1

Autocunoaşterea

A răspunde în mod serios la cele trei mari întrebări ale filozofiei eterne: Cine suntem? De

unde venim? şi Încotro mergem? este o necesitate primordială a fiinţei umane din toate

timpurile. Din cele mai vechi timpuri omul a căutat răspuns la întrebările care îl

frământau, a căutat să afle ce a fost înainte de-a se naşte, ce este în prezent şi ce va fi

după ce va părăsi această lume - sau altfel spus de unde venim, de ce trăim, încotro

mergem.

Căutătorul sincer a început în mod înţelept să caute răspunsuri în interior, să se cunoască

pe sine. Ca o dovadă în acest sens, pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi, o

veche maximă spune: ”Homo nosce te ipsum” (în greacă Gnothi Seauton, atribuită

primului filozof grec Thales) şi înseamnă “Omule cunoaşte-te pe tine însuţi” continuarea

fiind “şi vei cunoaşte universul şi zeii”. Remarcăm aici cuvântul cunoaştere. Vorbim

însă despre o cunoaştere superioară, transcedentală, o cunoaştere a ceea ce este cu

adevărat Divin.

Tipuri de cunoaştere

Există într-adevăr mai multe tipuri de cunoaştere. Cunoaşterea comună, obişnuită, este

necesară în viaţa de zi cu zi pentru a ne descurca mai uşor în societate, la serviciu, acasă;

este cunoaşterea care ne permite să ne câştigăm painea, să preparăm hrana, să ne

întreţinem locuinţa etc.

2

Cunoaşterea intelectuală este cea pe care am dobândit-o în urma educaţiei şi experienţei

intelectuale şi ea este condiţionată şi limitată de factori circumstanţiali, care ţin de forma

sau stadiul societăţii la un moment dat.

Şi există cunoaşterea superioară, cunoaşterea misterelor fiinţei umane dincolo de lumea

materială - la acest tip de cunoaştere se referă Gnoza. Fiecare fiinţă umană dispune de

capacitatea de a investiga şi a afla răspunsuri la întrebările existenţiale. Această

cunoaştere se află în interiorul nostru, aceasta este Gnoza.

Etimologia termenului GNOZĂ

Anunţând zorii unei noi zile pentru omul contemporan, Gnoza de ieri, de azi şi

dintotdeauna răsare ca un soare de bunăstare. Dicţionarele subliniază că acest cuvânt

“Gnoză” este de origine greacă şi se referă în sensul general la Cunoaştere. Însă, într-un

sens mai profund, cuvântul “Gnoză” face aluzie la o cunoaştere revelată, la un Modus

Operandis, care explică fenomenele fizice şi metafizice privitoare la Univers şi la om ca

„protagonist“ al acestuia.

Principiile de baza ale marii intelepciuni universale sunt întodeauna la fel. Aceleaşi

învăţături au fost predate de marii iniţiaţi din toate timpurile în şcolile de mistere.

Cunoaşterea superioară este atemporală şi impersonală. Buddha, Iisus, Mahomed,

Quetzalquatl - toţi au transmis o învăţătură care se completează, însă care în esenţă este

aceeaşi fiind doar adaptată la perioada de timp şi la înţelegerea oamenilor din vremurile

respective. Şi în zilele noastre este aceeaşi dintotdeauna însă este adusă într-o formă

revoluţionară în acord cu epoca în care trăim. Şi are acelaşi obiectiv: unirea omului cu

divinul. Pentru că ştim că această ruptură s-a produs în timpuri arhaice odată cu păcatul

originar din Biblia ebraică, cu acea cădere a îngerilor. Gnoza ne arată că este posibil să

revenim în sânul divinităţii, şi ne ajută să o facem.

3

Gnoza se referă la ştiinţa tuturor ştiinţelor, acea artă care, ca fruct al unei inspiraţii

revelate, înalţă artistul până a-l face să fuzioneze cu opera sa. Gnoza, nefiind o filozofie,

este totuşi veriga de legătură care uneşte lanţul istoric al dezvoltării gândirii umane şi dă,

de asemenea, răspunsuri precise şi logice la dilema neliniştitoare a lui “a fi” sau “a nu

fi”, care se dezbate pe terenul conştient şi cognoscibil al fiecărei persoane.

„Gnoza este o învăţătură cosmică care aspiră să readucă în interiorul fiecăruia dintre

noi capacitatea de a trăi într-un mod conştient şi inteligent” spune părintele gnozei

contemporane, Samael Aun Weor. Ea este despărţită total de intelectualismul arid,

ambiguu, speculativ, de lumea aridă a teoriilor care crează confuzii şi îndoieli

intelectuale. Fără a fi o religie, Gnoza este cheia legitimului „religare“, susţinut în orice

sistem religios, oricare ar fi fost epoca sa de apariţie şi modalitatea de expresie.

La rândul său, cuvântul GNOZǍ a dat origine la alte noi cuvinte-concepte, astfel avem:

PREGNOSTIC: Adjectiv care semnalează acele forme de gândire care din exterior

seamănă cu gnosticismul autentic deşi nu înglobează în structura lor generală finalitatea

Gnozei.

PROTOGNOSTIC: Este orice sistem incipient sau germinal care aspiră la reunirea cu

izvorul gnostic.

Multe definiţii au încercat să monopolizeze sensul adevărat a ceea ce trebuie să înţelegem

prin Gnoză sau Gnosticism. Acest fapt creează certe dificultăţi când se încearcă

prezentarea pe larg a dezvoltării gândirii gnostice, în mare parte datorită faptului că multe

documente de încredere, care structurau sistemul gnostic de altă dată, astăzi nu mai

există. În consecinţă, au fost emise multe afirmaţii „aventuroase“ promovate de unii

investigatori cărora le lipseau izvoarele adecvate referitoare la aceste teme.

Investigatorii imparţiali au afirmat întotdeauna că Gnosticismul este un fenomen foarte

personal, propriu, legat de activitatea Conştiinţei în om, în străduinţa acestuia de a

descifra misterele care-i relaţionează existenţa cu cea a Creatorului său, precum şi

rezultatele care derivă din această legătură necunoscută. Gnoza devine astfel o cunoaştere

revelatoare, eminamente practică, care caută să semnaleze atitudinea corectă a omului în

faţa vieţii şi să o conducă, prin intermediul unor trăiri şi experienţe personale, la

soluţionarea enigmei propriei sale existenţe.

Această cunoaştere universală şi atemporală din care a emanat imensa asemănare

teologică, filozofică, artistică şi simbolică a marilor civilizaţii ale trecutului, este dovada

că toate au la origine acelaşi izvor. „JANA”, „YANA”, „GNANA” sau „GNOSIS” este

ştiinţa lui JANO sau ştiinţa Cunoaşterii INIŢIATICE, ştiinţa lui ENOICHION sau a

Proorocului. Cuvântul „JINA” de la care provine termenul „Gnosis” nu este decât

pronunţia în castiliană a cuvântului amintit mai sus; adevărata sa scriere derivă din

Persană şi din Arabă şi nu este „JINA”, ci „DJIN” sau „DJINN” şi astfel îl vedem folosit

de mulţi autori.

4

O persoană cu o minimă erudiţie în domeniu nu va cădea azi, ca mai demult, în eroarea

simplistă de a scoate la iveală curentele Gnostice ale vreunei laturi spirituale exclusive.

Deşi este cert că trebuie să ţinem cont de învăţăturile gnostice conţinute în elementele

Elenistice şi Orientale, incluzând Persia, Mesopotamia, Siria, India, Tibetul, Palestina,

Egiptul etc., să nu ignorăm principiile gnostice perceptibile în sublimele culte ale

populaţiilor Nahuatl, Toltecă, Aztecă, Zapotecă, Mayaşă, Incaşă, Chibcha, Quechua etc.

din America Latină.

De-a lungul timpului cei care au căutat ”fenomene”, pasionaţi de pitorescul lucrurilor

“extra-ordinare”, încercînd să exploreze lumea de dincolo de dogme, chiar dacă nu au

investigat în profunzime învăţăturile sacre, au fost propulsorii unor concepţii noi,

autonome şi cu aceasta au făcut posibilă înflorirea investigaţiilor asupra istoriei religioase

a gnosticismului, la care asistăm de mai bine de treizeci de ani. Istorie îmbogăţită azi, din

fericire, prin descoperirile de la Nag Hammadi, Turfan şi Qumran şi prin atenţia tot

mai mare care se acordă gândirii tradiţionale a Orientului.

Mărturiile gnostice pe care le avem până în prezent se extind până în epoci şi locuri

diferite. Şi ceea ce pentru mulţi autori reprezintă un inconvenient, rezultă a fi un avantaj

pentru Gnoză, deoarece oricare ar fi fost mediul naşterii şi existenţei sale, mărturia

gnostică exprimă întotdeauna aceeaşi realitate: “o înţelegere totală a ceea ce este”, prin

care se înţelege existenţa a tot. Şi în această înţelegere intervin două elemente:

a)Gnoza;

b) Expresia sau relatarea pe care această Gnoză o dă despre sine

Teologic am putea afirma că Gnostic este acela care posedă Gnoza, Cunoaşterea. Însă e

clar că această cunoaştere scapă analizelor raţionale obişnuite; corelaţia acestei

Cunoaşteri este intimitatea infinită, spirituală a persoanei.

Este evident aşadar, că oriunde un om a reuşit să se apropie de realitatea supremă care

sălăşluieşte în interiorul său, el a putut să primească lumina adevărată care emană din

izvorul iniţial constituit de către „Monada sa Divină“, ca să folosim limbajul lui Leibniz.

Este prin urmare depaşit să ne gândim la Gnoză ca la un simplu curent metafizic introdus

în sânul creştinismului, aşa cum sugerează unii autori sau dogme. Gnoza constituie o

atitudine existenţială cu caracteristici proprii, înrădăcinată în cea mai veche, elevată şi

rafinată aspiraţie ezoterică a tuturor popoarelor, a cărei istorie, din păcate, nu este bine

cunoscută de către antropologii moderni.

Aşa cum afirmă Samael Aun Weor „Gnoza este un funcţionalism foarte natural al

conştiinţei; o PHILOSOPHIA PERENNIS ET UNIVERSALIS”. Fără îndoială, Gnoza este

cunoaşterea iluminată de Misterele Divine, rezervată şi revelată unei elite

autoselecţionate. Cuvântul „Gnosticism” închide înăuntrul structurii sale gramaticale

ideea de sisteme sau curente dedicate studiului Gnozei. Acest Gnosticism implică o serie

5

coerentă, clară, precisă de elemente fundamentale, verificabile prin intermediul

experienţei mistice directe: „Blestemul din punct de vedere ştiinţific şi filozofic”, „Adam

şi Eva din Geneza Ebraică”, „Păcatul Originar şi ieşirea din Paradis”, „Misterul lui

Lucifer-Nahuatl”, „Moartea Sinelui Însuşi”, „Puterile Creatoare”, „Esenţa Salvator-

ului Salvandus”, „Misterele Sexuale”, „Cristosul Intim”, „Şarpele Ignic al Puterilor

Noastre Magice”, „Coborârea în Infernuri”, „Întoarcerea în Eden”, „Darul lui Lucifer”

etc.

Cel care nu s-a preocupat niciodată să sondeze în profunzime fundamentele doctrinare ale

eternei Gnoze poate cădea uşor în tentaţia de a-şi forma o idee rapidă despre ceea ce

implică această cunoaştere şi, în consecinţă, prea puţin obiectivă şi reală. Secole de-a

rândul oamenii au ignorat postulatele gnostice despre condiţia omului în cadrul creaţiei.

Este indubitabil că umanitatea a degenerat o dată cu trecerea secolelor şi, pentru a dovedi

aceasta, este de ajuns să ne uităm la întunecatele pagini ale istoriei negre şi ne vom da

seama că în loc să devenim mai buni, am devenit mai răi în toate privinţele.

Mulţumită Gnozei mistica poate să devină ştiinţifică şi ştiinţa să devină religioasă. Astfel

se traversează abisul creat de intelect, între ceea ce numim Dumnezeu şi om, ca

protagonist al creaţiei.

Este evident că finalitatea ştiinţei JINA sau Gnostice este trezirea în om a tuturor

posibilităţilor sale latente infinite. Această muncă este cunoscută în argoul gnostic ca

“autorealizarea intimă a Fiinţei”.

„Căutaţi adevărul şi el vă va face liberi!”

Unii filosofi înţelepţi au spus: „Gnoza întotdeauna apare în momente cruciale în care

umanitatea se simte deposedată de principiile sale divine şi îi oferă atunci omului o nouă

viziune cu privire la motivul existenţei sale şi al creaţiei însăşi”. Gnoza se bazează pe

fapte şi se ofileşte în abstracţiile subiective ale intelectualismului. Gnoza dezvăluie în

manieră ştiinţifică tot ceea ce este cuprins în diversele tratate ce au provenit de la acei

bărbaţi sau femei care în lume au cunoscut FIINŢA.

Este de prisos să spunem că scopul nostru nu este să redefinim Gnoza, căci ea, în ea

însăşi, este AUTOSUFICIENTĂ, AUTODIDACTICĂ şi AUTOCONGNOSCIBILĂ. De

aici apare ideea că „Gnoza aparţine intimităţii sacre a fiecărui individ”. Vrem doar să

precizăm, înaintea verdictului solemn al conştiinţei publice, acei parametri care identifică

din punct de vedere filosofic şi metafizic poziţiile pe care gnosticismul tuturor

vremurilor le-a susţinut în cadrul contextului doctrinar.

6

1. Dumnezeu este unic; el este absolut separat de fiintele materiale; el este in mod

esential o Putere capabila sa se dezvolte, sa se desavarseasca, prin emanatiile succesive

care ii sunt manifestarea.

2. Eonii, fiinte intermediare intre Dumnezeu si materie, vesnici si ei, emana din

Dumnezeu in perechi, masculin si feminin. Dumnezeu produce in mod direct, in el si prin

el, prima pereche de eoni; aceasta produce pe cea de-a doua care o produce pe cea de-a

treia, etc. Seria totala a eonilor formeaza pleroma, plenitudinea.

3. Pe masura ce eonii se indeparteaza de Dumnezeu, ei scad in perfectiune; dincolo de

degradarea aceasta progresiva, la mijlocul seriei, se produce o deviatie: un eon a tradat si

a fost exclus din pleroma divina. Acesta este Demiurgul sau Dumnezeul evreilor, geniu

rau caruia trebuie sa i ne opunem. Respins in lumea intermediara, el o populeaza cu o

noua serie de eoni, rai ca si el si inferiori eonilor din prima serie. In cele din urma, el

creaza lumea materiala si omul.

4. Totusi omul nu este in intregime rau; un eon superior a detasat din lumea

suprasensibila o scanteie divina si a pus-o in materie, unde este prizoniera si persecutata

de catre Demiurg. Prezenta sau absenta acestei scantei divine imparte pe oameni in trei

categorii: spiritualii, care poseda elementul divin, alesi indiferent ce ar face; psihicii, care

se pot mantui prin gnoza si materialii, care sunt iremediabil pierduti.

5. Rascumpararea are ca unic scop eliberarea elementului divin prizonier al materiei.

Unul dintre primii eoni superiori se uneste in mod accidental cu Isus, din momentul

Botezului in Iordan si pana la la patima. Insa Isus nu are decat o natura umana aparenta

(docetism), nu este om adevarat. Mantuirea se obtine nu prin meritele lui Isus ci prin

gnoza pe care a revelat-o.

6. Cand mantuirea elementului divin va fi terminata si ordinea va fi restabilita in lumile

superioare prin supunerea Demiurgului, restaurarea universala (apokatastasis pantwn) va

fi finalizata. Lumea materiala si oamenii care nu vor fi mantuiti vor fi distrusi.

7. Natura trupul uman fiind rea, exista doua concluzii morale posibile: unele scoli

gnostice sustin ca materia si trupul trebuie maltratate, altele ca trupul se poate destrabala

in voie, fara a exista pedeapsa.

Gnoza, inseamna cunoastere. Gnosticul este un cautator, un filozof - ca acceptiune

generala.

Este adevarat ca din curentele platonice sau neoplatonice s-au dezvoltat gnoze care au

tulburat crestinismul, insa tot atat de adevarat este si faptul ca au existat si filozofi mari

care au stiut sa modeleze terminologia gnostica si cautarea implinirii, in cadrul

crestinismului apostolic autentic, ortodox sa zicem asa.

Sfantul Clement din Alexandria este un traitor deplin ortodox si deplin catolic (sa nu se

7

supere nimeni), el fiind unul dintre Parintii Bisericii care au pus bazele unei terminologii

teologice deschisa catre cultura pagana dar mai ales deschisa mesajului mantuirii.

Astfel, adeseori, Sfantul Clement, vorbeste despre gnosticul crestin, despre gnoza,

intelegand acesti termeni ca acceptati in terminologia crestina ortodoxa, ba chiar spune ca

"adevaratul gnostic este crestinul", iar pentru gnoza crestina, in intelesul ei de teologie //

discurs // cunoastere a lui Dumnezeu si a planului sau de mantuire, crestinul ar trebui sa

depuna eforturi si sa se lase patruns de Harul Sfant.

Desigur, au fost si alti Parinti care au fost mai moderati in aprecierile filozofiei

(incluzand aici si cercetarea gnostica).

Gnoza, in intelesul de invatatura secreta (si nu intru totul ortodoxa), destinata doar unor

anumiti oameni, a continuat probabil la limita ortodoxiei oficiale, care, odata ce a ajuns

sa condamne cateva dintre aceste curente si pe reprezentantii lor, cand era vorba de alte

erezii aparute succesiv, le identifica deferite inrudiri.

Gnoza este cunoasterea care duce la automantuire. Ispita sarpelui are o dimensiune

gnostica.