variabile

ExperimentuExperimentul.Planuri de l.Planuri de cercetare experimentalăcercetare experimentală

Angelica Halmajan

EXPERIMENTUL-definiţie: Este metoda de cercetare cu cea mai

mare utilizare în activitate de cercetare. Myers şi Hansen(2003) definesc

EXPERIMENTUL ca fiind „ demersul care consistă în a interveni într-o situaţe reală pentru a descoperi fapte noi sau pentru a demonstra că faptele care sau produs deja vor avea noi forme de manifestare în condiţii diferite”.

EXPERIMENTUL-paşi:Pasul 1: Formularea ipotezei

Ipoteza este o presupunere educată despre fenomenul ce va fi studiat. Ea este derivată din teorie, alte cercetări şi observaţie. Pentru a fi testabilă ipoteza trebuie formulată precis şi variabilele trebuie să fie clar definite.

Metoda determină modul în care datele vor fi colectate chestionare, interviuri, observaţie.

Designul constituie STRUCTURA studiului CE va fi studiat, de câţi participanţi este nevoie, când vor fi culese datele.

EXPERIMENTUL-paşi:Pasul 2: Alegerea unei metode şi a unuidesign

EXPERIMENTUL-paşi:Pasul 3: Colectareadatelor

Reprezintă faza de EXECUŢIE a studiului.

Este important ca datele să fie culese în conformitate cu designul studiului.

EXPERIMENTUL-paşi:Pasul 4: Analiza datelor

şi elaborarea concluziilor În această secvenţă, cercetătorul preia

datele colectate, le prelucrează statistic şi le interpretează sub forma unor concluzii.

În general sunt două tipuri de analiză statistică: descriptivă şi inferenţială

EXPERIMENTUL-paşi:Pasul 5. Raportul cercetării

În acest pas, cercetătorul scrie un rezumat concis al studiului, rezultatele şi concluziile şi le împărtăşeşte celorlalţi prin publicarea in jurnale, participarea la conferinţe sau publicarea în cărţi de specialitate.

Acesta este pasul în care este atins progresul ştiinţific.

VARIABILA

Variabila este definită de Doron şi Parot (1999) ca „mărime susceptibilă de variaţii de prezentare a unor modalităţi diferite”. Deci pentru o variabilă putem înâlni o multitudine de stări posibile pe care le poate lua numite modalităţi.

Sa vedem care au fost variabilele luate în calcul de cercetător în următorul studiu:

EXEMPLU: Forgas, Fiedler (1996) au testat ipoteza conform

căreia umorul individului influenţează măsura în care acest individ este capabil să exprime discriminarea intergrup.Ei au pornit de la modelul difuziunii afectului ( Forgas, 1995) care spune că starea emoţională a unei persoane o face susceptibilă să influenţeze judecăţile sale sociale. In studiul efectuat de ei participanţii trebuiau să privească scurte filme care provocau veselie sau tristeţe şi apoi li se cerea ssă pină în ordine o listă listă de judecăţi sociale care exprimau diverse nivele de discriminare.

Variabila independentă Variabila independentă - notată prescurtat

cu VI- este variabila explicativă a unei alte variabile şi reprezintă cauza persupusă a acesteia.

Atunci când vorbim despre o variabilă independentă trebuie să facem distincţie între variabila independentă conceptuală adică variabila care constituie obiectul studiului în manieră teoretică şi variabila care este în mod real utilizată în experienţă.

VI

relatie cauză-efect VD

In exemplul nostru: Emoţie

Gradul in care subiecţii elaborează judecăţi discri- minatoare

Variabila independentă

Atunci când vorbim despre o variabilă independentă trebuie să facem distincţie între variabila independentă

conceptuală adică variabila care constituie obiectul studiului în manieră teoretică şi

operaţionalizarea ei care este în mod real utilizată în experienţă.

CONDIŢII- VARIABILA INDEPENDENTA

Aspecte care trebuiesc avute in vedere în alegerea variabilei independente:

Asocierea care suţine că este necesar sa fie stabilită clar relaţia cauză-efect astfel încât atunci când cauza este prezentă să fie de asemenea prezent şi efectul .

Izolarea variabilelor -care cere ca nici o altă cauză posibilă să nu fie pusă în joc în acelşi timp cu cauza prezumată.

Repartiţia aleatoare a subiecţilor -participanţii să fie repartizaţi aleator în grupul experimental sau grupul de control.

OPERAŢIONALIZAREA În orice cercetare se face distincţie între planul

conceptual şi cel concret. Cercetătorul pleacă de la teoriede la teorie atunci cînd

construieşte o ipotezăconstruieşte o ipoteză de cerectare-adică din plan conceptual-plan conceptual- si transcrietranscrie această ipotezăaceastă ipoteză în planul practicplanul practic al cercatării astfel încât aceasta să devină manipulabilă şi măsurabilămanipulabilă şi măsurabilă .

poartă numele de operaţionalizare. In studiul descris mai sus cele două emoţii-

bucuria şi tristeţea- sunt bine reprezentate şi în plus sunt două concepte distincte unul de altul.

Operaţionalizarea variabilelor

Un demers experimental necesită o manipulare a variabilei independente de către experimentator motiv pentru care este foarte important să facem distincţia între planul conceptual şi planul concret.

Variabilele pot fi manipulate doar în plan concret pe când teoria şi ipoteza sunt construite si formulate în plan conceptual.

Cercetatorul plecând de la teorie trebuie să construiască o ipoteză în plan conceptual şi să o transpuna în plan practic acest concept din teoria sa ceea ce se numeşte operaţioanlizare după care acesta devine manipulabil şi măsurabil.


TEORIE IPOTEZĂ

PLAN CONCEPTUAL

OPERATIONALIZARE conceptul devine *manipulabil *masurabil

TRANSPUNERE IN PLAN PRACTIC

Operaţionalizarea variabilelor De cele mai multe ori variabilele independente din teorie

şi operaţionalizarea lor practică sunt aproape identice. De multe ori operaţionalizare obligă cerecetătorul sa-şi

restrângă sensul şi conceptul său într-o anumită manieră. Astfel este necesar să alegem între un ansamblu de aplicaţii concrete posibile ale unui concept şi diversele modalităţi de manipulare ale variabilie independente.

Revenind la exemplul de la început conceptul de emoţie se referă la o serie de stări diferite :Veselie, tristeţe, anxietate, surpriză, deprimare.Trebuie să vedem însă care dintre acestea surprind cel mai bine conceptul pe care dorim să îl verificăm în ipoteză:

Validitatea teoretică a unui studiu depinde de modul în care variabila independentă concret aleasă este reprezentativă pentru conceptul teoretic general.


În studiul lui Forgas şi Fiedler din 1996 au fost alese două tipuri de emoţie veselia şi tristeţea care reprezintă bine conceptul general şi care sunt bine distincte una de alta.Nu este suficient să alegem emoţia care trebuie indusă ci trebuie să alegem şi modul de manipulare al acestei stări la participanţi.Există diferite modalităţi de a manipula această stare şi fiecare prezintă avaneteje şi dezavantaje.

Exemplu:

punem subiecţii să asculte extrase muzicale-Kenealy, 1988

le daruim un mic cadou Isen, Shalker, Clark si Karp 1978

incurajăm să-şi reamintescă o situaţie unde au resimţit starea de umor punsă în discuţie-Gollnisch şi Averill, 1993, Mc Neil, Varna, Melamed, Cuthbert si Lang 1993


Operaţionalizarea variabilei independente necesită deci alegerea unei maniere de a traduce un concept într-o manipulare concretă care să aibă o bună reprezentare a conceptului teoretic. În cercetarea lui Forgas şi Fiedler (1996) operaţionalizarea a fost următoarea:

Ipoteza teoretică: Emoţia influenţeză discriminarea intergrup.

Ipoteza operaţionalizată:Persoanele care sunt vesele ( indus prin vizionarea unor filme vesele) vor produce un nivel de discriminare intergrup diferit faţa de persoanele triste ( indus prin vizionarea unor filme triste)

Operaţionalizarea variabilelor este un proces foarte important în cercetarea ştiinţifică şi de modul în care acesta este realizat depinde în mare măsură validitatea teoretică a cercetării.

Cum putema asigura calitatea operaţionalizării

consultand literatura de specialitate

Forgas şi Fiedler au putut profita de un vast curent de cercetare axat pe inducerea stărilor efective fapt ce le-a permis să verifice care tehnică s-a dovedit utilă în inducerea stărilor specifice.

Philippot (1993) în cercetarea sa a dovedit utilitatea folosirii filmelor pentru inducerea diferitelor stări emoţionale în laborator.

Cum putema asigura calitatea operaţionalizării cercetătorul să-şi construiască el

singur mijloacele utilizate pentru manipularea variabilelor independente înainte de a începe studiul.

Această muncă de concepere şi generalizare se bazează pe teoriile existente şi permite cercetătorului să prezică efectul manipulării.Cercetătorul trebuie să pregătească un studiu pilot sau un pre-experiment care să verifice manipulările pe care el intenţionează să le efectueze

Cum putema asigura calitatea operaţionalizării În altă manieră această etapă poate fi văzută ca un fel de

test al ipotezei de cercetare.Mai specific pretestul verifică ipoteza conform căreia filmele pot suscita tipuri diferite tipuri de umor când sunt utilizate în laborator.Cercetătorul pune participanţii să urmărescă filmele şi evaluează umorul acestora.In acest caz variabila indepenedentă a studiului anterior devine variabilă dependentă în pretest.

În cazul de faţă însă –cum o serie de alte cerectări ca şi cea a lui Philippot au dovedit deja utilitatea folosirii filmelor ca inductori ai stărilor afective un astfel de studiu ar fi deja superfluu.Totusi acest tip de exepriment este necesar deoarece desi literatura existentă sugerează utilitatea folosirii filmelor în inducerea stărilor efective de veselie şi tristeţe există de asemenea cercetări care dovedesc existenţa unor diferenţe în tipurile de emoţii care apar ca urmare a diferenţelor de medii culturale.Din acest motiv cercetătorul trebuie să verifice dacă modificarea indusă de el determină starea afectivă dorită pe populaţia luată în studiu.

Verificarea manipulării

Eficacitatea manipulării variabilei independente poate fi de asemenea verificată în pretest. In acest caz experimentatorul poate vrea să verifice eficacitatea în cadrul aceleaşi experienţe numind-o verificare a manipulării.In acest context cercetătorul poate dori să vadă dacă manipularea indusă de el serveşte la obţinerea efectului dorit şi nu produce alte efecte.

Variabila dependentă Este acea variabilă care într-un experiment

suferă influenţele induse de variabila independentă. Ea reprezintă rezultatul produs prin manipularea variabilei indepenedente.

La fel ca în cazul variabilei independente trebuie şi aici să distingem între variabila dependentă conceptuală şi variabila dependentă operaţională.

În studiul efectuat de Forgas şi Fiedler discriminarea intergrup constituie variabila dependentă conceptuală iar în contextul concret al experienţei matricea alocării resurselor este utilizată pentru operaţionalizarea discriminării ceea ce înseamnă a face acest concept măsurabil.

Variabila dependentă Şi alte metode pot fi utilizate pentru a măsura variabila

dependentă ca de exemplu: valuarile de grup, percepţia intergrup, biasarile memoriei (Brewer si Kramer, 1985; Moise, Bourhis

si Gagnon, 1990) Masurarea variabilei depenedente are o

importanţă aparte şi influenţeză validiatatea teortică şi validiatea internă a experienţei.La fel ca pentru variabila independentă şi pentru variabila dependemtă cerectătorul caută o modalitate de măsurare specifică.(un răspuns verbal, un comportament, o reacţie psihologică)care să reprezinte in cea mai bună manieră posibilă variabila dependentă conceptuală.Legătura dintre variabila dependentă operaţionalizată şi variabila dependentă conceptuală trebuie să fie uşor de stabilit.

Variabila dependentă

Exemplu pornind de la ipoteza că

participanţii trişti lucrează mai lent ca şi participanţii veseli variabila dependentă este timpul necesar efectuarii unei sarcini oarecare şi se oparaţionalizeză prin timpul măsurat în minute sau secunde.

PLANURI DE CERCETARE EXPERIMENTALĂ

Generalităţi

Pentru a dovedi ipoteza unei relaţii cauzale între variabila independentă X şi variabila dependentă Y ceea ce spunem X->Y cercetătorul va creea minimum două situaţii, două grupe în interiorul cărora participanţii primului grup sunt supuşi la un tratament iar participanţii celui de-al doilea grup la un alt tratament(sau la niciunul).Grupurile poartă numele de eşantionae.

Să vedem care sunt diferitele forme pe care le poate lua planul de cercetare experimentală.

Când mai multe eşantioane sunt supuse tratamentelor – planuri pe eşantioane independente.

Când aceleasi grup-eşantion este supus mai multor tratamnete în secvenţe diferite-planuri pe eşantioane parechi

Când se combina cele 2 forme - planuri combinate.

A. Planuri pe eşantioane independente

Numai post-test cu grup martor( de control)

Planul cu variabile independente continue sau categoriale

Planul cu variabile concomitente.

Numai post-test cu grup martor( de control)

Descriere In acest plan avem doua eşantioane dintre care unul este

supus tratamentului X iar celălalt nu este supus nici unui tratament (intervenţie) şi constitue grupul martor. La sfirşitul studiului pentru cele două grupe-eşantioane luate în studiu se măsoară variabila dependentă O unde O poate desenmna mai multe măsuri ale variabilei dependente de exemplu mai multi indicatori sau mai multe variabile dependente. Cum participanţii sunt atribuiţi în mod aleatoriu în cele două grupe se consideră că acestea sunt echivalente ca pornire, ca nivel de start şi că diferenţele obţinute sunt doar consecinţele tratamentului.

Grupul martor nu este necesar sa fie grup care nu este supus nici unui tratament El poate fi un grup care primeste ca tratament placebo sau un grup aflat pe lista de atenţii(maror în mai multe studii).

Putem de asemenea avea mai multe grupuri martor si mai multe grupuri asupra carora intervenim dar aici am prezentat cea mai simpla formă a acestui tip de design.

X O O

Numai post-test cu grup martor( de control) Validitate

Cum atribuirea s-a făcut în mod aleoator în cele două grupe ameninţarea cu privire la validitatea internă este controlată.

În ce priveşte valabilitatea externă deoarece nu există pretest nu există pericolul sensibilizării la premăsurare sau al interacţiunii pretestului cu tratamentul.

Analiza datelor: Dacă variabila dependenta este continua un test t

este sufiecient dacă distribuţie este simetrică iar în cazul unei distribuţii asimetrice recomandăm un test U sau proba medianei.

Putem de asemenea recurge la o analiza de varianta unidimensională (one-way ANOVA) sau putem să utilizăm un codaj propice pentru grupe si să apelăm la regresia multiplă.

Numai post-test cu grup martor( de control) Exemplu:

Un astfel de plan este ilustrat experimentul lui Festinger si Clarsmith(1959) cu privire la disonanţa cognitivă.Unor subiecţi după ce au participat la o sarcină experimentală plictisitoare li s-a cerut sa mintă alţi participanţi făcându-i să creadă că este interesantă sarcina. Pentru aceasta uni au primit o mare suma de bani iar alţii aproape nimic, iar repartiţia în una din cele două grupe s-a făcut la întâmplare. Rezultatele obţinute au fost concordante în teoria disonanţei cognitive adică participanţii care au primit o mică suma de bani (deci puţine îmtăriri, justificări externe şi-au redus disonanţa declarând că au considerat ca un avantaj personal faptul ca au participat la cercetare) comparativ cu celălalt grup.


Descriere In acest plan variabila independenta VI Poate fi

categoriala-deferite tratamente continua – diferite dozaje sau grade ale unui tratament.

Exemplu de astfel de plan:X 1 OX 2 OX 3 O

Unde X1, X2, X3, ......Xi sunt tratamente sau niveluri ale unui tratament.

Acest tip de design se utilizează atunci când dorim să comparăm între ele diferite categorii de tratamente sau examinăm efectul unei variabile independente continue, (ex. Numarul de beri consummate) asupra unei variabile dependente(ex. Timpul de reacţii). Este obligatoriu ca repartiţia participanţilor în grupe să se facă aleatoriu ceea ce face ca grupurile sa fie echivalente din punctual de vedere al tuturor variabilelor implicate. Deci toate diferenţele între grupe nu pot fi puse decât pe seama variabilelor independente. In acest plan accentul se pune asupra compararii diverselor nivele de tratament si nu asupra comparării tratamentului cu grupul martor (lipsa efectului tratamentului). Ţinind cont de acestea planul numai posttest cu grup martor poate fi considerat ca fiind un caz particular al planului de faţă.


Validitate Cum atribuirea s-a făcut în mod aleoator

în cele două grupe ameninţarea cu privire la validitatea internă este controlată.

În ce priveşte valabilitatea externă deoarece nu există pretest nu există pericolul sensibilizării la premăsurare sau al interacţiunii pretestului cu tratamentul.


Analiza datelor Dacă variabila independentă este categorială se

utilizeaza analiza de varianţă sau regersia multiplă în funţie de ceea ce dorim să aflăm.Şi în acest ultim caz comparaţia mediilor trebuie făcută înainte de a determina unde sunt diferenţele între grupe..

Dacă variabila independentă este continuă interesant este de făcut regresia variabilei dependente în functie de variabila independenta. Aceasta presupune sa determinăm dacă influentele variabilei independente asupra variabilei dependente urmaresc o linie dreapta(deci este o relatie liniară) sau este curbă(ceea ce se spune ca este o relatie curbiliniară) şi de examinat natura acestei relatii pe cazurile eşuante- care se abat de la regulă..

Planul cu variabile independente continue sau categoriale Exemplu:

Pornind tot de la studiul lui Festinger si Carlsmith(1959) s-a facut o replica în care s-a luat în studiu si un al treilea grup care nu a trebuit sa mintă privind cât de interesantă este sarcina. Evaluarea lor a fost cea care a arătat de altfel că sarcina a fost percepută ca foarte plictisitoare. Toţi participanţii au fost rugaţi să evalueze pe o scală gradul de agreabilitate al sarcinii. Scala realiza diferenţieri pe un continuu de la plictisotoare la agreabilă.S-a constatat că grupul martor evaluează sarcina ca fiind foarte plictisitoare urmat apoi de grupul experimental care a primit o mare sumă de bani care o considera de asemenea plictisitoare doar că într-o mult mai mică măsură pe când subiecţii care au primit o mică sumă de bani consideră sarcina ca fiind agreabilă ăn ăncercarea lor de a găsi o justificare pentru propriile decizii.

Planul cu variabile concomitente

Descriere:Este foarte asemanator cu cel anterior doar că în acest caz o variabilă a fost concomitent măsurată înainte de a supune grupurile tratamentului.

C X1 OC X2 OC X3 O

Aceasta variabilă concomitentă se referă la caracteristicile individuale ale subiecţilor sau trăsături de personalitate. În multe studii este important să ţinem cont de diferenţele individuale. Aceste diferente pot lua forma unor trăsături de personalitate cum ar fi introversiunea sau locus of control sau de a unei caracteristice personale(motivaţie, anxietate). Cunoaşterea unei surse de varianţă importantă în studiu diminuează varianşa eroare şi astfel rezultă un test mult mai puternic pentriu a efectul tratamentului (X). În fapt, varianţa eroare “cunoscută” (diferenţele individuale evidenţiate de C) a fost retrasă din varianta eroare habituală. Alegerea acestei variabile concomitente este deci importanta ea trebuie sa fie pertinentă in studiul în cauză.


Validitate:Validitatea internă este bună pe

aceleaşi considerente ca şi pentru celalte două cazuri. In ceea ce priveste validitatea externă pentru ca planul sa fie utilizabil trebuie ca variabila concomitenta să nu influenţeze eficienţa tratamentului(una din condiţiile necesare de respectat în cazul analizei de covarianaţă). Frecvent această măsură se ia înainte de a pune în practică tratamentul pentru a evita toate contaminările acestuia.


Analiza datelorAnaliza statistică optimă aici este analiza de covarianţă. (ANCOVA), în care variabila concomitenta serveste de covariablă. La fel de bine se poate utiliza şi regresia multiplă.


Exemplu: Hall, Hall, De Boer si O’Kulitch(1977) au

efectuat o cercetare care sa incadreaza foiarte bine in acest plan. Indivizii obezi, membri ai unei asociţii de reducere a greutăţii au fost repartizaţi în mod aleator în cinci condiţii experimentale- în funcţie de metoda utilizată :

1auto-control, 2 control extern, 3 auto control si control extern, 4 psihoterapie si 5 grup martor. Greutatea înainte de debutul tratamentului a fost covariabila. Sa efectuat apoi o analiza de covarianta dupa zece sapatmini de la debutul tratamentului. Participanti grupurilor 1,2,3 au pierdut semnificativ mai mult în greutate comparativ cu subiecţii din grupul 4 şi 5.

Planul factorialDescriere. Un plan este factorial atunci cind mai mulţi factori sunt

testaţi în acelaşi timp. Cel mai simplu plan factorial este cel de tip 2x2 în care fiecare din cei doi factori are câte două modalităţi sau nivele A(A1, A2) B(B1, B2)

Fiecare subiect este supus doar unei cobinaţii din doi factori, adica unui singur nivel al factorului A şi unui singur nivel al factorului B. Nu exista pretest si participanţii sunt evaluaţi după ce au fost supuşi modificării experimentale. Putem avea însă şi mai multe de două niveluri ale unui factor. De ex(2x3), (3x3), (2x4). Putem de asemenea să avem mai mult de doi factori manipulaţi in acelaşi timp. Avantajul acestui tip de design este că el permite să examinăm nu numai efectul mai multor factori dar si efectele combinate ale unor factori adică interacţiunea lor. Totodată dacă este uşor de utilizat planul bifactorial, nu trebuie sa uităm de complexitatea interactiunilor generate de planul multifactorial.

Planul factorial

sau

BA A1 A2

B1 B2

A1 B1 O A1 B2 O A2 B1 O A2 B2 O

Planul factorial Validitate:

Cum subiectii sunt distribuiti aleatoriu în diferite condiţii experimentale ameninţările cu privire la validitatea internă sunt sub control. Pe de altă parte absenţa pretestului face sa dispară ameninţarea asupra validităţii externe care în mod normal este asociată cu existenţa acestuia.

Planul factorial Analiza statistică

Analiza de varianţă sau regresia cu codarea datelor sunt abordarile statistice recomandate pentru acest plan experimental. Ele permit să determinam nu numai efectele principale ale factorilor reţinuti ci deasemenea şi interacţiunea acestor factori.

Planul factorial Exemplu:

Aronson, Willerman si Floyd (1966) au facut studio în care le-au cerut participanţilor să asculte inregistările unui student care lua parte la un joc de chestionare organizat la universitatea sa. Într-un caz studentul obţinea un scor foarte înalt răspunzând aproape la toate întrebările corect iar în alt caz el obţinea un scor mediu. La sfirstitul jocului de chestionare s-a arătat la fiecare jumatate dintre participanţi o înregistrare unde studentul chestionat vine si le răstoarnă cafeaua. Studentul mai competent a fost mai iubit de către evaluatori faţă de candidatul mediocru. Se pare ca în ciuda faptului că a comis mică gafă el ramîne un individ mult mai uman şi apreciat în condiţia în care el a facut o prima impresie excelentă pe când studentul mediocru care a răsturnat cafeaua este mai puţin bine perceput decât studentul mediocru care nu face gafe.

Planul de tip ATI(atribuit si tratamentul în interacţiune) Descriere: In acest plan îl vom numi pe A ca atribut acesta fiind o

caracterisitcă a subiectului. Participanti sunt distribuiţi aleatoriu în grupe şi se măsoară la sfirşit varibila dependentă VD. Măsurarea trăsăturilor de personalitate se face separat pentru a evita contaminarea cu variabila dependenta. Planul se aseamănă foarte mult cu cel cu variabilă concomitenta.

A X1 OA X2 OA X3 O

Diferenţa rezidă din abordarea teoretică a cercetătorului deorece în planul cu variabilă concomitentă aceasta este masurată in scopul de a controla si de a elimina influenţa sa(trebuie eliminată varianţa eroare în analiza de varianţă) si astfel de a obţine un test mult mai precis asupra efectului tratamentului, pe când în acest plan varibila atribut este inclusă în ipoteză. Scopul este de a face o predicţie mult mai precisă luând în considerare diferenţele individuale. Planul cu variabile concomitente ţine cont de variabilele dăunătoare în timp ce planul ATI consideră ca important examinarea tratamentului în funcţie de această stare-trăsătură de caracter. Acest plan face în oarecare măsură legatura între abordarea pur experimentală- cu manipularea variabilelor situaţionale şi o abordare corelalaţională în care ne preocupă diferenţele individuale.

Planul de tip ATI(atribuit si tratamentul în interacţiune) Validitate:

Validitatea internă este bună pe aceleaşi considerente ca şi pentru celalte două cazuri. In ceea ce priveste validitatea externă pentru ca planul sa fie utilizabil trebuie ca variabila atribut să nu influenţeze eficienţa tratamentului(una din condiţiile necesare de respectat în cazul analizei de covarianaţă). Frecvent această măsură se ia înainte de a pune în practică tratamentul pentru a evita toate contaminările acestuia.

Analiza statisitcaEste similara cu cea utilizata in planul cu variabilă concomitentă, deoarece în acestea din urma este necesar să demonstrăm absenţa interacţiuni dintre tratament si covariabilă pe când in planul de tip ATI interacţiunea constituie punctul central al studiului .

Planul de tip ATI(atribuit si tratamentul în interacţiune) Exemplu:

Snyder, Berscheid si Glick(1985) au facut un studi in care au pornit de la ipoteza ca alegerea unui partener amoros pentru femei) este în funcţie nu numai de aparenţa fizică şi personalitatea partenerului ci de asemenea inflenţată de monitorizarea sinelui”self-monitoring” ceea ce se traduce prin sensibilitatea la imaginea pe care persoana o proiectează asupra altora. Măsurând înainte nivelul de “self-monitoring” s-a consolat ca participanţii care obţin un scor ridicat la această dimensiune(deci se ocupă de imaginea lor publică preferă o partenera cu o aparenţă bună chiar dacă are o personalitate mai puţin placută pe când persoanelor neinteresate de imaginea lor publica preferă o parteneră care are o personalitate placută chiar dacă are o imagine aparentă mai putin bună.(aparenta=imagine fizică)

Planuri pe eşantioane perechiPretest –postest cu grup martor

Validitate:Validitatea interna este la fel ca pentru planul posttest un grup martor difera însa validitatea externă. Cum aici avem o măsurare înainte de tratament pe toate grupele nu este posibil să evaluam impactul acestei premăsurări putând influenţa participanţii în două maniere.

sensibilizându-l direct interacţionând cu tratamentul(cum vom controla aceasta

posibila influenta vom vedea in planul experimental următor). Analiza statică

Analiza statistică indicată este analiza de covarianţă(ANCOVA) în care măsura pretest constitue covariabila. În anumite condiţii putem totuşi calcula o diferenţă de scor pretest-postest procedând în continuare ca şi pentru designul posttest cu grup martor (deci analizele de varianţă sau un test t sau o regresie).


Desriere: Acest plan parcurge etapele de pretest si posttest. El

impune cu pre-testul în care cercetătorul evaluează ceea ce considera că se modifică în cursul tratamentului sau a interventiei la care sunt supuşi subiecţi.

Acest plan poate fi considerat o variantă particulară a planului cu variabilă concomitentă unde variabila concomitentă este o premăsurare

O1 X O2O1 O2

O1-pre-masurare/pretest X-intervenţie sau tratament O2-post test


ExempluBrehm (1956) a ilustrat acest plan printr-o cercetare privind disonanţa cognitivă. Sub pretextul de a ajuta o firma de consultanţă.în marketing, cercetătorul a cerut femeilor-cliente ale unui suprmaket să evalueze diferite articole de menaj. La final pentru a le multumi pentru participare, le-a invitat sa-si aleaga un articol. In conditii de disonanta ridicata participanti aveau posibilitatea de a aleagă unul din 2 articole pe care le-au evaluat similar iar in conditii de disonanţă redusă alegerea trebuiau sa o faca intre articole evaluate foarte diferit in aceasta ultima situatie, experimentatorul a fost cel care a ales articolul si l-a făcut cadou. Inainte de a pleca participantelor li sa cerut să evalueze din nou eceleaşi articole. In situatia de disonanata ridicata particpantele si-au modificat mult evaluarea celor doua articole favorizând articolul ales în defavoarea celui neales.Evaluarea înainte şi după pe alte două grupuri nu s-a schimbat în lipsa manipulării.

Planurile combinatePlanul cu patru grupe de tip Solomon

Descriere : Planul poartă numele celui care l-a propus Solomon (1949). El

este o combinaţie a planurilor pe eşantionae perechi cu planul pretest cu grup martor.doar că se utilizează aceleaşi două loturi de subiecţi.

O1 X O2O3 O4 X O5 O6

Cercetătorii au recurs la acest plan pentru că sunt interesaşi de efectul premăsurării ăn sine sau al interacşiunii acesteia cu tratamentul.Compararea rezultatelor celui de al doile rând cu cel de al patrulea rând ne permite să evidenţiem efectul premăsurării ( de exemplu influenţa sa asupra post-măsurării)pe când compararea primului rând cu al treilea rând ne permite să examinăm efectul premăsurării asupra tratamentului.În fapt, dacă premăsurarea nu intreacţioneză cu tratamentul, rezultatele din post-test sunt aceleaşi în cele două cazuri.


Validitate :Deoarece în acest plan există pretest se impun comentarii privind inflenţa pretestului asupra pottestului în grupul de control.Aceasta cu atât mai mult cu cât această structură a planului trebuie să ne permită să ne facem o idee precisă cu privire la efectul premăsurării. Acest plan are o mare eficacaitate metodologică în a demonstra efectul tratamentului, dar meritul său mare este ca ia în studiu în mode xeplicit un factor al validităţii externe adică premăsurarea. Deoarece un singur grup exeperimental este supus pretestului este posibil să evaluăm eficacaitatea tratamentului asupra participanţilor care au fost suspuşi sau nu pretestului.


Analiza statistică :Într-un astfel de pla pot fi făcute multe

analize. De exeplu efectul tratamentului X este scos în evidenţă de mai multe posibile analize : O2-O1, O2- O4, O5-O6. Trebuie de aseemenea notat că O5-O4 nu testează efectul tratamentului pur deoarece O4 poate fi inflenaţat de premăsurare.

Acest plan poate fi vîzut şi ca un plan factorial de tip 2x2 situaţi în care analiza de varianţă este metoda cea mai pertinetă în analiza statistică a datelor.Un efect principal al pretestului ne indică că utilizarea acestuia inflenţează răspunsul participanţilor pe când o interacţiune semnificativă ne arată că efectul tratamentului depinde de modul de desfăşurare-mai exact dacă s-a făcut sau nu pretest.


Exemplu: Lana(1959)a făcut un studiu a cărui ipoteză a fost că existenţa

premăsurării inflenţează modificările apărute în atitudinile persoanelor şi că apărute în condiţiile existenţei premăsurării diferă de cele apărute în lipsa acesteia.

Autorul aluat în studiu 4 grupuri:1. presensibilizat şi supus unei comunicări persuasive- O1 X O22. presensiblizat şi nesupus unei comunicări persuasive - O3 O43. nesensibilizat şi supus unei comunicări persuasive- X O54. nesensibilizat şi nesupus unei comunicări persuasive - O6

La toţi subiecţii s-a măsurat atitudinea la sfîrşitul experimentului. Contrat ipotezei lui Lana comiunicarea persuasivă produce modificări atitudinale similare la toţi participanţii, indiferent că au fost presensibilizaţi sau nu.

Planurile combinatePlanul în pătrat latin

Se numeşte astfel după literele alfabetului latin utilizate pentru pentru prima dată când a fost descris acest plan. Acest tip de plan este recomandat atunci când testăm în paralel trei variabile independente, fiecare cu mai multe grade de variatie.Avantajul in constituie faptul că reduce numărul de condiţii experimentale analizate de la Kn condiţii la Kxn condiţii unde n reprezintî numărul variabilelor luate in studiu iar k numărul de modalităţi ale variabilelor.


În cazul în acre variabila A are modalitaţile A1, A2,A3 iar variabila B are modalităţile B1, B2, B3, iar variabila C are modalităţile C1, C2, C3 designul în pătrat latin va arăta astfel după Fraisse (1969, apud Aniţei, 2000):


A1 A2 A3

B1 C1 C2 C3

B2 C1 C2 C3

B3 C1 C2 C3


Se pot utiliza aceeaşi subiecşi trecuţi prin fiecare condiţie experimentală în condiţia în acre replicarea nu repetarea şi succesiunea nu ridică probleme.

Planurile combinateTehnici de contrabalansare. Pentru a neutraliza efectul de ordine se utilizează tehnici

de contrabalansare.Cele mai utilizate sunt: Contrabalansarea subiect cu subiect- tehnică care

urmăreşte controlarea erorii progressive şi neutralizarea acestei erori prin introdiucerea subiectilor de un număr egal de ori în toate condiţiile de tratament. Acest lucru se poate realiza prin:

Contrabansare inversă- acest lucru se realizează prin prezenatrea pentru fiecare subiect a condiţiilor de tratament de două ori în două ordini inverse de genul ABBA. Graţie contrabalansării inverse fiecare subiect este supus secventei ABBA ceea ce garantează că eroarea progresivă va afecta de aceeaşi manieră pe toţi subiecţii . In cayul în care avem trei condiţii secvenţele vor fi ABCCBA.

Randomizarea în bloc- această tehnică este utilizată pentru atunci când eroarea estimată este non liniară şi când fiecare serie de tratament este considerată ca fiind un singur bloc(ex, bloc ABCD).şi tratamentele în interiuorul fiecărui bloc sunt prezentate în ordine aleatoare.Fiecare tratament trebuie prezentat de mai multe ori pentru a obţine o serie de blocuri randomizate.

Planurile combinateTehnici de contrabalansare. Contrabalansarea prin regruparea subiecţilor-

urmăreşte acelaşi obiectiv ca şi contrabalansarea subiect cu subiect şi urmăreşte distribuirea efectului erorii progesive ăn aceeaşi manieră pentru ţoţi subiecţii:

Contrabalansarea completă- neutralizează efectul de eroare şinând cont de toate secvenşele posibile de rotaţie a condiţiilor şi de utilizarea fiecărei secvenşe de acelaşi număr de ori . De exemplu în cayul in care avem două condiţii vom utiliza AB şi BA.Putem remarca similitudinea între acest tip de contrabansare şi contrabalansarea pe baza ordinii doar că aici unii subiecţi incep cu secvenţa A iar alţii cu secvenţa B repartizarea fîăându-se în mod aleator.

Contrabalansarea parţială- se utilizează când avem un număr relativ mare de posibilităţi şi când alegem ăn mod aleator acele secvenşe la cre vom supune subiecţii din secvenţele posibile.Contrabalansarea totală are o mai mare validitate ştiinţifică.

Planul cvasi-experimental: Acest tip de plan poate servi pentru a studia

efectul manipulării experimentale pe două grupuri perexistente de subiecţi sau pentru a studia acelaşi tip de eveniment sau comportament aparent natural pe baza studiilor corelaţionale.Deoarec utilizăm grupuri deja constituite şi selectarea pe bază aleatorie nu mai este posibilă nu putem fi siguri în cazul acestui tip de design cu privire la cauza care provoacă efectele observate de noi- acest plan având o slabă validitate internă. În acest tip de design cercetătorul nu are conntrolul asupra variabilelor care ar putea afecta subiecşii supusşi tratamentului şi nici nu le poate considera relativ echilibrate selecţia nefacându-se pe bază aleatorie.

Planul corelaţional

Acest tip de design urmăreşte să pună în valoare gradul de asociere între doi sau mai mulţi parametrii studiaţi fără a fi interesat de stabilirea unei relaţii de cauzalitate ci doar a uneia de covarianţă sau asociere.

variabile

Documents

Transcript of variabile