Ursul Păcălit de Vulpe

3
Ursul păcălit de vulpe de Ion Creangă Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană şi nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului şi se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare. Şăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de peşte. Atunci ea rădică puţin capul şi, uitându-se la vale, în lungul drumului, zăreşte venind un car tras de boi. - Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o aşteptam eu. Şi îndată iese de sub tufă şi se lungeşte în mijlocul drumului, ca şi cum ar fi fost moartă. Carul apropiindu-se de vulpe, ţăranul ce mâna boii o vede şi, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Ţăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape şi, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da’ cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti! ce frumoasă caţaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! Zicând aşa, apucă vulpea de după cap şi, târând-o până la car, se opinteşte ş-o aruncă deasupra peştelui. Apoi strigă la boi: "Hăis! Joian, cea! Bourean". Boii pornesc. Ţăranul mergea pe lângă boi şi-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă şi să ieie pelea vulpii. Însă, cum au pornit boii, vulpea a şi început cu picioarele a împinge peştele din car jos. Ţăranul mâna, carul scârţâia, şi peştele din car cădea. După ce hoaţa de vulpe a aruncat o mulţime de peşte pe drum, bine…şor! sare şi ea din car şi, cu mare grabă, începe a strânge peştele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa şi începe a mânca, că ta…re-i mai era foame! Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.

Transcript of Ursul Păcălit de Vulpe

Ursul pclit de vulpede Ion CreangEra odat o vulpe viclean, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte ntreag dup hran i nu gsise niciri. Fcndu-se ziua alb, vulpea iese la marginea drumului i se culc sub o tuf, gndindu-se ce s mai fac, ca s poat gsi ceva de mncare.

znd vulpea cu botul ntins pe labele de dinainte, i vine miros de pete. Atunci ea rdic puin capul i, uitndu-se la vale, n lungul drumului, zrete venind un car tras de boi.- Bun! gndi vulpea. Iaca hrana ce-o ateptam eu. i ndat iese de sub tuf i se lungete n mijlocul drumului, ca i cum ar fi fost moart.Carul apropiindu-se de vulpe, ranul ce mna boii o vede i, creznd c-i moart cu adevrat, strig la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. ranul vine spre vulpe, se uit la ea de aproape i, vznd c nici nu sufl, zice: Bre! da cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti! ce frumoas caaveic am s fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! Zicnd aa, apuc vulpea de dup cap i, trnd-o pn la car, se opintete -o arunc deasupra petelui. Apoi strig la boi: "His! Joian, cea! Bourean". Boii pornesc.ranul mergea pe lng boi i-i tot ndemna s mearg mai iute, ca s-ajung degrab acas i s ieie pelea vulpii.ns, cum au pornit boii, vulpea a i nceput cu picioarele a mpinge petele din car jos. ranul mna, carul scria, i petele din car cdea.Dup ce hoaa de vulpe a aruncat o mulime de pete pe drum, bineor! sare i ea din car i, cu mare grab, ncepe a strnge petele de pe drum. Dup ce l-a strns grmad, l ia, l duce la bizunia sa i ncepe a mnca, c tare-i mai era foame!Tocmai cnd ncepuse a mnca, iaca vine la dnsa ursul.- Bun masa, cumtr! Ti!!! da ce mai de pete ai! D-mi i mie, c tare! mi-i poft!- Ia mai pune-i pofta-n cuiu, cumtre, c doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Dac i-i aa de poft, du-te i-i moaie coada-n balt, ca mine, i-i avea pete s mnnci.- nva-m, te rog, cumtr, c eu nu tiu cum se prinde petele.Atunci vulpea rnji dinii i zise: Alei, cumtre! da nu tii c nevoia te duce pe unde nu-i e voia i te-nva ce nici gndeti? Ascult, cumtre: vrei s mnnci pete? Du-te desar la bltoaga cea din marginea pdurei, vr-i coada-n ap i sti pe loc, fr s te miti, pn despre ziu; atunci smuncete vrtos spre mal i ai s scoi o mulime de pete, poate ndoit i-ntreit de ct am scos eu.Ursul, nemaizicnd nici o vorb, alearg-n fuga mare la bltoaga din marginea pdurei i-i vr-n ap toat coada!n acea noapte ncepuse a bate un vnt rce, de nghea limba-n gur i chiar cenua de sub foc. nghea zdravn i apa din bltoag, i prinde coada ursului ca ntr-un clete. De la o vreme, ursul, nemaiputnd de durerea cozei i de frig, smuncete o dat din toat puterea. i, srmanul urs, n loc s scoat pete, rmne fr de coad!ncepe el acum a morni cumplit -a sri n sus de durere; i-nciudat pe vulpe c l-a amgit, se duce s-o ucid n btaie. Dar ireata vulpe tie cum s se fereasc de mnia ursului. Ea ieise din bizunie i se vrse n scorbura unui copac din apropiere; i cnd vzu pe urs c vine fr de coad, ncepu a striga:- Hei cumtre! Dar i-au mncat petii coada, ori ai fost prea lacom -ai vrut s nu mai rmie peti n balt?Ursul, auzind c nc-l mai ie i n rs, se nciudeaz i mai tare i se rpede iute spre copac; dar gura scorburei fiind strmt, ursul nu putea s ncap nluntru. Atunci el caut o creang cu crlig i ncepe a cotrobi prin scorbur, ca s scoat vulpea afar, i s-i deie de cheltuial Dar cnd apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: "Trage, ntrule! mie nu-mi pas, c tragi de copac" Iar cnd anina crligul de copac, ea striga: "Valeu, cumtre! nu trage, c-mi rupi piciorul!"n zadar s-a ncjit ursul, de-i curgeau sudorile, c tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.i iaca aa a rmas ursul pclit de vulpe!