Dan Raluca - Gr I, R-E

Un veac de singurătate - Gabriel Garcia Marquez

- Sentimentul timpului -

Lucrare care în care este adoptat ca stil realismul magic Un veac de singurătate este cu certitudine creaţia de vârf a lui Gabiel Garcia Marquez. Cartea se dezvoltă pe două planuri: istoria unei familii şi a oraşului în care locuieşte vreme de peste un veac şi planul semnificaţiilor care transformă evenimentele romanului într-o poveste a reeditarii istoriei Columbiei.

Ideea importanţei timpului apare încă din momentul stabilirii în regiunea Macondo deoarece întreaga acţiune a romanului, derulată pe o perioadă de peste o sută de ani, se petrece aici. Criticul Harold Bloom numeşte romanul Un veac de singurătate „Biblia Macondoului” deoarece începe cu Geneza acestuia: la inceput cuprindea doar câteva case pentru ca în decursul anului să se dezvolte ”În câţiva ani, Macondo deveni satul cel mai bine gospodărit, cel mai harnic dintre toate satele cunoscute până atunci de cei trei sute de locuitori ai săi”, dar şi Apocalipsa: distrugerea satului încoronată de revelaţia adevarului „Macondo era acum un vârtej îngrozitor de praf şi de dărâmături vânturate de furia acestui uragan biblic... dar înainte de a ajunge la versul final, înţelese deja că nu va mai ieşi niciodată din odaia aceasta, căci stătea scris că cetatea mirajelor va fi ştearsă de vânt şi alungată din memoria oamenilor în clipa în care Aureliano Babilonia va fi terminat descifrarea pergamentelor, şi că tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna şiavea să rămână pe vecie de nerepetat”. Un alt element biblic care se îmbină cu tema timpului este legat tot de stabilirea in regiunea Macondo. Călatoria Ursulei spre Macondo fiind insărcinată - asemanare între ea şi Fecioara Maria şi visul lui José Arcadio Buendia - asemănare între el si Iosif „În noaptea aceea, José Arcadio Buendia visă că în locul acela se înălţa un oraş plin de animaţie, cu case ale căror ziduri erau făcute din oglinzi. Întrebă ce oraş era acesta şi i se răspunse cu un nume pe care nu-l auzise niciodată, care nu avea nici o semnificaţie, dar care în visul său avea o rezonantă supranaturală: Macondo.”

Încă din titlu începe conturarea temei timpului. Veacul, cifra rotundă cu caractere magice, vine ca o prevestire, o anticipare a viitorului familiei Buendia. În acest caz, timpul devine o povara grea, un blestem al „seminţiilor condamnate la o sută de ani de singurătate” cărora „nu le era dată o a doua şansă pe pământ”. Maniera în care e prezentat timpul este una uşor ambiguă, acesta fiind caracterizat de incontinuitate. Caracterele cronologice incontinue pe care autorul le exprimă în numeroase rânduri prin referiri la timplul trecut, aceste porţi mereu deschise spre trecut, demonstrează prezenţa autorului omniscient, prevestitor şi informator al viitoarelor evenimente „Avea aceeaşi expresie de oboseală şi aceeaşi privire pătrunzătoare care aveau să fie ale sale şi după câţiva ani. Cu toate acestea, nu avea

încă nici o presimţire a destinului său”, „Această părere, al cărei sens Ursula nu-l înţelese decât după câteva luni, era singura pe care Aureliano putea s-o exprime atunci, cu sinceritate, nu numai cu privire la căsătorie, ci la orice preocupare în afară de război. El însuşi, în faţa plutonului de execuţie, nu avea să înţeleagă prea limpede cum s-a înlănţuit acel şir de întâmplări subtile, însă irevocabile, care l-au adus până acolo”. O caracteristică omniprezentă a timpului este incontinuitatea lui, paradoxal acesta se prezintă în viaţa personajelor aproape ca o rutină. În această situaţie se crează un element oximoronic: un timp prezentat incontinuu cu atribute ciclice. Chiar din primele pagini ale romanului se face acest salt temporar care denotă în acelaşi timp incontinuitate din punct de vedere stilistic – saltul în sine şi ciclicitate temporară la nivelul prozei – incontinuitatea ne demonstrează repetitia evenimentelor familiei Buendia „mulţi ani după aceea, în faţa plutonului de execuţie, colonelul Aureliano Buendía avea să-şi amintească de...” „câteva luni mai târziu, în faţa plutonului de execuţie, Arcadio avea să-şi amintească de...”. Pe lângă aceast element al ciclicităţii timpului, repeterea evenimentelor sau a întâmplărilor familiei Buendia, este evidenţiata şi repetarea numelor care sunt mereu reactualizate în decursul celor şapte generaţii „Aureliano José, ca şi Arcadio pe alte vremuri, încetase să-i mai aparţină. Era ca şi cum reîntoarcerea la vatră, posibilitatea de a trăi fără să ai necazuri din pricina nevoilor zilnice, treziseră în el aceleaşi porniri ale poftelor şi aceeaşi nepăsare ca la unchiul său José Arcadio.” sau a personalităţilor personajelor care revin odata cu numele „voinic şi încăpăţânat ca toţi cei care purtau numele de José Arcadio, cu ochii deschişi şi clarvăzători ai Aurelienilor”. Un alt exemplu al continuităţii sferice a timpului este reprezentat de relaţiile incestuoase din cadrul familiei – relaţiile dintre veri – şi frica de a naşte copii cu coada, ca o reacţie sau chiar o pedeapsă a pacatului comis. Un precedent în familie şi vorbele mamei ei îi sunt de ajuns Ursulei pentru a se îngrijora şi a se feri de consumarea casătoriei cu José Arcadio Buendía. „José Arcadio Buendía pătrunse în odaia sa în clipa în care soţia îşi îmbrăca pantalonii de castitate. Îndreptându-şi lancea asupra ei, îi porunci: - Scoate-i! Ursula nu se îndoi de hotărârea bărbatului ei. - De se va întâmpla ceva, va fi din vina ta, murmură ea.”. Nu acelaşi lucru se petrece în cazul lui Aureliano II şi a mătuşei lui, Amaranta Ursula, care, având o relaţie incestuoasă, dau naştere ultimului membru a familiei Buendia, un copil cu coadă de porc. „După ce-i tăie cordonul ombilical, moaşa, pe care Aureliano o lumina cu o lampă, începu să şteargă cu o cârpă umoarea albastră care acoperea trupul copilului. Abia după ce-l întoarseră pe burtă îşi dădură seama că avea ceva mai mult decât ceilalţi oameni, şi se aplecară pentru a-l examina. Era o coadă de porc.”

Ca o particularitate a romanului lui Garcia – Marquez timpul nu este neapărat o caracteristică a memoriei. Memoria personajelor există sau nu, nefiind deloc influenţată de timp sau alte aspecte a vieţii personajelor. Pe când existenţa unor personaje este inundată de abundenţa amintirilor – Rebecca, a cărei amintiri legate de soţul ei o ţin solitară faţă de restul lumii, altele par să nu aibă nici un fel de amintiri, facându-le total detaşate de ceea ce se întamplă în jurul lor - Aureliano Buendia. De fapt ambele tipuri de personaje ajung să se detaşeze total faţă de timp deoarece pentru ei există un prezent continuu, care îi erodează, neoferindu-le posibilitatea de a evolua. Totuşi elemente ale memoriei trec de la o generaţie la alta - cum ar fi caracterul comun

a celor care poartă acelaşi nume sau sentimentul lui Aureliano II ca ar întreţine o relaţie incestuoasă „Chinuit de certitudinea că e fratele soţiei sale..”

O altă latură a timplului în Un veac de singurătate este dată de influenţa inegală pe care o are asupra protagoniştilor romanului. Ursula realizează ca pentru locuitorii satului Macondo trecerea timpului se realizează diferit, realizându-se in cicluri continue. „Spunând aceste cuvinte, îşi dădu seama că-i adresase aceeaşi replică pe care o primise de la colonelul Aureliano Buendía în celula lui de condamnat şi, încă o dată fu zguduită de această nouă dovadă că timpul nu trece - aşa cum ajunsese ea să admită - ci se învârteşte în loc.”. Mai mult, pe langă faptul că există o ciclicitate a timpului, acesta poate fi interpretat şi static deoarece exista elemente ale trecutului care se îmbină şi influenţează prezentul „Ursula sărea cu trei secole înapoi, şi blestema ceasul în care Francis Drake atacase Riohacha”, „fantoma moartă a lui José Arcadio Buendía, care venea uneori să se aşeze în penumbra salonului” sau elemente ale viitorului care influenţează prezentul: manuscrisele şi Melquiades. Faptul ca toată istoria Macondoului şi a familiei este prezisă de manuscrise oferă încă un argument al timpului static.

Mereu acelaşi şi totuşi diferit, complex şi simbolic, timpul în romanul lui Gabriel Garcia Marquez vine în diferite forme şi conotaţii, reuşind să evolueze din categoria temelor romanului în cea a personajelor principale.