Universitatea Babe -Bolyai, Facultatea deș

Teologie Ortodoxă,

Cluj-Napoca

Expresii Trinitare în Vechiul Testament

Coordonator: Pr. Prof. Univ. Dr. Chirilă Ioan

Masterand: Pr. Valică Emanuel

1

Cuprins

1. Cuprins................................................................................................................p. 2

2. Introducere..........................................................................................................p. 3

3. Crearea lumii-lucrare a Sfintei Treimi................................................................p. 3

4. Treimea în Vechiul Testament............................................................................p. 5

5. Arătarea Sfintei Treimi la Stejarul din Mamvri..................................................p. 8

6. Sfântul Duh în Vechiul Testament......................................................................p. 9

7. Concluzie...........................................................................................................p. 11

8. Bibliografie........................................................................................................p. 12

2

2. Introducere

Doctrina despre Sfânta Treime este dogma fundamentală a cre tinismului, dogmă prinș

care el se deosebe te de toate celelalte religii. Biserica cre tină înva ă că Dumnezeu esteș ș ț

unul în trei persoane. Unul cu privire la fiin ă sau substan ă. Dar întreit cu privire laț ț

persoane. Dogma aceasta este cel mai mare mister, fiind cu totul mai presus de puterea de

în elegere a min ii omene ti. ț ț ș

Învă ătura despre Sfânta Treime, a a cum o avem în cre tinism, nu o avea nici un poporț ș ș

de dinainte de Hristos. În unele religii, Sfânta Treime era numai preînchipuită, iar în

Vechiul Testament era foarte pu in cunoscută. Propriu-zis, în Vechiul Testament ea esteț

numai insinuată. Aici Dumnezeu o revelează numai în linii generale, urmând ca revela iaț

ei precisă să se facă în Noul Testament1. Sfin ii Părin i, spun că descoperirea acestei taineț ț

nu s-a făcut în Vechiul Testament, deoarece evreii, care erau înconjura i de popoareț

politeiste i erau i ei înclina i spre politeism, s-ar fi abătut u or de la monoteism i ar fiș ș ș șț

căzut în politeism, dacă li s-ar fi revelat că în Dumnezeu sunt Trei Persoane. Aceasta i-ar fi

putut face să creadă că sunt trei Dumnezei.

3. Crearea lumii-lucrare a Sfintei Treimi

Crearea lumii a apare în min ile multora ca un gest apar inând Tatălui, Fiuluiț ț

revenindu-i sarcina de a o Răscumpăra, iar Duhului-de a o sfin i. Însă viziunea Părin ilorț ț

este u or diferită: de i fiecare Persoană este mai transparentă prin prisma unei anumiteș ș

lucrări, ea le pune în lumină pe celelalte două, este o continuitate i alternan ă în dragosteș ț

continuă în lucrarea Sfintei Treimi iar Părin ii Bisericii văd în crearea lumii frumuse ea iț ț ș

măiestria acestei lucrări comune a celor Trei.

Chiar de la început suntem pu i în fa a unei dificultă i de în elegere pentru celș ț ț ț

nepregătit să accepte adevărul divin: Bere it bara Elohim, celebra prima frază din textulș

masoretic ridică o problemă pe care Părin ii o rezolvă foarte elegant:ț Unii Sfin i Părin iț ț 1 Pr. Prof. N. Chi escu, Pr. Prof. Isidor Todoran i Pr. Prof. I Petreu ă, ț ș ț Teologie Dogmatică i Simbolică,ș

Vol II, EIBMBOR, Bucure ti, 1958, p. 373-380.ș

3

văd indicat misterul Sfintei Treimi i în pluralul ș Elohim , cu verbul la singular(Fac. 1,1)2.

Numele cel mai des atribuit lui Dumnezeu Tatăl este cel de Creator. Verbul folosit aici

pentru a crea (ebraicul bara) se găse te în Biblie de 47 de ori i înseamnă ș ș a face, a crea, a

plăsmui,a tăia, a separa. De fiecare dată se referă la o ac iune divină care implică ideea deț

noutate i de efect minunat. În Crez termenul grecesc ce desemnează acest atribut este celș

de ποιητησ, care poate fi tradus prin făcător,creator, poet3. Echivalentul verbal al acestui

substantiv e ποιεω- a face, a crea, a compune, a scrie i, asemeni ebraicului bara, implicăș

ideea de u urin ă artistică de a compune, dar i ideea care guvernează frumuse ea opereiș șț ț

create. Interesantă i demnă de luat în seamnă este i viziunea evreilor despre aceastaș ș

prima chestiune: De ce povestea Genezei începe cu litera bet (cf. ebr.: Bere it, “Laș

început”), s-au întrebat rabinii. i tot ei au rãspuns: “După cum litera bet este închisă peș

trei laturi i deschisă doar într-o singură direc ie, drept în fa ă, tot astfel voi nu ave iș ț ț ț

căderea să cerceta i ce a fost înainte de Crea ie, ci doar timpul însu i al Crea iei”ț ț ș ț 4.

Dar o în elegere mai profundă a teologiei cre tine se dezvăluie când avem în vedereț ș

cuvintele Sf. Ap. Ioan: La început era Cuvântul i Cuvântul era la Dumnezeu i Dumnezeuș ș

era Cuvântul. Aceasta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut i fără Elș

nimic din ce s-a făcut nu s-a făcut (Ioan 1, 1-3). Tatăl crează lumea prin Fiul, iar la actul

crea iei nu lipse te nici Duhul, Care se purta pe deasupra apelor. Sfin ii Părin i lămurescț ș ț ț

acestea, vorbind de o îngro areș a Cuvântului ( Sf. Grigorie Teologul) i de căldura Duhuluiș

în raport cu lumea (la Sf. Vasile cel Mare). Neepuizarea Persoanei Logosului în crea ie,ț

de i poartă amprenta Sa, este explicată de Sf. Părin i prin avansarea conceptului de ș ț λογοι

seminali sau paradigme divine(Sf. Maxim) . De asemenea, Pr. Stăniloae afirmă că lumea e

o lume de în elesuri pentru că ea poartă pecetea Cuvântului lui Dumnezeuț . Omul culege

ra iunile acestei lumi i prin ele se înal ă mai presus de ea, căci o cuno tere oricât deț ș ț ș

completă a lumii nu deschide nici un orizont nou omenirii ancorată în dorul de Dumnezeu.

2 Prof. N. Chi escu, Pr.Prof.Isidor Todoran, Pr.Prof. I.Petreu ă, ț ț Teologia dogmatică i simbolicăș , Ed. Rena terea, Cluj-Napoca 2004, vol II, p. 287ș3 Sf. Vasile cel Mare face o clară distinc ie între poetis si technites-două verbe care în greacă se aseamănăț ca sens, doar că technites se referă la artistul sau me te ugarul care folose te o materie preexistentă. Vezi iș ș ș ș Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron¸ Trad. i note de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Biserica Ortodoxă,ș Bucure ti 2004, pp.30-49ș4 Enciclopedia Iudaismului, trad. de VIVIANE PRAGER, C. LITMAN, ŢICU GOLDSTEIN, Ed. Hasefer, Bucure ti 2000, pag. 142ș

4

Grăitoare în acest sens este expresia Fer. Augustin, nelini tit este sufletul meu până se vaș

odihni în Tine Doamne. Sf. Vasile cel Mare insistă mai ales pe ideea că Duhul participă la

crea ie în mod clar, prin purtarea deasupra apelor. ț Πνευµα în greacă poate să însemne iș

Duh, dar i vânt, însă Sf Vasile în elege aici Persoana Duhului Sfânt, care, mergând peș ț

linia unui scriitor sirian5, explică termenul de ”purta” prin ”încălzea i dădea via ă apelor”,ș ț

ca o clo că încălzind ouăleș 6. De asemenea, participarea Fiului la Crea ie apare cu atât maiț

evidentă în lumina Noului Testament: Toate prin EL s-au făcut i fără El nimic nu s-aș

făcut din ce s-a făcut (Ioan 1,3) Sf. Vasile cel Mare vorbe te de crea ia prin Logos-ș ț

Cuvânt, arătând numirea aceasta ca fiind atât de potrivită Fiului lui Dumnezeu7; de i nu seș

poate vorbi despre un discurs propriu-zis, explicit despre Logos în Pentateuh, ar fi ciudat

să spunem că Pentateuhul prezintă o teologie absolut străină de revelarea Logosului în

măsura în care tocmai în aceasta Sfin ii Părin i găsesc un fundament al discursuluiț ț

teologic despre Logos8.

4. Treimea în Vechiul Testament

Misterul Sfintei Treimi se află indicat, în linii generale, în mai multe locuri din Vechiul

Testament. În unele din acestea se face aluzie la o pluritate în Dumnezeu, în altele e vorba

despre teofanii, în care Dumnezeu se arată în trei persoane, în altele Persoanele Sfintei

Treimi sunt numite cu nume diferite, iar în altele se vorbe te despre Mesia ca o persoanăș

divină9.

Existen a mai multor Persoane în Fiin a Dumnezeiască este indicată în anumite locuriț ț 10,

în care vede o convorbire, o consfătuire a lui Dumnezeu cu cineva. Origen i evreii cred căș

5 Probabil Diodor din Tars6 Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron¸ Trad. i note de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Biserica Ortodoxă,ș Bucure ti 2004, pp.50-51ș7 Sf. Vasile cel Mare, Omilii i Cuvântăriș , Trad. i note de Pr.Prof.Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblicș i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucure ti 2004, pp. 278-279ș ș

8 Pr.Prof.Dr. Nicolae Neaga, Hristos în Vechiul Testament, Ed. Rena terea , Cluj-Napoca 2004, p.5ș9 Vezi i ș Pr. Conf. Univ. Dr. Octavian Pop, Lucrarea Duhului Sfânt în Vechiul Testament, Ed. Mirton,

Timi oara, 2004, pp 4-10.ș10 Facere 1,26; Facere 3, 22; Facere 11, 7

5

aici Dumnezeu vorbe te cu îngeriiș 11. Dar părerea aceasta nu poate fi justă, deoarece îngerii

nu stau cu Dumnezeu într-un astfel de raport, ca să poată fi invita i la consfătuire cu Elț 12.

Această explicare nu este admisibilă nici pentru motivul că din primul citat ar reie i căș

îngerii sunt de o fiin ă cu Dumnezeu, căci zice: „ț Să facem pe om după chipul iș

asemănarea Noastră”13. Din context rezultă că cei ce vorbesc sunt egali după fiin ă, căț

Dumnezeu vorbe te cu cineva cu care împreună făcea toate i că scriitorul sfânt nu s-aș ș

putut gândi la îngeri, deoarece după ce scrie că a zis „Să facem pe om după chipul iș

asemănarea Noastră”, continuă: „ i a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său.” Ș Aceasta

arată că expresiile: să facem, a făcut Dumnezeu, după chipul Nostru, după chipul lui

Dumnezeu, în fa a autorului sunt sinonime. Ele se referă la Dumnezeu i nu au nici oț ș

legătură cu îngerii14.

De asemenea, „Chipul lui Dumnezeu” din Facere 1, 26 nu este umanitatea îndumnezeită,

ci aceasta este după „Chipul lui Dumnezeu”, Care este Logosul. Hristos este Arhetip al

omului i model de desăvâr ire al acestuia, pentru că este identic cu Logosul. Întreagaș ș

crea ie este făcută prin plasticizarea ra iunilor divine de către Logosț ț 15. Crearea omului

după Chipul lui Dumnezeu se reflectă în însu irile acestuia. Astfel, dacă acest Chip al luiș

Dumnezeu este identificat cu Logosul, iar Logosul este gândit ca Persoană, este necesar ca

i omul să fie persoană- subiect de comuniune. De asemenea, dacă Logosul este cugetat caș

Persoană Care ipostaziază o Fiin ă, atunci i omul trebuie să respecte aceea i structură.ț ș ș

Observăm prin aceasta interven ia unuia din Sfânta Treime i anume a Fiului în creareaț ș

omului.

La fel stau lucrurile i cu celelalte locuri. Căci dacă autorul sfânt scrie „ș Veni i să neț

pogorâm i să amestecăm pe loc graiul lorș ”, scrie îndată după aceasta că: „ i-a împră tiatș

pe ei Dumnezeu de acolo”. Deci cuvintele Veni i să amestecăm ț se referă la Acela care s-11 Pr. Prof. Athanase Negoi ă, ț Teologia Biblică a Vechiului Testament, Ed. Sofia, Bucure ti, 2004, pp. 29-ș

32.12 Pr. Prof. N. Chi escu, Pr. Prof. Isidor Todoran i Pr. Prof. I Petreu ă, ț ș ț Teologie Dogmatică i Simbolică,ș

Vol II, EIBMBOR, Bucure ti, 1958, p. 374.ș13 Pr. Prof. Athanase Negoi ă, ț Teologia Biblică a Vechiului Testament, Ed. Sofia, Bucure ti, 2004, pp. 29-ș

32.14 Sfântul Atanasie cel Mare spune că acele cuvinte exprimă misterul Sfintei Treimi. ( Vezi i ș Cuvântări

contra Grecilor, 46, P.G. 25, 92-93).15 Pr. Nicolae Neaga, Hristos în Vechiul Testament, Ed. Rena terea, Cluj-Napoca, 2007, p. 11.ș

6

a i pogorât i i-a împră tiat. A adar, numai la Dumnezeu. Drept aceea trebuie săș ș ș ș

conchidem că prin ele se face aluzie la Persoanele Sfintei Treimi16.

Nu mai pu in a fost accentuat i textul de la Isaia 6,3, în care se spune că serafimii peț ș

care i-a văzut profetul stând în fa a lui Dumnezeu, strigau unul către altulț „ Sfânt, Sfânt,

Sfânt este Domnul Savaot”. În întreita repetare a cuvântului Sfânt, Sfin ii Părin i vădț ț

indicată Sfânta Treime, iar în singularul Domnul Savaot, văd ei unitatea Fiin eiț

dumnezeie ti. Dar în cuvintele de mai sus i îndeosebi în pericopa în care se află ele, ei vădș ș

indicată Sfânta Treime nu numai din motivul întreitei repetări a cuvântului Sfânt, ci i dinș

cauză că din alte locuri ale Sfintei Scripturi rezultă că în vedenia pe care a avut-o Isaia i s-a

arătat cu adevărat Sfânta Treime. Isaia, în viziunea sa17, nume te pe Dumnezeu: ș Domnul

Savaot. Dar acest Dumnezeu pe care l-a văzut Isaia e numit în alte păr i ale Sfinteiț

Scripturi: Iisus Hristos i Duhul Sfântș . Astfel Sfântul Ioan Apostolul, citând viziunea lui

Isaia, vede în Domnul Savaot pe Domnul Iisus Hristos18.

Vechiul Testament con ine câteva mărturii prin care se arată chiar numele Persoanelorț

Sfintei Treimi. În el se vorbe te de În elepciunea lui Dumnezeu i de Cuvântul luiș șț

Dumnezeu ca de Persoane dumnezeie ti deosebite de Dumnezeu Tatăl. Sub aceste numiriș

Sfin ii Părin i în eleg pe Fiul lui Dumnezeuț ț ț 19.

În elepciunea lui Dumnezeu e concepută la început ca o însu ire, dar mai apoi, autoruț ș

Proverbelor, Sirah i În elepciunea lui Solomon o consideră ca o personalitate. Ea existăș ț

de la început i î i are originea în Dumnezeu. Ea a fost de fa ă când s-a făcut lumea i tieș ș ș șț

ce este plăcut înaintea ochilor lui Dumnezeu. În elepciunea lui Dumnezeu are dorin a deț ț

veni între oameni, de a pătrunde în ei i de a crea o via ă nouăș ț 20.

16 Pr. Prof. N. Chi escu, Pr. Prof. Isidor Todoran i Pr. Prof. I Petreu ă, ț ș ț Teologie Dogmatică i Simbolică,ș

Vol II, EIBMBOR, Bucure ti, 1958, p. 375. ș17 Isaia 6,3.18 Ioan 12, 41: „Zicea Isaia acestea, fiindcă a văzut slava Lui- a lui Iisus Hristos- i a gărit despre Elș ”.19 Pr. Prof. Athanase Negoi ă, ț Teologia Biblică a Vechiului Testament, Ed. Sofia, Bucure ti, 2004, pp. 29-ș

32.20 Pe baza expresiilor Vechiului Testament despre În elepciunea lui Dumnezeu, S. Bulgacov a construit iț ș

dezvoltat învă ătura despre Sofia, care e considerată de el ca fiin a comună celor trei ipostasuri divine iț ț ș

care la un moment dat î i dă o formă evolutivă de existen ă. Împotriva lui Bulgacov, Teologia ortodoxăș ț

rusă, prin patriarhul Serghie, a luat atitudine.

7

Cuvântul lui Dumnezeu de asemenea e personificat. Aceasta o găsim îndeosebi în

Psalmi. „Prin Cuvântul Domnului cerurile s-au întemeiat i prin Duhul gurii Lui toatăș

podoaba lor”. Expresia „Prin Cuvântul Domnului cerurile s-au întemeiat”, se referă la

crearea lumii. Această expresie, pusă în legătură cu partea a doua a versului citat, „ i prinș

Duhul gurii Lui toată podoaba lor”, arată că Psalmistul pune Cuvântul alături de Duhul. iȘ

cum Duhul care se purta deasupra apei, la creare, este persoană, tot persoană este iș

Cuvântul.

5. Arătarea Sfintei Treimi la Stejarul din Mamvri

Capitolele 18 i 19 ale Genezei cuprind unul din cele mai cunoscute episoade dinș

Biblie: arătarea de la stejarul Mamvri. Pe cât de cunoscută e această întamplare, pe atât de

multe controverse s-au iscat pe seama ei. Unii cre tini văd în această întâmplare arătareaș

Sfintei Treimi, al ii văd în cei trei doar ni te oameni, al ii îngeri, al ii un amestec : ț ș ț ț Apoi

Domnul S-a arătat iarăşi lui Avraam la stejarul Mamvri, într-o zi pe la amiază, când şedea

el în uşa cortului său. Atunci ridicându-şi ochii săi, a privit şi iată trei Oameni stăteau

înaintea lui; şi cum l-a văzut, a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea Lor şi s-a

închinat până la pământ (Facere 18, 1-2). În redactarea finală, se poate vorbi de o arătare a

Domnului alături de doi „oameni” care sunt , conform cap.19 al aceleia i căr i, doi îngeri.ș ț

Textul ezită de mai multe ori între singular i plural. Un aspect demn de luat în considerareș

e faptul că Midrashul a văzut trei îngeri: pe Mihael, care îi aduce Sarei vestea na terii luiș

Isaac; pe Rafael, care îl vindecă pe Avraam după circumciziune, i pe Gabriel venit ca săș

distrugă Sodoma. Mul i Părin i ai Bisericii au văzut aici prefigurarea misterului Sfinteiț ț

Treimi a cărui revelare este însă rezervată Noului TEstament21. Interpretarea aceasta e

specifică tradi iei Cre tine, conform căreia la Mamvri a fost într-adevăr o preînchipuire aț ș

Sfintei Treimi după modelul Tip-Prototip. Faptul că cel pu in doi dintre ace ti vizitatoriț ș

sunt îngeri e arătat atât în începutul capitolului 19 (Cei doi Îngeri au ajuns la Sodoma

seara -19,1) cât i spre finalul acestuia (ș Dar fiindcă el zăbovea, îngerii, din mila

Domnului către el, l-au apucat de mână pe el şi pe femeia lui şi pe cele două fete ale lui

21 Vechiul Testament, I. Pentateuhul, trad. introduceri i note pr. Alois Bulai, pr. Eduard Patra cu, Ed.ș ș Sapien ia, Ia i 2011, p.61ț ș

8

-19,16)22. Totodată, unii cercetători moderni văd în diferen ele dintre texte versiunileț

difertie a tradi iei iudaice din care s-a cristalizat episodul, însă Sf. Ioan Hrisostom aratăț

modul în care trebuie interpretat episodul: Avraam nu tia ini ial cui se adresează, el eraș ț

doar bucuros să primească oaspe i în cortul săuț 23.

Tot Sf. Ioan Hrisostom spune în continuare: să nu te miri, apoi, că dreptul Avraam

spune ”Doamne” ca i cum ar vorbi cu un singur om, când trei erau cei pe care i-aș

primit. Se poate că i s-a părut unul din cei care au venit mai cu vază i de aceea lui îiș

adresează rugămintea24, pentru ca, tâlcuind versetele din capitolul 19, să spună că

Scriptura vorbe te de îngeri; că în cortul lui Avraam, s-au arătat în acela i timp iș ș ș

îngerii, i Stăpânul acestoraș 25.

6. Sfântul Duh în Vechiul Testament

Harul Sfântului Duh este ,,o putere, o energie necreată, exprimată în Vehiul Testament

prin termenul ebraic רוח şi în original este folosit alături de numele lui Dumnezeu tocmai

pentru a arăta că El provine de la fiinţa divină’’26. După Gesenius acest termen are

următoarele sensuri : suflare, aer, vânt, adiere, miros, suflet, fire, temperament, pasiune27.

Acest termen apare de 378 de ori şi de 11 ori în aramaică în cartea profetului Daniel28.

Părerea care vede în cugetarea Vechiului Testament despre רוח urmele unui vechi animism

este greşită29. Trebuie făcută precizarea că ,,atunci când este רוח de genul masculin el

desemnează Duhul lui Dumnezeu şi în multe cazuri poartă denumirea de ,, Duhul Său cel

Sfânt30 ori de Duh al lui Dumnezeu31 sau Duh al bunătăţii’’32.

22 Textul Septuagintei preferă să traducă direct îngerii, în vreme ce textul masoretic păstrează varianta oamenii23 În acel timp i loc primirea de oaspe i avea o valoare cu totul deosebită, dar Hristos ridică primireaș ț străinilor la rang de criteriu de judecată i pentru posteritateș24 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, trad. i note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Bibilicș i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucure ti 2003, vol I p.110ș ș

25 Idem, p. 12226 Pr. conf. dr. Petre Semen, Învăţătura despre sfânt şi sfinţenie în cărţile Vechiului Testament, teză de doctorat în teologie, Iaşi 1993, p.91.27Wilhelm Gesenius, A hebrew and English lexicon of The Old Testament, Oxford 1951, p .924.28 J.D.G.Dunn, art. Duhul Sfînt, în ,,Dicţionar Biblic’’ Oradea 1995, p. 35029 Dicţionar Enciclopedic al Bibliei, art. Duh, Spirit, Bucureşti 1999, p. 179.30 Ιsaia 63. 10-11.31 Psalmul 50. 13.32Psalmul 142. 10;

9

Scopul lucrării Duhului dumnezeiesc a fost întotdeauna atingerea unui obiectiv religios

şi moral în lume, mai cu seamă la poporul Legământului. Asupra lui Israel a acţionat ca o

putere vivificatoare care a contribuit la crearea unei stări noi şi a unui spirit nou (רוח חדשח)

aşa cum citim în cartea Profetului Iezechiel33sau în cartea Psalmilor.

În Vechiul Legământ, Duhul Domnului a intervenit sporadic asupra unor persoane

pentru a izbăvi pe Israel în mod providenţial din diferite primejdii34. Biserica are credinţa

că acţiunea Duhului lui Dumnezeu din Vechiul Testament a fost acţiunea celei de-a treia

Persoane a Sfintei Treimi, aşa cum mărturisim în Crez. În acea perioadă elementele

conştiinţei trinitare le găsim în embrion, gata de înmugurire.35

În Vechiul Testament pe măsură ce apar oameni capabili de Duhul în urma pregătirii

prin Lege, lucrarea Acestuia iradiază mai intens în ei din Cuvântul dumnezeiesc. Acesta e

îndeosebi cazul cu prorocii. Însuşi Cuvântul ce li se comunică lor e mai plin de Duhul, sau

de o spiritualitate intrinsecă. Prin aceasta oamenii sunt pregătiţi pentru sălăşluirea întreagă

a Duhului Fiului în natura umană odată cu întruparea Acestuia ca om36.

Duhul Sfânt, ca Persoană, e amintit în mai pu ine locuri ale Vechiului Testament. Prinț

Duhul se în elege în multe locuri ale Vechiului Testament calitatea fiin ei dumnezeie ti deț ț ș

a fi spirituală i ra ională; se în elege apoi o putere dumnezeiască ce se manifestă în lumeș ț ț

ca o putere harismatică ce se va revărsa, în viitor, asupra oamenilor37. Dar găsim i locuriș

în care găsim din care se vede că El e persoană38.

Un alt loc în care ni se descoperă în mod indirect Sfânta Treime în Vechiul Testament

este Isaia 61,1: „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul m-a uns să binevestesc

săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc celor robi i liberare iț ș

celor în lan uri mântuire.ț ” Aici este vorba despre toate cele trei Persoane divine. Despre

Dumnezeu, Iahveh, despre un trimis al Său care e purtător de mântuire (Mântuitor) i pesteș

care stă Duhul Lui.

33 Iezechiel 11. 19; 18. 31; 36. 26.34 Jean-Jeaques von Allmen, art. Duhul Sfânt, în Vocabulaire Biblique, Neuchatel-Paris 1956, p. 94.35 Pr. prof. Athanase Negoiţă, Teologia biblică a Vechiului Testament, Bucureşti 2004, p.104.36 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, ediţia a-II- a, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti 1996, p. 34.37 Pr. Prof. N. Chi escu, Pr. Prof. Isidor Todoran i Pr. Prof. I Petreu ă, ț ș ț Teologie Dogmatică i Simbolică,ș

Vol II, EIBMBOR, Bucure ti, 1958, p. 376.ș38 Zaharia 7, 12; 2 Samuel 53, 2

10

Aceste cuvinte ale lui Isaia vestesc mântuirea care avea să se realizeze prin Mesia, dar

alături de Cuvântul lui Dumnezeu sunt încadrate i celelalte două persoane ale Sfinteiș

Treimi: „Duhul Domnului” este Duhul Sfânt care se va revărsa peste El, iar „Domnul

care m-a uns”, este Dumnezeu Tatăl care L-a trimis în lume să o elibereze din robia

păcatului. Astfel, la opera de mântuire a Fiului participă şi Dumnezeu Tatăl şi Duhul

Sfânt, dar în mod tainic. Cuvintele proorocului de la Isaia 61,1 ne redau o icoană a

teofaniei de la botezul Domnuluiîn Iordan. Isaia vedea luminat de Duhul Sfânt încă

de atunci prezenţa SfinteiTreimi la botezul Mântuitorului39.

7. Concluzie

După cum vedem, Sfânta Treime e amintită, dar nu e mărturisită cu toată claritatea în

Vechiul Testament. Această lipsă de claritate ne împiedică să putem construi, numai pe

baza textelor citate, învă ătura despre Sfânta Treime. Aceasta se poate face numai dacăț

privim textele respective în lumina Noului Testament. În Vechiul Testament avem

pregătirea descoperirii Sfintei Treimi, iar nu revela ia ei deplină. De aceea ea nu esteț

în eleasă pe deplin, ci e numai presim ită de autorii Vechiului Testament, care au expus-oț ț

în mai multe feluri. Poporul iudeu nu avea credin a în Sfânta Treime, dar reprezentan iiț ț

lui, care studiau cu sârg Sfintele Scripturi, au început să- i formeze, cu timpul i treptat, peș ș

baza celor spuse în Biblie, ideea despre Sfânta Treime. Aceasta se deduce din împrejurarea

că reprezentan ii poporului evreu n-au privit învă ătura Domnului despre Sfânta Treime,ț ț

ca ceva cu totul nou i necunoscut. Ei nu contestă existen a Fiului lui Dumnezeu, ci pur iș șț

simplu nu vor să admită că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. De asemenea nici Sfin iiț

Apostoli nu fac nici o rezervă i primesc cu încredere promisiunea Domnului că le vaș

trimite pe Duhul Sfânt, care este o Persoană reală, ce-I va continua opera.

8. Bibliografie

39 Pr. Conf. Univ. Dr. Octavian Pop, Lucrarea Duhului Sfânt în Vechiul Testament, Ed. Mirton, Timi oara,ș 2004, p. 47.

11

1. Pr. Prof. Athanase Negoi ă, ț Teologia Biblică a Vechiului Testament, Ed. Sofia,

Bucure ti, 2004.ș

2. Pr. Alois Bulai, Pr. Eduard Patra cu, ș Vechiul Testament, I. Pentateuhul, Ed.

Sapien ia, Ia i 2011ț ș

3. Pr. Prof. N. Chi escu, Pr. Prof. Isidor Todoran i Pr. Prof. I Petreu ă, ț ș ț Teologie

Dogmatică i Simbolică, ș Vol II, EIBMBOR, Bucure ti, 1958.ș

4. Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, ediţia a-II- a,

E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti 1996.

5. Dicţionar Enciclopedic al Bibliei, art. Duh, Spirit, Bucureşti 1999.

6. Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, trad. i note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru,ș

Ed. Institutului Bibilic i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucure tiș ș

2003, vol I.

7. Jean-Jeaques von Allmen, art. Duhul Sfânt, în Vocabulaire Biblique, Neuchatel-

Paris 1956.

8. J.D.G.Dunn, art. Duhul Sfînt, în ,,Dicţionar Biblic’’ Oradea 1995.

9. Pr. Nicolae Neaga, Hristos în Vechiul Testament, Ed. Rena terea, Cluj-Napoca,ș

2007.

10. Pr. Conf. Univ. Dr. Octavian Pop, Lucrarea Duhului Sfânt în Vechiul Testament,

Ed. Mirton, Timi oara, 2004.ș

11. Pr. conf. dr. Petre Semen, Învăţătura despre sfânt şi sfinţenie în cărţile Vechiului

Testament, teză de doctorat în teologie, Iaşi 1993.

12. Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron¸ Trad. i note de Pr. Dumitru Fecioru,ș

Ed. Biserica Ortodoxă, Bucure ti 2004.ș

13. Viviane Prager, C. Litman, Ţicu Goldsterin, Enciclopedia Iudaismului, Ed.

Hasefer, Bucure ti 2000.ș

14. Wilhelm Gesenius, A hebrew and English lexicon of The Old Testament, Oxford

1951.

12