VARIANTA 31

Subiectul I d, a,b, c;Subiectul al II-lea 1. „Băsărăbeştii cu toată boierimea ce era mai înainte peste Olt (...) au venit la Radul-Vodă, închinându-se să fie sub porunca lui." 2. „au făcut oraşul ce-i zice Câmpul Lung. Acolo au făcut o biserică mare şi frumoasă şi înaltă. De acolo u descălecat la Argeş şi iar au făcut oraş mare...." 3. „au descălecat la Argeş (...) şi s-au pus scaunul de domnie". 4. Un factor favorabil constituirii Ţării Româneşti a fost stingerea dinastiei Arpadiene în Ungaria şi luptele pentru tron care au urmat-o. 5. Acţiunea militară desfăşurată în secolul al XlV-lea pentru constituirea statului medieval Ţara Românească a fost expediţia regelui maghiar, Carol Robert de Anjou, în urma căreia statul nou format şi-a câştigat independenţa. Raporturile dintre voievodul român, Basarab I şi regele Ungariei s-au înrăutăţit însă, ca urmare a disputelor asupra Banatului de Severin şi în 1330, Carol Robert împreună cu nobilii maghiari hotărăsc să desfiinţeze statul condus de către Basarab printr-o campanie militară. în septembrie, oastea maghiară în fruntea căreia se afla regele însuşi, a ocupat cetatea Severin şi ţinutul înconjurător. în aceste condiţii, Basarab oferă o sumă mare de bani pentru răscumpărarea păcii (7000 mărci de argint), dar este refuzat. Oastea maghiară care se îndrepta spre Curtea de Argeş este silită să se retragă datorită tacticii de luptă a românilor şi este înfrântă pe drumul de întoarcere pe 9-12 noiembrie 1330, în bătălia de la Posada, bătălie în urma căreia noul state îşi obţine independenţa. Bătălia desfăşurată într-un loc nelocalizat precis până acum a fost descrisă de „ Cronica pictată de la Viena" (Chronicon pictum Vindobonense). 6. O acţiune în vederea constituirii statului medieval Moldova a întreprins Bogdan din Cuhea, un alt voievod al românilor din Maramureş, care în 1359, trece Carpaţii împreună cu oamenii săi şi participă la o răscoală împotriva lui Bale, urmaş al lui Dragoş, dependent de coroana maghiară. Trecerea Carpaţilor are loc în contextul politicii de catolicizarea a regelui maghiar şi de încercările acestuia de a introduce propria organizare politică în Ţara Maramureşului. Această politică a provocat şi răscoala împotriva lui Bale. Despre eveniment ne povestesc două documente emise de cancelaria maghiară în 1360 şi respectiv 1365 şi Cronica luiloan de Târnave.

încercările regelui Ungariei, făcute până în 1365, de a-1 înlătura pe Bogdan din Moldova s-au dovedit zadarnice, dar în condiţiile în care Ludovic I era absorbit de planul unei cruciade a recunoscut independenţa Moldovei.

Subiectul al IH-lea

, în istoria românilor epoca contemporană este o epocă istorică ce s-a caracterizat prin schimbări, uneori chiar dramatice, ale regimului politic. A început cu un eveniment fericit, unirea tuturor teritoriilor româneşti şi formarea României Mari şi cu un regim democratic, acest regim a fost înlocuit în 1938 cu regimul monarhic autoritar, al lui Carol al II-lea, în 1940 a fost impusă dictatura antonesciană pentru ca în perioada 1944-1946 să fie impus,regimul comunist. Din fericire sfârşitul secolului al XX-lea, a adus o nouă schimbare, după 1989 România revenind la un regim politic democrat.

în ceea ce priveşte regimul comunist, impunerea acestuia s-a realizat în contextul loviturii de stat de la 23 august 1944 şi a ocupării ulterioare a ţării de către armatele sovietice. în aceste condiţii, după ce comuniştii români eşuează în încercarea de a răsturna guvernul, comisarul sovietic Vâşinşki îi impune regelui numirea ca prim-ministru a lui Petru Groza. Instalat la 6 martie 1945, noul guvern a suprimat libertatea presei, a introdus cenzura, a creat tribunale populare şi lagăre pentru deţinuţii politici foarte necesare în condiţiile în care mişcarea de rezistenţă anticomunistă începuse în judeţele colinare imediat după 23 august.

în timp ce partidele politice organizau mitinguri, iar regele protestează, Partidul Comunist Român inaugurează noua epocă istorică falsificând alegerile din 19 noiembrie 1946 şi apoi

scoţând în afara legii partidele politice, îl obligă pe regele Mihai să abdice şi proclamă pe 30 decembrie 1947, Republica Populară Română.

In martie 1948 se organizează noi alegeri care au ca rezultat alegerea unei Adunări Constituante care pe 13 aprilie a dat o nouă Constituţie care garanta statul de drept şi drepturile omului. Printre drepturi se găsea bineînţeles şi libertatea religioasă. Rezultatul a fost şi faptul că pe 14 iulie guvernul denunţă Concordatul cu Vaticanul, iar pe 1 decembrie desfiinţează Biserica greco-catolică, arestează preoţii şi naţionalizează proprietăţile.

După 1948, comuniştii au introdus modelul stalinist în toate sectoarele vieţii economice şi politice; conform acestui model ca adepţi ai centralismului economic, au luptat împotriva proprietăţii private prin naţionalizare şi colectivizare. Procesul transformării proprietăţii private în „proprietatea întregului popor" începe cu naţionalizarea la 11 iunie 1948 a 1060 de întreprinderi industriale şi miniere şi continuă până în 1950 cu naţionalizarea celorlalte ramuri ale industriei, bănci şi societăţi socio-culturale şi transformarea lor în sovromuri.

O altă măsură importantă luată de comunişti a fost colectivizarea agriculturii, colectivizare în urma căreia ca şi în urma naţionalizării proprietăţilor particulare, foştii proprietari, numiţi chiaburi, au fost deportaţi în zone slab populate sau internaţi în lagărele de munca.

Paralel s-a dus o politică de industrializare forţată ale cărei baze s-au dorit industria siderurgică, chimică, metalurgică şi constructoare de maşini şi s-au impus planurile cincinale asupra economiei naţionale.

Astfel, în perioada 1945-1964 comuniştii preiau în special controlul asupra economiei, presei şi viei ii private impunând monopolul ideologic în ştiinţă, învăţământ şi cultură şi dezvoltă sistemul detenţionar.

Subiectul al IV-lea

Epoca reformatoare a lui Al. loan Cuza Cu toată înfrângerea revoluţiei de la 1848, ideea unirii continuă să rămână obiectivul principal al revoluţionarilor exilaţi. Aceştia s-au împrăştiat în diverse centre ale Europei: Paris, Londra, Viena, Triest, Constantinopol, etc. Cauza românilor a fost făcută cunoscută şi prin organe de presă ca: „România viitoare" „Junimea română" „Republica română" „Românul" „România literară" „Timpul" „Steaua Dunării", publicaţii apărute la Paris, Londra, Bucureşti, Iaşi sau Bruxelles.

Dar, conjunctura favorabilă pe plan extern a apărut în urma Războiului Crimeii (1853-1856), în timpul Congresului de Pace deja Paris (1856), când Franţa a pus problema unirii Principatelor Române. în condiţiile care Imperiul Otoman şi Austria au susţinut faptul că românii nu vor să se unească, reprezentantul Franţei, contele Walewski a propus consultarea românilor şi s-a decis formarea Divanurilor Ad-hoc, adunări cu rol consultativ.

După ce românii şi-au exprimat dorinţele în cadrul Adunărilor Ad-hoc în decembrie 1857, Marile Puteri au decis organizarea Principatele Române în cadrul Convenţiei de la Paris. Românii unionişti profitând de divizarea forţelor conservatoare şi au ales ca domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti, pe 5 şi 24 ianuarie 1859, aceeaşi persoană: Alexandru loan Cuza, care va primi în acelaşi an acordul Marilor Puteri şi în 1861 firmanul otoman de unire instituţională.

în martie 1859 au fost reunite misiunile diplomatice la Principatelor la Constantinopol iar în cursul anului 1860, statele majore, instrucţii, administraţia şi intendenţa au fost aşezate sub o singură autoritate, de asemenea au mai fost unificate poşta, telegraful, şi serviciul vamal şi va continua modernizarea ţării cu alte reforme. Dintre acestea, în decembrie 1863, primul-ministru Mihail Kogălniceanu pune în discuţia Adunării, legea secularizării averilor mănăstireşti, lege indispensabilă pentru reforma agrară. Conform acestei legi, adoptată la 13/25 decembrie 1863 se menţineau în ţară valori importante din veniturile realizate de mănăstiri şi mai ales, se trecea în proprietatea statului o suprafaţă de pământ ce va constitui un sfert din suprafaţa principatelor. în schimbul a 25,26% din teritoriul ţării, s-a oferit o despăgubire refuzată de mănăstiri.

De fapt, discuţiile pe marginea reformei agrare l-au determinat pe domn să dizolve, pe 2/14

mai 1864, Adunarea şi să propună modificări la Convenţia de la Paris. Modificările s-au concretizat în Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, un nou document cu rol constituţional şi într-o nouă lege electorală.

Conform prevederilor Statutului creşteau puterile şefului statului şi se micşorau cele ale legislativului, legislativ ales pe baza legii care împărţea alegătorii în două categorii: alegători direcţi şi alegători primari. Alegătorii direcţi erau toţi cei care ştiau carte, plăteau o contribuţie de cel puţin 4 galbeni şi împliniseră vârsta de 25 de ani. Alegătorii primari erau neştiutori de carte, dar plăteau o contribuţie şi aveau cel puţin 30 de ani.

Faţă de Statut şi de legea electorală Cuza a obţinut adeziunea Corpului elector prin plebiscitul organizat între 10 şi 14 mai şi al Puterilor garante după o nouă vizita la Constantinopol (iunie 1864). Statutul, devenit prin scrisoarea vizirului „Actul adiţional la Convenţiunea din 7/19 august 1858", instaura regimul domniei autoritare a lui Cuza.

Având poziţia consolidată în interior şi exterior, Cuza a putut trece la înfăptuirea reformei agrare, reformă fără de care nu se poate discuta despre modernizarea statului român. La 14/26 august 1864 a fost promulgată prin decret, legea rurală care desfiinţa claca şi împroprietărea foştii clăcaşi. Aceştia erau împărţiţi, după numărul de vite pe care le aveau, în: fruntaşi, mijlocaşi şi codaşi (pălmaşi). In funcţie de categoria din care făcea parte, fiecare ţăran primea o anumită suprafaţă de teren agricol, împroprietărirea s-a făcut cu teren din proprietatea statului sau din cele 2/3 ale fiecărei proprietăţi particulare expropiate. Legea nu avea în vedere şi pădurile şi se făcea prin despăgubirea proprietarilor într-o perioadă de 15 ani. Timp de 30 de ani cei împroprietăriţi nu aveau voie să înstrăineze pământul primit. De asemenea, prin această lege se desfiinţau toate obligaţiile în produse agricole sau muncă ale ţăranilor faţă de proprietari.

Legea rurală a avut importante consecinţe economice şi sociale. A întărit proprietatea ţărănească şi a îmbunătăţit situaţia unei bune părţi a locuitorilor satelor. Această lege a avut, însă şi limite: au fost împropietărite 511 896 de familii, cu toate acestea mulţi ţărani au rămas fără pământ sau aveau pământ foarte puţin, multe terenuri nu au fost luate în proprietate, mulţi ţărani continuând să le muncească prin învoială cu proprietarii, iar altele au rămas nelucrate.

Cu toate neajunsurile, ea s-a dovedit una dintre cele mai importante reforme pentru modernizarea societăţii şi a fost urmată în 1865 de alte 32 de legi printre care: organizarea sistemului judecătoresc sau a bursei de comerţ.Deşi Cuza a reuşit să pună în aplicare ambiţiosul program legislativ şi de organizare a unor instituţii moderne, poziţia i-a fost subminată de coaliţia organizată în 1863 între liberalii radicali şi conservatori numită „monstruoasa coaliţie". Alianţa s-a datorat faptului că conservatorii l-au criticat pentru reformele agrară şi electorală, iar liberalii pentru că era prea moderat şi în 11 februarie 1866 1-a silit să abdice.

Alexandru Ioan Cuza a lăsat o ţară unită şi în plin proces de modernizare, ţară care era gata să pună în aplicare un alt punct al dorinţelor Adunărilor Ad-hoc din 1857: numirea unui prinţ străin.