Turism Cultural

I.Definiţia turismului şi a turismului cultural. Definirea turistului

Turismul = Din punct de vedere etimologic, dupa majoritatea dicţionarelor, provine din termenul englezesc “to tour” care înseamnă a călătorii, a colinda, referitor la semnificaţia de excursie. Creat în India secolului XVII, acest cuvânt provine din cuvântul francez “Tour” (călătorie, mişcare în aer liber, plimbare, drumeţie în circuit), care la rândul său declina din grecescul “turnos”, respectiv latinescul “turnus”, păstrând semnificaţia de circuit. Ca fenomen social-economic, turismul începe să fie consolidat în Europa încă din 1880, în 1905 conturându-se prima definiţie ce arăta că turismul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi schimbare a mediului înconjurător, pe naşterea şi dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumuseţile naturii.Turism cultural = o formă de mobilitate turistică al carei scop principal este lărgirea orizontului de cunoştiinţe prin descoperirea patrimoniului cultural-artistic sau arhitectural şi al teritoriilor în care acesta se inserează. Totodată, turismul cultural reprezintă o formă de valorificare a resurselor antropice şi tocmai de aceea în sfera sa de cuprindere se poate include şi turismul citadin şi turismul rural-etnografic. Trimite obligatoriu la noţiunea de patrimoniu, care reprezintă componentele materiale şi imateriale ale identităţii oricărei societăţi.Turistul = Orice persoană care se deplasează spre un loc situat înafara reşedinţei sale obişnuite pentru o perioadă mai mică de 12luni şi ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat, poartă numele de turist.

II. Forme de turism

A. P.Cocean, Gh.Vlăsceanu, B.Negoescu Pentru aceşti autori există patru tipuri de turism:

de recreere şi agrement de îngrijire a sănătăţii (curativ) cultural polivalent

Aceşti autori definesc mai multe forme de turism, pornind de la modalităţile de practicare a tipurilor anterior menţionate. Ele vor fi definite în funcţie de anumite criterii, precum:

1.După distanţă: turism de distanţă mică, turism de distanţă mare, turism de distanţă foarte mare2.Dupa durata călătoriei: turism de scurtă durată (1-3 zile), turism de durată medie (suprapuse concediilor), turism de lungă durată (peste 30 de zile)3. Dupa zona de provenienţă: turism intern şi turism internaţional4. După numărul participanţilor: turism individual şi turism de grup5. După modul de desfăşurare: turism organizat, turism semiorganizat şi turism neorganizat6. După modul de desfăşurare în timp: turism continuu (definit prin luarea în considerare a particularităţilor de funcţionare a infrastructurii şi nu a opţiunii participanţilor), turism sezonier şi turism de circumstanţă7. După mijloacele de transport utilizate: turism pedestru, turism rutier, turism naval, turism feroviar şi turism aerian8. După vârsta participanţilor

1

9. După criteriul economico-social: turism social, de masa şi turism particular10. După particularităţiile regiunii de destinaţie

B. I.Velcea şi Al.Ungureanu propun o clasificare mai simplă, care ţine cont mai ales de motivaţia deplasărilor turistice:

1.Turism balnear maritim2.Turism montan şi pentru practicarea sporturilor de iarnă3.Turism de cură balneară4.Turism de vânătoare sau safari5.Turism cultural6.Turism festivalier7.Turism sportiv8.Turism de reuniuni şi congrese9.Turism de afaceri

III. Practicile turismului cultural

Practicile turistice culturale sunt variate, variind de la vizitarea muzeelor si monumentelor in scopul cunoasterii efective a patrimoniului acesta, la simpla lor utilizare, ca decor al unor practice ludice (frecventarea unor cafenele aflate in apropierea unui obiectiv turistic, a unui patrimoniu). Exista, de asemenea, o impartire a practicilor culturale pe sexe: femeile sunt mai atrase de arhitectura, de arta, in timp ce barbatii sunt atrasi de siturile tehnico-stiintifice. In general exista o preferinta pentru siturile culturale in aer liber, ruinele atragand mai multi vizitatori decat multe monumente pastrate intacte. Practicile culturale se pot deosebi si in functie de specificul mental si comportamental al unor popoare. Astfel, anchetele desfasurate in Franta, principal destinatie a turismului cultural mondial, demonstreaza o anumita superficialitate a spaniolilor, o preferinta a germanilor pentru arta romana sau Evul Mediu, dorinta nord-americanilor de a-si regasi radacinile culturale, atractia olandezilor pentru spatiile rurale, interesul britanicilor pentru descoperirea monumentelor si a locurilor care evoca relatiile franco-engleze, in timp ce italienii prefera sanctuarele si locurile de cult.

IV. Avantajele turismului cultural

Dezvoltarea turismului cultural prezinta o serie de avantaje, ce se refera la faptul ca cererea este stabila, solida si nu tine cont de moda, asa cum a fost cazul turismului balneo-climateric. Potentialul de extindere este imens, mai ales in contextul mondializarii, cand situri exotice precum Insula Pastelui nu sunt asa de indepartate.

V. Evolutia Turismului cultural

Antichitatea a inventat toate marile forme actuale de turism, iar turismul cultural in forma actuala isi are inceputurile tot atunci. Turismul cultural apare ca fiind predominant in primele doua perioade mentionate, el dezvoltandu-se mai mult in Antichitate si mai ales sub forma

2

pelerinajului in Evul Mediu. Misterele de la Eleusis, oracolele din Delfi si Dodona, agora Atenei, Jocurile de la Olimpia, Nemeea, Istm si Delfi, jubileele regale din Egipt constituiau pretexte pentru calatorii, iar motivatia acestor calatorii le include in sfera a ceea ce azi se numeste turism cultural. Se pot delimita chiar cateva regiuni care polarizau miscarile de populatie cu caracter turistic din aceasta perioada. Se impune in primul rand regiunea Marii Mediterane, suprapusa arhipelagului grecesc, Asiei Mici, Egiptului si Peninsulei Italice. Grecia antica atragea mai ales prin edificiile sale cu functie cultural sau religioasa. O alta regiune care atragea calatori cu motivatie culturala o constituia Orientul Mijlociu, regiune suprapusa Campiei Mesopotamiei si Podisului Iranian, unde se gaseau unele dintre cele mai vechi orase din lume: Ur, Uruk, Nipur, Babilon, Persepolis, Ispahan.

Toate aceste exemple dovedesc faptul ca aceasta prima etapa de dezvoltare a fenomenului turistic s-a caracterizat prin orientarea cererii spre obiectivele si activitatile antropice, ceea ce corespunde definitiei turismului cultural in acceptiunea actuala.

VII.Resursele turistice antropice-baza dezvoltarii turismului cultural

Turismul cultural este individualizat ca un tip distinct de turism ca urmare a motivatiei care il genereaza, deosebindu-se prin aceasta, de turismul recreativ sau de cel curativ. Criteriul care a stat la baza individualizarii acestui tip de turism ii confera si o alta caracteristica, si anume aceea ca utilizeaza sau este generat numai de resursele antropice care au suscitat intotdeauna curiozitatea, dorinta de cunoastere si admiratia umana. Faptul ca turismul cultural utilizeaza doar resursele antropice deriva chiar din denumirea sa: prin cultura, indiferent de controversele care insotesc definirea sa, se intelege in sens larg, totalitatea creatiilor umane, materiale sau spirituale.

Geografii defines resursele antropice ca fiind un ansamblu de elemente cu functie recreativa, create de om; nu intotdeauna aceste elemente au fost create in scopul valorificarii turistice, ci ele au dobandit aceasta functie dupa ce au indeplinit alte atributii: economice, strategice sau culturale. Atractivitatea turistica a edificiilor culturale este conferita de vechime, unicitate, inedit, dimensiune si functie. In categoria elementelor si edificiilor cu functie turistice se includ urmatoarele obiective: constructiile megalitice, edificiile istorice, edificiile religioase, edificiile culturale si sportive, o serie de edificii economice si monumentale, statuile si placile comemorative.

1.Constructiile megalitice

Acest tip de constructii atrag turisti prin vechime, inedit si prin aura de mister care le inconjoara. Ele sunt legate de spatiul vest european si dateaza din secolele IV-III i.Hr. Ca localizare aceste constructii megalitice se gasesc in numar mare in Bretania, Anglia si Spania, iar cele mai renumite sunt cele de la Camac Menec (Bretania) si Stonehege (Anglia).

3

2.Edificiile istorice

Edificiile istorice reprezinta termenul care inglobeaza castrele romane, forturile, castelele, cetatile si fortificatiile.

Castrele romane sunt specifice spatiului european si reprezinte puncte intarite, construite in scopuri militare si la granitele Imperiului Roman. Ca urmare a vechimii lor, aceste constructii si-au pastrat in foarte putine cazuri un aspect care sa se apropie de cel initial. Un exemplu in acest sens este cel al castrului roman de la York, la care zidul si portile de intrare s-au conservat aproape in intregime, imprejmuind centrul orasului actual. Castrele de pe teritoriul Romaniei, desi foarte numeroase, nu mai pastreaza aproape nimic din infatisarea initiala.

Forturile se aseamana cu castrele prin functia indeplinita, aceea de aparare. Ele dateaza insa dintr-o perioada mult mai recenta si sunt caracteristice continentului nord-american.

Castelele sunt locuinte fortificate ale seniorilor feudali, raspandite in spatiul euroasiatic si, mai recent, in America. Desi functia de aparare nu lipseste, ea nu mai este dominant, ca in cazurile anterioare, locul ei fiind luat de functia rezidentiala. Totusi existent functiei de aparare si-a pus amprenta asupra arhitecturii lor, caracterizata prin prezenta zidurilor, crenelurilor, contraforturilor, a turnurilor si a santurilor de aparare. In majoritatea cazurilor si pozitia acestor castele deriva din caracterul lor defensiv, ele fiind amplasate pe promontorii stancoase sau pe falezele surplombate ale unor versanti abrupti.(ex: castelele de pe valea Rinului, din Tirol, de la poalele Alpilor sau Pirineilor). Adesea ele sunt inconjurate de parcuri sau gradini care le sporesc atractivitatea turistica actuala, cele mai cunoscute fiind: Chambord, Amboaise, Blois. Aceste castele, nu de putine ori isi datoreaza faima personalitatilor care le-au trecut pragul: Leonardo da Vinci, Ludovic al-XIV-lea, Moliere.

Cetatile se detaseaza prin complexitatea constructiilor, prin functiile multiple indeplinite si prin concentrarea unei populatii numeroase. Si cetatile au avut un puternic caracter defensiv, motiv pentru care sunt insotite de ziduri de aparare, de santuri periferice si bastioane. Sunt renumite cetatile grecesti ale Antichitatii: Histria, Tomis, Callatis, Micene ale caror ruine atrag atat turisti specializati, cat si turisti ocazionali. Cetati medievale intrate in circuitul turistic exista si in Romania: Suceava, Neamt, Prejmer, Feldioara, Rasnov.

Fortificatiile sunt destul de diverse in functie de regiunea sau de epoca in care au aparut. Se includ in aceasta categorie zidurile si turnurile in masura in care nu sunt elemente constructive ale ansamblurilor arhitecturale analizate deja. Cel putin doua exemple celebre de fortificatii pot fi date in acest context: Marele Zid Chinezesc si Turnul Londrei. Marele zid chinezesc cu lungimea de peste 5000km este singurul obiectiv turistic vazut de pe Luna, iar Turnul Londrei reprezinta defapt un castel construit de Wilhelm Cuceritorul si fiul sau.

4

3.Edificiile culturale si sportive

Acestea atrag turistii prin arhitectura lor adesea insolita, prin functia pe care au indeplinit-o la un moment dat, dar si prin exponatele pe care le adapostesc, uneori parte a patrimoniului universal. Din aceasta categorie fac parte teatrele, amfiteatrele, stadioanele, operele, muzeele, colectiile si casele memoriale. Toate acestea genereaza in exclusivitate practicarea turismului cultural si asigura mare parte din atractivitatea centrelor sau regiunilor in care se afla.

4.Edificiile economice cu functie turistica

Aceste edificii au dobandit caracterul de obiectiv turistic atunci cand pragmatismul s-a imbinat cu dorinta de estetic si mai ales odata cu trecerea timpului. Nu toate aceste obiective atrag turisti numai prin propria lor valoare, asa cum se intampla si in cazul edificiilor religioase sau istorice. Totusi, exista si in aceasta categorie cateva exemple celebre de obiective turistice azi foarte cunoscute si care au avut initial doar o functie economica. Intra in aceasta grupa: podurile (Fond Neuf, Tower Bridge), viaductele, metrourile (din Paris sau Londra), canalele (din Suez, Panama), apeductele (apeductul roman din Segovia-Spania), barajele si lacurile de acumulare, turnurile (Turnul Eiffel, construit initial pentru Expozitia Universala din 1889, a devenit o emblema a Parisului si a fost vizitat pana in prezent de peste 300 de milioane de persoane) si farurile (Farul din Alexandria , considerat una dintre cele 7 minuni ale lumii a dainuit pana in 1375 si s-a bucurat de o mare notorietate).

5. Monumentele, statuile si placile comemorative

Din aceasta grupa sunt celebre arcurile de triumf, care dateaza din perioade foarte vechi, dar a caror moda s-a transferat pana in perioada moderna, de cand dateaza cele mai cunoscute: Arcul de Triumf din Palace de l’Etoile, Arcul de Triumf Carrusel. Coloanele isi gasesc primele ilustrari in arta antica Indiana, dar cea mai cunoscuta ramane Columna lui Traian care s-a pastrat aproape intacta. Statuile si grupurile statuare constituie obiective turistice prin valoarea lor ca opere de arta, prin monumentalitate si inedit. Cele mai asaltate de turisti sunt: Statuia Libertatii din New York, grupul statuar din Piata Spaniei din Madrid, statuia lui Churchill din fata Parlamentului britanic.

VIII.Activitatile antropice cu functie turistica

Reprezinta forma imateriala a resurselor turistice antropice care pot genera turism cultural. Ele nu reprezinta decat o atractie turistica temporara, pentru ca se desfasoara intr-o perioada limitata de timp. Carnavalurile impresioneaza prin inedit si exuberant

5

6