Universitatea Babe ş-Bolyai Facultatea de Ş ţe Politice ...

1

Universitatea Babeş-Bolyai Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării Masterat Relaţii Publice IFR Anul universitar 2015-2016 Semestrul 1

Forme �i teorii ale comunic ării

Calin RUS

Cluj-Napoca 2015

2

I. Informa ţii generale

• Date de identificare a cursului (orientativ - 1 paragraf) Date de contact ale titularului de curs:

Nume: Calin RUS

Birou: str. G-ral T. Moşoiu, nr.71, catedra

Telefon: 0264-431505

Fax: 0264-406054

E-mail: [email protected]

Consultaţii: luni orele: 16.00-18.00 sala: I/5

Date de identificare curs şi contact tutori:

Numele cursului: Forme și teorii ale comunicării

Codul cursului: MRP1101

Nr credite. 6

Anul I, Semestrul I

Tipul cursului: obligatoriu

Adresa e-mail tutori: [email protected]

• Condi ţionări şi cuno ştin ţe prerechizite Pentru o înţelegere mai bună a acestui curs sunt utile cunoştinţele acumulate în

cadrul cursului și seminarului de Introducere în �tiin�a Comunicării şi a Relaţiilor Publice, cuprinse în programa specializării Comunicare şi Relaţii Publice, la nivel de licenţă. Astfel, masteranzii care provin din rândul absolvenţilor acestei specializări dispun de cunoştinţe în ceea ce priveşte definiţiile procesului de comunicare, înșelesurile majore ale comunicării, modele de comunicare etc., ceea ce va facilita însuşirea de noi cunoştinţe în domeniu. Cunoaşterea prealabilă a unor metode de cercetare din ştiinţele comunicării este de asemenea utilă, deoarece metodele şi instrumentele de cercetare stau la baza analizei situaţionale şi ajută la culegerea de date, în cadrul oricărui demers știinșific .

Trebuie menșionat că, deşi absolvenţii unei specializări din domeniul ştiinţelor comunicării la nivel de licenţă au avantajul de a deţine anumite cunoştinţe în acest domeniu, acest fapt nu condiţionează participarea la cursul de faţă, dar prezenșa la curs e binevenită, întrucât sunt incluse noţiuni introductive cu care se va opera pe parcursul derulării modulelor.

• Descrierea cursului

3

Obiectivele cursului:

1. Formarea unei viziuni de ansamblu asupra principalelor definișii și înșelesuri

ale comunicării.

2. Prezentarea principalelor modele ale comunicării.

3. Formarea unui sistem care să includă definiţii, reguli, modele.

4. Crearea unui limbaj de profil.

5. Analiza principalelor paradigme ale procesului de comunicare.

6. Formarea unei baze de date necesare studierii şi aprofundării diferitelor

domenii ale acestei discipline.

7. Însuşirea principalelor teorii ale comunicării, care să poată permite aplicarea

lor în vederea interpretării unor studii empirice.

Pe parcursul acestui curs masteranzii se vor familiariza cu înșelegerea unor noșiuni

teoretice în ceea ce privește procesul de comunicare. De asemenea, vor fi analizate

cele mai importante forme ale comunicării, precum și cele mai des folosite modele

ale acestui proces. Cursul își propune să prezinte și paradigmele socio-psihologice

în baza cărora trebuie înșeleasă comunicarea. Nu în ultimul rând, masteranzii vor

aprofunda principalele caracteristici ale celor mai importante teorii referitoare la

procesul de comunicare.

• Organizarea temelor în cadrul cursului

Cursul îşi propune abordarea următoarelor teme:

Modului I - Forme ale comunic ării

4

În�elesuri majore ale termenului de comunicare

Elementele procesului de comunicare

Defini�ii ale comunic ării

Forme ale comunic ării

Modele ale comunic ării

Modulul II – Teorii ale comunic ării

Paradigme ale comunic ării

Teoria glon �ului magic

Teoria influen �ei selective

Teoria diferen�elor individuale

Teoria diferen�ierii sociale

Teoria rela�iilor sociale

Teoriile influen �ei indirecte

Teoria modelării

Teoria expectațiilor sociale

Teoria organizării sociale

5

• Formatul şi tipul activit ăţilor implicate de curs Cursul se va desfăşura pe două module, care vor aborda teme diferite.

Metode utilizate în cadrul predării: expunerea, exemplul demonstrativ, sinteza cunoştinţelor, descoperire dirijată.

• Materiale bibliografice obligatorii DeFleur, Melvin L., Ball-Rokeach, Sandra, Teorii ale comunicării de masă, Editura

Polirom, Iaşi, 1999.

Mcquail, Denis, Comunicarea, Editura Institutul European, Iaşi, 1999.

Rus,Flaviu Calin, Introducere în �tiin�a comunicării �i a rela�iilor publice, Ed. Institutul European, Iași, 2002.

Deşi nu sunt singurele surse bibliografice de valoare, cărţile de mai sus conţin informaţia necesară pentru înţelegerea informaţiilor predate la curs şi prezintă avantajul de a fi în limba română, putând fi comandate pe site-ul editurilor.

• Materiale şi instrumente necesare pentru curs Suportul de curs, împreună cu celelalte materiale indicate ca bibliografie pot fi împrumutate acasă sau consultate în biblioteca facultăţii. Pentru optimizarea condiţiilor de desfăşurare a cursului este necesar accesul la un calculator dotat cu CD-ROM şi conectat la internet.

• Calendar al cursului Prezenţa masteranzilor la curs nu este obligatorie. Pentru fiecare curs, se cere

lecturarea capitolelor corespunzătoare din cel puţin una dintre cărţile prezentate la bibliografie. Cursul se va desfăşura în cadrul celor două întâlniri din lunile noiembrie şi ianuarie. Calendarul acestora va fi comunicat în timp util de către secretariatul IDD.

6

Curs 1 (octombrie - noiembrie 2015). Modulul I Temele modulului I au fost prezentate anterior. La fiecare temă veși găsi obiective, noșiunile cheie și bibliografia necesară.

Curs 2 (noiembrie - decembrie 2015). Modulul II

Temele modulului II au fost prezentate anterior. La fiecare temă veși găsi obiective, noșiunile cheie și bibliografia necesară.

• Politica de evaluare şi notare Evaluarea se va realiza pa baza unui examen scris. Nota de la acest examen va reprezenta nota finală a studentului. Subiectele vor fi din tematica syllabus-ului.

Contestaţiile se pot face personal în termen de 48 de ore de la afişarea rezultatelor finale.

• Elemente de deontologie academic ă În acord cu reglementările Universităţii Babeş-Bolyai. pentru informaţii suplimentare cu privire la respectarea standardelor de onestitate academică, va rugăm să consultaţi adresa: http://www.polito.ubbcluj.ro/polito/documente/reguli_plagiat.pdf. Sub nici o formă nu se va accepta plagiatul, adică preluarea unor idei sau texte de la alţi autori fără semnele citării şi fără a se preciza sursa. În cazul încălcării acestei reguli se va aplica regulamentul în vigoare al universităţii, regulament ce merge până la exmatriculare pentru astfel de situaţii.

Fraudarea examenului se penalizează prin exmatriculare. Discuţiile sau colaborările în timpul examenelor se sancţionează cu nota 1. Contestarea notei primite la un examen, se face în scris, la catedra de Comunicare şi Relaţii Publice, în termen de 48 ore de la afişarea rezultatelor. Nota finală la disciplina respectivă este cea obţinută în urma contestaţiei.

• Studen ţi cu dizabilit ăţi Facultatea asigură accesul în sălile sale ale persoanelor cu handicap locomotor. Acestea pot folosi liftul facultăţii pentru a ajunge la sălile de la etaj. De asemenea, persoanele cu deficienţe de vedere pot fi însoţite de către o altă

7

persoană, iar la examen acestea pot scrie după dictare. Masteranzii cu dizabilităţi pot adresa solicitările lor pe adresa de e-mail a tutorelui.

• Strategii de studiu recomandate Masterandul trebuie să citească cu atenţie informaţiile din suportul de curs şi

să aprofundeze materia. O simplă citire a suportului de curs nu este suficientă pentru obţinerea unei note de trecere. Pentru o mai bună înţelegere a unor elemente prezentate în suportul de curs se poate recurge la bibliografia opţională.

Forme �i teorii ale comunic ării

Cuprins

8

Modului I - Forme ale comunic ării

În�elesuri majore ale termenului de comunicare ……………………………….9

Elementele procesului de comunicare ........................................................12

Defini�ii ale comunic ării ……………………………………………………………...13

Forme ale comunic ării ………………………………………………………………..16

Modele ale comunic ării ……………………………………………………………….22

Modulul II – Teorii ale comunic ării

Paradigme ale comunic ării …………………………………………………………….25

Teoria glon �ului magic …………………………………………………………………..30

Teoria influen �ei selective ………………………………………………………………33

Teoria diferen�elor individuale…………………………………………………………..34

Teoria diferen�ierii sociale………………………………………………………………35

Teoria rela�iilor sociale………………………………………………………………….36

Teoriile influen �ei indirecte …………………………………………………………..39

Teoria modelării……………………………………………………………………… 41

Teoria expectațiilor sociale……………………………………………………………43

Teoria organizării sociale……………………………………………………………….43

9

Modulul I

În�elesuri majore ale termenului de comunicare:

Obiective:

1. Prezentarea principalelor înșelesuri ale comunicării;

2. Determinarea diferenșelor și asemănărilor dintre aceste înșelesuri;

3. Determinarea gradului de complexitate ale termenului de comunicare.

Cuvinte cheie: comunicare, înșelegere, comunicate, participare-coparticipare, organizare, neînșelegere.

Înainte de a încerca să definim comunicarea, dorim să analizăm câteva sensuri care sunt atribuite acestui concept (vezi A. Marga, M. Mureșan, FC Rus și alșii, știinșe ale comunicării, note de curs,vol. I, pag.10-12):

Comunicare cu sens de înţelegere

Prin prisma acestui înţeles, comunicarea reprezintă capacitatea fiinţelor umane de a-

şi putea transfera unele altora realitatea, experienţa, trăirile, cunoştinţele etc. În acest

sens, cel mai simplu model de comunicare cuprinde un emitent singular sau colectiv

şi, de asemenea, un receptor care poate fi şi el format dintr-un singur element sau

din mai multe elemente. Pentru realizarea înţelegerii între cele două entităţi este

nevoie ca acestea să folosească o bază de date comună, care trebuie să cuprindă o

limbă comună, un limbaj comun, însoţite de un cumul de exprimări nonverbale

asemănătoare. De asemenea, înţelegerea este susţinută şi de alte capacităţi ale

indivizilor, şi anume: sursa emitentă trebuie să aibă şi capacitatea de a coda un

mesaj şi pe cea de decodare a mesajelor, capacităţi care trebuie să le aibă şi

10

receptorul. Astfel comunicarea va lua forma unui transfer şi a unui contra-transfer

informaţional între sursa emitentă şi cea receptoare.

Comunicare cu sens de comunitate

Individul uman nu există singular ci, prin afiliere cu alte persoane, formează

grupuri. Grupurile se cristalizează în baza unor principii comune şi a unor aspiraţii

sau idealuri comune. După cristalizarea grupurilor un rol esenţial în menţinerea

acestora în forme durabile în timp îl are dinamica de grup. Dinamica de grup ia

naştere în primul rând datorită trend-urilor determinate de relaţiile interpersonale.

Relaţiile interpersonale, care cuprind atât structurile formale, cât şi pe cele informale,

se creează pe baza procesului de comunicare, ce contribuie esenţial la dezvoltarea

societăţilor.

Comunicarea cu sens de participare şi coparticipare

Existenţa grupurilor implică şi existenţă coagulării membrilor acestora în jurul

diferitelor acţiuni care pot determina atingerea ţelurilor comune. În acest sens

participarea membrilor grupului în diferite structuri acţionale se realizează tot pe baza

procesului de comunicare. În orice grup există membri activi, care se implică mai

mult în orice fel de acţiune, precum şi membri mai puţin activi, care, în funcţie de

interesele lor proprii, participă parţial sau total doar la anumite acţiuni. Din această

cauză, aceştia sunt denumiţi coparticipanţi. Atât prin participarea, cât şi prin

coparticiparea membrilor săi la diferite acţiuni, grupul îşi menţine coeziunea şi

structura unitară.

Comunicarea cu sens de organizare

11

Orice acţiune care se realizează pentru a atinge un ţel trebuie bine gândită

pentru a fi eficientă. Eficienţa înseamnă: calitate şi cantitate; timp cât mai scurt de

acţiune şi costuri minime. Aceste deziderate nu pot fi atinse decât dacă sistemele

acţionează organizat şi planificat. Unul dintre cele mai mari avantaje ale organizării

este reprezentat de control. Controlul nu trebuie văzut ca fiind ceva negativ, ci este

un instrument prin care pot fi măsuraţi şi se pot menţine constanţi anumiţi parametri

sau elemente componente ale procesului acţional, prin care se ajunge la ţelul dorit.

Organizarea implică şi ierarhie, aspect care e susţinut din plin de către procesul de

comunicare.

Comunicarea cu sens de neînţelegere

Nu întotdeauna entităţile care comunică ajung la un punct comun cu care să

fie de acord. Sunt poate mai multe cazurile în care cei care comunică nu se înţeleg,

şi totuşi, Gestaltul format din cele două sau mai multe entităţi participante la procesul

de comunicare rămâne unitar. Există şi situaţii în care tocmai datorită neînţelegerii

totul unitar al diadei sau al grupului se distruge. Aşadar, neînţelegerea este

răspunzătoare atât de unitatea elementelor participante la procesul de comunicare,

cât şi de distrugerea acestei unităţi.

Alături de aceste cinci mari sensuri, sub care este înţeles procesul de comunicare,

pot fi găsite şi altele, deoarece acest concept are o extensie foarte mare. De

asemenea, vor putea fi găsite şi în viitor alte înţelesuri ale acestui proces, deoarece

societate, şi implicit comunicarea, se transformă permanent şi neîncetat.

Teme:

1. Care sunt cele cinci mari înșelesuri ale procesului de comunicare?

2. Ce înseamnă comunicarea cu sens de înșelegere?

3. Ce înseamnă comunicarea cu sens de organizare?

Bibliografie:

12

Rus, Flaviu Călin, Introducere în �tiin�a comunicării �i a rela�iilor publice, Editura

Institutul European, Iași, 2002.

Elementele procesului de comunicare:

(vezi A. Marga, M. Mureșan, FC Rus și alșii, știinșe ale comunicării, note de

curs,vol. II, pag. 77)

Obiective:

1. Analiza principalelor elemente ale procesului de comunicare;

2. Recunoașterea acestor elemente în cadrul unui proces de comunicare;

Cuvinte cheie: comunicator, mesaj, cod, receptor.

Comunicare în toate formele ei este compusă din mai multe elemente fiecare având

un rol important în Gestaltul acestui proces. Acestea sunt următoarele:

1. Comunicatorul (transmiţătorul) este elementul de la care porneşte informaţia.

Acesta la rândul său poate fi format dintr-un singur element sau din mai multe.

2. Mesajul este următorul element al comunicării. Acesta poate avea forme şi

conţinuturi diferite.

3. Codul respectiv codarea este un alt element al procesului de comunicare.

4. Receptorul este ultima verigă a procesului de comunicare, care are de

asemenea un rol fundamental.

Alături de aceste elemente care reprezintă un model clasic, mai putem adăuga două

elemente derivate care contribuie la formarea totului unitar al procesului de

comunicare şi anume: sursa de zgomot şi efectul mesajelor.

13

Teme:

1. Care sunt elemente componente ale procesului de comunicare?

2. Ce este comunicatorul sau transmișătorul?

Bibliografie:



În continuare vom prezenta mai multe definiţii ale comunicării, în încercarea

noastră de a găsi un răspuns la întrebarea: ce este comunicarea?

Definiţii ale comunicării (vezi A. Marga, M. Mureșan, FC Rus și alșii, știinșe ale comunicării, note de curs,vol. I, pag. 12-14)

Obiective:

1. Înșelegerea noșiunii de comunicare;

2. Analiza principalelor definișii cale comunicării;

3. Determinarea viziunilor unor autori diferiși asupra procesului de comunicare.

Cuvinte cheie: comportament, acșiune, transmitere de mesaj, interacșiune.

În prezent sunt acceptate mai multe viziuni şi mai multe definiţii ale procesului

de comunicare dar, din punctul nostru de vedere, nici una nu este în măsură să pună

în evidenţă toate valenţele acestui concept. Pentru a avea o viziune de ansamblu

asupra ceea ce înseamnă comunicarea vom analiza în continuare mai multe definiţii:

14

1. Definiţia lui Max Weber: “A acţiona reprezintă un comportament uman

(indiferent dacă este o activitate externă sau internă, o suferinţă sau o omisiune)

dacă şi în măsura în care cel sau cei care acţionează leagă de aceasta un sens

subiectiv. Acţiune socială este acea acţiune în cadrul căreia sensul înţeles de cel sau

de cei care acţionează se referă şi la comportamentul altora, orientându-se după

efectul acesteia.”1

Din analiza acestei definiţii rezultă că Weber vede comunicarea ca pe o

acţiune socială atât a individului cât şi a indivizilor sau a grupurilor. De asemenea, a

lega de acţiunea socială un sens subiectiv înseamnă o implicare din partea

individului sau intenţionalitatea acestuia de a face ceva sau de a transmite ceva.

2. Definiţia lui Michael Kunczik: „Comunicarea cuprinde deci interacţiunea cu

ajutorul unor simboluri şi transmiterea neintenţionată de informaţii prin cel care

comunică, interpretată ca fiind informativă de către un observator.” 2

Această definiţie pune accent pe transmisia de informaţii dintre două entităţi,

dar ea pune accentul pe neintenţionalitate deoarece e interpretată de către un al

treilea actor prezent în actul comunicaţional. După cum se poate observa

comunicarea poate fi şi intenţionată (viziunea lui Weber) şi neintenţionată (viziunea

lui Kunczik).

3. Definiţia lui Stancu Şerb: „...a comunica este sinonim cu a spune, a explica,

a convinge sau a acţiona.”3

St. Şerb consideră comunicarea ca fiind atât transmitere de mesaj dar, în

acelaşi timp, e văzută şi ca un proces persuasiv şi implicativ.

1 apud Michael Kunczik, Astrid Zipfel, Introducere în ştiinţa publicisticii şi a

comunicării, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1998, p.14. 2 Ibidem, p.15 3 Stancu, Şerb, Relaţii publice şi comunicare, Editura Teora, Bucureşti, 1999, p. 35

15

4. Definiţia lui Lin: „În teoria informaţiei comunicarea se referă la reducerea

incertitudinii, iar informaţia este un grad cuantificabil de reducere a incertitudinii.”4

Lin pune accentul în definiţia sa pe clarificare şi vede procesul de comunicare

ca un mijloc de determinare cât mai exactă a componentelor realităţii.

5. Definiţia lui A. Moles: „Comunicarea este acţiunea de a face ca un individ I,

situat într-o epocă într-un anumit loc, să-şi însuşească experienţa referitoare la

datele şi evenimentele ambianţei de la un alt individ sau sistem E, folosind elemente

de cunoaştere care la sunt comune.”5

A. Moles identifică comunicarea ca fiind transmiterea de experienţă şi, de

asemenea, analizează conceptul prin prisma spaţiului şi a timpului, rezultând din

acest context ideea că procesul comunicării se modifică permanent în timp, iar

simbolurile cu care operează sunt dependente şi de spaţiul în care acesta se

manifestă.

Ca o sinteză a tuturor definiţiilor prezentate anterior putem spune că procesul

de comunicare e o acţiune intenţionată sau neintenţionată a individului sau a

grupurilor, prin care se transmit informaţii referitoare la realitatea înconjurătoare sau

interioară a fiinţei umane, proces care cuprinde minim două elemente un emiţător şi

un receptor, capabile atât să codifice cât şi să decodifice cu aceleaşi unităţi de

măsură diferitele mesaje aflate în baze de date pe cât posibil apropiate ca

dimensiune, cantitate şi calitate a informaţiilor, acţiune care are ca efect reducerea

incertitudinii dintre doi sau mai mulţi actori ai realităţii şi care depinde de spaţiul şi

timpul în care se desfăşoară.

Procesul de comunicare prezintă o diversitate foarte mare şi cuprinde mai

multe forme prin care sunt transmise şi receptate informaţiile între receptori şi

emiţători.

4 Denis, Mcquail, Comunicarea, Editura Institutul European, Iaşi, 1999, p. 31 5 Apud Ioan Radu, Petru Iluţ, Liviu Matei, Psihologie socială, Editura Exe S.R.L., Cluj-

Napoca, 1994, p.185.

16

Teme:

1. Care este viziunea lui Kunczik asupra comunicării?

2. Care este viziunea lui Lin asupra comunicării?

3. Care este viziunea lui Moles asupra comunicării?

Bibliografie:




Forme ale comunicării (vezi A. Marga, M. Mureșan, FC Rus și alșii, știinșe ale comunicării, note de curs,vol. I, pag. 15-20)

Obiective:

1. Analiza principalelor forme ale comunicării;

2. Recunoașterea formelor de comunicare în diferite contexte;

3. Determinarea importanșei formelor de comunicare în transferul și contratransferul informașional dintre două entităși.

Cuvinte cheie: verbală, nonverbală, interpersonală, esopică, internașională etc.

1. Comunicarea verbală.

Cele două mari categorii ale procesului de comunicare sunt cea verbală şi cea

nonverbală. Este foarte greu de spus care dintre cele două forme a apărut prima în

evoluţia fiinţei umane, cert este însă faptul că ambele au un rol fundamental în

organizarea şi structurarea societăţii actuale. Comunicarea verbală foloseşte drept

unitate de bază cuvântul, care poate fi rostit sau poate fi scris şi ulterior verbalizat.

Pentru a se realiza înţelegere între două entităţi acestea trebuia să comunice în

17

aceeaşi limbă şi să folosească şi un limbaj asemănător. Comunicarea verbală a fost

denumită şi comunicare codată. Ea poate fi folosită intrapersonal şi interpersonal de

la diadă şi până la grupurile mari. Comunicarea verbală se realizează şi cu ajutorul

funcţiei semiotice.

2. Comunicare nonverbală.

Specialiştii comunicării denumesc comunicarea nonverbală şi limbajul trupului.

Cele două forme de comunicare verbală şi nonverbală au stârnit polemici aprinse în

ceea ce priveşte conţinuturile mesajelor transmise. Majoritatea cercetătorilor

consideră că forma nonverbală are o pondere mai mare în conţinutul unui mesaj

decât cea verbală, datorită faptului că se sprijină pe mai mulţi analizatori cum ar fi:

cel vizual, cel olfactiv, cel tactilo-chinestezic etc. mai puţin cel auditiv.

3. Comunicarea paralingvistică.

Comunicarea paralingvistică este foarte puţin sesizabilă în transferul şi

contratransferul informaţional. Această formă de comunicare se referă la tonalităţile

vocii, timbrul vocal, pauzele dintre cuvinte sau dintre cuvinte şi gesturi, frecvenţa

cuvintelor pe o unitate de timp, tremurul vocii etc. Sunt cazuri în care starea

interioară a unui individ este trădată de comunicarea paralingvistică, chiar dacă

celelalte forme ale manifestărilor sale externe sunt ţinute foarte bine sub control. De

asemenea, şi felul de a fi al unui anumit individ poate fi perceput şi decodificat

analizând cu atenţie modalităţile sale de exprimare paralingvistică.

4. Comunicarea interpersonală.

Această formă de comunicare poate fi considerată ca fiind un produs rezultat din

combinarea formelor verbale, nonverbale şi paralingvistice ale limbii şi limbajelor.

18

Unii autori consideră că procesul de comunicare interpersonală se suprapune, până

la identificare totală, cu relaţiile interpersonale. Comunicarea interpersonală se poate

realiza între doi sau mai mulţi indivizi şi e influenţată de mai muţi factori, atât

individuali cât şi sociali. Printre efectele cele mai importante pe care le produce

această formă de comunicare se numără şi cel denumit Steinzor, care se manifestă

în grupuri formale şi nonformale. Cea mai utilizată formă de comunicare

interpersonală este dialogul.

5. Comunicarea intrapersonală.

Comunicarea intrapersonală este, din punctul nostru de vedere, o formă de

transfer informaţional cu feed-back. Unii autori nu sunt de aceeaşi părere,

argumentându-şi poziţia prin faptul că nu există două entităţi distincte, emiţător şi

receptor, participante le procesul de comunicare intrapersonală. Din punctul nostru

de vedere, cele două elemente, emiţător şi receptorul, chiar dacă fac parte din

acelaşi Gestalt, care e fiinţa umană, au roluri diferite în sisteme diferite şi anume: la

emisia verbalizată sau gândită de mesaje, organismul ajunge în anumite stări

receptându-le, şi prin sistemul nervos vegetativ dă naştere la anumite reacţii cu

valoare de feed-back de genul: emoţii puternice, crampe abdominale, transpiraţia

palmelor, frică etc. Comunicarea intrapersonală este foarte importantă la unele

persoane, în special în procesul de învăţare sau memorare a unor texte.

6. Comunicarea de grup.

Psihosociologii consideră comunicarea de grup ca fiind o extensie a comunicării

diadice. Comunicarea de grup se poate realiza în trei moduri diferite: individ-grup,

grup-grup, grup-individ. În cadrul grupului asistăm la o multiplicare a comunicării

interpersonale în forme şi modalităţi diferite. Comunicarea de grup are efecte foarte

benefice în cadrul diferitelor forme de psihoterapie aplicate în tratarea diferitelor

devianţe comportamentale cum ar fi: alcoolism, dependenţă de droguri, dependenţă

de tutun etc.

19

7. Comunicarea mediatizată.

Comunicarea mediatizată are nevoie de un mediu de transmisie pentru a se

putea derula. Prin comunicare mediatizată înţelegem: vorbitul la telefon, internetul,

ascultatul muzicii prin intermediul diferitelor aparate şi comunica-rea prin mass-

media. Referitor la mass-media se poate spune că aceasta este comunicare

mediatizată, deoarece se realizează printr-un mediu de transmitere, dar aceasta este

încadrată la forma de comunicare aşa-zis de masă. O caracteristică fundamentală a

comunicării mediatizate, care o diferenţiază de comunicarea aşa-zis de masă, este

reprezentată de faptul că ea este accesibilă oricui, fără o pregătire foarte minuţioasă

în acest domeniu.

8. Comunicarea aşa-zis de masă.

După cum am afirmat şi anterior, comunicarea aşa-zis de masă este specifică

mass-media şi e o formă de comunicare mediatizată. Caracteristica fundamentală a

mass-media este că aceasta se adresează unui număr foarte mare de oameni. Ceea

ce o diferenţiază pe aceasta de comunicarea mediatizată, descrisă anterior, este

faptul că foloseşte specialişti din domeniul ştiinţelor comunicării.

9. Comunicarea esopică.

Comunicarea esopică e o formă indirectă de transmitere a informaţiilor. Mesajele

sunt transmise receptorilor prin intermediul fabulelor, aluziilor, cugetărilor, analogiilor,

similitudinilor etc. O formă extrem de inteligentă de comunicare esopică este

dezminţirea. În ceea ce priveşte limbajul de lemn, considerăm că acesta se află sub

umbrela comunicării esopice, dar e opus acesteia, deoarece, prin intermediul său, se

doreşte mascarea anumitor aspecte şi direcţionarea auditoriului spre amănunte mai

puţin importante.

10. Comunicarea politică şi electorală.

De la început trebuie să facem o diferenţiere clară între cele două forme de

comunicare politică şi electorală. În timp ce prima se referă la toate aspectele

domeniului politic, cea de-a două se realizează doar în timpul campaniei electorale.

20

Caracteristica principală comună a celor două forme de comunicare este

intenţionalitatea. Există mai mulţi autori care au încercat să definească aceste

concepte, dintre care, cei mai importanţi credem că sunt: L. Belanger, D. Wolton,

Roland Cayrol, Camelia Beciu, Ioan Drăgan, Marius Ghilezan, G.Thoveron.

Comunicarea politică are drept scop principal crearea şi menţinerea imaginii actorului

politic la cote cât mai înalte în preferinţele electoratului, precum informarea şi

persuadarea alegătorilor prin valori ale unei anumite ideologii. Comunicarea politică

foloseşte trei strategii şi patru reguli de bază pe care le vom prezenta în continuare:

Strategiile comunicării politice :

1. proiectarea,

2. aducerea la cunoştinţa opiniei publice,

3. verbală şi nonverbală.

Regulile comunicării politice :

1. păstrarea coerenţei,

2. adaptarea la prezent,

3. crearea şi menţinerea unei identităţi proprii,

4. coordonarea.

11. Comunicarea de întreprindere.

Comunicarea de întreprindere e specifică atât instituţiilor de stat cât şi celor

private. Ea se referă atât la circuitul informaţiilor in interiorul instituţiilor

(comunicare pe orizontală şi pe verticală), cât şi la fluxul informaţional dintre o

anumită instituţie şi mediul extern acesteia. De obicei comunicarea inter-sistemică se

referă mai mult la legătura instituţiei cu mass-media

12. Comunicarea publică.

Această formă de comunicare are loc între instituţiile statului şi populaţie. Există

mai multe tipuri de comunicare publică: cea de nivel înalt, cum ar fi comunicarea

21

prezidenţială sau ministerială, sau cea realizată prin intermediul diferitelor regii

autonome etc., precum şi comunicarea locală realizată de către primării şi prefecturi.

13. Comunicarea publicitară.

Acest tip de comunicare se referă modul în care sunt prezentate pe piaţă anumite

firme, produse şi servicii. Instituţiile cele mai abilitate în acest domeniu sunt agenţiile

de publicitate, iar produsele cele mai evidente sunt spoturile publicitare.

14. Comunicarea educativă.

Prin intermediul acesteia se oferă publicului informaţii referitoare la diferite

domenii ale ştiinţei, iar mijlocul cel mai des folosit pentru răspândirea unor astfel de

informaţii este televiziunea.

15. Comunicarea organizaţiilor societăţii civile.

Societate civilă este datoare să aibă anumite opinii referitoare la realitatea

înconjurătoare. Prin intermediul organizaţiilor societăţii civile sunt semnalate anumite

probleme cu care se confruntă populaţia. De asemenea, aceste societăţi au un rol

fundamental în strângerea de fonduri pentru persoanele care sunt sinistrate ca

urmare a unor catastrofe ecologie, a unor conflicte armate etc.

16. Comunicare paradoxală.

Comunicarea paradoxală este un instrument de dezinformare în special pe timp

de război. Acest tip de comunicare foloseşte din plin cenzura. Prin intermediul

comunicării paradoxale se amplifică victoriile proprii pentru a creşte moralul trupelor

şi se minimizează orice cucerire a adversarului.

17. Comunicarea internaţională.

Comunicarea internaţională are aplicabilitate în două direcţii: în cazul dialogului

dintre organizaţiile societăţii civile şi marile centre de putere ale lumii, care trebuie să

22

ţină cont de opinia publică şi în cazul comunicării dintre reprezentanţi ai diferitelor

state, situaţie în care comunicarea internaţională se transformă în comunicare

diplomatică.

Teme:

1. Ce înșelegeși prin comunicare verbală?

2. Ce este comunicarea esopică?

3. Care sunt strategiile și regulile comunicării politice?

Bibliografie:



Modele ale comunicării. (vezi A. Marga, M. Mureșan, FC Rus și alșii, știinșe ale comunicării, note de curs,vol. I, pag. 17-18)

Obiective:

1. Analiza celor mai importante modele de PR;

2. Determinarea sectoarelor de activitate unde aceste modele pot fi aplicate practic.

Cuvinte cheie: liniar, feed-back, circular, interactiv, flux.

1. Modelul liniar al lui Harold D. Lasswell.

23

Acesta se încadrează în tipurile de modele liniare. Componentele principale ale

modelului lui Lasswell sunt cinci întrebări, fiecare reprezentând o parte componentă a

totului unitar. Întrebările sunt următoarele:

1. cine emite – reprezintă emiţătorul

2. ce zice – reprezintă mesajul

3. cum – reprezintă canalul de transmitere

4. cui – reprezintă receptorul

5. cu ce efect – reprezintă influenţa mesajului asupra receptorului precum

şi reacţia acestuia.

Modelul lui Lasswell nu se focalizează decât pe emisie încercând să explice doar

transferul informaţional dintre două entităţi nu şi feed-back-ul.

2. Modelul lui Claude Elwood Shannon.

Acesta face parte, de asemenea. din clasa modelelor liniare de comunicare dar

este de fapt un model de comunicaţii. Prin intermediul său, este descris modul în

care funcţionează telefonia fixă (prin fir). Prezintă două elemente în plus faţă de

precedentul model, şi anume, codarea şi decodarea. Acest model comunicaţional se

axează şi el pe transferul de informaţie neanalizând feed-back-ul.

3. Modelul Meyer-Eppler.

Modelul Meyer-Eppler este mai avansat decât celelalte două în primul rând pentru

că pune accentul pe feed-back. Prin intermediul acestui model sunt introduse

elemente noi, ca de exemplu: repertoriul emiţătorului şi al receptorului şi sursa de

zgomot. Prin prisma acestui model se consideră că înţelegerea dintre emiţător şi

receptor e cu atât mai bună cu cât întrepătrunderea repertoriilor celor două entităţi

participante la procesul de comunicare e mai mare.

24

4. Modelul circular al comunicării. HUB.

Modelul HUB nu face parte din clasa modelelor liniare de comunicare ci din cea a

celor circulare. După cum rezultă şi din denumirea sa acesta are o formă

reprezentată de mai multe cercuri concentrice. Modelul explică modul de propagare a

informaţiilor şi mesajelor de la un cerc la altul. Prin intermediul acestui model sunt

introduse concepte noi cum ar fi controlori şi reglatori care au rol în filtrarea şi uneori

chiar cenzurarea mesajelor. Este un model tipic pentru mass-media în special pentru

cea audio-vizuală.

5. Modelul interactiv al comunicării.

Acest model are, de asemenea, o formă circulară şi consideră că procesul de

comunicare se derulează în mod continuu. Cele două elemente componente ale

comunicării, emiţătorul şi receptorul, îşi schimbă reciproc şi continuu rolurile,

transformându-se după caz din emiţător în receptor şi invers. Funcţia cea mai

importantă a acestui model a fost aceea de a introduce noţiunea de flux

informaţional, care reprezintă cantitatea de informaţie-mesaj care se transmite şi

retransmite în unitatea de timp.

Teme:

1. Care sunt elementele componente ale modelului liniar de comunicare al lui

Harold D. Lasswell?

2. Care sunt caracteristicile modelului de comunicare Meyer-Eppler?

3. Ce noșiune nouă introduce modelul interactiv de comunicare?

Bibliografie:



25

Modulul II

Teorii ale comunic ării

Alături de formele și modelele de comunicare descrise anterior în cele ce

urmează vom încerca să descriem cele mai importante teorii ale comunicării. De la

bun început dorim să afirmăm că aceste teorii ale comunicării au la bază paradigme

și teorii din domeniul sociologiei și al psihologiei, deoarece comunicarea este în

strânsă legătură cu valenșele bio-psiho-sociale ale omului.

Paradigme ale comunic ării

Obiective:

1. Prezentarea principalelor paradigme ale comunicării;

2. Determinarea legăturii dintre știinșele comunicării, ale psihologiei și

sociologiei;

3. Analiza în detaliu a postulatelor acestor paradigme.

Cuvinte cheie: paradigmă, funcșionarism structural, evolușie, perspectivă, conflict

social, interacșionism simbolic, cognitiv.

1. Func ţionarismul structural

Funcţionarismul structural consideră că societatea trebuie să fie stabilă datorită

organizării şi structurării. Robert Merton este unul dintre reprezentanţii de marcă ai

acestui curent.

Postulatele acestei paradigme sunt următoarele:

26

1- O societate poate fi cel mai bine reprezentată ca un sistem de

elemente interdependente; este o organizare de activităţi

interconectate, repetitive şi transformate în pattern-uri.

2- O astfel de societate tinde natural către o stare de echilibru dinamic;

dacă apare un dezechilibru, diverse forţe se vor activa şi vor tinde să

readucă stabilitatea.

3- Toate activităţile repetitive din societate contribuie la starea ei de

echilibru; cu alte cuvinte, toate formele persistente de acţiuni -pattern

joacă un rol în menţinerea stabilităţii sistemului.

4- Cel puţin unele dintre activităţile repetitive, devenite pattern-uri, dintr-o

societate, sunt indispensabile pentru continuitatea existenţei acesteia.

Adică, există premise funcţionale care întâmpină necesităţile esenţiale

ale sistemului, fără de care acesta nu ar supravieţui.”6

2. Perspectiva evolutiv ă

Această paradigmă pune accentul pe evoluţie. Prin prisma perspectivei evolutive

societatea se consideră a fi similară unui organism biologic. Unul dintre reprezentanţii

cei mai de seamă ai acestui curent a fost Herbert Spencer.


”

1. Societatea poate fi considerată ca un set de elemente

interdependente; este un sistem de activităţi corelate, repetitive

şi stereotipe.

2. O astfel de societate se află într-un proces de permanentă

schimbare, iar formele ei sociale devin din ce în ce mai

diferenţiate şi mai specializate.

6 apud Melvin L., DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, Teorii ale comunicării de masă,

Editura Polirom, Iaşi, 1999, p. 43.

“

27

“

3. Formele sociale noi sunt inventate sau împrumutate de la alte

societăţi de către indivizi în căutarea unor moduri mai eficiente

de a realiza scopuri pe care le consideră importante.

4. Acele forme sociale care ajută oamenii să-şi atingă scopurile în

mod mai eficient şi care nu intră în contradicţii cu valorile

existente sunt adoptate, reţinute şi devin elemente stabile ale

societăţii în dezvoltare; dimpotrivă formele mai puţin eficiente

sunt abandonate.”7

3. Modelul conflictului social

Prin intermediul acestei paradigme se consideră că de fapt conflictul sau

confruntarea este sursa principală a evoluţiei societăţii. Acest model a fost descris cel

mai bine de Ralf Dahrendorf.


1- Se poate considera că o societate este alcătuită din categorii de

grupuri de oameni, ale căror interese diferă clar unele faţă de

altele.

2- Toţi aceşti membri ai societăţii încearcă să-şi urmărească

propriile interese în comparaţie cu ceilalţi sau să-şi conserve

interesele, opunând rezistenţă la eforturile competitive ale

celorlalţi.

3- O societate astfel organizată va experimenta permanent

conflicte, deoarece membrii săi încearcă să obţină noi avantaje

sau să-şi conserve interesele; conflictul cu alte cuvinte este

omniprezent.

4- Din acest proces dialectic al competiţiei şi conflictului rezultă un

proces permanent de schimbare; societăţile nu sunt caracteriza-

7 Melvin L., DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Editura

Polirom, Iaşi, 1999, p. 45.

28

te printr-o stare de echilibru, ci printr-un proces de continuă

schimbare.”8

4. Interac ţionismul simbolic

Reprezentanţii acestui curent consideră că există o corelaţie între activităţile

nervoase ale individului şi manifestările acestuia, reprezentate în principal de

caracterul social al comunicării. Cei care au pus bazele acestei paradigme au fost

Charles Horton Coley şi Geroge Herbert Mead.


”

1- Societatea poate fi considerată un sistem de semnificaţii. Pentru indivizi

activitatea interpersonală reprezintă participarea la semnificaţiile

comune legate de simbolurile unei limbi; de aici se nasc expectaţiile

stabile, înţelese în comun, care orientează comportamentul către

pattern-uri previzibile.

2- Din punct de vedere comportamental, realităţile politice şi sociale sunt

construcţii caracteristice ale semnificaţiilor; ca o consecinţă a participării

individuale şi colective la interacţiunea simbolică, interpretarea realităţii

este convenţionalizată social şi interiorizată individual.

3- Legăturile dintre indivizi, percepţia celuilalt şi convingerile despre sine

reprezintă construcţii individuale ale semnificaţiilor rezultate din

interacţiunea simbolică; convingerile subiective despre celălalt şi sine

constituie esenţa vieţii sociale.

4- Comportamentul individual într-o situaţie dată este influenţat de

etichetele şi semnificaţiile pe care individul le asociază acestei relaţii;

comportamentul nu este un răspuns automat la stimuli de origine

externă, ci un produs al construcţiilor subiective despre sine şi ceilalţi şi

al implicaţiilor sociale ale situaţiei.“9

8 Ibidem, p. 46. 9 Melvin L., DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Editura


29

“

5. Paradigma cognitiv ă

Această paradigmă pune în evidenţă rolul activităţilor nervoase superioare în

modelarea comportamentului uman. Paradigma cognitivă a fost elaborată şi susţinută

de toţi marii cognitivişti ai secolului trecut.


1- Membri unei societăţi pot fi consideraţi receptori activi ai input-

ului senzorial, iar răspunsurile lor comportamentale la aceşti

stimuli sunt modelate de procese psihice individuale (cognitive).

2- Procesele cognitive oferă indivizilor posibilitatea să prelucreze

input-urile senzoriale în diferite moduri, să le codifice, să le

stocheze, să le interpreteze selectiv, să le modifice şi să le

recupereze pentru a le folosi mai târziu, în contextul unor decizi

de comportament.

3- Procesele cognitive, care deţin roluri-cheie în modelarea

comportamentului unui individ, includ percepţia, reprezentările,

sisteme de gândire, atitudinile, valorile, tendinţe către echilibrul

acestor factori, precum şi memoria, gândirea şi numeroase alte

activităţi psihice.

4- Comportamentele cognitive ale organizării mentale individuale

specifice sunt rezultatele propriei experienţe anterioare de

învăţare-deliberată, fortuită, socială sau solitară.”10

Teme:

1. Care este denumirea celor cinci paradigme analizate anterior?

2. Ce presupune paradigma ”Funcșionarismului structural”?

3. Descrieși pe scurt postulatele paradigmei cognitive?

Bibliografie:

DeFleur, Melvin L., Ball-Rokeach, Sandra, Teorii ale comunicării de masă, Editura

Polirom, Iaşi, 1999. 10 Melvin L., DeFleur, Sandra, Ball-Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Editura


30

Teoria glon �ului magic

Obiective:

1. Analiza teoriei ” Glonșului magic”;

2. Determinarea legăturii dintre această teorie și mass-media.

Cuvinte cheie: societate, mass-media, influenșă, diviziunea muncii, comunitate,

societate, contract, solidaritate.

Pentru a înșelege teoria glonșului magic trebuie să facem apel la conceptul

de societate de masă. Din punctul de vedere al lui Auguste Comte, societatea poate

fi considerată ca fiind un organism colectiv, în care părșile componente conlucrează

împreună pentru menșinerea și dezvoltarea totului unitar. Desigur că, această

conlucrare în cadrul organismului colectiv a dat naștere la un alt fenomen și anume

specializarea datorată diversitășii sarcinilor. Diviziunea muncii în cadrul grupurilor

poate să dezvolte (în viziunea lui Comte) și efecte negative, din cauza unei slabe

organizări a grupului și a posibilitășii reduse de control asupra grupului. Ca o

concluzie putem spune că dezvoltarea unui grup (și extrapolând) a unei societăși,

trebuie să aibă loc în baza unor legi și a unor mecanisme de control foarte bine

stabilite, pentru a preîntâmpina fenomenul supradezvoltării, fenomen care nu mai

poate fi menșinut sub incidenșa anumitor parametri standard. Comte consideră că

specializarea conduce grupul spre diferenșiere socială, dar aceasta diferenșiere

trebuie să aducă armonie organismului social, fără a depăși exploziv anumite cote.

Conceptul organic asupra societășii a reprezentat și una dintre temele

analizate de Herbert Spencer în scrierile sale. și Spencer este de părere că

diviziunea muncii poate fi considerată ca un liant social sau un factor care să unifice

membrii societășii. O altă idee de bază a lui Spencer referitoare la acest subiect este

aceea că, dezvoltarea societășii este continuă și implicit părșile ei componente

31

suferă diferenșieri din ce în ce mai mari. Spencer nu vorbește de minusuri ale

acestei dezvoltări fiind mai mult un adept al laissez –faire, în ceea ce privește

dezvoltarea societășii.

În aceeași idee a societășii de masă, Ferdinand Tönnies introduce alte două

concepte și nume Gemeinschaft und Gesellschaft. Autorul mai sus menșionat s-a

concentrat mai mult pe descrierea legăturilor sociale din cadrul celor două concepte,

care în traducere liberă înseamnă :

1. Gemeinschaft =comunitate, colectivitate

2. Gesellschaft=societate

În cadrul colectivitășii (comunitate) întâlnim mai mult legături de tradișie,rudenie,

prietenie având la bază procese afectiv - emoșionale. În cadrul comunitășii controlul

neoficial al individului e mult mai puternic decât în cadrul societășii, de aceea și

devianșele comportamentale sunt mai mici în cadrul comunitășii care-l cunoaște și-

l controlează informal pe individ. În viziunea lui Tönnies evolușia societășii pornește

de la Gemeinschaft și se dezvoltă spre altceva. Acest altceva ar putea fi termenul de

Gesellschaft. În comparașie cu Gemeinschaft-ul în care legăturile sunt puternic

impregnate de parametrul afectiv - emoșional, în cadrul Gesellschaft-ului relașiile

sociale se bazează pe contract, unde componenta rașională (interesul) o de

pășește cu mult pe cea afectiv-emoșională.

„Contractul în sensul larg este o relașie socială voluntară,convenită în mod rașional,

în cadrul căreia cele două părși promit să îndeplinească anumite obligașii specifice

una pentru alta sau să recurgă la anumite penalităși dacă contractul este încălcat.”11

În ceea ce privește Gesellschaft-ul individul este mai mult necunoscut, iar

mecanismele de control social asupra sa sunt mai degrabă impersonale. Ideile

despre societate ale lui Spencer și Tönnies, au fost dezvoltate și reunite de către

Emilie Durkheim, in cartea sa Diviziunea socială a muncii. Durkheim consideră că,

diviziunea muncii este principalul vector de dezvoltare a solidarită�ii sociale. Astfel

Durkheim ajunge să compare două tipuri de solidaritate:

11 Melvin L.DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Editura

Polirom, Iași, 1999, p.158.

32

1. Solidaritatea mecanică – în măsură să unească oamenii care se aseamănă,

și care se bazează pe omogenitate.

2. Solidaritatea organică – în măsură să dea naștere diferenșierii sociale, se

bazează pe diviziunea muncii și pe heterogenitate.

În aceeași idee, Durkheim consideră că diviziunea accentuată (care depășește

un anumit punct) a muncii poate conduce la izolare psihologică a individului, sau

chiar la forme patologice din punct de vedere social cum ar fi anomia, care apare

când indivizii nu mai au capacitatea de a relașiona unii cu alșii.

În baza ideilor enunșate anterior apare și conceptul de societate de masă care are

trei caracteristici principale:

”

1. Se presupune că indivizii se află într-o situașie de izolare psihologică unii

fașă de ceilalși;

2. Se spune că impersonalitatea predomină în interacșiunile lor cu ceilalși;

3. Se spune că ei sunt relativ liberi fașă de povara obligașiilor sociale

neoficiale;”12

După ce ne-am făcut o idee despre ceea ce înseamnă societatea de masă,

considerăm că putem să înșelegem mai bine teoria glonșului magic, care a are și

alte denumiri: teoria acului hipodermic sau teoria curelei de transmisie.

Odată cu dezvoltarea societășii de masă s-a cristalizat și s-a modernizat și

comunicarea de masă, pe care am analizat-o anterior. Referitor la teoria glonșului

magic foarte mulși specialiști susșin că aceasta are la bază comunicarea de masă

precum și propaganda. În esenșă teoria glonșului magic s-a cristalizat în jurul unei

idei fundamentale, care din punctul nostru de vedere are și valoare de postulat și

anume:

”Mesajele mass-media sunt receptate în mod uniform de către fiecare membru al

publicului și că astfel stimulii declanșează reacșii imediate și directe.”13

12Melvin L.DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Editura


33

Teoria glonșului magic oferă o foarte mare putere mass-media, și reduce

întrucâtva capacitate de percepere și selectare a individului, în ceea ce privește

mesajele primite. De la ideea diferenșei de percepșie au început să apară noi teorii,

în cadrul cărora influenșa mass-media este limitată și depinde de anumiși

parametri.

Teme:

1. Ce presupune termenul de Gemeinschaft (comunitate)?

2. Ce presupune termenul de Gesellschaft (societate)?

3. Care sunt tipurile de solidaritate în viziunea lui Durkheim?

4. Care sunt cele trei caracteristici principale ale societășii de masă?

5. Care este ideea fundamentală a teoriei glonșului magic?

Bibliografie:



Teoria influen �ei selective

Obiective:

1. Analiza teoriei influenșei selective prin prisma celor trei subteorii;

2. Înșelegerea caracteristicilor și atributelor de ordin personal ale individului.

Cuvinte cheie: influenșă, atribut, diferenșiere individuală, diferenșiere socială,

relașie socială.

Această teorie a fost influenșată de două evenimente mari din secolul XX.

13 Ibidem, p.167.

34

1. Cercetarea asupra efectelor comunicării de masă;

2. Existenșa unor atribute personal și sociale a entitășii bio-psiho-sociale care

este omul.

În conformitate cu aceste două evenimente teoria glonșului magic nu putea fi

general valabilă, și implicit se punea problema dezvoltării unor noi teorii.

Teoriile influenșei selective pot fi împărșite în trei categorii de teorii:

1. Teoria diferenșelor individuale;

2. Teoria diferenșierii sociale;

3. Teoria relașiilor sociale.

Teoria diferen�elor individuale

Cele mai puternice argumente ale acestei teorii au fost elaborate de către

știinșa denumită psihologie. Cercetătorii acestui domeniu puneau mare accent pe

metoda experimentală, fiind preocupași de fundamentul psihologic al

comportamentului uman. O concluzie la care au ajuns și are stă la baza acestei

terorii este următoarea:

”Deși indivizii aveau în comun pattern-urile de comportament ale culturii lor, fiecare

din ei avea o structură cognitivă de necesităși diferită, obiceiuri de percepșie,

crezuri, valori, atitudini, abilităși, ș.a.m.d.”14

Cea mai importantă întrebare referitoare la structura și natura umană a făcut

referire la modul de dobândire a diferitelor abilităși: moștenite ereditar sau ca

urmare a influenșei mediului social asupra individului. Această dispută nu este

clarificată în totalitate nici astăzi, totuși ea a dat naștere unei teorii care avea la bază

învășarea și anume, teoria educa�iei. Astfel că, învășarea avea să devină un factor

extrem de important în dezvoltarea psihicului uman și implicit a modului și

amplitudinii de percepșie a mesajelor (fapt care produce diferenșierea

interindividuală).



35

O altă idee de bază care vine să sprijine diferenșierea indivizilor la nivelul

societășii este dată și de alși factori cu ar fi :motivașia, procesele volitive,

instinctele, atitudinile,etc. Astfel că, în funcșie de acestea coroborate cu gradul de

inteligenșă, individul uman poate oferi unui anumit tip de mesaj un anumit grad de

credibilitate. Cu siguranșă că un mesaj credibil poate determina o schimbare de

atitudine, dar acesta nu este la fel de mare la toși indivizii. Astfel că, în funcșie de

interes individul uman filtrează și selectează mesajele, tocmai pentru a-și satisface

propriile necesităși, sau pentru a-și atinge propriile scopuri. De la acceptarea unei

idei, sau a unui mesaj convingător, până la a reacșiona în conformitate cu părerea

respectivă e un drum destul de lung. (spre exemplu acceptăm să fim punctuali, dar

totuși întârziem uneori). Există totuși o corelașie destul de mare între un anumit gen

de atitudine și un anumit gen de comportament.

Prin urmare putem concluziona că, datorită diferenșelor dintre indivizi,

aceștia vor fi influenșași în cuantum diferit de către același tip de mesaj, și pe cale

de consecinșă vor reacșiona selectiv la diferite categorii de stimuli.

Teoria diferen�ierii sociale

Dacă teoria diferenșierii individuale a fost puternic sprijinită de psihologie,

teoria diferenșierii sociale este sprijinită de sociologie. Într-o oarecare măsură

această teorie vine și contrazice ideile înaintașilor Comte, Spencer, Tonnies,

Durkheim, care au pus în evidenșă relașiile impersonale existente la nivelul

societășii datorită diviziuni muncii. Realitatea secolului XX a pus în evidenșă

aspecte sociale, pe care pușini cercetători le-au bănuit. Schimbarea socială precum

și a relașiilor la nivelul societășii au fost determinate de anumite fenomene cum ar

fi:

1. urbanizarea care a apărut ca urmare a industrializării, fapt care a forșat și

o modernizare la nivel de micro și macro-climat;

2. migrarea e un alt fenomen apărut datorită industrializării;

36

3. stratificarea e un fenomen care s-a datorat tot industrializării și care venea

în contradicșie cu modele tradișionale (un conte european în raport cu un

mare industriaș american)

4. mobilitatea ascensiunii acest fenomen reprezintă faptul că fiecare individ

începea în societatea modernă să aibă șanse egale cu orice alt individ, de

a ajunge în vârful propriei piramide a expectanșelor.

O altă idee de bază a acestei teorii se referă modul de comparașie dintre

două grupuri ale aceleiași colectivităși. Astfel a apărut cristalizarea conceptului de

eșantion sau eșantionare.

Diferenșierea diferitelor grupuri din cadrul aceleiași colectivităși a dat

naștere unui alt concept fundamental și anume subculturile, care sunt de fapt

modalităși comportamentale distincte ale unui grup în raport cu celălalt. (muncitori-

patroni) Dezvoltarea subculturilor e un fenomen absolut firesc al dezvoltării sociale,

iar cunoașterea unui anumit tip de subcultură este necesară pentru cunoașterea

modului comportamental unitar al grupului care formează subcultura, la un anumit tip

de mesaj.

Ca și o concluzie a acestei teorii putem afirma că, grupurile reacșionează cu

intensităși diferite la același tip de mesaj, datorită diferenșelor dintre acestea

precum și datorită dezvoltării pattern-urilor proprii de comportament situașional al

fiecărui grup. Acest aspect nu exclude reacșii asemănătoare, la același tip de

mesaj, dar în cele mai multe cazuri reacșiile sunt mai degrabă diferite.

Ca o ultimă idee al celor două teorii cea a diferenșierii sociale și a

diferenșierii individuale, dorim să luăm în discușie și așa numita teorie a utilizărilor

�i gratifica�iilor, altfel spus care sunt motivele pentru care oamenii se uită la

televizor sau ce satisfacșii le oferă consumul de mass-media. Cea mai importantă

idee a acestei teorii este legată de faptul că, individul uman nu mai este pasiv în fașa

mesajelor mass-media, ci el are un comportament activ, în funcșie de gradul de

satisfacșie pe care aceste mesaje (informașii, emisiuni, etc), le oferă acestuia. Astfel

această teorie a individului activ în raport cu mass-media vine și contrazice teoria

glon�ului magic, unde individul e considerat mai degrabă ca fiind pasiv.

Teoria rela�iilor sociale

37

În comparașie cu teoriile analizate anterior, teoria relașiilor sociale pune

accentul pe legăturile care există la nivelul unei colectivităși și cum influenșează

aceste legături răspândirea unui anumit mesaj la nivelul respectivului grup. Cel mai

bine este explicată această teorie de modelul fluxului în două etape. Practic și în

baza acestui model, se presupune că liderii au o influenșă asupra anumitor membri

ai grupului, lideri care pot interpreta un anumit tip de mesaj venit prin intermediul

mass-media. Altfel spus relașiile sociale din cadrul unui grup sunt extrem de

importante în procesul de receptare a unui mesaj, precum și în reacșiile pe care

acesta le poate declanșa la nivelul individual sau la nivel de grup. Puterea de

influenșare a unui lider asupra grupului este de asemenea foarte importantă, atât în

ceea ce privește acceptarea unei idei de către grup, precum și în declanșarea unei

reacșii din partea grupului în urma receptării unei anumite idei. Gradul de rudenie,

prietenia sau nivelul de încredere reciprocă sunt alși factori care pot influenșa

acceptarea sau respingerea unei anumite idei promovată prin mass media și

propagată de un membru al unei colectivităși.

Această teorie confirmă alături de celelalte două că mesajele sunt selectate de

către public în grade diferite, iar mass-media are o influenșă limitată asupra

indivizilor, rolul receptorilor fiind mai degrabă unul activ decât unul pasiv. Acest

comportament activ al receptorilor poate fi pus în evidenșă de următoarele principii:

”

1. Principiul atenșiei selective: …diferenșele individuale în structura cognitivă au

drept rezultat pattern-uri distincte de atenșie fașă de mesajele mass-

media;…..

2. Principiul percepșiei selective: …Datorită diferenșei dintre factori cognitivi,

cum ar fi interese, convingeri, cunoștinșe anterioare, atitudini, necesităși și

valori, indivizii vor percepe – adică vor atribui înșeles – orice stimul complex

în mod diferenșiat fașă de oamenii cu structuri cognitive diferite;…

38

3. Principiul reamintirii selective:…Anumite tipuri de conșinut informașional vor fi

reșinute mult timp de către anumite tipuri de oameni. În cazul altor indivizi, cu

structuri cognitive, apartenenșă la o anumită categorie și legături sociale

diferite, aceleași informașii pot fi repede uitate….

4. Principiul acșiunii selective: În cele din urmă, nu toată lumea va reacșiona la

fel ca rezultat al receptării unui anumit mesaj mass-media.

Toate aceste reacșii vor depinde de influenșele interferate ale variabilelor

cognitive,categoriilor, subculturilor și legăturilor sociale dintre oameni.”15

Ca un rezumat al celor menșionate anterior putem spune că teoriile influenșei

selective se pot sintetiza prin următoarele:

”

1. Variașiile în structura cognitivă a indivizilor rezultă din experienșe de

învășare în medii sociale și culturi diverse.

2. În societășile complexe, categoriile sociale își creează subculturi distincte

pe măsură ce membrii lor concep și împărtășesc convingeri, atitudini și

pattern-uri de acșiune, care le satisfac necesitășile și constituie o

modalitate de rezolvare a problemelor speciale pe care le au.

3. Oamenii din societășile urban industriale întreșin legături sociale

semnificative cu familia, prietenii, vecinii, colegii de muncă ș.a.m.d.

4. Diferenșele individuale privind structura cognitivă, subculturile ce șin de

categoria socială și relașiile sociale între membrii publicului îi determină

să își creeze pattern-uri selective de atenșie, percepșie, reamintire și

acșiune legate de forme specifice ale conșinutului informașional mass-

media.”16

Schematizat teoriile influenșei selective arată astfel:


Polirom, Iași, 1999, p.199-200. 16 Ibidem, p.200.

39

S………..diferenșe individuale…………R

S……..categorii sociale cu subculturi…..R

S……relașii sociale…………R

S = stimul sau mesaj transmis prin mass-media

R= răspuns sau modificări atitudinale sau comportamentale provocate de

stimul în cadrul colectivitășilor

Teme:

1. Ce presupune teoria diferenșelor individuale?

2. Descrieși teoria diferenșierii sociale?

3. Descrieși teoria relașiilor sociale?

4. Sintetizași teoriile influenșei selective.

Bibliografie:



Teoriile influen �ei indirecte

Obiective:

1. Analiza conceptului de influenșă indirectă;

40

2. Definirea socializării;

3. Înșelegerea termenilor de enculturare și aculturare.

Cuvinte cheie: individ, socializare, enculturare, aculturare.

Teoriile pe care le-am analizat anterior sunt mai degrabă punctuale în ceea ce

privește parametri spașiu și timp, ele făcând referire la influenșa mass-media la

momentul prezent într-un spașiu limitat de acest prezent. Există o serie de modificări

comportamentale, pe care le dezvoltă anumite mesaje venite din mass-media sau pe

alte canale în mentalul individual și cel colectiv, care se derulează în timp sau după

o anumită perioadă de timp. Aceste influenșe cu durată în timp sunt puse în

evidenșă de teoriile influenșei indirecte. Pentru a înșelege mai bine aceste teorii,

vom încerca să definim mai întâi termeni cum ar fi: socializarea, enculturarea și

aculturarea.

”Termenul de socializare este, prin urmare, unul foarte cuprinzător. Reprezintă

eticheta unui set de relașii de comunicare complexe, pe termen lung și

multidimensionale, între indivizi și diferiși agenși ai societășii, care au ca rezultat

pregătirea individului pentru viașă, într-un mediu socio-cultural.”17

”Psihologii tind să considere socializarea ca fiind modul de a învă�a sa-�i controlezi

instinctele înnăscute; acestea, dacă li s-ar permite să se dezvolte necontrolat, ar

conduce la un comportament aberant și inacceptabil din punct de vedere social.”18

”Dintr-o perspectivă individuală, socializarea ne înzestrează cu calităși necesare

pentru a putea comunica, gândi, rezolva probleme, folosind tehnici acceptate de

societate și în general pentru a realiza modalitășile noastre unice de adaptare la

mediul nostru personal. Din punct de vedere al societă�ii, socializarea își aduce

membrii la un anumit nivel de conformare, astfel încât ordinea socială, caracterul ei

previzibil și continuitatea societășii să poată fi menșinute.”19

”Antropologii folosesc termenul de enculturare pentru a denumi procesul de

dobândire prin care noii membri ai unei societăși interiorizează toate aspectele

17Apud, Melvin L.DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, Teorii ale comunicării de masă,

Editura Polirom, Iași, 1999, p. 211 . 18 Ibidem, p. 211. 19 Ibidem, p. 211.

41

culturii lor. Aceasta include nu numai obiceiurile și tradișiile poporului lor, ci și

limba,utilizarea artefactului material și întreaga colecșie de legende, mituri, folclor și

crezuri populare. Dacă oamenii trec de la o societate la alta și are loc resocializarea,

procesul este numit aculturare.”20

Teme:

1. Ce înșelegeși prin termenul de socializare?

2. Ce este enculturarea?

3. Ce este aculturare?

Bibliografie:



Teoria modelării

Obiective:

1. Analiza teoriei modelării sau a teoriei învășării sociale;

2. Analiza procesului de modelare al individului;

Cuvinte cheie: învășare socială, modelare, comportament.

A fost pentru prima dată formulată de Albert Bandura, (1960), dar ea nu a fost

denumită astfel, fiind considerată mai degrabă element component al teoriei

învă�ării sociale. Teoria învășării sociale și observașionale face referire la modul în

care individul uman ajunge să dobândească noi modalităși comportamentale, în

urma analizei și comportamentului altor indivizi ai grupului. Interiorizarea diferitelor

pattern-uri de comportament nu e rezultatul simplu al proces de învășare, ci și un

20 Ibidem, p. 211.

42

proces de adaptare al acestor comportamente învășate la propriul sistem valoric, la

propria structură internă, la propria personalitate. Astfel individul observând și

învășând de la semeni sau din mass-media, își modelează permanent reacșiile

comportamentale atât în funcșie de situașie și de interes, cât și în funcșie de

propria structură. Procesul de modelare al individului poate fi sintetizat în următorii

pași:

„

1. Un membru individual al publicului observă sau citește despre o persoană

(model) care se înscrie într-un anumit pattern de acșiune în cadrul

conșinutului mass-media.

2. Observatorul se identifică cu modelul, adică începe să creadă că el/ea este la

fel ca și modelul, dorește să fie ca modelul, sau consideră modelul ca fiind

atractiv și demn de a fi imitat.

3. Observatorul con�tientizează – sau în mod inconștient ajunge la concluzia –

că acel comportament observat sau descris va fi funcșional. Adică, persoana

ajunge să creadă că acel comportament va aduce rezultatul dorit, dacă este

imitat, într-o anumită situașie.

4. Individul î�i aminte�te acșiunile modelului, atunci când se confruntă cu

împrejurări relevante (situașie de stimul) și reproduce comportamentul ca

reacșie la acea situașie.

5. Executarea acșiunii, reprodusă în situașia relevantă de stimul, îi aduce

individului ușurare, recompensă sau satisfacșie, consolidând așadar

legătura dintre acei stimuli și reacșia conform modelului.

43

6. Consolidarea pozitivă mărește probabilitatea ca individul să folosească în

mod repetat activitatea reprodusă, ca mijloc de a reacșiona la situașii

similare.”21

În concluzie putem afirma că, această teorie dorește să pună în evidenșă

modelarea comportamentală a individului uman ca urmare a experienșelor

participative de la nivel social, dar și ca urmare a expunerii și perceperii de către

acesta a mesajelor venite prin mass-media, proces care are loc într-o perioadă mai

scurtă sau mai lungă de timp, funcșie de individ.

Teme:

1. Care sunt pașii procesului de modelare?

2. Ce presupune observașia în cadrul acestui model?

3. Ce presupune conștientizarea în cadrul procesului de modelare?

Bibliografie:



Teoria expecta �iilor sociale

Obiective:


Polirom, Iași, 1999, p. 218.

44

1. Înșelegerea teoriei expectașiilor sociale și mai cu seamă a teoriei organizării

sociale;

2. Analiza componentelor teoriei organizării sociale.

Cuvinte cheie: organizare, norme, rol, statut, ierarhie.

Sub cupola teoriei expectașiilor sociale se înscrie și teoria organizării sociale.

Din punct de vedere sociologic, cunoașterea comportamentului uman înseamnă

înșelegerea grupurilor din care face parte individul.

”Postulatul fundamental al explicașiilor sociologice este acela că pattern-ul stabil al

interacșiunii sociale umane este acela care ghidează conduita umană.”22 Altfel spus

individul uman înainte de a reacșiona într-o anumită situașie șine cont și de

expectașiile celor din jur, sau de posibilele reacșii ale acestora la o anumită

situașie. În conformitate cu Charles Horton Cooley, modul de reacșie al oamenilor

într-un grup precum și relașiile dintre aceștia sunt reglementate de reguli intragrup,

acceptate de către toși membri grupului. Stabilirea de reguli intragrup, care se

axează mai ales pe relașiile interpersonale, este denumită organizare socială. În

realizarea organizării sociale un rol fundamental îl joacă, normele, rolurile și statutul

indivizilor.

”Normele sunt reguli generale înșelese și urmate de toși membri unui grup. Ele

acoperă o vastă gamă de activităși, de la ritualuri simple (de exemplu, modul de a

răspunde la telefon), la recomandări din punct de vedere subiectiv referitoare la

comportamentul sexual…..Unele sunt informale, decurgând în mod spontan din

relașiile zilnice dintre oameni (de exemplu, obiectele împrumutate trebuie înapoiate).

Altele devin legi și sunt cuprinse în coduri scrise care sunt oficializate prin puterea

statului (de exemplu, legi care șin de contracte).”23

În anul 1969 M. Sherif încearcă să definească statutul și-l consideră pe acesta „ca

fiind poziţia unui individ în ierarhia relaţiilor de putere în cadrul unei unităţi sociale,


Polirom, Iași, 1999, p. 221. 23 Melvin L.DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Editura


45

poziţie măsurată prin latitudinea de a avea efectiv iniţiative, de a controla activităţile

şi deciziile din interiorul grupului şi de a aplica sancţiuni în caz de neparticipare şi

nesupunere. Statusul presupune de regulă o investitură formală”24

” Acelaşi autor consideră că rolul se referă la forme de comportare reciprocă, la

moduri caracteristice de a da şi a primi în cadrul activităţilor de grup.

Rolurile pot fi:

1. socialmente prescrise

2. efective

Rolul reprezintă mai degrabă dimensiunea acţională a individului într-un grup, iar

statutusul constituie setul de aprecieri statornicit în grup, în legătură cu o poziţie

socială, este preţuirea colectivă de care se bucură deţinătorul unei poziţii”25

Această teorie poate fi sintetizată în următoarele cinci idei:

”

1. Pattern-urile de organizare socială sub formă de norme, roluri, ierarhii și

sancșiuni aparșinând unor anumite tipuri de grupuri sunt frecvent descrise în

conșinutul mass-media.

2. Aceste descrieri aparșinând oricărui tip de grup pot fi sau nu autentice. Adică,

ele pot fi veridice sau pot induce în eroare, pot fi precise sau denaturate.

3. Oricare ar fi relașia lor cu realitatea, membrii publicului asimilează astfel de

definișii, iar ele devin seturile lor de expecta�ii sociale învășate despre

modul în care se așteaptă ca membrii acestor grupuri să se comporte.

4. Aceste expectașii sunt o parte importantă a modurilor anterioare de

înșelegere ale oamenilor în privinșa comportamentelor, care le vor fi cerute

participanșilor în grupurile ai căror membri vor deveni.

24 apud Radu, I., Iluţ, P., Matei, L., Psihologie socială, Editura Exe S.R.L., Cluj-

Napoca, 1994, p. 122. 25 A. Marga, M. Mureșan,M. ștefan, F.C. Rus, M. Lușaș, D. Lazăr, D.C. Balaban,

C.R. Chereji, I. Mureșanu, �tiin�e ale comunicării. Note de curs, Editura Accent, 2006, p.92.

46

5. Seturile de expectașii ale oamenilor în privinșa comportamentului membrilor

celorlaltor grupuri care alcătuiesc comunitatea și societatea sunt o parte

importantă a cuno�tin�elor lor generale despre ordinea socială.

6. Definișiile furnizate de expectașii servesc drept ghid de acșiune, adică,

definișii referitoare la modul în care indivizii ar trebui să se comporte fașă de

alșii, jucând roluri în anumite grupuri, și definișii referitoare la modul în care

alșii se vor comporta fașă de ei în diverse situașii sociale.”26

și această teorie descrie modul în care mass-media reușește să influenșeze în

mod indirect și pe termen lung comportamentul individului uman.

Teme:

1. Ce înșelegeși prin organizare socială?

2. Definiși conceptul de statut (status)?

3. Care sunt cele cinci idei care sintetizează această teorie?

Bibliografie:



Test final

Notă: Fiecare r ăspuns corect al unei întreb ări (probe, teme) se puncteaz ă cu

un punct. Se acord ă un punct din oficiu.

1. Care sunt cele cinci mari înșelesuri ale procesului de comunicare?

2. Care este viziunea lui Moles asupra comunicării?

3. Ce este comunicarea esopică?

26Melvin L.DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Editura


47

4. Care sunt caracteristicile modelului de comunicare Meyer-Eppler?

5. Ce presupune paradigma ”Funcșionarismului structural”?

6. Care sunt cele trei caracteristici principale ale societășii de masă?

7. Descrieși teoria relașiilor sociale?

8. Care sunt pașii procesului de modelare?

9. Ce înșelegeși prin organizare socială?

Bibliografie obligatorie a cursului:






Universitatea Babe ş-Bolyai Facultatea de Ş ţe Politice ...

Documents

Transcript of Universitatea Babe ş-Bolyai Facultatea de Ş ţe Politice ...