seară mai. Jacob. servindu-se cu una sialta, răspundeainteligent dar cu un uşor tremur în glas.Soţii William.s au spus că]:)leacă la Constantinopol a doua zi dis-de-dimineată.- înainte dea te scula dumneata, a spus Sandra.' 1Atunci, îl vor lăsa pe Jacobsingur. întorcându-se foarte uşor, Evan a comandat ceva - o sticlăde vin din care l-a servit pe Jacob cu un fel de grijă, un fel de grijăpărintească, dacă acest lucru era posibil. Să fii lăsat singur -aceasta era bine pentru un tânăr. Niciodată ţara n-a avut mai mare

nevoie de bărbaţi. El a oftat.- Şi ai fost pe Acropole ? l-a întrebatSandra.l- Da, a răspuns Jacob. Şi s-au dus amândoi la fe-reastră

Page 133: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 133/148

în timp ce Evan vorbea cu chelnerul-şef ca să-i sune devreme.-Este uimitor, a spus Jacob pe un ton îmbufnat. Sandra şi-aîntredeschis ochii. Poate că şi nările is-au umflat puţin.- La şaseşi jumătate, deci,' a spus Evan, venind spre ei cu o mină de parcădând cu ochii de soţia sa şi de Jacob, care sta cu spatele lafereastră, avea de înfruntat cine stie ce.Sandra i-a zâmbit.Şi cândel s-a dus la fereastră şi nu a spus o vorbă, ea a adăugat rostindfrânturi de propoziţie :- Ei, dar ce încântător - n-ar fi oare ? Acropole, Evan - sau eşti prea obosit ?La acestea Evan i-a privitsau, întrucât Jacob privea lintă înaintea lui, şi-a privit soţia, ursuz,supărat, totuşi cu un fel de tristeţe - şi asta nu. pentru că ea l-arfi compătimit. Şi orice ar fi făcut el, neîndurătorul spirit al

dragostei nu ar fi încetat să-l chinuiască.L-au părăsit şi s-au dus înfumoarul care dă în Piaţa Constituţiei.l- Evan este mai fericitcând e singur, a spus Sandra. Am fost lipsiţi de ziare. Ei, e mai bine ca oamenii să aibă ceea ce doresc. Ai văzut toate acestelucruri minunate de când ne-am cunoscut... Ce impresie.,. Cred •căeşti schimbat.- Vrei să mergi pe Acropole, a spus Jacob. Pe aiciîn sus, atunci.- E un lucru pe care ţi-l aminteşti toată viaţa, a spusSandra.- Da, a răspuns Jacob. Aş fi vrut să fi venit în timpul

zilei.- Acesta este şi mai minunat, a zis Sandra, fluturând cumina.Jacob a privit vag.- Dar trebuie să vezi Partenonul în timpulzilei, a spus el. Mâine n-ai putea să vii - ar fi prea devreme ?-- Ai stat acolo ceasuri întregi singur-singurel ?- Azi-dimineaţă aufost acolo nişte femei' îngrozitoare, a spus Jacob.- Femeiîngrozitoare ? a repetat Sandra. l-l Franţuzoaice.- Dar s-aîntâmplat ceva minunat, a zis Sandra. Zece minute, cincisprezeceminute, o jumătate de oră - acesta era timpul de care dispunea.-

Da, a spus el.- Când cineva are vârsta dumitale. Când etânăr.- oh da ! Dar nu tenu i-ai putea face pe englezi să steaCe-aisă faci ? Te vei îndrăgosti pripi. Eu sunt mult mai în vârsta.Ea afost dată la o parte de pe trotuar de către bărbaţii care se plimbauţanţoş.- Să mergem mai departe ? a întrebat Jacob.- Hai sămergem, a insistat ea. Căci ea nu se putea opri până când nu-i vaspune - sau să-l audă spunând- sau poate că ea aştepta vreungest din partea lui? Departe în ziare ea a desluşit acest lucru şi nu-

şi găsea liniştea.- Niciodai ; fară astfel, a spus el.- Nu.niciodată. Când te vei întoarce în Anglia nu vei uita aceasta - sau

Page 134: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 134/148

 vino cu noi la Constantinopol I a strigat ea pe neaşteptate.- Daratunci... Sandra a oftat.- Bineînţeles că trebuie să te duci laDelphi, a zis en. "Dar ce vreau eu de la el ?" s-a întrebat ea."Poate- - 1 mi-a lipsit."-- Ajungi acolo cam pe la şase seara,a spus ea. Vei vedea vulturii.La lumina din coltul străzii Jacobarăta hotărât si . hiar deznădăjduit, dar totuşi stăpânit. Poate căsuferea, "ra lesne încrezător. Totuşi, în înfăţişarea lui era cevacaustic. Purta în el săminţa celei mai mari deziluzii pri-93cinuităde femei aflate la mijlocul vieţii. Poate că dacă s-ar fi străduitîndeajuns ca să ajungă în vârful dealului n-ar mai fi simţit aceastădeziluzie pricinuită de femei aflate la mijlocul vieţii.- Hoteluleste îngrozitor, a spus ea. Cei ce ocupaseră camera înainte lăsaseră

chiuvetele pline cu apă murdară, întotdeauna se întâmpla asta, a zisea râzind.- Oamenii pc carc-i cunoşti sunt groaznici, a spus Jacob.Emoţia lui era evidentă.- Să-mi scrii şi să-mi spui, a zis ea.Şi să-mi relatezi ce simţi şi ce gândeşti. Să-mi spui totul.Noapteaera întunecoasă. Acropole era o colină crestată.- Aş dori foartemult, a zis el.- Când te întorci la Londra, ne vom întâlni...- Da..- îmi închipui că lasă porţile deschise, a spus el întrebător.- Amputea să ne căţărăm pc ele !, a răspuns ea nebuneşte.Punând în

umbră luna şi întunecând cu totul Acropole, norii s-au perindat deki est la vest. Norii au devenit compacţi ; vaporii s-au îndesit ;dâra din spatele lor rămânea în urmă şi se îngroşa.Deasupra Ateneise aşternuse acum întunericul, în afară de dungile roşii transparenteunde se aflau străzile, iar faţada palatului avea o culoarecadaverică la lumina becurilor electrice. La ţărm cheiurile ieşeau înevidenţă însemnate cu puncte distincte; valurile fiind invizibile,promontoriile şi insulele erau cocoaşe întunecate cu câteva

lumini.- Mi-ar plăcea să-l aduc şi pe fratele meu, dacă .se poate, amurmurat Jacob.- Şi apoi când mama ta viveni la LondraspusSandra.Ţărmul Greciei era întunecat şi undeva în apropiere deEubea un nor trebuie să fi atins valurile şi să le fi stropit -delfinii rotindu-se din ce în ce mai adânc în mare. Ce cumplit era vântul ce se năpustea acum deasupra Mării Marmara între Grecia şicâmpiile Troici.în Grecia si în ţinuturile muntoase din Albania si Turcia, vântul mătură nisipul şi praful şi se încarcă de fire de praf.

Iar apoi el se abate cu furie asupra cupolelor netede ale moscheelorşi face chiparoşii, care stau neclintiţi lingă pietrele funerare cu

Page 135: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 135/148

turban ale mahomedanilor, să scârţâie şi să se zbârlească.VălurileSandrei făceau vârtejuri în jurul ei.- Am să-ţi dau cartea mea, aspus Jacob. Poftim. Vrei s-o păstrezi ? (Volumul conţinea poemede Donne ').Acum agitaţia atmosferei descoperea o stea ce se mişcaîn mare viteză. Acum era întuneric. Acum luminile se stingeau unadupă alta. Acum oraşe mari -l Paris - Constantinopol - Londra- erau întunecate ca nişte stânci împrăştiate. Se puteau distingecanale navigabile, în Anglia copacii erau bine înfrunziţi. Poate căaici, în vreo pădure din sud, un bătrân dădea foc la ferigi uscate şipăsările se speriau. Oile tuşeau ; o floare s-a aplecat uşor cătrealta. Deasupra Angliei cerul este mai blând. mai lăptos decât ceruloriental.Ceva din blândeţea şi umezeala colinelor rotunjite cu

iarbă, se răsfrângea în acest cer. Vântul puternic din--pre mare a bătut la fereastra dormitorului lui Betty Planders şi doamna cea văduvă, ridicându-se uşor pe un cot, a oftat ca unul care-şi dăseama de apăsarea eternităţii, dar bucuros s-ar feri de ea încă oclipă "- oh, încă o clipă !Dar să revenim la Jacob şi Sandra. Ei sefăcuseră nevăzuţi. Acropole era acolo. Dar ajunseseră ei oare pecolină ? Coloanele şi Templul stăruie ; emoţia celor vii leînconjoară din nou an de an, iar din aceasta ce mai rămâne ? Cât

despre ajungerea la Acropole, cine o să spună că reuşim vreodatăsă facem acest lucru sau că, a doua zi dimineaţă cind s-a sculat, Jacob a găsit ceva temeinic şi trainic pe care să-l păstreze pentrutotdeauna Totuşi el s-a dus împreună cu ei la Constantinopol.Cinds-a sculat, Sandra Wentworth Williams desigur că a găsit un volumcu poeme de Donne pe masa de toaletă. Tar cartea aceasta va fiaşezată în raft în conacul unde într-una din zilele acestea i se vaalătura Viaţa părinlehii Damicn în versuri scrisă de Sally

Duggan. John Donne (1373-1631). poet englez.94Mai erau acolodeja zece sau douăsprezece volumaşe. Intrând în cameră în amurg,Sandra deschidea cărţile şi privirile i se luminau (dar nu datorităliterelor de tipar) şi cufundându-se în fotoliu, absorbea din plinmomentul ; deoarece uneori era neliniştită şi scotea din raft o .carte după alta şi se legăna deasupra întregii sale vieţi ca unacrobat care sare de pe o bară pe alta. Trăise clipe de neuitat. Intretimp marele orologiu de pe palier ticăia şi Sandra auzea cum se

acumulează timpul şi se întreba : "De ce ? De ce"De ce ? De ce ?"spunea Sandra punând cartea la loc, ducându-se la oglindă şi

Page 136: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 136/148

strângându-şi părul. Iar la cină domnişoara Edvvards, deschizândgura să spună că doreşte friptură de berbec, a fost uimită desolicitudinea bruscă a Sandrei : "Sânteţi fericită, domnişoarăEdwards?" - un lucru la care Cissy Edwards nu se mai gândise deani de zile."De ce ? De ce ?" Jacob nu-şi punea niciodată asemeneaîntrebări, dacă ar fi să judecăm lucrurile după modul cum îşi legaşireturile la ghete, cum se bărbierea ; dacă ar fi să judecăm dupăprofunzimea somnului său în noaptea aceea, când vântul agitaobloanele şi în urechi îi bâzâiau o jumătate de duzină de ţânţari. Elera tânăr - era bărbat. Dar Sandra avea dreptate când îl consideratotuşi credul. La patruzeci de ani lucrurile s-ar putea schimba.însemnase deja lucrurile care-i plăcuseră în versurile lui Donne şi

acestea erau destul de fioroase. Totuşi puteai aşeza alături de elepasaje de cea mai pură poezie din opera lui Shakespeare.Dar vântulrostogolea întunericul pe străzile Atenei, îl rostogolea, s-ar puteacrede, cu un fel de energie capricioasă şi dispreţuitoare care nuîngăduie o analiză amănunţita a sentimentelor nimănui şi nicicercetarea trăsăturilor acestuia. în întunericul acela toate feţele -greceşti, levantine, turceşti, englezeşti - ar fi arătat la fel. într-untârziu coloanele şi templele se albesc, se îngălbenesc, devin

trandafirii. Piramidele şi Catedrala Sf. Petru se înaltă si în cele dinurmă se întrevede domol la orizont Biserica Sf. Paul.Creştinii audreptul să înflăcăreze cele niai multe oraşe cu modul cuminterpretează ei înţelesul zilei. Apoi, pe un ton mai puţin melodios,diferite secte gâlcevitoare pun în circulaţie o îndreptare. Vapoarelerăsunând ca nişte diapazoane gigantice afirmă adevărul străvechi căafară este o mare rece, verde, caro se leagănă. Dar în zilele noastreglasul slab al datoriei, care şuieră prin firul alb ce iese din coşul

unui vapor, este cel care adună mulţimile cele mai numeroase, şinoaptea nu este ninuc altceva decât un oftat prelungit între douălovituri dt ciocan, o răsuflare adâncă - o poţi auzi de la ofereastră deschisă, chiar şi în centrul Londrei.Dar cine, în afară decei cu nervii tociţi sau cei care suferă de insomnie sau gânditoriicare stau cu mâinile la ochi pe un colţ de stâncă deasupra mulţimii,pot vedea lucrurile astfel în linii esenţiale, scheletul despuiat decarne ? La Surbiton scheletul este acoperit cu carne."Ceainicul nu

fierbe niciodată atât de bine duminică dimineaţa", spune doamnaGrandage, privind orologiul de pe policioara căminului. Atunci

Page 137: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 137/148

pisica persailă cenuşie se întinde pe scaunul de la fereastră şiloveşte o molie cu labele ei moi şi rotunde. Şi pe la jumătateamicului dejun (astăzi au întârziat), i se pune doamnei Grandage un bebeluş în poală şi ea trebuie să păzească sucriera în timp ce TomGrandage citeşte articolul despre golf din "The Times", îşi soarbecafeaua, îşi şterge mustaţa şi pleacă la birou unde este cel mai bunexpert în probleme de schimb de devize şi e propus pentruavansare.Scheletul este bine acoperit cu carne. Chiar şi în noapteaaceasta întunecoasă, când vântul rostogoleşte întunericul pe stradaLombard şi pe Aleea Fetter şi în scuarul Redford, el agită(deoarece este vară şi sezonul este în toi) platani împodobiţi cu becuri electrice şi perdele care feresc camera de lumina zorilor.

Oamenii încă mai murmură ultimul cuvânt rostit pe scară sau sestrăduiesc din răsputeri, prin vis, să audă sunetul deşteptătorului. Astfel, când vântul rătăceşte printr-o pădure, el agită nenumăraterămurele, atinge uşor stupii de albine, insectele se leagănă pe firede iarbă, păianjenul aleargă iute printr-o crăpătură din scoarţă şiîntreaga atmosferă vibrează din cauza respirctţiei, este mlădioasădatorită undelor de lumină.Numai aici - în strada Lombard şi în Aleea Fetter şi în scuarul Bedford - fiecare insectă poartă în corp

globul pămintesc, iar pânzele de păianjen dim pădure sunt planuriurzite pentru bunul mers al afacerilor, şi mierea este un tezaur deun fel sau altul, iar mişcarea din atmosferă este agitaţia denedescris a vieţii.Dar culoarea revine ; se caţără în fugă pe tulpinaierbii, înfloreşte în lalele şi brânduşe, împestriţează trunchiurilecopacilor cu dungi neîntrerupte şi umple văzduhul, ierburile şiiazurile.Se iveşte Banca Angliei şi Monumentul cu capul cu părulauriu în vârf. Caii mari de povară care trec pe Podul Londrei sunt

cenuşii, fraise şi gri-fer. Când trenurile suburbane ajung la capătulliniei se aude un fâlfâit de aripi. Şi lumina se ridică pe faţadeletuturor caselor înalte şi întunecate, alunecă printr-o crăpătură şizugrăveşte perdelele lucioase care se umflă în culoarea carminului,paharele de vin verzi, ceştilo ele cafea şi scaunele care staustrâmb.Lumina soarelui bate în oglinzile de bărbierit, în cutii dealamă sclipitoare, în toate gătelile vesele ale zilei, ziua de varăsenină, curioasă, acoperită cu zale, splendidă, care a învins de mult

haosul, care a alungat melancoli-ele ceţuri medievale, a uscatmlaştina si a aşezat dea-supra ei sticlă şi piatră şi ne-a înzestrat

Page 138: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 138/148

mintea şi trupul ; u im asemenea arsenal de arme, încât simpla vedere a mişcării si a efortului membrelor în desfăşurarea vieţiicotidiene este mai plăcută decât vechea procesiune a armateloraşezate în linie de bătaie pe câmpul de luptă.C(i|)itolul "Itreisprezecelea- TOIUL SEZONULUI, a spus Bonamy. Soarelescorojise deja vopseaua de pe spătarele scaunelor din Hyde Park,cojise scoarţa platanilor şi prefă- Monument înălţat în centrulistoric al Londrei pentru a comemora marele incendiu din 1666 carea mistuit o bună parte din oraş. Autorul proiectului este celebrularhitect al vremii. Su' Chribtopher VVren (1632-1723).-uQpământul în pulbere şi pietricele netede galbene. în jurul HydePark-ului se invârteau neîncetat automobile.-- Toiul sezonului, a

spus Bonamy ironic.Era ironic din cauza Clarei Durrant, din cauzăcă .Jacob se întorsese din Grecia foarte bronzat si slab, cuijuzunarele doldora de bancnote greceşti pe care le-a scos indîn.urijitorul parcului a trecut să le ceară taxa pentru scaune, dincauză că Jacob nu scotea o vorbă."N-a'rostit nici măcar o vorbă casă spună că se bucură să mă vadă", gândea Bonamy cuamărăciune.Automobilele treceau neîncetat pe podul de pe lacuiSerpentine. Klembrii claselor de sus mergeau drept sau lse aplecau

graţios deasupra îngrăditurii : membrii claselor de jos şedeauîntinşi pe spatC; cu genunchii rich-aţi ; oile păşteau stând pepicioare ţepene ascuţite, co-.ii mici alergau pe iarba în pantă, îşiîntindeau braţele, "cădeau.- Foarte politicos, a rostit Jacob."Politicos" pe buzele lui Jacob avea în mod misteriosîntreaga frumuseţe a unui caracter pe caro Bonamy îl socotea înfiecare zi tot mai sublim, mai grozav şi mai neîntrecut caniciodată, deşi el era încă şi poate va ră-r nune întotdeauna

primitiv, obscur.Ce superlative ! Ce epitete ! Cum am putea să nu-lînvinuim pc Bonamy de sentimentalismul cel mai cras, de faptul căera azvârlit aidoma unui dop pe valuri, de lipsă de fineţepsihologică, de faptul că nu se întemeia pe raţiune şi nu găsea niciun fel de încurajare în operele clasicilor ?- Treapta cea m.aiînaltă a civilizaţiei, a spus Jacob.Lui îl plăcea să utilizeze cuvintelatine.Generozitate, virtute - când Jacob folosea cuvinte caacestea în conversaţia cu Bonamy însemna că cl era stăpân pc

situaţie, că Bonamy se juca în jurul lui ca un prepelicar iubitor şică (mai mult ca sigur) ei vor sfirşi prin a se rostogoli pe podea.-

Page 139: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 139/148

Dar Grecia V a întrebat Bonamy. Partenonul şi toate celelalte ?-Nu are niniic din misticismul ăsta european, a răspuns Jacob.96-Cred că atmosfera este totul, a spus Bonamy. Şi ai fost laConstantinopol ?- Da, a răspuns Jacob.Bonamy s-a oprit, a mişcato pietricică, apoi pe neaşteptate s-a năpustit cu iuţeala şi siguranţalimbii unei şopârle.- Eşti îndrăgostit ! a exclamat el. Jacob s-aînrosif.Nici cuţitul cel mai ascuţit n-a tăiat vreodată atât deadânc.Cât despre răspuns sau să ia câtuşi de puţin în seamă celespuse, Jacob se uita ţintă înainte, neclintit, de nezdruncinat - oh,foarte frumos ! -l ca un amiral britanic, a exclamat Bonamycuprins de furie, ridicându-se de pe scaun şi îndepărtându-se ;aşteptând să audă un sunet ; nu s-a auzit nimic ; prea mândru

pentru a privi în urmă ; mergând din ce în ce' mai repede, pânăcând fe-a trezit zgâindu-se la automobile şi ocărind femeile. Uncieera chipul femeii aceleia drăguţe, al Clarei, al lui Fanny, alFlorindei ? Cine era fiinţa aceasta micuţă încântătoare ?Nu eraClara Durrant.Terierul scoţian trebuie scos la plimbare şi întrucâtdomnul Bowley ieşea chiar în clipa aceea - nimic nu i-ar plăceamai mult decât o plimbare - au mers împreună. Clara şi amabilulşi măruntul Bowley - cel care avea apartament la hotelul Albany,

care scria scrisori la "The Times" într-un stil umoristic desprehotelurile din străinătate şi aurora horealls - Bowley căruia-iplăceau tinerii şi sc plimba pe strada Piccadilly cu braţul dreptaşezat pe cocoaşa din spate.- Drăcuşorule ! a strigat Clara şi l-alegat pe Troy cu lanţul.Bowley presimţea şi se aştepta la odestăinuire. Devotată mamei ei, Clara simţea uneori că aceasta estecam, ei bine, mama ei era atât de sigură de sine, încât nu putea săînţeleagă că alţi oameni sunt - sunt "atât de ridicoli ca şi mine', a

izbucnit Clara (câinele trăgând-o-înainte). Şi Bowley se gândea căea arată ca o vânăto-rită si châbzuia în niintea lui care anume -- vreo palidă97fecioară cu o rază de lună în păr, ceea ce pentruBowley era o evadare.Obrajii ei erau-îmbujoraţi. Să fi vorbitdeschis despre mama ei - totuşi, îi vorbise numai domnuluiBowley, care o iubea, cum trebuie s-o iubească toată lumea, dar eraîmpotriva firii ei să vorbească şi era îngrozitor să simţi nevoia, aşacum simţise ea toată ziua, că trebuie să-i spună cuiva.•-l Aşteaptă

până trecem, strada, i-a zis ea câinelui, aplecându-se. Din fericireîn clipa aceea îşi revenise.- Se gândeşte atât de mult la Anglia, a

Page 140: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 140/148

spus ea. Este atât de neliniştită.Bowley era amăgit ca de obicei.Clara nu făcea niciodată confidenţe nimănui."De ce tinerii nuclarifică lucrurile dorea el să întrebe."Ce-i toată povestea astadespre Anglia ?" - o întrebare la care biata Clara n-ar fi putut sărăspundă deoarece in timp ce doamna Durrant discuta cu Sir Edgarpolitica lui Sir Edward Grey, Clara se întreba doar de ce comoda eacoperită de praf şi Jacob nu venise. Oh, iat-o pe doamna Cowley Johnson.Şi Clara servea ceaiul în încântătoare ceşti de porţelan şizâmbea la auzul complimentului - că nimeni la Londra' nu făceaun ceai atât de bun ca ca. .- îl cumpărăm de la Brocklebank înstrada Cursitor, a spus ea.Nu se cuvenea să fie recunoscătoare ? Nutrebuia să fie fericită ? Mai ales pentru că mama ei arăta atât de

 bine şi-i plăcea atât de mult să discute cu Sir Edgar despre Maroc, Venezuela sau o altă ţară asemănătoare."Jacob ! Jadob !" a zis însinea ei Clara. Iar amabilul domn Bowley, care era atât de bun cudoamnele în virstă a privit, s-a oprit în loc, s-a întrebat dacă nucumva Elizabeth era prea aspră cu fiica ei, s-a mirat de Bonamy, Jacob - care dintre tineri era ? - şi a sărit în sus îndată ce Claraa spus că trebuie să-l scoată pe Troy la plimbare.Ajunseseră lalocul vechii Expoziţii. Priveau lalelele. Ţepene sau răsucite, tijele

mici netede ca de ceară se înălţau din pământ, hrănite dar totuşiînfrinate, acope-97rito cu roşu-intcns şi roz-corai. Fiecare plantăîşi avea umbra ei ; fiecare creştea în ordine în cuibul săuromboidal, aşa cum o rânduisc grădinarul."Barnes nu reuşeşteniciodată să le facă să crească aşa", cugeta Clara ; ea a oftat.-• Iţineglijezi prietenii, a spus Bowley, când cineva care mergea îndirecţie opusă şi-a ridicat pălăria. Ea a tresărit, a răspuns la salutuldomnului Lionel Perry, irosind astfel simţământul care. încolţise

pentru Jacob.("Jacob ! Jacob ! medita ea.)- Dar dacă te las, o săte calce maşina, i-a zis ea câinelui.-- în Anglia lucrurile par sămeargă bine, a spu domnul Bowley.; n bucla grilajului de substatuia lui Abile erau o sumedenie de umbrele de soare şi de jiletci, de lanţurr şi brăţări, de doamne şi domni tolănindu-seelegant puţin atenţi la ceea ce se întâmpla în jur.Această statuie afost ridioată de femeile Angliei../*' a citit Clara tare, râzând uşor,nesăbuit.-- Vai, domnule Bowley ! Vai ! Galop-galop-galop - un

cal fără cilăreţ a trecut în galop pe lângă ei. Scările de la şa selegănau, pietricelele săreau în toate părţile.- Ah, opriţi-l ! Opriţi-

Page 141: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 141/148

1, domnule Bowley ! a strigat ea, palidă, treniurând, apucându-l de braţ, fără să-şi dea seama de nimic, cu ochii plini de lacrimi."Eipoftim !" a exclamat domnul Bowley în camera sa de toaletă cu ooră mai târziu. "Ei poftim !" - un comentariu destul de profunddeşi nearticulat, deoarece valetul îi înmâna butonii de manşetă.Şi Julia Eliot văzuse calul luînd-o la goană şi se ridicase de pe scaunca să vadă sfârşitul acestei întâmplări' care ei, provenind dintr-ofamilie căreia îi plăcea sportul, i s-a părut puţin ridicol. Desiguromuleţul a venit bocănind în urmă cu pantalonii plini de praf ;"arăta cât se poate de necăjit şi a fost ajutat de un poliţist să urce înşa când Julia Eliot, cu im zâmbet sardonic, a luat-r spre Marble Arch în misiunea ei caritabilă. Se ducea numai să viziteze o

 bătrână bolnavă care o cunoscuse pe mama ci şi poate şi pe Ducelede Wellington, deoarece Julia împărtăşea cu semenele ei dragosteapentru cei aflaţi în suferinţă. îi plăcea să viziteze persoane pe palulde moarte. Arunca papuci la nunţi. I se făceau zeci de confidenţe.Cunoştea arborele genealogic al mai multor oameni decât savantulcare cimoaste date si era dintre femeile cele mai blânde, maigeneroase şi mai puţin reţinute.Totuşi cinci minute după ce trecusede statuia lui \hile, ea avea înfăţişarea cufundată în gânduri a cuiva

care trece ca o săgeată prin mulţime într-o după-amiază de varăcind copacii freamătă, roţile se învârtesc devenind galbene şiagitaţia prezentului se aseamănă cu (. L legic pentru tinereţea şi verile trecute, şi în suflet i s-a furişat o cxirioasă tristeţe, de parcătimpul şi eternitatea transpăreau prin fuste şi jiletci, şi ea vedeaoameniium se îndreaptă in mod tragic spre pieire. Dar, Dumnezeuştie, Julia nu era o neghioabă. Nu era femeie mai4eră decât ea cândera vorba de o- afacere. Era întotdeauna punctuală. Ceasul de mână

ii arăta că mai are douăsprezece minute şi jumătate ca să ajungă lastrada Bru-ton. Lady Congreve o aştepta la ora cinci.Orologiulaurit de la Verrey suna ora cinci.Florinda l-a privit cu o expresieposomorită, ca un animal. A privit orologiul ; a privit uşa ; a privitoglinda ovală de vizavi ; s-a dezbrăcat de mantie ; s-a apropiat demasă deoarece era însărcinată - nu mai era- nici o îndoială înprivinţa aceasta, a spus mama Stuart re-comandând leacuri, cerândpărerea prietenilor ; călcâiul s-a afundat în pământ când s-a

poticnit uşor.Chelnerul a pus pe masă un pahar mare cu o băuturădulce rozalie şi ea sorbea cu un pai, cu ochii aţintiţi asupra

Page 142: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 142/148

oglinzii, a uşii, gustul dulce făcând-o să se liniştească. Când aintrat Nick Bramham era limpede chiiir si pentru chelnerul elveţiancă între ei exista o învoială. Nick şi-a agăţat hainele cu stingăcie,şi-a trecut mâinile prin păr, s-a aşezat cuprins de nelinişte, pentrua trece prin greaua încercare. Ea l-a privit şi s-a pus pe râs şi a râsde nu mai isprăvea. Tânărul chelner elveţian, care stătea lângă stilpcu picioarele încrucişate, ridea şi el.S-a deschis uşa şi înăuntru apătruns rarva din strada Regent, zgomotul impersonal, lipsit deîndurare, al traficului şi lumina soarelui pătată de murdărie.Chelnerul elveţian trebuie să se ocupe de noii veniţi. Bramham aridicat paharul.- EI seamănă cu Jacob, a spus Florinda privindu-lpe noul venit. Cum se holbează. Ea s-a oprit din râs.Jacob,

aplecându-se înainte, a schiţat planul Parteno-nului în praful dinHyde Park, sau cel puţin o reţea de linii ce ar fi putut fiPartenonul, după cum ar fi putut tot aşa de bine să fie o diagramămatematică. Şi de ce oare era pietricica atât de vizibil tocită Ia colţ? Nu ca să-şi numere banii a scos el un ghemotoc de hârtie şi acitit o scrisoare lungă cursivă pe care Sandra i-o scrisese cu douăzile în urmă Ia Milton Dower House având în faţă cartea de Ia el şiîn minte amintirea a ceva ce spuseseră sau încercaseră, o clipă care

(aceasta era convingerea ei) avea o importanţă veşnică.E1 este caomul acela din Moliere", reflecta ea.Vroia să zică Alceste. Sereferea Ia faptul că este serios. Ea da să se înţeleagă că putea să-lînşele."S-au n-aş putea cugeta ea, punând poemele Iui Donneînapoi în bibliotecă. "Jacob", urmă ea; ducându-se la fereastră şiprivind straturile de flori cu picăţele de-a curmezişul ierbii undepăşteau vaci tărcate sub fagi, "Jacob ar fi şocat".Căruciorul treceaprin portiţa gardului. El i-a sărutat mâna.- E un băieţel, a zis ea,

gândindu-se la Jacob. Şi totuşi - Alceste ?"Eşti o pacoste !" a bombănit Jacob, întinzând când un picior când pe celălalt şiscotocind în fiecare buzunar de la pantaloni după biletul pentruscaun.- Sper că nu l-au mâncat oile, a spus el. De ce ţineţi oi ?-Regret că vă deranjez, domnule, a zis controlorul de bilete cu mânaînfundată adânc în punga cu mărunţiş..99- Ei bino, sper că sânteţiplătit pentru asta, a spus Jacob. Poftim. Nu. Puteţi păstra restul.Duceţi-vă şi beţi un păhărel.Se despărţise de o jumătate de

coroană, cu îngăduinţă, cu compasiune, cu dispreţ nemăsurat pentrusemenii lui.Chiar în clipa aceasta biata Fanny Elmer, în timp ce

Page 143: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 143/148

mergea de-a lungul Strand-ului, era preocupată în felul cinepriceput de acest mod foarte nepăsător, indiferent, sublim al lui Jacob de a vorbi cu însoţitorii de tren sau cu portarii ; sau cudoamna Whitehorn, când aceasta i-a cerut părerea despre băieţelulei care fusese bătut de învăţător.lSusţinută în întregime în ultimeledouă luni de cărţi poştale ilustrate, părerea lui Fanny despre Jacobera mai statuară, mai nobilă şi mai oarbă ca niciodată. Ca săîntărească această imagine, ea luase obiceiul să viziteze MuzeulBritanic unde, ţinând privirile plecate până când ajungea lângăstatuia deteriorată a lui Ulise, ea deschidea ochii şi simţea un nouşoc în prezenţa lui Jacob, suficient pentru a dura o jumătate de zi.Dar efectul începuse să slăbească. Iar acum ea scria - poezii,

scrisori pe care nu Ie expedia niciodată prin poştă, îi vedea chipulpe reclamele de pe panourile publicitare şi traversa strada ca astfelflaşneta să-i prefacă meditaţiile în rapsodie.Dar la micul dejun(împărţea apartamentul cu o învăţătoare), când farfuria era mânjităcu unt şi dinţii furculiţei erau murdari de gălbenuş de ou, ea şi-arevizuit radical aceste imagini ; era, de fapt, foarte supărată ; îşipierdea culoarea, după cum îi spunea Margaret Jackson coborândlucrurile Ia nivelul bunului simţ, al banalităţii şi sentimentului,

căci şi ea fusese îndrăgostită şi fusese o neroadă.l- Naşele noastretrebuiau să ne spună acest lucru, a zis Fanny, privind în vitrina luiBacon, vânzătorul de hărţi din Ştrand •- să ne fi spus că n-are rostsă faci tărăboi. Aşa e viaţa, ar fi trebuit să spună ele, aşa cumspunea acum Fanny privind globul mare galben pe care erau rutelede navigaţie ale vapoarelor.10012 - Casa lui Jacob- Aşa e viaţa. Aşa e viaţa, a zis Fanny. "O faţă foarte aspră", şi-a zis domnişoaraBarrett, aecealaltă parte a vitrinei, cumpărând hărţi ale deşertului

sirian şi aşteptând nerăbdătoare să fie servită. "în ziua de azi feteleîmbătrânesc atât de repede."Linia ecuatorului juca în spatelelacrimilor.- Piccadilly ? a întrebat Fanny pe conducătorulautobuzului şi a urcat la nivelul superior. La urma urmelor el se vaîntoarce, trebuie să se întoarcă înapoi la ea.Dar Jacob putea prea bine să se gândească la Roma, la arhitectură, la jurisprudenţă întimp ce stătea sub platan în Hyde Park.Omnibuzul s-a oprit în afarastaţiei Charing Cross, iar în spatele lui stăteau înţepenite

omnibuze, furgonete. automobile, deoarece pe strada Whitehalltrecea o procesiune cu steaguri si oameni în virstă coborau tantosi

Page 144: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 144/148

printre labele leilor alunecoşi unde îşi manifestaseră credinţacântând din toate puterile, înălţându-şi privirile de la partiturilemuzicale spre cer, şi în timp ce mărşăluiau în spatele drapelelor culitere aurite ale crezului lor, ochii le erau îndreptaţi tot cătrecer.Circulaţia s-a oprit şi soarele, acum că nu mai adia vântul, adevenit aproape prea fierbinte. Dar procesiunea a trecut, drapelelestrăluceau departe pe Whitehall. S-a dat drumul la circulaţie, vehiculele s-au pus în mişcare împleticindu-se, zgomotulmotoarelor s-a transformat într-un vuiet lin continuu, au virat lacurba din strada Cockspur şi au trecut în viteză pe lângă clădirileguvernamentale şi pe lângă statuile ecvestre din Whitehall până laturnurile de biserică acoperite cu ţepi, la sumedenia de lucrări de

zidărie priponite şi la marele orologiu alb de la Westminster.BigBen a bătut de cinci ori ; Nelson a primit salutul. Aparatele detelegrafie ale Amiralităţii au vibrat primind o comunicare de ladistanţă. O voce tot repeta că în Reichstag au luat cuvântul primi-miniştri şi vice- Cei patru lei de bronz de la baza Coloanei luiNelson din Piaţa Trafalgar.' Statuia amiralului Nelson din piaţa Trafalgar, nu depai'tede palatul Westminster.100reqi ; câ trupele aupătruns în Lahore ; că împăratul se afla în călătorie ; că in Milano

izbucnise o revoltă ; că în Viena circulau zvonuri ; că ambasadortil britanic la Constantinopol avtisese o audienţă la sultan ; că. flotase afla în Gibraltar. Vocea a continuat întipărind pe feţelefuncţionarilor din Whitehall (Timotliy Durrant era unul dintreaceştia) ceva din propria ei gravitato inexorabilă în timp ce aceştiaasctdtau, descifrau, scriau, llârtiile se acumulau purtânddeclaraţiile kaiserilor, statisticile privitoare la orezarii,nemulţumirile a sute de muncitori care puneau la cale o rebeliune

pe străzi dosnice sau se adunau în bazarele din Calcula sau îşistringeau forţ(*lo în ţinuturile muntoase ale Albaniei, undedealurile au culoarea nisipului şi oasele zac neîngropate.Vocea seauzea limpede în camera pătrată liniştită cu mese grele unde un bărbat în vârstă făcea însemnări pe marginea paginilordactilografiate, iar umbrela lui cu \îrful de argint stătea rezematăde bibliotecă.Capul lui - chel, cu vene roşii, scofâlcit -întruchipa capetele tuturor celor ce se aflau în acea clădire. Capul

lui, cu ochi blânzi spălăciţi, purta povara cunoaşterii vizavi şi oprezenta colegilor săi, care veneau la fel de împovăraţi ; şi atunci

Page 145: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 145/148

cei şaisprezece gentlemani, ridicându-şi stilourile sau răsucindu-sepoate cu un aer obosit în fotolii, decretau ca istoria să urmeze uncurs sau altul fiind ferm hotărâţi, după cum arătau chipurilel or, săimpună oarecare ordine rajahilor şi kaiserilor, murmurelor din bazare. întrunirilor secrete ale ţăranilor în fustanelă din ţinuturilemuntoase 'ale Albaniei ce erau cit se poate de evidente guvernului britanic, să controleze cursul evenimentelor.Pitt şi Chatham, Burkeşi Gladstone ' priveau dintr-o parte într-alta înmărmuriţi şi cu oînfăţişare de un calm nestrămutat pe care poate cei în- viaţă oinvidiau, atmosfera fiind încărcată de şuierături şi zguduiri, întimp, ce procesiunea cu drapele trecea pe strada Whitehall. Pedeasupra, tmii dintre ei sufereau de indigestie ; chiar în clipa aceea

unul şi-a spart lentilele ochelarilor ; un altul* William EwartGladstone (1809-1898), om de stat britanic, de patru ori primministru între anii 1868-1894.H•101urma să ţină un discurs laGlasgow a doua zi. în ansamblu, ei arătau prea congestionaţi,rotofei, palizi sau slabi ca să se poată ocupa de cursul istoriei aşacum făcuseră capetele marmoreene.In cămăruţa Iui de la Amiralitate, Timmy Durrant, ducându-se să consulte o Carte Albastră \ s-a oprit o clipă la fereastră şi a observat placarda fixată

pe stâlpul de felinar.Domnişoara Thomas, una dintre dactilografe,i-a spus prietenei ei că dacă şedinţa guvernului mai durează mult, osă piardă întâlnirea cu prietenul ei în faţa teatrului Gaiety.TimmyDurrant, întorcându-se cu Cartea Albastră sub braţ, a observat ungrup mic de oameni la colţul străzii, adunaţi ca şi cum unul dintreei ar fi ştiut ceva, iar ceilalţi, înghesuindu-se în jurul lui, priveauîn sus, în jos, pe stradă. Oare ce ştia el ?Timothy, aşezând Cartea Albastră în faţă, a cercetat o circulară trimisă de trezoreria

 britanică spre informare. Colegul lui de birou, domnul Crawley, aînfipt o scrisoare într-o, ţepuşă.Jacob s-a ridicat de pe scaun înHyde Park, şi-a rupt biletul în bucăţi şi s-a îndepărtat."Un apusatât de frumos", scria doamna Flanders în scrisoarea către Archeraflat la Singapore. "Nu te puteai hotărâ să intri în casă", scria ea."Părea o nesăbuinţă să iroseşti fie şi o clipă".Ferestrele ovale alePalatului Kensington s-au aprins cu o lumină trandafirie în timp ce Jacob pleca. Un cârd de raţe sălbatice a zburat deasupra lacului

Serpentine. Şi copacii stăteau rezemaţi de cer, întunecaţi,magnifici."Jacob", scria doamna Flanders, lumina roşie întin-

Page 146: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 146/148

zându-se pe pagină, "lucrează din greu după călătoria încântătoarepe care a făcut-o..."."Kaiserul m-a primit în audienţă", a spus vocea îndepărtată din Whitehall. Cartea Albastră - raport oficial alunei comisii parlamentare sau al consiliului secret în Anglia."Ei,dar cunosc acel chip..." a zis reverendul Andrew Floyd ieşind dinmagazinul Carter's din Piccadilly, "dar cine naiba -?" şi nu l-ascăpat din ochi pe Jacob, s-a întors ca să-l privească dar nu puteafi sigur."Aii, Jacob Flanders !" şi-a amintit el într-ostrăfulgerare.Dar el era atât de înalt, atât de insensibil, un tânărminunat."I-am dat opera lui Byron", cugeta Andrew Floyd şi apornit-o înainte când Jacob a traversat şoseaua, dar a şovăit şi alăsat să treacă momentul acela şi astfel apierdut prilejul.O altă

procesiune, fără drapele, bloca strada Long Acre. Trăsuri, cu văduve nobile împodobite cu ametist şi gentlemani cu garoafe la butonieră, împiedicau înaintarea taximetrelor şi automobilele s-auîntors şi au luat-o în direcţia opusă, unde hoinăreau bărbaţi istoviţiîmbrăcaţi în jiletci albe în drum spre casă la arbuştii şi spre sălilede biliard din Putney şi Wimbledon.La marginea trotuarului cântaudouă flaşnete şi nişte cai. având lipite pe crupe etichete albe, auieşit de la circul Aldridge's şi au traversat strada, dar au fost

înghiontiţi înapoi.Doamna Durrant, şezând într-un automobilîmpreună cu domnul Wortley, era nerăbdătoare să nu piardăuvertura.Dar domnul Wortley, întotdeauna politicos, întotdeaunaajungând la timp pentru uvertură, şi-a încheiat nasturii la mănuşi şia admirat-o pe domnişoara Clara.- E păcat să petreci o asemeneaseară de teatru ! a spus doamna Durrant'văzând toate ferestrelecaretaşilor din Long Acre aprinse.- Gândeşte-te la landele tale ! i-a spus domnul Wortley Clarei.- Ah, dar Clarei îi place mai mult

asta, a zis doamna Durrant râzând.- Nu ştiu - zău, a răspunsClara privind ferestrele luminate. A tresărit.îl zărise pe Jacob.-Cine ? a întrebat doamna Durrant brusc, aplecân-du-se înfaţă.Vi8iDar nu văzu pe nimeni.Sub arcada Operei feţe mari .şi feţeslabe, feţe pudrate şi feţe păroase, toate deopotrivă erau roşii înlumina asfinţitului şi înviorate de lămpile mari atârnate şi delumina lor galben-pal, de tropăit şi de îmbrăcămintea de culoareroşu-intens, de ritualul pompos. Unele doamne au privit pentru o

clipă în dormitoarele pline de aburi din apropiere, unde femei cupărul despletit se aplecau pe fereastră, unde fete - unde copii -

Page 147: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 147/148

(oglinzile ovale le înfăţişau pe doamne suspendate), dar trebuie sămergem mai departe, să nu blocăm accesulLandele Clarei eraudeparte. Fenicienii îşi dormeau somnul de veci sub grămada destânci cenuşii ; coloanele de minereu ale vechilor mine se înălţaudrepte ca luminarea ; fluturii timpurii pătau florile de iarbă-neagră; departe dedesubt se auzeau scârţâind pe drum roţi de căruţă ;şopotul şi suspinul valurilor suna lin, stăruitor, veşnic.Tinându-simâna streaşină la ochi, doamna Pascoe stă-tea în grădina dezarzavaturi privind spre mare. Două vapoare şi vm vas cu pânze s-au încrucişat, au trecut unul pe lângă celălalt. în golf pescăruşii selăsau mereu pe o buturugă, înălţându-se, întorcându-se din nou la buturugă, în timp ce unii dintre ei zburau pe creasta valurilor şi

stăteau pe marginea apei până când luna scălda totul în lumina eialbă.Doamna Pascoe intrase în casă de mult.Dar coloanelePartenonului erau inundate de lumină roşie şi grecoaicele care îşiîmpleteau ciorapii şi strigau la vreun copil să vină ca să-i scoatăinsectele din păr erau voioase ca nişte rândunici-de-marc pecăldură, certân-du-se, dojenind şi alăptându-şi pruncii, până cândde pe vasele din portul Pireu s-au tras salve de tun.Sunetul s-arăspândit pe toată întinderea şi apoi şi-a făcut drum cu explozii

intermitente printre canalele din insule.Deasupra Grecieiîntunericul se lasă ca lama unui cuţit."Tunurile ?" s-a întrebatBetty Flanders pe jumătate adormită, coborând din pat şi ducându-se la fereastră, care era împodobită cu un chenar de frunzeîntunecate"Nu la depărtarea asta", cugetă ea. "Este marea".Auzi dinnou, în depărtare, zgomotul surd, de parcă nişte femei băteaucovoare mari în plină noapte. Morty era dat dispărut şi Seabrookcăzuse la âatorie, fiii ei luptau pentru ţară. Dar oare puii erau în

siguranţă ? Umbla cineva la parter ? Poate Rebecca din cauzadurerii de dinţi ? Nu. Femeile băteau covoare inari în plină noapte.Găinile şi-au schimbat uşor locul pe stinghii.Capitolul alpatrusprezecelea"A LASAT TOTUL AŞA CUM ERA", s-aminunat Bonamy. "Nici un fel de ordine. Toate scrisorile luiîmprăştiate peste tot ca să le citească oricine. Ce spera el ? Credeaoare că se va întoarce?" medita ei, stând în mi;-îocul camerei lui Jacob.Secolul al optsprezecelea îşi are trăsăturile sale distinctive.

 Aceste case au fost construite, să zicem, acum o sută cincizeci deani. Camerele sunt bine proporţionate, plafoanele sunt înalte ;

Page 148: VirginiaWolf Camera Lui Jacob

7/25/2019 VirginiaWolf Camera Lui Jacob

http://slidepdf.com/reader/full/virginiawolf-camera-lui-jacob 148/148

deasupra uşilor se află un trandafir sau o căpăţână de berbecsculptată în lemn. Chiar şi panourile vopsite în frez au propria lortrăsătură distinctivă.Bonamy a ridicat o factură pentru ocravaşa."Aceasta pare să fie achitată", a spus el.Mai erau şiscrisorile de la Sandra.Doamna Durrant ducea un grup laGreenwich.Lady Rocksbier spera că va avea plăcerea...Aerul dintr-o cameră goală este indiferent, agitând doar perdelele ; florile din vas se mişcă. O fibră din fotoliul de răchită scârţâie, deşi nimeninu şade pe el.Bonamy s-a dus la fereastră. Furgoneta lui Pickford atrecut pe stradă legănându-se. Omnibuzele se împotmoliseră lacolţul unde se afla librăria lui Mudie's. Motoa-.4rele duduiau şicăruţaşii, apasind pe frâne, îşi opreau caii hrusc. O voce aspră şi

nefericită a strigat ceva de neînţeles. Şi apoi, pe neaşteptate, toatefrunzele au părut căse ridică în aer."Jacob ! Jacob ! a strigatBonamy, stând la fereastră. Frunzele s-au aşternut din nou pepământ.- Atâta dezordâne pretutindeni ! a exclamat Betty Flandersdeschizând brusc uşa dormitorului.Bonamy s-a întors de lafereastră.- Ce să fac cu aceştia, domnule Bonamy ?A întins mânaarătându-i o pereche de pantofi vechi ai lui Jacob.