Ve nic ofensa i. Azi, cum s aduci un ş ţ ăsalon de coafur la sap de lemnă ă21 mai 2008 • EMIL BORCEAN

Ce faci dacă eşti tînără, abia ai absolvit liceul cu o specializare în

coafură şi îţi cauţi slujbă la un salon de coafură sau frizerie, dar ai

fost refuzată de toţi cei 25 de angajatori la care te-ai prezentat?A. Te duci la al 26-lea interviu de angajare.

B. Te duci la al 26-lea interviu de angajare, dar mai întîi iei o pauză şi te

antrenezi ca să devii o frizeriţă mai bună.C. Îţi dai seama că nu ai talent la tuns părul altora şi înveţi o altă meserie.

Dacă eşti nativ al unei ţări europene, cam la atît se reduc opţiunile tale.

Dar dacă aparţii uneianumite religii, îţi este mult mai la îndemînă varianta:M(ulticulturală). Te duci la al 26-lea interviu de angajare şi după ce eşti

refuzată dai în judecată patronul pentru discriminare religioasă sau rasială,

discriminare să fie.

Secretul este să te prezinţi bine îmbrobodită şi să refuzi ferm cînd

întrebată dacă eşti dispusă să lucrezi cu părul descoperit.

The owner of an „alternative” London hair salon

is being sued for religious discrimination after

refusing to give a job to a Muslim woman who wanted to wear a

headscarf at work.

Sarah Desrosiers, whose Wedge salon specialises in „urban

funky” cuts, says she turned down applicant Bushra Noah

because she was „selling image” and needed her staff to

display their hairstyles to the public.

Din acel moment eşti în cîştig indiferent de rezultatul interviului. Te

angajează, bine, te refuză, şi mai bine. Ceri 15 mii de lire sterline

despăgubiri pentru repararea sentimentelor rănite, plus o altă sumă

frumuşică pentru salariile pierdute prin neangajare şi după ce cîştigi

procesul nu mai e nevoie să cauţi de lucru, ai suficienţi bani ca să deschizi

propriul salon de coafură.

Ms Noah, 19, is claiming religious discrimination and suing Ms

Desrosiers for more than £15,000 for injury to her feelings, as

well as an unspecified sum for lost earnings.

Ms Noah said today she had attended a total of 25 interviews

for hairdressing jobs without success and had decided to take

legal action because she had been upset by Ms Desrosiers’

comments. She said: „I decided to sue this hairdresser because

she upset me the most. I felt so down and got so depressed, I

thought if I am not going to defend myself, who is?”

„Ever since I was in high school hairdressing is what I wanted to

do. It is sad for them to not give me the opportunity. This has

ruined my ambitions. Wearing a headscarf is essential to my

beliefs.”

Chiar dacă pierzi, al 27-lea interviu va fi sigur un loz cîştigător şi iată cum.

Ai 19 ani şi, evident, nu poţi achita singură cheltuielile de judecată. Dar

asta nu e o problemă, mai ales dacă locuieşti într-o metropolă vibrantă ca

Londonistan, unde se găsesc destule organizaţii caritabile interesate să îţi

susţină cauza pînă în pînzele albe. Adică pînă cînd patronii saloanelor de

coafură se dumiresc că e mai profitabil să te angajeze cu tot cu basma si

indiferent de aptitudinile cu foarfeca, decît să rişte un proces cu verdict

incert dar cert falimentar pentru micul lor business.

Ms Desrosiers, 32, who set up her business in King’s Cross 18

months ago, has already spent more than £1,000 fighting the

case and says that if she loses she will be forced to close.

She denies any discrimination and says she rejected Ms Noah

because she was unwilling to show her hair at work.

„I sell image – it’s very important – and I would expect a hair

stylist to display her hair because I need people to be drawn in

off the street,” said Ms Desrosiers. „It’s the nature and style of

my salon that brings people in and someone having their hair

covered conflicts with that. If someone came in wearing a

baseball hat or a cowboy hat I’d tell them to take it off while

they’re working. To me, it’s absolutely basic that people should

be able to see the stylist’s hair.”

Ms Desrosiers said she was struggling to find money to contest

the hearing, scheduled for January. She said: „I’m being

dragged through the mud and pretty much accused of being a

racist. I feel it is totally unfair and wrong.”

Luat izolat, acest caz de litigiu între un musulman care se consideră

discriminat religios şi un antrepenor care a muncit din greu pentru a

transforma mica lui afacere într-un succes, pare a ţine de domeniul

trivialului. Însă privit într-o perspectivă mai largă, face parte dintr-un tipar

îngrijorător.

În 2006, un grup de imami americani a fost debarcat dintr-un avion care

urma să decoleze din Minneapolis, după ce comportamentul ostentativ al

acestora a alarmat pasagerii la bord. Incidentul provocat de imami a fost

un pretext bun pentru a da în judecată linia aeriană US Airways, aeroportul

Minneapolis şi pasagerii aeronavei. Bineînţeles, pe motiv de discriminare

rasială şi religioasă.

Dr. Rachel Ehrenfeld, cetăţean american, a publicat în 2003 cartea Funding

Evil: How Terrorism is Financed and How to Stop It, publicată doar în SUA, de o

editură americană. În ea, Dr. Ehrenfeld susţine, cu probe, că miliardarul

saudit Khalid Bin Mahfouz, fost preşedinte al Bănci Naţionale Comerciale

din Arabia Saudita, l-a finanţat de-a lungul anilor pe Osama Bin Laden şi Al

Qaeda. Răspunsul lui Bin Mahfouz? A dat-o în judecată pe Dr. Ehrenfeld

pentru defăimare, într-o curte de justiţie civilă britanică. De ce britanică şi

nu americană? Deoarece în curţile civile britanice funcţionează reversul

principiului justiţiei penale, adică eşti vinovat din principiu pînă cînd

reuşeşti să dovedeşti contrariul. În schimb, sistemul justiţiei americane

recunoaşte principiul nevinovăţiei acuzatului atît în curţile civile cît şi în

cele penale, iar Primul Amendament protejează în mod expres dreptul la

liberă exprimare. Acum devine clar. Bin Mahfouz a ales Marea Britanie

pentru acţiunea sa litigioasă deoarece ştia că sistemul juridic îl

avantajează din start şi că perspectiva unor cheltuieli de judecată cu mult

peste posibilităţi o vor pune pe Dr. Ehrenfeld în imposibilitatea de a se

apăra. Iar dacă ar fi ales să conteste cu succes acuzaţia de defăimare,

victoria ar fi fost una pirică, în urma căreia Dr. Ehrenfeld ar fi contemplat

ruina financiară.

Procedeul sună deja familiar si are un nume: jihad litigios. E o sub-specie a

jihadului paşnic comis cu premeditare de reţeaua occidentală de moschei

wahabiste şi organizaţii islamiste finanţate de petrodoloarii Orientului

Mijlociu. Scopul? Intimidare, avansarea preceptelor sharia, monopolizarea

opiniei publice a musulmanilor din Europa şi America de Nord şi

transformarea acestora în oponenţi ireductibili ai societăţilor tolerante în

care trăiesc. Cum? Prin abuzarea sistemului legal al ţărilor gazdă şi

inculcarea mentalităţii de victimă în scopul justificării unui tratament

preferenţial în relaţiile cu restul societăţii. Jihadul litigios urmăreşte practic

segregarea musulmanilor şi obţinerea imunităţii faţă de practicile normale

ale societăţilor deschise şi pluraliste, în acelaşi timp cerînd cu insistenţă

participare la toate beneficiile oferite de astfel de societăţi. Foarte pe

scurt: o modalitate de a impune parazitismul sub formă de drept special

cuvenit reprezentanţilor islamişti şi suporterilor acestora.

Cazurile canadiene ale lui Ezra Levant şi Mark Steyn/revista Macleans sînt

exemplare în acest sens. Canada a înfiinţat în anii 80 o serie de tribunale

speciale, în afara circuitului legal obişnuit, al căror rol este să admită

numai plîngeri a căror substanţă ţine de violarea drepturilor omului. În

viziunea originară, aceste tribunale urmau să facă dreptate în cazuri de

abuz specifice, cum ar fi conflicte de muncă sau între chiriaşi şi proprietari,

legate de discriminare pe bază sexuală, etnică, religioasă sau a

persoanelor handicapate. Acest sistem legal paralel, înfiinţat cu cele mai

bune intenţii, s-a transformat în timp într-o instituţie de tip neostalinist, al

cărei rol este impunerea în societate a preceptelor corectitudinii

politicederivate din viziunea marxismului cultural teoretizat de Antonio

Gramsci şi Georg Lukacs. În ultimul deceniu, rata de condamnare a

acuzaţilor a fost de 100%. În ce-i priveşte pe Levant şi Steyn/Macleans,

aceştia au fost acuzaţi de instigare la ură împotriva comunităţii

musulmane. În cazul lui Levant, care a publicat în propria revistă

caricaturile daneze de acum doi ani, acuzatorul este un imam din Calgary

şcolit în Arabia Saudia şi propovăduitor asiduu al islamului wahabist. Printr-

o ironie a soartei, acest imam a devenit el însuşi pîrît în faţa unui astfel de

tribunal, culmea, din partea unor membre ale congregaţiei feminine,

nemulţumite de cîteva predici în care descria femeia drept o fiinţă

inferioară. Acuzaţia din cazul Steyn/Macleans este aceeaşi şi a survenit în

urma publicării unui extras din carteaAmerica Alone, în care Mark Steyn

analizează implicaţiile pentru viitor a ratei de fertilitate foarte mare a

populaţiilor musulmane comparativ cu regresul demografic al europenilor

şi canadienilor. Plîngerea a fost înaintată de liderul unei organizaţii

islamiste care a încercat acum trei ani, fără succes, să convingă

parlamentul provinciei Ontario să adopte sharia drept sistem legal

recunoscut pentru musulmanii din această provincie canadiană. Dr.

Elmasry mai este cunoscut şi în urma unui interviu TV de acum cîţiva ani,

cînd a afirmat că civilii din Israel sînt ţinte legitime pentru teroriştii

palestinieni.

Aceştia sînt indivizii care manufacturează islamofobie pe bandă rulantă şi

perfecţionează arta jihadului litigios. Bushra Noah, tînăra coafeză

aspirantă şi lipsită de talent, este doar un pion naiv.

Sursa