Vechiul Testament in cultul Bisericii

Diac. Drd. Calin Talos III. ACCENTE TEOLOGICO-LITURGICE PRIVITOARE LA DOUA ELEMENTE VETEROTESTAMENTARE

DIN CULT III.1 Psaltirea in cultul divin ortodox Psalmii Vechiului Testament au avut un rol deosebit inca din primele zile ale crestinismului, stand la temelia cultului divin public, imbinand in modul cel mai fericit rugaciunea, poezia si cantarea. Psalmii biblici sunt „cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic†� . Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu este de parere ca „crestinii n-au putut sa simta chiar de la inceput lipsa urgenta a unei poezii noi in cult. Acest gol era umplut de poezia din cartile sfinte ale Vechiului Testament si indeosebi de psalmi, care raspundeau la toate situatiunile sufletului (Edmond Boury, Etude sur les origines du rythme tonique, p. 2). Expresiunile noii simtiri religioase crestine se adauga deocamdata ca accente de entuziasm la vechii psalmi, a caror intrebuintare, ca si a cantarilor din Biblie de altfel, trecuse in cultul Bisericii odata cu credinciosii, precum ne putem incredinta din cea mai mare parte a randuielii dinaintea serviciului euharistie†� . Odata cu separarea definitiva a Bisericii de sinagoga, psalmii nu au ramas nefolositi, ba mai mult „au imbracat intreg cultul, Biserica folosindu-i nu ca pe ceva imprumutat ci ca pe un bun propriu†� . Lucrarea de fata a aratat in mod explicit ca psalmii sunt folositi in toate randuielile slujbelor bisericesti (Sfintele Liturghii, cele sapte Laude, Sfintele Taine si Ierurgii), dovedind rolul indispensabil pe care il detin in cultul ortodox, si contributia lor la conturarea caracterului hristologic al acestuia. Pentru o cat mai buna uzitare in cultul public al Bisericii dar si pentru faptul ca se urmarea o citire a tuturor psalmilor la Utrenie si Vecernie, in interval de o saptamana, Psaltirea a fost impartita in 20 de catisme (ce cuprind 60 de stari). Aceasta operatiune liturgica este atribuita traditiei tipiconale a Sfantului Sava . Tot aceasta traditie prevedea in perioada Postului Mare o dubla citire saptamanala a Psaltirii, catismele citindu-se in cadrul oficiilor liturgice ale Utreniei, Ceasurilor I-IX si Vecerniei . Tot legat de perioada Triodului aducem in atentie ca un alt uz al psalmilor este acela al „Prochimenelor†� (cate doua versete psalmice) ce insotesc fiecare lectura din Vechiul Testament, astfel incat din prima zi a Postului Pastilor si pana in Miercurea Mare, Psaltirea este parcursa aproape in intregime si pe aceasta cale . Repartizarea psalmilor dupa zilele saptamanii difera in mod normal vara si iarna, tot din pricina lungimii noptii: aproximativ de la Duminica Tomii pana la Inaltarea Crucii se recita 2 catisma la Utrenie, 1 catisma la Vecernie, iarna insa, de la Inaltarea Crucii la Duminica Fiului Risipitor se recita 3 catisme la Vecernie si catisma 18 la Vecernie in fiecare zi . Psalmodia e considerata de Typiconul Sf. Sava ca un efort ascetic, intrucat opreste sa se citeasca vreo catisma la Vecernia de duminica „pentru osteneala privegherii†� . Psaltirea – expresie vie a revelatiei veterotestamentare – nu este intrebuintata in exclusivitate la cultul divin public ci ea este si izvor de rugaciune pentru cultul particular al crestinilor. Acestia se roaga prin intermediul psalmilor, adorand pe Dumnezeu, multumind pentru toate, recunoscandu-si pacatosenia si dorind savarsirea pocaintei pentru dobandirea mantuirii. In acest sens Sf. Vasile cel Mare socotea psalmii ca o comoara de mare pret: „Cata invatatura nu poate cineva agonisi din Psaltire? Maretia barbatiei, exactitatea dreptatii, insemnatatea infranarii, desavarsirea judecatii chipul in care sa se mantuiasca, dreapta masura a rabdarii, intr-un cuvant tot felul de binefaceri. Numai aici poate gasi cineva teologia cea desavarsita, aici profetiile despre intrupare, aici amenintarea judecatii celei vesnice, aici nadejdea invierii, aici teama de iad, aici fagaduinta maririi ce ne asteapta si descoperirea tainelor celor neajunse. Toate acestea se gasesc in Psaltire ca intr-un mare si bogat tezaur†� . Ca dimensiune personala Psaltirea a constituit dintotdeauna o hrana duhovniceasca aleasa pentru crestinul ce se ruga prin cuvintele revelate. Universul sufletesc al psalmilor constituindu-se ca spatiu al regasirii atat pentru cel drept cat si pentru cel pacatos. Sf. Vasile cel Mare scria in acest sens: „Inceput pentru incepatori, psalmul este cresterea pentru cei care progreseaza pe calea virtutii si sprijin pentru cei care merg pe calea desavarsirii†� . Referindu-se la multitudinea trairilor fiintei umane descrise de psalmii biblici Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania consemna: „Asadar, mahnire, suparare, nostalgie, dor, durere, suferinta, indoiala, deznadejde, interogatie, imputare, revolta, umilinta, lacrima, cainta, rugaciune, implorare, strigat, speranta, intampinare, regasire, bucurie, jubilatie, extaz..., iata tot atatea trepte din universul emotional al psalmilor, ceea ce, pe langa frumusetea lor poetica, explica de ce au patruns ei atat de adanc in sufletul omului†� . III.2 Canonul Cel Mare al Sf. Andrei Criteanul (~660-740) Motivatia unei abordari veterotestamentare transpare din strofele Canonului cel Mare, Sfantul Andrei Criteanul surprinzand intr-o maniera imnologica nu mai putin de saptezeci si una de figuri biblice ale Legii Vechi, pe langa cele din Noul Testament, precum si a unor teme vechi-biblice: crearea omului, caderea in pacat, «chip si asemanare», hainele de piele, Sodoma si Gomora, Turnul Babel etc. Stihirile ce au ca izvor cuvantul scripturistic revelat al Vechiului Testament sunt in numar de 120, din cele 250 de strofe cate are Canonul cel Mare, capatand o valoare aparte, deoarece pornesc din inima si glasul unui Sfant al Bisericii . Implicatia profunda a Vechiului Testament este anuntata chiar de autorul cretan: „Pe toti cei din Legea Veche i-am adus tie spre pilda, suflete […]†� (Cantarea 8) sau „Adusu-ti-am aminte, suflete, de la Moise facerea lumii si toata Scriptura cea asezata de acela; care iti povesteste tie de cei drepti si de cei nedrepti…†� (Cantarea 9). Folosind atatea pagini din Vechiul Testament, autorul ne face sa intelegem care este valoarea acestei perioade din istoria mantuirii, cuprinsa intre momentele „facerea lumii†� si „plinirea vremii†�. Autorul cretan doreste sa ne invete peste veacuri ca actualitatea Scripturii celei Vechi este la fel ca cea a Noului Testament, si ca fiecare din noi in urcusul nostru duhovnicesc putem medita cu folos la pildele veterotestamentare. Canonul cel Mare insoteste pe crestin in calatoria cea sfanta a Postului Mare, pentru ca numai in aceasta perioada este randuit de Biserica a fi citit. Alexander Scheneman surprinde Marele Canon de pocainta intr-o nota metaforica: „«acordaj» inainte de «armonia» deplina†� , referindu-se la lucrarea duhovniceasca a crestinului pentru intalnirea cu Domnul Hristos inviat. Rolul si scopul Canonului Sfantului Andrei Criteanul este sa dea in vileag pacatul pentru a putea fi marturisit. Sufletul e indemnat sa strige cu toata puterea: „iarta-ma!†�, „primeste-mi tanguirea!†�,

„pocaieste-te!†�, „miluieste-ma!†�. Ca sa descopere pacatul si sa-l taie din radacini, autorul cladeste o meditatie profunda asupra maretei istorii biblice, mai ales cea de la Adam la „plinirea vremii†�. In primele opt Cantari vorbesc despre pacatosenie, pocainta, iertare si virtute personajele Vechiului Testament, pentru ca in Cantarea 9 sa fie adus spre pilda Noul Testament. Ascultarea cu folos a Canonului cel Mare, intelegerea lui, presupune cu necesitate cunoasterea Scripturii Vechiului si Noului Testament. Canonul cel Mare se infatiseaza ca o alternativa duhovniceasca in fata tarelor societatii, dand posibilitatea omului sa priveasca spre Invierea Domnului Iisus Hristos si sa inteleaga chemarea sa paradisiaca, aceea de a fi coroana a Creatiei cu toate implicatiile acestei stari inalte. La aceasta chemare contribuie si teologia veterotestamentara propusa de imnograful cretan, care vizeaza mai mult o dimensiune personala, deoarece „evenimentele istoriei sfinte sunt dezvaluite ca evenimente ale vietii mele, faptele lui Dumnezeu din trecut ca fapte indreptate spre mine si spre mantuirea mea, tragedia pacatului si a tradarii ca drama personala. Viata mea imi este prezentata ca o parte a luptei marete si atotcuprinzatoare dintre Dumnezeu si puterile intunericului care s-au razvratit impotriva Lui†� . Imnograful Canonului cel Mare prezinta personajele biblice din Vechiul Testament in virtutea sau pacatosenia lor, realizand mai mult o teologie morala dorind cu toata consideratia sa urmam pilda celor drepti: urmeaza faptelor iubite de Dumnezeu ale dreptilor si fugi de pacatele celor vicleni†� (Cantarea 9). Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul ramane peste veacuri o drama a carui deznodamant asteapta sa se implineasca in noi, curatind fiinta crestina. La aceasta implinire vor contribui si chipurile Vechiului Testament, prezente in lucrarea imnografica, ce se pregatesc si ele pentru Invierea lui Hristos „Ziua in care sa ne luminam popoare! Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer, Hristos – Dumnezeu ne-a trecut pe noi…†� (peasna 1 Catavasiile Pastilor). Acest deznodamant hristologic a fost profetit cu mult inainte, de proorocul Isaia „Evanghelistul Vechiului Testament†�, cu al carui cuvant se incheie Denia Canonului cel Mare, la Ceasul al saselea: „Asa graieste Domnul cel Atotputernic, Care a facut cerurile si le-a intins, Care a intarit pamantul si cele de pe el, Care a dat suflare poporului de pe el si duh celor ce umbla pe intinsul lui: «Eu, Domnul, Te-am chemat intru dreptatea Mea si Te-am luat de mana si Te-am ocrotit si Te-am dat ca legamant al poporului Meu, spre luminarea neamurilor; ca sa deschizi ochii celor orbi, sa scoti din temnita pe cei robiti si din adancul inchisorii pe cei ce locuiesc intru intuneric. Eu sunt Domnul si acesta este numele Meu. Nu voi da nimanui slava Mea si nici chipurilor cioplite cinstirea Mea»…(42, 5-8).