LEZIUNILE SI MOARTEA PRIN ACCIDENTE DE TRAFIC

Caracteristică a timpurilor noastre o reprezintă creşterea rapidă de deplasare a omului ca urmare a dezvoltării reţelei de transport, a performanţelor autovehiculelor, a necesităţii folosirii timpului cât mai eficient şi cu randament maxim. Aceste aspecte au dus din păcate şi la o creştere, din ce în ce mai mare, a accidentelor de circulaţie.

Termenul de “accident de circulaţie” desemnează orice accident produs pe căile publice de transport. Anual, în lume se înregistrează aproximativ 1 million de decese în urma accidentelor de circulaţie, şi se estimează ca pe viitor acest număr va creşte de la an la an. Această evoluţie catasrofală impune adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire legate de îmbunătăţirea performanţelor autovehiculelor pentru a permite o reducere a forţei de coliziune, modernizarea drumurilor, precum şi pentru educarea principalului factor implicat în producerea de accidente – factorul uman. În ţările cu trafic intens decesele prin autovehicule şi vătămările non-letale produse în urma accidentelor rutiere deţin locul 3 ca şi cauză de deces (după bolile cardio – vasculare şi tumori); iar pentru segmentul de vârstă 15 – 30 de ani deţin locul 1. Majoritatea deceselor se produc la locul accidentului, fapt ce impune o necesitate a creşterii profilaxiei accidentelor, precum şi a creşterii intervenţiei medicale.

În studiul accidentelor rutiere se identifică trei factori importanţi: omul – ca participant la traffic sau ca pieton; autovehiculul; drumul.

De asemenea sunt întâlniţi şi o serie de factori favorizanţi: mediul – rural sau urban; sezonul; condiţiile meteorologice; perioada din săptămână.

Omul – un şofer cu reflexe normale şi atent are ca timp de reacţie faţă de pericol aproximativ 0,9 secunde -> 0.5 – 0,75 secunde pentru observarea şi evaluarea pericolului -> 0,3 secunde pentru a iniţia mişcarea de frânare prin apasarea pedalei de frână.

Autovehiculul – capacitatea de frânare depinde foarte mult de dotarea şi starea sa tehnică.

Drumul – influenţează în mod direct sau indirect în cazul defectelor benzii de rulare prin direcţia de mers, necesitatea manevrelor ocolitoare şi lungimea urmelor de frânare.

Studiile efectuate arată rolul major al factorului uman în producerea accidentelor rutiere. Se estimează că 90% din accidente sunt cauzate de om, 60% fiind datorate conducătorilor auto şi aproximativ 30% din vina pietonilor.

1

Cauzele accidentelor de trafic sunt foarte variate, incluzând o serie de fenomene relaţionale şi psiho – medicale.

Vârsta – frecvent, accidentele se produc la vârste tinere, lucru ce constituie o mare pierdere socială prin privarea societăţii de aportul lor si costurile sociale necesare pregătirii tinerilor. Accidentele se produc datorită lipsei experienţei în trafic a tinerilor, precum şi a lipsei responsabilităţilor conferite de familie sau de existenţa copiilor. Totodată există şi tendinţa de sfidare a pericolelor traficului rutier, o lipsă a anticipării lor, pe fondul existenţei unui gust al riscului.

Sexul – există un procent egal între sexe în ceea ce priveşte conducerea autovehiculelor, totuşi femeile înregistrează un numar mai redus de accidente decât bărbaţii. Acest fapt se datorează concentrării mai mari a atenţiei la drum şi a lipsei sau a consumului redus de alcool. Deşi produc un număr mai mic de accidente, acestea sunt mult mai grave datorită reacţiilor afective ale femeii la riscul drumului public – pentru a evita lovirea unui animal, femeia nu sesisează că maşina se poate răsturna sau acroşa alte autovehicule în trafic. Au fost incriminate şi unele stări fiziologice ale femeii cum ar fi: menstruaţia, sarcina, menopauza.

Oboseala – scade atenţia şi reacţia în conducere. Se poate datora unor factori exogeni sau endogeni:

Factori exogeni – circulaţia intensă şi prelungită, monotonia şoselei, intoxicaţia subclinică cu CO;

Factori endogeni – tensiune psihică, consum de alcool, diabet, anemie.Când se asociază cu viteză excesivă creşte riscul unor erori de conducere cu producerea de accidente.

Frecvenţa nocturnă – datorită oboselii acumulate riscul de accidente este dublu faţă de conducerea diurnă, fapt accentuat şi de dificultăţile de adaptare a retinei la lăsarea întunericului.

Frecvenţa săptămânală – arată o creştere a numărului de accidente la sfârşitul săptămânii datorită intensificării traficului, precum şi o creşterea la începutul săptămânii, consecutivă oboselii generate de consumul de alcool din week – end.

Personalitatea conducătorului auto – este unul dintre cei mai importanţi factori în producerea de accidente şi poate avea un rol de facilitare sau de evitare a situaţiilor periculoase. Poate creşte sentimentul de încredere în sine şi poate da frâu liber orgoliului, dând şoferului un sentiment de putere. Vehiculul poate deveni o unealtă de abuz, datorită diferenţei dintre forţa sa şi a mijloacelor naturale ale omului (un om are în medie 0,7 cai putere), exaltând un sentiment de putere oferit de capacităţile automobilului, sentiment prin care chiar şi cei mai slabi, timizi sau liniştiţi devin agitaţi, puternici. Cei cu complexe de superioritate tind să abuzeze de autovehicol, pe când cei cu complexe de inferioritate fac, uneori, fenomene de teamă, inhibiţie, incertitudine.

Prânzul copios – datorită anemiei cerebrale secundare sau, în caz contrar crize de hipoglicemie la persoanele ce fac un efort excesiv de slăbire.

Bolile cardio – vasculare – reprezintă unul dintre principalii factori de risc pentru trafic. Unii autori consideră că bolile cardio – vasculare cum ar fi cardiopatia ischemică ar fi responsabile de aproximativ 30% din pierederile de conştienţă de scurtă durată. Stările de stress ce produc niveluri ridicate de catecolamine asociate cu o ateroscleroză existentă pot determina apariţia unor crize de pierdere a conştienţei până la moarte subită la volan.

2

Pierderile de conştienţă la volan – se datorează în principal epilepsiei, dar se întâlnesc şi în leziuni cerebrale expansive (debut de meningite, tumori), ateroscleroză cerebrală sau traumatisme cranio – cerebrale în istoric. Pierderi de conştienţă la volan au fost semnalate şi în cazul tulburărilor de ritm si conducere cardiacă – tahicardie, fibrilaţia atrială, blocuri atrio – ventriculare.

Boli metabolice – cum ar fi diabetul care datorită tratamentului specific poate da stări de ameţeală cu diminuare a reflexelor şi atenţiei, sau hipoglicemie ce duce la somnolenţă sau chiar leşin.

Epilepsia – sunt responsabile de producerea unor accidente grave de circulaţie în funcţie de gradul de abolire a conştienţei. Se întâlnesc şi unele epilepsii foto – sensibile, subiecţii fiind vulnerabili la stimulii foto în conducerea nocturnă.

Psihozele – reprezintă incompatibilităţi majore în ceea ce priveşte conducerea auto.

Medicamentele – în special tranchilizantele, produc o diminuare a reflexelor, tulburări de vedere şi tendinţă la somn, factori majori de risc în producerea accidentelor. Medicamentele excitante (cofeina, amfetaminele) produc o excitabilitate crescută ce poate duce la subaprecierea unor situaţii şi la o atitudine neconcordantă cu realitatea.

Integritatea vizuală – condiţie primordială în securitatea rutieră, fiind punctul de plecare al reflexelor conducătorului auto. S-a constatat o creştere a frecvenţei accidentelor de partea ochilui afectat sau cu vedere mai slabă. De asemenea factori de risc în producerea accidentelor o constituie şi tulburările simţului cromatic ( în daltonism apare confuzia culorilor la semafor), precum şi adaptarea scăzută a retinei la întuneric.

Integritatea auditivă – nu este o necesitate absolută, dar constituie totuşi avantaj în cadrul procesului de conducere.

Consumul de alcool

Consumul de alcool este una din cauzele majore de producere ale accidentelor. Acest lucru a determinat stabilirea unor restricţii în toate ţările cu privire la consumul de alcool al conducătorului auto. În ţara noastră alcoolemia incriminatorie a fost stabilită la 1g/l. Totuşi s-a constant că aproximativ 45% din accidente se produc la o alcoolemie sub 1g/l, o stare de ebrietate se poate constata şi la concentraţii mai mici, mai laes la persoanele neobişnuite cu consumul de alcool, la persoane cu afecţiuni heptice, femei. Riscul de accidente creşte o dată cu creşterea alcoolemiei, astfel:

La o alcoolemie de 0,5 g‰ riscul de accident creşte de 3 ori; La alcoolemii de 0,9 g‰ riscul creşte de 5 ori, La o alcoolemie de 1,5g ‰ riscul este 15 ori mai ridicat faţă de un

conducător auto care nu a consumat bauturi alcoolice.

În cazul accidentelor rutiere produse sub influenţa alcoolului culpabilitatea penală creşte, consumul de alcool constituind o circumstanţă agravantă. În ţara noastră, alcoolul ocupă locul patru în producerea de accidente de circulaţie după excesul de viteză, neatenţia pietonilor şi depăşirea neregulamentară.

Alcoolul are efecte psihologice negative – optimism şi încredere exagerată în forţele proprii, relaxare a autocriticii şi controlului; precum şi efecte de deprimare a reflexelor. Consumul de alcool duce la perturbarea vederii periferice şi a vederii în

3

profunzime, cu importanţă la depaşiri, şi duce la diminuarea câmpului vizual creând probleme de estimare a vitezei, a distanţelor şi a vitezei autovehicolelor, în special ale celor din direcţia opusă. Timpul de reacţie a unui om de la observarea unui obstacol sau a unui potenţial pericol şi până la acţionarea frânei automobilului este de aproximativ 0,9 secunde. O alcoolemie medie va tripla acest timp de reacţie, riscul de producere a unui accident crescând foarte mult.

Nivelul alcoolemiei este influenţat de o serie de factori: cantitatea şi concentraţia bauturii; modul de ingerare – fracţionat sau priză unică; prezenţa sau absenţa alimentelor în stomac, felul acestora; existenţa malabsorţiilor sau a intervenţiilor chirurgicale pe stomac

(rezecţii); toleranţa personală la alcool.

Toate aceste aspecte impun determinarea alcoolemiei celor ce sunt implicaţi într-un accident de circulaţie (şofer, victime). Determinarea alcoolemie se face cu ajutorul alcotestelor, ce sesizează prezenţa vaporilor de alcool în aerul expirat. Alcooltestele sunt şi mijloace de triere a subiecţilor aflaţi sub influenţa alcoolului, după care se vor recolta probe biologice - sânge, urină.

Mecanismele lezionale

Mecanismul de producere al leziunilor în accidentele rutiere este foarte variat, întâlnindu-se totodată si un polimorfism lezional. Gravitatea leziunilor produse va depinde direct de viteza autovehicolului şi de energia cinetică dezvoltată în timpul impactului. Energia unui autovehicol în miscare este proporţională cu masa lui şi pătratul vitezei (dacă viteza se dublează, energia va creşte de 4 ori), rezultând faptul că într-o coliziune viteza vehicolului are o importanţă mai mare decât masa acestuia. Într-o ciocnire energia cinetică a vehicolului este absorbită de obstacol şi de către caroserie, durata dintre locul de ciocnire şi cel de oprire reprezentând durata şocului. Şocul este mai brusc cu cât durata sa este mai scurtă. În cazul unei opriri bruşte ocupanţii se vor deplasa cu viteza avută de vehicul, fiind supuşi la două coliziuni:

la cea de oprire; izbirea de obstacol.

Într-o oprire(decelerare) bruscă un om de 70 kg la o viteză de 100 km/oră dezvoltă o greutate de 1960 kg. Modificările de greutate se reflectă şi asupra organelor interne. La o viteză de 40 km/oră, cu o decelerare bruscă greutatea organelor interne(greutate dinamică) se prezintă astfel:

Ficatul – de la o greutate de 1,7 kg ajunge la o greutatea de 28,7 kg Creierul – de la o greutate de 1,5 kg ajunge la greutatea de 16,8 kg Splina – de la o greutate de 150 gr. ajunge la o greutate de 1,1 kg Inima şi rinichii – de la 300 gr. fiecare ajung la o greutate de 3,4 kg

4

Această greutate dinamică dezvoltată în urma impactului determină strivirea organelor în cavităţile lor chiar dacă nu are loc un impact direct al lor cu interiorul autovehicolului (mecanism de “whiplash”). În hiperflexiile urmate de hiperextensii bruşte pot avea loc o serie de leziuni:

măduva spinării poate fi strivită prin intermediul meningelui vibrarea creierului în interiorul cavităţii craniene poate provoca hematoame

subdurale prin ruperea vaselor corticomeningee rupturi de cord prin comprimarea sternului de coloana vertebrală rupturi pulmonare rupturi ale aortei fixată de diafragm, datorită mişcării sângelui cu greutate

dinamică crescută dezinserţii de intestin ruperea pediculului splenic rupturi uternie urmate de ejecţia fătului în abdomen decolări de placentă lovirea fătului de bazinul mamei sau de promontoriu

Având în vedere cele enumerate mai sus se poate afirma ca o coliziune la o viteză relativ mică ( 20 – 35 km/oră) pot produce leziuni letale, pe când răsturnarea vehicolului poate produce răni uşoare, superficiale.

Tipurile diferite de vehicule vor produce leziuni diferite ca formă, localizare, întindere şi gravitate. Caracteristicile fiecărui tip de vehicul se va răsfrânge şi asupra leziunilor, astfel vehiculele se împart în următoarele tipuri:

autovehicule cu roţi de cauciuc: motociclete, scutere, biciclete cu motor; autovehicule de mărime mijlocie – autoturisme, autofurgonete; autovehicule mari – camioane, autotrenuri:

cu motor proeminent – autocamioane, cisterne, tractoare cu motor interior – autobuze, troleibuze

autovehicule cu roţi metalice: tren; tramvai;

vehicule fără motor: bicicletă; căruţe.

Mecanismele de producere a leziunilor se pot clasifica astfel :

Mecanisme simple Căderea Proiectarea Lovirea Călcarea Comprimarea Târârea

Mecanisme asociate Mecanismul de lovire – proiectare

5

Mecanismul de lovire – cădere Mecanismul de proiectare, urmată de călcare Mecanismul de proiectare, urmată de comprimare

Mecanisme complexe

Mecanisme simple

CădereaCăderea simplă, neînsoţită de proiectare, este foarte rară, pentru că viteza

imprimată victimei de către vehicul conduce la proiectarea acesteia. Căderea din vehicul este întâlnită în cazul vehiculelor deschise, atât a celor staţionate, cât şi a celor care pornesc sau opresc brusc. Acest mecanism este întâlnit în special la pasageri, frecvent producându-se o alunecare a victimei pe scara vehiculelor aflate în mişcare, dar cu viteză redusă. Leziunile au următoarele caracteristici:

sunt întinse ca suprafaţă sunt localizate pe un singur plan al corpului (frecvent dorsal sau lateral) sunt de intensitate mică sunt reprezentate de: fracturi de membre, bazin, coloană vertebrală, fracturi

craniene mortalitatea este foarte rară

ProiectareaProiectarea simplă se prezintă sub două aspecte:

Proiectarea prin: - frânare bruscă

- viraj- ciocnire de obstacol sau un alt autovehicul

Acest mecanism este întâlnit cu precădere la conducătorii de motociclete sau alte vehicule din clasa acestora. Distanţa de proiectare diferă foarte mult şi este direct proporţională cu viteza vehiculului. Leziunile au următoarele caracteristici:

frecvent este lezată extremitatea cefalică; sunt de o intensitate şi gravitate mai mare; sunt localizate pe un singur plan al corpului; sunt localizate pe o suprafaţă mare; frecvent sunt mortale.

Proiectarea prin tamponare – ciocnire sau prin decelerare bruscă, când victima se izbeşte de obiectele înconjurătoare din vehicul (volan, parbriz). Zona lezată depinde de obiectul cu care victima întră în contact:

volan – leziuni faciale, toracice; parbriz – leziuni cranio – faciale; genunchii sunt lezaţi frecvent datorită poziţionării lor anterioare; frecvent lezarea articulaţiei coxo – femurale.

Lovirea

Este un mecanism mai des întâlnit, dar datorită intensităţii mici a leziunilor, se întâmplă rar ca victima să fie examinată de medicul legist. Acest mecanism este întâlnit

6

cu precădere la pietoni. Aceştia pot fi loviţi de părţile proeminente ale vehiculului, sau în cazul pasagerilor lovirea de un punct fix. Gravitatea leziunilor este de obicei redusă, iar caracteristicile lor sunt asemănătoare cu cele din lovire, proiectare.

CălcareaEste un mecanism caracteristic pietonilor, întâlnindu-se aproape exclusiv la ei şi

numai în condiţiile aşezării acestora în faţa unui vehicul (în general în scop suicidal). Leziunile produse prin acest mecanism au următoarele caracteristici:

sunt grave, frecvent mortale; sunt reprezentate de secţionarea capului, fracturi cominutive, zdrobiri de organe; datorită instalării rapide a morţii reacţiile vitale sunt reduse; datorită elasticităţii lor, tegumentele sunt de obicei integre; în cazul călcării de către un vehicul cu roţi metalice se pot întâlni rupturi ale;

sistemului ligamentar, dezlipiri ale discurilor intervertebrale cu luxarea coloanei, compresiunea sau chiar secţionarea măduvei;

vehiculele cu roţi din cauciuc produc leziuni caracteristice – hemoragii şi contuzii;

călcarea de către o roată blocată produce leziuni deosebit de grave – amputarea unei extremităţi.

ComprimareaAre loc în condiţii similare ca şi călcarea. Distanţa pe care corpul este târât este

variabilă şi depinde de viteza vehiculului şi a gesturilor conducătorului auto (frânare precoce sau întârziată). Leziunile produse prin acest mecanism au următoarele caracteristici:

leziunile au formă caracteristică, putând fi produse de piese metalice ale maşinii (şuruburi sau componente metalice cu formă deosebită);

leziunile sunt de obicei grave; sunt situate pe două planuri opuse ale corpului; se întălnesc fracturi multiple, rupturi de organ; caracteristice sunt fracturile costale duble si fracturile duble de bazin.

TârâreaEste foarte rar întâlnită ca mecanism unic, neasociată cu alte mecanisme. Se

produce prin agăţarea victimei şi târârea sa pe o distanţă variabilă. Leziunile de târâre au următoarele caracteristici:

sunt situate pe părţile proeminente ale oaselor; frecvent tegumentele sunt afectate – pielea este ruptă, sub formă de striaţii; frecvent sunt întâlnite excoriaţii superficiale paralele, dungi de frecare a căror

direcţie este inversă direcţiei de deplasare a vehiculului.

7

Mecanisme asociate

Mecanismul de lovire – proiectareAre loc între un vehicul în mişcare şi victimă aflată în poziţie relativă de repaus.

Iniţial are loc lovirea pietonului de către una din părţile vehiculului, urmată de proiectarea sa cu planul corpului opus faţă de cel care a fost lovit, de sol. Leziunile ce rezultă în urma acestui mecanism sunt de două feluri: leziuni de lovire şi leziuni de proiectare. Ele au caracteristicile descrise în cadrul mecanismelor simple de lovire şi proiectare. Caracteristice mecanismului de lovire – proiectare sunt leziunile craniocerebrale, meningocerebrale, leziuni ale coloanei vertebrale. Frecvent sunt întâlnite şi fracturi ale membrelor, de bazin, leziuni ale organelor interne; mai rar fracturi costale, ale sternului si claviculelor.

Mecanismul de lovire – cădereEste un mecanism destul de rar întâlnit şi numai la pietoni. Este un mecanism

similar cu cel de lovire – proiectare, numai că leziunile sunt întâlnite pe suprafeţe mai reduse. Mecanismul de lovire – cădere este întâlnit în cazul veficulelor ce se deplasau cu o viteză foarte redusă sau impactul s-a produs pe o suprafaţă extrem de mică. Leziunile au următoarele caracteristici:

sunt asemănătoare cu cele produse prin mecanismul de lovire – proiectare; frecvent se întâlnesc leziuni ale palmelor şi genunchilor produse prin cădere; leziunile craniocerebrale sunt mai rar întâlnite, contralovitura cerebrală fiind

excepţională; uneori unica manifestare poate fi reprezentată de fracturi la nivelul oaselor

membrelor.

Proiectarea urmată de călcareAcest mecanism este întâlnit la conducătorii sau pasagerii vehiculelor deschise

(motociclete) şi apare în urma unei deceleraţii bruşte sau ciocniri cu proiectarea victimei urmată de călcarea ei de către un alt vehicul sau chiar cel propriu. Leziunile au caracteristicile descrise la mecanismele simple de calcare şi proiectare, sunt leziuni întinse, pe un plan al corpului. De obicei sunt grave.

Mecanismele complexe

Sunt mecanisme întâlnite mult mai des în accidentele de circulaţie decât mecanismele simple. Acestea au următoarele caracteristici:

leziunile sunt multipolare; majoritatea victimelor sunt pietoni, rar biciclişti; leziunile sunt de obicei associate, în multe cazuri leziunea iniţială fiind mascată

(ex. leziuni de lovire şi proiectare ce asociază leziuni de comprimare sau târâre); cel mai frecvent este mecanismul de lovire – comprimare – călcare; leziunile sunt foarte grave, în majoritatea cazurilor decesul intervenind la scurt

timp; leziunile osoase sunt ca şi o constantă în cadrul mecanismelor complexe; de multe ori individualizarea fiecărei leziuni în parte este imposibilă.

8

Accidentele de tren

Expertiza medico – legală trebuie să stabilească în primul rând aspectele juridice ale accidentelor feroviare. Acestea pot avea cauze multiple:

sinucidere; călcare accidentală; cădere accidentală din tren; accident de muncă; omucidere; disimularea unei omucideri.

Se pot întâlni şi cazurile în care autovehicule sunt lovite de tren, produse prin neatenţia conducătorului auto la traversarea liniilor de cale ferată fără bariere.

Leziunile produse sunt foarte variate şi depind de mecanismul de producere al lor.În lovire lziunile sunt grave, frecvent mortale, multipolare cu amputari,

dezinserţii. Călcarea de către roţile metalice provoacă tegumentului o excoriere în bandă, dar datorită elasticităţii acestuia porţiunea de pe şină rămâne intactă – ajută la stbilirea poziţionării corpului.

În cazul accidentelor colective produse prin ciocniri feroviare, desprinderi de vagoane, deraieri, numărul victimelor este foarte mare, mortalitatea crescută întâlnindu-se leziuni de tipul politraumatismelor, rupturi şi zdrobiri de organ, hemoragii.

Accidetele de avion

Accidentele de avion pot fi individuale sau colective. Individuale – accidente, omor, sinucideri; collective – dezastre aviatice.Accidentele se pot produce la decolare, in zbor, la aterizare sau chiar pe sol. Majoritatea accidentelor se produc din cauza unor erori de pilotaj, dar se pot datora şi unor afecţiuni subite ale pilotului: anevrisme rupte, pneumotorax spontan, colici nefretice, ulcer perforat. Leziunile sunt foarte variate şi depind de felul în care moartea are loc – în aer sau la contactul cu solul.

Când moartea are loc în aer mecanismele de producere pot fi de tipul mecanismelor presionale sau de decompresiune, sau moartea poate interveni în urma unor explozii sau combustii. Când accidentele se produc la înălţimi mari corpurile pot fi fracţionate, lucru care arată existenţa unei explozii, sau pot fi gasite chiar întregi.

La sol decesul poate surveni în urma exploziilor, combustiilor sau lovirilor de corpuri dure.

Aspecte medico-legale

Diagnosticul leziunilor – se face pe baza morfologiei si a caracterului vital al acestora. Traumatismele cranio-cerebrale ocupa primul loc în ceea ce priveşte mortalitatea în accidentele rutiere, pe locul doi situându-se hemoragia internă şi externă. În majoritatea accidentelor victima decedează la locul unde acesta s-a produs prin distrucţia unui organ vital sau in timpul transportului datorită şocului traumatic. În

9

analiza medico – legală a unui accident trebuie analizate toate cauzele ce au dus la producerea sa. Se vor avea in vedere:

examenul la faţa locului – se vor urmării urmele lasate de victimă pe vehicul (substanţă cerebrală, sânge), fragmente de haine existente pe şoşea sau pe caroserie, precum şi urmele lasate de victimă pe aceasta;

examenul hainelor; autopsia victimei.

10