UNIVERSITATEA DE ŞTIINłE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

A BANATULUI TIMIŞOARA FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

MATEI (FODOR) IONICA MIHAELA

CAUZELE INFECłIOASE ALE MORBIDITĂłII LA PUII DE CARNE, ÎN

ZONA DE VEST A ROMÂNIEI

TEZĂ DE DOCTORAT

CONDUCĂTOR ŞTIINłIFIC, PROF. DR. HERMAN VIOREL

TIMIŞOARA 2009

CAUZELE INFECłIOASE ALE MORBIDITĂłII LA PUII DE CARNE DIN ZONA DE VEST A ROMÂNIEI

DRD. MATEI (căs. FODOR) IONICA MIHAELA

Această lucrare a fost concepută ca un studiu extins, în timp şi spaŃiu, cu privire la determinarea

cauzelor infecŃioase ale morbidităŃii la puii de carne, în zona de vest a României. Datele obŃinute de noi reprezintă rezultatele notate de-a lungul unei perioade de investigaŃii de 8 ani,

în 18 ferme avicole din teritoriu, care ne-au solicitat sprijinul în vederea punerii diagnosticului de boală, cât şi rezultatele examenelor de laborator efectuate în mod oficial în laboratoarele judeŃene.

Teza cuprinde 263 pagini şi este structurată în două părŃi. Prima parte (cap. 1-12) sintetizează principalele date bibliografice din literatura de specialitate cu privire la cele mai frecvente boli, care se întâlnesc la puii de carne şi constituie „Stadiul cunoaşterii”.

Partea a doua este structurată în 13 capitole, iar în cap. 1-12, se referă la cercetările proprii privind cauzele infecŃioase, care au produs morbiditate la puii de carne, în zona de vest a României, în perioada 2001-2009. Capitolele 1-12 din partea a 2-a cuprind materiale şi metode de lucru, rezultatele obŃinute, cu discutarea lor şi concluzii parŃiale, iar în capitolul 13 al părŃii a 2-a sunt sintetizate concluziile generale care s-au desprins în urma cercetărilor efectuate.

Lucrarea este ilustrată cu un număr de 80 de figuri, 29 de tabele şi se bazează pe 402 titluri bibliografice.

Prima parte a lucrării reprezintă o sinteză a datelor disponibile la ora actuală legate de istoricul, răspândirea geografică, importanŃa, etiologia, caracterele epidemiologice, patogeneza, tabloul clinic, tabloul anatomopatologic şi diagnosticul în infecŃiile cu reovirusuri aviare, boala Marek, bursita infecŃioasă aviară, bronşita infecŃioasă aviară, boala de Newcastle, colibacilozele aviare, micoplasmozele aviare, stafilococia, pseudomonoza, infecŃiile salmonelice, aspergiloza şi în eimeriozele la puii de carne.

În capitolul 1 sunt prezentate infecŃiile cu reovirusuri la păsări, acestea fiind frecvent asociate cu mortalitate crescută, artrite virale/tenosinovite şi cu o scădere generală a performanŃelor, incluzând sporul în greutate nerealizat, conversia slabă a furajelor, rate de creştere inegale, confiscări de abator şi o valorificare necorespunzătoare, pe piaŃă, a păsărilor afectate.

Capitolul 2 tratează boala lui Marek, care a fost semnalată doar sporadic, până în anul 1950, în unele Ńări, pentru ca ulterior, datorită intensificării schimburilor internaŃionale de materiale avicole, boala să evolueze pe toate continentele. Această boală produce pierderi economice datorate imunosupresiei şi confiscărilor masive la puii broiler, din cauza dezvoltării tumorilor în unele viscere şi pe piele.

Capitolul 3 prezintă bursita infecŃioasă aviară, o boală cunoscută şi studiată de peste 50 de ani, dar care, cu toate acestea, continuă să ridice probleme pentru industria avicolă. Această boala este mai prezentă şi mai importantă, cu cât avicultura avansată ocupă un loc mai important în economia unei Ńări.

În capitolul 4 sunt prezentate date cu privire la bronşita infecŃioasă aviară, boală care s-a răspândit repede, fiind semnalată şi descrisă pe toate continentele. Această boală reprezintă o ameninŃare permanentă pentru avicultură, datorită apariŃiei frecvente a noilor tipuri antigenice, pierderile prin mortalitate la puii tineri depinzând de virulenŃa tulpinii, de nivelul imunităŃii şi de vârsta puilor în momentul infecŃiei.

Capitolul 5 prezintă boala de Newcastle, aceasta fiind o ameninŃare serioasă pentru avicultură, datorită uşurinŃei cu care se poate transmite pe distanŃe mari, a difuzibilităŃii rapide şi a pierderilor pe care le poate produce. Boala are o importanŃă economică foarte mare, datorită pierderilor economice pe care le produce aviculturii, ca urmare a morbidităŃii şi mortalităŃii ridicate (90%), precum şi pierderilor datorate instituirii măsurilor restrictive, impuse de planul de combatere.

Capitolul 6 tratează colibacilozele aviare, frecvent întâlnite la puii de carne, deoarece colibacilii sunt omniprezenŃi, în fermele de păsări, putând să contamineze toate suprafeŃele din adăposturi, furajele, aşternutul şi apa. Colisepticemia este o boală condiŃionată, în etiologia căreia sunt incriminaŃi, în afară de colibacilii, şi o serie de factori favorizanŃi infecŃioşi sau neinfecŃioşi (suprapopularea, deficienŃele de ventilaŃie, umiditatea şi, în general, microclimatul necorespunzător).

În capitolul 7 sunt prezentate micoplasmozele aviare, care s-au răspândit în toată lumea, ca o consecinŃă a importurilor de material avicol din SUA şi Canada. În Ńările cu avicultură intensivă, micoplasmozele produc pagube economice importante prin scăderea producŃiei de carne şi ouă, deprecierea carcaselor, reducerea fecundităŃii şi a procentului de ecloziune, prin costul ridicat al tratamentului şi prin cheltuielile cu profilaxia şi combaterea.

Capitolul 8 abordează stafilococia aviară, boală care a fost semnalată în toată lumea, la tineret şi la adulte, producând pagube prin mortalitate, deprecierea carcaselor, cheltuieli cu terapia şi combaterea. Boala

a fost descrisă, mai frecvent, la puii de carne crescuŃii în baterii. Aproximativ 50% dintre tulpinile de S.

aureus produc enterotoxine, putând cauza ulterior toxiinfecŃii alimentare. În capitolul 9 este prezentată pseudomonoza aviară. Această boală afectează păsările în toate stadiile

de dezvoltare şi este favorizată de igiena necorespunzătoare, de alimentaŃia defectuoasă, de tratamentele îndelungate cu antibiotice faŃă de care Pseudomonas aeruginosa este rezistent, de menŃinerea sau antisepsia ouălor de incubaŃie în condiŃii improprii. Pseudomonas aeruginosa participă ca germen de infecŃie secundară sau asociat al altor infecŃii bacteriene sau virale.

În capitolul 10 sunt redate infecŃiile cu bacterii din genul Salmonella, acestea se pot grupa în două categorii. Prima categorie include infecŃiile cu Salmonella gallinarum şi Salmonella pullorum, care afectează în special găinile şi curcile, determinând afecŃiunile denumite de literatura de specialitate din Ńara noastră tifoza aviară şi, respectiv, puloroza. Acest tip de infecŃie a constituit şi constituie, în unele zone ale globului, cauza unor pierderi economice apreciabile, fiind supusă unor programe extensive de eradicare. A doua categorie de infecŃii este produsă de serotipuri mobile de salmonele, în mod deosebit din specia Salmonella enterica, încadrate sub denumirea de paratifoze. PrezenŃa infecŃiilor datorate acestor salmonele, în efectivele de păsări comerciale, şi contaminarea produselor avicole, care intră în lanŃul trofic uman, constituie un permanent pericol pentru sănătatea publică. InfecŃiile salmonelice la păsări s-au transformat, în ultimii ani, dintr-o problemă preponderent economică, într-una de sănătate publică, fiind în atenŃia forurilor de specialitate naŃionale şi internaŃionale.

În capitolul 11 este descrisă aspergiloza aviară, boală diagnosticată de obicei postmortem, la examenul necropsic al puilor, de cele mai multe ori pe baza nodulilor de la nivelul plămânilor sau al sacilor aerieni. Sursa de infecŃie este reprezentată în mod obişnuit de aşternutul contaminat cu miceŃi. În cazul în care infecŃia se produce în apropierea vârstei de sacrificare, leziunile produse de aspergili pot duce la deprecierea carcasei.

Capitolul 12 prezintă eimeriozele (coccidiozele) puilor de găină, acestea fiind unele din cele mai păgubitoare şi comune boli ale puilor, în ciuda progreselor în chimioterapie, nutriŃie şi genetică. Boala este deseori diagnosticată la puii aduşi pentru diagnostic în laboratoare, dar marea majoritate a cazurilor sunt diagnosticate în ferme. Cheltuielile pentru medicaŃia preventivă depăşesc 90 milioane dolari în SUA şi mai mult de 300 milioane dolari în întreaga lume. Imunitatea nu este la fel de importantă pentru puii broiler, care sunt exploataŃi timp de 6-8 săptămâni, faŃă de puii de curcă sau păsările de reproducŃie, care sunt menŃinute un timp mai îndelungat.

Partea a doua, intitulată „Cercetări proprii”este redactată în 13 capitole. În cap. 1-12 prezintă investigaŃiile efectuate de noi, cu scopul de a diagnostica entităŃile morbide, care au evoluat pe parcursul celor 8 ani în 18 ferme de pui de carne, în judeŃele din vestul României, în timp ce în cap. 13 a sunt sintetizate concluziile generale.

Vom prezenta rezultatele obŃinute în urma anchetelor epidemiologice, ca urmare a prezenŃei unor elemente epidemiologice sau anatomo-clinice care au condus la suspiciunea de infecŃie cu un anumit agent patogen.

Cap. 1-12 din partea a doua cuprind: introducere şi scop, materiale şi metode, rezultate şi discuŃii şi concluzii parŃiale.

În cadrul cercetărilor au fost realizate următoarele examene: epidemiologic (ancheta epidemiologică, calcularea mortalităŃii cumulative, evidenŃierea sursei de infecŃie şi a factorilor favorizanŃi), clinic (simptomele generale), anatomopatologic (macroscopic şi microscopic), bacteriologic (izolarea agentului etiologic, caracterizarea fenotipică a agentului etiologic), serologic (testul imunoenzimatic ELISA, reacŃiile de IHA şi RSARL), reacŃia polimerazică în lanŃ (caracterizarea genotipică a tulpinilor de E. coli şi a tulpinilor virusului bolii Marek, virusului BIA), virusologic (izolarea virusului bolii de Newcastle).

InvestigaŃiile epidemiologice, clinice, anatomopatologice şi examenele de laborator efectuate în vederea elucidării cauzelor infecŃioase ale morbidităŃii la puii de carne din zona de vest a României au dus la desprinderea următoarelor concluzii finale:

Reoviroza a fost studiată în două efective de pui de carne crescuŃi la sol, astfel: un efectiv de 12600 capete, în care boala a evoluat atât sub formă de artrită tenosinovită, cât şi sub forma sindromului de malabsorbŃie, iar al doilea efectiv alcătuit din 16000 capete, în care s-a diagnosticat doar sindromul de malabsorbŃie.

Diagnosticul reovirozei, indiferent de forma de evoluŃie, a fost confirmat prin testul ELISA, folosindu-se kit-ul FlockChek

® Avian Reovirus Antibody Test Kit, furnizat de Affinitech Ltd. În primul efectiv

de pui de carne, în care au evoluat ambele forme de reoviroză, s-au obŃinut titruri cert pozitive la 29 de seruri, respectiv 60,42 %, din cele 48 de seruri recoltate la vârsta de 23 de zile, şi 35 de seruri pozitive, respectiv 77,77% din 45 de seruri recoltate la vârsta de 37 de zile. În cazul celui de al doilea efectiv de pui de

carne, cu sindrom de malabsorbŃie, a reieşit că toate probele de ser recoltate la vârsta de 21 şi respectiv 42 de zile au fost pozitive.

Testul ELISA a relevat titruri maxime de 1022 D.O. la prima recoltare şi de 1453 D.O. la cea de a doua recoltare, în cazul primului efectiv, şi titruri maxime de 3988 D.O. la prima recoltare şi de 7507 D.O. la a doua recoltare, în cazul celui de-al doilea efectiv de pui de carne. Faptul că titrurile obŃinute, în dinamică, au evoluat ascendent, exclude ipoteza că titrurile respective ar fi putut să fie reprezentate de anticorpi vitelini reziduali şi în acelaşi timp indică în mod cert că, în majoritatea cazurilor, infecŃia s-a produs posteclozional, înainte de data primei prelevări de probe de ser, respectiv înainte de vârsta de trei săptămâni, şi că transmiterea s-a făcut orizontal. Sursa primară de infecŃie a rămas neclarificată dar, din ancheta epidemiologică făcută a rezultat probabilitatea ca aceasta să fi fost reprezentată de adăposturi, utilaje sau mijloace de transport contaminate anterior, şi nu de staŃia de incubaŃie.

La efectivele studiate, tabloul clinic şi anatomopatologic au corespuns sindromului de malabsorbŃie şi sindromului de artrită-tenosinovită, produse de reovirusul aviar, în absenŃa simptomelor sau leziunilor care să pledeze şi pentru vreo altă maladie, care să justifice mortalitatea, cu rare excepŃii.

În studiul de faŃă, extinderea reovirozei prin contagiu a fost demonstrată de rezultatele examenelor serologice, prin creşterea numărului de seruri pozitive, de la o testare la alta, precum şi de creşterea titrurilor de la o recoltare la alta.

Mortalitatea la finalul perioadei de creştere nu a prezentat diferenŃe semnificative, între cele două efective, dependent de forma de evoluŃie a reovirozei. Astfel, în primul efectiv, distribuit în două hale, aceasta a fost de 23,69%, şi respectiv 25,17%, iar în efectivul al doilea, mortalitatea a fost de 21,61%.

La finalul perioadei de observaŃie, episoadele de reoviroză aviară s-au soldat cu o mortalitate în jurul a 25% şi o conversie mai redusă a furajului, astfel că greutatea medie a puilor a fost mai mică decât greutatea standard a hibridului respectiv, ceea ce a condus la prelungirea perioadei de exploatare a puilor, cu două săptămâni.

Boala Marek (BM) a fost semnalată în două efective de păsări, din care un efectiv de pui de carne, şi un efectiv de puicuŃe ouă consum, cu producerea de pierderi însemnate în ambele cazuri. EvoluŃia relativ gravă a bolii Marek a fost posibilă deoarece nici unul din cele două efective nu a fost vaccinat împotriva acestei boli.

Diagnosticul bolii Marek a fost pus în baza examenului clinic, anatomopatologic şi histologic în ambele focare, iar în cazul puicuŃelor de ouă consum, confirmarea diagnosticului s-a făcut prin tehnica PCR.

Tabloul clinic a fost diferit la cele două categorii de păsări care au prezentat boala Marek. În acest sens, la efectivul de pui de carne, au predominat: abaterea, inapetenŃa, reducerea consumului de furaje şi a sporului în greutate, în timp ce la puicuŃele de ouă consum, începând cu săptămâna a XVII-a de viaŃă, au predominat: imposibilitatea de deplasare în proporŃie de 30%, aripi căzute 18% şi cahexie la 8% din efectiv.

Atât la puii de carne, cât şi la puicuŃele de ouă consum, tabloul morfopatologic constatat a fost caracteristic formei acute viscerale a bolii Marek, iar la examenul histopatologic, s-a constatat polimorfismul celular accentuat: limfocite, limfoblaste, plasmoblaste, fibroblaste, alături de hematii şi infiltraŃii tumorale circumscrise sau difuze, care uneori nici nu mai permit identificarea microscopică a organului de origine.

Prin tehnica PCR, la efectivul de puicuŃe ouă consum, a fost pus în evidenŃă genomul viral al virusului bolii Marek, care confirmă indubitabil diagnosticul suspicionat epidemiologic, clinic şi anatomopatologic.

Mortalitatea înregistrată în cele două focare a avut valori apropiate. Astfel, în cazul ambelor hale de pui de carne, din ferma S în care s-a diagnosticat boala Marek, începând cu săptămâna a patra de viaŃă, mortalitatea a înregistrat valori de 12,06%, respectiv 11,8%, iar în cazul puicuŃelor ouă consum, distribuite de asemenea în două hale, mortalitatea în primele 15 săptămâni de viaŃă nu a fost prea ridicată, dar a înregistrat valori de 12,13%, în următoarele 16 săptămâni, din care 11% s-au datorat bolii Marek.

În perioada de observaŃie, în patru ferme din jud. Timiş şi Hunedoara, a evoluat bursita infecŃioasă aviară (BIA) la pui de carne şi puicuŃe, la vârste diferite, însă nu mai devreme de 21 de zile, în nici una din ferme. Durata evoluŃiei focarelor de BIA a fost cuprinsă între 5 şi 8 zile, fiind corelată cu categoriile productive ale puilor din fermele respective.

Tabloul clinic în BIA s-a caracterizat prin debut brusc, horiplumaŃie, aglomerare în grupuri sub eleveuze, descărcări diareice de culoare albă, prurit pericloacal, semne nervoase, toate acestea fiind menŃionate şi în literatura de specialitate.

În cazul BIA, procentul de mortalitate a fost diferit între cele două categorii de păsări, fiind de 15,44% la puii de carne şi de 39,5% la puicuŃele de reproducŃie, adică mult peste pierderile obişnuite, în cazul ambelor categorii de tineret avicol, dacă nu ar evolua BIA.

Mortalitatea mare înregistrată în evoluŃia BIA a sugerat existenŃa unor tulpini virulente şi a fost corelată cu gravitatea leziunilor morfopatologice cu semnificaŃie deosebită pentru diagnosticul bolii, îndeosebi leziunile localizate la nivelul bursei Fabricius, care a fost afectată în proporŃie de 100 % din cazuri. Astfel, la început pliurile bursale au fost îngroşate şi acoperite de mucus şi fibrină, la unele cadavre, s-a constatat congestie, iar la altele, bursa a fost hemoragică. În plus, în toate cele patru ferme, s-au constatat leziuni congestivo-hemoragice generalizate, prezente în musculatura pectorală şi a membrelor.

Şi în cazul focarelor de BIA care fac obiectul lucrării de faŃă, ca şi în alte situaŃii menŃionate în literatura de specialitate, bursita infecŃioasă aviară s-a dovedit a fi una dintre cele mai păgubitoare boli ale puilor de carne şi ale puicuŃelor, în absenŃa vaccinării, afectând aproape sistematic serie după serie, cu repercusiunile cunoscute de: creştere a mortalităŃii, reducere a sporului în greutate, respectiv a randamentului la tăiere şi de inhibare a capacităŃii de imunogeneză postvaccinală şi postinfecŃioasă, toate acestea fiind remarcate de noi în toate cele patru efective studiate.

Bronşita infecŃioasă aviară (BI), a fost suspicionată în baza datelor epidemiologice, şi mai ales clinice şi morfopatologice, într-un efectiv de pui de carne crescuŃi intensiv, dar a fost infirmată, ca urmare a rezultatelor negative obŃinute prin testul ELISA, efectuat pe 30 de probe recoltate eşalonat, în 3 reprize.

PrezenŃa a 3 reacŃii (10%), respectiv 1 suspectă şi 2 slab pozitive, care au pledat pentru o posibilă evoluŃie a bronşitei infecŃioase aviare, ar fi putut fi pusă pe seama unor tulpini slab patogene ale virusului

bronşitei infecŃioase aviare care se crede că circulă prin efectivele de păsări din Ńara noastră, dar în episodul descris de noi nu a fost cazul, deoarece titrurile pozitive nu au sporit ca număr şi nivel la recoltările 2 şi 3 ci, dimpotrivă, au dispărut complet. În consecinŃă, atribuim prezenŃa celor 3 reacŃii serologice transmiterii viteline a anticorpilor postvaccinali ai efectivului matcă.

Diagnosticul etiologic al entităŃii care a simulat BI anatomoclinic şi epidemiologic a rămas însă neelucidat.

Ca urmare a infirmării evoluŃiei bronşitei infecŃioase aviare prin examen serologic, precum şi a infirmării altor infecŃii de natură bacteriană sau virală, prin efectuarea de examene bacteriologice şi virusologice, episodul respectiv a fost pus pe seama deficienŃelor tehnologice şi de microclimat.

Diagnosticul bolii de Newcastle (BN), într-o fermă specializată, cu un efectiv de 89 768 pui de carne (2 blocuri), stabilit iniŃial pe baza semnelor clinice şi morfopatologice, a fost apoi confirmat prin examene virusologice şi serologice. Acesta a fost singurul focar de BN raportat din teren şi cunoscut de noi, ca şi de laboratoarele judeŃene din partea de vest a României, în ultimii 8 ani, ceea ce înseamnă că această maladie, pe drept socotită cea mai periculoasă boală a păsărilor, a devenit o boală relativ rară, bine controlată prin măsurile sanitare veterinare. Atunci când apare însă, face adevărate ravagii, aşa cum s-a dovedit şi în cazul focarului studiat de noi şi prezentat în lucrarea de faŃă.

Deşi au fost instituite măsuri drastice de dezinfecŃie şi limitare a circulaŃiei între blocul afectat şi blocul cu pui mai mici, boala totuşi a trecut în decurs de o săptămână de la un bloc la altul. Deoarece presiunea infecŃioasă a fost mare, s-a decis revaccinarea preventivă a puilor împotriva BN înainte de termen, dar fără ca prin aceasta să se fi putut preveni extinderea bolii la întregul efectiv.

Puii de carne au prezentat semnele clinice caracteristice bolii de Newcastle: respiraŃie accelerată, diaree, slăbiciune, semne nervoase, urmate de prostraŃie şi moarte, iar examenul anatomopatologic a relevat leziuni de proventriculită hemoragică (56%), tonsilită hemoragică (28%), poliserozită (52%), enterită catarală (36%), sinuzită seromucoasă (26%), laringotraheită catarală (26%), şi edemul bursei Fabricius (26%), ceea ce denotă că a fost vorba de o tulpină velogenă cu tropism visceral mixt, accentuat atât pentru aparatul digestiv, cât şi pentru aparatul respirator.

În cazul focarului de BN studiat, cercetările de laborator au demonstrat că, într-adevăr, a fost vorba de o tulpină velogenă, cu înalt indice de patogenitate (>1,75) care a fost contractată, după cum se suspicionează, din sectorul gospodăriilor populaŃiei, din localităŃile din împrejurimi, dar fără ca această prezumŃie să se fi putut demonstra, deoarece BN nu fusese raportată anterior în nici o gospodărie.

În momentul apariŃiei BN, examenul serologic a arătat că puii erau practic neimunizaŃi, în ciuda faptului că fuseseră vaccinaŃi de două ori, dar în mod clar ineficient. Vaccinarea I-a s-a făcut în incubator, iar a II-a, la termen, dar în apa de băut, aceasta din urmă fiind neconformă cu normele în vigoare din Ńara noastră, pentru creşterea la sol, în sistem industrial.

Pentru faptul că titrurile serurilor testate prin IHA au rămas la niveluri foarte scăzute, neprotective, chiar şi după cea de a doua vaccinare, nu avem o explicaŃie certă, dar presupunem că, deoarece această a doua vaccinare s-a făcut în apa de băut, a intervenit un factor ce a inhibat complet imunogeneza, cum ar putea fi, de exemplu, clorinarea apei utilizate pentru diluarea vaccinului (personalul operator neavând cunoştinŃă despre faptul dacă apa, în perioada respectivă, a fost sau nu clorinată, de la staŃie); o altă

posibilitate –sau chiar probabilitate- ar fi ca vaccinul contra bursitei infecŃioase aviare, administrat (incorect) cu o zi înainte, să fi indus incapacitatea de imunizare a puilor contra bolii de Newcastle.

Cert este că, aceşti pui, vaccinaŃi de două ori contra BN – dacă vaccinarea de la o zi a fost reală - s-au dovedit foarte sensibili la virusul bolii de Newcastle şi s-au îmbolnăvit în masă. EvoluŃia bolii a fost deosebit de severă, soldându-se cu pierderea întregului efectiv, din care 70 947 (79%) capete au murit din cauza bolii, restul de 18 821 fiind ucişi, în conformitate cu prevederile legale, pentru a scurta perioada de carantină instituită, deoarece se ştie că nici un fel de alte măsuri nu ar mai fi putut conduce la protejarea acestora şi la prevenirea riscului de difuzare a virusului în afară a fermei.

Colibaciloza aviară a fost semnalată şi studiată în 18 ferme specializate în creşterea puilor de carne, precum şi în numeroase gospodării ale populaŃiei, în care se practică creşterea tradiŃională a păsărilor, din zona de vest a României. În toate efectivele în care a fost diagnosticată colibaciloza aviară au existat deficienŃe de microclimat, pierderile prin mortalitate variind în funcŃie de acestea.

Au fost izolate în total 121 de tulpini bacteriene identificate ca E. coli, atât din măduva osoasă, cât şi din organele interne. Toate tulpinile APEC studiate au fermentat lactoza pe cele două medii de cultură (S-S şi Levine), acest caracter biochimic fiind considerat constant la tulpinile APEC. Toate tulpinile lactozo-pozitive au fost supuse în continuare testării prin setul minimal TSI, MIU, roşu de Congo, numai în puŃine cazuri impunându-se, în continuare, folosirea pentru confirmare a kit-ului API 20E.

Activitatea hemolitică a tulpinilor APEC a fost prezentă numai la 5 (4,13%) din cele 121 de tulpini izolate. Sinteza hemolizinelor nu reprezintă o caracteristică a tulpinilor APEC, aspect consemnat atât de literatura de specialitate, cât şi de rezultatele cercetărilor proprii.

CirculaŃia materialului avicol, la nivel mondial, contribuie la diseminarea tulpinilor APEC şi implicit la diseminarea rezistenŃei multiple la antibiotice, ceea ce impune monitorizarea din acest punct de vedere a tulpinilor APEC, izolate de la păsări crescute în sistem intensiv, în cadrul unor laboratoare de referinŃă, lucru care în mai multe Ńări este deja pus în practică. Urmare a celor 121 antibiograme pentru tulpinile de E. coli izolate de noi, pe parcursul ultimilor ani, a reieşit cu pregnanŃă fenomenul îngrijorător al creşterii rezistenŃei faŃă de cele mai multe antibiotice şi restrângerea sensibilităŃii, prezentă în special faŃă de antibioticele mai noi. Astfel, cele mai bune rezultate s-au obŃinut la florfenicol (peste 90% sensibilitate).

Alte 36 tulpini de E. coli testate s-au dovedit a fi sensibile, în proporŃie de peste 50%, la următoarele antibiotice: flumequin (61,11%), enrofloxacin (58,3%) şi norfloxacin (52,77%).

În ceea ce priveşte rezistenŃa la antibiotice, cele 121 tulpini testate în prima serie s-au dovedit a fi rezistente în proporŃie de peste 50% la următoarele antibiotice: doxicilină (92,57%), tetraciclină (85,13%), neomicină (77,69%), ciprofloxacin şi eritromicină (60,34%), spectinomicină (57,85%) şi enrofloxacin (57,04%).

La cele 36 tulpini de E.coli testate în seria a doua rezistenŃa la antibiotice este aproximativ asemănătoare, variază doar proporŃiile: neomicină (61,11%), amoxicilină (91,11%), lincomicină (88,88%) ;i tetraciclină (55,55%).

În studiul tulpinilor APEC, tehnica PCR, utilizată în cadrul acestor cercetări, s-a dovedit a fi o tehnică moleculară de succes în evidenŃierea genelor ompA, iss şi fimH, folosind trei reacŃii de amplificare, de tip multiplex. Rezultatele obŃinute au evidenŃiat faptul că cele 3 gene, care codifică factorii de patogenitate sunt, de regulă, asociate câte două sau câte trei, la aceleaşi tulpini.

PrezenŃa celor trei gene care codifică factorii de patogenitate este corelată şi cu capacitatea de a lega roşul de Congo, considerat un caracter fenotipic de discriminare a tulpinilor APEC, deoarece cele 93 de tulpini, găsite pozitive prin PCR, în cercetările de faŃă, încadrate ca aparŃinătoare grupului APEC, au fost pozitive şi prin testul cu roşu de Congo.

Screening-ul efectuat, în varianta multiplex PCR, a stabilit existenŃa unei corelaŃii între frecvenŃa ridicată a tulpinilor APEC, izolate din efectivele de păsări cu mortalitate ridicată, comparativ cu alte tulpini de E. coli izolate din efective cu mortalitate scăzută. Tehnica multiplex PCR permite deci identificarea precoce a tulpinilor APEC şi poate reprezenta un instrument util de avertizare a riscului izbucnirii unor episoade grave de colibaciloză aviară.

Micoplasmoza aviară a fost studiată în trei efective de pui de carne crescuŃi la sol în sistem industrial, şi într-un efectiv de tineret rase grele (părinŃi de broiler), sub formă de sinovită infecŃioasă aviară şi sub formă respiratorie. Nu a fost diagnosticat nici un focar şi nici un caz la păsările crescute în sistem tradiŃional, de unde se poate deduce că, în cazul insuficienŃei controlului parametrilor igienici de microclimat, creşterea în sistem intensiv-industrial a constituit factorul favorizant hotărâtor în apariŃia şi evoluŃia micoplasmozei, pe parcursul celor 8 ani de observaŃie.

Forma de sinovită infecŃioasă aviară a fost semnalată ca dominantă într-unul din focarele de micoplasmoză la pui de carne şi în cel de părinŃi de broiler. În focarul de pui de carne, confirmarea bolii s-a

făcut prin testul ELISA, folosindu-se kit-ul Mycoplasma Synoviae Antibody Test. Astfel, la vârsta de 23 de zile au fost pozitive 22, 9% din serurile examinate, iar la vârsta de 37 de zile au fost pozitive 26,66% din seruri. În efectivul de părinŃi de broiler, în vârstă de 11 săptămâni, toate probele de ser examinate au fost găsite pozitive la RARL. Mortalitatea la puii de carne s-a cifrat la circa 25%, până la vârsta de sacrificare (42 zile), iar în cazul părinŃilor de broiler, deşi morbiditatea a fost de aproape 100%, mortalitatea nu a depăşit 9%.

Micoplasmoza infecŃioasă aviară produsă de M. gallisepticum a fost studiată în două focare de pui de carne crescuŃi la sol. În ambele efective, examenele serologice au relevat absenŃa reacŃiilor pozitive în prima fază a vieŃii puilor şi apariŃia reacŃiilor pozitive după 3-4 săptămâni, în proporŃie crescândă, ceea ce denotă că infecŃia nu s-a produs vertical, ci a avut loc în fermă, fie prin contagiu cu germeni de la seriile anterioare, urmare a unei decontaminări ineficiente, fie cu germeni proveniŃi de la un efectiv de găini, coexistente în fermă. Mortalitatea înregistrată în aceste focare a fost de circa 17% într-un efectiv şi de circa 10% în celălalt efectiv.

Stafilococia aviară a fost semnalată şi studiată doar într-un singur focar, apărut într-un complex avicol, la un efectiv de 12000 pui de carne crescuŃi la sol. Boala a evoluat între zilele 24-27 de viaŃă a puilor, cu simptome şi leziuni anatomopatologice caracteristice stafilocociei.

Din focarul de stafilococie au fost izolate 14 tulpini de bacterii cocoide, dintre care 11 au fost identificate biochimic ca S. aureus, cu ajutorul kit-urilor API Staph şi „Staphytect Plus”. Tulpinile de S.

aureus izolate au fost sensibile faŃă de amoxiclav, enrofloxacin, flumequin, florfenicol, furazolidon şi rezistente faŃă de eritromicină, spectinomicină, colistin sulfat, bacitracină, oxacilina, ceea ce denotă diferenŃe destul de mari faŃă de rezultatele altor autori şi reflectă labilitatea speciei S. aureus în ceea ce priveşte sensibilitatea faŃă de antibiotice.

Pe durata celor 4 zile de evoluŃie a bolii, mortalitatea totală la puii din efectivul cu stafilococie a fost de numai 0,8%, rezultând astfel că, stafilococia aviară în focarul descris de noi nu s-a comportat ca o boală infecŃioasă devastatoare.

Pseudomonoza aviară a apărut într-un efectiv de câteva mii de pui de o zi, ca urmare a infecŃiei cu Ps. aeruginosa, inoculat accidental odată cu vaccinul anti Marek. Din toate observaŃiile făcute, atât asupra puilor achiziŃionaŃi de ferma distribuitoare, cât şi a celor din loturile experimentale întocmite în vederea confirmării diagnosticului de pseudomonoză, a rezultat lipsa contagiului, confirmându-se faptul că singurii pui bolnavi au fost cei inoculaŃi i.m., în prima zi de viaŃă.

În focarul de pseudomonoză apărută ca urmare a inoculării accidentale a agentului etiologic s-a înregistrat o morbiditate de 2-3%, din care 20% au murit în primele 2-3 zile. Dintre puii bolnavi care nu au murit în primele 2-3 zile, încă 2-3% au murit în următoarele 5 zile. Restul puilor s-au remis treptat, fără nici un fel de sechele vizibile.

Pseudomonoza a mai fost diagnosticată şi studiată la pui de carne, la vârsta de 30 de zile, caz în care nu a fost depistat un anume factor favorizant sau predispozant, dar nici nu a putut fi exclusă existenŃa unui factor primar, care să fi făcut posibilă infecŃia cu Ps. aeruginosa.

La puii de carne în vârstă de 30 de zile, pe o perioadă de 5 zile care a urmat apariŃiei primelor cazuri de pseudomonoză, pierderile prin mortalitate datorate în principal pseudomonozei septicemice s-au situat între 20,64% şi 35,67%. Mortalitatea la finalul perioadei de exploatare a puilor s-a situat între 24,17% şi 39,67%, ceea ce însemnează că, deşi evoluŃia focarului de pseudomonoză a fost de scurtă durată, mai mult de 80% din totalul mortalităŃilor, înregistrate pe întreaga perioadă de creştere, s-a datorat pseudomonozei.

Diagnosticul pseudomonozei aviare trebuie să conducă, în toate cazurile, la depistarea şi neutralizarea factorului predispozant sau favorizant, ce a făcut posibilă apariŃia bolii, după care, tratamentul medicamentos preventiv devine inutil, pseudomonoza dispărând din efectiv, fără nici o medicaŃie specifică.

InfecŃiile salmonelice, cu salmonele imobile şi mobile, au fost identificate atât în ferme avicole specializate, cât şi în sectorul gospodăriilor populaŃiei din cinci judeŃe, din partea de vest a României, dar în proporŃii relativ reduse.

Deşi, infecŃiile salmonelice ale păsărilor au constituit în trecut o mare problemă a aviculturii în zona de vest a României, au scăzut mult ca incidenŃă în timp, în special după anul 1999.

În laboratoarele judeŃene din cele cinci judeŃe au fost izolate şi tipizate salmonele atât din ferme de pui de carne, cât şi din gospodăriile populaŃiei, în care au evoluat atât puloroza, cât şi infecŃii paratifice (paratifoze). La aceste probe se adaugă şi cele 40 de tulpini de salmonela, izolate de la pui de carne, în cadrul laboratorului disciplinei de Boli infecŃioase a FMV Timişoara.

În total, în laboratoarele judeŃene şi în laboratorul propriu al Disciplinei de boli infecŃioase a FMV Timişoara au fost izolate şi identificate, de la pui de carne, un număr de 93 tulpini de Salmonella din care 88 proveneau din sistemul de creştere intensiv şi 5 tulpini din gospodăriile populaŃiei.

Cel mai mare număr de tulpini de Salmonella s-a izolat în anul 2004, respectiv 34 tulpini, care a corespuns şi cu numărul cel mai mare de focare de salmoneloză la puii de carne, semnalate în zona de vest a României, pentru ca în anul imediat următor, să nu se mai înregistreze nici un focar şi să nu se mai izoleze nici o tulpină de salmonele la pui, probabil, ca urmare a măsurilor de profilaxie şi combatere întreprinse.

În contrast cu situaŃiile din trecut, când predominau infecŃiile cu salmonele imobile, producătoare de boli specifice la păsări – tifoza şi puloroza – în intervalul de timp studiat au fost înregistrate mai multe focare de infecŃie şi au fost izolate mai multe tulpini de salmonele mobile decât imobile.

Dintre tulpinile mobile, numărul cel mai mare de tulpini izolate aparŃineau tipului S. enteritidis

(50,53%), urmate de S. arizonae (13,97%). S. gallinarum a fost izolată de la 21 de cadavre de păsări, dintre care 20 proveneau de fapt dintr-unul

şi acelaşi efectiv de pui de carne, crescuŃi în sistemul intensiv. Comportamentul cultural şi biochimic al tulpinilor izolate nu a prezentat devieri notabile, de natură

să ridice semne de întrebare privind încadrarea taxonomică. În urma examenului de laborator, au fost izolate şi identificate în total un număr de 93 tulpini de

Salmonella, majoritatea mobile şi încadrate în serogrupul D, probabil S. enteritidis. Un număr de 17 tulpini mobile s-au încadrat în grupul serologic B şi au provenit din ferme avicole, cu excepŃia a 3 tulpini, care au provenit din gospodăriile populaŃiei. De asemenea, au fost izolate şi tulpini aparŃinând unor serogrupuri rar sau deloc semnalate anterior în România de la pui de carne (3 tulpini de S. kambole, 2 tulpini de S. kortrijk şi 2 tulpini de S. colindale). Izolarea tulpinilor aparŃinătoare acestor serogurpuri, considerate noi pentru România, este consecinŃa importului de material avicol din ultimii ani, care a contribuit la diseminarea tulpinilor pe arii geografice mari.

În cazul tulpinilor de Salmonella izolate de noi antibiogramele au evidenŃiat sensibilitatea mare la antibiotice mai puŃin utilizate în practica avicolă (ciprofloxacin, amoxiclav şi gentamicină) şi rezistenŃa considerabilă, dar în proporŃii variabile, la antibioticele utilizate mai frecvent în practică. Tulpinile testate au fost rezistente în proporŃie 59,13% faŃă de florfenicol, antibiotic introdus relativ recent în practica avicolă, cu rezultate foarte bune în cazul colisepticemiei dar, aşa după cum se vede, nu şi în cazul salmonelozei.

Aspergiloza a fost diagnosticată şi studiată într-un singur efectiv de pui de carne, cu producerea de pierderi atât prin mortalitate, cât şi prin confiscatele de abator. Procentul de mortalitate imputabil exclusiv evoluŃiei aspergilozei, la puii de carne, a fost de 4,7 %.

În declanşarea şi evoluŃia aspergilozei au jucat un rol decisiv factorii de microclimat -variaŃiile de temperatură, umiditatea, anotimpul ploios- şi prezenŃa aşternutului format din paie mucegăite. Diagnosticul aspergilozei la puii de carne trebuie să conducă, în toate cazurile, la depistarea şi neutralizarea factorilor predispozanŃi sau favorizanŃi, îndepărtarea acestora conducând implicit la dispariŃia bolii.

Semnele clinice nu au condus la suspicionarea bolii, dar la autopsie, la puii de carne cu aspergiloză, leziunile predominante au fost granuloamele, de diferite dimensiuni, la nivelul seroaselor din cavitatea toracoabdominală, în sacii aerieni, în pulmoni, în zona pericardului şi pe rinichi.

Diagnosticul de aspergiloză a fost confirmat prin efectuarea probei biologice, în urma căreia s-a obŃinut transmiterea lui A. fumigatus la pui de carne, care au prezentat simptome respiratorii caracteristice aspergilozei şi leziuni similare cu cele întâlnite la confiscatele din abator.

În efectivele din vestul României, coccidioza a fost semnalată şi studiată atât în sistem intensiv, la fermele de pui broiler, cât şi într-o minifermă cu creştere extensivă, fiind identificate următoarele specii de eimerii: Eimeria tenella, Eimeria acervulina, Eimeria maxima, Eimeria mitis şi Eimeria praecox.

Parazitismul cu eimerii a izbucnit după vârsta de 21 de zile. În condiŃiile de creştere intensivă, E.

tenella şi E. acervulina au afectat puii broiler în vârstă de 3-5 săptămâni, în timp ce E. maxima a apărut la vârsta de 4-6 săptămâni. În sistemul intensiv de creştere a puilor broiler, prevalenŃa a variat între 0 şi 74%, dependent de condiŃiile de creştere, iar în cazul focarului de eimerioză din cadrul sistemului extensiv, prevalenŃa infestaŃiei a atins 100%.

În cazul respectării tehnologiei de creştere a puilor de carne, eimerioza nu pune probleme de sănătate efectivelor de pui, dar dacă totuşi apare, coccidioza poate să producă pierderi minime sau foarte însemnate, dependent de promptitudinea şi eficacitatea medicaŃiilor instituite.

Făcând o apreciere globală a pierderilor prin mortalitate pe care maladiile întâlnite în perioada observaŃiilor le-au produs, efectivelor aflate sub observaŃie, am putea enumera aceste maladii, în ordinea descrescândă a mortalităŃii produse, în efectivele luate în studiu după cum urmează: boala de Newcastle - 70%, pseudomonoza – 31,9%, sinovita micoplasmică – 25%, reoviroza – 23,7%, bursita infecŃioasă aviară – 15,44%, micoplasmoza respiratorie – 13,5%, boala Marek – 12%, aspergiloza – 4,7%, stafilococia aviară - 0,8%. La cauzele pierderilor, datorate bolilor infecŃioase, în efectivele de pui de carne, mai trebuie adăugate şi pierderile datorate infecŃiilor colibacilare şi infecŃiilor salmonelice.

Desigur că, în alte circumstanŃe, cuantumul pierderilor ar putea fi altul, dar pentru moment, aceste date oferă cu oarecare aproximaŃie, ponderea pe care fiecare boală a avut-o, în ansamblul pierderilor economice. Evident că, la indicatorul mortalităŃilor trebuie adăugaŃi şi alŃi indicatori, ca nerealizarea sporului în greutate, cheltuielile materiale pentru controlul bolilor respective etc.