Tucan Contexte Pragmatice Si Subtexte Culturale Last Draft

© Frank & Timme Verlag für wissenschaftliche Literatur 119

DUMITRU TUCAN (TIMIŞOARA)

Contexte pragmatice şi subtexte culturale. O analiză a „practicii comentariului“ în presa on-line românească actuală

1 Preliminarii

În ultimii ani rutina zilnică a fiecăruia dintre noi a încorporat, într-o manieră alertă, comportamente şi practici însoţite de instrumente şi accesorii specifice care, nu cu mult timp în urmă, păreau ori simple fantezii ori ciudăţenii inutile. Cele mai multe dintre acestea au legătură cu modurile noastre de a comunica şi de a ne informa şi, inevitabil, cu universul virtual pe care dezvoltarea în ritm alert a noilor tehnologii digitale l-au făcut accesibil celor mai mulţi dintre noi. Comunicarea instantanee, accesul la multitudinea de informaţii referitoare la universuri geografice şi culturale aflate la mii de kilometri depărtare, infinitatea tulburătoare a înregistrărilor trecutului apropiat (şi nu numai) sau posibilitatea conexiunilor ameţitoare cu o lume virtuală care-şi sporeşte cu fiecare secundă „întinderea“ sunt numai câteva dintre posibilităţile facilitate de noile tehnologii. Accesibilitatea globală a ‚internetului’ e o afacere recentă, dar cei douăzeci de ani ai acesteia par deja o tradiţie închegată. Comunicăm prin intermediul internetului, socializăm şi împărtăşim celorlalţi frânturi din viaţa noastră privată sau din măştile noastre prin intermediul acestuia, urmărim pas cu pas ultimele evenimente petrecute la capătul lumii sau la doi paşi de casa noastră şi, nu în ultimul rând, devenim noi înşine parte a acestei lumi atâta timp cât, nu de puţine ori, devenim noi înşine generatori de „conţinut“ în beneficiul acestei lumi. În cele ce urmează mă voi referi la unul dintre comportamentele noi ale unei lumi din ce în ce mai ‚digitalizate’: consumul de ştiri. Dacă în urmă cu zece ani statisticile arătau că cea mai mare parte din consumul de ştiri era satisfăcut prin intermediul presei scrise şi audiovizuale, în momentul de faţă mare parte din consumul de ştiri este satisfăcut prin accesarea ediţiilor on-line ale ziarelor


........................................

tradiţionale sau a platformelor de ştiri on-line1. Mai mult decât atât, am asistat în ultimul an (2011) la reprofilarea unor instituţii jurnalistice exclusiv pe mediul on-line sau la regândirea strategiilor de dezvoltare în aşa fel încât rezultatul vizibil este o creştere spectaculoasă a mediului jurnalistic on-line2. Această tendinţă în creştere din media românească este, fireşte, congruentă cu o tendinţă similară observabilă la nivel global. Un raport al Organizaţiei pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică3 (OECD) observa încă din 2009 creşterea spectaculoasă a consumului de ştiri on-line: între 20 % şi 77 % din publicul ţărilor membre (34 dintre ţările cele mai dezvoltate economic) este consumator de ştiri on-line. Raportul descrie în primul rând o dinamică ascendentă, înregistrând printre cauzele acesteia tendinţa generaţiei tinere, familiarizată încă de timpuriu cu noile tehnologii, de a consuma exclusiv ştiri on-line. Asistăm, am putea spune, la o schimbare de comportament radicală şi ireversibilă.

2 Media tradiţională/ „New media“

Care sunt atuurile ’noii media’? Comunicare de masă, bazată pe infrastructuri tehnologice şi/ sau instituţionale mai mult sau mai puţin costisitoare, ca şi media tradiţională, noua media pare a-şi datora atractivitatea unei diferenţe specifice care nu poate fi evaluată decât în contrast cu mijloacele de comunicare în masă tradiţionale. Într-o carte clasică de teorie a comunicării din 1975 Denis McQuail4 creionează caracteristicile comunicării de masă tradiţionale (şi a organizaţiilor transmiţătoare implicate în proces) într-o epocă în care tehnologia digitală se află încă „în teste“. „Complexă“ şi desfăşurându-se „la scară mare“,

....1

Parte importantă a acestor statistici (excepţie făcând cele ale cotelor de piaţă ale televiziunilor) sunt accesibile pe site-urile instituţiilor care măsoară cota de piaţă, audienţa sau tirajele: pentru presa tipărită şi mediul on-line a se vedea site-urile specializate ale Biroului Român de Audit al Tirajelor (www.brat.ro): Studiul Naţional de Audienţă (www.sna.ro) şi Studiul de Audienţă şi Trafic Internet (www.sati.ro); Pentru audienţa radio: site-ul Asociaţiei pentru Radio Audienţă (www.audienta-radio.ro).

2 Într-un demers de pionierat D. GUŢU (New media, Bucureşti: Tritonic, 2007, p. 24) observa încă din

2007 „ascensiunea spectaculoasă a ediţiilor online în detrimentul ediţiilor offline“ (sic!). 3

Raport ce poate fi consultat pe site-ul organizaţiei: http://www.oecd.org/dataoecd/30/24/45559596.pdf (ultima accesare: 14.09.2011).

4 D. MCQUAIL: Comunicarea, Iaşi: Institutul European, 1999.


........................................

comunicarea de masă înseamnă „conectarea unor grupuri organizate de producători cu persoane care reprezintă auditorii şi care sunt tratate drept colectivităţi de către comunicatori, deşi ele nu se consideră astfel“.5 Caracterizată de o „relaţie asimetrică, neechilibrată“ datorită faptului că „audienţa este lipsită de reprezentare şi capacitate de a răspunde direct“,6 comunicarea media tradiţională este unidirecţională şi cu o „capacitate redusă de feed-back“. În fapt media tradiţională păstrează vagi aparenţe de interactivitate (scrisori, telefoane), care oricum sunt negate de studiile generale de măsurare a audienţei ce se raportează la dominantele emoţionale şi socio-culturale ale grupului. Denis McQuail afirmă răspicat că, în ciuda acestor aparenţe, comunicarea de masă tradiţională nu poate beneficia de o „relaţie cu adevărat interactivă“.7 În consecinţă, cei doi poli ai comunicării (instanţele de producţie şi instanţele de receptare) se închid, într-o manieră „autistă“, într-un set de reprezentări stereotipe în preajma cărora se află mize economice, simbolice şi politice. E adevărat că receptorul în media tradiţională nu este inert, dar calitatea sa de infimă parte a procentului de audienţă, îl reduce la starea de variabilă a unui corpus de reprezentări colective care influenţează producerea „mesajului“ mediatic. Pare că sunt două seturi de caracteristici care dau măsura diferenţei dintre ‚vechea’ şi ‚noua media’. Primul dintre ele, generator de relativă diversitate, este costul mai mic al tehnologiei necesare şi rapiditatea procesului de producţie publicistică. Dacă acesta ţine mai degrabă de structurile organizaţionale aferente, cel de-al doilea este caracteristic procesului de comunicare şi reprezintă un factor de remodelare a trăsăturilor specifice comunicării de masă în interiorul noii paradigme. Este vorba de impredictibilitate, flexibilitate în procesul de negociere a sensului şi interactivitate. Impredictibilitatea comunicării în cazul noii media este direct legată de flexibilitatea în negocierea sensului. O ştire sau o informaţie, odată aruncată în oceanul on-line, poate ajunge oriunde şi, mai presus de aceasta, poate naşte reacţii diverse. Astfel, interacţiunea unor dimensiuni socio-culturale diferite

....5

MCQUAIL 1999, p. 173. 6

Ibid. 7

Ibid., p. 174.


........................................

este mai probabilă în cazul noii media. Mai mult decât atât, o ştire poate fi controlată, îmbogăţită sau nuanţată într-o manieră rapidă prin intermediul accesării unor informaţii sau organizaţii media on-line aflate la distanţă de câteva ‚click-uri’. Receptorul are posibilitatea de a accesa aproape instantaneu alte surse de informaţii, are posibilitatea de a compila surse diverse şi, astfel, de a personaliza ‚conţinutul’. Acest mecanism al personalizării ‚informaţiei’ naşte tentaţia interacţiunii care ia o dublă formă: pe de-o parte integrarea activă a mesajului ideatic într-un corpus inteligibil recompus printr-un decupaj ‚personal’, iar pe de altă parte eventualitatea perspectivei critice, care arată posibilitatea cel puţin teoretică a controlului din partea receptorului, dublată nu de puţine ori, o dovedeşte dezvoltarea recentă a ‚blogosferei’, de creativitate. Teoreticienii ‚new media’ observă cu entuziasm aceste caracteristici extrapolându-le la nivelul întregului proces de comunicare public asumat individual sau organizaţional:

Definiţia cea mai generală [atribuită noii media] porneşte de la un consens asupra faptului că noile media se referă la formele inovatoare de interacţiune între oameni şi tehnologie, la relaţia între oameni şi instrumente de comunicare folosite în mod creativ pentru a îndeplini nevoi elementare de informare, comunicare şi relaţionare.8

Acest entuziasm pare justificat atunci când privim numărul accesărilor ediţiilor on-line sau ale platformelor on-line de ştiri, când observăm fenomene dinamice ca dezvoltarea unor comunităţi de interese în jurul unor bloguri din ce în ce mai populare, atunci când participăm activ la dezvoltarea rapidă a reţelelor de socializare9 ori atunci când percepem amploarea unor fenomene ca „jurnalismul participativ“ (participatory journalism, citizen journalism10). Însă, ca în mai toate situaţiile, se manifestă şi trăsături negative ale

....8

GUŢU 2007, p. 16. 9

Atât comunicarea prin intermediul blogului personal cât şi cea prin intermediul reţelelor de socializare sunt integrate de unii teoreticieni media într-o paradigmă particulară, cea a „comunicării de masă a sinelui“ („mass self-communication“, cf. M. CASTELLS: „Communica-tion, Power and Counter-power in the Network Society“, International Journal of Communica-tion 1 /2007, p. 238-266.

10 N. CARPENTIER et alii (ed.): Media Technologies and Democracy in an Enlarged Europe, Tartu:

Tartu University Press, 2007, p. 97; vezi şi GUŢU: ibid., p. 24.


........................................

fenomenului privit în ansamblu. Nu de puţine ori, caracterul interactiv al noului model de comunicare ia proporţii maligne, ducând la suprasaturare şi, prin aceasta, la blocaje pe care le-aş denumi perspectiviste. Acest lucru se întâmplă nu neapărat din cauza cantităţii de informaţie potenţială, ci mai ales din cauza proliferării perspectivelor asupra informaţiei care se reproduce de cele mai multe ori în progresie geometrică. Acest lucru se întâmplă în primul rând datorită unui fenomen asociat noii paradigme de comunicare: comentariul on-line.

3 Comentariul on-line

Pare că în toate analizele făcute noilor media caracteristica definitorie a noului model de comunicare este ‚interactivitatea’. Încercam să observăm mai sus faptul că acest caracter se manifestă pe mai multe niveluri, dar elementul cel mai dinamic şi, ceea ce este şi mai important, analizabil este ‚comentariul on-line’, mai precis capacitatea cititorului de a reacţiona la conţinutul accesat. Comentariul on-line este o realitate nouă dar omniprezentă în spaţiul virtual, originile sale datorându-se cel mai probabil unui fenomen considerat ca integrat noii paradigme a comunicării de masă: blogul.11 Născut ca formă de comunicare personală cu o comunitate virtuală teoretic amplă, blogul a fost dotat încă de la începuturi cu acest instrument de relaţionare cu instanţele de receptare, care dădea măsura unei interacţiuni constructive în jurul subiectelor abordate şi cointeresa în mod ademenitor cititorul. Controversele născute în jurul unor anume subiecte şi numărul de vizitatori activi (generatori de conţinut) atraşi au generat popularitatea unor anumite bloguri şi, în acest proces, au configurat un spaţiu al dialogului virtual în jurul unor nuclee informaţionale care, ulterior, se va regăsi şi în jurul platformelor de ştiri on-line, mai ales în momentul profesionalizării acestora. În momentul de faţă cele mai multe site-uri de ştiri on-line beneficiază de platforme complexe de postare a comentariilor.

....11

Cf. GUŢU: ibid., p. 30. Vezi şi O. DRĂGHIA: „Comentezi? Comentariul on-line, între democraţie şi mojicie“, Observatorul Cultural, 465/2009, p. 11.


........................................

Scurta ‚preistorie’ a comentariului on-line este definitorie şi în ceea ce priveşte relevanţa sa. În ceea ce priveşte blogul, comentariul hrăneşte tentaţiile narcisiste ale celui care se comunică pe sine alterităţii. Chiar mascându-şi pulsiunile subiective ‚bloggerul’ comunică, prin intermediul subiectelor abordate, ceva din identitatea sa socio-culturală şi, în acelaşi timp, se oglindeşte în reacţiile comunităţii de interese generate. Poate de aceea regulile care îngrădesc fenomenul comentariului sunt mai stricte în cazul blogului, posesorul acestuia putând pur şi simplu, prin procesul de moderare, să îndepărteze nu numai comentariile ‚defectuoase’, ci şi pe cel care le face în mod sistematic. O situaţie similară, dar mult mai complexă, se manifestă în cazul platformelor de ştiri on-line. Există şi în cazul acestora, inevitabil, o comunitate de interese. Preluând din psihologie teoria disonanţei cognitive (Leon Festinger) sau cea a dezechilibrului cognitiv (Jean Piaget) teoreticienii media au observat că „oamenii caută informaţiile care se potrivesc cu ideile şi modul lor de acţiune şi devin imuni în faţa altor comunicări“.12 Publicul „percepe selectiv, ascultă şi memorează selectiv“.13 Indivizii se asociază şi interacţionează cu spaţiile de comunicare capabile dacă nu să le confirme familiarităţile cognitive şi opţiunile culturale, identitare sau ideologice, măcar să nu le contrazică într-o manieră radicală. Putem anticipa, iată, o importantă funcţie a comentariului on-line: capacitatea de a vehicula, implicit sau explicit, elementele valorice ale unei comunităţi de interese. Dar complexitatea şi diversitatea subiectelor abordate în cadrul unei platforme de ştiri on-line, chiar dacă este tributară unui decupaj şi unei perspective asociate proiectului editorial (având implicite dimensiuni culturale sau ideologice), produce, prin simpla sa menire de a informa larg un public cât mai mare asupra unui număr cât mai mare de subiecte, diversitate informaţională. Această diversitate generează o tensiune fecundă atât a elementelor valorice vehiculate de comentariul on-line, cât şi a relaţiei dintre acesta şi ştirea comentată, tensiune asociată unor funcţii adiacente ale comentariului on-line: măsura valorii simbolice a informaţiei şi a actualităţii acesteia, măsura compatibilităţii perspectivei asupra evenimentelor cu

....12

J. LOHISSE: Comunicarea. De la transmiterea mecanică la interacţiune, Iaşi: Polirom, 2002, p. 87. 13

LOHISSE 2002, p. 87.


............................................

orizontul de aşteptare al comunităţii de interese şi, nu în cele din urmă, măsura raportului dintre universul valoric vehiculat de discursul jurnalistic supus unor reguli explicite/ reglementabile şi manifestările divergente ale unui univers valoric implicit: imaginarul socio-cultural. Într-un cuvânt, comentariul on-line reprezintă interacţiunea între formulele discursive reglementabile deontologic şi ideologic atribuite unei actualităţi informaţionale diverse şi în perpetuă mişcare şi modalităţile de reacţie ale imaginarului socio-cultural, care se manifestă discursiv într-o manieră neunitară.

4 Elementele particulare ale comentariului on-line

O discuţie despre elementele particulare ale comentariului on-line nu poate pleca decât de la un exemplu de interacţiune ştire – comentariu extras din stricta actualitate a spaţiului on-line românesc: o ştire din 13 septembrie 2011 preluată de pe site-ul exclusive on-line www.hotnews.com, intitulată “INFOGRAFIC: Zona de implantare a principalelor clanuri mafiote romaneşti care activează in Franţa - Le Figaro“.14 Informaţia, în fapt o sinteză a unui articol din ediţia on-line Le Figaro (12 septembrie 2011),15 se raportează la un grafic al criminalităţii organizate (grafic realizat de jurnaliştii de la Le Figaro) prezentat vizual în interiorul ştirii. Relatarea e succintă, având mai degrabă rolul de prezentare a respectivului „infografic“, şi pare a se ralia bunelor practici jurnalistice: textul ştirii are un caracter predominant informaţional (se concentrează asupra faptelor: prezentarea oraşelor de provenienţă ale respectivelor „clanuri mafiote“ – cele mai multe din sudul şi estul ţării, intervenţia publică a prefectului de poliţie al Parisului legată de cerşetorie, descrierea graficului, prezentarea acţiunilor autorităţilor franceze), dă dovadă de neutralitate în ton (folosirea unui registru stilistic standard, evitarea formulelor valorizatoare, cu

14 SURSA R.M.: „INFOGRAFIC Zona de implantare a principalelor clanuri mafiote romanesti care activeaza in Franta - Le Figaro“, http://www.hotnews.ro/stiri-esential-10112983-infografic-zona-implantare-principalelor-clanuri-mafiote-romanesti-care-activeaza-franta-figaro.htm (ultima accesare: 15.09.2011).

15 J.-M, LECLERC: „Claude Guéant s'attaque à la délinquance roumaine“, http://www.lefigaro.fr/actualite-france/2011/09/12/01016-20110912ARTFIG00640-claude-gueant-s-attaque-a-la-delinquance-roumaine.php (ultima accesare: 15.09.2011).


............................................

excepţia, importantă, a formulei centrale a ştirii: „clanuri mafiote“) şi evită cu succes nuanţele pe care le-ar oferi o acumulare excesivă de detalii. În momentul accesării respectivei ştiri aceasta avea zece comentarii care, în mai puţin de o jumătate de oră, s-au înmulţit până la 18, ceea ce arată dacă nu importanţa şi actualitatea ştirii respective (deja rapid surclasată în ordinea editorială a platformei Hotnews de alte ştiri, cu mai puţine comentarii însă) cel puţin impactul afectiv asupra cititorilor care au simţit nevoia să reacţioneze. O să mă opresc pentru o analiză a practicii comentariului asupra acestor 18 din motive de limitare la un corpus posibil de analizat într-o astfel de lucrare.16 Cele 18 comentarii sunt de diverse facturi, dar există câteva trăsături specifice care pot fi observate dacă nu în toate, cel puţin în majoritatea dintre ele. În primul rând grija pentru ortografie şi corectitudine gramaticală e lăsată la o parte, acest fapt putând fi interpretat mai degrabă ca semnul unei lipse de inhibiţii şi unei libertăţi17 care se adăpostesc în umbra sentimentului anonimatului care caracterizează acest tip de comunicare. Asociat acestui fapt este un altul: lipsa auto-cenzurii care face ca majoritatea comentariilor să aibă o tonalitate emoţională, pe alocuri violentă, un caracter colocvial18 pregnant şi o evidentă lipsă de inhibiţii de a intra în polemici. Un singur exemplu din corpusul ales spre analiză este suficient. Unul dintre comentatori, autoprezentat drept „un oltean“ îi răspunde altuia, numit „blec-bierd“:

16 Trebuie făcute câteva precizări care să nuanţeze motivele alegerii unei astfel de ştiri. Unul dintre

principalele motive e legat de scurtimea textului relatării jurnalistice care să facă posibilă analiza acestuia într-un spaţiu adecvat unei astfel de lucrări. Apoi am încercat să analizez o ştire de imediată actualitate pentru a avea o imagine cât mai apropiată de prezent a fenomenului practicii comentariului. Astfel am ales o ştire ‚publicată’ în chiar ziua scrierii acestor rânduri. Al treilea motiv este acela că trebuia aleasă o ştire de impact, care să genereze o varietate consistentă de comentarii, şi în acelaşi timp o ştire de interes general inteligibilă pentru vasta comunitate a cititorilor de ştiri on-line. Acesta este motivul pentru care am ales o ştire postată pe platforma Hotnews, platformă cu o bună reputaţie în comunitatea media românească (situată printre primele 15 organizaţii media din România, cf. www.trafic.ro). Am evitat ştirile de natură sportivă şi pe cele despre viaţa politică, pe primele din cauza interesului prea concentrat pe subiectul respectiv, pe celelalte din cauza capacităţii de a genera emoţii radicale şi din cauza fenomenului ‚postacilor de serviciu’, un fenomen care ar fi denaturat parţial posibilitatea analizei relaţiei dintre comentariul on-line şi imaginarul socio-cultural. Sunt de asemenea conştient, însă, că o astfel de ştire precum cea aleasă, a generat în schimb comentarii radical violente şi rasiste care au fost ‚moderate’ de administratorii site-ului, mai precis nepublicate.

17 Combinate pe alocuri cu lacune ortografice evidente.

18 Despre problemele invaziei oralităţii în spaţiile noi de comunicare (de la noul jurnalism şi până la

mesajele poştei electronice) a se vedea R. ZAFIU: Diversitate stilistică în româna actuală, Bucureşti: Editura Universităţii Bucureşti, 2001, p. 278-289.


............................................

aham (Marţi, 13 septembrie 2011, 12:03)

blec-bierd [utilizator]

mi se pare mie sau ardealul are mai putine probleme decat moldova si oltenia/muntenia? cel mai bine vad ca sta bucurestiul, ai carui locuitori sunt foarte mandrii de orasul lor (ca sa nu fiu prea dur :)) ) mandru ca sunt clujean ;)

FITI REALISTI (Marţi, 13 septembrie 2011, 12:58)

un oltean [anonim] i-a raspuns lui blec-bierd

parerea ta , eu sunt oltean si pot spune ca sunt mandru de ASTA , si sti de ce ardelene?, nu sti ca esti prost , iti spun eu , pt ca noi olteni avem curaj sa recunoastem problemele cu care ne confruntam si pe care le rezolvam , pe cand voi ardeleni le musamalizati , unde sunt cele mai circulate vami din tara ????????? raspunde sincer si mai stam la barfa (sic!)19

Acest exemplu este concludent şi pentru o altă trăsătură a comentariului on-line: capacitatea acestuia de a genera o dublă interacţiune, atât cu ştirea cât şi cu celelalte comentarii. Observăm că reacţia primului comentariu e o reacţie identitară, transcrisă cu tonalitatea unei afectivităţi exclamative („mandru ca sunt clujean ;)“). O parte din elementele informative ale ştirii (provenienţa geografică a „clanurilor“) sunt decupate într-o manieră personală, generând o retorică a diferenţei şi stereotipului identitar care va fi considerat ofensator de cei care se reclamă de la un alt tip de identitate şi care-i va face să intervină polemic. Printre reacţiile la acest comentariu vor fi cele ironice („Si eu sunt mandru ca esti Clujean, insa clanurile din Ardeal si-au facut din timp rodajul in Germania. Franta e sub nivelul lor. :)“)20, de admonestare („Cand incepi sa

19 Sursa R.M.: ibid. Am ales, pentru autenticitate, să transcriu comentariile aşa cum apar ele pe site.

20 Ibid.


............................................

faci comparatii, clar ai probleme mari de inferioritate“)21 sau, ca în exemplul de mai sus (la care se adaugă altele), violente. Dacă reacţia primului comentariu din exemplul de mai sus este o reacţie la textul relatării jurnalistice pe care am putea-o denumi-o interactivitate primară, reacţiile la acesta sunt evident elemente de interactivitate secundară care generează puncte de tensiune internă şi nuclee de divergenţă în interiorul corpusului de comentarii. Conflictualitatea polimorfă este una dintre trăsăturile caracteristice ale majorităţii corpusurilor de comentarii. O altă dimensiune importantă observabilă în interiorul unui corpus de comentarii este regruparea tipologică şi funcţională a acestora. Funcţional am putea face deosebirea între comentariile ‚on-topic’ (la subiect), cele ‚off-topic’ (în afara subiectului) şi cele metatextuale (care vizează elementele constitutive ale textului ştirii sau celorlalte comentarii). În mod evident comentariile la subiect fac parte din categoria interactivităţii primare, în timp ce celelalte se îndepărtează într-un grad mai mic sau mai mare de subiect. În orice caz, fiecare dintre comentarii îmbogăţeşte, prin adăugiri, valorizări, perspective plauzibile ori nu, sau prin reacţii afective, ştirea. Însă cel mai interesant lucru care poate fi observat în interiorul unui corpus de comentarii este tipologia reacţiilor. În cele 18 comentarii analizate pentru această lucrare am putut observa cel puţin două tipuri majore de reacţii: - comentariul explicativ şi nuanţator (de exemplu cel puţin două dintre comentarii intră în detalii privind contextul politic francez actual frământat de apropierea alegerilor, acuzând politicienii francezi de demagogie pre-electorală). De obicei acest tip de comentariu face apel explicit şi la alte surse de informare, manipulând mecanismul personalizării informaţiei amintit mai sus, mecanism specific ‚noii media’; - comentariul experienţial: comentariul care aduce informaţii din experienţa comentatorului şi care are o legătură mai mare sau mai mică cu relatarea jurnalistică sau cu celelalte comentarii. De exemplu, unul dintre comentatori identifică fără drept de apel sursa delicvenţei scriind: „In cartierul Strachina din Tandarei tiganii au scoala generala de 8 clase pe care au vandalizat-o. Au scos parchetul, au furat gardul, pana si de la cimitir au furat gardul. Sunt de neoprit“. De data aceasta ştirea este contextualizată în imediata vecinătate a experienţei şi opiniilor (percepţiilor valorizatoare) comentatorului. Din

21 Ibid.


............................................

această categorie fac parte majoritatea comentariilor, chiar şi acelea care vor genera disputele identitare regionale care reprezintă preocuparea celor mai multe dintre acestea. Acest tip de comentariu este şi cel mai des întâlnit, reprezentând în acelaşi timp elementul generator de conflictualitate22 şi neînţelegeri. Din analiza succintă efectuată mai sus cred că putem încerca să enumerăm câteva dintre trăsăturile cele mai importante ale comentariului on-line: a. În primul rând comentariul on-line este divers, având posibilităţi de manifestare teoretic nelimitate. Simplul fapt că aceste posibilităţi sunt raportabile la un set de tipologii totuşi restrânse arată conectarea acestei practici la un univers valoric şi discursiv comun. Posibilităţile nelimitate ale comentariului arată faptul că interacţiunea generată de acesta poate fi un semn al potenţialului reactiv al imaginarului socio-cultural, în diversitatea sa. b. Comentariul on-line este ‚anonim’, sau mai precis apărat de vagul, imensitatea şi posibilităţile de eludare a identităţii care caracterizează spaţiul virtual. Libertatea discursului şi lipsa unor constrângeri valorice, ideologice sau situaţionale sunt rezultatele evidente ale acestei caracteristici. Cititorul informaţiei îşi exteriorizează reacţiile apărat de sentimentul acestei anonimităţi care slăbeşte autocontrolul caracteristic situaţiilor comunicaţionale directe sau instituţionale. Principiul cooperării comunicaţionale şi maximele conversaţionale, teoretizate de H. P. Grice,23 funcţionează din acest punct de vedere de cele mai multe ori defectuos. Singura formă de auto-control este generată de teama invalidării comentariului prin procesul de moderare. c. spaţiul comentariilor e plural, elemente de convergenţă internă coexistând cu cele divergente. Convergenţa sau conflictualitatea caracteristice spaţiului comentariilor se manifestă atât în relaţie cu ştirea cât şi în relaţiile cu celelalte comentarii. Astfel, comentariul on-line reprezintă nu numai o reacţie la lectura unei ştiri (interactivitatea primară), ci şi o practică ce generează ceea ce putem denumi interactivitate secundară. Nu de puţine ori, într-un corpus de comentarii legate de o anumită ştire este iscat un adevărat dialog între cei care

22 Aici pot fi identificate diverse tonalităţi care pot transforma comentariul experienţial în comentariu lamentaţie, comentariu legiferator, comentariu invectivă etc. Aceste tipologii secundare rămân de analizat.

23 Cf. H. P. GRICE: „Logique et conversation“, Communications 30/1979, p. 57-72.


reacţionează la anumite ştiri. Atât interactivitatea primară, cât şi cea secundară sunt caracterizate de aceleaşi elemente specifice enumerate mai sus. d. Comentariul on-line este semn al unei reacţii (emoţionale, cognitive, atitudinale) imediate (imediatul având o dublă dimensiune: imediatul publicării ştirii dar şi imediatul personal, cel al lecturii ştirii). Această caracteristică are ca rezultat faptul că posibilitatea reevaluării prin distanţare temporală este pusă, de cele mai multe ori, între paranteze. Comentariul este, din acest punct de vedere, o reacţie de contextualizare a mesajului vehiculat de discursul informativ. e. Comentariul on-line este semn al unei contextualizări paradoxale: este generat într-un context relaţional în care interferează diverse elemente compatibile, dar şi conflictuale. Ştirea şi proiectul său informaţional sunt contextualizate de către cititori în cadrele de referinţă ale experienţei personale ale fiecăruia, dar şi în cadrele de referinţă ale reprezentărilor imaginare cu determinări culturale în care e integrată această experienţă personală. f. Procesul de contextualizare, al cărui rezultat vizibil este comentariul on-line, este în esenţă un act de interpretare care depinde de câteva variabile de natură lingvistică, discursivă şi culturală.

5 Relaţia ştire – comentariu: un proces de negociere a sensului

Comentariul on-line este semn al unei relaţii comunicaţionale care poate fi studiată pe trei paliere distincte, dar interconectate: lingvistic, (inter)discursiv şi cultural. Premiza neutră de la care pornesc este aceea că, de fapt, comentariul este în primul rând o reacţie la un stimul discursiv (textual) - ştirea, reacţie prin care poate fi observat în primul rând un proces, acela de negociere a sensului, proces al cărui rezultat poate fi extrem de divers.

5.1 Elementele procesului de negociere a sensului

Procesul de negociere a sensului (altfel spus procesul înţelegerii unui enunţ/ text) depinde de interacţiunea a mai multor seturi de elemente pe care de


............................................

obicei pragmaticienii (şi nu numai) le denumesc competenţe24. Cele mai importante şi complexe în acelaşi timp sunt, în opinia celor mai mulţi teoreticieni, trei astfel de competenţe: competenţa lingvistică, competenţa interdiscursivă şi competenţa culturală.25

Noţiunea de competenţă lingvistică, introdusă prima oară în literatura de specialitate de către Noam Chomski (1965), denumeşte sistemul de reguli abstracte, sistemice şi ideale, necesare producerii şi înţelegerii limbajului (acestea din urmă fiind definite prin contrast şi denumite performanţă lingvistică). Disocierea dintre competenţa lingvistică şi performanţa lingvistică pune în evidenţă faptul că înţelegerea unui enunţ (text) nu se poate baza numai pe descifrarea regulilor sistemice şi abstracte pe care le posedăm ca vorbitori ai unei limbi şi pe care le putem vizualiza, perfecţiona sau memora consultând cărţile de gramatică sau dicţionarele explicative ale unei limbi. O bună parte dintre reuşitele practice zilnice ale vorbitorilor unei limbi (performanţa lingvistică), reuşite comunicaţionale prin excelenţă, adică supoziţii privind situaţia de discurs şi efectele sale pragmatice, se datorează actualizării de către locutori a cunoştinţelor despre lume şi asimilării cognitive a experienţelor interacţiunii cu această lume.26

24 Această descriere teoretică a celor trei competenţe şi consideraţiile despre implicarea acestora în procesul de înţelegere a unui fenomen discursiv sunt o sinteză a analizei făcute în D. Tucan: „A înţelege şi a interpreta (I)“, Transilvania 3-4/2011, p. 70-74.

25 D. MAINGUENEAU (Analiza textelor de comunicare, Iaşi: Ed. Institutul European, 2007, p. 45-50) le

denumeşte competenţă lingvistică, competenţă generică, competenţă enciclopedică. C. KERBRAT-ORECCHIONI (Les intéractions verbales, vol. I, Paris: Armand Colin, 1990, p. 33) integrează elementele complexe ale negocierii sensului din cadrul oricărui proces de comunicare unei competenţe comunicative globale sau hiper-competenţe („hyper-compétence“), care include patru competenţe principale: (a) competenţa lingvistică; (b) competenţa enciclopedică sau culturală, care include informaţiile despre lume ale comunicatorului; (c) competenţa logică; (d) competenţa retorico-pragmatică, care presupune cunoaşterea maximelor conversaţionale (vezi GRICE 1979). Eliminând competenţa logică, care ţine mai degrabă de un principiu de economie al atitudinii legate de înţelegere, şi dimensiunea prescriptivă a maximelor conversaţionale, care ţine de un principiu de economie al atitudinii conversaţionale, competenţa retorico-pragmatică poate fi gândită ca fiind asemănătoare competenţei denumite aici interdiscursivă. Analiza „competenţei de comunicare“ (Dell HYMES: „Two types of linguistic relativity“, în W. BRIGHT (ed.): Sociolinguistics, The Hague: Mouton, 1966, p. 114 – 158) e o preocupare deja tradiţională a antropologiei comunicării şi a sociolongvisiticii (vezi şi schema „S.P.E.A.K.I.N.G.“ a lui D. HYMES: Foundations in Sociolinguistics. An Ethnographic Approach, London: Tavistock, 1974), moştenită în mod natural de pragmatică şi analiza discursului.

26 Acesta este motivul pentru care sociolingvistul şi antropologul comunicării D. HYMES a creat ca

reacţie la caracterul abstractizant al noţiunii chomskiene de competenţă lingvistică, sintagma competenţă de comunicare („communicative competence“ - cf. HYMES 1966, p. 114-158).


............................................

Abilitatea de a manevra pertinent elementele mecanismului de negociere a sensului porneşte de la un nucleu reprezentat de competenţa lingvistică, dar nu se opreşte aici. Presupunând că cititorul cunoaşte suficient de bine limba enunţului, acesta trebuie să facă supoziţii privind situaţia de enunţare şi genul discursiv pe care îl receptează. Integrarea generică şi situaţională ţine de ceea ce trebuie denumit competenţă interdiscursivă.27 Odată recunoscut tipul de discurs, actualizate caracteristicile sale generice şi evaluată adecvarea (reuşita sau nereuşita) la acestea, intervine corpusul cel mai dinamic şi mai complex de elemente necesare înţelegerii care formează competenţa culturală. Sintagma „competenţă culturală“ este extrem de des folosită mai ales în pragmatică, acolo unde, studiindu-se limbajul ca fenomen discursiv, comunicativ şi social, e nevoie atât de o analiză a nivelurilor contextuale la care se raportează fenomenele discursive, cât şi de o explicaţie a variabilelor socio-culturale (paradigmatice) care modulează fenomenele lingvistice în termeni de producere şi receptare. Denumită uneori „competenţă enciclopedică“,28 competenţa culturală este elementul care explică jocul paradigmatic al înţelesului textelor/ fenomenelor de discurs/ enunţărilor. Cea mai bună discuţie a acestei noţiuni se poate face în relaţie cu o alta, centrală ea însăşi în analiza pragmatică a limbajului, cea de context. A discuta ‚contextul enunţării’ înseamnă de fapt a analiza un complex de cadre de referinţă interconectate, situate la patru niveluri: 1. contextul circumstanţial, factual, existenţial, referenţial, preocupat de identitatea interlocutorilor, de locul şi timpul comunicării; 2. contextul interacţional, care implică înlănţuirea actelor de limbaj (a acuza, a ameninţa, a mulţumi, a obiecta, a propune, a retracta, a sugera) într-o secvenţă interdiscursivă care se desfăşoară unei constrângeri logice; 3. contextul situaţional sau pragmatic, ce are în vedere practici discursive comportând o anumită finalitate şi rutină, specifice unei culturi (o discuţie de afaceri, o anchetă, un flirt etc.);

27 Sintagma este folosită prima dată de D. MAINGUENEAU (Genèses du discourse, Liège: Pierre

Mardaga, 1984, p. 53-54) şi definită drept abilitate de a recunoaşte incompatibilitatea semantică a formaţiunilor discursive ale alterităţii, dar şi capacitatea de a le interpreta şi traduce în propriul sistem discursiv.

28 U. ECO: Şase plimbări prin pădurea narativă, Constanţa: Pontica, 1997, p. 117-118; KERBRAT-

ORECCHIONI 1990, p. 33; MAINGUENEAU 2007, p. 46-48.


............................................

4. contextul presupoziţional, reprezentat de tot ceea ce este presupus de către interlocutori şi este legat de credinţele, aşteptările şi intenţiile lor. Analiza sa presupune cunoştinţe de tip enciclopedic.29 Competenţa culturală este reprezentată de setul de elemente care depăşesc nivelurile contextuale circumstanţiale şi interacţionale (i. e. elementele de predispoziţie, atitudine, situare, dublate de abstracţiunea potenţială a competenţei lingvistice) şi fac posibilă actualizarea în jurul enunţării a unei experienţe despre lume care proiectează enunţarea în tridimensionalul practicilor sociale şi instituţionale. Procesul de negociere a sensului depinde, aşadar, de un complex de factori lingvistici, culturali, interdiscursivi care funcţionează împreună şi dinamic. Aceşti factori contribuie ca un mecanism complex la procesarea tuturor datelor textului, intrinseci şi extrinseci, vizibile şi invizibile, explicite şi implicite, pentru a scoate la iveală nu neapărat un sens ultim, cât o funcţionare pragmatică adecvată a textului, un ‚uz’ plauzibil al său. ‚Neînţelegerea’ (sau mai degrabă accidentul de înţelegere) e de fapt inadecvare şi este cauzată de lipsa sau proasta funcţionare a uneia sau alteia dintre părţile mecanismului înţelegerii în raport cu datele textului.

5.2 Cele trei competenţe şi comentariul on-line

În cazul comentariului on-line cele trei competenţe sunt relevante pentru că reprezintă elementele mecanismului de negociere a sensului ştirii comentate, mecanism care generează reacţia. Deşi sunt multe chestiuni de discutat în privinţa componentelor lingvistică şi discursivă, acestea par mai degrabă elementele fixe, cunoscutele respectivului mecanism. Este de presupus, şi de cele mai multe ori aşa este, că cei care citesc şi comentează ştirea posedă cel puţin o acceptabilă cunoaştere a limbii în care citesc şi comentează şi ştiu să respecte cheile de lectură generate de recunoaşterea faptului că citesc o relatare jurnalistică. E adevărat, accidente de înţelegere, se întâmplă şi din cauza proastei funcţionări a celor două competenţe asociate (lingvistică şi

29 F. ARMENGAUD: „Eléments pour une approche pragmatique de la pertinence“, Philosophica

29/1982, p. 3-24.


............................................

interdiscursivă). E de-ajuns să dau două exemple: lectura în diagonală a textului care face posibil automatismul de înţelegere sau suspiciunea de partizanat ideologic aruncată asupra ştirii (sau organizaţiei media) care face posibilă reacţia de refuz a conţinutului informaţional. O ilustrare din corpusul de comentarii analizat aici: unul dintre comentatori întreabă „pana una alta politia franceza a identificat clanurile respective in romania nu? sau harta aia e facuta de politia romana <<ne-handicapata>>?“ (sic!),30 uitând sau neobservând că textul jurnalistic spune clar că infograficul e realizat de jurnaliştii de la Le Figaro. Însă elementul variabil prin excelenţă, necunoscuta majoră a mecanismului de negociere a sensului este componenta culturală. Făceam mai sus o disociere între două tipuri majore de comentarii, comentariul explicativ şi comentariul experienţial. Punctul comun al acestor două tipologii este procesul de contextualizare a ştirii comentate prin intermediul experienţei integrate unei dimensiuni culturale implicite. Acest lucru se întâmplă pentru simplul fapt că reacţia – comentariu este rezultatul unei interpretări/ înţelegeri a textului ştirii, iar orice înţelegere este contextuală într-o foarte mare măsură. Lingvistul cognitivist Charles J. Fillmore, unul dintre pionierii teoretizării cadrelor cognitive, încercând să refacă procesul construirii înţelesului/ interpretării textelor din înţelesul părţilor, distinge un semantism primar al limbajului în sine (sensul convenţional, literal sau lingvistic)31 şi sensul contextual. Semantismul primar, noţiune problematică în sine, funcţionează ca o schiţă primară (blue-print) a sensului la care cel care înţelege raportează o multitudine de cunoştinţe care au o valoare circumstanţială (pentru că implică anumite date de natură experienţială şi culturală32). Semantismul primar ar reprezenta setul de elemente generice, care sunt valorizate şi recombinate prin raportarea la un context anume, prin conectarea lor la o experienţă despre lume.

30 Sursa R.M.: ibid.

31 „setul de condiţionări ale înţelegerii unei propoziţii care figurează în toate contextele sale“ (C. J.

FILLMORE: "Frames and the Semantics of Understanding", Quaderni di Semantica 2/1985, p. 233).

32 FILLMORE 1985, p. 233.


............................................

Ori experienţa despre lume a fiecăruia dintre noi este duală: individuală şi colectivă, predispusă la generalizări şi particularizări deopotrivă, în acelaşi timp experienţială şi culturală. Experienţa despre lume îşi are rădăcinile în determinările cognitive înnăscute, în concluziile experienţelor individuale sau colective, sau în condiţionările culturale dobândite.33 Efortul intelectual şi critic este doar o posibilitate de control a acestor elemente de condiţionare. Acest caracter dual al dimensiunii experienţial-culturale este generatorul celor mai multe dintre accidentele de înţelegere (atunci când relaţia de comunicare se petrece între două spaţii culturale cu determinări sensibil diferite sau între două formule de reprezentare valorică), dar în acelaşi timp poate explica dominantele valorice ale unor reprezentări culturale. Acesta este, în opinia mea, motivul pentru care putem observa în corpusul de comentarii analizat (dar şi în multe altele) o adevărată dominantă în reacţiile – comentarii. Cele mai multe dintre ele răspund unei nevoi de contextualizare imediată care îşi are rădăcinile în automatismele de percepţie şi valorizare ale unei culturi suprasaturate de prejudecăţi şi stereotipuri de diferite genuri (identitare, de comportament, emoţionale etc.). Tonalitatea neutră a limbajului ştirii, corectitudinea sa politică (ca de ex. „cetăţean român“) se transformă într-un set de formule care se concentrează asupra unui cuvânt folosit acuzator („ţigan“). Dimensiunea faptică (relativ banală deja în contextul actual) e renarativizată într-un set de pronunţări identitare care arată o adevărată manie a diferenţei. Elementele care se raportează la un context pragmatic (informarea, faptul, realitatea socio-politică, raţiunea dialogului, jocul plauzibil al argumentelor) sunt recalibrate din perspectiva subtextelor culturale (ideologia în sensul amplu al cuvântului, prejudecata, stereotipul, invectiva, violenţa verbală şi identitară).

6 Concluzii

33 cf. D. TUCAN: „A înţelege şi a interpreta (II)“, Transilvania 5/2011, p. 64-65.


............................................

Prejudecăţile şi stereotipurile sunt prezente în orice spaţiu cultural şi vizibile într-o amplă diversitate a formelor de manifestare discursivă cotidiană. Într-o carte de semiologie a stereotipului, Ruth Amossy observa faptul că „în domeniul raporturilor sociale, stereotipul se dovedeşte [...] indispensabil pentru viaţa comunitară“, semnificaţia sa cea mai vizibilă fiind aceea a „solidarităţii de grup“,34 solidaritate care se manifestă însă printr-o dinamică a disocierii de valorile alterităţii. „Fals concept de clasificare“,35 stereotipul reprezintă versiunea schematizată, rigidă şi emoţională a dominantei imaginare a unei colectivităţi. Rediscutarea impactului deformator al unor cuvinte şi enunţuri, având ca rezultat configurarea unor reguli ale limbajului corect politic, este doar una dintre consecinţele publice ale acestei observaţii a cărei istorie este direct legată de o filozofie critică a limbajului care poate fi urmărită de la Friedrich Nietzsche la gândirea post-structuralistă.36 Implicată în reconstrucţia unei „societăţi liberale şi democratice“,37 critica stereotipului a făcut posibilă legiferarea unor reguli ale discursului public (printre care şi cel mediatic) care să reducă sfera „prejudecăţilor şi discriminărilor care ameninţă principiul egalităţii“.38 Astfel, regulile discursului mediatic, inclusiv în varianta sa on-line, sunt reguli vizibile şi legiferate, teama repercusiunilor legale intermediind adoptarea unei formule discursive cât mai departe de valorizările extreme ale formulei stereotipe. Problema prejudecăţilor comentariilor este că acestea sunt de cele mai multe ori atât de incompatibile cu reglementările discursului public încât dau naştere unui limbaj violent şi unor conflicte radicale. Acest lucru se întâmplă pentru simplul fapt că regulile comentariului on-line sunt reguli invizibile şi implicite care ţin de structuri de adâncime ale imaginarului socio-cultural. Spectacolul amorf al discursivităţii directe îşi are rădăcinile într-o mentalitate direct predispusă la reacţii emoţionale care de cele mai multe ori sunt înrădăcinate în schemele fundamental conflictuale ale unui imaginar violent. Într-o carte intitulată chiar aşa, Imaginarul violent al românilor,39 Ruxandra Cesereanu

34 R. AMOSSY: Les idées reçues. Sémiologie du stéréotype, Paris: Éd. Nathan, 1991, p. 36.

35 AMOSSY 1991, p. 35.

36 Cf. D. TUCAN: Introducere în studiile literare, Iaşi: Institutul European, p. 168-176.

37 AMOSSY 1991, p. 41.

38 Ibid.

39 R. CESEREANU: Imaginarul violent al românilor, Bucureşti: Humanitas, 2003.


reuşeşte să retraseze, de-a lungul unor largi incursiuni descriptive, o istorie a acestei structuri imaginare generatoare de violenţă verbală (şi nu numai). De la publicistica lui Mihai Eminescu şi până la jurnalismul pamfletăresc al anilor 2000 (analiza este dusă până în 2001) autoarea observă formele violenţei lingvistice şi structurile radical conflictuale ale imaginarului în discursul public (şi cu precădere în cel jurnalistic) care au influenţat în mod direct mentalul românesc şi formele sale de manifestare verbală. Perioada postcomunistă a eliberat cu atât mai mult formele de exprimare ale imaginarului violent care s-au manifestat suculent într-o perioadă caracterizată în primul rând de instabilitate socială. Odată cu aderarea la Uniunea Europeană aceste forme publice de manifestare violentă au fost reprimate, mai ales de teama consecinţelor legale. Violenţa, prejudecata, stereotipul identitar şi structura schematic – conflictuală a imaginarului românesc se prezervă încă, iar una dintre formele sale de manifestare vizibilă este comentariul on-line. Bibliografie AMOSSY, RUTH (1991): Les idées reçues. Sémiologie du stéréotype. Paris: Éd. Nathan. ARMENGAUD, FRANÇOISE: „Eléments pour une approche pragmatique de la

pertinence“. Philosophica 29/1982, p. 3-24. CARPENTIER, NICO et alii (2007): Media Technologies and Democracy in an Enlarged

Europe. Tartu: Tartu University Press. CASTELLS, MANUEL: „Communication, Power and Counter-power in the Network

Society“. International Journal of Communication 1/2007, p. 238-266. CESEREANU, RUXANDRA (2003): Imaginarul violent al românilor. Bucureşti:

Humanitas. DRĂGHIA, OVIDIU: „Comentezi? Comentariul on-line, între democraţie şi mojicie“.

Observatorul Cultural 465/2009, p. 11. ECO, Umberto (1997): Şase plimbări prin pădurea narativă. Constanţa: Pontica. FILLMORE, CHARLES J.: "Frames and the Semantics of Understanding". Quaderni di

Semantica 2/1985, p. 222-254. GRICE, H. PAUL: „Logique et conversation“. Communications 30/1979, p. 57-72. GUŢU, DORINA (2007): New media, Bucureşti: Tritonic. HYMES, DELL (1966): "Two types of linguistic relativity". In WILLIAM BRIGHT (ed.):

Sociolinguistics. The Hague: Mouton, p. 131-156. HYMES, DELL (1974): Foundations in Sociolinguistics. An Ethnographic Approach.

London: Tavistock. KERBRAT-ORECCHIONI, CATHERINE (1990): Les intéractions verbales, vol. I. Paris:

Armand Colin.


LOHISSE, JEAN (2002): Comunicarea. De la transmiterea mecanică la interacţiune. Iaşi: Polirom.

MAINGUENEAU, DOMINIQUE (1984): Genèses du discourse. Liège: Pierre Mardaga. MAINGUENEAU, DOMINIQUE (2007): Analiza textelor de comunicare. Iaşi: Ed.

Institutul European. MCQUAIL, DENIS (1999): Comunicarea. Iaşi: Institutul European. TUCAN, DUMITRU (2007): Introducere în studiile literare. Iaşi: Institutul European. TUCAN, DUMITRU: „A înţelege şi a interpreta (I)“. Transilvania 3-4/2011, p. 70-74. TUCAN, DUMITRU: „A înţelege şi a interpreta (II)“. Transilvania 5/2011, p. 64-68. ZAFIU, RODICA (2001): Diversitate stilistică în româna actuală. Bucureşti: Editura

Universităţii Bucureşti.

Sitografie:

http://www.brat.ro http://www.hotnews.ro http://www.oecd.org/dataoecd/30/24/45559596.pdf http://www.trafic.ro http://www.lefigaro.fr

Tucan Contexte Pragmatice Si Subtexte Culturale Last Draft

Documents

Transcript of Tucan Contexte Pragmatice Si Subtexte Culturale Last Draft