Ultima Noapte Camil Petrescu

10
ROMANUL SUBIECTIV "ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI" –roman subiectiv de analiză psihologică - de Camil Petrescu In perioada interbelică, Eugen Lovinescu iniţiază curentul literar numit modernism, al cărui program trasează noi direcţii pentru dezvoltarea literaturii române, printre care: trecerea de la tema rurală, la tema urbană, de la personajele ţărăneşti la cele intelectuale, precum şi crearea romanului de analiză psihologică. Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu (1894-1957), este cel care, prin opera lui, fundamentează principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii române cu literatura europeană (europenizarea literaturii române), prin aducerea unor noi principii esteticeca autenticitatea, substanţialitatea, relativismul, şi prin crearea personajului intelectual lucid şi analitic, în opoziţie evidentă cu ideile sămănătoriste ale vremii, care promovau "o duzină de eroi plângăreţi". Camil Petrescu opinează că literatura trebuie să ilustreze "probleme de conştiinţă", pentru care este neapărată nevoie de un mediu social în cadrul căruia acestea să se poată manifesta. Camil Petrescu propune o creaţie literară autentică, bazată pe experienţa trăită a autorului şi reflectată în propria conştiinţă: "Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu... Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti... Din mine însumi, eu nu pot ieşi... Orice aş face eu nu pot descrie decât propriile mele senzaţii, propriile mele imagini Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi...". în "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" (1930) , Camil Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, însetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salvează prin conştientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce trăieşte tragismul unui război absurd, văzut ca iminenţă a morţii. Structura romanului: Romanul este structurat în două părţi, cu titluri semnificative, surprinzând două ipostaze existenţiale: "Ultima noapte de dragoste", care exprimă aspiraţia către sentimentul de iubire absolută şi "întâia noapte de război", care ilustrează imaginea războiului tragic şi absurd, ca iminenţă a morţii. Dacă prima parte este o ficţiune, deoarece prozatorul nu era căsătorit şi nici nu trăise o dramă de iubire până la scrierea romanului, partea a doua este însă o experienţă trăită, scriitorul fiind ofiţer al armatei române, în timpul primului război mondial. Compoziţia romanului Romanul este scris la persoana I, naratorul- personaj identificându-se în partea a doua cu autorul. Modalitatea narativă se remarcă, aşadar, prin prezenţamărcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, până la substituirea lui de către personaj. Perspectiva temporală este discontinuă, bazată pe alternanţa temporală a evenimentelor, pe dislocări sub formă de flash-back şi feed-back. Perspectiva spaţială reflectă un spaţiu real, frontul, Bucureşti, Odobeşti, Câmpulung, dar mai ales un spaţiu imaginar închis, al frământărilor, chinurilor şi zbuciumului din conştiinţa personajului.

description

pt bac

Transcript of Ultima Noapte Camil Petrescu

ROMANUL SUBIECTIV"ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, NTIA NOAPTE DE RZBOI"roman subiectiv de analiz psihologic -de Camil Petrescu

In perioada interbelic, Eugen Lovinescu iniiaz curentul literar numit modernism, al crui program traseaz noi direcii pentru dezvoltarea literaturii romne, printre care: trecerea de la tema rural, la tema urban, de la personajele rneti la cele intelectuale, precum i crearea romanului de analiz psihologic.Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu (1894-1957), este cel care, prin opera lui, fundamenteazprincipiul sincronismului,altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii romne cu literatura european (europenizarea literaturii romne), prin aducerea unornoi principii esteticeca autenticitatea, substanialitatea, relativismul, i prin crearea personajului intelectual lucid i analitic, n opoziie evident cu ideile smntoriste ale vremii, care promovau "o duzin de eroi plngrei". Camil Petrescu opineaz c literatura trebuie s ilustreze "probleme de contiin", pentru care este neaprat nevoie de un mediu social n cadrul cruia acestea s se poat manifesta.Camil Petrescu propune o creaie literar autentic, bazat pe experiena trit a autorului i reflectat n propria contiin:"S nu descriu dect ceea ce vd, ceea ce aud, ceea ce nregistreaz simurile mele, ceea ce gndesc eu... Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti... Din mine nsumi, eu nu pot iei... Orice a face eu nu pot descrie dect propriile mele senzaii, propriile mele imagini Eu nu pot vorbi onest dect la persoana nti...".n "Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi" (1930) , Camil Petrescu surprindedrama intelectualului lucid, nsetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salveaz prin contientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce triete tragismul unui rzboi absurd, vzut ca iminen a morii.Structura romanului:Romanul estestructurat n dou pri, cu titluri semnificative,surprinznd dou ipostaze existeniale: "Ultima noapte de dragoste", care exprim aspiraia ctre sentimentul de iubire absolut i "ntia noapte de rzboi", care ilustreaz imaginea rzboiului tragic i absurd, ca iminen a morii. Dac prima parte esteoficiune,deoarece prozatorul nu era cstorit i nici nu trise o dram de iubire pn la scrierea romanului, partea a doua este nso experien trit,scriitorul fiind ofier al armatei romne, n timpul primului rzboi mondial. Compoziia romanului Romanul este scris la persoana I, naratorul-personaj identificndu-se n partea a doua cu autorul. Modalitatea narativ se remarc, aadar, prinprezenamrcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, pn la substituirea lui de ctre personaj.Perspectiva temporalestediscontinu,bazat pe alternana temporal a evenimentelor, pe dislocri sub form de flash-back i feed-back. Perspectiva spaial reflect unspaiu real,frontul, Bucureti, Odobeti, Cmpulung, dar mai ales unspaiu imaginar nchis,al frmntrilor, chinurilor i zbuciumului din contiina personajului.Romanul este un monolog liric,deoarece eroul se destinuie, se analizeaz cu luciditate, zbuciumndu-se ntre certitudine i incertitudine, att n plan erotic, ct i n planul tragediei rzboiului, cnd omenirea se afl ntre via i moarte. Eroul, tefan Gheorghidiu, esteintelectualul lucid, nsetat de absolut, dornic de cunoatere, de autenticitate, dominat de incertitudinii care se confeseazintrospectnd cele mai adnci zoneale contiinei,n cutarea permanent aiubirii absolute,ca sentiment al existenei umane superioare. Romanul este alctuit pe baza unuijurnal de campanie,n caretimpul obiectiv (cronologic)evolueaz paralel cutimpul subiectiv(discontinuu),acestea fiind cele dou planuri compoziionale ce-1 motiveaz pe Camil Petrescu drept novator al esteticii romanului romnesc. n plan subiectiv,memoria involuntaraduce n timpul obiectiv experiena interioar a eroului, aflat n permanen n cutare de certitudini privind sentimentul profund de iubire, care se dilueaz n faa unei drame mai complexe, aceea a rzboiului.Jurnalul de campanie, pe care sublocotenentul tefan Gheorghidiu l ncepe o dat cu experiena frontului, consemneaz drama iubirii adus n memoria eroului de o discuie pe aceast tem, purtat de ofieri la popota regimentului. In jurnalul ce consemneazevenimentele tritede erou ntimp obiectiv (imaginea frontului),sunt rememorate (prinmemorie involuntar)episoadele csniciei lui cu Ela, aduse ntimp subiectiv,deoarece ele se petrecuser cu doi ani nainte de a fi consemnate n jurnal.Ideea literar este adoptat de Camil Petrescu de la scriitorul francez Marcel Proust, iar conferina sa despre"Noua structur i opera lui Marcel Proust"constituie un adevratmani/est literar de credin.O apropiere vizibil este i ntreeroii lui Stendhali aceia ai lui Camil Petrescu, n special n nzestrarea lor cu energie, for interioar i loialitate. La ambii scriitori eroii sfresc tragic, fiind nvini de propria pasiune, de propriul ideal. ns personajele lui Camil Petrescu dobndesc energii uriae declanate de pasiuni devoratoare, fiind impresionante prin capacitatea lor de a tri idei.Semnificaia titlului:Cuvntul "noapte" repetat n titlu red simbolic incertitudinea, ndoiala, iraionalul, nesigurana i absurdul, necunoscutul i tainele firii umane. Cele dou "nopi" din titlu sugereaz i dou etape din evoluia personajului principal, dar nu i ultimele, ntruct - n final - tefan Gheorghidiu este disponibil sufletete pentru o nou experien existenial.Construcia subiectului:Incipitul romanului l constituie prezentarea lui tefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de front al acestuia, ca proaspt sublocotenent rezervist n primvara anului 1916, contribuind la amenajarea fortificaiilor de pe Valea Prahovei i din apropierea Dmbovicioarei.Scris la persoana I, naratorul-personaj incrimineaz cuironie usturtoareincompetena sistemului de aprare militar a rii, n preajma primului rzboi mondial. Dei frontul se ntindea pe zece-cincisprezece kilometri de frontier, armata romn "fortificase" trei sute de metri cu "nite nulee ca pentru scurgere de ap", pe care "zece porci igneti, cu boturi puternice" le-ar fi rmat ntr-o jumtate de zi.Discuia ofierilor la popot se poart n jurul unui fapt divers comentat de pres privind achitarea - de ctre tribunal - a unui brbat care i ucisese soia surprins n flagrant de adulter.Prindialog,fiecare opinie este corelat cu trsturile fizice i moraleale susintorului, ceea ce demonstreaz c autorul stpnete cu miestrieartaportretistic,ilustrndrelativismulca modalitate estetic modern a prozei romneti. De pild, cpitanul Dimiu, aezat n rosturi gospodreti tradiionale, consider c "nevasta trebuie s fie nevast i casa, cas [...] dac-i arde de altele s nu se mrite". Cpitanul Corabu, "tnr i crunt ofier", este - n mod surprinztor - adeptul liberei exprimri a sufletului omenesc: "Dragostea-i frumoas tocmai pentru c nu cunoate nici o silnicie." Floroiu, un cpitan fin, delicat i vistor, consider c "dreptul la dragoste e sfnt [...] unei femei trebuie s-i fie ngduit s-i caute fericirea." Intervenia Iui tefan Gheorghidiu este exploziv, agresiv i surprinztoare pentru ceilali, confirmndprincipiul esteticc poi vorbi sincer numai despre tine, despre tririle i percepiile proprii: "Cei care se iubesc au drept de via i de moarte unul asupra celuilalt".Discuiile strnite minimalizeaz superioritatea sentimentului de dragoste n concepia eroului i-i declaneaz acestuiaprima experien a cunoaterii, iubirea,simit cu for i dominat de incertitudini.Memoria involuntar,declanat de discuia de la popot, Gheorghidiu aduce n prezent(timpul subiectiv),prinretrospeciei discontinuitatea temporalafeed-back-ului,experiena erotic, pe care o noteaz n jurnalul de campanie: "Eram nsurat de doi ani i jumtate cu. o coleg de la Universitate i bnuiam c m nal". Iubirea lor fusese alimentat i de orgoliul tnrului, ntruct Ela era cea mai frumoas student de la litere i tefan, student la filozofie, era "mgulit de admiraia pe care o avea mai toat lumea pentru mine, pentru c eram att de ptima iubit de una dintre cele mai frumoase studente". Cstoria lor este linitit o vreme, mai ales c duc o existen modest, aproape de srcie, iubirea fiind singura lor avere. Fiind invitai la mas Ia unchiul Tache, tefan i nfrunt pe btrnul avar i pe Nae Gheorghidiu, scena cptnd accente balzaciene att prin descrierea casei ("cas veche mare ct o cazarm"), ct i prin construirea tipului de avar ursuz i dificil care, dei bogat, locuia ntr-o singur camer ce ndeplinea toate funciunile, fiind n acelai timp sufragerie, birou i dormitor. Tot un personaj balzacian este i Vasilescu-Lumnraru, milionarul analfabet, personaj mai puin conturat n acest roman.Moartea unchiului Tache i aduce lui tefan Gheorghidiu o motenire substanial, fapt care surprinde pe toat lumea i schimb radical viaa tnrului cuplu, societatea monden cptnd pentru Ela importan primordial. tefan descoper c soia sa este subjugat de problemele pragmatice, amestecndu-se n certurile iscate de testament, n afaceri, dei el ar fi vrut-o "mereu feminin, deasupra discuiilor acestea vulgare".Gheorghidiu este incapabil s se descurce n pienjeniul afacerilor, i d seama c nu face parte din aceast lume i se rentoarce cu sete nepotolit la studiul filozofiei i la cursurile de la Universitate.Sub influena unei verioare a lui tefan, aprut nu se tie de unde, Ela este atras ntr-o lume monden, lipsit de griji, dar i de adevrate orizonturi, preocupat numai de mod, de distracii nocturne sau escapade, urne n care ea se simea uimitor de bine. n casa Anioarei, cunoscuser un vag avocat, dansator, foarte cutat de femei", domnul G., i Ela pare oarte fericit n preajma lui, ba mai mult, se strduia s se afle mereu alturi de el.Fire reflexiv i pasional,tefan Gheorghidiudiseci analizeaz cu luciditatenoua comportare a Elei, acumulnd progresivneliniti i ndoieli interioare,care devin sfietoare, pe care Ie exprim prinmonolog interior,"nu mai puteam citi nici o carte, prsisem Universitatea". tefan se chinuie ngrozitor Ia petrecerile mondene,cntrindfiecare vorb, fiecare gestal Elei: "trgeam cu urechea, nervos, s prind crmpeie din convorbirile pe care nevast-mea Ie avea cu domnul elegant de alturi de ea", atitudine care-i face pe ceilali s-1 considere gelos.Elrespinge cu fermitatestupiditatea geloziei,considernd-o neconform cu normalul i realitatea: "Nu, n-am fost nici o secund gelos, dei am suferit atta din cauza iubirii".Excursia la Odobeti declaneaz criza de gelozie a personajului, care pune sub semnul ndoielii fidelitatea soiei, orice element exterior provoac n sufletul su catastrofe chinuitoare. Compania insistent a domnului G., aezarea Elei la mas lng el, gesturile familiare (mnnc din farfuria lui) sunt tot attea prilejuri deobservaie atent i frmntare interioarcare provoac eroului o chinuitoare suferin, nu numai dinorgoliu,deziluzie i neputin, dar i pentru csesilete s-i ascund chinurile, se dedubleaz:"M chinuiam luntric ca s par vesel [...] i eu m simeam imbecil i ridicul". ntre cei doi soi intervine o tensiune stnjenitoare, cu scurte perioade de mpcare, la petrecerile mondene dl.G era mai rezervat fa de soia lui Gheorghidiu, dar acesta continu s-i spioneze.Sosind pe neateptate ntr-o noapte de la Azuga, unde fusese concentrat de dou sptmni, nu-i gsete soia acas, drama se amplific, iar casa goal i se pare "ca un mormnt fr nevast-mea". Servitoarea nu poate oferi nici o informaie, el o caut cu disperare pe la rude, este nnebunit de dezndejde, iar cnd Ela sosete acas pe la opt dimineaa, o gonete fr s-i asculte explicaiile, convins c "niciodat femeia aceasta nu m iubise", propunndu-i s divoreze "fr formaliti, fr explicaii multe".Suferina Iul este mistuitoare,fiind frmntat deincertitudini,deoarece gsete ntmpltor un bilet de la Anioara, care purta data nopii respective i prin care-i cerea s petreac noaptea la ea, deoarece soul plecase la moie. Gheorghidiu interpreteaz faptul ca pe o ticluire pus la cale de ele pentru a-i adormi bnuielile, apoi se ndoiete de motivul pentru care ar fi recurs ea la o astfel de stratagem,analizndidisecndtoate eventualitile.Fiind concentrat n armat ca sublocotenent, aranjeaz ca Ela s petreac vara Ia Cmpulung, aproape de regimentul su. Capitolul intitulat "Ultima noapte de dragoste" ncheie "cartea nti" a romanului, tefanGheorghidiu consemnnd ntlnirea cu Ela, care se arat ngrijorat c ar niitea rmne srac n caz c el va muri n rzboi i i cere s treac pe numele ei "o parte din lirele englezeti de la Banca General". Totul se ntunec definitiv cnd l vede n ora pe domnul G. i, din acest moment, tefan nu se mai ndoiete c "venise pentru ea aici, i era deci sigur amant". Plnuiete s-i omoare de amndoi, dar se ntlnete cu locotenent-colonelul care l silete s mearg n aceeai zi la regiment, nedndu-i astfel posibilitatea s-i duc Ia ndeplinire planul de rzbunare mpotriva celor doi presupui amani."Cartea a doua" a romanului ncepe cu capitolul "ntia noapte de rzboi", care ilustreazo imagine de groaza frontului, cu o armat dezorganizat, ofieri incompeteni i ostai cu totul dezorientai.Adevrata desprindere din drama torturant a incertitudinii se face printrirea uneiexperiene cruciale,mult mai dramatice, aceea a rzboiului la care Gheorghidiu particip efectiv, luptnd pentru eliberarea Ardealului de sub ocupaia trupelor austro-ungare. Ofierul tefan Gheorghidiu descoper o realitate dramatic, nu atacuri vitejeti, nu strigte nenfricate i entuziaste de eroism, ci ordine date anapoda de ctre conductorii militari, maruri istovitoare, foamete i mai alesiminena permanent a moriicu care oamenii se afl fa n fa n fiecare clip. Notaiile din jurnalul de campanie reflect acumoexperien trit direct,ntimpul obiectival petrecerii faptelor. Starea de confuzie total, ordinele contradictorii, deruta ofierilor sunt ilustrate prin episoade cutremurtoare, dublate de o ironie subtil.Un ordin de retragere este dat n sens invers i, cnd un ofier i sare de gt lui Gheorghidiu i strig "Prizonier, prizonier", i dau seama c sunt amndoi romni, c fac parte din aceeai armat i "ne pufnete pe toi un rs ca de mori".Autenticitateaspecific naratorului-personaj red momente reale din rzboi, episodul surorilor Mria i Ana Mnciulea, n capitolul intitulat "ntmplri pe apa Oltului", fiind sugestiv. Dup ce sunt arestate sub acuzaia de spionaj, Mria Mnciulea este decorat cu "Virtutea militar", deoarece cluzise armata romn s treac Oltul i s nving inamicul.Camil Petrescu creeaz pagini antologice prinimaginile de apocalips,ca acelea din capitolul "Ne-a acoperit pmntul lui Dumnezeu". Un soldat, Marin Tuchei, optete ntruna: "Ne-a acoperit pmntul lui Dumnezeu..."; altul este ocat pentru c a vzut cum un obuz i-a retezat capul lui A Mriei, care "fugea, aa fr cap, dup dumneavoastr, domnule locotenent. A mers cam la vreo patru-cinci pai i pe urm a ngenuncheat i a czut. "In condiiile frontului,timpul exterior (obiectiv) i cel interior(subiectiv)coincid, rzboiul ocup definitiv planul contiinei eroului, care se simte acum detaat parc de sine i de tot ce a fost ntre el i Ela.Rnit i spitalizat, tefan Gheorghidiu se ntoarce n Bucureti i este primit de Ela cu drglenie, dar el o simte ca pe o strin i-i propune s se despart, gndind nepstor: "sunt obosit, mi-e indiferent chiar dac e nevinovat", dei cndva "a fi putut ucide pentru femeia asta [...] a fi fost nchis din cauza ei, pentru crim". i d seama, cu luciditate, c oricnd ar fi putut "gsi alta la fel".El i druiete Elei casele de la Constana, bani, "absolut tot ce e n cas, de la obiecte de pre la cri... de la lucruri personale, la amintiri Adic tot trecutul".Ca toate personajele camilpetresciene, tefan Gheorghidiu este intelectualul inadaptat superior, care nu se potrivete n nici un fel cu societatea mediocr, necinstit la care ncearc s se adapteze, fr succes, deoarece nu se aseamn cu firea lui onest, inflexibil, hipersensibil, fiind impresionabil numai de bine, frumos i adevr.tefan Gheorghidiu triete drama singurtii intelectualului lucid, analitic i reflexiv, care devine contient c"o iubire mare e mai curnd un proces de autosugestie".El triete, aadar, n lumeaideilor pure, cci vede idei.Principalele modalitile de caracterizare sunt proprii analizei psihologice i evideniaz autenticitatea personajului-narator:monologulinterior, dialogul, introspecia strilor sufleteti, autoanaliza iautointrospecia, precum i noile elementele ale esteticii romanului, timpul obiectiv i subiectiv, memoria involuntar, jurnalul.Stilullui Camil Petrescu:Se caracterizeaz princlaritate,sobrietate, fraz scurt i nervoas, este analitic i intelectualizat.Stilul este anticalofil, iar autorul consider c ntr-o oper literar relatarea subiectului trebuie s fie precis i concis, "ca ntr-un proces verbal".Caracterizarea personajelor:

tefan Gheorghidiu - drama intelectualului lucidPersonajul principal din romanul "Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi",tefan Gheorghidiu identificndu-se n totalitate cu autorul Camil Petrescu,este un personaj-narator, deoarece relateaz la persoana I ianalizeazculuciditatetoate evenimentele i strile interioare prin care trece acestintelectual dominat de incertitudini.Eroul triete n dou realiti temporale, cea atimpului cronologic (obiectiv),n care povestete ntmplrile de pe front i una atimpului psihologic(subiectiv),drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate n jurnalul de front, n care Gheorghidiu analizeaz cu luciditate att experiena subiectiv a iubirii, ct i cea obiectiv, trit, a rzboiului.Student la filozofie, intelectual lucid, tefan triete n lumea crilor i nu se poate adapta lumii afacerilor, reprezentat de unchiul Tache, Nae Gheorghidiu i Tnase Lumnraru, cu care eroul nu are nici o legtur spiritual.Dialogulde la popot despre iubire provoac o reacie violent a eroului, care consider c "cei care se iubesc au dreptul de via i de moarte unul asupra celuilalt". Astfel, prinmemorie involuntar,se declaneaz amintirea propriei poveti de dragoste, pe care o consemneaz njurnalul defront:"Eram nsurat de doi ani i jumtate cu o coleg de la Universitate i bnuiam c m nal". Eroul este o natur reflexiv, care analizeaz n amnunt, cu luciditate strile interioare, cu o contiin unic,nsetat decertitudini i adevr.Prima experien de cunoatere,iubirea, e trit subsemnul incertitudinii,a unui zbucium permanent n cutarea absolutului. tefan primete pe neateptate o motenire de la unchiul su, Tache i, ca urmare, soia sa, Ela, se las n voia tentaiilor mondene, devenind din ce n ce mai preocupat de lux, petreceri i escapade, fapt ce intr n total contradicie cu idealul su de feminitate. Plimbarea la Odobeti ntr-un grup mai mare declaneazcriza degelozie,deincertitudine a iubirii,punnd sub semnul ndoielii fidelitatea Elei.Faptele,gesturile, privirile i cuvinteleElei sereflect n contiinaeroului(autenticitatea) care sufer la modul sublim drama iubirii. Mici incidente, gesturi fr importan, priviri schimbate de ea cu domnul G., flirtul nevinovat se hipertrofiau, se amplificau, cptnd dimensiuni catastrofale n contiina eroului: "era o suferin de nenchipuit". Principalamodalitate de caracterizarepentru a ilustra zbuciumul su interior esteintrospecia prin monolog interior.Fire pasional, puternic reflexiv, contient de chinul su luntric, tefan Gheorghidiu adun progresiv semne ale nelinitii, ale incertitudinii, ale ndoielilor sale interioare, pe care ledisec minuios.Atenia insistent acordat Elei de domnul G., avocat obscur dar brbat monden, sporete suspiciunile, personajul-narator, care,autoanalizndu-se,i observ pe cei doi cu luciditate, despicnd firul n patru: "Nevast-mea avea o voce uor emoionat".Incertitudinea iubirii devine n curnd "o tortur", nu mai putea citi "nici o carte", aa c tefan se desparte de soia sa, dei respinge ideea geloziei: "Nu, n-am fost nici o secund gelos, dei am suferit atta din cauza iubirii." Vzuse n Ela idealul su de iubire i de feminitate ctre care aspira cu toat fiina Iui i a crui prbuire i provoac ntreaga dram.Hipersensibil i orgolios, personajul i amplific suferina, ridicnd-o la proporii cosmice, ceea ce semnific nevoia eroului de absolut. Venit pe neateptate acas ntr-o noapte, dup o absen mai lung, incertitudinea lui se accentueaz i casa i pare "goal ca un mormnt, fr nevast-mea". Eroul triete n lumea ideilor pure, aspirnd la dragostea absolut, cutnd n permanen certitudini care s-i confirme profunzimea sentimentului de iubire, dar se simte obosit i hotrte s se despart definitiv de Ela, pe care o privete acum cu indiferena "cu care priveti un tablou" i creia i las o bun parte din averea Ia care ea inea, se pare, n mod deosebit: "i-am scris c-i las absolut tot ce e n cas, de Ia obiecte de pre la cri, de la lucruri personale la amintiri. Adic tot trecutul".A doua experien de via fundamental n planul cunoaterii existeniale este rzboiul, frontul, o experien trit direct, care constituie polul terminus al dramei intelectuale.Imaginea rzboiuluieste demitizat, nimic eroic, nimic nltor,rzboiul este tragic i absurd,nseamn noroi, ari, frig, foame, umezeal, pduchi, murdrie, diaree i mai ales fric, spaim, disperare, moarte. Faptele sunt expuse cupreciziacalendaristic a jurnalului de front, fiind nregistrate cu scrupulozitate de Gheorghidiu.Spiritul polemical personajului-narator evideniaz discuiile demagogice din Parlament, incontiena i cinismul politicienilor, falsul patriotism i iresponsabilitatea celor rspunztori de soarta rii. Capitolul "Ne-a acoperit pmntul lui Dumnezeu" dezvluie tragismul confruntrii cu moartea, eroul nsui privindu-se din exterior ca pe un obiect, avnd sentimentul c "e ca la nceputul lumii."Notaiilepersonajuluidespre rzboi sunt de omare autenticitate i luciditate,viaa oamenilor fiind la cheremul hazardului: "cdem cu sufletele rupte n genunchi". Ca un blestem, unul dintre soldai silabisete ntruna, obsesiv: "Ne-a acoperit pmntul lui Dumnezeu". Tragediile rzboiului sunt deun realism zguduitor:un osta a vzut cum un obuz a retezat capul lui A Mriei i el "fugea aa, fr cap.Unii critici literari consider c tefan Gheorghidiunu poate fi considerat un nvins,deoarece reuete s depeasc gelozia care amenina s-1 dezumanizeze. El se nal deasupra societii meschine, trind oexperien moral superioar,aceea a dramei omenirii, silit s ndure un rzboi tragic i absurd. Este, de altfel, singurul supravieuitor ntre toate personajele camilpetresciene.Ela este personajul feminin al romanului, simboliznd idealul de iubire ctre care aspir cu atta sete tefan Gheorghidiu. Femeia este construit numai prin ochii brbatului nsetat de absolutul iubirii, al crui crez nu fcea concesii sentimentului: "Cei care se iubesc au dreptul de via i de moarte unul asupra celuilalt."Iubirea lor se nscuse din orgoliullui tefan Gheorghidiu, ntruct Ela, era cea mai frumoas student de la litere. Trsturile fizice sunt puine, dar sugestive pentru frumuseea tinerei: "ochii mari, albatri, vii ca nite ntrebri de cletar". Averea motenit de soul ei d la iveal firea pragmatic a Elei, pasiunea ei pentru viaa monden, ceea ce-1 uimete pe tefan, care ar fi vrut-o "mereu feminin, deasupra discuiilor acestea vulgare".Trsturile moralereies, indirect, din referirile lui tefan, caredisec i analizeaz cu luciditate fiecare vorb,fiecare gest,dorind s aibcertitudinea iubiriiElei, care flirta evident cu domnul G.: "trgeam cu urechea, nervos, s prind crmpeie din convorbirile pe care nevast-mea le avea cu domnul elegant de alturi de ea". n plimbarea la Odobeti, Ela se comport ca o cochet, devenind din ce n ce mai superficial. Fidelitatea Elei este pus sub semnul ntrebrii, tefan observnd mimica i gesturile femeii care gust cu familiaritate din farfuria lui G., are o expresie dezndjduit atunci cnd acesta st de vorb cu alt femeie. ntre cei doi soi intervine o tensiune stnjenitoare care se amplific, Ela acceptnd s divoreze dei se consider nevinovat i jignit de bnuielile lui.tefan Gheorghidiu vede n Ela idealul de femeie, n care el poate gsi iubirea reciproc perfect. n susinerea acestei concepii sugestiv este i faptul c eli spune pe nume o singur dat,prilej cu care cititorul i afl numele femeii, n restul romanului o numete: "femeia mea", "nevast-mea", "fata asta", "ea" n contiina lui tefan Gheorghidiu, Ela se transform dintr-un ideal de femeie ntr-o femeie oarecare, semnnd cu oricare alta. El i druiete Elei casele de la Constana, bani, "absolut tot ce e n cas, de la obiecte de pre la cri... de la lucruri personale, la amintiri. Adictot trecutuF.Registrul stilistical romanului se caracterizeaz princlaritate, sobrietate, fraz scurt i nervoas, este analitic i intelectualizat.Stilul esteanticalofil,iar autorul consider c ntr-o oper literar relatarea subiectului trebuie s fie precis i concis, "ca ntr-un proces verbal".Originalitatea romanului e dat desubtilitatea analitic a propriei contiine,de declanarea prinmemorie involuntara dramei suferite din iubire, de identificarea deplin a timpului subiectiv cu cel obiectiv, de faptul c scriitorul este n acelai timppersonaj i narator. Principalele modalitile de analiz psihologic utilizate de CamilPetrescu n roman constituie tehnici specifice creaiilor literare psihologice, pe care le mbin, cu miestrie i talent:monologulinterior, dialogul, introspecia contiinei i a sufletului, retrospecia, autoanaliza i autointrospecia.care scot n eviden zbuciumul interior al personajului, cauzat de aspiraia spre absolut.n concepia lui George Clinescu, tefan Gheorghidiu este "un om cu un suflet clocotitor de idei i pasiuni, un om inteligent [...], plin de subtilitate, de ptrundere psihologic [...] i din acest monolog nervos se desprinde [...] o via sufleteasc [...], un soi de simfonie intelectual".

Exemple pentru proba orala -romanul subiectiv, modern- Camil Petrescu, Ultima noapte de ...Ilustreaz modalitile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman de tip subiectiv studiat.Eroul romanului Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi, de Camil Petrescu, triete dou realiti: realitatea timpului cronologic (frontul) i realitatea timpului psihologic. tefan Gheorghidiu este un personaj problematic; un intelectual-student la filozofie, cu preocupri teoretice, un tip orgolios, avid de cunoatere absolut att prin dragoste ct i prin experien direct, trit a rzboiului. Prima experien a cunoaterii, iubirea, trit sub semnul incertitudinii, e semnalat direct. Cstorit cu cea mai frumoas dintre colegele sale, n care crede a fi gsit idealul femeii iubite, tnrul cuplu cunoate o schimbare radical a existenei lor datorat unei moteniri neateptate lsate de un unchi bogat, Tache. Aspirnd la dragostea absolut, eroul dorete certitudinea absolut. Natura reflexiv, contient de chinul su luntric, tefan Ghiorghidiu adun, progresiv, semne ale nelinitii i ndoielilor sale interioare i le disec cu minuiozitate. Viaa lui tefan Gheorghidiu a devenit curnd o tortur, nu mai putea citi nici o carte, prsise universitatea. Plimbarea la Odobeti, ntr-un grup mai mare, declaneaz criza de gelozie i incertitudinea iubirii, pune sub semnul ndoielii fidelitatea femeii iubite. Compania domnului G., avocatul obscur, dar brbat modern, acord soiei sale, Ela, care cocheta, amplific suspiciunile lui tefan. Confesndu-se i analizndu-se, eroul respinge ca vulgar etichetarea ca gelos: Nu, n-am fost niciodat gelos, dei am suferit atta din cauza iubirii. Experiena rzboiului constituie pentru tefan Gheorghidiu o experien decisiv, un punct terminus al dramei intelectuale, o dram a personalitii. Gheorghidiu devine alt om n primele ceasuri de rzboi. Gelozia rmne undeva, departe, i lipsit de nsemntate. Jurnalul lui de front contureaz o personalitate complex, aflat n mprejurri inedite, confruntndu-se cu moartea, dar mai ales confruntat cu ea nsi. Rnit i spitalizat, se ntoarce n Bucureti. Acas, lng Ela, simea o nstrinare definitiv. Experiena frontului a fost decisiv. Drama iubirii lui este acum intrat definitiv n umbr. Prin cele dou ipostaze pe care le triete eroul, romanul Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi este un nentrerupt mar tot mai adnc n contiin.

Exemplifica trasaturile romanului modern, prin referire la o opera literara studiataEx. Ultima noapte de dragoste, inatia noapte de razboi-C. Petrescu -odata cu Camil Petrescu literature a ncetat s mai cread n iubire i a nceput s cread n autenticitate -proza lui C.P. rep. omul gnditor scormonindu-i propria-I contiin fa-n fa cu datele realitii care se refuz cunoaterii absolute -C.P. aduce n literatura rom. Intelectualul lucid care gndete i se frmnt ct luciditate atta dram -acest roman adduce n discuie monografii ale unor idei (iubirea i rzboiul), ncearcs fixeze intelectualul ntr-un cadru de existen obiectiv avnd o teribil sete de adevr dintr-o perspective lucid (1)C.P. vorbete despre sincronizarea lit. cu filosofia i psiho. -din psiho preia metoda analizei psihologice, de obs. a vieii interne, introspecia, retrospecia, psihanaliza, monodeismul; autorul decrie realitatea in ms. n care a cunoscut-o printr-o experien derect; filosofie- Kant, Hegel abordeaz relativismul (2)lit. este considerat o metod de cunoatere a sinelui nu putem cunoate dect ceea ce se rsfrnge n noi nine (3)ca metod de creaie adopt metoda proustian: studiaz devenirea psihic a eroului; romanul e o experien interioar; timpuleste subiectiv; apare memoria involuntar i introspecia; naraiunea se face la prez. pers. I (4)autenticitatea scrierii singura realitate pe care o pot povesti este realitatea contiinei mele o relitate trecut prin propria-I contiin; viaa e un motiv de reflecie, pers. sunt firi hipersensibile i hiperlucide; doar intelectulii pot tri ntr-o filosofie a ndoielii, nsetai de incertitudine (5)substsnialitatea, selectarea unor esene concrete ale vieii (6)fluxul memoriei (7)relativismul i pluriperspectivismul (8)anticalofilismul urmrete coninutul i adevrul nu forma textului, arta nu are nimic de a face cu calofilia, scri doar atunci cnd ai ceva de spus; scrisul este salvator -tema: zbuciumul ntre certitudine i incertitudine att pe plan intern (planul contiinei) ct i pe plan extern (rzboiul prez. n dimensiune tragic)

Mai mult:http://www.ebacalaureat.ro/c/4/67/77/0/Exemple-pentru-proba-orala--romanul-subiectiv--modern--Camil-Petrescu--Ultima-noapte-de----#ixzz3VCjk9S6H