Organizații Internaționale Ispas Claudia

Șerban Cioculescu SPR II A

Tratatul de la

Varșovia

1

CuprinsScurt istoric al apariției Tratatului de la Varșovia.............3

Prevederile Tratatului........................................................4

Acțiunile și beneficile României.......................................7

Atitudinea URSS-ului fata de aliati...................................9

Dizolvarea Tratatului.......................................................11

Bibliografie......................................................................12

2

Scurt istoric al apariției Tratatului de la Varșovia

Tratatul de prietenie, cooperare și asistență mutuală, este cunoscut în istorie, atât sub

numele de Tratatul de la Varşovia, cât și sub numele de Pactul de la Varșovia. Acest tratat, a fost

o alintă militară a statelor comuniste din Europa de Est, fiind un răspuns la formare NATO din

1949. Tratatul de la Varşovia a fost semnat de mai multe state în data de 14 mai 1955.

Pentru a putea vedea mai bine însemnătatea formării acestei alinate militare, este

impetuos necesar, să ne întoarcem în timp, a mijlocul sec XX, pentru a analiza situaţia politică

internaţional din aceea vreme. După terminarea celui de-al doilea Război Mondial, s-a declanşat

Războiul Rece, şi a apărut conceptual de Cortină de Fier. Războiul Rece a fost întreţinut de SUA

şi URSS dar şi aliaţii pe care şi i-au atras de partea lor. Având în vedere faptul că URSS a

instaurat regimuri comuniste în statele aflate sub control şi se află în posesia bombei atomice,

aceştia nu au considerat necesar să realizeze imediat o alintă militară, ca o ”contrapartidă la

NATO1, însă, a trecut la un process accelerat de înarmare. Fiind conştienţi de schimbarea

raportului de forţe în Europa, ministrul de externe sovietic, participă la Conferinţa de la Berlin,

alături de SUA, Anglia şi Franța, în perioada 25 ianuarie – 18 februarie 1954, unde s-a discutat

măsurile ce trebuie luate pentru a detensiona relaţiile dintre state, problema germană, asigurarea

securităţii europene, încheierea Tratatului cu Austria etc. De asemenea la 31 martie 1954, URSS

a propus Americii, Marii Britanii şi Franţei să ia în calcul posibilitatea la URSS să devină

membru al NATO. Acest demers a fost respins categoric, astfel ca reprezentaţii: Albaniei,

Bulgariei, Cehoslovaciei, RDG, Polonia, României, Ungariei şi URSS, în perioada 29 noiembrie-

2 decembrie 1954 la Moscova,”și-au arătat îngrijorarea față de decizile adoptate de NATO la

Paris în octombrie 1954 (primirea RFG în Pactul Nord-Atlantic) și au decis să i-a măsuri

adecvate în domeniul militar2.

Datorită primirii RFG în NATO în 5 mai 1955, Uniunea Sovietică a convocat la Varşovia

în 11 mai 1955 pe reprezentanţii statelor: Ungaria, Polonia, Bulgaria, Albania, Cehoslovacia,

România (reprezentată de Gheorghe Gheorghiu Dej), Republica Democrată Germană şi punând

alături de URSS la 14 mai 1955, bazele Tratatului de la Varşovia,”care s-a dovedit a fi un

instrument militar la îndemâna Kremlinului în confruntarea cu Statele Unite ale Americii și tările

1 OLTEANU, Constantin, „România si Tratatul de la Varsovia”, Bucuresti , Pro Historia, 2005, pag 162 OLTEANU, Constantin, „România si Tratatul de la Varsovia”, Bucuresti , Pro Historia, 2005, pag 17

3

occidentale, dar și de ținere sub control a ”aliaților”, care încercau să se emancipieze de sub

tutele sovietica”3.

Prevederile Tratatului

Tratatul de prietenie, cooperare și asistență mutuală,

semnat la 14 mai 1955 ”reliefa dorința părților semnatare

de a creea un sistem de securitate colectivă în Europa,

bazat pe participarea tuturor statelor Europene, indiferent

de orânduirea lor socială și de stat, și lasă să se înteleaga

faptul că principalul motiv pentru care statele respective au

decis să contituie alinta militară era ”situația create în

Europa în urma ratificarii acordurilor de la Paris” unde era

mentionat faptul că primirea Germaniei Occidentale în

NATO poate duce la un eventual război și amenința

securitatea națională a statelor iubitoare de pace”4. Astfel,

aceste state ”iubitoare de pace” se vad obligate să ia

masurile necesare menținerii păcii în Europa.

Este de remarcat faptul că în Tratat este menţionată Carta Organizaţiei Naţiunilor Unire,

ca fiind baza acestei alianţe militare. Astfel, Articolul 1 prevedea următoarele: ”Părţile

contractante se obligă ca, în conformitate cu Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, să se abţină în

relaţiile lor internaţionale de la ameninţarea cu forţa sau de la folosirea ei şi să rezolve litigile lor

internaţionale prin mijloace paşnice în aşa fel, încât să nu perecliteze pacea şi securitatea

internaţională.

Articolul 2: Părţile contractante declară că sunt gata să participe în spiritul unei colaborări

sincere la toate acţiunile internaţionale având drept scop asigurarea păcii şi securităţii

internaţionale şi că îşi vor consacra în întregime forţele atingerii acestor ţeluri. Totodată părţile

contractante vor depune eforturi pentru ca alte state care doresc să colaboreze în această direcţie,

3 OLTEANU, Constantin, „România si Tratatul de la Varsovia”, Bucuresti , Pro Historia, 2005, pag 174 OLTEANU, Constantin, „România si Tratatul de la Varsovia”, Bucuresti , Pro Historia, 2005, pag 17

4

să se ia măsuri eficiente în vederea reducerii generale a armatelor şi a interzicerii armelor

atomice, cu hidrogen şi a celorlalte tipuri de arme de exterminare în masă.

Articolul 3: Părţile

contractante se vor

consulta între ele asupra

tuturor problemelor

internaţionale importante

care afectează interesele

lor comune, călăuzindu-se

după interesele păcii şi securităţii internaţionale. Ele se vor consulta neîntârziat în interesul

asigurării apărării comune şi menţinerii păcii şi securităţii ori de câte ori, după părerea oricăreia

dintre ele, se va ivi primejdia unui atac armat împotriva unuia sau mai multor state semnatare ale

tratatului.

Articolul 4: În cazul unui atac armat în Europa din partea vreunui stat sau grup de state

împotriva unuia sau mai multor state semnatare ale tratatului, fiecare stat semnatar al tratatului

(...) va acorda statului sau statelor care au fost supuse unui asemenea atac ajutor imediat, în mod

individual, în înţelegere cu celelalte state semnatare ale tratatului şi prin toate mijloacele care i se

par necesare, inclusiv folosirea forţei armate. (...) În conformitate cu prevederile Cartei

Organizaţiei Naţiunilor Unite, Consiliul de Securitate vă fi informat de măsurile luate în baza

prezentului articol. Aceste măsuri vor fi sistate îndată ce Consiliu de Securitate vă fi luat

măsurile necesare pentru restabilirea şi menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.

Articolul 5: Părţile contractante au cazul de acord asupra creării unui Comandament

unificat al forţelor lor armate care, potrivit înţelegerii dintre părţi, vor fi puse sub comanda

acestui comandament, care acţionează pe baza unor principii stabilite în comun. Ele vor lua de

asemenea de comun acord alte măsuri necesare pentru întărirea capacităţii lor de apărare, pentru

a apăra munca paşnică a popoarelor lor, pentru a garanta inviolabilitatea frontierelor şi teritoriilor

lor şi a asigura apărarea împotriva unei eventuale agresiuni.

Articolul 6: În scopul înfăptuiri consultărilor prevăzute în prezentul tratat între statele

semnatare ale tratatului şi pentru examinarea problemelor ce se vor ivi în legătură cu aplicarea

prezentului tratat se creează un Comitet Politic Consultativ, în care fiecare stat semnatar al

5

tratatului va fi reprezentat printr-un membru al guvernului sau printr-un alt reprezentant numit în

mod special. Comitetul poate crea organe auxiliare care s-ar dovedii necesare.

Articolul 7: Părţile contractante se obligă să nu ia parte la nici un fel a coaliţii sau alinate

şi să nu încheie nici un fel de acorduri ale căror scopuri ar fi în contradicţie cu scopurile

prezentului tratat. Părţile contractante declară că obligaţiile lor decurgând din tratatele

internaţionale în vigoare nu sunt în contradicţie cu prevederile prezentului tratat.

Articolul 8: Părţile contractante declară că vor acţiona într-un spirit de prietenie şi

colaborare în scopul dezvoltării şi întăriri continue a legăturilor economice şi culturale dintre ele,

călăuzindu-se după principiile respectării reciproce a independenţei şi suveranităţii lor şi

neamestecului în treburile lor interne.

Articolul 9: Prezentul tratat este deschis şi altor state, indiferent de orientarea lor socială

şi de stat, care vor declara că sunt gata ca, participând la prezentul tratat, să contribuie la unirea

eforturilor statelor iubitoare de pace în scopul asigurării păcii şi securităţii popoarelor. O

asemenea aderare va intra în vigoare cu consimţământul statelor semnatare ale tratatului după ce

documentul cu privire la ea va fi fost remis spre păstrarea guvernului Republicii Populare

Polone.

Articolul 10: Prezentul tratat urmează a fi ratificat, iar instrumentele de ratificare vor fi

remise spre păstrarea guvernului Republicii Populare Polone. Tratatul va intra în vigoare în ziua

în care va fi depus spre păstrare ultimului instrument de ratificare, Guvernul Republicii Populare

Polone va informa celelalte state semnatare ale tratatului asupra depunerii spre păstrare a fiecărui

instrument de ratificare.

Articolul 11: Prezentul tratat va rămâne în vigoare timp de 20 de ani. Pentru părţile

contractante care cu un an înainte de expirarea acestui termen nu vor prezenţa guvernului

Republicii Populare Polone o declaraţie de denunţare a tratatului, el va rămâne în vigoare şi în

următorii zece ani. În cazul când în Europa va fi creat un sistem de securitate colectivă și va fi

încheiat în acest scop un tratat general-european de securitate colectivă, lucru spre care părțile

contractante vor tinde neîncetat, prezentul tratat își va pierde valabilitatea în ziua întrări în

vigoare a tratatului general-european.”5

În încheierea tratatului sunt specificate urmatoarele: ”Întocmit la Varșovia, la 14 mai

1955, într-un exemplar, în limbile rusă, poloneză, cehă și germană, toate textele având aceași

5 „Comunicatul final asupra sesiunii comitetului politic consultativ al statelor participante la tratatul de prietenie, colaborare si asistenta mutuala de la Varsovia”, Bucuresti, Editura de Stat pentru Literatura Politica, 1956

6

putere. Copii legalizate ale prezentului tratat vor fi transmise de către guvernul Republicii

Populare Polone tuturor celorlalți semnatari ai tratatului”6

Tratatul de la Varşovia a fost semnat de Mehmet Shehu din partea Albaniei, Vilko

Cervenkov din partea Bulgariei, Viliam Siroky din partea Cehoslovaciei, din partea Republicii

Democrate Germane a fost prezent preşedintele Otto Grotewohl, din partea Poloniei a fost

prezent Josef Cyrankiewcz care era preşedintele Consiliului de Miniştri, Andras Hegedus care

reprezenta Republica Populară Ungară, URSS era reprezentat de Nikolai Aleksandrovici

Bulganin şi nu în ultimul rând, Gheorghe Gheorgiu Dej preşedintele Consiliului de Minintri,

acesta reprezentând Republica Populară România. Guvernul român ratificând documentul la 3

iunie 1955.

Având în vedere prevederile tratatului, în perioada imediat următoare au fost constituite

structurile de conducere şi de execuţie, politice şi militare, ale noii organizaţii politico-militare:

Comitetul Politic Consultativ, Comandamentul Unit, Statul Major al Forţelor Armate Unite.

Tratatul a intrat în vigoare la 4 iunie 1955, iar din acel moment, practic în Europa existau două

coaliţii militare opuse, iar cursa înarmărilor, inclusiv a celor nucleare, a cunoscut un ritm din ce

în ce mai accentuat.

Acțiunile și beneficile României

O dată semnat Tratatul de la Varşovia, România a fost nevoinţă să participe la acţiunile

pe care Tratatul le desfăşura, sau mai bine zis la acţiunile militare în care URSS dorea să

intervină, dar nu trebuie uitate nici beneficile pe care românii le-au avut. Între ţările semnatare

Pactului de Varşovia a existat un permanent ajutor din punct de vedere economic. Românii au

putut exporta mărfuri în ţările respective, dar au beneficiat şi de importuri de produse.

În 1956, România a participat la înăbuşirea revoluţiei din Ungaria şi Polonia, apoi treptat

conducerea de la Bucureşti a continuat să ia o serie de măsuri care demonstrau un anumit grad de

autonomizare şi particularizare a poziţiei României în cadrul Pactului de la Varşovia.

Venit la putere în martie 1965, Nicolae Ceauşescu a continuat politica de distanţare faţă

de Moscova, față de URSS, acesta a arătat o atitudine mult mai îndrăzneaţă decât Gheorghe

6 „Comunicatul final asupra sesiunii comitetului politic consultativ al statelor participante la tratatul de prietenie, colaborare si asistenta mutuala de la Varsovia”, Bucuresti, Editura de Stat pentru Literatura Politica, 1956

7

Gheorghiu Dej. Un moment extrem de important s-a petrecut în 1968, când Forțele Tratatului de

la Varșovia au invatat Cehoslovacia pentru a înăbuși așa numita, Primăvară de la Praga.

„Conducătorul României, Nicolae Ceaușescu, a denunțat invazia atât ca pe o violare a legilor

internaționale, cât și ca pe o încălcare a principiilor de neintervenție mutuală în afacerile interne,

spunând că autoapărarea colectivă împotriva agresiunii externe era singura misiune autorizată a

Pactului de la Varșovia.”7 In aceste condiții, Ceușescu, refuză ca România să intre în

Ceholslovacia.

În ciuda faptului că România făcea partea din Tratatul de la Varşovia şi teoretic era

contra Statelor Unite ale Americii şi contra ţărilor din vestul Europei care făceau parte din

NATO, România nu a fost izolată de aceste ţări, iar relaţiile la nivel înalt erau foarte strânse.

Astfel, în mai

1958, președintele

Franței, Charles de

Gaulle, a venit în vizită

la București. Acesta l-a

copleşit cu laude pe

Nicolae Ceauşescu și la

felicitat pentru

deschiderea politică pe

care o promova.

„România anilor ’60 era

o “pată de culoare” în

lumea comunistă, prin

deschiderea faţă de ţările capitaliste, începută cu cîţiva ani înainte de moartea lui Gheorghe

Gheorghiu-Dej. În calitate de ministru de Externe, -Ion Gheorghe Maurer vizitase cele mai

importante cancelarii occidentale, transmiţînd mesajul de “independenţă faţă de sovietici”

promovat de guvernul de la Bucureşti.”8. La un an distanţă, în 1969, preşedintele Americii,

Richard Nixon, a făcut o vizită istorică la Bucureşti. La rândul lui şi Nicolae Ceauşescu a făcut

diferite vizite în ţări din occident. În 1970 are loc vizită oficială în Franța a lui Nicolae

7 http://ro.wikipedia.org/wiki/Pactul_de_la_Varșovia, consultat la data 02.01.2013, ora 14:128 http://ceausescunicolae.wordpress.com/2008/11/27/charles-de-gaulle-l-a-decorat-pe-nicolae-ceausescu-cu-legiunea-de-onoare/ consultat la data 02.01.2013, ora 15:52

8

Ceaușescu la invitația lui Georges Pompidou. Una dintre cele mai importante vizite făcute de

Ceauşescu a fost în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a lui Nicolae Ceaușescu

unde s-a întâlnit cu Regina Elisabeta a II-a.

Atitudinea sfidătoare a României i-a deranjat pe liderii de la Kremlin, „arhivele KGB

confirmă că, în 1967, Moscova desfăşura „măsuri active” pentru izolarea României pe plan

internaţional şi pentru divizarea conducerii interne. Condamnarea clară a intervenţiei din

Cehoslovacia, condusă de sovietici, şi încercările permanente de a ajuta Praga au pus capăt până

şi aparenţei de politeţe dintre serviciile de informaţii ale aliaţilor oficiali. Leonid Brejnev, Janos

Kadar, Eduard Gierek, Todor Jivkov şi Gustav Husak au acuzat în mod repetat trădarea

conducerii din România pe care nu l-au mai numit stat „frăţesc” ”9

În ciuda ostilităţii din partea Moscovei, România a păstrat relaţii cu celalte ţări semnatare

ale Tratatului de la Varşovia, dar s-a apropiat şi de ţările din occident. Relaţiile cu Occidentul s-

au dezvoltat de la an la an, România nu a fost izolată de vestul Europei, proiectele sovietice din

cadrul CAER nu afectau România, iar relaţiile cu Republica Populară Chineză erau foarte bune.

România şi-a promovat propria politică externă, independentă de Moscova.

Atitudinea URSS-ului fata de aliati

Cu toate că Tratatul de la Varşovia a fost semnat de toate statele, iar articolele acestuia

trebuiau respectate, dealungul timpului au existat diferenţe mari între declaraţiile de bună intenţie

şi modul în care au acţionat statele semnatare. La nici un an de la semnarea tratatului, în 1956 în

Polonia şi Ungaria au apărut primele revolte, însă care au fost reduse prin forţa şi ameninţare.

Prima ţară care s-a îndepărtat de Tratatul de la Varşovia, a fost Albania, care din 1961 refuză să

mai participe la activitatiile Tratatului iar în 1968 şi-a făcut cunoscută decizia de retragere din

Tratat.

Dar nici în Balcani, apele nu au fost mai limpezi, aici manifestându-se România. Aceata,

începe să devină tot mai” liberă” după retragerea trupelor sovietice din ţară în 1958 şi adoptarea

Declaraţiei de” independentă” în 1964 şi care a devenit aliat” rebel” după agresiunea forţelor

sovietice, susţinute de trupe poloneze, ungare, bulgare şi est-germane, împotriva Cehoslovaciei.

9 http://www.ioncoja.ro/textele-altora/razboiul-clandestin-dintre-pactul-de-la-varsovia-si-romania/ consultat la data 02.01.2013, ora 18:12

9

Principalul motiv pentru care România decide să se desprindă de sub tutelă de la Moscova, este

faptul că tratatul nu era respectat. Pentru conducerea de la Bucureşti, era clar că după episodul

din Ungaria din 1956 şi cel din Cehoslovacia din 1968 că” respectarea independenţei şi

suveranităţii statelor participante, neamestecul în treburile interne etc” aşa cum prevedea

Articolul 8, nu era respectat, că aplicarea în practică a acestor articole nu constituia o preocupare

de bază a guvernului sovietic, care practic conducea tratatul.

Nu doar nerespectarea independenței suveranității statelor a fost încălcată, URSS-ul a

încălcat mai multe articole din Tratat. Nu trebuie uitat faptul că Articolul 3 si 4 „prevedeau

consultarea statelor semnatare în ceea ce priveste problemele internationale importante care

afectau interesele comune și măsurile ce trebuie luate de comun acord pentru realizarea păcii și

securității internationale”10. Guvernul de la ceea vreme a considerat că au existat probleme

internaţionale de factură gravă care nu au fost analizate în cadrul Comitetului Politic Consultativ,

iar măsurile au fost luate fără consultarea guvernelor statelor participante la Tratatul de la

Varşovia, având în vedere că acele probleme afectau în mod direct securitatea naţională a

acestora. De asemenea, nu trebuie uitat faptul că, comandantul-şef a luat decizii de unul singur,

la indicatile guvernului sovietic, fără a consulta guvernele statelor participante la Tratatul de la

Varşovia şi „a ordonat ridicarea capacităţii de luptă a forţelor armate române cu ocazia crizei

Berlinului (august 1961) şi a celei din Marea Caraibelor (octombrie 1962). Prin darea acestor

ordine, guvernul sovietic nu numai că nu a respectat prevederile Tratatului de la Varşovia, acesta

a arătat tendinţe clare de a subordona celelalte ţări semnatare, punându-le în situaţia de a fi

angajate într-un război fără ca partidele sau guvernele din ţara respectivă să fi hotărât acest lucru.

Din punctul de vedere al românilor, „un alt caz de încălcare a suveranității naționale l-a

reprezentat faptul că misiunile trupelor destinate de fiecare stat în compunerea Fortelor armate

Unite nu erau analizate înainte de întocmirea planului operativ, ca nu se cunoasteau

variantele de folosire a trupelor în caz de razboi și modul în care acestea ar fi fost conduse”.11

Conducerea de la Bucureşti a considerat extrem de periculos şi tendinţa de crea noi

comandamente, neprevăzute în statutul Pactului de la Varşovia, fără acceptul guvernelor direct

afectate, cum ar fi Comandamentul Unic al Flotei Marii Negre, prin care URSS urmarea

10 OLTEANU, Constantin, „România si Tratatul de la Varsovia”, Bucuresti , Pro Historia, 2005, pag 4411 http://www.ioncoja.ro/textele-altora/razboiul-clandestin-dintre-pactul-de-la-varsovia-si-romania/ consultat la data 02.01.2013, ora 20:12

10

subordonarea flotei maritime româneşti şi bulgăre. Treptat, conducerea de la Bucureşti a început

să nu mai accepte ordinele venite de la Moscova.

Dizolvarea Tratatului

În cadrul alianței existau multe neîntelegeri, însă nu acesta a fost pricipalul motiv pentru

care Tratatul de la Varsovia a luat sfarsit. URSS-ul, care are pricipala tară din alianta militară, se

afla într-o cădere liberă. Doctrine implementate de Brejnev și Mihail Gorbaciov nu au reușit să

resusciteze tara. „Când a fost clar că Uniunea Sovietică nu va mai folosi forța pentru a controla

Pactul de la Varșovia, au început să apară o serie de schimbări rapide în Europa Răsăriteană în

1989. Noile guverne din țările din Europa Răsăriteană au început să fie din ce în ce mai puțin

interesate de menținerea Pactului de la Varșovia.”12

Republica Populară Albaneză s-a retras oficial din Pact în 1968 din cauza diferențelor

ideologice. Republica Socialistă Cehoslovacă a fost următoarea ţară care a părăsit Pactul, în

1978. Nici Republică Populară Polonă nu a rezistat prea mult, aceasta s-a retras în 1981. Anul

1989, an în care au căzut mai multe regimuri comuniste din Europa, a fost şi anul în care

Republica Democrată Germană, Republica Populară Română şi Republica Populară Ungară s-au

retras din Pactul de la Varşovia. Republica Populară Bulgară şi Uniunea Republicilor Sovietice

Socialiste au fost ultimele care au părăsit Pactul, în 1991. Pactul de la Varșovia a fost în mod

oficial dizolvat la întâlnirea de la Praga din 1 iulie 1991.

În concluzie, România a făcut parte din Tratatul de la Varşovia doar datorită faptului că

era o ţară comunistă. Observând că URSS nu respecta prevederile tratatului, a preferat să nu

accepte să participe la toate acţiunile Pactului, astfel a devenit un aliat „rebel” aşa cum l-au

numit socialiştii. România nu a fost izolată de ţările din Europa de Vest sau de SUA, aceasta

fiind privită ca o ţară diferită de cele din blocul sovietic. Prezenţa în Tratat nu ne-a ştirbit

suveranitatea naţională şi nici nu a redus marjă de manevră în politica externă.

Bibliografie

12 http://ro.wikipedia.org/wiki/Pactul_de_la_Varșovia consultat la data 03.01.2013, ora 18:12

11

OLTEANU, Constantin, „România si Tratatul de la Varsovia”, Bucuresti , Pro Historia, 2005

OANCEA, Constantin Sandru, „Tratatul de la Varsovia” Bucuresti, Editura Politica, 1981

„Tratatul de la Varsovia: culegere de documente : 1955-1980” Bucuresti , Editura Politica, 1981

„Comunicatul final asupra sesiunii comitetului politic consultativ al statelor participante la tratatul de prietenie, colaborare si asistenta mutuala de la Varsovia”, Bucuresti, Editura de Stat pentru Literatura Politica, 1956

„Conferinta de la Varsovia a statelor europene pentru asigurarea pacii si securitatii în Europa : 11-14 mai 1955” Bucuresti, Editura de Stat pentru Literatura Politica, 1955

PREDA Gavriil ,OPRIS Petre, „România în Organizatia Tratatului de la Varsovia”, Bucuresti , Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, 2008

OPRIS Petre, „România în Organizatia Tratatului de la Varsovia”, Bucuresti , Editura Militara, 2008

„Securitatea europeana: culegere de documente ale consfatuirilor statelor participante la Tratatul de la Varsovia” Bucuresti, Editura politica, 1973

12