VARIANTA 34

Subiectul I d, b, a, c;Subiectul al II-lea 1. „Dispunând (...) de o organizare social- politică mai adecvată împrejurărilor istorice...". 2. „toponimia, hidronimia". 3. Creştinismul. 4. Un alt factor care a contribuit la romanizarea daco-geţilor a fost urbanizarea. Organizate în mare parte, pe vatra vechilor aşezări dacice, oraşele erau un puternic factor de romanizare prin numărul mare de locuitori care vorbeau limba latină, prin construcţiile urbanistice ridicate aici: temple, terme, amfiteatre, apeducte, etc. Ele au fost împărţite în colonii, oraşe de rang superior care se bucurau de toate drepturile şi municipii. Dintre colonii putem menţiona: Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Apulum, Napoca, Potaissa, Drobeta, Romula, iar dintre municipii: Dierna, Tibiscum, Ampelum, Porolissum. Acestora li se adaugă aşezări rurale aşezate lângă castre: canabae şi altele mai mari (pagus) sau mai mici (viei). 5. Unul dintre faptele istorice desfăşurate în spaţiul daco-getic în perioada secolelor IV-I î.Hr. a fost constituirea primului stat în timpul domniei regelui Burebista. Despre Burebista (cea. 82-44 î.Hr.), pe baza informaţiilor din inscripţia de la Dionysopolis şi de la Iordanes ştim că ajutat de marele preot, Deceneu, a format primul stat geto-dac. Acesta cuprindea triburile aflate pe o arie destul de întinsă, cuprinsă între confluenţa râului Marus (Morava) cu Dunărea, la vest, gurile Bugului, la est, Carpaţii Păduroşi la nord şi Munţii Haemus (Balcani) la sud, unificate pe cale paşnică sau violentă. în politica externă regele geto-dac s-a implicat în războiul civil dintre Cezar şi Pompei (49-48 î.Hr.), sprijinindu-1 pe acesta din urmă, bun cunoscător al zonei Balcanice.

Subiectul al IH-lea

Epoca postbelică impune în România un nou regim politic care a dominat Europa de Est: comunismul. Instalat cu ajutorul Armatei Roşii şi prin falsificarea alegerilor din 19 noiembrie 1946, reprezentanţii lui au preluat treptat controlul asupra întregii vieţi economico-sociale, politice şi culturale.

Impunerea de către sovietici a guvernului condus de dr. Petru Groza (6 martie 1945), guvern sprijinit de disidenţi liberali, a declanşat odată cu măsurile de impunere a regimului comunist: suprimarea ziarelor, menţinerea cenzurii, înfiinţarea tribunalelor populare şi a lagărelor de muncă, extinderea la nivel naţional a rezistenţei armate manifestată încă de la pătrunderea trupelor sovietice în Bucovina. Acum rezistenţa românilor s-a extins în zone subcarpatice din Muscel, Gorj şi Braşov-Hunedoara şi în condiţiile în care odată ajunşi la guvernare, comuniştii au folosit argumentul epurării antifasciste pentru a aresta oamenii pentru colaboraţionism, a-i condamna şi deporta în Uniunea Sovietică.

însă anul cheie pentru preluarea puterii este 1948 pentru că la 30 decembrie 1947 obţinuseră abdicarea regelui Mihai şi proclamaseră Republica Populară Română, iar începând cu noul an, comuniştii au introdus modelul stalinist în toate sectoarele vieţii economice şi politice; conform acestui model ca adepţi ai centralismului economic, au confiscat proprietatea privată prin naţionalizare şi colectivizare. Toţi cei care s-au opus celor două măsuri au fost deportaţi sau condamnaţi la muncă forţată.

La impunerea tuturor acestor măsuri au contribuit activiştii şi cele două instituţii create între 1948-1949: securitatea şi miliţia populară. Securitatea chiar a devenit rapid un instrument de teroare şi represiune politică îndreptat împotriva oricărui opozant al noului regim. în această calitate ea era coordonată de generali- agenţi ai serviciilor sovietice de spionaj.

în acest context a fost impus şi monopolul ideologic al celor care credeau că filosofia marxistă putea deveni un mod de viaţă. Aceasta se întâmpla mai ales în ştiinţă, învăţământ şi cultură. Cultura se dezvoltă de acum aproape exclusiv pe baza unui nou curent cultural, prolecultismul, curent care trebuia să înlocuiască vechiul sistem de valori contribuind la construirea „omului nou".

în acest scop a fost nevoie de o infuzie masivă de valori marxist-leniniste, de o campanie de rusificare şi interzicerea a peste 8.000 de titluri şi reviste

Astfel, în perioada 1945-1964 comuniştii preiau în special controlul asupra economiei, presei şi vieţii private şi dezvoltă sistemul detenţionar, unde sunt închişi toţi aceia care se opuneau hotărârilor regimului şi vor continua dominaţia asupra vieţii românilor din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Subiectul al IV-lea

Pentru orice stat legea fundamentală care stă la baza organizării lui este Constituţia. Dar, ca şi drepturile omului, Constituţia este un produs al societăţii moderne ca urmare a iluminismului. în cazul României, înaintea adoptării legii fundamentale au fost impuse mai multe documente cu rol de constituţie. Primul dintre ele, Regulamentul organic a fost redactat de două comisii boiereşti, modificat la Petersburg şi impus în Ţara Românească şi Moldova în 1831/1832. Regulamentul a fost urmat de Convenţia de la Paris (1858) şi de modificările aduse de Cuza acesteia, Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris (1864).

Dar, prima constituţie a României a fost adoptată la 1 iulie 1866 în condiţiile în care domnul unirii Principatelor, Alexandru Ioan Cuza fusese silit să demisioneze (11 februarie 1866) şi prin plebiscitul început pe 2/14 aprilie cetăţenii s-au pronunţat în favoarea prinţului străin: Carol de Hohenzollern.

Constituţia, adoptată după model belgian, în 1866, era necesară deoarece statul format în 1859, avea nevoie de o lege fundamentală în care să fie prevăzute noile realităţi şi după care să fie condus statul român, totodată prin prevederile sale Constituţia reprezenta un garant al regimului democratic. Principiile care stau la baza Constituţiei sunt: suveranitatea naţională, guvernarea reprezentativă şi responsabilă, separarea puterilor, responsabilitatea ministerială, monarhia ereditară, libertăţi şi drepturi cetăţeneşti.

Această constituţie, cu toate amendamentele suferite, a rămas în vigoare până în 1923 când noul stat naţional unitar avea nevoie de o alta. România din 1923 era, spre deosebire de cea din 1866, un stat naţional unitar cu o suprafaţă şi un număr de locuitori aproape dublu. Dar, nu numărul era problema ci faptul că Marea Unire din 1918 adusese între graniţele statului numeroase minorităţi etnice (maghiari, saşi, secui, ucraineni, etc) şi religioase (catolici, greco-catolici, luterani, calvini, etc), minorităţi ale căror drepturi trebuiau stipulate după cum promisese „Proiectul de rezoluţie" prezentat de V. Goldiş la 1 decembrie 1918. Dar pentru egalitatea politică şi confesională era necesară şi o nouă reformă electorală care să introducă votul universal, iar pentru stimularea dezvoltării economice de stipularea dreptului statului de a face exproprieri.Astfel, Constituţia adoptată în 1923 respecta principiile Constituţiei din!866: suveranitatea naţională, guvernarea reprezentativă şi responsabilă, separarea puterilor, responsabilitatea ministerială, monarhia ereditară, libertăţi şi drepturi cetăţeneşti. Totuşi se diminuau prerogativele regelui şi creştea rolul Parlamentului care acum avea drept de anchetă, putea cere urmărirea miniştrilor şi trimiterea lor în faţa înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie. Tocmai acest lucru nu a fost pe placul noului rege încoronat în 1930, căci Carol al II-lea a urmărit preluarea efectivă a puterii în stat, căutând înlocuirea regimului bazat pe partidele politice. în acest scop viaţa politică a României a suferit schimbări care au bulversat-o complet. Aceste schimbări aveau ca obiective principale compromiterea partidelor politice şi a regimului parlamentar prin numirea unor guverne de „uniune naţională", dar şi a guvernelor de partid care încălcau uzanţele parlamentare (Gh. Tătărăscu şi nu liderul Partidului Naţional Liberal, Constantin I.C. Brătianu), încurajarea disidenţilor şi a sciziunii şi susţinerea unei campanii de presă împotriva sistemului pluripartit.

Aceste măsuri au fost sprijinite şi de alianţele, bulversante pentru electorat, pentru alegerile din 1937 ale principalelor partide politice. Astfel, RN.Ţ. s-a aliat cu Garda de Fier, partidul de extremă dreapta sprijinit de rege şi care fusese autorul asasinării primului ministru Gh.Duca în 1933, iar RN.L. cu Partidul German, de orientare fascistă. în aceste condiţii niciun partid nu

obţine 40% din voturi pentru a obţine majoritatea în Cameră, iar Garda de Fier s-a situat pe locul al treilea.

Rezultatul alegerilor a oferit posibilitatea de manevră regelui, care 1-a numit prim-ministru pe liderul unui partid care obţinuse sub 10% din voturi şi a pregăti în linişte schimbarea regimului politic. Impusă în februarie 1938, noua Constituţie păstra principiile legate de păstarea suveranităţii naţionale, separarea puterilor, responsabilitatea ministerială, monarhia ereditară, libertăţi şi drepturi cetăţeneşti şi cele mai multe dintre articolele Constituţiei din 1923, dar schimbările vin din articolele referitoare la atribuţiile regelui. Regele numea guvernul, exercita puterea legislativă prin Reprezentanţa Naţională, putea guverna prin decrete-legi, etc. Alte diferenţe se refereau la atribuţiile mult reduse ale parlamentului, ridicarea vârstei de vot la 30 de ani, cenzura presei.

Schimbările nu se vor opri însă aici pentru că urmează introducerea stării de asediu, numirea prefecţilor din rândul ofiţerilor, dizolvarea partidelor politice şi crearea Frontului Renaşterii Naţionale, reforma administrativă, etc măsuri care vin să întărească concluzia că deşi principiile erau aceleaşi cu cele din Constituţia din 1923, aplicarea lor este departe de a fi aceeaşi.

Această Constituţie va avea însă viaţă scurtă pentru că în 6 septembrie 1940 datorită condiţiilor interne şi, mai ales, externe, regele Carol I abdică, iar România se pregăteşte de război, iar după 23 august 1944 este repusă parţial în vigoare, Constituţia din 1923 până la instaurarea regimului comunist care va adopta una proprie în 1948.