http://www.terapialimbajului.info/tulburarile-de-dezvoltare.php

Deficienta este anomalie a unei structuri fiziologice, anatomice definitiva sau temporara ca urmare a unui accident sau a unei boli. Cuprinde cinci categorii: mintale, senzoriale, fizice, de limbaj, de comportament. Elementul generic de deficienta include termeni ca :- Deficit - conotatia cantitativa a deficientei- Infirmitate – absenta, diminuarea notabila a unor functii importante (de regula ne referim la cei cu deficiente motorii accentuate dar si la cei cu deficiente mintale profunde care necesita o protectie permanenta)- Invaliditate – pierderea , diminuarea, capacitatii de muncaIncapacitatea – este aspectul functional al deficientei si reprezinta pierdea sau diminuarea posibilitatii de a realiza o activitate motrica sau cognitiva sau un comportament. Apare în urma unor deficiente si se refera la actiunile si comportamentele considerate importante în viata cotidiana ( de comunicare, de locomotie, de orientare, de îngrijire corporala).Handicapul – reprezinta aspectul social, fiind rezultatul unei deficiente care împiedica îndeplinirea unui rol normal pentru o anumita persoana în functie de : vârsta, sex, factori sociali si culturali. În O.N.U: se specifica ca handicap functionarea relatiei persoanei deficiente cu mediul ei, care survine când persoana întâlneste obstacole materiale, culturale, sociale care nu-i permite sa acceada la diferite sisteme sociale disponibile pentru altii, participarea pe picior de egalitate fiind îngradita. Categorii de handicap sunt cele de : independenta fizica, independenta economica (cheltuielile de compensare depasesc posibilitatile subiectului), de integrare sociala si de mobilitate.

1. TULBURARI DE PRONUNTIE SI ARTICULATIE. Dislalia. Rinolalia. Disartria.In primul stadiu al invatarii , elevul reproduce mecanic literele si cifrele. Pornind de la cuvinte cunoscute (numele sau, al parintilor, anumite obiecte), va inventa scrierea unora dinstre ele. Dupa Graves, in acest stadiu, copilul reprezinta cuvintele prin consoana lor de la inceput. Apoi le reprezinta scriind prima consoana, cea din mijloc si ultima. Adaugarea vocalelor este o problema.

DISLALIA Dislalia este tulburarea de pronuntie ( de articulare ) provocata de afectiuni organice sau functionale ale organelor periferice ale vorbirii si care consta in imposibilitatea emiterii corecte a unuia sau mai multor sunete ( combinatii de sunete ). La copilul antepreşcolar, este de natură fiziologică, ca urmare a nedezvoltării suficiente a aparatului fonoarticulator şi a sistemelor cerebrale implicate în actul vorbirii. Sunetele nu sunt toate la fel de afectate. Cele mai frecvent afecate sunt cele care apar mai târziu în vorbirea copiilor: vibranta r, africantele c,g,t şi siflantele s, z, şuerătoarele s, j, consoanele b, d, t, m, n, dintre vocale a, e, u.Frecvenţa: Datele din literatura de specialitate cu privire la frecvenţa dislaliilor diferă de la autor la autor, nu numai de specificul limbii, dar şi în funcţie de exigenţa celui care diagnostichează. Astfel, Sheridan este de părere că la vârsta de 5 ani dislaliile sunt în proporţie de 26% la fete şi 34% la băieţi, iar la opt ani 15% la fete şi 16% la băieţi.Cauze specifice:

imitarea unor persoane cu o pronunţie deficitară. metode nefavorabile de educaţie, care nu duc la stimularea vorbirii. încurajarea copilului preşcolar pentru pronunţia peltică pentru amuzament. implantarea defectuoasă a dinţilor. diferite anomalii ale aparatului bucal. deficienţe cerebrale. insuficienţa dezvoltării psihice. hipoacuzie.

slaba dezvoltare a auzului fonematic. progenia şi pragmatismul.

CLASIFICAREA DISLALIILOR Din punct de vedere simptomatologic:

dislalie simplă (monomorfă) – tulburările se manifestă sub o formă uşoară, la nivelul unor sunete izolate sau la familia unor sunete (siflante, şuerătoare) şi la acele sunete care se pronunţă mai târziu în ontogeneză, presupunând o coordonare fină a aparatului fonoarticulator.

dislalie polimorfă – când tulburările se extind asupra majorităţii sunetelor. Vorbirea devine mai greu accesibilă pentru interlocutor, iar în exprimarea gândurilor dislalicului întâmpină dificultăţi. În formele mai grave, se extind asupra înţelegerii vorbirii.

dislalie fenerală (totală) când tulburările se extind asupra majorităţii sunetelor. Sunt afectate toate sunetele.

După criteriul etiologic dislalie mecanică (disglosie) – malformaţii ale organelor periferice ale vorbirii. dislalie functionala motorie – apare în urma dificultăţilor motorii ale organelor

fonoarticulatoare. La copiii neîndemânatici, cu întârzieri în dezvoltarea motorie. dislalie functionala senzorială – pe baza unor deficienţe la nivelul mecanismelor

senzitive (auzul fonematic sau insuficienţe ale analizei şi sintezei).

După criteriul timpului de apariţie: dislalie congenitală. dislalie dobândită.

După raportul dominanţei dislaliei în raport cu alte tulburări dislalie primară. dislalie secundară.

Din punct de vedere al fonemului afectat, primesc denumirea din limba greacă a fonemului afectat + sufixul ism în cazul omisiunilor, în cazul înlocuirilor se adaugă şi prefixul para:

b – betacism – parabetacism. c – capacism –paracapacism. d – deltacism – paradeltacism. g – gamacism – paragamacism. n – nutacism – paranutacism. m – mutacism – paramultacism. s – sigmatism – parasigmatism . h – hamacism – parahamacism. t – tetacism – paratetacism.

Cele mai frecvente dislalii sunt sigmatismul şi parasigmatismul – pentru grupa şuierătoarelor şi siflantelor. RINOLALIA Rinolalia este o dislalie organică, funcţională. Se poate vorbi de existenţa separată a rinolaliei, pentru că aceasta priveşte şi alte caracteristici. La fenomenele dislalice prezente în rinolalii se adaugă şi alte aspecte legate de tulburările de voce şi rezonanţăÎn rinolalie există o serie de deficienţe care constau în tulburarea rezonanţei sunetelor şi a vocii cu tulburarea rezonanţei sunetelor şi a vocii cu caracteristici predominant nazale, cunoscută şi sub denumirea de voce fonfănită. În rinolalie tulburările de fonaţie coexistă cu tulburările de articulaţie. Deficienţele vocii apar ca fenomene secundare.

Clasificarea rinolaliilor: Rinolalia aperta (deschisă) – suflul aerului necesar pronunţării sunetelor se scurge pe

cale nazală. a) rinolalia apertă de tip organic – determinata de o serie de malformaţii de la nivelul vălului palatin, insuficienta dezvoltare a acestuia, vegetatii adenoide, polipi, paralizia vălului palatin.b) rinolalia operta de tip funcţional – mobilitate redusă a valului palatin şi a muşchilor faringo-nazali ce nu reuşesc să realizeze închiderea necesară între cavitatea bucală şi cea nazală, imitarea vorbirii unor persoane rinolalice dar şi în cazuri mai rare de tulburări ale respiraţiei. In rinolalia deschisă cele mai puţin afectate sunt sunetele m şi n.

Rinolalia clausă (închisă) - unda necesară pronunţării sunetelor nazale (m si n) se scurge pe traiectul bucal. Sunt prezente şi deficiente de rezonanţă nazală. Sunt afectate in primul rand sunetele m si n. Sunetele nazale fie ca sunt omise, fie ca sunt substituite cu b si d. Este de 2 feluri:a)rinolalia inchisa anterioară – sunt blocate narinele si nazofaringele nu poate comunica cu exteriorul prin intermediul cavitatii nazale. Sonoritatea sunetelor este foarte stearsa. Este afectata si respiraţia.b)rinolalia inchisa posterioară – datorata blocarii nazo-faringelui. Sunetele m şi n sunt omise sau înlocuite.

Rinolalia mixtă – intalnim fenomene caracteristice atat rinolaliei inchise cat si celei deschise.

Cauzele pot fi de natura organica sau functionala (despicături congenitale ale buzei, maxilarului, cavitatii nazale, deviaţii de sept.) Vocea este lipsita de forta si da impresia ca se atenueaza spre sfarsitul pronuntarii cuvântului. DISARTRIAUna dintre notele specifice ale disartriei este decalajul dintre vorbirea expresivă, ce este profund afectata, si vorbirea impresivă, care se conserva mai bine si care permite intelegerea relativ buna a comunicarii verbale.Afecţiunile cerebrale afectează nu numai limbajul in sine, ci si toate elementele implicate in producerea acestuia:

miscarile fine si cele grosiere nu au precizie şi echilibru miscarile aparatului fono articulator miscarile implicate în respiraţie si fonatie miscarile legate de kinestezia mainii nu pot fi controlate in toate imprejurarile

De cele mai multe ori subiectul disartric este constient de dificultatile pe care le are, cee ce il face sa depuna un efort mai mare pentru inlaturarea lor, dar, paradoxal, tensiunea psihica si neputinta depasirii acestor dificultati determina accentuarea derglajului verbal si psihomotor.Apar o serie de complicatii psihice care pot fi generate de disartrie si insotesc disartria:

retardul mintal – afectiunile cerebrale care genereaza fenomenul disartric determina si alte deficiente, inclusiv debilitatea mintala propriu-zisa. Imbraca forma unor deficiente de intelect, dar mai ales o intarziere mintala determinata de lipsa limbajului si comunicarii, fara o deficienta de tip oligofrenic. Unii autori estimează existenţa debilităţii mintale la 30% din totalul disartricilor.

tulburari senzoriale – se produc fie prin lezarea centrilor nervosi, fie prin afecţiunea cailor senzoriale, care perturbă recepţia şi raspunsul adecvat la stimulii din mediu.-

tulburari de motricitate si psiho-motricitate – sunt cele mai extinse si mai evidente. Este afectat mersul si miscarile generale. Cele mai afectate sunt miscarile fine.

tulburari afective – au la baza lipsa de echilibru intre excitatie si inhibitie, ca si imposibilitatea stapânirii acestor procese. Trairile afective, emotiile, afectele, dispozitiile si sentimentele nu pot fi stapanite.

tulburari psiho-sociale – dificultatile subiectilor disartrici in adaptarea la mediu inconjurator si in formarea autonomiei personale. Nu-şi pot forma deprinderi de autoservire si igenico-sanitare.

Formele disartriei: Disartrie corticala – aparitia deficientelor de la nivelul scoartei cerebrale, care pot avea la

baza meningo-encefalita, tulburari vasculare traumatisme cranio-cerebrale. Disartria sub-corticala – predomina tulburarile cailor extrapiramidale sau piramidale. Disartria cerebeloasa – leziuni ale cerebelului şi cailor cerebeloase – vorbire neclară,

monotonă, bolborosită, greu de înţeles. Disartria bulbară – tulburările neuronilor motori şi a nervilor din bulb. Disartria pseudo-bulbară – afecţiune ale căilor cortico bulbare ce duc la apariţia de

paralizii totale ori parţiale la nivelul buzelor, limbii, vălului palatin. 2. TULBURARILE DE RITM SI FLUENTA ALE VORBIRII ( Balbaiala. Logonevroza. Tahilalia. Bradilalia. Tumultus Sermonis)

Imperfectiunile care apar in procesul evolutiei ontogenetice a limbajului si care in jurul varstei de 4 ani se lichideaza de la sine in procesul normal de invatare a vorbirii de catre copii, nu prezinta o semnificatie defectologica. Tulburarile de limbaj pot fi socotite numai acele deficiente care se mentin dupa varsta de 4 ani si care prezinta tendinte de agravare. ( E. Jurcau ) .

BALBAIALA Bâlbâiala este o tulburare a limbajului oral care are efecte negative în planul personalităţii logopatului şi asupra modului de realizare a relaţiilor cu cei din jur.Bâlbâiala afectează grav înţelegerea vorbirii de către persoanele din jur şi acest lucru determină un sentiment de inferioritate pentru logopat.Bâlbâiala este definită ca o tulburare a ritmului şi fluenţei vorbirii în care cursivitatea exprimării este grav afectată prin apariţia unor blocaje iterative sau a unor spasme puternice odată cu încercările de rostire a primelor cuvinte.

Frecvenţa bâlbâielii: În cazul preşcolarilor frecvenţa este 1,28%, în timp ce la elevi între 15-18 ani este de 0,36%.- La băieţi frecvenţa bâlbâielii faţă de fete: 3:1- Bâlbâiala nu are o răspândire identică în toate părţile globului. Luchsinger şi Arnold spun că frecvenţa descreşte dinspre ţările occidentale spre cele orientale. Franţa 5%, Germania 2%, Rusia 1% (Hvatţev, 1959).- Există diferenţe de frecvenţă în cadrul aceleiaşi ţări, datorită factorilor ambientali diferiţi - în mediul rural mai rar decât în mediul urban.- În 90% dintre cazuri bâlbâiala apare între vârsta de 3-5 ani atunci când copilul începe să utilizeze propoziţii mai dezvoltate.

Etiologia bâlbâielii: Cu privire la factorii implicaţi în geneza bâlbâielii s-a constatat că:

factorii organici reprezintă 51% factorii de mediu 24%- factorii emoţionali 11%

Etiologia bâlbâielii are un caracter polimorf şi prin urmare cauzele nu pot fi desprinse din contextul general. Având în vedere rolul preponderent care se acordă anumitor factori în declanşarea bâlbâielii, concepţiile etiologice pot fi împărţite în 2 grupe distincte.

Teorii în care predomină punctul de vedere somato-fiziologic. Din acest punct de vedere bâlbâiala constituie expresia unor tulburări fiziologice sau

biochimice ale sistemului nervos. Se consideră că bâlbâiala nu are un caracter ereditar, dar se pot transmite anumite caractere care predispun copilul la bâlbâială. S-a constatat că printre bâlbâiţi şi în familiile acestora există un număr mai ridicat de bâlbâiţi. Leziunile la nivelul scoarţei cerebrale frontale se consideră că reprezintă cauza primară a disfluenţelor verbale.Ca o cauză a bâlbâielii este enumerată şi întârzierea în dezvoltarea psiho-fizică generală. (bâlbâiala explicată prin:- întârzieri în dezvoltarea motrică, - întârzieri în mielinizarea fibrelor nervoase- dezechilibru între inhibiţie şi excitaţie- retard în dezvoltarea funcţiilor psihice.)O altă cauză în bâlbâială a mai fost enumerată şi întârzierea în dezvoltarea vorbirii şi anume prezenţa unor tulburări asociate cum ar fi: dislaliile sau întârzierile mari în dezvoltarea vorbirii. Stein: „bâlbâiala ar fi cauzată de decalajul care există între posibilităţile de gândire şi cele de exprimare.”

Teorii care atribuie un rol important factorilor sociali.Dintre factorii psiho-sociali care au un rol important în declanşarea bâlbâielii sunt:

stările de nevroză. perturbările emotive. starea de anxietate. fobiile. atitudinea negativă faţă de vorbire.- tulburările comportamentale.

O altă cauză a bâlbâielii sunt greşelile de educaţie: pedepse. pretenţiile excesive ale părinţilor. imitaţia persoanelor bâlbâite. terapia greşită a bâlbâielii.

Stările de stres sunt o altă cauză a bâlbâielii.

Simptomatologia bâlbâieliiBâlbâiala are o gamă diferită de manifestare, ce constă în repetarea unor silabe la începutul şi mijlocul cuvântului, cu prezentarea unor pauze între acestea sau prin apariţia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator, care împiedică desfăşurarea vorbirii ritmice şi cursive.

Tipuri ale bâlbâielii bâlbâiala clonică (bâlbâiala primară) simple iteraţii sau prelungiri ale unor sunete

(simptomele sunt lipsite de efort şi sunt inconştiente) bâlbâiala tonică (secundară)- apariţia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator, care

împiedică desfăşurarea vorbirii ritmice şi cursive. Bâlbâitul devine conştient de propriul său defect.

bâlbâiala mixtă – combinaţiile caracteristicilor celor două forme de mai sus.

BÂLBÂIALĂ ŞI LOGONEVROZĂExistă o strânsă legătură între bâlbâială şi logonevroză. Din punct de vedere simptomatologic ele sunt foarte asemănătoare, dar de cele mai multe ori logonevroza este mai accentuată decât bâlbâiala. În majoritatea cazurilor drumul este de la bâlbâială spre logonevroză. Bâlbâiala se transformă în logonevroză atunci când există sau apare un fond nevrotic, ca urmare a conştientizării handicapului şi a trăirii acestuia ca pe o dramă ca un moment de frustrare a dificultăţilor pe care le are individul.Bâlbâiala este mai mult un fenomen de repetare a sunetelor, silabelor şi cuvintelor, de „batere a tactului pe loc”, iar logonevroza presupune pe lângă aceasta modificarea atitudinii faţă de

vorbire şi de mediul înconjurător, prezenţa spasmelor, grimaselor, a încordării şi a unei preocupări exacerbate faţă de propria vorbire.La persoanele nevrotice sau psihonevrozate, factorii nocivi (traumele psihice, stresurile) pot provoca direct logonevroza prin destrămarea stereotipului dinamic.Atât bâlbâiala cât şi logonevroza au aceeaşi etiologie – apariţia uneia sau a celeilalte depinde de starea psiho-fiziologică a individului, de felul cum trăieşte în plan psihic handicapul. Logonevroza este o bâlbâială conştientizată. Manifestările bâlbâielii şi logonevrozei la nivelul cititului:

apar o serie de mişcări sub formă de grimase ale buzelor şi aparatului fonoarticulator. Când textul nu este cunoscut mişcările sunt mai intense. Bâlbâiala şi logonevroza determină o serie de modificări cvasimotorii şi vegetative, reacţii emoţionale excesive, congestionări, modificări respiratorii prin întreruperea fluxului normal.

sunt prezente o serie de înlocuiri de cuvinte pe principiul asemănării acustice (schimbă cuvintele cu altele în legătură cu care are o experienţă pozitivă).

înlocuiri de sunete pentru un cuvânt – deformează cuvântul omisiuni de cuvinte – se omit cuvintele critice la care are dificultăţi. sărirea unor rânduri –fenomen mai puţin accentuat în prima parte a textului şi mai

accentuat spre sfârşit. citirea încă o dată a rândului parcurs. apar adăugiri de cuvinte care nu sunt conţinute în textul de citit.

Manifestările bâlbâielii şi logonevrozei la nivelul scrisului: prezenta agramatismelor datorate dificultăţilor de concentrare caracterul infantil al compunerilor apare fenomenul de sărire a unor idei majoritatea compunerilor nu au o introducere sau o încheiere apar o serie de imprecizii şi inexactităţi, redând o idee care are o tangenţă cu subiectul

general tratat. lipsa de organizare optimă a textului scris sunt folosite o serie de cuvinte cu sens confuz apare repetarea de cuvinte şi propoziţii fenomene de contopire a unor cuvinte disgrafia cu toate caracteristicile acesteia.

TAHILALIAVorbirea este extrem de rapidă, precipitată. Subiectul se caracterizează prin excitaţie şi irascibilitate. Logopatul nu-şi poate urmări corect ideile, se produc frecvente amalgamuri sau omiteri de idei datorită rapidităţii care depăşeşte capacitatea individului. Auditorul are dificultăţi în a identifica fiecare sintagmă pentru că se succed într-un ritm alert.

BRADILALIA Se desfăşoară într-un ritm foarte lent şi apar dificultăţi similare pentru că auditorul pierde şirul ideilor pentru că în timpul ascultării pot interveni alţi factori care distrag atenţia şi perturbă înţelegerea. Logopatul este predominat de inhibiţie şi tulburări cvasivegetative. Anumite caracteristici se accentuează în anumite tipuri temperamentale.

AFTONGIAAu loc fenomene asemănătoare cu cele ale bradilaliei. Este produsă datorită apariţiei la nivelul muşchilor limbii a unor spasme de lungă durată. Sunt prezente grimasele şi modificările fiziologice.

COREEAVorbirea coreică este însoţită de mişcări ale unor segmente ale corpului, gâtului, care au la bază tulburări ale creierului mic, ce se produc odată cu vorbirea.

TUMULTUS SERMONISEste forma cea mai gravă şi se întâlnesc toate elementele de mai sus, care variază în funcţie de starea de sănătate, momentul când se realizează vorbirea.   3 . TULBURARILE DE VOCE ( Disfonia. Raguseala vocala. Fonastenia. Mutatiile vocii. Afonia )sunetul ce rezultă din punerea în vibraţie a coardelor vocale prin mecanismul glotic sub influenţa aerului respirator, sunet care este încărcat de armonie de la glotă până la ieşirea aerului din gură.Calităţile vocii:

inălţimea – însuşirea vocii umane de a fi emisă în sunete grave sau acute, în funcţie de numărul de vibraţii pe secundă a undelor sonore.

intensitatea – determinată de amplitudinea vibraţiilor, de forţa de percuţie a aerului respirator. Este în raport direct cu elasticitatea pulmonară şi forţa muşchilor respiratorii.

timbrul – particularitate vocală proprie fiecărui individ. Este determinat de natura coardelor vocale, dar şi de natura cutiei de rezonanţă.

În tulburările de voce toate aceste calităţi sunt perturbate. Tulburările de voce perturbă melodicitatea, intensitatea şi timbrul vocii. DISFONIADisfonia este determinată de:

tulburări parţiale ale muşchilor laringelui, tulburări parţiale ale muşchilor ai coardelor vocale anomaliile constituite prin noduli vocali, polipi

Vocea este falsă, bitonală, monotonă, nazală, tuşită, voalată, scăzută a intensitate, timbru inegal, etc.

Clasificarea disfoniilor:În funcţie de gravitatea afecţiunii:

disfonii uşoare (voce voalată) disfonii medii (afectarea calităţii vocale) disfonii grave (voce stinsă – afonii)

În funcţie de criteriul etiologic: disfonii organice – pot fi provocate de afecţiuni miopatice, paralizii recurente ale

laringelui, afecţiuni inflamatorii ale laringelui. disfonii funcţionale – disfoniile funcţionale pot fi provocate şi de anumite dezacorduri

între elementele aparatului fonoarticulator (laringele este normal, dar cavitatea de rezonanţă prezintă anomalii de rezonanţă).

RĂGUŞEALA VOCALĂRăguşeala vocală apare ca fenomen secundar în disfonie dar şi ca tulburare de sine stătătoare. Duce la pierderea expresivităţii şi forţei vocii. Apare în urma îmbolnăvirii laringelui, căilor respiratorii şi ganglionilor fixaţi pe coardele vocale.Se caracterizează prin voce îngroşată şi întreruptă în timpul vorbirii (răguşeala organică), dar şi printr-un caracter şuierat şi înăbuşit (răguşeala funcţională)- apare în stările de emoţie puternică şi în folosirea excesivă a vocii.

FONASTENIA ŞI PSEUDOFONASTENIAAu de ce le mai multe ori o natură funcţională. Apare ca urmare a folosirii incorecte a vocii şi a folosirii abuzive (cântăreţi, actori, oratori), dar şi laringitele pot da naştere, dar apar mai mult în stările emoţionale.Fonastenia este însoţită de o serie de dereglări de ordin psihic (frustrare, nesiguranţă, teamă, frică). Fonastenia duce şi la scăderea intensităţii vocii, pierderea calităţilor muzicale, întreruperea şi rateul vocii, ritmul vocii.

MUTATIA PATOLOGICA A VOCII se datorează transformărilor la nivelul endocrin, manifestate prin stimularea funcţiei hipofizare şi a modificărilor hormonilor sexuali, care influenţează modalităţile de reacţionare a SNC care se adaptează la condiţiile bio-mecanice.

MUTATIA FIZIOLOGICA A VOCII caracteristice schimbărilor anatomice ce au loc la anumite vârste. Aceasta are loc în perioada pubertăţii când are loc o însemnată creştere a dimensiunii laringelui mai ales la băieţi şi în plan antero-posterior. Caracteristica principală a modificărilor : coborârea vocii cu o octavă.

AFONIA – cea mai gravă tulburare a vocii apărând în îmbolnăvirile acute şi cronice ale laringelui. Pierderea totală a vocii provoacă unele tulburări psihice, la fel cum unele tulburări psihice provoacă afonia.   4. TULBURARI ALE LIMBAJULUI CITIT-SCRIS ( Dislexia. Disgrafia. Agrafia. Alexia )

DISLEXIADislexia comporta definitii foarte variate, Esential este a se intelege ca se poate considera dislexic un copil care desi are toate conditiile externe, nu deprinde citirea din conditionari intriseci. Dislexia este definita ca dificultatea de a citi, manifestata prin tulburari la nivelul perceptiei auditive, optice si a celei kinstezice, ca semne revelatoare. Dificultatile in deprindereea citirii se refera atat la corectitudine, cat si la modul constient, curent si expresiv, pe care trebuie sa il realizeze cititul. Astfel dislexia poate fi definita prin toate tulburarile ce apar in procesul de achizitie al lexiei, in mecanismele actului lexic.

DISGRAFIA Disgrafia se refera la tulburarile ce intervin in actul grafic. Scrisul copilului are propria sa devenire si evolutie. Invatarea lui, ca proces complex si de durata, este destul de dificila. In actul grafic, tulburarile disgrafice care intervin nu sunt simple oscilatii ale procesului de cunoastere, ci o incapacitate de exprimare care are drept caracteristica onstanta pe o perioada mai lunga. In cadrul tulburarilor srisului recunoastem agrafia, disgrafia, disortografiile, disfonografiile si discaligrafiile. Disgrafia se denumeste ca incapacitate a copilului cu limbaj, auz, dezvoltare mentala normala, de a u\invata corect si de a utiliza constant scrisul in conditiile de scolarizare normala. Structurile perceptive de la nivelul auditiv, vizual si kinestezic implicate in invatarea limbajului scris, precum si structurile spatio-temporale implicate, sunt elementul central in intelegerea si terapia actului lexico-grafic.

AGRAFIAAgrafia este incapacitatea relativ totala a invatarii actului grafic; se intalneste rar la copil, ea implicand grave tulburari la nivelul structurilor centrale.

ALEXIA

Alexia reprezintă pierderea capacităţii de a citi şi de a înţelege limbajul scris. Subiectul alexic vorbeşte normal, răspunde corect la întrebări, înţelege ceea ce i se spune, poate scrie corect după dictare sau chiar spontan, dar nu înţelege un text scris.Etiologia tulburărilor de scris-citit: Launay:

insuficienţele funcţionale ale elaborării limbajului insuficienţele ale îndemânării manuale insuficienţele ale schemei corporale şi a ritmului

Fichot : lipsa omogenităţii în lateralizare stângăcia, însoţită de o lateralizare încrucişată

Alţi factori: factori educaţionali negativi bilingvismul slaba dezvoltare intelectuală fragilitate psihică locul ocupat de copil în raport cu ceilalţi fraţi

Formele si manifestarile tulburarilor de scris-citit: Dislexo-disgrafia propriu-zisă (specifică), manifestată printr-o incapacitate paradoxală în

formarea abilităţilor de a citi şi a scrie. Dificultăţile cele mai pregnante apar în dictare şi în compunere. Subiecţii nu pot efectua legătura dintre simboluri şi grafeme, dintre sunetele auzite şi literele scrise.

Dislexo-disgrafia de evoluţie (de dezvoltare sau structurală) Subiecţii nu pot înregistra progrese însemnate în achiziţia citit-scrisului Se manifestă fenomene disortografice ce se concretizează în dificultăţi în înţelegerea simbolurilor grafice, a literelor, cuvintelor, propoziţiilor şi sintagmelor. Apar omisiuni ale grafemelor, literelor, cuvintelor, înlocuiri, substituiri, inversiuni şi adăugiri în propoziţii.

Dislexo-disgrafia spaţială sau spaţio-temporală – se manifestă printr-o scriere şi citire în diagonală, dar apar şi fenomene de separare a cuvintelor în silabe = scriere ondulată.

Dislexo-disgrafia pură (consecutivă). Se constată frecvent în situaţii de în asociere cu alte handicapuri. Se întâlnesc pe fondul afaziei, alaliei, hipoacuziei.

Dislexo-disgrafia motrică – apare ca urmare a tulburărilor de motricitate şi psihomotricitate. Scris ilizibil, neglijent, neregulat, inegal, tremurat, tensionat, rigid, prost organizat, neproporţionat.

Dislexo-disgrafia lineară – incapacitatea de trecere de la rândul parcurs la următorul, sărirea peste unele spaţii. Este mai accentuată în scris decât în citit.

În limba romana sunt o serie de manifestări în dislexo-disgrafie: Grupa I – citit-scris încet, lent, stacato. Aceşti copii scriu şi citesc extrem de încet. De

multe ori ei trec neobservaţi pentru că scris–cititul lor este pus pe baza unui tip temperamental. Manifestă repulsie faţă de citit şi întâmpină mari dificultăţi la scris. Întampină paradoxal dificultăţi mai ales la copierea unui text. Sunt situaţii când copilul scrie puchinos, înghesuie grafemele dând impresia suprapunerii lor şi alte situaţii când grafemele sunt inegale ca mărime şi depăşesc spaţiul normal. Se manifestă la aceşti copii o stângăcie sau o ambidextrie. E. Claparede – propune pentru această grupă de copii termenul de bradilexie.

Grupa II – Dificultăţi în corelarea complexului sonor cu simbolul grafic şi în înţelegerea sensului convenţional al simbolurilor lexiei. Aceşti subiecţi nu reuşesc să citească cuvântul ca întreg, ca o entitate globală, se produc întreruperi printr-o intensitate mare la o parte a cuvântului şi scăderii la cealaltă parte. Au dificultăţi în sinteza cuvintelor mari. Dificultatea se centrează mai mult pe foneme. Omit cuvinte, foneme, se produc alungiri

exagerate de bucle şi linii, plasare incorectă a accentului, se produc contopiri. La unii apare scrisul ca în oglindă.

Grupa III – Dificultăţi în respectarea regulilor gramaticale şi caligrafice. Au tendinţa de a ocolii acele propoziţii sau fraze la care nu erau siguri pe ortografierea corectă. Citesc şi scriu fără să respecte punctul, virgula, semnul exclamării, al întrebării, linia de dialog. Alungesc unele grafeme, unele sunt prea mari, iar altele sunt prea mici.

Grupa IV – Omisiuni de litere, grafeme, cuvinte, acestea sunt mai frecvente la logopatii ce prezintă tulburări de pronunţie. Acest fenomen apare mai rar în copierea unui text. Apare mai des pe fondul handicapului de intelect şi a celui de auz. Are frecvenţa mai mare în cuvintele lungi, la sfârşitul cuvântului şi propoziţiei.

Grupa V – Adăugiri de litere, grafeme, cuvinte. Se manifestă mai ales in scris. Se asociază cu dereglări ale atenţiei si de percepţie si cu exacerbări ale motricitatii. Grafemele sunt adăugate la sfârşitul cuvintelor. Pentru citit este specifica adăugarea literelor, a începutului de cuvinte, sau a cuvântului întreg.

Grupa VI – Substituiri şi confuzii de litere, grafeme şi cuvinte. Substituirile se produc ca urmare a confuziilor dintre grupurile de foneme, litere si grafeme asemănătoare din punct de vedere: - optic – d-p-b, u-n, m-n, a-ă, s-ş, t-ţ - din punct de vedere fonematic, fie acustic şi kinestezic – f-v, b-p, c-g, s-z, d-t

Grupa VII – Contopiri si comprimări de cuvinte – contopirile in scris se manifesta prin alungirea liniei de la ultimul grafem încât se uneşte cu primul grafem al cuvântului următor. Se realizează contopiri de cuvinte simple, textul este ilizibil şi înţelegerea deficitară.

Grupa VIII – Nerespectarea spaţiului paginii, scrierea şi suprapunerea rândurilor. Fenomenul este specific la deficienţii de vedere, la cei cu stângacii, care scriu cu mâna dreaptă şi la ambidextrici.

Grupa IX – Scrisul servil si citit-scrisul ca în oglindă. Înclinarea exagerată spre dreapta sau stânga deformarea grafemelor asemănătoare din punct de vedere optic. Se manifestă în debilitate mintală gravă si la copii stângaci.

5. TULBURARI POLIMORFE ( Afazia. Alalia. )

AFAZIASubiectul pierde capacitatea de comunicare orală, ca urmare a unui traumatism cerebral, accident cerebral. Apare după dobândirea comportamentului verbal şi este mai frecventă la vârstele adulte sau la bătrâneţe.Este una dintre cele mai complicate tulburări ale limbajului pentru că determină modificări profunde în sfera limbajului (impresiv şi expresiv), iar la nivelul personalităţii se produc destructurări. Au existat trei curente în explicarea afaziei:

Localizaţionist – conform acestui curent toate funcţiile psihice corespund unei anumite zone situate la nivelul creierului. Conform lui Gall, limbajul este licalizat în zona frontală. Orice leziune la acest nivel determină producerea afaziei.1861 – Broca, pe baza observării unor cazuri în clinică, emite ipoteza că: „leziunile în afazia motorie (afemie) se găsesc în a treia circumvoluţiune frontală stânga”. Wernicke 1874- se referă la afazia senzorială care se produce prin lezarea primei circumvoluţiuni temporale.

Echipotenţialist – ca urmare a cercetărilor lui Lawrance – nu o zonă este responsabilă, ci întreaga zonă a creierului, pentru că există corelaţii.

Psihologizant – Jackson 1915 – analizează raportul gândire-limbaj şi arată că în afazie sunt alterate întâi funcţiile mai complexe şi mai voluntare ale vorbirii.

Clasificarile afaziei: Afazie motorie pură – (subcorticală) Afazicul nu vorbeşte, dar păstrează limbajul interior

şi înţelege. Afazie motorie totală (corticală) similară cu afazia Broca – bolnavul nu poate vorbi,

scrie, citi, dar păstrează înţelegerea. Afazie transcorticală motorie – nu poate vorbi spontan dar poate repeta vorbirea şi se

păstrează înţelegerea. Afazie senzorială pură – recunoaşte sunetele izolate, poate scrie, citi, dar nu înţelege. Afazie senzorială totală (Wernicke) – apare logoreea, agrafia, alexia, tulburări de

înţelegere şi se păstrează vorbirea spontană. Afazie senzorială transcorticală – afazicul nu poate vorbi şi scrie spontan, nu înţelege dar

îşi păstrează vorbirea repetată. Afazie totală – bolnavul manifestă tulburări expresive şi receptive, cât şi de intelect.

Afazie de conducare – se manifestă prin tulburări ale repetării cuvintelor şi denumirii obiectelor, dar se păstrează relativ înţelegerea şi vorbirea spontană.

ALALIATermenul de alalie vine din grecescul „alales” care înseamnă fără vorbire, sau muţenie. În literatura de specialitate mai circulă o serie de termeni similari (audimultitate, alalie prelungită, afazie congenitală, muţenia auzitorilor).Launay şi Hvatţev – alalia nu presupune deficit de intelect de tip oligofrenic, astfel vorbirea alalicilor nu se confundă cu lipsa de vorbire a deficienţilor de intelect sau a surdomuţilor, disartricilor.S. Borel-Maisonny – inteligenţa alalicilor este aproximativ normală, dar există unele tulburări de percepţie, întârziere şi neîndemânare motorie. Un diagnostic diferenţial în alalie poate fi adaptat după 3-5 ani şi în condiţiile când după aceste vârste subiectul nu reuşeşte să comunice oral şi atunci se înlătură ipoteza de retard şi muţenie.Cauzele sunt deosebit de complexe şi foarte greu de precizat.Arnold – cauzele se împart în 2 categorii:

Cauze idiopatice - imboldul defitar în vorbire- capacitate redusă de imitare- factori ereditari – 50% din cauze

Cauze paratipice:- cauze din timpul naşterii- boli grave din copilăria timpurie: variolă, encefalită, rahitism

Berendes: cauze interne şi externe Cauze interne:

- slaba dezvoltare a auzului fonematic- lipsa imboldului în gândire- traume din timpul naşterii- întârzieri psihomotorii

Cauze externe: - bolile din primii 3 ani de viaţă.

Clasificarea alaliei: Alalia motorie – se aseamănă cu afazia motorie. Alalicul înţelege sensul cuvintelor, dar

nu le poate pronunţa, execută ordinele verbale şi poate arăta obiectele indicate. Poate emite unele sunete nearticulate şi cuvinte mono şi bisilabice. Poate ajunge la 15-20 de cuvinte. Comunică printr-un limbaj bazat pe imitaţia fenomenelor din natură. Are dificultăţi de motricitate şi psihomotricitate. Subiectul îşi formează foarte greu schema corporală.

Alalia senzorială – alalicul nu înţelege sensul cuvintelor, dar poate repeta unele cuvinte (ecolalie), chiar cu un grad de dificultate în pronunţie şi reuşeşte să formuleze propoziţii prin alăturarea a 2 cuvinte simple. Poate ajunge la 30-35 de cuvinte. Alalia senzorială a copiilor se aseamănă cu afazia senzorială a adulţilor.

Alalia mixtă – este cea mai gravă formă, în care predomină fie caracteristici din prima fie din a doua. Alalicul are posibilitatea să pronunţe unele silabe şi cuvinte, dar pe care le folosesc foarte rar. Au posibilitatea să înţeleagă unele cuvinte izolate, dar sunt incapabili să descifreze sensul propoziţiei.

Carateristici comune pentru toţi alalicii: lipsă de expresivitate rigiditate în mişcări şi comportament voinţă scăzutădeficite de atenţie

6. TULBURARI DE DEZVOLTARE A LIMBAJULUI ( Mutismul electiv. Intârzierile în apariţia şi dezvoltarea limbajului. )

MUTISMUL ELECTIV (psihogen sau voluntar) reprezintă refuzul total sau parţial al copilului de a comunica cu unele persoane, iar în forme grave acest refuz se extinde asupra întregului mediu înconjurător sau asupra unor situaţii. Muţenia este temporară şi poate dura de la câteva săptămâni la ani de zile. Copilul cu mutism electiv nu vorbeşte nu pentru că nu poate, ci pentru că nu vrea.Cauzalitate:Atitudini şi metode greşite în educaţia practicată de părinţi sau de profesori, care traumatizează afectiv copilul (hiperseveritate, pedepse corporale mai ales, traumatizare psihologică - ameninţări).Situaţii dramatice, şoc emoţional foarte puternic, stres, eşecurirepetate, frustrări. Mediul de trai impropriu (ex. ostilitate). Copiii cu mutism electiv, deşi nu comunică, înţeleg scrierea şi nu manifestă deficienţe de ordin inteiectiv. Dar, persistenţa pe o perioadă lungă de timp poate duce la rămâneri în urmă pe linia dezvoltării verbale şi a exprimării logico-gramaticale.Dacă mutismul se întinde prea mult în timp, fără să se intervină, pot apărea perturbări intelectuale (rămâneri în urmă la şcoală, reducerea vocabularului, afectarea exprimării gramaticale etc.). De asemenea, se poate întâmpla ca, deşi s-a intervenit în sens optimizator, rezultatele să nu fie cele scontate şi copilul cu mutism să rămână în continuare „imun" la încercările celor din jur de a-1 scoate din tăcere, în această situaţie este de preferat ca părinţii să schimbe şcoala, colectivitatea în care învaţă copilul sau profesorul acestuia.Caracteristicile mutismului electiv:Apare frecvent la copiii hipersensibili, anxioşi, timizi şi este însoţit de tulburări comportamentale, în care încăpăţânarea, timiditatea,brutalitatea, irascibilitatea, negativismul, răutatea ocupă un loc important.Refuzul verbal al copilului cu mutism electiv este dublat deseori de refuzalimentar din partea lui, refuz de a învăţa sau de a face orice i se cere. Copiii pot fi furioşi, interiorizaţi, cu complexe de inferioritate. Este mai frecvent la fete şi începe pe la 3-5 ani. Adesea o schimbare de tipul intrării în şcoală sau în grădiniţă declanşează această tulburare.Această tulburare poate căpăta următoarele/orme:

Acută: poate apărea după momente de groază, panică, şocuri emotive, traumatisme psihice.

Cronică: se manifestă general sau selectiv, faţă de anumite persoane.

RETARDUL VERBAL C. Vrăşmaş şi E. Stanică consideră retardul verbal drept blocajul ritmului de evoluţie a

limbajului, ce se abate de la normal. Un copil cu retard de limbaj până la vârsta de trei ani foloseşte un număr redus de cuvinte, le pronunţă greşit, nu formează propoziţii simple, însă are auzul bun şi organele fono-articulatorii normal dezvoltate. Copilul cu retard verbal (întârziere în dezvoltarea limbajului) rămâne în urma copiilor de aceeaşi vârstă cu el.Retardul de limbaj poate fi cauzat de o serie de factori precum:

factori neurogeni (în perioada peri şi postnatală); factori somatogeni (boli cronice îndelungate, boli infecţioase); factori psihogeni (mediu care nu stimulează vorbirea, suprasolicitare verbală, exigenţe

prea mari, atitudini brutale, şocuri emoţionale puternice); factori constituţionali, („inabilitate verbală" ereditară pe linie paternă, mai frecventă la

băieţi). Retardul verbal se caracterizează printr-o întârziere în dezvoltarea motricitatii generale (statica capului, trunchiului, mersul). Evoluţia aparatului fonoarticulator stagnează după perioada lalaţiunii, vocalele sunt prezente, însă consoanele dificile sunt omise sau înlocuite, grupurile de consoane fiind înlocuite cu consoane mai uşor de pronunţat, diftongii reduşi la o vocală, silabele reducându-se spre sfârşitul cuvântului. Apariţia cuvintelor are loc după doi-doi ani şi jumătate, vocabularul fiind format doar din 20-30 de cuvinte. Copilul nu formează propoziţii, nu diferenţiază sunetele în cuvinte, are dificultăţi ia trecerea de la limbajul intern la cel extern, nu cunoaşte semnificaţia multiplă a cuvintelor, uneori are tulburări de lateralitate şi manifestă un deficit al motricitatii fine (buze, limbă, degete).Dezvoltarea intelectuală poate fi conform vârstei cronologice, liminară sau întârziată din cauza absenţei limbajului. Comportamentul psiho-afectiv este dominat de timiditate, absenţa dorinţei de comunicare, hiperkinetism şi opoziţionism.