Criminalistica

Lect. univ. dr. Mihai Covalciuc studentCERNEI EDUARD RADU anul IV, grupa II

Urme crim inalistice în traumatologia mecanică

Criminalistica, „ştiinţa contra crimei" -elaborează procedeele de descoperire, relevare, fixare şi ridicare a urmelor, precum şi metodele de examinare şi evaluare în vederea determinării naturii şi provenienţei lor. Se urmăreşte stabilirea existenţei faptei cu caracter infracţional, a modului şi împrejurărilor în care a fost comisă şi identificarea autorului.

Interacţiunea dintre o persoană şi mediul în care intră în contact atrage modificări şi reflectări sub formă de urme.

Referitor la noţiunea de „urmă" părerile specialiştilor sunt împărţite. In sens larg, sunt considerate ca urme orice schimbări aduse mediului înconjurător, inclusiv prezenţa sau deplasarea unor lucrări. în sens restrâns sunt reţinute doar cele care se pretează, la o examinare traseologică sau care pot fi analizate prin metode de laborator. Acest ultim aspect a fost acceptat deoarece acest tip de urme sunt I expertizate în vederea identificării, evaluabile cantitativ şi calitativ. Pot fi socotite drept urme în sens criminalistic şi concretizările manifestărilor cu caracter de stereotip dinamic, cum ar fi scrisul, mersul, vocea, deprinderile manuale.

Investigarea judiciară a faptelor antisociale are întotdeauna un caracter retrospectiv. Urma, dincolo de materialitatea ei conţine informaţii sau date care necesită a fi decodificate şi just interpretate. Nu este suficientă descrierea urmei şi identificarea originii sale, ci trebuie relevată legătura ei cu fapta şi făptuitorul. O amprentă digitală face dovada identităţii persoanei care a lăsat-o dar nu demonstrează prin ea însăşi, că persoana respectivă a săvârşit fapta imputată.

După rolul cognitiv pe care îl joacă urmele în traumatologia mecanică, acestea pot fi clasificate în:

a) Urme care dezvăluie mecanismul traumatismului;b) Urme care atestă raportul de cauzalitate dintre acţiunea violentă şi urmările

sale;c) Urme care indică poziţia subiectivă a autorului şi deci forma vinovăţiei sale;d) Urme de natură să elucideze anumite circumatanţe în care a fost comisă fapta.Traumatologia, deşi în esenţă medico-legală, comportă şi numeroase elemente de natură

criminalistica.

Examinarea criminalistică a urmelor lăsate pe corpul uman

Urmele de mână

Impreshiniie de mână, a căror unicitate şi imuabilitate este indiscutabilă, se fixează mai greu pe piele, mai mult sub forma urmelor de stratificare, preponderent de sânge. Când sunt greu vizibile amprentele pot fi detectate şi evidenţiate fotografic.

Impresiunile latente, produse prin depuneri de sudoare şi secreţii sebacee, nu se văd cu ochiul liber. Relevarea lor pe piele este încă foarte dificilă şi puţin practicată cel puţin la noi în ţară. Dintre procedeele mai cunoscute notăm radiografierea; utilizarea lasenilui-argon; relevarea cu vapori de iod şi fixarea pe o placă de argint; relevarea cu pulbere de fier şi transfer pe foi adezive; ridicarea cu hârtie fotografică nedevelopată fixată, spălată şi uscată, presată contra pielii şi tratată cu prafuri de evidenţiere

Urmele de mâini apar şi la ştrangularea sub forma unor semne de violenţă externă, echimoze şi excoriaţii, dintre care o parte pot fi produse de unghii. Compararea imaginii de pe gâtul victimei cu datele antropometrice ale mâinilor bănuitului permit să se conchidă uneori, dacă este posibilă, exercitarea violenţelor de către persoana respectivă.

In ce priveşte urmele de unghii de formă semilunară, acestea nu pot fi utile identificării căci pielea nu reţine caracteristicile individuale ale unghiilor. Există cazuri în care se găsesc fragmente de unghii pe corpul şi hainele victimei sau la faţa locului şi care pot conduce la descoperirea autorului în două moduri: prin proba asamblării cu unghia ruptă a aparţinătorului şi prin corespondenţa striatiunilor de pe suprafaţa unghiilor comparate, a căror structură exterioară este strict individuală.

Urmele de picior

Cercetarea urmelor de picior nu diferă de cea pentru urmele de mână Mai dese sunt traumatismele produse prin lovituri cu picior încălţat.

Conturul urmelor când s-au imprimat şi extremităţile longitudinale ale tălpii, permit determinarea măsurii încălţămintei, iar desenul de pe talpă, alcătuit din profiluri şi şanţuri indică tipul: pantof, bocanc, cizmă, adidas etc. Identificarea generică poate merge până la stabilirea mărcii, prin comparare cu mostrele de referinţă din colecţia laboratorului sau de la producător In prezenţa imprimării unor defecte rezultate din uzură există şansa identificării individuale.

Deosebirile privind dimensiunea vor fi apreciate ca esenţiale dacă sunt superioare sau inferioare limitelor acceptabile de deformare a urmei, fenomen care depinde de intensitatea şi înclinarea loviturii cu piciorul, precum şi de proeminenţa regiunii corporale vizate. Ca factori care modifică urma notăm: presarea murdăriei vâscoase de pe talpă şi tumefierea ţesuturilor tegumentare primitoare.

In afara urmelor de provenienţă direct sau indirect umană, pe corpul victimei se pot înregistra şi urme de animale. Dacă labele nu constituie de regulă mijloace de producere a traumatismelor, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre copitele de cal, identificările după caracteristicile potcoavelor şi cailelor.

Urmele de dinţi

Muşcăturile pe corpul uman sunt întâlnite în violuri şi omorurile cu mobil sexual, fiind provocate de autorul dezlănţuit, dar şi de victimă asupra agresorului în încercarea de a se apăra.

Urmele de dinţi redau în primul rând incisivii. Prin natura dinamicii specifice urmele rezultate sunt de adâncire, mergând până la perforarea pielii. Se recomandă fotografierea prealabilă a urmelor şi apoi prelevarea fragmentului de piele în vederea conservării. Pentru obţinerea urmelor de comparaţie suspectul va fi pus să muşte mai multe foi de hârtie între care s-a introdus un carbon sau i se va lua o amprentă după modelele utilizate la stomatologie.

Fundamentul odontologiei legală rezidă în unicitatea aparatului dentar propriu fiecărei persoane, combinarea caracteristicilor generale cu cele individuale. Modificările datorate îmbolnăvirilor, accidentelor şi tratamentelor medicale amplifică particularităţile şi deci posibilităţile de identificare.

Demonstrarea traseologică a identităţii este dată de continuitatea liniară a imaginilor juxtapuse sau suprapuse. Adeseori urmele de dinţi sunt însoţite de urme de baze. Desenele generale sunt generice dar detaliile sunt întotdeauna diferite. Identificarea se bazează pe similitudinile formei, lungimii şi grosimii buzelor, coroborate cu elemente de detaliu.

Urmele de obiecte

In traumatologia mecanică obiectele vulnerante, creatoare de urme constau în instrumentele apte să suprime viaţa sau să vătâmeze integritatea corporală şi sănătatea, cum ar fi cuţitul, toporul, sapa, secera, bâta, parul, ranga şa. Pe lângă aceste instrumente pregătite sau alese premeditat, se întâlnesc cele mai diferite obiecte care au stat întâmplător la mâna agresorului: cărămidă, scânduri, fier de călcat, scaun ş.a.

Urmele lăsate pe corpul uman pot fi de presare, înfundare, tăiere, tranşare, înţepare sau doar de alunecare. In realitate cu acelaşi instrument se pot produce urme de o fractură combinată, în funcţie de partea cu care s-a lovit şi de modul de mânuire. Forma şi aspectul urmei indică în primul rând tipul obiectului creator. Pe baza acestei prime concluzii cercul obiectelor posibile se restrânge prin eliminare, după criteriul valorilor dimensionale şi unghiulare. Când urma conţine particularităţi se poate ajunge, prin comparaţie la însăşi identificarea individuală a obiectului vulnerant.

Urmele de legături şi noduri

Tot în categoria obiectelor se consideră a fi legăturile, agent traumatizant în spânzurare şi ştrangulare sau alte agresiuni în care victima a fost imobilizată prin legarea mâinilor şi picioarelor, redusă la tăcere sau sufocată prin obturarea gurii şi nasului

Se pot obţine indicii preţioase prin studierea urmelor de legături lăsate în şi pe piele. Elementele de apreciere sunt mult mai numeroase când s-au găsit chiar legăturile pe coip, la locul comiterii faptei sau în altă parte. Prin examinarea criminalistică se urmăreşte:

- Stabilirea faptului că urmele de pe corpul uman provin de la o legătură;

- Determinarea materialului folosit la legare şi tipul de nod;

- Identificarea persoanei care a realizat legarea şi înnodarea;

- Diferenţierea spânzurării de ştrangulare.

Urmele de legătură sunt de presare sau alunecare, mai frecvent de adâncire şi mai rar de stratificare. Prin examinări macroscopicc şi microscopice se poate determina modalitatea de înfăşurare, structura legăturii din punctul de vedere al materialului şi configuraţia nodului. Individualizarea este dată de neregularităţile de contur, îngroşări şi subţieri, defecte. Complementar se va urmări desprinderea unor corpuri adiacente care vor fi prelevate cu grijă şi analizate în laborator în vederea determinării originii lor.

Urmele create în accidente de circulaţie

In accidentele de circulaţie, rutiere şi feroviare, aproape fără excepţie victima devine purtător de urme ca efect al lovirii, proiectării, călcării sau târârii inerente impactului. Mijloacele de transport, cu tracţiune mecanică sau animală, reprezintă într-un sens larg tot un obiect vulnerant Contactul cu diverse piese provoacă vătămări, deteriorări, urme de frecare, de adâncime şi de stratificare. Atunci când victima s-a deplasat pe un alt vehicul se va ţine seama de posibilitatea creării unora dintre urme de către elementele acestuia în momentul tamponării, agăţării sau răsturnării.

Urmele servesc în primul rând la reconstituirea dinamicii accidentului. în al doilea rând prin intermediul urmelor se încearcă identificarea vehiculului generator de accident. Leziunile şi deteriorările materialelor textile nu oferă de obicei clemente de natură să individualizeze vehiculul In schimb neconcordanţele vădite, de neexplicat în orice poziţie s-ar fi aflat victima justifică o concluzie certă negativă.

Când urma reproduce fidel detalii strict individuale se poate identifica chiar vehiculul

In accidentele de circulaţie auto o categorie aparte de urme o constituie cele lăsate de anvelope, ale căror profiluri de pe banda de rulare alcătuiesc un desen propriu fiecărei mărci şi model. Acest desen se imprimă în totalitate sau parţial, clar sau îmbâcsit. Un corp călcat, deci un obstacol cu relief neuniform , nu oferă întotdeauna condiţiile de redare ale unui suport plan şi dur cum este carosabilul, după cum nici hainele nu reprezintă un material primitor ideal. în afara culorii, imprimeului şi ţesăturii care pot masca o urmă slabă, hainele sunt mototolite. în practica de expertiză se cunosc destule cazuri în care urmele, fie şi incomplete, au permis stabilirea

apartenenţei de gen, adică a tipului anvelopei. Identificarea individuală arc lor când urma incriminată reproduce detalii definitorii pentru un singur exemplar de anvelopă: defecte de uzură sau modificări temporare intervenite în cursul rulării.

Identificarea anvelopei înseamnă implicit identificarea autovehiculului, cu condiţia ca anvelopa să nu fi fost înlocuită

Urmele de împuşcare

Expertiza armelor de foc şi a urmelor de împuşcare formează obiectul de studiu al balisticii judiciare.

Unele probleme au un vădit caracter complex, criminalistic şi mcdico-legal, cum ar fi: determinarea orificiul ui de intrare şi ieşire; numărul de proiectile; devierea traiectului datorită ricoşării proiectilului; în ce măsură viaţa victimei a fost pusă în primejdie.

Când corpul victimei evidenţiază leziuni de împuşcare problema determinării faptului dacă deteriorările de pe haine provin de la un proiectil nu comportă în general dificultăţi. Există cazuri în care la data efectuării expertizei cadavrul a fost înhumat sau în care proiectilul a penetrat numai materialul textil fără să aibă corespondent pe corp. In aceste situaţii deosebirea unui orificiu de împuşcare cu un instrument ascuţit la vârf şi cu o oarecare grosime este anevoioasă la materialele subţiri, uzate sau spălate.

Ridicarea hainelor purtătoare de urme comportă anumite precauţii pentru a se evita scuturarea sau frecarea zonelor cu reziduuri. Fiecare piesă de îmbrăcăminte va fi ambalată în saci separaţi.

In ceea ce priveşte identificarea generică a armei după tipul de proiectil sugerat de urme, de cele mai multe ori aspectul şi dimensiunea orificiului de intrare şi cu atât mai mult a celui de ieşire nu permit concluzii certe. Există totuşi situaţii în care diferenţele însemnate de diametru exclud muniţiile de arme militare.

O ultimă problemă de balistică se referă la relevarea urmelor de tragere de pe mâna trăgătorului chestiune care se pune mai ales la sinuciderile prin împuşcare. Reziduurile de pulbere şi substanţele de amorsare se depun în special pe degetul mare, arătător şi între acestea, menţinându-se maxim şase ore. Pot fi eliminate imediat printr-o spălare atentă.

Urmele de incendii şi explozii

Investigarea criminalistică în cazul catastrofelor are ca scop descoperirea cauzei tehnice a accidentelor sau acţiunii criminale şi identificarea autorului sau autorilor după urmele lăsate şi obiectele abandonate.

Agenţii traumatici care concură la provocarea morţii sau vătămării persoanelor surprinse sunt extrem de diverşi, putând fi deduşi din examinarea medico-legală. îşi găsesc deplină aplicabilitate procedeele reconstituirii întregului după părţile componente, în speţă stabilirea provenienţei fragmentelor materiale găsite asupra victimei.

Urmele sub formă de substanţe

Pe cadavru, persoana rănită, pe mâinile şi hainele agresorului, pe instrumentul folosit, la locul faptei se pot depista diverse materii aderente, în stare solidă, lichidă, vâscoasă sau chiar gazoasă.

Cercetarea „urmelor-materie" sau „urme de transfer" datorită fenomenului de prelevare, pot contribui la elucidarea unor împrejurări esenţiale sau secundare: contactul fizic dintre două persoane, dintre o persoană şi un obiect, dintre două obiecte ctc.

Urmele de natură exploziv sau preponderent anorganică constau în pelicule de vopsea, granule de sol, fibre textile, cioburi de sticlă şa. în timp ce urmele organice sunt de origine vegetală, animală sau umană. In cadrul examenului criminalistic materiile se definesc prin caracteristici fizico-chimice şi biologice urmărindu-se în primul rând să se stabilească natura lor şi, în al doilea rând, prin examinări comparative, provenienţa. Gradul de individualizare depinde de consistenţa urmei, de cantitatea substanţei analizate şi de posibilitatea punerii în evidenţă a unor elemente strict individuale, cum ar fi anumite impurităţi.

Petele, dincolo de compoziţia lor, pot oferi informaţii suplimentare utile anchetei, cum ar fi: modul de producere, natura şi amploarea traumatismelor, mişcările victimei şi ale agresorului, dacă victima s-a deplasat sau a fost transportată, vechimea petelor după culoare.

A doua observaţie se referă la identificarea genetică, care constă în descifrarea codului genetic propriu fiecărui individ. Această descoperire a fost publicată pentru prima oară de A.J. Jeffoiys în 1985. Cu aceasta s-a produs o adevărată revoluţie în domeniul identificării criminalistice prin introducerea aşa-numitei „amprente-genetice".

Aplicată în tot mai multe ţâri tehnica de identificare prin ADN a fost acceptată în practica judiciară.

Bibliografie

1.Beliş V., Nameş C., - Traumatologia mecanică în practica medico-legală şi judiciară, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1985.2.Beliş V., - Tratat de medicină legală Editura Medicală,Bucureşti, 19953.U.Panaitescu V., - Metode de investigaţie în practica medico-legală, Editura Litera, 19824.Scripcaru Gh., - Medicină legală, Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 1992 5.Scripcaru Gh., Ciomea T., Iancoviciu N., - Medicină şi Drept, Editura Junimea, 1979