Universul Creaţiei Lui Caragiale
4
1. Universul creaţiei lui Caragiale (teme şi procedee întâlnite în alte scrieri – exceptând comediile). Comedia este specia genului dramatic, în proză sau în versuri, care evocă întâmplări, personaje,moravuri, într-o manieră care stârneşte râsul, având - de regulă - un sfârşit fericit. A doua zonă a comicului, realizat cu acelaşi mijloace şi în universul aceleiasi lumi, o reprezintă Schiţele (Momente), în aparenţă mici anecdote nevinovate, în majoritate comice, cuprinzând o mare varietate de teme caracteriologice asupra comportamentului general- uman al eroilor. Scrise în epoca de maturitate a lui Caragiale, Momentele excelează în concizia şi claritatea mesajului şi în special în marea varietate a mijloacelor comice. Aceste miniaturi critice au impresionat la apariţie prin noutatea genului şi incisivitatea atitudinii critice, încât unul dintre critici a afirmat că nu sunt momente ci monumente. O parte importantă a schiţelor se opreşte asupra educaţiei greşite făcute în şcoală şi familie (Domnul Goe, Vizită, Lanţul slăbiciunilor), a sistemului de relaţii şi a corupţiei. Nu scapă observaţiei acide a scriitorului nici celelalte instituţii ale statului, biserica, justiţia, presa, saloanele moderne, high-life-ul sau viaţa micului funcţionar fără orizont, dar care se autoiluzionează că va ajunge şef Prin parodie, prin mimarea insidioasă a unui alt stil, Caragiale denunţă, de fapt, mecanismele de funcţionare ale acestuia; aderând la mecanica unui stil oarecare, a unui anumit limbaj artistic autorul nu imprimă deloc acestuia acea viaţă, acel suflu vital ce i-ar conferi o certă stabilitate şi autonomie estetică. Mecanismul parodic la Caragiale se dezvăluie printr-o succesiune de procedee cu o funcţionalitate orientată spre acelaşi scop: denunţarea unui stil, a unei maniere de lucru. Un prim procedeu îl reprezintă imitarea, dispoziţia mimetică a scriitorului ironic care, pentru a satiriza, îşi însuşeşte cu perfidie o anume scriitură, pe care o dezvoltă apoi, subliniind, prin îngroşare, prin exagerare acele trăsături estetice pe care îşi propune să le denunţe. In Nuvelele si Povestiri, Caragiale nu mai recurge - ca in Momente si schite - la ironie, satira, observatie sociala si de caracter, subsumate unei viziuni comice, ci studiaza fie cazuri de constiinta si situatii-limita (O faclie de Paste, In vreme de razboi, Pacat...), fie adopta un registru fantastic, savuros balcanic (Kir Ianulea, Calul dracului).
-
Upload
alina-alexandra-caprian -
Category
Documents
-
view
28 -
download
0
Transcript of Universul Creaţiei Lui Caragiale
1. Universul creaiei lui Caragiale (teme i procedee ntlnite n alte scrieri exceptnd comediile).
Comedia este specia genului dramatic, n proz sau n versuri, care evoc ntmplri, personaje,moravuri, ntr-o manier care strnete rsul, avnd - de regul - un sfrit fericit.
A doua zon a comicului, realizat cu acelai mijloace i n universul aceleiasi lumi, o reprezint Schiele (Momente), n aparen mici anecdote nevinovate, n majoritate comice, cuprinznd o mare varietate de teme caracteriologice asupra comportamentului general-uman al eroilor. Scrise n epoca de maturitate a lui Caragiale, Momentele exceleaz n concizia i claritatea mesajului i n special n marea varietate a mijloacelor comice. Aceste miniaturi critice au impresionat la apariie prin noutatea genului i incisivitatea atitudinii critice, nct unul dintre critici a afirmat c nu sunt momente ci monumente. O parte important a schielor se oprete asupra educaiei greite fcute n coal i familie (Domnul Goe, Vizit, Lanul slbiciunilor), a sistemului de relaii i a corupiei. Nu scap observaiei acide a scriitorului nici celelalte instituii ale statului, biserica, justiia, presa, saloanele moderne, high-life-ul sau viaa micului funcionar fr orizont, dar care se autoiluzioneaz c va ajunge ef Prin parodie, prin mimarea insidioas a unui alt stil, Caragiale denun, de fapt, mecanismele de funcionare ale acestuia; adernd la mecanica unui stil oarecare, a unui anumit limbaj artistic autorul nu imprim deloc acestuia acea via, acel suflu vital ce i-ar conferi o cert stabilitate i autonomie estetic. Mecanismul parodic la Caragiale se dezvluie printr-o succesiune de procedee cu o funcionalitate orientat spre acelai scop: denunarea unui stil, a unei maniere de lucru. Un prim procedeu l reprezint imitarea, dispoziia mimetic a scriitorului ironic care, pentru a satiriza, i nsuete cu perfidie o anume scriitur, pe care o dezvolt apoi, subliniind, prin ngroare, prin exagerare acele trsturi estetice pe care i propune s le denune. In Nuvelele si Povestiri, Caragiale nu mai recurge - ca in Momente si schite - la ironie, satira, observatie sociala si de caracter, subsumate unei viziuni comice, ci studiaza fie cazuri de constiinta si situatii-limita (O faclie de Paste, In vreme de razboi, Pacat...), fie adopta un registru fantastic, savuros balcanic (Kir Ianulea, Calul dracului).
1. Fora comic a teatrului lui Vasile Alecsandri, azi: Iaii n carnaval, Chiria la Iai, Chiria n provincie, Cnticele comice din perspectiv regizoral/scenografic).
Ilustrnd o gam larg de la indignare la umor, descrierea evenimentelor sociale rmne n perimetrul comicului nu pentru c oamenii n cauz evoluau, constant, n aceast zon, ci pentru c ei i faptele lor erau mereu puse n relaii neateptate, absurde, privite dintr-un unghi care le punea n eviden trsturile false, mprumutate, incongruentele, slbiciunile: un alai strlucitor de ofieri nu i poart uniforma, ci ei se las purtai de ea (capitaines, majors. colonels, etc., pour dire en un mo, tout ce qui se fait porter par une uniforme...") Viziunea comic a societii vremii nu cuprinde dect clasele ei , superioare, cei care se expun ridicolului prin nsi dorina lor de a urmai o mod. de a se supune unui cod. de a exterioriza un statut. Pentru j pturile srace i nedreptite i mai ales pentru ran, Alecsandri are un adevrat cult care nu se bazeaz doar pe compasiune, eventual pe un vag sentiment de culpabilitate social; el vede n rnime (creia i adaug, ca i Eminescu, vechea boierime n curs de dispariie) singura clas social neatins de corupie, singura n care se poate pune o ndejde pentru viitor, singurul rezervor vital al naiunii
1.Importana lui Vasile Alecsandri la formarea unei dramaturgii naionale Principala contributie la dezvoltarea dramaturgiei originale o aduceVasile Alecsandri(1821 1890) , personalitate complexa si reprezentativa a culturii nationale : poet , prozator , memorialist si dramaturg , animator de viata literara si teatrala . A doua directie de dezvoltare a dramaturgiei originale o constituie drama istorica de inspiratie nationala . Astfel primii autori ce au scris drame istorice au fost: Gheorghe Asachi (Petru Rares , 1837) ,Theodor Codrescu (Plaiesul Logofat mare , 1846 ), Nicolae Istrati (Mihul , 1850), Al . Pelimon (Curtea lui VasileVoda ,1852 ), C. Z. Halepliu (Moartea lui Mihai Viteazul la Turda , 1854 ), Ioan Soimescu (Moartea lui Radu VII de la Afumati , 1854).Inceputul cel mai edificator in drama istorica romaneasca il face Vasile Alecsandri cu piesaCetatea Neamtuluitiparita in 1857 si al careisubiect ,marturiseste autorul , ,,e tras din novela istorica a d-lui C. Negruti(Sobieski si romanii , 1686) . Incheindu-si pe la 1877 activitatea comediografica , Alecsandri creeaza drama in versuri , in cinci acte ,Despot Voda (1879).
1. Drama istoric direcie important n dramaturgia romneasc n a doua parte a secolului al XIX-lea.Momentul afirmarii dramei istorice in teatrul romanesc il datoram ilustrului carturarBogdan Petriceicu Hasdeu (1838 1907) .Dupa ce contribuise prin numeroase articole la indrumarea teatrului , pledand pentru un repertoriu original , pentru sinceritate si firesc in interpretarea scenica , el elaboreaza dramaDomnita Ruxandrasi tragediaRaposatul postelnic,exercitii teatrale fara valori deosebite . Le urmea insa in 1867 poemul dramaticRazvan si Vidra, rod al maturizarii artistice , as acumularilor importante la care ajunsesera cercetarile sale istorice .Dezvoltarea dramaturgiei autohtone romanesti din perioada 1877 1918 ne apare dominata de trei personalitati marcante : Ion Luca Caragiale , Alexandru Davila si Barbu Delavrancea .
2. Feeria ca gen i accentele ei particulare n teatrul romnesc (Vasile Alecsandri Snziana i Pepelea, )
Feeria(dinfrancezferie) este o reprezentaie deteatrusau decirccu tematicmitici cu personaje fantastice sau supranaturale, cu montare i costumaie pline de culoare i de strlucire, care necesit o montare special, numeroasetrucajei efecte scenice considerabile.[1] Sanziana si Pepelea este povestea clasica de dragoste, in care binele invinge mereu raul. In cazul de fata, binele este reprezentat de un baiat sarac si istet care lupta sa o salveze pe printesa rapita de un zmeu. Povestea este insa departe de a fi considerata banala datorita personajelor secundare, precum imparatul Papura Voda, sfetnicii regali Pacala si tandala, printii petitori Lacusta Voda si Parlea Voda. Toate sunt personaje care ies din tipare impresionandu-ne placut.
