UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ … · Silvicultură şi Exploatări Forestiere,...

Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

1

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ Calea Mănăştur Nr. 3-5, 400372 Cluj-Napoca

Telefon: + 40 264 596384 Fax: + 40 264 593792

Conducător ştiinţific Prof. dr. Dumitru ZAHARIA

Ing. Georgel Constantin MAZĂRE

Către,

Vă invităm să participaţi la susţinerea publică a tezei de doctorat intitulată: „Cercetări privind îmbunătăţirea tehnologiilor de producere a materialului săditor la speciile genului Picea şi diversificarea valorificării acestuia”, a d-lui ing. Georgel Constantin MAZĂRE, în vederea obţinerii titlului ştiinţific de „Doctor în Horticultură”.

Susţinerea va avea loc în ziua de 23 iulie 2010 ora 1000, Amfiteatrul A1 Vă rugăm să comunicaţi aprecierile dumneavoastră în timp util, pe adresa

Şcolii Doctorale USAMV Cluj-Napoca sau pe adresa de email [email protected]


2

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

Ing. Georgel Constantin MAZĂRE

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

CERCETĂRI PRIVIND ÎMBUNĂTĂŢIREA TEHNOLOGIILOR DE PRODUCERE A MATERIALULUI SĂDITOR LA SPECIILE GENULUI

PICEA ŞI DIVERSIFICAREA VALORIFICĂRII ACESTUIA

Conducător ştiinţific, Prof. univ. dr. Dumitru ZAHARIA

CLUJ-NAPOCA 2010


3

UNIVERSITY OF AGRICULTURAL SCIENCES AND VETERINARY MEDICINE CLUJ NAPOCA

HORTICULTURE FACULTY

Eng. Georgel Constantin MAZĂRE

SUMMARY OF PhD THESIS

RESEARCHES CONCERNING IMPROVEMENT THE PLANTING MATERIAL PRODUCTION TECHNOLOGY FOR PICEA SPECIES AND

DIVERSIFICATION OF ITS USES

Scientifically Coordinator, Prof. PhD Dumitru ZAHARIA

CLUJ-NAPOCA 2010


4

Comisia de doctorat a fost aprobată în următoarea componenţă: Preşedinte: Prof. dr. Radu SESTRAŞ - decan Facultatea de

Horticultură, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Cluj-Napoca

Membrii: Prof. dr. Dumitru ZAHARIA - conducător ştiinţific,

Facultatea de Horticultură, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Cluj-Napoca

Prof. dr. Maria CANTOR - Facultatea de Horticultură, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Cluj-Napoca Prof. dr. Vasile Ioan ABRUDAN - decan Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere, Universitatea Transilvania Braşov Prof. dr. Dagmar VIŞOIU - prodecan Facultatea de Horticultură şi Silvicultură, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara


5

C U P R I N S

INTRODUCERE........................................................................................ 9

Cap. 1. Stadiul actual al cercetărilor privind situaţia speciilor genului Piceaşi posibilităţile de multiplicare a acestora................................................

11

1.1. Caracteristici generale ale genului Picea……...……........................... 11 1.1.1. Istoric, origine……………………............................................. 11 1.1.2. Sistematica genului…………………….……............................ 12 1.1.3. Evoluţia, răspândirea naturală şi situaţia actuală a genului........ 15 1.1.3.1. Evoluţia genului Picea.................................................. 15 1.1.3.2. Răspândirea naturală şi situaţia actuală a genului în eco-

sistemul forestier...........................................................

17 1.1.3.3. Răspândirea speciilor genului Picea în ecosistemul

ornamental........................................................................

21 1.1.4. Caractere morfologice generale ale genului………................... 21 1.2. Rolul factorilor de mediu şi de cultură în creşterea şi dezvoltarea

speciilor de Picea..................................................................................

23 1.2.1. Acţiunea factorilor asupra dezvoltării plantelor……................. 23 1.2.2. Factorii abiotici…………………............................................... 24 1.2.3. Factorii biotici……………………….………………………… 29 1.2.4. Factorii antropici………………….…………………………… 30 1.3. Factorii dăunători şi combaterea lor …………….……………............ 30 1.3.1. Vătămări cauzate de factori abiotici…………………………... 31 1.3.2. Vătămări cauzate de factori biotici………………………......... 36 1.4. Situaţia cercetărilor privind înmulţirea speciilor genului Picea............ 39 1.4.1. Obţinerea materialului săditor din sămânţă…………………… 39 1.4.2. Obţinerea materialului săditor din butaşi…………………….... 53 1.4.3. Obţinerea materialului săditor prin altoire.................................. 59 1.5. Importanţa speciilor genului Picea....................................................... 70 1.5.1. Importanţa economică................................................................ 70 1.5.2. Importanţa ecologică.................................................................. 72 1.5.3. Importanţa peisagistică............................................................... 73 1.5.4. Importanţa molidului ca pom de Crăciun................................... 74

Cap. 2. Locul desfăşurării experienţelor, scopul şi obiectivele cercetărilor…... 77 2.1. Scopul cercetărilor şi obiectivele urmărite............................................ 77 2.2. Cadrul natural........................................................................................ 80 2.3. Concluzii asupra studiului pedoclimatic............................................... 94

Cap. 3. Materialul biologic, metoda de lucru şi organizarea experienţelor....... 96 3.1. Materialul biologic utilizat.................................................................... 96 3.2. Metoda de lucru…………………………………………………...…. 102 3.3. Organizarea şi amplasarea experienţelor.............................................. 120 3.3.1. Organizarea şi amplasarea experienţelor de butăşire................. 120 3.3.2. Organizarea şi amplasarea experienţelor de altoire................... 123


6

Cap. 4. Rezultate obţinute în experienţele de înmulţire şi interpretarea acestora... 139 4.1. Comportarea speciilor Picea glauca ‘Conica’ şi Picea abies ‘Nidiformis’

la înmulţirea prin butaşi........................................................................ 139

4.1.1. Influenţa modului de fasonare a butaşului şi a substratului de înră-dăcinare asupra rizogenezei........................................................

140

4.1.2. Influenţa biostimulatorilor de înrădăcinare asupra rizogenezei.. 151 4.2. Comportarea speciei Picea pungens var. argentea la înmulţirea prin

altoire.................................................................................................... 159

4.2.1. Influenţa gradului de pornire în vegetaţie a partenerilor de altoire şi a şi a momentului îndepărtării portaltoiului deasupra punc-tului de altoire asupra numărului de altoi prinşi la altoirea late-rală în placaj................................................................................

159

4.2.2. Influenţa gradului de pornire în vegetaţie a portaltoiului şi a nivelului de altoire asupra numărului de altoi prinşi la altoirea laterală în placaj..............................................................................

166

4.2.3. Influenţa lungimii altoiului şi a diametrului portaltoiului în punctul de altoire asupra numărului de altoi prinşi la altoirea laterală în placaj..........................................................................

170

4.2.4. Influenţa realtoirii asupra numărului de altoi prinşi la altoirea laterală în placaj .........................................................................

174

4.2.5. Influenţa materialului folosit pentru izolarea punctului de altoire asupra numărului de altoi prinşi la altoirea laterală în placaj....

180

4.2.6. Influenţa stadiului de pornire în vegetaţie a portaltoiului şi a materialului folosit la altoire asupra numărului de altoi prinşi la altoirea în despicătură.............................................................

186

4.2.7. Influenţa stadiului de pornire în vegetaţie a altoiului şi a mate-rialului folosit la altoire asupra numărului de altoi prinşi la altoirea în despicătură.................................................................

186

4.3. Eficienţa economică a lucrărilor de altoire............................................... 188 4.3.1. Eficienţa economică privind influenţa gradului de pornire în

vegetaţie a partenerilor de altoire şi a momentului îndepărtării portaltoiului deasupra punctului de altoire asupra numărului de altoi prinşi...................................................................................

188

4.3.2. Eficienţa economică privind influenţa realtoirii asupra numă-rului de altoi prinşi......................................................................

189

Cap. 5. Diversificarea posibilităţilor de valorificare a materialului săditor la speciile genului Picea..................................................................................

190

5.1. Valorificarea actuală............................................................................. 190 5.2. Posibilităţi noi de valorificare............................................................... 190

Cap. 6. Concluzii şi recomandări cu privire la înmulţirea speciilor genului Picea şi valorificarea materialului săditor……………………………...

211

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………….. 218ANEXE...................................................................................................................... 224INDICE ALFABETIC AL AUTORILOR………...…………………………….. 226REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT……………………………………..... 229SUMMARY………………………….………………………………….………… 235


7

C O N T E N T S

INTRODUCTION............................................................................... 9

Chapter. 1. Current state of knowledge concerning Picea genus species, situation and theyr possibility of multiplying...................................

11

1.1. General aspects of Picea genus……...…….................................. 11 1.1.1. History, origin.…………………………………………… 11 1.1.2. Systematic.…………………………....………….………. 12 1.1.3. Evolution, natural spread and current situation of genus… 15 1.1.3.1. Evolution of Picea genus....................................... 15 1.1.3.2. Natural spread and actual situation of genus in

forest ecosystem....................................................

17 1.1.3.3. The spread of Picea genus species in landscape

ecosystem...............................................................

21 1.1.4. Morphological characters of genus ………….................... 21 1.2. The role of environmental and cultural factors in the growth and

development of Picea species........................................................

23 1.2.1. Factors influence on plant development…….......……….. 23 1.2.2. Abiotic factors…………..................................................... 24 1.2.3. Biotic factors…………………..………………................. 29 1.2.4. Anthropogenic factors……………..……………………... 30 1.3. Damaging factors and their control …………….…...........…….. 30 1.3.1. Damage caused by a biotic factors …………………......... 31 1.3.2. Damage caused by biotic factors ………………………… 36 1.4. The actual situation of research concerning the Picea genus multi-

plication…………………………………………………………..

39 1.4.1. Obtaining seedlings from seed............................................ 39 1.4.2. Obtaining seedlings from cuttings………………….......... 53 1.4.3. Obtaining seedlings by grafting.......................................... 59 1.5. The importance of Picea genus species......................................... 70 1.5.1. Economic importance.......................................................... 70 1.5.2. Ecologycal importance........................................................ 72 1.5.3. Landscape importance......................................................... 73 1.5.4. Using spruce as a Christmas tree........................................ 74

Chapter. 2. Experimenal field, goals and objectives of researches……………. 77 2.1. Goals and objectives of researches................................................ 77 2.2. Natural conditions......................................................................... 80 2.3. Conclusions of the pedoclimatic study.......................................... 94

Chapter. 3. Biological materials, working method and experiences organization.. 96 3.1. Biological material........................................................................ 96 3.2. Working method............................................................................ 102


8

3.3. Experiences organization and location……………………….…. 120 3.3.1. Cuttings experiences organization and placement.............. 120 3.3.2. Grafting experiences organization and placement.............. 123

Chapter. 4. The results obtained in multiplication experiences ans their interpretation………………………………………………………...

139

4.1. The Picea glauca ‘Conica’ and Picea abies ‘Nidiformis’ species behavior at cuttings multiplication.................................................

139

4.1.1. The influence of cutting type and rooting substrate on rooting process……………………………………………………….

140

4.1.2. The influence of rooting promoters on rooting process... 151 4.2. The Picea pungens var. argentea behavior at grafting multiplication... 159 4.2.1. The influence of grafting partners’ vegetative stage and

the time of stock’s cut above the grafting point on side grafting’s success................................................................

159

4.2.2. The influence of grafting level on side grafting’s success.. 166 4.2.3. The influence of scion’s length and scion’s diameter at

grafting point on side grafting’s success............................. 170

4.2.4. The influence of re-grafting on side grafting’s success...... 174 4.2.5. The influence of material used for isolating the grafting

point on side grafting’s success........................................... 180

4.2.6. The influence stock’s vegetative stage and grafting material on split grafting’s success.....................................

186

4.2.7. The influence graft’s vegetative stage and grafting material on split grafting’s success.....................................

186

4.3. Economical efficiency of graftings................................................... 188 4.3.1. Economical efficiency concerning the influence of grafting

partners’ vegetative stage and stock’s cut above the grafting point on number of living grafos………………...

188

4.3.2. Economical efficiency concerning the influence of regrafting process on number of living grafts.........................................

189

Chapter. 5. The Picea species’ planting material uses diversification……....... 190 5.1. Current uses…………................................................................... 190 5.2. Proposals for use on the future...................................................... 190

Chapter. 6. Conclusions and recommendations concerning the Picea genus propagation and seedlings’ valorification………………………….

211

BIBLIOGRAPHY……………………………..………………………………….. 218

ANNEX..................................................................................................................... 224

ALPHABETICAL INDEX OF AUTHORS........................................................... 226

ROMANIAN SUMMARY………………………...……………………................ 229

ENGLISH SUMMARY……………….…………...……………………………... 235


9

INTRODUCERE

De ce să folosim conifere în amenajarea unui spaţiu verde?...este o întrebare pe care poate mulţi au avut-o. În multe cărţi de specialitate s-a încercat să se răspundă la această întrebare, dar puţine sunt cele care au reuşit acest lucru prin intermediul cuvintelor. Nici măcar imaginile nu pot reuşi să exprime senzaţia pe care o ai în momentul în care te afli într-o grădină plină de conifere. Aceasta este, aşa cum mulţi au numit-o...”magia coniferelor”.

Coniferele reprezintă ingredientul esenţial al unei grădini, efectul lor fiind foarte greu de substituit cu ajutorul altor plante. Pe cât sunt de minunate însă, pe atât de multe probleme prezintă pe partea de înmulţire. Chiar dacă au existat de-a lungul timpului obser-vaţii şi cercetări referitoare la înmulţirea coniferelor, consider că există multe aspecte care ar trebui lămurite, îndeosebi la genul de conifere care face obiectul lucrării de faţă, genul Picea.

Prezenta lucrare “Cercetări privind îmbunătăţirea tehnologiilor de producere a materialului săditor la speciile genului Picea şi diversificarea valorificării acestuia” se doreşte a fi o modestă contribuţie la dezvoltarea cercetărilor cu privire la obţinerea mate-rialului săditor la răşinoase în general şi la speciile genului Picea în special. Prin rezultatele care se vor obţine în urma experienţelor se speră lămurirea unor aspecte cu privire la obţi-nerea materialului săditor pe cale vegetativă, prin butăşire şi altoire.

În vederea atingerii obiectivelor propuse în această lucrare, au fost organizate expe-rienţe de butăşire pe două cultivaruri ale genului mai sus menţionat, Picea abies ‘Nidiformis’ şi Picea glauca ‘Conica’ şi experienţe de altoire pe var. argentea a speciei Picea pungens. Experienţele au fost amplasate pe parcursul a trei ani, între 2006 şi 2008, în două locaţii: serele disciplinelor de Arboricultură şi Floricultură din cadrul USAMV şi pepiniera Mihai Viteazu, din cadrul Ocolului Silvic Turda.

Pentru efectuarea experienţelor, în primul an de doctorat am efectuat vizite de studiu la o serie de pepiniere din ţară unde se produc specii ornamentale de molid, printre care aş aminti: pepiniera Mihai Viteazu - Cluj, pepiniera Gura Humorului - Suceava, pepi-niera Bonţida - Cluj, pepiniera Voivodeni - Mureş, pepiniera Lunca Ilvei - Bistriţa Năsăud etc.

Lucrarea de faţă este structurată pe 6 capitole, conţine un număr de 239 pagini unde se regăsesc 87 tabele, 77 figuri, 24 grafice şi 6 planşe foto. Pentru elaborarea lucrării a fost necesară consultarea unui număr de 141 titluri bibliografice.

Rezultatele preliminare, obţinute pe parcursul anilor de cercetare, au fost concretizate în 6 lucrări ştiinţifice prezentate şi publicate în cadrul unor simpozioane naţionale şi internaţionale.


10

C a p i t o l u l 1

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND SITUAŢIA SPECIILOR GENULUI PICEA ŞI POSIBILITĂŢILE DE

MULTIPLICARE A ACESTORA

1.1. CARACTERISTICI GENERALE ALE GENULUI PICEA

1.1.1 Istoric, origine

Genul Picea este un gen de arbori cu origine foarte veche. O specie care îi atestă vechimea este Picea omorica, endemism de pe valea Drinei, considerată relict terţiar (ŞOFLETEA, 2001). Într-un articol publicat în 2004 (EUN KYOUNG JEONG et al., 2004) se descrie o specie relictă, din terţiar, Picea paleomaximowiczii, descoperită în Coreea, odată cu alte 23 de fosile de Gimnosperme. Cel mai vechi tip de arbore de molid cu lemn asemă-nător este Protopiceoxylon yabei, găsit în Asia de Est, în Manciuria, în şisturi din Jurasicul Mediu (VOGELLEHNER, 1968, citat de SCHMIDT-VOGT, 1977).

1.1.2. Sistematica genului Picea

Referitor la sistematica acestui gen, în decursul timpului au fost multe discuţii şi implicit mai multe clasificări, cu privire atât la încadrarea genului în unităţile de rang supe-rior cât şi la modul de diviziune al acestuia. În anul 2000, ŞOFLETEA (2000) prezenta urmă-toarea sistematică a genului:

- Subîncrengătura Gymnospermae - Clasa Coniferopsida

- Ordinul Coniferales - Familia Pinaceae (Abietinae, Abietinaceae)

- Genul Picea. Tot după acelaşi autor, genul Picea se împarte în două secţii, la fel cum afirma şi WILLKOMM

în 1887, şi anume: • Eupicea, cu frunzele aciculare, vârful de obicei ascuţit, rombice în secţiune transversală; • Omorica, cu frunzele turtite şi cu dungi de stomate pe dos (SCHMIDT-VOGT, 1977).

1.1.3. Evoluţia, răspândirea naturală şi situaţia actuală a genului 1.1.3.1. Evoluţia genului Picea

Primele fosile de gimnosperme datează de aproximativ 400 milioane de ani, din Devonian (LAROUSSE, 2003).


11

Conform cercetătorului EMIL POP (1954) citat de ENESCU (1975), coniferele, între care şi specii din genul Picea, cunosc o deplină dezvoltare în cretacic (era secundară). În terţiar acestea regresează în defavoarea Angiospermelor, pentru ca spre sfârşitul acestei perioade, o dată cu răcirea climatului, speciile sempervirescente să dispară sau să se izoleze spre părţile sudice, calde, ale continentului european, locul lor fiind luat de către cele cu frunze caduce. În Cuaternar sub acţiunea glaciaţiunilor succesive coniferele continuă să se găsească în plin regres.

Referitor la molidul european, se pare că acesta datează probabil din terţiar - perioada pliocenă sau chiar miocenă, adică de mai multe milioane de ani (STĂNESCU şi ŞOFLETEA, 1998). Judecând după diferenţele morfo-anatomice reduse dintre Picea abies, Picea obovata şi Picea koraiensis ar rezulta că acesta a ajuns la noi din Orientul Îndepărtat trecând peste Siberia şi Munţii Ural. În Pleistocen, sub influenţa glaciaţiunilor cuaternare molidul a trecut prin diverse transformări. Printre centrele sale de refugii glaciare figurează, în orice caz, şi Carpaţii româneşti, de unde ulterior, în perioadele postglaciare cu climă mai blândă, a migrat către nord-vest şi nord (STĂNESCU şi ŞOFLETEA, 1998).

1.1.3.2. Răspândirea naturală şi situaţia actuală a genului în ecosistemul

forestier

Genul Picea cuprinde specii larg răspândite în jumătatea de nord a Terrei, în America de Nord, Europa şi Asia. Ca număr de specii cea mai mare răspândire o are în China, unde pot fi întâlnite 18 specii (HARRAR, 1962). Longitudinal, speciile pot fi întâlnite din Alaska, 160˚ longitudine V (Picea glauca) până în Rusia, 155º longitudine E (Picea abies). Latitudinal, cea mai nordică specie este reprezentată tot de Picea abies, care înaintează în nordul Rusiei până la 72º25' iar în sudul arealului recordul este deţinut de către Picea spinulosa, în Munţii Himalaya (27˚10' latitudine N) (SCHMIDT-VOGT, 1977).

1.1.3.3. Răspândirea speciilor genului Picea în ecosistemul ornamental

Cele mai răspândite specii exotice întâlnite în spaţiile verzi, în grădini dendrologice sau botanice sunt: Picea pungens (formele argentea, viridis, glauca), Picea orientalis, Picea omorica, Picea glauca, Picea sitchensis, Picea engelmanni.

1.1.4. Caractere morfologice generale ale genului Picea

Genul Picea include specii de răşinoase cu port piramidal sau conic. Unele cultivare pot avea formă arbustivă, dar în general avem de a face cu arbori.

Rădăcina. Sistemul de înrădăcinare la molid este trasant (superficial), cu rami-ficaţii principale ce au aproximativ aceleaşi dimensiuni şi se dispun la suprafaţa solului.

Tulpina. Ramificarea este de tip monopodial, caracteristică răşinoaselor, realizată prin creşterea nedefinită a axului principal şi formarea unor ramuri din mugurii axilari. Ramurile sunt dispuse etajat în verticile regulate care apar de la o anumită înălţime.

Florile sunt unisexuate, amentiforme şi nude, lipsite de învelişuri florale. Amenţii masculi sunt ovoizi, formaţi pe lujerii din anul precedent. Florile femele sunt terminale, erecte, constituite dintr-un solz fertil sau carpelă, purtând pe faţa internă două ovule. Pe faţa exterioară se află o a doua bractee sau solzul apărător.


12

Conurile mascule sunt galbene, formate din numeroase stamine şi seamănă cu nişte amenţi. Conurile femele tinere sunt roşii purpurii şi erecte, mai târziu sunt brune, la maturitate pendente şi cu solzii lignificaţi. Ele au bractee mult mai scurte ce nu apar dintre carpelele pieloase.

Lujerii sunt prevăzuţi cu numeroşi umeraşi proeminenţi, decurenţi şi inseraţi în spirală, pe care stau frunzele (STĂNESCU, 1979; PARASCAN, 1996; SCHMIDT-VOGT, 1977; ŞOFLETEA, 2000).

Frunza. Frunzele sunt aciculare, persistente, cu vârful de obicei ascuţit, rombice în secţiune transversală la speciile din secţia Eupicea sau turtite ca la brazi şi cu două dungi de stomate pe dos la secţia Omorika. După cădere acele lasă o cicatrice circulară.

Seminţele mature stau într-o concavitate la baza unei aripioare provenită dintr-o lamelă subţire desprinsă de pe carpelă. Sunt nerăşinoase, relativ mici şi se desprins uşor. (MORARIU, 1973; BELDEANU, 1999; ŞOFLETEA, 2000; PETRIDES, 1973, 1998).

1.2. ROLUL FACTORILOR DE MEDIU ŞI DE CULTURĂ ÎN CREŞTEREA ŞI

DEZVOLTAREA SPECIILOR DE PICEA 1.2.1. Acţiunea factorilor de mediu asupra dezvoltării plantelor Factorii de mediu nu acţionează asupra plantelor izolat, fiecare în parte, ci corelat.

Modificarea unuia atrage după sine şi modificarea celorlalţi. 1.2.2. Factorii abiotici Factorii climatici. În linii mari genul Picea cuprinde arbori ce pot fi întâlniţi în

regiunile reci şi temperate din emisfera nordică (BENT et al., 2005), mergând până la limita arctică şi altitudinală a pădurilor. După cum afirma MENSEL (1943) citat de SCHMIDTH-VOGT (1977), molidul aparţine arealului boreal-nordic-montan, răspândirea sa fiind condiţionată de factorul termic. Astfel se explică de ce molidul este specie de câmpie în ţinuturile nordice, urcând spre subalpin şi chiar alpin pe măsură ce acesta avansează spre sud. S-ar putea astfel face o corecţie formulei lui MENSEL, mai potrivită fiind poate încadrarea arealistică la ţinuturile boreal-nordice-campestre şi colinare-sudice-montane (ŞOFLETEA, 2001).

Factorii edafici. Din punct de vedere al cerinţelor faţă de gradul de fertilitate al solului, molidul face parte din grupa speciilor cu cerinţe mici (ZAHARIA şi DUMITRAŞ, 2003), fiind totuşi mai pretenţios decât pinul silvestru sau pinul negru (RUBŢOV şi colab., 1958).

Factorii orografici. În cultura plantelor lemnoase trebuie să se ţină cont şi de efectul factorilor de relief (altitudine, expoziţie, pantă, configuraţia terenului etc.). Dacă macro-relieful (munţii, dealurile, câmpiile) determină o distribuţie naturală a acestui gen, tot la fel şi microrelieful, natural sau creat de om în cadrul spaţiilor verzi, determină anumite schimbări pedoclimatice, schimbări de care trebuie să ţinem cont la amplasarea speciilor.

1.2.3. Factorii biotici

Relaţiile intraspecifice. Drept exemplu de relaţie favorizantă putem menţiona concreş-terea rădăcinilor în plantaţiile dese de molid, care poate antrena până la o treime din arbori. Stânjenirea dintre indivizii unei populaţii se manifestă pe cale biochimică prin autotoxine


13

(compuşi conţinuţi în produsele de descompunere a materiei organice proprii) care împiedică germinaţia seminţelor şi reduce numărul de puieţi (ZAHARIA şi DUMITRAŞ, 2003).

Între indivizii unei populaţii pot interveni şi relaţii de competiţie care reprezintă rivalitatea dintre indivizii aceleiaşi specii pentru resturile mediului.

Relaţiile interspecifice. Se stabilesc între indivizii aparţinători mai multor specii şi îmbracă cele mai diferite forme. Cele mai importante sunt relaţiile de simbioză, cele mai tipice fiind relaţiile dintre arbori şi ciuperci micoritice, bacterii sau actinomicete fixatoare de azot.

1.2.4. Factorii antropici Omul, considerat ca fiind factorul cel mai activ şi mai puternic transformator al

naturii şi chiar al plantelor, a transportat speciile dintr-o regiune în alta, a distrus unele plante spontane, a modificat sau a contribuit la extinderea ariei de răspândire a altora. Pe suprafeţe întinse, a transformat complet fizionomia peisajului vegetal. În acest sens putem afirma că, în afară de molidul autohton, toate celelalte specii şi cultivaruri ale genului Picea pot fi considerate elemente antropofile. Nu putem să nu amintim însă şi omul factor antropic negativ, atât prin acţiunea sa directă asupra arborilor şi a formaţiunilor alcătuite de aceştia (rănire, defrişări etc.) cât şi în mod indirect (industrie, autoturisme etc.).

1.3. FACTORII DĂUNĂTORI ŞI COMBATEREA LOR 1.3.1. Vătămări cauzate de factori abiotici Acţiunea negativă a vântului asupra arborilor din genul Picea. În momentul în

care are loc o creştere a intensităţii vântului, acesta poate avea efecte negative, uneori destul de mari. Datorită sistemului său de înrădăcinare trasant, molidul reprezintă una dintre speciile cele mai expuse doborâturilor de vânt.

Acţiunea negativă a zăpezii asupra molizilor. Rupturile de zăpadă, ca şi consecinţă a acţiunii combinate a vântului şi zăpezii se datorează supraîncărcării coroanei de zăpadă. Aceasta, în funcţie de umiditate şi temperatură se poate fixa de cetină şi poate duce la deze-chilibrarea trunchiurilor, lucru accentuat în cazul coroanelor asimetrice sau a condiţiilor de vânt sau furtună (HARING, 1970).

Efectul negativ a îngheţurilor asupra exemplarelor de molid. Unele specii din cadrul acestui gen sunt foarte sensibile la îngheţurile de primăvară. În această categorie se înscriu şi speciile Picea sitchensis sau Picea glauca. Specii cum ar fi Picea breweriana sau Picea engelmanni nu sunt chiar atât de sensibile la îngheţurile de primăvară, pentru ca Picea bicolor să nu sufere chiar deloc la acest factor datorită pornirii tardive în vege-taţie. Acest avantaj îl prezintă şi specia Picea pungens, rar vătămată de îngheţurile târzii (HILL, 1989). Picea orientalis rezistă şi destul de bine la îngheţurile din sudul Ucrainei, la fel ca şi Picea canadensis (RUBŢOV, 1958).

Acţiunea secetei asupra dezvoltării normale a molizilor. În ceea ce priveşte rezis-tenţa la secetă, speciile din genul Picea se comportă diferit la acest factor. Picea orientalis este mai tolerant decât alţi molizi la uscăciune, dar nu poate fi totuşi considerat tolerant la secetă. Ca specii rezistente la secetă putem menţiona: Picea abies, Picea engelmanni, Picea glauca, Picea omorika, Picea canadensis. Picea pungens poate suporta de asemenea atât


14

uscăciunea din aer cât şi cea din sol. Nu putem afirma acelaşi lucru referitor la umiditate şi despre Picea sitchensis.

În ceea ce priveşte specia Picea abies, sensibilitatea cea mai mare faţă de secetă se înregistrează în primii 2-3 ani, când puieţii au rădăcina foarte puţin dezvoltată şi, ca urmare a insolaţiei sau secetei, se pot usca (ŞOFLETEA, 2001).

Pagubele produse de către chiciură asupra arborilor din genul Picea. După cum am subliniat în subcapitolul referitor la importanţa apei, molidul este o specie de climate umede. Această umiditate îi poate aduce însă şi daune şi asta în timpul iernii prin formarea de chiciură sau promoroacă, fenomene ce pot duce la ruperea, îngheţarea, asfixierea mugu-rilor şi uneori chiar la ruperea ramurilor tinere.

Poluarea industrială şi efectele ei asupra proceselor fiziologice ale molidului. În zonele urbane sau intens industrializate, cu gaze de eşapament în exces, praf, fum, se manifestă adeseori arsuri, obturarea stomatelor, fenomenul de cloroză, de nanism, dere-glarea proceselor metabolice, chiar şi uscarea arborilor (ILIESCU, 2002).

1.3.2. Vătămări cauzate de factori biotici Daune produse molidului de către insecte. În pepiniere şi plantaţii tinere dintre

cele mai păgubitoare insecte care atacă molidul autohton putem menţiona larvele de Melo-lontha, larvele sârmă (Elateridae), trombarul puieţilor de răşinoase (Hylobius abietis), coro-pişniţa (Gryllotalpa gryllotalpa). În plantaţiile tinere (3-15 ani) poate apărea şi de păduchele ţestos (Lecanium hemicyryphum), păduchii de gale (Sacchiphantes viridis, Sacchiphantes abietis şi Cephalodes strobilobius) sau păianjenul roşu (Tetranycus ununguis). Gândacii de scoarţă atacă în arboretele mature mai ales după doborâturi de vânt şi rupturi de zăpadă: Ips typographus, Pityogenes calcographus, Polygraphus polygraphus etc).

Daune produse molidului de ciupercile parazite. Cea mai frecventă boală sem-nalată în pepinierele de răşinoase este culcarea puieţilor, cauzată de specii de Fusarium. Odată cu înaintarea în vârstă, molidul poate fi atacat şi de alte ciuperci, printre care cele mai temute sunt Fomes annosus şi Armillaria mellea.

Ciupercile din genurile Ceratocystis, Cephalosporium, Trichoderma, ciuperci de alterare cromatică, se dezvoltă iniţial epifit pentru ca ulterior să pătrundă în profunzime, slăbind totodată fiziologic arborii atacaţi sau producând chiar uscarea lor. Dacă specii ca Fomes annosus, Armillaria mellea şi Stereum sp. se găsesc frecvent asociate cu rănile de la baza tulpinii (răni de colet) sau cu

cele de pe rădăcini, la înălţimi mai mari predomină putregaiul cauzat de iasca de ciot a răşinoaselor (Phellinus pini) (VLAD şi PETRESCU, 1977).

Daune produse molidului de macrofaună. Unele animale pot contribui şi ele, în sens negativ, la dezvoltarea arborilor. Dintre acestea amintim în primul rând animalele mici, care pot vătăma mugurii, vârfurile sau conurile, în căutarea seminţelor. Totodată speciile de molid sunt afectate şi de o serie de păsări, care se hrănesc cu diferite părţi ale acestora. Chiar şi animalele mari produc pagube însemnate cu precădere puieţilor.

Prevenirea şi combaterea dăunătorilor. Pentru a nu se ajunge în situaţia aplicărilor unor măsuri de combatere a bolilor şi dăunătorilor, trebuie pus accentul în principal pe măsurile de prevenire a acestora. Aceste măsuri trebuie respectate încă de la instalarea speciilor în spaţiile verzi sau întemeierea arboretelor. Dacă însă, din anumite motive se înre-gistrează atacul unor dăunători, trebuie luate imediat măsurile de combatere în conformitate cu normele tehnice în vigoare, folosindu-se substanţele de combatere corespunzătoare.


15

1.4. SITUAŢIA CERCETĂRILOR PRIVIND ÎNMULŢIREA SPECIILOR DE PICEA

Obţinerea materialului dendrologic din sămânţă este cea mai simplă metodă de

înmulţire şi implică cele mai mici costuri, lucru valabil şi pentru speciile de răşinoase, deci implicit speciile genului Picea. Cu toate acestea, speciile de molid, în special cele folosite în amenajările peisagistice, se obţin pe scară largă şi pe cale vegetativă prin altoire sau bută-şire. Înmulţirea pe cale vegetativă se efectuează fie în scopul transmiterii fidele a caracte-relor specifice ale plantelor mamă, fie în scopul obţinerii mai rapide şi mai uşoare a mate-rialului săditor (ILIESCU, 2002).

1.4.1. Obţinerea materialului săditor din sămânţă Înmulţirea prin sămânţă prezintă o serie de avantaje comparativ cu înmulţirea pe

cale vegetativă, dintre care putem aminti simplitatea metodei, randamentul ridicat, plastici-tatea mai bună a puieţilor, o conformaţie echilibrată a plantelor în evoluţia lor ulterioară precum şi un cost mai redus (ILIESCU, 1998). Pentru obţinerea seminţelor în vederea multi-plicării pe cale generativă a speciilor de molid trebuie parcurse mai multe operaţii tehno-logice şi anume: recoltarea conurilor, prelucrarea conurilor şi extragerea seminţelor, con-diţionarea, păstrarea, pregătirea pentru semănat şi semănatul.

Recoltarea conurilor. Recoltarea conurilor are loc în momentul în care seminţele au ajuns la maturitate şi sunt germinabile, care se desfăşoară din septembrie până în noiem-brie. Momentul recoltării se poate prelungi până în decembrie sau februarie (ILIESCU, 1989, 1998; MATEESCU, 2002).

Nu este recomandată recoltarea conurilor înainte de maturarea completă a seminţelor, deoarece uscarea durează prea mult timp iar seminţele nu sunt de calitate (DRĂGHIA, 2000).

Prelucrarea conurilor şi extragerea seminţelor. Această etapă constă în supunerea conurilor la uscare, lucru care duce la uscarea solzilor şi eliberarea seminţelor.

Condiţionarea seminţelor. Reprezintă ansamblul de operaţii ce trebuie aplicate seminţelor până când acestea constituie lotul utilizat în lucrările de reproducere, şi anume: dezariparea, curăţirea şi sortarea. Acestea operaţii se execută doar în momentul când seminţele sunt uscate.

Păstrarea seminţelor. După afirmaţiile lui CIESLAR (1897) citat de VLASE (1982), primele experienţe referitoare la păstrarea închisă a seminţelor de răşinoase au fost efec-tuate de către SACHS încă din anul 1860, dar rezultatele acestuia nu au fost publicate.

Experienţele au fost continuate de către CIESLAR între anii 1886 şi 1897. Acesta a ajuns la concluzia că seminţele închise ermetic în vase îşi menţin vitalitatea o perioadă mai îndelungată decât cele păstrate deschis. Rezultatele acestuia au fost întărite şi de alţi cercetători, printre care şi TILLOSTON, care în anul 1921 a arătat că seminţele de Picea engelmanni se păstrează cel mai bine zvântate şi închise în containere izolate. Un alt cerce-tător, BARTON, a arătat în 1935 că seminţele de Picea excelsa şi Picea canadensis s-au păstrat bine timp de 4-6 ani numai când au fost depozitate închis, la temperatura de -4ºC până la -15ºC. Seminţe de Picea glauca au putut fi păstrate până la 10 ani, la temperaturi scăzute şi în condiţii de ermetizare, acest lucru datorându-se în principal conţinutului ridicat de ulei al acestora (DRĂGHIA, 2002).

Păstrarea seminţelor de molid se poate face şi deschis, lucru ce poate conduce la rezul-tate mulţumitoare numai în cazul unor perioade relativ scurte de timp, de maximum 2-3


16

ani. Cercetări efectuate de către VLASE şi VOINESCU (1966) asupra seminţelor de Picea abies păstrate deschis au arătat că după un an acestea îşi pierd capacitatea de germinare cu 4,63%, după doi ani cu 19,29%, după trei ani cu 32,08% pentru ca după patru ani să se reducă la jumătate.

După FLORESCU (1996), conţinutul de umiditate al seminţelor de molid pe durata păstrării trebuie să fie cuprins între 6-7% şi nemodificat, scop în care seminţele se usucă până la acest nivel apoi sunt introduse în vase ermetice, butelii de sticlă translucidă. După SCHÖNBORN (1964) citat de VLASE (1982) se consideră că seminţele speciilor de molid sunt destul de asemănătoare în ceea ce priveşte condiţiile necesare pentru păstrare, metodele aplicate la specia Picea abies putând fi aplicate cu bune rezultate şi la alte specii din cadrul genului Picea.

Pregătirea seminţelor pentru semănat. Reprezintă ansamblul de operaţii care pot fi aplicate seminţelor în vederea obţinerii unui procent cât mai mare de germinare şi răsărire.

O primă metodă de pregătire a seminţelor pentru semănare este umectarea. Seminţele se ţin în apă atât cât să le cuprindă, rămânând în contactul cu aerul timp de 24 de ore. Dacă seminţele au nevoie şi de temperaturi scăzute atunci se ţin în apă la 3-5ºC (MATEESCU, 2002; STĂNICĂ, 2002).

Cercetări efectuate asupra molidului autohton (VARGA, 1956) au arătat că, dacă se-minţele acestei specii sunt ţinute în apă timp de 18 ore iar apoi sunt puse la germinat, pro-centul de germinare a acestora este cu până la 15% mai mare decât a seminţelor netratate. Ţinerea seminţelor mai mult de 24 ore a arătat însă un efect total opus. La alte specii de molid unii cercetători (DRĂGHIA, 2000) recomandă din contră folosirea apei călduţe. Astfel se recomandă ţinerea seminţelor de Picea pungens în apă călduţă timp de 3 zile înainte de semănare, lucru recomandat dealtfel şi la Picea omorika (ţinerea în apă cu temperatura de 20°C). Tot după acelaşi autor, seminţele de Picea glauca hidratate la rece (5°C) şi în absenţa luminii germinează mai repede şi într-un procent mai mare.

Pregerminarea sau preîncolţirea seminţelor este o altă cale de pregătire a acestora pentru semănat şi reprezintă procesul prin care seminţele se pun în condiţii de germinare (umiditate, căldură) pentru o perioadă scurtă, de 8-10 zile, premergătoare semănării în teren, în scopul parcurgerii mai rapide a etapei de imbibiţie şi iniţiere a germinaţiei (STĂNICĂ şi colab., 2002).

De amintit este şi metoda refrigerării seminţelor (ILIESCU, 2002), lucru ce presupune păstrarea seminţelor pe diferite durate de timp la temperaturi scăzute. După RUBŢOV (1958), seminţele de molid ţinute în zăpadă timp de 15-30 zile accelerează răsărirea şi măresc pro-centul de germinare.

În ceea ce priveşte seminţele de Picea pungens, aceste nu necesită o pregătire deo-sebită pentru semănare. Se ştie că acestea germinează repede şi fără o stratificare preala-bilă, sub influenţa unei game largi de temperatură, în prezenţa sau absenţa luminii.

Semănatul se poate face afară, direct în terenul pepinierei sau în substraturi special pregătite, precum şi în spaţii protejate în paturi de semănare sau în ghivece.

După RUBŢOV (1958), semănarea prin împrăştiere preconizată de literatură pentru condiţiile din în Germania nu a dat rezultate satisfăcătoare la noi din mai multe considerente. De aceea cel mai mult a fost folosit şi este folosit în continuare în condiţiile de la noi sis-temul de cultură cu rigole la strat şi mai rar la tarla. Semănatul pe straturi este frecvent folosit în pepinierele de arbuşti şi arbori ornamentali. Semănarea se face primăvara târziu, astfel încât răsărirea semănăturilor să se producă după trecerea perioadei reci şi a îngheţului de primăvară (ILIESCU, 1998).


17

RUBŢOV (1958) recomandă schema cu rigole simple la 15 cm în solurile fertile şi la 20 cm în solurile mai puţin fertile. Schema de cultură cu rigole echidistante, cu distanţa dintre rigole de 20 cm, este recomandată şi de către FLORESCU (1999). Se recomandă adâncimi de 1-2 cm (HARALAMB, 1967), de obicei 1,5 cm (RUBŢOV, 1958) cu menţiunea că adâncimi mai mari de 2,5-3 cm reduc considerabil procesul de răsărire. Ca o regulă generală, se reco-mandă ca adâncimea de semănare să reprezinte de 4-5 ori mărimea seminţei (MOHAN, 1995).

Semănatul pe paturi nutritive presupune asigurarea pentru seminţe a unui substrat adecvat şi o îngrijire mai atentă, ducând astfel la creşterea randamentului la unitatea de suprafaţă şi scurtarea duratei de obţinere a puieţilor (STĂNICĂ şi colab., 2002).

Semănatul la ghivece reprezintă o metodă folosită în special la cultura coniferelor. Pentru semănarea la ghivece se folosesc substraturi care au în componenţă diferite materiale, substraturi care trebuie să asigure o bună germinaţie şi creşterea puieţilor prin îndeplinirea următoarele condiţii: drenaj bun, raport echilibrat între componentele minerale şi cele orga-nice, aeraţie optimă, conţinut minim de seminţe de buruieni şi agenţi fitopatogeni, preţ de cost redus.

1.4.2. Obţinerea materialului săditor din butaşi În unele situaţii se recomandă înmulţirea pe cale vegetativă a speciilor, lucru valabil

şi la cele aparţinătoare genului Picea. În primul rând, din punct de vedere tehnico-eco-nomic, la majoritatea speciilor pe cale vegetativă are loc o obţinere mai uşoară şi mai rapidă a materialului săditor. Pe de altă parte, din punct de vedere al valorii ornamentale a exem-plarelor obţinute, înmulţirea vegetativă se efectuează în scopul transmiterii fidele a carac-terelor specifice plantei mamă.

Perioada butăşirii. Referitor la perioada butăşirii, coniferele prezintă o perioadă scurtă de timp în care pot fi butăşite, depăşirea acestei perioade putând duce la rezultate foarte slabe. Astfel, capacitatea de butăşire este mai ridicată în trei perioade ale anului, fiecare de 10-15 zile, şi anume iunie, august şi sfârşitul lunii septembrie. La butăşirile efec-tuate în afara acestor perioade se consideră că procentul de reuşită este mai redus respectiv perioada de înrădăcinare este mai lungă (STĂNICĂ şi colab., 2002).

MATEESCU (2002) recomandă aproximativ aceleaşi trei perioade, şi anume: august-septembrie pentru butaşii semilignificaţi (răsadniţe); sfârşit de mai început de iunie pentru butaşii verzi (răsadniţe); octombrie-noiembrie pentru butaşii lignificaţi (seră).

Cu toate că folosirea butaşilor verzi este posibilă, se recomandă totuşi folosirea cu precădere a celor semilignificaţi (iulie-august) şi lignificaţi (perioada de repaus vegetativ) (POSEDARU, 2005). După acelaşi autor, varietăţile ornamentale de răşinoase se recomandă a fi butăşite în seră, în perioada martie sau septembrie-octombrie, cu specificaţia că varietă-ţile pitice ale genului Picea se recomandă a fi butăşite doar în sere cu recoltarea butaşilor în perioada iunie-august (POSEDARU, 2005). Aceeaşi perioadă, cu butaşi semilignificaţi este reco-mandată şi de către DRĂGHIA (2000).

După ILIESCU (2002), butăşirea la răşinoase se execută în seră în lunile martie sau septembrie-octombrie.

Tipuri de substraturi. Rezultatele din practică recomandă unele reţete de subs-traturi. Astfel, pentru înrădăcinarea răşinoaselor se poate folosi un amestec de perlit cu turbă în diferite proporţii (ZAHARIA şi DUMITRAŞ, 2003). Acelaşi amestec în raport de 4:1 este recomandat şi de către WAGNER şi OPRIŢA (1988). Un alt model de substrat reco-mandat pentru conifere poate fi compus din nisip cu puţină turbă (STĂNICĂ şi colab., 2002;


18

ILIESCU, 2002) sau chiar perlit simplu (POSEDARU, 2005). Acelaşi autor (POSEDARU şi colab., 2001) recomandă şi substrat constituit din perlit sau amestec în proporţii egale format din mraniţă, turbă şi nisip.

Strict pentru genul Picea, DRĂGHIA (2000) recomandă un amestec format în proporţii egale din pământ de grădină, turbă sau pământ de frunze şi nisip. Nici substratul alcătuit din mraniţă, turbă şi nisip nu are rezultate slabe în ceea ce priveşte lungimea medie a rădă-cinilor care se formează pe butaş, comparativ cu cel format doar din perlit (POSEDARU, 2005), şi aceasta deoarece primul este un substrat hrănitor, bogat în substanţe nutritive, comparativ cu perlitul care este un substrat sărac, steril. Indiferent de compoziţia substratului, pentru reuşită bună de înrădăcinare acesta trebuie să îndeplinească anumite condiţii, şi anume: permeabilitate bună; capacitate bună pentru aer; capacitate bună de reţinere a apei; să nu se descompună; să nu conţină germeni de boli; manipulare uşoară; uşurinţă la transport; cost redus. O condiţie importantă este şi raportul aer/apă. Se pare că ideal este ca 25-40% din volum să fie ocupat de aer (ILIESCU, 2002).

Confecţionarea butaşilor. Butaşii recomandaţi a se confecţiona la răşinoase sunt cei cu călcâi trataţi cu stimulatori de înrădăcinare sub formă de pudră sau soluţie (Radistim, Rhizopon, Banoriz etc.) (POSEDARU şi colab., 2001). Pentru confecţionarea butaşilor se folosesc vârfuri de lujeri care se obţin fie prin desprindere bruscă (călcâi), fie prin tăiere cu briceagul, scoţând lăstarii cu câte un scut mic de pe ramura mamă (butaş cu inel de ramură). Butaşii se plantează imediat după confecţionare, pe tot parcursul de manipulare fiind feriţi de deshidratare (MATEESCU, 2002).

După RUBŢOV (1958) confecţionarea butaşilor prin tăierea lujerilor cu briceagul nu este recomandată deoarece după tăietura netedă calusul se formează foarte greu scăzând astfel procentul de prindere. La butăşirea în seră acesta recomandă lujeri de 1 an complet lignificaţi, detaşaţi de pe lujerii de 2 ani prin rupere bruscă, rămânând astfel pe butaş un călcâi ce merge până în cambiul plantei mamă. Pot fi folosiţi şi lujeri de 2-3 ani, caz în care se recomandă folosirea stimulanţilor de înrădăcinare.

La cultivarurile pitice (Picea glauca ‘Conica’, Picea pungens glauca ‘Globosa’) precum şi la cele cu acele multe şi dese, la care o îndepărtare a acestora ar duce la rănirea scoarţei, butaşii se pot planta necurăţaţi. În acest caz se recomandă însă ca baza butaşului să fie strânsă cu multă atenţie în substrat pentru a se evita formarea golurilor de aer (MATEESCU, 2002).

Biostimulatorii. După cum am amintit până acum, la butăşirea răşinoaselor se recomandă în general folosirea stimulatorilor de înrădăcinare (ANA, AIA, AIB). Aceste substanţe pot fi preparate sub formă de soluţie cu diferite concentraţii, baza butaşilor fiind introdusă pentru câteva secunde în soluţia respectivă (WAGNER şi OPRIŢA, 1988).

Referitor la speciile de Picea, una dintre substanţele recomandate este acidul indolin acetic (AIA) 50 ppm (ZAHARIA şi DUMITRAŞ, 2003). Butăşirea cu ajutorul biostimulatorilor este recomandată şi de către HARTMANN (1965) citat de POSEDARU (2005) sau LUBAN (1959). Acesta din urmă recomandă folosirea biostimulatorilor la specia Picea pungens, prevăzând totodată o utilizare pe scară largă a acestora pe viitor în horticultura decorativă, chiar la speciile pendule care în mod normal nu mergeau înmulţite prin butăşire (Picea excelsa pendula, Picea engelmanni ‘Fendelsi’).

Există însă şi autori care dimpotrivă, nu recomandă folosirea unor astfel de substanţe la butăşirea molidului (RUBŢOV, 1958). La acelaşi rezultat a ajuns şi POSEDARU (2005), care a obţinut rezultate mai bune la butaşii de Picea pungens ‘Glauca Globosa’ şi Picea pungens var. argentea la care nu au fost folosiţi biostimulatori comparativ cu cei trataţi.


19

1.4.3. Obţinerea materialului săditor prin altoire Altoirea la genul Picea se foloseşte numai în cazul speciilor şi a varietăţilor valo-

roase sau atunci când nu există alte posibilităţi de înmulţire (DRĂGHIA, 2000). Primele lucrări de altoire la arbori cu importanţă însemnată au fost executate de

MARVIER DU BOISDHYVER în anul 1840 în pădurea Fontainbleau din Franţa (ENESCU, 1994). Acesta a altoit peste 10000 de altoi din specia Pinus nigra ssp. laricio pe puieţi de pin silvestru. A fost prima şi cea mai mare experienţă de altoire în teren descoperit.

După TYYSTIJÄRVI şi KARKI (1969) citaţi de ENESCU (1994), experienţe de altoire efectuate în Finlanda în perioada 1962-1968 pe un număr de aproximativ 300.000 exem-plare de molid au arătat un procent mediu de prindere de 68%. În principiu după spusele autorului se poate conta în general pe un procent de prindere de 30-40%, cu toate că un procent de prindere de doar 10% nu este rar.

Printre primii autori de la noi care amintesc de altoirea la răşinoase se află RUBŢOV (1958), care menţionează altoirea la speciile Picea pungens var. glauca şi Abies concolor, recomandându-se efectuarea acesteia atât în seră cât şi direct în pepinieră. Referitor la altoirea în seră acest cercetător recomandă drept portaltoi puieţi de molid comun de 2-3 ani bine dezvoltaţi, care ating dimensiunea de 5-6(8) mm la colet (ABRUDAN, 2006). Se recomandă ca aceştia să fie repicaţi primăvara în ghivece cu diametrul de 15 cm la gură, ghivece care se îngroapă în pământ la loc umbrit. Portaltoii sunt bine îngrijiţi până toamna, când sunt introduşi în seră pentru a reintra în vegetaţie. Aceeaşi atenţie referitoare la îngrijirea puie-ţilor este indicată şi în seră, unde pe lângă stropit, plivit şi afânarea pământului recoman-dându-se şi pulverizarea ghivecelor cu praf de cărbune. În perioada în care puieţii au intrat în vegetaţie are loc altoirea lor cu altoi recoltaţi cu 7-8 zile înainte. Sunt de preferat altoi proveniţi din lujeri de un an cu precădere din lujerul terminal, cu 3-5 muguri, care să aibă cel puţin 10-15 cm lungime şi o grosime aproximativ egală cu cea a portaltoilor. Aceştia urmează a fi depozitaţi în beciuri până se dezgheaţă, fiind introduşi apoi în seră şi ţinuţi în nisip reavăn până în decembrie, când se face altoirea. Ca metodă de altoire se recomandă altoirea în despicătură. Se face în acest scop o tăietură orizontală a portaltoiului la 4-6 cm deasupra coletului cu un briceag bine ascuţit pentru a se obţine o tăietură netedă, acelaşi lucru fiind necesar şi la realizarea despicăturii. Se introduce altoiul, după ce în prealabil a fost curăţat de ace pe porţiunea care urmează a fi îmbinată prin altoire şi fasonat sub forma de pană, în despicătura de 3-4 cm. Se va avea grijă să aibă loc o corespondenţă între zonele cambiale ale altoiului şi portaltoiului. Izolarea locului de altoire se face cu rafie şi ceară de altoit.

Referitor la altoirea în despicătură, POSEDARU (2005) a obţinut cele mai slabe rezul-tate la toate speciile din genul Picea testate, sub nivelul metodelor de altoire în placaj lateral, prin alipire sau chip budding. Altoirea în placaj lateral este menţionată ca metodă de altoire la răşinoase şi de către ENESCU (1975) sau FLORESCU (1999), ultimul denumind-o altoire laterală în placaj.

Locul de altoire este recomandat a fi lujerul terminal sau la înălţimea de 10-12 cm deasupra coletului. În acest scop pe locul respectiv se efectuează o tăietură lungă de 4-5 cm prin care se desprinde scoarţa de liber, dar nu se intră şi în lemnul portaltoiului. Acest lucru are loc doar la baza tăieturii, unde are loc desprinderea unui strat de lemn cu scopul de a forma un pinten pe care se va sprijini capătul inferior al altoiului. Altoiul se confecţio-nează sub formă de pană simplă şi provine din vârful ramurii. Are loc apoi suprapunerea altoiului peste tăietura de pe portaltoi şi în final se leagă cu bumbac parafinat sau rafie şi


20

se unge cu mastic. Ca moment al altoirii se recomandă perioada de primăvară (MCHOY, 2006), imediat după pornirea în vegetaţie, în sere calde şi reci sau în teren liber. S-au făcut experimentări şi pentru altoiri de vară. Pentru acestea se recomandă ca altoii să nu se re-colteze în perioada sau imediat după perioada de căldură estivală, deoarece atunci conţi-nutul de zahăr din lujeri este redus. În perspectiva altoirii altoii sunt păstraţi pe o perioadă de cel mult 10 zile în pivniţe la temperatura de 10-13°C şi acoperite cu o ţesătură umedă. La altoirile de vară s-a observat că rezultate mai bune s-au obţinut la folosirea de altoi subţiri. Acest lucru s-ar putea explica prin insuficienta lignificare a lujerilor din care au fost recoltaţi altoii groşi.

Tot la răşinoase dar la cele altoite în câmp autorul propune altoirea în fentă late-rală. Aceasta presupune o incizie longitudinală uşor curbată la partea superioară pe tulpina portaltoiului, la 8-10 cm deasupra coletului. Se desprind apoi coaja şi liberul de lemn pe lungimea tăieturii, loc unde urmează a fi introdus altoiul fasonat sub formă de pană.

Tot altoire în placaj lateral recomandă şi LUBAN (1959), dar o denumeşte altoire prin alipire laterală.

Referitor la altoirea în placaj lateral, CRISTESCU şi colab. (1975) recomandă ca acest tip de altoire să se facă în câmp, primăvara devreme, imediat ce portaltoiul a intrat în vege-taţie activă, înainte de umflarea mugurilor. În acest scop se recomandă ca altoii să se recol-teze cu puţin timp înaintea altoirii. Locul altoirii urmează a fi uns cu mastic cald. Acest procedeu ar fi dus la Staţiunea Ştefăneşti în cadrul experienţelor efectuate în anul 1973 la un procent de reuşită de 40%.

Tot despre altoirea în placaj lateral ne vorbeşte şi ILIESCU (2002) ca metodă de altoire recomandată la răşinoase. Tehnica de altoire este asemănătoare cu cea descrisă de FLORESCU (1999), cu unele specificaţii. Astfel autoarea, spre deosebire de predecesorul său, prin incizia pe portaltoi nu propune doar desprinderea scoarţei de lemn ci şi a unei porţiuni de lemn. Totodată porţiunea desprinsă se recomandă a nu fi retezată la bază, faci-litând astfel o fixare mai bună a altoiului.

Dintre cercetătorii contemporani, MOHAN (1995) descrie amănunţit metoda de altoire în despicătură.

DRĂGHIA (2000) recomandă la molid altoirea în placaj lateral efectuată la sfârşitul verii (august-septembrie) sau iarna până la începutul primăverii în sere. Drept portaltoi sunt folosiţi puieţi de Picea abies sau din speciile tipice, puieţi care au fost repicaţi la ghivece în luna august al celui de-al doilea an de la semănat.

MATEESCU (2002) propune ca perioadă de altoire lunile august-septembrie. În acest scop portaltoii sunt trecuţi în încăperi mai răcoroase unde sunt ţinute timp de 8-10 zile cu scopul maturizării ţesuturilor. Altoii se recoltează în ziua altoirii, altoirea fiind la masă în placaj lateral sau prin alipire.

La metodele de altoire menţionate până acum se alătură şi altoirea prin alipire amintită şi de FLORESCU (1999) şi descrisă mai amănunţit de către STĂNICĂ şi colab. (2002), metodă aplicabilă în special la speciile care se prind greu. Acest tip de altoire mai poate fi întâlnit sub denumirea de „altoirea cu cloşcă”, când plantele mamă furnizoare de altoi sunt plantate în câmp, în jurul lor fiind aşezaţi portaltoi în ghivece sau pungi.

O altă metodă de altoire la genul Picea, menţionată de către literatura de dată recentă (POSEDARU, 2005) este altoire în chip budding. Cunoscută şi sub denumirea de altoire în placaj cu mugure (scutişor), această metodă este detaliată de către STĂNICĂ şi colab. (2002).


21

Dintre cercetătorii străini, SMITH (2007) recomandă la speciile de răşinoase printre care şi la speciile de molid, două tipuri de altoire, altoirea sub scoarţă perfecţionată şi altoirea laterală în placaj.

Gradul de prindere al puieţilor altoiţi depinde nu doar de modul de altoire şi tehnica aplicată ci şi în mare măsură de atenţia acordată acestora după altoire. Cele mai importante măsuri după MATEESCU (2002) se referă la umbrirea puieţilor şi udarea lor cu atenţie. Udarea se face însă moderat după altoire deoarece aceştia nu rezistă la excesul de umi-ditate DRĂGHIA (2000). RUBŢOV (1958) recomandă ca după ce a fost făcută altoirea în seră ghivecele să fie păstrate sub mese, unde sunt umbrite şi există o temperatură mai scăzută, pentru ca în luna mai să fie scoase afară la umbră şi transplantate ulterior în solul pepinierei, după o schemă de 1 x 1 m. Puieţii altoiţi vor fi transplantaţi cu pământ la rădăcină şi umbriţi până în luna august.

1.5. IMPORTANŢA SPECIILOR GENULUI PICEA Speciile genului Picea sunt utilizate încă din cele mai vechi timpuri, importanţa

socială şi economică a acestora fiind incontestabilă. Astfel, se ştie că grecii antici confec-ţionau catargele corabiilor din lemn de molid, la fel cum fabricarea viorilor de către lutieri ca Stradivarius şi Guarnieri s-a făcut din lemnul aceleiaşi specii. Unii dintre cei mai renu-miţi tămăduitori medievali, printre care Paracelsus şi Matthialus utilizau mugurii, acele şi răşina molidului în tratarea unor boli ca răcelile, reumatismul, guta. Fitoterapia clasică foloseşte de la molid mugurii, scoarţa şi răşina în calmarea tusei şi combaterea spasmelor şi balonărilor, precum şi în calmarea stărilor nervoase. Acele, conurile şi răşina de molid s-au folosit şi pentru fumigaţii menite să îmbălsămeze aerul. Şi din punct de vedere al cre-dinţei molidul are locul său special (HELMAN, 2008).

1.5.1. Importanţa economică Speciile din genul Picea sunt importante pentru lemnul lor. Acesta este uşor, puternic

şi se prelucrează bine. Fibrele sale lungi şi conţinutul redus de răşină îl fac ideal pentru pastă de hârtie şi celuloză. Rădăcinile sale înmuiate şi despicate au fost folosite în trecut pentru confecţionarea coşurilor, a canoelor sau a pantofilor. Răşina era mestecată înainte pentru prevenirea durerilor de dinţi (HARLOW, 1957; BITNER, 2007).

În afara utilizărilor enumerate poate fi folosit de asemenea în industrie pentru PAL, PFL, chibrituri etc. (GIURGIU, 1978; BELDEANU, 1999).

Specia cea mai răspândită şi mai valorosă din ţara noastră, Picea abies (ENESCU, 1975) are o valoare incontestabilă a întrebuinţării lemnului atât prin diversitatea domeniilor de utilizare cât şi prin însuşirile calitative superioare ale sale. Un lemn cu o valoare care o atinge pe cea a molidului autohton este cel de Picea engelmanni (GEORGESCU şi colab., 1935). Nu acelaşi lucru se poate afirma despre lemnul speciei Picea pungens care nu este folosit foarte mult în industria cherestelei datorită lemnului fragil şi plin de noduri.

Picea abies produce de asemenea vestitul lemn de rezonanţă, al cărui lemn are însuşiri acustice excepţionale (STĂNESCU şi ŞOFLETEA, 1998). Tot pentru instrumente muzi-cale se recomandă şi lemnul speciilor Picea rubens şi Picea glauca. Se pot confecţiona astfel părţi constructive ale pianelor, violinelor, chitarelor precum şi a altor instrumente (BITNER, 2007).


22

O altă parte importantă din punct de vedere economic a molidului o reprezintă cetina. Printre produsele care se pot obţine din cetină se află uleiurile eterice (volatile), ceruri, clorofilă, făină furajeră etc. (CORLĂŢEANU, 1984). Comparativ cu alte specii de răşinoase, molidul este o specie mai slab producătoare de balsam. Aceasta reprezintă un produs de o deosebită importanţă pentru industria chimică.

Scoarţa de molid poate fi folosită pentru extracţia substanţelor tanante. Este sin-gura specie dintre răşinoasele din ţara noastră a cărui scoarţă face obiectul valorificării datorită conţinutului ridicat de tanin (CORLĂŢEANU, 1984). Mugurii de molid sunt utilizaţi în special în industria alimentară şi în cea farmaceutică. Tot în industria farmaceutică îşi găsesc întrebuinţare frunzele, scoarţa şi răşina (PÂRVU, 2006).

1.5.2. Importanţa ecologică Molidul are o mare importanţă ecologică prin ambele forme sub care poate fi găsit

în natură, atât ca arboret cât şi sub formă de pâlc de arbori sau exemplare izolate în cadrul amenajărilor peisagistice. Cele mai importante efecte pe care le poate îndeplini o pădure de molid, sunt: funcţia hidrologică, funcţia de protecţie a solurilor, funcţia climatică, funcţia estetică, funcţia sanitar igienică, funcţia recreativă (LEAHU, 2001).

1.5.3. Importanţa peisagistică Genul Picea curpinde arbori şi arbuşti care pot fi cultivaţi atât în grădini şi spaţii

verzi cât şi în vase, în cazul cultivarurilor de talie mică (BENT et al., 2005). În regiunea dealurilor culturile de molid (Picea abies) au doar valoare decorativă,

servind ca arbori de ornament. Se recomandă totodată ca specie ornamentală în special în amenajarea pădurilor-parc, care trebuie să aibă în compoziţie 30-35% conifere pentru a le asigura în timpul iernii un înveliş verde (MILEA, 1973). În tinereţe molidul poate fi folosit şi în intravilan pentru amenajarea gardurilor vii, fiind o specie care se pretează la tundere (RUBŢOV, 1958; ŞOFLETEA, 2001).

Picea orientalis se găseşte în Europa din anul 1837, la noi a fost introdusă la Simeria după anul 1880, este o specie foarte decorativă prin acele scurte (5-10 mm) şi ramurile subţiri (RUBŢOV, 1958), valoarea sa decorativă constând totodată şi în coroana deasă, cu ramuri până aproape de sol. Se recomandă a fi introdusă ca specie de ornament cu precă-dere în zona de câmpie.

Chiar dacă nu prezintă o importanţă forestieră datorită creşterilor reduse şi a lemnului de calitate inferioară (DUMITRIU-TĂTĂREANU, 1960) Picea pungens este des întâlnit în parcuri şi grădini, fiind o specie foarte decorativă. Sunt cultivate formele cu ace argintii brumate (Picea pungens var. argentea şi var. glauca) obţinute prin selecţie de grădinarii din Europa (RUBŢOV, 1958). După GEORGESCU (1935) forma argentea ar fi fost obţinută în Olanda, de unde ar fi fost răspândită în toată lumea, chiar şi în America. În afară de coloritul acelor valoarea ornamentală poate consta şi în coroanele compacte (var. compacta) uneori cu ramurile de ordinul I relativ pendente (var. kosteriana) (ŞOFLETEA, 2001).

Picea engelmanni se cultivă în Europa încă din 1863, fiind considerat un arbore foarte decorativ de mare interes pentru centrele populate (RUBŢOV, 1958).

Picea glauca se distinge prin forma deosebită a conurilor şi coloritul atractiv verde-albăstrui, pretându-se la tăieri sumare.


23

Picea canadensis se cultivă în parcurile din Europa încă din 1700, fiind o specie decorativă prin acele sale de o culoare verde-albăstrui sau negricioasă recomandată pentru zona de câmpie (RUBŢOV, 1958).

Picea omorika se pretează ca specie ornamentală în parcurile de la noi datorită coroanei foarte înguste, columnare (ŞOFLETEA, 2001). Mulţi horticultori consideră această specie ca având cea mai frumoasă formă dintre toate care aparţin genului Picea, fiind adesea folosită în amenajările particulare (HILL, 1989).

Picea rubens datorită portului său larg este cel mai adesea folosit în parcuri (HILL, 1989).

1.5.4. Importanţa ca pom de Crăciun Printre speciile utilizate cel mai mult în străinătate ca pomi de Crăciun se remarcă

cele din genurile Abies şi Picea, Pinus şi Pseudotsuga. În rândul speciilor de molid cel mai utilizate ca pomi de Crăciun se găsesc Picea abies, Picea pungens, Picea glauca, Picea rubens, Picea omorika (HILL, 1989). Cu toate că există mai multe specii din acest gen care se pretează ca pom de Crăciun, majoritatea topurilor realizate în funcţie de preferinţele clienţilor remarcă doar două dintre ele, Picea pungens şi Picea glauca, care împart supre-maţia în topuri cu Abies fraseri, Pseudotsuga menziesii, Pinus sylvestris, Pinus strobus sau Abies procera (www.forestry.about.com, www.christmastree.org).


24

C a p i t o l u l 2

LOCUL DESFĂŞURĂRII EXPERIENŢELOR, SCOPUL ŞI

OBIECTIVELE CERCETĂRILOR Capitolul 2 prezintă: Scopul cercetărilor şi obiectivele urmărite; Cadrul natural şi

condiţiile climatice în care s-au desfăşurat experienţele. 3.1. SCOPUL CERCETĂRILOR ŞI OBIECTIVELE URMĂRITE În ultimul timp în ţara noastră au fost introduse specii şi varietăţi noi de conifere cu

valoare ornamentală ridicată. Chiar dacă acestea sunt produse pe scară largă pe plan extern şi pot satisface cererea de pe piaţă, nu puţine sunt cazurile când exemplarele aduse la noi suferă după ce sunt plantate definitiv deoarece nu sunt obişnuite cu condiţiile climatice.

Înmulţirea speciilor şi varietăţilor de conifere ornamentale, cu precădere a celor din genul Picea, este o operaţie dificilă. Butaşii înrădăcinează greu şi într-o perioadă de timp îndelungată, iar în ceea ce priveşte altoirea procentul de prindere este în general destul de scăzut iar tehnologia presupune personal cu o anumită experienţă în domeniu. Astfel, referitor la înmulţirea pe cale vegetativă a acestor specii, atât prin butăşire cât şi prin altoire, ar fi multe aspecte tehnologice care ar putea fi îmbunătăţite pentru a se obţine rezultate mult mai bune, pornind de la perioade de înmulţire şi ajungând până la substanţe stimulatoare sau chiar metode noi.

Deoarece prin rezultatele acestor cercetări se urmăreşte îmbunătăţirea tehnologiei de producere a materialului săditor pe cale vegetativă a unor varietăţi din genul Picea, obiectivele de cercetare au fost grupate astfel:

a) pentru cultivarurile Picea abies ‘Nidiformis’ şi Picea glauca ‘Conica’: studiul influenţei genotipului, a modului de fasonare al butaşului, a substratului de înrădăcinare şi a biostimulatorilor de înrădăcinare asupra rizogenezei.

b) pentru specia Picea pungens forma argentea: stabilirea celei mai bune metode de altoire, studiul influenţei gradului de pornire în vegetaţie a portaltoiului şi altoiului, a dimensiunilor partenerilor de altoire, a materialelor folosite la legare, a înălţimii pe portaltoi la care se efectuează altoirea precum şi a realtoirii asupra prinderii altoiului.

c) studiul posibilităţilor de diversificare a valorificării materialului săditor obţinut Cele două locaţii în care au fost organizate experienţele se află situate în centrul

ţării. Primul dintre amplasamente se află situat în localitatea Cluj-Napoca, în partea de nord-vest a ţării, în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. Acest institut este situată în partea de est a municipiului. În afara spaţiilor de învăţământ şi admi-nistrative, în cadrul universităţii există mai multe sere şi solarii arondate disciplinelor de specialitate ale Facultăţii de Horticultură. Experienţele au fost amplasate în cadrul serei şi solarului disciplinelor de Floricultură, Arboricultură şi Arhitectură peisageră.


25

Cel de-al doilea loc al experienţelor este Pepiniera “Mihai Viteazu” din Turda. Aceastase află situată la 4 km de Municipiul Turda pe drumul judeţean care face legătura între acesta şi Comuna Călăraşi, pe platoul unde istoricii apreciază că a fost ucis voievodul Mihai Viteazu. Este situată la o distanţa de aproximativ 3 km de râul Arieş, a cărui apă o foloseşte pentru irigaţii. Suprafaţa actuală a pepinierei este de 26,3 ha, din care teren efectiv destinat culturilor silvice 14.3 ha. Pepiniera este destinată producerii puieţilor forestieri necesari lucrărilor de regenerare a suprafeţelor parcurse cu diverse lucrări de tăiere, precum şi pentru împădurirea terenurilor agricole degradate preluate în acest scop de la diverşi deţinători. Pe lângă aceştia se produce şi o gamă diversă de arbori şi arbuşti ornamentali din specii de răşinoase şi foioase.

Din punct de vedere climatic, Podişul Transilvaniei se încadrează după sistemul W. Köppen, în provincia climatică Df, caracterizată prin climă boreală cu ierni friguroase şi umede, cu temperatura celei mai reci luni sub -3°C şi a celei mai calde peste 10°C.

Din cele patru subprovincii climatice ale acestei provincii întâlnim două: • Dfbx - în partea vestică, cu temperatura celei mai calde luni între 20-22°C şi cu

maximum de precipitaţii la începutul verii; • Dfbk - în cea mai mare parte a podişului, cu temperatura celei mai calde luni între

18 şi 20°C, cu iarnă rece şi cu mai mult de patru luni pe an cu temperatura medie peste 10°C.


26

C a p i t o l u l 3

MATERIALUL BIOLOGIC, METODA DE LUCRU ŞI ORGANIZAREA EXPERIENŢELOR

În Capitolul 3 - Materialul biologic, metoda de lucru şi organizarea experienţelor, este motivată necesitatea organizării cercetărilor, sunt stabilite obiectivele urmărite în această lucrare şi sunt totodată descrise materialele folosite în experienţe, metodele de lucru precum şi modul de organizare şi amplasare a experienţelor. Este structurat pe trei subcapitole, după cum urmează:

3.1. MATERIALUL BIOLOGIC UTILIZAT Prezintă speciile care au constituit obiectul experienţelor şi tehnica de executare a

butăşirilor şi respectiv altoirilor. Materialul biologic utilizat pentru realizarea experienţelor a fost grupat în funcţie

de metoda de obţinere a materialului săditor: - la experienţele de butăşire - materialul biologic a fost reprezentat de butaşi proveniţi

de pe exemplare ale cultivarurilor Picea abies ‘Nidiformis’ şi Picea glauca ‘Conica’. - la experienţele de altoire materialul biologic a provenit de la speciile Picea abies

şi Picea pungens forma argentea. De la prima specie au fost folosiţi puieţi, ca şi portaltoi, pe care au fost grefaţi altoi proveniţi de la cea de-a doua specie.

A doua parte a acestui subcapitol prezintă metoda de lucru, respectiv aspectele teh-nologice ale operaţiilor de butăşire şi altoire.

Butaşii folosiţi au fost de două tipuri în funcţie de modul de fasonare, şi anume butaşi cu călcâi şi butaşi cu cârlig. Butaşii cu călcâi au fost obţinuţi prin desprinderea lujerilor anuali în sensul invers creşterii lor, prelevându-se în acest mod şi o porţiune de coajă cu lemn de pe ramurile în vârstă de 2 ani. Butaşii cu cârlig s-au confecţionat tot din creşterile anuale, care au păstrat la bază o porţiune din ramurile de 2 ani rezultată prin tăietură perpendiculară pe ax cu ajutorul unui foarfece.

3.2. METODA DE LUCRU Metodele de altoire folosite au fost altoirea laterală în placaj şi altoirea în despică-

tură. În cazul ambelor metode de altoire s-au folosit două tipuri de materiale pentru con-tactul strâns al partenerilor de altoire, rafia plastifiată şi rafia de tei. Pentru a nu permite accesul apei la punctul de altoire rafia de tei a fost folosită în combinaţie cu ceara de altoit.

În continuare acest subcapitol prezintă detaliat etapele butăşirii şi altoirii, cu ima-gini sugestive care vin în completarea descrierii.


27

3.3. ORGANIZAREA ŞI AMPLASAREA EXPERIENŢELOR Pentru ambele cultivaruri luate în studiu în cadrul experienţelor de butăşire, Picea

abies ‘Nidiformis’ şi Picea glauca ‘Conica’, experienţele au fost organizate în perioada de primăvară, în prima jumătate a lunii martie. Acestea au fost efectuate înainte de apariţia creşterilor anuale, la începutul lunii martie. În ambele câmpuri experimentale, butăşirile au fost organizate sub forma a două experienţe trifactoriale.

Experienţa I. Prima experienţă de altoire s-a desfăşurat pe parcursul a 3 ani, 2006, 2007 şi 2008 în sera USAMV. Experienţa este trifactorială de tipul 2 x 2 x 6, cu un număr de 30 butaşi pentru fiecare variantă (tabelul 3.2.).

Experienţa II. Această experienţă a avut loc tot pe perioada a 3 ani în sera pepinierei Mihai Viteazu. Experienţa este trifactorială de tipul 2 x 2 x 4, cu 16 variante experimen-tale şi trei repetiţii, aşezate în blocuri randomizate, fiecare variantă fiind formată din câte 30 de butaşi (tabelul 3.3.). Substratul de înrădăcinare folosit a fost nisipul obişnuit.

Experienţele de altoire, factorii studiaţi şi graduările acestora sunt prezentate sintetic în tabelul 3.4.

Organizarea şi amplasarea experienţelor de altoire. A fost organizat un număr de 7 experienţe de altoire, în cadrul a 5 experienţe fiind folosită metoda de altoire laterală în placaj iar în celelalte 2 metoda de altoire în despicătură. Experienţele au fost de tip polifactorial, bifactorial şi trifactorial, grupate în funcţie de metoda de altoire. Dacă la butăşire numărul total al factorilor folosiţi pentru cele două experienţe a fost doar de patru, în cazul experienţelor de altoire numărul total de factori folosiţi a fost mult mai mare.


28

Tabelul 3.2. Variantele experienţei I de butăşire

Varianta experimentală Specia Tipul de butaş Substratul

V1 nisip V2 perlit V3 turbă V4 nisip + perlit (1:1) V5 nisip + turbă (1:1) V6

Picea glauca ‘Conica’ cu călcâi

perlit + turbă (1:1) V7 nisip V8 perlit V9 turbă V10 nisip + perlit (1:1) V11 nisip + turbă (1:1) V12

Picea glauca ‘Conica’ cu cârlig


Picea abies ‘Nidiformis’ cu călcâi


Picea abies ‘Nidiformis’ cu cârlig

perlit + turbă (1:1)

Tabelul 3.3. Variantele experienţei II de butăşire

Varianta experimentală Specia Tipul de butaş Substratul

V1 Netratat V2 Radistim 2 V3 Radistim 3 V4

Picea glauca ‘Conica’ cu călcâi

Radistim soluţie V5 Netratat V6 Radistim 2 V7 Radistim 3 V8

Picea glauca ‘Conica’ cu cârlig


Picea abies ‘Nidiformis’ cu călcâi


Picea abies ‘Nidiformis’ cu cârlig

Radistim soluţie Tabelul 3.4.


29

Reprezentarea sintetică a experienţelor în cadrul celor două metode de altoire utilizate pentru obţinerea materialului săditor

ALTOIREA LATERALĂ ÎN PLACAJ Experienţa I

Factorul A- gradul de pornire în vegetaţie al portaltoiului

Factorul B - gradul de pornire în vegetaţie al altoiului

Factorul C - momentul înlăturării portaltoiului

a1 - portaltoi slab pornit în vege-taţie (doar rădăcinile pornite)

a2 - portaltoi bine pornit în vegetaţie (muguri deschişi)

b1 - altoi nepornit în vegetaţie b2 - altoi nepornit în vegetaţie,

refrigerat b3 - altoi pornit în vegetaţie

c1 - tăierea portaltoiului în primăvara anului următor altoirii

c2 - tăierea portaltoiului imediat după deschiderea mugurilor altoiului, în anul altoirii

Experienţa II Factorul A - gradul de pornire în vegetaţie al portaltoiului Factorul B - nivelul de altoire

a1 - portaltoi slab pornit în vegetaţie (doar rădăcinile pornite) a2 - portaltoi bine pornit în vegetaţie (muguri deschişi)

b1 - sub primului verticil b2 - între primul şi al doilea verticil b3 - deasupra celui de-al doilea verticil

Experienţa III Factorul A - diametrul portaltoiului în punctul de altoire Factorul B - lungimea altoiului

a1 - 0,5 cm a2 - 0,7 cm a3 - 1,0 cm

b1 - 7 cm b2 - 9 cm

Experienţa IV Factorul A - tipul de portaltoi Factorul B - nivelul altoirii pe portaltoi

a1 - portaltoi normal, la prima altoire a2 - portaltoi altoit o dată (realtoire)

b1 - sub punctul de altoire (sub primul verticil) b2 - la nivelul altoirii anterioare (între primul şi al doilea verticil) b3 - deasupra nivelului altoirii anterioare (deasupra celui de-al

doilea verticil)

Experienţa V Factorul A - materialul folosit pentru legarea partenerilor de altoire

Factorul B - lungimea altoiului

a1 - rafie plastifiată a2 - rafie naturală + ceară de altoit

b1 - 7 cm b2 - 9 cm

ALTOIREA ÎN DESPICĂTURĂ Experienţa I

Factorul A - gradul de pornire în vegetaţie al portaltoiului Factorul B - materialul folosit pentru altoire

a1 - portaltoi slab pornit în vegetaţie (doar rădăcinile pornite) a2 - portaltoi bine pornit în vegetaţie (muguri deschişi)

a1 - rafie plastifiată a2 - rafie naturală + ceară de altoit

Experienţa II Factorul A- gradul de pornire în vegetaţie a altoiului

Factorul B- materialul folosit pentru legare

a1 - altoi nepornit în vegetaţie, refrigerat a2 - altoi pornit în vegetaţie

b1 - rafie plastifiată b2 - rafie de tei + ceară de altoit


30

C a p i t o l u l 4

REZULTATE OBŢINUTE ÎN EXPERIENŢELE DE ÎNMULŢIRE ŞI INTERPRETAREA ACESTORA

4.1. COMPORTAREA CULTIVARURILOR PICEA GLAUCA ‘CONICA’ ŞI

PICEA ABIES ‘NIDIFORMIS’ LA ÎNMULŢIREA PRIN BUTAŞI Elementele care au fost biometrizate în vederea interpretării statistice a rezultatelor

experienţelor au fost numărul de butaşi înrădăcinaţi şi lungimea rădăcinilor. Pentru interpretarea rezultatelor obţinute la înrădăcinarea butaşilor cultivarurilor de

Picea glauca ‘Conica’ şi Picea abies ‘Nidiformis’, datele obţinute în urma măsurătorilor au fost prelucrate statistic prin metoda analizei varianţei, utilizându-se metoda comparaţiilor multiple (testul Duncan) (ARDELEAN şi colab., 2002). Rezultatele sunt prezentate în tabele bilaterale cuprinzând acţiunea a doi factori şi a interacţiunii dintre ei.

Influenţa modului de fasonare a butaşului şi a substratului de înrădăcinare asupra rizogenezei. În tabelul 4.2. este prezentată influenţa genotipului, a modului de fasonare al butaşului şi a interacţiunii dintre aceşti doi factori asupra eficienţei înrădăcinării exprimată prin număr de butaşi înrădăcinaţi. Se observă că cele două cultivaruri luate în studiu (Picea glauca ‘Conica’ şi Picea abies ‘Nidiformis’) au avut valori diferite ale procentului de butaşi înrădăcinaţi. În mod sigur Picea abies ‘Nidiformis’ pare mai predispusă la înmul-ţirea prin butaşi.

În ceea ce priveşte tipul de butaş utilizat, media pe ambele specii clasează butaşii cu călcâi pe primul loc, devansându-i cu 6,6 procente de prindere pe cei cu cârlig. Această diferenţă este din punct de vedere statistic semnificativă (grafic 4.2.).

Tabelul 4.2. Influenţa genotipului şi a modului de fasonare al butaşului asupra numărului de butaşi

înrădăcinaţi Modul de fasonare al butaşului Specia Cu călcâi Cu cârlig Media pe

specie Picea glauca ‘Conica’ 9,2b 9,4b 9,3 B

Picea abies ‘Nidiformis’ 12,7a 8,4c 10,5 A

Media pe tip de butaş 10,9 M 8,9 N

DS5% pentru compararea a două medii mod de fasonare = 0,4 butaşiDS5% pentru compararea a două medii specie = 0,4 butaşi DS5% pentru compararea a două medii mod de fasonare x specie = 0,5-0,6 butaşi Notă: diferenţa dintre oricare două valori, urmate de cel puţin o literă comună, nu este semnificativă


31

30.6 31.3

42.3

27.8

36.529.6

0

15

30

45(%)

Picea glaucaConica

Picea abiesNidiformis

M edia

specia

butaş cu călcâi butaş cu cârlig

.

Analiza datelor din tabelul de sinteză 4.3. permite evidenţierea aportului speciei, a substratului de înrădăcinare şi a interacţiunii dintre aceşti doi factori asupra eficienţei înrădăcinării la genul Picea. Mediul de cultură pare a avea şi el o influenţă semnificativă asupra eficienţei înrădăcinării la cele două specii studiate. Datele din tabelul 4.3. scot în evidenţă faptul că eficienţa cea mai ridicată, exprimată prin numărul de butaşi înrădăcinaţi este obţinută pe substratul nisip + turbă, urmat de cel format din nisip + perlit. Diferenţa dintre aceste două substraturi, deşi semnificativă, nu reprezintă o valoare absolută prea mare (1,4). Cele mai slabe rezultate se obţin pe perlit simplu, la care eficienţa înmulţirii prin butaşi la cele două specii este de abia 4,1 butaşi înrădăcinaţi.

Tabelul 4.3. Influenţa genotipului şi a substratului de înrădăcinare asupra numărului de butaşi înrădăcinaţi

Specia Substratul

Picea glauca ‘Conica’

Picea abies ‘Nidiformis’ Media pe substrat

Nisip 8,8e 8,8e 8,8 D Perlit 3,9f 4,3f 4,1 F Turba 4,9f 9,9d 7,4 E Nisip + Perlit 12,8c 14,6b 13,7 B Nisip + Turba 12,8c 17,4a 15,1 A Perlit + Turba 12,4c 8,1e 10,3 C Media pe specie 9,3 N 10,5 M

DS5% pentru compararea a două medii specie = 0,6-0,7 butaşi DS5% pentru compararea a două medii substrat = 0,4 butaşi DS5% pentru compararea a două medii specie x substrat = 0,9-1,0 butaşi Notă: diferenţa dintre oricare două valori, urmate de cel puţin o literă comună, nu este

semnificativă

Grafic 4.2. Procentul de înrădăcinare a butaşilor pe tipuri de butaş, în funcţie de specie


32

Tabelul 4.7. prezintă influenţa speciei, a modului de fasonare a butaşului şi a inte-racţiunii dintre aceşti doi factori asupra lungimii rădăcinilor de ordinul I ale butaşilor înrădă-cinaţi. Datele prezentate în tabel reprezintă lungimea rădăcinilor exprimată în centimetri.

Tabelul 4.7. Influenţa genotipului şi a modului de fasonare al butaşului asupra lungimii rădăcinilor (cm)

Modul de fasonare al butaşului

Specia Cu călcâi Cu cârlig Media pe

specie

Picea glauca ‘Conica’ 4,1a 3,3b 3,7 B Picea abies ‘Nidiformis’ 4,1a 4,4a 4,3 A Media pe tip de butaş 4,1 M 3,9 N

DS5% pentru compararea a două medii mod de fasonare = 0,2 cm DS5% pentru compararea a două medii specie = 0,2 cm DS5% pentru compararea a două medii mod de fasonare x specie = 0,3-0,4 cm Notă: diferenţa dintre oricare două valori, urmate de cel puţin o literă comună, nu este

semnificativă

În urma interpretării datelor referitoare la lungimea rădăcinilor de ordinul I la spe-ciile luate în studiu, se poate constata că cultivarul Picea abies ‘Nidiformis’ prezintă rădăcini mai lungi în medie cu 0,3 cm faţă de rădăcinile cultivarului Picea glauca ‘Conica’, această diferenţă fiind suficient de mare pentru a fi considerată semnificativă.

Butaşii fasonaţi cu călcâi asigură o dezvoltare a rădăcinilor semnificativ mai bună decât butaşii fasonaţi cu cârlig. Acest avantaj se regăseşte în diferenţa 0,2 cm dintre lungimea rădăcinilor butaşilor fasonaţi în cele două moduri.

În tabelul 4.8. este prezentată influenţa speciei (genotipului), a substratului de înră-dăcinare a butaşilor şi a interacţiunii dintre genotip şi substrat asupra dezvoltării rădăcinilor butaşilor exprimată în centimetri.

Tabelul 4.8. Influenţa genotipului şi a substratului de înrădăcinare asupra lungimii rădăcinilor (cm)

Specia

Substratul


Picea abies ‘Nidiformis’

Media pe substrat

Nisip 2,4d 2,8cd 2,6 D Perlit 3,1cd 3,5c 3,3 C Turba 4,8b 6,8a 5,8 A Nisip + Perlit 2,8cd 3,1cd 2,9 CD Nisip + Turba 4,2bc 4,6b 4,4 B Perlit + Turba 5,0b 4,8b 4,9 B Media pe specie 3,7 N 4,3 M

DS5% pentru compararea a două medii specie = 0,2 cm DS5% pentru compararea a două medii substrat = 0,2 cm DS5% pentru compararea a două medii specie x substrat = 0,6 cm Notă: diferenţa dintre oricare două valori, urmate de cel puţin o literă comună, nu este

semnificativă


33

Se pare că substraturile de înrădăcinare influenţează procesul de rizogeneză la speciile luate în studiu. Astfel, rezultatele obţinute în cadrul cercetărilor arată că cea mai bună înră-dăcinare a butaşilor şi implicit rădăcini mai lungi s-au obţinut în cazul substratului reprezentat de turbă, urmat apoi de substraturile în a căror componenţă intră şi turba (turbă + perlit; turbă + nisip). Variantele cu turbă se diferenţiază semnificativ de celelalte substraturi. Cele mai scurte rădăcini au prezentat butaşii înrădăcinaţi pe substratul alcătuit din nisip obiş-nuit.

Influenţa biostimulatorilor de înrădăcinare asupra rizogenezei. Folosirea biostimu-latorilor de înrădăcinare nu a avut o influenţă foarte mare asupra numărului de butaşi înră-dăcinaţi. Se poate afirma că în afară de Radistim soluţie, care a determinat obţinerea celui mai mare procent de înrădăcinare a butaşilor (48,0%), biostimulatorii Radistim 2 şi Radistim 3 au asigurat o eficienţă a înrădăcinării mai scăzută chiar decât în cazul butaşilor netrataţi (grafic 4.6.). Diferenţa dintre butaşii trataţi cu Radistim soluţie şi cei netrataţi, de doar 1,1 butaşi înrădăcinaţi, deşi semnificativă din punct de vedere statistic, nu este suficient de mare pentru a plasa cele două categorii pe aceeaşi treaptă de eficienţă. Pe al doilea loc s-au plasat variantele tratate cu Radistim 2 şi Radistim 3, ale căror rezultate la înrădăci-nare nu diferă între ele decât cu 0,9 butaşi înrădăcinaţi.

Varianta cu butaşi cu călcâi s-a dovedit a fi mai eficientă din punct de vedere a numărului de butaşi înrădăcinaţi. Se pare că acest mod de fasonare a stimulat dezvoltarea rădăcinilor într-o măsură mai mare decât fasonarea butaşilor cu cârlig. Chiar dacă diferenţa în ceea ce priveşte numărul de butaşi înrădăcinaţi nu este foarte mare (1,6%), aceasta este suficientă pentru a fi considerată semnificativă din punct de vedere statistic (grafic 4.7.).

Grafic 4.6. Procentul de înrădăcinare a butaşilor pe biostimulatori de înrădăcinare, în funcţie de specie

34,8

21,327,4

42,0

53,9

35,435,0

53,9

44,4

28,331,2

48,0

0

20

40

60(%)

Picea glaucaConica

Picea abiesNidiformis

M edia

specia

Netratat Radistim 2 Radistim 3 Radistim soluţie


34

Din tabelul 4.14. se observă dezvoltarea semnificativ mai bună a butaşilor proveniţi de la cultivarul Picea abies ‘Nidiformis’. Lungimea medie a rădăcinilor butaşilor fasonaţi din această specie este cu 0,2 cm mai mare decât lungimea medie a rădăcinilor butaşilor proveniţi de la cultivarul Picea glauca ‘Conica’.

Tabelul 4.14.

Influenţa genotipului şi a modului de fasonare al butaşului asupra numărului lungimii rădăcinilor butaşilor (cm)

Modul de fasonare al butaşului

Specia Cu călcâi Cu cârlig Media pe specie

Picea glauca ‘Conica’ 4,1 3,7 3,9 B

Picea abies ‘Nidiformis’ 4,4 3,9 4,1 A

Media pe tip de butaş 4,3 M 3,8 N

DS5% pentru compararea a două medii mod de fasonare = 0,2 cm DS5% pentru compararea a două medii specie = 0,2 cm DS5% pentru compararea a două medii mod de fasonare x specie = 0,3-0,4 cm Notă: diferenţa dintre oricare două valori, urmate de cel puţin o literă comună, nu este

semnificativă

Grafic 4.7. Procentul de înrădăcinare a butaşilor pe tipuri de butaş, în funcţie de biostimulatorul de înrădăcinare

45,2 43,5

27,429,331,930,6

50,645,4

38,837,2

0

20

40

60(%)

Netratat Radistim2

Radistim3

Radistimsoluţie

Media

biostimulatorul

butaş cu călcâi butaş cu cârlig


35

Modul de fasonare a butaşului şi-a pus amprenta şi asupra dezvoltării ulterioare a butaşilor înrădăcinaţi. În acest sens se evidenţiază un spor de lungime a rădăcinilor butaşilor fasonaţi cu călcâi, semnificativ mai mare decât lungimea medie a rădăcinilor butaşilor fasonaţi cu cârlig. Diferenţa de lungime dintre cele două tipuri de butaş este de 0,5 cm.

În tabelul 4.15. este ilustrată influenţa genotipului şi a biostimulatorilor de înrădăcinare asupra dezvoltării sistemului radicular la butaşii înrădăcinaţi. Datele reprezintă lungimea butaşilor pe variante de butăşire. Din analiza datelor acestui tabel se confirmă superioritatea în ceea ce priveşte dezvoltarea rădăcinilor la butaşi de Picea abies ‘Nidiformis’.

Biostimulatorii de înrădăcinare nu determină modificări în ceea ce priveşte lungimea rădăcinilor la butaşii înrădăcinaţi.

Tabelul 4.15.

Influenţa genotipului şi a biostimulatorului de înrădăcinare asupra lungimii rădăcinilor (cm)

Specia Substratul


Picea abies ‘Nidiformis’ Media pe substrat

Netratat 4,0 4,1 4,0 A Radistim 2 3,8 4,1 3,9 A Radistim 3 4,0 4,2 4,1 A Radistim soluţie 3,9 4,2 4,0 A Media pe specie 3,9 N 4,1 M

DS5% pentru compararea a două medii specie = 0,2 cm DS5% pentru compararea a două medii biostimulator = 0,3 cm DS5% pentru compararea a două medii specie x biostimulator = 0,4 cm Notă: diferenţa dintre oricare două valori, urmate de cel puţin o literă comună, nu este

semnificativă

4.2. COMPORTAREA SPECIEI PICEA PUNGENS FORMA ARGENTEA LA ÎNMULŢIREA PRIN ALTOIRE

În cadrul experienţelor de altoire s-a urmărit influenţa diferiţilor factori asupra reuşitei

altoirii, reuşită exprimată prin numărul de altoi prinşi. Comportarea puieţilor altoiţi a fost urmărită pe parcursul întregului sezon de vegetaţie, odată cu lucrările de îngrijire aplicate pe parcurs, dar inventarierea finală a altoilor supravieţuiţi nu a fost făcută decât la sfârşitul sezonului de vegetaţie. Pentru interpretarea rezultatelor referitoare la eficienţa altoirii, exprimată prin număr de altoi prinşi, datele obţinute în urma măsurătorilor au fost prelu-crate statistic prin metoda analizei varianţei, utilizându-se metoda comparaţiilor multiple (testul Duncan).

Influenţa gradului de pornire în vegetaţie a partenerilor de altoire şi a momentului îndepărtării portaltoiului deasupra punctului de altoire asupra numărului de altoi prinşi. Pe măsură ce gradul de pornire în vegetaţie a portaltoiului este mai avansat, prinderea altoiului grefat este mai slabă. Acest lucru reiese din procentul de prindere de 54,0% în cazul folosirii de portaltoi abia pornit în vegetaţie, procent mai mare decât cel din cazul altoirii pe portaltoi bine pornit în vegetaţie. Chiar dacă această diferenţă este semni-ficativă, valoarea de doar 3,7 procente de prindere nu poate fi considerată foarte mare


36

56,954,250,8 52,853,9

44,2

54,954,047,5

0

20

40

60

(%)

slab pornit bine pornit Media

gradul de pornire în vegetaţie a portaltoiului

2006 2007 2008

(grafic 4.9.). În ceea ce priveşte gradul de pornire în vegetaţie a altoiului, cele mai bune rezultate le înregistrează altoirile cu altoi nepornit în vegetaţie. Procentul de prindere a acestui tip de altoi (60,3%) diferă semnificativ de cel al altoilor recoltaţi în perioada de repaus vegetativ şi ţinuţi la rece până în momentul altoirii (grafic. 4.8.).

56,952,8 54,2 53,9

50,844,2

54,050,3

0

20

40

60(%)

2006 2007 2008 Media

anul experienţei

slab pornit bine pornit

Grafic 4.8. Procentul de prindere a altoilor pe ani de experienţe, în funcţie de stadiul de vegetaţie a portaltoiului

Grafic 4.9. Procentul de prindere a altoilor pe stadii de vegetaţie a portaltoiului, în funcţie de anul de experienţe


37

Datele din tabelul 4.20. prezintă influenţa gradului de pornire în vegetaţie a portaltoiului şi a perioadei de tăiere a portaltoiului deasupra punctului de altoire asupra numărului de altoi prinşi. Chiar dacă altoii la care portaltoiul a fost îndepărtat deasupra punctului de altoire în anul altoirii, imediat după grefare, au un minim avantaj în ceea ce priveşte procentul de prindere, acesta nu este con-siderat statistic semnificativ.

Tabelul 4.20. Influenţa gradului de pornire în vegetaţie al portaltoiului şi a perioadei tăierii acestuia

deasupra punctului de altoire asupra numărului de altoi prinşi

Stadiul vegetativ al portaltoiului

Perioada tăierii Slab pornit Bine pornit

Media pe perioadă de

tăiere După un an 10,78 9,96 10,37 A Imediat după altoire 10,81 10,15 10,48 A Media pe stadiu de vegetaţie al portaltoiului 10,80 M 10,06 N

DS5% pentru compararea a două medii grad de vegetaţie portaltoi = 0,3-0,4 altoi DS5% pentru compararea a două medii an de experienţă = 0,3-0,4 altoi DS5% pentru compararea a două medii grad de vegetaţie portaltoi x an experienţă = 0,4-0,5 altoi Notă: diferenţa dintre oricare două valori, urmate de cel puţin o literă comună, nu este

semnificativă

Influenţa nivelului de altoire asupra numărului de altoi prinşi. Rezultatele altoirii au fost influenţate de către nivelul altoirii. Dacă altoirea pe a doua creştere nu a fost cu mult mai eficientă decât altoirea pe prima creştere, diferenţa de 0,78 altoi prinşi nefiind semnificativă, comparaţia cu altoirea pe cea de-a treia creştere ne arată că numărul de altoi prinşi a fost semnificativ mai mare.

Tabelul 4.23. Influenţa gradului de pornire în vegetaţie a portaltoiului şi a nivelului altoirii

asupra numărului de altoi prinşi

Nivelul de altoire Stadiu portaltoi

Prima creştere

A II-a creştere

A III-a creştere

Media pe stadiu

portaltoi

Slab pornit 11,44 12,00 9,00 10,81 A

Bine pornit 10,78 11,78 8,33 10,30 A Media pe nivel de altoire 11,11 M 11,89 M 8,67 N

DS5% pentru compararea a două medii nivel de altoire = 0,6-0,7 altoi DS5% pentru compararea a două medii grad de vegetaţie portaltoi = 0,8-0,9 altoi DS5% pentru compararea a două medii nivel de altoire x grad de vegetaţie portaltoi = 1,1-1,2 altoi Notă: diferenţa dintre oricare două valori, urmate de cel puţin o literă comună, nu este

semnificativă


38

Nu acelaşi lucru se poate afirma despre gradul de pornire în vegetaţie a portaltoiului. Datele din tabelul bilateral 4.23. prezintă influenţa nivelului la care a fost efectuată altoirea şi a gradului de pornire în vegetaţie a portaltoiului asupra numărului de altoi prinşi, rezultate care confirmă cele afirmate.

Influenţa lungimii altoiului şi a diametrului portaltoiului în punctul de altoire asupra numărului de altoi prinşi. Diametrul portaltoiului în punctul de altoire împarte rezultatele în două categorii. Prima categorie este reprezentată de portaltoii cu diametrul în punctul de altoire de 0,7 cm. Acest tip de portaltoi asigură cea mai mare eficienţă de prindere a altoilor, media de prindere fiind de 12,0 altoi din totalul de 20 de grefaţi, ceea ce reprezintă 60,0%. Chiar dacă pentru celelalte două tipuri de portaltoi încadraţi în categoria mai slabă există o diferenţă a procentului de prindere a altoilor de 2,8 procente în avantajul portaltoilor mai subţiri, aceasta nu este suficient de mare pentru a fi considerată semnificativă (grafic 4.14.).

Folosirea de altoi cu lungimi diferite nu a dus la obţinerea de procente de prindere care să fie considerate semnificativ diferite. Diferenţa de lungime de 2 cm dintre altoi, chiar dacă înclină puţin balanţa spre altoiul mai scurt, nu este o diferenţă care să ne poată determina ce tip de altoi să folosim la altoire (Tabelul 4.25.).

Influenţa realtoirii asupra numărului de altoi prinşi. Chiar dacă procentul de prindere a altoilor în cazul realtoirii este mai scăzut decât în cazul altoirilor efectuate pe portaltoi normali, care nu au mai fost altoiţi anterior, faptul că au existat altoi prinşi reprezintă o reuşită. Procentul de prindere a altoilor în cazul realtoirii este de 55,7%. Diferenţa de 5,7% comparativ cu altoirile făcute pe portaltoi normal, datorită valorii mici, este considerată semnificativă (grafic 4.16.).

Grafic 4.14. Procentul de prindere a altoilor pe lungimi ale altoiului, în funcţie de anul de experienţe

55,0

66,7

50,8 51,760,057,5 55,853,3

45,854,2

60,051,4

0

25

50

75(%)

2006 2007 2008 Media

anii experien�ei

0,5 cm 0,7 cm 1,0 cm


39

Tabelul 4.25. Influenţa anilor de experienţe şi a lungimii altoiului asupra numărului de altoi prinşi

Lungimea altoiului (cm)

Anul experienţei 7 cm 9 cm Media pe an

experimental

2006 11,67a 11,33a 11,50A 2007 10,89a 11,67a 11,28A 2008 11,11a 9,56b 10,33B

Media pe lungime altoi 11,22M 10,85M

DS5% pentru compararea a două medii lungime altoi = 0,8 altoi DS5% pentru compararea a două medii an de experienţă = 0,6-0,7 altoi DS5% pentru compararea a două medii lungime altoi x an de experienţă = 1,1-1,2 altoi Notă: diferenţa dintre oricare două valori, urmate de cel puţin o literă comună, nu este

semnificativă

63,358,3

61,1 63,3 60,0

45,6

61,555,7

0

10

20

30

40

50

60

70(%)

2006 2007 2008 Media

anii experimentali

nealtoit altoit o dată

Grafic 4.16. Procentul de prindere a altoilor pe tipuri de portaltoi, în funcţie de anul de experienţe


40

67,8

10,0

57,2

9,4

62,5

9,70

10

20

30

40

50

60

70(%)

7 cm 9 cm Media

tip de portaltoi

rafie plastifiată rafie naturală

Influenţa materialului folosit pentru izolarea punctului de altoire asupra numărului de altoi prinşi. Dacă la altoirile din pomicultură rafia de tei şi ceara sunt folosite cu succes pentru izolarea locului de altoire, în cazul altoirii molidului argintiu aceste materiale nu au avut rezultate satisfăcătoare. Procentul de prindere a altoilor la care a fost folosită rafia şi ceara de altoit a înregistrat cea mai mică valoare întâlnită până acum la experienţele de altoire laterală în placaj, fiind de doar 9,5%. Legarea partenerilor cu rafie plastifiată a asigurat un procent de prindere a altoilor comparabil cu cel întâlnit în mod normal la experienţele anterioare, atingând valoarea de 62,5% (grafic 4.19.).

Altoirea în despicătură, în condiţiile efectuate de noi a avut rezultate nule, în sensul că toţi puieţii altoiţi s-au uscat.

Ultimul subcapitol al acestui capitol de rezultate obţinute conţine calcule de eficienţă economică. O eficienţă economică ridicată la altoire presupune adoptarea celei mai bune tehnici de altoire astfel încât să fie valorificate la cel mai înalt nivel materialele utilizate şi activitatea depusă. O valorificare optimă a acestor elemente se va regăsi într-un număr cât mai mare de altoi prinşi, cu costuri cât mai mici. Odată cu stabilirea elementelor de eficienţă economică, care constituie indicatori sintetici ai influenţelor factorilor studiaţi asupra reuşitei procesului de altoire, se pot compara mult mai bine rezultatele experienţelor.

Eficienţa economică privind influenţa gradului de pornire în vegetaţie a partenerilor de altoire şi a momentului îndepărtării portaltoiului deasupra punctului de altoire asupra numărului de altoi prinşi. Valoarea cea mai ridicată a profitului se înregistrează în cazul variantei de altoire în care se foloseşte portaltoi neforţat în seră pe care se grefează altoi ţinut la rece până în momentul altoirii (tabelul 4.33.). În acest caz rata profitului este de 63,7%, cu 17,3% mai mare decât varianta de altoire clasică cu altoi inactiv şi portaltoi forţat în seră.

Grafic 4.19. Procentul de prindere a altoilor pe tipuri de material folosit la legare, în funcţie lungimea altoiului


41

Tabelul 4.33. Calculul eficienţei economice

Varianta de altoire

Grafting variant Tip

portaltoi Tip altoi

Procent de

prindere (%)

Costuri (lei/100

buc)

Preţ mediu de vânzare

(lei/buc)

Venit brut (lei/100 buc)

Profit (lei/100

buc)

Rata profitului

(%)

Forţat Inactiv 60,3 412 10 603 191 46,4% Refrigerat 51,9 317 10 519 202 63,7% Neforţat Activ 44,2 305 10 442 137 44,9% Eficienţa economică privind influenţa realtoirii asupra numărului de altoi

prinşi. În cazul realtoirilor, deşi procentul de prindere este mai mic decât în cazul altoirilor în care se folosesc portaltoi normali, nealtoiţi anterior, în urma calcului economic se poate observa că această variantă aduce un spor din punct de vedere economic de 36 lei la 100 de puieţi altoiţi. Acesta reprezintă o rată a profitului de 73,5% (tabelul 4.34.).

Tabelul 4.34. Calculul eficienţei economice

Tip altoire Procent de prindere

(%)

Costuri (lei/100

buc)

Preţ mediu de vânzare

(lei/buc)

Venit brut (lei/100 buc)

Profit (lei/100

buc)

Rata profitului

(%)

Normală 61,5 412 10 615 203 49,3 Realtoire 55,7 321 10 557 236 73,5


42

C a p i t o l u l 5

DIVERSIFICAREA POSIBILITĂŢILOR DE VALORIFICARE A MATERIALULUI SĂDITOR LA SPECIILE GENULUI PICEA

Capitolul V studiază Diversificarea posibilităţilor de valorificare a materialului săditor la speciile genului Picea, pornindu-se de la valorificarea actuală a acestuia şi continuându-se cu posibilităţi noi de valorificare. Pe baza literaturii de specialitate stu-diate şi avându-se în vedere condiţiile climatice şi tehnologice din ţara noastră, se pro-pune utilizarea molidului argintiu ca pom de Crăciun. În prezent, în ţara noastră acest aspect se rezumă în general la tăierea vârfului exemplarelor de molid din arborete înainte de exploatare. Există unele pepiniere şi plantaţii unde are loc producerea pomilor de iarnă, dar tehnologia nu este la nivelul care ar trebui iar exemplarele obţinute nu pot fi comparate cu cele aduse din import. În acest timp în străinătate producerea pomilor de Crăciun reprezintă o afacere de succes sau chiar o ramură importantă a industriei.

Pentru a stabili unele însuşiri morfologice ale molidului argintiu produs în pepinie-rele de la noi şi a stabili la ce vârstă acesta devine apt pentru a fi utilizat ca pom de Cră-ciun, din punct de vedere dimensional şi al aspectului, au fost făcute biometrizări ale acestora.în urma măsurătorilor efectuate s-a ajuns la concluzia că, pentru a fi apt de valo-rificare ca pom de Crăciun un exemplar de Picea pungens forma argentea are nevoie de cel puţin 8 ani dacă este obţinut pe cale generativă şi de cel puţin 10 ani dacă este obţinut pe cale vegetativă, prin altoire. Chiar dacă are o înălţime relativ mică la această vârstă, aceasta înălţime este suficientă pentru a asigura în spaţiile de locuit mici, şi nu numai, efectul dorit.

În cadrul acestui capitol a fost făcută o analiză economică referitoare la obţinea pomilor de Crăciun din specia Picea pungens forma argentea pe cale vegetativă prin altoire şi pe cale generativă. În acest sens s-a concluzionat că utilizarea pomilor de Cră-ciun din această specie obţinută pe cale vegetativă aduce o rată a profitului cu 12% mai mare decât în cazul obţinerii speciei pe cale generativă.


43

C a p i t o l u l 6

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI CU PRIVIRE LA ÎNMULŢIREA SPECIILOR GENULUI PICEA ŞI VALORIFICAREA MATERIALULUI SĂDITOR

Analizând rezultatele obţinute în urma experienţelor efectuate în serele USAMV şi pepiniera Mihai Viteazu în anii 2006-2008, în care s-a urmărit comportarea cultivarurilor Picea glauca ‘Conica’ şi Picea abies ‘Nidiformis’ la înmulţirea vegetativă prin butaşi, se pot desprinde următoarele concluzii:

Pentru obţinerea materialului săditor prin butăşire: 1. Fasonarea butaşilor cu călcâi în detrimentul celor cu cârlig, la cultivarurile Picea

abies ‘Nidiformis’ şi Picea glauca ‘Conica’, în vederea obţinerii unui procent mai mare de înrădăcinare şi a unei dezvoltări mai bune a rădăcinilor.

2. Utilizarea substraturilor mixte pentru obţinerea unui procent mare de butaşi înrădăcinaţi.

3. Utilizarea substraturilor mixte, în special a celor care conţin turbă precum şi a substratului alcătuit doar din turbă pentru obţinerea de butaşi cu rădăcini mai bine dez-voltate.

4. Evitarea utilizării biostimulatorilor Radistim 2 şi Radistim 3 la butăşirea acestor cultivaruri, care reduc procentul de prindere a butaşilor comparativ cu butaşii netrataţi. Folo-sirea biostimulatorului Radistim soluţie, care aduce un minim aport la rezultatele butăşirii comparativ cu butaşii netrataţi.

5. Continuarea cercetărilor în ceea ce priveşte substraturile utilizate la înrădăci-narea butaşilor cultivarurilor Picea abies ‘Nidiformis’ şi Picea glauca ‘Conica’.

6. Continuarea cercetărilor în ceea ce priveşte utilizarea de biostimulatori de înră-dăcinare utilizaţi la butăşirea cultivarurilor Picea abies ‘Nidiformis’ şi Picea glauca ‘Conica’.

7. Efectuarea de cercetări privitoare la influenţa factorilor studiaţi în această lucrare asupra butăşirii în uscat la cultivarurile Picea abies ‘Nidiformis’ şi Picea glauca ‘Conica’.

Pentru obţinerea materialului săditor prin altoire: 1. Altoirea speciei Picea pungens var. argentea pe portaltoi de Picea abies utili-

zându-se metoda de altoire laterală în placaj. 2. Folosirea de portaltoi forţaţi să pornească în vegetaţie în seră, pe care se gre-

fează altoi neporniţi în vegetaţie, recoltaţi cu puţin timp înaintea altoirii. 3. Altoirea într-o perioadă cât mai scurtă de timp după ce portaltoiul a intrat în

vegetaţie, deoarece trecerea timpului diminuează procentul de prindere a altoilor. 4. În cazul nu se dispune de o seră şi nu este posibilă forţarea altoilor, altoirea să

se facă în câmp, primăvara devreme, imediat ce portaltoiul a intrat în vegetaţie. 5. Pentru o reuşită mai bună a altoirilor de primăvară direct în câmp, grefarea de

altoi recoltaţi în perioada de repaus vegetativ şi ţinuţi la rece până în momentul altoirii. 6. Altoirea cu altoi cu lungime de 7 cm, care asigură un procent de prindere mai

bun decât altoirea cu altoi mai lung, de 9 cm.


44

7. Altoirea pe portaltoi cu diametrul în punctul de altoire de 0,7 cm, care asigură un procent de prindere a altoilor mai mare decât în cazul altoirilor pe portaltoi mai subţire (0,5 cm) sau mai gros (1,0 cm).

8. Îndepărtarea portaltoiului deasupra punctului de altoire doar după prinderea sigură a altoiului, de preferinţă în anul următor altoirii.

9. Realtoirea în anul următor a puieţilor la care altoirea nu a reuşit în anul curent, pentru eliminarea costurilor de producere a acestora.

10. Folosirea ca material de izolare a punctului de altoire a rafiei plastifiate, care asigură un procent de prindere a altoilor net superior altoirii cu rafie naturală.

În urma cercetărilor referitoare la diversificarea valorificării materialului săditor la speciile genului Picea se poate recomanda:

1. Înfiinţarea la noi în ţară a unor pepiniere dendrologice, sau cel puţin a unor secţii în cadrul pepinierelor existente, care să producă pomi de Crăciun din specia Picea pungens var. argentea, investiţia fiind justificată din punct de vedere economic.

2. Continuarea cercetărilor pentru stabilirea tehnologiei optime de cultură a moli-dului argintiu destinat valorificării ca pom de Crăciun.


45

BIBLIOGRAFIE 1. ABRUDAN I. V., 2006, Împăduriri, Ed. Universităţii Transilvania, Braşov 2. ARDELEAN M., R. SESTRAŞ, MIRELA CORDEA, 2002, Tehnică experimentală horticolă, Ed.

Academic-Pres, Cluj Napoca. 3. BARBU I., VOICHIŢA BARBU, 1993, Molidul în literatura ştiinţifică românească (1890-1990),

În: Bucovina forestieră, Anul I, 1-2, 46-52. 4. BELDEANU E., 1999, Produse forestiere şi studiul lemnului, Ed. Universităţii Transilvania

Braşov. 5. BENT E. et al., 2005, 1000 pianti e fiori per il giardino, De vechi editori, Milano, Italia 6. BITNER R., 2007, Conifers for gardens, Timber Press Inc., Oregon, USA. 7. BLOOM A., 2002, Gardening with conifers, Firefly books, New York 8. BRADLEY, S., 2009, The pruner’s bible: a step-by-step guide to pruning every plant in your

garden, Reader's Diges, London 9. CEPOIU N., M. MURVAI, 1984, Îndrumător de lucrări practice de pomicultură generală, IANB,

Atelierul de multiplicat cursuri, Bucureşti. 10. COPE, E. A., 1986, Native and cultivated conifers of northeastern North America, Cornell

University Press 11. CORLĂŢEANU S., 1984, Produse accesorii ale pădurii, Ed. Ceres, Bucureşti 12. CRISTESCU V., R. STELIAN, TR. CHIRIŢĂ, R. GRIGORE, 1975, Tehnologii moderne de produ-

cere a materialului săditor dendrologic (I), În: Horticultura, 1, 33-34. 13. CRISTESCU V., R. STELIAN, TR. CHIRITA, R. GRIGORE, 1975, Tehnologii moderne de produ-

cere a materialului săditor dendrologic (II), În: Horticultura, 2, 41-43. 14. CRISTESCU V., R. STELIAN, TR. CHIRITA, R. GRIGORE, 1975, Tehnologii moderne de produ-

cere a materialului săditor dendrologic (III), În: Horticultura, 3, 51-55. 15. CUU T., 1972, Cercetări asupra condiţiilor de păstrare a unor seminţe forestiere, Teză doc-

torat, Universitatea din Braşov. 16. DĂMĂCEANU C., V. DURAN, GH. GROBNIC, ŞT. TANKO, EM. ŞTEFĂNESCU, GH. PODEANU,

GR. PANAITESCU, 1970, Contribuţii privind practicarea organizată a rezinajului în arboretele exploatabile de molid, În: Studii şi cercetări, Caiet II Silvicultură, Ed. Ceres Bucureşti, XXVII, 515-551.

17. DECEI I., P. GEORGESCU, S. ARMĂŞESCU, M. LANCULESCU, CR. STOICULESCU, 1975, Cer-cetări privind determinarea volumului conţinut în cioată şi în rădăcini la molid, În: Studii şi Cercetări, Silvicultură, Seria I, XXXIII, 105-109.

18. DEN OUDEN, P., B. K. BOOM, 1965, Manual of cultivated conifers, Haga, Netherlands. 19. DOBRESCU ZENOVIA, 1973, Cercetări privind stabilirea corelaţiei dintre germinaţia seminţelor

obţi-nute în laborator şi răsărirea în sol la pin silvestru şi molid, În: Studii şi cercetări, I, 29, 214-247.

20. DONIŢĂ N., ŞT. PURCELEAN, I. CEIANU, AL. BELDIE, 1966, Ecologie forestieră, Ed. Ceres, Bucu-reşti.

21. DRĂGHIA LUCIA, 2000, Producerea materialului săditor dendrologic, Ed. „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi.

22. DUMITRESCU ELENA, MARIA MAIERAN, V. NESTEROV, M. ARSENESCU, C. NIŢESCU, A.SIMIONESCU, V. BREGA, I. DRANCA, 1979, Repelente pentru protejarea plantaţiilor tinere de molid împotriva cervidelor, În: Studii şi cercetări, 36, 1, 7-15.

23. DUMITRESCU ELENA, V. PAŞCOVICI, C. NIŢESCU, A. SIMIONESCU, 1984, Un nou repelent pentru protejarea plantaţiilor de răşinoase împotriva pagubelor provocate de cervide, În: Studii şi ceretări, 38, 1, 183-198.

24. DUMITRESCU P., 1976, În problema doborâturilor de vânt produse în perioada 1960-1970, În: Studii şi cercetări, 34, pg.59-77.


46

25. DUMITRIU-TĂTĂREANU, I., 1960, Arbori şi arbuşti forestieri ornamentali cultivaţi în RPR, Ed. Agro-silvică, Bucureşti.

26. ECKENWALDER, J. E., 2009, Conifers of the world, Timber Press, Portland, Oregon, USA 27. ENESCU V., A. COSTEA, 1964, Cercetări privind producerea puieţilor forestieri în paturi

nutritive alcătuite din litieră, În: Studii şi cercetări, Ed. Agrosilvică, XXIV, 109-127. 28. ENESCU V., 1975, Ameliorarea principalelor specii forestiere, Ed. Ceres, Bucureşti. 29. ENESCU V., 1994, Înmulţirea vegetativă a arborilor forestieri, Ed. Ceres, Bucureşti. 30. FARJON A., 1999, Introduction to the conifers, In: Curtiss Botanical Magazine, vol. 1, issue 3,

158-172. 31. FARJON A., 2008, A natural history of conifers, Timber Press, Portland, Oregon, USA 32. EUN K. J., K. KYUNGSIK, K. J. HEON, 2004, Fossil woods from Janggi Group (Early Miocene)

in Pohang Basin, Korea, În: Plant Researches, 117, 183-189. 33. FLANDUNG M., B. ZIEGENHAGEN, 1998, M-13 DNA fingerprinting can be used in studies on

phenotypic reversions of forest trees mutants, In: Trees, 12, 310-314. 34. FLORESCU GH., 1994, Împăduriri, Reprografia Universităţii Transilvania Braşov. 35. FLORESCU GH., 1996, Împăduriri - Seminţe forestiere, Reprografia Universităţii Transilvania

din Braşov. 36. FLORESCU, GH., 1999 Împăduriri - Pepiniere forestiere, Reprografia Universităţii Transil-

vania din Braşov. 37. GEORGESCU C. C., I. MOLDOVAN, 1935, Consideraţiuni asupra culturii răşinoaselor în parcul

dendrologic Dofteana, În: Anale, 2, 79-115. 38. GIURGIU V., 1978, Conservarea pădurilor, Ed. Ceres, Bucureşti. 39. GROBNIC GH., 1963, Rezultatele unor experimentări în problema conservării seminţelor de

molid, În: Studii şi cercetări, 1, 7-11. 40. GRUDNICKI F., 2004, Coeficientul de zvelteţe şi stabilitatea individuală a arborilor de molid,

În: Bucovina forestieră, 12, 1-2, 75-87. 41. GRUDNICKI MARGARETA, 2006, Fiziologia plantelor lemnoase, Ed. Universităţii Suceava. 42. HARALAMB AT., 1967, Cultura speciilor forestiere, Ed. Agrosilvică, Bucureşti. 43. HARING P., 1970, Cercetări privind rupturile de zăpadă din arboretele de molid din Munţii

Maramureşului, În: Studii şi cercetări, 2, 27, 479-499. 44. HARLOW, W. M., 1957, Trees of the eastern and central United States and Canada, Dover

publications, New York 45. HARRAR E. S., J. G. HARRAR, 1962, Guide to southern trees, Dover publications, New York 46. HELMAN A., 2008, Molidul şi foloasele lui, În: Lumea satului 3 (ediţia electronică). 47. HESSAYON D. G., 1993, The Garden Diy Expert, Transworld Publishers, Random House

Group Ltd. 48. HILL L., 1989, Christmas trees: growing and selling trees, wreaths and greens, Storey Publishing,

LLC. 49. HOLONEC L., 2007, Împăduriri - seminţe forestiere, Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca. 50. KRUSSMANN G., 1981, La pépinière: Multiplication des arbres, arbustes, conifères et arbres

Fruitiers, La maison rustique. 51. ICHIM R., 1994, Molidul candelabru, În: Bucovina forestieră, Anul II, 1-111. 52. ILIESCU ANA-FELICIA, 1989, Metode de favorizare a germinaţiei seminţelor de arbori şi arbuşti

ornamentali, În: Horticultura, 3, 28-31. 53. ILIESCU ANA-FELICIA, 1989, Calendarul recoltării fructelor şi seminţelor de arbori şi

arbuşti ornamentali, În: Horticultura, 7, 26-27. 54. ILIESCU ANA-FELICIA, 1998, Arboricultură ornamentală, Ed. Ceres, Bucureşti. 55. ILIESCU ANA FELICIA, 2002, Cultura arborilor şi arbuştilor ornamentali, Ed.Ceres, Bucureşti. 56. LEAHU I., 1994, Dendrometrie, Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti. 57. LEAHU I., 2001, Amenajarea pădurilor, Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti. 58. LEANDRU LIA, ANCA DUMITRESCU, I. DUMITRIU-TĂTĂREANU, T. VLASE, 1970, Cercetări

privind stimularea germinaţiei seminţelor şi a creşterii puieţilor cu ajutorul naftenatului de sodiu la stejar, pin, molid şi tei, În: Studii şi cercetări, 2, 27, 249-280.


47

59. LUBAN E., 1959, Înmulţirea coniferelor pe cale vegetativă, În: Grădina, via şi livada, 8, 48-50. 60. LUBAN E., 1971, Producerea materialului săditor dendrologic pentru parcuri şi grădini, Ed.

Ceres, Bucureşti. 61. MARCU GH., 1969, Doborâturile produse de vânt în anii 1964-1966 în pădurile din România, Ed.

Agro-silvică, Bucureşti. 62. MARINELLI JANET et al., 1997, Growing Conifers, Brooklyn Botanic Garden, New York USA 63. MATEESCU R., 2002, Arbori şi arbuşti ornamentali, Ed. M.A.S.T., Bucureşti. 64. MCHOY, P., SUSAN BERRY, S. BRADLEY, 2006, Gardening success, Hermes House, London 65. MAZĂRE G., 2005, Stadiul cercetărilor privind sortimentul şi cultura speciilor din genul Picea,

Referat bibliografic, USAMV Cluj-Napoca. 66. MAZĂRE G., 2005, Cercetări parţiale privind posibilităţile de înmulţire la speciile de Picea,

Referat II, USAMV Cluj-Napoca. 67. MAZĂRE G., 2006, Cercetări parţiale privind posibilităţile de înmulţire la speciile de Picea,

Referat III, USAMV Cluj-Napoca. 68. MAZĂRE G., ADELINA DUMITRAŞ, D. ZAHARIA, A. ZAHARIA, MIHAELA MORARIU, 2005, The

Picea pungens Argentea variety behavior at graft side multiplication, În: Cer-cetări ştiinţifice, Bul. USAMV a Banatului Timişoara, IX, II, 171-172.

69. MAZĂRE G., D. ZAHARIA, ADELINA DUMITRAŞ, 2005, Researches regarding the Picea pungens Argentea variety propagation, În: Bul. USAMV Cluj-Napoca, 62, 157.

70. MAZĂRE G., ADELINA DUMITRAŞ, D. ZAHARIA, L. HOLONEC, V. CEUCA, A. TIMOFTE, 2007, Theobtaining of Picea cultivars by cuttings, În: Bul. USAMV Cluj-Napoca, 64, 277-281.

71. MAZĂRE G., 2008, Researches conducted in order to obtain Picea pungens var. Argentea by grafting, În: Bul. USAMV Cluj-Napoca, 65, 402-406.

72. MAZĂRE G., 2008, Researches concerning the growth and development of Picea pungens species in Romania, În: Bul. USAMV Cluj-Napoca, 65, 528.

73. MAZĂRE G., 2009, Biometrical studies concerning the Picea pungens var. Argentea behavior in our country, În: Bul. USAMV Cluj-Napoca, 66, 528.

74. MISZALSKI Z., E. NIEWIADOMSKA, E. KEPA, P. SKAWINSKY, 2000, Evaluated the superoxide dismutase activity and chlorophyll fluorescence in Picea abies leaves growing at different altitudes, In: Photosynthetica 38, 3, 379-384.

75. MIULESCU I., V. BAKOŞ, 1972, Tehnica culturilor silvice - seminţe şi butaşi, Ed. Ceres, Bucu-reşti.

76. MOHAN GH., 1995, Arbori şi arbuşti, Ed. Vasile Goldiş, Iaşi. 77. MORARIU I., 1973, Botanica generală şi sistematică, Ediţia a III-a, Ed. Ceres, Bucureşti. 78. NEGRUŢIU FILOFTEIA, 1980, Spaţii verzi, EDP, Bucureşti. 79. NEGULESCU E., AL. SĂVULESCU, 1965, Dendrologie, Ediţia a II-a, Ed. Agrosilvică, Bucureşti. 80. NOORDHUIS K. T., 2008, Gardening All Year Round, MMI Rebo International. 81. ORLAIE N., V. GHIDRA, GABRIELA ROMAN, MARIANA DEJEU, LUCICA IRIMIE, M. JIDARU, A.

LUCACIU, EUGENIA HĂRŞAN, 2000, Tehnologii moderne în horticultură, Ed. Osama, Cluj-Napoca.

82. PALADE L. I., 1970, Rolul spaţiilor verzi în îmbunătăţirea microclimatului din centrele popu-late, În: Rev. Horticultură şi Viticultură, 5, 52-55.

83. PARASCAN D., 1996, Botanică forestieră, Ed. Ceres, Bucureşti. 84. PARASCAN D., M. DANCIU, 2001, Fiziologia plantelor lemnoase, Ed. Pentru Viaţă. 85. PARNIA P., GH. MLADIN, I. DUŢU, ŞT. WAGNER, 1992, Producerea, păstrarea şi valorifi-

carea materialului săditor pomicol şi dendrologic, Ed. Ceres, Bucureşti. 86. PÂRNUŢĂ GH., 1999, Cercetări privind ideotipurile de molid cu coroana îngustă. Premise

pentru creşterea calităţii, densităţii şi rezistenţei la rupturi de zăpadă a arboretelor din România, Teză de doctorat, ASAS, Bucureşti.

87. PÂRNUŢĂ GH., 2003, Researches concerning narrow-crowned spruce ideotype Picea abies f. Pendula in Romania, În: Analele ICAS, 46, 1, 109-122.

88. PÂRVU, C., 2006, Universul plantelor, Ed. ASAS, Bucureşti


48

89. PEARMAN P., F. CHRISTOPHE, O. BROENNIMANN, P. VITTOZ, W. VAN DER KNAAP, R. ENGLER,G. LE LAY, N. ZIMMERMANN, A. GUISANT, 2008, Prediction of plant species distributionacross six millennia, În: Ecology Letters, 11, 1-12.

90. PETRIDES, G. A., 1998, Trees and shrubs, Houghton Mifflin Company, New York 91. PETRIDES, G. A., OLIVIA PETRIDES, 1998, Western trees, Houghton Mifflin Company, New

York 92. PETRIDES, G. A., JANET WEHR, 1998, Eastern trees, Houghton Mifflin Company, New York 93. PHILLIPS SUE, 1997, Encyclopédie pratique du jardinage, Éditions Soline, Courbevoie, France 94. POSEDARU ALINA, N. STANCIU, VIORICA CHITU, 2000, Cercetări privind înmulţirea unor

varietăţi ornamentale de Abies şi Picea, pe cale vegetativă, Cercetări ştiinţifice USAMVBTimişoara, Ed. Agroprint, Timişoara, 19-24.

95. POSEDARU ALINA, 2001, Cum şi când se înmulţesc coniferele ornamentale, În: Horticultura, 10, 32-37.

96. POSEDARU ALINA, 2005, Studii şi cercetări cu privire la metodele eficiente de înmulţire a varietăţilor ornamentale ale genurilor Abies, Picea şi Chamaecyparis, Teză doctorat.

97. PREDA M., 1973, Spaţiile verzi - mijloc de înlăturare a poluării atmosferei, În: Rev. Horticul-tură şi Viticultură, 9, 77-82.

98. PREDA M., L. PALADE, 1973, Arhitectura peisageră, Ed. Ceres, Bucureşti 99. PURCELEAN ST., T. D. COCALCU, 1969, Cultura speciilor lemnoase ornamentale, Ed. Agro-

silvică, Bucureşti. 100. RĂDULESCU SABINA, S. GRĂMADĂ, I. FLORESCU, ST. CARABELA, V. ŞOMANDRA, 1971, Cer-

cetări privind producerea puieţilor de pin silvestru şi molid pe paturi nutritive sub adăpost de folii sinetice, comparativ cu producerea lor fără adăpost în pepiniere, În: Studii şi cercetări Silvicultură, Ed. Ceres Bucureşti, Seria I, XXVIII, 81-108.

101. RUBŢOV ŞT., 1958, Cultura speciilor lemnoase în pepiniere (forestiere şi decorative), Ediţia I-a, Ed. Agrosilvică de stat, Bucureşti.

102. RUBŢOV ŞT., C. BÎNDU, M. ANATOLIE, 1958, Contribuţii privind productivitatea pepinierelor de molid şi pin, În: Analele ICAS, 19, 92-100.

103. RUBŢOV ŞT., 1961, Cultura speciilor lemnoase în pepiniere Ediţia a II-a, Ed. Agrosilvică de stat, Bucureşti.

104. SANDA V., 2003, Atlas florae Romania, Ed. Vergiliu, Bucureşti. 105. SCHMIDT-VOGT H., 1977, Die Fichte (Band I), Verlag Paul Parey, Hamburg und Berlin. 106. SCHMIDT-VOGT H., 1986, Die Fichte (Band II), Verlag Paul Parey, Hamburg und Berlin. 107. SMITH MIRANDA, 2007, The pant propagator’s bible, Rodale Press. 108. SONEA V., L. PALADE, ANA FELICIA ILIESCU, 1979, Arboricultură ornamentală şi Arhitectură

peisa-geră, EDP Bucureşti. 109. STĂNESCU M., L. PETRESCU, 1956, Studiul privind efectul rezinajului asupra creşterilor la

molid şi pin, În: Studii şi cercetări, 16, 2,10-32. 110. STĂNESCU V., 1979, Dendrologie, EDP, Bucureşti. 111. STĂNESCU V., N. ŞOFLETEA, OANA POPESCU, 1997, Flora forestieră lemnoasă a României, Ed.

Ceres, Bucureşti. 112. STĂNESCU V., N. ŞOFLETEA, 1998, Silvicultura cu bazele geneticii forestiere, Ed. Ceres,

Bucureşti. 113. STĂNICĂ FL., MONICA DUMITRAŞCU, VELICICA DAVIDESCU, ROXANA MADJAR, A. PETICILĂ,

2002, Înmulţirea plantelor horticole lemnoase, Ed. Ceres, Bucureşti. 114. ŞOFLETEA N., 2000, Dendrologie,Vol. I, Ed. Pentru Viaţă, Braşov. 115. ŞOFLETEA N., 2001, Dendrologie,Vol. II, Ed. Pentru Viaţă, Braşov. 116. TANTĂU I., MAURICE REILLE, J. L. DE BEAULIEU, SORINA FARCAŞ, 2006, Late Glacial and

Holocene vegetation history in the southern part of Transylvania (Romania): pollen analysis of two sequences from Avrig, În: Journal of quaternary science, 21, 49-61.

117. TEODORA ANCA, I. DECEI, 1968, Cercetări privind proporţia crăcilor la răşinoase (molid şi brad), Studii şi cercetări, 1, 26, 277-293.


49

118. VARGA D., 1956, Cercetări de laborator cu privire la scurtarea perioadei germinative la seminţele de Picea excelsa cu ajutorul acidului azotic, În: Studii şi cercetări, 2, 97-100.

119. VLAD I., L. PETRESCU, 1977, Cultura molidului în România, Ed. Ceres, Bucureşti. 120. VLASE IL., LUCIA VOINESCU, 1966, Puterea de germinaţie a seminţelor de molid în cazul

păstrării obişnuite pe o perioadă de 3-4 ani, În: Studii şi cercetări, 7, 371-373. 121. VLASE IL., LUCIA VOINESCU, M. DAMIAN, 1974, Influenţa duratei şi modului de păstrare a

seminţelor de molid, pin şi larice asupra germinaţiei, În: Studii şi cercetări, I, 31, 89-108.122. VLASE IL., 1982, Conservarea seminţelor forestiere, Ed. Ceres, Bucureşti. 123. VLASE IL., LUCIA VOINESCU, VERONICA CIOLAN, 1984, Păstrarea seminţelor de molid, cu

umiditate redusă şi constantă, timp de 5 ani, în depozite neclimatizate, În: Analele ICAS, (ediţie electronică), I, 38, 7-22.

124. ZAHARIA D., ADELINA DUMITRAŞ, 2003, Arboricultură ornamentală, Ed. Risoprint, Cluj. 125. ZAHARIA D., ADELINA DUMITRAŞ, A. ZAHARIA, 2008, Specii lemnoase ornamentale, Ed.

Todesco, Cluj-Napoca. 126. WAGNER ŞT., V. OPRIŢA, 1988, Înrădăcinarea butaşilor de Chamaecyparis şi Juniperus sub

influenţa substanţelor stimulatoare, În: Horticultura, 5, 20-22. 127. WINES J., 2000, Green arhitecture, Benedikt Taschen Verlag GmbH. 128. WRAY D. R., 2009, Christmas trees for pleasure and profit, Rutgers University Press. 129. x x x, Amenajamentul O.S. Turda. 130. x x x, 1987, Norme tehnice unificate în silvicultură 131. x x x, 2003, Flora şi fauna, lumea ştiinţei, Coordonator Isabelle Bourdial, Grupul editorial Rao. 132. x x x, 2003, Flora, The Gardner’s Bible, Global book publishing, Weidenfeld & Nicolson

Wellington House. 133. x x x, 2004, Botanica, Random House Australia, Tandem Verlag GmbH. 134. x x x, 2006, Enciclopedia del giardinaggio, Murdoch Books Pty Limited 135. x x x, 2008, Science Daily, ediţia electronică http://www.sciencedaily.com /releases/2008/04 136. www.na.fs.fed.us 137. www.terapii-naturiste.com 138. www.christmastreelocations.com 139. www.ces.ncsu.edu 140. www.forestry.about.com 141. www.christmastree.org

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ … · Silvicultură şi Exploatări Forestiere,...

Documents

Transcript of UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ … · Silvicultură şi Exploatări Forestiere,...