CUPRINS:

1. Africa......................................................................................................................................1

2. Tribul - definitie.....................................................................................................................2

3. Triburile din Africa – clasificare............................................................................................3

1.Vanatorii-culegatori.............................................................................................................3

2. Pastorii-nomazi...................................................................................................................5

3. Crescatori de animale-agricultori.....................................................................................10

4. Taranii-crescatorii de animale..........................................................................................12

5. Agricultorii.......................................................................................................................13

Concluzii..................................................................................................................................14

Bibliografie..............................................................................................................................16

1

1. Africa

Africa este al doilea continent ca mărime de pe Terra şi cel mai populat după Asia. În

Africa se găseşte Nilul, cel mai lung fluviu din lume şi Sahara, cel mai mare deşert din lume.

Cel mai înalt punct al continentului este Muntele Kilimanjaro din Tanzania (5.895 m), iar cel

mai jos punct este lacul Assal situat în micuţa ţară Djibouti (156 m sub nivelul mării). Africa

are o suprafaţă de 30,244,050 km² incluzând şi insulele adiacente, ocupă 20,3% din suprafaţa

terestră a planetei. Cu peste 800 de milioane de locuitori în 54 de ţări, Africa este gazdă a

unei şeptimi din populaţia totală de pe glob.

În Africa îşi are originea rasa umană, de-a lungul văii Marelui Rift African ce

traversează Etiopia şi Kenya fiind descoperite acolo cele mai vechi schelete ale înaintaşilor

oamenilor de azi.

Africa este un continent al contrastelor:

- al pădurii ecuatoriale, luxuriante şi de nepătruns, dar şi al întinselor pustiuri, în care

nu întâlneşti, pe zeci şi sute de km pătraţi, nici un arbore şi în care nu cade, ani în şir, nici o

picătura de ploaie;

- al unora dintre cele mai mari bogăţii de pe glob, dar şi a celor mai multe ţări sărace,

cu un nivel de trai al populaţiei necorespunzător;

- continent care se înscrie în aria antropogenezei (cu cele mai vechi fosile cunoscute

ale strămoşilor omului) şi unde au apărut câteva dintre cele mai vechi şi strălucite civilizaţii

ale antichităţii (egipteană, nubiană, axumită, feniciană, ş.a.), dar şi ultimul care a devenit

liber, cele mai multe ţări africane dobândindu-şi independenţa abia în ultimele decenii ale

secolului al-XX-lea.

- continentul care a plătit cel mai scump tribut sclaviei, dar care în prezent are cea mai

puternică forţă de regenerare, înregistrând cea mai ridicată pondere a tinerilor în totalul

populaţiei.

Africa este singurul continent situat simetric faţă de Ecuator. După realizarea

Canalului Suez, continentul african este înconjurat numai de ape. Ţărmurile continentului

sunt puţin crestate măsurând circa 28000km.

Suprafaţă: 30.065.000 km²

Populaţie: 877.500.000 locuitori.1

1 Hârjoabă I., Rusu E. – Geografia continentelor: Africa, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995

2

2. Tribul - definitie

Tribul este o grupă de oameni care au o aparteneţă şi o origine comună, care este în

mod frecvent delimitată de un areal geografic, recunoscut de triburile vecine. Din punct de

vedere istoric sau politic este o subunitate a unui stat. Exemple se pot enumera din perioadele

mai vechi a triburilor de popoare, germane, semite, samite, latine, slave, mongole etc.

Ca şi în cazul naţiunii şi în cazul membrilor tribului este o origine, limbă, obiceiuri,

religie şi datini comune. O definiţie constructivă a tribului este „credinţa unei apartenenţe

comune” care se bazează pe legende sau istorisiri şi care ţine comunitatea unită. In antichitate

gradul de rudenie era un principiu esenţial în definirea membrilor unei societăţi comune.

O delimitare precisă este anevoiasă deoarece nu se pot trage linii precise de graniţă

între ele. Tribul poate fi considerat ca o subunitate a grupărilor etnice din cadrul unui popor.

O deosibire mai clară se poate stabili prin numărul de membri a comunităţii. Se poate

considera tribul ca treaptă anterioară în formarea ulterioară a unui stat naţional, care cuprinde

şi minorităţi naţionale, cele mai multe state fiind state multinaţionale.2

3. Triburile din Africa – clasificare

1.Vanatorii-culegatori.

a. Pigmeii. O recenta estimare ONU arata ca totalul comunitatilor tribale cunoscute sau

doar banuite ca mai supravietuiesc în centurile de paduri tropicale ale Terrei s-ar putea ridica

la 50 de milioane de suflete. Dintre acestea, una din cele mai mari necunoscute o reprezinta

triburile de pigmei: câte mai exista si unde sunt repartizate în jungla africana cu o suprafata

tot mai mica?

Cea mai nou descoperita comunitate de pigmei este numita Benzelele si numara

aproape 150 de persoane traitoare în padurile luxuriante din Burundi.

O recenta estimare ONU arata ca totalul comunitatilor tribale cunoscute sau doar

banuite ca mai supravietuiesc în centurile de paduri tropicale ale Terrei s-ar putea ridica la 50

de milioane de suflete. Dintre acestea, una din cele mai mari necunoscute o reprezinta

triburile de pigmei: câte mai exista si unde sunt repartizate în jungla africana cu o suprafata

tot mai mica?

Cea mai nou descoperita comunitate de pigmei este numita Benzelele si numara

aproape 150 de persoane traitoare în padurile luxuriante din Burundi. Înaltimea maxima a

2 http://ro.wikipedia.org/wiki/Trib

3

unui barbat este de 1,20 metri, însa exploratorii au constatat ca sunt experti în vânatoare, desi

folosesc doar un fel de arbalete si cutite din oase de animale. Traiul le este mult îngreunat de

micsorarea suprafetei de vânatoare, iar în aceste conditii ei s-au adaptat extraordinar de bine,

concurând vietuitoarele în ceea ce priveste abilitatile de a simti prada, de a se deplasa cu

ajutorul lianelor dintre copaci si de a se feri de inamicii neînduratori - cei mai redutabili fiind

considerati serpii veninosi.

Un vânator din tribul Benzelele poate simti de la o suta de metri prezenta unei maimute

- delicatesa - si poate nimeri un sarpe de la 15-20 de metri cu sageata. Cei care le-au studiat

traditiile nu au reusit însa sa afle mai multe despre obiceiurile lor si nici de ce folosesc trei

dialecte, toate nedeslusite. În pofida faptului ca sunt atât de dibaci vânatori, acesti pigmei nu

stiu sa-si construiasca o coliba durabila si nici sa faca focul. O parte din barbati s-au

specializat în prinderea pestilor in râuri; în general, pigmeii Benzelele se feresc de apa

curgatoare, caci o considera purtatoare a unor spirite malefice. Aceeasi frica de apa a fost

constatata si la pigmeii Batwa (din Burundi) si la cei numiti Chirichiri (din Uganda). Probabil

ca în mitologia lor, Soarele reprezinta zeitatea pozitiva, Padurea este mama ancestrala, iar

Apa este cea care colectioneaza sufletele dupa moarte...

Cu toate ca unele comunitati de pigmei sunt bine cunoscute (au aparut CD-uri cu

muzica specifica), mai ales cele din Congo, aceasta populatie africana reprezinta una din cele

mai misterioase si mai fascinante, dar este extrem de discreta fata de lumea civilizata care-i

distruge sistematic arealul supravietuirii.3

b. Boşimanii. Sunt un grup etnic ce trăieşte în Namibia şi Botswana, în deşertul

Kalahari (circa 60.000 de persoane).

Economia lor tradiţională este bazată pe vânătoare şi cules practicate într-un mediu de

brusă semideşertică. Se împart în mai multe subgrupuri (gwi, gana, nharo, aueisi, auni-

khomani, xoo, juhoansi, xu, kxoe, shua şi kua), având fiecare un teritoriu propriu.

Fiecare subgrup este împărţit la rândul său în comunităţi familiale de la 20 la 100 de

persoane, care se strâng în jurul surselor de apă în timpul sezonului secetos, pentru ca apoi să

se împrăştie. Nu există ierarhie socială şi nici putere politică centralizată.

Comunitatea este întemeiată pe valori cum ar fi egalitatea, complementaritatea şi

responsabilitatea. Nu practică nici un cult; singurele lor legături cu lumea spirituală sunt

reprezentate de ritualuri în cursul cărora şamanul, în transă, intră în contact cu zeii şi/sau cu

spiritele morţilor.

3 Revista Magazin, Editia din data de 06 august 2003

4

Limbile khoe sau non-khoe (numite în mod obişnuit "limbi cu click") vorbite de

diferitele subgrupuri aparţin familiei khoisan.

Arta. Sunt cunoscuţi pentru picturile şi gravurile rupestre răspândite în întreaga Africă

australă, realizate începând din 26.000 î.Hr. până în secolul al XlX-lea d.Hr. Picturile, şi

gravurile tratează, printr-o serie de metafore, problemele vitale ale societăţii, cosmologiei şi

religiei. Unele dintre ele au strânsă legătură cu activităţile şamanilor şi capătă sens dacă sunt

corelate cu credinţele boşimane. Muzica vocală polifonică este astăzi cea mai dezvoltată

activitate artistică a lor.

Istoric. Sunt consideraţi primii locuitori ai sudului Africii: erau răspândiţi probabil din

regiunea Capului din Africa de Sud până în Zimbabwe. De circa 200 de ani, sub presiunea

populaţiilor de păstori khoisan, apoi a celor bantu, boşimanii s-au deplasat, în mai multe

valuri, în direcţia deşertului Kalahari.

De la sosirea coloniştilor, la sfârşitul secolului al XVII-lea, o parte dintre ei au fost

deposedaţi de teritoriile lor. Astăzi puţini mai sunt cei care îşi păstrează modul de viaţă

ancestral seminomad; cel mai adesea boşimanii sunt angajaţi la ferme şi sedentarizaţi.4

2. Pastorii-nomazi.

a. Hotentotii. Inrudirea dintre hotentoti si bosimani este indiscutabila. Ea

este evidenta in limba cu velare aspirate a ambelor populatii si apare si in alte particularitati:

chiar daca hotentotii sunt mai inalti decat bosimanii, au aceeasi nuanta a pielii ca si acestia,

aceeasi stealopigie, aceeasi macronimfie.

Cu toate acestea, in momentul descoperirii Africii centrale, ca si astazi, modul de

viata al hotentotilor era fundamental diferit de cel al bosimanilor. Primii traiau - si traiesc

inca in locunle in care au reusit sa conserve - unele traditii din cresterea bovinelor. Altadata

detineau oi cu cozi mari, dar niciodata capre, animale pe care le considera specifice

cultivatorilor, prin urmare demne de dispret.

Relatiile dintre pastorii hotentoti si animalele lor sunt foarte apropiate: seara acestea

sunt adunate in centrul taberelor inconjurate de garduri din arbusti teposi. Laptele lor,

consumat covasit, formeaza baza alimentatiei cotidiene, iar untul este un produs cosmetic

indispensabil. Totusi, spre deosebire de crescatorii bantu, femeile sunt cele care practica

mulsul.

4 http://www.crispedia.ro/Bosimani

5

Practica vanatorii este aproape abandonata. Altadata se practica la fel ca la bosimani,

cu ajutorul acelorasi instrumente, arcul mic si sagetile otravite.

De la o populate care locuia odinioara in intreg sudul continentului, dar a carei

densitate era atunci atat de slaba incat acesta a parut nelocuit primilor colonisti europeni, nu

mai raman astazi decat cateva grupuri nama, korama si griqua, dar atat de puternic metisate,

incat sunt numite bastarde.

Organizarea lor sociala, astazi aproape distrusa este patriliniara si fiecare familie

extinsa are un set care, de altfel, discuta problemele importante cu toti batranii din grup.

Clanurile nu regasesc o oarecare vitalitate decat cu prilejul reunirii celor catorva familii care

le compun. Seful celui mai vechi clan este considerat seful tribului. Ceilalti sefi sunt sfetnicii

sai. Membrii cei mai batrani din fiecare clan raman, in general, alaturi de el, in timp ce

ceilalti sunt nomazi.

lerarhia bazata pe varsta este stricta, puterile sunt reduse, dar importante si se refera la

terenurile de pasunat si ochiurile de apa.

Familiile sunt teoretic poligame, dar poligamia este in realitate rezervata aproape

numai sefilor. Rezidenta este virilocala.5

b. Herero. Colonizarea germana a plasat grupurile herero in rezervatii; ele vorbesc o

limba bantu, desi traditiile lor amintesc despre o origine orientala. Se pare ca sfarsitul

traseului lor a putut fi reconstituit pomind din nordul Rhodesiei pana in Cunene, prin sudul

Angolei. In cursul acestei migratii, trebuie sa se fi amestecat cu populatiile in mijlocul carora

ajungeau.

Din punct de vedere fizic, sunt inalti, bine claditi, cu trasaturi regulate si o infatisare

placuta. Femeile sunt invesmantate cu fasii subtiri de piele ce cad in franjuri de-a lungul

coapselor, poarta podoabe grele din fier, alama sau perle. Barbatii si femeile impletesc parul,

pe care il fac sa stea teapan printr-un amestecde grasime si argila.

In sat, colibele femeilor sunt amplasate in hemiciclul nordic (nordul este directia lumii

inferioare), iar cele ale barbatitor in hemiciclul sudic. La est se gaseste locuinta sefuiui, in

fata careia arde focul sacru, intretinut de fiica sa.

Din aceasta trasatura reiese dualismul din viata sociala si religioasa a populatiei

herero, dualism caracterizat prin opozitiile nord/sud, est/vest, femei/barbati. Fiecare herero

apartine unui grup matriarhal eanda si unui grup patriarhal oruzo. Eanda este, in primul rand,

o legatura sociala, oruzo este o grupare religioasa, dar si o unitate locala, in care femeia intra

prin casatorie.

5 Anne Tamm - Civilizatiile africane, Editura Corint, Bucuresti, 2003

6

Divizarea intre eanda si oruzo joaca un rol important in mosteniri, pentru ca barbatii si

femeile detin animale. Barbatul vegheaza ca bunul sau sa treaca la cineva cu acelasi oruzo si

aceeasi eanda, cel mai adesea fratele nascut imediat dupa el din acelasi tata si aceeasi mama.

In ce priveste sefia, ea trece la fiul fiicei sefului sau la unul dintre frafii sai mai mici.

Casatoria se incheie cel mai adesea intre veri incrucisati, astfel incat fratele mamei

este, in general, socrul prezumtiv.

Mitologia valorizeaza un stramos primitiv si nu un zeu suprem din cer. Credintele

populatiilor herero manifesta dualismul prezent in societatea lor, pentru ca, daca cultul

focului il apropie de civilizatiile pastorale din nord-estul Africii, cultul stramosilor il apropie

de populatiile din sudul Angolei si in special de ambo (sau ovambo).6

c. Mauri. Sub denumirea de mauri erau cunoscute triburile de berberi nomazi din Africa

de Nord, care au fost convertiţi la Islam de arabi în secolul VII şi care i-au sprijinit pe arabi în

cucerirea peninsulei iberice ca trupe de luptă. De asemenea, în antichitate romanii şi

cartaginezii îi numeau mauri pe băştinaşii berberi din nordul Africii.Termenul a fost aplicat la

început berberilor iar apoi cuceritorilor musulmani. În urma expansiunii imperiului arab şi a

cuceririlor, cuvântul mauri desemna toţi arabii în literatura medievală europeană. Etimologia

în limba română indică sursa latină "maurus" care a fost preluat în multe dintre limbile

Europei, cum ar fi franţuzescu "maure", formă care se regăseşte şi în engleză sau germană.

d. Tuaregii. Apartin neamurilor berbere seminomade, primele care au populat nordul

Africii, fiind cunoscuti inca de pe vremea lui Herodot, care ii mentioneaza sub numele de

Garamantes. Ocupa o arie extinsa, acoperind aproape in intregime centrul si vestul Saharei,

precum si partea centrala a Sahelului (zona arida si uscata, dar nu desertica din sudul

Saharei).

Aceste triburi vorbesc o limba berbera, afro-asiatica, strans legata de egipteana din

perioada faraonica si de limbile semitice, precum araba si ebraica. Tamajaq, Tamaseq sau

Tamahaq, cum o numesc ei, include mai multe dialecte.

Denumirea de tuaregi le este data de catre straini. Ei insisi se denumesc Imajaghan

sau Imuhagh (nobil si liber) sau Kel Tamajaq (poporul din Tamajaq). Alfabetul lor, anterior

ocupatiei Imperiului Roman, numit Tifinagh, pretuit de poeti, apare in reprezentarile artistice

de pe formatiunile stancoase din Sahara. Denumirea de "oameni albastri" provine de la

culoarea esarfei, vopsita in indigo, nuanta care se estompeaza in timp, in contact cu pielea,

imprumutandu-i acesteia culoarea.

6 Anne Tamm - Civilizatiile africane, Editura Corint, Bucuresti, 2003

7

Barbatii poarta voal in public, si nu Oameni fara tara

Situatia triburilor tuarege este oarecum comparabila cu a populatiei kurde. Amandoua

au suferit de pe urma impartirii arbitrare a teritoriilor dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial,

avand populatiile raspandite pe teritoriul mai multor state si indurand acelasi tratament din

partea tarilor-gazda.

Politicile de asimilare culturala si lingvistica, precum si marginalizarea politica si

economica pe care au suferit-o au determinat triburile tuarege sa se indrepte spre lupta armata

la inceputul anilor `90. Consecintele economice si politice ale acestor conflicte i-au fortat sa

abandoneze viata nomada si sa se aseze in orasele de la marginea Saharei, precum

Tamanrasset, in Algeria, sau Agades in Niger.

Conflicte vechi. Istoria revoltelor tuarege nu este recenta. Inainte de colonizarea

franceza, tuaregii erau organizati in confederatii, fiecare din acestea fiind compusa din mai

multe triburi. Grupurile principale aveau, in mod traditional, un lider numit Amenokal, care

conducea impreuna cu un ansamblu format din sefii de trib.

La inceputul secolului 19, confederatiile tuarege au incercat sa reziste tentativei

franceze de colonizare a teritoriilor lor din centrul Saharei. Cea mai puternica rezistenta a fost

organizata in sudul Algeriei de catre triburile Ahaggar, infrante in cele din urma de armata

franceza. Imediat dupa ce triburile tuarege au fost infrante, iar confederatiile dezmembrate,

au fost initiate si semnate acorduri de pace intre acestea si Franta, in Mali, in 1905, si in

Niger, in 1917.

Conflicte noi. Dupa ce majoritatea statelor africane si-au dobandit independenta,

teritoriul tuareg a fost in mod artificial impartit intre natiunile nou-formate: Niger, Mali,

Algeria, Libia si Burkina Faso.

Declansate atunci, conflictele intre tuaregi si statele nou-constituite s-au prelungit

pana in zilele noastre.

In Mali, revolta a izbucnit in 1960, imediat dupa ce aceasta tara a obtinut

independenta. Revolta a continuat, si in 1990 a reusit sa uneasca triburile de tuaregi din Mali

si din Niger impotriva guvernelor acestor tari. Pacea a survenit dupa negocierile purtate de

Franta si Algeria cu acestia, iar tratatele de pace au fost semnate in 1992, in Mali, si in 1995,

in Niger.

Cele doua acorduri de pace aveau drept scop descentralizarea si garantarea integrarii

luptatorilor din rezistenta tuarega in armatele nationale ale celor doua tari.

Tuaregii care au fost sedentarizati au esuat Blestemul uraniului

8

Luptele au incetat in urma acestor acorduri de pace, dar, incepand cu 2004, s-au

semnalat conflicte in Niger intre fortele guvernamentale si rebelii care cereau independenta

pentru zona locuita de tuaregi.

Un motiv important al conflictului este infloritoarea industrie de exploatare a

uraniului din Niger. Tuaregii sunt nemultumiti, pe de-o parte, de faptul ca o mare intindere a

terenului lor pentru pastorit si pasunat a fost afectat si, pe de alta parte, de faptul ca profiturile

obtinute de aceasta industrie nu imbunatatesc cu nimic viata comunitatii lor.

Incepand cu acest an, violentele au escaladat si, desi presedintele Nigerului insista

pentru o rezolvare internationala a acestei situatii, singurul rezultat vizibil este o continua

deteriorare a conditiilor de viata pentru triburile tuarege.

O societate musulmana neobisnuita. Spre deosebire de societatea musulmana

traditionala, la tuaregi, barbatii sunt cei care poarta un voal in public, si nu femeile. Esarfa

albastru indigo, care le acopera capul lasand liberi doar ochii, este purtata incepand cu varsta

de 14 ani, varsta la care se considera ca au atins maturitatea.

Momentul este marcat printr-o ceremonie religioasa realizata de unul dintre oamenii

religiei care recita din Coran atunci cand ii infasoara voalul in jurul capului. Din acel

moment, barbatii nu se vor desparti niciodata de turbanul lor format din aceasta esarfa care

poate avea 4-5 metri lungime si diferite culori, precum galben, verde, rosu.

Doua culori poarta insa o semnificatie speciala: culoarea alba este cea purtata in semn

de respect, la ocazii speciale, iar culoarea albastru indigo care coloreaza esarfele din in este

purtata in zilele de sarbatoare.Societatea tuarega este matriliniara, dar nu matriarhala (copilul

are o descendenta materna, mostenind rangul si pozitia mamei).

Casatoria se realiza, in mod traditional, numai in interiorul aceleiasi caste, dar astazi

aceste practici nu mai sunt respectate atat de strict. Tuaregii au adoptat islamul dupa venirea

arabilor si apartin ramurii Sunit Malekite (specifica pentru nordul Africii). Acest lucru se

impleteste cu credinta in spiritele naturii si ale desertului, precum si in puterea omului de a

ghici viitorul.7

3. Crescatori de animale-agricultori.

a. Masai. Masai sau „Maassai” sunt un popor care se ocupă cu păstoritul în Africa. Ei

7 http://stiri.rol.ro/content/view/82889/2/ la data de 29 Septembrie 2007

9

trăiesc la poalele masivului Kilimanjaro în sudul Keniei şi nordul Tanzaniei. Ei se numără

printre cele mai cunoscute popoare din Africa de Est. Cu toate că masaii pe de o parte şi-au

păstrat tradiţiile şi obiceiurile culturale, au reuşit în acelaşi timp să comercializeze turiştilor

cultura lor.

Numărul masailor din Africa se cifrează la circa 1.000.000 din care 350.000 până la

500.000 trăiesc în Kenia.

Masaii fac parte din grupa niloţilor care au venit din sud fiind dominaţi de populaţia

bantu, după anul 1550 masaii au venit probabil din Sudan. Din grupa niloţilor fac parte

popoarele:Acholi, Anywak, Bari, Dinka, Kalendschin, Karimojong, Lango, Lotuko, Luo,

Masai, Nandi, Nuer, Schilluk, Suk, Teso. Toposa, Turkana

Ei cred în zeul „Ngai” zeul ploilor care îşi are tronul pe Muntele Kilimanjaro şi care a

dăruit pământenilor animalele, din care cauză masai cred că toţi păstorii trebuie să fie hoţi de

vite. Masai cred că ei sunt îndreptăţiţi să ia chiar cu forţa vitele altor popoare. Această

concepţie a lor generat conflicte şi războaie cu vecinii.

Masai vorbesc limba nilotă care este înrudită cu limba samburu, aceste două grupe

sunt numite limba maa (limba masailor).

Clanurile izolate trăiesc o viaţă nomadă, şi care n-au existat niciodată ca şi regat sau

sub formă de stat. Incepând din anul 1970 au început masaii de pe teritoriul Keniei să se

organizeze având la conducerea politică, religioasă şi militară un Laibon şi Orkoiyoi. Aceşia

au avut în trecut un rol religios de conducere. Teritoriul tribal al masailor a fost în anul 1888

anulat şi integrat în colonia britanică a Africii Răsăritene (British East Africa).

Poporul masailor este cunoscut ca un popor războinic şi care se ocupă ce creşterea

vitelor. Prin măsurile organizatorice luate de conducerea statului Kenian, masaii sunt tot mai

mult împiedicaţi de a continua modul de viaţă nomad. La aceasta au contribuit prin limitarea

spaţiului şi apariţia rezervaţiilor naturale Masai Mara, Serengeti şi Amboseli. Cultura

masailor este ancorată de creşterea vitelor. Un masai „bun” trebuie să aibă în posesie cel

puţin 50 de vite.

Consumul de lapte amestecat cu sânge de vită aparţine de ceremoniile masailor. Acest

ritual se face prin ţinerea capului animalului şi crestarea cu o săgeată a venei jugulare. După

ce s-a obţinut astfel ca. 2 l de sânge animalul va fi bandajat şi va trăi mai departe. Se

amestecă prin agitare continuă sângele cu lapte şi după două zile va fi consumat. Băutura

numită „saroi” este una din alimentaţia de bază a masailor.

Colibele (enk’ang) masailor sunt construite din bălegarul uscat al vitelor. Vitele,

caprele şi oile sunt ţinute noaptea într-un ţarc cu îngrăditură spinoasă. Dansul masailor este

10

reprezentat prin sărituri, tinerii masai (morani), demonstrează puterea lor prin înălţimea

saltului.

Uciderea unui leu de un tânăr masai cu suliţa pentru a primi o femeie şi de a intra în

rândul bărbaţilor, aparţine trecutului. Totuşi acest obicei s-a mai păstrat în unele regiuni, iar

cei care n-au reuşit proba de curaj trebuie să trăiască ani întregi în afara satului.

La tinerii masai între vârsta de 7 şi 15 ani se practică „circumcizia” în mod festiv ca şi

la popoarele semite. Mama va rade în prealabil părul pubian şi capul tânărului. Tânărul n-are

voie să arate semne de suferinţă în timpul operaţiei care este lipsită complet de măsuri

igienice. După circumcizie membrii tribului îmbrăcaţi în negru vor dansa şi cânta toată

noaptea, iar la câteva zile vor pleca la vânătore de păsări care vor fi împăiate şi purtate ca

trofeu.

Fetele suferă şi ele un fel de „botez” prin îndepărtarea clitorisului, ele au voie să ţipe

de durere. In schimb la durerile naşterii femeile masailor nu se vaietă, fiind dispreţuite

femeile care nasc în spital. La vârsta de 35 de ani masai trec în rândul bătrânilor (seniorilor)

eveniment festiv sărbătorit cu ceremonie. Masaii neavând un şef de trib, sfatul bătrânilor

hotăreşte rezolvarea problemelor tribului.

Prestigiul unui masai este hotărât de numărul de animale şi femei pe care le posedă.

Un masai cu cinci femei este ceva obişnuit, fiecare femeie trăieşte cu copii ei într-o colibă

separată. Seara masaiul se hotăreşte la care dintre femeile sale va petrece noaptea.

Neacceptarea bărbatului este luată ca şi jignire, femeileîn-au nici un drept de a se amesteca în

treburile familiei. Nefolosirea prezervativului a dus la răspândirea HIV-ului în rândurile

masailor.8

b. Venda. Putin mai la est, intre Limpopo si Zambezi, cu toate ca au fost, la randul lor,

bulversate de razboaiele zuluse, venda, lemba si chona sunt populatii deosebit de interesante,

constituind o veritabila legatura intre doua civilizatii.

Venda, de exemplu, care traiesc in regiunea muntoasa din nordul Transvaalului, il

considera pe ngona, in mijlocul carora au venit sa se stabileasca, drept preoti inzestrati cu o

putere mistica extraordinara si din acest motiv capabili sa actioneze asupra pamantului si a

spiritelor. Ei au dezvoltat o structura de regalitate “feudala” analoaga celei a populatiei

bemba (de agricultori) si concep o societate impartita dupa criteria de varsta, sex si rang:

aristocrati si oameni de rand se percep ca apartinand unor paturi sociale suprapuse, la fet ca

batranii si tinerii; barbatii si femeile se vad mai degraba ca facand parte din doua jumatati

complementare.

8 http://ro.wikipedia.org/wiki/Masai

11

Descendentele paternala si maternala sunt ambele recunoscute. J. Roumeguere-

Eberhardt aflrma ca nbarbatul da fatului oasele si partile albe si solide ale corpului, iar femeia

sangele si partile rosii si moi". Daca intr-adevar venda sunt patriliniari si patrilocali, toate

sacrificiile ce privesc viata sunt adresate stramosilor materni. Cei paterni sunt pazitorii ordinii

sociale, iar cei materni reprezinta procreatia si viata.9

4. Taranii-crescatorii de animale.

Mossi. Mossi, in special in Yatenga, sunt un bun exemplu de tarani-crescatori de

animale. Detin boi, magari, cai si toate animalele mici valoroase pentru cultivatori: capre, oi,

porci, gaini etc. Boii sunt incredintati peulilor pentru transhumanta, caii sunt hraniti in grajd

si nu au decat o functie de prestigiu, magarii sunt animale de povara, caprele si oile pasc sub

supravegherea baietilor.

Mossi formeaza o jurnatate din populatia din Volta Superioara si ocupa 50 000 km2 cu

o densitate medie de 44 locuitori/km2.

Cu incepere din secolul al XlI-lea, stramosii lor, razboinici, au venit din est si au

intemeiat un regat destul de puternic si de bine organizat pentru a rezista peulilor, vanatorilor

de scalvi, precum si islamului. Astazi crestinii formeaza o minoritate puternica.

Acest mare regat s-a prabusit in veacul al XVI-lea, dupa indelungi confruntari cu

regatele Mali si Songhai. Ca intotdeauna, infrangerea a antrenat emanciparea provinciilor

supuse cel mai putin solid, iar puterile lui Mogho Naba nu s-au mai exercitat decat asupra

populatiilor cel mai strict controlate.

Influenta mossi cel mai usor observabila este dominatia limbii more; se manifesta, de

asemenea, existenta unui sef aflat mai presus ori dincolo de clanuri si de sate, care detine

prerogativele de suveran. El deleaga, in cascada, unele puteri, dar exercita in mod direct cea

mai mare parte a lor, gratie unei armate de “functionari".

Autoritatea religioasa, odinioara apanajul reprezentantului calificat al populatiei

supuse, constituia o contraputere, o alta fiind sfatul celor cinci functionari principali

insarcinati sa-l aleaga pe succesorul regelui dintre fiii acestuia.10

9 Anne Tamm - Civilizatiile africane, Editura Corint, Bucuresti, 200310 Anne Tamm - Civilizatiile africane, Editura Corint, Bucuresti, 2003

12

5. Agricultorii.

Actiunile taranului negru nu pot fi concepute fara indeplinirea riturilor care incearca

sa puna de acord omul cu lumea inconjuratoare si cu amenintarile din partea puterilor

invizibile, dar nu sunt neglijate nici tehnicile agricole.

Pe terenul ales se practica rituri propitiatoare, dupa care este defrisat. Copacii sunt

taiati, niciodata scosi din radacina. lerburilor uscate li se da foc, aceasta practica avand

avantajul ca elimina insectele si animaiele daunatoare si produce ingrasamint mineral. Ea

provoaca insa imprastierea, o data cu cenusa, a unui pamant pretios si rar, mai ales in Africa

occidentala, unde se evita sa se sape prea adanc de teama de a nu aduce la suprafata pamantuI

lateritic, steril care nu se afIa niciodata la prea mare adancime.

In toata Africa neagra semintele sunt plantate intr-o aparenta dezordine, dar

utilizandu-se toate ungherele terenului: pe movile bine pregatite se seamana porumb si se

ingroapa tuberculi, pentru ca aceste plante nu au radacinile la aceeasi adancime si nu se coc

in aceeasi perioada. Se planteaza astfel pana la epuizarea completa a solului. Apoi se trece la

valorificarea unui alt teren printr-o perioada care poate dura in jur de zece ani.

Se incearca mereu sa fie ghicite si preintampinate pericolele ce ii ameninta pe oameni,

prin numeroasele consultari ale augurilor, prin oferirea de numeroase ofrande stramosilor,

spiritelor, zeilor. Se spera astfel sa fie obtinute fecunditatea pamantului si a femeilor,

sanatatea si succesul membrilor grupului, care ii cuprinde si pe defuncfi si pe oopiii inca

nenascuti.

Taranii africani sunt patri sau matriliniari, traiesc uneori in ceea ce unii istorici au

numit anarhie, iar in trecut este posibil sa fi facut parte din mari imperii. Unii traiesc inca in

ierarihia si regulile unor regate a caror autoritate descreste, de altminteri, treptat pana la

esaloanele cele mai modeste, cel putin in masura in care suzeranii sunt capabili sa o impuna

supusilor lor. Ei sunt oameni ai padurilor, precum bemba sau lele, ori ai Sahelului, ca mossi,

oameni ai muntilor cu altitudine medie, precum chagga, sau ai campiei, precum kavirondo

sau bambara.11

Concluzii

11 Anne Tamm - Civilizatiile africane, Editura Corint, Bucuresti, 2003

13

Dupa cum se poate constata, civilizatiile africane nu sunt atat de simple precum s-a

crezut.

Marile categorii pe care le-am diferentiat trebuie nuantate de indata ce ne aplecam

asupra originalitatii unora sau altora dintre societate pe care le-am luat ca exemplu.

Consideram, impreuna cu Pierre Gourou, ca aceasta tine mai mult de istorie decat de

geografie, dar ca nu este totala.

In zonele care au cunoscut marile state din Evul Mediu (despre care e vorba in partea

istorica) subzista uneori un fel de ierarhizare (nu vorbim despre cea pe care partidul unic a

instalat-o in primele decenii ale decolonizarii). Atunci cand s-au destramat, conducerea a fost

exercitata la nivelul satelor sau chiar al familiilor. Seful satului era, cu exceptia uzurparilor,

descendentul aceluia care fondase odinioara localitatea.

In tarile care astazi se supun unei autoritati regale si cunosc diferite niveluri de

exercitiu al autoritatii, au fost instaurate o serie intreaga de contraputeri. In once caz, seful

familiei ramane stapan la el acasa in materie de drept privat si de cult domestic.

In tinuturile in care traiesc comunitati acefale, clanurile se echilibreaza, in general,

sub sceptrul mostenitorului celor mai vechi cuceritori stabiliti in zona si sub protectia

religioasa a celui care descinde din aborigeni si este asadar singurul ce poate indeplini riturite

cosmice.

Societatile pastorale au tot mai multe dificultati in a coexista impreuna cu agricultorii

pe care, in trecut, i-au jefuit frecvent. Pentru ca acestia au preluat puterea, se razbuna din plin.

Conflictele sunt numeroase, variate, uneori violente, alteori surde, cel mai cunoscut fiind cel

care ii opune pe tuaregi taranilor din Niger.

In toate societatile taranesti instituirea partidului unic si a organizatiilor sale satelite a

dat o grea lovitura tuturor institutiilor si credintelor traditionale.

Cu exceptia caracterelor absolut generale, pe acest enorm continent exista toate

nuantele, dupa cum am aratat, fie ca intre populatii invecinate s-au exercitat influence, fie ca

unele s-au inchis in traditii arhaice sau ca, dimpotriva, sub impulsul unui sef “modernist", au

fost introduse inovatii.

Bulversarile actuale se datoreaza unor cauze multiple dintre care cele imediate sunt:

decolonizarea rapida, prost pregatita si prost dusa la indeplinire, preluarea autoritatii tutelare

de catre un partid unic atotputemic, dar al carui model politic, economic si social a dat

faliment paste tot in lume, nepotismul, altadata considerat ca normal si acceptat, dar nu si in

epoca tranzistoarelor si a avioanelor, migrarea tinerilor spre periferiile oraselor, unde, lipsiti

de locuri de munca, risca sa alunece spre delincventa.

14

Astfel sporesc temerile in aceasta Africa framantata care isi cauta cauza relelor si nu

prea mai crede in valorile sale.

Asistam la cresterea influentei sectelor, dar si a recurgerii la vrajitorie. Aceasta

explica relele si promite vechilor clienti sau dependentilor abandonati sa dobandeasca o

putere oarecare prin recurgerea la forte obscure.

In sanul asociatiilor sau al societatilor mai mult ori mai putin secrete se cauta caldura

si fraternitatea ce lipsesc.

In sfera politica, loviturile de stat substituie un guvernant cu un altul, un clan cu un

altul, un civil cu un militar si invers. Si unora, si celorlalti se pare ca le lipsesc mijloacele de a

putea sa isi scoata tara din rutina. Si totusi, numai ei pot indeplini o misiune pentru care nu

sunt lipsiti de atuuri comportamentale: generozitate, solidaritate, curaj sunt cuvinte de capatai

pe continentul african, care va trebui totusi sa invete mai bine sa se implice in inovatii, sa isi

administreze mai eficient resursele, sa isi intuiasca mai bine dezavantajele economice.

Bibliografie

15

16