Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R...

70
1 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA PUCHENII MARI Puchenii Mari - DN 1 nr. 1 -Prahova tel/fax 0244-477 306 e-mail: [email protected] Discutat în CP din 24.10.2018 Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R T PRIVIND STAREA ÎNVĂŢĂMÎNTULUI PREUNIVERSITAR LA NIVELUL ŞCOLII GIMNAZIALE, COMUNA PUCHENII MARI, ÎN ANUL ŞCOLAR 2017-2018 ,, Scopul educaţiei ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor.’’ – Albert Einstein Prezentul raport este o analiză a principalelor aspecte cantitative şi calitative la nivelul Școlii Gimnaziale, Comuna Puchenii Mari, constatate în anul şcolar 2017-2018, şi a fost întocmit pe baza documentelor care descriu activitatea desfășurată la nivelul unității. Este o prezentare sintetică în care sunt surprinse aspectele reprezentative şi care face referiri atât la latura pozitivă, cât şi la cea ameliorativă a activităţii desfășurate.Raportul reflectă gradul în care, prin programele şi politicile sale, instituţia noastră a contribuit la îmbunătăţirea sistemului educativ din judeţ, evidenţiind măsurile, activităţile, intervenţiile punctuale, demersurile pe termen lung concretizate în programe clar definite, precum şi rezultatele obţinute. CONTEXTUL LEGISLATIV EDUCAȚIONAL În configurarea strategiei de lucru a Inspectoratului Școlar Județean Prahova pentru anul școlar 2017- 2018, au fost analizate reperele legislative existente: Regulamentul-cadru de organizare și funcționarea a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin O.M.E.C.T.S. nr. 5079/2016; Programul de Guvernare în vigoare; Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare; Strategia de descentralizare, aplicată începând cu anul 2005; Legea nr. 87/2006 privind asigurarea calității în educație; Ordinul S.G.G. nr. 400/2015 pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial al entităților publice, cu completările și modificările ulterioare; O.M.E.N nr. 5144/26.09.2013 privind aprobarea Strategiei anticorupție în educație; Ordinul M.E.N. nr. 5113/2014 pentru aprobarea Metodologiei privind managementul riscurilor de corupție; ordinele M.E.N. care aduc completări Legii educației naționale. Analiza documentelor a fost făcută în contextul schimbărilor previzionate ale mediului economic, social și cultural local, național și european.

Transcript of Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R...

Page 1: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

1

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA PUCHENII MARI Puchenii Mari - DN 1 nr. 1 -Prahova tel/fax 0244-477 306 e-mail: [email protected]

Discutat în CP din 24.10.2018

Validat în CA din 01.11.2018

R A P O R T

PRIVIND STAREA ÎNVĂŢĂMÎNTULUI PREUNIVERSITAR LA NIVELUL ŞCOLII GIMNAZIALE, COMUNA PUCHENII MARI,

ÎN ANUL ŞCOLAR 2017-2018

,, Scopul educaţiei ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor.’’

– Albert Einstein

Prezentul raport este o analiză a principalelor aspecte cantitative şi calitative la nivelul Școlii

Gimnaziale, Comuna Puchenii Mari, constatate în anul şcolar 2017-2018, şi a fost întocmit pe baza

documentelor care descriu activitatea desfășurată la nivelul unității. Este o prezentare sintetică în care

sunt surprinse aspectele reprezentative şi care face referiri atât la latura pozitivă, cât şi la cea

ameliorativă a activităţii desfășurate.Raportul reflectă gradul în care, prin programele şi politicile sale,

instituţia noastră a contribuit la îmbunătăţirea sistemului educativ din judeţ, evidenţiind măsurile,

activităţile, intervenţiile punctuale, demersurile pe termen lung concretizate în programe clar definite,

precum şi rezultatele obţinute.

CONTEXTUL LEGISLATIV EDUCAȚIONAL

În configurarea strategiei de lucru a Inspectoratului Școlar Județean Prahova pentru anul școlar

2017- 2018, au fost analizate reperele legislative existente: Regulamentul-cadru de organizare și

funcționarea a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin O.M.E.C.T.S. nr. 5079/2016;

Programul de Guvernare în vigoare; Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările

ulterioare; Strategia de descentralizare, aplicată începând cu anul 2005; Legea nr. 87/2006 privind

asigurarea calității în educație; Ordinul S.G.G. nr. 400/2015 pentru aprobarea Codului controlului

intern/managerial al entităților publice, cu completările și modificările ulterioare; O.M.E.N nr.

5144/26.09.2013 privind aprobarea Strategiei anticorupție în educație; Ordinul M.E.N. nr. 5113/2014

pentru aprobarea Metodologiei privind managementul riscurilor de corupție; ordinele M.E.N. care aduc

completări Legii educației naționale. Analiza documentelor a fost făcută în contextul schimbărilor

previzionate ale mediului economic, social și cultural local, național și european.

Page 2: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

2

VIZIUNE, MISIUNE, ȚINTE STRATEGICE

VIZIUNEA ȘCOLII

,, Într-o lume în schimbare, școala noastră își dorește să devină modernă’’

MISIUNEA ȘCOLII

,,Școala noastră își dorește să devină o școală cu ușile deschise pentru toți cei care au nevoie

de educație pentru a asigura apropierea între oameni, cunoașterea și acceptarea reciprocă în vederea

unei conviețuiri armonioase’’

Școala Gimnazială, Comuna Puchenii Mari își propune:

• Crearea unei școli centrată pe promovarea valorilor și principiilor democratice, pe implicarea mai

largă a comunităţii în viaţa școlii pentru comunitate ;

• Crearea unei școli capabile să promoveze competenţele de bază: a învăţa pentru a ști, pentru a

face, pentru a fi, pentru a trăi împreună cu ceilalţi;

• Climatul educaţional al școlii să fie bazat pe performanţă, competiţie transparent și onestă, pe

cooperare și încurajarea iniţiativei individuale și a inovaţiei didactice menite să susţină dezvoltarea

individual a fiecărui elev și egalitatea de șanse prin educaţie.

• Să promoveze un învăţământ modern, deschis și flexibil, capabil să asigure formarea armonioasă

a personalităţii și dezvoltarea echilibrată a competenţelor academice, sociale, fizice, spirituale, și

artistice ale copiilor;

• Să satisfacă prin serviciile diversificate oferite, exigenţele consumatorului- copilul;

• Să se integreze în comunitate, asigurând un raport optim între grupurile de interes: elevi, părinţi,

cadre didactice, autorităţi locale, agenţi economici, etc;

• Să-și fundamenteze obiectivele pe valorile școlii: personalul, facilităţile, produsul și fondurile;

• Să-și orienteze politica educaţională pe calitatea serviciilor și obţinerea performanţelor.

DEVIZA ȘCOLII: ,,EDUCAȚIA ESTE CEA MAI PUTERNICĂ ARMĂ

PE CARE O PUTEM FOLOSI PENTRU A SCHIMBA LUMEA’’ NELSON MANDELA

DEVIZA ŞCOLII:

PROFESIONALISM - IMPLICARE - SERIOZITATE

VALORI CHEIE

DEZVOLTARE -competență -modernizare

CALITATE ȘI EFICIENȚĂ -experiență -implicare

-seriozitate

LUCRUL ÎN ECHIPĂ -armonie -toleranță

-demnitate

COOPERARE ȘI RESPECT RECIPROC

CADRU DIDACTIC CADRU DIDACTIC CADRU DIDACTIC ELEV CADRU DIDACTIC PĂRINȚI ȘCOALĂ COMUNITATE

Page 3: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

3

ȚINTE ȘI OPȚIUNI STRATEGICE

ȚINTA 1 .

Asigurarea calității proceselor de predare-învățare-evaluare în vederea educării și dezvoltării

armonioase a personalității elevului pentru toate împrejurările vieții

OPȚIUNI STRATEGICE :

1. Folosirea metodelor activ-participative și alternative de predare-învățare-evaluare care să creeze

premisele unei activități eficiente

2. Creşterea competitivităţii şi stimularea performanţei şcolare, pe baza unei selectări şi formări

deschise a elevilor capabili de performanţă

ȚINTA 2.

Realizarea unei școli incluzive prin adoptarea strategiilor de personalizare a procesului

instructiv-educativ pentru prevenirea eșecului școlar

OPȚIUNI STRATEGICE :

1. Realizarea unor programe de educație diferențiată pentru elevii cu cerințe educaționale

speciale (CES)

2. Îmbunătățirea stilului didactic în vederea sporirii gradului de participare a elevilor la

procesul educativ

3. Pregătirea personalizată și participarea elevilor la examene naționale

ȚINTA 3.

Orientarea corpului profesoral către metode europene de educaţie, receptiv la nou și interesat de

perfecționare și formare continuă.

OPȚIUNI STRATEGICE:

1.Orientarea sistemelor de formare către competență pedagogică și performanță educațională

2. Eficientizarea activității catedrelor și comisiei metodice în vederea formării competențelor de

centrare a proiectării și evaluării didactice

3. Susținerea participării la cursurile de formare continuă a personalului didactic prin programe

MEN, POCU, alte surse de finanțare pentru un bun parcurs al procesului de învățare pe tot parcursul

vieții.

ȚINTA 4.

Crearea unui climat de siguranță fizică și libertate spirituală pentru elevi

OPȚIUNI STRATEGICE:

1. Gestionarea, întreținerea și menținerea funcționalității patrimoniului școlii și găsirea de resurse

pentru dezvoltarea infrastructurii

Page 4: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

4

REȚEAUA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN ANUL ȘCOLAR 2017-2018 IN CADRUL ȘCOLII GIMNAZIALE, COMUNA PUCHENII MARI P.J.

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA PUCHENII MARI - ca instituţie socială complexă - aflată în subordinea Inspectoratului Școlar Judeţean Prahova, a funcţionat în anul școlar 2017-2018 după o organigramă aprobată cu un număr total de 57,17 posturi, astfel: 44,42 posturi – personal didactic de predare 4,5 – posturi – personal didactic auxiliar 8,25- posturi – personal nedidactic Unităţile de învăţământ a căror activitate este monitorizată de Școala Gimnazială, comuna Puchenii Mari

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL PUCHENII MARI

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL PUCHENII MOȘNENI

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL MIROSLĂVEȘTI

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL PIETROȘANI

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL ODĂILE

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA PUCHENII MARI

PJ

ȘCOALA PRIMARĂ MIROSLĂVEȘTI

ȘCOALA PRIMARĂ ODĂILE

ȘCOALA GIMNAZIALĂ PUCHENII MOȘNENI

ȘCOALA GIMNAZIALĂ PIETROȘANI

Page 5: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

5

EFECTIVE ȘCOLARE

Situaţia numerică a populaţiei școlare cuprinsă în diferite forme de învăţământ, în ultimii ani (pe

fiecare nivel de școlarizare) se prezintă astfel :

Nivel NUMĂR ELEVI ÎNSCRIȘI

2014-2015 2015-2016 2016-2017 2017-2018 2018-2019

Preşcolar 178 167 133 132 121

Primar 330 328 331 326 305

Gimnazial 297 254 238 234 244

TOTAL 805 749 702 692 670

În anul şcolar 2017-2018 la nivelul populaţiei şcolare s-a înregistrat o scădere a numărului total de elevi pe

toate nivelurile de învăţământ.

Planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2017-2018 s-a realizat în baza metodologiei privind fundamentarea

cifrei de şcolarizare şi stabilirea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat ţinând cont de Planul Local

de Acţiune pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic (PLAI) Prahova

PREȘCOLAR

PRIMAR

GIMNAZIAL

2017/2018

PREȘCOLARI 2017/2018

PUCHENII MARI

PUCHENII MOȘNENI

MIROSLĂVEȘTI

ODĂILE

PIETROȘANI

Page 6: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

6

GIMNAZIU 2017/2018

PUCHENII MARI

PUCHENII MOȘNENI

PIETROȘANI

0

50

100

150

200

PUCHENII MARI PUCHENII MOȘNENI

PIETROȘANI

ELEVI CICLUL PRIMAR 2017/2018

PUCHENII MARI

PUCHENII MOȘNENI

ODĂILE

MIROSLĂVEȘTI

PIETROȘANI

Page 7: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

7

SITUAȚIA ȘCOLARĂ LA SFÂRȘIT DE AN ȘCOLAR 2017-2018

Învăţământ primar an şcolar 2017-2018

Număr elevi

înscrişi

Număr de elevi

rămași la sfârșitul anului școlar

Număr de elevi

promovați

Număr de elevi repetenți

Promovabilitate

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA PUCHENII MARI

Clasa I 16 16 15 1

Clasa a II a 16 16 16 0

Clasa a III a 16 16 16 0

ȘCOALA GIMNAZIALĂ PUCHENII MOȘNENI

Clasa pregătitoare 15 14 14 0

Clasa I 12 12 12 0

Clasa aIIa 32 32 30 2

Clasa a III a 25 25 25 0

Clasa a IV a 16 16 16 0

ȘCOALA GIMNAZIALĂ PIETROȘANI

Clasa pregătitoare 20 20 20 0

Clasa I 18 17 17 0

Clasa aIIa 19 20 18 2

Clasa a III a 21 21 21 0

Clasa a IV a 23 23 23 0

ȘCOALA PRIMARĂ MIROSLAVEȘTI

Clasa I 24 23 23 0

Clasa a IV a 20 20 20 0

ȘCOALA PRIMARĂ ODĂILE

Clasa pregătitoare 19 19 19 0

Clasa a IV a 14 16 16 0

TOTAL 326 326 321 5 98.46%

Învăţământ gimnazial an şcolar 2017-2018

Număr elevi

înscrişi

Număr de elevi

rămași la sfârșitul anului școlar

Număr de elevi

promovați

Număr de elevi repetenți

Promovabilitate

ȘCOALA GIMNAZIALĂ,

Page 8: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

8

COMUNA PUCHENII MARI

Clasa a V a 19 18 18 0

Clasa a VI a 18 18 18 0

Clasa a VII a 28 28 25 3

Clasa a VIII a 19 19 18 1

ȘCOALA GIMNAZIALĂ PUCHENII MOȘNENI

Clasa a V a 20 20 19 1

Clasa aVI a 28 28 22 6

Clasa a VII a 20 20 16 4

Clasa a VIII a 21 20 20 0

ȘCOALA GIMNAZIALĂ PIETROȘANI

Clasa a V a 14 14 14 0

Clasa a VI a 14 14 14 0

Clasa a VII a 16 16 16 0

Clasa a VIII a 17 17 16 1

TOTAL 234 232 216 16 93.10%

SEM. I SEM II

6163

7974

3893

4907

SITUAȚIE STATISTICĂ ABSENȚE ÎNREGISTRATE

absențe absențe nemotivate

Page 9: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

9

SITUAȚIA STATISTICĂ PRIVIND PARTICIPAREA ȘI REZULTATELE OBȚINUTE LA SIMULAREA EXAMENULUI DE EVALUARE NAȚIONALĂ PENTRU ELEVII CLASEI a VIII-a ÎN

ANUL ȘCOLAR 2017-2018

Nr.

Înscriși Nr. Absenți

Nr. Eliminați

Note/ medii 1-4,99

Note/ medii 5-5,99

Note/ medii 6-6,99

Note/ medii 7-7,99

Note/ medii 8-8,99

Note/ medii 9-9,99

Note/ medii 10

Limba română

55 1 0 14 9 10 5 11 5 0

Matematică 55 0 0 43 4 3 2 3 0 0

Nr.

crt. Indicator

Limba și literatura

română Matematică

1 Promovabilitate 74,07 21,81

2 Nota minimă 1,00 1,00

3 Nota maximă 9,70 8,90

SITUAȚIA STATISTICĂ PRIVIND PARTICIPAREA ȘI REZULTATELE OBȚINUTE LA EXAMENUL DE EVALUARE NAȚIONALĂ PENTRU ELEVII CLASEI a VIII-a ÎN

ANUL ȘCOLAR 2017-2018

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

Nota 1-1,99 2-2,99 3-3,99 4-4,99 5-5,99 6-6,99 7-7,99 8-8,99 9-10 Promovabilitate

Puchenii Moșneni 20 elevi

0 0 1 1 0 6 5 1 6 90%

Puchenii Mari

15 elevi 0 0 1 1 2 2 3 2 4 86,66%

Pietroșani 15 elevi

0 0 0 0 3 2 3 3 4 100%

Page 10: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

10

0

2

4

6

8

10

12

14

1-1,99 2-2,99 3-3,99 4-4,99 5-5,99 6-6,99 7-7,99 8-8,99 9-10

Pietrosani

Puchenii Mari

Puchenii Mosneni

75%

80%

85%

90%

95%

100%

Promovabilitate

Puchenii Mosneni

Puchenii Mari

Pietrosani

MATEMATICĂ

Nota 1-1,99 2-2,99 3-3,99 4-4,99 5-5,99 6-6,99 7-7,99 8-8,99 9-10 Promovabilitate

Puchenii Moșneni 20 elevi

0 1 2 3 7 3 3 0 1 70%

Puchenii Mari 15 elevi

1 1 1 3 2 5 1 1 0 60%

Pietroșani 15 elevi

0 0 1 4 6 0 1 1 2 66,66%

Unitate școlară Promovabilitate

Puchenii Moșneni 90%

Puchenii Mari 86%

Pietroșani 100%

Page 11: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

11

0

1

2

3

4

5

6

7

1-1,99 2-2,99 3-3,99 4-4,99 5-5,99 6-6,99 7-7,99 8-8,99 9-10

Puchenii Mosneni

Puchenii Mari

Pietrosani

55%

60%

65%

70%

Promovabilitate

Puchenii Mosneni

Puchenii Mari

Pietrosani

REZULTATE FINALE UNITATE ȘCOLARĂ

Medie EN

1-1,99

2-2,99 3-3,99 4-4,99 5-5,99 6-6,99 7-7,99 8-8,99 9-10 Prom.

Nr.

elevi

0 0 3 7 6 15 9 7 3 80%

0

2

4

6

8

10

12

14

16

1-1,99 2-2,99 3-3,99 4-4,99 5-5,99 6-6,99 7-7,99 8-8,99 9-10

Unitate școlară Promovabilitate

Puchenii Moșneni 70%

Puchenii Mari 60%

Pietroșani 66,66%

Page 12: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

12

REZULTATE COMPARATIVE SIMULARE – EVALUARE NAȚIONALĂ

Medie 1-

1,99

2-

2,99

3-

3,99

4-

4,99

5-

5,99

6-

6,99

7-

7,99

8-

8,99 9-10 Prom.

EN 0 0 3 7 6 15 9 7 3 80%

SIMULARE 3 7 7 13 8 6 5 3 2 43,63%

0

2

4

6

8

10

12

14

16

1-1,99 2-2,99 3-3,99 4-4,99 5-5,99 6-6,99 7-7,99 8-8,99 9-10

EN

SIMULARE

0%

20%

40%

60%

80%

EVALUARE

NATIONALA

80%

SIMULARE 43.63%

PROMOVABILITATE

Page 13: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

13

SITUAȚIA STATISTICĂ PRIVIND PARTICIPAREA ȘI REZULTATELE OBȚINUTE LA EXAMENUL DE EVALUARE NAȚIONALĂ LA FINALUL CLASELOR a II-a, a IV-a și a VI-a ÎN

ANUL ȘCOLAR 2017-2018

CLASA a II-a

NR.CLASE NR.

ELEVI ÎNSCRIȘI

GRAD DE PERFORMARE

ELEVI PREZENȚI

COMPETENȚE DE CITIT

ELEVI

PREZENȚI

COMPETENȚE DE SCRIS

ELEVI

PREZENȚI MATEMATICĂ

3 68 64 76,84% 64 48,04 % 62 58,87%

0

10

20

30

40

50

60

70

80

COMPETENȚE DE CITIT

COMPETENȚE DE SCRIS

MATEMATICĂ

GR

AD

DE

PER

FOR

MA

RE

EVALUARE NAȚIONALĂ LA FINALUL CLASEI a II-a

CLASA a IV-a

NR.CLASE NR. ELEVI

ÎNSCRIȘI

GRAD DE PERFORMARE

ELEVI

PREZENȚI LIMBA ROMÂNĂ

ELEVI

PREZENȚI MATEMATICĂ

4 75 74 72,79% 73 65,82%

Page 14: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

14

CLASA a VI-a

NR.CLASE NR. ELEVI

ÎNSCRIȘI

GRAD DE PERFORMARE

ELEVI

PREZENȚI LIMBĂ ȘI COMUNICARE

ELEVI

PREZENȚI

MATEMATICĂ

ȘI ȘTIINȚE ALE

NATURII

3 60 58 41,13% 57 41,87%

LIMBĂ ȘI COMUNICARE

MATEMATICĂ ȘI ȘTIINȚE ALE

NATURII

41.13

41.87

EVALUARE NAȚIONALĂ LA FINALUL CLASEI a VI-a

Page 15: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

15

RESURSE FINANCIARE ȘI MATERIALE

Costuri/elev - reprezintă un indicator de fundamentare a bugetului, care asigură un sistem unitar

de constituire a surselor de finanţare pentru fiecare unitate de învăţământ, astfel încât să se asigure

condiţii cel puţin decente pentru desfășurarea procesului educativ.

În anul financiar 2017, trimestrul IV s-a alocat pentru unităţile de învăţământ din comuna

Puchenii Mari suma de 3265 mii lei, provenind de la bugetul de stat 2735 mii lei și de la bugetul

local 530 mii lei.

Rechizite scolare

În anul școlar 2017– 2018, conform Ordin MECTS nr.4114/04.05.2011, au fost achiziţionate 20

pachete de rechizite pentru elevii claselor I-VIII. Beneficiarii acestui ajutor sunt elevii care provin din

familii a căror venit mediu net lunar, pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de

maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.

Situaţia beneficiarilor Programului " Lapte si corn"

Conform Ordonanţei de Urgenţă 96/16.08.2002, privind acordarea de produse lactate si de panificaţie

în anul școlar 2017 – 2018 au beneficiat de acest program copiii din învăţământul preșcolar de stat

precum si elevii claselor I-VIII din învăţământul de stat.

În medie, în fiecare zi a anului școlar 2017-2018 au beneficiat de acest program un număr de

692 elevi și preșcolari.

Burse – an școlar 2017 - 2018

În anul școlar 2017 – 2018, au fost solicitate spre aprobare următoarele tipuri de burse:

Burse sociale: 18 elevi

Burse pentru elevii cu CES: 8 elevi

Page 16: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

16

RAPORTUL DE ACTIVITATE AL COMISIEI DE EVALUARE ȘI ASIGURAREA CALITĂȚII

(CEAC) -An școlar 2017- 2018

Atribuțiile generale ale C.E.A.C. pentru anul școlar 2017- 2018 :

- Actualizează permanent datele și documentele școlii, atât pe platforma www.calitate.aracip.eu, cât și

în dosarele de lucru ;

- Gestionează dovezile;

- Elaborează, revizuiește și aplică procedurile de monitorizare internă;

- Păstrează legătura cu ARACIP;

- Informează permanent cadrele didactice asupra sistemului de asigurare a calității;

- Se întrunește ori de câte ori este nevoie în ședințe de lucru;

- Desfășoară actvități de asistență la orele de curs;

- Identifică punctele slabe și punctele tari, amenințările și oportunitățile existente;

- Elaborează planuri de îmbunătățire în funcție de aspectele mai puțin satisfăcătoare;

- Planifică și desfășoară activități de evaluare și îmbunătățire;

- Întocmește rapoarte pe activități, păstrând permanent legătură cu celelalte comisii de lucru.

În anul școlar 2017- 2018, echipa managerială a Școlii Gimnaziale, comuna Puchenii Mari a

asigurat permanența și coerența autoevaluării activității școlii prin numirea unei Comisii de Evaluare și

Asigurare a calității și prin crearea unui cadru formal în care să se desfășoare acțiuni de autoevaluare.

Conform R.A.E.I. 2017- 2018, au fost supuse procesului de autoevaluare toate aspectele referitoare la

organizație.

Echipa managerială, șefii de catedre au realizat rapoarte de autoevaluare periodică, bazându- se

pe feed-back- ul permanent realizat cu toți factorii implicați în acest proces și ținând cont de opiniile

personalului școlii, astfel că, autoevaluarea a devenit un proces interactiv, conștient și responsabil.

Activitatea comisiei, aceasta s-a desfăşurat conform planului operational si planului managerial

al CEAC, respectându-se termenele proiectate.

În luna septembrie 2017 s-a elaborat un plan de acţiune al CEAC prin:

· Stabilirea graficului întâlnirilor de lucru.

· Stabilirea responsabilităților individuale și a termenelor de realizare.

· Stabilirea subcomisiilor de lucru și a modului de lucru pe subcomisii.

De asemenea, au fost elaborate strategia de evaluare și regulamentul de oranizare și funcționare,

au fost planificate activitățile pentru asigurarea calității, precum și elaborarea graficului de asistențe la

ore.

În luna octombrie 2017 s-a realizat portofoliul comisiei și s-a elaborat planul managerial al

comisiei, precum și planul de îmbunătățire. De asemenea a fost finalizat RAEI, prin solicitarea acestei

acțiuni pe platforma https://calitate.aracip.eu/_layouts/AracipMc/FE/Dashboard.aspx, urmând să fie

inițializat RAEI pentru anul școlar în curs.

În luna noiembrie 2017 au fost stabilite activitățile pentru anul școlar 2017- 2018 și au fost

încărcate documentele școlii pe platformă. S-au aplicat chestionare atât elevilor, cât și părinților în

vederea identificării cauzelor care duc la înregistrarea unor situații de absenteism în rândul elevilor.

Tot pe parcursul semestrului I s-au mai realizat:

- revizuirea/ elaborarea de proceduri operationale pentru punerea în practică a politicilor educaţionale,

respectându-se cerinţele interne şi externe şi asigurând cadrul calităţii. Pe parcurs ce aceste proceduri au

fost elaborate s-a realizat informarea personalului angajat al şcolii, a elevilor şi părinţilor cu privire la

documentele şcolare şi procedurile ce se aplică în şcoală;

- monitorizarea şi autoevaluarea activităţii CEAC, conform criteriilor stabilite de legislaţia în vigoare;

- verificarea periodică a documentelor şcolii şi valorificarea informaţiilor în planul de îmbunătăţire;

- întâlniri de lucru şi de sprijin a cadrelor didactice în vederea elaborării şi implementării programelor de

învăţare, de performanţă şi remediere. Acestea s-au desfășurat în cadrul catedrelor;

Page 17: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

17

- îmbunătăţirea relaţiilor de lucru şi de comunicare eficientă ale profesorilor cu elevii, cu alţi profesori,

cu alţi membri ai personalului şi cu managerii; dezvoltarea spiritului competiţional prin evaluare

periodică a activităţii profesorilor, care să se refere atât la sarcinile stabilite prin fişa postului, cât şi la

celelalte atribuţii care le revin ca membri în alte comisii de lucru

- desfăşurarea de întâlniri de lucru la nivelul catedrelor pe tema învăţării centrate pe elev şi a orelor

demonstrative la nivel de catedră / arie curriculară pentru diseminarea exemplelor de bună practică;

- evaluarea standardizată a progresului şcolar al elevilor pe baza fişelor de progres şi centralizarea

datelor privind progresul şcolar.

Pe parcursul semestrului al II-lea membrii comisiei s-au preocupat de completarea dosarului

comisiei urmărind documentaţia elaborată de Inspectoratul Scolar Judeţean si de A.R.A.C.I.P. și de

cunoaștere a acesteia, de elaborarea unor proceduri pentru diverse activităţi, de întocmirea raportului

anual de evaluare internă a calităţii.

Membrii comisiei s-au întrunit pentru a avea în vedere întocmirea documentelor necesare în

semestrul al II-lea și participarea la desfășurarea unor proiecte de cercetare în vederea evidenţierii unor

aspecte legate de contextul școlar, familial și social în care își desfășoară activitatea elevii școlii noastre.

Comisia pentru Evaluarea si Asigurarea Calității şi-a proiectat activitatea pentru anul şcolar

2017-2018 pe baza documentelor proiective ale echipei manageriale având ca obiective strategice:

1. Dezvoltarea unei culturi și a unei mentalități a calității la nivelul întregului personal (cadre

didactice, cadre didactice auxiliare, personal nedidactic), al elevilor și al părinților ;

2. Realizarea unei diagnoze complete despre cunoştinţele și interesele elevilor ;

3. Eficientizarea procesului de învățare și transformarea acestuia într-un proces activ- participativ

prin încurajarea implicării elevilor în propria lor formare ;

4. Monitorizarea si autoevaluarea calității procesului educativ prin urmărirea realizării

standardelor ;

5. Creşterea ponderii numărului de absolvenţi care sunt admişi în licee în concordanţă cu

optiunile si performantele proprii. Dezvoltarea sistemului de informare şi consiliere profesională ;

6. Dezvoltarea profesionala a cadrelor didactice, perfectionarea managementului instituțional și

dezvoltarea culturii parteneriatului ;

7. Perfecționarea sistemului de formare continuă a personalului didactic din scoala pentru

asigurarea calitatii învățământului în vederea intregrarii socio-profesionale a tinerilor ;

8. Prevenirea si reducerea abandonului scolar. Elaborarea unei strategii de actiune pe termen

scurt si mediu cu menirea de a asigura tuturor elevilor capacitatea de finalizare a ciclului de pregatire ;

Obiectivele pe termen scurt ale comisiei au fost:

1. Identificarea nevoilor de învăţare ale elevilor

2. Monitorizarea performanţelor şcolare ale elevilor la evaluarile naționale

3. Continuarea încărcării pe platforma ARACIP a documentelor solicitate

Desfăşurarea activităţii CEAC în conformitate cu legislaţia în vigoare

1. Reorganizarea C.E.A.C.

2. Proiectarea strategiei/ regulamentului de funcţionare/planului de acțiune C.E.A.C.

3. Elaborarea raportului de evaluare internă pe anul şcolar 2016- 2017 şi afişarea acestuia

4. Întocmirea planului operaţional al C.E.A.C. pentru anul şcolar 2017-2018

5. Întocmirea planului de îmbunătățire pentru anul școlar 2017- 2018

Concordanța activităţii şcolii cu principiile calităţii

1.Analiza rapoartelor de monitorizare cu proiectarea unor planuri de îmbunătăţire ( fişele de observare a

lecţiilor, portofolii).

2.Elaborarea raportului de autoevaluare RAEI 2017-2018

3.Dinamizarea activităţii C.E.A.C.

Eficientizarea performantei organizatiei. Măsurare şi analiză

1. Realizarea modelului de raport de activitate pentru cadre didactice, având la dispoziţie şi fişa de

autoevaluare pentru calificativul anual, puse la dipoziţie online tuturor prin email dar şi prin afişare

Page 18: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

18

2. Optimizarea accesului la resursele educaţionale

3. Monitorizarea participării în cadrul programelor de formare continuă si dezvoltare profesionala prin

intermediul gradelor didactice

4. Diseminarea bunelor practici prin prezentarea noilor achiziţii dobandite în urma participării la cursuri

5. Optimizarea procedurilor de evaluare a învăţării. Monitorizarea activităţii de evaluare

6. Monitorizarea completării corecte şi la timp a cataloagelor

Optimizarea activităţii de autoevaluare instituţională

1.Realizarea graficelor de monitorizare şi evaluare la nivelul fiecărei catedre

2. Elaborarea monitorizărilor interne conform graficului

3. Constituirea şi actualizarea bazei de date C.E.A.C.

4. Asigurarea accesului la informaţie

ANALIZA SWOT

• Analiza SWOT a activităţii comisiei

➢ PUNCTE TARI

- completarea portofoliului comisiei cu documentaţia necesară

- centralizarea chestionarelor aplicate părinţilor și elevilor în vederea îmbunătăţirii climatului

instructiv-educativ din școală

- întocmirea raportului anual de evaluare internă a calităţii pentru anul școlar 2017-2018 la

termenul stabilit

➢ PUNCTE SLABE

- procedurile elaborate sunt încă în număr mic

- există deficiente în monitorizarea activităților

➢ AMENINŢĂRI

- munca în această comisie necesită un volum foarte mare de timp și datorită supraîncărcării cu

alte activităţi școlare si extrascolare există posibilitatea de nu fi îndeplinite toate sarcinile

➢ OPORTUNITĂŢI

- disponibilitatea cadrelor didactice și a conducerii de a sprijini activitatea acestei comisii

❖ Soluții posibile:

✓ elaborarea unor propuneri de îmbunătăţire a monitorizării activităţilor desfășurate pentru a se

putea realiza o evaluare internă cât mai corectă;

✓ o mai bună colaborare a membrilor comisiei cu toate cadrele didactice, cu consiliul elevilor și al

părinţilor pentru a ușura și eficientiza munca acestei comisii;

✓ elaborarea unui număr mai mare de proceduri care să devină și funcţionale prin aducerea la

cunostinţă tuturor celor implicaţi pentru a îmbunătăţi activitatea;

✓ aplicarea și valorificarea în continuare a chestionarelor de identificare a gradului de satisfacţie a

beneficiarilor în legătură cu serviciile oferite de școală;

✓ centralizarea exemplelor de bună practică oferite de reprezentanţii catedrelor și popularizarea

acestora.

Întocmit,

Responsabil comisie prof. Cîrjan Nicoleta

Page 19: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

19

RAPORT DE ACTIVITATE AL COMISIEI DE MONITORIZARE, PARCURGERE A

MATERIEI SI A NOTĂRII RITMICE

an școlar 2017 – 2018

Comisia de monitorizare, parcurgere a materiei și a notării ritmice a elevilor elevilor și-a

desfășurat activitatea în anul școlar 2017-2018, după un program de activitate, în care fiecare membru al

comisiei a avut sarcini stabilite în conformitate cu atribuțiile stabilite.

Componența comisiei

Petre Ghiorghe -responsabil comisie

Membri : Badea Ion

Dan Bianca

Preda Constanta

Moraru Gherghina

Membrii comisiei au avut în vedere cunoașterea și respectarea de către cadrele didactice din școală

a capitolului de Evaluare – secțiunea 1, 2 din R.O.F.U.I.P. Conform programului stabilit s-a verificat și

stabilit situația elevilor corigenți pe clase înregistrați în semestrul I sila sfirsitul semestrului al II-lea și

s-au purtat discuții pe marginea cauzelor care au determinat rezultatele slabe la învătătură întâlnite la

anumiți elevi. Întocmirea și prezentarea unei informări lunare ca urmare a verificării cataloagelor

școlare, în vederea observării ritmicității notării elevilor, a determinat o analiză a modului cum se

realizează evaluarea elevilor și dacă sunt respectate prevederile regulamentului școlar.

Verificarea cataloagelor școlare a avut în vedere următoarele aspecte:

1.Verificarea modului de completare a catalogului de către fiecare profesor consilier.

2.Verificarea ritmicității notării elevilor.

Verificarea ritmicității notării elevilor a fost efectuată la învătământul gimnazial de către

membrii comisiei Badea Ion, Dan Bianca și Petre Ghiorghe. S-a constatat că la majoritatea disciplinelor

de învătământ notarea elevilor este realizată ritmic, ceea ce înseamnă că evaluarea rezultatelor școlare,

care reprezintă o componentă importantă a procesului de învătământ, este efectuată conform programei

școlare. Numărul de note la fiecare disciplină de învățământ este corelat cu numărul de ore alocat prin

planul de învătământ. În urma verificării ritmicității notării elevilor, s-au evidențiat și unele aspecte

negative, și anume, lipsa unei notări ritmice întâlnită la un număr restrâns de cadre didactice, ceea ce

implică existența unor deficiențe în procesul de evaluare a cunoștințelor elevilor.

ANALIZA SWOT

Puncte tari:

- Cunoasterea de către cadrele didactice din școală a capitolului” Evaluare” din R.O.F.U.I.P.

- Majoritatea cadrelor didactice din şcoală realizează notarea ritmică a elevilor.

- Existenţa unei comuniuni între profesori –elevi – părinţi, cu privire la notele acordate.

Puncte slabe:

- Existența unui număr redus de cadre didactice care nu realizeazănotarea ritmică a elevilor.

- Rezultate slabe la învăţătură la acele discipline unde evaluarea nu se realizează constant.

Amenințări:

- Datorită faptului că la unele discipline nu se realizează o notare ritmică poate să scadă interesul

elevilor pentru disciplina respectivă.

- Obținerea unor rezultate slabe la învățătură pentru elevii la care evaluarea nu se realizează

continuu.

- Lipsa unei participării active a elevilor în timpul orelor de curs.

Oportunități:

- Obținerea unor rezultate bune la majoritatea disciplinele de învătământ, evidențiate într-un

număr mic de corigenți și în participări la concursuri școlare.

Page 20: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

20

- Atragerea elevilor în cercuri de specialitate.

- Antrenarea elevilor în diferite concursuri școlare, olimpiade.

- Efectuarea unei pregătiri suplimentare în vederea diminuării decalajului dintre elevi.

Întocmit,

Responsabil comisie prof. Petre Ghiorghe

RAPORT DE ACTIVITATE

AL COMISIEI PENTRU ÎNTOCMIREA ORARULUI ȘI ASIGURAREA SERVICIULUI PE

ȘCOALĂ - AN ȘCOLAR 2017-2018

COMPONENȚA COMISIEI :

Responsabil - Spatarelu Gabriela

Membru PUCHENII MARI - Spătărelu Gabriela

Membru PUCHENII MOȘNENI - Cirjan Nicoleta

Membru PIETROȘANI - Dragomir Cecilia

În anul școlar 2017-2018,la nivelul Școlii Gimnaziale Puchenii Mari și al structurilor aferente

acesteia a funcționat COMISIA PENTRU ÎNTOCMIREA ORARULUI ȘI ASIGURAREA

SERVICIULUI PE ȘCOALĂ, care a coordonat și verificat activitatea desfășurată de profesorii de

serviciu din fiecare școală . Pentru buna organizare și desfășurare a activității, în fiecare unitate școlară

au fost afișate sarcinile profesorului de serviciu , alături de graficul serviciului pe școală la nivelul

corpului profesoral și la nivelul claselor de elevi.

În desfășurarea tuturor activităților reprezentanții comisiei au urmărit realizarea unor obiective

importante precum:

• asigurarea securității elevilor pe durata desfășurării cursurilor;

• evidența persoanelor din afara școlii care pătrund în incinta instituției;

• asigurarea bunei desfășurări a activităților școlare prin anunțarea intervalelor de pauză și intrarea

la ore;

• prevenirea și atenuarea conflictelor spontane din școală apărute pe perioada pauzei.

Cadrele didactice responsabile au monitorizat în fiecare școală modul în care profesorii de serviciu

au îndeplinit sarcinile care le reveneau, au verificat afișarea periodică a graficului cu serviciul pe școală

și au vegheat la respectarea condițiilor impuse de obiectivele fundamentale ce stau la baza desfășurării

întregii activității.

În toate unitățile școlare au fost afișate sarcinile profesorului de serviciu cu scopul de a nu apărea

dificultăți în derularea activităților, cauzate de necunoașterea îndatoririlor fiecărei persoane implicate.

Potrivit responsabilităților afișate, secvențele activității zilnice din școli au fost următoarele:

- prof. de serviciu a verificat ordinea și disciplina în pauze, pe coridoare și în curtea școlii, căt și

starea de curățenie a holurilor, claselor, grupurilor sanitare și a altor spații din școală;

- conflictele spontane apărute în școală pe perioada pauzei au fost atenuate de către cadrul

didactic de serviciu, care, atunci când situația a cerut-o, a informat factorii de decizie ai școlii;

- profesorul a avizat părăsirea unității școlare de către elevii aflați în situații speciale, luând

legătura în prealabil cu dirigintele elevului;

Page 21: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

21

- la sfârșitul cursurilor, profesorul de serviciu a avut grijă ca documentele școlare – cataloagele,

condica – să fie depozitate în dulapurile special amenajate;

- profesorul de serviciu a intervenit pentru a îndepărta din școală persoanele străine care au

perturbat activitatea școlară;

- evenimentele constatate în timpul programului au fost menționate de către profesorul de

serviciu în caietul cu procese-verbale.

Ca și în anul școlar anterior, normalitatea desfășurării activității în fiecare instituție a avut

la bază:

- funcționarea camerelor - video care au dublat capacitatea de supraveghere în interiorul fiecărei

școli;

- stabilirea unei structuri eficiente a graficului de serviciu pe școală la nivelul corpului

profesoral.

- consolidarea relației școală –părinți - autorități locale, acest lucru având ca scop reducerea

absenteismului școlar și eliminarea abaterilor comportamentale grave.

În anul școlar 2017-2018, COMISIA DE ÎNTOCMIRE A ORARULUI ȘI ASIGURAREA

SERVICIULUI PE ȘCOALĂ a reușit să rezolve aproape toate problemele identificate, printr-o bună

colaborare cu factorii de decizie ai școlii, asigurând securitatea instituției, a persoanelor implicate în procesul

de educație, și un climat de normalitate în toate unitățile școlare de pe raza comunei.

Întocmit,

responsabil comisie prof. Spatarelu Gabriela

RAPORT PRIVIND ACTIVITĂȚILE EDUCATIVE EXTRACURRICULARE

AN ȘCOLAR 2017-2018

În anul școlar 2017-2018, au fost desfășurate o serie de activități extracurriculare la nivelul Școlii

Gimnaziale , comuna Puchenii Mari. Responsabilii activităților extracurriculare au fost cadrele

didactice din toate structurile școlii . A fost întocmită și respectată planificarea acestor activități, potrivit

standardelor actuale privind conceperea și desfășurarea activităților de către fiecare dirginte și învățător,

în parte.

Fiecare activitate a fost consemnată în registrul-jurnal de activități extracurriculare. Pentru

fiecare activitate propusă și desfășurată de cadrele didactice responsabile, a fost încheiat câte un proces-

verbal, alături de fișa activității, toate acestea aflandu-se la dosarul comisiei. Au fost centralizate

procesele verbale ale fiecăreia dintre activitățile desfășurate, fiind avizate de către conducerea unității

școlare și înregistrate de către secretariatul acesteia.

Conform registrului de activități extracurriculare, a fost desfășurat un număr foarte mare de

activități.

Panourile cu activitățile extracurriculare au fost completate în fiecare structură cu poze de la

activități, odată cu desfășurarea fiecăreia dintre acestea, în vederea încurajării și promovării activitătilor

în școală.

Activitățile propuse și desfășurate au fost realizate, în cea mai mare parte, în parteneriat cu

diverse instituții sau firme, așa cum sunt: Primăria comunei Puchenii Mari, Florăriile Siati, Palatul

Copiilor Ploiești, Fabrica de globulețe- Pucioasa, Azilul de bătrâni- Puchenii Mari, etc.

S-a insistat pe promovarea unor activități menite să dezvolte la elevi capacități și deprinderi

moral-civice, de într-ajutorare, ecologice și de dezvoltare a simțului estetic și creativ.

Page 22: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

22

Printre cele mai importante activități desfășurate la nivelul școlii amintim:

Nr.

Crt. Tema activității propuse Grupul țintă

Locul

desfășurării Data

Cadrele didactice

responsabile

1. Vine, vine Moș Crăciun! Cls. a II-a,

Structura

Pietroșani

Căminul

Cultural

Pietroșani

Decembrie

2017

Înv. Stan Marian

2. Ziua Națională a României Cls. a II-a,

Structura

Pietroșani

Sala de clasă Decembrie

2017

Înv. Stan Marian

3. Trăiască Unirea și Al. I. Cuza Cls. a II-a,

Structura

Pietroșani

Sala de clasă Ianuarie

2018

Înv. Stan Marian

4. Toamnă, toamnă darnică! Cls. a II-a,

Structura

Pietroșani

Sala de clasă Octombrie

2017

Înv. Stan Marian

5. Jucăm hora prahoveană! Cls. a III-a, a IV-

a, a V-a, a VI-a, a

VII-a, a VIII-a,

Structura

Pietroșani

Palatul

Național al

Copiilor

Ianuarie

2018

Înv. Stan Marian

Prof. Petre Sorin

6. Să le arătăm dansul nostru! Cls. a III-a, a IV-

a, a V-a, a VI-a, a

VII-a, a VIII-a,

Structura

Pietroșani

Filarmonica

Ploiești

Noiembrie

2017

Înv. Stan Marian

Prof. Petre Sorin

7. Să cunoaștem frumusețile

patriei!

Cls. a III-a, a IV-

a, a V-a, a VI-a, a

VII-a, a VIII-a,

Structura

Pietroșani

Râșnov Octombrie

2017

Înv. Stan Marian

8. Mica Unire- noi suntem

români!

Cls. a III-a,

Pietroșani

Sala de clasă Ianuarie

2018

Înv. Stan Aurelia

9. Toamnă, toamnă vin la noi! Cls. a III-a,

Pietroșani

Sala de clasă Octombrie

2017

Înv. Stan Aurelia

10. Românii sărbătoresc Ziua

României

Cls. a III-a,

Pietroșani

Sala de clasă Decembrie

2017

Înv. Stan Aurelia

11. Astăzi s-a născut Hristos! Cls. a III-a,

Pietroșani

Sala de clasă Decembrie

2017

Înv. Stan Aurelia

12. S-au aurit de toamnă pădurile Clasa

Pregătitoare,

Pietroșani

Sala de clasă Septembrie

2017

Înv. Bucur Daniela

13. Ziua Educației Clasa

Pregătitoare,

Pietroșani

Sala de clasă Octombrie

2017

Înv. Bucur Daniela

14. 1 decembrie- Ziua Națională Clasa

Pregătitoare,

Pietroșani

Sala de clasă Noiembrie

2017

Înv. Bucur Daniela

15. În așteptarea lui Moș Crăciun Clasa

Pregătitoare,

Pietroșani

Sala de clasă Decembrie

2017

Înv. Bucur Daniela

16. Pe urmele lui Eminescu Clasa

Pregătitoare,

Pietroșani

Sala de clasă Ianuarie

2018

Înv. Bucur Daniela

Page 23: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

23

17. Culorile toamnei Clasa I,

Pietroșani

Sala de clasă Septembrie

2017

Înv. Mateescu

Maria

18. Ziua Educației Clasa I,

Pietroșani

Sala de clasă Octombrie

2017

Înv. Mateescu

Maria

19. Locurie de joacă, jocul în

siguranță

Clasa I,

Pietroșani

Sala de clasă Noiembrie

2017

Înv. Mateescu

Maria

20. Mihai Eminescu- Luceafărul

poeziei românești

Clasa I,

Pietroșani

Sala de clasă Ianuarie

2018

Înv. Mateescu

Maria

21. Sunt mândru că sunt român Clasa I,

Pietroșani

Sala de clasă Decembrie

2017

Înv. Mateescu

Maria

22. Frunze ruginii cad pe cărări Clasa a IV-a,

Pietroșani

Sala de clasă Septembrie

2017

Înv. Popescu Ioana

23. Ziua Educației Clasa a IV-a,

Pietroșani

Sala de clasă Octombrie

2017

Înv. Popescu Ioana

24. Indicatoarele rutiere-

prietenele celor care le

respectă

Clasa a IV-a,

Pietroșani

Sala de clasă Noiembrie

2017

Înv. Popescu Ioana

25. Sunt mândru că sunt român Clasa a IV-a,

Pietroșani

Sala de clasă Decembrie

2017

Înv. Popescu Ioana

26. Atelierul lui Moș Crăciun Clasa a IV-a,

Pietroșani

Sala de clasă Decembrie

2017

Înv. Popescu Ioana

27. Să-l descoperim pe Eminescu Clasa a IV-a,

Pietroșani

Sala de clasă Ianuarie

2018

Înv. Popescu Ioana

28. Ziua Educației Clasele V-VIII,

Pietroșani

Sălile de clasă Octombrie

2017

Prof. Dragomir

Cecilia

Prof. Drăghici

Elena

Prof. Badea

Violeta, prof. Preda

Constanța, prof.

Mocanu Cristian

29. Sărbătoarea dovleacului Clasei aVI-a,

Pietroșani

Sala de clasă Noiembrie

2017

Prof. Dragomir

Cecilia,

prof. Preda

Constanța

30. Eminescu-poetul nepereche Clasele V-VIII Sala de clasă Ianuarie

2018

Prof. Dragomir

Cecilia,

prof. Preda

Constanța

31. Coboară toamnă Clasa a II-a,

Puchenii

Moșneni

Sala de clasă Octombrie

2017

Înv. Tudor Vasilica

32. Ziua mondială a animalelor Clasa a II-a,

Puchenii

Moșneni

Sala de clasă Noiembrie

2017

Înv. Tudor Vasilica

33. 1 decembrie- Ziua Națională a

României

Clasa a II-a,

Puchenii

Moșneni

Sala de clasă Decembrie

2017

Înv. Tudor Vasilica

34. Porni Luceafărul Clasa a II-a,

Puchenii

Sala de clasă Ianuarie

2018

Înv. Tudor Vasilica

Page 24: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

24

Moșneni

35. Ziua Educației Clasa I, clasa a

IV-a Miroslăvești

Sala de clasă Octombrie

2017

Înv. Moraru

Gherghina

Înv. Bolnavu

Corina

36. 1 decembrie- Ziua tuturor

românilor

Clasa I, clasa a

IV-a Miroslăvești

Sala de clasă Decembrie

2017

Înv. Moraru

Gherghina

Înv. Bolnavu

Corina

37. Iarna-anotimpul alb Clasa a IV-a,

Miroslăvești

Sala de clasă Decembrie

2017

Înv. Bolnavu

Corina

38. Hai să dăm mână cu mână! Clasa a IV-a,

Miroslăvești

Sala de clasă Decembrie

2017

Înv. Bolnavu

Corina

39. Ziua Educației Clasa I- Puchenii

Moșneni

Sala de clasă Octombrie

2017

Înv. Preda

Georgiana

40. Drepturile copilului Clasa I- Puchenii

Moșneni

Sala de clasă Noiembrie

2017

Înv. Preda

Georgiana

41. Mândru îs că sunt român Clasa I- Puchenii

Moșneni

Sala de clasă Noiembrie

2017

Înv. Preda

Georgiana

42. Vin sărbătorile Clasa I- Puchenii

Moșneni

Sala de clasă Decembrie

2017

Înv. Preda

Georgiana

43. Mihai Eminescu- Luceafărul

poeziei românești

Clasa I- Puchenii

Moșneni

Sala de clasă Ianuarie

2018

Înv. Preda

Georgiana

44. Petrecerea de Halloween Clasa a VI-a,

Puchenii Mari

Sala de clasă Octombrie

2017

Prof. Ion Liliana

45. Vine, vine Moș Crăciun! Clasa a VI-a,

Puchenii Mari

Sala de clasă Decembrie

2017

Prof. Ion Liliana

46. Eminescu- poetul nepereche Clasa a VI-a,

Puchenii Mari

Sala de clasă Ianuarie

2018

Prof. Ion Liliana

47. Rădăcini tinere pt. Pădurile de

mâine- plantare de copaci

Clasa a VI-a,

Puchenii Mari,

clasa a VI-a

Puchenii

Moșneni

Parcare

Carrefour

Ploiești

Noiembrie

2017

Prof. Ion Liliana

Prof. Soare Gina,

înv. Dumitrache

Roxana

48. Toleranța- atributul umanității Clasa a VIII-a

Puchenii

Moșneni

Sala de clasă Noiembrie

2017

Prof. Ion Daniela

49. Halloween Clasele V-VIII,

Pietroșani,

Puchenii

Moșneni

Sala de clasă Octombrie

2017

Prof. Ion Daniela

50. Ziua Europeană a Limbilor

Străine

Clasele VII-

VIII, Pietroșani,

Puchenii

Moșneni

Sala de clasă Septembrie

2017

Prof. Ion Daniela

Prof. Soare Gina

Page 25: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

25

51. Excursie Ploiești Clasele

Pregătitoare- cls.

a IV-a, Șc.

Odăile, Șc.

Puchenii Mari

Ploiești

Shopping City,

Casa de

Târgoveți

Septembrie

2017

Înv. Dumitrache

Roxana, înv. Manea

Alexandra, înv.

Mateescu Adina,

înv. Durbac Adina,

înv. Mojga Elena

52. Excursie Tîrgoviște Clasele

Pregătitoare- cls.

a IV-a, Șc.

Odăile, Șc.

Puchenii Mari

Turnul

Chindiei,

Mănăstirea

Dealu, Muzeul

de istorie

Octombrie

2017

Înv. Dumitrache

Roxana, înv. Manea

Alexandra, înv.

Mateescu Adina,

înv. Durbac Adina,

înv. Mojga Elena

53. Excursie la fabrica de

globulețe- Pucioasa

Clasele

Pregătitoare- cls.

a IV-a, Șc.

Odăile, Șc.

Puchenii Mari

Atelierul

fabricii

Noiembrie

2017

Înv. Dumitrache

Roxana, înv. Manea

Alexandra, înv.

Mateescu Adina,

înv. Durbac Adina,

înv. Mojga Elena

54. Serbare cu ocazia sărbătorilor

de iarnă

Clasele

Pregătitoare- cls.

a IV-a, Șc.

Odăile, Șc.

Puchenii Mari

Sala de clasă Decembrie

2017

Înv. Dumitrache

Roxana, înv. Manea

Alexandra, înv.

Mateescu Adina,

înv. Durbac Adina,

înv. Mojga Elena

55. Mihai Eminescu- poetul

nepereche

Clasele

Pregătitoare- cls.

a IV-a, Șc.

Odăile, Șc.

Puchenii Mari

Sala de clasă Ianuarie

2018

Înv. Dumitrache

Roxana, înv. Manea

Alexandra, înv.

Mateescu Adina,

înv. Durbac Adina,

înv. Mojga Elena

56. Activitate de voluntariat-

vizită la azilul de bătrâni

Puchenii Mari

Clasele

Pregătitoare- cls.

a IV-a, Șc.

Odăile, Șc.

Puchenii Mari

Azilul

Puchenii Mari

Decembrie

2017

Înv. Dumitrache

Roxana, înv. Manea

Alexandra, înv.

Mateescu Adina,

înv. Durbac Adina,

înv. Mojga Elena

57. Activitate cu ocazia zilei de 8

Martie cu titlul "Dacă iubirea

s-ar picta..."

Clasele

Pregătitoare- cls.

a IV-a, Șc. Odăile

Sala de clasă Martie 2018 Înv. Dumitrache

Roxana, înv. Manea

Alexandra

58. Excursie:Casa de târgoveți-

Atelier de modelaj

Clasele

Pregătitoare- cls.

a IV-a, Șc. Odăile

Casa de

târgoveți-

Ploiești

Aprilie

2018

Înv. Dumitrache

Roxana, înv. Manea

Alexandra

59. Ziua învățătorului-"Jocurile

de ieri,copiii de astăzi

Clasele

Pregătitoare- cls.

a IV-a, Șc. Odăile

Sala de clasă Mai 2018 Înv. Dumitrache

Roxana, înv. Manea

Alexandra

60. Ziua Europei-9 mai Clasele

Pregătitoare- cls.

a IV-a, Șc. Odăile

Sala de clasă Mai 2018 Înv. Dumitrache

Roxana, înv. Manea

Alexandra

61. "Un mărțișor deosebit-Ion

Creangă" -1 martie

Clasele

Pregătitoare- cls.

a IV-a, Șc. Odăile

Sala de clasă Martie 2018 Înv. Dumitrache

Roxana, înv. Manea

Alexandra

62. Ziua Internațională a

Pământului-22 aprilie.

Clasele

Pregătitoare- cls.

a IV-a, Șc. Odăile

Sala de clasă Aprilie

2018

Înv. Dumitrache

Roxana, înv. Manea

Alexandra

Page 26: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

26

63. Ziua Eroilor-parteneriat cu

Biserica Odăile

Clasele

Pregătitoare- cls.

a IV-a, Șc. Odăile

Biserica

Odăile

Mai 2018 Înv. Dumitrache

Roxana, înv. Manea

Alexandra

64. Aripi de iubire-vizită la azil Cls. a V-a, Școala

Pietroșani

Azilul de

bătrâni-

Puchenii Mari

Aprilie

2018

Prof. Preda

Constanța

65. Suntem copiii Europei-

expoziție

Cls.a IV-a,

Școala Puchenii

Moșneni

Sala de clasă Mai 2018 Înv. Florescu

Roxana

66. Copil ca tine sunt și eu Cls.a IV-a,

Școala Puchenii

Moșneni

Sala de clasă Iunie 2018 Înv. Florescu

Roxana

67. Mamă, te iubesc!-realizarea

de felicitări, program artistic

Școala Pietroșani Sala de clasă Martie 2018 Învățători, diriginți

68. Ziua Europei-expoziție Școala Pietroșani Sala de clasă Mai 2018 Învățători, diriginți

69. 1 iunie- ziua copilului Școala Pietroșani Sala de clasă Iunie 2018 Învățători, diriginți

70. Săptămâna politeții Școala Pietroșani Sala de clasă Februarie

2018

Înv. Popescu Oana

71. Ziua Pământului Școala Pietroșani Curtea școlii Aprilie

2018

Înv. Popescu Oana

72. În mijlocul naturii-drumeție Școala Puchenii

Mari

Pădurea

Românești

Mai 2018 Prof. Stanciu Sorin

73. Hristos a înviat!-expoziție Școala Puchenii

Moșneni

Sala de clasă Aprilie

2018

Înv. Preda

Georgiana

74. Excursie București Școala Puchenii

Moșneni, elevii

claselor

Pregătitoare- a

IIIa

București Iunie 2018 Înv. Banciu

Nicoleta, înv. Tudor

Vasilica, înv.

Maluroiu Lucia,

înv. Preda

Georgiana

75. Ziua cărții și a drepturilor de

autor

Școala Puchenii

Moșneni

Sala de clasă Martie 2018 Prof. Cîrjan

Nicoleta

ANALIZA ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE

Puncte tari:

· O bună organizare pe subcomisii şi existența unei bune colaborări între ele.

· Implicarea profesorilor în activităţi extraşcolare şi atragerea elevilor la activităţile

desfăşurate.

· Activităţile s-au desfăşurat în afara programului şcolar, în timpul liber al elevilor.

· O bună colaborare cu instituţii abilitate pentru promovarea unui stil de viaţă

sănătos şi a unui comportament civilizat în rândul elevilor.

· Participarea la proiecte cu impact naţional care promovează imaginea şcolii.

· Promovarea activităţilor sportive prin implicarea atât a elevilor cât şi a

profesorilor prin înfruntarea directă în competiţii şi întreceri sportive profesori –

elevi.

Page 27: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

27

Puncte slabe:

· Neimplicarea unor cadre didactice în activităţi;

· Nu au fost organizate mai multe excursii școlare;

· Profesorii nu mediatizează corespunzător activităţile pe care le desfăşoară.

MĂSURI AMELIORATIVE

· Implicarea diriginţilor în mai multe activităţi cultural educative .

· Realizarea de noi proiecte educative pentru elevi.

· Realizarea tuturor activităţilor propuse în planul managerial.

Întocmit,

Responsabil comisie prof. Soare Gina

RAPORTUL DE ACTIVITATE AL COMISIEI METODICE A DIRIGINŢILOR

AN ŞCOLAR 2017- 2018

COMISIA METODICĂ A DIRIGINȚILOR şi-a desfăşurat activitatea în conformitate cu planul

managerial elaborat la începutul anului şcolar, dar şi ţinând cont de cerinţele şi necesităţile educative

ivite ulterior. Principalele activităţi derulate:

▪ Constituirea noii Comisii Metodice a Diriginţilor

▪ Elaborarea planificărilor pentru Consiliere și Orientare/ Consiliere și dezvoltare personală

conform programelor în vigoare

▪ Organizarea de ședinţe cu părinţii, centralizarea și interpretarea datelor din procesele verbale

ale şedinţelor și propunerea unor măsuri de remediere a punctelor slabe.

▪ Organizarea de şedinţe de cerc metodic pe teme care au avut ca scop eficientizarea activităţii

dirigintelui, completării corecte a documentaţiei specifice, consolidarea parteneriatului elev-

diriginte-părinte

▪ Constituirea Comitetului Reprezentativ al Părinţilor

▪ Elaborarea de parteneriate cu factorii decizionali locali şi cu familia, în vederea evitării

abandonului şcolar, precum şi pentru monitorizarea şi oferirea de consiliere elevilor proveniţi

din mediu familial dezorganizat sau mono-parental

▪ Atragerea Comisiei Diriginţilor şi implicit a elevilor în activităţi şi programe şcolare și

extraşcolare de socializare, interrelaţionare, culturalizare:

▪ Activităţi diverse de adaptare, interrelaţionare şi intercunoaştere cu elevii clasei, educaţie si

dezvoltarea simţului civic, ecologic, artistic :

▪ Derularea cu elevii de activităţi şcolare şi extraşcolare în cadrul proiectelor derulate în

şcoală:

▪ Ziua Educatorului

▪ Ziua Limbilor Straine

▪ Săptămâna Educaţiei Globale

▪ Ziua Naţională a României,

▪ Sărbătoarea Crăciunului,

▪ Unirea Principatelor,

▪ Manifestări prilejuite de aniversarea poetului Mihai Eminescu

Page 28: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

28

▪ Săptămâna - Să ştii mai multe, să fii mai bun!

▪ Manifestări cu ocazia sărbătorii Paștelui

▪ 1 iunie

Activitatea desfăşurată

Stabilirea de către diriginţi a intervalelor orare, în afara orelor de curs, pentru elevi şi părinţi în

vederea desfăşurării activităţilor:

- de suport educaţional, consiliere si orientare profesională pentru elevi (conform programei de

consiliere şi orientare)

- de suport educaţional, consiliere pentru părinţi

- diriginţii sunt familiarizaţi, din anii şcolari anteriori, cu activităţile educative şi temele de interes

educativ ce trebuie abordate în cadrul orelor de dirigenţie şi în cadrul întâlnirilor de consiliere cu

părinţii

- diriginţii au găsit pentru clasa lor, varianta optimă orară de desfăşurare la parametri calitativi

înalţi ora de dirigenţie

Întocmirea planificărilor anuale si semestriale (orelor de consiliere dirigenţie, activităţi

extraşcolare, activităţi educative cu părinţii)şi desfăşurarea activităţilor educative stabilite:

- diriginţii au fost familiarizaţi, din anii şcolari anteriori, cu machetele planificărilor anuale şi

semestriale la consiliere şi orientare, elaborate unitar la nivelul şcolii

- diriginţii au beneficiat (în format electronic, pe e-mail / pe stick) de machetele planificărilor

anuale şi semestriale la consiliere şi orientare, conform nivelului şcolar al claselor lor

- diriginţii au beneficiat (în format electronic, pe e-mail / pe stick) de macheta caietului

dirigintelui, adaptată la noile cerinţe ale consilierii şi orientării

- majoritatea diriginţilor au experienţă didactică în desfăşurarea activităţilor educative specifice

statutului de diriginte

- toţi diriginţii s-au implicat lunar în activităţi extraşcolare cu clasa pe care o manageriază;

majoritatea diriginţilor au depăşit limita minimală de 1 activitate extraşcolară / lună

- majoritatea diriginţilor au păstrat o comunicare bună şi periodică cu părinţii elevilor pe care îi

coordonează

Întocmirea calendarului şedinţelor cu părinţii pe clase / şedinţelor Consiliului Reprezentativ al

Părinţilor şi desfăşurarea acestora, conform graficului.

- diriginţii au beneficiat de tematică şi scenarii didactice pentru şedinţele cu părinţii, de machete

ale proceselor verbale pentru şedinţe/ lectorate

- majoritatea diriginţilor au respectat termenele stabilite şi au utilizat scenariile didactice propuse

Întocmirea calendarului activităţilor metodice la nivelul comisiei diriginţilor (în baza analizei

raportului comisiei diriginţilor din anul şcolar trecut) şi desfăşurarea activităţilor metodice:

- au fost prezentate prin referate teme inovative şi de interes pentru perfecţionarea activităţii

educative

Activităţi de promovare a unei culturi organizaţionale a clasei de elevi (elaborare şi promovare

împreună cu elevii de "ritualuri de socializare", de obiecte ornamentale – tablouri, flori, seturi de

fotografii reprezentative pentru clasă)

- o parte din diriginţi au inclus în orele de dirigenţie (şi în afara lor) activităţi educative de

coeziune a grupului şi ritualuri de socializare – elaborarea unui calendar cu zilele de naştere ale

Page 29: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

29

elevilor, activităţi de cunoaştere şi socializare între clase, afişarea la panoul informativ a unui set

de fotografii reprezentative, schimb de cadouri simbolice cu ocazia sărbătorilor de iarnă, afişarea

la panou a diplomelor câştigate de clasă / elevii clasei, mini-excursii de coeziune socială etc.

Activităţi de cunoaştere a particularităţilor psihosociale şi de învăţare ale elevilor şi de

management al relaţiilor psiho-afective de tip elev-elev şi elev-profesor

- toți diriginţii au prelucrat Regulamentului de Ordine Interioară al școlii la clasă;

- toți diriginții au completat fişa de monitorizare a elevilor aflaţi în situaţia de risc şcolar, la nivel

de clasă

- majoritatea diriginţilor s-au preocupat şi implicat în creşterea coeziunii clasei şi rezolvarea

situaţiilor tensionate de tip elev-elev sau elev - profesor

Activităţi de manageriere a situaţiei disciplinare a clasei

- s-a realizat o bază de date cu elevii aflaţi în situaţii de risc şcolar;

- s-a implementat (în strânsă colaborare cu Comisia de disciplină) o nouă procedură de

sancţionare/ corectare a comportamentelor inadecvate a elevilor (fumatul în şcoală, absenteism

şcolar, comportament agresiv etc.)

- în majoritatea cazurilor s-au manageriat eficient situaţiile de indisciplină sau de absenteism

şcolar (comunicare şi consiliere cu părţile implicate, implicarea şi consilierea părinţilor, aplicarea

sancţiunilor conform ROI etc.)

Activităţi consiliere şi orientare a elevilor

- derularea de activităţi consiliere si orientare, în cadrul orelor de dirigenţie (cu pondere ridicată la

clasa a VIII-a) privind programa si calendarul examenului de Evaluare Națională, traseul educativ

al absolvenţilor.

Analiza SWOT

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

Rata abandonului şcolar este scăzută;

Numărul absenţelor nemotivate ale elevilor este

mic;

Nu sunt manifestări deosebite de indisciplină ale

elevilor, fapt determinat şi de existenţa şcolii în

mediul rural;

Existenţa unui număr mediu de elevi în clasă

permite o implicare mai bună a fiecărui elev şi

cadru didactic în realizarea obiectivelor, o

observare mai directă a elevilor de către

profesori şi dirigintele clasei ;

Existenţa personalului didactic calificat în

proporţie de 100% din care majoritatea titulari,

Lipsa spaţiului şi supraaglomerarea elevilor

cu activităţi şcolare împiedică desfăşurarea

unor activităţi extraşcolare;

Nerespectarea principiului continuităţii

datorită schimbărilor survenite în încadrare

de la an la an;

Introducerea orelor de Consiliere şi orientare

la fiecare clasă, cu programa obligatorie, lasă

puţine alternative diriginţilor pentru

îndrumarea elevilor în funcţie de nevoile şi

specificul claselor, pentru alegerea unor teme

dorite de elevi spre dezbatere;

Puţine cadre didactice sunt implicate în viaţa

Page 30: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

30

permite realizarea unui învăţământ de calitate;

Relaţiile interpersonale (diriginţi-elevi,

profesori-elevi, director-profesori, profesori-

părinţi, profesori-profesori) favorizează un

climat deschis şi stimulativ;

Majoritatea diriginţilor au participat la cursurile

de formare continuă “Consiliere şi orientare “ ;

Colaborare bună cu Poliţia, dispensarul,

Biserica.

clasei în afara orelor predate la disciplina

respectivă;

Puţini diriginţi sunt implicaţi efectiv în viaţa

comunităţii locale;

Familia nu este implicată suficient în

activitatea de educare a copiilor;

Nivelul scăzut de cultură şi instruire al

părinţilor;

Starea materială precară a unor familii.

OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI

Tratarea diferenţiată până la individualizare a

elevilor favorizată de numărul mediu de elevi;

Varietatea cursurilor de perfecţionare şi formare

continuă oferite de C.C.D. şi de universităţi;

Disponibilitatea şi responsabilitatea unor

instituţii importante de a veni în sprijinul şcolii

(Primăria, Biserica, Poliţia, Dispensarul,);

Disponibilitatea altor şcoli pentru schimburi de

experienţă şi pentru acţiuni organizate în

parteneriat, în interes reciproc;

Cursuri de formare pe teme educative;

Existenta CDI (Centrului de documentare şi

informare) în şcoală ;

Postarea pe Internet (didactic.ro) a tot mai

multor teme privind consilierea şi orientarea

elevilor care pot veni în sprijinul tututror

diriginţilor;

Migrarea unor elevi către oraş pentru o ofertă

educaţională ridicată;

Inexistenţa unor repere morale solide în viaţa

elevilor, deruta morală determinată de

societate, mass media etc.;

Motivarea scăzută a cadrelor didactice din

cauza slabei diferenţieri, neţinându-se cont de

prestaţia fiecăruia la acordarea de stimulente

salariale;

Criza de timp a părinţilor datorată situaţiei

economice, conduce la o slabă supraveghere

a copiilor şi la o redusă implicare în viaţa

şcolii;

Întocmit,

Responsabil comisie prof. Soare Gina

RAPORTUL DE ACTIVITATE AL COMISIEI ,,SĂNĂTATE ȘI SECURITATE ÎN MUNCĂ’’

An școlar 2017/2018

Conform programului de măsuri de sănătate și securitate în muncă propuse spre realizare în anul

școlar 2016-2017 activitatea comisiei a vizat :

Verificarea stării tehnice a instalatiilor electrice și remedierea defecțiunilor ori de câte ori a fost necesar

Asigurarea funcționarii pompei de apa și a instalației de apă

Asigurarea funcționării instalației de încălzire centrală a școlii în condiții de siguranță

Depozitarea în condiții adecvate a materialelor în magazia școlii

Reamenajarea laboratorului de fizică-chimie, informatică.

Efectuarea instructajului specific de sănătate și securitatea muncii la elevi, personal didactic, personal

auxiliar și personal nedidactic

Efectuarea instructajului specific de protecția muncii la obiectele: fizica, chimie, biologie, educatie

tehnologică și educație fizică, informatică

Page 31: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

31

Efectuarea instructajului elevilor care au participat la activități extracurriculare desfășurate în și în afara

școlii

Discuții în cadrul orelor de dirigenție privind deplasarea elevilor la și de la școală, prelucrarea

regulamentului de ordine interioară precum și comportamentul și modul de acțiune în caz de calamități

Completarea fișelor individuale de instructaj

Constituirea dosarului privind controlul medical permanent al stării de sănătate a personalului școlii

Dotarea cu materiale informative privind legislația referitoare la sănătatea și securitatea în muncă.

Întocmit,

Responsabil comisie prof. Spatarelu Gabriela

RAPORTUL COMISIEI PENTRU PREVENIREA SI ELIMINAREA VIOLENŢEI, A

FAPTELOR DE CORUPTIE ŞI DISCRIMINĂRII ÎN MEDIUL ŞCOLAR

An şcolar 2017-2018

Componenţa comisiei :

Responsabil : Petre Ghiorghe

Membri : Dohanov Narcisa - profesor

Stanciu Sorin - profesor

Mocanu Cristian -profesor

Andrei Mircea - reprezentantul poliţiei

Teișeanu Aurel - reprezentantul comitetului de părinţi

Din informatiile pe care le avem am constatat înmulțirea alarmantă a cazurilor de violenţa în

mediul şcolar, pe fondul creşterii continue a dezinteresului faţa de şcoala şi de valorile promovate de

către aceasta, Comisia pentru prevenirea și eliminarea violenţei, a faptelor de corupţie și discriminării în

mediul şcolar şi-a propus şi a îndeplinit în anul școlar, 2017-2018, următoarele obiective :

- Implicarea cadrelor didactice și a personalului specializat în identificarea timpurie a elevilor cu

potenţial violent și a cauzelor care au determinat manifestările de violenţă ale acestora.

- Au fost iniţiate proceduri privind accesul în unitate a elevilor, cadrelor didactice, personalului

didactic auxiliar și a personalului nedidactic.

- Serviciul pe școala al cadrelor didactice a fost reorganizat în afara orelor de curs sau în zilele cu

program mai puţin încărcat.

- Conducerea unitaţii şcolare a întocmit cu sprijinul de specialitate al organelor de poliţie , planul de

paza al unitatii scolare prin care s-au stabilit reguli concrete privind accesul, paza şi circulaţia in

interiorul obiectivului.

- S-a produs o responsabilizare a elevilor cu comportament violent, evitându-se, acolo unde a fost

cazul, centrarea exclusivă pe sancţiune si eliminarea din practica educaţionala a unor sancţiuni care

contravin principiilor pedagogice.

- Cadrele didactice s-au implicat în identificarea și asistarea elevilor care au fost victime ale violenţei

școlare.

- Rolul familiei a fost reconsiderat în contextul necesitaţii prevenirii și reducerii fenomenului

violenţei scolare prin: informarea părinților cu privire la serviciile pe care le poate oferi școala în scopul

prevenirii violenţei şcolare și ameliorării relaţiilor părinţi- copii: acordarea de sprijin familiilor care

solicită asistenţa, identificarea unor părinţi-resursă, care sa se implice în activităţile de prevenire a

violenţei ;

Pe agenda întâlnirilor formale ale şcolii - Consiliului de Administratie, Consiliului Profesoral,

Consiliului Clasei, Consiliului Reprezentativ al Părinţilor, Comitetelor de Parinţi pe Clase – au fost

Page 32: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

32

incluse teme legate de prevenirea si combaterea violenţei in şcoală , a faptelor de corupţie și a

discriminării în mediul şcolar.

- În Planul de dezvoltare instituţională a fost inclusă o strategie coerentă de prevenţie și intervenţie

în cazuri de violenţă ;

Unul din cele mai importante obiective ale acestei comisii a fost transformarea R.I. din instrument

formal în mijloc real de prevenire a violenţei, a faptelor de corupţie şi a discriminării în mediul şcolar.

- În cadrul orelor de consiliere si orientare au fost dezbatute teme referitoare la violenta a faptelor

de corupţie si a discriminarii in mediul şcolar,încurajarea exprimării opiniei elevilor privind unele

situaţii ;

Pe parcursul semestrului Comisia pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală a urmărit :

. conșientizarea consecinţelor actelor de violenţă asupra propriei persoane şi asupra celorlalţi

. prevenirea apariţiei dispoziţiilor afective negative

. ameliorarea imaginii de sine

.dobândirea autocontrolului privind impulsurile violente

.administrarea chestionarelor privind nivelul, cauzele şi formele de manifestare a violenţei/ victimizării

în unitatea şcolară.

Întocmit,

Responsabil comisie prof. Petre Ghiorghe

RAPORTUL COMISIEI METODICE ,,LIMBĂ ȘI COMUICARE’’

an şcolar 2017-2018

În anul şcolar 2017-2018, comisia metodică Limbă şi comunicare prezintă aceeaşi structură

precum cea din anul şcolar anterior:

I. Subcomisia Limba şi literatura română:

- Responsabil: Dan Bianca-Alexandra (profesor de limba şi literatura română)

- Membri: Dragomir Cecilia, Cîrjan Nicoleta (profesori de limba şi literatura română)

II. Subcomisia Limbi străine:

- Responsabil: Ion Daniela (profesor de limba engleză)

- Membri: Vasilescu Liliana (profesor de limba engleză), Preda Constanța (profesor de

limba franceză), Soare Gina (profesor de limba franceză)

Comisia metodică Limbă şi comunicare şi-a desfăşurat activitățile în conformitate cu planul

managerial prevăzut pentru anul şcolar în curs şi a obținut rezultate eficiente în planul învăţării, având în

centrul atenţiei obiective precum:

- creşterea nivelului de cunoştinţe, priceperi, deprinderi şi competenţe în domeniul disciplinelor

umaniste;

- elaborarea de subiecte pentru evaluarea iniţială şi analiza rezultatelor;

- creşterea atractivităţii acestor discipline prin îmbinarea strategiilor moderne de organizare a

procesului instructiv – educativ;

- reducerea absenteismului;

- creşterea eficienţei activităţii de perfecţionare la nivelul comisiei;

- perfecţionarea continuă prin grade didactice şi prin cursuri de perfecţionare;

La începutul anului şcolar 2017-2018 s-a stabilit cadrul general de organizare a activităţii

profesorilor care fac parte din această comisie metodică.

Page 33: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

33

Responsabilii comisiei metodice (prof. Dan Bianca-Alexandra şi prof. Ion Daniela) au prezentat

Raportul de activitate din cadrul anului şcolar anterior. Domnişoara profesor Dan Bianca-Alexandra a

ȋnaintat dezbaterii şi aprobării Planul managerial şi a ȋntocmit Graficul de activități pentru comisia

metodica Limbă şi comunicare din anul şcolar 2017-2018; ȋn urma analizei, aceste documente au fost

aprobate de către membrii comisiei metodice.

În luna septembrie 2017, profesorii au participat la consfătuirile cadrelor didactice. S-au întocmit

planificările calendaristice conform legislație ȋn vigoare, până la termenul stabilit şi au fost elaborate

proiectele unităţilor de învăţare; pe parcursul ȋntregului an şcolar au fost realizate proiecte didactice,

ținându-se cont de instruirea diferențiată/ centrată pe elev/ elevii cu C.E.S./ particularitățile de vârstă ale

elevilor.

Totodată, au fost elaborate subiecte pentru testelele iniţiale, ȋn conformitate cu precizările şi cu

modelul propus de Ministerul Educației Naționale. Ȋn cadrul consfăturilor anuale, a fost oferit

un nou model de testare inițială pentru clasa a V-a. Testele, aplicate până la data de 1 octombrie 2017,

la toate clasele gimnaziale, au avut drept scop observarea, analiza şi depistarea lacunelor şi a

dificultăților din pregătirea elevilor. În urma interpretării rezultatelor de la testările iniţiale au fost

propuse măsuri de ameliorare, inclusiv programe de pregătire suplimentară pentru elevii cu dificultăţi de

învăţare. A fost realizată proiectarea activităţilor de remediere şi s-a elaborat un program de pregătire

suplimentară. ce s-a desfăşurat pe parcursul primului semestru.

De asemenea, pentru un demers didactic eficient, au fost stabilite responsabilităţile fiecărui

membru al catedrei, responsabilități regăsite şi în fişele de atribuţii. Totodată, au fost precizate

modalităţile de evaluare a activităţii fiecărui membru, potrivit reperelor din fişa de autoevaluare, propusă

în Metodologia de evaluare anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar aprobată ȋn CP

din 5.09.2017 şi ȋn CA din 25.10.2017.

Ȋn acest an şcolar, cadrele didactice au ȋntocmit programe şi planificări pentru opționalele alese

de către părinți, documente ce respectă criteriile menționate ȋn cadrul fişei de avizare. Până pe data de 11

septembrie, programele şi planificările pentru opționale au fost avizate de către doamna director Toma

Cornelia şi de către inspectorii de specialitate.

Pe data de 27 noiembrie 2017, membrii comisiei metodice au făcut propuneri privind curriculum

la decizia şcolii, realizând astfel oferta disciplinelor opționale pentru anul şcolar 2018-2019.

În primele săptămâni ale anului şcolar 2017-2018, s-a asigurat procurarea manualelor şcolare. Pentru

clasa a V-a, membrii comisiei metodice au analizat oferta de manuale avizate de către Ministerul

Educației Naționale şi au ales de comun acord manualele potrivite.

După afişarea listei ȋn care sunt menționate titlurile auxiliarelor avizate, s-au făcut propuneri

pentru achiziționarea culegerilor de exerciţii şi eseuri necesare pregătirii elevilor pentru examenul de

Evaluare Naţională.

Ȋn procesul de predare-ȋnvățare-evaluare, membrii comisiei metodice Limbă şi comunicare au

ȋmpletit armonios metodele tradiționale cu metodele didactice moderne, interactive, în scopul săvârşirii

unui învăţământ de calitate şi a unui demers didactic de excepţie, inovator, care să aducă performanţe

şcolare deosebite în viitor.

La nivelul catedrei s-au purtat discuţii privitoare la obiectivitatea evaluării, la utilizarea unor tehnici şi

instrumente de evaluare modernă. S-a realizat în permanenţă evaluarea elevilor prin teste elaborate în

conformitate cu Programa şcolară în vigoare şi cu standardele de performanţă propuse; au fost elaborate

fişe de lucru individuale, teste diferenţiate, raportate la nivelul elevilor. S-au utilizat metode variate de

evaluare incluzând evaluarea scrisă, evaluarea orală, autoevaluarea, interevaluarea, proiectul, portofoliul

educaţional al elevului.

S-au organizat şi desfăşurat programe de recuperare a materiei pentru elevii claselor V-VIII,

precum şi un program de pregătire a elevilor din clasele a VIII-a şi a VI-a pentru consolidarea noţiunilor,

în vederea susţinerii Evaluării Naţionale.

Cadrele didactice au participat la activităţile cercurilor pedagogice de specialitate şi la cursuri de

formare continuă, în încercarea de a se perfecţiona şi de a se alinia la exigenţele societăţii.

Page 34: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

34

Activităţile metodice derulate în cadrul comisiei au constat în lecţii demonstrative, proiecte,

concursuri, prezentare de referate, dezbateri, mese rotunde, după cum urmează:

• Lecții demonstrative:

✓ Pe data de 20 septembrie 2017, domnişoara profesor de limba şi literatura română, Dan Bianca-

Alexandra, a susţinut lecţia demonstrativă cu titlul Recapitulare – textul literar narativ, la clasa a

V-a, fiind asistată de către doamna inspector Ionescu Marian Cristina, care a realizat un control

tematic ȋn şcoală. Această lecție s-a desfăşurat ȋn conformitate cu noua Programă şcolară şi a

respectat activitățile propuse ȋn Compendiul oferit de către Ministerul Educației Naționale.

Obiectivele operaționale propuse prin desfăşurarea acestei lecții au fost următoarele: notarea

sentimentelor trezite ȋn urma lecturii textului-suport; menționarea personajelor prezente ȋn cadrul

textului narativ analizat; prezentarea, ȋn maximum cinci enunțuri, a evenimentelor din cadrul

textului-suport; exprimarea opiniei ȋn legătură cu atitudinea/ comportamentul personajelor din textul

citit; alcătuirea unei schițe de portret pentru două personaje din textul analizat; ȋnlocuirea titlului cu

un singur cuvânt sugestiv.

✓ ,,Structura operei literare. Lectura textului-suport <<Amintiri din copilărie>> de Ion Creangă

(Modurile de expunere. Naraţiunea la persoana I. Autor, narator, personaj. Timpul şi spaţiul

în naraţiune.)” – lecție susținută de către doamna profesor Cȋrjan Nicoleta, ȋmpreună cu elevii

clasei a VI-a de la Şcoala Gimnazială Puchenii Moşneni – 8 noiembrie 2017. Obiectivele

operaționale propuse au fost următoarele: prezentarea timpului şi a spațiului ȋn care se petrec

ȋntâmplările din textul literar analizat, evidențierea modurilor de expunere folosite de către autor,

identificarea momentelor acțiunii, ȋnțelegerea relației autor-narator-personaj, identificarea tipurilor

de personaje ce se regăsesc ȋn cadrul textului literar analizat.

✓ Susţinerea unei lecţii demonstrative la disciplina limba franceză de către doamna profesor

Soare Gina: lecţia demonstrativă cu tema La phrase interrogative a fost susţinută în data de 27

noiembrie 2017 la clasa a V-a, Şcoala Gimnazială Puchenii Moşneni. Lecţia prezentată a fost una de

predare a unor structuri gramaticale noi necesare dezvoltării competenţelor de comunicare scrisă şi

orală în contextul propoziţiilor interogative.

✓ În data de 22 martie 2018, d-na prof. Ion Daniela a susţinut lecţia demonstrativă cu titlul Favourite

sports la disciplina limba engleză. Lecţia s-a desfăţurat la Şcoala Gimnazială Puchenii Moşneni şi a

implicat elevii clasei a V-a. Scopul acestei activităţi metodice a fost oferirea de exemple de bună

practică în contextul aplicării prevederilor noilor programe şcolare la clasele a V-a în vigoare

începând cu anul şcolar 2017-2018.

✓ Ilustrarea trăsăturilor genului dramatic ȋn cadrul unor texte la prima vedere – lecție de

recapitulare şi sistematizare a cunoştințelor susținută de către domnişoara profesor Dan Bianca-

Alexandra, ȋmpreună cu elevii clasei a VIII-a de la Şcoala Gimnazială, Comuna Puchenii Mari – 13

aprilie 2018. Prin ȋmpletirea armonioasă a metodelor tradiționale cu metodele moderne activ-

participative, elevii au fost implicați activ ȋn sarcini de lucru diverse ce au ajutat la recapitularea şi

sistematizarea noțiunilor teoretice referitoare la genul dramatic.

• Concursuri şi olimpiade şcolare:

✓ Olimpiada de limba şi literatura română – faza pe şcoală (6 decembrie 2017), faza locală (16

decembrie 2017) – profesori Dan Bianca-Alexandra şi Cȋrjan Nicoleta

✓ Concursul şcolar național Comper - Comunicare– etapa județeană I – profesorii de limba şi literatura

română (19 ianuarie 2018)

✓ Concursul Şi totuşi, Eminescu ...– profesor Dan Bianca-Alexandra (15 ianuarie 2018)

✓ Concursuri lingvistice: engleză/franceză . Pe parcursul întregului an şcolar, profesorii de limbi străine

au desfăşurat programe de pregătire suplimentară cu elevii claselor a VIII-a ce au susţinut proba de

limbă engleză sau franceză în cadrul examenului pentru admiterea la profilul bilingv. În luna mai, elevii

interesaţi au susţinut această probă şi au obţinut rezultate bune, majoritatea fiind declaraţi admişi. De

exemplu, de la Şcoala Puchenii Moşneni au fost admişi 3 elevi din 5 înscrişi, iar de la Şcoala Gimnazială

Pietroşani au fost admişi 3 elevi din 4 înscrişi.

Page 35: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

35

✓ Olimpiada de limba şi literatura română – etapa județeană – profesori Dan Bianca-Alexandra şi

Cȋrjan Nicoleta (17 martie)

✓ Concursul şcolar naționalComper – Comunicare – etapa județeană II– profesorii de limba şi literatura

română (16 martie 2018)

✓ Concursul județean „Gândește și vorbește de nota 10” ediția I – 2018 (la etapa regională, Tudor

Ana Maria și Ivan Ana –Maria din clasa a VI-a au obținut mențiuni, sub coordonarea doamnei

profesor Cȋrjan Nicoleta).

• Proiecte:

✓ Proiectul „Toamna în cuvinte şi ȋn imagini…”desfăşurat pe parcursul lunii octombrie, sub

coordonarea domnişoarei profesor Dan Bianca-Alexandra. Pentru ca elevii să transpună ȋn cuvinte

frumusețea peisajului natural specific anotimpului toamna, au fost propuse spre analiză câteva

tablouri aparținând unor pictori renumiți. Elevii, organizați ȋn echipe, au observat cu atenție culorile

folosite de către pictori, elementele naturale zugrăvite şi atmosfera ce se desprinde din cadrul

tablourilor dispuse pe diapozitive. Ȋn urma acestei analize estetice, elevii au redactat compuneri

descriptive ȋn care au prezentat, folosind mijloace artistice expresive (figuri de stil şi imagini

artistice), peisajele naturale zugrăvite ȋn cadrul tablourilor observate. Derularea acestui proiecta

urmărit atingerea următoarelor obiective: dezvoltarea creativității elevilor, stimularea gustului pentru

lectură, sporirea sensibilității artistice.

✓ În perioada 30- 31.10.2017, prof. Ion Daniela a desfășurat activităţi cu elevii şcolilor gimnaziale

Pietroşani şi Puchenii Moşneni în cadrul proiectului educaţional Halloweenînregistrat cu nr. 2563

din 23.11.2017. Elevii au avut ocazia de a demonstra abilităţi de comunicare în limba engleză și de

a-şi însuşi cunoștințe asupra unor aspecte din tradiția anglo-saxonă. La finalul proiectului, a fost

întocmit un portofoliu care conţine materialele uilizate pentru conceperea activităţii şi produsele

muncii elevilor.

✓ În data de 21.11.2017, prof. Ion Daniela a desfăşurat activitatea extracurriculară Toleranţa- atributul

umanităţii, în cadrul proiectului Săptămâna educaţiei globale coordonat de prof. Soare Gina.

Activitatea s-a adresat elevilor clasei a VIII-a de la Şcoala Gimnazială Puchenii Moşneni şi a urmărit

promovarea unui comportament tolerant, anti-violent în rândul elevilor. Activitatea a promovat

valori şi principii sănătoase ce ţin de educaţia cetăţenească.

✓ Proiectul de voluntariat - Ȋmpreună suntem mai buni – (proiect desfăşurat pe parcursul ȋntregului an

şcolar). La propunerea domnişoarei profesor Dan Bianca-Alexandra, elevii care s-au remarcat prin

rezultate deosebite la disciplina Limba şi literatura română au fost de acord să ȋi ajute pe colegii

care au ȋntâmpinat dificultăți ȋn receptarea, ȋnțelegerea, memorarea şi aplicarea noțiunilor teoretice

predate la clasă. După un program bine stabilit, ȋn perechi, elevii care vor să ajute şi cei care vor să

fie ajutați s-au ȋntâlnit, după orele de curs sau ȋn timpul vacanțelor, pentru a citi cărțile indicate ȋn

fişa de lecturi suplimentare, pentru a rezolva ȋmpreună temele şi, de asemenea, pentru a efectua

diverse exerciții de gramatică şi de literatură, din cadrul unor fişe de lucru suplimentare.

✓ Toleranța, lumea mea depinde de noi – proiect desfăşurat de către domnişoara profesor Dan

Bianca-Alexandra ȋn Săptămâna educației globale (perioada 18-26 noiembrie 2017); prin derularea

acestui proiect s-a urmărit: educarea elevilor ȋn spiritul toleranței (toleranța ȋn ceea ce priveşte

diferitele culturi şi tradiții) şi al unui stil de viață nonviolent; ȋmbunătățirea relațiilor dintre elevi,

elevi-profesori, elevi-profesori-părinți; ȋnvățarea unor tehnici de rezolvare a problemelor;

promovarea unor principii democratice ȋn relațiile cu ceilalți; crearea unor alternative pozitive pentru

rezolvarea conflictelor.

✓ Ȋn săptămâna 18-22 decembrie 2017, domnişoara profesor Dan Bianca-Alexandra a

desfăşurat proiectul intitulat Ȋn aşteptarea Crăciunului, implicând elevii claselor gimnaziale de la

Şcoala Puchenii Mari ȋn activități precum: recitarea/ lectura unor poezii pe tema naturii ȋn anotimpul

iarna, intonarea unor colinde, prezentarea Legendei lui Moş Crăciun, confecționarea unor

Page 36: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

36

decorațiuni pentru bradul de Crăciun, decorarea sălii de clasă, ,,Secreat Santa”. Obiectivele acestor

activități extracurriculare au fost următoarele: conştientizarea importanței deosebite pe care o poartă

sărbătoarea Crăciunului, cunoaşterea tradițiilor specifice Crăciunului, dezvoltarea expresivității,

stimularea gustului pentru lectură, teatru şi artă, dezvoltarea abilităților artistice.

✓ Proiectul Călători ȋn Galaxia Lecturii. Biblioteca – altar, nu ȋnchisoare a cărților – desfăşurat de

către domnişoara profesor Dan Bianca-Alexandra ȋn perioada 23 aprilie – 14 mai. Cu ocaiza Zilei

Internaționale a Cărții(sărbătorită pe data de 23 aprilie 2018), elevii claselor gimnaziale de la

Şcoala Puchenii Mari au primit o bibliografie ȋn care se regăsesc propuneri de lectură, titluri de cărți

structurate după criteriul genurilor literare studiate. Din cadrul acestei liste de lecturi suplimentare,

fiecare elev şi-a ales o carte pe care a citit-o pentru a ȋntocmi o fişă de lectură, urmând indicațiile

date.

✓ Sub coordonarea Campaniei Globale pentru Educație, ediția 2018, ȋn perioada săptămânii de

acțiune pentru educație (7-13 mai 2018), pe data de 11 mai 2018, domnişoara profesor Dan Bianca-

Alexandra a desfăşurat, ȋmpreună cu elevii clasei a VIII-a, proiectul intitulat O şcoală fără

bullying. Obiectivele propuse prin desfăşurarea acestui proiect au fost următoarele: furnizarea unor

informații despre natura şi formele fenomenului numit bullying; creşterea nivelului de conştientizare

a existenței fenomenului numit bullying ȋn rândul elevilor; identificarea, prevenirea şi limitarea

fenomenului numit bullying; desfăşurarea unor activități pentru dezvoltarea abilităților emoționale,

sociale şi de management al conflictului; dezvoltarea competențelor de cooperare şi relaționare

interpersonală; formarea de atitudini şi deprinderi de comportament presocial ȋn rândul elevilor.

✓ Român pe plaiuri mioritice - proiect județean, desfășurat în parteneriat cu Școala Gimnazială

Excelsis (profesor Cȋrjan Nicoleta)

✓ Gândește și vorbește de nota 10- proiect județean, desfășurat în parteneriat cu Școala Gimnazială

Excelsis (profesor Cȋrjan Nicoleta)

• Referate:

✓ Activităţi ludice în predarea limbilor străine, referat susţinut de prof. limba engleză, Ion Daniela în

data de 18.12.2017. Scopul acestei activităţi metodice a fost acela de a sublinia necesitatea utilizării

unor tehnici şi metode moderne de predare-învăţare a limbilor străine în contextul societăţii actuale

unde mediul virtual acaparează interesul elevilor. Soluţia este declanşarea motivaţiei elevilor prin

aducerea în sala de clasă a jocului, inclusiv a jocului digital.

✓ Interdisciplinaritatea- liantul disciplinelor şcolare, referat susţinut de prof. limba franceză, Soare

Gina în data de 25.04.2018. S-a insistat pe explicarea conceptului de curriculum integrat ce

presupune conexiuni între teme sau competenţe care sunt de regulă formate disparat în interiorul

diferitelor discipline şcolare.

✓ Rolul şcolii şi al familiei ȋn asigurarea succestului şcolar – referat susținut de către doamna

profesor de limba şi literatura română, Dragomir Cecilia, pe data de 22 mai 2018 – lucrare riguros

constituită şi documentată, ce subliniază faptul că efortul şi atenția sporită a partenerilor

educaționali pentru a-i asigura elevului cele mai bune condiții ȋn care să se desfăşoare procesul

educativ, pot influența, ȋntr-o mare măsură, obținerea succesului şcolar.

• Activităţile extracurriculare s-au aflat, de asemenea, în atenţia membrilor comisiei. Dintre acestea

amintim:

✓ Săptămâna Limbilor Moderne - În data de 29.09.2017, Prof. Ion Daniela, Soare Gina şi Cîrjan

Nicoleta au organizat activitatea extracurriculară cu denumirea Language Treasures la Școala

Gimnazială Puchenii Moșneni pentru a celebra Ziua limbilor străine. Scopul activităţii a fost

conştientizarea de către elevi a importanţei cunoaşterii unei limbi străine şi dezvoltare interesului

pentru cultura şi civilizaţia altor ţări europene. În cadrul activității, elevii au prezentat referate pentru

a sublinia importanța studiului limbilor străine și au rezolvat chestionare on-line pentru a-şi testa

cunoştinţele despre ţările şi limbile europene.

Page 37: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

37

✓ Ziua Europeană a Limbilor – 26 septembrie (dezbatere despre importanța cunoașterii limbilor

străine (profesor Cȋrjan Nicoleta)

✓ Ziua Mondială a Educaţiei- 5 octombrie (profesor Dan Bianca-Alexandra) - pornind de la

comentarea unor citate despre educație aparținând unor scriitori celebri, s-a discutat despre

semnificația zilei de 5 octombrie şi despre importanța deosebită pe care o au dascălii ȋn

formarea elevilor. Ulterior, elevii au vizionat prezentarea în format Power Point cu titlul Împreună

pentru educație. Inițiative europene şi globale pentru combaterea sărăciei material şi educaționale

a copiilor; au fost expuse câteva diapozitive având ca temă educația ȋn context național şi

internațional, şcoala ideală, profesorul ideal. După ce a fost citită ,,rețeta pentru un bun profesor”,

elevii su fost solicitați să ȋşi exerseze creativitatea, redactând o compunere descriptivă de 25-30 de

rânduri, ȋn cadrul căreia să creioneze portretul profesorului ideal. Ȋn cadrul acestei compuneri, elevii

au avut ȋn vedere atât trăsăturile fizice, cât şi trăsăturile morale ce trebuie să ȋnzestreze un profesor

desăvârşit. Compunerile elevilor au fost expuse spre analiză, realizându-se ,,un tur al galeriei”.

✓ Ziua Educației - concurs de afișe cu tema Educația, singurul drum către viitor (profesor Cȋrjan

Nicoleta)

✓ Trick or Treat? Here comes Halloween!– 31 octombrie (profesor Dan Bianca-Alexandra) – crearea

unui decor fantastic, prin amenajarea sălii de clasă ȋn ton cu această sărbătoare; concurs de lectură

expresivă: citirea unor pasaje din nuvele fantastice aparținând lui Mircea Eliade, (dintre care

menționez: Domnişoara Christina, La țigănci, Nopți la Serampore, Secretul doctorului Honiberger,

Şarpele, etc.).

✓ Ziua internațională a drepturilor copiilor – 20 noiembrie (profesor Dan Bianca-Alexandra) –

realizare de postere, colaje, desene, fotografii; vizionarea unei prezentări ȋn format Power Point

despre drepturilor pe care le au copiii, conform Convenției drepturilor copilului; identificarea, ȋn

cadrul textelor literare analizate, a situațiilor ȋn care drepturile copilului nu sunt respectate;

propunerea unor soluții pentru rezolvarea situațiilor ȋn care drepturile copilului sunt ȋncălcate;

completarea schemelor date cu obligații/ ȋndatoriri asociate drepturilor indicate.

✓ 1 Decembrie. Ziua Națională a României – Unire-n cuget şi-n simțiri. (profesor Dan Bianca-

Alexandra) – intonarea imnului national, recitarea/ lectura unor poezii patriotice precum La arme, Ce-ți

doresc eu ție, dulce românie de Mihai Eminescu, Graiul neamului, Cântec de George Coşbuc, Crez de

Radu Gyr, etc.

✓ În data de 7.12.2017, Prof. Ion Daniela şi Soare Gina au desfăşurat activitatea extracurriculară E

vremea colindelorîn care au implicat elevii claselor V-VIII de la Şcoala Gimnazială Puchenii Moşneni.

Scopul activităţii a fost familiarizarea elevilor cu diverse aspecte de cultură şi civilizaţie engleză,

respectiv franceză în contexul sărbătorii Crăciunului. Au fost confecţionate ornamente şi felicitări

dedicate acestei sărbători. Cele mai reuşite creaţii ale elevilor au fost înscrise într-un concurs judeţean

realizat în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Lipăneşti, Prahova.

✓ Secret Santa și Crăciunul pe glob - prezentări PPT despre diferitele obiceiuri de Crăciun de pe glob

(profesor Cȋrjan Nicoleta).

✓ 15 ianuarie - pentru a-i aduce un omagiu poetului național Mihai Eminescu, cu ocazia ȋmplinirii a

168 de ani de la naşterea acestuia, domnişoara profesor Dan Bianca-Alexandra a desfăşurat

activitatea extracurriculară cu titlul Eminescu, un cântec din inima mea.Lirica eminesciană ȋn

imaginice a avut drept scop: ȋmbogățirea bagajului de cunoştințe legate de viața şi opera lui Mihai

Eminescu; stimularea interesului pentru lectura operelor eminesciene; dezvoltarea spirituli creativ;

obişnuirea elevilor cu spiritul competitiv, cu ȋntrecerile organizate. După ce au fost citite/ recitate

poezii semnificative din creația eminesciană, elevii claselor a V-a şi a VI-a au participat la atelierul

de pictură intitulat Lirica eminesciană ȋn imagini. Pentru această activitate, elevii au fost solicitați

să aleagă câte o poezie aparținând lui Mihai Eminescu şi să ilustreze, ȋntr-o pictură, mesajul

transmis/ decorul zugrăvit de către poet prin limbajul artistic. La final, picturile realizate au fost

expuse spre analiză ȋntr-o ,,galerie de artă”, cele mai reuşite creații fiind premiate cu diplome. Elevii

claselor a VII-a şi a VIII-a au urmărit o prezenare ȋn format Power point despre viața şi opera lui

Page 38: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

38

Mihai Eminescu. Ulterior, folosind informațiile aflate din cadrul prezentării, elevii au participat la

concursul Şi totuşi, Eminescu... Ȋntrecerea a constat ȋntr-o singură probă, scrisă, un test de 20 de

itemi, rezolvabili ȋn cel mult 60 de minute.

✓ 15 ianuarie- Eminescu, Luceafărul poeziei românești - concurs de recitare (profesor Cȋrjan

Nicoleta)

✓ Ion Creangă – mărțişorul literaturii române – 1 Martie (profesor Dan Bianca-Alexandra) - Cu

ocazia ȋmplinirii a 181 de ani de la naşterea lui Ion Creangă, pe data de 1 martie, elevii claselor

gimnaziale de la Şcoala Puchenii Mari au citit o fişă biografică şi bibliografică din cadrul căreia au

aflat, printre altele, faptul că 1 Martie nu este doar ziua ȋn care sărbătorim mărțişorul, ȋnceputul

primăverii, ci şi o zi cu semnificație deosebită pentru literatura română: pe data de 1 martie 1837 s-a

născut, ȋn satul Humuleşti, Ion Creangă, aşa cum el ȋnsuşi afirma ȋn Fragment de biografie. De

asemenea, elevii au confecționat mărțişoare cu portretul lui Ion Creangă, pe care le-au pus ȋn piept şi

au citit pasaje semnificative din operele acestui scriitor.

✓ Copacul mărțișoarelor literare - 1 Martie(profesor Dragomir Cecilia)

✓ De ziua ta, mămico! -Nobleţea naturii umane – MAMA. – 8 martie (profesor Dan Bianca-

Alexandra) Elevii su citit cu intonație câteva poezii ȋnchinate mamelor, dintre care menționez: Cea

mai scumpă de Nichita Stănescu, De ziua mamei de Elena Farago, E ziua ta, mămico de Elena

Dragoş, Şase pui şi-o biată mamă de Vasile Militaru, etc. Inspirându-se din poeziile citite, elevii au

redactat compuneri descriptive de tip portret, ȋn cadrul cărora au prezentat fizionomia şi

trăsăturile de caracter ale acesteia, folosind diverse mijloace expresive. La finalul activității, fiecare

elev a confecționat câte o felicitare pentru mama, ȋn interiorul căreia a notat poeziile ce l-au

impresionat, precum şi mesaje, urări, mulțumiri, exprimându-şi astfel recunoştința pentru ființa cea

mai scumpă de pe lume.

✓ Mamă, te iubesc!- 8 Martie(profesor Dragomir Cecilia)

✓ Ziua Internațională a Poeziei- 21 martie (profesor Dragomir Cecilia)

✓ Pe urmele lui Nichita - 31 martie(profesor Dragomir Cecilia)

✓ Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de autor – 23 aprilie, concurs de afișe prin care se

promovează lectura (profesor Cȋrjan Nicoleta)

✓ Activități extracurriculare din cadrul programul intitulat Şcoala altfel. Să ştii mai multe, să fii mai

bun. – săptămâna 26-30 martie (membrii subcomisiei metodice Limba şi literatura română): ateliere

de creație (redactarea unor compuneri descriptive de tip tablou, activități artistico-plastice), expoziții,

activități de ecologizare, activități religioase, etc.

✓ În săptămâna Școala Altfel, profesorii de limbi străine au coordonat şi desfășurat activități

extracurriculare variate, precum: Să descoperim lumea, Fenomenul bullying în şcoli, Concurs de

cultură generală, Să ne cunoaştem planeta, British culture.

✓ Biruința vieții - Învierea Domnului - aprilie(profesor Dragomir Cecilia)

✓ Ziua Europei– 9 mai(profesor Dragomir Cecilia)

✓ Ziua copilului – 1 iunie(profesor Dragomir Cecilia)

✓ Ziua Educatorului - ȋn data de 5 iunie 2018, profesorii de limbi străine au desfăşurat activităţi

extracurriculare cu tema Profesorul şi şcoala ideală.

Pe data de 6 decembrie 2017, responsabilul subcomisiei metodice Limba şi literatura română,

domnişoara profesor Dan Bianca-Alexandra, a desfăşurat etapa pe şcoală a Olimpiadei de Limba şi

literatura română, iar pe 16 decembrie 2017, a organizat etapa locală a olimpiadei, Şcoala Gimnazială

Puchenii Mari fiind unul dintre centrele de evaluare.

În vederea pregătirii pentru olimpiadă, timp de patru săptămâni, cadrele didactice (Dan Bianca-

Alexandra şi Cȋrjan Nicoleta) au desfăşurat periodic, în incinta şcolilor, meditații gratuite. Ȋn cadrul

acestor ore gratuite de pregatire suplimentară pentru performanță, elevii selectați au primit programa

pentru Olimpiada de limbă, comunicare şi literatura română şi au rezolvat, sub îndrumarea

profesorilor, subiecte ce au fost susținute la etapa locală a olimpiadelor din anii precedenți. Menționez

faptul ca orele de pregatire suplimentară s-au desfăşrat conform graficului stabilit.

Page 39: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

39

Elevii participanți la această olimpiadă au ȋnregistrat rezultate deosebite (Şcoala Gimnazială

Puchenii Mari: Pană Maria-93 p., Dumitru Elena Antonia -80,25 p., Şerban Ionuț-Valentin – 100,5 p.;

Şcoala Gimnazială Puchenii Moşneni: Drăghici Andrei-Cristian – 77,5 p., Bălan Maria-Alexia – 89,5 p.,

Mihăilescu Andreea-Mădălina – 80,5 p., Radu Elena-Rebeca – 105 p.; Şcoala Gimnazială Comuna

Tinosu: Rădulescu Briana – 91,5 p., Ştefan Maria – 66,5 p.) , calificându-se la etapa județeană, ce a avut

loc pe data de 17 martie 2018.

Pe data de 19 ianuarie 2018, elevi selectați din clasele gimnaziale au participat, sub

ȋndrumarea cadrelor didactice de limba şi literatura română, la etapa I a Concursului naţional de

competenţă şi performanţăpentru elevi si profesori intitulat Comper comunicare.

Etapa I a concursului s-a desfăşurat ȋn incinta şcolii, conform regulamentului comunicat pe site-

ul www.concursurilecomper.ro. Ȋn vederea obţinerii unor rezultate favorabile, elevii au fost implicați

ȋntr-un program de pregătiri suplimentare şi gratuite, desfăşurate ȋn incinta şcolii, conform graficului

stabilit.

Rezultatele obținute de către elevi se regăsesc ȋn dosarul subcomisiei metodice Limbă şi

literatura română, la secțiunea Concursuri.

În semestrul al II-lea al anului şcolar 2016-2017 membrii comisiei metodice Limbă şi

comunicare au desfăşurat un program de pregătire suplimentară şi cu elevii clasei a VI-a, în vederea

obţinerii unor rezultate bune la Evaluarea Naţională. Astfel, cadrele didactice au ȋntocmit planificările

pentru desfăşurarea orelor de pregătire suplimentară ȋn vederea susținerii acestei evaluări. Menționez

faptul că aceste ore de pregătire suplimentară şi gratuită s-au desfăşurat ȋn incinta şcolii, conform

graficului stabilit. Membrii comisiei au fost implicaţi în organizarea şi desfăşurarea Evaluării Naţionale

în calitate de profesori evaluatori.

Pe data de 28 februarie, domnişoara profesor de limba şi literatura română, Dan Bianca-

Alexandra, a susținut inspecția curentă I pentru gradul didactic II, sub ȋndrumarea doamnei inspector

dr. Ionescu Marian-Cristina.

Pentru această inspecție a fost pregătit un raport de autoevaluare ȋn cadrul căruia

s-a prezentat activitatea la catedră desfăşuată ȋn ultimii trei ani; de asemenea, a fost susținută o

evaluare formativă/ continuă/ de progres de către elevii clasei a VI-a şi au fost desfăşurate trei lecții

demonstrative: o lecție de comunicare, transmitere şi ȋnsuşire de noi cunoştințe intitulată Pronumele -

pronumele personal (susținută la clasa a V-a), o lecție de fixare, consolidare şi formare a priceperilor şi

deprinderilor susținută ȋn cadrul orei de opțional, intitulată Scrierea reflexivă - SCRISOAREA (la clasa a

VII-a) şi o lecție de recapitulare şi sistematizare a cunoştinţelor cu titlul Paralela ȋntre romanul

,,Baltagul” şi balada populară ,,Miorița” (susținută la clasa a VIII-a).

Ȋn urma desfăşurării acestei inspecții, domnişoara profesor a obținut calificativul Foarte

Bine.

Doamna profesor de limba engleză, Ion Daniela s-a preȋnscris la gradul didactic II şi, ȋn urma

susținerii inspecției curente 1, în data de 18 aprilie 2018 (Şcoala Gimnazială Puchenii Moşneni), sub

coordonarea doamnei profesor metodist Şteoalfă Roxana, a obținut calificativul Foarte Bine. În cadrul

acestei inspecţii, dna prof. a administrat un test de evaluare sumativă la clasa a V-a pentru care a realizat

matricea de specificaţii, interpretarea rezultatelor şi analiza SWOT. De asemenea a susţinut patru lecţii

demonstrative după cum urmează: Guess who (clasa a VIII-a, lecţie mixtă), Someone had dropped it

(clasa a VII-a, lecţie de predare), Do I have to (clasa a VI-a, lecţie mixtă), Sport (clsa a V-a, lecţie de

însuşire a vocabularului).

Pe data de 4 mai, doamna profesor de limba şi literatura română, Cȋrjan Nicoleta, s-a preȋnscris

la gradul didactic I, susținând, sub ȋndrumarea domnului inspector Mihai Morar, lecțiile: ,,Basmul

popular: <<Zâna Zorilor>> – basm cules de Petre Ispirescu (clasa a V-a, lecție de receptare a textului

literar), Adjectivul şi descrierea (clasa a VI-a – lecție de evaluare şi verificare a cunoştințelor),

,,Adverbul. Locuțiunea adverbială” (clasa a VII-a, lecție mixtă), ,,Genul dramatic: <<O scrisoare

pierdută>> de I. L. Caragiale” (clasa a VIII-a, lecție de fixare şi consolidare a cunoştințelor). Ȋn urma

desfăşurării acestei inspecții, doamna profesor a obținut calificativul Foarte Bine.

Page 40: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

40

De asemenea, doamna profesor de limba franceză, Soare Gina, s-a ȋnscris la gradul didactic I şi,

ȋn luna februarie, a susținut colocviul cu tema La compréhension orale à travers les jeux en classe de

FLE.

Pe data de 6 martie 2018, membrii subcomisiei metodice Limba şi literatura română, (prof. Dan

Bianca-Alexandra, prof. Dragomir Cecilia şi prof. Cȋrjan Nicoleta), au corectat şi au interpretat

simulările susținute de către elevii claselor a VIII-a de la Şcolile Gimnaziale Puchenii Mari, Pietroşani

şi Puchenii Moşneni. Cele 54 de lucrări au fost ȋmpărțite ȋn mod egal celor trei corectori, fiecare lucrare

fiind evaluată de câte doi profesori, respectându-se baremul de evaluare şi de notare. Dintre cei 56 de

elevi ai claselor a VIII-a, doi au fost absenți.

Responsabilul subcomisiei metodice Limbă şi comunicare, Dan Bianca-Alexandra, a interpretat

rezultatele obținute de către elevi, a completat borderourile de corectare şi de notare, a calculat media pe

clase şi procentul de promovabilitate. Astfel, 40 de lucrări din cele 54 au avut un punctaj mai mare de 5,

procentul de promovabilitate fiind de 74,07 %.

Ȋn urma interpretării rezultatelor obținute, au fost identificate următoarele puncte tari şi puncte

slabe ȋn ceea ce priveşte pregătirea elevilor: punctele tari – receptarea adecvată a mesajului din cadrul

textelor oferite spre analiză, respectarea normelor de redactare a unor compuneri argumentative,

folosirea unui vocabular adecvat conținutului, cunoaşterea unor categorii semantice; punctele slabe –

prezentarea superficială/ schematică a trăsăturilor fabulei cu/ fără exemplificarea completă, raportată la

textul-suport, compuneri narative lipsite de coerență, ce nu respectă ȋn totalitate cerința, conținutul

compunerilor a fost parțial adecvat cerinței formulate, aşezarea incorectă a textului ȋn pagină,

cunoaşterea insuficientă a mijloacelor de ȋmbogățire a vocabularului, dificultăți ȋn precizarea valorii

morfologice/ funcției sintactice a cuvintelor selectate din textul-suport, dificultăți ȋn construirea unor

fraze, respectând indicațiile date, greşeli de ortografie, greşeli de punctuația.

Pe data de 16 martie 2018, elevi selectați din clasele gimnaziale au participat, sub ȋndrumarea

profesorilor de limba şi literatura română la etapa a II-a a Concursului Național de competență şi

performanță pentru elevi şi profesori, COMPER – Comunicare.

Ȋn cadrul orelor gratuite de pregătire suplimentară, elevii au primit programa pentru participarea

la concursul Comper-Comunicare şi au rezolvat, sub ȋndrumarea cadrelor didactice, modele de teste ce

se regăsesc ȋn arhiva site-ului Comper, subiecte ce au fost susținute ȋn etapa a II-a a concursurilor din

anii şcolari precedenți (2016-2017, 2015-2016).

Grilele de răspunsuri pentru elevi, subiectele şi baremele de concurs au fost postate pe data de 15

martie 2018, după ora 20.00, pe site-ul www.concursurilecomper.ro. La ȋncheierea concursului, mentorii

au depus la secretariatul şcolii, ȋn plicuri sigilate, grilele de concurs pentru răspunsuri.

Evaluarea răspunsurilor, conform baremului de corectare, s-a realizat pe data de 19.III.2018 de

către o comisie de evaluare constituită din: mentor, un coleg de catedră, director/ director adjunct al

unității de ȋnvățământ şi un reprezentant al părinților cu rol de supraveghere a procesului de evaluare.

După ȋncheierea procesului de evaluare, mentorii au intrat pe site-ul www.concursurilecomper.ro

ȋn contul propriu, unde au introdus rezultatele obținute de către elevi (rezultatele elevilor sunt

menționate ȋntr-un tabel ce se regăseşte ȋn dosarul subcomisiei metodice Limba şi literatura română, la

secțiunea Concursuri).

Pe data de 17 martie 2018, elevi selectați din clasele gimnaziale au participat, sub ȋndrumarea

profesorilor de limba şi literatura română, Dan Bianca-Alexandra şi Cȋrjan Nicoleta, la etapa județeană

aOlimpiadei de Limba şi literatura română, ce s-a desfăşurat ȋn incinta Şcolii Gimnaziale Sfântul

Vasile din Ploieşti. Ȋn vederea obținerii unor rezultate favorabile la etapa județeană, profesorii au

desfăşurat un program de pregătire suplimentară pentru performanță, conform graficului stabilit. Ȋn

cadrul acestor ore gratuite de pregătire suplimentară, elevii participanți au primit programa pentru

Olimpiadă şi au rezolvat, sub ȋndrumarea acestora, subiecte ce au fost susținute la etapele județene ale

olimpiadelor din anii şcolari precedenți.

Pe data de 24 martie 2018, inspectorii de specialitate au postat, pe Grupul profesorilor de limba

şi literatura română, rezultatele obținute de către elevii participanți, dintre care menționez elevii: Şerban

Page 41: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

41

Ionuț-Valentin (clasa a VIII-a) – 85,5 p., Pană Maria (clasa a VI-a) – 72,5 p., Dumitru Elena-Antonia

(clasa a VIII-a) – 67,5 p. (Şcoala Gimnazială, Comuna Puchenii Mari), Bălan Alexia (70 p.), Radu

Rebecca (91,5 p.), Mihăilescu Andreea (95 p.)- a VIII-a și Drăghici Cristian (54 p.) - a V-a. (Şcoala

Gimnazială Puchenii Moşneni).

Pe data de 23 mai 2018, în intervalul orar 12.00-13.00, elevii claselor a VI-a de la Școlile

Gimnaziale Puchenii Mari, Puchenii Moşneni şi Pietroşani au susținut Evaluarea Națională. Elevilor li

s-au propus spre analiză două texte, unul în limba română şi celălalt într-o limbă modernă (limba

engleză/ limba franceză), texte ce au avut teme comune, şi anume, taberele pentru copii, respectiv

muzeele pentru copii.

Itemii construiți pentru această probă au vizat exclusiv competența de receptare a mesajului

scris. Cerințele de la I la VI au urmărit ce şi cât au înțeles elevii din textele-suport, iar cele de la VII la

X au vizat felul în care aceştia au folosit informațiile din textele-suport în scop propriu, pentru

rezolvarea unor situații asemănătoare cu cele din viața reală. În procesul de evaluare au fost luate în

considerație orice formulări/ modalități de rezolvare a sarcinilor de lucru ce corespund cerințelor.

Pe data de 24.V.2018, membrii comisiei metodice Limbă şi comunicare au analizat şi au

interpretat rezultatele obținute la Evaluare Națională de la finalul clasei a VI-a. Au fost constituite

perechi de câtev doi evaluatori având specializări diferite (limba şi literatura română şi limba engleză,

respectiv limba şi literatura română şi limba franceză), care au analizat lucrările, au încercuit codurile

corespunzătoare răspunsurilor date şi au completat fişele de evaluare, stabilind punctele tari şi pe cele

slabe identificate în cadrul fiecărei lucrări.

Aceste fişe, constituite din două părți, au fost completate de către cadrele didactice evaluatoare,

la finalul evaluării, pentru fiecare test evaluat. Prima parte a fişei de evaluare a fost completată prin

transcrierea, ȋn dreptul itemului, a codului acordat, conform clasificării din Caietul cadrului didactic, iar

cea de-a doua parte a fişei s-a completat prin utilizarea/ integrarea descriptorilor din Caietul cadrului

didactic, conform codurilor prezentate ȋn Partea I a fişei de evaluare.

De asemenea, a fost completat tabelul sintetic şi tabelul centralizator pentru testul de Limbă şi

comunicare din cadrul unui centralizator pentru rezultatele fişelor de evaluare.

La finalul procesului de evaluare, responsabilul comisiei metodice Limbă şi comunicare, Dan

Bianca-Alexandra, a realizat, ȋn cadrul unui raport, o analiză generală, notând punctele tari (receptarea

adecvată a mesajului scris din cadrul textului în limba română; folosirea adecvată a informațiilor din

textele-suport pentru a motiva alegerea făcută; capacitate de a folosi informațiile din textele-suport în

scopul precizării unei asemănări şi a unei deosebiri între acestea; ȋnțelegerea corectă a cerințelor;

asocierea corectă / adecvată a cuvintelor selectate din textele-suport; ȋncercuirea corectă a variantelor de

răspuns) şi punctele slabe (receptarea parțială a mesajului din textul în limba franceză/ limba engleză;

dificultăți ȋn folosirea informațiilor din cadrul textelor-suport pentru a justifica răspunsul dat;

construirea/ formularea unor întrebări nepotrivite pentru realizarea unui chestionar; transcrierea, din

cadrul textelor-suport, a unor cuvinte inadecvate cerinței; răspunsuri ezitante, incomplete) identificate ȋn

cadrul testelor de evaluare.

În vederea înlăturării lacunelor din pregătirea elevilor, s-au stabilit următoarele măsuri

ameliorative: rezolvarea testului în clasă, explicarea greşelilor, oferirea unor fişe teoretice cu accent pe

noţiunile care nu au fost înţelese de către elevi,exerciţii în plus, teme suplimentare, traduceri de texte în

limba engleză/ franceză pentru îmbogățirea vocabularului, momente ortografice.

Această Evaluare Națională are scop de preorientare, dascălii având astfel posibilitatea de a

aprecia progresul şcolar, precum şi orientarea şcolară adecvată fiecărui elev. Astfel, la finalul

gimnaziului, profesorii şi părinții îi vor putea îndruma pe elevi spre tipul de liceu care li se potriveşte.

Pe parcursul lunii iunie, doamnele profesor de limba şi literatura română, Dan Bianca-Alexandra

şi Cȋrjan Nicoleta au participat la un program de perfecționare intitulat ,,Noile educații şi

problematica lumii contemporane”, sub îndrumarea doamnei profesor formator, director Toma

Cornelia. Cursul s-a finalizat cu un portofoliu de evaluare ce a cuprins două teme: realizarea unui eseu,

de maxim 300 de cuvinte, cu tema Nevoia de educație permanentă şi enumerarea unor activități prin

Page 42: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

42

care se realizează educația ecologică ȋn ȋnvățământul gimnazial. Acest curs a fost util deoarece a

subliniat şi a explicat necesitatea ca educația să fie concepută ca un continuum existențial, pentru a fi ȋn

pas cu noile descoperiri ale ştiinței.

Ȋn luna iunie, membrii comisiei metodice Limbă şi comunicare au participat la şedința de

evaluare a activității didactice desfăşurate pe parcursul anului şcolar 2017-2018. Pentru ȋnceput,

fiecare cadru didactic a dat citire raportului de autoevaluare şi a completat fişa de autoevaluare/ evaluare

ȋn vederea acordării calificativului anual pentru cadrele didactice din ȋnvățământul preuniversitar,

aprobată ȋn CP din 5.09.2017 şi ȋn CA din 20.09.2017. Astfel, punctajul acordat de către fiecare cadru

didactic ȋn urma autoevaluării este următorul: prof. Dan Bianca-Alexandra – 90,5 p. – calificativ Foarte

Bine, prof. Ion Daniela - calificativ Foarte Bine, prof. Dragomir Cecilia – 86 p. – calificativ Foarte

Bine, prof. Cȋrjan Nicoleta – 88,5 p. – calificativ Foarte Bine, prof. Vasilescu Liliana – 86,5 p. –

calificativ Foarte Bine, prof. Preda Constanța – 90,5 p. – calificativ Foarte Bine, prof. Soare Gina – 91

p. – calificativ Foarte Bine.

Responsabilii comisiei metodice, prof. Dan Bianca-Alexandra şi prof. Ion Daniela, respectând

instrucțiunile Ordinului 6143/2011, privind aprobarea Metodologiei de evaluare anuală a activității

personalului didactic şi didactic auxiliar, analizează raportul prezentat de fiecare cadru didactic, ținând

cont de toate domeniile şi criteriile de performanță ce trebuie ȋndeplinite de către fiecare cadru didactic.

Responsabilii comisiei metodice au verificat veridicitatea afirmațiilor făcute şi au acordat un

punctaj obiectiv pentru fiecare persoană evaluată, după cum urmează: prof. Dan Bianca-Alexandra –

90,5 p. – calificativ Foarte Bine, prof. Ion Daniela 90 p. - calificativ Foarte Bine, prof. Dragomir Cecilia

– 86 p. – calificativ Foarte Bine, prof. Cȋrjan Nicoleta – 88,5 p. – calificativ Foarte Bine, prof. Vasilescu

Liliana – 86,5 p. – calificativ Foarte Bine, prof. Preda Constanța – 90,5 p. – calificativ Foarte Bine, prof.

Soare Gina – 91,5 p. – calificativ Foarte Bine.

ANALIZA SWOT

PUNCTE TARI:

✓ Personal didactic calificat, având competenţe necesare evaluării şi valorificării valenţelor

educative;

✓ Implicarea responsabilă şi competentă a cadrelor didactice în procesul instructiv - educativ;

✓ Parcurgerea materiei la fiecare disciplină de învăţământ, conform planificărilor calendaristice

proiectate pe unităţi de învăţare, dovedindu-se cunoaşterea în profunzime a programelor şcolare;

✓ Aplicarea unor metode şi strategii moderne în actul învăţării – predării – evaluării;

✓ Climat favorabil, bune relaţii între elevi şi profesori, între cadrele didactice;

✓ Implicarea unor elevi în activităţi diverse: simpozioane, mese rotunde, spectacole, concursuri pe

diverse teme, creaţii proprii etc.

✓ Realizarea unor instrumente de evaluare pentru observarea sistematică a elevilor; aplicarea

metodelor moderne de evaluare;

✓ Colaborarea eficientă şi productivă între membrii catedrei.

PUNCTE SLABE:

✓ Pierderea gustului pentru lectură în favoarea folosirii permanente a calculatorului;

✓ Nestăpânirea, de către elevi, a unor concepte operaţionale, specifice fiecărei discipline;

✓ Scăderea interesului pentru actul învăţării;

✓ Superficialitatea unor elevi în realizarea temelor scrise.

OPORTUNITĂŢI

✓ O bună motivaţie din partea unor elevi capabili de performanţă şi susţinerea părinţilor acestora;

✓ Disponibilitatea cadrelor didactice de a lucra suplimentar gratuit atât cu elevii capabili de

performanţă, cât şi cu cei care au lacune în cunoştinţe;

✓ Buna colaborare cu celelalte şcoli din localitate.

AMENINŢĂRI

✓ Lipsa de interes şi superficialitatea elevilor manifestate în pregătirea lecţiilor;

Page 43: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

43

✓ Elevii nu sunt preocupaţi de studiul individual;

✓ Interesul tot mai mare al elevilor pentru calculator şi internet, în defavoarea timpului pentru

studiu şi, în special, pentru lectură;

Întocmit,

prof. Dan Bianca Alexandra și prof. Ion Daniela

RAPORT ASUPRA ACTIVITĂȚII DESFĂȘURATE ÎN ANUL ȘCOLAR 2017-2018 DE CĂTRE

COMISIA METODICĂ ÎNVĂTĂMÂNT PRIMAR

ȘCOALA GIMNAZIALĂ PUCHENII MARI ȘI ȘCOALA PRIMARĂ ODĂILE

MEMBRII COMISIEI: -Mojga Elena- Aurelia, Mateescu Adina, Durbac Adina

-Dumitrache Roxana, Manea Alexandra

RESPONSABIL:-Mojga Elena-Aurelia

În anul școlar 2017-2018 membrii comisiei au dovedit interes pentru o bună pregătire a elevilor,

având permanent în vedere și perfeționarea proprie. Întreaga activitate s-a desfășurat pe baza unui grafic

de activități stabilit la începutul anului școlar, în vederea eficientizării actului educativ.

a) PROIECTAREA ACTIVITĂȚII

Pentru activitatea de proiectare a activităților, cadrele didactice din comisie au studiat programele

școlare în vigoare și alte documente ajutătoare necesare. Activitatea didactică s-a desfășurat avându-se

în vedere particulariățile specific fiecărui colectiv de elevi în parte. S-au identificat permanent resurse

informaționale adecvate conținutului stabilit, totodată selectându-se activități și situații de lucru astfel

încât acestea să capete un character antrenant, în concordanță cu nivelul clasei, cu stilurile de învățare

ale elevilor și cunoștințele anterioare, cu particularitățile de vârstă/nevoile și interesele acestora.

Proiectarea activităților extracurriculare au realizat-o corelând obiectivele curriculare cu nevoile și

interesele elevilor.

Modalitățile de realizare a activităților de învățare prevăzute în program s-au rezumat la aplicarea

metodelor și strategiilorvariate, care au condus la obținerea de rezultate foarte bune,bune și

satisfăcătoare în înțelegerea și aprofundarea conținuturilor propuse.

Metodele folosite au fost rezultatul îmbinării celor tradiționale cu cele alternative, sprijinindu-i pe

elevi în formarea unor deprinderi de învățare eficientă.

b) REALIZAREA ACTIVITĂȚILOR DIDACTICE (CURRICULARE)

În cadrul activităților de predare-învățare, cadrele didactice din comisia metodică:

• Au utilizat strategii didactice care îi determină pe elevi să participle activ la propria formare.

Pentru activități atractive s-au îmbinat metodele tradiționale cu cele moderne.

Materialele didactice au avut rolul de a oferi support active în procesul instructiv-educativ, atât

individual, în perechi cât și în grup.

• Au utilizat limbajul la nivelul achizițiilor anterioare;

• Au verificat atingerea obiectivelor prin evaluare inițială, formativă,continua urmată de

confirmarea de către părinți a luării la cunoștință despre rezultatele elevilor;

Page 44: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

44

• Au realizat ore de pregătire suplimentară a elevilor din clasele a II-a și a IV-a pentru evaluarea

națională,conform unui graphic stabilit de fiecare cadru didactic;

În anul școlar 2017-2018,toți membrii comisiei metodice au participat cu seriozitate la activitățile

cercului pedagogic și ale comisiei.Activitățile Cercului Pedagogic nr.6 s-au desfășurat la: - Școala

Gimnazială Tinosu-noiembrie 2017 cu tema „Prevenirea eșecului școlar prin tratarea diferențiată a

elevilor-exemple de bune practici ”și la Școala Gimnazială Negoiești-martie 2018, având tema

„Integrarea elementelor de educație experiențială prin intermediul activităților de tip outdoor ”.

În cadrul comisiei metodice s-au desfășurat următoarele activități:

• Octombrie 2017-analiza rezultatelor obținute la evaluările inițiale

• Decembrie 2017- referat susținut de d-na Dumitrache Roxana, Școala Primară Odăile,cu tema

,,Metode modern de predare-învățare’’

• Ianuarie 2018-referat întocmitșisusținut de d-na DurbacAdina, Școala Gimnazială Puchenii Mari,

cu tema „Modalități de dezvoltare a gustului pentru lectură”;

• Ianuarie 2018 – lecție demonstrativă susținută de d-na Mateescu Adina, Școala Gimnazială

Puchenii Mari, la clasa a II-a, Matematică și explorarea mediului, tema „Înmulțirea nr.Naturale

0-100’’ – consolidarea cunoștințelor.

• Aprilie 2018 – referat propus și susținut de d-na Mojga Elena Aurelia, Școala Gimnazială

Puchenii Mari,cu tema „ Importanța proiectului thematic în procesul de învățare”.

• Mai 2018 – lecție demonstrativă susținută de d-na Manea Alexandra, Școala Primară

Odăile,clasa pregătitoare, Comunicare în limba română –„ Sunetul și litera v”;

Activitățile din cadrul comisiei au rolul de a stabili relații de comunicare și colaborare cu privire

la achizițiile și experiențele didactice moderne eficiente.

c) IMPLICAREA ÎNVĂȚĂTORILOR ÎN DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR

EXTRACURRICULARE

Cadrele didactice din comisie au desfășurat o serie de activități extrașcolare și extracurriculare care

contribuie la atingerea obiectivelor curriculare,ale dezvoltării personale,instituționale și comunitare în

acord cu nevoile colectivului de elevi. În unele din aceste activități au fost implicați și părinții elevilor.

• S-au prezentat serbări școlare : „Vine MoșCrăciun”, „Colinde,colinde…”

• Excursii in zonele din apropierea comunei: Ploiești - la teatrul Ciufulici,Casa de Târgoveți, la

Târgoviște-Turnul Chindiei, Mănăstirea Dealu,Grădina Zoologică;

• Activități dedicate unor zile speciale precum 1 Decembrie-„Mândrucă sunt român”,24

Ianuarie-„Unirea tuturor românilor”,1 și 8 Martie 2018-„Mărțișorul literaturii romanești-Ion

Creangă”,„Mamă,dulce mamă..”,„Hristos a înviat!”-aprilie 2018, 9 Mai-„Ziua Europei”,1

Iunie –„Jocurile de altădată ,copiii de azi…”.

Aceste tipuri de activități lărgesc orizontul de cunoaștere al elevilor,dându-le posibilitatea de a aplica

și de a înțelege mai bine cunoștințele predate la clasă.

d) EVALUAREA REZULTATELOR ÎNVĂȚĂRII a fost realizată de toate cadrele didactice

din comisia metodică astfel:

• Au stabilit obiective clare ale evaluării inițiale, identificând activitățile didactice necesare

achiziționării competențelor specifice ale disciplinei. Evaluarea continua,autoevaluarea și

notarea s-a realizat conform reglementărilor legale și standardelor naționale în vigoare;

• Au fost elaborate teste de evaluare -inițială, formativă și sumativă- însoțite de obiective,

itemi și descriptori de performanță. Rezultatele evaluărilor au fost făcute cunoscute

părinților individual;

Page 45: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

45

• Pentru a menține relația familie-școală, au oferit, în cadrul ședințelor cu părinții/ore- lor

de consiliere a părinților,informații periodice referitoare la progresul fiecărui elev, la

comportamentul social al acestora,căutând împreună soluții la situațiile problematice;

• Lucrările, testele de evaluare au fost păstrate în portofoliul personal al elevului,care au

fost prezentate periodic părinților.

La sfârșitul anului școlar 2017-2018 s-a înregistrat următoarea situație de promovabilitate:

Nr.crt. CLASA NR.ELEVI ÎNSCRIȘI NR. ELEVI PROMOVAȚI

1. Pregătitoare 19 elevi 19 elevi

2. I 16 elevi 15 elevi

3. a II-a 16 elevi 16 elevi

4. a III-a 16 elevi 16 elevi

5. a IV-a 16 elevi 16 elevi

Pe parcursul anului școlar 2017-2018 elevii claselor pregătitoare, I , a II-a, a III-a și a IV-a au participat

la diverse concursuri școlare:

„COMPER” – elevii claselor pregătitoare și a IV-a;

„FORMIDABILII” – elevii claselor pregătitoare și a IV-a;

„AȘII CUNOAȘTERII” – elevii claselor I, a II-a și a IV -a.

e) FORMAREA PROFESIONALĂ

Cadrele didactice din comisie au manifestat interes pentru perfecționarea continua prin participarea

la cursuri de formare cu tematică de actualitate, atractivă, necesară în activitatea didactică de la clasă.

Astfel, doamnele prof.inv.primar Dumitrache Ana-Roxana și Manea Alexandra au urmat cursul de

formare cu tema „Mijloace multimedia în școală”,organizat la CCD Prahova, având 10 credite(cpt).

De asemenea, d-na Durbac Adina s-a înscris pentru susținerea gradului didactic definitivat.

Cu privire la asistențele la oră, s-a constatat faptul că învățătorii utilizează strategii didactice de

actualitate,în acord cu necesitățile și particularitățile de vârstă și de pregătire ale elevilor. Cadrele

didactice stăpânesc conținuturile științifice specific disciplinelor de predare,încercând să atragă elevii

prin diversitatea modalităților de desfășurare a orelor.

Noutățile care apar în domeniul educative sunt necesare creării unui mediu școlar adecvat noilor

generații de elevi, de aceea se impune ca toate cadrele didactice să se documenteze permanent cu privire

la acestea.

f) MĂSURI PENTRU REMEDIEREA UNOR DEFICIENȚE ÎN PROCESUL DE

PREDARE-ÎNVĂȚARE

Pentru elevii care au înregistrat deficiențe în receptarea cunoștințelor predate, s-au întocmit grafice

de consultații. În timpul acestor ore învățătorii au utilizat alte metode de învățare adaptate fiecărui elev,

în vederea reducerii lacunelor din bagajul de cunoștințe al elevilor.

Totodată,cadrele didactice de la clasele a II-a și a IV-a au realizat ore de pregătire suplimentară a

elevilor pentru evaluarea națională ce a avut loc la nivelul acestor clase. Pentru aceste ore suplimentare

doamnele învățătoare au întocmit grafice cu zilele și ora desfășurăriilor.

g) ATRAGEREA FAMILIE ȘI COMUNITĂȚII LOCALE ÎNTR-UN PARTENERIAT

EDUCAȚIONAL EFICIENT

În vederea obținerii unor rezultate pozitive la învățătura și disciplină s-a avut în vedere menținerea

unei relații permanente între părinți,cadre didactice și elevi.Această relație s-a manifestat prin

participarea direct a părinților în actul educativ, în sensul coștientizării și implicării în formarea și

Page 46: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

46

dezvoltarea personalității propriului copil. Acest aspect al muncii educative s-a concretizat prin ședințe

și lectorate cu părinții organizate la nivelul clasei. O importanță deosebită în menținerea acestei relații o

reprezintă ora de consiliere în cadrul căreia s-au oferit informații despre fiecare elev în parte.

Consider că părinții s-au implicat în toate activitățile clasei atunci când li s-a solicitat ajutorul.

Totodată, se poate evidenția participarea familiei în desfășurarea tuturor activităților extracurriculare și

extrașcolare, fără de care acestea nu puteau fi realizate: serbări, concursuri, excursii.

PUNCTE TARI :

• Participarea foarte bună la activitățile comisiei metodice și ale cercului pedagogic;

• Realizarea unui schimb de experiență permanent între cadrele didactice ale comisiei;

• Realizarea activităților propuse prin planul managerial;

• Existența unui climat favorabil de lucru în cadrul comisiei;

• Varietatea activităților extracurriculare.

PUNCTE SLABE

• Întârzierea predării unor material școlare( diverse documente);

• Utilizarea mai redusă a mijloacelor moderne în cadrul lecțiilor;

• Nerealizarea tuturor asistențelor propuse.

Ca scop principal pentru anul școlar viitor vom avea în vedere reducerea cauzelor care duc la

insuccese școlare,oferindu-le elevilor și părinților condiții de învățare și de formare în concordanță

cu necesitățile și personalitatea lor.

Întocmit,

Responsabil comisie metodică prof.înv. primar Mojga Elena-Aurelia

COMISIA METODICĂ ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR -ȘCOALA GIMNAZIALĂ PIETROȘANI-

RAPORT ASUPRA ACTIVITĂŢII DESFĂŞURATE ÎN ANUL ȘCOLAR 2017/2018

În anul şcolar 2017-2018, Comisia Metodică Învățământ Primar – Școala Gimnazială Pietroșani

a fost constituită conform art. 65, art. 66 și art. 67 din ROFUIP OMENCS nr. 5079/31.08.2016 -

TITLUL V -Organisme funcționale și responsabilități ale cadrelor didactice; CAPITOLUL I- Organisme

funcționale la nivelul unității de învățământ; SECȚIUNEA a 3-a Catedrele/Comisiile metodice și a

reunit în structura sa 5 cadre didactice:

1.Popescu Ioana Gabriela – responsabil Comisie, grad I, 18 ani vechime

2.Bucur Daniela – secretar Comisie, grad definitiv, 22 ani vechime

3.Mateescu Maria-membru, grad I, 41 ani vechime

4.Stan Aurelia-membru, grad I, 39 ani vechime

5.Stan Marian-membru, grad I, 43 ani vechime

Membrii comisiei au fost preocupaţi pentru continua perfecţionare, pentru pregătirea elevilor în

vederea obţinerii performanţei, a rezultatelor bune şi foarte bune. Comisia metodică a învățătorilor și-a

desfășurat activitatea conform graficului de activităţi întocmit, membrii comisiei participând însă și la

alte activităţi organizate în școală. Climatul existent a fost unul de colaborare, activitățile desfășurate

având menirea de a eficientiza actul educativ.

Fiecare cadru didactic a respectat şi s-a bazat (atât la nivelul muncii individuale cât şi colective)

pe unităţile de competenţă, urmărind indicatorii de performanţă, respectându-şi responsabilităţile la

nivelul colectivului, dar şi al comisiei metodice.

Page 47: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

47

În general, activităţile propuse și realizate și-au îndeplinit obiectivele stabilite, obţinându-se

următoarele rezultate:

I. CURRICULUM

Proiectarea activităţii la nivelul învăţământului primar s-a realizat prin dezvoltarea de

competenţe, prin însuşirea de cunoştinţe pe baza abordării transdisciplinare și transcurriculare a

conţinuturilor programelor şcolare.

Conceperea planificărilor calendaristice s-a făcut în funcţie de durata semestrelor, și au fost

realizate respectând programele şcolare în vigoare (cls pregătitoare, cls. I, cls. a II-a – OMEN nr.

3418/2013, iar cls. a III-a, a IV-a – OMEN nr. 5003/2014). De asemenea, s-a ţinut cont de noile

reglementări elaborate de MEN, precum şi de recomandările primite din partea inspectorilor de

specialitate – scrisoarea metodică: ,,REPERE PRIVIND DEFĂŞURAREA ACTIVITĂŢILOR ÎN ANUL

ŞCOLAR 2017/2018-ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR’’.

Problematica specifică claselor pregătitoare și I - IV ne-a preocupat în mod deosebit pe

învăţătorii de la aceste clase. Împreună am conceput, aplicat şi analizat o serie de probe de evaluare

inițială a elevilor. Pe baza concluziilor stabilite, în cadrul ședinței Comisiei din luna octombrie 2017, s-

a conturat demersul didactic cel mai eficient la nivelul fiecărui colectiv.

Învăţarea centrată pe elev a făcut ca fiecare dintre noi să concepem şi să desfăşurăm activităţi de

învăţare în concordanţă cu particularităţile individuale, dar şi cu cerinţele standard; s-a respectat curba

de efort a elevilor, dar şi nevoia de reînvăţare, ameliorare, dezvoltare.

Pentru că obiectivele învăţării au fost definite clar, periodic s-a realizat compararea

conţinuturilor proiectate cu cele realizate şi replanificarea unora dintre ele, conform unor situaţii

concrete, astfel încât fiecare elev să înveţe în ritmul său propriu de învăţare.

Toţi membrii comisiei metodice au demonstrat seriozitate şi promptitudine în participarea la

activităţile desfășurate în cadrul cercului pedagogic şi în cadrul comisiei metodice, prestaţia lor fiind

dominant activă, luările de cuvânt sau materialele prezentate costituind secvenţe didactice în deplin

acord cu tematica pusă în discuţie.

În cadrul Comisiei Metodice s-au susţinut următoarele activităţi:

*Masă rotundă (15 septembrie 2017):

-raport al CM pe anul școlar 2016-2017

-organizarea activității CM pentru anul școlar 2017-2018

-prelucrarea scrisorii metodice: ,,REPERE PRIVIND DEFĂŞURAREA ACTIVITĂŢILOR ÎN

ANUL ŞCOLAR 2017/2018-ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR’’

-prezentare OM 4787/30.08.2017- Teste Naționale și OM 4576/9.08.2017 – auxiliare școlare

*Masă rotundă (16 octombrie 2017): analiza testelor inițiale pe clase și stabilirea strategiei de

abordare a metodelor de lucru.

*Activitate metodică în cadrul Cercului pedagogic nr. 6 al învăţătorilor

În data de 23 noiembrie 2017 , toți membrii Comisiei au fost prezenți la activitățile desfășurate

în cadrul Cercului pedagogic al învăţătorilor cu tema ,,Prevenirea eșecului școlar prin tratarea

diferențiată a elevilor – exemple de bune practici” susținute de Şcoala Gimnazială, Comuna Tinosu

(școala gazdă), cu structuri - Şcoala Primară, sat Predeşti și Şcoala Primară, sat Pisculeşti (şcoli

asociate).

*În data de 15 decembrie 2017, membrii comisiei au asistat la activitatea demonstrativă

susţinută la cls. pregătitoare, de d-na învățătoare Bucur Daniela-,,Adunarea cu 5” -disciplina

Matematică și Explorarea Mediului.

*De asemenea în cadrul Comisiei a fost dezbătut, în luna ianuarie (19.01.2018) , referatul cu

tema ,,Managementul clasei de elevi – învățătorul manger’’, susținut de doamna învățătoare

Popescu Ioana Gabriela.

Page 48: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

48

*În luna februarie (26.02.2018) d-l învățător, Stan Daniil Marian, a prezentat referatul:

,,Relația școală-familie-comunitate’’. După discuții pe această temă, au fost prelucrate OM 3027/2018

– Anexa 2 privind utilizarea auxiliarelor în școală și OM 4787/2017 referitor la Calendarul desfășurării

EN 2018.

*Activitate metodică în cadrul Cercului pedagogic nr. 6 al învăţătorilor

În data de 29 martie 2018, toți membrii Comisiei au fost prezenți la activitățile desfășurate în

cadrul Cercului pedagogic al învăţătorilor cu tema ,,Integrarea elementelor de educație experiențială

prin intermediul activităților de tip outdoor’’ la Școala Gimnazială „Prof. Oprea Mihai”, Negoiești

(școala gazdă); Școala Gimnazială „Antonie Vodă”, Popești (şcoala asociată)

*În luna aprilie (23.04.2018) d-na învățătoare, Stan Aurelia, a prezentat referatul:

,,Dezvoltarea creativității la școlarul mic’’.

*În data de 8 mai 2018, membrii comisiei au asistat la activitatea demonstrativă susţinută la

cls. I, de d-na învățătoare Mateescu Maria -,,Literele x, X” -disciplina Comunicare în limba română.

*Masă rotundă (19 iunie 2018):

- Analiza testelor sumative și a rezultatelor testelor de Evaluare Națională

- prezentarea raportului de autoevaluare de către fiecare membru al Comisiei și acordarea

calificativului anual pe perioada 2017-2018

Toate aceste activităţi au reprezentat ocazii deosebite pentru stabilirea unor conectori de

comunicare directă, a unor achiziţii şi experienţe didactice moderne şi eficiente. Modul de desfășurare și

opiniile participanților sunt prezentate în procesele verbale din dosarul Comisiei.

II. COMUNICARE

În vederea realizării unei comunicări interpersonale elevi - învăţător, fiecare dintre noi a selectat

modalităţi de comunicare adecvate diverselor situaţii. Pe parcursul activităţilor instructiv-educative s-a

adoptat o atitudine echilibrată, calmă, liniştită păstrând o relaţie de colaborare şi cooperare cu elevii,

favorizând astfel existenţa unui climat deschis şi în acelaşi timp responsabil, fapt prin care elevii au

căpătat încredere în propria persoană.

În contextul facilitării comunicării elev-elev, munca în perechi, în grup restrâns sau lărgit, a dat

rezultate deosebite, aceştia dovedind că ştiu să respecte în mare parte regulile grupului de învăţare.

Concretizarea acestor acţiuni s-a făcut prin conceperea, realizarea şi prezentarea unor acţiuni cu caracter

formativ şi educativ la nivelul şcolii cu diverse ocazii.

De un real folos ne-a fost comunicarea între noi, colegii, colaborând pentru o mai largă şi

temeinică formare a elevilor noştri, în acţiunile claselor completându-ne reciproc. Eficientizarea

demersului didactic s-a realizat mai ales printr-o abordare inter şi transdisciplinară, limbajul utilizat fiind

specific unor domenii conexe.

III. FORMAREA ELEVILOR

Pentru ca motivaţia să existe din toate punctele de vedere, fiecare învăţător a amenajat spaţiul de

lucru, respectând ambientul corespunzător: condiţiile de igienă, aspect informativ, formativ, estetic,

toate acestea facilitând diversificarea formelor de organizare, a instruirii conform particularităţilor de

vârstă şi individuale.

În vederea formării instrumentelor fundamentale şi a aptitudinilor de comunicare, am consolidat

deprinderi de citit-scris, socotit, explorare/investigare, interpretare pe baza observaţiilor directe sau a

experienţei de viaţă personală .

Dezvoltarea capacităţii de învăţare s-a realizat prin abordarea unei diversităţi de forme de

învăţare: învăţarea reciprocă, metoda cubului, ciorchinelui, chestionarului, observaţiei directe, fonetico

analitico-sintetică, susţinerea şi explicarea unei noţiuni pe baza studiului individual.

În acest fel, elevii claselor primare au dovedit în urma aplicării probelor de evaluare formative

însuşirea competenţelor corespunzătoare perioadei de studiu.

Page 49: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

49

IV. EVALUAREA

Evaluarea rezultatelor şcolare s-a realizat prin folosirea celor trei tipuri de evaluare, dar şi

apelând la strategii de evaluare alternativă.

Aprecierea rezultatelor şcolare s-a făcut prin elaborarea descriptorilor de performanţă pentru

unităţi de conţinut grupate în diverse moduri, încât să corespundă standardelor de performanţă, prin

stabilirea probelor de evaluare conform obiectivelor și conceperea ulterioară (ca urmare a concluziilor

în urma analizei acestora ) a modalităţilor de ameliorare şi dezvoltare, Evaluările au fost însoțite de

observaţii şi aprecieri, folositoare elevilor, dar şi părinţilor în ideea sprijinirii actului de învăţare. Elevii

au fost notaţi obiectiv și ritmic, rezultatele fiind consemnate de fiecare dată în catalogul clasei şi în

carnetele elevilor.

De asemenea, în vederea pregătirii elevilor de clasa a II-a și a IV-a pentru Evaluarea Națională,

învațătorii de la aceste clase, Stan Marian și Popescu Ioana au desfășurat ore de pregătire săptămânală,

conform unui grafic depus la dosarul comisiei. Au fost respectate toate prevederile Metodologiei de

organizare și desfășurare a Evaluării Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a si a VI-a în anul școlar

2017-2018, aprobată prin OMENCȘ nr. 3051/12.01.2016, susținerea examenului desfășurându-se

conform procedurilor în vigoare și fără semnalarea unor situații deosebite. Rezultatele la Evaluarea

Națională la clasele II-IV au demonstrat că elevii și-au format competențele fundamentale, la Limba

Română și Matematică, prevăzute de programa școlară, dar și faptul că testele au avut un grad mediu de

dificultate.

V. RELAŢIA FAMILIE- ŞCOALĂ

Pentru obţinerea unor rezultate deosebite la învăţătură şi disciplină s-a menţinut o relaţie

permanentă între părinţi şi cadrele didactice, prin informarea periodică a acestora. Acest aspect al muncii

educative s-a concretizat prin şedinţe şi lectorate cu părinţii, organizate la nivelul clasei,dar și prin

consultaţii săptămânale cu părinţii.

Triunghiul educaţional şcoală – elev – familie şi-a definit dimensiunile reale în cadrul unor

activităţi comune la care părinţii au avut o participare directă, o ocazie propice în sensul conştientizării

şi implicării în formarea şi dezvoltarea profilului personalităţii propriului copil.

VI. FORMAREA PROFESIONALĂ/PERFECŢIONAREA

În fiecare membru al comisiei a existat interesul şi deschiderea către perfecţionarea profesională,

prin actualitatea problemelor pe care le-au dezvoltat în dezbateri.Formarea noastră continuă s-a realizat

pornind de la identificarea propriilor nevoi, în urma autoevaluării obiective, dar şi subiective.

Concret, fiecare membru al comisiei şi-a întocmit portofoliul la nivelul standardelor, urmărind

eficienţa acestuia în demersul didactic la nivelul fiecărui colectiv.

Studiul individual a constituit de asemenea o modalitate eficientă de formare continuă cu

aplicarea în demersul didactic a noutăţilor metodologice.

D-na institutor, Bucur Daniela, s-a înscris în acest an școlar la examenul de obținere a gradului

didactic II, în semestrul al II-lea susținând preinspecția .

VII. ACTIVITĂŢI EXTRAŞCOLARE ŞI EXTRACURRICULARE

Pe parcursul semestrului I cadrele didactice din învățământul primar au desfăşurat şi s-au

implicat în numeroase activităţi extraşcolare şi extracurriculare. (graficul desfășurării acestora se

regăsește în dosarul Comisiei de proiecte și programe educative)

În cadrul activităţilor curriculare şi extracurriculare, acţiunea pedagogică s-a centrat în egală

măsură pe formarea competenţelor, a capacităţilor intelectuale de bază, a atitudinilor şi

comportamentelor dezirabile la elevi, calitatea acestor performanţe asigurându-se prin utilizarea

preponderentă a metodelor interactive, activ - participative precum şi prin raportarea problematicii la

experienţele copiilor.

Page 50: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

50

În acest semestru cadrele didactice și elevii ciclului primar au desfășurat, în manieră proprie,

activități extracurriculare cum ar fi:

- marcarea unor evenimente importante: - Ziua Educației

- Ziua Națională a României

- Sărbătoarea Crăciunului

- marele poet Mihai Eminescu

- Unirea Principatelor Române

- serbări școlare;

- activităţi practice pe diverse teme sau legate de diverse anotimpuri;

- vizionare de spectacole pentru copii în parteneriat cu Teatrul de păpuși Constantin Marica

,,Trilby PFA’’;

- activități desfășurate în colaborare cu părinții;

- participare la concursuri școlare, obținându-se următoarele rezultate:

* în cadrul Festivalului – Concurs regional de arte vizuale ,,Magia Crăciunului”, înscris în

calendarul activităților educative regionale și interjudețene 2017, fără finanțare M.E.N., pozitia 259,

organizat de Școala Gimnazială Măgurele, Prahova :

Premiul I -SECȚIUNEA PICTURĂ CLASA I – elev Preda Mihai

Premiul II -SECȚIUNEA COLAJE/FELICITĂRI CLASA I – elev Dinu Amedeea

- SECȚIUNEA PICTURĂ CLASA a III-a – elev Popescu Daria Teodora

- SECȚIUNEA PICTURĂ CLASA a IV-a – elev Panduru Sara

Premiul III - SECȚIUNEA PICTURĂ CLASA I – elev Panduru Adrian

* în cadrul Festivalului – Concurs Regional ,,Cupa Unirii – Centenar 2018’’, înscris în calendarul

activităților educative regionale și interjudețene 2018, organizat de Clubul Copiilor Sector 1, București:

Premiul I – ansamblul de dansuri populare ,,Mugurași de Primăvară’’

*în cadrul Festivalului – Concurs ,,Pe-o gura de rai’’ etapa națională organizat de Direcția

județeană pentru tineret și sport Vrancea, Clubul de dans ,,Armonia’’ Focșani

Premiul I – ansamblul de dansuri populare ,,Mugurași de Primăvară’’

* în cadrul Festivalului – Concurs Național Folcloric ,,Izvoare covăsnene’’-ediția XIX, înscris în

calendarul activităților educative extrașcolare 2018, organizat de Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe și

Clubul Copiilor Covasna

Premiul II – ansamblul de dansuri populare ,,Mugurași de Primăvară’’

*în cadrul Festivalului – Concurs Județean ,,Festivalul salcâmului înflorit’’, ediția a III-a

2018, Bucov înscris în calendarul activităților educative județene 2018, organizat de Școala Gimnazială

,,Constantin Stere’’, comuna Bucov:

Premiul II – ansamblul de dansuri populare ,,Mugurași de Primăvară’’

*în cadrul Festivalului – Concurs Interjudețean de folclor pentru elevi ,,Flori de munte’’,

ediția a VII-a 2018, Cheia-Măneciu înscris în calendarul activităților educaționale CAER 2018,

organizat de Liceul Tehnologic Măneciu:

Premiul II – ansamblul de dansuri populare ,,Mugurași de Primăvară’’

* în cadrul Festivalului – Concurs Naționall ,,Generația Mileniului III’, ediția a XV-a

înscris în calendarul activităților educative CAEN 2018, organizat de Clubul Copiilor Sector 2,

București și Palatul Național al Copiilor:

Premiul II – ansamblul de dansuri populare ,,Mugurași de Primăvară’’

Pe parcursul anului școlar, 2017-2018, a fost derulat proiectul educativ: ,,Lumea

lecturilor”, sub coordonarea d-nelor înv. Popescu Ioana și Bucur Daniela, în parteneriat cu

Editura Arthur, București și Biblioteca Școlii Gimnaziale Pietroșani, având ca scop cultivarea în

rândul elevilor a plăcerii de a citi şi conştientizarea de către aceştia a importanţei pe care o are lectura în

construirea şi desăvârşirea personalităţii lor.

Page 51: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

51

De asemenea, d-l înv. Stan Marian a continuat să îndrume pașii elevilor din clasele primare,

alături de d-l prof. coregraf Petre Sorin, în lumea dansului popular, coordonând activitatea

ansamblului de dansuri ,,Mugurași de primăvară’’.

PUNCTE TARI

-Realizarea activităților propuse în planul managerial

-Cadre didactice calificate

-Prezența foarte bună la activitățile comisiei metodice

-Implicarea cadrelor didactice în activitățile desfășurate

-Existența unui climat favorabil de muncă între elevi şi profesori, precum și între cadre didactice

-Realizarea unui util schimb de experiență între cadrele didactice

-Diversitatea activităților extracurriculare

-Existența unor cercuri școlare

-Relaţie bună/constructivă cu părinţii şi reprezentanţii comunităţii

-Un procent foarte mare de elevi promovați

PUNCTE SLABE

-Lipsa unor instrumente de stimulare a elevilor participanţi la activităţile educative

extracurriculare și extrașcolare

-Neimplicarea în proiecte educaționale interjudețene/naționale/internaționale

-Neparticiparea la cursuri de formare

Întocmit,

Responsabil de comisie metodică, prof. înv. primar Popescu Ioana Gabriela

RAPORT ANUAL AL COMISIEI METODICE A ÎNVĂŢĂTORILOR

Şcoala Gimnazială Puchenii Moşneni și Şcoala Primară Miroslăveşti

AN ŞCOLAR 2017 – 2018

ANALIZA DE NEVOI

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

• Personal didactic cu o bună pregătire metodico-

ştiinţifică, cu competenţe în domeniu şi o bogată

experienţă profesională;

• Menţinerea, la un nivel ridicat, peste 90%, a

ponderii posturilor didactice ocupate de titulari;

• Existenţa unui număr foarte mare de cadre didactice

calificate, cu gradul didactic I, ceea ce

demonstrează un grad ridicat de profesionalizare a

carierei didactice;

• Existenţa unui număr de patru cadre didactice

instruite pentru predarea-învăţarea în sistem

integrat, aceastea fiind persoane resursa/ mentori

pentru debutanți, dar și pentru restul învăţătorilor

din şcoală ;

• Participarea la programe de formare/dezvoltare

profesională a cadrelor didactice din şcoală.

• Distanţa dintre şcolile ce alcătuiesc comisia

împiedică realizarea unor activităţi comune.

• Inegalitatea numărului de elevi la clasă poate

produce o varietate a timpului efectiv acordat de

cadrul didactic fiecărui elev în parte

• Interacţiunea directă cu părinţii elevilor este mai

anevoioasă întrucât provin din sate diferite

Page 52: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

52

• Iniţierea a 2 proiecte educative la nivelul ciclului

primar, în vederea desfăşurării activităţilor

extraşcolare şi extracurriculare;

• Încheierea unor parteneriate pentru participarea la

proiecte educative cuprinseîn C.A.E.J., C.A.E.R. şi

C.A.E.N.;

• Încurajarea performanţei – număr mare de elevi

participanţi şi premianţi la concursurile şi

olimpiadele şcolare;

• Implicarea activă a unor părinţi în activităţile

educative şcolare şi extraşcolare;

• Asigurarea unui flux continuu de informaţii între

membrii comisiei metodice a învăţătorilor

OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI

• Strategia Ministerului Educaţiei Naţionale privind

îmbunătăţirea calităţii şi a eficienţei sistemului de

educaţie şi de formare profesională;

• Legea asigurării calităţii în educaţie;

• Colaborări eficiente evidenţiate prin parteneriate

educaţionale şi participare la cursuri de formare şi

dezvoltare profesională;

• Sprijinirea elevilor cu rămâneri în urmă la diferite

discipline de studiu prin elaborarea şi aplicarea

planurilor remediale (planurilor individualizate de

învăţare).

• Slaba motivaţie financiară a personalului didactic;

• Existenţa unor cauze externe, care generează

situaţii de absenteism şi de abandon şcolar ;

• Declinarea responsabilităţilor asumate de către

părinţii elevilor, privind rolul lor, de principal

partener educaţional, al şcolii .

CURRICULUM

Cadrele didactice au respectat programa școlară specifică clase, au avut programele școlare în

vigoare la portofoliu, au întocmit planificările calendaristice conform legislației în vigoare până la

termenul stabilit, au întocmit planurile unităților de învățare. Au realizat proiectarea activității,

planificările calendaristice și cele ale unităților de învățare în format electronic, folosind antetul şcolii şi

cel specific ministerului..

Proiectarea didactică au întocmit-o pe baza rezultatelor obținute la evaluarea inițială de la

începutul anului școlar și pe baza particularităților de nevoi ale elevilor. Astfel,şi-au adaptat activitățile

de învățare – îndeosebi sub raportul conținutului, al formelor de organizare și al metodologiei didactice

– la posibilitățile diferite ale elevilor, la capacitatea de înțelegere, ritmul de lucru proprii unor grupuri de

elevi sau chiar fiecărui elev în parte.

Au prezentat oferta educațională pentru discipline opționale, dar, la cererea părinților, s-a realizat

doar la clasa a3a de la Şcoala Gimnazială Puchenii Moşneni la disciplina limba franceză.

Au utilizat strategii didactice care au asigurat caracterul aplicativ al învățării și formarea

competențelor specifice prin faptul că prognozele didactice și schițele de lecție au fost în concordanță cu

planul de învățământ și programa școlară, a existat, de asemenea, o concordanță între competențele

specifice, obiectivele operaționale, conținuturi, activități de învățare, metodele didactice și mijloacele

folosite, au ținut cont în realizarea proiectelor și a schițelor de lecție de instruirea diferențiată, de

particularitățile de vârstă ale elevilor și s-au bazat pe instruirea centrată pe elev. Auales optim

conținutul lecțiilor (accesibilitate, actualitate, relevanță, grad de dificultate, grad de încărcare cu detalii,

Page 53: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

53

corelat cu nevoile elevilor, cu resursele propuse și cu obiectivele vizate). Au structurat logic și echilibrat

conținutul lecțiilor, au proiectat situații de învățare variate ca formă de organizare, mod de intervenție al

cadrului didactic în timpul învățării, mod de comunicare, mod de producere a învățării, mod de

prelucrare a informațiilor și de aplicare a cunoștințelor, metodologie, mijloace de învățământ, au

proiectat sarcini de lucru pentru formarea competențelor elevilor, au proiectat lecții de tipuri diferite,

structurate după modele variate, corelate cu specificul clasei de elevi, cu conținuturile abordate

transdisciplinar şi intradisciplinar, cu competențele vizate.

Au conceput și realizat activități instructiv-educative variate, nuanțate în raport cu diferențele

dintre elevi. Şi-au adaptat activitatea școlară, prin conținutul ei și prin programul de lucru, intereselor și

aptitudinilor elevilor, particularităților lor de vârstă (sarcini de lucru diferențiate). Au folosit forme de

organizare a activității diferite: pe grupe, în perechi,frontal sau individual. Au facilitat activitatea

independentă a elevilor și am alternat activitatea în grup cu munca independentă. Au aplicat cu succes

metode activ-participative, predominând cele moderne. Datorită valențelor formative pe care le dețin

metodele contemporane activ-participative (asigurarea unui demers interactiv al actului de predare-

învățare-evaluare, valorificarea și stimularea creativității și imaginației elevilor, dezvoltarea motivației

pentruînvățare, crearea cadrului favorabil pentru aplicarea cunoștințelor dobândite),le-au utilizat în

procesul instructiv: conversația, observarea, jocul de rol, metoda cubului, brainstormingul, ciorchinele,

copacul ideilor ș.a. Au realizat lecții din perspectiva transdisciplinară, întrucât transdisciplinaritatea este

adecvată pentru toate nivelurile de abilitate intelectuală ori stil de învățare.

În cadrul activităților la clasă au folosit manualele şcolare şi auxiliare curriculare, elevii lucrând

pe culegeri de la Editurile Carminis,Paralela 45,Intuitext,Sinapsisşi Joy, iar în completare s-a lucrat pe

fișe xeroxate din alte auxiliare de la diferite edituri, toate având acceptul Ministerului; au realizat diverse

mijloace didactice ce au fost necesare în predare( jetoane, imagini diferite, planșe, jocuri ș.a.); mereu au

prezentat rezultatele obținute de elevi în cadrul întâlnirilor lunare desfășurate cu părinții, au valorizat

aceste activități prin realizarea unor portofolii și expoziții cu exemple de bună practică( expoziții

realizate pe holurile școlii sau în sala de clasă), au utilizat mijloacele TIC în cadrul orelor de

curs(folosind calculatorul din clasă,telefonul propriu, retroproiectorul din sala de clasă), având în vedere

eficiența acestora în demersul didactic, au participat la activitățile extracurriculare de la nivelul școlii,

au întocmit documentația specifică organizării și desfășurării acestor activități, toate fiind înregistrate la

secretariat și având avizul domnului director și al consilierului educativ.

Competența de „a învăța să înveți” este esențială pentru formarea unei atitudini adecvate pentru

învățarea pe tot parcursul vieții. În vederea formării acestei competențe, au promovat studiul individual

în rezolvarea unor sarcini de lucru creative, dar și studiul în echipă în rezolvarea unor sarcini de lucru,

exemplificând aceste aspecte în şedinţele realizate în acest an şcolar, în cadrul lectoratelor cu părinții

ACTIVITĂŢI CURRICULARE ŞI EXTRACURRICULARE

Au proiectat la începutul anului școlar diverse activități extracurriculare de tipuri diferite și

structurate după modele variaterealizate pe baza consultării elevilor și părinților, activități pe care le-au

realizat pe tot parcursul anului școlar:

- „Educație = Viață!”. Ziua Internațională a Educației(octombrie)

- ,,1Decembrie-unirea tuturor românilor,,(noiembrie)

- „Uite, vine Moș Crăciun!”(decembrie)

- „Iarnă eminesciană”(ianuarie)

- „Ziua cititului împreună”(februarie)

- „ La mulți ani, mami!”(martie)

- „ Eroi au fost, eroi sunt încă!” / „Să ne cinstim eroii neamului”– depunere de coroane de

flori la Monumentul eroilor de la Biserica Puchenii Moşneni(mai)

- ,,Ziua educatorului,,(iunie)

- „Istoria vie a automobilului ” –excursie tematică (iunie).

Page 54: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

54

Cercuri pedagogice la care au participat toti membrii comisiei metodice:

- Şcoala Gimnaziala Tinosu-(noiembrie)

-Şcoala Gimnaziala Negoieşti-(martie)

Lecţii demonstrative şi referate desfăşurate de membrii comisiei metodice în anul şcolar

2017-2018:

- octombrie-referat susţinut de d-na învăţătoare Tudor Vasilica de la Şcoala Gimnazială

Puchenii Moşneni -,,Rolul metodelor interactive în eficientizarea învăţării,,

- decembrie –referat susţinut de d-na învăţătoare Bolnavu Cornelia de la Şcoala Primară

Miroslăveşti având titlul ,,Valorificarea folclorului în ciclul primar,,

- ianuarie-lecţie demonstrativă susţinută de d-ra învăţătoare Florescu Roxana de la Şcoala

Gimnazială Puchenii Moşneni având ca subiect ,,Metode de rezolvare a problemelor-

metoda grafică,,.

- februarie-lecţie demonstrativă susţinută de d-na învăţătoarePreda Georgeta de la Şcoala

Gimnazială Puchenii Moşneni având ca subiect ,,Operaţii cu nr. naturale în concentrul 0-30,,

- aprilie –referat susţinut de d-na învăţătoare Banciu Nicoleta de la Şcoala Gimnazială

Puchenii Moşneni având titlul ,,Copil creativ, profesor creativ’’

- mai –referat susţinut de d-na învăţătoare Moraru Gherghina de la Şcoala Primară

Miroslăveşti .

EVALUAREA REZULTATELOR ÎNVĂȚĂRII

Procent de promovabilitate

97%

98%

98%

99%

99%

100%

100%

2015/2016 2016/2017 2017/2018

Faţă de anii şcolari trecuţi se observă o scădere uşoară a ratei de promovare la clasele primare, un

elev a rămas repetent în clasa a2a la Şcoala Gimnazială Puchenii Moşneni.Părinţii au fost sfătuiţi să

intocmească pentru elevă dosar CES, evaluarea psihologică facută de un psihologsugerând necesitatea

unui profesor itinerant(IQ-56 ),dar aceştia au refuzat cu înverşunare.

Pentru o eficiență sporită a învățării s-au utilizat în procesul didactic diverse tipuri de evaluare,

au utilizat în mod adecvat scopurilor educaționale toate tipurile de evaluare. Pentru a face învățarea mai

atractivă pentru elevi, au folosit metode și instrumente complementare de evaluare: observarea

sistematică a comportamentului elevilor, chestionarul, proiectul, portofoliul, autoevaluarea. Au asigurat

Page 55: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

55

transparența criteriilor și a rezultatelor activităților de evaluare prin elaborarea de indicatori și

descriptori de performanță pentru fiecare test de evaluare, potrivit standardelor curriculare de

performanță, prin comunicarea acestor indicatori și asigurarea permanentă a feed-back-ului.

Scopul evaluării nu a fost o ierarhizare a elevilor, ci cunoașterea nivelului real al elevilor, astfel

încât au avut un punct de plecare în planificarea activităților de învățare, aprofundare, dezvoltare și

recuperare. Au elaborat un plan de măsuri pentru problemele identificate ca urmare a aplicării testului

inițial, plan pe care l-au urmărit pe tot parcursul anului școlar. Au centralizat rezultatele testelor

aplicate, le-au interpretat și au stabilit planul de măsuri ameliorative. Măsurile propuse pentru

ameliorarea deficiențelor întâlnite la evaluarea inițială au fost urmărite pe tot parcursul anului,

rezultatele finale dovedind un interes real în remedierea problemelor. Astfel, făcând o analiză

comparativă a rezultatelor de la testarea inițială cu rezultate de la evaluarea sumativă, se poate remarca

un progres semnificativ (dosarul cu EVALUAREA din cadrul Portofoliului). Probele de evaluare

sumativă la CLR și MEM au fost realizate respectând metodologia în vigoare: obiective, conținuturi,

itemi, descriptori de performanță, centralizare rezultate, interpretare, plan de măsuri ameliorative.

La clasele aIIa şi aIVa s-au lucrat săptămânal câte 3sau 2 teste model pentru evaluarea naţională în

perioada martie –aprilie,conform graficului depus la secretariatul şcolii.Rezultatele înregistrate au fost

înaintate conducerii şcolii sub forma raportului final asupre evaluării naţionale.

PUNCTE TARI

-subiectelepropusepentruevaluarerespectăprogrameleşcolareclasei a 2aşi a4a

-elevii au avut la dispoziţiemodele de subiecte,

iarîncadrulpregătiriisuplimentarerealizatesăptămânalînperioadamartie-mai, elevii s-au familiarizat cu

structuraacestora

-subiectele au avut un grad mediu de dificultate,iarbaremele de notare au surprinsmaimultevariante de

răspunsuri

-evaluarea a costituit un prim pas înevaluarea de la clasa a 8a,eleviifiindobişnuiţitreptat cu

condiţiileunuiexamenserios

-la evaluare am inregistrat o prezenţă de 100%, fiindîncurajaţisăparticipetoţielevii ,indiferent de

nivelulcognitiv al acestora

-părinţii au fostimplicaţi permanent, fiindinformaţi la sedinţesauprinmesajescrisedesprecalendarul de

desfăşurare, rezultateleevaluării ,aulucrat ca temămodele de teste,auachiziţionatculegeri cu teste

model,avizate de MEN(de la EdituraParalela 45)

PUNCTE SLABE

-elevii au datrăspunsurigreşite la întrebări simple, cerinţelefiinduneorinepermis de -am

întălnitmultegreşeli de scriere, propoziţiifărălogică

-texteleconcepute de copii au respectattoatecerinţele, dar nu au fostexpresive

-testele de la scrisşicitit au fostrealizateaproapeîntotalitate, pecând la matematică au fostsicerinţe care nu

au avutdelocrezolvare-cod 99

-timpulpentruclasa a2a artrebuiprelungitmăcarcât o oră de curs(mulţielevi au spuscă nu au

avuttimpsăcitească 9 paginiîn 30 de minute-la MEM)

-itemiiartrebuiclarformulaţi(itemul 6 de la MEM a avutîntrebareaneclară)

OPORTUNITĂŢI

-realizareaorelordiferenţiat, înfuncţie de interesulşicompetenţeleindividuale ale elevilor

-abordareaevaluării din perspectivacentrăriipecompetenţe

-elaborareatestelor de evaluare la clasădupămodelulcelorstandardizatepentrufamiliarizareatimpurie cu

acestea

Page 56: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

56

-proiectareasecvenţelor de învăţare cu accent pestandardele de performanţăspecificeclasei la cere se

lucrează

-realizareaplanurilorremedialeindividualizate

-identificarea de strategiipentruîncurajarealecturiiînrândulelevilor(infiinţareabiblioteciiclasei,acluburilor

de lectură, a lecturiisuplimentareobligatoriiinsoţită de exerciţii de analiză e tc)

-păstrareauneilegăturipermanente cu famila ,pentruinformareaînlegătură cu situaţiaşcolară a elevilor

-efectuarea de exerciţii de exprimareliberăaideilorînsituţiişi la discipline diverse

-constituirea de instrumente de evaluareasemănătoareîncadrulcomisieimetodice

-descoperireaunorcompetenţeuimitoare la elevi care nu şi le expunîntimpulorelor de curs

AMENINŢĂRI

-demotivarea de a maiînvăţa a elevilor care nu au obţinutrezultatebune

-creareauneistări de emotivitateaccentuată cu prilejulevaluărilorulterioare

-creareaunor false conflicteîntreelevi-părinţişipărinţi-profesoripebazaînţelegeriievaluăriişi a

rezulteloracesteia

-,,clasificarea,, profesorilordupărezultateleevaluării(în fond, acesteastabilesc o stare

actualăşiluareaunormăsuri de recuperare) , darşi a elevilor

-supraîncărcareaprogramuluielevilor cu orele de

pregătiresuplimentarăpenreuevaluărilenaţionaleşiapariţiauneistări de obosealăcronică, manifestată la

eleviprinagitaţie, neatenţie, violenţă

-dezorientareapărinţilorprinapariţiacodurilor,care nu suntfolositedecât la

acesteevaluărişipresupunmulteexplicaţii la informărileindividuale ale părinţilor(trebuiearătategreşelile,

pentrucă nu suntmarcateînnici un felpelucrări;am 4 mameanalfabete care

înţeleggreşeliledupăculoarearoşie)

FORMAREA PROFESIONALĂ CONTINUĂ

Preocuparea pentru o perfecționare continuă s-a concretizat în participarea la Consfătuirea

învățătorilor organizată de Şcoala Gimnazială Poienarii Apostoli la începutul anului școlar, precum și

prin participarea activă la cercurile pedagogice. Au fost valorificate competențele dobândite la cursurile

de formare din anii precedenți prin redactarea documentelor

Participări la diferite activităţi:

-Seminarul Etweinning(organizat de Colegiul Tehnic Toma Socolescu(adeverinţa nr.3861-

24.11.2017)

-Evenimentul ,,Vet în Prahova,,(organizat în cadrul săptămânii europene a competenţelor

profesionale de Colegiul Tehnic Toma Socolescu(adeverinţa nr.3862-24.11.2017)

-Simpozion,,Ziua drepturilor omului,,(organizat la Biblioteca Judeţeană Nicolae Iorga Ploieşti de

Fundaţia Adolescenţa în 8.12.2018, adeverinţă nr.23-11.12.2017)

-Seminarul ,,Integrarea activităţilor STEM în procesul de predare-învăţare –evaluare(organizat în

colaborare cu CCD Prahova în 9.05.2018, cu certificat de participare).

CONTRIBUȚIA LA DEZVOLTAREA INSTITUȚIONALĂ ȘI LA PROMOVAREA

IMAGINII UNITĂȚII ȘCOLARE

De-a lungul acestui an școlar membrii comisiei au avut o preocupare constantă pentru promovarea

unei imagini credibile, dinamice și coerente a instituției noastre, prin asigurarea unui cadru optim pentru

diseminarea experiențelor de succes și a bunelor practici. Astfel, s-au realizat diverse filmulețe sau

aspecte foto de la evenimentele școlii, diverse lecții sau activități deosebite, aspecte prezentate părinților

Page 57: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

57

la ședințele avute, afișate pe holul școlii și distribuite pe Facebook(având acordul scris al părinţilor de a

folosi imagini cu copiii).

Am participat la dezvoltarea de parteneriate și proiecte educaționale în vederea dezvoltării

instituționale prin atragerea de parteneriate educaționale cu:

-Fundaţia pentru Ştiinţe şi Arte Paralela 45(protocol de colaborare nr.419-13.06.2016)

-Şcoala Gimnazială nr.2 Lugoj (concursul naţional ,,Feeria primăverii ediţia a 4-a, înscris în

CAEJ 2017-2018, poziţia 225)

Promovarea imaginii școlii în comunitate s-a concretizat prin participarea elevilor la concursuri

și prin obținerea unor premii :

• Concursul Comper matematică (înscris în Calendarul Concursurilor Naţionale Şcolare

organizate în anul 2017-2018 fără finanţare MEN, nr.3076-17.01.2018):

• Concursul Comper-comunicare (înscris în Calendarul Concursurilor Naţionale Şcolare

organizate în anul 2017-2018 fără finanţare MEN, nr.3076-17.01.2018):

• Concursul,,Detectiv în lumea literară,, (organizat de Şcoala Gimnazială

H.Berthelot,înscris în CAERI2018,poziţia 834, domeniul cultural artistic,ediţia a 4-a,27 aprilie 2018):

(diploma nr.284 -27 aprilie 2018)

• Concursul naţional de cultură generală,,Aşii cunoaşterii,,(aprobat în CAER 2018,fără

finanţare MEN,Anexa nr.7 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr.3076-17.01.2018, pag.43, la

poziţia 1919, organizat de Şcoala Gimnazială nr.2 ,,Diaconu Coresi,, Braşov:

• Concursul Naţional,,Feeria primăverii,, (proiect aprobat în Calendarul ISJ Timiş pentru

anul şcolar 2017-2018, poziţia 225, organizat de Școala Gimnazială Nr. 2 Lugoj).

Întocmit,

Responsabil comisie metodică prof. înv. primar Tudor Vasilica

RAPORT DE ACTIVITATE Comisia metodică: Matematică, Științe și Tehnologii

An școlar: 2017-2018

Activitatea comisiei metodice in anul școlar 2017/2018 s- a desfașurat in conformitate cu

obiectivele stabilite in planul managerial de la începutul anului școlar.

Activitățile metodice s-au desfașurat dupa graficul prevăzut și au avut următoarele teme:

1.Organizarea activității comisiei pentru noul an școlar.

-Întocmirea planificărilor pe baza dezbaterilor de la consfătuirile cadrelor didactice.

Planificările au fost întocmite de toți membrii comisiei in conformitate cu cerințele programele școlare

elaborate de către minister și cu criteriile stabilite la consfătuirile cadrelor didactice desfășurate la

începutul anului școlar.

-Selectarea manualelor alternative pentru noul an școlar.

2.Evaluarea inițială- etapă esențiala în proiectarea didactică.

Testele initiale aplicate de catre domnii profesori au fost întocmite urmărind obiectivele generale

ale disciplinei la nivelul gimnazial.

Analizele realizate de către membrii comisiei au fost structurate pe:

-Obiective urmărite;

-Tipuri de subiecte aplicate;

Page 58: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

58

-Statistica notelor pe clase;

-Concluzii ;

-Măsuri de ameliorare și recuperare a lacunelor.

Concluziile desprinse în urma acestor testări au avut următoarele elemente comune:

-majoritatea elevilor claselor manifestă lacune in utilizarea noțiunilor fundamentale;

- în general există mari dificultăți în utilizarea corectă a conceptelor specifice.

Măsurile care s- au impus ar putea fi sintetizate în:

-Proiectarea unitaților de învățate și abordarea lecțiilor la un nivel căt mai accesibil,individualizat și

diferențiat;

-Evaluarea ritmică și adoptarea unor măsuri corective;

-Întocmirea și respectare strictă a unor programe de recuperare cu elevii care necesită acest lucru;

-Elaborarea unor teste cu dificultate gradată și aplicare lor pe parcursul anului școlar;

-Urmărirea evoluției rezultatelor elevilor prin notele la teze, mediile semestriale și anuale.

3. Noutăți în legislația învațământului.

- Metodologia activităților de formare continuă.

4. Activități în cadrul comisiei.

Semestrul I

1.În luna octombrie membrii comisiei:

- au analizat și ales variantele de manuale, avizate de Ministerul Educației Naționale, pentru clasa a V a.

- au stabilit un program de remediere necesar elevilor care au înregistrat rezultate nesatisfăcătoare în

urma aplicării testelor inițiale.

2.În luna noiembrie: - lecție demonstrativă la matematică – prof.Băican Doina.

- referat cu tema:’’Metode și tehnici de cunoaștere și caracterizare pshiopedagogică a elevilor’’- prof.

Ion Liliana.

- propuneri privind curriculum la decizia școlii pentru anul școlar 2018-2019.

-prelucrarea cerințelor ROFUIP aprobate prin OM NR.5079/2016 cu privire la legalitatea încheierii

mediilor,ritmicitatea notării (art.112-129).

3.În luna decembrie : - lecție demonstrativă la matematică- prof.Badea Violeta.

- referat cu tema:’’Factori perturbatori în evaluare’’- prof. Badea Violeta.

4.În luna ianuarie: - referat cu tema:’’Responsabil și responsabilitate în activitatea didactică’’

- prof. Petre Ghiorghe

Semestrul al II-lea

1.În luna februarie : - lecție demonstrativă la chimie- prof. Drăghici Elena.

- referat cu tema:’’Blocaje și bariere în comunicarea didactică’’- prof. Drăghici Elena.

2. În luna martie: -lecție demonstrativă la biologie- prof. Ghiță Nadia.

-raport privind măsurile adoptate pentru ameliorarea rezultatelor înregistrate la simularea

Evaluării Naționale la clasa a VIII a

– participare la Concursul Național COMPER-MATEMATICĂ

- prof. Petre Ghiorghe.

3.În luna aprilie : - referat cu tema: ’’Alimentația sănătoasă’’-prof. Soare Vasilica.

4. În luna mai : - lecție demonstrativă la educație tehnologică- porf. Spătărelu Gabriela.

Domnii profesori de matematică, fizică și biologie au fost implicati în EVALUAREA

NAȚIONALĂ A ELEVILOR DE CLASA A VI A.

• S-a respectat graficul pregătirii elevilor in vederea susținerii Evaluării Naționale.

• Membrii comisiei au participat la cercurile pedagogice de specialitate.

D-na profesoară Ion Liliana,a participat ca și profesor asistent la Olimpiada de fizică- etapa județeană

ce s-a desfășurat la Colegiul Național ‘’Spiru Haret’’.

Page 59: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

59

Responsabilul comisiei, Ion Liliana,a efectuat asistențe la ore atât pe semestrul I cât și pe semestrul al

II –lea.

Membrii comisiei s-au străduit să utilizeze cât mai mult metodele și mijloacele moderne în procesul

instructiv –educativ în scopul realizării unui învățământ de calitate care să aducă performanțe școlare.

Întocmit,

Responsabil comisie metodică prof. Ion Liliana

COMISIA METODICĂ OM SI SOCIETATE

RAPORT ASUPRA ACTIVITĂŢII DESFĂŞURATE ÎN ANUL ȘCOLAR 2017/2018

Structura Comisiei metodice a reunit cinci cadre didactice, trei titulari cu gradul didactic I:

Toma Cornelia, Stanciu Sorin, Dohanov Narcisa și doi suplinitori, Stan Florea și Ion Oana Roxana.

Acestia s-au dovedit a fi înzestrați cu harul metodic şi profesionalismul dascălului ce urmăreşte

eficienţa şi pragmatismul cunoştinţelor predate elevilor.

Anul acesta comisia a inclus și noua disciplina introdusă pentru studiu la clasa a-V-a, Educaţie

Socială, disciplină predată cu succes de profesorii titulari ai şcolii.

Membrii comisiei au fost preocupaţi pentru continua perfecţionare, pentru pregătirea elevilor în

vederea obţinerii performanţei, a rezultatelor bune şi foarte bune. Comisia metodică si-a desfăsurat

activitatea conform graficului de activităţi întocmit, membrii comisiei participând însă si la alte activităţi

organizate în scoală. Climatul existent a fost unul de colaborare, activitățile desfășurate având menirea

de a eficientiza actul educativ.

În general, activităţile propuse si realizate și-au atins obiectivele stabilite:

a) întocmirea documentelor de planificare şi proiectare didactică;

b) ridicarea nivelului de pregătire şi de perfecţionare profesională prin cursuri, programe;

c) implicarea învăţătorilor în realizarea lecţiilor model precum şi a activităţilor extracurriculare;

d) întocmirea planului de măsuri pentru remedierea unor deficienţe apărute pe parcursul

traseului predare – învăţare;

f) atragerea familiilor într-un parteneriat educaţional eficient.

Ca urmare a atingerii ţintelor stabilite, s-au obţinut următoarele rezultate:

a) Întocmirea documentelor de planificare şi proiectare didactică

Membrii comisiei şi-au elaborat documentele de planificare, proiectare şi evaluare didactică.

Există în fiecare dascăl elementul de creativitate care duce la personalizarea proiectării, în funcţie de

potenţialul intelectual şi de zestrea de abilităţi şi deprinderi specifice fiecărui colectiv în parte.

b) Ridicarea nivelului de pregătire şi de perfecţionare profesională

În fiecare membru al comisiei a existat interesul şi deschiderea către perfecţionarea profesională,

prin participarea la cursuri de formare cu tematici atractive prin actualitatea problemelor pe care le-au

dezvoltat în dezbateri şi ateliere de lucru.

În cadrul asistenţelor efectuate la ore s-a constatat că stăpânesc conţinuturile ştiinţifice proprii

disciplinelor predate, că folosesc strategii didactice moderne şi adecvate particularităţilor de vârstă şi

pregatire ale claselor, demersul didactic fiind bine conceput şi aplicat .

c) Implicarea profesorilor de arte si educatie fizica în realizarea lecţiilor model precum şi a

activităţilor extracurriculare

Toţi membrii comisiei metodice au demonstrat seriozitate şi promptitudine în participarea la

activităţile desfășurate în cadrul cercului pedagogic şi în cadrul comisiei metodice, prestaţia lor fiind

dominant activă, luările de cuvânt sau materialele prezentate costituind secvenţe didactice în deplin

acord cu tematică pusă în discuţie sau declinată practic de propunători.

Page 60: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

60

În cadrul Comisiei metodice s-au susţinut următoarele activităţi:

• SEPTEMBRIE 2017 – Aplicarea testelor initiale la istorie si geografie.

• OCTOMBRIE 2017 - RAPORTUL activităţii comisiei/ catedrei pe anul şcolar 2016-2017;

adoptarea planului managerial al comisiei “Om şi societate” pe anul şcolar 2017-2018; Prof.

coord. Dohanov Narcisa

• OCTOMBRIE 2017 – Discutarea rezultatelor testelor initiale si a masurilor ce trebuie luate.

• OCTOMBRIE 2017 - MODALITĂŢI de adaptare a predării-învăţării la stilurile de învăţare a

elevului. Utilizarea eficientă a metodelor şi mijloacelor didactice clasice şi moderne în acest

sens. – Referat prezentat de prof. Dohanov Narcisa.

• NOIEMBRIE 2017 – Propuneri privind curriculum la decizia scolii pentru anul scolar 2018-2019

– membrii comisiei.

• NOIEMBRIE 2017 – Prezentare privind semnificatia evenimentelor istorice 1 decembrie/24

ianuarie, Ziua Unirii. – Prof. Stanciu Sorin.

• DECEMBRIE 2017 - Traditii si obiceiuri de iarnă - „Bucuria Naşterii Domnului” –Catedra de

religie.

• FEBRUARIE 2018 - prezentarea şi adoptarea planului tematic pe semestrul al II-lea.

• MARTIE 2018 - Celebrarea Zilei Mondiale a Apei – Dezbateri coordonate de prof. Toma

Cornelia și Ion Roxana.

• APRILIE 2018 – Activități extracurriculare, participarea la slujbele religioase în Saptamana

Luminata. Activitati practice sustinute de catedra de religie.

• MAI 2018 - Înălţarea Domnului la Cer şi Ziua Eroilor – Activitate interdisciplinară sustinută

de prof. Dohanov Narcisa și Stanciu Sorin.

- Metode Complementare de evaluare – Referat sustinut de prof. Ion Roxana

• IUNIE 2018 - Analiza rezultatelor obtinute in anul scolar - Masă rotundă

- Evaluarea cadrelor didactice si acordarea calificativelor – Toate cadrele didactice

au obținut calificativul “Foarte Bine”.

Toate aceste activităţi au reprezentat ocazii deosebite pentru stabilirea unor conectori de

comunicare directă a unor achiziţii şi experienţe didactice moderne şi eficiente.

La nivelul fiecărui colectiv de elevi s-au organizat activităţi extracurriculare judicious selectate şi

proiectate, prin ele învăţătorii continuând de fapt actul de predare învăţare început la nivel de clasă. A

există o paletă de astfel de activităţi de tipul excursiilor, vizite la muzee, vizionări de spectacole de

teatru, circ, drumeţii în spaţiul local, concursuri între clase, serbări şcolare.

d)Întocmirea planului de măsuri pentru remedierea unor deficienţe apărute pe parcursul

traseului predare – învăţare

Profesorii au întocmit graficele consultaţiilor cu elevii care înregistrează deficienţe în receptarea

cunoştinţelor predate. În cadrul acestor ore au făcut apel la alte tehnici de învăţare, corespunzătoare

situaţiei fiecărui elev. În urma unei astfel de monitorizări didactice elevii au dovedit însuşirea

competenţelor corespunzătoare la sfârşitul anului şcolar.

g) Atragerea familiilor într-un parteneriat educaţional eficient

Triunghiul educaţional şcoală – elev – familie şi-a definit dimensiunile reale în cadrul unor

activităţi comune la care părinţii au avut o participare directă, o ocazie propice în sensul conştientizării

Page 61: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

61

şi implicării în formarea şi dezvoltarea profilului personalităţii propriului copil. Pentru a menţine relaţia

familie - şcoală , am oferit în cadrul şedinţelor cu părinţii dar şi a celor de consiliere informaţii periodice

şi chiar zilnice. Chestionarele aplicate părinţilor şi completate cu responsabilitate de către aceştia au

reliefat faptul că se implică în problematicile generale ale şcolii, dar şi cele specifice ale colectivului de

elevi .

PUNCTE TARI

-Realizarea activitatilor propuse prin planul managerial

-Prezenta foarte buna la activitatile comisiei metodice

-Implicarea majoritatii cadrelor didactice in activitatile desfasurate

-Existența unui climat favorabil de muncă în cadrul comisiei

-Realizarea unui util schimb de experienta intre cadrele didactice

-Diversitatea activitatilor extracurriculare

PUNCTE SLABE

-Intârzierea predării anumitor materiale școlare (situatii, materiale, documente)

-Utilizarea în mică măsură a mijloacelor moderne (calculator, videoproiector) în cadrul lecțiilor

-Nerealizarea tuturor asistențelor propuse

Pentru anul şcolar 2018-2019 vom avea în vedere să eliminăm cauzele care au dus uneori la

mici insuccese sau neîmpliniri şi să oferim părinţilor şi elevilor ocazii de învăţare şi de formare în

conformitate cu personalitatea şi nevoile lor.

Întocmit,

Responsabil de comisie metodică prof.Dohanov Narcisa

COMISIA METODICĂ ARTE ȘI EDUCAȚIE FIZICĂ

RAPORT ASUPRA ACTIVITĂŢII DESFĂŞURATE ÎN ANUL ȘCOLAR 2017/2018

Structura Comisiei metodice a reunit 3 cadre didactice care s-au dovedit a fi, prin modul în care

au gândit şi au prestat actul didactic, înzestrate cu harul metodic şi profesionalismul dascălului ce

urmăreşte eficienţa şi pragmatismul cunoştinţelor predate elevilor.

Membrii comisiei au fost preocupaţi pentru continua perfecţionare, pentru pregătirea elevilor în

vederea obţinerii performanţei, a rezultatelor bune şi foarte bune. Comisia metodică și-a desfășurat

activitatea conform graficului de activităţi întocmit, membrii comisiei participând însă si la alte activităţi

organizate în scoală. Climatul existent a fost unul de colaborare, activitătile desfăsurate având menirea

de a eficientiza actul educativ.

În general, activităţile propuse si realizate si-au atins obiectivele stabilite:

a) întocmirea documentelor de planificare şi proiectare didactică;

b) ridicarea nivelului de pregătire şi de perfecţionare profesională prin cursuri, programe;

c) implicarea învăţătorilor în realizarea lecţiilor model precum şi a activităţilor extracurriculare;

d) întocmirea planului de măsuri pentru remedierea unor deficienţe apărute pe parcursul

traseului predare – învăţare;

f) atragerea familiilor într-un parteneriat educaţional eficient.

Ca urmare a atingerii ţintelor stabilite, s-au obţinut următoarele rezultate:

Page 62: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

62

a) Întocmirea documentelor de planificare şi proiectare didactică

Membrii comisiei şi-au elaborat documentele de planificare, proiectare şi evaluare didactică.

Există în fiecare dascăl elementul de creativitate care duce la personalizarea proiectării, în funcţie de

potenţialul intelectual şi de zestrea de abilităţi şi deprinderi specifice fiecărui colectiv în parte.

b) Ridicarea nivelului de pregătire şi de perfecţionare profesională

În fiecare membru al comisiei a existat interesul şi deschiderea către perfecţionarea profesională,

prin participarea la cursuri de formare cu tematici atractive prin actualitatea problemelor pe care le-au

dezvoltat în dezbateri şi ateliere de lucru.

c) Implicarea profesorilor de arte și educație fizică în realizarea lecţiilor model precum şi a

activităţilor extracurriculare

Toţi membrii comisiei metodice au demonstrat seriozitate şi promptitudine în participarea la

activităţile desfășurate în cadrul cercului pedagogic şi în cadrul comisiei metodice, prestaţia lor fiind

dominant activă, luările de cuvânt sau materialele prezentate costituind secvenţe didactice în deplin

acord cu tematică pusă în discuţie sau declinată practic de propunători.

În cadrul Comisiei metodice s-au susţinut următoarele activităţI:

✓ Activitate didactică- luna noiembrie Ion Roxana – Lectie demonstrativa “Culori calde .culori

reci”

✓ Activitate didactica extracuriculara-luna noiembrie-Mocanu Cristian-Concurs Sportiv

✓ Activitate didactică- luna decembrie – Popescu Mihaela – Clubul de muzica-Colinde de Craciun

✓ Activitate didactica-luna decembrie-Mocanu Cristian-Lectie demonstrativa

✓ Activitatea didactica-luna ianuarie-Mihaela Popescu-referat-Strategii specifice de predare-

formare a cunosntintelor muzicale la elevi

✓ Activitatea didactica-toti membri-raport pe semestrul 1-luna februarie

✓ Activitate didactica-luna martie –Ion Roxana –referat - Creativitate si inovatie in cadrul orelor

de educatie plastica in ciclul gimnazial

✓ Activitatea didactica luna aprilie- Creativitate si inovatie in cadrul orelor de educatie plastica in

ciclul gimnazial

✓ Activitate didactica luna mai-Popescu Mihaela –Lectie demonstrativa- Opera

Toate aceste activităţi au reprezentat ocazii deosebite pentru stabilirea unor conectori de

comunicare directă a unor achiziţii şi experienţe didactice moderne şi eficiente.

La nivelul fiecărui colectiv de elevi s-au organizat activităţi extracurriculare judicios selectate şi

proiectate, prin ele profesorii continuând de fapt actul de predare învăţare început la nivel de clasă. A

există o paletă de astfel de activităţi de tipul excursiilor, vizite la muzee, vizionări de spectacole de

teatru, circ, drumeţii în spaţiul local, concursuri între clase, serbări şcolare.

PUNCTE TARI

-Realizarea activitatilor propuse prin planul managerial

-Prezenta foarte buna la activitatile comisiei metodice

-Implicarea majoritătii cadrelor didactice in activitatile desfasurate

-Existența unui climat favorabil de muncă în cadrul comisiei

-Realizarea unui util schimb de experienta intre cadrele didactice

-Diversitatea activitatilor extracurriculare

PUNCTE SLABE

-Intârzierea predării anumitor materiale școlare (situatii, materiale, documente)

-Utilizarea în mică măsură a mijloacelor moderne (calculator, videoproiector) în cadrul lecțiilor

-Nerealizarea tuturor asistențelor propuse

Page 63: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

63

Pentru anul şcolar 2018-2019 vom avea în vedere să eliminăm cauzele care au dus uneori la

mici insuccese sau neîmpliniri şi să oferim părinţilor şi elevilor ocazii de învăţare şi de formare în

conformitate cu personalitatea şi nevoile lor.

Întocmit,

Responsabil de comisie metodică prof. Ion Oana Roxana

RAPORT DE ANALIZĂ A ACTIVITĂȚII COMISIEI METODICE A EDUCATOARELOR

DIN COMUNA PUCHENII MARI - AN ŞCOLAR 2017-2018

Creșterea și educarea copiilor este cea mai deplină și sensibilă bucurie a viitorului umanității.Copiii

sunt unici și ritmul acumulărilor ,transformărilor și evoluției lor este diferit.

Locul potrivit pentru educarea copilului este grădinița. Anul școlar a debutat în condiții care au

garantat realizarea obiectivelor propuse.

A. Managementul ariei curriculare

1.Existenţa, structura şi conţinutul documentelor proiective specifice ariei curriculare

Pe parcursul anului şcolar 2017-2018, comisia metodică a educatoarelor şi-a propus următoarele

obiective:

• asigurarea calităţii actului educaţional prin întocmirea planificărilor calendaristice şi semestriale;

• parcurgerea ritmică şi de calitate a conţinuturilor şcolare; utilizarea de strategii activ-

participative;

• folosirea activităţii independente, diferenţiate, de grup

• susţinerea şcolarizării, prevenirea abandonului şcolar;

• organizarea de activităţi extracurriculare atractive;

• participarea la programe de perfecţionare individuale sau colective, asigurarea accesului la

informaţia de specialitate, favorizarea schimbului de experienţă;

• perfecţionarea metodologiei sistemului de evaluare;

• conceperea şi elaborarea unor materiale funcţionale: proiecte didactice, portofolii, teste;

• colaborarea şcoală-familie.

Proiectarea activităţii la nivelul învăţământului preprimar s-a realizat prin dezvoltarea de

competenţe, prin însuşirea de cunoştinţe pe baza abordării transdisciplinare şi transcurriculare a

conţinuturilor programelor şcolare. De asemenea, s-a ţinut cont de noile reglementări elaborate de

MECT, precum şi de recomandările primite din partea inspectorului de specialitate.

Toate cadrele didactice au parcurs materia ritmic şi integral, aplicându-se metode şi procedee

activ-participative, la fiecare disciplină de învăţământ, conform planificărilor calendaristice proiectate pe

unităţi de învăţare. Proiectarea didactică la nivelul fiecărei grupe s-a realizat ţinând cont de sistemul de

relaţii şi dependenţe care există între obiectivele operaţionale, conţinutul ştiinţific vehiculat, strategii de

predare, învăţare şi evaluare precum şi standardele de competenţă conform nivelului de vârstă.

Toate cadrele didactice au parcurs materia la fiecare disciplină de învăţământ, conform

planificărilor calendaristice proiectate pe unităţi de învăţare.

S-au întreprins activităţi de observare a preşcolarilor, discuţii cu părinţii, vizite la domiciliul copiilor,

copiii au fost implicaţi în situaţii evaluative centrate pe obiectivele curriculare, analizându-se ulterior

nivelul de performanţă realizat, dar şi natura dificultăţilor de învăţare şi adaptare.

Pentru mobilizarea preşcolarilor la un efort susţinut în procesul învăţării prin angajarea optimă a

mecanismelor intelectuale ale acestora, educatoarele au adoptat strategii de provocare şi dirijare a

Page 64: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

64

gândirii, strategii ce oferă condiţii optime pentru exersarea intelectului în direcţia flexibilităţii,

creativităţii, inventivităţii, conducând la formarea unei gândiri moderne, algoritmice, modelatoare,

problematice.

În lecţiile desfăşurate la grupă, educatoarele au aplicat tehnici de implicare individuală sau în

grup a copiilor, lucrul în perechi sau în grupuri mici, care au condus la participarea efectivă a tuturor

preşcolarilor la activităţile desfăşurate, aceştia dobândind capacităţi de cooperare, de sprijin şi

colaborare, de primire şi asumare de sarcini, de lucru în echipă, de respectare a unor reguli stabilite, de

asumare a răspunderii individuale şi colective, a iniţiativei.

Fiecare educatoare a elaborat teste de evaluare formativă şi sumativă. În urma evaluărilor s-a

constatat că preşcolarii deţin cunoştinţele prevăzute de programa preşcolară şi dau dovadă de

receptivitate.

ACTIVITAŢI CURRICULARE, EXTRACURRICULARE ŞI EXTRAŞCOLARE

În cadrul activităţilor curriculare, extracurriculare şi extraşcolare acţiunea pedagogică s-a centrat

în egală măsură pe formarea capacităţilor intelectuale de bază, a atitudinilor şi comportamentelor

dezirabile la preşcolari, calitatea acestor performanţe asigurându-se prin utilizarea preponderentă a

metodelor interactive, participative precum şi prin raportarea problematicii la experienţele copiilor.

Toate grupele au fost implicate în marcarea unor evenimente importante cum ar fi: Ziua

Naţională a României, Naşterea Domnului, naşterea marelui poet Mihai Eminescu, Unirea Principatelor

Române, fiecare unitate organizand activitati în maniera proprie. De asemenea s-au organizat excursii cu

preşcolarii atât în interiorul comunei, cât şi în afara acesteia. Pentru eficienţa muncii educative cu

copiii, colaborăm şi cu alţi parteneri educaţionali ca de exemplu:

ȘCOALA – abordând diferite teme legate de nivelul de dezvoltare pe care trebuie să-l atingă copilul în

clasa pregatitoare, activităţii comune urmate de expoziţii şi serbări.

BISERICA –Am participat la slujbe (Paște, Înălţarea Domnului) şi le-am expicat semnificaţia icoanelor

şi am învăţat rugăciuni accesibile preşcolarilor.

EXCURSIE la Sinaia organizată de doamna Nițu Maria –Gradinița Puchenii Moșneni, la Slănic

organizată de doamna Iancu Marilena și Dumitrache Viorica.

TEATRU- am colaborat cu diferite trupe de teatru în vederea prezentării unor spectacole

reprezentative grupei de varsta preșcolara.

Activităţile desfăşurate în săptămâna ,,Să știi mai multe, să fii mai bun”au constituit o nouă

experienţă atât pentru copii cât şi pentru părinţi şi copiii şcolari.

În decembrie 2017 cu ocazia sărbatorilor de iarnă, am organizat serbarea de Moş Crăciun.

Toate grupele au organizat serbare de 8 martie intitulată ,,E ziua ta mămico!”

La sfărsit de an școlar au fost organizate serbări sau petreceri tematice.

În cadrul activităţilor curriculare, extracurriculare şi extraşcolare acţiunea pedagogică s-a centrat în

egală măsură pe formarea capacităţilor intelectuale de bază, a atitudinilor şi comportamentelor dezirabile

la preşcolari, calitatea acestor performanţe asigurându-se prin utilizarea preponderentă a metodelor

interactive, activ - participative precum şi prin raportarea problematicii la experienţele copiilor.

S-au desfăşurat la şedinţele comisiei metodice prezentarea unor referate în scopul formării şi

autoformării membrilor comisiei:

Activităţii demonstrative :

Septembrie- Grădinița Pietroșani,educatoare Iancu Marilena și Dumitrache Viorica:

-referat:,,Mediul înconjurătorși importanța cunoașterii lui pentru dezvoltarea personalității copilului

preșcolar”

Octombrie-educatoare Eana Alina-Grădinița Puchenii Mari

-proiect didactic:,,Toamna cea bogată”

-referat:,,Importanța activităților de educație fizică în dezvoltarea personalității copilului preșcolar”.

Decembrie-educatoare Stoica Ecaterina-Grădinița Puchenii Mari

-referat ,,Inteligența emoțională în educația copiilor,,

Page 65: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

65

Ianuarie –educatoare Iancu Marilena ,Dumitrache Viorica-Grădinița Pietroșani

-referat:,,Metode participative „

-activitate didactica:,,E iarnă pe pămănt ”

Aprilie-educatoare Florea Valerica –Grădinița Miroslăvești

-acivitate didactică,,Cine căștigă,,

-proiect de activitate integrată:,,Tablou de primăvară”

-referat-,,Dezvoltarea creativității preșcolarului prin metoda jocului didactic,,

Iunie- Grădinița Pietroșani –masă rotundă,analiza comisiei metodice,fișe de autoevaluare,raport de

autoevaluare.

In urma analizei activitații desfășurate pe parcursul anului școlar 2017-2018 punctajele sunt:

-Iancu Marilena-86 puncte

-Nițu Maria-87-puncte

-Dumitrache Viorica-86 puncte

-Stoica Ecaterina-86 puncte

-Eană Alina -86,5 puncte

-Florea Valerica-85puncte

Toate educatoarele din comisia metodica Puchenii Mari au participat la activitățile cercului

pedagogic Rural Sud: luna noiembrie la Grădinița Puchenii Moșneni și în luna martie la Grădinița

Moara Nouă.

2. Funcţionarea sistemului de comunicare intern/extern (întâlniri de lucru, relaţia educatoare-

educatoare, relaţia educatoare-învăţător, educatoare-echipa managerială, comunicarea din cadrul

catedrei).

Relaţiile cadru didactic- preşcolar:

-relaţiile se bazează pe respect reciproc, conduită civilizată, colaborare şi înţelegere,afectivitate

-preşcolarii sunt încurajaţi în dorinţa de autodepăşire, atitudine pozitivă faţă de activitate.

Pentru obţinerea unor rezultate deosebite la activităţi şi disciplină s-a menţinut o relaţie

permanentă între părinţi şi educatoare.

În cadrul comisiei metodice a educatoarelor din şcoală colaborarea a fost eficientă, împărtăşindu-

ne reciproc din experienţa didactică.

A fost promovată egalitatea de şanse între toţi membrii comisiei, realizându-se o comunicare şi o

colaborare eficientă cu celelalte comisii metodice.

S-a realizat comunicarea foarte bună cu toate cadrele didactice din şcoală împreună cu care au

fost organizate activităţi extracurriculare.

3. Accesibilitatea/utilizarea echipamentelor, mijloacelor de învăţământ şi auxiliarelor curriculare

S-au valorificat spaţiile de învăţare, realizându-se accesibilitatea grupurilor de copii la resursele

de joc şi învăţare.

Fiecare educatoare a utilizat la grupă mijloacele electronice de învăţământ. Au fost utilizate şi

auxiliarele curriculare, caiete speciale pe domenii de activitate. Au fost elaborate o multitudine de fişe

de lucru de evaluare.

Membrii comisiei întrunesc standardele privind calificarea şi experienţa adecvată.

B. Eficacitatea educaţională

1. Proiectarea şi promovarea ofertei CDS ( disc. opţionale, proiectare şi promovare)

În urma observaţiilor şi discuţiilor purtate cu membrii comisiei s-a constatat că materia

planificată la disciplinele opţionale a fost parcursă ritmic şi integral, aplicându-se metode şi procedee

activ-participative cu rezultate deosebite. Preşcolarii au fost încântaţi de opţionalele derulate pe

parcursul întregului an şcolar.

2. Sistemul de evaluare

a. Strategii/criterii de evaluare utilizate

Evidenţiem consecvenţa educatoarelor în abordarea centrată pe obţinerea de performanţe a

conţinuturilor activităţilor, performanţe măsurate periodic în conformitate cu metodologia de evaluare şi

Page 66: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

66

remarcate în rezultatele testărilor predictive, formative şi sumative, confirmându-se o calitate sporită a

actului didactic comparativ cu anii şcolari precedenţi, aspect obiectivat în achiziţiile, capacităţile,

competenţele, atitudinile şi comportamentele prescolarilor.

S-a folosit o gamă de strategii adecvate stilurilor de învăţare, permiţând copiilor familiarizarea cu

diferite activităţi de evaluare, încurajându-i să-şi asume responsabilitatea pentru propriul proces de

învăţământ.

Evaluarea a fost gândită într-o viziune integrată pentru a avea o imagine cât mai autentică asupra

a tot ceea ce au asimilat preşcolarii, asupra capacităţilor şi realizărilor lor. Criteriile evaluării au fost

raportate la standardele de performanţă ale sfârşitului de an şcolar.

Evaluarea sumativă a cuprins forme variate care au permis informarea copiilor în legătură cu progresul

realizat.

C. Managementul calităţii

1. Optimizarea asigurării calităţii prestaţiei didactice, (compararea fişelor de evaluare a cadrelor

didactice, întâlniri de lucru)

Pentru îmbunătăţirea calităţii activităţii didactice, pentru ca o grădiniţă să fie eficientă, este

necesar ca preşcolarii, educatoarele şi părinţii să aibă foarte bine conştientizată misiunea comună, iar

activitatea didactică să fie mai mult centrată pe instruire-formare şi curriculum.

Evidenţiem consecvenţa educatoarelor în promovarea şi practicarea unei educaţii centrate pe

copil şi pe dezvoltarea globală a acestuia în contextul interacţiunii cu mediul natural şi social.

Întâlnirile de lucru au fost centrate pe strategii de îmbunătăţire a calităţii activităţilor didactice.

-s-a pus un accent mai mare pe integrarea stategiilor de învăţare în grupă, s-a creat un climat

favorabil învăţării;

-s-au desfăşurat activităţi extracurriculare care să lărgească interesul preşcolarilor în sensul

construirii de relaţii bune în grădiniţă;

-părinţii au fost implicaţi în activitatea didactică prin participare efectivă la procesul de

învăţământ;

-s-a accentuat respectul pentru individualitate, cultivarea relaţiilor de încredere reciprocă, sprijin

şi acceptarea opiniei celuilalt;

2. Optimizarea strategiilor de evaluare

-s-a stabilizat un sistem de apreciere şi stimulente pentru preşcolari;

-s-a urmărit o evaluare corectă pentru dezvoltarea copiilor;

S-a constatat că educatoarele stăpânesc conţinuturile ştiinţifice proprii activităţi predate, că folosesc

strategii didactice moderne şi adecvate particularităţilor de vârstă şi pregătire ale grupelor, demersul

didactic fiind bine conceput.

Întocmit,

Responsabil comisia metodică prof. înv. preșcolar Iancu Marilena Petruța

Page 67: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

67

MANAGEMENTUL ŞCOLAR ŞI DEZVOLTAREA INSTITUŢIONALĂ

În contextul actual al reformei continue şi asumate, calitatea educaţiei vizează aspecte importante

ale managementului instituţional precum:

- menţinerea cadrului didactic cu funcţie de conducere şi de predare în actualitatea ştiinţifică,

pedagogică şi culturală;

- facilitarea schimbului de informaţii şi de experienţă între cadre didactice, între şcoli, între acestea şi

I.S.J. Prahova.

Învăţământ preşcolar

Cunoaşterea directă a activităţii, analiza şi diagnoza situaţiei educative, prognoza, proiectarea activităţii,

punerea în practică şi evaluarea asigură un caracter raţional activităţii în vederea eficienţei şi obţinerii

performanţei.

Activitatea educatoarei este o activitate intensă, migăloasă, solicită multă răbdare, creativitate, iubire,

responsabilitate şi competenţă, deşi pare o „joacă”.

De calitatea activităţii instructiv-educative din grădiniţă depinde dezvoltarea ulterioară a personalităţii

copiilor.

Aspecte pozitive:

coordonarea activităţii, în sensul implicării active a partenerilor pentru educaţie în procesul instructiv-

educativ, pentru atingerea obiectivelor strategice ;

amplificarea iniţiativelor pozitive din perspectiva aplicării conţinuturilor programei de învăţământ;

amenajarea şi organizarea spaţiului educaţional astfel încât să se faciliteze cooperarea, comunicarea şi

acţiunea în grup.

Se va avea în vedere: cultivarea abilitaţilor si disponibilităţilor psihopedagogice ale

educatoarelor de a aborda creativ valenţele formative ale conţinuturilor activităţilor instructiv-educative;

promovarea caracterului interdisciplinar formativ, educativ, ştiinţific în însuşirea conceptelor

fundamentale grupate în activităţi de educaţie sanitara, rutiera, etc.

Învăţământ primar

Aspecte pozitive:

Toate cadrele didactice cunosc noile planuri cadru şi programele şcolare aprobate de M.Ed.C

prin ordinele 3470/2003 (I-II),5198/01.11.2004 (III-IV) şi ordinul M.Ed.C 3638/2001 le aplică în mod

creativ, respectând metodologia de organizare a activităţilor ;

Proiectarea s-a realizat atât la nivel macro, structurând conţinuturile învăţării în unităţi de

învăţare, cât şi la nivel micro, prin detalierea fiecărei unităţi de învăţare şi prezentarea paşilor procesului

de învăţare prin intermediul proiectului de lecţie;

Au fost utilizate metode participativ-active,auxiliare şi material didactic confecţionat cu resurse

proprii;

Evaluarea elevilor s-a făcut în baza descriptorilor de performanţă acordându-se calificative ce

reflectă corespunzător nivelul de pregătire a elevilor ;

Învăţătorii au o bună pregătire metodică şi psihologică ce le conferă posibilitatea de a susţine

activităţi didactice de calitate.

Aspecte negative:

Prea multe indicaţii privind sarcina de lucru;

Lipsa la elevi a deprinderilor de muncă independentă şi uneori incapacitatea de a înţelege sarcina de

lucru.

Aria curriculară : Limbă şi comunicare

Page 68: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

68

Profesorii cunosc programele şcolare şi au planificări calendaristice reactualizate în conformitate

cu situaţia reală şi sarcinile de învăţare;

Informaţia a fost adaptată la posibilităţile de învăţare şi nivelul de pregătire al elevilor;

Au fost stimulate deprinderile de muncă intelectuală, valorificându-se potenţialul educativ;

Mijloacele de învăţământ utilizate au fost adecvate situaţiilor de învăţare proiectate şi stimulează

interesul elevilor;

La limba română s-a utilizat tipul de evaluare promovat de Evaluarea Naţionala, este cunoscută

tipologia itemilor de evaluare şi obiectivele ce urmează a fi atinse;

La limbile străine (engleză, franceză) au fost utilizate casete audio şi un bogat material didactic

confecţionat de cadrele didactice.

Aria curriculară: Matematică, ştiinţe și tehnologii

Profesorii cunosc programele şcolare şi au planificări calendaristice reactualizate în conformitate

cu situaţia reală şi sarcinile de învăţare;

Informaţia este adaptată la posibilităţile de învăţare şi nivelul de pregătire al elevilor;

Cadrele didactice stăpânesc conţinutul şi a metodologia specifice disciplinei predare, au

capacitatea de a prelucra, structura şi de a face accesibile cunoştinţele transmise, de a forma abilităţi

specifice domeniului ;

Se utilizează strategii didactice de activ-participative, obiectivele sunt corect formulate;

Sunt utilizate modalităţi şi instrumente de evaluare diversificate punând accent pe evaluarea

formativă şi pe autoevaluare;

La matematică este utilizat tipului de evaluare promovat de testele naţionale, este cunoscută

tipologia itemilor de evaluare şi obiectivele ce urmează a fi atinse;

Elevii sunt ajutaţi în folosirea unor diverse surse şi mijloace de informare.

Aria curriculară: Om şi societate

Profesorii cunosc programele şcolare şi au planificări calendaristice reactualizate în conformitate

cu situaţia reală şi sarcinile de învăţare;

Proiectele didactice au fost explicite şi au conţinut obiective operaţionale corect formulate;

Elevii utilizează corect sursele de informare-documentare ; cunosc şi stăpânesc informaţii

despre evenimente, personalităţi, epoci istorice, domenii ale activităţii umane în conexiunile lor despre

structură şi modalitatea de organizare; înţeleg şi folosesc noţiunea de civilizaţie, conceptele economice

în diversitatea lor şi le utilizează în contexte adecvate; conştientizează apartenenţa la un spaţiu bine

conturat din perspectivă istorică şi geografică;

Profesorii au selectat situaţiile de învăţare care să stimuleze gândirea elevului, să-i formeze

deprinderile de muncă şi studiu necesare instruirii pe durata întregii vieţi;

Aria curriculară „ Arte și sport”

Profesorul de sport a corelat gradului de dificultate şi complexitate a exerciţiilor fizice cu vârsta

şi condiţia fizică a elevilor, în vederea dezvoltării armonioase şi recreerii elevilor.

A dovedit obiectivitate în evaluarea activităţii elevilor, educă şi dezvoltă un stil de viaţă igienic şi

sănătos.

S-au constatat disfuncţii, care s-au manifestat în activitatea unor cadre didactice, cum ar fi:

- exersarea excesivă a memoriei elevilor;

- lipsa oricărui material didactic în cadrul orelor;

- nu toate cadrele didactice se bucură de o autoritate reală, construită pe profesionalism,

flexibilitate, consecvenţă, tact pedagogic;

- inconsistenţa preocupărilor pentru identificarea cauzelor insuccesului şcolar, analiza şi luarea în

considerare în activitatea de proiectare didactică şi de realizare a actului de predare-învăţare.

Page 69: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

69

Aria curriculară: Consiliere şi orientare

Activitatea educativă în şcoala s-a desfăşurat astfel încât să se îmbine cât mai armonios

programa şcolară cu activităţile extraşcolare, prin îmbunătăţirea conţinuturilor educaţionale.

În ceea ce priveşte tematica, au fost abordate subiecte dintre cele mai diverse, în funcţie de

vârsta elevilor şi de interesele acestora.

În şcoală s-a acordat o atenţie deosebită muncii educative, stabilindu-se măsuri şi obiective clare

de îmbunătăţire a conţinuturilor educaţionale. S-a realizat colaborarea cu comunitatea locală,

permiţându-se stabilirea şi realizarea unor programe comune în diverse domenii de activitate cu prilejul

unor evenimente importante, unor manifestări precum: Datini şi obiceiuri de iarnă, 1 Decembrie, 8

Martie, etc.

DIRECŢII DE ACŢIUNE ŞI PRIORITĂȚI PENTRU ANUL ŞCOLAR 2018-2019

Școala Gimnazială, Comuna Puchenii Mari va elabora planuri operaţionale locale în baza

obiectivelor naţionale specifice, care vor include acţiuni de prevenire, de intervenţie și măsuri

compensatorii. În paralel, sunt instituite măsuri de monitorizare și de raportare.

① Implementarea și monitorizarea descentralizării

• Dezvoltarea autonomiei instituţionale prin asumarea responsabilităţilor care decurg din

descentralizarea curriculară, a resurselor umane și financiară;

• Întărirea rolului consiliilor de administraţie din instituţiile de educaţie în vederea asigurării unui

management eficient al acestora;

• Organizarea de sesiuni de formare a membrilor consiliului de administraţie în

domeniul managementului educaţional;

• Facilitarea dialogului și colaborării cu reprezentanţii comunităţii locale și ai

părinţilor;

• Eficientizarea asigurării si gestionării resurselor materiale la nivelul unităţilor

din învățământ;

• Asigurarea aplicării prevederilor legislative în domeniul descentralizării

învăţământului preuniversitar.

• Formarea managerilor și a personalului administrativ în gestionarea noilor

instrumente de management instituţional.

② Realizarea unui sistem educaţional stabil, echitabil, eficient și relevant.

• Asigurarea accesului tuturor elevilor la servicii educaţionale de calitate;

• Asigurarea serviciilor de consiliere si orientare scolară, profesională și de asistenţă

psihopedagogică.

• Eliminarea violenţei din scoală si din jurul ei.

• Asigurarea educaţiei complementare (educaţie pentru sănătate si alimentaţie sănătoasă, cultură,

cultură civică, antreprenorială și tehnologică, sport).

• Prevenirii și combaterii marginalizării și a excluziunii sociale prin cuprinderea

în școală a tuturor copiilor cu dezabilităţi /cerinţe educaţionale speciale și din grupuri vulnerabile

• Asigurarea evaluării tuturor elevilor din învăţământul preuniversitar în conformitate cu noile

reglementări.

③Sistemul de evaluare să întrunească următoarele condiții: flexibilitate, simplitate, eficiență,

oportunitate.

Page 70: Validat în CA din 01.11.2018 R A P O R Tscoala-pucheniimari.info/wp-content/uploads/2018/12/RAPORT-FINAL-2017... · situaȚia statisticĂ privind participarea Și rezultatele obȚinute

70

Evaluarea eficienței se va efectua urmărind indicatorii de performanță prin analiza periodică a

gradului de îndeplinire a acestora.

,,CALITATEA NU ESTE O ACȚIUNE, CI UN OBICEI’’

ARISTOTEL

DIRECTOR,

PROF.TOMA CORNELIA