Uitaţi-vă prin mine

Editura Brumar - 2007

de Daniela Şontică

Uitaţi-vă prin mine! Miroase a tămâiede la celălalt capăt al oaselor. Cohorte de microorganisme pe stetoscop,în pliurile cortinei, pe sternul îmblânzit.

Bumerangul privirii tale se întoarce în carnea

nedormită de săptămâni,se face una cu mine,mă împart în cuburi, uitaţi-vă prin mine, sunt mozaic transparent,astăzi dau spectacol caleidoscpic!

Lumea nu are culoarea sângelui dimineaţa?Vor veni, ocelii lor supraveghează ultima bucată de epidermă nearată.

Noaptea ne reuşesc toate minunile,înviem morţi pe săturate,dar în zori se răzvrătesc, pleacă în alte religii.

Cine renuţă la sex este o primăvară

Inima,deşi interzisă la masa aceasta,surpă în sine ascuţişurilarvele explodează în crisalide,sămânţa se lamentează (ei nu înţeleg de ce, doar îi oferă protecţie),dacă în noaptea asta se va cere sufletul ratezi zborul,cuibul e prea calddoctorul te învaţă de la microfontotul despre sex,totul este sex.

Cine renunţă la sex este o primăvară,zăpezile sunt tocite în rugăciuni de cârtiţă,nu de visele altora.

Ca să nu te uit îţi voi decupa umbra.

Olfactivă

Poemul unei răni,veşnice răni, banale, uitate, împuţite,plină de mâl,poemul acestaîn dimineţi cu parfum,să nu-ţi plesnească vreo arteră,vreo privire,

vreun pahar plin în barul cu fum lăptos,ieşind din atâtea guri deodată,cu dinţi cariaţi şi zâmbete expresive.

Au nasurile foarte fine,percep orice,dar dă-ţi cu parfum,nu-ţi vor detecta suferinţa,e dincolo de lumea lor.

Pentru născuţi şi nenăscuţi

Mi-am uitat miresele în vitrineînsă degeaba îmi fac griji,ele se învârt mereu fericite după soare.

N-au aflat că pruncii lor nenăscuţidepăşesc cortegiulşi intră în bisericăsă se roage pentru albul pierdut al mamelor.

Suntem campioni.

Nu mi-o luaţi în nume de rău:mie n-o să-mi vedeţi umerii goi în această promisiune.

Piatra-mamă

Mereu vom trăi această fugă,lăsând în urma noastrăsomnul viitoruluidesprins ca o petalădin piatra-mamă.Căutându-ne pentru a-şi potrivi ceasul după noi,arta suferinţei ne va imita bătăile inimii,aplaudându-ne destinulneştiind că numai saltul fără plasă ne mai ţine vii.

Dicţionar

Fără să ştie şi fără s-o recunoască,

te strigă el, cu speranţa secătuităpână în măduva îngerilor de rând,cu aşteptarea istovităpână la singurătatea ierbii într-un cavou.

El nu mai rosteşte cuvinte decât cu degetele pe tastatură,ascultă-l cu milă,arată-i câtă lumină a rămas afară,trimite-i o supernovă de binecuvântărişi tradu în limba lumii lui virtualecuvântul iubire!

În apărarea plânsului

Să vorbim n-ar fi de ajuns pentru toamna care abia ne cunoaşte.

Nu mai văd în retorica oglinzii decât ce i-am adus an de an îngereşte:viscere şi oaseradiografii cu greu fericite,rog întâlnirea de peste timpurisă ne fiejertfa de a nu desfiinţaaparatul lacrimal.

Armaghedon

Păsări cu penajul strivit de aşteptareiar în perimetrul A, nişte maşiniimposibil de controlat,locuitorii s-au plictisitcu identitatea la purtător,s-au blazat înainte de a cunoaştetoate chinurile, ei cunosc cu adevărat doar plăcerea,sunt închişi în carcase sofisticate,dau drumul la televizoare

şi privesc o lume care nu-i priveşte,au o bucurie indecisă,fac lucrurile doar cu o repetiţie prelungă,ei cred că e ceva trecător,însă plouă pe stâlpii universului în expansiune.

Rufe

Călcătorese peste cearşafuriprinse de cerşi zile când lacrimile lor de femei domesticecad în neştire peste oraş,când hibernarea cere un telefon care să te contrazică până în pânzele cu imprimeuri reprezentândbătrâne călcătorese.Strivesc de cerpoveşti cu oamenicare nu mai visează decât schimbarea stăpânilor.

Orbilor mei

Ei nu se opresc niciodată,abia dacă îşi întorc privirile,retina lor abia dacă mai ţine mintepropriul colţ de ochi.Ei nu sunt nefericiţi nici atunci când nu sunt fericiţi,ei privesc totdeauna înainte,timpul lor nu are nimic în comuncu cearcănele clipelor în care,invizibilă, de dincolo de cortină,eu aştept să se împiedice unul dintre ei,pentru ca, ajutându-l să se ridice, să mă poată vedea, în sfârşit,Iar eu să-l întreb:Suntem fraţi, nu-i aşa?

Femeile tale

Le-ai prins cu agrafe în râul tău,apeşi pe buton şi se nasc mai frumoase,din părul lor lung fac un paradis.

Femeile tale sunt cuminţi,nu ridică glasul mai sus de ochi,femeile tale sunt triste în imperfecţiunea de a nu fi pe deplin ale tale.De ce le-am face vreun rău?Doar un voodoo tandru le-ar arăta cât sunt de singure.

Cearcănul mi-a căzut cu zgomot pe caldarâm, trecătorii nu-l mai adaugă îl lista cu defecte,să privim,sub tocurile albe de gazelăse zbate senzual maktub.

Făceam şomoioage mici din sonata lunii

Am dormit uneori sub ferestrele tale,n-am înţeles niciodată de ce n-am reuşit să te visez,mă trezeam cu un ocean de nisip în ochiul drept,poate a fost o dungă de curent, îmi spuneam,întorcându-mă pe partea mai caldă a vântului.

Deşi auzeam sevele urcându-ţi din tălpi până în inimă,mă lăsai printre cerşetori să împart sentimente de unică folosinţă,făceam şomoioage mici din sonata luniişi le mâncam,nu mai eram aşa de singură pe dinăuntru.

Mă acomodez în ultima amputareca într-o îmbrăţişare cu mii de braţe.

Mic dejun auster

Treci cu şenila peste nervii meiînfloriţi de dimineaţăîn grădina cu porţile larg deschisecătre şerpii acestei dune de reci renunţări.

Ce plante carnivoremi-au crescut din măduvăşi tot mai crezi în frumuseţea mea!

Nimic mai lent

Fusese aşa de aproapedar s-a speriat,şi-a tras pe capcutia de carton impermeabilpe care scrisese: fragil,aici este cineva,a nu se lăsa la îndemâna iubitelor singure!Când te aşteptai mai puţin, scrisorile de la elo luau razna peste fluviişi se scufundau direct în inima lorde fecioare înseninând naufragiaţii.

Înghit cuvinte rostite de oameni fericiţi, poate învăţ şi eu ceva,citesc ce s-a mai scris despre aventura noastră,nimic nu curge mai repede decât viaţa între mine şi tine.

Numai la tine, prinţe

Caii amintirilor tale trec mai departe,îi aud scrijelind piatra cubică, norocul meu în bucăţi mici.

Te visez din ultimul tren,fiţi liniştită, doamnă,nu vă temeţi, domnule,sunt nişte bieţi caipe care îi va găsi într-o zi stăpânul lor.

La semnalul fericirii lumea coboară în gări, eu merg mai departespre un loc, o miniatură a solitudinii,şi unde să mă oprescdacă la tine, prinţe, nu se poate?Aveţi răbdare, le spun cailor,

dar ei prind să ronţăie însemne heraldice, (pe tatuajul ăsta oricum nu dădeau doi bani,era o scenă de viaţă şi de moarte),caii tăi vopsesc norii să vadă cum desfac copiii culorile cu râsul lorşi sângele meu cum ninge în soare,le dau baloane cu aer trecut prin plămânii tăi,vrei să fii mama noastră, vrei să fii?

Nimeni nu se pregăteşte pentru respirare ca tine În absenţa ta, grămezi de Cumulus se sparg şiroindu-şi umbrele peste triajul de gânduri tamponate, le spuneai geamuri dureroase, căzute cu vuiet în pavilionul fără ostatici.

Între două aritmii, mi-ai prins în ziua aceea franjuri insolubili, iar aşteptarea a învăţat ticul veşniciei.

Eşarfele de sub piele - nişte apropouri silabisite, totdeauna prea lungi pentru orice adio, prea subtile pentru o cateheză maritală,se destramă într-un carou solitar.

De-atunci, arunc sicriul în urma trenului şi mă mint şi mă bucur în ascuns: ultimul!

Aer

Îmbrăţişându-tee ora exactă a fluxului sangvin,sclipirea de diamanterăsplătind râvna alchimistului,îndoiala pereţilor de nisipnăruiţi o dată cu întrebarea degetelor, tăiş peste două clipe cu tine.

Cum te văd eu

Ar avea vreun senssă-ţi spun cum te văd?

Prelungirea durerii nu e decât o penumbră,dar e bine în ea,aşa era în copilărie,înainte de a fi ştiut că a mă îndrăgostieste singurul răspuns pentru fiecare mormâmt din viermele aurit.

Ar avea deci vreun rost să îţi spun cum te văd?

Privindu-te numai în mine,memoria trimite în depărtăricarnavalul de cranii.

Aici, doar eu şi dârele finepeste pavajul gradat Farenheit.

Ora de vizită

Nu-mi mai aud pulsul, ci numai sarea pe tâmplăun milion de călători în liftul salineicoborând direct în aortă.

Speranţa devenită brusc prea dulceeste biruinţa lor, îi văd aruncaţi pe un pat de spital,vecini cu păzitorii de serviciu,în halate transparenteşi dintr-o datămâinile sterilizate şi reci,apoi dimineaţa la ora de vizită.- Nu m-au crezut nici de data aceasta. Dar tu?

Reanimare

Mă trezesc pe un pat de spital, lângă mine este doctorul de gardăţinându-mi gândurile cât mai strâns,plâng de parcă

mi-au pus un program greşit,deschid ochii şi înţelegîn sfârşit că el nu mai vine.Respir,nu pot să le reproşez nimic,ei mă îngrijesc bine,iar pentru a mă salvami-au tăiat aripile.

Plante de leac

Ce trup ţi-a crescut,aş fi vrut să strigi uimit,ce lianăsticloasă!Şi ne porneam pe colindat grădinile de vară unde rulau filme despre o fericire mută.

Nu-i nimic,dar nu mă pot hotărîce destin de plantă să-mi aleg,aşa se întâmplă când ai prea mult apetit pentru botanică.

Ne pregătim de vacanţă

Tăiem dintr-un os,ajustăm mâna stângăşi prindem bineşurubul în dreptul occipitalului,numai bine s-a lipit şi unghia asta,iubito,ai ceva roşcat sub pleoapă,o picătură de sângepe bulevardul plânsului tău zilnic,la Hollywood ţi-ar plăcea?Nişte memorie în cutia verde, etanş,Dunărea se vinde în butelii potrivitecu buzunarele noastre,luăm şi noi una.

Şi mai ai o venă cavă înfundată,dar nu e aşa de grav,ne pregătim de vacanţă ca de moarte.

Poem pentru dvs

Îmi daţi voie, domnule, să mă îndrăgostesc de dvs,îmi daţi voie să vă conduc în inima meaşi să circulaţica Olteţul umflat de ploiprin cavele mele superioare?N-aţi vrea, domnule, să fiţi eroul meu, personajul-autor, ce mai! - Sherlock Holmes-ul meu -, decriptorul crimelor cu premeditare din cromozomii meialertaţi la maxim de când Sfinxulşi-a săpat vedere în găvanul de ciment istoric?N-aţi vrea să lăsăm deoparte orice prudenţă şi să dăm autografe cu acelaşi sânge?

Rugăciune nouă

Câini cu aura neagrăstau de veghe la gurile unui iad,mintea caută un alt răsărit,mă devorează teama că mâine mă voi trezi cu un clopot imens în gurăşi n-o să te mai strig

Răspândită în mii de zaruriîmi aştept noroculfără să tremur.

După despărţire, sete

În ritmul vişiniu de crin,şlefuită de minciuni,

te-a cuprins în braţe,te-a învăluit,te-a băut până la ultimul stroppână aţi devenit aceeaşi umbră - tu şi târfa-disperare.

Cuvânt de folos

Trebuie că era adevăratdacă, de atâta aşteptare,nici n-a văzut cum devenisemlinie ferată,şi tren, şi pasagerîn gara pentru totdeauna.

Bătrânul înţelesese că el nu mă iubeşte.

Călătorie

Urmează halta de luxprin venele retezate,trenul cu femei trase la sorţipluteşte până la peron.

De atâta bună cuviinţănorocul îţi surâdedincolo de uşa cuşetei,o umilire necesară pentru a supravieţui.

VisUn sărut în care să mă pierdca-ntr-un somn după o viaţă nedormită.

Lumânare

Peste corneefâşii lungi de toamnă,baionete care lasă în urmăsânge închegat,ploaia trece prin noi.

Sufletul n-are valoare ca impermeabil, recunoaştem ultima tăcere după gustul filiformde aprins la vecernie,de atâtea ori mi-a spuscă într-o viaţă ca aceasta nu s-ar putea îndrăgosti,încât nu-l mai trec nici la vii,nici la morţi.

Poliţistă

Vorbeam despre tine încet,nimic despre viaţă,copiii ieşeau de la evidenţa populaţieiîn şir indian

le curăţam polenul de pe nervuride invidie Nu mai zboară de multdar mă iartă,vorbim despre tine încetşi găsim împreunăun alibi perfectşi happy-end-uri în mii de variante.

Scrisoare

Aud că înveţi cum se cade în aşternuturi străine de nu - şi nu,n-am văzut niciodatăochi mai fără stăpân,ierburi înalte subţiind clopotul de har,lăsând în praf coji de nelinişte.Ai grijă de tine.

Ierbar

Culegea florica şi când ar fi răsăritchiar atunci

din pământmâinile iubiriişi le-ar fi smuls unghiile.Ar fi pus în rucsacîmpreună cu ele şi vindecarea.

Carne vie

Tăietorul în carne vie credea că lacrimile sunt făcute dintr-un sânge mai apos,inima se adapă în miezul deşertuluicu durere depigmentată, trece prin zid,ajunge în camera cu păpuşi şi pleacă la prima explozie de supernovă de circ.

El era tăietorul în carne vie.

Acum nimic nu-i mai iese la fel.Şi-a înmuiat palmele în noul meu parfum:ţi se potriveşte de minune, a zis.

Cade prin oase un ban găurit,câştigat la jocul din ultima seară,norocul meu până în măduvă.

Graffiti cu libertate

De când mă ştiuea îmi curge printre oase,elastică,imposibil de prins.

Tăioasă cum e,ea ucide numai în lipsă,în rest, fericire cât cuprinde.

Numele ei,un strigăt jupuit de viu, cald în gura ta.

Ea e voma de perleluminând cărarea pe care viicu bicicleta uneori în visul meuşi spui râzând

că nu intri cu bocancii.

Suavă şi strong,ea pluteşte în tunelul de spaimăîşi pune halatulca să vindece imprecis estuare de minereurice se preling din coada ochiului.

Maşina de jazz

Fluturele din ochii mei obosiţieste maşina de jazzcompus de mine mulatrăsub cerul unei veri atât de irlandezeîncât numai tu lipseaica să îmi dau seama că el,fluturele,nu este decât în privirea mea obosită,cu totul transformatăîntr-o maşină.

Cu tălpile goale

Ce lucruri ciudate, cuvintele!îmi fac semne disperate muţii,apărându-se de refluxul care ar lăsa în urmămari şi triste,ca nişte schelete de balenă, singurătăţile nerostite, înfriguraţii urmaşi vor păşi peste ele cu tălpile goale,minunându-se că în trecut au exitat nişte fiinţe atât de fragile încât abia li se puteau număra coastele,dar ce va fi cu adevărat, la asta nu se pricep muţiişi am plecat mai departe cu tălpile goale.

Marină

Învăţăm mereu arta fugii,inspirată de aerul devenit fiinţă rămuroasă,nu mai suport dâra lăsată

în nisip de rechinii laşi,nici porturile cu balene zburătoareori miresele din ultimul vis.

Sunt regina fără ţarăîn marele acvariu,gură de oxigen cât să rămână pentru o asfixiecu crini de mare,cât să ajungă pentru o viaţă trăitădin artă în artădin fugă în fugă,sunt regina respirând estetica durerii de a nu mai avea o viaţă - ca şi voi, supuşii mei,marinarii mei,regi cu ţara mereu dincolo.

Răscruce

Cercul mă visează un punctimplorându-mi triumfulpână la zbor,triunghiul îmi hrăneşte iluzia după ultima modă,insomnia,acest balaur cotrobăindu-mi arterele,doboară lejer orice record,linia mi-e tristădacă amurgul, dacă algebra,dacă noi.

Doar cubul docil şi fierbintemă trimite în viitorşi-mi spune să aleg un alt drum.

Căutare

Fluture aşteptat dimineaţa

să te prelingi peste pomeţiizidului cu graffiti,abia demolat pentru a reînviadeja demodat în cerşetoria cotidiană;secundă ce ascunzi

trandafirul cu sevele proaspăt ascuţite,numai bune pentruobiectivul respirând ştiri de azi pe mâine,unde am pierdut dimineţiile viitorului?

Alchimie

Locuitorii acestui oraşmerg tăcuţi printre zgomote,stresul lor zilnic nu sunt claxoanele,ci calul cu valtrap navajocăzut din cerla intersecţia cu sens giratoriu.

Aceşti oameni,dacă ar fi inspiraţi,ar cânta încetişor dimineaţaşi, siguri de privighetoare,ar transforma o parte din lume în fişiere mici,ar transla-o în dosare şi s-ar întoarce fericiţi în viaţă.

Preţ

Veghează tu focul din adânc,departe de zăpezile roşii, fii propriul vultur anacronic ce-şi prădează fără parole amintirile,iubirea celuilalt s-a stins acolo,în munţi,şi îţi trimite bezele de consolare. Dar ştii şi tu cum e,mai demult ai făcut la fel,când nu mai dădeai pe ea nici doi banise convertea în aurul amarşi se strângea în cerul gurii.Ai aflat târziucă numai ea poate trăi simplu,ca o fantomă fără suferinţă printre cei vii.Dar ştii pentru totdeauna că, fără iubire, lumea stă pe false picioare de siguranţă,şi că la primul cutremur

te poţi agăţa de tălpile ceruluica de singura salvare,strigându-I lui Dumnezeu că ai iubit.

Poveste din tren

Cât a plouat şi nu e Macondo!Lăsăm toate trenurile să treacăpe lângă noi,nu suntem decât un biet personal,să nu ratăm mântuirea - măcar dacă ar fi o obsesie.

Credea că numai ceea ce venea din mintea lui era adevăr,ici şi colo zbaterea unui macşi în cerul gurii gustul de şină,gondole fără O, sole mio, locuiam acelaşi tren imobilşi dicteul ratat,bietul prieten, de n-ar fi fost profeţiepoemul reanimării în care vedeam un pat de spitalcu insectarele depopulate.

Cât a plouat! Mă gândeam ca de la anul să cresc fazani,ca o lovitură în plexul snobismului,dar m-am hotărât, mersul pe jos e sănătos,şi ce aer bun e la romancierilor,adusu-mi-am aminte de zilele de demult şi am văzut: nu era cine să te iubească, nimeni, până la unul.

Trecem peste râuri umflate de ploi,ne salutăm cu eşarfele slinoase de lacrimi,vă îndemn să citiţi marele pescar, ne zicea de la amvon, vă îndemn,dar tânărul romantic nu va vedea moarteapână când nu-şi va scoate familia din sărăcie,coborând din tren va vinde aripi de moarte, a plouat atât de mult,că fluturii se prind în plasă

în timp ce el îşi face zborul din turnul paraşutiştilor.

La gura vulcanului mut

Arcuit în păcat,te vrei lămuritpână dincolo de caratele aurului,dar cine poate să spunăcât de greu curgefluidul galben printre bolovaniide sânge închegat?

Numai acela care a aflat drumulnu se mai întoarce.

Iniţiere

Urcăm pe zidul oraşului-fantomăarhivăm dorinţele moarte,şi ne asigurăm că ecoul lor nu se întoarce.

Cerşetorul vrea timp în monedă universală:eu visez fericirea superlong, fumabilă la ambele capete.

Urmează staţia amnezică,urcăm,ne rămân oasele în urmădar tragem de noi,suntem câini şi murim în fiinţa stăpânului la prima greşeală.

Carnaval cu mătuşă

Acolo,între palmieri, este un bărbattare ciudat:femei de nisip se scurg în elşchiopătând din călcâiul ultimei samba,vertijul nu le dă voie să-şi numere viaţa

decât din doi în doi,secundele fericite alunecă pe tăiş,trupurile lor bronzate se scrug în bărbatul-clepsidră,se tot surpă,sângerează în lista lui de messenger,sunt pe moarte,sunt singure,sunt acolo şi curg mai departe,în traducere liberăviaţa lui e un dans latino,dar şi un gospel acru la micul dejunla cină o târfă, trebuie ceva uşor.

Dar nu pentru asta te iubim noi,îi spune mătuşa preferată,doar ea ştie cât valorează când imploră palmele de piatră planând veşnicia peste metropolă.

Stampă

Ar mai trebui puţin argint,dar un prun japonezînflorit este destul,îmi inundă anticamera cu ventricule, suficient ca să te uit printre muritori.

O tuşă sentimentalăşi sistemul meu de creditaredevine vizibil, la ultimul consult mi-a repetat: nouă cu şase e puţin, prea de tot,o cafea tare dimineaţapoate rezolva totul.Totul.

Din amintirile unui şarpe boa

Ea plimba zilnic pantofii asortaţi la poşetă pe calea cea largă,se întuneca până

îi reuşeau toate numerele,după aceeaînchideau la non-stop(un obicei al locului)şi ea nu mai putea să-şi cumpere batiste,se ştergea cu rochia,îşi aranja puţin sufletulşi se făcea dimineaţă,dădea de mâncare la porumbeişi uita poarta deschisă,era singura bucurie care îi mai rămăsese.În rest, clienţii.

P ândă

M-am repezitspre albul ameninţătorcrezând că-l pot prindeîn declinul curăţeniei,aşteptam doar prielnica secundă –pasăre pendulând mica pradă în ghearele sale –dar nu! Zburase mult mai sus decât pleoapa.

Lecţia de anatomie

În aşteptarea cadavrelore o fugă viciată de dorinţa de a fi primul în laşitate,peste vena suavă neonul aruncă falduri la ţintă,v-aţi îndoit o clipă de ferăstrău,dragii mei? Este indispensabil pentru o miză aşa de mare cum sunteţi voi.Astăzi veţi lua prânzulcu ultimul vagabond.

Voi încă respiraţi,bucuraţi-vă de diferenţă!

Mărturisire

Nu mai găsesc nici o culoaresă mă disemineze în curcubeu,flutur eşarfele durerii, un rând din nesfârşitul scenariumă scrie pe biletul de ordine,mereu am ultimul număr,confesionalul mă striveştedar numai până intru.După aminvine începutulde fiecare dată tânăr,întotdeauna altul.

Picasso

Pleoapele ei se fac dintr-o datăpetale pentru ceaiul lui.

Hannibal

Ce înseamnă când visezică eşti o morgăîn care viermii au murit aşteptândelectrocardiogramapărinţilor?

Să-mi spună cinevade ce un puls tânăr aratăîntotdeauna ora exactă şi cum se face că tocmaiaceasta e muzica preferatăa celor care s-au îndrăgostitde personajul lungan, pistolarşi derbedeu?

Dar aici e chirurgul eminentcare dă la o parteatât de fin o felie de creierspre a face loc unei ultime bucăţi de viaţă,iar noi stăm ca proştii

cu gura lăsându-ne apă,lângă noi este el,

carene duce mai departe respirărilepovestind cât de frumoasă şi de căţea este viaţa.