O ureche este un organ folosit de un animal sau om pentru a detecta sunete. Termenul se poate referi la întreg sistemul responsabil pentru colectarea și procesarea primitivă a sunetului (începutul sistemului auditiv), sau doar la partea vizibilă a acestuia. Nu toate animalele au urechi în aceași zonă a corpului.

Mamiferele, inclusiv omul, au două urechi, dispuse pe fiecare parte a capului.

Anatomia urechii umane.

Urechea exterioară este partea externă a urechii. Partea vizibilă a urechii, numită pavilion sau concă auriculară, captează undele sonore din aer și le transmite prin canalul auditiv spre urechea interioară. Multe mamifere pot să-și miște pavilionul pentru a-și concentra auzul într-o anumită direcție, la fel cum fac cu ochii. Oamenii și-au pierdut această abilitate. Trecând prin canalul auditiv, undele sonore pun în mișcare membrana timpanică aflată pe intrarea urechii medii.

Urechea medie este delimitată spre exterior de membrana timpanică. În cavitatea acesteia se află trei oscioare, fiecare dintre ele cu o formă caracteristică (ciocănaș, nicovală, scăriță).

Mamiferele sunt unicele ființe care au trei oase în ureche. Nicovala (incus) și scărița (stapes) provin din oasele maxilarului, și permit o detecție mai delicată a sunetului.

Vibrațiile membranei timpanice se transmit mai întâi la ciocănaș, apoi la nicovală și scăriță, iar de acolo la fereastra ovală, situată la limita dintre urechea medie și cea internă.

Oscioarele transmit virbațiile prin membrana ferestrei ovale în fluidul din urechea interioară.

Urechea medie este cavernoasă. Dacă animalul ajunge într-un mediu cu altitudine ridicată, sau sare în apă, se va stabili o diferență de presiune între urechea medie și mediul înconjurător. Această presiune expune timpanul la riscul de a se sparge dacă nu este depresurizat. Acesta este unul dintre rolurile trompei alui Eustachio, prin intermediul căreia urechea medie comunică cu cavitatea nazală (faringe).

Urechea internă cuprinde atât organul de auz (cochilia sau melcul), cât și aparatul vestibular, un organ de echilibru format din trei canale semicirculare și vestibul.

Cochilia este o cavitate umplută cu endolimfă, un lichid fluid care primește undele sonore transmise din aer prin urechea externă și medie. Cochilia are o formă spiralată și conține membrana bazilară, a cărei rezonanță este diferită pe lungimea sa, depinzând de frecvența undelor sonore. La suprafața membranei bazilare se află un strat celular cunoscut sub numele de organul lui Corti, care este format din celule senzoriale (cili). Vibrațiile care trec prin canalul cochiliar pun în mișcare membrana bazală și cea tectorială, care vor aclționa asupra cililor (celule senzoriale). Din aceste celule vor porni semnalele către creier, unde acestea din urmă vor fi transformate în senzații auditivee.

1.Otită Otita este o inflamație a urechii, însoțită de

dureri puternice la nivelul urechii și, uneori, la nivelul capului sau frunții. Un sindrom al otitei este inflamația urechii medii, care are loc în urma infectării cu microorganisme patogene.

Clasificare Se disting, în funcție de localizare: 1.otită externă, inflamația conductului auditiv

extern.; 2.otită medie, inflamația urechii medii; apare

frecvent la copii mici. › otită medie acută, de regulă de origine

virală sau bacteriană, care este însoțită de durere și febră;

› otită medie cronică simplă , prezintă perforația timpanului (epitimpanita), otoree cronică, hipoacuzie de transmisie, distrucții osiculare fără osteoliză;

› otită medie supurată cronică, asociată cu perforația timpanului (mezoepitimpanală), otoree purulentă, polip, colesteatom, distrucții osiculare cu osteoliză;

3.otită internă (labirintită).

Otita medie Este o infecție dureroasă virală sau

bacterială survenită în zona urechii medii. O infecție bacterială este provocată de regulă prin traseul trompei lui Eustachio dinspre mucoasa infectată a aparatului respirator, dar poate lua naștere și hematogen, prin sânge. La infecțiile virale infectarea vine frecvent pe cale sanguină, când de exemplu, prin o infecție a căilor externe respiratorii un număr mai mare de viruși pot să declanșeze și o otită.

2.Meningita este o infecție a țesuturilor creierului (meningele) și uneori și a lichidului cefalorahidian (LCR) care înconjoară creierul și măduva spinării. Meningita constă în tumefierea (umflarea) țesuturilor creierului și în unele cazuri și a țesuturilor măduvei spinării numită meningita spinală. Atunci când țesuturile creierului sunt tumefiate la celulele creierului ajunge mai puțin sânge și prin urmare mai puțin oxigen. Dacă nu se tratează, în unele cazuri pot apărea sechele ale creierului. Infecția apare mai frecvent la copii, la adulții tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani, la adulții în vârstă și la persoane care au o afecțiune cronică, precum o scădere a sistemului imunitar (sistemul de apărare al organismului). Meningita poate îmbrăca forme ușoare sau severe, ce pot amenința viața. De regulă, severitatea depinde de microorganismul care a cauzat infecția și de vârsta persoanei, precum și de starea generală de sănătate a organismului în momentul infectării.

Cauze De obicei, meningita este

cauzată de virusuri sau bacterii. Simptome Cele mai frecvente simptome ale

tuturor formelor de meningită includ: febră; durere de cap severă și persistentă; gâtul este înțepenit și dureros, cel

mai bine evidențiindu-se la încercarea de a atinge pieptul cu bărbia;

vărsături; confuzie și un nivel scăzut de

conștiență/luciditate; convulsii.

Pot aparea: Asurzirea Dereglări de

echilibru Infecții ale urechii Boala Ménière Afectiunea urechii interne care se manifesta

printr-un ansamblu de tulburari cuprinzand vertij, scaderea auzului si zbarnaituri in urechi. Boala meniere afecteaza urechea interna, responsabila de auz si de echilibru. In general, ea nu afecteaza decat o ureche, dar poate fi si bilaterala. Boala survine, in crize, la persoanele de varste cuprinse intre 20 si 50 de ani.

Simptome si semne - Cu 30 de minute pana la o ora inaintea crizei, semne vestitoare, ca o senzatie de ureche plina, permit subiectului sa opreasca orice activitate care poate deveni periculoasa pe timpul crizei. Acesta are impresia ca se invarteste sau ca totul se invarteste in jurul lui: el trebuie sa se aseze la orizontala. Acestui vertij i se asociaza transpiratii, o stare de rau, greturi si varsaturi, dureri de cap si o senzatie de bazaituri in ureche. Acuitatea auditiva scade, mai ales cea pentru frecventele grave. Criza dureaza mai multe ore si epuizeaza subiectul bolnav. Frecventa acestor crize este imprevizibila. Dupa 10-15 ani, crizele de vertij se estompeaza, dar functia auditiva este atunci foarte alterata