Poezie Gabriel Matrana 2008 2009.

Poeme 2008-2009

Scriu...şi simt că-i tot ce mai pot face

Când n-ai puterea s-o arăţi prin fapte !

Prin vers, creezi o lume cum îţi place

Şi râzi şi plângi şi cânţi, nu doar în şoapte !

Autor

Gabriel Matrana

Grafica : Mădălina Andreea Resteman Muzica : Yiruma – River Flows In You

FALSA SPAIMĂ Mi-am pierdut vederea !!!Şi speriat , mă-ntreb Cum voi mai privi florile, Cerul, iarba, pădurile Munţii Şi zborul sublim al păsărilor, Spre înalt.... Întind mâinile în faţă, A neputinţă, Şi simt o atingere...rece... Sunt ferestrele, Aburite de căldura sufletului... Caut repede petale de flori Şi le şterg... Zăresc...ceva.... E o lumină, gri...e toamnă ? Dar n-are importanţă... VĂD !!! Iar anotimpul trist, Devine deodată, frumos.... Mă bucur să te revăd, Dragă Toamnă !!!

ÎNDEMN... La naiba ! Cred că m-am cam săturat Să-mi plâng de milă, în singurătate !Prin lume să păşesc umil, plecat Păstrând, faţă de amintiri, fidelitate ! Mi-e greu să uit, dar chiar urăsc cernitul Ce l-am purtat în suflet, an de an... Şi-acum ? Să stau şi să-mi aştept sfârşitul? Nu pot...iubesc...şi nu sunt puritan ! Simt sufletul cum clocoteşte-n mine Vibrând la orice semn al frumuseţii S-alerg, să dărui şi să cânt îmi vine S-alung din gânduri, brumele tristeţii ! Mă rog să mi se ierte nebunia Şi dorul ce mă-ndeamna către viaţă Sunt om şi nu trăiesc cât veşnicia M-am săturat să stau ascuns în ceaţă ! De-aceea am s-alung din gând tristeţea Din fericire am să-mi fac un scut, Voi fi de-a-pururi rudă cu tandreţea Iar oameni-i întâmpin c-un sărut !

1 2Autor Gabriel Matrana

Autor Gabriel Matrana

DORINŢA...

Te chem ades, iar vorbele-mi sunt şoapte Să poposesti şi-n ale mele gânduri Din zori şi până-n miez trecut de noapte În versuri eu te caut, printre rânduri ! Eşti vis, sau doar o simplă amăgire A unei minţi de dor înfierbântate? Orice ai fi, nu doar o plăsmuire Mi te doresc, pentru eternitate ! În fond, nu-ţi cer prea mult : eternitatea E doar segment în scara infinită A timpului, sfidând singurătatea Un dor aprins, ce arde-ntr-o clipită ! De-a lungul unei vieţi, ce microscopic Dureaz-aproape cât şi o scânteie, Dorinţa mea nu-i doar un vis utopic E visul ce un ciclu-ntreg încheie... Câmpuri de flori, speranţe împlinite, Un suflet bun, deschis uşor, de-o cheie, Şirag de stele-albastre, împletite E prea puţin ce-ţi dăruiesc, FEMEIE !!!

MEREU DISPUTE ... Crezi că voi fi statornic ? M-aş mira... Sunt nor, purtat de vânt către oriunde Văzut-ai nor, pe cer a se fixa Sau gând tăcut să nu se poat-ascunde ? Îmi ceri să-ţi fiu fidel, când sentimente Mă încolţesc ades, în orice clipă... Şi te doreşti pe tine,model, cu argumente?N-o faci prea des ? Şi nu cumva, în pripă ? Poţi vindeca a dragostei arsură Cu un balsam ce-a expirat de mult ? Mă mână iarăşi dor de aventură... Cuvintele mi-i greu să ţi le-ascult ! Aş vrea să fiu convins că-n a ta viaţă Ai fost integră, cum îmi ceri tu mie... Frumoasă eşti, deci soarta te răsfaţă Tu munţii îi ridici şi în câmpie ! Suntem făcuţi spre-a oferi iubirea Acelora ce nu au cunoscut-o ! Să-i învăţăm pe oameni fericirea Şi bucuria de a fi avut-o ! Şi nu cu noi se termină o lume... Unde e viaţ-apare şi scânteia Unei iubiri, adesea fără nume Ce-alătură bărbatul şi femeia....



ADEVĂRATA SINGURĂTATE Ades, ne-mpiedicam de umbra noastră Crezând că soarta ne e împotrivă... Privim urât spre bolta cea albastră Gândind că nu avem alternativă... Când realizăm că vina ne-aparţine Şi am călcat greşit, fără de voie, Nu plânsul şi tristeţea ne fac bine Cu noi să ne luptăm, de e nevoie ! Să spui că nu e timp, e o greşală Ce o comite-ades, majoritatea Căzând în starea crâncen-abisală Numită de noi toţi : singurătatea ! Prietenii îi căutăm cu teamă Pentru că nimeni nu e obligat Să îţi asculte-a vieţii anagramă Ce sufletul, prea des ţi-andoliat! Ades vorbim despre această stare Trăind-o inutil şi fără rost Doar una este însă disperare Când retrăieşti despre acei ce-au fost... Doar două sunt necazuri cruciale... Acelea ce rup punţi către trecut : Părinţii, ce-au luptat să-ţi faci o cale Şi fraţi, surori, pe care i-ai avut.

Când toate-aceste fire, legate de trecut Se rup încet, dar sigur, sfidându-ne durerea, E semnul că spre alte cărări, de început Iată, venit-a vremea, să ne-ndreptam privirea ! Abia atunci eşti singur şi-accepţi singurătatea Deşi ţi-e greu, o vreme, s-o spui...s-o recunoşti Cu-amar faci faţă lumii, mimând seninătatea sufletul ţi-e piatră şi în alt fel gândeşti! Târziu, după o vreme, apare constatarea Că nu poţi trăi singur, stingher şi izolat Păşeşti iar printre oameni, sperând că aşteptarea Şi chinul ce trăit-ai, acum s-a terminat...! Viaţa-şi urmează cursul, purtându-ne-nainte... Doar sufletul mai plânge uşor, din când în când, Şi ochii varsă lacrimi, de-aducere aminte Acelora ce fost-au şi-acum rămas-au gând !!! Şi-ncepi iar să simţi viaţa, cu tot ce-i aparţine Te bucuri când iubirea te-nvaluie din nou Să râzi şi să fii vesel, căci nu te poţi abţine Să nu-ţi contempli viaţă, amalgamat tablou !!!




REPETIŢIE Umbrele se deschid din nou, către cer Sub ele, trăim iarăşi al toamnei mister Ne ascundem în noi, iar şi iar, cu durere, Şi plângem încet, suferind în tăcere.... Sus fruntea ! Sunt vremuri ce trec peste noi An de an le-ngropam în suspine şi ploi Ne simţim izolaţi şi cam fără de rost Şi-n final, realizăm că suntem iar ce-am fost ! Anotimpul cernit, umezeală şi frig Cu un zâmbet le-alung şi spre lume iar strig Că utilă mai e şi o astfel de vreme Însă nu pentru-a plânge şi-a scânci mici blesteme Ci doar pentru ca ciclul să fie complet... Jocu-acest-al naturii, nu-i un dans desuet De milenii trăim, antrenaţi de o roată Ce prin timp ne conduce, ca pe-o mare-agitată Vom străbate din nou, lungi tristeţi autumnale Ce-s doar clipe, trăite-uneori, abisale... Vom uita iar de ele şi cât de curând, Primă vară va fi iar, în suflet şi-n gând...

NEGRU

Un gând mă macină adesCând grijile îmi dau târcoale :De ce e negrul, cel alesSă-mbrace stări accidentale ?

Şi orice fel de suferinţăChiar dacă este trecătoareTăciuni rămân în a ta fiinţăLăsând dureri sfâşietoare...

E negrul, cel ce te îmbracăÎn situaţii dificileŞi sobru, mască-ţi tragi opacăSă pari stăpân, sigur pe sine !

Eşti trist, când cel de lângă tinePăşeşte-n drum, spre nefiinţă !Ca un omagiu-adus, spre bine,Tot negru-ndeamna la căinţă !

Extremele sunt confirmate : Autoritate şi putere Sunt cel mai des predestinate Să lase-n urm-amar şi fiere... Dar fără negru, nu se poate ! Suntem făcuţi să il percepem Punct de pornire pentru toate Culorile, cand viaţa-ncepem !



ALB...

Alb, etern nepătatPuritate străbună...Ghiocei vestitoriRăsărind din zăpadaAruncată din nori...Crizanteme pe câmp,Nori de vată-n văzduh...Strai, crăiasă mireasă,Între fete, frumoasă...Alb, lucind sus pe boltă,Pe şirag, roi de stele...Tăvălite în puf,Albe, visele mele...Lăcrămioare de dorIzbucnind din iubire...Tigri, urşi, porumbeiApariţii divine...Păr cărunt, înţeleptRăsărit din credinţăFloare albă de crin,Suflet pur, de fiinţăEste albul simbolNepătat de dorinţăCe s-alege pe elSpre-a purta suferinţă ?Giulgiu alb ne îmbracăTârziu, în finalŞi spre alb, spre luminăGăsim drumul astral....

VIS...

Împletitura de cuvinteÎi e oricui la îndemână...Doar dorul nostru cel fierbinteSe stinge-n asfinţit de lună.Şi gânduri calde şi curateAdorm târziu, spre dimineaţăSunt triste doar şi ne-mpacateCă n-au putut să prindă viaţă...În jur priveşti, cu detaşareŞi cauţi ochi, ferestre-sufletSă îţi aducă alinareŞi dragoste, într-un răsuflet.Nu-ntotdeauna însă viaţaÎţi dăruieşte, când ţi-e seteIzvor ascuns, venind din ceaţaUnei îmbrăţişări discrete !Îţi cauţi loc atunci în gânduriAcolo liber eşti de toateIubiri se nasc din clipe tulburiUitate în singurătate !


EU...şi...NOI

Trec, dintr-un gând în altulTot eu, acelaşi care mă consider unicCând tânăr, mustind de viaţăUneori chiar, bătându-mi joc de ea...Alteori vârstnic, mai liniştit,Mai înţelept, dar mereu pregătitSă mă iau la trântă cu ea....Cu uimire-mi dau seamaCă nu m-am folosit,Că am abuzat chiar, de învelişulCare mi-a fost dăruit...Dar parcă mai contează ?Acum ?Tot eu râd de viaţă, la vremea mea...Şi-o plâng tot eu, când devine greaAcesta mi-e timpul şi pendulând prin el,Mă-ntreb, dac-atunci şi acumAş putea fi altfel...Sunt rari adolescenţi-nteleptiCe gândesc în avansPentru câte-un concept...Aş fi fost mai matur, păşind spre viitorRespectând planuri stricte,Uitând ce-nseamna....DOR ?Mi-e greu să cred vreodatăCă s-ar putea schimbaA vieţii rânduială,Şi-aşa....anapoda !

Şi totuşi eu, acelaşi, privind prin mii de ochiMă-ntreb de nu-i devremeCa printre-atâţia stropiDe lacrimi, ce inund-un obraz de durereSă nu privim spre ceruriStrigându-ne-n tăcereAmarul că ni-i viaţa un amalgam de soarteŞi că păşim devreme pe drumul către moarte ?Gândim la fel ca unul, cu-aceleaşi sentimenteNimic nu este simplu în marea roat-a vieţiiSă preţuim deci timpul...e tot ce putem faceŞi să iubim lumina, ce-aduce-n suflet pace !


MEREU !!!

Sunt de milenii pe aceste plaiuriŞi tot de-atâtea mii de ani visezSă nu mai rătăcesc a vieţii cercuriŞi să m-opresc, din drum, să mă aşez...

Acolo, unde pentru prima oarăChiar timpul se oprise parcă-n loc,Când ţi-am zărit privirea, căprioară,Ce-aprinse-n mine patimă, de foc...

Fugind în timp, căci anii nu te iartăAm revenit, dintr-un trecut, incertSub altă formă, dar cu-aceeaşi soartăSă te găsesc şi să-ţi răspund : prezent...

Să te-alint, când ţi-e greuSă te mângâi când doareŞi din sufletul meuSă-ţi dau zilnic, o floare...

Umeziţi, ochii tăi să-i sărutŞi un sprijin să-ţi fiu la durere...Pe-al meu umăr, s-aşezi chip tăcutSă te-ascult şi să fac tot ce-ai cere...

Iar când chipul culoare va prinde,Ochii tăi spre lumină arzândSă-ţi simt trupul ce braţe cuprindeSă visam amândoi, gând în gând...

Contopiţi, într-o dulce văpaieSă uităm tot ce-a fost în trecutNeclintiţi, singur corp prin şuvoaieSă păşim spre-nainte, tăcut...

Vom pieri, căci aşa este viaţaSă ne-ntoarcem ţărână, în lut !Şi nu plânge, ascultă-mi povată :Vom clădi tot ce-a fost la-nceput...

Etern ne naştem şi apoi murimCăci energii suntem, ce se păstrează...Pământul ne conservă tiparul şi-l trăimLa nesfârşit, continuu, in a iubirii oază.....


DURERE...

E-o lume straina, prin care pasimAdesea cu teama, caci nu regasimLumina, ce-anima un suflet frumos...In jur, totu-i negru, urat, tenebros...Speriate priviri ne-nsotesc, pas cu pasOameni par disperati...nu mai stau la taifasIn ce lume de chinuri si trista traim ?Ochi in ochi, iat-acum nu mai vrem sa privimSi de-n cale-ti apare, zambind, un om bunIl tratezi pur si simplu, ca pe un...nebun !Am ajuns disperati sa ne-ascundem in noiApasati doar de griji si de-aceleasi nevoi...Dor imi e de-un prieten cu zambet frumos...Sa admir bunatatea unui suflet duios...Ca si cum suficiente necazuri n-ar fiNe taram pe la medici, de parca ar stiLeac sa dea pentru trup,doborat de dureriIntr-o lume in care, doar cu sufletul speriSa lasi totul in urma, nu sa plangi un trecutCare-a fost cum a fost, dar visand inceputCu ideea ca urci spre mai bine, incetNu s-auzi zi de zi doar al lumii scancet...Tristi si straini pasim pe langa viata

Caci orbi suntem, cand mergem, turma-n ceataSi nimeni decat noi, nu e acum in stareSa ne arate-n jurCum zambeste o floare,Cum alearga in zbor fluturii catre soare,A vietii maretie,Noi ce suntem doar clipaSi-n care-ncet, ne pierdem,Ades, facand risipa.....



MI-AI LIPSIT...

Nu ştiu când a trecut atâta vremeŞi nu mai ştiu, dac-am fost viu sau mortTrezit mă simt acuma din blestemeŞi gânduri de speranţă-n suflet port...

Simt iar privirea ta cum mă-ncalzesteŞi mâna, când mângâi, tresare-uşorÎn inimă simt foc ce izbucneşteDin frunze, lemn uscat, aprins de dor...

Revin, încet-încet acum la viaţăŞi ochii spre lumină îi deschidNatura şi privirea-ţi mă răsfaţăDe mână ia-mă, fiindcă tu-mi eşti ghid !

Cuvântu-ţi mă răsfaţă, iar ochi-ţi râd, uşorÎn şoapte pui tandreţe şi sufletu-mi renaşteŞi simt în mine, iată, un nebunesc fiorCe mă indeamn-acuma să vreau a te cunoaşte...

Cu greu pun frâu dorinţei de-a te cuprinde-n braţeŞi râuri de cuvinte sa-ţi susur la urecheAtâtea am a-ţi spune şi-atât de-adevărateŞi fericit sunt, iată, că-mi eşti suflet-pereche....

Căci mi-ai lipsit...şi-n neguri acum de mult apuseNu vreau nici chiar în joacă, vreodată să revinSă dăm uitării totul, iar vorbele nespuseS-aducă fericirea, cu dor, sărut, suspin....

APATIE...

Nu ştiu ! Mi se întâmplă numai mie?Sau starea asta i-a cuprins pe toţi ?Mi-e greu doar în cuvinte a descrieLehamitea...căci suntem ca roboţi...

O oboseală stranie pătrunde, în gândŞi stavilă dorinţelor se puneIar orice foc se naşte, chiar plăpând,Se pierde-uşor, scânteie ce apune...

Să fie oare, apropierea ierniiCu burniţă şi brumă, promoroacă ?Să fie cei din jur, cameleoniiCe-ncet, încet, încep să nu ne placă ?

Om fi de vină noi ? Că subiecteNu mai găsim să ne mobilizeze ?Sătui suntem să tot găsim defecteŞi chipul doar plăcerea să mimeze....

Ne-avem pe noi, cu gândurile noastreŞi cui să le destăinui ? Cin'să ştie ?Ne-nchidem, măcinând trăiri nefasteDucându-le cu noi în veşnicie....


ŞI ÎNCĂ-I PREA PUŢIN...

Sunt multe de spus, când vorbim de iubire, Acest sentiment, ce-ntregeste o fire Se spune că omu-şi găseşte perechea ’Când simţuri ascunse-nceteaza cu veghea...

Mereu aşteptând, o scânteie s-apară Tresărind, chiar şi-atunci când un gând te-nfioara La-nceput, doar un schimb de privir, ce rebele Te atrage, magnet, propulsându-te-n stele

Univers ce încerci să-l descoperi, o taină Ca apoi să constaţi că turnată-i, ca haină Gesturi blânde, duioase, ochii mari plini de rouă Simţi căldură din jur, iar în suflet îţi plouă

Cu petale de crin, puritatea trăirii Şi simţi nou, un imbold, este calea iubirii Ce te-ndeamna să dai tot ce poţi şi se poate Spre-a trăi la extrem, clipele minunate

Ce doar muguri au fost şi-au plesnit blând, în soare... Simţi în suflet furtuni, căci iubirea mai doare Dar prea plinul e-atât de frumos şi sublim Încât norii pufoşi printre care plutim

Ni se par mult prea joşi şi-am fugi către stele Care ştiu să păstreze şi vise rebele Pentru noi, două inimi ce abia s-au văzut Şi-şi doresc să pornească pe-un drum neştiut...

Nu există nimic, ce-ar putea fi zăgaz La tot ce ni se-ntampla, fără pic de răgaz Zile, ani, fug de noi şi ne-o iau înainte... Să iubim cât putem , fiindcă timpul nu minte !



ALIN...

De cine fugi când şoaptele te cheamăSpre a-ţi goni din inimă tristeţea ?Deschide ochii mari, fără de teamăŞi poate-n alţii vei găsi blândeţea !

Te bucură, căci iată, altă viaţăTrăieşte, chiar puţin şi pentru tineTe mângâie cu-n gând şi te răsfaţăDorind din suflet să îţi fie bine !

Şi chiar de simţi adâncul deznădejdiiPrăpastie al cărei hău te-mbieExistă oameni înfruntând primejdiiDorind mereu alăturea să-ţi fie !

E drept că uneori, distanţa doareIar mângâierea nu este directăPrimeşte-o însă, ca pe-o alinareDe la un om ce viaţa îţi respectă !

Şi de te-ajută gândul de departeCe fericit-ar vrea ca să te ştie,Alungă-n vânt tristeţile deşarteZâmbeşte iar şi ieşi din ...apatie !

TE VOI IUBI ... VEŞNIC

Cuvânt însetat Nemărginirea... Durează doar atât : Cât ţine firea ! Iubirea, descrisă-n cuvânt Fără limbă, O ştim de milenii Când viaţa ne-o schimbă... Dar noi, tu şi eu Cei de-acum, suntem clipă În a infinitului Măreaţă risipă... Sentiment, el rămâne Deşi noi suntem praf Presărat printre stele Sau un biet...epitaf !



LABIRINT

Mă plimb...tăcut Prin labirintul vieţii Cărări şi drumuri des se întretaie Am mai trecut pe-aici... Simt, parcă focul Când inima-mi ardea cu vâlvătaie... Mă-nvart în loc Şi parcă-mi văd trecutul Împodobit cu pânze de păianjen Să râd ? Să plâng ? Să merg iar spre-nceputul Ce-mi pare-acum redus la o clipită Scânteie ce-a scăpat din foc căzând ? Mi-e sete Să cunosc altfel de oameni Mi-e dor Să-mi scald privirile în soare Mizez pe bunătate între oameni Şi dăinuirea ei, Parfum de floare... Păşesc tăcut Şi timpu-l simt hlamidă De amintiri, lăsate mult, în urmă Pe-un ţărm stingher De tristă Atlantidă Spălat de-a mării valuri Fără formă...

Orice va fi, mă mână dorul De-a pune capăt mersului haotic Şi-a regăsi tărâmul plin De semeni Ce şi-au făcut un crez din dăruire Şi-o ţintă Din a oferi iubire Acelora ce n-au ştiut vreodată Că singur nu poţi să răzbaţi Prin viaţă Şi să cunosc-a vieţii împlinire... În rest ? Doar drum deschis Spre-a şti... Şi-a nu cunoaşte Din nou, dezamăgire !



ÎNCURAJARE !

Dacă iarna ne alungă Bucuriile din gânduri Dacă ochii stau să plângă Şi tristeţea-i printre rânduri, Jur să nu mai ies din casă ! S-aprind foc, trosnind, de lemne Să îmbrac de vis, cămaşă Şi-un gând bun să mă îndemne A iubi, că doar iubirea Îţi da aripi către soare Şi-uiţi că vremea-i amăgirea De stări triste, trecătoare !

PLOUĂ!!!

Plouă mărunt, peste sufletul meu Iar ochi-mi încearcă iar griul... Tristeţi mă apasă şi gândul mi-e greu Şi parcă mă plânge pustiul.

Mi-s ochi-aburiţi de prea recele timp Grăbit să cuprindă natura Frumos şi urât e acest anotimp Când simti cum dispare căldura

E vreme de griji şi vrei linii să tragi După tot ce-ai făcut într-o vară Şi-atunci realizezi că nu toţi ce-ţi sunt dragi Te-au iubit sau simţit ca povară...

E timpul trecut, sau mai poţi aştepta Să-ndrepţi ce-ai greşit, fără vină Sau că unii din ei, te-ar putea accepta Lăsând totul ascuns de-o cortină ?

N-ai să ştii ce există-ntr-un suflet de om Cum nu ştii nici al tău ce ascunde Te simţi singur, străin, în câmpie un pom Şi iar teama în tine pătrunde...

Plouă-ncet şi mărunt, peste-ntregul pământ Şi-amorţit simţi iubirea cum piere Nu mai ai nici căldură, nici foc în cuvânt Plângi tăcut, iar în jur e durere....



DE TOAMNĂ...

Tristeţi şi gânduri ne cuprind Şi inima-nfioara Căci vine toamna ! Ca şi când Ar fi întâia oară ...

Şi nori-s grei şi-apăsători Mustind acum a ploaie Doar fulgerele-adeseori Fac cerul vâlvătaie...

Se-ascunde ziua mai rapid Iar noaptea-şi face jocul Muşcând din soarele torid, Ce nu-şi mai află locul !

Copacii plâng după ce-a fost Şi-aşteaptă promoroacă Iar tot ce-i viu, caut-adăpost Prin ceaţa cea opacă...

Doar noi, cu sufletu-ntristat Gândim aşa-ntr-o doară, Că inc-un an s-a dus...păcat ! Ni-i dor de primăvară !

DRUMEŢ PRIN EXISTENŢE...

Rătăcitor şi de ne-oprit Voi fi în suflete scânteia Ce ţine-n inimi, foc mocnit Iubirii, ce-o numim femeia !

Şi printre pleoape, blând privind Voi scrie-acorduri de baladă Ce-n suflet dorurile-aprind Şi nasc pasiunile-n cascadă...

De voi putea, spre-a alina In scris s-alung durerea Voi face-o iar, când inima Şi gândul mi-o vor cere !

Nimic nu este mai plăcut Zâmbind să vezi femeia, De orice vârstă sau trecut Ea vieţii este cheia !

Sunt mulţi ca mine, ce-şi doresc Să nu ştiţi ce e chinul Când printre voi călătoresc Sprea-a vă schimba destinul...

Într-un târziu, când n-oi mai fi S-aduc prin dor, descântec Voi fi convins şi voi veţi şti Că dragostea-i un cântec !


REVOLTA !!!

Nimic nu mai şochează acum Decât prostia De-a crede-n promisiune Şi-n norii grei de fum Cu care-aleşii noştri Zâmbindu-şi din bărbie Nu una, ci mai multe,Că-s mai “grasuni” acum, Ne duc cu vorbăria Pe-un anecdotic drum ! Când le auzi discursul Şi-i vezi, “foind” în pene Cum luptă pentru omul Sărac şi în izmene, Îţi vine să-ţi iei câmpii Şi-n gând, Le zici de mamă Când vezi sulemenitii Sau de-orişicare poamă Cum sar precum cocoşii Poporul să-l adape La râuri largi de miere ! Dar toţi dau în hârtoape ! Ţi-e silă şi ruşine Că-n douăzeci de ani Şi-au râs de orişicine

Şi ne-au tocat de bani Vândut-au şi pământul Pe care mai trăim... Ca să îţi sapi mormântul Plătim de ne spetim...

Şi nu-ţi mai arde, Doamne Să mori sau să trăieşti Când vezi în juru-ţi foame Şi chinuri omeneşti ! La ce să ne conducă O gloată de-mbuibati ? Când ţara e pe ducă Iar noi trăim uitaţi... Şi mai sperăm la bine ? Să credem vorba lor ?

Nu ! Pentru că-n suspine Doar noi suntem popor !!!

O cuşcă, nu prea mare Doar pâine şi cu apa Ţinuţi cu ochii-n soare Şi ploi, cât să înceapă A se gândi, aleşii Că nu suntem otreapă Cu care să îşi şteargă Pantofi de milioane Atunci când ţin discursuri Gândind doar la...ciolane !!!



FANTEZII DE TOAMNĂ

Zgribulite, gâze mici Stau ascunse pe sub frunze Şi pândite-s de-un arici Cu privirile flămânde... Mica lume a pădurii A ieşit din amorţeală Ce-o dădea visul căldurii S-a dus vară...hoinăreală... Fiecare se agită Căutând a face stocuri Pentru iarna, ce grăbită Încă-n munţi îşi află locuri ! Cei mai grei, fiind cu stare, Şi nevrând a strânge hrană, Nu trăiesc doar din gustare, Ci se-ngrasa-n a lor blană... Carduri lungi, de-naripate Pregătite sunt de zbor, Către locuri mai uscate Să migreze lin, uşor... Doar copacii, cu-a lor ramuri Părăsite-ncet, de frunze, Au rămas ca nişte arcuri Spre văzduh, cerându-i pânze... Şi vor fi...de promoroacă Ce grăbită stă s-apară Anunţând parcă, în joacă Iarna ce din nori coboară !!!

TRISTEŢE...

Stau singur si trist, Urmarind picuri mari, Cristalini De ploaie. Ce cad, strecurandu-mi In suflet Dorinta ireversibilei intorceri In neant.....


DE DRAGOSTE...

Asemeni unui vis frumos, Născut în miez de noapte Te simt ades cum mă-nconjori Cu-a gândurilor şoapte... Iar inima mi-o simt bătând, Mai caldă, mai vioaie Căci pentr-un suflet însetat, Tu eşti un strop de ploaie !

Mă bucur mult când îmi zâmbeşti, Căci nu sunt mulţi în stare Lumină vieţii să îi dea... Sunt umbre trecătoare... Iar zi de zi, doar cu-n cuvânt, Îmi dărui fericirea Pe care nu credeam nicicând C-o voi trăi : iubirea !

Şi de vreodat-am să greşesc, Nepretuindu-ţi darul, Voi face tot ce-i omenesc Să îţi alung amarul ! Cununi de stele-oi împleti, Ca fruntea să-ţi acopăr Şi-oi căuta, din zi în zi mereu, Să te descopăr !

De voi pleca, într-un final, Departe printre stele Păstrează-n inimă un semn, Al gândurilor mele : Etern trăim, cât mai contam Un suflet să-l aline Şi amintiri suntem apoi, Rostite-ntre suspine !


ROUA DIMINEŢII...

Mă trezesc în fiecare dimineaţă Din vis...şi privesc, ca prin ceaţă Curios, cum altfel se poate ? Să aflu ce-i nou, despre toate...

Cuprind cu privirile cerul Dorind să-i descopăr misterul Albastrului viu, fără pată Şi norii frumoşi, ca de vată...

Nimic nou, şi-alerg spre pădure Purtând în nări, miros de mure Şi zmeură, ce ursul iubeşte Când orice tufiş scotoceşte...

Izvorul e-acolo de-aseară Şi-n stropi limpezi, timpul măsoară ! Aşteaptă-nsetatele ciute Ce vin ades, să îl sărute...

Iar muntele ? Culme în soare Lansează spre toţi o chemare : Veniţi, pentru voi sunt de veacuri Priviţi-mi şi salba de lacuri

Şi falnicii brazi, ce-ncununaA mea cuşmă eternă, străbună, Poienele largi, unde fluturi Se joac-alergând printre brusturi !

Sunt toate, la fel ca şi ieri Bătute de blânde-adieri Stropite uşor, după ploaie Ce bunul pământ îl înmoaie...

Tăcut, în poiana cea nouă, Îmi umplu căuşul de rouă Şi ochii mi-i spăl ca de ceaţă : Mă simt revenind iar, la viaţă !!!


RECUNOAŞTE !!!

Te-mbratisez, iubire, cu aripi de mătase Şi gândul ţi-l acopăr cu flori multicolore Sclipiri îţi pun în păru-ţi, de stele luminoase Şi-n ochi, îţi pun lumina, ca toţi să te admire !

Nu vreau sa văd tristeţea cum chipul îţi cuprinde Şi norii de furtună s-umbrească a ta frunte, Nici lacrima iubirii, nu vreau a se ascunde În sufletu-ţi în care miracole stau multe...

Făcută eşti anume, să bucuri astă viaţă A celora ce-n taină viseaz-un ideal... Căci, nu e perfecţiunea, ce-o cautam prin ceată Când nimerim adesea, peste un vis, banal ?

Cine se joacă-n glumă, cu-a noastre sentimente Când dragostea s-arată sub mii şi mii de chipuri? De-ales, alegi odată, în astfel de momente Dar totul va rămâne aşa cum îţi închipui ?

De ce nu pune lacăt şi nu închide-un suflet Odată ce perechea, pe viaţă, ai găsit ? Iar dragostea rămâne-al sirenelor blând cântec Pe care-l ia doar moartea ? Nu e un joc cinstit ! Probabil, alte timpuri, vor cântări iubirea Şi altfel de tipare vieţii vor găsi... Căci nu poţi opri vântul...şi-aceasta ne e firea : Dragostea şi frumosul, pe veci a împleti !

A nu se intelege iubirea ca povara Si visul de odata, un simplu asfintit ! Cred insa ca un suflet, nu va putea sa moara De nu va recunoaste deschis, cat a iubit !!!


FĂRĂ ÎNTOARCERE ?

Ne prăbuşim în propriul nostru eu... Fiinta noastră-i plină de păcate Pe zi ce trece ne e tot mai greu Să rămânem fiinţe ne-ntinate !

În fiecare zi, păşim mai jos Pe scara vieţii, uitând omenia Ce altădată, definea duios, Un suflet înfrăţit cu armonia !

Măruntele probleme personale, Le-amplificăm, făcând chiar tragedie Şi-n jur, vedem doar grijile banale Ce pe-alţii îi marchează pe vecie !

Indiferenţi, ne strecurăm prin lume Căci viaţa noastră e pe primul plan ! Durerea, chinul, moartea sunt doar nume Ce nu ne afectează, momentan !

Aceleaşi atitudini...la oricare... Se manifestă încă-ncet, dar clar Iar ce vedem, nu mai e întâmplare Şi totu-ţi lasă-n suflet, un sentiment amar !

Indiferenţă, ură, laşitatea Încet dar sigur, iau în stăpânire Fiinţa noastră, crudă-i realitatea Şi-o târâie-n abis de amăgire !

Ce-i rău învinge-adesea în locul bunătăţii Iubirea se transformă în joc de satisfacţii Puterea-şi face locul, în dauna dreptăţii Iar viaţa ? O morbidă arenă de distracţii !

Mai e-n puterea noastră să facem o schimbare? Să punem bunătatea şi dragostea-n prim plan ? Mi-e greu... si cred că n-avem răspuns la întrebare Iar tot ce-a creat omul, a fost o muncă-n van !


PĂDUREA

Ce poate fi mai minunat Decât să rătăceşti, în linişte Prin pădurea, în care, Picior de om n-a călcat ? Să-ţi rezemi obrazul De pietrele muntelui Spălat de furtuni, Şi-n nări să simţi Miros de răşini Ce brazii emană, stăpâni ? Şi-n genunchi, s-aduni în palme Roua ce-n zori s-a lăsat Pregătită, parcă anume, să spele Obrazul, de lacrimi pătat... Şi întins, să încerci Să străbaţi cu privirea Desişul pădurii, De ani buni creat... Sălbatică-mpletire De arbori minunaţi, Ce umbrele-au creat Pentru fiinţele mii Ce-şi duc traiul ascuns, De nimic tulburat !

Cum să nu poţi iubi Ce natura- creat Şi ades, să-ţi doreşti, Doar să stai să priveşti Jocul viu de culori Şi insecte şi flori Şi-alte zeci de fiinţe Plăcute şi vii ! Dar de preţ, De viaţă lăsat Să încânte privirea Şi s-aducă aminte De un suflet, odată, Liniştit şi curat !



AMINTIRI DESPRE...

Incet, în liniştea nopţii Purtat pe aripi de visare, Simt iarăşi cum lacrima sorţii Îmi picură-n suflet, uitare...

La ceasul târziu, de-amintire, Revăd tulburat, cu-ochii minţii Mulţime de vise-n neştire, Ce le-au trăit vii şi părinţii...

Şi gândurile mai jos coboară Spre-ai noştri străbuni, de departe, Şi simt un fior de-odinioară Născând o trăire aparte !

Căci forţa şi pofta de viaţă Le simt ca venind de departe, Iar dragostea, e adaptată Mereu, fiind aceeaşi, aparte...

Nimic nu se schimbă în oameni Decât poate ura şi teama Ce unii-o arată la semeni, Chiar dându-şi pe faţă, arama !

Iubirea ? De-a pururi rămâne Nici ura n-o face să piară Căci ea împleteşte destine În suflet, născând primăvară !

ŞI AZI...ŞI MÂINE...MEREU...

Nici salcia plecată către apă Nici vijelia care stă să-nceapa Nici munţii nemişcaţi de mii de ani Sau vântul, şuierând printre castani

Nu vor putea să mă învingă, iată Şi să-mi transforme viaţa aşezată Într-un coşmar, cu gândul la plecare La tot ce las în urmă, iubire şi uitare !

Chiar dacă templul vieţii, în care stau vremelnic Ar cere reparaţii, spre-a nu ajunge-agonic Mi-e sufletul o faclă ce străluceşte-n noapte Iar semne de iubire, răzbat din orice fapte.

Nu las nimic în urmă, v-ancepe totul iară De la-nceput şi sigur, că gândul mă-nfioara ! Dar nu mi-e greu ! Ce soartă va fi dată să vie Orice va fi, voi trece râzând, prin veşnicie !

De-aceea, nu de lacrimi şi chin avem nevoie Căci un sfârşit de viaţă, alt început marchează Şi calmi să ne retragem, zâmbind, de bunăvoie Căci viaţă va fi veşnic! Nimic n-o-ngenuncheaza !



DEZAMĂGIREA EI !!!

Nu mă-ntreba nimic în seara asta... Aici nu sunt acuma pentru tine Nimic nu merge - ziua e nefastă Singură sunt şi vreau să stau cu mine !

E curios cum, dup-atâta vreme În care, ca şi unul ne-am simţit Mă simt golită...nervi-s la extreme, Când ştiu ce-am suferit, când te-am iubit !

Nu-mi pare rău...căci viaţa te învaţă Să iei ce-i bun, ce-i rău să dai la spate Şi chiar atunci, când te mai pierzi în ceaţă, Apare, cine, drumul să-ţi arate !

O fi mai bun ? O fi ca tine iară ? Nu ştiu...m-arunc în gol, ca într-o apa Dar simt că vreau viaţă, vreau să doară Decât să plâng, cum sufletu-mi se sapă !

Mai bine să trăiesc dureri, o mie Decât să stau ascunsă-n gând cu tine Nimic nu e în viaţă veşnicie Sunt liberă...nimic nu mă reţine !

ICOANA...

În fiecare zi, Când ochii deschizi către soare, Uimit te privesc Şi-mi spun că se naşte o floare... Când leneş te-ntinzi, După somn odihnit de o noapte Felină te simt Mârâind blând, de-alint, printre şoapte !

Şi ochii tăi mari, Două tăuri adânci de prin munte, Spre mine privesc Şi îi simt liniştiţi, ştiind multe... Nu cred că dorim Neapărat să vorbim în cuvinte Doar rosu-n obraji... Caci surâsul deschis, nu mă minte ! Şi sufletu-ţi cald Îl simt blând şi docil între palme, La fel cum şi tu Îl simţi tandru pe-al meu, vise calme... Aş vrea să te iau Şi tăcuţi să fugim dintre oameni Căci simt cum că tu, Cu nici unul din ei nu te-asameni! Icoană să-mi fii Şi-orice dor ai în gând, să-mplineasca, O inimă, sincer trăind Dragoste să-ţi dăruiască !


MEREU, DRAGOSTE...

Simţi aerul vibrând în jurul tău ? Şi inima cum bate cu putere ? Trăieşti senzaţii stranii - nu de rău - Iar sufletu-ţi doreşte mângâiere ?

Poţi fi convinsă că-i o boală gravă Ce nu răspunde la...medicamente În sânge ţi-a pătruns ca o otravă Şi predispusă eşti la accidente !

Cea mai periculoasă, e...cedarea Să te abandonezi, docil, fără-ntrebari Şi să constaţi apoi că înşelarea Este tardivă...nu-i loc de-alinări !

Sau promisiuni...ce stau pe buze-o mie! Rostite la ureche...dulce şoapte Şi care-ţi dăruiesc stele, doar ţie, Urmând apoi să rătăceşti în noapte !

Deschide ochii mari...pe cei ai minţii Şi nu risca să cazi răpusă iară Acestei boli, ce până şi-alchimiştii S-au străduit s-o facă să nu doară !

E dragostea un semn de întrebare ? E o durere fără de sfârşit ? Sau e o blândă, dulce aşteptare A celui drag, pe care l-ai dorit ?

Dar nu uita ! De s-o-ntampla, vreodată O dragoste să nu împărtăşeşti Să nu-ţi baţi joc, căci vei fi vinovată, Şi-aceeaşi experient-ai să trăieşti !!!


ILUZII !!!

Haideţi să ne jucăm puţin cu viaţa Şi să vedem de ce avem nevoie Pentru-a simţi că n-atârnăm de-o aţă Ce când n-aştepţi, se rupe, fără voie !

E nefiresc când simţi că împlinirea Din suflet, ce o cauţi, de decenii Se pierde, rămânând doar amintirea A ceea ce am fost ! Ce ciudăţenii !!!

Ne naştem într-un corp, pe care-ades Nu-l preţuim, sau râdem când durerea Din el, ne-atenţionează, mai ales Când tânăr fiind, mai bună e tăcerea...

Nimic nu mi se-ntampla ! De ce mie ? Gândeşti atunci şi-n luptă eşti cu viaţa La maxim tot : petreci, iubeşti...să fie, Te simţi plutind, căci soarta te răsfaţă !

După un timp, când rând pe rând, prieteni Şi cei ce te-au iubit, trec în uitare, Rămâi în jur, cu cei ce te asemeni Trăind, din suferinţa şi visare !!!

Găseşti adesea, însă şi suflete-pereche Ce dragoste şi gânduri doresc să-mpartaseasca Cu-aceeaşi energie, nepieritoare, veche, Visând un suflet sincer, cu-al lor să se unească.

Şi-adesea, prin cuvinte, prietenii se leagă Şi inimi clocotinde, aevea se-ntalnesc Ajung, străini de-o viaţă, prin vers să se-nteleaga Şi sentimente-ascunse, ca flăcări izbucnesc...

Matură ni-i gândirea, iar inima tânjeşte Spre-a tinereţii stare, de animal de pradă Când patima te arde şi dragostea topeşte... Şi brusc, tresari din vise, căci trupul nu-i iar mladă !

Să cerem tinereţii puţină cumpătare ? Sau să-nfranam plăcerea de-a nu trăi extrem ? Opreşte-un şoim din drumul ce-l poartă către soare Sau muguri să-nfloreasca ! Ar fi un crunt blestem !

Ar trebui natura mai darnică să fie Şi două trupuri, iată, s-avem, ca şi costume Uzură pentru unul, până-nvatam a scrie În joacă, ce e bine şi rău din astă lume !

Iar celălalt, maturi fiind, căliţi de viaţa dură Să-l folosim cu blândă-nteleapta cumpătare Sprea retrăi iubirea, în consistenţa-i pură Şi-a ne simţi-mplinirea, topiţi de dor şi soare...

Fără-ndoiala însă, visăm în aşteptare Căci nu e dat naturii, minuni prea des să facă ! Doar gândul nostru liber, aflat în căutare Iluzii fără număr, de-a trăi mult, provoacă !!!


UNEORI, MIZERABILA VIAŢĂ...

Apar şi momente, când sila de toate Te-apasă mai greu ca o piatră de moară Te simţi inutil, sufletul nu mai poate Să ducă de unul , atâta povară...

Nimic nu te poate clinti din durere Şi carnea pe ţine s-o sfâşii, ai vrea... Cu ochii deschişi, lung priveşti în tăcere Nimic nu-ţi doreşti şi nu poţi agrea...

La ce mai trăieşti ? Şi-ntrebarea, fireşte Ţi-o pui, fiindcă greul abia a-nceput... Eşti tu, plin de viaţă, ce p-altii uimeste ? Sau doar amintirea ce-a fost şi-a trecut ?

Te-ntrebi despre cheful şi pofta de viaţă Pe care cândva nu visai să le ai... Mai bine stăteau toate-ascunse în ceată Ţi-era altfel viaţa şi nu deranjai....

Când ştii că problemele au rezolvare Iar vorba “nu pot” nu există în gând Şi eşti conştient, c-ai în minte chemare De-a face mult bine, din suflet cedând ?

E greu când chiar ţie e dat să se-ntample Să nu reuşeşti să rezolvi ce-ai propus Şi nimeni din jur, golul nu-l poate umple Ba, parc-un cuţit inima ţi-a străpuns,

Îţi vine să sfarami tot ce te-nconjoara Al vieţii prezent îl urăşti, ne-ncetat Ţi-e silă de toate şi lacrimi coboară De-ajungi să te-ntrebi dacă porţi un păcat !

Va trece ! O ştiu şi-mi doresc să-nceteze Durerea ce azi nemilos m-a lucrat Doar vorbele grele, uitate dar, treze Vor sta însă-n suflet, în colţ, izolat !

Şi mâine va fi altă zi...alte planuri... Cu gândul deschis voi uita ce a fost Un plan a apus ? Vor fi iar răsărituri ! Trăiesc ! Deci nici lacrimile, nu-şi mai au rost !


HAINELE VREMII...

Mă îmbăt de culoarea naturii ! E singura care nu face mofturi În privinţa modei ! Are doar patru veşminte Pe care le poartă mereu, Fără ca cineva Să comenteze că S-a demodat ! Şi ea ştie... Pentru că hainele ei Sunt vârstele noastre...

Primăvara, e inmugurirea... E naşterea verdelui nou Către viaţă. Culorile se bat între ele : Care să fie primele... E copilăria şi adolescenta Care aleargă, Aproape inconştient Spre vară, spre verdele crud Care inundă ! Nebunii, planuri, Puhoi de sentimente năvălesc Fără să întrebe dacă Sunt bine primite... E anotimpul definirii şi Suntem , încă, verzi...

Nici nu sesizăm Când, încet, Ruginiul Ne îmbracă în haina Înţelepciunii... Dar nu ne oprim aici Ne întoarcem privirea şi gândul Către verdele lăsat în urmă : Cu răspunsuri, dacă sunt întrebări, Cu sfaturi, dacă sunt cerute. De regulă, nu se întâmplă !

Şi, dezamăgiţi Privim în oglinda timpului Văzând deja, cum primii fulgi De nea, ne îmbracă trupurile Ostenite de trecerea rapidă A anotimpurilor... Ninge peste noi şi redevenim Copii... Care însă, pleacă Să înveţe iar Cum se trăieşte frumos, Din primăvara altei vieţi !!!

Dar nu uităm ca, În fiecare an Chiar ninşi la tâmple, Să trăim, până plecăm, Bucuria anotimpurilor !



PLÂNGE MOLDOVA !!!

De veacuri, popor oropsit, Ce-nfrunt-ale vermii talazuri Aici s-au născut şi-au trăit Cei dârji, ce din trup fac zagazuri...

Cam toate le-au mers pe alături... Din vremuri cernite de timp !Luptând şi-au păstrat acareturi Ţinând piept la orice-anotimp !

Săraci, izolaţi de o soartă Ce lâng-un colos i-a zvârlit, Mereu au fost prilej de ceartă Si nimenea nu i-a dorit !

Pământul mănos dintre ape, Pe nimeni n-a interesat Si nimeni nu-i vrea mai aproape Pe-aceşti oameni buni şi-i păcat...

Trec ani, înfruntând vitregia Când arşiţa, când puhoiul de ploi Aceasta ni-i Doamne, orgia : Să uite o ţara de noi !!!

IERBAR !

Doar atât am ajuns O floare presată-ntr-o carte Amintire, uitată ascuns Despre vremi de departe...

Şi crezi că sunt singurul Rămas între file Ce-a găsit adevărul Din iubiri prea facile ?

Iubirea orbeşte, când nu te aştepţi Şi sclav îi devii, fără sorţi de scăpare Iar când peste timp ca din drog te destepţi Suferind, disperat, îţi doreşti doar uitare !

Dar problema e alta : când eşti vindecat Şi doreşti să trăieşti, fără nici o povară Te întrebi : cui să spui ? Şi atunci, supărat Îţi doreşti să iubesti iarăşi...ca prima oară...

Începi, iar, cu speranţă în jur să priveşti Căutând să descoperi iubirea... Până ce, dup-un timp, iarăşi ai să sfârşeşti În ierbar...fiindc-aşa ne e firea...



UNDE ???

Unde poţi regăsi liniştea sufletească ? Unde să mai aştepţi ca un vis să se nască ? Haos deplin străjuieşte în lume... El este în toţi şi nu poartă un nume...

Căutăm de milenii izvorul curat Ce-ar putea să ne spele de-al nostru păcat Ce folos că atunci când în lume ieşim În aceleaşi dureri şi coşmaruri trăim ?

Ne lipseşte puterea de-a dori pentru noi Nu averi sau palate, dar nici trai în gunoi Mulţumiţi ne-am simţi dacă sinceri am fi Despre plâns şi dureri dacă nu am mai şti

Nu-i posibil...De ce ? Fiindc-aşa ne e scris De când ochii spre viaţă uimiţi am deschis Să putem să privim şi spre cerul sublim Dar şi-n colbul ţărânii din care venim...

SUFERINŢA...

Cu ce-ai păcătuit de stai închisă În gânduri, nedorind să-ţi trăieşti viaţa ? Şi cum de simt că-n suflet eşti decisă Să laşi în juru-ţi să plutească ceaţa ?

Nu pot să cred că nu ai fost, odată Un arc al fericirii, peste vreme Că mii săgeţi din ochi ca de iscoadă Lansai în inimi, pe-atunci, dulci blesteme ?

Şi ce furori făceai, când "sexul tare" Se-nghesuia să-ţi facă complimente Iar tu, regina nopţii, din petale, Le aruncai priviri condescendente ?

Mă faci să cred că flacăra iubirii A nimerit într-un ţinut de gheaţă... Din ce sperai, doar umbra amintirii Rămas-a-ntiparita pe-a ta faţă ?

Ridica-te...iubirea n-are moarte Şi vreau să-ţi dovedesc că ea trăieşte Creând în noi, un simţământ aparte Pe care legea firi-l dăruieşte ! Priveşte-mă, cu ochii tăi, ca stele Strălucitori, de-o nouă regăsire Ghid îţi voi fi în gândurile mele Şi vei cunoaşte iarăşi, împlinire !!!


RĂBDARE...

Frumos când gandu-mbratiseaza A florii formă şi splendoare Şi dragostea rămâne trează Când simte-a inimii chemare...

Răspunsul aşteptat, când vine Te simţi născut a doua oară Şi chiar de vrei a te abtine Simţi trupul cum se înfioară !

E minunat când, în jur totul Se-mbrăca-n armonii celeste Şi te simţi viu în adăpostul Ce inima ţi-o încălzeşte !

O adiere de o clipă, O şoaptă tainică, fireşte Atât doreşti să fii în gândul Fiinţei care te iubeşte... Şi orişicât ai vrea vreodată Să dăruieşti, gândeşte bine ! Nu sufoca, căci vei rămâne De unul singur, doar cu tine...

Şi nici nu cere dăruire... Ea va veni, dar nu forţată Pentru c-apoi întreaga viaţă, Fiinţa îţi va fi marcată ! Tandreţe, iată, e cuvântul Pe care sufletul o cere Altfel rămâi cu sentimentul Singurătăţii efemere.......


NU FIŢI INDIFERENŢI !

Va iubesc, oameni, Cu toată fiinţa mea Chinuită de-amar şi durere... Deşi uneori, cu greu, recunosc, Nu-mi face plăcere... Păşind printre voi Retrăiesc sentimente, o mie Ce la drum vă conduc Combinate haotic Într-o stranie Sinistr-alchimie ! Ştiu ! Şi nu vă grăbiţi Încercând să-mi vorbiţi Despre-a vieţii balanţă... Despre ură şi dor, Bucurie şi chin Dragoste sau suspin, Satisfacţii, erori Plânsete, alinări Toate sunt pe pământ Explicate-n cuvânt ! Le simţim ne-ncetat Prea puţin, sau prea-plin Tot ce-i suflet curat Poartă şi-un mic păcat Nu scăpam de destin... Nimeni nu e divin !

Toate însă ar fi Mai uşor de trecut Dacă nu ne-am feri Şi-mpreun-am simţi Că durerea e mult mai uşor De trăit Dac-aproape, de-un altul, Tu eşti însoţit... Doar s-arăţi apropiere, Să rosteşti un cuvânt Şi să mângâi o fiinţă pierdută, C-un gând !!!

Vă sună a vis ? Ne-mplinit, de ne-atins ?

Cât de mult mi-aş dori Să dispară absurditatea De-a fi izolaţi... Doar noi şi...singurătatea !!! Fiţi dechisi, asemeni florilor... Căutaţi prieteni Aşa cum corola lor Caută lumina... Nu fiţi indiferenţi Şi alegeţi Frumuseţea culorilor !!!



AŞ VREA!

Nu plouă suficient pe-acest pământ Să-l spele de urgii şi de păcate Nimic sub soare nu mai este sfânt Iar îngerii dispar pe înserate...

Ne-aşteaptă viitor plutind în ceată Nesigură-i lumina ce-o să vină După o noapte, când spre dimineaţă Privim cu ochii mari spre-o zi senină..

Şi cine-i vinovat de toate astea ? Trăim vremuri de foc, de pustiire... Când dezbinaţi, vedem absurditatea Ce domină din plin, întreaga fire...

Ne străduim să punem temelie Unei situaţii ce se vrea mai bună Să îndreptăm aceast-anomalie Pe care am creat-o împreună...

Cu sufletul deschis, fără minciună Să ne privim în ochi, făr-amăgire Şi să păşim spre ziuă, împreună Înconjuraţi de dor şi de-mplinire !!!

DOVADA !!!

Vrei poveşti şi jurăminte, Vrei doar jocuri de cuvinte? Declaraţii de iubire, Vorbe dulci, de amăgire ?

De milenii se tot poartă, Ornând viu, a noastră soartă Vin, se duc, apar, dispar... Viaţa e ca un bazar....

Astăzi zbori, plutind în vis Cazi apoi într-un abis... Vorbele sunt de prisos Spre-a descrie ce-i frumos...

Vorbe-fluturi zboară-n jur... Dar nimic n-are contur... Fiindc-aici e "nostimada"... La iubire, vrem...dovada !!!


IMAGINAŢIE !!!

Priveşte, e soare Şi-i cald ca-n infern Acelaşi pe care, unii Etern Pământ îl numesc Într-o vorba străbună Şi nu-ntamplator Peisajul aduce cu-o Lume nebună... Nimic nu diferă... Tristeţe şi lacrimi Se văd şi aici Poate mai multe Patimi... Şi suflete şterse Ce-apar...ca năluci Rătăcind pe aiurea, Printre forme ciudate Ce par nişte...cruci ! E sumbră priveliştea Ce-n ochi se arată... Dureri, pe un fond De lumină... E-o lume ciudată ! Plutim mai departe

Răzbate-o lumină Ciudată...de jos...De verde...de crud, Dar atât de frumos Şi-n centru Sunt fiinţe ...ciudat... Numai două Ce-aduc izbitor, Cu doi stropi mari de.. Rouă !

Minunat contopite, Şi-apoi se despart Aducând cu un joc Curios...de hazard... M-apropii... Se mişcă şi fiinţele-mi par Antrenate-ntr-un joc Ce arata ilar... Nu tresar când mă văd Şi nu par că se tem... Ba mai mult... Totu-n jur, brusc, Se-mbrăca-n culori Sugerând zone-ntinse De câmpuri cu flori...

Mă-nvaluie O ciudată dorinta De-a vorbi De-a simţi Despre dragoste, om Şi de felul de-a fi.... Nu speram să descopăr Ca şi cum ar fi vis Universul uitat şi numit Paradis !!!



VISE.....

Ţi s-antamplat vreodată să priveşti Imaginând că eşti pe-un vârf de munte În jur, cu ochii mari, ca să găseşti Un altul, ce e-n stare să te-nfrunte ?

Sau să atingi singurătatea-n zbor A şoimului, ce nu cunoaşte lege Să cazi şi să loveşti fulgerător Plăpânda pradă, care nu-ntelege ?

Să te strecori, felin, printre tufişuri Pândind, flămând, la viitoarea hrană ? Nu-ţi va scăpa, că n-are ascunzişuri Ca să se piardă-n junglă africană...

Sau ai cercat a fi izvorul rece Ce scaldă-n spume gleznele iubitei Când la izvor, după ce setea-i trece S-ar şi scălda, dar nu dă frâu ispitei ?

Sunt multe vise încă ne-mplinite... Ce sfâşie un suflet ce doreşte Să mai trăiască clipe infinite Până ce-această lume, părăseşte !!!

CÂT TIMP...NOI DOI ???

Se simte-n aer o ameninţare ? Ştiam că mă iubeşti fără condiţii De ce să-mi pun iar semne de-ntrebare ? Tresar...ca-n faţa unor noi suplicii...

Pedepse noi m-aşteaptă lângă tine Nu spun c-ar fi de netrecut, fireşte.. Dar decât Luna, nu ar fi mai bine Să-ţi dau al nopţii cer, care sclipeşte ?

Şi ştii prea bine, nu-i o noutate Că nu există dragoste "pe veci" Ci doar o noapte de singurătate Prin care de-unul singur ai să treci...

Deci, sfatul meu : nu cere de la viaţă Mai mult decât ea singură-ţi oferă... Căci rişti să rămâi pururea în ceaţă Dorindu-ţi o iubire.... efemeră !!!



LACRIMA…

Sorb lacrima Ce pe-obraz tremurând Se prelinge... Mi-e sufletul greu Şi încet te implor : Nu mai plânge ! Ochi trişti Mă apasă pe gânduri Degeaba încerc Să-mi găsesc liniştea Printre rânduri... Eşti tristă Şi simt apăsarea Ce sufletul Ţi-l chinuieşte... Şi-n şoaptă mă rog Celui Bun : Linişte dăruieşte !!! Să văd iarăşi Soare răsfrânt În privirea ta dragă Sunt eu Şi încerc Gând în gând Sufletul Să-ţi înţeleagă !!!

EFEMERIDE...

Mă pierd Uitându-mă în jur... În imensitatea apelor Care spală Şi macină mereu, ţărmul. În înălţimea ameţitoare A piscurilor, De unde lumea Apare, aşa cum e : Mică ! În praful de stele Presărat de infinit Şi pe bolta noastră Cerească... Suntem nisip stelar Viu Care se caută Sperând într-un vis Cu castele... Pe care timpul, doar Le poate construi, Sau dărâma, După bunul său plac... El e singurul nostru Stăpân... În faţa lui, Suntem Efemeride...


Ziua zboară şi ea Cu viteza...luminii ! O clipă, apuc să zăresc feţe Nedefinite în iureşul Problemelor... Sau chiar Şi atunci când, Pe-o bancă-ntr-un parc, Am impresia că stau cu mine... Nu mai reuşesc să mă găsesc, Parcă am fi în două planuri, Diferite...

Chiar mi-e dor să mai stau De vorbă cu mine ! Să-mi spun ce mă frământă, Să-mi arăt nedumeririle Despre mine, lume şi...timp ! Şi mă trezesc că e seară... Iar ! Dacă nici cu mine nu mă pot întâlni, Cum să-mi fac timp Pentru prieteni ? Şi sunt mulţi...iar fiecare Ar merita ore, nu clipe De atenţie...

FULGERĂTOR !!!

Nu ştiu de unde atata plictiseală Sau saturaţie, sau.... Nimic nu se mai leagă ! Zilele trec prea repede Iar noaptea, dacă n-ar fi Întreruptă de vise, Şi alea reci, lipsite de culoare, Aş spune că Durează, o secundă... Închizi ochii şi-i redeschizi Spre lumină...iar şi iar... Altădată Aşteptam noaptea Populată cu fantasme, Cu senzaţii de lume ireală Dar excepţional de Dureroasă... Pluteam, dureros de real, Mângâiam la fel, Iubeam, dureros de frumos ! Mă scufundam În adâncul verde al apelor Din care Ţâşneam spre albastrul infinit, Presărat de stele... Muream, câte puţin Şi renasteam într-un cerc Al vieţii...continuu...

Poate mulţi mă condamnă, Poate mă cred superficial... Cât aş vrea să-i fac Să-nteleaga Că am fost şi voi rămâne Doar un licăr de lumină Ce străbate Fulgerător, Timpul !!! ......


Autor Gabriel MatranaTIMP...

Ascult timpul Ce-mi spune, neelegant Ca are alte probleme... E prea ocupat sa "treaca"... Asta-i e menirea E in permanenta, pe fuga As vrea sa vorbim Sa ii spun c-as dori Sa-l consult, cu privire La viata... In general... Sa-l rog sa nu se mai grabeasca Pentru ca, in definitiv, Mai incet sau mai repede Tot trece... Iar pentru el, Cel fara de sfarsit Nici nu s-ar simti Ca nu mai alearga... Ca merge la pas... Mi-as dori sa-l pot opri, Nu sa-l dau inapoi...

Desi crampeie frumoase Am trait, fiecare... Sa-l opresc Si sa-i pun o-ntrebare : Nu ti-e greu Sa alergi, singur Spre "VA FI" ??? De ce oare ?

CLIPA

Clipele cad

Fara contenire

In clepsidra vietii...

Nu pot sa le numar

Si plang !

Fiecare mi-e draga

Chiar daca

Vreodata, una

Nu mi-a placut...

E totusi parte din mine

Si nu se mai intoarce...

Niciodata !


OAMENI...

Trăim... Se poate spune şi-aşa... Într-o junglă a sentimentelor Suntem, anatomic, la fel... Sau aproape Ne privim cu aceiaşi ochi, Cu sentimente diferite Dar în adânc Suntem unul pentru celălalt Doar o... Pradă ! De când ne naştem şi Până ne părăsim învelişul Ne luptăm... Să creştem, să învăţam Să iubim Să-i înlăturăm pe cei slabi Să-i păcălim pe cei naivi Să cucerim şi să urâm Când pierdem.... Să invidiem Să cerşim, da, sănătate Şi noroc, doar atunci Când, fără popas Viaţa ne-aduce-n impas... Mulţumim şi uităm Pe un alt drum plecăm Până când, înfrânţi şi plecaţi Ne cerem iertare...

În mulţimea de oameni Pe pământ aruncaţi Câţi ai lăsat, Divine Şi dezinteresaţi ??? Îi numeri pe degete Şi rar dai de ei... Din focul ce-i viaţă-s Doar simple scântei... Dispar neştiuţi, parcă n-ar exista Şi-apar într-un alt foc Discret, undeva.... Şi cum să descoperi În micul genom CE transformă un suflet Din fiară, În OM ? Să dai de la tine Să nu-ţi pară rău Să uiţi de invidia că nu eşti iubit Sau că altul a luat Tot ce tu ai dorit ? S-aştepţi să-ţi zâmbească norocul ? E greu.... Căci viaţa-i prea scurtă Şi-aşa e mereu.....



ETERNA IUBIRE...

E minunat cand vorbele se leaga In arabescuri pline de cuvinte Din ganduri sentimentele se-ncheaga, Nascand iubiri de patima fierbinte !

E un miracol cum ne uita trupul Un gand ce pan'aprinsa manuieste Si nici prea mult nu mai conteaza chipul, Cand dragostea in suflet navaleste...

Uitam trecut, uitam in graba totul, Ce-au fost candva aducere aminte Ne cufundam rapid in absolutul Trairilor de-acum, catre-nainte !

Nu mai conteaza ce a fost odata Ce dragoste, ce chinuri sau placere... Poveste veche si de mult uitata... Se simte-n aer, alta adiere !

Conteaza c-ai iubit ? Conteaza timpul ? Nimic nu pune stavila dorintei Suntem pe veci legati de anotimpul Iubirilor si nu al suferintei !!!

UNDE GREŞIM ?

Toti mergem din gresală în gresală Uitând că viitorul e-nainte... Trecutul să-l privim doar cu sfială, Păstrând în el, aducerile-aminte...

Când clipele de cumpănă s-adună Iar sufletul se-nbraca-n promoroacă Să nu privim la norii de furtună Si să gândim că totul e o joacă !

Sunt cumpene între trăiri aprinse Când inima cunoaste-amărăciune Si lacrimile ochilor sunt stinse Lăsând pustiu în gânduri să s-adune !

E greu să nu privesti măcar odată Trecutul ce iubirea ti-a adus Când vocea-ti era soaptă-nmiresmata Iar dorul tău, de mângâieri sedus...

Ridica-ti dară, ochii din tărâna Si nu privi-napoi, spre ce a fost Nu din trecut se-aprinde iar lumina A fost frumos, dar nu-si mai are rost...

Cu fiecare foc care se stinge Din flacăra frumoasă a iubirii Un altul mai puternic se prelinge În suflet...fiindcă asta-i legea firii...



AMAR...

Amar e gândul nerostit Ţinut în tainiţa de suflet Legat cu lanţuri, neclintit Arar sloboade câte-un scâncet

E viu, aprins, mustind de dor Şi de dorinţe necuprinse, Tresarea-arar, de un fior Dar şoaptele-i sunt stinse...

Ar vrea să zboare către cer, Dorinti să-ţi împlinească Să-ţi daruiasc-al său mister, Nimic să nu-l oprească...

Dar zbaterea este-n zadar Căci, ţintuit de soartă Trăieşte-al vieţii chin, amar Iubirea-i este moartă....

Tăcut, în tainiţa de suflet Priveşte-n jur, cătând să vadă De nu găseşte leac de urlet Şi de durere să-l sloboadă !

Nu cere mult, ci doar fărâmă Din bobul gingaş de iubire Ce zidurile-n jur dărâma Şi clipe nasc, de nemurire...

LASĂ-MĂ...

Lasă-mă…Şi fugi te rog, departe Nu merit ce doreşti să îmi oferi Un zid de piatră iată, ne desparte Şi-mi este greu să-ţi dau, ce azi îmi ceri…

Vrei mângâieri, vrei să mă simţi aproape Şi nu accepţi nimic să-ţi stea în cale Ai alerga la mine printre ape Şi m-ai lega, cu vorbe ancestrale…

În păr mi-ai pune ramuri de măslin Că să mă-mpaci, să îmi reneg chiar soarta Iubirea ta nu este-amar pelin Dar pentru mine, alta e consoarta…

E prea grăbită să mă ia în pază… De-aceea-ţi zic : departe fugi de mine Deşi în gând, doresc să îmi fii oază Drept scurt popas, până ce moartea vine…

Vei şti că te-am iubit, fără măsură Când n-oi mai fi ca să ţi-o spun deschis Mi-e sufletul închis în grea armură Cu care plec, plângând, spre lumi de vis…

Şi nu mai plânge…gandu-mi te-nconjoara Şi lângă tine el va fi mereu.. O adiere ce te înfioară O stea, când vei simţi că-ţi este greu….



DILEMA....

Te joci târziu cu vorbele, în noapte Iar gândurile-ţi fug înspre pustiu Mai bine-ascultă ce îţi spun în şoapte, În dragoste nimic nu e târziu...

Şi-apoi, îmi tot vorbeşti destul de moarte Şi uiţi că suflet eşti înaripat... O fi stăpână ea pe alte soarte Să n-o chemăm...e chip înnegurat...

Avem în noi destule clipe care N-am apucat să le trăim din plin... De-aceea-mi pun un semn de întrebare : Mai bine moartea, sau un trai divin ???

CERE-MI...

Plângi...şi lacrimile tale scriu Cu dâre de foc într-un suflet pustiu Iar din lacrimi cazande, flori roşii apar Sunt fierbinţi şi au gust de coşmar...

Te privesc tulburat şi încerc să-nţeleg După ce de pe-obraz o lacrimă-ţi culeg, Cum să pot îndrepta tot ce ai suferit Şi să fac să zambeasc-al tău chip, împietrit ?

Am răbdare şi-aştept până trece-al tău chin Căci e greu prin cuvinte, suferinţe s-alini Şi apoi după lungi şi tacute-aşteptări Te voi lua blând de mână şi-om pleca înspre zări,

Departe de tot ce dureri ţi-au adus De tot ce-ai gândit, dar timidă n-ai spus Şi poate încet, cu răbdare vei şti Că orice-mi vei cere, îţi voi dărui...

De-ar fi, chiar şi viaţa, de-i vrea să mi-o ceri Şi-ar fi prea puţin pentru ceea ce speri... Să nu îţi mai văd, nici în negrul meu gând Tristeţe...şi lacrimi din ochi-ţi căzând !



EVAZIUNE...

M-am hotărât, nu mai declar nimic Din ce-ar putea iubirea să-mi rănească Voi renunţa la tonul academic Şi-mi voi ascunde dragostea firească...

La ce-mi slujeşte să spun că plăcerea Ce-o simt adesea când îi mângâi părul Sau când privind-o doar, simt cum tăcerea Din ochii ei revarsă adevărul ?

Doar gandu-i suficient să o-nfasoare În voal de flori, lucind multicolore Îmbrăţişări fierbinţi din fir de soare Ce le trăiesc în nesfârşite ore...

Sau mersul ei plăcut, ce-aduce boare De apă şi păduri amestecate Şi ochii, două stele lucitoare Ce îţi promit doar clipe fermecate ?...

Nu, categoric, hotărârea-i luată Orice declar, va fi pe loc taxat... Prefer să nu se afle niciodată Şi să-mi duc traiul calm şi relaxat....

LEGĂMÂNT DE IUBIRE...

Da-mi mana, s-alergam nebuni Prin ploaia deasa ce se cerne Din norii negri de furtuni Ce noaptea-n jur ne-asterne...

Nu-ti fie teama, fiindca-n doi Infasurati in voal de stele Vom da tot timpul inapoi Si clipe vom trai, rebele...

Iar ochii tai... faclii de dor Iliminand aprins, in noapte, La piept te strang, tainic fior Si „te iubesc” rostesc, in soapte...

Vei fi de-a pururi al meu gand Cu tine-nfrunt chiar omenirea Si simt c-alaturi, orisicand Putem invinge nemurirea...

Mi-esti draga ! Ce-ar mai fi de spus ? Nimic nu poate sa dezlege Ce ne-am jurat, intr-un apus... .......e mai presus de lege !



INTREB POEŢII

Ii intreb ades Pe cel ce-a ales Gandul si cuvintul Ce-mpletira cantul Ca sa imi aline Doruri cristaline...

Cum de reusesti Suflet sa privesti Prin ce joc al vietii Cantec frumusetii Naste a ta pana Fara de prihana ?

Fara osebire Far'asemuire Scrii cuvant de dor Susur de izvor Ce din lungi tristeti Face dimineti !

Bucurii depline Coruri de suspine Impletesc in versuri Maiestrite sensuri Despre fericire Om si daruire !!!

E ZIUA....

E ora marilor sperante E clipa-ntoarcerii in noi Oriunde-am fi,in zi de Paste Uitam si chinuri si nevoi...

Traim intens,clipa de clipa Cu bucuria in priviri Nu facem din urari risipa ! E vremea marii Mantuiri !

Priviti : lumina se revarsa Si toate infloresc in jur Nu mai exista cale-ntoarsa Cand FIUL ni se-arata pur.

Sa luam atunci aminte, dara Si sa-nvatam, cat nu-i tarziu : Lumina-n noi nu vine iara Daca s-asterne in pustiu !


SPERANŢA... Viata-ntraga este un semn de intrebare Pana punct devine-atunci cand omul moare Daruit cu toate esti si chiar sincer speri Sa nu gusti din cupa plina de dureri !

E zadarnic visul, fiindca prin durere Aparem pe lume, far-a noastra vrere Smulgem bucurie chiar de la-nceput Si rasfata zilnic, chiar de n-am cerut...

Curiosi prin viata trecem intreband Plini de bucurie, uneori plangand Fara de oprire mergem pe un drum Ce-i batut adesea, alteori e fum...

Prea adesea insa far-a cere sfat Nu primim povete, ne-am emancipat N-ascultam de nimeni, cine e ca noi ? Doar pana ne zbatem in chin si nevoi...

Dulce e povata de la inceput, Dar tardiv regretul : ce as fi facut ? Timpul insa este dur judecator “Daca”, nu exista, ar fi prea usor...

Zeci de-alternative, palide dorinte Ti-au trecut prin fata ochilor, cuminte Prea tarziu e insa timpul sa-l convingi Ai pierdut momentul, nu mai poti sa-nvingi

Orice realizare, tot ce ti-ai dorit Nu sunt suficiente, nu esti implinit Ai fi vrut mai multe sa infaptuiesti Sa simti multumirea ca deplin traiesti...

Nu-i timp de regrete, asta ti-a fost soarta Poate ca vreodata ai s-o schimbi cu alta Vezi deci ca, speranta, nu-i inca pierduta Cand te-asteapt-o viata, poate, mai placuta....


IUBIREA CARE ARDE...

Nu te-ai gandit, niciodata, femeie Ca dragostea nu-i decat dulce scanteie Nu stii ca un foc nu se stinge cu ploaie Si-ai frant o iubire, cu-a ta valvataie ?

Cel ars, doar un flutur, acum este scrum Din dragostea ta a ramas numai fum De-aduceri aminte si tainic regret Doar cuvinte-mpletite-ntr-un vers, de poet...

E lectia trista, si-i bine sa-nveti Iubirea-i descrisa un joc, de poeti... Scanteie sa fii, ca iubirea-i scanteia Ce-o cauta cu toti intr-un gand : e femeia !

Daruieste cu calm, linistit, rabdator Si nu te aprinde cu foc arzator... Ridica un voal, spre ce te-nconjoara N-arata tot ce poti, vei fi prada usoara..

Iar de te aprinzi, tine minte femeie, N-arata dintre flacari, decat o scanteie.. Apoi alta, si alta, si-ti va fi suficient Sa pastrezi langa tine barbatul, atent...

FLORIILOR

Chiar dacă norii stau grămadăŞi ploaia bate-ncet la geamNe facem suflet “baricadă",Iar armele sunt flori de ram !

E-aproape ziua când, gingaşeFloriile le-au dat un numeSpre-a fi iubite, pătimaşeŞi adorate-n astă lume !

Indiferent ce nume poartă,De floare, simplă sau regală,Femeia este-a noastră soartă...De ea te-apropii cu sfială !

E suflet pur, fără de vârstăE permanent-atemporalăS-o preţuim fiindcă existăŞi este-a timpului vestală


9291

SECRET ŞI NU PREA...

Cui să-i spun că-i Primăvară,Că mă simt stăpân pe lumeŞi că nu e prima oarăCând iubirea poartă nume ?

Să nu crezi că sunt un fluturVeşnic alintat de-o floare !Nici un fante ce, imaturNu ştie-ncotro să zboare...

Da de unde ! Simt fiorul,Simt trezirea iar la viaţăŞi-atunci, brusc, m-apucă dorulDe lumină şi verdeaţă !

Este-a vieţii tresărireCe o simt, cu-ntreaga fiinţă !E o noua strălucire,Dor, iubire şi dorinţă !

V-am dezvăluit misterulDa, iubesc ! E însăşi ViaţaĂsta este adevărul :Eu, doar gând...Ea, Adorata !

OUĂ ROŞII...

Hristos din morţi a înviat !E o urare ce-a trecut mileniiPe care o rostesc neîncetatÎn mijlocul de noapte, toţi mirenii !

Şi-i obiceiul împământenitCa oameni, ouă roşii să ciocneascăE crezul lor de mult, nedefinit :Un ou, nespart, e pronie cerească !

Ai crede că e o copilărie,O joacă fără rost, mimând tăriaDar obiceiu-acesta se înscrieÎn inimi şi aduce bucuria !

Asemeni ouălor de Paşti, viu colorateFragile-s sufletele noastre fasteDe griji sau bucurii încondeiateAvând ins-atributul de-a fi caste !

Şi nu-i nevoie de brutalitate...Ajunge-o simplă vorbă să-l distrugăMizaţi deci totul pe afinitateŞi-n gândul lor, veţi fi mereu, o rugă !



93 94

IISUS E-N NOI...

Sunt patimi grele, spre a fi purtate...Dar, oameni, nu-ncercati a confundaGreşeala ce se naşte din păcateCu greul de pe-alt om, a ridica !

Sunt vremuri când greşeşti fără de voieIar fapta, condamnării nu-i supusăDe-o recunoşti şi-ncerci de bunăvoieSă n-o repeţi, chiar dacă ţi-e impusă !

Suportă lângă oameni suferinţaŞi-ajută-i liniştea să-şi regăsească !Prin blând cuvânt, adu-le iar credinţaCă mâine, pot mai bine să trăiască !

Nu eşti Iisus şi n-aduci mântuireaDar un cuvânt de-alin face minuniRedă măcar un gram, din fericireaCă-n lume mai există oameni buni !

Arată tuturor că nu ţi-e teamă,Că grijile nu pot să te doboareCă-n jur nu se trăieşte doar din dramăCă nu te afli-aici, din întâmplare !

Iisus a dat exemplu de durere...Iar dragostea de oameni l-a-naltatDeasupra tuturor celor ce, fiereVărsat-au peste El şi l-au scuipat !

Nu ne dorim supremul sacrificiuNici puritatea să ne-o dai prin chin !Deci , prietene, îndur-acest supliciuSpre-a izbăvi norodul de suspin !

Şi poate-aici un om, acolo altulDorind blândeţea-n lume s-o împartăSe vor privi în ochi, apoi spre-naltul,Cercând să schimbe-n bine-a noastră soartă !


95 96

Iubirea-ţi stă oricând la îndemânăŞi culmea, nu-i individualizată !De dragoste, cu toţi au o coroanăIar ura dintre semeni, e uitată !

Aştept păreri : Voi credeţi c-ar fi bine ?Să nu mai ştim ce este aia teamăSă simţi că alţii nu se pot abţineŞi-n vorbe dar şi-n gând te mai blesteamă ?

Credeţi că e mai bună îndoialaCând cel iubit îţi spune tot ce simte ?Sau adevărul spus cu şovăialaAceluia ce învăţ-abia şi minte ?

Ciudată fiinţă-i cel ce-i spunem OmulNu-i place nicidecum monotonia...Preferă vânt şi ploi, precum e pomulŞi-n certuri îşi găseşte armonia....

INCERTITUDINI !

Scriu...şi simt că-i tot ce mai pot faceCând n-ai puterea s-o arăţi prin fapte !Prin vers, creezi o lume cum îţi placeŞi râzi şi plângi şi cânţi, nu doar în şoapte !

E-un univers în care te simţi sigurŞi-i ne-ngradit de vechile tiparePăşeşti pe-un drum, pe care-l alegi singurŞi te-nconjori de oameni, la-ntamplare !

Dispare parcă, teama de cuvinteŞi nu le-alegi, spre-a nu jigni pe alţiiDin inimă îţi curge val fierbinteŞi nimeni nu te-ngroapa-n acuzaţii !

Cu ochii minţii, viaţa-i sărbătoareDe riduri nu mai ştiu frumoase feţeÎn suflete găseşti numai candoareIar ochi-aruncă fulgere, răzleţe !

Dar ce-i frumos, dispare îndoiala...Aici nu poate nimeni să te mintăIar dintr-un om, de muşcă bănuialaCu toţii sar, durerea de-i alintă !


9897 Autor Gabriel Matrana


Poezie Gabriel Matrana 2008 2009.

Spiritual

Transcript of Poezie Gabriel Matrana 2008 2009.