Strategii internaționale de securitate a N.A.T.O

Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO) este o alianţă formată din 28 de state din Europa şi America de Nord care au aderat la Tratatul Nord-Atlantic.

Scopul esenţial al NATO este acela de a asigura libertatea şi securitatea tuturor membrilor săi prin mijloace politice şi militare, în conformitate cu Tratatul Nord-Atlantic şi cu principiile Cartei Naţiunilor Unite. Tratatul Nord-Atlantic a fost semnat la data de 4 aprilie 1949. Acesta reprezintă baza legală şi contractuală a Alianţei şi a fost stabilit în cadrul Articolului 51 al Cartei Naţiunilor Unite, care reafirmă dreptul inalienabil al statelor independente la apărarea individuală sau colectivă.

Încă de la începuturile sale, Alianţa a depus eforturi pentru stabilirea unei ordini juste şi durabile de pace în Europa, bazată pe valorile comune ale democraţiei,drepturilor omului şi statului de drept. Principiul fundamental care stă la baza Alianţei este un angajament comun faţă de cooperarea mutuală între statele membre, axat pe indivizibilitatea securităţii acestora.

După 1990, amenințările au cuprins un spectru larg de tensiuni și riscuri, precum și o gamă variată de manifestare a acestora, cum ar fi :

-tensiunile etnice-traficul de droguri, substanțe radioactive și ființe umane;-criminalitatea organizată transfrontalieră;-reîmpărțirea unor zone de influență;-proliferarea entităților statale slabe, așa numitele "state eșuate'',

caracterizate prin administrații ineficiente și corupte, incapabile de a oferi propriilor cetățeni beneficiile asociate gestionării în comun a treburilor publice.

O nouă categorie de riscuri sunt cele asimetrice, netradiționale, ce pot consta în acțiuni armate și non-armate deliberate, având ca obiectiv afectarea securității naționale prin provocarea de consecințe directe ori indirecte asupra vieții economico sociale a unei țări. Între riscurile de acest tip se pot enumera:

-terorismul politic transnațional și internațional, inclusiv sub formele sale biologice și informatice;

-acțiuni ce pot atenta la siguranța sistemelor de transport intern și internațional;

-acțiuni individuale sau colective de accesare ilegală a sistemelor informatice;

-acțiuni destinate afectării imaginii unei țări în plan internațional;-agresiunea economico-financiară;-provocarea deliberată de catastrofe ecologice.Evenimentele din 11 septembrie 2001 au schimbat însă, în mod

fundamental, perspectiva aliată în abordarea terorismului. Deşi în perioada 2001 – 2006 nu a fost promovat un nou document strategic, care să abordeze direcţiile de acţiune ale Alianţei în raport cu evoluţia ameninţării teroriste, terorismul a constituit unul din elementele centrale ale dezbaterilor la nivel aliat privind transformările mediului internaţional de securitate. Astfel, începând cu Summit-ul de la Praga (2002), NATO a iniţiat un proces de transformare, atât conceptual, cât şi instituţional, necesar pentru o abordare coerentă a terorismului. Din punct de vedere conceptual, cele mai importante dezvoltări în cadrul Summit-ului de la Praga au vizat promovarea Conceptului Militar de Apărare împotriva Terorismului şi lansarea Planului de Acţiune împotriva Terorismului.

Dezbaterile aliaţilor la nivel strategic pe această problematică au culminat cu evidenţierea, în Directiva Politică Generală (2006) a terorismului ca fiind una din ameninţările fundamentale pentru următorii 10-15 ani la adresa NATO.

Conceptul Strategic, adoptat în cadrul Summit-ului de la Lisabona6 - facilităţii accesului la capacităţi de tip CBRN, (noiembrie 2010), reconfirmă, pentru terorism, poziţia de lider a acestuia în lista ameninţărilor importante la adresa Alianţei şi delimitează strict rolul pe care îl are dezvoltarea tehnologiilor moderne în diversificarea riscurilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii internaţionale. Astfel, s-a putut realiza o analiză a impactului potenţial al atentatelor teroriste, prin prisma: - existenţei, dincolo de graniţele NATO, a zonelor geopolitice caracterizate prin instabilitate regională sau prin existenţa unor conflicte îngheţate, - elaborării unor strategii de atac cibernetic (asigură impactul scontat de către autori, datorită pagubelor materiale pe care le provoacă asupra infrastructurilor critice).