Turismul IN Romania

12
TURISMUL ÎN ROMÂNIA Turismul României a fost puternic influenţat de ideologiile şi personalitatea liderilor din ţările comuniste. Prea puţină atenţie a fost acordată dezvoltării turismului în imediata perioadă de după al Doilea Război Mondial, iar când sectorul ofertelor turistice a luat naştere, turismul României a avut foarte puţin de oferit. 3.1 Succintă prezentare a ultimei jumătăţi de secol Între anii 1960-1970, România a făcut eforturi de dezvoltare a infrastructurii turistice, dar majoritatea au fost concentrate pe litorarul Mării Negre. În anul 1971 este înfiinţat Ministerul Turismului care avea în subordine mai multe organizaţii specializate în servicii turistice, în zone precum Braşov, Bucureşti şi litoralul Mării Negre. România era o ţară uşor accesibilă ţărilor din Europa de Vest şi oferea o alternativă ieftină Greciei şi Spaniei. Turismul domestic a evoluat şi el, iar românii au fost încurajaţi să călătorească prin ţară şi să viziteze monumentele contemporane ale realizării socialiste. Tot în această perioadă, numărul vizitatorilor străini a început să crească de la 500.000 în anul 1965 la 2.3 milioane în 1972 în cazul celor din Europa de Est şi fosta Uniune Sovietică, şi de la 200.000 la 600.000 în cazul turiştilor din celelalte ţări.

description

economia turismului

Transcript of Turismul IN Romania

  • TURISMUL N ROMNIA

    Turismul Romniei a fost puternic influenat de ideologiile i personalitatea liderilor din rile comuniste. Prea puin atenie a fost acordat dezvoltrii turismului n imediata perioad de dup al Doilea Rzboi Mondial, iar cnd sectorul ofertelor turistice a luat natere, turismul Romniei a avut foarte puin de oferit.

    3.1 Succint prezentare a ultimei jumti de secol

    ntre anii 1960-1970, Romnia a fcut eforturi de dezvoltare a infrastructurii turistice, dar majoritatea au fost concentrate pe litorarul Mrii Negre. n anul 1971 este nfiinat Ministerul Turismului care avea n subordine mai multe organizaii specializate n servicii turistice, n zone precum Braov, Bucureti i litoralul Mrii Negre. Romnia era o ar uor accesibil rilor din Europa de Vest i oferea o alternativ ieftin Greciei i Spaniei. Turismul domestic a evoluat i el, iar romnii au fost ncurajai s cltoreasc prin ar i s viziteze monumentele contemporane ale realizrii socialiste. Tot n aceast perioad, numrul vizitatorilor strini a nceput s creasc de la 500.000 n anul 1965 la 2.3 milioane n 1972 n cazul celor din Europa de Est i fosta Uniune Sovietic, i de la 200.000 la 600.000 n cazul turitilor din celelalte ri.

  • Economia turismului

    n anii 1970, odat cu venirea lui Ceauescu la putere, ara devine din ce n ce mai mult condus sub climatul tiraniei. n anul 1974 este stabilit o lege care solicita turitilor s schimbe o anumit cantitate de valut pentru fiecare zi a vizitei lor n Romnia. n anul urmator, romnilor le este interzis s gzduieasc turitii strini n casele proprii.

    Regimul lui Ceauescu a avut un impact semnificativ asupra turismului, mai ales c a restricionat legtura dintre Romnia i rile occidentale. Turismul n Romnia a nregistrat o scdere drastic n perioada anilor 1980, atunci cnd Ceauescu decide s plteasc datoriile externe ale rii mult mai devreme dect era prevzut, fapt care a condus la o austeritate sever pentru cetenii romnii, precum i la o scdere a standardului de via. Prin urmare, standardele serviciilor turistice au scazut i ele sub limitele standardelor occidentale, mncarea distribuit n restaurante i hoteluri era n cantitate mic, infrastructura i transportul de o calitate inferioar, iar Romnia devine o destinaie deloc atractiv pentru turitii din Occident.

    Dup revoluia din anul 1989, Frontul Salvrii Naionale (FSN) eradicheaz anumite legi care au avut consecine negative asupra turismului, de exemplu legea care interzicea romnilor s gzduiasc turitii strini n casele proprii. Dup 1989, sosirile turitilor internaionali au crescut la 1.6 milioane, dei doar jumtate din ei vizitau ara n scop turistic, iar cealalt jumtate era format din ziariti, reporteri i reprezentani ai organizaiilor de caritate.

    n perioada post-comunist, Romnia a fost vizitat de turitii din Europa Occidental din motive legate de anii socialiti i de revoluia din 1989 care a creat o imens curiozitate pentru vizitarea obiectivelor asociate cu prbuirea regimului comunist. Romnia a ncercat s depeasc frontierele socialismului i s ncurajeze dezvoltarea turismului la nceputul anilor 1990, prin utilizarea unui slogan care avea ca scop atragerea ct mai multor turiti: come as a tourist, leave as a friend (vino turist, pleac prieten), dar Romnia mai trebuia s-i actualizeze facilitaile turistice i s administreze mai bine produsele turistice pe care ncerc s le promoveze.

  • Turismul n Romnia

    La nceputul anilor 1990, Guvernul a ncercat s dezvolte capacitatea turistic a turismului rural, atunci cnd oamenii puteau, pentru prima oar, s primeasc strini n casele lor. Interesul continuu al Guvernului pentru turismul rural s-a regsit n crearea Comisiei pentru Zonele Montane (1990) cu vagi responsabiliti de organizare i promovare a turismului rural, urmat de o perioad de inactivitate total a acestei Comisii1. n 1994, Asociaia Naional a Turismului Rural, Ecologic i Cultural (ANTREC) a ncercat s promoveze ideea turismului rural, att pentru vizitatori ct i pentru cei care i gzduiesc, prin implementarea unui program ce oferea capaciti de cazare turistic promovate prin intermediul unei reele naionale de rezervare a structurilor de cazare.

    n 1993, Guvernul Romniei iniiaz o reform a programului de dezvoltare a turismului. Ordonana Guvernamental nr. 62, care a devenit ulterior nr. 145 din 27 decembrie 1994, stabilete planul pentru dezvoltarea naional a turismului rural, n special pentru regiunile montane, Delta Dunrii i Marea Neagr. Tot atunci, Ministerul Turismului promoveaz propria opinie privind turismul rural, aceea c acesta reprezint pentru Romnia cea mai atractiv ofert turistic posibil.

    n momentul de fa, Romnia este pe punctul de a deveni o destinaie turistic important, dar nainte de toate va trebui s-i estompeze anumite minusuri care nu i confer o poziie concurenial pe piaa internaional turistic. Aceasta s-a datorat unui program de dezvoltare a turismului prost administrat, dar i datorit perioadei de recesiune cu care Romnia s-a confruntat dup perioada comunismului. Iar fr o dezvoltare sntoas a economiei romneti i a societii, dar mai ales fr o privatizare a acestui sector i fr un bun program de promovare a acesteia peste hotare, nu se poate spera ca Romnia s devin o atracie important a turismului internaional.

    Din punctul de vedere al turitilor strini, Romnia se afl n momentul de fa ntr-o conjunctur favorabil, dar din cauza lipsei unei bune strategii nu este posibil valorificarea avantajului competitiv pe care ara noastr l deine. Romnia este o ara european sigur i riscul asumat 1 Maria Stoian, n sprijinul Promovrii turismului rural n Romnia, Revista Romn de

    Turism, Anul II (1995), nr. 4, p. 8

  • Economia turismului

    de turiti este foarte mic. Atacul terorist din 11 septembrie din Statele Unite a creat o anumit vulnerabilitate celorlalte ri, aceasta nsemnnd c Romnia va fi destinaia preferat, cel puin pentru moment, a strinilor, deoarece prezint o anumit siguran.

    Nu acesta va fi ns asul din mn de care Romnia se va folosi pentru atragerea turitilor strini, ci va fi nevoie de o strategie de promovare a turismului care s aib efecte durabile i sigure. Aa cum a mai fost precizat, dup perioada ce a urmat comunismului, au fost fcute anumite eforturi de promovare a turismului, dar nu suficiente, n ciuda faptului c sosirile turitilor pe teritoriul romnesc au crescut n fiecare an. Totui, Romnia nu are destul capacitate de cazare turistic nici mcar pentru turismul domestic, ceea ce va afecta numrul turitilor internaionali care vor s viziteze Romnia.

    3.2 Analiza macromediului n analiza macromediului vom face referiri la mediile: economic,

    socio-cultural, politic, tehnologic i ecologic.

    3.2.1 Mediul economic Mediul economic este un factor semnificativ, care influeneaz

    industria turismului dintr-o ar att din punct de vedere al cererii, ct i al ofertei. Din punct de vedere turistic, factorii care pot influena comportamentul de consum sunt rata dobnzii, cursul de schimb, disponibilitatea creditului, creterea i stabilitatea economic i rata inflaiei, precum i structura economic a industriilor relevante turismului i profitabilitatea lor (costul capacitii de cazare, costul cltoriilor etc).

    Preurile, care reprezint costuri pentru consumatori, au cea mai semnificativ influen asupra puterii acestora de cumprare. De aceea, preul unei destinaii turistice rmne cel mai important factor asupra cererii turistice. n acelai timp, preurile pot avea efecte negative, n sensul c acestea pot fi influenate de cursul de schimb ntre ara de origine i ara de destinaie, precum i de nivelul de inflaie.

  • Turismul n Romnia

    n cazul Romniei, puterea lirei asupra leului este foarte puternic, putnd avea efecte pozitive asupra cererii pentru servicii turistice, ntruct costurile cu transporturile i cazarea sunt relativ mici, cu excepia Bucuretiului unde costul unei camere pe noapte este de cel puin 25$, iar preul unei mese n ora este de cel puin 5$. Cu toate acestea, costul unei vizite la muzeu sau cltoria cu autobuzul sau cu trenul este foarte mic.

    3.2.2 Mediul socio-cultural Modificrile din mediul socio-cultural pot determina noi oportuniti

    sau ameninri pentru turism. Principalele schimbri socio-culturale care ar putea avea un impact asupra turismului naional sunt:

    - schimbri n structura familiei i reducerea natalitii; - schimbri n structura vrstei pe piaa turistic; - schimbri n stilul de via i nevoia de detaare din rutina de zi

    cu zi; - schimbarea atitudinii fa de calitatea vieii i creterea nevoii de

    a nva lucruri noi manifestat de noi regiuni i culturi; - creterea numrului de turiti bine informai ca urmare a

    colarizrii i a mijloacelor de comunicare. Nevoile de cltorie n epoca modern au fost create de societate

    i modelate de viaa de zi cu zi Motivaia individului de a cltori pentru a descoperi n afara granielor ceea ce nu poate gsi n propria ara este creat nu numai de un impuls instinctiv, dar este creat n principal sub influena mediului social n care individul i stabilete normele. Decizia individual este predeterminat social, n special n ceea ce privete cltoriile i vacanele. Ceea ce societatea ofer individului obosit de rutin este turismul, o varietate de concedii n afara vieii de zi cu zi, identificndu-le ca modalitate de evadare, ofertani de putere, energie i fericire 2

    2 J. Krippendorf, , The Holidaymakers, London, Routledge, 1987, p. xix i 17

  • Economia turismului

    Pieele poteniale pentru turismul internaional, dar i intern sunt influenate de numrul de persoane cu venit mare, timp liber i mobilitatea de a genera i susine creterea pieei turistice pentru urmatoarea decad. Din punct de vedere al marketingului, un factor important l reprezint atitudinile i comportamentul potenialilor turiti fa de cltoriile turistice n comparaie cu celelalte servicii de recreare.

    Un alt factor semnificativ n generarea cererii turistice l reprezint atitudinea fa de protecia mediului nconjurtor sau cel puin exercitarea standardelor minime de reducere a polurii i aglomerrii staiunilor turistice.

    3.2.3 Mediul politic Schimbrile n structura politic, a deciziilor politice i apariia de

    evenimente neateptate au implicaii majore asupra distribuiei turistice i uneori astfel de situaii nu pot fi controlate de industria turismului rii respective.

    Liberalizarea turismului n Romnia dup 1989, precum i a rilor din Europa de Est, au mrit interesul turitilor pentru aceast arie georgrafic, n special pentru obiectivele turistice legate de prbuirea comunismului. Democratizarea fostelor ri comuniste i reforma turistic a acestora pot avea un impact major asupra cererii turistice din Europa de Vest.

    Anumii factori politici i guvernamentali pot avea o importan semnificativ asupra modului n care cererea pentru servicii de turism evolueaz pe plan intern i internaional. Astfel, regulile i legile privind protecia consumatorului pot decide trendul cererii turistice, precum i legile anti-trust n stabilirea unei piee competitive.

    Exist patru factori importani care au influen asupra turismului:

    1. Legea transporturilor

    n cazul transportului aerian, acesta poate influena rutele i liniile aeriene, numrul de zboruri, capacitatea locurilor i preurile acestora. Taxele de aeroport reprezint de asemenea o problem, ntruct sunt pltite de turiti.

  • Turismul n Romnia

    Modernizat i reorganizat, transportul feroviar rspunde, n acest moment, tuturor exigenelor pasagerilor, mai ales pe rutele deservite de trenuri InterCity sau rapide. n completarea acestora, trenurile accelerate permit accesul vizitatorilor n aproape toate staiunile sau oraele Romniei. n acelai timp, conexiunile cu liniile internaionale nlesnesc utilizarea facilitilor internaionale pentru diferite tipuri de legitimaii de cltorie.

    Transportul auto, att cel intern, ct i cel internaional, cu microbuze sau autocare, s-a dezvoltat foarte mult, n ultima perioad de timp acoperindu-se n ntregime teritoriul romnesc (rute interjudeene, dar i judeene sau locale), ct i rute internaionale. n acest sens, exist curse-linii permanente, care fac legtura dintre Romnia i alte ri: Marea Britanie, Italia, Austria, Germania, Spania, Olanda, Frana etc.

    Toate reedinele de jude, principalele orae, respectiv staiuni turistice din Romnia, sunt legate printr-o reea dens de transport auto n comun, care se realizeaz att cu autocare moderne, ct i cu microbuze.

    ntre porturile romneti ale Dunrii fluviale nu exist relaii de transport fluvial regulat de persoane. Exist, n schimb, rute de transport de pasageri ntre Romnia i Bulgaria sau Romnia i Iugoslavia ori rute de transport de autovehicule. Din pcate, nu exist curse regulate de feribot n acest moment pe Marea Neagr, cu plecare din porturile romneti. n timpul sezonului se pot face plimbri de agrement, cu plecare din portul turistic Tomis, Constana, cu navele Euxin, Tomis i Condor, nave pregatite pentru acest gen de programe.

    Exist i anumite programe de reabilitare i restructurare a Cilor Ferate Romne (CFR) cofinanat de BIRD, BERD, Guvernul Romniei i Comisia European n vederea mbuntirii confortului cltorilor, creterea siguranei acestora i a eficientizrii transportului de marf n vederea alinierii sistemului naional de transport la sistemul european.

    Totodat se are n vedere maximizarea efectelor pozitive asupra mediului i minimizarea impactului global i local pe care activitile de transport le genereaz i sunt axate n general pe:

    stoparea degradrii infrastructurii i meninerea n exploatare a sistemului de transport;

  • Economia turismului

    aducerea n parametrii de funcionare i valorificare a capacitilor existente prin repararea i modernizarea infrastructurilor;

    nlturarea sau prevenirea apariiei restriciilor de circulaie i eliminarea blocajelor i aglomerrilor;

    promovarea tehnologiilor de transport ecologice; integrarea drumurilor de interes local n reeaua de infrastructur

    naional.

    Cltoriile aeriene se efectueaz n conformitate cu reglementrile internaionale referitoare la condiiile generale de transport aerian al pasagerilor i bagajelor, precum i n baza condiiilor de transport nscrise pe biletele de avion, iar taxele pltite de pasager sunt cele impuse de autoritaile guvernamentale sau de operatorul aeroportuar.

    Numrul companiilor internaionale i naionale de nchiriere a autoturismelor a crescut considerabil n ultimul timp. Dintre companiile care i desfoar activitatea pe piaa romneasc amintim: Avis, Hertz, Sixt, Budget, Francocar, Autorent, majoritatea cu reprezentane n Bucureti i aeroportul Henri Coand.

    2. Ageniile de turism i hotelurile Controlul asupra clasificrii hotelurilor i a serviciilor prestate de

    acestea n vederea proteciei consumatorilor influeneaz nivelul preurilor i prin urmare natura cererii. Alte reglementri, precum nivelul TVA-ului i legile Uniunii Europene privind drepturile angajailor au o influen direct asupra nivelului de servicii.

    Numrul ageniilor de turism din Romnia este de peste 1000. Dintre acestea, circa 800 fac parte din Asociaia Naional a Ageniilor de Turism. Toate ageniile de turism, legal constituite, trebuie s funcioneze n baza unei licene de turism eliberate de autoritatea tutelar n domeniu. Exceptnd condiiile legate de calificarea personalului, spaiu, utilizarea mijloacelor de transport clasificate, o agenie de turism trebuie s beneficieze de o poli de asigurare pentru riscul de insolvabilitate sau faliment.

  • Turismul n Romnia

    Ministerul Turismului a solicitat deja hotelurilor i restaurantelor din Bucureti naintarea documentaiilor necesare obinerii certificatelor de clasificare i a brevetelor de turism. Conform legii, Ministerul Turismului va clasifica restaurantele independente de 3, 4 i 5 stele. Reprezentanii i proprietarii de hoteluri i restaurante au posibilitatea de a obine aceste certificate prin Internet, aceast metod fiind inclus n programul naional de dezvoltare turistic Info Turism. Restaurantele de lux i cele cu specific romnesc sunt cele mai populare n rndul turitilor internaionali i de aceea este necesar intrarea lor n legalitate, ca mai apoi s urmeze procesul de promovare a acestora.

    3. Sistemele de rezervare on-line Sistemele de distribuie global (GDS) folosite de companiile

    aeriene, precum SABRE, WORLDSPAN, GALILEO I AMADEUS pot influena competiia prin modul n care acestea funcioneaz. GDS (Global Distribution System) a aparut n anii 1970 i 1980, odat cu software-ul Windows i Internetul n vederea crerii accesului la e-commerce privind sistemul de rezervare on-line.

    Worldspan ofer o tehnologie de frunte de Tarife i Preuri, n cadrul industriei turismului, precum Worldspan e-PricingSM, soluii de gzduire i produse de turism personalizate, inclusiv Worldspan Travel ButtonSM. Worldspan ofer furnizorilor, distribuitorilor i companiilor din domeniul turistic posibilitatea de a reduce costurile i de a crete productivitatea prin recurgerea la o tehnologie de vrf, precum Worldspan Go! i Worldspan Trip Manager . Sediul central al companiei este n Atlanta, Georgia. Worldspan aparine companiilor afiliate ale Delta Airlines, Inc (NYSE:DAL), Northwest Airlines (NASDAQ:NWAC) i American Airlines, Inc.

    n Romnia sunt utilizate cu succes n mod special Amadeus,

    Worldspan i Galileo.3

    3 P. Nistoreanu, Management n turism, Bucureti, Editura ASE, 2002, p. 229-235

  • Economia turismului

    3.2.4 Mediul tehnologic Dezvoltrile tehnologice, n special telecomunicaiile i procesarea

    informaiilor pot determina creteri ale vnzrilor n industria turismului. Factorii tehnologici cu influen major asupra cererii turistice includ:

    creterea activitii promoionale i de distribuie prin intermediul World Wide Web de ctre sectorul public i privat i ageniile de turism, incluznd vnzarea on-line i folosirea Internetului pentru vnzrile de ultim or;

    dezvoltarea bazei de date de consumatori n sistemele informatice de marketing;

    marketingul de relaie. Romanian Tourism este una din companiile care au creat un

    portal profesional de turism care combin promovarea ofertei turistice cu vnzarea i rezervarea de pachete turistice prin Internet. Acest portal are ca parteneri Asociaia Naional a Ageniilor de Turism (ANAT), Asociaia Naional pentru Turism Rural, Ecologic i Cultural (ANTREC), Federaia Industriei Hoteliere din Romnia (FIHR), Federaia Patronal din Turism (FPT), Organizaia Patronal a Turismului Balnear din Romnia (OPTBR) i Romanian Convention Bureau (RCB) i este singurul portal inclus n ECTAA Grupul Naional al Ageniilor de Turism i al Asociaiilor de Tur-operatori din Uniunea European.

    Prin aceast tehnologie de transfer se are n vedere dezvoltarea pieei turistice naionale i regionale din Romnia i valorificarea produselor turistice de ctre companiile de turism i tur-operatori.

    3.2.5 Mediul ecologic Ministerul Apelor, Pdurilor i Proteciei Mediului a fost nfiinat n

    1990 i are ca responsabiliti monitorizarea factorilor ecologici i promovarea msurilor stricte de protecie a mediului nconjurtor, precum i reprezentarea Guvernului Romniei n relaie cu organizaii internaionale de specialitate.

  • Turismul n Romnia

    Printre alte responsabiliti se numr promovarea i coordonarea unor programe de cercetare n domeniul proteciei mediului nconjurtor i administrarea apelor i pdurilor. Ministerul controleaz 41 de agenii de protecie a mediului nconjurtor regionale, autoriti locale care aplic politica i strategia referitoare la mediul nconjurtor pe o scar local, precum i Administraia Rezervaiei Biosferei Delta Dunrii.

    A fost creat, de asemenea, un program de strategii de promovare a managementului apelor i pdurilor i a proteciei mediului. Dezvoltarea modalitilor de aciune privind protecia mediului s-au bazat pe analiza mediului natural din Romnia ce conine dou documente: Conferina Naiunilor asupra Mediului i Dezvoltrii (UNCED) i Strategia Romn privind Mediul nconjurtor, creat n colaborare cu un numr mare de organizaii internaionale, precum Banca Mondial, Comunitatea European, Banca European, Banca European pentru Reconstrucie i Dezvoltare (EBRD). Strategia forestier se bazeaz pe Conferina de la Helsinki privind protecia pdurilor din Europa, iar cantitatea de lemn tiat a fost limitat la 15 milioane cubi metrici.

    n concordan cu obiectivele incluse n strategie, au fost identificate 14 zone majore i anumite strategii au fost puse n aciune pentru prevenirea i reducerea polurii. n afar de investiiile locale sau ale celor alocate din bugetul statului pentru aceste zone, au fost oferite resurse financiare suplimentare din partea Ministerului Mediului nconjurtor, reprezentnd aproximativ 3000 milioane lei pentru accelerarea rezolvrii unor probleme serioase de poluare.

    Totodat, Romnia este singura ar din Europa Central i de Est care a fost invitat la consiliul minitrilor mediului nconjurtor din unele state europene. n colaborare cu statele din regiune i cu ajutorul unor comuniti internaionale, Romnia se va implica n derularea unor programe importante de protecie a mediului nconjurtor la nivel naional i regional n ceea ce privete conservarea calitii apei Mrii Negre, program finanat de Banca Mondial prin Fondul Global al Mediului nconjurtor. Tot att de important este programul PHARE privind promovarea sistemelor integrate de mediu desfurate n Romnia.

  • Economia turismului

    Plajele din Romania vor fi incluse n programul Steagul Albastru Blue Flag, destinat proteciei mediului din astfel de zone, conform unei hotrri adoptate de Guvern n ultima edin, se arat ntr-un comunicat de pres al Ministerului Apelor i Proteciei Mediului. Conform acestuia, proiectul de act normativ a fost susinut de Ministerul Mediului i Ministerul Turismului, care vor asigura i coordonarea comitetului naional ce va fi nfiinat n acest scop. Blue Flag este un program al Fundaiei de Educaie pentru Mediu (FEE) din Marea Britanie i reprezint simbolul plajelor protejate. Titlul se acord anual de catre Juriul European al FEE la propunerea Comitetului Naional Steagul Albastru Blue Flag, pe baza evalurii a 27 de criterii pentru plaje i a 16 criterii pentru porturile de agrement. Calificarea Blue Flag este valabil pentru un singur sezon turistic, iar rennoirea se face numai dup o nou evaluare a ndeplinirii criteriilor.

    Plajele din Romnia vor fi incluse n programul Steagul Albastru

    Blue Flag, destinat proteciei mediului din astfel de zone, n acest sens Guvernul aprobnd constituirea unui comitet naional a crui activitate va fi coordonat de Ministerul Turismului i de Ministerul Apelor i Proteciei Mediului. Blue Flag este un program al Fundaiei de Educaie pentru Mediu (FEE) din Marea Britanie i reprezint simbolul plajelor protejate.

    Capitolul 3 TURISMUL N ROMNIA3.1 Succint prezentare a ultimei jumti de secol3.2 Analiza macromediului3.2.1 Mediul economic3.2.2 Mediul socio-cultural3.2.3 Mediul politic3.2.4 Mediul tehnologic3.2.5 Mediul ecologic