Universitatea Ecologica Bucuresti

Filiala: Braila

Student: Cojoaca Mugurel Danut

Referat la Psihopatologie clinica si Psihiatrie

Profil: Psihologie

Promotia 2006-2009

Psihoterapia tulburarii anxioase generale

Particularitatea principala a acestei tulburari consta in teama si ingrijorarea excesiva a pacientului, care se manifesta aproape continuu si dureaza mai mult de sase luni.Subiectul afirma ca nu-si poate controla anxietatea si prezinta cel putin trei din urmatoarele simptome:neliniste, senzatia ca se afla la capatul puterilor, fatigabilitate, dificultati de concentrare a atentiei, senzatie de vid mental, iritabilitate, incordare musculara si tulburari de somn ( dificultati de adormire, treziri frecvrnte in timpul noptii sau somn superficial, neodihnitor, cu senzatie de oboseala la sculare ).Continutul temerilor si ingrijorarilor nu este orientat précis, ca in cazul fobiei sociale sau al tulburarii hipocondriace. Anxietatea permanenta ii afecteaza viata si activitatea subiectului, provocandu-I un disconfort puternic, care nu se datoreaza abuzului de substante psihoactive sau unor probleme medicale somatice, cum ar fi hipertiroidia, sau psihice (anxietatea din cadrul unor psihoze, cum ar fi boala bipolara- episodul depresiv). Subiectii suferinzi de tulburare anxioasa generalizata se simt permanent tensionati, incordati, incapabili sa se relaxeze si relateaza ca se afla la” capatul puterilor”. Continutul ingrijorarilor poate fi mai mult sau mai putin precizat (ingrijorarea este un fenomen normal, dar si un fenomen patologic, care apare in calitate de simptom in cadrul altor tulburari , mai ales anxioase). Raple, Jackel si Barlow (1989) sublinieaza ca ingrijorarile si temerile subiectilor cu tulburare anxioasa generalizata difera putin, sub aspectul continutului, de cele ale oamenilor normali, deosebirea constand in faptul ca ele sunt mai putin controlabile, iar pacientii reusesc intr-o masura mai mica sa le reduca prin intermediul unor strategii adaptative adecvate. Pacientii suferinzi de tulburare anxioasa generalizata relateaza ca au perioade relativ indelungate caracterizate prin prezenta unor temeri cu caracter cronic si care imbraca o tematica variata, incepand de la sentimente difuze de ingrijorare pana la episoade caracterizante prin ruminatii anxioase, care dureaza de la aproximativ zece minute pana la cateva ore. Wells (1994) sustine ca deosebirea esentiala dintre subiectii normali si pacientii cu tulburare anxioasa generalizata consta in faptul ca subiectii aprecieaza activitatea respectiva ca fiind incomoda.Tot Wells in 1999 este de parere ca majoritaea pacientilor cu tulburare anxioasa generalizata au o istorie lunga, in cursul caruia s-a format si s-a structurat tulburarea.Multi pacienti au utilizat “strategii” bazate pe ingrijorare pentru a face fata unor probleme de viata reale sau imaginare.Aceasta strategie a fost construita pe baza influentelor educative, parentale, care i-au structurat subiectului convingerea ca ingrijorarile il vor ajuta sa faca fata stresurilor diverse cu care ar putea fi confruntat. La un moment dat, in cursul existentei pacientului, aceste ingrijorari au dobandit si conotatii negative.Astfel, parintele care il influenteaza in directia respective a inceput sa aiba probleme psihice sau, pur si simplu, pacientul s-a convins ca acest tip de comportament influenteaza negativ performantele. In aceste conditii au aparut ingrijorarile de tipul II, respectiv ingrijorarile fata de ingrijorari, o serie de factori

cum ar fi raspunsurile in plan comportamental, incercarile de controlare a gandurilor, precum si reactiile emotionale, care s-au constituit in factori aditionali ce contribuie la escaladarea si mentinerea tulburarii.

Modelul cognitiv al tulburarii anxioasa generalizate

Reactiile comportamentale puse in actiune de catre pacient sunt conduitele de evitare si cautare a asigurarilor. Pacientii cu tulburare anxioasa generelizata tind sa evite o serie de situatii si informatii care au legatura cu ingrijorarile de tipul I si cu cele de tipul II.Asfel, acesti pacienti vor evita situatiile sociale, confruntarea cu informatii cu caracter dezagreabil sau situatiile care ar putea presupune prezenta unor pericole externe, aceste comportamente tinand de ingrijorarile de tipul I.De asemenea, ei vor avea tendinta sa evite aparitia ingrijorarilor ( cauta sa evite sa fie ingrijorati), element ce se refera la ingrijorarile de tipul II. Pentru ilustrarea acestor elemente, prezentam un caz clinic: Gabriel, un arhitect de 35 de ani, s-a adresat psihoterapeutului pentru atacuri de panica si anxietate generalizata care durau de aproape sase ani. Problema atacurilor de panica a fost relativ usor solutionata prin intermediul tehnicilor de psihoterapie cognitiv- comportamentala, in timp ce ingrijorarile sale permanente s-au dovedit mai rezistente la tratament. Pacientul afirma ca este ingrijorat de tot felul de probleme: ca nu ar putea obtine o pozitie profesionala superioara, ca s-ar putea intoxica cu alimente alterate sau ca prietena sa ar putea suferi un accident de circulatie. Unul dintre obiectivele psihoterapiei l-a constituit determinarea pacientului de a se ingrijora mai putin. Acesta a acceptat faptul ca ingrijorarile sale au un caracter absurd, dar a precizat ca sunt incontrolabile. Pentru a le tine sub control, subiectul a incercat sa-si rasfranga activitatea profesionala, sa examineze produsele pe care le cumpara pentru ca nu cumva sa fie expirate si sa se intoarca acasa dupa sosirea prietenei lui pentru a nu-si mai fece tot felul de griji. In acest caz, ingrijorarile de tipul I au fost urmatoarele:

- esec professional- intoxicatie cu alimente expirate - partenera de viata ar putea suferi un accident

Ingrijorarile de tipul II aveau ca obiect imposibilitatea de a-si controla ingrijorarile. Faptul ca pacientul isi aranja treburile astfel incat sa soseasca dupa ce prietena lui a ajuns acasa era un semn clar ca acesta dorea sa evite ingrijorarea.

Forme de psihoterapie

In cadrul psihoterapiilor, distingem trei mari clase de forme: psihoterapiile analitice, psihoterapiile scurte sau focale, psihoterapiile analitice de grup.1.Psihoterapiile analitice

Formele de psihoterapii analitice se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte: a) participarea analistului este mult mai activa decat in cazul curie psihanalitice clasice;b)analistul intervine mult mai frecvent in cursul relatarilor bolnavului;c)rolul analistului este directive;d)analistul inceteaza de a mai avea o atitudine neutral, de factura anonima, dimpotriva el devine un factor activ de dialog, prin punerea fata in fata cu bolnavul sau;e)este utilizata intr-o mult mai mica masura nevroza de transfer. Exista mai multe forme de psihoterapie cuprinse in acelasi grup: Psihoterapia adleriana, Psihoterapia jungiana, Psihoterapia dupa W. Stekel, Psihoterapia lui W. Reich,Psihoterapia “Scolii culturale”, Psihoterapia lui K. Horney, Psihoterapia lui H. S. Sullivan.

2.Psihoterapiile scurte sau focale

Caracteristicile acestor psihoterapii sunt urmatoarele:a) cuprind un numar foarte limitat de sedinte, aproximativ 20-30;b) formularea initiala a problematicii pacientului si expunerea ipotezelor

psihodinamice pe care acesta isi poate permite sa le elaboreze;c) implicarea, in general activa, a terapeutului ,in confruntarea cu rezistentele

bolnavului;d) analiza imediata a transferului si centrarea interpretarii pe teme in raport cu

problema principala, neglijandu-se alte domenii. Pentru Alexander si French, terapiile scurte se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte:a) o atitudine interventionista a terapeutului, sugerand liniile de conduita a

bolnavului;b) utilizarea, ca o experienta corectiva, a relatiei si a situatiei terapeutice traite

si interpretate in cadrul transferential sau in cel al vietii reale a bolnavului;c) in cazul psihoterapiilor respective, bolnavul are posibilitatea neta de a

experimenta o relatie mentala onesta si deschisa. In cadrul acestei clase de psihoterapii, mentionam cateva dintre formele cele mai frecvent utilizate:

a) psihoterapia inhibitorie reciproca, introdusa de J. Wolpe;b) terapia vointei, preconizata de O. Rank;c) psihoterapia centrata pe client a lui C. Rogers;d) analiza existentiala a lui L. Binswanger.

3. Psihoterapiile analitice de grup

Aceasta clasa de tehnici ocupa un loc deosebit de important in domeniul practicii psihoterapeutice. Ele sunt psihoterapii analitice, in care activitatea medic-pacient este considerabil largita prin trecerea de la pacientul individual la grupul de pacienti.

Caracteristicile psihoterapiilor analitice de grup sunt urmatoarele:a) raspund la situatii dintre cele mai diverse;b) reunesc un grup de subiecti centrati pe o problema comuna;c) sunt dominate de motivatia unei dorinte de formatie ( grupul de

sensibilizare);d) implica o anumita nevoie de ingrijire ( grup terapeutic );e) utilizeaza dinamica grupului;f) se urmareste stabilirea de relatii interpersonale si a unei comunicari

positive intre membrii grupului;g) confruntarea problemelor similare la indivizi diferiti.

Acest tip de psihoterapie faciliteaza constientizarea, de catre fiecare membru a grupului, a atitudinilor relationare, precum si a sentimentelor pe care le presupun, sprijinandu-se pe imaginea care conduce individul catre ceilalti membrii ai grupului sau.

Schizofrenia

Schizofrenia ( din limba greaca: schizein= a despica, a scinda; phren= minte, suflet ), este o boala mintala din categoria psihozelor endogene. Caracteristica este aparitia unor manifestari psihopatologice majore, cum sunt halucinatiile, deliruri, tulburari formale de gandire, tulburari affective, tulburari de comportament, dezorganizarea personalitatii. Eugen Bleuler in 1911 introduce denumirea de “schizofrenie” ( scindare, disociere a mintii ), accentuand prin aceasta caracterul disociativ particular al tulburarilor psihopatologice. Schizofrenia nu are o singura cauza aparitia ei se datoreaza interactiunii mai multor factori biologici, psihologici si culturali cu o vulnerabilitate genetica predispozanta.a) Factori genetici-in familiile bolnave de schizofrenie exista o probabilitate mai

mare de imbolnavire decat la restul populatiei. In cazul gemenilor univitelini, rata concordantei este de 50%.

b) Factori pre- si perinatali- o cauza a vulnerabilitatii ar putea fi reprezentatade o suferinta intrauterine a fatului sau a copilului nou nascut, care ar provoca o disfunctie minimala a creierului. Un rol ar putea fi jucat de infectiuni virale ale mamei sau ale nou-nascutului, o etiologie virala certa nu a putut fi totusi demonstrate.

c) Factorii psiho- sociali- o serie de conditii psiho-sociale au fost incriminate drept factori declansatori ai schizofreniei, opiniile sunt insa controversate.Factorii psiho-sociali influenteaza mai degraba evolutia bolii si nu aparitia ei.In acelasi sens este interpretat rolul conflictelor, al suprasolicitarilor psihice sau al starilor de tensiune emotionala.

Manifestari obligatorii pentru permiterea diagnosticului de schizofrenie:- delir cu caracter bizar;

- halucinatii incongruente cu dispozitia afectiva, in special perceperea unui dialog de voci straine;

- gandire confuza;- simptome catatone;- saracie afectiva, lipsa de initiative, decline social;- inrautatirea adaptarii in societate;- manifestarea continua a acestor simptome timp de cel putin sase luni;- excluderea unei cauze organice evidente.

Au fost documentate mai multe tulburari cognitive in schizofrenie. Functiile cognitive normale sunt limitate de calitatea de informatie ce poate fi prelucrata o data. De exemplu, majoritatea indivizilor gasesc dificil sa asculte o emisiune la radio sau sa citeasca ziarul. Schizofrenicul este rapid deposit de cerintele informationaleale activitatilor cotidiene. Acest medel a fost utilizat pentru a explica gama larga de deficite cognitive ale schizofrenicilor, in special in ceea ce priveste atentia, memoria, functiile executive si selectia raspunsurilor.

Halucinatiile

Halucinatiile sunt perceptii involuntare fara obiect. Halucinatiile vizuale sunt halucinatiile obisnuite din encefalopatiile metabolice, toxice sau infectioase.Ele sunt de asemenea cele mai frecvente din dementele degenerative. Halucinatiile auditive sunt cele mai frecvente dintre halucinatiile senzoriale, sunt deseori verbale sau muzicale. Halucinatii somestezice- S-au descris cinci tipuri: halucinatii tactile, asomatognozie, member fantoma, autoscopie si halucinatii genitale. Halucinatiile olfactive se produc in special in crize epileptice, dare le se observa, integrate in alte tipuri de halucinatii si in migrene, la adormire, in delirele halucinatorii cornice sau in delirul paranoid olfactiv. Halucinatiile gustative sunt de origine epileptica. Ele pot face perte din crize de origine parientala, temporala sau temporo-parientala. Halucinatii verbale psihomotorii – in prezenta unei anumite atitudini si mimici a bolnavilor, respective in cazul comportarii unei persoane care asculta, dar misca buzele si pare sa mormaie cuvinte, ca indivizii care vorbesc singuri ceea ce gandesc.

Bibliografie

1. Prof. Univ.Dr. Irina Holdevici- Psihoterapia cognitiv comportamentala; Managementul stresului pentru un stil de viata optim, Editura stiintelor medicale, Bucuresti, 2005.

2. Constantin Enachescu- Tratat de psihanaliza si psihoterapie,editia a doua revazuta si adaugita, Editura Polirom, Bucuresti, 2003.

3. Sub redactia lui Mihai Ioan Botez, prefata de Martin L. Albert- Neuropsihologie clinica si neurologia comportamentului,editia a doua,Universitatea de medicina Boston, Editura medicala, Bucuresti,1996.

4. Emil Bleuler: Dementia praecox oder Gruppe der Schizophrenien, Leipzig, 1911.

5. Kurt Schneider: Die Schizophrenie, Leipzig, 1930.

6. H. A. Nasrallah ( edit.): Handbook of schizophrenia, Amsterdam, 1991.

7. Gerd Huber: Psychiatrie, Stuttgart, 1994.